BAZELE KINETOTERAPIEI

GENERALITĂŢI
 Definiții. Terminologii.
Medicină de recuperare
• Reabilitare medicală / Medicină fizică și de reabilitare

Conceptul de recuperare în sănătate = actul de a recâștiga sau de a

reveni către o stare normală sau sănătoasă.

Medicina de reabilitare - își propune să îmbunătățească și să

restabilească capacitatea funcțională și calitatea vieții celor cu
deficiențe fizice sau cu dizabilități care afectează creierul,
măduva spinării, nervii, oasele, articulațiile, ligamentele,
mușchii și tendoanele.
 Medicina de recuperare
• Specialistul în medicina de reabilitare =
medic de recuperare.

Medicul de recuperare – are ca scop

maximilizeze independența pacienților
din viața cotidiană și să îmbunătățească
calitatea vieții acestora.
 Recuperare medicală
= Activitatea complexă medicală, educaţională şi
profesională
prin care se urmăreşte
restabilirea cât mai deplină a capacităţilor funcţionale
reduse sau pierdute de către o persoană, în urma unor
boli congenitale sau dobândite ori a unor traumatisme
precum şi dezvoltarea nervoasă compensatorie şi de
adaptare,
respectiv "o viaţă activă cu independenţă economică şi /
sau socială" (Academia de ştiinţă Română).
 Etapele recuperării
 recuperarea medicală – prima etapă a recuperării

 recuperarea profesională – a doua etapă a recuperării

 recuperarea socială – a treia etapă a recuperării

 Medical reabilitation
(recuperarea medicală)
– prima etapă a recuperării ce coincide cu debutul bolii

 cuprinde măsuri terapeutice, medicale, ortopedice,

chirurgicale etc.

adecvate fazei acute a bolii

cât şi => procedeele menite să prevină sau să limiteze

sechelele. (OMS)
 Medical reabilitation
(recuperarea medicală)
• În convalescenţă se urmăreşte reabilitarea funcţiei
pierdute (parţial sau total)
prin utilizarea diverselor mijloace terapeutice.

• În postconvalescenţă se urmăreşte menţinerea rezultatelor

(etapa de stabilizare completă a leziunilor, bolii)
şi lichidarea deficienţelor funcţionale restante.
 Vocational reabilitation
(recuperarea profesională)
– a doua etapă a recuperării axată pe problema orientării
profesionale, ce se realizează prin efectuarea unor bilanţuri:

 trăsătura personalităţii bolnavului

 aptitudini fiziologice (test de efort şi rezistenţă)
 abilitate gestuală
 bilanţul de lucru - aduce date referitoare la locurile de muncă
(solicitări de mişcare, surmenare, etc.)

De aici se desprinde
concluzia dacă se
întoarce sau nu la locul
de muncă.
 Social reabilitation
(recuperarea socială)
– a treia etapă a recuperării axată pe rezolvarea problemelor vieţii
cotidiene (toaletă, alimentaţie, deplasare, etc.)
 reconstruiește abilitățile necesare pentru menținerea, recâștigarea
sau creșterea independenței unei persoane în toate ADL-urile care
au scăzut din cauza condițiilor de sănătate (fizice sau psihice),
leziuni sau abilități legate de vârstă.

ADL = Activities of
Daily Living
 Terminologie
• Termenul “Kinetologie” (Kinesiologie)  în 1857, Dally.
“kineis” = mişcare “logos” = ştiinţă

• Kinetologia este ştiinţa ce studiază mişcările organismelor vii şi

a structurilor ce participă la aceste mişcări.

• Kinetologia medicală - studiul structurilor şi mecanismelor

neuromusculare şi articulare care asigură omului activităţi
motrice normale, înregistrând, analizând şi corectând
mecanismele deficitare. (Sbenghe)
 Kinetologia medicală
- studiul structurilor şi mecanismelor neuromusculare şi
articulare care asigură omului activităţi motrice normale,
înregistrând, analizând şi corectând mecanismele deficitare.

1. Aspectul ştiinţific - studiul structurilor şi mecanismelor

neuromusculare şi articulare

2. Evaluare - înregistrarea, analiza mecanismelor deficitare.

3. Componenta practică, terapeutică

- corectarea mecanismelor ~ KINETOTERAPIE
deficitare.
 Kinetoterapia - 3 subsisteme:

• bazele teoretice şi ştiinţifice (structura, organizarea şi

funcţionarea aparatului neuro-mio-artrokinetic, tehnicile
şi exerciţiile kinetice);

• evaluarea (anamneză, observaţie, inspecţie, palpare,

auscultaţie, teste specifice - analitice şi globale);

• practica (principii, obiective, metode, metodologia de

lucru - programe de exerciţii pentru diversele patologii).
 Kinetologia medicală
Componente (Sbenghe):

– se ocupă de studiul mişcării

profilactică ce vizează menţinerea şi
întărirea stării de sănătate

terapeutică – are metode ce vizează terapia în sine

– are metode în scopul tratării
de recuperare deficienţelor funcţionale din cadrul
bolilor cronice
 Studiul Kinetoterapiei
- se bazează pe mai multe etape:

• noţiunile de bază legate de muşchi, articulaţii, nervi

• exerciţiul fizic, tehnicile şi metodele kinetoterapeutice

• obiectivele kinetoterapiei
 Kinetoterapia – izvoare ştiinţifice:
• biomecanica – anatomia funcţională + analiza fizică a
mişcării;

• fiziologia exerciţiilor – aplicarea legilor fiziologiei la

studiul mişcării umane (se include şi biochimia);

• comportamentul psiho-motor – rolul şi mecanismele

SNC în motivarea, comanda şi execuţia mişcărilor
voluntare, interrelaţia mişcare-psihic, stil de viaţă.
 Fizioterapie / Kinetoterapie
• în jurul anului 1903
Origine: Latina nouă physiotherapia, from physi-
+ therapia therapy

• 1905, from physio + therapy

Din greaca veche physio = fizic, natural

• fizioterapie = utilizarea în scop terapeutic, a agenților și

metodelor fizice, cum ar fi masajul, exercițiu fizic, căldura,
lumina, apa etc. (Collins Dictionary)
 Fizioterapie / Kinetoterapie
• termenul de kinetoterapie este împrumutat din limba
franceză (kinésithérapie),

• Dar provine din cuvintele greceşti

kinetos terapevein
• mobil • totalitatea
• mișcare mijloacelor de
prevenire, tratare,
recuperare a bolilor
 Fizioterapie / Kinetoterapie
• Cuvântul terapeut desemna în antichitate pe călugării
evrei din Egipt,

• în zilele noastre, este dat ca denumire pentru persoana

care se ocupă de tratarea bolilor, fiind adoptat atât de
lumea francofonă (thérapeute), cât şi de lumea anglo-
saxonă (therapist).

• Astfel, dacă traducem rădăcina cuvântului kinetoterapie,

înţelegând acţiunea de terapie prin mişcare,
kinetoterapeutul, în consecinţă, va fi persoana care
tratează bolile folosind mişcarea.
 Gimnastica medicală
- cuprinde câteva elemente restrânse de Kinetologie
- introdusă de şcoala suedeză (Ling).

Gimnastica = ansamblu de exerciţii fizice care contribuie la

dezvoltarea armonioasă a corpului omenesc, la corectarea unor
deficienţe, sau constituie o ramură sportivă. (DEX)

Gimnastica medicală
– se suprapune doar parţial peste
kinetoterapie
- nu se implică în aspecte
terapeutice
- conţine doar obiectiv profilactic
şi eventual de recuperare
 Cultura fizică medicală
• este o altă denumire veche a kinetoterapiei, care din raţiuni
administrative, mai este oarecum păstrată.

• sunt specialişti ai kinetoterapiei care au

diploma obţinută pe vremea în care
ANEFS era denumită Institutul de Cultură
Fizică, iar titulatura lor este de profesori
CFM.
 Kinetoterapie – în România

• În ţara noastră, termenul de kineziterapie este folosit

pentru prima oara în 1962 la Centrul Experimental
Logopedic din Bucuresti şi apare în 1966 în lucrarea
"Studii şi cercetări de logopedie".

• În 1981 apare lucrarea prof. dr. docent Clement Baciu

intitulată "Kinetoterapia pre şi postoperatorie".
 Kinetoterapie – în Europa
• cea mai mare răspândire a echivalentului românesc de
kinetoterapie, o are termenul de fizioterapie,

• există şi termeni aparte, cu specific naţional, aşa cum sunt:

- krankengymnastik (germană: bolnav+gimnastică),
- gyógytorna (maghiară: care vindecă; medicinal +
gimnastică).

• Franţa păstrează denumirea de masso-kinésithérapie

(subliniind legătura atât în profesiune, cât şi în formare a
specialiştilor, dintre masaj şi kinetoterapie).

• Republica Moldova a trecut şi ea de la termenul de „cultura

fizică de asanare” la cel de kinetoterapie.
 Kinetoterapia
• este parte a medicinii fizice, alături de:
- electroterapie,
– hidroterapie,
– maso-presoterapie,
– termoterapie,
– climato-balneoterapie,
– crenoterapie (ape minerale),
– psamoterapie (băi sau săculeţi cu nisip încălzite),
– cromoterapie,
– meloterapie, etc.
 Fizioterapie
• provine prin uniunea cuvintelor:
“fizic/-ă” (lat. physica, gr. physikos) = materie/natură
şi “terapie”.

Astfel, din punct de vedere etimologic fizioterapia semnifică:

“tratamentul natural” sau “tratamentul prin agenţi fizici”.

• Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) definea în 1958

fizioterapia (kinetoterapia) ca fiind “Tehnica şi ştiinţa care
tratează prin intermediul: mediilor fizice, exerciţiilor
terapeutice, masoterapiei şi electroterapiei”.
 Confederaţia Mondială a
Kinetoterapeuţilor (WCPT)
 definea în 1967 fizioterapia (kinetoterapia) pornind de la 2
puncte de vedere:

• aspectul relaţional sau extern, menţionând că este unul

din stâlpii de bază ai terapiei (alături de Farmacologie,
Chirurgie şi Psihoterapie) de care dispune Medicina,
pentru tratarea, prevenirea sau readaptarea pacienţilor;

• aspectul substanţial sau intern, ca fiind arta şi ştiinţa de

tratament fizic, care prin tehnici combinate de aplicare a
agenţilor fizici au efect curativ, de prevenţie, recuperare şi
readaptare pentru pacienţii ce necesită acest tip de
tratament.
 Kinetoterapia
• poate fi astfel definită ca fiind:

o ştiinţă biologică interdisciplinară care se ocupă cu:

studiul mişcării corpului omenesc,

a elementelor funcţionale care concură la realizarea

acesteia

şi a modalităţilor de prevenire, tratare şi compensare a

perturbărilor reversibile (total sau parţial) sau ireversibile.
 Kinetologia medicală
Componente (Cordun):

• Kinetoterapie – are ca scop

recuperarea somato-
funcţională, motrică şi
psihică

• Kinetoprofilaxia – are ca
scop prevenirea
îmbolnăvirilor, complicaţiilor,
sechelelor
 Kinetoprofilaxia
Primară Secundară Terţiară

– prevenirea
– menţinerea stării apariţiei
de sănătate, în sechelelor, a
limitele biologice şi leziunilor
cronologice; – prevenirea somatofuncţionale
complicaţiilor ireversibile, care
îmbolnăvirilor ar putea
determina
- previne disabilitate
îmbolnăvirile motorie şi/sau
psihică
 Kinetoprofilaxia
Primară – menţinerea stării de sănătate, în limitele
biologice şi cronologice; previne îmbolnăvirile

- gimnastica de înviorare, aerobică, joggingul, plimbări, activ.

de timp liber

- folosim „mişcarea” ca mijloc de prevenire a îmbolnăvirii;

- această parte a kinetoterapiei se confundă cu întreaga

activitate de educaţie fizică (având însă în vedere toate
categoriile de vârstă), cele două abordări fiind în acest caz
echivalente ca scopuri, obiective şi mijloace.
 Kinetoprofilaxia
Secundară – prevenirea complicaţiilor îmbolnăvirilor

- priveşte subiectul care are o afectare într-o zonă (ce va

intra sub tratament kinetoterapeutic adecvat) dar căruia, i se
aplică „mişcarea” pentru a preveni apariţia unor afecţiuni
secundare în alte părţi (sănătoase).

- În această parte, kinetoterapia îşi are legătura şi

aplicabilitatea în educaţia fizică şcolară şi în activitatea
sportivă, acolo unde subiectul cu o afectare locală ce se află
sub îngrijire medicală de specialitate, are nevoie de un
program de kinetoprofilaxie secundară.
 Kinetoprofilaxia
Terţiară – prevenirea apariţiei sechelelor, a leziunilor
somatofuncţionale, ireversibile, care ar putea determina
disabilitate motorie şi/sau psihică

- urmăreşte individul care a suferit în trecut o afectare, care a

lăsat sau nu sechele ori care l-a transformat sau nu în bolnav
cronic, având ca obiectiv menţinerea nivelului de sănătate
atins la terminarea aplicării programului de (kineto)terapie şi
(kineto)recuperare, precum şi prevenirea reîmbolnăvirii sau
agravării (reacutizării) patologiei.

- reuneşte mijloacele specifice, nespecifice şi complexe

• Cele trei forme de kinetoprofilaxie constituie atât
argumentul, cât şi necesitatea ca cele două domenii
(kinetoterapia şi educaţia fizică)

să fie ca modalitate de pregătire a viitorilor

specialişti, sub aceeaşi umbrelă, respectiv aceeaşi
facultate,

deoarece „mişcarea” sub forma ei structurată -

exerciţiul fizic - constituie mijlocul comun de realizare a
obiectivelor educaţiei fizice şi sportului, precum şi a întregii
kinetoterapii.
 Grupări taxonomice ale
kinetoterapiei

 În funcţie de patologie

- Kt în bolile reumatice
- Kt în bolile neurologice
- Kt în bolile respiratorii
- Kt în bolile cardiovasculare
- Kt în bolile psihice
- Kt în sechelele posttraumatice
 Grupări taxonomice ale
kinetoterapiei
 În funcţie de obiective fiziopatologice

- Kt de mobilitate articulară
- Kt de tonifiere musculară (de forţă)
- Kt de creşterea anduranţei musculare
- Kt de coordonare şi echilibru
- Kt de antrenare la efort
- Kt de relaxare
- Kt posturală
 Grupări taxonomice ale
kinetoterapiei

 În funcţie de unele situaţii specifice

- Kt la vârstnici
- Kt în pediatrie
- Kt copilului şcolar
- Kt la gravide
 Grupări taxonomice ale
kinetoterapiei

 După locul de desfăşurare

- Kt la sala de kineto
- Kt la domiciliul pacientului
- Kt la patul bolnavului
- Kt în aer liber sau parcuri terapeutice
- Kt în bazine, căzi (hidrokinetoterapie)
 Mijloacele kinetoterapiei
• Specifice - mişcarea

• Nespecifice
- agenţi fizici
- mijloace psihice
- imobilizare
- dietă
Mijloace specifice kinetoterapiei
Mişcarea
• Activă
- exerciţii fizice simple
- exerciţii fizice cu rezistenţă
- exerciţii cu facilitarea mişcării prin mecanoterapie,
apă, gravitaţie
• Pasivă
- exerciţii de mobilizare pasivă
- posturări sau poziţionări
- gimnastica Burger (cardiovasculară)
- masaj
• Ergoterapia
 Mijloace nespecifice kinetoterapiei
Agenţi fizici
• Naturali
- apă - hidroterapie
- ape minerale - balneoterapie
- nămoluri - peloidoterapie
- temperatură - termoterapie
• Artificiali
- curentul electric - electroterapie
- unde electomagnetice - vibroterapie