UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE MEDICINA SI FARMACIE

OBIECTIVE DE BAZĂ ÎN
KINETOTERAPIE-
RELAXAREA

Conf. dr. Nistor-Cseppento Carmen Delia

,,Nu stresul ne ucide, ci reacţia noastră la acesta.”
AGENDA
Introducere
Scurt istoric
Obiectivele de baza
Răspunsul organismului la
relaxare

Indicaţiile tehnicilor de relaxare

Curente metodologice
Metode de relaxare
 Introducere
➢ În contextul recuperării medicale, kinetoterapia joacă un rol esențial
în refacerea potenţialului funcțional al persoanelor aflate în diferite situaţii
de incapacitate sau handicap;

➢ studiază mecanismele neuromusculare şi articulare;

➢ elaborează principiile de structurare a unor programe care se adresează

organismului uman, (profilactic, terapeutic şi recuperator);

➢ obiect propriu de studiu: menţinerea şi dezvoltarea unor indici morfologici şi

funcţionali normali, prin mijloacele specifice, la persoane în situaţii biologice
speciale.
Dupa N. Telechi, obiectivele de bază în
kinetoterapie sunt:

- refacerea - refacerea
forței de mobilității
contracție; articulare;

- refacerea - refacerea
rezistenței coordonării
musculare; musculare.
 Scurt istoric
❖ Interesul pentru relaxare a crescut simţitor odată cu creşterea grijii faţă de propria
persoană şi odată cu ceea ce a fost numit de americani „body boom” – explozia grijii
faţă de trup, din anii 1960-1970;
❖ Este vorba despre sănătatea corpului şi implicit a minţii;
❖ Cercetarea din ultimele decenii în privinţa managementului stresului şi aplicării
relaxării şi a tehnicilor asemănătoare, a primit o atenţie deosebit de mare. Aceste
cercetări au la bază o diversitate de tehnici, începând de la disciplinele meditative
străvechi orientale, până la cercetările recente asupra modificărilor
comportamentale, şi mai recentele abordări, biofeedback, care este adesea combinată
cu tehnicile de relaxare;
❖ Majoritatea tehnicilor de relaxare consacrate, fie sunt vechi de milenii (Yoga, Zen),
fie datează de la începutul secolului trecut (Jacobson, Schultz).
 Obiectivele de bază în kinetoterapie, după T. Sbenghe sunt:

- corectarea - creșterea
- creșterea - reeducarea
- relaxarea posturii și a forței și a - antrenarea la - reeducarea - reeducarea
mobilității coordonării și
generală; aliniamentului rezistenței efort; respiratorie; sensibilității.
articulare; a echilibrului;
corpului; musculare;
 Obiectivele specifice kinetoterapiei (după D. Motet):

a. Pentru
kinetoprofilaxie:

- prevenirea stării de
boală Menținerea/consolidarea
(kinetoprofilaxie - prevenirea agravării sau rezultatelor obținute
primară sau de apariției complicațiilor (kinetoprofilaxie terțiară sau
gradul I); patomorfo-funcționale ale de gradul III).
unei boli cronice
(kinetoprofilaxie secundară
sau de gradul II);
Obiectivele specifice kinetoterapiei
(după D. Motet):

c. Pentru kinetoterapia
b. Pentru kinetoterapia de
recuperare: terapeutica:

recuperarea deficitului sau a Tratarea diferitelor boli și

stării de funcționare în toate afecțiuni ale organismului
bolile cronice și în special ale uman prin utilizarea
aparatului locomotor și mijloacelor specifice educației
fizice.
cardiorespirator.
 Obiective generale în kinetoterapie

Obiectivele generale și cele specifice se referă la menținerea și /sau îmbunătătirea stării de funcționalitate a fiecărui
aparat și sistem afectat al pacientului.

Stabilirea obiectivelor se subordonează stării patologice instalate la pacient și se realizează pe baza evaluării corecte și
complete realizată de către echipa medicală de recuperare.

Asigurarea funcționalității unei structuri afectate trebuie să ia în considerare o multitudine de factori

care trebuie să fie readuși într-un raport armonios de intercondiționare.

În stabilirea obiectivelor programului de recuperare se iau în considerare etapele controlului motor:

mobilitate, stabilitate, mobilitate controlată și abilitate.
Definiție- psiho-somatic cu valoare terapeutică deosebită.

În fiziologia musculară-inversul stării

de activitate a unui muşchi;

În fiziologia sistemului nervos-

reprezintă inversul stării de tensiune.
Definiție

Procesul prin care un sistem,

scos din starea lui de echilibru,
revine la echilibrul inițial sau
la altă stare de echilibru.
Răspunsul organismului la relaxare este unul trofotropic
➢ opus celui ergotropic, deci cu acţiune în sensul
acumulării energetice.
Răspunsul trofotropic al organismului constă în:

➢ Scăderea frecveţei cardiace şi a tensiunii arteriale;

➢ Scăderea nivelului glicemiei din sânge;
➢ Scăderea frecveţei respiratorii;
Răspunsul organismului la relaxare este unul trofotropic

➢ Creșterea digestiei;
➢ Micșorarea pupilei;
➢ Scăderea tensiunii musculare;
➢ Scăderea temperaturii corpului şi transpiraţia.

Aspect final
Relaxarea
o masajul;

o medicaţia miorelaxantă;

o Electroterapia decontracturantă; relaxare „extrinsecă”, în care

o termoterapia;
pacientul participă pasiv

o anumite tehnici de kinetoterapie;

o aparate:ciclorax, fotoliu sau masă

vibratorie;
 Relaxarea
relaxare „intrinsecă”,

când pacientul însuşi îşi induce starea de relaxare, fiind singur capabil să asigure

inhibiţia reciprocă psihic-muşchi,

adevărata stare de linişte musculară şi psihică.

Există trei mari curente metodologice care realizează relaxare intrinsecă:

1.Curentul oriental, tehnicile promovate de medicina tradiţională japoneză,

indiană, iraniană etc;

2. Curentul fiziologic are la bază tehnica Jacobson, care constă în

identificarea de către bolnav a stării de tensiune, contracţie -în opoziţie cu
cea de relaxare, adică lipsa contracţiei;

2. Curentul psihologic, autotraining-ul Schultz (tehnica de tip central, care

induce relaxare periferică prin autocontrol mental), teoria comportamentală,
sofronizarea.
 R. Durand de Bousingen împarte metodele de relaxare în alte trei mari
categorii

1. metode cu caracter analitic, - tehnica de relaxare progresivă a

lui E. Jacobson, metodele lui M. Jarreau şi R.V. Klotz şi cea a lui
Aijinger;
2. metode cu caracter global, având ca prototip tehnica de
relaxare autogenă a lui J. H. Schultz;
3. metode cu caracter ritmic, denumite şi metode reeducative sau
de dominanţă psihologică, având ca prototip tehnica lui Gerda
Alexander şi care, pe calea unei reeducări ritmice musculare,
antrenează încetarea tulburărilor psihosomatice.
 Metoda de relaxare progresivă Jacobson

a fost teoretizată de un medic american,

Edmund Jacobson, în urmă cu mai mult de
cincizeci de ani;
Această metodă se bazează pe principiul
influenței controlului somatic asupra
răspunsului psihic, relaxarea musculară
conducând la relaxare mentală (înțelegem
astfel interesul acestei metode în apnee, în
special în apneea statică).
Metoda de relaxare progresivă Jacobson
 Tehnica de relaxare Jacobson pleacă de la cercetări
fiziologice certe, obiectivate în minuţioase cercetări
electrofiziologice asupra studenţilor săi.
Cu ajutorul electromiografiei s-a observat că fibrele
musculare destinse perfect se traduc printr-o
electromiogramă negativă, adică o lipsă a impulsurilor
nervoase şi implicit, a curentului electric.
Metoda de relaxare progresivă Jacobson
Jacobson constată că, chiar și cele mai neutre emoții și activități
mentale provoacă un impuls electric mușchilor. Acest impuls, prea slab
pentru a declanșa mișcarea, este totuși suficient pentru a activa schema
nervoasă;

El concluzionează apoi, că relaxarea musculară profundă este

incompatibilă cu activarea emoțională: învățarea relaxării musculare
poate fi, prin urmare, folosită pentru a reduce activarea emoțională
cauzată de un eveniment, cum ar fi o competiție sportivă, de exemplu.
Metoda de relaxare progresivă Jacobson
 Dr. Jacobson a descoperit că un mușchi ar putea fi relaxat mai întâi prin contracție,
timp de câteva secunde și apoi relaxându-l.

 Această contracție-relaxare la nivelul diferitelor grupe musculare, produce o stare

profundă de relaxare, care este benefică în ameliorarea stării generale de
sănătate, indiferent de diagnostic.

 În prima sa carte, "Relaxarea progresivă„- o serie de 200 de exerciții diferite de

relaxare musculară și un program de antrenament care durează luni de zile.

 Sistemul a fost redus la 15-20 de exerciții de bază, care au fost considerate cele
mai eficiente.
 Metoda de relaxare progresivă Jacobson
Antrenamentul mental provine din observația că: modelul nervos este activat în
același mod, indiferent dacă gestul este realizat sau pur și simplu gândit.
Din concluziile lui Jacobson apar diferite metode de relaxare, care vizează
creșterea performanței:
Vizualizare: vizualizarea unui gest tehnic, care permite defalcarea mișcării, în
loc să o facă prea repede și fără analiză;
Sofronizarea (o disciplina medicală care își propune relaxarea fizică și psihică
a organismului prin exerciții) este o combinație între hipnoză, relaxare şi
imaginație, anumite aspecte provenind din psihanaliză.
 Metoda de relaxare progresivă Jacobson -efectele pe termen lung
O scădere a anxietății generalizate;
O scădere în anxietatea anticipatorie legată de fobii;
Reducerea frecvenței și duratei atacurilor de panică;
Capacitate îmbunătățită de a face față situațiilor fobice prin expunere gradată;
Creșterea capacității de concentrare;
Creșterea controlului asupra stărilor de spirit (dispoziției);
Creșterea stimei de sine;
Creșterea spontaneității și creativității.
 Metoda de relaxare progresivă Jacobson

Cui îi este indicată relaxarea musculară progresivă?

Antrenamentul de relaxare se recomandă în cazurile generale de patologie
neuro-musculară, în cazul bolilor cardiace funcționale, migrenelor și altor
afecțiuni însoțite de dureri.

Relaxarea musculară progresivă este indicată pentru orice grupă de vârstă;

Metoda ajută în special acelora care află în situații stresante, care suferă de
neliniște, de tulburări de somn și de anxietate;
 Metoda de relaxare progresivă Jacobson- tehnică
➢ Aceleaşi opt instrucţiuni sunt urmate în toate şedinţele,

➢ schimbând doar activitatea,

➢ Mişcarea indicată pentru o şedinţă este de obicei realizată de 3 ori în intervalul a

câtorva minute.

➢ Nu se realizează mai mult de 2 şedinţe consecutive,

➢ tot a 3-a şedinţă nu se face nici o mişcare, pacientul doar se relaxează timp de o oră
(„perioada zero”).

➢ Se evită formarea reflexului nedorit de a-şi contracta un segment înainte de a-l

relaxa.
 Relaxarea progresivă a lui Jacobson

3. După 3-4
minute
după ce aţi
închis ochii, 8. În sfârşit,
7. Închideţi-
2. Închideți strângeţi 5. Închideţi relaxaţi-vă în
1. Decubit vă a treia
pumnul. din nou continuare
dorsal, cu treptat ochii oară
Observaţi- pumnul 6. Relaxaţi- pentru
brațele pe și îi mențineți 4. Relaxaţi- pumnul
vă senzaţia stâng, vă din nou perioada
lângă corp, așa pe vă timp de stâng,
de observaţi-vă timp de 3-4 care a mai
ochii parcursul 3-4 minute. observaţi-vă
contracţie a senzaţia minute. rămas până
deschiși 3-4 celor 60 de senzaţia
muşchilor timp de 1-2 la scurgerea
minute minute timp de 1-2
antebraţului minute celor 60 de
minute.
şi a minute.
pumnului
timp de 1-2
minute
 În următoarea zi sunt urmaţi 8 paşi similari cu diferenţa că pumnul stâng se va extinde în loc să se
închidă. Aceleaşi opt instrucţiuni sunt urmate în toate şedinţele, schimbând doar mişcarea. Mişcarea
indicată pentru o şedinţă este de obicei realizată de 3 ori în intervalul a câtorva minute. De remarcat că
mişcarea nu se realizează mai mult de 2 şedinţe consecutive. Astfel, tot a 3-a şedinţă nu se face nici o
mişcare, pacientul doar se relaxează timp de o oră („perioada zero”). În acest fel se evită formarea
reflexului nedorit de a-şi contracta un segment înainte de a-l relaxa. Secvenţialitatea mişcărilor
realizate în fiecare zi şi perioadele de relaxare ale MS stâng sunt următoarele:

7 Contracţia
3 Relaxare
1 Flexia 2 Extensia 4 Flexia 5 Extensia progresivă şi
Mişcarea realizată: totală (nici o 6 Relaxare
pumnului pumnului cotului cotului relaxarea
contracţie)
întregului MS
Metoda de relaxare progresivă Jacobson
Şedinţele 8-14 urmează exact aceiaşi procedură ca şi şedinţele 1-7 dar
cu MS drept. Şedinţele continuă apoi cu alte zone ale corpului după
cum urmează:
MI stâng
15 Dorsiflexia piciorului
16 Felxia plantară
17 Relaxare totală (nici o contracţie)
18 Flexia genunchiului
19 Extensia genunchiului
20 Relaxare
21 Contracţia progresivă şi relaxarea întregului MI stg
Urmează MI drept
Metoda de relaxare progresivă Jacobson
trunchi
35 Contracţia abdominalilor (retrageţi abdomenul)
36 Extensia trunchiului (arcuirea spatelui)
37 Relaxarea abdomenului, spatelui şi a MI
38 Observarea respiraţiei ample
39 Contracţia muşchilor adductori scapulari (împingeţi umerii în sol)
40 Relaxare
41 Ridicaţi MS stâng în sus şi înăuntru (pectoralii stg)
42 Ridicaţi MS drept în sus şi înăuntru (pectoralii dr)
43 Relaxare
44 Ridicaţi umerii (trapezul superior şi ridicătorul scapulei)
Urmează zona cervicală și musculatura feței.
Prima formă prescurtată a relaxării progresive de tip
Jacobson - lecţia de relaxare
Subiectul: decubit dorsal, capul pe o pernă mică, genunchii uşor flectaţi se sprijină pe un
sul, membrul superior în uşoară abducţie de cca 30º şi palmele pe pat. Se recomandă să
se lucreze într-un mediu plăcut, confortabil, fără zgomot şi lumină intensă, temperatură
plăcută;

A. Prologul respirator: timp de 2-4 minute respiraţie amplă, liniştită. Subiectul se

concentrează pe dirijarea aerului (inspiraţie pe nas, expiraţie pe gură). Acest prolog
determină alcaloză generatoare de o stare euforică (se evită la persoanele cu tetanie
latentă). În timpul acestui prolog respirator, pacientul trebuie şă-şi imagineze că în
inspiraţie devine uşor „ca un balon de săpun care se ridică”, iar în expiraţie devine greu,
ca de Pb „corpul înfundându-se în pat” şi „simţind cum patul împinge în sus corpul”.
B. Antrenamentul propriu-zis
➢ Începe cu membrul superior drept urmat de cel stâng;
➢ În timpul inspiraţiei ample, membrelor superioare se ridică de pe pat, lent (mâna
este „căzută”, are flexia pumnului), până când degetele nu mai ating patul;
➢ Se realizează, de fapt, o contracţie musculară la nivelul forţei 3 (F 3). Se menţine
poziţia în apnee timp de 15-30 sec., subiectul concentrându-se pe ideea efortului
„deosebit” pe care-l face membrul superior;
➢ Brusc, cu un „uff”, pe expiraţie, se eliberează membrul superior care „cade” pe
pat. Se urmăreşte timp de 1 min. respirând liniştit, să se intuiască noua stare de
„linişte totală” simetrică din întreg membrul, comparativ cu starea de contracţie
anterioară. Se repetă de 2-3 ori cu fiecare membru superior, apoi cu ambele
concomitent;
➢ Se trece la membrul inferior fără a ridica călcâiul de pe pat, se desprinde doar
spaţiul popliteu de pe suport (câţiva cm.) în inspiraţie, se menţine 15-30 sec,
apoi brusc, în expiraţie, cu acelaşi „uff”, se revine. De asemenea se execută de 2-
3 ori cu membrul inferior drept, apoi stâng, apoi cu ambele.
B. Antrenamentul propriu-zis

✓ Al treilea segment este trunchiul.

✓ În inspiraţie se desprinde spatele de pe pat, subiectul

lordozându-se (mai mult imaginativ decât real), apoi în
expiraţie se urmăreşte crearea senzaţiei de „prăbuşire”
pe pat cu aplatizarea coloanei vertebrale la nivel lombar;
Tehnica Jacobson inversată
➢ În situaţii speciale (dureri articulare, segmente imobilizate etc.)

➢ faza de contracţie este realizată prin contracţie izometrică „împingându-se

„segmentul pe pat - 5sec, oprind apoi brusc acest efort şi comparând mintal
cele două senzaţii.

➢ Postura de lucru, alternanţele etc. sunt aceleaşi.

Revenirea
• reîntoarcerea la tonusul muscular normal, mai ales
a musculaturii antigravitaţionale necesare
ortostatismului;
• m. orbicularii,
• apoi strânge pumnii,
• repetă de 2-3 ori.
Relaxarea pendulară
O altă variantă a relaxării fiziologice doar pentru membre este relaxarea
pendulară;

Din aşezat, cu spătarul scaunului sub axilă, se ridică braţul la 90º, se menţine
câteva secunde, apoi se lasă să „cadă” şi să oscileze ca un pendul;

La fel şi pentru membrele inferioare;

Există chiar o metodă separată de relaxare care se bazează pe mişcarea de

pendulare a segmentelor sau corpului suspendat- poartă numele iniţiatorilor ei:
Jareau şi Klotz.
 Tehnica de relaxare a lui Aijinger
➢ presupune un control minuţios al respiraţiei, care trebuie să fie conştientizată, lentă şi
profundă,

➢ se induce o acţiune sedativă, prin acțiune asupra nucleilor subcorticali, responsabili

în economia organismului de funcţiile respiratorii,

➢ în strânsă legătură cu centrii care controlează sistemele cardio-vascular, genito-

urinar, digestiv şi altele,

➢ Tehnica lui Aijinger permite o reeducare a respiraţiei active, o reechilibrare a

tonusului neuro-vegetativ în general.

➢
Metoda Martenot și Feldenkrais
Este o metodă globală de abordare a ființei umane, prin care se obține „conştientizare prin
mişcare (CM) şi integrare funcțională (IF)”.

Este o formă nouă de educație pentru ameliorarea disfuncțiilor umane, punând accentul mai
degrabă pe învățare decât pe noțiunea de tratament sau vindecare.

Atunci când se recomandă să ne imaginăm senzațiile mișcării înainte de a o efectua, stimulăm

dezvoltarea simțului kinestezic, coordonarea și precizia mișcării, echilibrul și verticalitatea
corpului.

Chiar daca a fost folosita in mod frecvent pentru a ajuta la ameliorarea stresului si a tensiunii,
metoda Feldenkrais si-a demonstrat succesul si in Recuperarea neurologică (tumori cerebrale,
traumatisme craniene, scleroza multipla, ataxie).
 Tehnica de relaxare a lui Schultz – antrenamentul
autogen.

o J.H. Schultz, născut în 1884, a practicat medicina generală, iar apoi a fost impresionat
de succesul hipnozei efectuate în epoca sa de Charcot şi de Bernheim.
o A aprofundat cu pasiune psihiatria şi, în 1919, devine chiar profesor de neuropsihiatrie
la Berlin.
o Este considerată cea mai importantă tehnică de relaxare, din ea decurgând practic
majoritatea celorlalte tehnici.
o Metoda sa este în esenţă o metodă de autodecontractare concentrativă. o stare hipnoidă
care va declanşa decontractarea muşchilor.
Tehnica de relaxare a lui Schultz
Această metodă se reduce la autohipnoză provocată, asociată concentrării atenţiei
care în final va duce la o deconexiune generală a organismului.

Decontractarea musculară se manifestă printr-o senzaţie de greutate sugerată prin

autocomenzi de tipul „braţul meu este greu”.

Tot cu ajutorul autocomenzilor se ajunge apoi şi la senzaţia de căldură.

Se relizează progresiv, pe segmente.

Alte tehnici de relaxare generală
- Gimnastică colectivă cu mișcări libere, din diferite poziții de start (E. Gindler
și N. Stolze)- cu rolul de a crea o conștientizare a echilibrului muscular și a
posturii;

- Repaus total 20 de minute, cu respirație șuierată, liberă (I. Parow)

- Decubit dorsal cu extensia corpului la maxim posibil, MS deasupra capului,

urmată de relaxare (A. Maccagno);

- Pentru copii- mișcări pasive, pe segmente succesive;

Biofeedback-ul, reeducare audio-neuro-musculară
o Reprezintă o tehnică prin care se obține relaxarea cu expunere la concomitențe
funcționale fiziologice.
o Se utilizează EMG
o Autocontrolul urmărit pe ecranul electroencefalograf
Vă mulțumesc!