OBIECTIVE IN KINETOTERAPIE

Obiective:
Studiind acest capitol un kinetoterapeut trebuie să:
· cunoască complexitatea “ţintelor” pe care orice program kinetoterapeutic le urmăreste;
· inţeleagă locul si rolul relaţiei dintre obiectivele operaţionale si finalităţile programelor
kinetice;
· fie in măsură a formula, pe baza obiectivelor generale specifice, obiective operaţionale
pentru intregul program de recuperare/reabilitare.
Conţinut:
1.Finalităţi ale programelor kinetice
2.Obiective generale in kinetoterapie
3.Operaţionalizarea obiectivelor din programele si activităţile kinetice
Cuvinte cheie: educare-reeducare, recuperare-reabilitare-reeducare, obiective-finalităţi.

4.1.Finalităţi ale programelor kinetice

Este cunoscut că orice program kinetic urmăreste revenirea clientului la starea funcţională de
dinaintea imbolnăvirii/accidentului. Suntem constienţi că pentru aceasta există o intreagă echipă de
specialisti care vizează in comun sporirea calităţii vieţii oamenilor in general, a calităţii revenirii
subiectului la indicii morfo-funcţionali de dinaintea evenimentului patologic (vezi fig. 1). Bineinţeles
că după imbolnăvire/accident (uneori chiar inaintea „căderii” funcţionale a organismului – vezi
intervenţiile preoperatorii si kinetoprofilaxia, inclusiv faza primară a intervenţiei curei profilactice
active) intervine medicul-psihologul-asistentul social si medical, apoi imediat (uneori/de cele mai
multe ori) intervine kinetoterapeutul.

Fig. 1. Factorii care intervin in managementul imbolnăvirii/accidentului

Avand in vedere complexitatea intervenţiei pentru starea de sănătate, echivalentă cu
complexitatea fiinţei umane insăsi, este necesar ca profesionistul in kinetoterapie să fie capabil a sti,
a alege, a stabili cele mai importante obiective generale si specifice propriei sale intervenţii (vezi fig.
2).
 Fig. 2. Relaţia obiective-rezultate in intervenţia kinetică.
Obiectivele care vizează finalităţi, corespund idealului de recuperare a sănătăţii (considerată
parţial si temporar pierdută). Astfel, imediat după evenimentul patologic, rolul important revine
serviciilor medicale de urgenţă pentru menţinerea si revenirea spre normalitate a funcţiilor vitale.
Urmează prevenirea complicaţiilor, unde un rol important il are aplicarea corect ă a mijloacelor
anakinetice (posturări-drenaje, imobilizări, tehnici de facilitare pentru relaxare si/sau stimulare). In
continuare intervine kinetoprofilaxia secundară, ce urmăreste menţinerea si readucerea funcţiilor
neafectate direct de către evenimentul patologic. Odată depăsită faza acută/critică determinată de
impactul patologic, rolul kinetoterapiei este in crestere pentru recuperarea ideală (in totalitate) a
funcţiilor diminuate sau pierdute.
Timpul de indeplinire a acestui tip de obiectiv este impredictibil. Menţionăm că termenul de
“ideal de recuperare” cuprinde in esenţa lui aspiraţiile pacientului si a tuturor serviciilor medicale,
sub rezerva unei indepliniri posibil parţiale a acestui tip de obiectiv.
2.Obiective generale in kinetoterapie
Obiectivele generale si cele specifice-intermediare se referă nemijlocit la menţinerea si/sau
imbunătăţirea stării de funcţionalitate a fiecărui aparat si sistem afectat al pacientului. Acest lucru
este determinat de intreaga stare patologică instalată si rezultă din evalurea corectă si complete a
echipei medicale de recuperare.
Funcţionalitatea unei structuri afectate priveste o multitudine de factori ce trebuie să fie intr-
un raport armonios de intercondiţionalitate. De exemplu, recuperarea funcţiei unui genunchi
postraumatic necesită o concordanţă intre recuperarea mai multor aspecte (forţă, mobilitate,
stabilitate, echilibru, coordonare, etc), deoarece toate se subordonează si trebuie să rezolve problema
principală de funcţionalitate a membrului inferior = mersul-locomoţia. Doar privind in modul acesta
readucerea pacientului la starea de dinaintea evenimentului patologic (indeplinirea obiectivului de tip
finalitate), se poate spera la recuperarea unui maxim funcţional posibil.
In concluzie, obiectivele generale (scrise cu caractere boldate si italice) si cele
specificeintermediare (ce se desprind din cele generale si a căror exemplificare in această lucrare nu-
si propune să le epuizeze), descrise in continuare se subordonează obiectivelor de tip finalitate.
4.2.1. Promovarea relaxării:
_ Reducerea durerii prin relaxare la nivel SNC;
_ Reducerea durerii prin relaxare la nivel local;
_ Reducerea contracturii (si prevenirea retracturilor) musculare in afecţiuni
posttraumatice/reumatologice/neurologice centrale si periferice;
_ Cresterea confortului psihic si fizic, inlăturarea efectelor distresului;
_ Imbunătăţirea performanţelor de control motor;
_ Cresterea si imbunataţirea controlului asupra unor funcţii ale organismului (respirator,
cardiovascular, digestiv, uro-genital);
_ Promovarea participării active si constiente in cadrul programului de recuperare;
_ Scăderea/combaterea miscărilor involuntare;
 _ Relaxare pentru iniţierea si performarea antrenamentului ideo-motor.
4.2.2. Reeducarea sensibilităţii:
_ Obţinerea capacităţii de a sesiza excitaţia specifică in exterocepţie-propriocepţie-
interocepţie;
_ Performarea capacităţii de localizare topografică a unei excitaţii specifice;
_ Recompunerea pe homunculusul senzitiv a “hărţii sensibilităţii”;
_ Cresterea capacităţii de discriminare specifică pentru toate tipurile de sensibilitate
exterocepţiepropriocepţie-interocepţie;
_ Promovarea tipurilor de sensibilitate la copil, conform etapelor de dezvoltare psiho-
neuromotorie;
_ Menţinerea unui nivel optim de sensibilităţi necesare calităţii vieţii persoanelor de varsta a
III-a;
_ Perfecţionarea unor tipuri complexe de sensibilităţi specifice unor activităţi umane (simţul
spaţiotemporal, simţul prehensiunii, instrument muzical, sportivi);
_ Sesizarea stării de anormalitate a unor atitudini deficiente/miscări substituite;
_ Recuperarea componentelor de sensibilitate a funcţiei oro-faciale: masticaţie/gust,
deglutiţie, olfacţie, fonaţie + capacitate de comunicare;
_ Recuperarea capacităţii de sensibilitate a funcţiilor sfincteriene (urinar/anal);
_ Reeducarea si recuperarea sensibilităţii la nivelul aparatului genital;
_ Reeducarea si recuperarea sensibilităţii echilibrului la nivelul aparatului vestibular;
_ Moderarea hiperesteziilor (Ex: durerea talamică).
4.2.3. Corectarea posturii si aliniamentului corpului si a segmentelor sale:
_ Obţinerea dezvoltării fizice armonioase a corpului/a relaţiei dintre diferitele segmente
corporale;
_ Obţinerea dezvoltării fizice armonioase intre organele interne si sistemul neuro-mio-
artrokinetic;
_ Combatarea atitudinilor defectuase ale aparatului locomotor;
_ Profilaxie secundară a deposturărilor;
_ Profilaxia terţiară a deficienţelor;
_ Realinierea segmentelor corporale prin mijloace orto-protetice;
_ Tonifierea in condiţii de scurtare sau de alungire a musculaturii intricate;
_ Intinderea/alungirea structurilor moi (scurtate) dintr-o parte a unei articulaţii;
_ Prevenirea scurtărilor dintr-o parte a unei articulaţii;
_ Formarea reflexului de atitudine corporală corectă in statică/dinamică.
4.2.4. Educarea/reeducarea/reabilitarea controlului, coordonării si echilibrului:
_ Promovarea capacităţii de contracţie a unuia sau a mai multor muschi sinergici (“trezirea
muschiului” de la forţa 0, spre forţa 1 – pe scara 0-5);
_ Promovarea capacităţii de control asupra miscării realizate de un muschi sau de grup
muscular sinergic;
_ Promovarea capacităţii de diferenţiere a contracţiei unui muschi/grup muscular sinergic de
a altui muschi/grup muscular sinergic (contracţie agonist-antagonist);
_ Promovarea capacităţii de diferenţiere a contracţiei musculare in cadrul unui singur
muschi/grup muscular;
_ Promovarea capacităţii de contracţie selectivă, cu diferite intensităţi, a unui muschi sau
grup muscular sinergic;
_ Imbunătăţirea controlului muscular prin formarea/perfecţionarea imaginii corecte a
miscării;
_ Imbunătăţirea controlului muscular prin performarea reflexelor medulare;
_ Imbunătăţirea controlului/coordonării musculare prin feed-back;
_ Promovarea controlului motor pe fiecare etapă: mobilitate (altenanţa agonist-antagonist,
miscare pe amplitudini diferite, miscare cu opriri succesive); stabilitate (contracţie in zona scurtă a
musculaturii, contracţie concomitentă a musculaturii agonist-antagoniste, cocontracţie); mobilitate
controlată (miscare pe lanţ kinetic inchis intr-una sau mai multe articulaţii, pe amplitudini diferite, cu
incărcare/descărcare de greutate, cu modificări de ritm si viteză de reacţie-repetiţie-execuţie; forme
de locomoţie corespunzătoare etapelor de dezvoltare neuro-motorie); abilitate (miscare pe lanţ
kinetic deschis, intr-una sau mai multe articulaţii, pe amplitudini diferite, cu modificări de ritm-
viteză; invăţare-consolidare-perfecţionare a secvenţialităţii normale a miscărilor; eliminarea
miscărilor perturbatoare/inutile; educarea/reeducarea ambidextriei; imbunătăţirea preciziei) - pentru
miscări simple, simetrice, asimetrice, homo- si heterolaterale ale segmentelor corpului;
_ invăţarea miscărilor paleative (ex: mers in 2/4 timpi cu baston/carje);
_ Imbunătăţirea coordonării prin: performarea reflexelor supraspinale si a reacţiilor motorii;
inhibarea reflexelor patologice;
_ Cresterea capacităţii de coordonare pentru 2-3 miscări efectuate simultan;
_ Automatizarea miscărilor uzuale
_ Controlul centrului de greutate in cadrul bazei de susţinere (dinspre baze mari de susţinere
si centru de greutate coborat, spre baze de susţinere reduse si centru de greutate in ortostatism, pe
suprafeţe de sprijin fixe si mobile);
_ Imbunătăţirea echilibrului static/dinamic prin antrenarea selectivă a funcţiei aparatului
vestibular, in poziţiile fundamentale si derivate ale corpului;
_ Controlul centrului de greutate atunci cand acesta depăseste baza de susţinere;
_ Invăţarea strategiilor de control al echilibrului (strategia gleznelor, genunchilor, soldurilor,
pasilor mici);
_ Prevenirea căderilor prin invăţarea utilizării aparaturii medicale ajutătoare (saltele, centură
de siguranţă, bare, cadru, etc);
_ Invăţarea căderilor controlate.
4.2.5. Reeducarea respiratorie:
_ Relaxarea musculaturii respiratorii;
_ Drenaj bronho-pulmonar;
_ Dirijarea aerului la nivelul căilor respiratorii superioare;
_ Mobilizarea cutiei toracice prin miscări pasive;
_ Reeducarea tipurilor de respiraţie: - costal superioară (claviculară), costal inferioară,
diafragmatică, completă - “in val”;
_ Tonifierea (pe amplitudine maximă) a grupelor musculare implicate in actul respirator;
_ Promovarea controlului/coordonării respiraţiei (frecvenţa, controlul volumului curent,
ritmul, controlul fluxului de aer) in repaus-miscare-efort;
_ Formarea deprinderii de a respira corect in repaus-miscare-efort;
_ Relaxare generală/scăderea durerii prin hiperventilaţie.
4.2.6. Cresterea antrenamentului la efort:
_ Efectuarea influenţării selective a aparatelor si sistemelor organismului si pregătirii lui
pentru efort;
_ Cresterea antrenamentului la efort cu monitorizarea parametrilor subiectivi (senzaţie de
oboseală, vertij, durere, diminuarea temporară si parţială a capacităţilor intelectuale, pierderea
parţială a autocontrolului);
_ Cresterea antrenamentului la efort cu monitorizarea parametrilor funcţionali ai aparatelor:
cardiovascular (tensiune arterială, frecvenţă cardiacă, imbunătăţirea circulaţiei arteriale/venoase/
limfatice/capilare); respirator (frecvenţă respiratorie, volume respiratorii);
_ Cresterea antrenamentului la efort cu monitorizarea parametrilor de consum energetic:
VO2max., MET, Kcal, Jouli, Watti, Newtoni;
_ Cresterea antrenamentului la efort cu monitorizarea probelor biologice: glicemie, corpi
cetonici, trigliceride, colesterol, acid uric, acid lactic, calcemie, osteodensiometrie;
_ Antrenamentul la efort pentru scăderea in greutate a persoanelor supraponderale;
_ Cresterea/menţinerea antrenamentului la efort (prin mijloace specifice) la persoanele cu
restricţie de participare (de cauze senzitivo-senzoriale sau motorii);
_ Cresterea antrenamentului la efort in medii specifice (apă, temperaturi scăzute/ridicate,
altitudine);
_ Menţinerea/cresterea antrenamentului la efort la persoanele adulte sănătoase/recuperate;
_ Menţinerea antrenamentului la efort la persoanele de varsta a III-a;
_ Promovarea capacităţii de revenire a organismului după efort la parametrii de repaus.
 4.2.7. Recuperarea mobilităţii:
Pentru Hipermobilitate:
_ Tonifiere musculară in condiţii de scurtare a muschilor periarticulari;
_ MenŢinerea unei cocontracţii musculare eficiente in timpul miscărilor pe direcţiile
anatomofiziologice;
Pentru Hipomobilitate:
_ obţinerea unghiurilor articulare funcţionale/normale prin: inhibiţia hipertoniilor musculare
(miotatice, miostatice, analgice, antalgice); cresterea elasticităţii (intinderea) ţesutului contractil;
cresterea elasticităţii (intinderea) ţesutului necontractil; asuplizarea tuturor ţesuturilor moi
periarticulare; cresterea amplitudinii miscărilor artrokinematice (alunecare, rotaţie conjunctă,
detracţie);
_ menţinerea/imbunătăţirea mobilităţii articulare prin promovarea fenomenelor metabolice
articulare;
_ menţinerea mobilităţii articulare in perioadele acute/subacute;
_ menţinerea mobilităţii normale in articulaţiile supraiacente si subiacente articulaţiei
afectate;
_ combaterea aderenţelor ţesuturilor moi prin mobilizări (de mică amplitudine,
pasive/autopasive, pasivo-actve);
_ cresterea mobilităţii prin manipulări articulare.
4.2.8. Cresterea forţei:
_ cresterea forţei musculare prin antrenament ideo-motor;
_ cresterea forţei musculare de tip:izometric; izoton (concentric, excentric, izokinetic,
pliometric);
auxoton - pe toată amplitudinea sau in zonele scurtă/medie/lungă a muschiului;
_ cresterea forţei musculare in regim de: viteză, rezistenţă;
_ cresterea forţei musculare de cocontracţie periarticulară pentru articulaţiile interesate;
_ cresterea forţei musculare a muschiului interesat:
- cu eliminarea gravitaţiei (forţă 0-2)
- antigravitaţionale (diverse grade faţă de verticalitate – forţă 2-3)
- funcţională: - rezistenţă mică/medie pentru membrul superior (peste 3 spre 4)
- rezistenţă medie/mare pentru membrul inferior (peste 4 spre -5)
- normală (forţă 5);
_ menţinerea forţei musculare in perioadele acute/subacute;
_ menţinerea forţei musculare normale in articulaţiile supraiacente si subiacente articulaţiei
afectate.
4.2.9. Cresterea rezistenţei musculare :
_ cresterea rezistenţei musculare de tip: - viteză (10”– 45”); scurtă (45”– 2’); medie (2’– 10’);
lungă I (10’– 35’), lungă II (35’– 90’); lungă III (peste 90’);
_ cresterea rezistenţei musculare pe tipuri de contracţie musculară
(izometric/izoton/auxoton);
_ cresterea rezistenţei musculare in eforturi efectuate in medii specifice (apă, temperaturi
scăzute/ridicate, altitudine);
_ cresterea rezistenţei musculare pentru grupe musculare diferite (antrenament in circuit);
_ cresterea capacităţii neuro-psihice la eforturile de rezistenţă;
_ menţinerea rezistenţei musculare in perioadele acute/subacute;
_ menţinerea rezistenţei musculare normale in articulaţiile supraiacente si subiacente
articulaţiei afectate.
Aceste obiective intermediare-specifice au deja un timp ce poate fi anticipat. in funcţie de
etapizarea tratamentului stabilit de echipa de recuperare, de starea si cooperarea pacientului si de
condiţiile socioeconomice, obiectivele intermediare pot fi rezolvate intr-o perioadă de timp
considerată optimă si predictibilă.
4.3.Operaţionalizarea obiectivelor din programele si activităţile kinetice
 Obiectivele operaţionale sunt acele ţinte, formulate clar, in termeni concreţi, limitaţi la o
sedinţă sau un la ciclu de tratament, cu care kinetoterapeutul “operează” – isi desfăsoară activitatea
imediată.
Formularea corectă si complectă a unui obiectiv operaţional canalizează kinetoterapeutul in
alegerea celei mai bune modalităţi de rezolvare a lui (alegerea celui mai indicat exerciţiu: ca poziţie
de start, tehnici kinetice, elemente facilitatorii/inhibitorii si a celei mai bune dozări a efortului).
aceste tipuri de obiective pot fi formulate in două moduri:
_ in termeni ce sunt direct subordonaţi obiectivelor intermediare-specifice (derivă din
acestea, fiind de fapt o detaliere a lor). Formularea de acest tip, după enunţarea obiectivului
intermediar-specific vizat, poate menţiona sau nu, una sau toate din următoarele aspecte, de care insă
in mod obligatoriu trebuie să ţină cont: diagnosticul medical, stadiul fiziopatologic; particularităţile
de varstă, sex si a nivelului actual al capacităţii bio-psiho-motrice a pacientului; dotarea materială pe
care o are la dispoziţie kinetoterapeutul (indicarea aparatului utilizat pentru exerciţiile care vor
urmări indeplinirea obiectivului operaţional); tehnicile, “elementele”, metodele kinetice care urmează
a fi folosite; facilităţile unde se desfăsoară (sală, treflă, bazin, teren, etc) si posibilităţile
organizatorice (individual, perechi, grup, echipă) ale actului kinetic.
_ in termeni funcţionali (ce vizează normalizarea activităţii unui organ, aparat sau sistem al
organismului), putand consta in combinaţia mai multor obiective intermediare. Ex: (reeducarea
mersului prin = obiectiv funcţional general, ce se subinŢelege si poate fi omis in descrierea
obiectivului operaţional) egalizarea lungimii si ritmului pasilor, pentru o viteză medie de mers, pe
teren plat/inclinat (poate presupune mai multe obiective intermediare-specifice, derivate din
obiective generale de: coordonare-echilibru-sensibilitate, mobilitate a articulaţiilor membrului
inferior, rezistenţă/forţă a musculaturii implicate, antrenament la efort; astfel, descrierea obiectivului
operaţional poate continua prin indicarea obiectivului/obiectivelor intermediare vizate dimpreună cu
restul specificaţiilor menţionate mai sus - pentru prima modalitate de formulare).
Obiectivele operaţionale sunt supuse unui proces permanent de analiză si sinteză in funcţie de
răspunsul imediat al pacientului si rezultatele evaluărilor intermediare.
In actele (inscrisurile oficiale) medicale din activitatea practică, kinetoterapeutul trebuie să
reziste tentaţiei de a schematiza/simplifica descrierea obiectivelor din planul kinetic, prin substituirea
(ca formulare) a obiectivelor operaţionale cu obiective generale sau chiar cu cele de tip finalitate.