Tenis de câmp

Generalități
Tenisul este un sport jucat fie între doi jucători (simplu), fie între două echipe a
câte doi jucători (dublu). Jucătorii folosesc o rachetă pe bază de racordaj pentru
a lovi o minge de cauciuc acoperită cu pâslă peste fileu, mingea trebuind să
ajungă în terenul adversarului.
Originar din Anglia, la sfârșitul secolului al XIX-lea, tenisul s-a răspândit mai
întâi în lumea engleză, în special la persoanele bogate din clasele superioare.
Tenisul este acum un sport olimpic și este jucat indiferent de bani, de vârstă, în
multe țări de pe glob. În mod remarcabil, în afara adoptării sistemului
"Tiebreaker", regulile sale au rămas neschimbate din 1890.

Continutul jocului de tenis este determinat de mai multi factori:

• Calitatea suprafeţei de joc, rapida, lenta sau condiţiile de macroclimat
• Nivelul de pregătire pe factorii antrenamentului (pregatire fizică,
tehnică, tactică, psihilogică, teoretică).
• Nivelul participare la joc al sportivului
• Calitatea factorilor de eficiență a procedeelor tehnice (direcție,
lungime, efect, viteză, traiectorie)
• Miza, forma sportivă.
 Indicaţii metodice generale
Prin metodica utilizată la învăţarea şi perfecţionarea
tehnicii şi tacticii jocului de tenis antrenorul trebuie
să rezolve următoarele sarcini:
– crearea unei reprezentări corecte a elementului şi
procedeului predat;
– asigurarea unei execuţii corecte a mişcărilor;
– formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice
specifice;
– formarea şi perfecţionarea deprinderilor tehnico-
tactice, corecte şi eficiente.
Orientarea metodică în predarea jocului de tenis are la bază o serie de
principii şi metode care corespund principiilor şi metodelor de instruire
din educaţia fizică şi antrenamentul sportiv.
După Septimiu Florian Todea principiile şi metodele didactice generale
sunt următoarele:
– Principiul participării active şi conştiente;
– Principiul intuiţiei;
– Principiul accesibilităţii;
– Principiul sistematizării şi continuităţi;
– Principiul modelării (legării teoriei de practică);
– Principiul. durabilităţii(însuşirii temeinice).
Metodele de instruire:
– Metoda verbală –explicaţia;
– Metoda intuitivă- demonstraţia, observaţia;
– Metoda practică -exersarea (analitică, globală).

După Nicu Alexe principiile specifice antrenamentului sportiv sunt

următoarele:
– Principiul continuităţii;
– Principiul creşterii în trepte a eforturilor şi a solicitărilor optime;
– Principiul priorităţii efortului specific competiţional;
– Principiul individualizării.
 Traume întâlnite în Tenis
Contuzia
• Leziune locală cauzată de strivirea țesuturilor subcutanate prin lovirea de un
corp dur.
• Se caracterizează prin strivirea momentană a mușchilor și a altor țesuturi
subcutanate (pielea își păstrează integritatea), asociată cu creșterea
permeabilității vaselor sangvine (apariția edemului) sau ruperea acestora cu
formare de hemoragii.
• Sângele se poate acumula în spațiile subcutanate (în regiunea afectată apar
vânătăi), în cavitatea articulațiilor (hemartroză).
• Reacția inflamatoare, care urmează, dispare, de regulă, peste 612 zile și se
vindecă pe deplin.
• Ca tratament al contuziilor locale se recomandă repaus pentru regiunea
afectată a corpului, aplicarea pe ea a unei pungi cu gheață, care reduce edemul;
peste 2-3 zile compresie cu spirt și se face un masaj ușor.
 Contuzia

• Leziune locală cauzată de strivirea țesuturilor subcutanate prin lovirea

de un corp dur.
• Se caracterizează prin strivirea momentană a mușchilor și a altor
țesuturi subcutanate (pielea își păstrează integritatea), asociată cu
creșterea permeabilității vaselor sangvine (apariția edemului) sau
ruperea acestora cu formare de hemoragii.
• Sângele se poate acumula în spațiile subcutanate (în regiunea afectată
apar vânătăi), în cavitatea articulațiilor (hemartroză).
• Reacția inflamatoare, care urmează, dispare, de regulă, peste 612 zile
și se vindecă pe deplin.
• Ca tratament al contuziilor locale se recomandă repaus pentru
regiunea afectată a corpului, aplicarea pe ea a unei pungi cu gheață,
care reduce edemul; peste 2-3 zile compresie cu spirt și se face un
masaj ușor.
 Entorsa
Entorsa este o leziune traumatică a unui ligament cauzată de întinderea
excesivă. Ligamentul poate prezenta mici leziuni sau se poate rupe complet.
• Sunt provocate de o mişcare bruscă a articulaţiei care o face să depăşească
amplitudinile sale normale.
• Măsurile luate în cazul unei entorse au fost reunite sub acronimul R.I.C.E. din
engleză: “rest” (repaus), “ice” (gheaţă), “compression” (compresiune) şi
“elevation” (ridicarea membrului).
• Gheaţa reduce mult tumefierea, roşeaţa şi dacă este aplicată imediat după
traumatism poate impiedica apariţia reacţiei inflamatorii locale.
• Compresiunea este foarte importantă la nivelul gleznei cu entorsă deoarece
creşte stabilitatea articulaţiei. De asemnea grăbeşte resorbţia edemului deoarece
intensifică circulaţia de întoarcere venoasă şi limfatică.
• Poziţia elevată previne staza venoasă, favorizează întoarcerea venoasă şi
circulaţia limfatică şi astfel edemul este resorbit mai rapid de la nivelul
ţesuturilor moi.
• Se utilizează, de asemenea şi medicamente antiiflamatoare.
 Luxaţia
Deplasare a extremităților osoase ale unei articulații din poziția
obișnuită, însoțită de pierderea mișcărilor normale.
• Simptome: tumefiere, durere, roşeaţă cutanată, sensibilitate,
mobilitate articulară redusă
• Primul ajutor: - se aplică comprese cu apă rece sau gheaţă - NU se
masează zona afectată - dacă se asociază cu o mobilitate anormală,
afecţiunea este gravă şi necesită obligatoriu imobilizare
• Tratament: repaus, comprese cu gheaţă, ridicarea articulaţiei
accidentate, bandaj elastic. Se recomandă examinarea de către un medic
specialist pentru a constata gravitatea leziunii. Prima intervenţie a
ortopedului în luxaţie este grabnică, el trebuie să readucă suprafeţele
osoase în contact, după care să urmeze imobilizarea articulaţiei.
• Evoluţie: în cazul unui tratament adecvat recuperarea se face în 6-8
săptămâni.
 FRACTURA
Fractură înseamnă întreruperea continuității unui os. • Clasificare
fracturilor se poate face după mai multe criterii.
• În functie de aspectul pielii, deosebim: fracturi închise (piele
intactă) și fracturi deschise.
• Dacă luăm în considerare numărul locurilor pe os în care s-a
produs fractura: fractură simplă (osul s-a rupt într-un singur loc,
deci au rezultat două segmente), și fractură cominutivă (au
rezultat trei sau mai multe segmente).
• Tratamentul cuprinde:
• reducerea fracturii şi repunerea fragmentelor în poziţie
anatomică
• imobilizarea care menţine fragmentele până la
consolidare
• restaurarea funcţiei
 Cotul Reumatismal (Tenesistului)
Prezintă o leziune caracteristică, care creează
serioase neplăceri sportivilor aşa zisul cot al
tenismanului (tenis elbow), prin epicodilita şi
epitrohleita la nivelul articulaţiei cotului.
• Procesul se caracterizează prin dureri continue
pe partea antero-externă a antebraţului şi cotului
care se accentuează la presiune într-un punct fix,
situat supraepicondilian.
Obiectivele recuperării funcţionale a cotului sunt:
• combaterea durerii, obiectiv realizat prin poziţionări, posturări în limite
funcţionale, exerciţii autopasive şi pasivoactive;
• refacerea mobilităţii în limitele funcţionale şi apoi normale, prin exerciţii
autopasive, active, stretching;
• refacerea forţei şi a stabilităţii articulare, prin exerciţii active cu rezistenţă şi
exerciţii gestuale şi de îndemânare.

Principiile de reeducare funcţională a cotului sunt:

• Nu se mobilizează cotul inflamat. Acesta va fi imobilizat în atelă, care se va
scoate în timpul nopţii.
• Nu se efectuează mobilizări pasive, numai autopasive.
• Nu se va încărca mâna cu greutăţi pentru recuperarea extensiei, acestea
ducând la creşterea hipertoniei muşchilor flexori.
• Nu se fac exerciţii analitice intense, deoarece pot reapărea reacţiile
inflamatorii.
• În recuperarea cotului este utilă reeducarea globală a membrului superior,
orientată c ătre gesturile uzuale, antrenând obligatoriu umărul şi mâna.
• Este obligatorie menţinerea mobilităţii articulaţiilor neafectate (umăr-pumn-
mâna), prin mişcări pasive, activopasive şi active.
• Se va asocia terapia ocupaţională.
 Faza I - Acută
Obiective:
• Scăderea inflamației și a durerii
• Promovarea vindecării tisulare
• Încetinirea atrofiei musculare

În această fază acută a leziunii, se urmărește principiul PRICE!

P = Protection
R = Rest
I = Ice
C = Compression
E = Elevation
Protecție
• se referă la evitarea traumatismelor și încărcării cotului cu
greutăți suplimentare
• Se pot utiliza bandaje elastice care au rolul de a atenua
șocurile

Repaus
 Constă în evitarea suprasolicitării, nu în absența activității!!!
 Trebuie evitate activitățile care agravează simptomatologia
 Repausul absolut trebuie evitat pentru că favorizează atrofia
musculară, decondiționarea și scade circulația sangvimă în
regiunea respectivă, fapt dăunător în procesul de vindecare.
Gheață – este recomandat atâta timp cât inflamația
este prezentă.
Gheața scade inflamația și ajută la ameliorarea
durerii și a spasmelor.

Compresiunea și elevația – pentru reducerea

inflamației și favorizarea circulației de întoarcere.
Compresiunea se poate face cu ajutorul unui bandaj
elastic, iar elevația se face cu ajutorul pernelor
așezate sub membrul superior pentru a ridica
aceasta deasupra nivelului inimii.
 Faza II
Obiective:
• Îmbunătățirea flexibilității
• Ameliorarea mobilității articulare
• Creșterea forței și rezistenței musculare

1. Stretching:
• Se fac exerciții de stretching incluzând flexia articulației
radiocarpiene și extensia.
• Întinderile se vor menține pentru 20-30 secunde și
repetate de 5-10 ori cel puțin de două ori pe zi
• Se evită întinderile puternice – nu se face stretchingul până
la punctul de durere care reproduce simptomatologia.
Ameliorarea mobilității articularea