Iudaismul

Iudaismul este religia poporului Israel, care își are rădăcinile cu aproximativ 2
000 i. Hr, iar aspectul principal îl reprezintă credința într-un singur Dumnezeu.

Practicanţii acestei religii cred în Dumnezeu. Sursele iudaismului contemporan

sunt Tanahul (sau Tora scrisă) şi Talmudul (sau Tora orală). Acestea
reglementează aspectele vieţii evreilor, care nu sunt prezente în codurile penale
sau civile din sistemul secular. În conformitate cu tradiţia evreiască, iudaismul
începe cu Legământul dintre Dumnezeu şi Abraham.

Simbolul religiei iudaice.

 Religia iudaică, reguli şi obiceiuri

La opt zile de la naştere, copilul de sex masculin este circumcis,

acesta fiind un semn al legământului cu Dumnezeu. Majoratul
religios pentru fete este la vârsta de 12 ani, iar pentru băieţi la 13
ani.
De asemenea, practicanţiilor religiei iudaice le este recomandat
portul anumitor veştminte cum e cazul Kippah-ului (un
acoperământ pentru cap) sau tallitul (obiect vestimentar
asemănător unei eşarfe utilizat în timpul rugăciunii).
Lucruri interzise

Practicanţii religiei iudaice nu au voie să consume carne de porc, dar

şi cea de iepure sau de cal. În schimb, alcoolul nu e interzis, acesta
putând fi consumat cu moderaţie, cu precădere în cazul sărbătorilor.
Căsătoria între o persoană practicantă a religiei iudaice şi una din altă
religie nu e încurajată deloc de rabini.

Religia iudaică reguli. Îndrumător spiritual

Locul unde evrei merg să se roage este sinagoga. Rabinul este cel
care în acest aşezământ e responsabil de îndrumarea religioasă.
 Tanah - Biblia ebraică
Cartea fundamentală a religiei iudaice este Tora (Termenul Tora poate avea
o serie de semnificații. De obicei, acest termen desemnează primele cinci
cărți ale lui Moise din cele 24 de cărți ale Tanakhului, și este, de obicei,
adnotat cu comentarii rabinice), adică primele cinci scrieri din Vechiul
Testament (Biblia ebraică). Scrisă într-un limbaj arhaic, în urmă cu circa 3
000 de ani și fără vocalizare și punctuație, Tora este un subiect de studiu
esențial al iudaismului. În decursul veacurilor, Tora a fost interpretată într-
un număr imens de modalități. Interpretări bazate pe traducerea unui
cuvânt sau pe punctuații diferite au dus la dispute interminabile între
înțelepții evrei. Studiul Torei are o importanță capitală în iudaism, fiind
preocuparea esențială a omului. În ierarhia interioară a învățăceilor de
Tora, "rabinul" este "autoritatea doctrinară" recunoscută. În lumea
iudaismului, există diferite curente și instituții de studiu rabinice.
 Talmud
Talmudul (în ebraică, „învățătură” sau „studiu”), numit în mod tradițional
Shas (‫ש״ס‬, o abreviere ebraică a lui shisha sedarim, cele „șase ordine” ale
Torei orale), este un text central al iudaismului rabinic, compus din Mișna și
Ghemara. Este o compilație a opiniilor docte acumulate în scris până la
sfârșitul secolului V e.n.

În majoritatea cazurilor, opiniile docte sunt prezentate sub formă de dialoguri

și opinii minoritare pe lângă opinii majoritare. Textul talmudic conține
numeroase elemente de legendă și folclor, acestea fiind enunțate ca o
ilustrare sau sursă suplimentară a opiniilor docte. Pe lângă textul talmudic
definitivat până la sfârșitul secolului V e.n. au fost adăugate diferite
comentarii care, cu timpul, au ajuns să fie considerate ca o parte integrantă a
studiului talmudic. Opiniile docte enunțate în Talmud tratează toate aspectele
vieții umane prin perspectiva normativă a iudaismului.
 Sărbători
Anul ebraic a fost marcat încă de la început de celebrarea marilor
„sărbători în cinstea Domnului”. Unele dintre acestea coincideau cu
schimbarea anotimpurilor și aminteau poporului providența constantă a
lui YHWH(Yahweh este numele propriu al lui Dumnezeu în Biblia ebraică, 
care înseamnă „El face să devină“.) în favoarea poporului său. Aceste
timpuri speciale ofereau poporului ocazia de a restitui Domnului ceva în
semn simbolic din tot ceea ce mâna sa milostivă a dat „oamenilor asupra
cărora El binevoiește”. Alte sărbători comemorau marile evenimente ale
istoriei lui Israel, ocaziile în care YHWH a intervenit cu puterea sa ca să
elibereze poporul din diferite tipuri de sclavii. Ele puteau fi zile de mare
bucurie și de împărtășire: poporul se bucura de darurile pe care i le-a dat
bunăvoința divină și, în același timp, zile în care comunitatea de credință
se aduna cu demnitate să ceară iertare și purificare de păcate.
Paștele și Sărbătoarea Azimilor. Aceste două sărbători,
care conțineau elemente pastorale și agricole, erau
celebrate împreună în amintirea eliberării lui Moise din
Egipt. Sărbătoarea începea în ziua a 14-a a „primei luni”:
Nisan (Nisan este cea de-a șaptea lună a anului 
ecleziastic și prima lună a anului civil în calendarul 
ebraic. Numele este de origine babiloniană; în Biblie 
luna este numită Abib, adică primăvară. Este o lună de 
primăvară de 30 de zile. În limba turcă este numele lunii 
aprilie.
) și durau o săptămână.
Sărbătoarea Săptămânilor sau Sărbătoarea Recoltei. Cunoscută mai mult
cu numele de Șavuot, este celebrată 50 de zile după începutul Paștelui. În
mod esențial, este o sărbătoare agricolă, în care sunt oferite Domnului
primițiile recoltei.

Sucot
Sărbătoarea Corturilor. Sărbătoare de toamnă, celebrată la sfârșitul recoltei.
Poporul trăia 7 zile în corturi confecționate din ramuri. Și în cazul acestei
celebrări este vorba de o sărbătoare esențial agricolă de mulțumire, dar ea
mai amintea și zilele peregrinării și șederii poporului în corturi în timpul
peregrinării în Pustiul Sinai(Peninsula Sinai, ori mai simplu Sinai este o peninsulă de 
formă triunghiulară cuprinsă între Marea Mediterană la nord, Marea Roșie la sud, fiind 
un teritoriu al statului Egipt.) .
Aceste trei sărbători erau sfinte, zile în care poporul se abținea de la
activitățile obișnuite. Celelalte sărbători erau – într-un fel sau altul – în
legătură cu aceste trei mari și solemne sărbători: de remarcat și faptul că
toate aceste sărbători sunt în număr de „7”
Sabatul. În cea de-a 7-a zi toate muncile erau absolut interzise iar oferta
zilnică de sacrificii era dublată. Sabatul amintea desăvârșirea operei de
creație făptuită de YHWH, eliberarea din Egipt ca și trebuința naturală a
omului de a se odihni și mai ales de a-și tempera relația cu ceea ce era
doar creat. După exil normele observării Sabatului au devenit și mai
rigide și au constituit una din trăsăturile caracteristice ale Iudaismului.

Legea evreiască (halacha) acordă Sabatului (‫ )שבת‬statutul de

sărbătoare, o zi de odihnă sărbătorită în a șaptea zi a fiecărei săptămâni.
Legea evreiască definește o zi în care se termină fie la apus, fie la seară,
atunci când începe a doua zi. Prin urmare,

• Sabatul începe chiar înainte de apusul soarelui, vineri seara. Începerea

sa este marcată de aprinderea lumânărilor Sabat și recitarea lui
Kiddush deasupra unei cupe cu vin; și
• Sabatul se termină la cădere nopții în noaptea de sâmbătă. Încheierea
sa este marcată de rugăciunea cunoscută sub numele de Havdalah.
Luna nouă Deseori menționată împreună cu Sabatul, era caracterizată de sacrificii
specifice și de sunetul trâmbițelor. În timpurile mai vechi era însoțită și de
banchete speciale și de sacrificii familiale, uneori, pe timpul celebrării ei erau
consultați și profeții. Cu ocazia Lunii noi din luna a 7-a era celebrată o „sărbătoare
a trâmbițelor” specială.

Lag B'Omer
Este cea de-a 33-a zi de când se număra Omer. Este o sărbătoare veselă care
povestește faptele rabinului Akiva, ale rabinului Shimon bar Yochai și Bar Kochba în
încercarea lor de a câștiga independenta și suveranitatea evreilor din Israel față de
romani. Se obișnuiește sa se facă focuri de tabără și să se cânte.

Yom Hashoa
Yom Hashoa este Ziua Memorială a Holocaustului, când evreii își amintesc de
milioanele de oameni uciși în Holocaust. În Israel, o sirena suna timp de două
minute la ora 11; atunci toată lumea se oprește din lucru și păstrează un moment
de liniște.