Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
DIN BACĂU
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE MIȘCĂRII
SPORTULUI ȘI SĂNĂTĂȚII
LUCRARE DE LICENȚĂ
Coordonator științific:
Prep. univ. Anghel Mihaela
Conf. univ. dr. Ochiană Gabriela
Candidat:
2012
UNIVERSITATEA ,,VASILE ALECSANDRI”
DIN BACĂU
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE MIȘCĂRII
SPORTULUI ȘI SĂNĂTĂȚII
RECUPERAREA SECHELELOR
POST ACCIDENT VASCULAR CEREBRAL
PRIN MIJLOACE KINETOTERAPEUTICE
LA PERSOANE DE VÂRSTA a-III-a
STUDIU DE CAZ
Coordonator științific:
Prep. univ. Anghel Mihaela
Conf. univ. dr. Ochiană Gabriela
Candidat:
Humă Florin-Sebastian
2012
CUPRINS
Capitolul 5. CONCLUZII.............................................................................39
BIBLIOGRAFIE.........................................................................................40
ANEXĂ........................................................................................................41
CAPITOLUL 1. INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA CERCETĂRII
În zilele noastre, toată lumea luptă pentru afirmare și pentru a duce un trăi
cât mai bun, dar această luptă devine tot mai solicitantă și obositoare, ducând la
amplificarea stress-ului și la suprasolicitarea sistemului nervos și cardio-vascular
al organismului uman. Suprasolicitarea este unul din factorii favorizanți al
bolilor cerebro-vasculare, de asemenea acest factor ocupă locul trei mondial
după infarctul de miocard și cancer, în topul cauzelor de deces.
Accidentul vascular cerebral (AVC) considerată a fi și boală secolului
nostru, reprezintă a treia cauză de mortalitate din lume și prima în situațiile de
handicap fizic sau mental permanent. Mortalitatea cauzată de această afecțiune
este de 6-7 ori mai mare în țările din sud-estul Europei decât în țările din est.
România este printre țările care ocupă un loc “fruntaș”din acest punct de vedere.
Într-un sondaj realizat pe un eșantion de 800 de persoane cu vârstă de peste 45
de ani, 72% au răspuns că au suferit sau cunoscut o persoană cu această
afecțiune. În fiecare an unul din cinci decese este cauzat de producerea unui
accident vascular cerebral. Se poate întâmplă oricui, fie o rudă, un prieten sau un
om pe care nu l-am cunoscut niciodată. Incidența accidentului vascular depinde
de vârstă. Aceasta se dublează pentru fiecare deceniu la persoanele trecute de
vârsta de 55 de ani. O dată cu vârsta va crește și incidența AVC (de la 1:1000
de indivizi cu vârsta cuprinsă între 40-45 ani, până la 20 :1000 pentru 70-85
ani). Deși această boală este specifică vârstelor înaintate, un număr destul de
mare de infarcte cerebrale se produc și la persoanele sub 65 de ani . Incidența
AVC crește exponențial cu vârsta la ambele sexe și se reduce la persoanele
foarte înaintate. În prezent se constată o incidență însemnată de AVC la tineri. În
țările vestice incidența accidentului vascular cerebral la tineri cu vârsta cuprinsă
între 15-45 de ani se cifrează între 3-4%.
Incidență AVC-ului predominantă la bărbați într-o proporție de 1,3/1 față
de femei. Aproximativ 10 % din cei care au avut AVC au fost recuperați total cu
reluarea în totalitate a activităților, 40% au suferit sechele moderate cu reinserție
profesională la o treime din cazuri, 40 % au sechele severe cu invaliditate totală
sau parțială iar 10 % au o infirmitate totală și sunt complet dependenți de alte
persoane.
Media europeană este de 200 de AVC la suta de mii de locuitori, iar în
țara noastră se înregistrează o creștere de până la 300 de accidente vasculare
cerebrale la suta de mii de locuitori. Conform previziunilor OMS accidentele
vasculare cerebrale vor deveni până în anul 2030 principială cauză a deceselor în
lume. (www.recuperaremedicala.com)
1
1.2. MOTIVAREA ALEGERII TEMEI
2
CAPITOLUL 2. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A
CERCETĂRII
3
Faţa supero-laterală
Această faţă este împărţită de trei şanţuri (şanţul lateral, şanţul central,
şanţul parietooccipital) în patru lobi cerebrali: frontal, parietal, temporal şi
occipital.
Șanțul lateral Sylvius
- este adânc şi unic la origine
- începe anterior pe faţa inferioară a emisferei din unghiul extern al substanţei
perforate anterioare, separând faţa orbitală a lobului frontal de lobul temporal
- în momentul când şanţul ajunge pe faţa laterală a emisferei cerebrale,
segmentul unic se divide în trei ramuri:
- anterioară -pătrunde orizontal în girul frontal inferior;
- ascendentă -pătrunde vertical în girul frontal inferior;
- posterioară -care se lărgeşte mult în profunzime şi formează fosa laterală a
creierului în care se găseşte insula;
- în extremitatea sa posterioară va fi înconjurat de girul supramarginal ce face
legătura între lobii temporal (girul temporal superior) şi parietal (lobulul parietal
inferior).(Andronescu A. 1979)
Șanțul central Rolando
- originea sa se găseşte puţin posterior de mijlocul marginii superioare a
emisferei.
- traiectul său este oblic inferior, către anterior, pe faţa superolaterală a
emisferei, terminându-se cu puţin înainte de a ajunge la şanţul lateral. Aici girul
precentral se continuă cu girul postcentral, segmentul cortical de legătură
formând operculul fronto-parietal.
Șanțul parietooccipital
- şanţul este puţin adânc şi este înconjurat de substanţa cerebrală ce face legătura
între lobul parietal şi cel occipital, denumită arc parietooccipital. (Andronescu
A. 1979)
Lobii creierului sunt divizați prin șanțuri cerebrale în giri sau
circumvoluții.
Lobul frontal include aproximativ o treime din suprafața emisferelor
cerebrale. Se extinde de la nivelul polului frontal până la nivelul șanțului central
și este separat de lobul temporal prin fisura silviană. Pe fața medială lobul
frontal este separat de corpul calos de către șanțul calosal iar de lobul parietal de
o linie virtuală care se extinde de la nivelul marginii superioare a șanțului central
la corpul calos. Bazal întreaga suprafață care vine în contact cu tavanul orbitar
aparține lobului frontal.
Lobul frontal este format din următoarele arii corticale:
Aria motorie primară (aria 4): care comandă contracția musculaturii
corpului;
Ariile motorii de asociere (ariile 6 și 8): care coordonează mișcările
complexe. Aceste arii coordonează mișcările automate.
4
Aria 44 sau aria limbajului articular (Broca) a cărei lezare dă tulburări de
vorbire.
Regiunea prefrontală este formată din următoarele arii: 9,10,11,12,13,14-
sunt arii predominant vegetative a căror excitare determină reacții respiratorii,
renale, circulatorii și gastrointestinale.
Lobul parietal are doar două suprafețe: laterală și medială. Suprafața
laterală este delimitată: anterior de către șanțul central; posterior de jumătatea
superioară a liniei parietotemporale trasată virtual intre extremitatea superioară a
șanțului parietooccipital și incizura preoccipitală; inferior de limita posterioară a
fisurii silviene și de o linie trasată în lungul axului fisurii silviene până la
intersecția cu linia parietotemporală.
Pe fața medială lobul parietal este separat de lobul frontal printr-o linie
virtuală care se extinde de la nivelul marginii superioare a șanțului central la
corpul calos iar de lobul occipital de către șanțul parietooccipital.
Lobul parietal cuprinde urmatoarele arii:
Ariile 3,2,1, descriu homunculus senzitiv;
Ariile 39,40 au funcții de analiză și sinteză a excitațiilor senzitive.
Lobul temporal este delimitat pe fața laterală de lobul frontal prin
porțiunea anterioară a fisurii silviene, de lobul parietal prin porțiunea posterioară
a fisurii silviene și de o linie virtuală care continuă axul fisurii, până la
intersecția cu linia parietotemporală, și de lobul occipital prin jumătatea
inferioară a liniei parietotemporale.
Lobul temporal cuprinde :
Ariile 41,42 sau aria acustică;
Aria 22 locul de transformare a excitațiilor sonore în psihoauditive;
Aria de proiecție corticală a echilibrului.
Lobii frontal, parietal și temporal reglează mișcările corpului și ochilor sub
controlul vederii.
Lobul occipital
- acest lob este despărţit de lobii parietal şi temporal, prin şanţul parietooccipital
şi o linie imaginară, ce uneşte incizura preoccipitală cu şanţul parietooccipital;
- extremitatea posterioară a acestui lob se numeşte pol occipital;
- pe această faţă se observă o serie de şanţuri dificil de sistematizat.
Lobul occipital conține proecția corticală a analizatorului vizual:
Aria 17 care reprezintă segmentul central al analizatorului vizual;
Ariile 18 și 19 transformă excitațiile luminoase în senzații vizuale.
Lobul insulei (insula)
- insula reprezintă o porţiune a cortexului cerebral, situată în fosa laterală a
creierului şi care este acoperită de operculii frontal, frontoparietal şi temporal; -
ea este delimitată de restul scoarţei cerebrale de către un şanţ circular, întrerupt
de limen insular (o prelungire pe care insula o trimite către substanţa perforată
anterioară)
- insula este divizată de un şanţ central în două porţiuni:
5
- anterioară - o zonă mai întinsă care este străbătută de 2-3 şanţuri, ce o împart
în 3-4 giri scurţi;
- posterioară- o zonă mai mică ce reprezintă girul lung;
Faţa medială
Prezintă în partea ei inferioară cea mai mare formaţiune comisurală şi
anume corpul calos. Acesta este înconjurat pe toată circumferinţa lui de şanţul
corpului calos, prin care este despărţit de restul feţei mediale a emisferei.
- corpul calos are aspect de arc turtit cranio-caudal prezentând:
- extremitatea anterioară este curbată se numeşte genunchiul corpului calos şi se
termină cu o porţiune ascuţită (rostrul corpului calos), ce se continuă cu lama
terminală.
- extremitatea posterioară este voluminoasă şi se numeşte splenius. El acoperă
extremitatea posterioară a talamusului, epifiza şi tectul mezencefalic, de care
este separat prin stâlpii fornixului (crus fornicis) şi girul fasciolar; posterior vine
în raport cu marginea liberă a cortului cerebelului, marea venă cerebrală şi cu
originea sinusului venos drept; anterior cu girul paraterminal, iar posterior cu
girul fasciolar şi apoi cu girul dinţat, care ajunge la hipocamp.
Faţa inferioară a emisferei cerebrale este divizată în două etaje de către
segmentul unic, de origine, al şanţului lateral:
- etaj anterior (orbital) reprezintă faţa inferioară a lobului frontal;
- etaj posterior (temporooccipital) reprezintă feţele inferioare ale lobilor
temporal şi occipital.
Etajul orbital prezintă următoarele elemente:
- şanţul olfactiv are o direcţie antero-posterioară, fiind paralel cu marginea
medială a lobului frontal, cu care delimitează girul drept. Şanţul olfactiv este
ocupat de bulbul şi tractul olfactiv.
- girii orbitali se găsesc lateral de girul drept şi şanţul olfactiv;
- sunt separaţi între ei de către şanţurile orbitale (în forma literei "H").
(Andronescu A. 1979)
Etajul posterior prezintă următoarele elemente:
- două şanţuri sagitale:
- şanţul colateral (medial);
- şanţul occipitotemporal (lateral).
Şanţul colateral începe lângă polul occipital, având traiect spre anterior,
paralel cu şanţul calcarin, de care este despărţit prin girul lingual, trece apoi pe
faţa inferioară a lobului temporal, unde delimitează medial girul
parahipocampic, după care se arcuieşte spre medial, înconjurând extremitatea
anterioară a girului parahipocampic, numită uncus, din ultima porţiune a şanţului
colateral, înainte ca acesta să se arcuiască medial, se desprinde şanţul rinal, care
se îndreaptă spre polul temporal; medial de şanţul rinal se găseşte lobulul
piriform (cortexul olfactiv secundar).
Şanţul occipitotemporal se găseşte lateral şi este paralel cu şanţul colateral
6
- el separă girii occipitotemporali medial şi lateral. Împreună acești doi giri
formează marea circumvoluție limbică a lui Broca. (Andronescu A. 1979)
(fig.2)
Fig.3.Vascularizația creierului
http://cristinatoteanu.blogspot.com/2012/02/vascularizatia-creierului_4141.html
2.3.2.Mușchii brațului
Mușchii regiunii posterioare –(fig.4.)
1. Mușchiul triceps brahial ocupă loja posterioară împreună cu anconeul,
fiind un mușchi voluminos. Are trei capete: lung, medial și lateral, care se unesc.
(fig.4.)
Origine:
Capul lung: tuberculul infraglenoidal al scapulei.
Capul lateral: fața posterioară a osului humerus deasupra șanțului nervului
radial.
Capul medial: fața posterioară a osului humerus sub șanțul nervului radial.
Cele trei porțiuni coboară și se unesc într-un tendon comun puternic.
Inserție - pe olecran. Inervație din nervul radial. Acțiune: extensor al
antebrațului pe braț;
extensor și adductor al brațului cu rotația în afară, prin capul lung;
tensor al capsulei articulației cotului.
2. Mușchiul anconeu este un mușchi mic, de formă triunghiulară, situat pe
față laterală a articulației cotului cu originea pe epicondilul lateral al
humerusului. Inserție pe fața laterală a olecranului și puțin pe muchia
13
posterioară a ulnei. Inervație din nervul radial. (fig.4.) Acțiunea este de
extensie al antebrațului pe braț. (Papilian V.2006)
15
2.4. MUSCULATURA RESTANTĂ MEMBRULUI INFERIOR ÎN
URMA AVC
17
2.5. SECHELELE ACCIDENTULUI VASCULAR CEREBRAL
18
CAPITOLUL 3. ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA
CERCETĂRII
19
Durata și etapele cercetării
Cercetarea a început în perioadă de după alegerea temei și a continuat
până în momentul în care am elaborat lucrarea. Etapele au fost structurate în
felul următor:
Etapa I (iulie 2011-octombrie 2011):
În această etapă, am căutat și studiat literatura de specialitate în domeniul
ales, existentă până în momentul de față cu privire la tema propusă.
Studiul efectuat cu privire la scoaterea în evidență a unor aspecte generale
și particulare, a urmărit date de anatomie a membrelor, fiziopatologia
emisferelor cerebrale, date despre pacienți care rămân cu sechele după AVC,
aspecte esențiale privind deficitul motor și redobândirea controlului motor în
cadrul procesului de reeducare neuromotorie.
Folosind aceste date pe care le-am acumulat, am elaborat, în prima fază în
mod schematic, apoi în formă finală, câteva ipoteze și obiective necesare
recuperării.
Etapa II (octombrie 2011-decembrie 2011):
În etapa aceasta am selectat un lot de subiecți diagnosticați cu hemiplegie în
urmă accidentului vascular cerebral și am selectat cazul care am crezut că e cel
mai potrivit pentru cercetarea mea. Am luat în considerare: tipul AVC-ului,
graviditatea acestuia, stadiul în care se află pacientul, gradul spasticității,
capacitatea de comunicare și relaționare. De asemenea, tot în această etapă am
pregătit locul de desfășurare a cercetării, obiectele și materialele depistării
diagnosticului funcțional. Etapa a-II-a a constituit decizia mea finală, pentru
stabilirea , obiectivelor, metodelor, tehnicilor, mijloacelor și indicațiilor necesare
în recuperare.
Etapa a-III-a (decembrie 2011-mai 2012):
În această etapă am aplicat programul kinetoterapeutic propriu-zis, cu
adaptarea acestuia în funcție, de evaluarea și testarea funcțională efectuată și
determinată periodic.
Etapa a-IV-a (mai 2012-iunie 2012)
Această este etapă în care am făcut testări finale. Pe baza rezultatelor obținute
am apreciat evoluția subiectului, concretizată în prezentarea și redactarea acestei
lucrări.
Clasa 0 :
Nici un semn de recuperare- prehensiune nulă.
Clasa 1 :
Apropiere sincinetică în abducție-retropulsia umărului și flexia cotului.
Clasa 2 :
Apropierea de tipul analitic fără o posibilă priză.
Clasa 3 :
Apropiere, priză globală, fără contracție activă.
Clasa 4 :
Apropiere, priză globală, cu contracție activă.
Clasa 5 :
Existența unei prize tridigitale.
Clasa 6 :
Prehensiune subnormală cu pensă fină.
*Viel E, Garros JC, Jeandel CL, Enjalbert M, Cazalet GJ, Belhassen S, Pastor E. Équilibre et
entraînement du sujet âgé chuteur potentiel.
23
Tabelul nr.1 Bilanț social- Propus de Departamentul de medicină
fizică al spitalului de stat pentru veterani din Rocky Hill, Connecticut, SUA
Numele și prenumele: C.I. Anul nașterii Diagnostic:
Hemiplegie
partea dreaptă
Numele examinatorului: Humă Florin Data examinării
26
Tabelul.nr.3.Examenul reacțiilor de apărare prin întindere și sprijin
pe membrul superior, după Bertha Bobath
DA NU
a. Kin. împinge pacientul spre o masă aflată în față sa
Pacientul își întinde membrul superior afectat, înainte
Pacientul se sprijină pe pumn
Pacientul se sprijină pe palmă
Pacientul se sprijină cu policele în adducție
Pacientul se sprijină cu policele în abducție
b. Kin. Împinge pacientul spre un perete aflat în fața să, la o distanță care să-i
permită să-l atingă cu mâna
Pacientul își ridică și își întinde membrul superior afectat
pentru a se sprijini
Pacientul își așează mâna pe perete cu degetele flectate
Pacientul își așează mâna pe perete cu policele în adducție
Pacientul își așează mâna pe perete cu policele în abducție
Pacientul își așează mâna pe perete cu degetele depărtate
c. Pacientul fiind așezat pe o masă de tratament, kin. îl împinge într-o parte
Pacientul își duce membrul superior afectat în abducție
Cu sprijin pe antebraț
Cu sprijin pe membrul superior întins
Cu sprijin pe palma deschisă
Cu sprijin pe pumn
Cu policele și degetele în abducție
Cu policele și degetele în adducție
d. Kin. îl împinge pe pacient spre un perete aflat lateral față de acesta, spre
partea afectată, la o distanță care să-l permită să atingă cu mâna
Pacientul execută abducția membrului superior afectat
Cu cotul întins
Cu cotul flectat
Pacientul se sprijină pe pumn
Pacientul se sprijină pe palma deschisă
Pacientul se sprijină cu policele și degetele în adducție
Pacientul se sprijină cu policele și degetele în abducție
c. Pacientul se află în decubit dorsal, pe sol , cu mâna sănătoasă
fixată sub șold, pentru a nu o putea folosi; kin. se face că aruncă o
pernă în capul pacientului
27
Pacientul își deplasează membrul superior afectat pentru a-și
proteja față
Cu cotul flectat
Cu cotul întins
Cu membrul superior în rotație externă
Cu mâna închisă în pumn
Cu mână deschisă
Poate prinde perna
28
Tehnici, procedee si metode folosite:
1. Tehnici anakinetice.
Din cadrul tehnicilor anakinetice s-au folosit posturările (poziţionările).
(foto.1.)
Posturările, au fost folosite în perioadele dintre ședințele de tratament în
vederea prevenirii instalării unor poziții vicioase, cu participarea conștientă a
pacientului și au urmărit așezarea hemiplegicului într-o poziție funcțională bună.
Posturările corective au fost cele mai utilizate şi acestea sub forma
menţinerii posturilor corective: liber-ajutată (prin suluri, perne, etc.) şi fixată
(postură exterocorectivă) cu ajutorul ortezelor. Poziţionarea nu trebuie să
provoace dureri care pot, la rândul lor, să genereze noi contracturi. Posturile
corective s-au alternat cu cele de repaus. Astfel, în decubit dorsal, pacientul a
avut în permanenţă o pernă mică sub cap, braţul paralizat a fost întins pe lângă
corp sau uşor depărtat de acesta, cu mâna pe o atelă care l-a determinat să aibă
degetele întinse sau a fost aşezată cu palma jos, iar membrul inferior a fost întins
dar nu lipit de celălalt; tălpile au fost sprijinite cu toată suprafaţa pe un suport
uşor înclinat a cărui înălţime a trebuit să depăşească degetele, iar ca piciorul
paralizat să nu se încline lateral acesta a fost sprijinit de un prosop de baie bine
rulat. Poziţia de repaus în decubit dorsal a fost una comodă, braţul paralizat a
fost aşezat pe o pernă cu cotul îndoit, iar mâna s-a sprijinit pe piept sau pe
abdomen, în mâna bolnavului s-a aşezat un prosop mic rulat, iar pe partea
externă a piciorului a rămas în continuare prosopul pe care l-a avut la postura
corectivă. Posturarea în decubit lateral s-a folosit ca poziţie de repaus şi anume,
bolnavul în decubit lateral pe partea sănătoasă, iar partea paralizată a fost
sprijinită pe o pernă mai groasă cu coapsa în unghi drept faţă de bazin şi gamba
în unghi drept faţă de coapsă, braţul a fost în uşoară anteducţie cu cotul îndoit,
iar în mână s-a aşezat un prosop făcut sul.
Durata posturărilor a fost de la 30 de minute la 60 minute și reînoite de 2-
3 ori în cursul zilei.
29
2. Tehnicile kinetice dinamice au la bază mişcarea sub toate formele ei.
Mobilizări pasive și autopasive: Tratamentul funcțional se începe cu
mișcări pasive de amplitudine moderată, executate în ritm lent. Repetarea
frecventă a mișcărilor pasive duce la consolidarea rezultatelor obținute și în
special la păstrarea funcțiilor articulare. (Ionescu A. Mazilu V.1972).
Mobilizarea pasivă a tuturor articulațiilor membrului afectat se face cu
blândețe, dar cu insistență pentru desfășurarea amplitudinii complete a mișcării.
(Kiss I. 2007)
Mișcarea pasivă urmărește: să imprime senzațiile executării corecte a
acestor mișcări; să educe coordonarea contracției și relaxarea reciprocă a
agoniștilor și antagoniștilor; să mobilizeze, mărind bagajul informațional; să
învingă contracturile și retracțiile în devenire, prevenind instalarea
diformitaților. (Albu C-tin. , Gherguț A. , Albu M. 2007)
Mobilizările pasive (foto.2, foto.3) s-au executat din toate articulațiile, în
vederea obținerii următoarelor efecte:
menținerea amplitudinii articulare în limite articulare;
conservarea troficității structurilor articulare prin stimularea circulației
sanguine
creșterea amplitudinii articulare prin asuplizarea structurilor capsulo
ligamentare,prin întinderea tendino-musculară și a țesutului cutanat și
subcutanat, prin ruperea aderențelor ce apar între planurile de alunecare;
creșterea excitabilității neuro-musculare;
limitarea apariției, contracturii/ retracturii musculare prin întinderea
prelungită a mușchiului;
Indiferent de tehnica de aplicare a mobilizărilor pasive, respectarea unor
reguli se impune ca o necesitate obiectivă. În acest sens, Robănescu (1983)
recomandă:
să se cunoască bine starea structurilor ce vor fi supuse manipulării,
pentru a nu crea probleme mai mari;
să se cunoască bine mecanica articulară pentru a executa corect
amplitudinile și direcțiile de mișcare, precum și pentru a utiliza” mișcări asociate
de facilitare”;
să se asigure o poziție corectă a corpului și segmentului de mobilizat,
precum și prize și contraprize corecte a kinetoterapeutului;
mișcarea să fie analitică;
mobilizarea să nu provoace dureri, pentru a nu declanșa „reflexe de
aparare” ;
pregătirea prin căldură și masaj a țesuturilor;
mobilizarea pasivă trebuie să fie adaptată scopului urmărit.
Tehnica de aplicare a mobilizărilor pasive este în funcție de scopul
urmărit: evitarea anchilozei articulare; creșterea amplitudinii mișcărilor
articulare; creșterea excitabilității unui mușchi; scăderea contracturii unui
mușchi; refacerea imaginii motoare pierdute; evitarea alterării reprezentării
30
mentale a schemei corporale și spațiale; ameliorarea circulației membrului
imobilizat. (Albu C-tin. , Gherguț A. , Albu M. 2007)
Mobilizarea autopasivă: am învățat pacientul să își mobilizeze un segment
cu ajutorul altei părți a corpului. Această este o bună metodă de aplicat de către
pacient la domiciliu sau în intervalele dintre ședințele de recuperare.
Foto.9. Diagonala Kabat M.S. D2E Foto.10 Diagonala Kabat M.I D2F
34
CAPITOLUL 4. REZULTATELE CERCETĂRII ȘI
INTERPRETAREA ACESTORA
30
0-imposibil
25
20 P-posibil cu
15
dificultate
PP-partial posibil
10
5
I-independent
0
15-Jan 17-Apr 11-Jun
35
În cadrul aplicării bilanțului social, la început, majoritatea itemilor cotați
erau egali cu 0, ceea ce reprezintă imposibilitatea pacientului de a efectua
activitățile respective. Acesta nu reușea atunci când servea masa să folosească
tacâmurile, vesela, nu reușea să se îmbrace și să se dezbrace, să folosească unele
electrocasnice, să închidă sau să deschidă, uși, ferestre, robinet, sertar, cu atât
mai puțin să folosească foarfecele sau să facă un nod la cravată.
Din grafic se poate observă faptul că la următoarea testare au fost
observate îmbunătățiri: pacientul putea, dar cu dificultate să folosească tacâmul
și vesela atunci când servea masa, dar totuși nu avea control total asupra
mișcărilor, care păreau a fi dezordonate. În cadrul igienei, a putut mult mai bine
să se spele pe corp, să folosească prosopul, iar cu dificultate a început să se
pieptene și să folosească batistă. Au fost observate ușoare îmbunătățiri la
îmbrăcatul și dezbrăcatul hainelor.
Penultima testare a scos în evidență faptul că programul de recuperare
aplicat a dat rezultate surprinzătoare, pacientul putând realiza acum mult mai
ușor unele activități, iar cele care erau înainte imposibil de efectuat, se puteau
face acum cu dificultate.
La ultima testare efectuată spre finalul cercetării mele , pacientul a reușit
să realizeze multe din activități în mod independent așa cum reiese și din tabel.
37
La testarea inițială, pacientul se încadra 2 (graficul 4), putându-se observă
apropierea de tipul analitic, fără o posibilă priză.
La testarea finală, pacientul a ajuns la clasa 6, trecând până atunci prin
toate clasele. Astfel, el a recâștigat o prehensiune subnormală cu pensă fină.
38
CAPITOLUL 5. CONCLUZII
39
BIBLIOGRAFIE
FIȘA INDIVIDUALĂ
ANAMNEZĂ
Antecedente heredocolaterale: fără semnificație
Antecedente personale: diabet zaharat tip II.
Comportamente: nu fumează, consumă cafea de cel puțin 3 ori pe zi iar
ocazional consumă și alcool
1.Examenul general
Stare generală: bună
Stare de nutriție: păstrată
Facies: ușor cianotic, pareză facială de tip central dreaptă
Tegumente: normal colorate
Mucoase: normal colorate
Sistemul muscular: hipotonie a membrelor de partea dreaptă
Sistem osteo-articular: aparent integru
2.Examenul aparatelor
Aparatul respirator: torace normal conformat, aparat respirator normal din
punct de vedere clinic, FR: 18 respirații/min
Aparatul cardiovascular: T.A:150/80 mm Hg F.C.70 bătăi/min
Aparatul digestiv: abdomen mobil, nedureros la palpare, tranzit intestinal
fiziologic normal
Aparatul urogenital: micțiuni fiziologice, loje renale libere
3.Examenul neurologic
Atitudinea globală: facies ușor asimetric, ușoară hipotonie a membrelor de
partea dreaptă
Coordonarea mișcărilor: deficitară
Tonusul muscular: ușoară hipotonie de partea dreaptă
41
Tulburări de limbaj și comunicare: nu
Funcțiile nervoase superioare și inferioare: integre
Funcțiile de autoîngrijire: satisfăcătoare
DA NU DA NU
a. Kin. împinge pacientul spre o masă aflată în față sa
Pacientul își întinde membrul superior afectat, înainte X X X
Pacientul se sprijină pe pumn X X
Pacientul se sprijină pe palmă X X
Pacientul se sprijină cu policele în adducție X X
Pacientul se sprijină cu policele în abducție X X
b. Kin. Împinge pacientul spre un perete aflat în fața să , la o distanță care să-i permită
să-l atingă cu mâna
Pacientul își ridică și își întinde membrul superior afectat X X
pentru a se sprijini
Pacientul își așează mâna pe perete cu degetele flectate X X
Pacientul își așează mâna pe perete cu policele în adducție X X
Pacientul își așează mâna pe perete cu policele în abducție X X
44
Pacientul își așează mâna pe perete cu degetele depărtate X X
c. Pacientul fiind așezat pe o masă de tratament, kin. îl împinge într-o parte
Pacientul își duce membrul superior afectat în abducție
Cu sprijin pe antebraț X X
Cu sprijin pe membrul superior întins X X
Cu sprijin pe palma deschisă X X
Cu sprijin pe pumn X X
Cu policele și degetele în abducție X X
Cu policele și degetele în adducție X X
d. Kin. îl împinge pe pacient spre un perete aflat lateral față de acesta, spre partea afectată,
la o distanță care să-l permită să atingă cu mâna
Pacientul execută abducția membrului superior afectat
Cu cotul întins X X
Cu cotul flectat X X
Pacientul se sprijină pe pumn X X
Pacientul se sprijină pe palma deschisă X X
Pacientul se sprijină cu policele și degetele în adducție X X
Pacientul se sprijină cu policele și degetele în abducție X X
e. Pacientul se află în decubit dorsal, pe sol , cu mâna sănătoasă fixată sub șold, pentru a
nu o putea folosi; kin. se face că aruncă o pernă în capul pacientului
Pacientul își deplasează membrul superior afectat pentru a-și proteja față
Cu cotul flectat X X
Cu cotul întins X X
45
Program de recuperare
Mobilizări autopasive
Pacientul își încrucișează degetele ambelor mâini(palmele orientate în jos)
și realizează extensia brațelor cu orientarea palmelor în sus, urmată de flexia
brațelor cu orientarea brațelor în jos
Pacientul cuprinde cu ambele mâini bastonul de capete și duce bastonul
deasupra capului cu brațele extinse din cot. Revenire în poziția inițială
Pacientul, cu aceeași poziție ca la exercițiul precedent realizează flexia
antebrațului la 90 de grade, extensia pe verticală, flexia antebrațelor pe brațe la
revenire.
Tot nemodificând poziția, pacientul realizează flexia brațelor la 90 de
grade față de trunchi, duce bastonul spre stânga cu întinderea brațului stâng și
îndoirea brațului drept, duce brațele în sus și face aceeași mișcare spre dreapta.
Un exercițiu care trebuie executat cât mai precoce, constă în împingeri cu
mâinile pe sprijin, pentru întinderea completă a coatelor din poziția stând. (foto
11.)
Mobilizări active
Flexia cotului cu adducția brațului, printr-o suită de combinații de flexii a
cotului cu adducții ale brațului, se întrerup schemele spastice.
Din șezând, flexia maximă a brațelor cu cotul extins, coborârea lor pe
lângă corp. Apoi extensia brațelor și revenire. Indicații: în timpul acestei
mișcări, cotul trebuie să fie extins, iar articulația mâinii să fie liberă cu degetele
relaxate. Mișcarea nu trebuie efectuată prin ridicarea umărului.
Din șezând pacientul realizează flexia antebrațului pe braț, urmată de
extensie. Indicații: brațul să fie lipit de corp, mână să atingă umărul.
Din șezând, pacientul efectuează abducția și adductia brațelor.
Din șezând, pacientul realizează flexia brațelor la 90 de grade, apoi
abducția orizontală a lor, urmată de încrucișarea brațelor cu apucarea mâinilor și
revenire cu brațele pe lângă corp.
46
Din șezând, ridicarea și coborârea alternativă a brațelor, în timp ce brațul
drept coboară, brațul stâng se ridică și invers. (foto12.)
Mișcări de supinație și pronație a antebrațului, cu membrul superior liber
pe lângă corp sau din șezând, cu membrul superior în abducție de 90 de grade.
(foto.13.)
Foto.13. Supinație și pronație a antebrațului Foto.14. Rularea unei mingi de tenis pe sol
47
Foto.17. Priză police-inelar Foto .18.Priză police-auricular
Stând sau șezând, ținând în mâna afectată o minge moale din spumă :
strângerea mingii între degetele si podul palmei si revenire cu desfacerea largă a
palmei si abducția degetelor. (foto.21, foto.22.)
Foto.21. Foto.22.
48
Foto.23. Diagonală Kabat la membrul inferior (D2F) pentru creșterea tonusului muscular pe musculatura
restantă a membrului inferior.
49