UNIVERSITATEA DE STAT DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

Facultatea de Kinetoterapie
Catedra Kinetoterappie

Timofeev Danu

Comunicarea în practica medicală

Referat

Coordonator științific:
Manuil Tamara,
Lector universitar.

Executor: Timofeev Danu,

student gr. 314

Chişinău, 2019
Comunicarea este un proces interpersonal materializat prin conversaţie, scriere, gesturi, aspect,
comportament, şi uneori chiar tăcere. Asistentii medicali trebuie să recunoască, sa ştie, şi sa
practice tehnici adecvate de comunicare cu oamenii: pacienţi, membrii familiei, colegi, şi alţi
profesionişti într-un cadru de îngrijire a sănătăţii. Comunicarea se manifestă nu numai între
asistenţi medicali şi pacienţi, ci şi între asistenţi medicali şi personal de sprijin. Personalul de
sprijin poate include menaj, întreţinere, securitate, aprovizionare, produse alimentare şi
personalul de serviciu.

Comunicarea verbala si nonverbala

In comunicare exista doua modalitati de baza: verbala si nonverbala. Comunicarea

verbala implica folosirea de cuvinte deci aceasta comunicare este orala sau scrisa. Pe de alta
parte,

comunicarea nonverbala nu implica folosirea de cuvinte. Imbracamintea, gesturile, atingerile,

limbajul corpului, mimica fetei, a ochilor, chiar si tacerea reprezinta aceasta forma de
comunicare.

In procesul de comunicare aceste doua forme, verbala si nonverbala, sunt inseparabile.

Constientizarea acestui fapt este foarte importanta deoarece succesul comunicarii depinde foarte
mult de eficacitatea lor.

Exista situatii in care comunicarea devine ineficienta din cauza unor obstacole sau bariere care
pot fi clasificate astfel: fiziologice, fizice sau psihosociale.

 barierele fiziologice sunt disfunctii senzoriale ale expeditorului sau receptorului cum ar
fi deficiente de auz, defecte de vorbire sau chiar probleme de vedere.

 barierele fizice constau in elemente din mediul inconjurator (ex. zgomotul), care
contribuie la dezvoltarea unor bariere fiziologice (ex. incapacitatea de a auzi).

 barierele psihosociale sunt, de obicei, rezultatul unei perceptii inexacte a mesajului

transmis.

Prezenta unor mecanisme de aparare pentru a face fata unui pericol, anxietatii, sau existenta unor
factori precum varsta, educatia, cultura, limba, nationalitatea, sau multi alti factori de natura
socio-economici pot dezvolta acest tip de bariere. Asistentii medicali s-ar putea sa fie sau sa nu
fie constienti de de prezenta obstacolelor de natura psihosociala, de aceea trebuie sa stie ca
sentimentele sunt comunicate de multe ori nonverbal decat prin comunicarea verbala.

Ascultarea

Ascultarea este un element important al procesului de comunicare si devine una

dintre activitatile principale ale asistentului medical, care trebuie sa utilizeze comunicarea ca pe
un instrument de colectare sau furnizare a informatiilor. Ca si alte abilitati necesare in practica
medicala, ascultarea necesita un efort constient si practica constanta. Stapanirea acestei abilitati
presupune eliminarea zgomotelor si canalizarea atentiei inspre toate mesajele verbale si
nonverbale pentru recunoasterea tonului vocal, a ezitarii, a intensitatii de exprimare, a
vocabularului, ca parte din incercarea de comunicare.

Interviul

Atunci cand este utilizata pentru colectarea de informatii, comunicarea necesita o

mare sensibilitate, precum si experienta in folosirea interviului. Pentru a identifica si clarifica
gandurile si sentimentele pacientului, asistentul medical, ca intervievator, trebuie sa stie cum si
ce fel de intrebari sa foloseasca, canalizandu-si in totalitate atentia inspre acesta si dovedind
astfel respect si intelegere pentru problemele lui. Eficacitatea unui interviu este influentata atat
de cantitatea de informatii, cat si de gradul de motivare a pacientului. Factori care imbunatatesc
calitatea unui interviu constau in cunoasterea subiectului, rabdare, temperament, abilitati de
ascultare, atentia indreptata si inspre indiciile nonverbale.

Observarea

Un alt factor important in procesul de comunicare este obsevarea, fiind

abilitatea de a recunoaste si interpreta raspunsurile nonverbale venite dinspre pacient sau alti
membrii ai echipei medicale. Asistentul medical trebuie sa se maturizeze in rolul si
responsabilitatile lui ca membru in echipea medicala, sa-si dezvolte atat cunostintele clinice, cat
si intelegerea comportamentului uman, putand astfel sa-i folosesca mai bine abilitatile necesare
in procesul de comunicare .

Rolul comunicării în practica medicală

În cercetările asupra comunicării au fost emise şi şapte axiome ale acestui proces:
 1. Comunicarea este inevitabilă atât timp cât între doi interlocutori comunicarea nu se
limitează la componenta verbală, ci include procesul complex al mişcării corporale
voluntare sau involuntare.
2. Comunicarea se desfăşoară la două niveluri: informaţional şi relaţional.
3. Comunicarea este un proces continuu, care nu poate fi tratat în termeni de cauză –
efect sau stimul-răspuns.
4. Comunicarea îmbracă fie o formă digitală, fie o formă analogică.
5. Comunicarea este ireversibilă.
6. Comunicarea presupune raporturi de forţă şi ea implică tranzacţii simetrice sau
complementare.
7. Comunicarea presupune procese de ajustare şi acordare.

Procesul comunicării presupune şi existenţa unor scopuri, care au fost reliefate de

N.Stanton (1995):

- să fim recepţionaţi (auziţi sau citiţi);

- să fim înţeleşi
- să fim acceptaţi
- să provocăm o reacţie (o schimbare de comportament sau de atitudine)

Întâlnirile dintre pacient şi personalul medical sunt prilejuri pentru schimburi de

informaţii, pentru luarea deciziilor şi pentru menţinerea sau creşterea motivaţiei de a continua
îngrijirea bolii, mai ales atunci când aceasta este cronică.

Aceste întâlniri pot fi într-un sistem regulat, sau sporadice, pot fi în regim intensiv sau
ocazional şi pot include doar medicul de familie sau o întreagă echipă de medici specialişti,
asistente etc.

Abilitatea cadrelor medicale de a se angaja într-o comunicare eficientă cu pacienţii

influenţează hotărâtor deciziile şi comportamentele ulterioare ale acestora. Prin modul în care
comunicăm unii cu ceilalţi putem încuraja sau descuraja hotărârile sau acţiunile întreprinse, ori
pe care intenţionăm să le facem.

Pentru realizarea unei comunicări eficiente, sunt necesare:

1. acordarea de timp suficient pentru stabilirea unei relaţii cu bolnavul, bazată pe încredere
reciprocă;
 2. ascultarea activă a bolnavului, cu respectarea opiniilor şi credinţelor sale, într-un climat
de confidentialitate, în virtutea faptului că fiecare persoană are dreptul la propriile
credinţe şi convingeri religioase, care trebuiesc acceptate şi respectate, chiar dacă diferă
de ale celui (celor) din echipa multidisciplinară de îngrijire;
3. abordarea cu empatie a comunicării, pentru a încuraja bolnavul şi apropiaţii acestuia să se
exprime deschis şi neîngrădit;
4. încredere şi înţelegere prin oferirea de răspunsuri empatice bolnavului;
5. informarea corectă, fără ambiguităţi, a membrilor familiei în legătură cu orice aspect
relevant, referitor la îngrijirile acordate

Formularea întrebărilor

În cadrul comunicării cu pacientul un rol important îl au întrebările şi modul în care formulăm

aceste întrebări, astfel încât să obţinem afirmaţiile dorite.

Rolul întrebărilor:

- vă ajută să colectaţi informaţii

- să clarificaţi informaţiile primite
- să conduceţi discuţia spre diferite aspecte.

Tipuri de întrebări

În general, întrebările pot fi clasificate ca întrebări închise şi întrebări deschise.

Întrebările închise sunt întrebări la care se poate răspunde monosilabic, de exemplu cu “da” sau
“nu”.

Avantajele folosirii întrebărilor închise:

- sunt uşor de formulat

- primirea unor răspunsuri simple, directe
- compararea răspunsurilor date de mai multe persoane
- sunt foarte utile la persoanele care vorbesc foarte mult şi pentru încheierea unei
conversaţii.
Dezavantajele folosirii întrebărilor închise:

- nu permit obţinerea unor informaţii detaliate

- pot crea tensiune, interlocutorul neavând posibilitatea să ofere explicaţii

Întrebările deschise (CÂND, CUM, UNDE, CINE, CARE) permit libertate în alegerea
răspunsului.

Avantajele folosirii întrebărilor deschise:

- obţinerea de informaţii mai detaliate

- exprimarea opiniilor, sentimentelor

Dezavantajele folosirii întrebărilor deschise:

- durează mai mult timp

- se pot obţine informaţii, detalii irelevante
- pot aăarea devieri de la subiect
- se pot evita răspunsurile directe la întrebări

Alături de aceste întrebări de baza mai există şi întrebările justificative (DE CE, CE).

Acest tip de întrebări folosite în anumite contexte şi cu anumite conotaţii închid dialogul,
determinând interlocutorul să se simtă vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat, înainte de a avea
timp să explice ce anume s-a întâmplat.