Universitatea Transilvania din Brașov

Facultatea de Educație Fizică și Sporturi

Montane
Specializare Kinetoterapie și Motricitate
Specială

Recuperarea hipotoniei
musculară la bebeluși

Manea Alina-Elena
Olosz Emőke
Grupa B

Anul universitar 2016-2017

 Kinetoterapie

Kinetoterapia este o formă terapeutică individualizată care, plecând de la

programe de exerciții statice sau dinamice, se poate folosi în programe curative
sau de recuperare. Ea se definește ca o terapie prin mișcare efectuată prin
programe de recuperare medicală, programe care urmăresc refacerea unor funcții
diminuate sau creșterea nivelului funcțional pentru diverse dureri.
Kinetoterapia se poate regăsi și sub formă de chinetoterapie, cineziterapie sau
kinetologie medicală. Prin traducere, termenul de „kinetoterapie” înseamnă
terapie prin mișcare și reprezintă un tip de gimnastică medicală.
Așa cum spuneam și mai sus, kinetoterapia își găsește aria de utilizare în trei
secțiuni de asistență medicală:
1.kinetoterapia profilactică – cuprinde totalitatea metodelor și mijloacelor
de realizare a tratamentului, având ca scop menținerea unui nivel funcțional
satisfăcător, creșterea acestui nivel funcțional (prin profilaxie sau gimnastică de
întreținere, plimbări, gimnastică aerobică, jogging), aplicarea unor programe de
prevenire a unor posibile agravări sau complicații în unele boli cronice;
2.kinetoterapia de tip curativ – se asociază cu sectorul de tip profilactic sau
de recuperare;
3.kinetoterapia de recuperare – este cea mai importantă secțiune în
programul de recuperare medicală. Prin intermediul unor programe de exerciții
fizice, are ca scop refacerea funcțiilor diminuate, creșterea nivelului funcțional,
realizarea unor mecanisme compensatorii în situații de readaptare funcțională.
Cazul din urmă este pentru atunci când un anumit mușchi este afectat ireversibil,
se încearcă tonifierea altor mușchi care îi preiau parțial funcțiile, pentru a-și
recăpăta mișcarea în limite acceptabile.
În tratamentul prin kinetoterapie se urmăresc anumite obiective generale:
 refacerea forței musculare și creșterea rezistenței musculare;
 ameliorarea funcției de coordonare, control și echilibru a corpului;
 creșterea și adaptarea capacității de efort;
 formarea capacității de relaxare;
 creșterea mobilității articulare;
 reeducarea respiratorie;
 reeducarea sensibilității.
 Hipotonie musculară
Hipotonia reprezintă tonusul muscular redus, adică gradul de tensiune sau
rezistența pentru a întinde un mușchi, implicând adesea forța musculară redusă.
Hipotonia musculară nu este o afecțiune medicală specifică, ci o manifestare
potențială a multor alte afecțiuni care afectează controlul nervilor motori de către
creier sau forța musculară.
Recunoașterea hipotoniei, chiar din copilărie, este adesea relativ simplă, dar
diagnosticarea cauzei subiacente poate fi dificilă și chiar imposibilă adesea.
Efectele pe termen lung ale hipotoniei în dezvoltarea copilului si evoluția sa în
maturitate depind în primul rând de severitatea slăbiciunii musculare și de natura
cauzei. Unele afecțiuni au un tratament specific dar principalul tratament pentru
hipotonia de cauza neurologică sau idiopatică este terapia ocupațională, prin
muzica sau prin alte metode.
Se consideră că hipotonia este asociata cu întreruperea fibrelor aferente ale
receptorilor de întindere și/sau lipsa influenței eferente a cerebelului asupra
sistemului fusimotor, adică sistemul care inerveaza fibrele musculare intrafusale,
controlând astfel sensibilitatea musculară.
La examenul clinic, medicul va constata o rezistență diminuata la mișcarea pasivă
iar musculatura s-ar putea simți anormal de fină la palpare. Pot fi de asemena
constatat diminuarea reflexelor tendoniere profunde.
Hipotonia musculară reprezintă o afecțiune care poate fi corectată prin
interventia timpurie.În cazul bebelușilor care prezinta hipotonie musculară,
aceștia sunt comparați cu „păpuși ”, „sac cu jeleu”, „perna cu budincă” din cauza
faptului că în cazul acestor bebeluși, musculatura nu le influențeaza în niciun fel
postura atunci cand sunt tinuti in brate si pot aluneca cu usurinta din brate. Acești
bebeluși nu sunt capabili să-și mențina ligamentele flexate, în schimb au
capacitatea de a le supra-extinde. Adesea, acești bebeluși prezintă o mobilitate
incontrolabilă a extremității cefalice (capului), nu în sensul unei mișcări de spasm,
ci de ataxie cronică. Acești bebeluși prezintă de foarte multe ori dificultăți în a se
alimenta, întrucât musculatura cavității bucale nu permite menținerea corectă a
controlului. Copiii cu tonus muscular normal în general ajung la dezvoltarea
abilitaților fizice într-un anumit timp de la nastere. Cei mai mulți dintre copiii care
prezintă diminuarea tonusului muscular prezintă o întârziere în dezvoltare,
variabilă în funcție de mai mulți factori. Abilitățile motorii sunt susceptibile la
hipotonie. Acestea pot fi împarțite în doua mari categorii, abilități motorii
grosiere și abilități motorii fine, ambele fiind afectate de aceasta afecțiune. Astfel,
copiii care suferă de hipotonie musculară prezintă dificultăți în a-și ridica capul în
timp ce stau în decubit ventral, dificultăți în a se rostogoli, în a se ridica într-o
poziție șezândă, să mentină o poziție șezândă, să se învârtă și uneori chiar sș
mearga. Afectarea abilităților motorii fine se manifestă astfel: imposibilitatea
apucării obiectelor, arătarea cu degetul, urmarea mișcării anumitor obiecte cu
privirea si hrănirea.
Hipotonia poate produce de asemenea și dificultăți de vorbire. Acești copii învață
să vorbească mai tarziu decât ceilalți copii, chiar dacă aceștia înțeleg un vocabular
vast și pot răspunde unor comenzi simple. Dificultățile date de lipsa sau
diminuarea controlului musculaturii de la nivelul gurii conduc la pronunțarea
incorectă a cuvintelor și la frica copilului de a experimenta combinarea cuvintelor
și formarea propozițiilor.
Întrucât afecțiunea reprezintă de fapt o manifestare obiectivă a unei afecțiuni
subiacente, poate fi dificil de determinat dacă întârzierea în vorbire este rezultatul
unui tonus muscular slab sau a altei afecțiuni neurologice, precum retardul
mintal, cauze care pot fi asociate cu cea care a determinat hipotonia. În plus,
hipotonia musculară poate fi produsă de sindromul Mikhail-Mikhail, caracterizat
de atrofie musculară și ataxie cerebeloasă, ca urmare a unor anomalii genetice.
Este necesar să se facă o lămurire în ceea ce privește hipotonia musculară.
Tonusul muscular scăzut din cadrul acestei afecțiuni nu trebuie confundat cu forța
musculară scăzută. Tonusul muscular neurologic reprezintă manifestarea
periodică a potențialelor de acțiune de la nivelul neuronilor motori. Întrucât
reprezintă o proprietate intrinsecă a sistemului nervos, aceasta nu poate fi
modificară prin control voluntar, exercițiu sau dietă.
Tonusul muscular reprezintă abilitatea înnăscută a mușchiului de a răspunde la
întindere. De exemplu, întinderea rapidă a unui cot în flexie a unui copil cu tonus
normal, va produce contracția mușchiului biceps brahial ca răspuns la stimul, ca
un reflex de apărarea împotriva unei posibile agresiuni. După ce presupusul
pericol trece, moment pe care creierul il considera în momentul în care stimulul
dispare, musculatura se relaxează și revine la starea sa de bază. Copiii cu tonus
muscular scăzut prezintă musculatura cu dificultați în a iniția o contracție, aceasta
realizându-se greu, ca răspuns la un stimul și nu pot menține contracția la fel de
mult ca persoanele normale. Întrucaâ acești mușchi cu tonus scăzut nu se
contractă complet înainte de a se relaxa (mușchiul se acomodează la stimul și se
relaxează), aceștia rămân elastici, niciodată nerealizându-și întregul potențial de a
menține o contracție musculară în timp.

Diagnosticul

Diagosticul hipotoniei este uneori considerat o formă de distrofie musculară

sau paralizie cerebrala, în funcție de simptome și de ceea ce consideră medicul.
Dacă cauza hipotoniei se consideră a fi una neurologică, atunci aceasta ar putea fi
clasificată drept paralizie cerebrală. Dacă cauza pare a avea localizare musculară,
aceasta ar putea fi clasificată drept distrofie musculară, în ciuda faptului că cele
mai multe forme de hipotonie nu sunt distrofice grav. Dacă se presupune că la
nivelul nervilor este cauza hipotoniei, aceasta ar putea fi clasificată atât în prima
cât și în a doua categorie. În orice caz, hipotonia este rareori o distrofie musculară
sau o paralizie cerebrală și adesea nu este încadrată în niciuna dintre aceste două
categorii.
Pentru diagnosticul hipotoniei este important să se examineze și familia
pacientului, fiind necesare atât informațiile obținute din anameza, cât și
constatările obținute din examenul fizic. Investigațiile paraclinice și de laborator
pot fi de asemenea utile, dintre care examenele imagistice sunt pe primul loc.
Tomografia computerizată, imagistică prin rezonanța magnetică,
electroencefalogramă, testele de sânge, teste genetice precum cariotipul și teste
ale anumitor gene, teste de electromiografie sau biopsie musculară sau nervoasă.
Hipotonia ușoară sau benigna este adesea diagnosticată de către fizioterapeuți
sau kinetoterapeuți, printr-o serie de exerciții gândite pentru a oferi un progres în
dezvoltare. Întrucât un copil care suferă de hipotonie musculară prezintă anumite
mecanisme de adaptare precum înțepenirea genunchilor în așteptarea mersului,
aceștia sunt usor de recunoscut.
Hipotonia mai poate fi întâlnită sub următoarele denumiri: tonus muscular scăzut,
hipotonie congenitală, beningna, hipotonia congenitală, hipotonie musculară
congenitală, slăbiciune musculară congenitală, amiotonia congenitală, sindromul
bebelușului „de cârpă”, hipotonie infantile.
Tratament

În prezent nu există un tratament eficient pentru cele mai multe dintre cauzele
hipotoniei, iar manifestările obioective pot fi pe termen lung. Prognosticul oricărui
caz de hipotonie depinde foarte mult de natura afecțiunii subiacente. În anumite
cazuri, tonusul muscular se îmbunătățește cu timpul, sau pacientul se obișnuiește
cu mecanismele de aparare apărute. Totuși, hipotonia produsă de disfuncția
cerebelului sau a neuronilor motori poate fi amenințatoare de viată.
Pentru îngrijirea unui copil care suferă de hipotonie, este necesară o întreaga
echipă de specialiști: medici pediatri, neurologi, neonatologi, geneticieni,
fizioterapeuți, kinetoterapeuți, logopezi, anatomopatologi si asistente medicale
specializate.
În situația în care se cunoaște afecțiunea subiacentă, tratamentul se va îndrepta
către aceasta, asociat desigur și cu tratamentul simptomatic al hipotoniei. În
cazurile foarte severe, tratamentul poate fi în prima fază doar unul de suport și nu
unul curative, precum asistarea mecanică cu funcțiile vitale ca respirația sau
hrănirea, exerciții fizice pentru a preveni atrofia musculară și menținerea
mobilității articulare, măsuri pentru prevenirea infecțiilor oportuniste precum
pneumoniile.
Tratamentele îndreptate către îmbunatățirea stării neurologice ar putea implica
medicamente pentru atac cerebral, medicamente pentru stabilizarea metabolică
sau intervenție chirurgicală pentru a elibera presiunea din cadrul unei hidrocefalii.
Institutul Național al Afecțiunilor Neurologice si Atacului cerebral susține
importanța exercițiilor fizie în îmbunătățirea controlului motor și a forței
organismului per ansamblu, în cazul pacienților cu hipotonie. Kinetoterapia și
fizioterapia sunt cruciale pentru menținerea stabilității posturale statice si
dinamice, capacități alterate de hipotonie.
Un fizioterapeut poate stabili exerciții specifice pentru a optimiza controlul
postural, în acest fel crescaând echilibrul și sigurantța. Pentru a proteja pacientul
de asimetriile posturale ar putea fi necesară utilizarea unor instrumente de
protecție și suport. 
Fizioterapeutul ar putea utiliza tehnici de stimulare neuromusculare/senzoriale
precum întinderea rapidă, rezistența, aproximarea articulațiilor și apăsarea pentru
creșterea tonusului prin facilitarea contracției musculare la pacienții cu hipotonie.
În cazul pacienților care prezintă slăbiciune musculară în plus față de hipotonie,
sunt recomandate exercițiile de stretching care nu suprasolicită musculatura.
Stimularea musculară electrică, cunoscută și sub denumirea de stimulare electrică
neuromusculară, poate fi utilizată pentru a activa mușchii hipotonici, pentru a
îmbunatăți forța musculară și pentru a genera mișcăre în membrele paralizate,
prevenind în același timp atrofia dată de nefolosirea musculaturii. Când se
utilizează aceasta tehnică, este important că pacientul să se concentreze pe
mișcării, metoda nu este una eficientă. Pentru a obține rezultate cât mai bune, se
recomandă combinarea fizioterapiei cu stimularea musculară electrică.
Terapia ocupațională poate asista pacientul prin creșterea independenței cu
sarcini zilnice prin îmbunătățirea abilitații motorii, forței și rezistțnșei funcționale.

Tratamentul hipotoniei musculare la copii

Tratamentul bolilor hipotonie musculare la copii încep întotdeauna cu un masaj

reflex special, care se poate face la domiciliu sau pe o baza in ambulatoriu.Este
important să se cunoască părinții primele manifestări ale simptomelor bolii, în
timp pentru a vedea un medic și de a începe tratamentul.Experții spun că
tratamentul este inceput mai devreme procesul, cu atât mai bine prognosticul
pentru copil.
Este de asemenea important să se stabilească cauza manifestării sindromului,
care este o anumită dificultate. Este deosebit de dificil de diagnosticat la copii cu
paralel dobândită la alte boli ca hipotensiune musculară este una dintre mai
multe simptome ale bolii de bază, hipotonie musculare la nou-născuți tratate
strict individual, în funcție de cauzele acestei condiții și starea generală la
momentul tratamentului.În timpul tratamentului trebuie să implice mai mulți
specialiști - un medic pediatru, neurolog, cardiolog, medic ortoped,
kinetoterapeut, logoped, un specialist în tulburări genetice.Tratamente care sunt
utilizate sunt după cum urmează:

 Aplicarea metodelor de gimnastică medicală si fizioterapie.

 Aplicarea abilităților de vorbire de terapie pentru bună dezvoltare a vorbirii.
 Terapia abilităților motorii fine (modelare, pictura, tăierea).
 Terapia postura corectă și de mers.
 Nutrition, compus adaptate individual la nevoile pacientului.
 Medicamente (tonifiere musculara, antibiotice, medicamente de la
miastenia gravis).
Pentru părinții care au deja copiii cu boli congenitale sau dobândite ale sistemului
nervos, precum si un diagnostic de hipotonie musculară, este important să fie
testate pentru compatibilitate genetica si posibilele anomalii cromozomiale la
copii