RECUPERAREA

ECHILIBRULUI UMAN

Terapia prin miscare – kinetoterapia, reprezinta mijlocul principal in programul de

reeducare a echilibrului prin intermediul exercitiilor fizice.

1.2. Evolutia (istoricul) aspectului ce urmeaza

a fi studiat – Aspecte ale patologiei echilibrului

1.2.1. Evolutia echilibrului in decursul vietii

Dezvoltarea echilibrului in copilarie

Copilul are inca din viata intrauterina reflexul absolut al miscarii. Odata cu nasterea, el face o
serie de miscari dezordonate, care reprezinta rezultatul unor inlantuiri de reflexe. Pe parcurs,
dezvoltarea acestor reflexe, ii va permite sa se adapteze la mediu, evoluand treptat spre independenta
motorie.

1. Reflexele de atitudine

Sunt programate in trunchiul cerebral si au rolul de a mentine postura. Dintre aceste reflexe fac
parte: reflexele tonice simetrice si asimetrice ale gatului, reflexele labirintice etc.

2. Reflexele de rectitudine

Se formeaza in mezencefal si au rolul de a mentine corpul drept in spatiu. Sunt reprezentate de

reactiile optice de rectitudine, labirintice de rectitudine, ale capului si corpului.

3. Reflexele de echilibru
 Sunt programate in cortexul cerebral si au rolul de a controla CGC. Sunt reprezentate de reflexele
din pozitie de decubit ventral, decubit dorsal, asezat, stand in ortostatism, cvadrupedie, etc.

Aceste reflexe/reactii au debut in copilarie si se mentin toata viata.

Controlul Cg incepe din copilarie, prin aparitia si dezvoltarea reactiilor de echilibru care intervin
prompt ori de cate ori Cg este deplasat. Interventia lor determina miscari opuse compensatorii ale
capului, trunchiului, membrelor cu scopul refacerii stabilitatii.

Odata cu verticalizarea, baza de sustinere a copilului se micsoreaza iar distanta dintre Cg si

aceasta baza creste.

Dupa N. Robanescu (2001) evolutia echilibrului este urmatoarea:

 dupa 7-8 luni apare statiunea bipeda cu sprijin;

 la 11 luni merge in patru labe, sprijinit face pasi si merge singur cateva secunde;

 la 12 luni merge sprijinit lateral de mobila, cu baza larga de sprijin;

 la 13 luni sta singur pentru o perioada scurta de timp, face cativa pasi fara sprijin;

 la 15 luni sta singur, merge singur pornind si oprindu-se fara sa cada;

 la 18 luni copilul sta si merge singur, urca scarile;

 la 20 luni apare echilibrul pe un singur picior dar cu sprijin;

Perfectionarea echilibrului

Corpul omenesc se misca tot timpul. Pe masura ce functia echilibrului se perfectioneaza, creste
si capacitatea omului de a-si restabili echilibrul si scade amplitudinea oscilatiilor corpului.

Perfectionarea echilibrului se obtine pe doua cai:

- prin exercitii de echilibru (miscari si pozitii cu ingreunarea mentinerii

echilibrului);

- prin perfectionarea analizatorilor care asigura mentinerea echilibrului.

Perioada de varsta cuprinsa intre 7 si 10 ani, s-a constatat ca fiind faza intensiva de dezvoltare
a capacitatilor de echilibru.
Involutia echilibrului odata cu varsta

Scaderea treptata a activitatii fizice odata cu varsta determina asa numitul „sindrom de
deconditionare”, care are la baza varsta in sine si diversele boli cronice acumulate odata cu trecerea
anilor.

Controlul defectuos al posturii, ii aduce varstnicului prejudicii in toate activitatile, precum si

pericolul permanent al caderilor.

Mentinerea unei posturi corecte, drepte, inseamna mentinerea liniei gravitatiei corpului in
interiorul bazei de sustinere, iar pentru asta este nevoie ca:

- informatiile senzitive de detectare a pozitiei si miscarilor sa fie intacte;

- selectia unor raspunsuri strategice posturale sa fie corecte si prompte;

- activitatea muschilor posturali sa se faca adecvat fiecarei situatii.

Varsta aduce treptat perturbari ale acestor mecanisme, cauzate de:

- selectia anormala a informatiilor senzitive;

- insuficienta perceptiei limitelor de stabilitate;

- slaba selectie a raspunsurilor adecvate pentru ajustarea posturala;

- slaba detectie a dezechilibrului corpului;

- prezenta latentelor prelungite ale raspunsurilor rapide;

- scaderea fortei musculare;

- scaderea capacitatii de coordonare a musculaturii sinergiste.

Tulburarile de echilibru sunt mai des intalnite la varstnici, fie datorita procesului de imbatranire,
fie unor boli ale SNC sau sistemului senzorial.

Batranetea este un proces care determina schimbari fiziologice, psihologice, cognitive si sociale.

1.2.2. Cercetarea echilibrului in situatii patologice

1.2.2.1. Patologia echilibrului in atingerea analizatorului vestibular

 Atingerea unilaterala labirintica - are efecte grave asupra staticii, dand nastere urmatoarelor
manifestari:

- senzatie de vertij giratoriu;

- tulburare de echilibru (dezechilibrare, chiar cadere);

- nistagmus (in general orizonto – rotatoriu);

- manifestari neurovegetative (greata, varsaturi).

Atingerea bilaterala si simetrica a labirintelor – poate trece neobservata; o modalitate de a fi

recunoscuta, fiind inchiderea ochilor.

Afectarea analizatorului vestibular este evidentiat prin aparitia celor trei fenomene:

Vertijul este o senzatie eronata de deplasare a corpului bolnavului sau a obiectelor din jur.
Senzatia de deplasare este frecvent de tip rotator. Durata vertijului este diferita: uneori apare sub forma
de crize paroxistice, alteori se mentine timp indelungat, in functie de factorul
determinant. Intensitatea este extrem de variata: in formele grave, bolnavii sunt imobilizati la pat iar
in cele usoare, ei prezinta alterari ale echilibrului static si dinamic manifestat prin nesiguranta si
instabilitate, motiv pentru care sunt obligati sa-si caute permanent sprijinul in jur.

Este insotit adeseori de tulburari neurovegetative: anxietate, greturi, varsaturi, transpiratii, paloarea
fetei, bradi sau tahicardie, hipotensiune arteriala, tulburari respiratorii etc.

Nistagmusul este o miscare involuntara, ritmica si sincrona a globilor oculari in aceeasi directie.
Miscarea are doua secuse: una lenta, tonica, homolaterala afectiunii, de origine vestibulara, si una rapida
de origine neelucidata. Sensulnistagmusului se stabileste in functie de secusa rapida, care se observa
usor. Directia nistagmusului poate fi: orizontala, verticala sau rotatorie (in sens orar sau antiorar). Exista
si nistagmusul disociat, in care ambii ochi „bat” inauntru (nistagmus disociat convergent) sau in afara
(nistagmus disociat divergent).

Tulburarile de echilibru static si dinamic constau in devierea corpului prin modificari ale
tonusului muscular ce se prezinta sub forma de deviatii tonice lente ale membrelor sau trunchiului in
cadrul reflexelor tonice vestibulo - spinale. Toate devierile tonice se fac spre partea afectata.

Inchiderea ochilor accentueaza tulburarile de echilibru de origine vestibulara.

Probe care atesta prezenta tulburarilor de echilibru de origine vestibulara:

 Proba „firului cu plumb”: pacientul in ortostatism, cu ochii inchisi este asezat in fata unui fir
de care atarna o greutate; ea da posibilitatea sesizarii oricaror devieri a corpului sau capului;
  Proba Romberg (cap.2);

 Proba „bratelor intinse”: pacientului asezat pe un scaun, cu bratele intinse orizontal inainte
si cu degetele indexe extinse in dreptul degetelor examinatorului, i se solicita inchiderea
ochilor; bratele bolnavului vor devia spre partea labirintului lezat;

 Proba „indicatiei”: pacientului, asezat pe un scaun, i se cere sa execute, separat, cu fiecare

brat si index extins, miscari intr-un plan vertical, avand ca reper degetul examinatorului;
proba se face initial cu ochii deschisi, iar dupa cateva miscari, pacientul este rugat sa inchida
ochii; bratul va devia spre labirintul afectat;

 Proba „mersului in stea”: pacientului, cu ochii inchisi, ii este solicitat sa execute cativa pasi
inainte si inapoi, pe o linie dreapta; dupa 3-4 repetari, pacientul incepe sa devieze mersul
inainte - de partea labirintului lezat, si inapoi - de partea opusa. Marcand cu o creta urmele
fiecarei deplasari imaginea obtinuta sugereaza forma unei stele.

In functie de sediul leziunii pe analizatorul vestibular se disting:

 Sindromul vestibular de origine periferica

Este urmarea leziunilor de la nivelul labirintului si nervului vestibular.

Factorii declansatori sindromului vestibular periferic, sunt in principal afectiunile urechii interne
si ale nervului vestibular: labirintite (gripale), otite, tumori, traumatisme, hemoragii labirintice,
intoxicatii medicamentoase (streptomicina, salicilati).

Se caracterizeaza prin prezenta celor trei simptome:

Vertijul este intens, frecvent rotator si insotit de manifestari neurovegetative (greturi, varsaturi
etc.). Sensul vertijului este de aceeasi parte cu leziunea. Imobilizarea bolnavului amelioreaza
vertijul, in timp ce orice schimbare a pozitiei, il declanseaza sau intensifica.

Nistagmusul, orizontal sau orizonto-rotator, bate spre urechea sanatoasa, iar secusa lenta, spre
partea labirintului lezat. Poate fi prezent si nistagmusul vertical, doar in cazul in care leziunile
labirintice sunt bilaterale.

Tuburarile de echilibru sunt constante, ele fiind testate cu ajutorul probei Romberg (cadere la
aceasta proba), probei „bratelor intinse” si cea a „indicatiei”. Apare deviere in mers.

 Sindromul vestibular de origine centrala

Apare in leziunile nucleilor si cailor vestibulare, avand ca origini: hemoragii de diverse etiologii,
boli degenerative, procese vasculare de tip ischemic sau hemoragic etc.
 Principalele simptome sunt:

Vertijul este de mica intensitate, asociat frecvent cu o stare anxioasa. Bolnavul se deplaseaza
fara sprijin.

Nistagmusul vertical si rotator este caracteristic, dar poate fi si bilateral, cu secuse

multidirectionale, amplu si frecvent.

Tulburarile de echilibru nu sunt sistematizate. Pozitia capului nu influenteaza echilibrul.

1.2.2.2. Patologia echilibrului in atingerea analizatorului proprioceptiv

Lipsa de feedback proprioceptiv determina tulburari de coordonare, echilibru si control al

miscarii.

Cel mai reprezentativ exemplu de atingere senzitiva il constituie ataxia

locomotorie din tabes, unde pacientul da impresia ca merge pe un sol elastic, nu mai controleaza
pozitia membrelor inferioare (picioarele sunt ridicate foarte sus si departate) si nu mai ordoneaza
miscarile. In formele accentuate pozitia stand nu este posibila. In urma aplicarii probei Romberg,
pacientul oscileaza si cade brusc. Aceste simptome vor fi insotite de scaderea sau pierderea
sensibilitatii vibratorii, a celei dureroase profunde si a simtului pozitiei.

La batrani, scaderii sensibilitatii mecanoceptorilor cutanati odata cu varsta, in special a celor de la

nivelul piciorului, determina tulburari de echilibru si mers.

1.2.2.3. Patologia echilibrului in atingerea analizatorului vizual

Atingerea analizatorului vizual face imposibila realizarea orientarii in spatiu si poate conduce la
vertij si dezechilibru prin:

-tulburari ale vederii bioculare (convergenta, oculomotricitate);

-tulburari de retractie incorect corectate;

-tulburari de tonus ocular (cefalee).

La varstnici (si nu numai), o cauza majora a dificultatilor de echilibru o reprezinta infirmitatile

vizuale.

1.2.2.4. Patologia echilibrului in atingerea cerebelului

 In functie de localizarea leziunii pe formatiunile principale cerebeloase, se descriu trei sindroame
cerebeloase:

a. arhicerebelos;

b. paleocerebelos;

c. neocerebelos.

Sindromul cerebelos se manifesta prin:

 tulburari in mentinerea echilibrului static si locomotie;

 tulburari ale tonusului muscular;

 tulburari de coordonare a miscarilor fine.

In atingerile cerebeloase apare hipermetria.

a. Sindromul arhicerebelos se caracterizeaza prin tulburari mari de echilibru cu oscilatii ale corpului in
sens antero-posterior. Apare in procesele lezionale care intereseaza lobul floculo-nodular.

b. Sindromul paleocerebelos prezinta tulburari ale echilibrului static si mersului, deviere si chiar cadere,
asociat deseori cu tremur static al capului sau al intregului corp. Este observat in leziunile vermisului
anterior.

c. Sindromul neocerebelos se manifesta prin hipotonie cu pasivitate, incoordonare, ataxie stato-kinetica,

disartrie, adiadocokinezie, asinergie si tremuratura intentionala (intereseaza in special coordonarea
miscarilor fine).

Apare in leziunea emisferelor cerebeloase sau a formatiunilor invecinate.

Patologia centrilor nervosi este formata din:

-atingerile corticale, determina perturbarea echilibrului si a mersului.

-atingerea extrapiramidala, manifestata prin tremuraturi, rigiditate si akinezie; determina

perturbarea staticii si a echilibrului.

1.2.2.5. Patologia echilibrului in atingerea structurilor anatomice

Controlul Cg este dependent de starea biomecanica a sistemului musculo-scheletal si in primul

rand a trunchiului si capului, dar si a membrelor superioare si inferioare.

Dintre cele mai frecvente infirmitati ale aparatului locomotor cu impact asupra echilibrului se pot
mentiona:
 - afectiuni osoase: fracturi, amputatii / proteze, malformatii (sold stramb, picior stramb: equin, talus, var, valg), deviatii ale
coloanei;

- afectiuni articulare: procese inflamatorii acute sau cronice (artrite, artroze), leziuni degenerative, luxatii, entorse;

- afectiuni musculare: paralizii musculare, leziuni musculare, contracturi;

1.3. Precizarea notiunilor intalnite in titlul lucrarii

In prezentarea aspectelor complexe legate de echilibru, am considerat necesara si definirea
componentelor ce se afla in stransa corelatie si interdependenta cu acesta.

Termenul “echilibru”, provine din lat. aequilibrium, aequus - egal, libra - balanta, si semnifica
„stare a unui corp supus actiunii unor forte sau efecte care se anuleaza reciproc fara sa-i schimbe
starea de miscare” (Breban V.(1980) –Dictionar al limbii romane contemporane, Ed. Stiintifica si
Enciclopedica, Bucuresti,).

Echilibrul corporal este definit ca “functia care permite fiintei umane sa aiba constiinta de pozitia
corpului sau in spatiu si sa o controleze” (Dictionar de Medicina Larousse (1998), Ed. Univers
Enciclopedic, Bucuresti, p.194).

Balansul este considerat a fi procesul prin care echilibrul corpului este controlat intr-un anumit
scop. Termenul este adesea folosit ca fiind sinonim cu ”echilibru”.

Stabilitatea este abilitatea organismului de a-si mentine echilibrul fara sa cada, in momentul cand
acesta este perturbat.

Controlul motor reprezinta controlul cortexului cerebral asupra activitatii motrice voluntare
(constiente). Rezultatul celui mai elaborat control motor il reprezinta miscarile automate (ex.
miscarile respiratorii, mersul etc.), miscari ce nu necesita constientizare. Controlul motor cere
concentrare, motiv pentru care nu putem monitoriza concomitent decat putine miscari.

Controlul muscular - reprezinta „abilitatea de a activa un grup limitat de unitati motorii ale unui
singur muschi fara a fi activati si alti muschi” (T. Sbenghe). Controlul muscular implica
participarea constientei si a unei atentii continue.

Controlul neuromuscular este activitatea constienta a unui muschi individual. El implica

invatarea pacientului sa-si controleze fiecare muschi individual, si sa constientizeze miscarile.
Coordonarea este procesul ce rezulta din activarea unor scheme de contractii ale mai multor
muschi cu forte, combinari si secvente apropiate si cu inhibitii simultane ale tuturor celorlalti
muschi in scopul de a realiza actiunea dorita.

Tulburari de coordonare (ataxii)

 Ataxia – pierderea stabilitatii posturale, perturbari in initierea si realizarea miscarii;

 Adiadocokinezia se caracterizeaza prin imposibilitatea de a executa miscarile alternative in mod
succesiv.
 Dismetria consta intr-o dimensionare gresita a miscarilor. Bolnavul se opreste fie inainte
(hipometrie), fie dupa locul fixat (hipermetrie).
 Disinergia – descompunerea miscarilor prin ruperea miscarilor voluntare ale unei actiuni in
componentele sale;
 Miscari atetozice – continue, lente, aritmice, vermiculare, ale extremitatilor;
 Miscari coreiforme – miscari neregulate, bruste, cu rasuciri fara scop, disritmice cu distributie
variabila etc

Engrama este organizarea neurologica a unei scheme/ pattern programat de activitatea musculara. Engrama se desfasoara fara constienta, doar rezultatul
fiind perceput. Odata ce o engrama a fost realizata, de fiecare data, daca este excitata produce in mod automat acelasi pattern. La perfectiune, engramele pot
ajunge numai prin repetitii ale unor pattern-uri corecte.

Centrul de greutate (Cg) este un punct imaginar in spatiu, calculat biomecanic, in care suma totala
a fortelor care actioneaza asupra organismului este 0.

La o persoana normala, in ortostatism si in repaus, el este situat putin inaintea coloanei sacrate, in
dreptul vertebrei S2. Centrul de greutate se modifica odata cu miscarile corpului si/sau segmentelor
sale.

Centrul de presiune este definit ca punctul inferior de pe perpendiculara care coboara din Cg pe
sol. Este reprezentarea in planul solului a Cg.

Baza de sprijin este suprafata corpului care suporta presiunea ca urmare a greutatii corpului (ex.
in ortostatism, baza de sprijin este suprafata plantelor, in asezat este suprafata feselor si a
coapselor).

Poligonul de sustinere este descris de contururile segmentelor care formeaza baza de sprijin.
Mentinerea echilibrului este cu atat mai usoara, cu cat poligonul de sustinere isi micsoreaza
suprafata.

Limita de stabilitate este distanta maxima intr-o anumita directie peste care organismul se poate
apleca fara a-si pierde echilibrul si fara a apela la strategia pasilor, mainilor sau fara a cadea.
Depasirea limitelor de stabilitate determina una (sau toate) din urmatoarele actiuni: efectuarea
catorva pasi, sprijinirea cu mainile de un corp stabil sau caderea.

Unghiul de stabilitate este format de proiectia Cg a corpului cu dreapta care uneste centrul de greutate cu marginea bazei de sustinere. Cu cat acest unghi
este mai mare cu atat stabilitatea devine mai mare.
Reactia reprezinta un raspuns motor involuntar la un stimul care apare in copilarie si ramane
prezent pe toata durata vietii.

Feedback – informatie de retur.

Program motor - „comportament specific al transmiterii comenzii maduva – muschi pentru o

miscare data ”(Sbenghe T.(2002) - Kinesiologie- stiinta miscarii, Ed. Medicala, Bucuresti, p.346).

Abilitate motorie reprezinta miscarea a carei executie depinde de exersare si experienta.

Optimizare (din fr. optimiser, optimisation) este termenul care defineste alegerea si aplicarea
solutiei optime (din mai multe posibile), care asigura cea mai mare eficienta.

Reflex – miscare involuntara determinata genetic ca raspuns la un stimul senzitiv sau senzorial.

Stimul, reprezinta orice modificare sau excitatie produsa la individ sau la nivelul organelor sale.

Mecanismul reflex postural normal este nivelul de abilitate al controlului motor, care cuprinde
cinci componente esentiale:

 tonus muscular normal;

 scheme de miscare si reflexe primitive integrate;

 reactii de rectitudine;

 reactii de echilibru;

 reactii de extensie protective

Facilitare motorie – cresterea capacitatii de a initia miscarea prin cresterea activitatii neuronale si
modificarea potentialului sinaptic.

Activarea – producerea raspunsului motor si atingerea unui prag critic de descarcare neuronala.

Inhibarea reprezinta scaderea capacitatii de a initia un raspuns motor prin modificarea

potentialului sinaptic (daca pragul sinaptic este ridicat este mai dificila descarcarea neuronala si
initierea miscarii).

Reactiile de echilibru sunt raspunsurile automate ce servesc mentinerii sau recastigarii echilibrului in timpul realizarii unei
posturi sau miscari. Sunt programate in cortexul cerebral si sunt reprezentate de reflexele din pozitia de decubit ventral, decubit
dorsal, asezat, patrupedie, ortostatism.
Reactia de rectitudine este raspunsul involuntar de miscare la un stimul, ce serveste mentinerii
aliniamentului normal al capului si corpului in spatiu. Se formeaza in mezencefal si este
reprezentata de reactiile optice de rectitudine, labirintice de rectitudine, ale capului si corpului etc.

Atat reactiile de echilibru cat si cele de rectitudine au trei scopuri:

-sustinerea capului si corpului impotriva gravitatiei si a altor forte externe;

-mentinerea centrului de greutate al corpului (CGC) aliniat si in echilibru fata de baza de

sprijin;

-asigurarea stabilitatii unor parti ale corpului, in timp ce alte parti se misca.

Echilibru stabil – un corp se afla in echilibru stabil atunci cand Cg si punctul de sprijin se afla pe aceeasi linie verticala, Cg
situandu-se sub punct.

Echilibru instabil – un corp se afla in echilibru instabil atunci cand Cg si punctul de sprijin se afla pe aceeasi linie verticala, insa
Cg se situeaza deasupra punctului (in pozitia ortostatica, in asezat, in patrupedie).

1.4. Studiul critic al literaturii de specialitate

Majoritatea studiilor care s-au efectuate in scopul analizei echilibrului, au plecat de la ideea
dezechilibrarii corpului prin intermediul unor platforme miscatoare cu parametrii variabili (amplitudine,
directie de miscare, viteza de miscare); alte studii au criticat caracterul „artificial”, provocat al controlului
postural, sustinand studierea echilibrului in conditii fiziologice, de ortostatism, mers.

Echilibrul corpului poate fi afectat sau chiar pierdut in situatiile in care se depasesc valorile limita
a oricaruia dintre urmatoarele elemente:

- stabilitatea suprafetei de sprijin;

- localizarea centrului de greutate;

- limita de stabilitate;

- marimea suprafetei de sprijin;

- capacitatea de vizualizare a mediului inconjurator;

- activitatile motorii efectuate de individ;

- integritatea si interactiunea mecanismelor controlului postural.

 In bolile neurologice, tulburarile de echilibru se datoreaza perturbarii sau pierderii receptiei,
transportului sau integrarii centrale a imputurilor periferice senzitivo-senzoriale.

Experimentele efectuate de G. Lord si colab. (1976) au aratat ca in ortostatism corpul nu este

perfect imobil, ci oscileaza permanent in toate directiile, deplasandu-si proiectia Cg. Realizand
posturografia, au demonstrat ca la indivizii normali deplasarile antero-posterioare sunt mult mai ample
decat cele laterale; suprafata de expansiune a deplasarilor depinde de varsta; la 78-80% dintre indivizi,
Cg este situat mai la dreapta si mai inapoia centrului poligonului de sustinere; sprijinul in ortostatism
nu este simetric ci preferential pe membrul inferior drept (membrul inferior predominant pilier);
amplitudinea deplasarilor creste mult daca individul examinat inchide ochii.

1.5. Particularitati specifice domeniului ce va fi

influentat
1.5.1. Structurile anatomo-fiziologice implicate in realizarea
echilibrului corporal

Pozitia de echilibru se mentine datorita grupelor musculare care actioneaza reflex, pe baza
informatiilor ce vin de la receptorii vestibulari, vizuali, proprioceptorii muschilor gatului, trunchiului si
membrelor, exteroceptorii cutanati. Toate informatiile ajung la SNC si dau reactii statice generale, locale
si segmentare (tabel 1- anexe)

1.5.1.1. Analizatorul vestibular

Receptorii vestibulari sau ai simtului echilibrului static si dinamic ai corpului sunt

reprezentati de maculele din utricula si sacula si de crestele ampulare ale canalelor
semicirculare aflate in urechea interna (fig. 1 -anexe)

Macula inregistreaza pozitia statica a capului, in utricula se receptioneaza miscarile

orizontale, iar in sacula cele verticale. Crestele ampulare sunt sensibile la miscarile giratorii,
constituind punctul de plecare in aprecierea directiei de miscare.

Receptorii vestibulari detecteaza si informeaza asupra pozitiei corpului in raport cu linia

gravitationala ca si in raport cu miscarile capului (flexie, extensie, rotatie, latero-flexie).

Excitatiile vestibulare in ceea ce priveste pozitia capului si corpului in repaus provin de la

macule, iar cele referitoare la echilibrarea corpului in timpul mersului provin de la crestele
ampulare.

Nervul vestibular constituie o parte componenta a cailor vestibulare.

 De la zonele senzoriale din utricula, sacula si canalele semicirculare pleaca o serie de fibre
nervoase care sunt dendritele protoneuronului, a carei celula este situata in ganglionul Scarpa,
situat in profunzimea conductului auditiv

intern. Axonii acestor celule formeaza nervul vestibular care se alatura nervului auditiv si are un
traiect comun cu acesta, pana la locul de intrare in trunchiul cerebral, prin santul
bulboprotuberantial. Nervul vestibular se termina in nucleii vestibulari asezati in partea externa a
planseului ventricular IV (nucleul Schwable, nucleul Deiters, nucleul Bechterew si nucleul
inferior).

Aria corticala vestibulara este considerata a fi un element controversat, din mai multe
puncte de vedere:

-intrucat simtul echilibrului si al atitudinii corporale nu este de domeniul constientului,

calea vestibulara este numai de ordin reflex;

-intrucat leziunile vestibulare se asociaza cu vertije spontane si devieri conjugate ale

capului si ochilor, exista o arie de control cortical a sistemului vestibular;

-intrucat exista fasciculul temporo - pontin cu rol in reglarea cerebeloasa a motricitatii.

Proiectia corticala vestibulara pare a fi reprezentata fie:

-in lobul temporal, la nivelul primului gir temporal (Spiegel);

-in circumvolutia parietala ascendenta (demonstrata numai fiziologic);

-in zona prefrontala (Marsalet).

Reflexele vestibulare (reflexele labirintice) sunt de doua feluri:

 Reflexul tonic labirintic simetric apare in decubit dorsal (in cazul extensiei capului, cand se
declanseaza o crestere a tonusului extensorilor) si in decubit ventral (in cazul flexiei capului,
cand se declanseaza o crestere a tonusului flexorilor membrelor).
 Reflexul tonic labirintic asimetric apare in decubit lateral, cu cresterea tonusului flexorilor
membrelor heterolaterale (de deasupra) si cresterea tonusului extensorilor la membrele
homolaterale (in contact cu suprafata de sprijin).

Reflexele de echilibrare (reactiile de balans)

Sunt foarte importante in realizarea echilibrului, posturii si locomotiei (mentin Cg in

interiorul suprafetei de sprijin) si sunt controlate de reactii labirintice sau proprioceptive.
Reflexele de echilibrare sunt de doua feluri:

 Reactii de origine labirintica sunt declansate de acceleratiile liniare sau angulare, pentru
mentinerea echilibrului;

 Reactii de origine musculara se produc in cazul unui dezechilibru puternic,

manifestandu-se prin deplasarea laterala rapida a unui membru pentru a largi poligonul
de sustinere (reactia de salt sau extensie protectiva) sau pentru a cobori Cg (reactia
ghemuita, strategia suspensiei).

Antrenarea reflexelor de echilibrare pot duce la performante deosebite asemanatoare

gimnastilor, alpinistilor sau acrobatilor.

1.5.1.2. Analizatorul proprioceptiv

Proprioceptorii au rol in perceperea stimulilor de la nivelul aparatului locomotor.

Proprioceptorii aparatului locomotor sunt:

- fusul muscular;

- organele de tendon;

- receptorii articulari.

Impulsurile nervoase care iau nastere in proprioceptori, sunt distribuiti in interiorul SNC,
dand nastere senzatiei pozitiei, a miscarii corpului si segmentelor sale, sau contribuie la reglarea
activitatilor reflexe – tonice, de postura si de miscare.

1. Fusul muscular este un organ receptor specializat ce functioneaza in mod inconstient. Este
plasat intre fibrele musculare; un muschi care traverseaza o articulatie avand intre 6-1300 de
fusuri musculare. Exista doua tipuri de fibre intrafusale - cu lant nuclear si cu sac nuclear.

Modificarile de alungire ale muschiului sunt imediat transmise fusului, iar modificarile de alungire
a fusului depind de miscarea articulara in directia determinata de contractia muschiului
respectiv. Fusul muscular devine astfel proprioceptorul ce informeaza asupra pozitiei
segmentului in spatiu.

Inervatia senzitiva a fusului cuprinde:

- receptorul primar (terminatia anulospinala);

 - receptorul secundar (eflorescenta Ruffini);

Inervatia motorie a fusului este asigurata de motoneuronii medulari gama.

Sistemul gama (sistemul fusimotor) este un servomecanism prin care se realizeaza tonusul
muscular.

Activitatea sistemului gama este descrisa sub numele de Bucla gama si are urmatorul traseu:

motoneuron gama  eferenta gama  fibrele musculare intrafusale  terminatiile anulospinale

ale fusului aferentele senzitive  protoneuronul spinal senzitiv  neuroni intercalari  neuroni
alfa si gama.

2. Organul de tendon (Golgi)

Receptor senzitiv simplu, considerat ca fiind monitorul fortei musculare, este situat la jonctiunea
musculo - tendinoasa. Excitarea terminatiilor senzitive Golgi se produce in cazul intinderii pasive
sau active a unui muschi cu un anumit grad de forta.

3. Receptorii articulari sunt localizati in capsula articulara, ligamente, tesut conjunctiv moale.
Acestia sunt:

Terminatiile Ruffini, sunt mecanoreceptori statici sau dinamici care semnaleaza continuu pozitia
articulatiei, deplasarea segmentelor componente si viteza acestei deplasari, presiunea
intraarticulara.

Corpusculii Paccini, detecteaza acceleratia articulara.

Terminatiile Golgi, monitorizeaza starea de tensiune din ligamentele, mai ales in momentul
amplitudinii maxime a miscarii articulare.

Terminatiile nervoase libere, se activeaza atunci cand articulatia este supusa unui stres mecanic
intens sau unor agenti chimici (proces inflamator).

Mecanoceptorii cutanati sunt exteroceptori care raspund la informatiile venite din mediu si care
influenteaza articulatia. Acestia joaca un rol important la nivelul mainii si piciorului.

Exista patru tipuri de mecanoceptori cutanati:

 Discul Merkel, situat la suprafata pielii, este excitat la presiunile verticale pe piele.

 Corpusculii Maissner, situati la suprafata pielii, sunt sensibili la presiunea

tegumentului.

 Terminatiile Ruffini, sunt excitati de intinderea pielii pe suprafete mari,

sensibilitatea lor depinzand de directia in care este intinsa pielea.
  Corpusculii Paccini, sunt receptori voluminosi, activati de schimbari rapide ale
stimulilor presionali.

Etajul de perceptie
Semnalele proprioceptive (impulsurile) intra in nevrax prin fibrele senzitive ale nervilor spinali si
cranieni si merg la:

 centrii corticali prin fibrele sensibilitatii proprioceptive constiente (tracturile Goll si Burdach);
 cerebel prin fibrele sensibilitatii proprioceptive inconstiente (tracturile spinocerebeloase);
 neuronii motori din coarnele anterioare ale maduvei spinarii si nucleii motori ai nervilor cranieni.

1.5.1.3. Analizatorul vizual

Informatiile vizuale furnizate de analizatorul vizual (fig. 2 anexe) au un rol important in
locomotie si in mentinerea echilibrului corporal. Cu cat baza de sprijin este mai ingusta si abilitatile
de echilibru mai scazute, cu atat vederea este mai importanta pentru echilibru. Oscilatiile pe care
corpul le prezinta in ortostatism odata cu inchiderea ochilor, dovedesc rolul important al vederii in
mentinerea pozitiei ortostatice.

Activitatile reflexe si proiectia corticala sunt asigurate de:

 receptorii retinieni (celulele cu conuri si bastonase);

 caile nervoase optice;

 releul subcortical talamic;
 localizarile vizuale corticale;

1.5.1.4. Cerebelul

Cerebelul este situat in fosa cerebrala posterioara, fiind legat de trunchiul cerebral prin trei perechi de pedunculi
cerebelosi: inferiori, mijlocii si superiori. El este o formatiune foarte importanta deoarece contine mai mult de jumatate din
neuronii creierului.

Macroscopic, cerebelul prezinta trei portiuni: vermisul si emisferele cerebeloase.

Structura cerebelului este formata din scoarta cerebeloasa, substanta alba si patru perechi
de nuclei intracerebelosi.

Filogenetic, cerebelul se divide in:

1. Arhicerebelul, format din lobul floculo – nodular si lingula, primeste aferente de la

proprioceptori si de la aparatul vestibular. Fiind in conexiune bidirectionala cu sistemul
 vestibular, asigura modulatia tonusului muscular necesar mentinerii echilibrului si pozitiei
capului.

Extirparea sa determina pierderea echilibrului, insa nu influenteaza precizia miscarilor voluntare.

Impreuna cu paleocerebelul regleaza si coordoneaza motricitatea musculaturii corpului si
membrelor.

2. Paleocerebelul, constituit din lobul central si lobul patrulater anterior, primeste aferente de
la maduva spinarii si trunchiul cerebral si trimite eferente la nucleii cerebelosi (dintat) si la
formatiunile tonigene ale trunchiului cerebral, iar de aici substantei reticulate si maduvei spinarii
prin caile rubroreticulate si rubrospinale.

Paleocerebelul are legaturi in special cu sensibilitatea proprioceptiva, regleaza tonusul muscular

al muschilor posturali si antigravitationali ai membrelor.

3. Neocerebelul este format din restul scoartei cerebeloase. El contribuie la coordonarea

miscarilor voluntare si la controlul elementelor miscarii: forta, viteza de executie, amplitudine,
directie, start si oprirea la timp a miscarilor.

Cerebelul intervine in:

- mentinerea echilibrului static;

- reglarea tonusului muscular si coordonarea miscarilor trunchiului, extremitatii proximale a

membrelor in relatie cu echilibrul static si mersul.

1.5.1.5. Sistemul musculo-scheletal

Mentinerea echilibrului corpului uman in campul gravitational este dependent de starea

biomecanica a sistemului musculo-scheletal (fig.3, 4, 5) si in primul rand a trunchiului si capului, dar si
a membrelor superioare si inferioare.

TRUNCHIUL asigura atat statica, stabilitatea corpului, cat si dinamica, flexibilitatea lui. Aceste functii sunt de fapt
indeplinite de coloana vertebrala si masele musculare ale trunchiului. Stabilitatea intrinseca a coloanei (fara muschi) este
realizata de vertebre, discuri, ligamente, iar cea extrinseca este data de musculatura. La stabilitatea totala a trunchiului, cea
intrinseca contribuie intr-un procent foarte redus.

Coloana vertebrala, fiind situata in partea mediana si posterioara a corpului, reprezinta scheletul axial care indeplineste
un triplu rol.

Canalul vertebral, constituit din suprapunerea orificiilor vertebrale, protejeaza maduva spinarii (fig. 6), care este
strabatuta in sens ascendent si descendent de numeroase cai nervoase, care asigura transmiterea mesajelor motorii si senzitive. La
nivelul maduvei se realizeaza si reflexele de postura si locomotie.
 Static, coloana vertebrala reprezinta un ax solid ce sustine capul, trunchiul si membrele
superioare cu greutate proprie sau cu incarcaturi suplimentare, transmitand aceasta greutate
bazinului in pozitia sezand, sau membrelor inferioare prin intermediul bazinului, in ortostatism.

Dinamic, coloana vertebrala participa la executarea numeroaselor miscari ale trunchiului

si capului, gratie carora corpul are o mare mobilitate.

Musculatura spatelui si a cefei

a) Muschii intrinseci profunzi (musculatura transversospinala), sunt constituiti din muschii

semispinali, multifizi si rotatori, alcatuiti din 11 perechi de mici muschi.

Musculatura transversospinala are rolul de a stabiliza, actionand ca un “ligament dinamic”.

Acesti muschi actioneaza si ca rotatori ai trunchiului.

b) Muschii erectori cuprind sistemul iliocostal, sistemul musculaturii lungi (longissimus) si

sistemul muschilor spinali (spinalis).

Musculatura erectoare asigura extensia trunchiului.

Musculatura toracelui
a) Muschii extrinseci, reprezentati de un muschi vertebro-humeral: muschiul dorsal mare; muschii
costo-scapulari: muschiul dintat anterior si pectoral mic; muschiul toraco-humeral: muschiul
pectoral mare.

b) Muschii intrinseci, formati din muschii intercostali, subcostali si muschiul transvers al

toracelui.

Musculatura abdomenului

Este alcatuita din dreptii abdominali, muschii oblici si transvers, cu rol in postura si miscarea trunchiului, cat si in respiratie.

Musculatura abdominala are un rol important in determinarea presiunii intraabdominale, acesta

fiind un element ajutator important al coloanei in stabilizarea trunchiului.

MEMBRUL SUPERIOR
Membrele superioare participa la stabilizarea sau destabilizarea corpului.
Scheletul membrului superior este format din humerus (scheletul bratului), radius si
cubitus (scheletul antebratului) si carp, metacarp si falange (scheletul mainii).

Umarul, este cea mai mobila articulatie a corpului

Modalitatea de actiune a musculaturii umarului:

Deltoidul participa la toate tipurile de miscare. In paralizia lui, bratul atarna flasc si balant, de-a lungul
trunchiului, iar umarul este cazut.

Supraspinosul mareste forta miscarii din abductie.

Infraspinosul este un rotator in afara al humerusului si mentine in acelasi timp in contact, oasele in
articulatia scapulo-humerala.

Rotundul mic este un rotator in afara al bratului.

Rotundul mare nu participa la miscarile libere decat doar atunci, cand bratul este in hiperextensie.

Subscapularul este un rotator inauntru al humerusului, adductor cand bratul este ridicat si mentine capul
humeral in cavitatea glenoida.

Cotul

Flexorii cotului sunt bicepsul brahial, brahialul si brahioradialul.

Bicepsul, cu actiune atat asupra bratului cat si a antebratului: flexia antebratului pe brat, supinatia
antebratului, adductia bratului;

Brahialul este cel mai puternic flexor al antebratului pe brat.

Brahioradialul este un flexor al antebratului.

Extensorii sunt: tricepsul brahial si aconeul.

Tricepsul brahial este principalul extensor al antebratului.

Aconeul este un muschi important in pronatie, supinatie si chiar in flexie.

Pronatorii: patratul pronator si rotundul pronator.

Patratul pronator este un pronator al mainii si antebratului.

Rotundul pronator este un pronator al mainii si un flexor al antebratului pe brat.

Supinatorii.

Mana are ca functii de baza prehensiunea si apasarea.

Extensorul degetelor

Flexorul superficial

Flexorul profund este cel mai activ flexor al degetelor.

Lombricalii sunt flexori ai falangei proximale si extensori ai celorlalte doua distale.

Interososii sunt de doua feluri: palmari care sunt adductori (apropie degetele de axul mainii) si dorsali
care sunt abductori (indeparteaza degetele de axul mainii).

MEMBRUL INFERIOR
Scheletul membrului inferior este alcatuit din femur (scheletul coapsei), tibie si
fibula (scheletul gambei) si tarsiene, metatarsiene si falange (scheletul piciorului).
Membrele inferioare au musculatura mult mai dezvoltata si mai puternica decat cea a
membrelor superioare, deoarece au rolul de a sustine greutatea corpului, de a participa la
mentinerea echilibrului si de a produce deplasarea corpului in pozitia bipeda.
In comparatie cu muschii membrelor superioare, muschii anteriori ai extremitatii libere a
membrelor inferioare sunt muschi extensori, iar cei posteriori sunt muschi flexori.
Soldul
Articulatia coxofemurala, a doua mare articulatie a corpului, are o deosebita importanta in
statica si locomotie, fiind construita in asa fel incat sa ofere, in acelasi timp, maximum de stabilitate
si de mobilitate. Se poate pierde mobilitatea soldului, dar niciodata stabilitatea lui, care este
asigurata de:
- factorii ososi – asigura stabilitatea verticala;
-factorii ligamentari - asigura stabilitatea, in special anterioara prin ligamentul iliofemural
(Bertin-Bigelow) in pozitie ortostatica, opunandu-se caderii corpului inapoi;
- factorii musculari – asigura mai ales stabilitatea posterioara (caderea in fata) si cea
laterala.
Mobilitatea soldului se realizeaza in toate directiile, dar cu amplitudine mica, putand fi
marita de miscarea coloanei lombare.
Soldul este articulatia cu masele musculare cele mai mari, capabile sa asigure stabilitatea
si deplasarea in mers, chiar pe teren accidentat si in panta, concomitent cu o incarcatura
suplimentara.
Iliopsoasul are ca actiune principala flexiunea coapsei pe pelvis, fiind cel mai
important flexor in articulatia coxofemurala. Prin contractie statica fixeaza
pozitia intermediara; este important stabilizator al rectitudinii trunchiului,
intervine indispensabil in locomotie (ducand coapsa membrului oscilant
dinapoi inainte). Cand iliopsoasul este paralizat, mersul devine aproape
imposibil. Pe langa actiunea lui principala de flexor, mai are si o actiune
secundara de rotatie externa a coapsei.
Este alcatuit din doua portiuni: iliacul si psoasul.
Fesierul mare - actiunea lui principala este cea de extensiune, muschiul fiind
cel mai puternic extensor al coapsei. Nu este un muschi important pentru
postura, actionand doar atunci cand trunchiul se apleaca in fata din
ortostatism. Paralizia totala a fesierului mare nu impiedica mersul relaxat.
Fesierul mijlociu si cel mic sunt indispensabili in mers si in
statiunea asimetrica. In paralizia lor, mersul devine foarte greu, pelvisul
„cazand” la fiecare pas de partea opusa (semnul lui Trendelenburg), iar cand
sunt paralizati bilateral, pelvisul basculeaza alternativ in plan frontal,
antrenand si coloana lombara (mersul leganat de rata).
Tensorul fasciei lata este un flexor si abductor al coapsei si fixeaza
genunchiul extins.
Adductorii au ca miscare principala adductia libera a coapsei. Sunt flexori
puternici ai coapsei, cand aceasta este in extensie, iar in mers sunt activati
de mai multe ori in diverse faze.
Dreptul intern (gracilis) actioneaza ca flexor al soldului doar cand genunchiul
este extins; este un adductor si un rotator intern.

Croitorul face flexia coapsei pe bazin si contribuie la rotatia mediala si la flexia gambei pe coapsa.
In mers, urcat si coborat este intotdeauna activat.

Dreptul anterior este muschiul a carui actiune este implicata in concomitenta flexiei soldului cu
extensia genunchiului; actioneaza si ca extensor al genunchiului numai daca soldul este stabilizat.

Ischiogambierii – bicepsul femural, semimembranosul si semitendinosul au actiune asupra

soldului si asupra genunchiului.

Genunchiul

Este cea mai mare articulatie a corpului, care leaga coapsa de gamba.

Ca articulatie intermediara a membrului inferior, participa la functia acestuia atat in asigurarea

staticii, a momentului de sprijin in mers, cat si la asigurarea dinamicii mersului prin ridicarea
piciorului si orientarea acestuia in functie de denivelarile terenului in momentul de balans.

Exista o stabilitate pasiva si una activa a genunchiului.

Stabilitatea pasiva este realizata de:

- forma suprafetelor articulare;

- formatiunile capsuloligamentare;

- axele anatomice femurotibiale.

Stabilitatea activa este realizata de muschii:

Dreptul anterior, croitorul si dreptul intern, care au actiune atat asupra
soldului cat si asupra genunchiului.
Vastii impreuna cu dreptul anterior sunt extensori puternici ai genunchiului.
Cruralul, popliteul, ischiogambierii - bicepsul femural, semimembranosul si
semitendinosul.
Crurarul
Popliteu este un rotator medial.
Semitendinosul si semimembranosul sunt extensori si adductori ai soldului
iar pentru genunchi sunt flexori si rotatori interni.
Piciorul
Are un rol static - suporta intreaga greutate a corpului, si un rol dinamic -
asigura mersul pe orice teren; de asemenea asigura stabilitatea si
mobilitatea, echilibrul si oscilarea, accelerarea si decelerarea.
Musculatura piciorului este formata din:
a) muschi intrinseci- muschii gambei, actioneaza in multe miscari ale piciorului, precum si in
mers; nu au nici o activitate in timpul ortostatismului; au un rol important in stabilizarea
piciorului (in momentul propulsiei)
b) muschi extrinseci-muschii propriu-zisi ai piciorului (tricepsul sural, tibialul anterior si cel
posterior, lungul si scurtul peronier, flexorii si extensorii comuni si proprii ai degetelor) au
o activitate importanta atat in dinamica, cat si in statica lui.
Activitatea musculaturii piciorului este in stransa dependenta cu fazele mersului (respectiv
momentul de sprijin sau momentul de balansare).
Tricepsul sural este flexorul plantar al piciorului, cand acesta este liber in miscarea lui din glezna
si este stabilizator, actionand in special spre sfarsitul fazei de sprijin, cand piciorul se ridica pe
varf.
Tibialul anterior, ajutat de extensorii degetelor si halucelui, este principalul flexor dorsal al
piciorului; este singurul muschi puternic contractat in faza da balans al piciorului in mers.
Tibialul posterior este un flexor plantar si un inversor puternic atunci cand glezna este in flexie
plantara.
Peronierii actioneaza in faza de sprijin a mersului, avand si rolul de muschi posturali; actioneaza
in principal in statica pe tocuri inalte.

1.5.2. Modul de realizare al echilibrului

Echilibrul sau controlul postural este un proces la care participa trei componente: organismul,
sarcina care urmeaza a fi indeplinita si conditiile de mediu in care are loc acesta.

Echilibrul corporal este realizat prin feed-backul informatiilor somatosenzoriale, vestibulare si

vizuale (Tabel 2 - anexe).

Receptorii vestibulari din urechea interna ofera informatii despre pozitia capului in prezenta
gravitatiei, despre acceleratiile liniare si angulare ale acestuia in timpul miscarilor.

Receptorii senzitivo-senzoriali sunt proprioceptorii din articulatii, ligamente, muschi si

exteroceptorii tegumentari. Capacitatea individului de a-si mentine echilibrul se datoreaza acestor
receptori care aduc permanent informatii asupra mediului, asupra pozitiei corpului fata de acesta si a
segmentelor corpului fata de corpul intreg.

Receptorii vizuali au doua sarcini:

  vederea focala (centrala) indreptata spre mediu; ajuta la perceperea pozitiei si miscarii corpurilor
si la identificarea riscurilor si a oportunitatilor din mediu. Este o recunoastere constienta, are rol
anticipativ si este importanta pentru decizia de actiune.

 vederea ambientala (periferica) detecteaza miscarea corpului in raport cu mediul, inclusiv

miscarile capului si balansul postural. Modifica raspunsurile motorii prin feed-back.

Planul motor central – asigura interactiunea individului cu sarcina de indeplinit. Are doua etape:1)
stabilirea scopului;

2) stabilirea celei mai eficiente cai de a-l atinge;

Necesita cunoasterea selfului (autocunoastere – abilitati si limitari), a scopului (caracteristici) si a

mediului (riscuri si oportunitati). Planul motor se transmite in periferie, iar o copie ajunge si la cerebel
(arhicerebelul are rol primordial in controlul echilibrului).

Odata ce se incepe miscarea, apar aferente senzitivo-senzoriale cu rol de feed-back, importante

in detectarea si corectarea erorilor de miscare (diferenta dintre miscarea planificata si cea realizata) si
a erorilor de performanta (neatingerea scopului).

In executia motorie periferica este important atat controlul postural cat si sistemul musculo-
articular.

Mediul – factorii de mediu pot facilita/suprasolicita modul de realizare al echilibrului prin

modificari ale poligonului de sustinere (stabil sau instabil) interferat cu aferente somatosenzoriale si
variatii ale conditiilor vizuale (luminozitate). Gravitatia neputand fi modificata, individul se adapteaza
din diferite pozitii si la diferite viteze.

1.5.3. Secventele miscarii normale

1.5.3.1. Controlului centrului de greutate (Cg)

Forta gravitationala actioneaza asupra corpului omenesc printr-un complex de linii

verticale, care se concentreaza intr-un punct – centrul de greutate al corpului.

Controlul Cg este dependent de starea biomecanica a sistemului musculo-scheletal, in

principal a trunchiului si capului, dar si a membrelor superioare si inferioare.

Cg al corpului este plasat la nivelul trunchiului inferior (la nivelul vertebrei S2). El se
deplaseaza in sensul miscarii corpului, locul sau fiind stabilit de pozitia adoptata (decubit,
asezat, ortostatism etc). Exista un Cg al extremitatilor, care se afla pe axa longitudinala a
segmentului respectiv, precum si un Cg al trunchiului si al capului. Centrul de greutate este dat
de punctul din corp in care actioneaza rezultanta fortelor de atractie gravitationala. El este situat
la intersectia planurilor medio – frontal, medio – sagital si medio – transversal.
 Fig. 1 – Planurile corpului:

FFFIFI – planul frontal de miscare;

SSSISI –planul sagital (antero-posterior)

TTTITI – planul transversal

CG – centrul de greutate

AA – axa longitudinala a corpului

Mentinerea echilibrului

Pozitia de echilibru se mentine datorita grupelor musculare care actioneaza reflex, pe

baza unor informatii care vin de la receptorii vestibulari, vizuali, proprioceptorii muschilor
gatului, trunchiului si membrelor, exteroceptorii cutanati. Toate informatiile ajung la SNC si
dau reactii statice generale, locale si segmentare.

Fig. 2 - Baza de sustinere in pozitia otostatica

 Fig.3 – Determinarea unghiului de stabilitate

Baza de sustinere se obtine prin unirea liniilor calcaielor si varfurilor plantelor cu

marginile externe ale plantelor. In pozitie verticala, baza de sustinere este marita prin departarea
varfurilor picioarelor.

Unghiul de stabilitate se determina prin unirea proiectiei Cg principal al corpului cu

marginea bazei de sustinere. Cu cat acesta este mai mare si centru de greutate mai jos situat, cu
atat stabilitatea este mai mare.

Echilibrul in decubit

Denumirea pozitiei: pozitie clinostatica, culcat sau de decubit.

Activitatile motrice in care se intalneste pozitia: in gimnastica, tir sau la saniuta.

Pozitii derivate:

 pozitia de decubit dorsal (pozitia clinostatica dorsala, de supinatie) –corpul este intins pe
spate;
 pozitia de decubit ventral (pozitia clinostatica ventrala, de pronatie) – corpul este intins pe
fata;
 pozitia de decubit lateral dreapta sau stanga (pozitia clinostatica laterala dreapta sau stanga)
– corpul este intins pe o parte.

Fig. 4 a, b, c - Pozitia decubit dorsal, ventral si lateral

Pozitia segmentelor: corpul este intins pe sol pe una din fetele sale, membrele inferioare sunt
intinse, membrele superioare sunt intinse fie pe langa corp, fie in prelungirea lui.

Baza de sustinere: in decubit dorsal contactul se face pe regiunea occipitala, partea superioara
a fetei posterioare a toracelui (omoplatii), regiunea fesiera si fata posterioara a calcaielor; in
decubit ventral contactul se face pe partea inferioara a fetei anterioare a toracelui, pe spinele
iliace antero-superioare, pe fata anterioara a soldurilor, coapselor si genunchilor si pe fata
dorsala a picioarelor; in decubit lateral contactul se face pe fata posterioara a membrului
superior, pe partea superioara a fetei laterale a toracelui si marginea laterala a omoplatului, pe
fata externa a marelui trohanter, pe fata externa a coapsei si gambei si marginea laterala a
piciorului.

Pozitia centrului de greutate

Determinarea teoretica a pozitiei Cg in pozitia de decubit dorsal se face astfel:

X1 = centrul de greutate picior + gamba,

X2 = centrul de greutate picior + gamba + coapsa,

G = centrul de greutate picior + gamba + coapsa + trunchi + membre

superioare + cap = centrul de greutate al intregului corp.

Fig. 5 - Determinarea teoretica a Cg in pozitia de decubit

Unghiul de stabilitate este foarte mare, deoarece Cg al corpului este apropiat de baza de
sustinere.

Mentinerea echilibrului se face cu usurinta, intrucat Cg este apropiat de baza de sustinere, care
este si ea intinsa.

Grupele musculare principale. Cand pozitia de decubit nu este una de repaus, in mentinerea ei
intervin aceleasi grupe musculare ca si in pozitia stand, coloana vertebrala se blocheaza
mentinandu-si curburile fuziologice, bazinul ramane echilibrat, membrele inferioare si
superioare sunt extinse. In momentul in care grupele musculare nu se mai contracta, pozitia este
una de repaus, curburile coloanei se modifica, bazinul se inclina, iar membrele inferioare se
flecteaza usor din sold.

Echilibrul in asezat

Denumirea pozitiei: sezand.

Pozitia segmentelor: trunchiul este extins sau flectat, coapsele sunt flectate pe bazin, iar gambele
pe coapse.

Baza de sustinere. In cazul pozitiei asezat pe scaun, este reprezentata de proiectia pe sol a
punctelor ischiatice de contact cu taburetul si unirea acestora cu punctele de sprijin plantar (fig ).
Ea poate fi marita prin sprijinul pe maini.

Pozitia centrului de greutate coboara la nivelul L4-L5.

Echilibrul la transferul din pozitia asezat in cea ortostatica implica schimbarea Cg de pe sezut
pe suprafata plantara.

Grupele musculare principale. Mentinerea pozitiei asezat se datoreaza in principal muschilor

ischiogambieri care mentin gambele flectate pe coapse asigurand in acelasi timp si echilibrul
bazinului, nelasandu-l sa se aplece inainte. In echilibrarea bazinului si a trunchiului intervin si cei
doi muschi psoas-iliaci care nu permit aplecarea inapoi a bazinului. Muschii gambelor mentin
picioarele in pozitia in care plantele sunt asezate pe sol, iar muschii santurilor vertebrale si ai cefei
mentin coloana si capul.
 Echilibrul in ortostatism

Denumirea pozitiei: pozitia ortostatica, bipeda sau plantigrada.

Activitatile motrice in care se intalneste pozitia: statica, mersul, alergarea, saritura, schiul,
jocurile cu mingea etc.

Pozitii derivate:

 pozitia stand cu corpul in pozitie verticala sustinut pe varfuri (specifica baletului sau
gimnasticii artistice);
 pozitia stand asimetric cu masa corpului sprijinita inegal pe suprafetele plantare ;
 pozitia stand cu membrele inferioare departate si sprijin pe amandoua – pozitie statica
frecventa ce ofera o buna stabilitate corpului (ex. in artele martiale);
 pozitia stand sprijinit pe suprafetele plantare ale ambelor membre inferioare cu trunchiul
flectat anterior (ex. in canotaj, box, fotbal etc).

Pozitia segmentelor: membrele inferioare sunt rotate extern 300, calcaiele apropiate, picioarele in
unghi drept cu gamba, genunchii si soldurile extinse; membrele superioare sunt rotate extern si
lipite de partile laterale ale trunchiului, coatele extinse, antebratele in supinatie.

Baza de sustinere este suprafata trapezoidala determinata de marginea externa a plantelor

picioarelor, aflate in rotatie externa de 300 fiecare si cu calcaiele apropiate.

Pozitia centrului de greutate se situeaza in fata celei de a doua vertebre sacrate S2 , variind in
functie de pozitiile adoptate de individ.

Fig. 7 - Baza de sustinere si pozitia Cg in

pozitia ortostatica
Unghiul de stabilitate este mic si se micsoreaza odata cu micsorarea bazei de sustinere prin
ridicarea pe varfuri.

Mentinerea echilibrului. Rolul reflexelor posturale. Mentinerea pozitiei ortostatice este rezultatul
unui ansamblu de reflexe. Proprioceptorii trimit permanent spre centru instiintari asupra diferitelor
intensitati de tensiune la care sunt supuse tendoanele, ligamentele, pozitia articulatiilor precum si
gradul de tensiune musculara; exteroceptorii trimit permanent spre centru instiintarii asupra
modificarii de repartizare a presiunii la nivel plantar, iar canalele semicircularedin urechea interna
si senzatiile vizuale instiinteaza creierul asupra pozitiei corpului in fiecare moment.

Statica nu ar fi posibila fara existenta reflexelor miotatice.

Grupele musculare principale: gemenii si ischio-gambierii sustin coapsa sa nu se flecteze pe

gamba, tricepsul suralsustine gamba sa nu se flecteze pe picior, ischio-gambieri si psoasul confera
bazinului bascularea antero-posterioara; trunchiul este echilibrat sa nu cada inapoi prin contractia
tonica a musculaturii abdominale, sau inainte, prin intermediul muschilor santurilor
vertebrale; muschii cefei sustin gatul si capul pentru a nu cadea inainte.

Mijloacele de stabilizare pasiva. In unele cazuri patologice, stabilitatea tonica poate fi partial sau
total suplinita de stabilitatea pasiva. Cand muschii genunchiului si soldului sunt deficitari, se poate
mentine o stabilitate pasiva prin hiperextensia soldului si genunchiului. Ortostatismul este posibil
cu actiunea tonica a tricepsului.
Actiunea parghiilor osteo-articulare. Membrele inferioare actionand ca lanturi cinematice
inchise, parghiile vor fi de gradul I, de sprijin, iar membrele superioare actionand ca lanturi
cinematice deschise, parghiile vor fi de gradul III, de viteza.

Conditii minime pentru ortostatism:

 pastrarea unei atitudini functionale a membrelor inferioare afectate;

 pastrarea partiala a capacitatii functionale a unuia dintre tricepsii surali (fara nici un
triceps sural, poligonul de sustinere se reduce la o simpla linie iar individul se
prabuseste);

 pastrarea partiala a capacitatii functionale a abdominalilor si muschilor santurilor

vertebrale.

Echilibrul in unipodalism

Denumirea pozitiei: sprijin uniped, sprijin monopodal sau unipodal, pozitie ortostatica unipeda
sau plantigrada.

Activitatile motrice in care se intalneste pozitia: in gimnastica (cumpana, sprijin ghemuit pe un

picior etc) . Unipodalismul este o faza iportanta a tuturor exercitiilor fizice de baza: mersul marsul
sportiv, alergarea, saritura, aruncarea.

Pozitii derivate:

 pozitia unipodala cu un membru inferior ridicat inainte;

 pozitia unipodala cu un membru inferior ridicat inapoi .

Pozitia segmentelor: membrul inferior (de sprijin) este extins din sold si genunchi, piciorul flectat
la 900 pe gamba; trunchiul se afla in rectitudine, in continuarea membrului inferior de sprijin;
membrul inferior liber ca si membrele superioare pot fi in pozitii variate.

Baza de sustinere: este suprafata plantara a piciorului de sprijin.

Pozitia centrului de greutate se situeaza la nivelul lui L1-L2.

Unghiul de stabilitate se micsoreaza odata cu micsorarea bazei de sustinere la o singura suprafata

plantara.

Mentinerea echilibrului. Rolul reflexelor posturale. Echilibrul se mentine cu dificultate, pe baza

informatiilor primite de la telereceptorii vizuali, exteroceptorii suprafetei plantare de sprijin si
proprioceptorii intregului membru inferior de sprijin. .
Grupele musculare principale: sunt aceleasi care sustin si pozitia bipeda, numai ca intreaga
sarcina este preluata de lanturile musculare ale membrului inferior de sprijin. Un rol important in
mentinerea pozitiei il are cuplul muscular psoas-iliac-fesier mijlociu (psoas-iliacul reprezinta un
stabilizator antero-intern, iar fesierul mijlociu un stabilizator lateral al soldului).

Mijloacele de stabilizare pasiva sunt aceleasi ca si pentru pozitia bipada, cu deosebirea ca intreaga
sarcina este preluata de un singur membru inferior.

Actiunea parghiilor osteo-articulare. Soldul actioneaza ca o parghie de gradul I, cu sprijinul la

mijloc iar genunchiul va actiona ca o parghie de sprijin, cu sprijinul la mijloc.

Conditii minime pentru sprijinul unipodal:

 pastrarea unei atitudini functionale a membrului inferior afectat, pentru a fi posibila

stabilizarea pasiva;

 pastrarea partiala a capacitatii functionale a unuia dintre tricepsii surali, pentru a nu

permite prabusirea gambei pe picior;

 pastrarea partiala a capacitatii functionale, fie a fesierului mijlociu de partea

membrului de sprijin, fie a muschilor abdominali si toraco-pelvini de partea opusa.

Echilibrul in mers

Baza de sustinere datorita alternantei unipodale, se reduce numai la suprafata plantara a piciorului
de sprijin. Ea este dependenta si de faza de mers.

Pozitia centrului de greutate. Cg este cel mai ridicat si descrie o traiectorie sinusoidala. La
inceputul sprijinului unilateral, Cg este in pozitie posterioara si mediala fata de calcaiul piciorului
de sprijin, iar in cazul sprijinului bilateral, Cg se afla intre cele doua picioare.

Fig.8 - Traiectoria Cg in ciclul de mers.

CG- centrul de greutate;

CP- centrul de presiune in mers;

RHS- ridicarea halucelui stang;

RHD- ridicarea halucelui drept;

CCS- contact calcai stang;

CCD- contact calcai drept

Grupele musculare principale: raman aceleasi care sustin si pozitia bipeda, numai ca intreaga
sarcina este preluata de lanturile musculare ale membrului inferior de sprijin.

In mers, lantul triplei extensii: extensorii coapsei pe bazin, extensorii gambei pe coapsa si flexorii
plantari participa mai puternic.

Conditii minime pentru mers

Mersul este posibil in conditii patologice legate de anumite deficiente musculare, prin:

 pastrarea unui membru inferior sanatos, sau suferind numai de o paralizie de cvadriceps si de
gambier anterior;
 folosirea unui baston atunci cand baza de sustinere se reduce la o linie (prin paralizia celor doi
mari fesieri, prin paralizia bicepsilor femurali sau prin paralizia marelui fesier de o parte ori a
tricepsului sural de cealalta parte);
 folosirea a doua bastoane in cazul paraliziei muschilor soldului de ambele parti;
 folosirea a doua carje, avand membrele superioare sanatoase, in cazul unei paralizii totale a
membrelor inferioare, dar cu pastrarea relativa a muschilor abdominali sau cu paralizia flancului
de o parte si pastrarea muschilor soldului de aceeasi parte.

1.5.3.2. Raspunsuri posturale

In ortostatism, conditia mentinerii echilibrului este ca vectorul greutatii corpului (linia

gravitationala) sa cada in interiorul poligonului de sustinere. Iar conditia stabilitatii este
acomodarea sistemului musculo – scheletal cu perturbarile de echilibru si readucerea corpului in
pozitie de echilibru.

Intrucat mentinerea echilibrului are la baza receptorii si sistemele prezentate anterior,

refacerea stabilitatii se realizeaza prin raspunsuri posturale automate.

Ajustarile posturale (reactii de echilibru) se fac cu scopul de a mentine echilibrul.

Raspunsuri posturale automate

Acestea sunt raspunsuri declansate de organism la orice tendinta de dezechilibrare, ce duce

la iesirea Cg din poligonul de sustinere. Sunt reprezentate prin miscari stereotipe, adaptate fiecarui
stimul.

In scopul refacerii echilibrului in cazul unor dezechilibrari exista patru tipuri de „strategii
dinamice”:

1. Strategia gleznelor presupune oscilatii mici ale corpului la nivelul gleznelor desfasurate
in plan antero-posterior pentru anihilarea tendintei de dezechilibrare si readucerea corpului in
pozitie rectilinie. Se declanseaza la dezechilibre mici ale corpului.

2. Strategia soldurilor presupune oscilatii ale trunchiului si pelvisului deasupra

coxofemuralelor; capul si soldurilor se misca in directie opusa. Se declanseaza atunci cand pentru
redresarea corpului nu este suficienta strategia gleznelor.

3. Strategia suspensiei se realizeaza prin flectarea genunchilor urmarindu-se coborarea Cg

cat mai aproape de baza de sustinere. Se declanseaza in scopul mentinerii stabilitatii in conditii
speciale combinate intre miscare si stabilitate (ex. la ski).
 4. Strategia pasilor este specifica dezechilibrelor laterale si dezechilibrelor antero –
posterioare mai mari. Presupune executarea a 1-3 pasi mici in momentul pierderii echilibrului si
asocierea adeseori cu miscari ale membrelor superioare.

Fig.9 – Strategii dinamice: A- strategia gleznelor; B – strategia soldurilor; C –

strategia suspensiei; D – strategia pasilor (dupa Hasson S. )

4.

Raspunsurile posturale automate nu se manifesta doar in pozitie ortostatica.

Raspunsuri posturale anticipatorii

Numite si pregatitoare, aceste raspunsuri preced perturbarea de echilibru, previzibila in

urma experientei acumulate in viata.

Miscari posturale volitionale

Pot aparea in cadrul unor activitati curente sau impuse, lent sau destul de brusc.
Dezechilibrele sunt produse voit, iar raspunsurile corectoare sunt anticipate constient.

1.5.4.Reeducarea echilibrului
 In reeducarea echilibrului, kinetoterapia reprezinta un mijloc terapeutic de baza. In cazul
perturbarilor minore de echilibru, ea se aplica pana la redobandirea completa a acestuia, dar in
perturbarile majore (infirmitati definitive), este necesar sa se aplice pe toata durata vietii
deficientului motor.

Principiile care stau la baza alcatuirii programului de reeducare a echilibrului sunt:

 inceperea reeducarii se face pe suprafete stabile, apoi pe suprafete instabile;

 in cursul exercitiilor se variaza inaltimea Cg;

 membrele superioare si trunchiul se utilizeaza ca elemente stabilizatoare sau

destabilizatoare pentru echilibru;

 antrenarea unuia dintre sistemele responsabile de mentinerea / realizarea echilibrului se

face prin suspendarea altui sistem;

 castigarea unei abilitati motorii functionale se face prin antrenament si experienta si intr-
un mediu extern corespunzator.

Obiectivele programului de reeducare:

 antrenarea pe suprafata instabila, care se adreseaza in special analizatorilor vizual si vestibular,

asigura:

- folosirea strategiilor de echilibru (in special pe cea a soldurilor);

- ameliorarea parametrilor musculari pentru grupele musculare ale membrelor

inferioare;

- refacerea / mentinerea controlului motor pe respectivul tip de

suprafata;

 antrenarea schemei de mers pe covorul rulant asigura:

- solicitarea aferentelor vestibulare si somato-senzoriale;

- refacerea / mentinerea fortei musculare pentru grupele musculare ale membrelor

inferioare;

- refacerea / mentinerea rezistentei musculare.

Etapele programului de reeducare:

  antrenarea sistemelor senzitivo-senzoriale (proprioceptiv, vizual, vestibular);
 controlul Cg.

Programul de reeducare s-a facut tinand cont si de regulile de igiena corespunzatoare, in

ceea ce priveste asigurarea conditiilor de desfasurare a activitatii de kinetoterapie.

CAPITOLUL 2

IPOTEZA, SCOP, SARCINI

2.1. Ipoteza cercetarii

2.2. Motivatia realizarii temei

2.3. Scopul si sarcinile (obiectivele) studiului

2.4. Metode de cercetare utilizate in studiu

2.5. Teste si masuratori efectuate

2.1. Ipoteza cercetarii

Lucrarea isi propune sa dovedeasca urmatoarea ipoteza:

Daca aplicarea programelor de kinetoterapie ofera posibilitatea remedierii tulburarii

temporare sau definitive a echilibrului si in ce masura mijloacele si procedeele selectate si aplicate
metodic, reusesc sa amelioreze sau sa imbunatateasca deficitul existent.

2.2. Motivatia realizarii temei

Patologia echilibrului este frecvent intalnita la persoane la care linia gravitatiei corpului nu
se poate mentine in interiorul bazei de sustinere datorita fie afectarii sistemelor senzitivo-
senzoriale implicate in realizarea echilibrului, fie unor infirmitati ale aparatului locomotor.

Aceste perturbari pot compromite sever stabilitatea individului, modul de deplasare,

aducandu-i prejudicii in toate activitatile, precum si pericolul permanent al caderilor.
 Am considerat utila abordarea acestui subiect, dat fiind numarul mare al persoanelor ce
prezinta tulburari de echilibru, in special in randul copiilor.

Astfel, prin prezenta lucrare s-a incercat gasirea unor modalitati de aplicare sistematica a
tehnicilor de kinetoterapie, prin care sa se restabileasca cat mai deplin functia echilibrului,
asigurandu-i pacientului independenta motorie.

2.3. Scopul si sarcinile (obiectivele) studiului

Scopul lucrarii a fost studierea si aplicarea in practica (constituirea unor programe) a mijloacelor si metodelor celor mai
eficiente pentru reeducarea echilibrului afectat (afectiuni neurologice de sindrom cerebelos si parapareza ataxica).

Studiul a avut in vedere urmatoarele obiective:

- cunoasterea mecanismului de perturbare a echilibrului in diferite afectiuni;

- selectarea mijloacelor si metodelor celor mai adecvate stadiului si particularitatilor

afectiunii respective;

- constituirea unor programe de lucru pentru diferite afectiuni cu tulburari de echilibru;

- studiu de caz – particularizarea programului la situatia fiecarui pacient.

2.4. Metode de cercetare utilizate in studiu

Alegerea celor mai adecvate metode de cercetare este o cerinta impusa de obiectul si scopul
cercetarii, de necesitatea verificarii unor aspecte noi sau neverificate complet. Metodele de
cercetare considerate a fi cele mai adecvate scopului si obiectului cercetarii de fata, cu mentiunea
ca, desi dominante intr-o etapa sau alta, in realitate s-au imbinat si completat pe parcursul intregii
cercetari. In continuare sunt prezentate metodele de cercetare folosite in cadrul cercetarii de fata.

2.4.1. Metoda documentarii teoretice

In activitatea de cercetare, documentarea este o activitate de foarte mare insemnatate, chiar

indispensabila, deoarece prin intermediul si cu ajutorul ei se poate face legatura cu
experienta sociala anterioara dobandita de societate in diferitele domenii ale realitatii (M. Epuran,
2005).

Cautand sa fac o analiza de ansamblu asupra temei, am trecut la selectionarea surselor

informationale care in continutul lor tratau acest subiect: lucrari de specialitate, tratate medicale,
note de curs, internet. Toate aceste surse sunt prezente in bibliografia lucrarii.
2.4.2. Metoda anchetei

Face parte din metodele de cercetare complexe ale kinetoterapiei, ocupand un loc important
in obtinerea informatiilor necesare. Metoda a fost folosita in scopul creerii unui tablou cat mai
complex asupra aspectelor obiective si subiective legate de subiecti si de perspectivele evolutiei
acestora in timp.

Din cadrul metodei anchetei am folosit convorbirea directa cu specialistul implicat direct
in procesul de recuperare, pentru a culege informatiile necesare desfasurarii activitatii.

2.4.3. Metoda observatiei

Observatia, ca proces psihic de cunoastere intentionata, planificata si sistematica, consta in

urmarirea desfasurarii unor fenomene, pentru a putea analiza in dinamica sau pentru a face o
sinteza a caracteristicilor generale.

In cercetarea de fata am folosit observatia directa, urmarind obtinerea unor informatii noi
cu privire la modificarile determinate de boala in comportamentul motor si general al subiectilor:
simptomatologie, modificari fata de parametrii normali, receptivitate, posibilitati de executare si
eficienta a programelor de kinetoterapie aplicate.

Informatiile obtinute s-au inregistrat in fise speciale de inregistrare a datelor (fisa de

evaluare, centralizator), in care notarea diferitelor variabile s-a realizat cifric, prin semne sau
descriere terminologica, pentru a servi in final interpretarii rezultatelor.

2.4.4. Metoda experimentala

Experimentul este un sistem complex de cunoastere, care implica o activitate metodica cu caracter premeditat, orientata
spre un scop precis si desfasurata in conditii dinainte stabilite de cercetator, care urmareste declansarea unor fenomene dorite de
el si stabilirea corelatiilor dintre acestea, in scopul verificarii unor ipoteze formulate in prealabil. Cunoasterea experimentala
pastreaza, ca o conditie esentiala, ca izvor al predictiilor si ca sursa a informatiilor, informatia.

Dintre tipurile de experiment cunoscute, am folosit experimentul de verificare, confirmare a ipotezelor cercetarii, prin
aplicarea concreta a programelor de recuperare prin kinetoterapie la subiectii ce prezentau perturbari ale echilibrului.

2.4.5. Metoda inregistrarii, prelucrarii si interpretarii datelor

Concomitent cu cercetarea propriu-zisa, s-a efectuat si inregistrarea fenomenelor studiate si

consemnarea rezultatelor obtinute. Informatiile rezultate din cercetare au fost inregistrate pe diferite
formulare, esential fiind continutul informational necesar cunoasterii si nu forma.
 Dupa incheierea cercetarii propriu-zise, a urmat etapa de prelucrare a datelor: adunarea
materialului, verificarea cantitativa si calitativa, cuprinderea lui in tabele centralizatoare si fise de
evaluare.

Pentru a reda datele obtinute in cercetare, am folosit metoda statistica, ceea ce a usurat in
mare masura analiza si sinteza rezultatelor.

2.4.6. Tehnici moderne de interpretare a rezultatelor

Dintre tehnicile moderne de inregistrare, folosite ca metode obiective de sustinere a

continutului cercetarii, am apelat la fotografii, surprinzand o serie de imagini ce reprezinta anumite
momente in cadrul studiului, testari, tehnici si metode concrete de lucru.

2.5. Teste si masuratori efectuate

Anamneza, dialogul purtat intre examinator si specialist, furnizeaza informatii despre
pacient in ceea ce priveste varsta, sexul, istoricul bolii, antecedente heredo – colaterale,
antecedente personale, aspecte deosebit de importante in alcatuirea programului de reeducare.

Evolutia afectiunilor este dependenta de varsta pacientului.

Istoricul bolii precizeaza motivele si conditiile care au generat afectiunea, tratamentele

urmate, evolutia si aparitia complicatiilor.

Antecedente heredo – colaterale sunt informatiile obtinute in legatura cu posibilitatea

prezentei anumitor afectiuni la rudele pe linia directa (mama, tata, copii, bunici, frati, surori).
Importanta acestui tip de antecedente rezulta din faptul ca unele boli se pot transmite ereditar, iar
in alte cazuri exista o predispozitie pentru anumite afectiuni.

Antecedentele personale sunt informatiile pe care specialistul sau un apartinator al familiei

ni le prezinta cu referire la evolutia si dezvoltarea normala si/ sau patologica a pacientului de la
nastere si pana la examinarea respectiva.

Teste de evaluare a echilibrului

Evaluarea pacientului cu perturbari de echilibru se realizeaza etapizat, printr-o serie de
teste, intrucat nu exista un test care sa masoare toate componentele echilibrului.

1. Testul Romberg clasic este cel mai cunoscut test prin care se apreciaza echilibrul
individului, respectiv gradul de leganare (leganare excesiva, pierderea echilibrului, pasirea)
 Pacientul aflat in pozitie ortostatica cu picioarele lipite si ochii deschisi, incearca
mentinerea pozitiei 20-30 secunde, dupa care trece la mentinerea aceleiasi pozitii dar cu ochii
inchisi.

Testul Romberg sesibilizat

Se apreciaza echilibrul pacientului aflat in ortostatism, cu un picior aflat in fata celuilalt,

antebratele flectate si incrucisate lipite de toracele anterior, ochii inchisi.

Se incearca mentinerea pozitiei 60 secunde.

Interpretarea este aceeasi cu a testului Romberg clasic:

-echilibru/ balans 0 = pacientul necesita suport maxim pentru mentinerea echilibrului;

 -echilibru/ balans minim = pacientul necesita suport pentru mentinerea echilibrului;

-echilibru/ balans insuficient = pacientul este capabil sa mentina echilibrul fara suport, dar
nu se poate echilibra la schimbarile de pozitie, cand isi modifica Cg;

-echilibru/ balans bun = pacientul este capabil sa mentina echilibrul fara suport, se poate
echilibra limitat la schimbarile moderate de pozitie si cand isi modifica Cg;

-echilibru/ balans normal = pacientul este capabil sa mentina echilibrul fara suport, se poate
echilibra la orice schimbare de pozitie si cand isi modifica Cg, indiferent directia.

In urma aplicarii testului Romberg, raspunsurile din partea pacientului au condus la

urmatoarele situatii patologice:

 nu mentine pozitia cu ochii inchisi (Romberg pozitiv)

leziuni ale cailor sensibilitatii profunde constiente;

leziuni vestibulare;

 mentine pozitia cu ochii deschisi, dar la inchiderea ochilor, pacientul oscileaza si cade
brusc

sindrom tabetic;

 mentine pozitia cu ochii deschisi, dar la inchiderea ochilor bolnavul tinde sa cada lent
de partea leziunii, cadere influentata de modificarile pozitiei capului

sindrom vestibular stang;

 mentine pozitia cu ochii deschisi, dar la inchiderea lor pacientul tinde sa cada lent si
tardiv, nu neaparat de partea leziunii, sensul caderii nefiind influentat de modificarile pozitiei
capului

sindrom vestibular central;

2. Testul unipodal

Se testeaza alternativ membrele inferioare. Pacientul intr-un picior cu bratele incrucisate

pe piept, se cronometreaza cat isi mentine echilibrul. Valoarea maxima la subiectul sanatos,
tanar sau adult fiind de 30-150 secunde, iar in cazul persoanelor varstnice sau cu afectiuni
neurologice, durata maxima fiind in limita de siguranta.
 3. Testul „branciului” -

Pacientului aflat in ortostatism, i se aplica scurte impingeri/dezechilibrari neanuntate la

nivelul sternului, in spate, pe bazin sau din lateral. Se cere pacientului sa se opuna, sa nu se lase
impins. Se apreciaza stabilitatea.

4. Testul intinderii membrului superior

Pacientul se afla in ortostatism, lateral fata de un perete, cu umarul lipit de acesta,

picioarele paralele; membrul superior flectat la 900 (cotul intins) lipit de zid; trunchiul se apleaca
inainte cu avansarea membrului superior maxim posibil, fara pierdere de echilibru.

Se noteaza pe zid nivelul maxim atins de varfurile degetelor. Se masoara distanta de la

nivelul initial al varfului degetelor pana la cel final.

Acest test este utilizat atat la pacientii neurologici cat si la persoanele varstnice (pentru
aprecierea riscului de cadere).
 Scala echilibrului Berg, reprezinta o lista de 14 actiuni pe care subiectul trebuie sa le
execute. Dupa modul de executare, cele 14 actiuni se codifica fiecare de la 0 la 4. Scorul final al
scalei (14 x 4 = 56) se obtine prin insumarea cotatiilor pentru fiecare element al scalei, iar
exprimarea se face sub forma de raport (scorul prezent se raporteaza la scorul maxim teoretic =
54). Un raport subunitar reflecta o perturbare a echilibrului.

Scala Berg pentru evaluarea echilibrului

(citata de Shumway-Cook A., Woollacott M., 1995)
1.Asezat (pozitia din care se va ridica in ortostatism)
Comanda adresata pacientului- “Te rog ridica-te; incearca sa nu te sprijini pe maini”

Cotatia: pacientul va marca categoria minima corespunzatoare statusului sau prezent.

4 = capacitatea de ridicare, fara sprijin pe maini, cu mentinerea echilibrului;

3 = capacitatea de ridicare, mentinerea echilibrului prin sprijin pe maini;

2 = capacitatea de ridicare, dupa mai multe incercari, cu sprijin la nivelul mainilor;

1 = necesita o asistenta minima pentru ridicarea si mentinerea echilibrului;

0 = necesita asistenta moderata/maxima pentru asistarea ridicarii in ortostatism.

2. Ortostatismul fara sprijin
Comanda – “Te rog mentine pozitia doua minute, fara ajutor .”

Cotatia: pacientul va marca categoria minima corespunzatoare statusului sau prezent.

4 = mentine ortostatismul, in siguranta, 2 min.;

3 = mentine ortostatismul, cu supraveghere, 2 min.;

2 = mentine ortostatismul, fara sa cada, 30 sec.;

1 = mentine ortostatismul, fara sustinere, 30 sec., dupa mai multe incercari;

0 = mentine ortostatismul, cu sustinere, 30 sec.

!!! Daca cotatia este 4, se va trece de la al 4-lea element al scalei, cu acordarea directa a cotatiei
maxime pentru al 3-lea element.
3. Asezat nesprijinit (fara sprijinul picioarelor pe sol)
Comanda – “Te rog mentine pozitia doua minute, cu mainile incrucisate.”

Cotatia: pacientul va marca categoria minima corespunzatoare statusului sau prezent.

4 = mentine pozitia, in siguranta, 2 min.;

3 = mentine pozitia, cu supraveghere, 2 min.;

2 = mentine pozitia, fara sa cada, 30 sec.;

1 = mentine pozitia, fara sa cada, 10 sec.;

0 = metine pozitia, cu sustinere, 10 sec.

4. Asezat in ortostatism
Comanda – “Te rog aseaza-te (ia loc)”

Cotatia: pacientul va marca categoria minima corespunzatoare statusului sau prezent.

4 = aseaza-te cu sprijin mimin la nivelul mainilor, in conditii de siguranta;

3 = controleaza asezarea prin folosirea mainilor;

2 = foloseste sprijinul cu piciorul posterior la scaun pentru controlul asezarii;

1 = sta independent dar nu controleaza miscarea de asezare;

0 = necesita asistenta pentru mentinerea pozitiei asezat.

5. Transferurile
Comanda – “Te rog muta-te de pe un scaun in pat si inapoi, o data fara ajutorul membrelor
superioare si o data cu ajutorul membrelor superioare.”

Cotatia: pacientul va marca categoria minima corespunzatoare statusului sau prezent.

4 = poate realiza transferul, in siguranta, cu folosirea minima a mainilor;

3 = poate realiza transferul, in siguranta, cu folosirea mainilor;

2 = poate realiza transferul, fiind dirijat verbal si/sau supervizat;

1 = necesita o persoana pentru realizarea transferului;

0 = necesita doua persoane pentru realizarea in siguranta a transferului.

6. Stand (in ortostatism) cu ochii inchisi
Comanda – “Te rog inchide ochii si mai stai asa inca 10 sec.”

Cotatia: pacientul va marca categoria minima corespunzatoare statusului sau prezent.

4 = mentine pozitia cu ochii inchisi, 10 sec., in siguranta;

3 = mentine pozitia cu ochii inchisi, 10 sec., cu asistenta;

2 = mentine pozitia cu ochii inchisi, 3 sec., in deplina siguranta;

1 = nu poate mentine pozitia cu ochii inchisi nici 3 sec;

0 = nu mentine ortostatismul, avand nevoie de ajutor pentru a nu cadea.

7. Stand (in ortostatism) cu picioarele aduse (apropiate)

Comanda – “Te rog apropie picioarele si stai asa fara ajutor.”

Cotatia: pacientul va marca categoria minima corespunzatoare statusului sau prezent.

4 = pozitioneaza picioarele si mentine pozitia, in siguranta, 1 min.;

3 = pozitioneaza picioarele si mentine pozitia, 1 min., cu supraveghere;

2 = pozitioneaza picioarele si mentine pozitia, in siguranta, 30 sec.;

1 = necesita ajutor pentru pozitionare, mentine pozitia independent 15 sec.;

0 = necesita ajutor pentru pozitionare, nu poate mentine pozitia 15 sec.

8. Intinderea (membrelor superioare) inainte din ortostatism
Comanda adresata pacientului aflat in ortostatism – “Te rog ridica membrele superioare la 900,
intinde degetele spre inainte cat poti de mult.”

Cotatia: pacientul va marca categoria minima corespunzatoare statusului sau prezent.

4 = pacientul intinde mainile inainte pe o distanta de 25 cm in siguranta;

3 = pacientul intinde mainile inainte pe o distanta de 12-13 cm in siguranta;

2 = pacientul intinde mainile inainte pe o distanta de 5 cm in siguranta;

1 = pacientul isi poate intinde mainile cu supraveghere;

0 = pacientul necesita ajutor pentru a nu cadea.

9. Culegerea (ridicarea) unui obiect de pe sol
Comanda adresata pacientului aflat in ortostatism –“Te rog ridica pantoful sau papucul aflat
inaintea picioarelor tale.”

Cotatia: pacientul va marca categoria minima corespunzatoare statusului sau prezent.

4 = poate ridica cu usurinta, in deplina siguranta obiectul;

3 = poate ridica in siguranta obiectul, fiind supravegheat;

2 = nu poate ridica dar ajunge foarte aproape (2-5cm), cu echilibru;

1 = nu poate ridica si necesita supraveghere pentru a nu cadea;

0 = nu poate realiza itemul, necesita asistenta pentru prevenirea caderii.

10. Rotatia trunchiului din ortostatism
Comanda adresata pacientului aflat in ortostatism – “Te rog intoarce capul si priveste peste
umarul drept/stang.”

Cotatia: pacientul va marca categoria minima corespunzatoare statusului sau prezent.

4 = poate privi in ambele parti, cu transferul sigur al greutatii si echilibrul pastrat;

3 = poate privi intr-o parte, in cealalta parte, transferul greutatii si echilibrul fiind dificil;

2 = se poate doar intoarce (fara privire) peste umar cu mentinerea echilibrului;

1 = necesita asistenta cand realizeaza intoarcerea;

0 = necesita asistenta pentru a nu cadea.

11. Intoarcerea la 3600
Comanda adresata pacientului aflat in ortostatism – “Te rog intoarce-te complet cu descrierea
unui cerc – pauza - se realizeaza din nou miscarea, cercul fiind descris intr-o alti directie.”

Cotatia: pacientul va marca categoria minima corespunzatoare statusului sau prezent.

4 = capabil sa se intoarca la 3600 in mai putin de 4 sec. de fiecare data;

3 = capabil sa se intoarca la 3600 in mai putin de 4 sec. o singura data;

2 = capabil sa se intoarca la 3600 lent, in siguranta;

1 = necesita supravegherea atenta sau dirijare verbala;

0 = necesita asistenta pentru a nu cadea.

12. Plasarea si mentinerea unui picior pe un scaunel
Comanda adresata pacientului aflat in ortostatism – “Te rog ridica si aseaza fiecare picior pe un
scaunel, de cate patru ori pentru fiecare picior “

Cotatia: pacientul va marca categoria minima corespunzatoare statusului sau prezent.

4 = capabil sa realizeze ridicarea si asezarea, de patru ori pentru fiecare picior, in 20 sec. (timpul
global), in deplina siguranta;

3 = capabil sa realizeze ridicarea si asezarea, de patru ori pentru fiecare picior, in mai mult de 20 sec.
(timpul global), in deplina siguranta;

2 = capabil sa realizeze ridicarea si asezarea, de patru ori pentru ambele picioare in deplina siguranta,
fara ajutor, dar cu supraveghere;
1 = capabil sa realizeze ridicarea si asezarea, de mai mult de doua ori, cu asistenta minima;

0 = necesita asistenta pentru prevenirea caderii; pacientul nu poate realiza miscarea.

13. Stand cu un picior in fata celuilalt

Comanda adresat pacientului aflat in ortostatism – “Te rog aseaza un picior in fata celuilalt, pe
aceeasi linie sau cu mentinerea nivelului calcaiului in dreptul liniei degetelor celuilalt, astfel
incat sa-ti mentii echilibrul (se va demonstra de catre examinator) “

Cotatia: pacientul va marca categoria minima corespunzatoare statusului sau prezent.

4 = capabil sa aseze picioarele in tandem si sa mentina pozitia 30 sec.;

3 = capabil sa aseze piciorul in fata celuilalt, independent si sa mentina 30 sec.;

2 = capabil sa realizeze un mic pas si sa mentina 30 sec.;

1 = necesita ajutor sa realizeze pasul dar il poate mentine 15 sec.;

0 = se dezechilibreaza in timpul efectuarii pasului sau al mentinerii acestuia.

14. Stand intr-un picior
Comanda adresata pacientului aflat in ortostatism – “Te rog stai intr-un picior cat poti tu de
mult.”

Cotatia: pacientul va marca categoria minima corespunzatoare statusului sau prezent.

4 = capabil sa adopte pozitia independent si sa o mentina mai mult de 10 sec.;

3 = capabil sa adopte pozitia independent si sa o mentina 5- 10 sec.;

2 = capabil sa adopte pozitia independent si sa o mentina 3-5 sec.;

1 = incearca sa ridice piciorul; nu poate sa mentina 3 sec. dar sta in ortostatism in echilibru;

0 = nu poate incerca sa ridice piciorul fara sa cada, de aceea are nevoie de ajutor.
 Scor total scala = / 56
„Scala Berg pentru evaluarea echilibrului” a
fost preluata dupa Marcu V si Matei Corina.

Masuratori
In evaluarea pacientului cu perturbari de echilibru s-a efectuat si bilantul articular, pentru
a cunoaste deficitele de amplitudine la nivelul membrelor inferioare.

Evaluarea amplitudinii articulare (bilantul articular) consta in aprecirea gradului de

mobilitate intr-o articulatie, prin masurarea analitica a unghiurilor de miscare, pe directiile
anatomice posibile, in planurile si axele corespunzatoare.

Goniometria este cea mai utilizata metoda de apreciere a unghiurilor maxime de miscare.

Goniometrul se compune dintr-un raportor si doua brate: unul fix si celalalt mobil, aceste
brate intalnindu-se intr-un punct ce reprezinta axul goniometric.

Conditiile de aplicare a goniometrului:

-raportorul se plaseaza in planul miscarii;

-axul goniometrului se aseaza in axul biomecanic al miscarii;

-bratele se aseaza paralel cu axele longitudinale ale segmentelor care formeaza unghiul
articular ce urmeaza a fi masurat, astfel: bratul fix pe segmentul fix, iar bratul mobil pe segmentul
mobil care executa miscarea;
 -nu se va presa pe segmente, ci va fi aplicat usor pentru a nu limita miscarea;

-articulatia de testat va fi pozitionata in zero (0) anatomic (pozitie neutra) sau intr-o pozitie
preferentiala;

-pozitia subiectului va fi comoda si relaxanta, subiectul dezbracat la nivelul segmentului

de examinat pentru a permite o evaluare corecta a amplitudinii de miscare in articulatia testata;

-pozitia kinetoterapeutului va fi, de asemenea comoda si relaxanta pentru a asigura o

maxima tehnicitate;

-testarile se vor realiza prin mobilizari active sau pasive.

Valorile obtinute in urma masuratorilor se exprima in grade de la 0 la 180, pentru orice

miscare ce se incadreaza in aceste limite.

CAPITOLUL 3

ORGANIZAREA CERCETARII
3.1. Subiecti, locul desfasurarii, materiale necesare, etapele studiului

3.2. Metodica reeducarii echilibrului

3.1. Subiecti, locul desfasurarii, materiale

necesare, etapele studiului
Studiul s-a desfasurat in cadrul Gr. Scolar Ion Holban-Iasi, la cabinetul de kinetoterapie si
educatie psihomotrica.

Subiectii investigati in vederea recuperarii prin kinetoterapie a tulburarilor de echilibru, au

fost selectati din cadrul copiilor ce au urmat un tratament recuperator in perioada 2006 -2007.

Cabinetul de kinetoterapie este dotat cu: spaliere, banca de gimnastica, bancheta pentru
mobilizari si masaj, saltele, scripete, aparate (banda de alergare, bicicleta ergonomica, banca
pentru abdomen, stepper si multifunctional), mingi (fizioball, medicinale, colorate si de diverse
marimi), bastoane, gantere, jocuri „leggo”, coarda (banda elastica), oglinzi.
 Pentru explorarea si evaluarea subiectilor am folosit urmatoarea dotare: goniometru, fise
speciale de inregistrare a datelor (fisa de evaluare, centralizator).

Pentru buna desfasurare a activitatii de kinetoterapie am urmarit si modul de respectare a

regulilor de igiena.

Cercetarea s-a desfasurat pe parcursul anului universitar 2006-2007, in mai multe etape.
Pentru inceput am realizat documentarea teoretica si practica, atat prin studierea bibliografiei de
specialitate - in scopul acumularii mai multor cunostinte, cat si prin discutii purtate cu specialistul
implicat direct in procesul de recuperare: Kin. Cantur Roxana si ceilalti kinetoterapeuti din Gr. Sc.
I. Holban-Iasi , discutii care mi-au oferit informatii importante in cadrul studiului.

Selectarea subiectilor si alcatuirea lotului destinat studiului, a fost urmatorul pas.

Selectarea s-a facut din cadrul copiilor ce prezentau diferite afectiuni neurologice asociate cu
tulburari de echilibru.

Dupa selectarea subiectilor, s-au efectuat testarile initiale. In acest scop am selectat o
categorie de teste de evaluare a echilibrului (static si dinamic) care au evidentiat capacitatea
/abilitatea fiecaruia dintre subiecti de a-si mentine echilibrul (Cap.2).

Desfasurarea propriu-zisa a cercetarii a constituit-o programul de recuperare pentru

fiecare subiect in parte (numarul subiectilor fiind de patru). In acest scop am stabilit un program
de activitate, caracterizat prin sistematizare si continuitate.

Evaluarea s-a constituit din doua etape: una initiala - octombrie 2006 si o evaluare finala -
mai 2007; rezultatele lor fiind centralizate, urmand a se face in final interpretarea comparativa a
rezultatelor cercetarii si formularea concluziilor.

Pe parcursul cercetarii am urmarit si modul de manifestare al subiectilor, felul cum raspund

la solicitarile programului si care sunt cele mai acceptate si mai atractive mijloace folosite in
recuperarea lor.

3.2. Metodica recuperarii tulburarilor de echilibru

Programele de kinetoterapie folosite, au urmarit reeducarea functiei de echilibru, la fiecare
dintre cei patru pacienti, tinand cont de diagnosticul fiecaruia.

Exercitiile de echilibru practicate, au inceput de la cele mai simple si mai stabile pozitii,
din culcat si sezand, pana la pozitiile derivate din pozitia stand si ingreuiate progresiv prin miscari
si procedee tehnice foarte variate.

Sedintele de reeducare s-au efectuat in cabinetul de kinetoterapie o data pe saptamana, cu

o durata de aproximativ 40-60 minute.
 Intrucat reeducarea este un proces de lunga durata, exercitiile se aplica la anumite intervale
de timp, programul de exercitii se schimba, se inlocuiesc cu altele noi (sau mai complexe) pentru
a evita monotonia si a stimula participarea activa si constienta a pacientului la program. In alta
ordine de idei, schimbarea constituie un nou stimul care solicita adaptarea pacientului si implicit
un progres.

REACTIILE DE ECHILIBRU
Reactia de echilibru Exemple de exercitii care asigura antrenarea reactiilor de
echilibru
Pacientul se pozitioneaza astfel incat suprafata posterioara a coapselor
este in contact cu scaunul, genunchii flectati la 900, plantele sprijinite;
se solicita pacientului sa execute activ/pasiv miscari antero-
posterioare ale trunchiului in jurul unui ax ce trece prin articulatiile
coxo-femurale.
Reactia de echilibru din Din aceeasi pozitie se solicita pacientului sa execute miscari de
asezat extensie ale trunchiului superior; astfel se pregateste trecerea din
asezat in ortostatism.
Din aceeasi pozitie se solicita pacientului sa execute activ/pasiv
miscari latero-laterale; astfel este pregatit transferul din asezat in
decubit.
Exercitii cu pacientul pe scaun rotator, balansoar sau minge.
In toate exercitiile se va reduce progresiv suprafata de sprijin, prin suprimarea atat a sprijinului cu
cele doua maini plasate lateral de trunchi cat si a celui realizat prin membrele inferioare (se apropie
apoi se ridica un picior). Dupa derularea exercitiilor precizate se promoveaza efectuarea diferitelor
activitati uzuale, pacientul aflandu-se in pozitia asezat.
Exemple de exercitii privind antrenarea reactiilor de echilibru in diferite
pozitii (dupa Marcu, V. si Matei Corina)

Reactia de echilibru la transferul Se promoveaza exercitiile de ridicare din asezat in ortostatism.

din asezat in ortostatism Daca la testare, transferul asezat-ortostatism este simetric,
plantele se vor plasa simetric si paralel in programul de
reeducare. Daca transferul este asimetric, pacientul se va
pozitiona cu membrul inferior sanatos anterior si celalalt
posterior, solicitandu-i ca in momentul transferului sa incarce
membrul inferior afectat.
Se executa acelasi exercitiu, dar cu excluderea progresiva pe
membrele superioare, plasate lateral de trunchi.
Se executa aceleasi exercitii marind viteza de ridicare.
Reactia de echilibru in ortostatism Mentinerea prelungita a posturii cu micsorarea poligonului de
sprijin, prin modificarea pozitiei de sprijin a picioarelor.
Scoaterea membrelor superioare in afara poligonului de
sprijin, balansarea acestora, cresterea vitezei de miscari in lant
cinematic inchis.
Exercitiile pentru promovarea reactiilor de echilibru in ortostatism urmaresc mentinerea Cg in
interiorul poligonului de spijin.
Reactia de echilibru in mers Mersul cu baston.
Mersul pe calcaie, varfuri, marginea picioarelor.
Mersul in tandem (pe aceeasi linie).
Mersul cu pasi incrucisati.
Mersul pe teren alunecos.
Mersul cu cresterea progresiva a vitezei de mers.
Mersul cu schimbari de ritm.
In timpul exercitiilor de mers, Cg este cel mai ridicat si descrie o traiectorie sinusoidala.
Exemple de exercitii privind antrenarea strategiilor dinamice –in functie de
strategia antrenata (dupa Marcu, V. si Matei Corina)

ANTRENAREA STRATEGIILOR DINAMICE

Exemple de exercitii care asigura antrenarea
Tipul de strategie
strategiei
Strategia gleznelor Pe o suprafata stabila pacientul este pus sa se
legene/balanseze antero-posterior, latero-lateral, oblic
pe linia de mijloc si apoi in afara acestei linii, capul si
pelvisul trebuie sa se miste in aceeasi directie.
Pacientul in ortostatism, plasat intre un perete
(posterior) si o masa de kinetoterapie (anterior), i se
solicita sa inceapa un balans pana atinge cu abdomenul
masa (membrele superioare se mentin lipite de trunchi)
si cu capul peretele; nu trebuie sa se arcuiasca peste
masa sau sa atinga cu fesele peretele; dupa cateva zile
(2sedinte/zi, 30 min.), exercitiile vor fi complicate prin
scoaterea membrelor superioare de pe linia mediana, la
balansul anterior ducandu-se deasupra capului (ca si
cand ar lua un obiect de pe o polita), iar la inclinarea
posterioara (ca si cand s-ar spala pe cap); se folosesc
perturbari usoare ale corpului.
Strategia Pacientul pe o suprafata ingusta a unei platforme
soldurilor balansoare, pe o jumatate de rola sau o suprafata
instabila, trebuie sa-si mentina echilibrul, capul si
pelvisul miscandu-se in sensuri opuse pentru a se
contrabalansa una pe cealalta.
Pacientul in ortostatism, plasat intre un perete
(posterior) si o masa de kinetoterapie (anterior), i se
solicita sa inceapa un balans antero – posterior pana
atinge masa si peretele cu fesele, sau balans latero –
lateral, sa atinga cu un sold masa si peretele cu soldul
opus, si un balans in diagonala; pentru promovarea
miscarilor anticipatorii se folosesc perturbari rapide ale
suprafetei de suport, strategia gleznelor fiind depasita.
 Strategia pasilor I se solicita pacientului sa mearga pe scari, pe suprafete
curbe, pe suprafata moale, cu ambele membre
inferioare.

Alte exercitii de echilibru executate din pozitia stand:

a) Exercitii de echilibru cu reducerea suprafetei de sprijin:

- stand cu picioarele apropiate;

- stand cu un picior inainte, in prelungirea celuilalt;

- stand pe varful unui singur picior;

- mers pe o linie sinuoasa;

- mers ascendent, descendent; trecand peste mici obstacole;

- mers pe o banca ingusta;

b) Exercitii de echilibru cu departarea centrului de greutate al corpului sau a segmentelor

sale de baza de sustinere:

- stand pe varfuri, cu bratele intinse in sus;

- mers pe varfuri cu bratele in diferite pozitii;

c) Exercitii de echilibru cu dispunerea centrului de greutate al corpului sau al segmentelor

sale in afara suprafetei de sprijin:

- stand pe varfuri pe o banca: ducerea unui brat in sus si a celuilalt lateral;

d) Exercitii de echilibru cu pozitii neobisnuite ale corpului:

- mers pe banca cu capul mult inclinat inainte, cu capul pe spate, inclinat lateral sau
rasucit;

- mers cu trunchiul indoit sau rasucit;

e) Exercitii de echilibru prin schimbarea procedeului obisnuit de deplasare:

- mers lateral, inapoi, ghemuit, pe patru labe;

f) Exercitii de echilibru cu modificarea vitezei si a ritmului:

 - mers lent; mers cu echilibru pasilor

- mers in echilibru cu trecerea peste obstacole sau cu transport de greutati:

- mers cu trecerea peste obstacole diverse;

- mers cu o greutate pe cap, pe spate sau in brate;

g) Exercitii de echilibru cu scaderea controlului fiziologic:

- mentinerea echilibrului in stand cu ochii inchisi;

FISA DE EVALUARE SUBIECT NR.1

Nume si prenume: A.D.

Varsta: 12 ani

Diagnostic: parapareza ataxica

Data examinarii
Alte observatii
SOLD Initial Final
Mobilitate
Flexie 800 850
Extensie
Abductie 800 850
Adductie 200 220
Rotatie interna 200 220
Rotatie externa 100 120
Atitudine vicioasa
-in flexie X
-in rotatie externa
-in rotatie interna
-in adductie
Mersul
-unilateral
-tarsait
-cosit
-largit X
GENUNCHI Data examinarii Alte observatii
 PICIOR Initial Final
Data examinarii
Mobilitate Alte observatii
Initial Final0
Flexie 1600 165
Artic.
Extensietibiotarsiana
-flexie plantara (450)
Pozitie 150 150
-flexie dorsala (200)
-genu flexum 5X0 100
-abductie (150)
-genu recurvatum 80 100
-adductie
-genu valgum(250) 100 130
Deviatii
-genu varum
-var
-valg
Deformatii
-picior plat
-picior scobit
-picior ecvin X

FISA DE RECUPERARE FUNCTIONALA

Nume si prenume A.D.

Varsta: 12 ani

Domiciliul: Suceava

Antecedente personale: viroze respiratorii repetate; nu este alergica

Antecedente heredocolaterale: aparent nesemnificative; parintii aparent sanatosi, mai au patru

copii sanatosi

Istoricul bolii

Diagnostic clinico-functional: parapareza ataxica

Testare globala

Evaluare Evaluare
Miscari
initiala finala

MEMBRUL SUPERIOR
ducerea mainii la gura + +
ducerea mainii la clavicula homolaterala + +
ducerea mainii la genunchiul opus ± +
 abductia bratului sub orizontala ± +
abductia bratului spre orizontala ± +
ducerea mainii la spate ± +
pronatia antebratului + +
supinatia antebratului + +
deschiderea mainii pentru apucarea obiectelor + +
deschiderea mainii pentru lasarea obiectelor ± +
prehensiune (cilindrica, palmara, interdigitala, ± ±
cu opozitie)

MEMBRUL INFERIOR
mentinerea pozitiei stand libere ± +
mentinerea pozitiei stand cu sprijin + +
ridicarea si asezarea pe scaun ± +
ridicarea si asezarea libera ± ±
ridicarea si asezarea cu ajutor + ±
mers liber ± +
mers asistat - ortezat ± –

urcarea si coborarea treptelor ± ±

urcarea si coborarea treptelor libera – –
urcarea si coborarea cu ajutor + ±

“+” -actiune completa

“-” -similar cu valoarea 0

“±” -elemente realizate partial sau cu ajutor

Centralizator continand dinamica rezultatelor evaluarilor initiale si finale

Nr. Evaluare Evaluare

Dezvoltare normala
crt. initiala finala
1. Reflexul de pregatire pentru saritura ± ±
 2. Reflexul topic cervical ± +
3. Postura papusii + +
4. Reflexul de apucare fortata + +
5. Miscari alternative ale membrelor ± ±
superioare si a membrelor
inferioare
6. Rostogolirea – ±
7. Asezat fara sprijin ± ±
8. Pozitia patrupedica + +
9. Merge pe patru labe + +
10. Sta in pozitia „cavalerul servant” ± ±
11. Sta in ortostatism + +
12. Face pasi ± +

“+” -actiune completa

“-” -similar cu valoarea 0

“±” -elemente realizate partial sau cu ajutor

FISA DE EVALUARE SUBIECT NR.2

Nume si prenume: B.B

Varsta: 9 ani

Diagnostic: parapareza ataxica

Data examinarii
Alte observatii
SOLD Initial Final
Mobilitate
Flexie 800 830
Extensie
Abductie 800 830
Adductie 200 230
Rotatie interna 200 220
Rotatie externa 100 150
Atitudine vicioasa
-in flexie X
 -in rotatie externa
-in rotatie interna
-in adductie
Mersul
-unilateral
-tarsait
-cosit X
-largit

GENUNCHI Data examinarii Alte observatii

Initial Final
Mobilitate
Flexie 1550 1600
Extensie
Pozitie
-genu flexum X
-genu recurvatum
-genu valgum
-genu varum
PICIOR Data examinarii
Alte observatii
Initial Final
Artic. tibiotarsiana
-flexie plantara (450) 150 200
-flexie dorsala (200) 100 150
-abductie (150) 100 150
-adductie (250) 150 200
Deviatii
-var
-valg
Deformatii
-picior plat X
-picior scobit
-picior ecvin

FISA DE RECUPERARE FUNCTIONALA

Nume si prenume B.B

Varsta: 9 ani

Domiciliul: Iasi
Antecedente personale: prezinta tulburari psihice

Antecedente heredocolaterale: parinti sociali

Istoricul bolii
Diagnostic clinico-functional: parapareza ataxica

Testare globala

Evaluare Evaluare
Miscari
initiala finala

MEMBRUL SUPERIOR
ducerea mainii la gura + +
ducerea mainii la clavicula homolaterala + +
ducerea mainii la genunchiul opus + +
abductia bratului sub orizontala ± +
abductia bratului spre orizontala ± +
ducerea mainii la spate + +
pronatia antebratului + +
supinatia antebratului + +
deschiderea mainii pentru apucarea obiectelor + +
deschiderea mainii pentru lasarea obiectelor + +
prehensiune (cilindrica, palmara, interdigitala, + +
cu opozitie)

MEMBRUL INFERIOR
mentinerea pozitiei stand libere + +
mentinerea pozitiei stand cu sprijin + +
ridicarea si asezarea pe scaun ± +
ridicarea si asezarea libera ± +
ridicarea si asezarea cu ajutor + +
mers liber + +
mers asistat - ortezat + +
urcarea si coborarea treptelor ± ±
urcarea si coborarea treptelor libera – ±
urcarea si coborarea cu ajutor + +
“+” -actiune completa

“-” -similar cu valoarea 0

“±” -elemente realizate partial sau cu ajutor

Centralizator continand dinamica rezultatelor evaluarilor initiale si finale

Nr. Evaluare Evaluare

Dezvoltare normala
crt. initiala finala
1. Reflexul de pregatire pentru saritura ± +
2. Reflexul topic cervical + +
3. Postura papusii + +
4. Reflexul de apucare fortata + +
5. Miscari alternative ale membrelor + +
superioare si a membrelor
inferioare
6. Rostogolirea ± +
7. Asezat fara sprijin + +
8. Pozitia patrupedica + +
9. Merge pe patru labe + +
10. Sta in pozitia „cavalerul servant” + +
11. Sta in ortostatism + +
12. Face pasi + +

“+” -actiune completa

“-” -similar cu valoarea 0

“±” -elemente realizate partial sau cu ajutor

FISA DE EVALUARE SUBIECT NR.3

Nume si prenume: M.A.

Varsta: 18 ani

Diagnostic: parapareza ataxica

 Data examinarii
Alte observatii
SOLD Initial Final
Mobilitate
Flexie 850 900
Extensie
Abductie 850 900
Adductie 250 270
Rotatie interna 200 220
Rotatie externa 120 150
Atitudine vicioasa
-in flexie X
-in rotatie externa
-in rotatie interna X
-in adductie
Mersul
-unilateral
-tarsait
-cosit
-largit X

GENUNCHI Data examinarii Alte observatii

Initial Final
Mobilitate
Flexie 1650 1700
Extensie
Pozitie
-genu flexum X
-genu recurvatum
-genu valgum
-genu varum
PICIOR Data examinarii
Alte observatii
Initial Final
Artic. tibiotarsiana
-flexie plantara (450) 150 200
-flexie dorsala (200) 100 150
-abductie (150) 80 100
-adductie (250) 100 130
Deviatii
-var
-valg
Deformatii
 -picior plat X
-picior scobit
-picior ecvin

FISA DE RECUPERARE FUNCTIONALA

Nume si prenume M.A.

Varsta: 18 ani

Domiciliul:

Antecedente personale:

Antecedente heredocolaterale: familie normala; mama- tratament medicamentos in timpul

sarcinii, 2 frati mai mici

Istoricul bolii:
Diagnostic clinico-functional: parapareza ataxica

Testare globala

Evaluare Evaluare
Miscari
initiala finala

MEMBRUL SUPERIOR
ducerea mainii la gura + +
ducerea mainii la clavicula homolaterala + +
ducerea mainii la genunchiul opus + +
abductia bratului sub orizontala + +
abductia bratului spre orizontala + +
ducerea mainii la spate ± +
pronatia antebratului + +
supinatia antebratului + +
deschiderea mainii pentru apucarea obiectelor + +
deschiderea mainii pentru lasarea obiectelor + +
prehensiune (cilindrica, palmara, interdigitala, + +
cu opozitie)
 MEMBRUL INFERIOR
mentinerea pozitiei stand libere – ±
mentinerea pozitiei stand cu sprijin ± ±
ridicarea si asezarea pe scaun ± ±
ridicarea si asezarea libera ± ±
ridicarea si asezarea cu ajutor ± +
mers liber ± ±
mers asistat - ortezat ± +
urcarea si coborarea treptelor ± ±
urcarea si coborarea treptelor libera – ±
urcarea si coborarea cu ajutor ± ±

“+” -actiune completa

“-” -similar cu valoarea 0

“±” -elemente realizate partial sau cu ajutor

Centralizator continand dinamica rezultatelor evaluarilor initiale si finale

Nr. Evaluare Evaluare

Dezvoltare normala
crt. initiala finala
1. Reflexul de pregatire pentru saritura – –
2. Reflexul topic cervical ± +
3. Postura papusii + +
4. Reflexul de apucare fortata ± +
5. Miscari alternative ale membrelor ± +
superioare si a membrelor
inferioare
6. Rostogolirea ± +
7. Asezat fara sprijin ± ±
8. Pozitia patrupedica ± +
9. Merge pe patru labe ± +
10. Sta in pozitia „cavalerul servant” – ±
11. Sta in ortostatism ± ±
12. Face pasi ± ±
“+” -actiune completa

“-” -similar cu valoarea 0

“±” -elemente realizate partial sau cu ajutor

FISA DE EVALUARE SUBIECT NR.4

Nume si prenume: R.S.

Varsta: 9ani

Diagnostic: sindrom cerebelos de origine necunoscuta

Data examinarii
Alte observatii
SOLD Initial Final
Mobilitate
Flexie 450 500
Extensie -100 -100
Abductie 450 500
Adductie 200 250
Rotatie interna
Rotatie externa 200 230
Atitudine vicioasa
-in flexie X
-in rotatie externa
-in rotatie interna
-in adductie
Mersul
-unilateral
-tarsait
-cosit
-largit X

GENUNCHI Data examinarii Alte observatii

Initial Final
Mobilitate
Flexie 1300 1350
Extensie
Pozitie
 -genu flexumPICIOR X Data examinarii
-genu recurvatum Alte observatii
-genu valgum Initial Final
Artic. tibiotarsiana
-genu varum
-flexie plantara (450) 100 150
-flexie dorsala (200) 200 250
-abductie (150) 150 150
-adductie (250) 200 250
Deviatii
-var
-valg
Deformatii
-picior plat X
-picior scobit
-picior ecvin

FISA DE RECUPERARE FUNCTIONALA

Nume si prenume R.S.

Varsta: 9ani

Domiciliul

Antecedente personale: spasmofilie

Antecedente heredocolaterale: anemie carentiala, infectii respiratorii si digestive frecvente,

rahitism

Istoricul bolii

Diagnostic clinico-functional: sindrom cerebelos de origine necunoscuta

Testare globala

Evaluare Evaluare
Miscari
initiala finala

MEMBRUL SUPERIOR
ducerea mainii la gura + +
ducerea mainii la clavicula homolaterala ± +
ducerea mainii la genunchiul opus + +
 abductia bratului sub orizontala + +
abductia bratului spre orizontala + +
ducerea mainii la spate ± +
pronatia antebratului + +
supinatia antebratului + +
deschiderea mainii pentru apucarea obiectelor + +
deschiderea mainii pentru lasarea obiectelor + +
prehensiune (cilindrica, palmara, interdigitala, + +
cu opozitie)

MEMBRUL INFERIOR
mentinerea pozitiei stand libere – ±
mentinerea pozitiei stand cu sprijin ± +
ridicarea si asezarea pe scaun ± ±
ridicarea si asezarea libera – ±
ridicarea si asezarea cu ajutor ± +
mers liber ± ±
mers asistat - ortezat ± +
urcarea si coborarea treptelor ± ±
urcarea si coborarea treptelor libera – ±
urcarea si coborarea cu ajutor ± +

“+” -actiune completa

“-” -similar cu valoarea 0

“±” -elemente realizate partial sau cu ajutor

Centralizator continand dinamica rezultatelor evaluarilor initiale si finale

Nr. Evaluare Evaluare

Dezvoltare normala
crt. initiala finala
1. Reflexul de pregatire pentru saritura ± ±
2. Reflexul topic cervical ± +
3. Postura papusii + +
4. Reflexul de apucare fortata + +
 5. Miscari alternative ale membrelor ± ±
superioare si a membrelor
inferioare
6. Rostogolirea – ±
7. Asezat fara sprijin ± ±
8. Pozitia patrupedica + +
9. Merge pe patru labe + +
10. Sta in pozitia „cavalerul servant” ± ±
11. Sta in ortostatism + +
12. Face pasi ± +

“+” -actiune completa

“-” -similar cu valoarea 0

“±” -elemente realizate partial sau cu ajutor

CAPITOLUL 4

REZULTATELE CERCETARII
4.1.Prezentarea rezultatelor teoretice finale propuse (modele, programe, strategii
etc.)

4.2. Interpretarea statistica a rezultatelor cercetarii

4.1.Prezentarea rezultatelor teoretice finale propuse (modele,

programe, strategii etc.)
In procesul de reeducare al echilibrului, kinetoterapia reprezinta mijlocul principal.

Strategiile de antrenare precum si exercitiile de reeducare a echilibrului, expuse anterior,

au fost selectate pentru fiecare dintre subiecti, in functie de diagnosticul afectiunii.

Reeducarea kinetoterapeutica a pornit de la consideratia ca functia echilibrului se datoreaza

informatiilor ce vin de la receptorii vestibulari, vizuali, proprioceptorii muschilor gatului,
trunchiului si membrelor, exteroceptorii cutanati.
 Din aceste conditii deriva si obiectivele programelor de reeducare care urmaresc:

- folosirea strategiilor de echilibru (in special pe cea a soldurilor);

-ameliorarea parametrilor musculari pentru grupele musculare ale membrelor inferioare;

- refacerea / mentinerea controlului motor pe respectivul tip de suprafata;

- solicitarea aferentelor vestibulare si somato-senzoriale;

- refacerea / mentinerea fortei musculare pentru grupele musculare ale membrelor

inferioare;

- refacerea / mentinerea rezistentei musculare.

Exercitiile efectuate in cadrul programului de reeducare au urmarit mentinerea centrului de

greutate in interiorul poligonului de sprijin.

Concluzii

(teoretice si practice)
1. Studiul s-a efectuat pe o perioada de 8 luni in cursul 2006-2007 pe un lot de 4 persoane ce prezentau tulburari de
echilibru.

2. Pacientii selectati au fost copii cu varste cuprinse intre 9 si 18 ani.

3. Din cele 4 cazuri prezentate a predominat sexul feminin - 3 cazuri, cealalta persoana fiind de
sex masculin .

4. Diagnosticul predominant a fost de parapareza ataxica -3 cazuri, un caz fiind de sindrom

cerebelos.

5. Toate cazurile au prezentat la evaluarea initiala a bilantului articular, deficite de amplitudine

atat la nivelul membrelor inferioare, cat si la celor superioare; iar la evaluarea finala a bilantului
articular inregistrandu-se o crestere a amplitudinii de maxim 50.

Recomandari

In urma efectuarii acestui studiu, propun urmatoarele:

 - exercitiile practicate in vederea reeducarii echilibrului sa inceapa din cele mai simple si mai stabile pozitii (culcat si
sezand), continuand apoi cu pozitiile derivate din pozitia stand;

- exercitiile de reeducare sa fie aplicate la anumite intervale de timp, prin schimbarea si inlocuirea lor, cu altele noi, pentru
evitarea monotoniei si stimularea participarii active si constiente a pacientului la program;

-asocierea kinetoterapiei cu alte metode de recuperare(electroterapie, masaj, balneoterapie etc)

4.2. Interpretarea statistica a rezultatelor cercetarii

BILANT ARTICULAR – CAZURI TRATATE

Bibliografie
 Albu, Adriana, Albu, C-tin, Petcu, I.– Asistenta in familie a persoanei cu deficienta functionala,
Editura Polirom, 2001;

 Albu, C-tin, Albu, Adriana , Vlad, T., Iacob, I. – Psihomotricitatea, Institutul European, Iasi,
2006;

 Balteanu, Veronica, Ailioaie, Marinela – Compendiu de kinetoterapie, Editura Cermi, Iasi,

2005;

 Balteanu, Veronica – Curs: Profilaxia si terapia deficientelor fizice in scoala, 2002;

 Breban, V.- Dictionar al limbii romane contemporane, Editura Stiintifica si Enciclopedica,

Bucuresti, 1980;

 Campeanu, E. – Neurologie clinica (vol.I), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1979;

 Chirazi, M., - Curs: Metode de cercetare in educatie fizica si sport;

 Djamo, Olga – Anatomie, Editura Fundatiei Romania de maine, Bucuresti, 2007;

 Drosescu, Paula – Igiena si controlul medical in sport, Editura Tehnopress, Iasi, 2005;

 Epuran, M., - Metodologia cercetarii activitatilor corporale, Editura Fest, Bucuresti, 2005;

 Filipescu, Doina (Conf.) - Curs de gimnastica terapeutica (kineziterapia), UMF „Gr.T.Popa”,

Iasi, 1995;

 Ionel, C. – Compendium de neurologie, Editura Medicala, Bucuresti, 1982

 Marcu, V., Matei, Corina - Normal si patologic in evolutia echilibrului uman, Editura
Universitatii din Oradea, 2005;

 Niculescu, Georgeta – Gimnastica in kinetoterapie, Editura Fundatiei Romania de maine,

Bucuresti, 2006;

 Papilian, V. - Anatomia omului (vol.I) Aparatul locomotor, Editura Bic All, Bucuresti, 2003;

Plas, F., Hagron E. – Kinetoterapia activa, Editura Polirom, Iasi, 2001;

 Robanescu, N. – Reeducarea neuromotorie, Editura Medicala, Bucuresti, 2001;

 Sbenghe, T. - Kinetologie profilactica, terapeutica si de recuperare, Editura Medicala,

Bucuresti, 1987;

 Todea, S., F. – Exercitiul fizic in educatie fizica, sport si kinetoterapie, Editura Fundatiei
Romania de maine, Bucuresti, 2001;
 Vlad, T. - Fiziopatologie, Editura Universitatii „Alexandru Ioan Cuza”, Iasi, 2003;

 Zoltán, Pásztai - Kinetoterapia in recuperarea functionala posttraumatica a aparatului

locomotor, Editura Universitatii din Oradea, 2001.

 Dictionar de medicina Larousse, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1998

http://www.fuko.ro/books/kinetoterapie.pdf

http://old.ournet.md/~anatomia/

http://mocara.uv.ro/schelet.swf

Tabel 1 – Procesele nervoase implicate in mentinerea echilibrului

Fig. 1 – Analizatorul vestibular
Fig. 2 – Analizatorul vizual
 Fig. 3 – Scheletul corpului uman

Fig. 4 – Musculatura anterioara a corpului uman

Fig. 5 - Musculatura posterioara
Fig. 6 – Maduva
spinarii
Tabel 2 – Modelul controlului postural, dupa NeuroCom International
(Sbenghe, T. – Bazele teoretice si practice ale kinetoterapiei, p 264)
loading...