CONVULSIILE sunt miscari involuntare sub forma unor contracturi musculare bruste, neregulate, uneori intermitente, de durata variata,

care duc si mentin segmentele corporale intr-o anumita pozitie. Ele pot fi generalizate si localizate. Convulsiile generalizate sunt cele care intereseaza in totalitate musculatura corpului. De obicei, convulsiile generalizate se insotesc de pierderea totala sau relativa a starii de constienta. Convulsiile localizate afecteaza un numar mai mic de grupuri musculare. Convulsiile se clasifica dupa durata in: Convulsii tonice: sunt contracturi musculare violente, durabile, care determina o stare de rigiditate a unui segment sau a intreg corpului. Exemplu: convulsiile din faza de contractura tonica generalizata a epilepsiei grand-malin aceasta situatie convulsiile determina o atitudine rigida a subiectului in flexie si extensie si se insoteste de pierderea starii de constienta. Convulsii clonice: sunt miscari bruste, de scurta durata si separate intre ele prin scurte intervale de relaxare musculara. Ele urmeaza convulsiilor tonice in epilepsia majora sau pot constitui manifestarea epilepsiei petit-mal, situatie in care sunt localizate. Convulsiile tonico-clonice constau din asocierea celor 2 tipuri de convulsii. DISTONIILE sunt miscari involuntare cu caracter tonic. Ele determina, datorita hipertoniei pe care o induc, aparitia unor atitudini particulare cu durata variata de la cateva secunde la cateva minute. Distoniile pot fi generalizate sau localizate. Distoniile se insotesc de obicei de hipertonie de tip extrapiramidal si de hiperkinezii. Atitudinile patologice care se produc sunt consecintele instalarii hipertoniei la nivelul unor grupuri musculare, ceea ce determina o deplasare lenta, progresiva si durabila a segmentului afectat. Distoniile pot fi de mai multe tipuri: Torticolisul spasmodic este o distonie localizata. Apare datorita instalarii unilaterale a contracturii la nivelul muschilor sternocleidomastoidian, trapez si eventual pielosul gatului. Consecinta este rotatia lenta si inclinatia vicioasa a capului. Fenomenele cedeaza dupa o scurta perioada si capul tinde sa revina in pozitia normala. Urmeaza alt spasm pe muschii mentionati, capul se plaseaza din nou in pozitie vicioasaexista posibilitatea ca hipertonia sa afecteze bilateral muschii respectivi, rezultatul fiind inclinarea tonica spre ceafa a capului si atunci fenomenul se numeste retrocolis. Cauze: torticolisul spasmodic este produs in situatia afectarii structurilor extrapiramidale, de obicei in afectiuni de cauza infectioasa. Ex.: encefalita, daca afecteaza structurile extrapiramidale, poate determina aparitia torticolisului spasmodic si el trebuie diferentiat de torticolisul de alte cauze. Spasmul de torsiune este o distonie generalizata. Din punct de vedere etiopatogenic poate fi idiopatic sau secundar unor afectiuni ale structurilor extrapiramidale. El are 2 componente-distonia si torsiunea. In repausul la pat, subiectul poate sa para normal, dar in momentul in care adopta ortostatismul spatele se lordozeaza progresiv, iar capul se plaseaza in hiperextensie. Ulterior, cand subiectul incearca sa mearga, tulburarea de tonus postural se exacerbeaza. Subiectul se ridica pe varfuri datorita hiperextensiei membrelor inferioare, iar trunchiul se incurbeaza progresiv. Membrele adopta pozitii bizare: antebratele in pronatie sau supinatie, capul in pozitie de torticolis sau retrocolis. Rezultatul este o atitudine foarte bizara, contorsionata, grotesca si de aceea subiectul a fost comparat cu un clovn macabru. Fenomenele cedeaza lent si apoi revin progresiv. EXAMINAREA COORDONARII NEECHILIBRATORII: tulburarile de coordonare survenite cu ocazia miscarii sau statiunii poarta numele de ataxii. Principalele tipuri de ataxii sunt determinate de leziuni ale analizatorului vestibular, ale cerebelului si ale cailor sensibilitatii proprioceptive constiente. De aici rezulta: Ataxia vestibulara: se manifesta clinic prin vertij, nistagmus si tulburari de echilibru static si dinamic. Vertijul sau ameteala este o manifestare subiectiva a disfunctiei vestibulare. Vertijul consta intr-o falsa senzatie de deplasare a individului in raport cu elementele din mediul inconjurator sau a acestora in raport cu subiectul. Nistagmusul consta in miscarea involuntara, ritmica si sincrona a globilor oculari. Aceasta miscare are 2 componente: o secusa mai lenta spre labirintul afectat si o secusa rapida de redresare. Nistagmusul constituie un semn important pentru suferinta structurilor vestibulare (periferice sau centrale). Tulburarile de echilibru static si dinamic constau in deviatii tonice ale membrelor si ale trunchiului. Ele sunt partial compensate cu ajutorul analizatorului vizual, deci se vor accentua dupa inchiderea ochilor. Aceste tulburari din ataxia vestibulara se pot evidentia printro serie de teste clinice: a).proba Romberg. b).proba mersului cu ochii inchisi: i se va cere pacientului sa mearga pe traseul unei linii desenate pe podea; in cazul leziunilor vestibulare se evidentiaza o deviere laterala spre partea afectata. c).proba bratelor intinse: i se cere pacientului, care sta comod pe un scaun, sa isi intinda bratele la nivelul orizontalei, in dreptul bratelor intinse ale examinatorului; dupa inchiderea ochilor, daca pacientul are leziuni vestibulare, bratele lui vor devia. Ataxia cerebeloasa: apare in sindroamele cerebeloase, fiind insotita si de alte tulburari de echilibru static, tulburari de echilibru dinamic, tulburari ale tonusului (de obicei hipotonie), tremuratura cerebeloasa. Ataxia cerebeloasa se caracterizeaza prin: Dismetrie cu hipermetrie: dismetria este imprecizia miscarii; hipermetria reprezinta o amplitudine exagerata a miscarii. Hipermetria apare prin lipsa intrarii in actiune la timp a antagonistilor. Probe prin care se evidentiaza: a).proba indice-nas: ii cerem pacientului, care sta cu bratele in ABD de 900, sa-si atinga alternativ nasul cu varful indecsilor; initial are ochii deschisi, apoi ii cerem sa-i inchida; bolnavii cu leziuni cerebeloase nu nimeresc nasul (dismetrie), pe care il depasesc (hipermetrie); la pacientii cerebelosi, aceasta proba si urmatoarele sunt perturbate indiferent daca pacientul are ochii deschisi sau inchisi. b).proba sticlei: i se cere pacientului sa introduca rapid varful degetului in sticla. c).proba calcai-genunchi: pacientul in decubit dorsal, i se cere sa atinga genunchiul cu calcaiul membrului inferior opus. Asinergia reprezinta lipsa actiunii sinergice a unor grupuri musculare implicate in realizarea unei miscari complexe. Se evidentiaza prin proba aplecarii pe spate: in mod normal extensorii trunchiului sunt sinergici cu flexorii gambei pe coapsa; daca pacientul are leziuni cerebeloase va cadea ca un lemn. Adiadocokinezia: diadocokinezia este capacitatea de a executa miscari rapide succesive si de sens contrar; pierderea acestei capacitati este adiadocokinezia. Probe prin care poate fi evidentiata: a).proba marionetelor: pacientul cu bratele intinse la orizontala va executa miscari rapide de pronatie si supinatie a antebratului (cu ochii deschisi si apoi cu ochii inchisi). b).proba moristei: ii cerem pacientului sa roteasca mainile una in jurul celeilalte cu bratele intinse inaintea corpului. c).proba inchiderii si deschiderii rapide a pumnului: la un cerebelos, si cu ochii deschisi si cu ochii inchisi, la toate aceste probe se constata de partea afectata o lentoare in executarea miscarilor, care sunt neregulate, incomplete si anarhice. Ataxia tabetica: apare in leziunile cailor sensibilitatii proprioceptive constiente, localizate oriunde pe traiectul lor. Se caracterizeaza prin: tulburari de echilibru static (semnul Romberg prezent imediat dupa inchiderea ochilor); tulburari de echilibru dinamic: pacientul merge sub control vizual si apare mersul talonat; hipotonie musculara; lipsa sau diminuarea reflexelor osteotendinoase; aparitia

dismetriei cu hipermetrie, asinergiei, adiadocokineziei: doar cand pacientul este cu ochii inchisi; cand pacientul isi poate privi membrele superioare in timpul miscarii, deficitul este compensat aproape in totalitate. EXAMINAREA MISCARILOR INVOLUNTARE: miscarile involuntare sunt contracturile involuntare ale musculaturii voluntare. Ele constau din miscari anormale, independente de vointa subiectului. Ele reprezinta semne si simptome, nu boli. La examinarea miscarilor involuntare vom urmari: localizarea lor-daca afecteaza un segment, un hemicorp sau tot corpul; distributia musculaturii-daca cuprinde tot muschiul, cuprinde doar o portiune a acestuia, daca cuprinde grupuri musculare situate distal sau proximal de o articulatie sau daca cuprinde grupuri musculare de o parte a unei articulatii; amplitudinea; viteza cu care se produc; frecventa; pattern-ul-daca se produc dupa o anumita regularitate, ritmicitate; relatia pe care o au cu postura, miscarile voluntare, atentia, emotiile, starea de oboseala, somnul. Pentru a examina miscarile involuntare se folosesc: examenul clinic: inspectie, palpare; metode grafice: cinetografia, electromiografia (inregistrarea activitatii electrice a muschilor); teste sau probe clinice: in cazuri speciale. Principalele tipuri de miscari involuntare sunt: convulsiile; hiperkineziile; distoniile. EXAMINAREA SENSIBILITATII: sensibilitatea tactila se examineaza cu ajutorul unei perii cu par foarte fin sau cu ajutorul unui tampon de vata sau cu varful degetului. Stimulul tactil se aplica direct pe piele fara a fi deplasat. Subiectul va fi intrebat mai intai ce simte. Ulterior se atinge simetric si celalalt segment si i se cere subiectului sa spuna DA atunci cand percepe stimulul si NU atunci cand nu simte nimic. Se mai testeaza: discriminarea tactila; dermolexia; stereognozia; somatognozia: Discriminarea tactila reprezinta aprecierea distantei de la care 2 stimuli aplicati simultan pot fi diferentiati. Normal, distanta minima la care 2 excitanti aplicati simultan sunt simtiti de subiect ca 2 senzatii diferite difera de la o regiune la alta: limba-1 mm; pupla degetelor-3 mm; spate-cativa cm. Perturbarea ei se numeste extinctie sau inatentie senzitiva. Dermolexia (grafoestezia) reprezinta capacitatea de a recunoaste cifre sau litere tastate pe tegument. Se testeaza astfel: subiectul are ochii inchisi si prin desenarea literelor pe pielea lui i se cere sa le recunoasca. Tulburarile dermolexiei se numesc grafanestezii. Stereognozia reprezinta capacitatea de a recunoaste un obiect mic, cunoscut, dupa proprietatile sale fizice. Se testeaza cerandu-i subiectului sa recunoasca cu ochii inchisi o cheie, un inel, un pix. Neidentificarea obiectelor se numeste astereognozie. Somatognozia reprezinta capacitatea de identificare a schemei corporale, cu ochii inchisi. Tulburarile care pot aparea sunt: asomatognozia-incapacitatea de a recunoaste regiunile corpului; dezorientarea corporala-incapacitatea de a recunoaste partea dreapta de partea stanga cu ochii inchisi. HIPERKINEZIILE sunt miscari involuntare diverse ca aspect semiologic, ca topografie si ca etiopatogenie, dar majoritatea sunt de origine extrapiramidala. Tremorul reprezinta o miscareinvoluntara, rapida, stereotipa, de intensitate variata, predominanta la nivelul extremitatilor. Apare sub forma unor oscilatii ritmice, de amplitudine mica si cu o frecventa diferita pe unitate de timp. Exista tremuraturi fiziologice si tremuraturi patologice. Tremuraturile fiziologice apar la persoanele sanatoase la nivelul membrelor superioare, membrelor inferioare, cuprind tot corpul si sunt determinate de frig, emotii, efort intens. Tremuraturile patologice apar in unele afectiuni neurologice si au o mare importanta in diagnosticare. Dupa momentul in care se produc, tremuraturile patologice pot fi: statice sau de postura-se produc in repaus; kinetice sau de actiune-se produc in timpul miscarilor active (ex.: tumorul cerebelos); stato-kinetice-se produc atat in repaus, cat si in miscare. Cele mai importante tipuri de tremuraturi patologice sunt: Tremuratura Parkinsoniana (de postura sau de repaus) este tipica bolii Parkinson. Este ritmica, de amplitudine moderata, cu frecventa mica si este pseudogestuala (imita o serie de gesturi). Acest tremor apare in repaus si dispare in timpul miscarilor voluntare, in somn, dupa administrarea unor medicamente si se accentueaza la emotii, oboseala. La debutul bolii, tremuraturile sunt localizate la nivelul degetelor mainii, in special police si index, unde determina miscari asemanatoare celor de rulare a unei tigari, numararea banilor. Ulterior, tremorul cuprinde membrele superioare in intregime si afecteaza membrele inferioare, unde miscarile sugereaza pedalarea sau baterea tactului. Pe masura ce boala evolueaza, tremuratura cuprinde si extremitatea cefalica, avand aspectul unor miscari de negatie sau de afirmare. Tremuratura cerebeloasa: cerebelosii au atitudini tremuratoare statice, cat si tremuraturi care apar in timpul miscarilor active, care se mai numesc si tremor intentionat. Acesta are o amplitudine mai mare decat tremuratura Parkinsoniana, are o frecventa relativ mare si se accentueaza progresiv odata cu derularea miscarii voluntare. Tremuratura cerebeloasa dispare complet in repaus si in somn. Se poate evidentia printr-o serie de probe clinice: proba indice-nas, proba calcai-genunchi. Tremuraturile permanente stato-kinetice constau in oscilatii de mica amplitudine a degetelor si extremitatii cefalice. Este cazul tremuraturilor fiziologice, dar apar si in situatii patologice. Nu sunt insotite de semne extrapiramidale (alcoolici; persoane cu hipertiroidie; intoxicatii cu cofeina, nicotina; senilitate). Miscarile coreice sunt miscari involuntare, de obicei generalizate, dar cu predominanta la membrele superioare si fata. Uneori, pot afecta doar un hemicorp. Aceste miscari apar in corea acuta, cronica, senila. Sunt miscari bruste, dezordonate, ilogice, asimetrice, asincrone, de amplitudine diferita. Ele sunt variabile de la un moment la altul si se intensifica la emotii, eforturi, in efectuarea unor miscari voluntare. Miscarile coreice dispar in somn si pot sa se atenueze pana la disparitie, cand subiectul sta in pat, in repaus complet. Exista o serie de probe clinice pentru evidentierea acestor miscari coreice: i se cere subiectului sa stea cu bratele intinse inainte, degetele rasfirate, pastrand limba scoasa; in cazul afectarii, pozitia nu poate fi pastrata; semnul indicelui-i se cere subiectului sa stea cu ochii inchisi, cu ambele brate inainte, ca si cum ar arata cu degetul; se cere mentinerea acestei pozitii. Miscarile atetozice sunt miscari involuntare lente, aritmice, localizate de obicei la nivelul degetelor, antebratelor. La nivelul degetelor apar miscari vermiculare, iar la nivelul antebratelor miscarile au aspectul unei torsiuni. Sunt accentuate de emotii, miscari voluntare, diminuand in repaus si disparand in somn. Se pot insoti de miscari coreice. Fasciculatiile musculare sunt miscari involuntare limitate de obicei la fibrele musculaturii corespunzatoare unei unitatii motorii. Ele apar in urma leziunii pericarionului motoneuronilor din coarnele anterioare medulare sau din nucleii motori ai nervilor cranieni. La inspectie apar sub forma unei miscari ondulate ale muschiului, subiectului avand senzatia ca i se zbate carnea. Sunt caracteristice sindromului de neuron motor periferic. Sunt accentuate de percutia muschiului, de excitatia electrica, frig, unele medicamente (adrenalina) si nu dispar in somn. Pot aparea si dupa efort muscular foarte intens, la persoane surmenate si la hipertiroidieni. Miocloniile sunt miscari involuntare bruste, de scurta durata, asemanatoare contractiilor musculare obtinute prin excitatie electrica. Pot sa se localizeze la un muchi sau la un grup muscular; au

ritm variat si nu dispar in timpul somnului. Mioclonia diafragmului determina sughitul persistent, iar daca se asociaza si mioclonii ale corzilor vocale si faringelui apar tulburari de fonatie si deglutitie. Ticurile sunt miscari involuntare care se repeta stereotip, imitand un gest. Ele se accentueaza la emotii si dispar in somn. Crampele functionale sunt tulburari motorii sub forma de contractii izometrice uneori, dureroase, ale unui grup muscular care participa la un act profesional. Se mai numesc si crampele profesionale. Acestea apar fie in timpul actului, fie la simpla intentie de a o efectua, iar orice miscare in afara celei profesionale este posibila si nedureroasa. Se pare ca este un proces de inhibitie limitata la nivelul analizatorului cortical. Hemibalismul este o hiperkinezie unilaterala, brusca, de mare amplitudine, violenta, care cuprinde membrele unui hemicorp. Miscarea se produce la radacina membrelor si antreneaza si pendularea brusca a trunchiului. REFLEXELE (reflexele osteotendinoase si cutanate): actul reflex este reactia de raspuns la un excitant. Acest reflex poate fi motor, cvasomotor si secretor. Reflexele pot fi neconditionate sau conditionate. Reflexele neconditionate sunt innascute, au caracter de specie, sunt permanente si se inchid in etajele inferioare ale sistemului nervos. Reflexele conditionate sunt un tip de invatare, sunt dobandite in timpul vietii, sunt temporare si au centrii pe scoarta emisferelor cerebrale. La baza oricarui reflex sta arcul reflex-substratul anatomofiziologic al actului reflex, arcurile reflexe fiind: arcuri reflexe elementare: constituite din receptor, neuron senzitiv (aferent), neuron motor (eferent) si efector; intre neuronul senzitiv si cel motor se gaseste sinapsaarc reflex elementar (monosinaptic); arcuri reflexe complexe: sunt polisinaptice, intre neuronul aferent si eferent interpunandu-se un numar variabil de neuroni intercalari, deci arcurile reflexe sunt complexe, sunt polisinaptice si stau la baza unor raspunsuri mai complexe. In examenul neurologic se cerceteaza reflexele osteotendinoase si reflexele cutanate (dupa locul de aplicare al excitantului). Reflexul miotatic (reflex de extensie sau strechreflex) face parte din reflexele somatice elementare cu reflexul de flexie si reflexul de extensie incrucisata. Consta in contractia musculara reflexa a unui muschi intins sau alungit. Stimulul este intinderea brusca. Receptorii specifici sunt: fusurile neuromusculare si corpusculii Golgi (se afla in tendon in imediata apropiere a muschiului fata de care sunt asezati in serie; ei deceleaza intinderile pasive si active). Fusurile neuromusculare sunt situate paralel cu fibrele musculare, deci sunt stimulate de intinderea musculara. Alungirea muschiului determina descarcarea de stimuli (influx nervos); acesta urmeaza calea fibrelor senzitive din ganglionii spinali si patrunde in maduva prin radacina posterioara a nervilor spinali; in maduva ajunge in cornul posterior, urca cateva segmente medulare prin ramura colaterala Rolliker si ajunge in motoneuronii . La acest nivel exista 2 tipuri de motoneuroni : celule motorii mari: cu functie somatomotorie; au frecventa rapida de descarcare si inerveaza in special fibrele musculare albe (bogate in miofibrile); prin aceste celule rezulta miscare fazica asigurand miscari reflexe rapide de tipul reflexului osteotendinos; celule motorii mici : cu functie somatotonica; acestea au frecventa lenta de descarcare si inerveaza fibrele musculare rosii bogate in sarcoplasma; acesti motoneuroni mici realizeaza miscari reflexe lente cu rol in mentinerea antigravitationala de tipul reflexului de postura. Reflexele miotatice sunt supuse unui control permanent prin mecanisme spinale si prin formatiuni supraspinale. Mecanismele spinale sunt: inhibitia autogena; bucla ; circuitul Renshaw. Structurile supraspinale au efect inhibitor sau facilitator. Efectul facilitator au substanta reticulata si nucleii vestibulari. Efect inhibitor au unele portiuni din cortex, cerebel, formatiuni extrapiramidale. Prin caile piramidale este controlata componenta fazica, rapida, de tipul reflexului osteotendinos. Prin caile extrapiramidale este controlata componenta tonica, lenta, de tipul reflexului de postura. Examinarea reflexelor se face cu ajutorul unui ciocan in T, cu care se percuta tendonul sau insertia sa osoasa. Consecinta este alungirea brusca a muschiului respectiv si excitarea receptorilor specifici. Acestia emit o salva de impulsuri care ajung la motoneuronii mari, care prin descarcari sincrone rapide determina contractia reflexa a muschiului respectiv. In principiu, in examinarea reflexului osteotendinos trebuie respectate anumite conditii: regiunea examinata sa fie complet dezvelita, excitantul direct pe zona; formatiunile anatomice sa fie integre (piele, tendon, articulatie, os, muschi); muschii regiunii sa fie complet relaxati; tendonul muschiului sa fie in semitensiune; percutia se face pe tendon si nu pe muschi (pentru ca altfel nu se obtine reflexul osteotendinos, ci o contractie idiomusculara); reflexele se testeaza bilateral, comparand partea sanatoasa cu cea bolnava; pozitia pacientului sa fie comoda, stabila, temperatura camerei sa fie corespunzatoare. Reflexele osteotendinoase cele mai cercetate sunt: a).reflexul stiloradial: flexia antebratului pe brat, datorita contractiei muschiului brahioradial; percutia se aplica pe apofiza stiloida a radiusului; abolirea raspunsului semnifica leziuni la nivelul radacinii C5-C6; b).reflexul bicipital: se inchide la nivelul C 5-C6; consta in flexia antebratului pe brat datorita contractiei bicepsului in urma percutarii tendonului bicepsului la nivelul plicii cotului; c).reflexul tricipital: consta in extensia reflexa a antebratului pe brat prin percutia tendonului tricepsului; d).reflexul rotulian: contractia reflexa a cvadricepsuluiextensia gambei pe coapsa; excitantul se aplica la nivelul tendonului rotulian; e).reflexul ahilian (se inchide la nivelul S1S2): prin percutia tendonului ahilian se obtine extensia piciorului. Reflexele osteotendinoase pot fi abolite sau diminuate in afectiuni care intrerup arcul reflex elementar. Tot abolite sunt reflexele osteotendinoase in leziunile cailor piramidale care au debutat brusc (traumatism craniocerebral). Dupa 2-3 luni reflexele osteotendinoase reapar odata cu spasticitatea si devin exagerate. In leziunile de neuron motor in care se instaleaza lent, reflexele osteotendinoase sunt exagerate de la inceput. Reflexele cutanate se obtin prin excitarea pielii, rezultand aparitia unei contractii musculare. Dintre acestea fac parte: Reflexele cutanate abdominale: contractia muschilor abdominali ca urmare a zgarierii usoare a pielii in regiunea abdominala (exista 3 astfel de reflexe). Reflexul cremasterian: contractia muschiului cremaster si ridicarea testiculului ca o consecinta a excitarii pielii din regiunea anterointerna a coapsei. Reflexul cutanat plantar (se inchide la nivelul L5-S1): flexia tuturor degetelor piciorului cand este zgariata marginea externa a plantei. In leziunile piramidale apare un raspuns patologic: semn Babinski-extensia halucelui si flexia restului degetelor sau extensia halucelui si abductia degetelor 2-5. Reflexele cutanate abdominale si cremasterian sunt diminuate (abolite) in leziunile cailor piramidale, indiferent de modul de producere al acestora si uneori si in unele afectiuni care intrerup arcul reflex miotatic. Ele sunt vii la nevrotici si in unele boli infectioase. SENSIBILITATEA DUREROASA este investigata cu ajutorul unui ac cu un capat ascutit si unul bont (ac cu gamalie): pielea se stimuleaza alternativ cu varful acului si cu capatul bont; pacientul trebuie sa identifice capul ascutit sau bont. Tulburarile sensibilitatii dureroase sunt: a).anestezia dureroasa (analgezie)-insensibilitate la durere. b).hipoalgezia (sensibilitatea la durere este

diminuata, nu abolita). c).hiperestezia dureroasa (hiperalgezie). SENSIBILITATEA OBIECTIVA cuprinde: sensibilitatea superficiala (exteroceptiva): sensibilitatea tactila, termica si dureroasa; sensibilitatea profunda: sensibilitatea proprioceptiva (mioartrokinetica), vibratorie, presionala, durerea profunda. Evaluarea sensibilitatii obiective se face in anumite conditii de examinare-subiectul trebuie sa fie constient si cooperant, odihnit, intr-o camera linistita, incalzita pentru ca va fi dezbracat. In timpul examinarii subiectul va avea ochii inchisi. Excitantii se vor aplica simetric, intai pe regiunile presupuse a fi bolnave si apoi pe cele simetrice lor. Tulburarile de sensibilitate se impart din punct de vedere cantitativ in: hiperestezii-perceperea exagerata a excitatiilor; hipoestezii sau chiar anestezii-excitatiile sunt percepute slab sau deloc. SENSIBILITATEA PROFUNDA: Sensibilitatea proprioceptiva (simt mioartrokinetic) este simtul atitudinilor, al miscarilor si al pozitiei segmentelor corpului. Testarea sensibilitatii proprioceptive: i se mobilizeaza pasiv pacientului un deget (intai la mana, apoi la picioare) si i se cere sa precizeze miscarea; daca nu identifica miscarea la nivelul mainilor si picioarelor, se continua la nivelul cotului si genunchiului; un mod mai sigur de a obtine un raspuns de la pacient este sa-i cerem sa execute voluntar miscarea pe care am executat-o pasiv cu segmentul simetric. Sensibilitatea vibratorie: capacitatea de a percepe vibratiile. Se testeaza aplicand un diapazon care vibreaza pe proeminentele osoase ale membrelor in sens disto-proximal initial. Lipsa sensibilitatii vibratorii se numeste pallanestezie. Sensibilitatea presionala (barestezia) este simtul perceperii unor presiuni. Se testeaza apasand cu degetul sau cu un obiect pielea si tesutul subcutanat. Pacientul trebuie sa recunoasca stimulul si sa aprecieze intensitatea si localizarea presiunii. Sensibilitatea dureroasa profunda: se exercita o presiune profunda la nivelul maselor musculare sau presand globii oculari inchisi sau presand pe testicule. In functie de afectiuni, in unele situatii apar tulburari tipice de sensibilitate. Tulburarile de sensibilitate de tip nevritic: hipo/anestezie cutanata in teritoriul nervului cranial, spinal, periferic lezat (ex.: tulburari in teritoriul facialului, sciaticului, cubitalului). Se pot insoti de deficit motor (pareza sau paralizie) in teritoriul de inervatie motorie a nervului respectiv. Tulburari de sensibilitate de tip polinevritic: tulburari subiective (dureri si parestezii) si tulburari obiective (afecteaza extremitatile distale ale membrelor). Tulburarile sunt cu atat mai severe cu cat ne apropiem de varful degetelor; sunt bilaterale si simetrice; afecteaza toate tipurile de sensibilitate, dar in special sensibilitatea superficiala. Tulburari de sensibilitate de tip radicular: sunt dispuse in benzi transversale la nivelul toracelui si in benzi longitudinale la nivelul membrelor, afectand dermatomerele corespunzatoare. Un dermatomer este regiunea cutanata inervata de o pereche de radacini ce provin de la un segment medular. Disociatia siringornielica: consta in pierderea sensibilitatii tactile, grosiere termice si dureroase, in timp ce sensibilitatea proprioceptiva constienta si cea tactila fina sunt normale. Disociatia tabetica este abolirea sau diminuarea sensibilitatii proprioceptive constiente si tactile fine, dar cu pastrarea sensibilitatii superficiale termice dureroase si tactile grosiere. SENSIBILITATEA SUBIECTIVA cuprinde senzatiile dureroase si nedureroase pe care le invoca subiectul. Durerea este descrisa de subiect sub diferite forme-ca o arsura, sfasiere, junghi, senzatie de greutate, de presiune. Ea are o valoare semiologica deosebita, topografia ei, caracterul ei continuu sau discontinuu, intensitatea, durata, periodicitatea, factorii care o agraveaza sau care o fac sa scada in intensitate reprezentand elemente semiologice foarte importante in diagnosticarea unor afectiuni. Paresteziile sunt senzatii nedureroase, neplacute descrise de subiect sub forma unor amorteli, furnicaturi, intepaturi, arsuri, senzatii de cald si rece. Examinarea sensibilitatii subiective: se folosesc anamneza si pentru o investigatie riguroasa a fenomenelor respective se recomanda utilizarea unei formule memotehnica: P=factorii care provoaca durerea sau parestezia; Q=calitatea durerii sau a paresteziei; R=regiunea afectata; S=severitatea fenomenelor; T=timpul sau orarul fenomenelor si cat dureaza SENSIBILITATEA TERMICA se cerceteaza cu pacientul in aceleasi conditii ca in cea tactila. Se folosesc 2 eprubete cu apa: una cu apa rece (4-100 C) si cealalta cu apa calda (400 C). Tulburarile sensibilitatii termice sunt: a).termoanestezice-pacientul nu percepe nici stimuli calzi, nici pe cei reci. b).hiperestezia-perceperea stimulilor este exagerata. c).izotermognozia-percepe orice stimul ca fiind doar cald sau doar rece. d).inversiunea termica-recele este perceput drept cald si invers.