Tulburarea sau disfunctia de integrare

senzoriala

Tulburarea sau disfunctia de integrare senzoriala este o tulburare

neurologica ce rezulta din incapacitatea creierului de a integra anumite informatii
primite de la organism, de la cele cinci sisteme senzoriale de baza. Aceste sisteme
senzoriale sunt responsabile pentru detectarea atractiei, sunetelor, mirosului,
gustului, temperaturii, durerii, precum si pozitia sau miscarea corpului. Creierul
creaza apoi o imagine combinata a acestor informatii, cu scopul de a face legaturi si
sa reactioneze in mod corespunzator. Relatia dintre comportamentul in curs de
desfasurare si functionarea creierului se numeste integrare senzoriala, aceasta teorie
fiind conceputa de catre A. Jean Ayres in anul 1960.

Sindromul vestibular
Sindromul vestibular sau vertiginos se refera la aparitia unor complexe
simptomatice survenite in urma leziunilor de la nivelul aparatului vestibular.

Acesta din urma include parti ale urechii interne si regiuni cerebrale care proceseaza
informatia senzoriala cu rol in controlul echilibrului si miscarilor oculare.

La instalarea deficitului senzorial, apar dezechilibrele, vederea incetosata si starea

de vertij, care afecteaza ritmul cotidian normal al pacientului si interactiunile sale
sociale.

Sistemul vestibular are rolul de a regla echilibrul organismului, facand posibila

adaptarea acestuia la schimbarile de pozitie in spatiu. Nervul acustico-vestibular
transmite impulsurile necesare functiei auditive si echilibrului, care sunt captate de
receptorii aflati la nivelul urechii interne.

Aparatul vestibular primeste doua excitatii principale trecerea de la repaus la

miscare (acceleratiile) si schimbarile de pozitie ale capului. Atunci cand se produc
leziuni la acest nivel, o serie intreaga de simptome se declanseaza, de la vertij, pana
la tulburari de vedere sau miscari involuntare ale ochilor.

Astfel ca vom sti daca ne miscam sau stam pe loc si daca obiectele din jurul
nostru sunt in miscare sau sunt imobile in raport cu corpul nostru.

TIPURI
 Exista mai multe tipuri de sindrom vestibular, in functie de care parte a
nervului vestibular este afectata

- Sindromul vestibular central. Este cauzat de leziunile instalate la nivelul

trunchiului cerebral sau al cailor vestibulare centrale.

- Sindromul vestibular periferic. Este cauzat de leziunile nervului vestibular,

ale urechii interne si medii, tulburari circulatorii ale arterei auditive interne sau de
fracturi ale stancii teporalului, precum si in urma dezvoltarii de tumori ale unghiului
pontocerebelos.

- Sindromul Meniere. Numit si hidropsul endolimfatic, este cauzat de

distensia compartimentului edolimfatic al urechii interne (acumularea unor cantitati
mari de endolimfa la acest nivel).

CAUZE

Printre cauzele cele mai frecvente ale sindromului vestibular se numara

tulburarile de echilibru aparute la nivelul urechii interne, provocate de infectii diverse
(otite, gripe, raceli etc.), alaturi de

- Proasta circulatie a sangelui. Creierul nu este irigat suficient, mai ales

in regiunea cerebrala responsabila cu echilibrul.
- Migrenele. In special cele recurente.

- Artrita cervicala. O afectiune des intalnita in randul varstnicilor, ce

debuteaza cu o miscare brusca a capului si a gatului.

- Afectiunile coloanei vertebrale.

- Pozitia incorecta a spatelui.

- Raul de inaltime si de miscare.

- Abuzul de alcool.

- Consumul de droguri.

- Scleroza multipla.

- Accidentul vascular cerebral.

- Traumatismele craniere.

- Tumorile nervilor care fac legatura intre ureche si creier.

- Patologii vasculare de la nivelul trunchiului cerebral (hemoragii,

infarcte etc.).

- Infectii.
 - Intoxicatii acute.

- Hematomul intraparenchimatos.

SIMPTOME

Principalele simptome ale sindromului vestibular sunt starile de ameteala

(vertij), greata si varsaturile. Vertijul poate debuta brusc, provocand o perceptie
distorsionata asupra mediului inconjurator si senzatia ca totul se invarte in jur.
Simptomul apare cateva zile la rand, afectand semnificativ traiul cotidian.

Alte simptome specifice sindromului vestibular sunt

- dificultatile de mentinere a echilibrului corporal;

- nesiguranta;

- dificultatea de mentinere a privirii intr-un singur punct;

- iluzia ca obiectele din jur se misca in toate directiile;

- deviatiile tonice (deplasarile capului, trunchiului si membrelor in

directia vestibulului lezat);

- senzatia de falsa deplasare, scufundare sau plutire;

- nistagmus (miscari ritmice si simetrice ale globilor oculari);

- tulburari vegetative (transpiratie, paloarea fetei, greturi, varsaturi);

- scaderea acuitatii vizuale;

- acufene (zgomote percepute, in mod eronat, in urechi si care pot lua

diverse forme urlete, tiuituri, fluieraturi, vajaituri, vuiet, zumzet,
zbarnait etc.);

- senzatie de plenitudine auriculara (ureche infundata);

In sindromul vestibular central, vertijul are debut insidios si o intensitate

redusa comparativ cu cel provocat de sindromul vestibular periferic. Tulburarile
vegetative sunt si ele de mica intensitate sau lipsesc, mersul este dificil, insa
acuitatea auditiva nu este in general afectata.

Sindromul vestibular periferic este considerat a fi un sindrom armonic, intrucat

probele efectuate pentru stabilirea diagnosticului sunt pozitive pe partea lezata, in
totalitate. Sindromul vestibular central este disarmonic, intrucat evolutia sa este mai
grava, dureaza pe o perioada mai lunga si nu are o sistematizare a simptomatologiei.
 Disfunctii ale sistemului vestibular

Sistemul vestibular ne informeaza despre pozitia corpului si capului in raport

cu suprafata terestra, despre directia in care ne indreptam si despre viteza cu care
facem acest lucru. El ne da de stire daca stam vertical sau nu, intrucat transmite
catre sistemul nervos central mesajele senzoriale despre echilibru si miscare primite
de la gat, ochi si corp. Astfel ca vom sti daca ne miscam sau stam pe loc si daca
obiectele din jurul nostru sunt in miscare sau sunt imobile in raport cu corpul nostru.

Sistemul vestibular, ca orice alt sistem senzorial, are si o componenta de

aparare. Iata cateva exemple reprezentative:

 Daca va ridicati in picioare si va invartiti o data sau de doua ori,

cel mai probabil ametiti;este reactia sistemului vestibular care va spune ca ati
avut parte de suficienta miscare rotativa si este timpul sa va opriti pentru a va
recapata echilibrul.
 Un bebelus, simtind cum cade, isi intinde bratele si picioarele,
bajbaind dupa ceva de care sa se apuce, ca reactie la senzatia vestibulara.
Treptat, copilul invata sa isi recapete echilibrul, sa stea in pozitie verticala,
opunandu-se fortei gravitationale, si sa gestioneze miscarile corpului astfel
incat sa se poata descurca in mediu.
 Disfunctia vestibulara reprezinta procesarea ineficienta in creier
a senzatiilor primite prin intermediul urechii interne. Astfel un copil care are
probleme vestibulare poate fi hiperrectiv sau subreactiv vestibular.

Hiperreactivitatea vestibulara indica faptul ca sistemul vestibular este

suprasolicitat, iar creierul nu poate regla senzatiile de miscare. Prin urmare, copilul
riposteaza negativ si emotional , devenind extrem de agitat, la miscarile energice.
Intoleranta la miscare este un exemplu de hiperreactivitate vestibulara. Copilul este
precaut, se misca incet si nu-i place sa fie pe terenul de joaca. Are reactii de tipul
„lupta sau fugi” – fie este incapatanat si necooperant, fie evita miscarea (si, astfel,
riscurile implicate de aceasta). Are tendinta sa solicite in permanenta ajutor fizic unui
adult in care are incredere.

Un alt exemplu de hiperreactivitate vestibulara este nesiguranta gravitationala.

Sistemul vestibular ne spune intotdeauna unde ne aflam, in raport cu solul. Siguranta
gravitationala reprezinta convingerea ca suntem „ cu picioarele pe pamant”. Unii copii
nu au aceasta siguranta. Un astfel de copil resimte teama de a nu cadea ca pe o
teroare primordiala; copilul se teme chiar si atunci cand nu exista un pericol real.
Devine agitat cand nu simte pamantul sub picioare si se teme de inaltime, chiar daca
nu este vorba decat despre o mica denivelare (bordura, ultima treapta). Se sperie
cand cineva il misca (de exemplu, atunci cand i se impinge scaunul mai aproape de
masa).

Subreactivitatea vestibulara – Copilul tanjeste dupa senzatii vestibulare si

pare ca nu se satura niciodata de miscari care, pentru altii, sunt suficiente sau
periculoase. El cauta activitatile energice, care sa ii satisfaca nevoile senzoriale;
simte nevoia de o continua miscare – da din cap cu putere si in mod repetat, se da in
leagan la nesfarsit, sare tot timpul etc.; ii plac miscarile „periculoase” care provoaca
senzatii tari si nu ameteste nici macar dupa o perioada mai lunga de timp in care se
invarteste.

Simtul vestibular ne ofera informatii in legatura cu multe dintre abilitatile

de care avem nevoie zilnic, precum:

 Miscarea si echilibrul – copilul care sufera de disfunctii

vestibulare se misca fie prea mult, fie prea putin; este prea precaut sau, din
contra, imprudent; miscarile sale sunt stangace si lipsite de coordonare.
 Tonusul muscular – sistemul vestibular, alaturi de cel
proprioceptiv, regleaza informatiile neurologice care pleaca de la creier spre
muschi, carora le transmite exact cat sa se contracte pentru a face fata
atractiei gravitationale si, astfel, sa putem face fata activitatilor care necesita
diverse abilitati. Copilul cu disfunctie vestibulara are, de regula, un corp fara
vlaga si un tonus muscular scazut, ceea ce ii afecteaza miscarile. Muschii sunt
perfect sanatosi, dar creierul nu transmite mesajele necesare pentru a le
conferi vigoarea necesara.
 Coordonarea bilaterala – sistemul vestibular functional ajuta la
integrarea mesajelor senzoriale de la ambele parti ale corpului. In cazul unor
probleme vestibulare, copilului ii este greu sa execute miscari liniare stanga-
dreapta cu mana (de exemplu, prefera sa treaca pensula dintr-o mana in alta,
decat sa traverseze linia mediana cu mana in care se afla pensula); nu are
inca o mana dominanta; isi coordoneaza cu greu ambele maini sau ambele
picioare pentru executarea unor miscsri, precum prinderea mingii, tsierea
hartiei, saritura peste un obstacol.
 Planificarea motorie – copilul care sufera de disfunctie
vestibulara invata foarte greu o noua deprindere; chiar daca in trecut a avut o
experienta asemanatoare, creierul nu-si poate aminti senzatiile care au
caracterizat-o. Asa se face ca, desi stie sa merga pe patine cu rotile, nu poate
merge pe patine de gheata. De aceea, copilul nu poate folosi experienta din
trecut pentru a planifica si executa o abilitate noua.
 Siguranta emotionala – nefiind capabil sa prelucreze informatiile
referitoare la modul in care se misca in spatiu, multe dintre aspectele vietii
unui copil cu disfunctie vestibulara sunt dezorganizate, astfel ca el nu se poate
simti pe deplin in siguranta. Prin urmare, poate interveni stima de sine
scazuta, lipsa motivatiei de a face unele lucruri, sentimentul ca nu este iubit si
nu este vrednic de iubit. Un astfel de copil se supara usor, nu manifesta
deschidere fata de experimentarea noilor activitati, are putina toleranta la stres
si manifesta un respect scazut fata de sine insusi.

Tratament

Tratamentul sindromului vestibular se adreseaza cauzei care a dus la

declansarea simptomelor. Pacientii cu labirintita (infectie a urechii manifestata prin
ameteala, dificultati de concentrare, durere si febra) au nevoie de repaus total, in
incaperi curate, fara zgomot, precum si de administrarea de antibiotice.
 Sindromul vestibular se poate trata prin exercitii speciale de imbunatatire a
echilibrului si a controlului miscarilor oculare, efectuate cu ajutorul sfaturilor unui
terapeut. In cazul vertijului sever, se poate apela la interventia chirurgicala de
indepartare a lichidului excesiv din labirintul urechii.

Rolul terapiei de integrare senzoriala este acela de a-l ajuta pe copil sa

inteleaga stimulii pe care ii primeste din exterior si sa reactioneze potrivit fiecaruia.
Daca acesta nu poate accepta acesti stimuli la fel ca ceilalti, cu siguranta, cu ajutorul
unei interventii specializate solicitata timpuriu, copilul va reusi sa interactioneze cu
acesti stimuli, fiind invatat sa o faca in felul sau.

Terapia prin integrare senzoriala are rolul de a crea un echilibru intre sistemul
nervos central si cel periferic.

Stimularea senzoriala joaca un rol important in dezvoltarea personalitatii

copilului. Simturile ii ajuta in primii ani sa descopere lumea si sa se descopere pe
sine. Prin intermediul simturilor invata sa se apropie sau sa se fereasca de lucruri,
locuri, persoane. Simturile sunt mijloace importante prin care mediul inconjurator
contribuie la dezvoltarea personalitatii copilului. Stimularea acestora intr-un mod
potrivit varstei si nevoilor pruncilor este deci folositoare pentru cresterea lor intr-un
mod frumos si firesc.