UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREȘTI

PSIHODIAGNOZĂ COGNITIVĂ ȘI CONSILIERE PSIHOLOGICĂ

CONSILIERE PSIHOLOGICĂ ÎN ȘCOALĂ

TULBURAREA AUTISTĂ

Realizat:
Barbu Elena
An II, sem.II

- București, 2020 –
 CUPRINS

1. Tulburarea autistă – aspecte teoretice

2. Studiu de caz
3. Bibliografie
 TULBURAREA AUTISTĂ – ASPECTE TEORETICE

Considerată una dintre cele mai frecvente tulburări neuropsihiatrice ale copilăriei,
autismul afectează indivizii începând de la naștere și se păstrează pe durata întregii vieți.
Conform informațiilor publicate de OMS în anul 2017, autismul afectează 1% dintre europeni,
prevalența acestei tulburări fiind în creștere. Direcția Generală Protecția Persoanelor cu Handicap
a publicat un raport potrivit căruia, la 31 martie 2011, în România s-au înregistrat 691482
persoane cu dizabilități, dintre care 61994 erau copii cu tulburări din spectrul autist.
Autismul este o tulburare de dezvoltare a sistemului nervos central și poate fi diagnosticat
în funcție de următoarele criterii prevăzute în DSM V:
 carențe persistente în comunicarea și interacțiunea socială
 modele restricitve, repetitive de comportament, de interese sau activități
 simptome prezente în perioada timpurie de dezvoltare
 afectare clinică semnificativă în domeniile social, profesional sau în alte domenii
importante de funcționaredizabilitate intelectuală sau întârziere a dezvoltării globale
Conform DSM V, aceste simptome apar de regulă, în al doilea an de viață (între 12 și 24
de luni), însă pierderi ale abilităților sociale sau de limbaj, se pot observa și mai devreme de 12
luni. Prima oară, la copiii cu autism, se manifestă dezvoltarea întârziată a limbajului, urmată de
activități sociale ciudate, precum apucarea de mână a altor persoane, fără a le privi și un model
de comunicare neobișnuit, precum refuzul de a răspunde când sunt chemați pe nume, sau
incapacitatea de a înțelege ironia ori sensul implicit al cuvintelor. În timpul celui de-al doilea an
de viață, devin vizibile comportamentele repetitive și absența interesului pentru jocurile tipice.
Copiii cu autism trăiesc într-o lume a lor, nu au nevoie de mângâieri sau alintări, prezintă o
indiferență la tot ceea ce este în jur, nu privesc în ochi interlocutorul, preferă compania jucăriilor,
mai degrabă decât pe cea a copiilor. Din punct de vedere intelectual, mai mult de jumătate din
cei care suferă de această tulburare, au un deficit mintal, având în special, mari dificultăți în a
scrie de mână. În cazul celor care nu manifestă dizabilitate intelectuală, se observă o funcționare
psiho-socială redusă, în viața de adult, manifestată în primul rând prin incapacitatea de a avea un
trai independent și de a ocupa un loc de muncă bine plătit. Cei mai mulți copii cu autism au un
aspect fizic normal și o frumusețe peste medie, însă perimetrul cranian este cu 10% mai mare
decât normalul vârstei. În cazul excepțiilor, se poate vorbi de un chip nearmonios, cu o piele
decolorată în anumite regiuni sau prezentând diferite pete.
Autismul poate fi asociat și cu alte tulburări sau probleme comportamentale, precum:
tulburări psihiatrice (depresie severă, tendințe suicidare, schizofrenie, tulburarea obsesiv-
compulsivă, ulburarea bipolară), tulburări ale somnului, tipare alimentare neobișnuite, crize de
furie și agresivitate severe, comportament auto-agresiv.
Studiile au arătat că autismul poate fi asociat cu factori de risc genetici și ambientali.
Genele asociate cu autismul creează anomalii care afectează regiuni ale creierului, cu influență
asupra cogniției sociale. Specialiștii au demonstrat că, deși volumul creierului autist este mai
mare, regiuni ale corpului calos sunt mai mici decât normalul vârstei, ceea ce îngreunează
realizarea legăturii între diferite părți ale creierului. Autismul a fost de asemenea, asociat cu o
anomalie a nivelului de serotonină, neurotransmițătorul care favorizează legătura dintre celulele
creierului. În ceea ce privește factorii de mediu care conlucrează pentru dezvoltarea tulburării
autiste, DSM V evidențiază printre altele, vârsta parentală înaintată, greutatea mică la naștere sau
expunerea fetală la valproat.
Deoarece părerile privind adevăratele cauze ale autismului sunt împărțite, tratamentul
pentru această tulburare nu este unul specific, ci mai degrabă este o călătorie de o viață întreagă,
în care intervenția trebuie să se facă în mod continuu. Printre cele mai populare metode utilizate
în tratamentul autismului, se numără:
 Analiza aplicată a comportamentului (ABA) – bazată pe observarea comportamentului și
pe recompensare pozitivă și promptă.
 Terapia PECS (Pictures Exchange Comunications System) – folosește simbolurile în
terapie, copilul fiind învățat să asocieze o imagine pentru un anumit obiect, având astfel
capacitatea de a cere ceea ce-și dorește
 Terapia TEACCH (Tratament and Education of Autistic and Related Comunication -
Handicapped Children) – se bazează pe utilizarea de tehnici și metode pentru înlocuirea
comportamentelor incorecte cu altele corecte
 Terapia ocupațională – include activități de îngrijire personală, funcționarea în
comunitate, activități recreaționale,
Unii specialiști consideră că autismul este cauzat de hipersensibilitatea sistemului
imunitar la anumiți alergeni alimentari, precum lactatele sau glutenul, astfel că, tratamentele
nutriționale și bio-medicale care incorporează aceste opinii, conduc la îmbunătățirea stării de
sănătate a copilului autist, pe parcursul tratamentului. De asemenea, studiile arată că aportul de
vitamine și minerale (vitamine A, B6, B12, C, D, calciu și magneziu) are un impact benefic
asupra simptomelor autismului.
Tratamentul psihofarmacologic se bazează pe medicamente și substanțe psihotrope, cele
mai utilizate fiind antipsihoticele, amfetaminle și antidepresivele.
În cartea Effective Programs for Treating Autism Spectrum Disorder, sunt prezentate o
serie de caracteristici de care trebuie să se țină cont, astfel încât, tratamentul să fie eficient:
 începerea tratamentului imediat ce apar primele semne care indică tulburarea autistă
 implicarea activă într-un program de tratament cu o frecvență de 5 zile (cel puțin 25 de
ore) pe săptămână și planificarea în avans a unui an de tratament, care să includă metode
variate, în funcție de vârsta cronologică a copilului și de nivelul de dezvoltare.
 crearea oportunităților pentru exersarea oportunităților dobândite de copil în cadrul
familiei, pe stardă, la locul de joacă
 implicarea activă a familiei în procesul de recuperare și pregătirea părinților pentru
implementarea acelor programe care intră în atribuțiile lor (autoservire comunicare și
limbaj, socializare)
 evitarea prezenței într-o clasă, a mai mult de doi copii diagnosticați cu autism
 existența unor mecanisme de evaluare pe timpul derulării tratamentului, astfel încât
programul să fie ajustat, în funcție de rezultate.
 STUDIU DE CAZ

1. DATE DE IDENTIFICARE
2. MOTIVUL PREZENTĂRII
3. GHID DE OBSERVAȚIE
4. ANAMNEZĂ
I. ISTORIC FAMILIAL
II. EVOLUȚIA PATOLOGICĂ (primele manifestări până în prezent)
III. INSTRUMENTE UTILIZATE ȘI REZULTATE
5. DIAGNOSTIC CONFORM DSM V
6. DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL
7. OBIECTIVELE TERAPIEI
8. PLAN DE INTERVENȚIE

BIBLIOGRAFIE

1. Dragu, A., Mâini cuminți. Copilul meu autist, 2015, Editura Polirom, Iași
2. Howlin, P., Cohen-Baron, S., Hadwin, J., Teoria minții la copiii cu autism. Un ghid
practic, 2014, Editura Frontiera,
3. Lovaas, I, Teaching Individuals with Developmental Delays: Basic Intervention
Techniques, 2002, Editura Pro-Ed, Virginia
4. Williams, B.F, Williams, R.L, Effective Programs for Treating Autism Spectrum
Disorder, 2011, Editura Routledge, New York

5. DSM-5, Manual de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale

6. http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2019/04/Analiza_situatie_Autism_-
2019.pdf