Tulburari de comunicare

AUTISMUL
Criteriile de diagnosticare a autismului
Autismul este o tulburare definită comportamental, caracterizată prin modificări calitative ale
comunicării, interacțiunii și imaginației sociale, prin restrângerea ariei de intereseși, adeseori,
prin manierism și comportări repetitive stereotipe. Hipo- sau hiper-sensibilitatea senzorială față
de mediu reprezintă trăsături frecvent întâlnite.
Autismul are mai multe grade de afectare, care se caracterizează prin manifestări de
intensitate diferită. Identificarea precoce a condiției va fi urmată de tratamentul și terapia
adecvată pentru un parcurs optim spre recuperare.
În prezent, nu există teste medicale prin intermediul cărora să se poată diagnostica
autismul. Specialiștii vor aplica în cazul unei persoane suspecte de autism diverse instrumente
de diagnosticare și vor face multiple investigații medicale, atât pentru confirmarea condiției,
dar și pentru excluderea prezenței altor afecțiuni.
De cele mai multe ori, părinții sunt primii care observă faptul că micuțul lor are comportamente
neobișnuite, comparativ cu ceilalți copii. Aceste nereguli sunt confirmate, de obicei, de pediatrul
care observă în mod periodic copilul, în timpul consultului de rutină. De obicei, medicul pediatru
recomandă părintelui ca micuțul suspect de o tulburare din spectrul autismului să fie evaluat de
un specialist în evaluarea dezvoltării comportamentale, sociale și de limbaj și i se recomandă
intervenția timpurie. Un diagnostic corect și stabilit la timp, va fi urmat de accesul la terapii care
vor îmbunătăți zonele de dificultate și vor îmbunătăți calitatea vieții, în general.
O diagnosticare completă implică o echipă multidisciplinară de specialiști: logoped,
pediatru, neurolog pediatru, psihiatru, fizioterapeut, kinetoterapeut, psihoterapeut specializat în
terapie ocupațională, medic orl-ist, etc.
 Diagnosticarea autismului
Termenul de autism, etimologic vorbind, provine din grecescul „AUTOS”, care
înseamnă „pentru șine însuși”. Acest termen a fost introdus pentru prima data în
psihiatrie în anul 1911 de către psihiatrul elvețian Eugen Bleuler, în lucrarea sa „Grupa
schizofrenicilor”.
Autismul este o tulburare gravă a proceselor normale de dezvoltare care apăr în primii
doi ani de viață. Afectează limbajul, jocul, cogniția, dezvoltarea socială și abilitățile de
adaptare, provocând întârzieri din ce în ce mai mari față de copiii de aceeași vârstă.
Copiii cu autism nu învață așa cum învață ceilalți copii, par incapabili să înțeleagă cea
mai simplă comunicare verbală și nonverbală, informațiile senzoriale îi lasă confuzi și
sunt caracterizați de diferite grade de izolare față de lumea din jurul lor.
Persoanele cu autism prezintă o combinație individualizată și distinctivă de nevoi și calități.
Autismul reprezintă o tulburare globală și precoce a dezvoltării, care apare înaintea vârstei de
trei ani, caracterizată prin funcționarea deviantă și/sau întârziată în unul dintre următoarele
domenii: interacțiune socială, comunicare verbală sau nonverbală, comportament. Pe lângă
aceste trăsături specifice, tulburarea este însoțită adeseori de fobii/ stereotipii, perturbări ale
somnului și ale alimentației și gesturi auto-agresive.
Identificarea autismului este amânată, adeseori, până la vârstă copilăriei mijlocii, mai ales dacă
nu este prezentă întârzierea limbajului. Rapoartele retrospective sugerează că majoritatea
părinților identifică primele semne de îngrijorare aproximativ la vârsta de 18 luni. Cu toate
acestea, înregistrările video timpurii, făcute de părinți în preajma vârstei de un an, pot evidenția
trăsăturile specifice autismului, care deosebesc copilul, diagnosticat ulterior ca suferind de
autism, de alți copii de aceeași vârstă. Studiile au dovedit că diagnosticul de autism se poate
stabili cu precizie între vârstele de doi și trei ani, deși diagnosticarea spectrului autist mai larg
este mai puțin precis la acea vârstă decât la copiii mai mari. Părinții doresc stabilirea cât mai
timpurie a unui diagnostic, iar unele date atestă că intervențiile terapeutice precoce adecvate
pot ameliora rezultatele. În plus, se poate acorda un sfat genetic în momentul în care părinții își
planifică familia.
criterii de diagnostic
A. Deficite persistente în comunicarea și interacțiunea socială ce se întâlnesc în cadrul mai
multor contexte, manifestate în următoarele arii în momentul evaluării sau de-a lungul
timpului (exemplele de mai jos sunt ilustrative și nu atotcuprinzătoare):
1. Deficite în reciprocitatea social – emoțională - ce variază de la o inițiere anormală a
interacțiunii sociale și imposibilitatea de a susține o conversație, la o capacitate de împărtășire
redusă a intereselor, emoțiilor sau afecțiunii, la incapacitatea de a iniția sau de a răspunde la
interacțiunile sociale.
2. Deficite ale comportamentelor comunicării nonverbale folosite în cadrul interacțiunilor
sociale - ce variază de la comunicarea verbală și nonverbală foarte slab integrate, la anormalități
ale contactului vizual și limbajul corpului sau deficite în înțelegerea și utilizarea de gesturi, la
lipsă totală a expresiilor faciale și a comunicării nonverbale.
3. Deficite în dezvoltarea, menținerea și înțelegerea relațiilor - ce variază de la dificultăți în
a ajusta comportamentele pentru a fi potrivite în diverse context sociale, la dificultăți de a se
implica în jocuri imaginative sau de a-și face prieteni, la lipsa interesului vizavi de persoanele de
aceeași vârstă.
B. Comportamente, interese sau activități restrictive cu modele repetitive, manifestate în
cel puțin două din următoarele arii în momentul evaluării sau de-a lungul timpului (exemplele
de mai jos sunt ilustrative și nu atotcuprinzătoare):
1. Mișcări motorii, folosirea de obiecte sau limbaj stereotip sau repetitiv (de exemplu:
stereotipii motorii simple, aliniatul jucăriilor sau aruncatul obiectelor, ecolalalia, utilizarea
frazelor idiosincratice).
2. Insistență că lucrurile să se întâmple în același fel, o aderare inflexibilă la rutine sau
modele ritualizate pentru comportamente verbale sau nonverbal (de exemplu reacții extreme la
schimbări mici, dificultăți în situațiile de tranziție, modele rigide de gândire, formule de salut,
nevoia de a urma aceeași rută sau de a mânca același lucru în fiecare zi).
3. Interese restrictive, fixiste de o intensitateși concentrație anormale (de exemplu
atașament puternic sau preocupare față de un obiect neobișnuit, interese înalt restrictive și
manifestate cu perseverență).
4. Hiper sau hipo-reactivitate la stimuli senzoriali sau interes neobișnuit pentru
caracteristicile senzoriale ale mediului (de exemplu aparent indiferenți la durere sau
temperatură, reacții nepotrivite la anumite sunete, texturi, mirositul sau atingerea în mod
excesiv a obiectelor, fascinație pentru lumini și mișcare).
 C. Simptomele trebuie să fie prezente în perioada de dezvoltare timpurie (dar este posibil
să nu fie identificate în mod potrivit decât atunci când cererile sociale depășesc capacitățile
limitate ale individului, sau pot fi mascate de strategii învățate de-a lungul vieții).
D. Simptomele cauzează dificultăți semnificative din punct de vedere clinic în aria socială,
ocupațională sau alte arii importante funcționării firești a individului.
E. Aceste deficite nu pot fi explicate de prezența unei dizabilități intelectuale ( întârzierea
mintală) sau de întârziere globală în dezvoltare. Întârzierea mintală și tulburarea de spectru
autist apar în mod frecvent împreună, pentru a pune un diagnostic comorbid al tulburării de
spectru autist și întârzierii mintale, comunicarea socială ar trebui să fie sub ceea ce se așteaptă
de la un nivel general de dezvoltare.
 Nivelurile de severitate pentru
Nivelul de severitate
Nivelul 3„Necesitând suport extrem de substanțial”
Comunicarea socială
Deficitele severe în abilitățile de comunicare socială, verbală și nonverbală, provoacă deteriorări grave
în funcționare. Inițierea de interacțiuni sociale foarte limitate și răspuns minim la interacțiunile sociale
ale celorlalți (de exemplu, o persoană care prezintă câteva cuvinte inteligibile și care rareori inițiază
interacțiune, iar atunci când o face, recurge la abordări neobișnuite doar pentru a satisface nevoile,
răspunde numai la abordările sociale foarte directe.
Comportamente restrictive, repetitive
Inflexibilitate în comportament, dificultate extremă de adaptare la schimbări sau alte comportamente
repetitive /restricționate, interferează semnificativ cu funcționarea în toate domeniile. Dificultate mare
sau distres extrem în modificarea atenției sau acțiunii.
Nivelul de severitate
Nivelul 2„Necesitând suport substanțial”
Comunicarea socială
Deficite marcante în abilitățile de comunicare socială, verbală și nonverbală. Deteriorări ale
comportamentelor sociale aparent chiar cu suport. Inițiere limitată a interacțiunilor sociale și
răspunsuri reduse sau anormale la avansurile sociale ale celorlalți. De exemplu, o persoană care
vorbește în propoziții simple, a cărei interacțiune este limitată la interese speciale înguste, și
care are în mod semnificativ o comunicare nonverbală ciudată.
Comportamente restrictive, repetitive
Inflexibilitate în comportament, dificultate de adaptare la schimbare, sau alte
comportamente repetitive/restricționate apar suficient de des pentru a fi evidente
unui observator obișnuit și interferează cu funcționarea într-o varietate de
contexte. Dificultate şi/sau distres în modificarea atenției sau acțiunii.
Nivelul de severitate
Nivelul 1„Necesitând suport”
Comunicarea socială
Fără sprijin acordat, problemele în comunicarea socială provoacă dificultăți evidente. Dificultăți în inițierea
interacțiunilor sociale, exemplele clare de răspunsuri atipice sau nereușite la inițiativele sociale ale altora.
Pot să pară ca au un interes scăzut în interacțiunile sociale. De exemplu, o persoană care este capabilă să
vorbească în propoziții complete și se angajează în comunicare dar a cărei comunicare către și dinspre alții,
precum și încercările de a-și face prieteni sunt ciudate și de obicei fără succes.
Comportamente restrictive, repetitive
Inflexibilitatea în comportament determină o intervenție semnificativă în funcționarea într-unul sau mai
multe contexte. Dificultate în comutarea între activități. Probleme de organizare și planificare ce împiedică
independența.
Simptomele determină o deteriorare semnificativă clinică în domeniul social, profesional sau în
alte domenii importante de funcționare. Aceste tulburări sunt mai bine explicate prin deficiență
de intelect (tulburare de dezvoltare intelectuală) sau întârziere globală de dezvoltare.
Deficiența de intelect și tulburarea de spectru autist co-apar frecvent. Pentru a distinge între
tulburarea de spectrul autist și deficiența de intelect, comunicarea socială ar trebui să fie sub
limita estimată pentru nivelul de dezvoltare generală.
Notă: Persoanele cu diagnostic de tulburare autistă, tulburare Asperger sau tulburare pervazivă
de dezvoltare, ce nu se specifică altfel, bine diagnosticate prin DSM-IV, ar trebui să aibă
diagnosticul de tulburare de spectru autist. Persoanele care au marcante deficite în comunicarea
socială, dar ale căror simptome nu îndeplinesc astfel criteriile pentru tulburare din spectrul
autist, ar trebui să fie evaluate pentru tulburare de comunicare socială (pragmatic).
- Tulburări de comunicare și interacțiune
(tulburări din spectrul autistic, sindromul Asperger)

•Fiecare copil diagnosticat cu tulburări de spectru autist este diferit,

așadar dificultățile și punctele forte ale segmentului limbaj și
comunicare vor fi diferite.

Este aproape imposibil să selectăm un plan de dezvoltare a

comunicării care să funcționeze la fel de bine pentru toți copiii. În
schimb, ne putem ghida după câteva principii eficiente, care să
atingă cele mai importante abilități pe care dorim să le dezvoltăm.
Stabiliți obiective pentru dezvoltarea comunicării funcționale, spontane
Aceasta înseamnă ca fiecare copil să poată comunica celor din jur nevoile și dorințele
de bază, fără să aibă nevoie de ajutor sau prompt (făra a fi necesar ca adultul să-l
întrebe ”ce vrei?”, ”vrei jucăriile?” sau ”spune ce vrei”).
Cei mai mulți copii vor reuși să facă cereri spontane, ajutați prin procesul de terapie,
prin folosirea diverselor tehnici din ABA, Verbal Behavior etc. Pentru copiii care au
însă dificultăți semnificative, există însă sisteme alternative de comunicare bazate pe
tehnologie, ce pot dezvolta abilitatea copiilor de a fi spontani în utilizarea limbajului.
LetMeTalk este una dintre aplicațiile gratuite de comunicare alternativă augmentativă
de tip tehnologic, sistemul PECS – bazat pe imagini, sau semnele gestuale, ce pot fi de
folos în dezvoltarea limbajului funcțional. Acestea nu exclud utilizarea limbajului
verbal, ci pot fi folosite parțial în procesul de recuperare, iar integrarea și combinarea
lor cu metodele consacrate vor oferi un plus de independență copiilor în folosirea
independentă a comunicării.
Eliminarea graduală a promptului și utilizarea acestuia sau a întrebărilor
ajutătoare sunt aspecte la fel de importante pentru dezvoltarea unei comunicări
spontane.
De exemplu, la început îi puteți oferi un prompt complet copilului, spunându-i
exact ceea ce doriți ca el să răspundă. Apoi, puteți diminua promptul verbal,
oferindu-i un prompt vizual, precum o imagine sau un simbol.
De asemenea, poate fi util să începeți prin a-l învăța prima dată pe copil să facă
cereri de bază, orientate spre lucrurile care-l motivează cel mai tare pe copil,
apoi puteți trece progresiv spre forme mai dificile sau complexe de comunicare –
comentarii, forme de salut, a pune întrebări, a face complimente.
Stabiliți obiective de interacțiune cu alți copii de aceeași vârstă
Deoarece segmentul social este adesea extrem de deficitar, prioritizarea
abilităților de interacțiune și comunicare cu alți copii este esențială.
Abilități de joc – predați tipuri de joc, forme de interacțiune și răspuns în cadrul
jocurilor, comportamente adecvate
Răspunsul la nume – învățați-l pe copil să răspundă când este strigat pe nume
de către un adult și de către alți copii
Stabilirea mecanismului de împărtășire a atenției (joint attention), astfel încât
să se poată conecta mai ușor în relațiile cu cei din jur
Abilități de conversație – observați cu atenție ce abilități lipsesc în interacțiunea
verbală a copilului cu colegii, apoi încercați să selectați aceste obiective în
terapie (pune întrebări celorlalți, poate dezvolta un subiect de conversație,
poate face afirmații personale?)
Predați perspectiva vizuală și elemente din teoria minții, astfel încât să-l ajutați
pe copil să înțeleagă mai bine perspectiva celorlalți, emoțiile și rapoartele
sociale.
Bibliografie:
Wakefield AJ, Murch SM, Anthony A, Linnell J, Casson DM, Malik M, et al. Ileal-lymphoid-nodular
hyperplasia, non-specific colitis, and pervasive developmental disorder in children. Lancet
1998;351:637-41.
Fombonne E. The epidemiology of autism: a review. Psychol Med 1999;29:769-86.
Szatmari P. The causes of autism spectrum disorders. BMJ 2003;326:173-4.
Rutter M, Silberg J, O'Connor T, Simonoff E. Genetics and child psychiatry: II empirical research
findings. J Child Psychol Psychiatry 1999;40:19-55.