Sunteți pe pagina 1din 19

Tetraplegie

Programul de recuperare al bolnavilor paraplegici si tetraplegici, este unul foarte complex, fiind nevoie
de cooperare interdisciplinara (medic neurolog, urolog, R.M.F.B, psihoterapeut, logoped, kinetoterapeut si
ergoterapeut).
Programul de recuperare neuro-motorie, trebuie sa se desfasoare pe o durata de 15-20 minute zilnic,
crescandu-se treptat durata exercitiului in functie de adaptarea pacientului la efort.
Inainte de inceperea programului kinetic se face o evaluare functionala completa, de catre medicul
R.M.F.B impreuna cu kinetoterapeut, ergoterapeut.
Obiectivele programului kinetic in traumatismele vertebro-medulare la pacientii cu afectari
neurologice sunt:

prevenirea deformarilor si atitudinilor vicioase;

mentinerea amplitudinilor normale de miscare in articulatii;

mentinerea unui tonus muscular cat mai echilibrat;

cresterea progresiva a fortei si rezistentei muschilor total sau partial inervati;

reeducarea ortostatismului si activitatilor de transfer;

reeducarea mersului;

reeducarea activitatilor gestuale necesare unei independente maxime in autoservire si deplasare.


Programul kinetic se va incepe cu posturari pentru prevenirea atitudinilor vicioase si deformarilor.
Posturarile trebuie sa fie cat mai comode pentru bolnav, aceste posturari se pot realiza si cu ajutorul unor
dispozitive; acestea sunt:

pentru decubit ventral, pacientul este asezat pe un suport cu plan inclinat de 15 grade-20 grade,
partea inferioara sa permita atingerea solului cu degetele de la picoare, iar cea superioara sa fie cat
lungimea bratului si jumatate a antebratului, pe laterale sunt fixate curele la nivelul axilelor si a bazinului,
la nivelul umerilor si pubisului sunt plasate sprijinitoare pentru a evita alunecarea, ceea ce permite

mentinerea aliniamentului corporal. Acest suport este captusit pentru a preveni starile de disconfort ale
pacientilor.

pentru decubit lateral pacientul este asezat pe un pat cu placa laterala (formand cu patul un unghi
de 90 grade) cu o inaltime de 40-50 cm care asigura o pozitionare corecta a corpului, cu sprijin pe perna
a membrelor supeioare si inferioare.

pentru pozitia asezat cu picioarele intinse (postura papusi joase, inalte) se realizeaza cu ajutorul
patului articulat.

pentru verticalizare se utilizeaza, masa de verticalizare cu sistem de fixare la nivelul picioarelor,


genunchilor si a pieptului. Gradul de verticalizare va creste progresiv.
Ca ultima noutate posturarea pacientului se poate face si in bazine speciale, temperatura apei trebuie sa
fie adaptata scopului urmarit. Posturarea pacientului in apa calda se va face cu ajutorul unor materiale
gonflabile care asigura o buna flotabilitate. In acest sens se pot folosi colaci din cauciuc special adaptati,
material plastic, lemn, pluta, etc.
Ca efecte notabile ale acestei posturari sunt: dobandirea treptata a unei relative autonomii in posturarea
corpului, mobilitatea articulara este influentata in mod favorabil permitand persoanelor cu para sau
tetraplegie sa perceapa miscarile segmentelor, conduce la o relaxare musculara generala, faciliteaza
reeducarea functionala a segmentelor.

Mobilizarea pasivo-activa a pacientului cu traumatism vertebro-medular in


faza post acuta
In aceasta etapa a recuperarii neuromotorie se utilizeaza diagonalele Kabat astfel:
Diagonala I flexie pentru membrul superior (D1F)
Pacientul este culcat pe spate la marginea patului, membrul superior se afla intins pe langa corp in
usoara abductie de 45 grade, mana in extensie si in pronatie priveste cu podul palmei spre pat, degetele
fiind indepartate in extensie. Capul este rotat de partea membrului superior respectiv (stanga-dreapta).
Kinetoterapeutul sta de partea membrului superior care lucreaza, mana sa prinde mana bolnavului,
degetele 3 4 si 5 sunt prinse intre degetul mare si aratatorul mainii kinetoterapeutului, mediusul si inelarul
kinetoterapeutului se gasesc intre indexul si degetul mare al pacientului in timp ce degetul mic cuprinde
primul metacarpian. Cealalta mana a kinetoterapeutului cuprinde bratul pacientului imediat sub articulatia
umarului. Bratul pacientului descrie o miscare diagonala ca si cum ar arunca ceva peste umarul opus,
bratul se anteduce, se roteaza in afara si se adduce, cotul se indoaie usor, antebratul se supineaza,
mana si degetele se flecteaza, capul se roteaza de partea cealalta urmarind miscarea mainii.

Diagonala I extensie pentru membrul superior (D1E)


Din pozitia finala a primei diagonale membrul superior este dus in pozitia initiala urmarind in sens invers
aceeasi miscare: rotatie externa, extensia si abductia umarului, pronatia antebratului, extensia mainii,
extensia si indepartatrea degetelor.

Diagonala a-II-a flexie a membrului superior (D2F)


Pacientul este culcat pe spate la marginea patului cu membrul superior ridicat deasupra capului in
abductie de 30 grade, antebratul in pronatie maxima, bratul rotat in afara, degetele in extensie si abductie
mana in extensie. Kinetoterapeutul sta de partea membrului superior respectiv, priza fiind aceeasi ca la
diagonala I, cealalta mana se aplica pe brat, se indoaie degetele apoi mana, se supineaza antebratul se
adduce bratul si se roteaza inauntru si se flecteaza. Cotul este relaxat in tot timpul miscarii, la sfarsitul
miscarii se executa flexia si opozitia policelui. Se descrie o miscare in diagonala ampl pana pe soldul
opus ca si cum ar lua un obiect de deasupra capului pentru a-l baga in buzunarul opus al pantalonului.

Diagonala a-II-a extensie a membrului superior (D2E)


Din pozitia finala de mai sus membrul superior este dus in pozitia initiala executand extensia degetelor si
a manii, pronatia antebratului, abductia, extensia si rotatia externa a bratului.

Diagonala I flexie pentru membrul inferior (D1F)


Pacientul este culcat pe spate cu membrul inferior extins in abductie, usoara rotatie a soldului cu piciorul
in eversie. Kinetoterapeutul sta de partea mebrului superior respectiv, mana cuprinde piciorul peste fata
sa dorsala astfel incat cele patru degete se aseaza peste marginea interna a coapsei. Miscarea se
executa cu genunchiul in extensie si are loc gradat: extensia degetelor, flexia dorsala a piciorului si
inversia sa, adductia flexia si rotatia interna a coapsei.

Diagonala I extensie pentru membrul inferior (D1E)


Din pozitia de la sfarsitul miscarii precedente se fac: flexia degetelor, extensia piciorului, extensia
abductia si rotarea in afara coapsei cu inversia piciorului.

Diagonala a-II-a flexie pentru membrul inferior (D2F)


Pacientul este culcat pe spate cu membrul inferior adus dincolo de linia mediana usor rotat in afara;
piciorul in extensie si in inversie, degetele flectate. Kinetoterapeutul face priza la fel ca-n cazul diagonalei
I doar ca mana prinde coapsa pe fata sa externa. Se efectueaza extensia degetelor, flexia dorsala si
eversia piciorului, flexia coapsei cu abductie si rotatia sa externa.

Diagonala a-II-a extensie pentru membrul inferior (D2E)


Miscarea are loc ca si in cazul primei diagonale in amplitudinea sa maxima.

Aceste diagonale pot fi executate atat pasiv cat si activ cu rezistenta. Exista variante pentru miscarile
genunchiului, cotului capului si trunchiului.
Se utilizeaza tehnica de facilitare "segventialitatea pentru intarire" dar pot fi utilizate si altele (contractii
repetate, inversare lenta cu opunere, inversarea agonistica, M.A.R.O). O atentie deosebita se acorda
marelui dorsal, singurul muschi care face legatura intre membrele superioare si bazin, adductor si
extensor al bratului care intra in actiune la sprijinul in carje sau la barele paralele; ridicator al
hemibazinului homolateral, antreneaza si membrul inferior respectiv, permitand mersul in "patru timpi"
antrenarea lui se face din decubit lateral, radicand bazinul contra rezistentei de catre kinetoterapeut. Se
antreneaza in schema D1E in zona scurta impreuna cu patratul lombar sau opunandu-se rezistenta la
extensia-flexia laterala-rotatia trunchiului.

Metode de facilitare a rostogolirii pacientului cu traumatism vertebro-medular


in faza post acuta

Flexia capului si a gatului cu rotatie ajuta trecerea din decubit dorsal in decubit ventral a
pacientului.

Extensia capului si a gatului cu rotatie ajuta trecerea din decubit ventral in decubit dorsal a
pacientului.

Incrucisarea bilaterala a membrelor superioare produce o miscare pendulara atunci cand trece
din decubit dorsal in decubit ventral.

Incrucisarea gleznelor faciliteaza rostogolirea.

Tehnici de intoarcere in pat, de ridicare si deplasare a pacientului cu


traumatism vertebro-medular in faza post acuta
Intoarcerea din decubit dorsal in decubit lateral se realizeaza astfel: pacientul este in decubit dorsal cu
bratele incrucisate pe trunchi, genunchiul stang flectat, capul intors spre partea dreapta; kinetoterapeutul
lateral pe partea dreapta plaseaza o mana pe bazin iar cealalta pe umarul stang executa o tractiune
simultana a umarului si bazinului ducand pacientul in decubit lateral.
Intoarcerea din decubit dorsal in decubit ventral se realizeaza astfel: pacientul in decubit dorsal cu bratul
stang pe piept si cu mana dreapta sub ceafa, piciorul stang asezat peste cel drept, kinetoterapeutul
lateral pe partea dreapta plaseaza o mana pe bazin iar cealalta pe umar, se aduce pacientul in decubit
lateral apoi se plaseaza bratul stang pe pat iar pe cel drept in prelungirea corpului, se continua
intoarcerea pana in decubit ventral, capul se rasuceste spre kinetoterapeut.
Ridicarea si deplasarea cu tractiune se realizeaza din decubit dorsal cu genunchii flectati, talpile pe pat
bratele il cuprind pe kinetoterapeut plasand un brat pe sub axiala iar celalalt pe umar astfel incat sa-si
inclesteze degetele la nivel cervical; kinetoterapeutul este lateral cu palmele pe pat si picioarele fandate.
Kinetoterapeutul isi va indrepta trunchiul ridicand si deplasand pacientul spre inainte.
Ridicarea in asezat la marginea patului se realizeaza din decubit lateral cu genunchii usor flectati in afara
patului, mana pe deasupra umarului kinetoterapeutului; iar cu cealalta mana pe coapsa externa a
pacientului. Kinetoterapeutul este in lateral in fata pacientului cu o mana pe omoplat si antebratul
sprijinind umarul, iar cu cealalta pe coapsa, se duc picioarele in afara patului prin impingerea coapselor
spre inainte concomitent cu tragerea trunchiului in sus, incat sa aseze pacientul la marginea patului.
Progresul se face de la postura cu baza de sustinere mare la cele cu baza cat mai mica, crescand
constiinta unui nou centru de greutate. Aceasta miscare cu timpul poate fi facuta de catre pacient singur
asigurat sau supravegheat de catre kinetoterapeut.

Pentru a preveni tulburarile vasomotorii progresia in asezat se face gradat de la 30 grade pana ce
pacientul poate sa stea la 90 grade fara sa ameteasca.

Reeducarea respiratorie a pacientului cu traumatism vertebro-medular in faza


post acuta
Pacientul cu paraplegie sau tetraplegie trebuie invatat sa respire cu ajutorul diafragmului cat si
promovarea evacuarii secretiilor bronsice prin posturi de drenaj bronsic.
Pacientul cu bratele pe langa corp asezat in decubit dorsal, kinetoterapeutul asezat la capul pacientului
cu palmele pe regiunea subclaviculara, in timpul expirului se executa cu podul palmei presiuni orientate
de sus in jos si oblic inainte.
Din decubit dorsal cu bratele pe langa corp pacientul executa un expir profund odata cu bombarea
abdomenului apoi un expir profund cu presiunea mainilor pe abdomen.
Cu o minge medicinala de aproximativ 1-1.5 kg tinuta in maini, pacientul face o inspiratie profunda cu
bombarea abdomenului odata cu ducerea mingii in sus, apoi o expiratie prelungita cu asezarea mingii pe
abdomen.
Pacientul din asezat in pat cu bratele sprijinite pe coapse, trunchiul usor flectat, kinetoterapeutul este
pozitionat in spatele pacientului cu antebratele sprijinite pe umerii acestuia iar palmele plasate pe partea
superioara a toracelui; pacientul executa un expir prelungit timp in care kinetoterapeutul exercita o
presiune pe umeri cu antebratele si pe torace cu palmele, apoi urmeaza o scurta apnee, timp in care
pacientul contracta musculatura abdominala fara a executa o retragere sau o bombare a abdomenului;
apoi pacientul executa un inspir kinetoterapeutul reducand treptat presiunea.
Profesorul Albert Haas de la Institutul de Recuperare Medicala a alcatuit un program de exercitii pentru
drenajul bronsic postural (acest program este recomandat si pacientilor la domiciliu) dupa cum urmeaza:
Exercitiul 1: Din sezand 5 pozitii fiecare, mentinandu-se 10-15 sec:
1. Se sta drept;
2. Se apleaca trunchiul lateral dreapta la 45 grade;
3. Se apleaca trunchiul lateral stanga la 45 grade;
4. Se apleaca trunchiul pe spate la 30 grade;
5. Se apleaca trunchiul in fata la 45 grade.
Exercitiul 2: Din decubit 2 pozitii cate 10-15 sec:
1. Decubit dorsal fara perna;
2. Decubit ventral.
Exercitiul 3: Din decubit lateral 4 pozitii cate 10-15sec:
1. Decubit lateral stang, cu perna mica sub cap;
2. Se pivoteaza pe umarul stang, rotindu-se cat mai mult posibil in fata umarul drept si trunchiul;

3. Invers dar in decubit lateral drept;


4. Se pivoteaza umarul drept, rotindu-se cat mai mult posibil in fata umarul stang si trunchiul.
Exercitiul 4: Din decubit ventral, o perna sub abdomenul superior, capul se sprijina pe antebratele
incrucisate inainte, se mentine 10-15 sec.
Exercitiul 5: Din decubit dorsal cu o perna mica sub fese genunchii flectati la 90 grade, patul; inclinat cu
15 grade din pozitia Trendelenburg care se mentine 20 sec.
Exercitiul 6: 2 pozitii a cate 10-15 sec, patul la fel ca la exercitiul 5:
1. Decubit lateral stang cu o perna sub sold si baza toracelui;
2. Decubit lateral drept.
Exercitiul 7: 4 pozitii fiecare de cate 10-15 sec, patul ridicat cu 20 grade in pozitia Trendelenburg:
1. Decubit dorsal
2. Se roteaza trunchiul spre stanga pivotand pe umarul stang, umarul drept ajungand la 45 grade.
Membrele inferioare raman intinse cu degetele in sus
3. Din nou se reia pozitia 1
4. Ca la pozitia 2 dar rotirea este spre dreapta.
Exercitiul 8: Exercitiul final pentru a drena bronhiile mari: Decubit ventral in latul patului astfel incat
membrele inferioare, bazinul sa fie pe pat. Trunchiul indoit de la mijloc este aplecat spre podea fruntea se
sprijina pe mainile puse pe podea, trunchiul face cu podeaua un unghi de aproximativ 45 grade. Un pahar
pentru secretii va fi la indemana. Durata acestei pozitii va fi de minim 3 minute putand merge pana la 20
minute. Aceste exercitii se executa dimineata si seara.

Transferul pacientului cu traumatism vertebro-medular in faza post acuta


Transferul este o actiune ce trebuie sa fie bine pregatita de catre kinetoterapeut, pacientul trebuie sa
inteleaga necesitatea acestui procedeu de deplasare care poate fi temporar sau definitiv. Kinetoterapeutul
trebuie sa-l instruiasca pe pacient in legatura cu pozitia in fotoliu rulant pe care trebuie sa o adopte, care
sunt principalele actiuni premergatoare, cum trebuie sa actioneze dupa ce a ajuns in fotoliu rulant, ce
dificultati poate sa intampine, ce avantaje prezinta acest mod de deplasare.
Transferul pasiv de pe pat in fotoliu rulant se realizeaza astfel: pacientul in pozitia asezat cu
genunchii extinsi pe pat, cu picioarele usor departate, bratele incrucisate in dreptul abdomenului,
kinetoteraeutul in spatele pacientului apuca pe sub axile de antebrate. La comanda ridica pacientul de pe
pat si-l aseaza in fotoliu rulant, picioarele pacientului raman pe pat iar kinetoterapeutul le va plasa pe
srijinitoarele de jos ale scaunului. Fotoliul rulant este plasat in unghi drept fata de pat cu rotile blocate.
Transferul activo-pasiv de pe pat in fotoliu rulant se realizeaza astfel: pacientul in pozitia asezat cu
genunchii extinsi cat mai aproape de marginea patului se prinde cu mainile de sprjinitoarele externe ale
fotoliului rulant, kinetoterapeutul in spate sustine fotoliul runant. La comanda pacientul ridica singur
trunchiul de pe pat transferandu-l in fotoliul rulant, apoi kinetoterapeutul va ridica picioarele pacientului si

le va plasa pe sprijinitoarele de jos ale scaunului. Fotoliul rulant este plasat paralel cu patul cu rotile
blocate.
Transferul pasiv din fotoliul rulant pe pat se realizeaza astfel: kinetoterapeutul aseaza picioarele
pacientului pe pat apoi se duce in spatele acestuia, pacientul incruciseaza bratele la nivelul abdomenului,
iar kinetoterapeutul pe sub axile il prinde de antebrate, la comanda il ridica in pat.

Reeducarea pacientului cu traumatism vertbro-medular in faza post acuta


pentru ortostatism si mers
Inainte de inceperea programului in aceasta faza se tine cont de criteriul Guttman care prevede ca in
momentul in care para sau tetraplegicul iti mentine echilibrul stand in sezut cu ochii inchisi si cu bratele
intinse inainte. Se va incepe programul de ortostatism si mers. Pacientul executa singur exercitii active cu
rezistenta pentru a favoriza ortostatismul si mersul cu supravegherea kinetoterapeutului.
Din decubit dorsal, cu un baston sau un cordon elastic pacientul executa miscari ale membrelor
superioare.
Din decubit dorsal, cu sprijin pe coate pacientul isi ridica fesele de pe pat si mentine cateva secunde,
relaxeaza apoi reia exercitiul.
Din decubit dorsal, kinetoterapeutul sta in genunchi peste pacient cu genunchii de o parte si de alta a
soldurilor pacientului. Kinetoterapeutul prinde antebratele supinate ale pacientului la nivelul pumnului,
pacientul trage pentru a se ridica in sezand, apoi se lasa pe saltea. Acest exercitiu este indicat pentru
pacientii cu tetraplegie.
Din decubit dorsal genunchii flectati sustinuti de catre kinetoterapeut, mainile pe coapse, pacientul ridica
capul si omoplatii de pe pat alunecand cu mainile pe coapse. Genunchii flectati sustinuti de catre
kinetoterapeut, bratele pe langa corp, mainile pe pat, pacientul aluneca cu trunchiul pe pat (flexie
laterala), ducand mainile spre calcaie. Pacientul in decubit ventral cu srijin pe coate isi trece greutatea de
pe un antebrat pe celalalt, la inceput antebratul liber ramane pe pat, apoi il ridica.
Pacientul in decubit ventral cu srijin pe coate se taraste pe coate spre inainte-inapoi, iar
kinetoterapeutul opune rezistenta la nivelul picioarelor. Cu sprijin pe maini pacientul isi trece greutatea de
pe o mana pe cealalta. Cu sprijin pe maini pacientul face flotari.
Pacientul in decubit ventral se lasa pe o parte flectand cotul in timp ce membrul superior opus este dus
inainte tragand hemicorpul si hemibazinul.
Din asezat cu genunchii extinsi, mainile se sprijina pe doua carti, pacientul isi ridica bazinul si face
miscari antero-posterioare ale pelvisului, de lateralitate si de rotatie. Cu genunchii extinsi pacientul
executa flexia trunchiului incercand sa ajunga cu degetele mainilor la degetele picoarelor.

Din asezat cu gambele atarnate la marginea patului, pacientul executa balansari antero-posterioare
ale trunchiului, kinetoterapeutul opune rezistenta. Cu gambele atarnate la marginea patului, pacientul
arunca cu mingea pe un perete sau este aruncata catre kinetoterapeut.
Pe un scaun cu fata la spalier, pacientul executa ridicari si asezari pe scaun cu ajutorul mainilor care
prind o sipca. Pe un scaun intre barele paralele, pacientul se ridica si se aseaza pe scaun cu sprijin pe
barele paralele. Pe un scaun in fata oglinzi, pacientul executa la comanda kinetoterapeutului miscari ale
membrelor superioare la inceput cu ochii deschisi, apoi cu ochii inchisi.
Cu spatele sprijinit de spatarul scaunului cu doua gantere in maini cu antebratele lipite de torace,
pacientul executa flexii si extensii ale coatelor. Cu spatele sprijinit pe spatarul scaunului cu doua gantere
in maini executa flexii ale bratelor.
Din asezat pe pat, cu antebratul sprijinit pe masa plana cu degetele rasfirate, executa presarea fiecarui
deget pe masa. Acest exercitiu este indicat pentru pacientii cu tetraplegie.
Din asezat pe scaun, pacientul muta pe masa obiecte de diferite marimi si grosimi. Din asezat cu
genunchii extinsi pacientul executa flexia trunchiului incercand sa ajunga cu degetele mainilor la degetele
picoarelor, pentru tetraplegici mana partial afectata prinde mana afectata.
Din patrupedie, pacientul ridica alternativ cate un membru superior, transferand greutatea pe cealalta
jumatate a corpului.
Kinetoterapeutul sta in spatele pacientului cu prize pe soldurile pacientului, pacientul incearca sa-si treaca
greutatea pe hemicorpul opus iar kinetoterapeutul opune rezistenta.
Din patrupedie, pacientul executa miscari de balansare inainte-inapoi in lateral si in diagonala,
amplitudinea va creste progresiv. Kinetoterapeutul in spatele pacientului imprima miscari de
dezechilibrare in sens anteroposterior si lateral.
Din patrupedie pacientul executa mersul inainte, inapoi, in lateral.
Din pozitia pe genunchi cu fata la spalier cu sezuta pe calcaie, iar cu mainile prinde o sipca, executa
ridicare in pozitia pe genunchi urcand cu mainile pe spalier. Kinetoterapeutul sta pe calcaie in fata
pacientului, acesta cu mainile pe umarii kinetoterapeutului care ghideaza manual pelvisul pacientului.
Din ortostatism cu fata la spalier, sprijin de o sipca pacientul la spalier executa genuflexiuni. Intre
barele paralele, pacientul cu sprijin pe maini ridica alternativ cate o mana de pe bara. Intre barele
paralele, pacientul executa miscari de flexii laterale de torsiuni ale trunchiului, sprijinul in maini incepe sa
se faca din ce in ce mai slab. Pacientul poate executa exercitii la scripete, la helcometru, la cadru
suspendat, pe plansete balansoare,la stending, la multitrainer, la power-stepper etc. La inceputul
activitatii la unele din aceste aparete mainile afectate sunt prinse cu mansete reglabile in cazul pacientilor
tetraplegici. Exercitiile la scripete, helcometru, la power-stepper, etc, se pot executa si din fotoliul rulant.
Exercitiile de ambulatie pentru para sau tetraplegici au urmatoarele efecte:

Reduce spasticitatea si previn contracturile;

Pune in functie toata musculatura voluntara capabila sa raspunda;

Pevine osteoporoza si pierderea calciului, cu fragilizarea oaselor;

Previne calculoza urinara;

Previne osificarea reflexa a tesuturilor moi;

Sunt benefice pentru drenajul urinar si perisaltismul intestinal.


Exercitii de mers intre barele paralele:

cu sprijin bilateral pe cele doua bare fixe ale paralelelor sau cu sprijin unilateral

cu sau fara orteze lungi, cu sau fara orteze scurte

exercitii de mers intre barele paralele cu sau fara ajutorul kinetoterapeutului, pas cu genunchiul la
piept, pas cu calcaiul la sezut, mers pe varfuri, mers pe calcaie, pas adaugat, pas incrucisat, pas fandat

pasul piticului, la inceput cu sprijin unilateral sau bilateral pe o bara sau pe barele mici ale
paralelelor

mers cu spatele spre inainte intre barele paralele

exercitii de urcare si coborare a obstacolelor de diferite inaltimi fara orteze lungi

exercitii de trecere peste obstacole de diferite inaltimi fara orteze lungi

exercitii de mers de pe un obstacol pe altul de inaltimi diferite fara orteze lungi

exercitii de mers fara sprijinul mainilor intre paralele, cu mainile deasupra barelor paralele, in
cazul dezechilibrarilor fiind permisa atingerea usoara a barelor.
Exercitii de mers cu orteze pentru membrele inferioare:

cu doua orteze lungi (genunchi, glezna, picior);

cu o orteza lunga si una scurta (glezna, picior);

cu orteza lunga;

cu doua orteze scurte;

cu o orteza scurta.
Exercitii de mers cu sprijin bilateral pe cele doua bare paralele dupa cum urmeaza:

cu sprijin bilateral pe cadru de mers tip tetrapod, cu role in partea anterioara (pentru tetraplegici
mai inalt la inceput, membrele superioare fiind sprijinite pe antebrate, iar dupa o perioada de recuperare
cu progress vizibil, cu sprijinul mainilor pe cadrul de mers clasic);

cu sprijin bilateral la o bara fixa si intr-o carja canadiana;

cu sprijin bilateral pe un cadru de mers mobil;

cu sprijin bilateral in doua carje canadiene, la inceput intre paralele iar apoi in afara lor;

cu sprijin unilateral intr-o carja canadiana (simpla, tripod sau tetrapod);

cu sprijin bilateral la o bara fixa si intr-un baston (simplu, tripod sau tetrapod);

cu sprijin unilateral intr-un baston;

cu sprijin unilateral la o bara fixa;

exercitii de mers pe teren variat;

exercitii de mers, in timpul carora kinetoterapeutul, care sta in pozitie laterala fata de pacient,
incearca sa-l dezechilibreze in diverse directii;

exercitii de urcare si coborare a scarilor stas.


Exercitii de mers fara sprijinul mainilor:

intre paralele, cu mainile deasupra barelor paralele, in cazul dezechilibrarilor fiind permisa
atingerea usoara a bratelor;

in afara bareleor paralele.

Exercitii de mers fara orteze pentru membrele inferioare:

cu ajutor bilateral sau unilateral din partea kinetoterapeutului;

cu sprijin mare, moderat sau mic.


Exercitii de mers fara ajutor din partea kinetoterapeutului care asigura sau supravegheaza (de
aproape sau de departe) pacientul.
Pentru cuantificarea abilitatilor motorii ale pacientului cu leziuni vertebro-medulare folosim scala WISCI,
evaluarea constand in observarea mersului pe distante de 10m (o tura dus-intors pe lungimea
paralelelor). Kinetoterapeutul alege gradul de dificultate in functie de siguranta si nivelul de confort al
pacientului, cuantificarea fiind graduala.
Exercitii de cadere asistata, in siguranta, in momentul dezechilibrarii pacientul care se deplaseaza cu
srijin bilateral in doua carje sau cu sprijin unilateral intr-o carja canadiana sau intr-un baston si
deasemenea, in timpul deplasarii fara sprijinul membrelor superioare. Exercitii de revenire in pozitia
bipeda, dupa cadere accidentala in timpul deplasarii pacientului, cu ajutorul a doua sau a unei carje
canadiene si a unui membru superior, sau unui baston si a unui membru superior sau, pur si simplu, cu
ajutorul celor doua membre superioare.
Mobilitatea in fotoliu rulant:

in salon, in sectie, pe holuri, in lift, in cladirea spitalului, in afara cladirii;

in curte, pe strada, in magazine;

deplasare: rulare inainte, inapoi, intoarceri, urcare si coborare a planurilor inclinate (rampe,
pante);

deplasare pe doua roti: rulare inainte, inapoi, intoarceri pe doua roti;

urcare si coborare pe si de pe diferite obstacole cu diferite inaltimi, de exemplu trotuare;

trecerea peste diferite obstacole, urcarea si coborarea scarilor;

urcarea pe fotoliu rulant dupa caderea accidentala (de pe el);

exercitii de transfer din fotoliu rulant in autoturism si invers (cu sau fara placa de transfer, cu sau
fara ajutorul kinetoterapeutului).

Reeducarea mersului si controlului vezical prin electrostimulare la pacientul cu


traumatism vertbro-medular in faza post acuta
Stimularea recuperarii controlului voluntar este eficienta in anumite situatii (atunci cand tracturile
piramidale nu sunt complet intrerupte). Stimularea electrica poate incuraja activitatea musculara, poate
oferi un impuls senzitiv care sa intareasca imaginea membrului respectiv, poate amplifica recrutarea
musculara si poate suplimenta feedback-ul asupra posturii in ortostatiune sau asupra distributiei greutatii.
Stabilizarea articulatiilor membrului inferior pentru realizarea mersului, si asistarea contractiei unor grupe
musculare pentru a obtine o deplasare a acestuia sunt aplicatii complexe, cu grad diferit de dificultate in
functie de deficitul existent. In cazul mentinerii unui control voluntar suficient, miscarile pot fi realizate
relativ usor cu ajutorul unor dispositive cu electrozi de suprafata. In cazul lipsei controlului voluntar exista
dispozitive care asigura ortostatiunea si ridicarea in ortostatism cu electrozi implantati sau de suprafata.
Neuroprotezele sunt dispozitive care sustin efectuarea activitatilor curente substituind functii ale
organismului. Sunt disponibile urmatoarele dispozitive cum ar fi:

Handmaster (NESS) care asigura controlul mainii fara a fi necesare interventii chirurgicale;

Sistemul Parastep cu 4-6 canale de stimulare cutanata pentru realizarea ortostatiunii si a unui
grad limitat de deplasare;

Sistemul RGOII combina ortezarea trunchiului si membrelor inferioare cu stimularea electrica cu


scopul de a obtine o calitate mai buna a mersului;

Sistemele implantate sunt eficiente in paraliziile incomplete, dar dificultatile sunt mai mari in cazul
paraplegicului;

Sistemul Freehand este o neuroproteza complet implantabila care ofera tetraplegicilor un grad de
utilitate a mainii;

Sistemul FES pentru stimularea membrelor inferioare pentru obtinerea ortostatiunii si mersului la
paraplegici, stimularea membrului superior pentru realizarea extensiei-flexiei cotului, bratului si pumnului,
reducerea spasticitatii.
La pacientii cu leziuni medulare sunt utile si dispozitivele pentru control vezical si anal cum ar fi:

Dispozitivul Medtronics Interstim duce la ameliorari in cazul mictiunilor imperioase (la 45% din
cazuri se realizeaza o eliminare comleta, la 34% o reducere cu 50% a episoadelor de incontinent, iar 70%
nu mai prezinta episoade cu eliminare abundenta);

Dispozitivul Medtronic este aprobat in Europa si in curs de evaluare in Statele Unite, stimuleaza
direct nervul rusinos care inerveaza sfincterul anal si muschii planseului pelvin.
La pacientii cu sfincter anal sever denervat s-a incercat crearea unui neosfincter folosind pediculi din
muschii glutei sau gracilis infasurati in jurul canalului anal. Antrenarea electrica a muschiului si
combinarea cu un stimulator implantat au dus la rezultate pozitive in multe cazuri.
In unele centre stimularea electrica este recomandata pacientilor tetraplegici pentru ameliorarea
statusului cardiovascular.
Recuperarea mersului pentru subiectii paraplegici reprezinta inca o provocare, diverse colective de
cercetare de pe tot mapamondul fiind angrenate in aceasta activitate de cercetare.
Rezultatele sunt incurajatoare si lasa deschisa cale spre noi idei de control a miscarii, noi propuneri
pentru miniaturizarea sistemului senzorial si a celui de electrostimulare. Cercetarile raman inca in stadiu
de laborator, dar prin prisma noilor electrozi miniaturizati, care pot fi relativ usor implantati, oferind o mai
buna selctivitate a muschilor activati, pot in scurt timp sa depaseasca bariera utilizarii clinice sau in
ambulatoriu.

Programul kinetic al pacientului cu traumatism vertebro-medular, faza post


acuta in hidroterapie
Ca noutate exista centre de recuperare care au adaptat in bazine speciale toata gama de aparatura dintro sala de kinetoterapie. Exercitiile sunt aceleasi ca cele din sala numai ca sunt facute in bazin sub
supravegherea kinetoterapeutului. Imersia in bazin se face pe o panta special adaptata, sau cu sisteme
special adaptate.

Masajul pacientului cu traumatism vertebro-medular in faza post acuta


Manevrele masajului au capacitatea de a pregati musculatura pentru kinetoterapie: pentru musculatura
hiportona se indica masajul excitant si pentru cea hipertona masajul sedativ. Manevrele de masaj asigura
incalzirea locala a regiunii datorita activarii circulatiei locale. Datorita activarii receptorilor cutanati si prin

hiperemia activa dezvoltata de manevrele masajului classic au capacitatea de a induce un puternic efect
analgetic. Important pentru masaj, este procedura de pregatire pentru programului kinetic de recuperare.
Manevrele masajului clasic au importanta actiune mecanica combatand aderentele, retracturile si previne
aparitia escarelor.

Terapia ocupationala a pacientului cu traumatism vertebro-medular in faza


post acuta
Terapia ocupationala sau ergoterapia este o metoda kinetologica de recuperare psiho-fizica bazata pe
exercitii sau procedee fizice inspirate din activitati obisnuite de viata. Scopul ergoterapiei il reprezinta
abordarea integrativa a doua paralele intim intricate: functionalitate (avand la baza refacerea controlului
motor voluntar, respectiv a miscarii coordonate, abilitatii) si tonus psihic (acea stare de confort psihologic
propensiv de nivel bazal); modalitatea cea mai eficienta este antrenarea volitiva a pacientului intr-o
activitate atent aleasa (coordonata evaluarii de specialitate RMFB cu consecinte in sfera
psihoemotionala).
Elementul central al abordarii in ergoterapie, cu consecinie in sfera socio-economica, il reprezinta
activitatea profesionala a subiectului care genereaza cheia programului kinetic de:

Reinvatarea abilitatilor, cand reluarea muncii este posibila, prin folosirea de tehnici de baza
(pornind de la ocupatii de baza bazate pe utilizarea de lut, lemn, fier, fibre), sau complementare (folosirea
tastaturii la un informatician, a clapelor la un pianist)

Adaptarea mediului sau locului de munca, la restantul functional al individului, prin tehnici de
readaptare

Reorientarea vocationala cand practicarea vechii meserii nu mai este posibila, prin tehnici de
exprimare

Tehnicile recreative adaptate sau sportive completeaza paleta metodologica aleasa, permitand
structurarea unui program adaptat fiecarui pacient. In cazul traumatismelor vertebro-medulare implicarea
ergoterapeutului se face adaptat in functie de gradul deficitului motor.
La paraplegic programul de terapie ocupationala cuprinde:

Exercitii privind tehnica de imbracare a trenului inferior;

Efectuarea de masuratori privind alegerea corecta a scaunului rulant si adaptarii ulterioare a


acestuia daca este nevoie

Transfer din scaunul rulant la baie, autoturism;

Discutti privind reintegrarea socio-profesionala, pacientul putand efectua din pozitia sezand o
gama larga de activitati;

Solutii pentru adaptarea spatiului de locuit.


Programul de terapie ocupationala a tetraplegicilor se face dupa o evaluare care stabileste nivelul
neurologic motor al membrelor superioare ale pacientului dupa care se stabilesc obiectivele specific
programului ergoterapic:

Se face mobilizarea articulara, insistandu-se pentru fiecare tip de miscare;

Se stabileste daca pacientul are sau nu nevoie de orteze si se alege modelul potrivit (orteza va fi
confectionata de catre ergoterapeut in functie de deficitul functional al pacientului);

Se urmareste zilnic starea mainii pentru aprecierea evolutiei functionale, inclusiv a evaluarii
eficientei modului de abordare ergoterapic;

Se opineaza asupra tipului de fotoliu rulant indicat la momentul oportun, dimensiunile si


adaptarile cu care acesta ar trebui prevazut;

Se stabileste modul de lucru la sala de ergoterapie unde obiectivul principal este performarea
prehensiunii (daca este cazul, cand nivelul neurologic este inalt, se va incepe cu exercitii pentru ridicarea
bratelor.
Programul de terapie ocupationala va include:

Balans cu brat suspendat, cu ajutor si apoi fara ;

Prinderea de obiecte cu brat suspendat daca avem functioanre distala si slaba functionare
proximala;

Ridicarea membrelor superioare din poala la inaltimi crescute progresiv, intai pe manerul
scaunului, apoi pe bancul de lucru, din ce in ce mai sus; se vizeaza lucrul pe verticala si in plan oblic;

Lucrul in planul mesei: stergerea mesei in diferite directii impreuna cu ergoterapeutul acesta
ghidand mana pacientului;

Mutarea de obiecte si aici existand o varietate, in functie de situatie; pentru prehensiunea propriuzisa se va incepe cu manevrarea de obiecte mari, confectionate din materiale usoare si cu suprafata
ruguroasa; treptat acestea vor fi inlocuite cu obiecte mici si netede;

Exercitii de asamblare, inchiderea, deschiderea de nasturi, legarea de sireturi, etc;

Exercitii pentru mancat, baut, scris, barbierit, cum sa faca acest lucru, cum sa poata sa tina o
cana, o lingura, o periuta de dinti, o sticla, orice obiect necesar vietii de zi cu zi a pacientului.
Ergoterapeutul este responsabil inclusiv de pregatirea prealabila a bolnavului printr-o buna comunicare,
pentru ca acesta sa accepte folosirea adptarilor in caz de necesitate fie temporar sau permanent. Se fac
exercitii pentru imbracarea trenului superior si inferior la tetraplegici aici fiind necesare adaptari ajutatoare
aplicate daca este nevoie chiar pe haine cum ar fi; inele de fermoare, bride de prindere, etc.
Ergoterapeutul discuta cu pacientul si cu familia despre locuinta acestuia, oferindu-i solutii pentru
amenjarea ei (se infatiseaza pacientului inclusiv modalitati de transfer la baie, in autoturism).