Master an 2 KRRM

Protocol de tratament kinetic în Boala Parkinson

Badiu Adriana Elena

1
Motto: ’’ Există inimi devotate, spirite pline de curaj,

Există suflete pure şi adevărate,

Atunci oferă-i lumii tot ce ai mai bun,

Şi tot ce-i mai bun la tine se va întoarce!’’.

NU TERBUIE PRIVIT CU SCEPTICISM IDEEA REEDUCĂRII FUNCŢIONALE A

PACIENŢILOR CU BOALĂ PARKINSON DEŞI ESTE O AFECŢIUNE EVOLUTIVĂ

Obiective:

- I.Ameliorarea mobilităţii
- II.Ameliorarea vitezei de mişcare
- III.Ameliorarea coordonării mişcăriilor:
-Ameliorarea respiraţiei
-Ameliorarea mimicii

!!!Scăderea forţei musculare NU reprezintă o problemă vizată de programul de recuperare

deoarece există riscul de agravare a SPASTICITĂŢII cu dificultăţi mari la mobilizare!!!.

Clinic semnele majore sunt:

-Rigiditate musculară progresivă

-Bradikinezia (dificultatea de-a iniţia mişcări)

-Tremor neintenţional de repaus al extremităţiilor (ectromielice), care determină

la rândul lui: tulburări posturale importante (Cifoză cu proiecţia capului şi trunchiului înaite,
flexum de şold şi genunchi), mers cu paşi mici şi fără balansul membrelor superioare, afectarea
reflexelor de redresare cu pierderea echilibrului, deformări ale membrelor şi facies imobil.

2
 Deşi tratamentul medicamentos şi cel chirurgical au adus rezultate importante în evoluţia
bolii, kinetoterapia păstrează un loc foarte important şi indispensabil în asistenţa acestor bolnavi.

I. Ameliorarea motilităţii

Tulburările de mobilitate datorită spasticităţii, redorilor articulare consecutive absenţei

indelungate a unor amplitudini complete ale mişcărilor şi bradikineziei sunt caracteristici
parkinsonianului.

De aceea exerciţiile de bază pentru ameliorarea mobilitătii cuprind tehnicile de facilitare

neuroproprioceptivă pentru promovarea unuia sau altuia dintre tipurile de contracţii musculare,
tehnici descrise de M. Knott şi D. Voss:

1.Inversarea lentă (IL): reprezintă contracţii concentrice, ritmice ale agoniştilor şi

antagoniştilor dintr-o schemă de mişcare, fără pauză între inversări, se creşte treptat rezistenţa
aplicată mişcărilor, DAR cu mare grijă ca mişcarea să se execute pe toată amplitudinea şi în
acelaşi timp să fie suficient de intensă ca să recruteze un număr maxim de motoneuroni. Dacă
avem un dezechilibru muscular în jurul unei articulaţii, rezistenţa se va aplica pentru început
pentru muşchii mai puternici căci astfel determinăm un efect facilitator pe antagoniştii slabi.
Această tehnică are la bază legea lui Sherrington a ’’inducţiei succesive’’: o mişcare este
facilitată de contracţia imediat precedentă a antagonistului ei’’. IL inhibă contracţia agonistului
spre sfârşitul mişcării, dar pregăteşte antagonistul.

2.Iniţierea ritmică are rol în promovarea mobilităţii fiind imposibilă de-o cauză
musculară, una dată de hipertonie şi alta de hipotonie. Scopul este relaxarea, pentru ca în felul
acesta mişcarea să se execute pasiv, apoi treptat pasivo-activ şi activ. FOARTE important
comenzile verbale sunt esenţiale:exemplu-relaxează-te şi lasă-mă pe mine să-ţi mişc
segmentul(braţul)!

-mişcă-l odată cu mine!

3
Mişcările se excută lent şi ritmic, iar comenzile verbale vor fi insistente şi ferme. TREBUIE
evitată orice mişcare, acţuine care ar produce la orice muşchi ’’stretch-reflex-ul’’!!!. Cănd
mişcarea activă se efectuează şi devine posibilă se poate aplica o uşoară rezistenţă, astfel
progresiv se trece spre tehnica de IL. IMPORTANT!!!-poziţionarea pacientului şi comenzile
verbale cu rol inhibitor al tonusului muscular în caz de hipertonie.

3.Rotaţia ritmică: este larg utilizată în special în cazurile de hipertonie cu dificultăţi de

mişcare activă. Are la bază MIŞCAREA PASIVĂ. Dacă apar dureri la rotaţie se renunţă!!

Exemplu: se ridică segmentul dorit de pe planul patului de către kinetoterapeut care execută
rotaţii ritmice stânga-dreapta în axul segmentului timp de 10 sec., verbal comanda este-
relaxează-te şi lasă-mă pe mine să-ţi mişc segmentul!!. Odată cu obţinerea relaxării se efectuează
mişcarea care este limitată, iniţial pasiv sau dacă este posibil activ de către pacient. Se reia rotaţia
cu o altă încercare până la limita noului nivel cîştigat.

Un rol important îl are RELAXAREA musculară!!!

Sunt două motive pentru care mişcarea izotonică se face contra unei rezistenţe uşoare (gravitaţia
sau mâna kinetoterapeutului:

a.determină inhibiţie a antagoniştilor întinşi prin mişcarea concentrică a agoniştilor

b.rezistenţa creşte forţa musculară a agoniştilor cu echilibrarea forţelor de-o parte şi de

alta a articulaţiei.

4.Inversarea agonistică: realizează atât contracţie concentrică cât şi excentrică de

exemplu pe flexie sau extensie cu realizarea unei mişcări izotonice pe toată amplitudinea, contra
unei rezistenţe tolerate, la amplitudinea maximă se efectuează o mişcare de revenire pe o distanţă
mică cu rezistenţă, apoi mişcarea iniţială până la capăt şi se repetă

Exemplu: pentru flexorii coapsei, în decubit dorsal se ridică coapsa, se excută o rezistenţă de
către kinetoterapeut, împingând uşor în jos (contracţie concentrică); când coapsa este flectată se
solicită pacientului să o ţină în această poziţie, iar kinetoterapeutul o împinge în jos (contracţie
excentrică) şi se repetă!!!

FOARTE IMPORTANT:

4
 -executarea de rotaţii ale capului şi trunchiului pentru cerşterea mobilităţii şi ameliorarea
echilibrului

-aderenţa pacientului care trebuie să execute mişcările în faţa oglinzii pentru autocontrol

-schimbarea exerciţiilor pentru a prevenii monotonia şi pierderea interesului pacientului

-exerciţiile sunt excutate iniţial in simetrie, iar apoi în asimetrie ex. Un braţ face flexie iar
celălalt face abducţie

-atenţie posturilor de lucru- corijarea deficienţelor posturale cea mai cunoscută este
’’metoda daneză Heckscher’’ –corijarea deficienţelor gâtului şi poziţiei capului:exerciţiu 1: în
poziţia şezând datorită apariţiei vertijului la subiecţii vârstnici- miscări de extensie-flexie,
lateralitate dreapta-stânga, rotaţie, circumducţie ale capului, mişcări de flexie-extensie pe
diagonala de 45 de grade. Efect de asuplizare şi decontracturare; exerciţiu 2: izometrie pentru
tonifierea musculaturii gâtului pentru extensori; exerciţiu 3: din decubit dorsal pentru corectarea
lordozei cervicale şi tonifierea musculaturii cefei se efectuează desprinderea spatelui de sol cu
lomba lipită de sol şi cu genunchii flectaţi şi sprijin pe occiput

- corijarea curburilor patologice a coloanei dorsale mai ales în cazul spatelui cu

cifoză: exerciţiu 1: in poziţia patrupedă, o mână se duce spre călcâi trunchiul se înclină de
aceeaşi parte, această mişcare se execută alternativ pe fiecare parte; exerciţiu 2: mers în
patrupedie cu mâna şi piciorul opus apoi cu mâna şi piciorul omolog ’’mersul cămilei’’; exrciţiu
3: în patrupedie se duce înaite un braţ alternativ, exerciţiu executat în timpul expiraţiei; exerciţiu
4: in poziţia şezând pe taloane cu mâinile sprijinite pe sol şi trunchiul aplecat în faţă, se face
ridicarea în sus a braţului fără modificarea poziţiei trunchiului se excută tot în expiraţie; exerciţiu
5: în poziţia călare pe o banchetă sau un scaun, în mâini se ţine un baston la nivelul umerilor, cu
coatele flectate, spatele drept cu trunchiul uşor flectat, se fac rotaţii de trunchi intr-o parte şi alta;
exerciţiu 6: în ortostatism cu picioarele îndepărtate, flexie la 45 de grade a trunchiului, genunchi
flectaţi, mâinile pe genunchi, se extind genunchii cu redresarea curburii spatelui prin tracţionarea
înapoi a umerilor şi ridicarea capului; mâinile atârnă în faţă se incrucişează membrele superioare
sau cu anteducţia alternativă a câte unui membru superior.

5
 - corijarea poziţiei bazinului: exrciţiu 1: din patrupedie către mâna opusă se
avansează genunchiul care rămâne în sprijin pe sol, apoi celălalt genunchi, se execută în timpul
inspirului; exrciţiu 2: în ortostatism cu mâinile sprijinite pe un scaun sau banchetă, cu greutatea
corpului distribuită pe mâini, se face flexie a genunchilor transferând greutatea corpului pe
membrele inferioare şi cifozându-se coloana, tercându-se apoi repede în poziţia iniţială, se excută
în expir; exrciţiu 3: în ortostatism cu spatele la 30 de cm de un perete, se face cifozarea coloanei
lombare până la contactul acesteia cu peretele, corpul se sprijină pe perete, se face flexia
genunchilor şi se caută să se treacă centrul de greutate al corpului pe membrele înferioare,
eventual cu sprijinul braţelor pe acel perete; exerciţiu 4: ’’basculare a bazinului’’ a lui
Mensendieck- din poziţia ortostatică cu vârfurile picioarelor indepărtate 20-30 de cm, luându-se
punct fix solid pe picioare, se incearcă efectuarea unei rotaţii externe a membrelor inferioare cu
contracţia fesierilor, astfel se reduce înclinarea bazinului.

II. Ameliorarea vitezei de mişcare

Are un rol esenţial în viaţa parkinsonianului din punct de vedere socio-profesional prin
corectarea şi reeducarea bradikineziei.

Se utilizează stimuli senzoriali de exemplu: strigăt, lumină, fluierat, bătaia din palme, muzica
ritmică care evidenţiază un progres remarcabil în 3-4 săptămâni cu ameliorarea mersului, vitezei
de excuţie şi vorbirii fără exrciţii în acest scop.

Executarea mişcărilor sub influienţa stimulilor senzoriali, menţine atenţia şi interesul pacientului
pe tot parcursul programului ce stă la baza efectelor pozitive constatate, NU orice stimul
senzorial are efect pozitiv exemplu: vibraţia maselor musculare creşte tremurăturile şi alterează
mişcarea.

Tehnica ’’pompajului’’ sau ’’ritmică’’ – segmentul care va fi utilizat este mişcat pasiv de câteva
ori pe toată amplitudinea mişcării dorite, apoi se face mişcarea ritmic activ de câteva ori, aceste
pompaje se utilizează câteva zile la rând, care precedă exerciţiile active pe diversele direcţii de

6
mişcare şi segmente. Treptat prin suprimarea pompajului, mişcarea activă şi-a îmbunătăţit viteza
de iniţiere şi derulare.

III. Ameliorarea coordonării mişcărilor

Tremurăturile de repaus neintenţionale alături de spasticitate determină un important deficit de

coordonare, pentru aceasta se apelează la o serie de exerciţii cu scop în imbunătăţirea
coordonării.

 Exerciţii libere axio-periferice şi periferice-axio-periferice care urmăresc refacerea

automatismelor de echilibru sau de stabilizare prin antrenarea unor lanţuri kinetice
închise sau deschise, cu raport intre trunchi şi articulaţiile periferice.
Exerciţii pentru flexie-extensie:

Ex. 1. Pacientul în poziţia şezând la marginea mesei, cu gambele atârnând, mâinele

aşezate pe şolduri- kinetoterapeutul împinge în sacade din ce în ce mai intense, cu ambele
mâini umerii pacientului, încercând să-l răstoarne spre spate sau înainte, astfel pacientul
se opune menţinându-şi echilibrul, cea ce înseamnă contracţia lanţului flexor anterior
(cap-trunchi-şold), şi respectiv a celui extensor posterior (cap-trunchi-şold). Dacă se
urmăreşte activitatea unilaterală, membrul inferior opus se flectează cu piciorul în sprijin
pe masă, iar mâinile se aşează pe genunchi. O variantă la exerciţiul 1 este poziţia şezând
în ’’rugăciune mahomedană’’ cu sprijin pe taloane.
Ex. 2. O replică pe lanţul exterior este poziţia în decubit dorsal cu membrele inferioare
întinse: kinetoterapeutul exercită o presiune în jos pe spinele antero-superioare, pacientul
se opune luând ca puncte de sprijin umerii şi taloanele şi incearcă să desprindă bazinul de
pe masă; dacă se pune sub glezne o pătură făcută sul (şoldurile vor fi uşor flectate), forţa
extensorilor este mai solicitată.
Ex. 3. Din patrupedie, cu kinetoterapeutul aşezat la capul pacientului trage în faţă de
umeri, pacientul se opune ceea ce înseamnă că se pun în tensiune flexorii şoldului;
dirijarea în sens invers a forţei kinetoterapeutului va pune în tensiune extensorii. Pentru

7
antrenarea unilaterală se împinge câte un membru inferior spre cranial pentru flexori şi
spre caudal pentru extensori.
Ex. 4. Pedalaj pe bicicletă.
Ex. 5. În bazin- bătăi ritmice cu membrele inferioare întinse ca la craul.

Exerciţii pentru abducţie-adducţie:

Ex.1. Din poziţia ’’ cavalerului servant’’ kinetoterapeutul aplică la nivelul şoldului o forţă
dirijată dorso-caudal, apoi medial, pacientul se opune prin contracţia extensorilor coxo-
femuralei stângi, apoi a abductorilor a coxo-femuralei drepte. Exerciţiul devine complex
prin exrcitarea unei forţe de împingere medială la nivelul feţei externe a genunchiului
stâng, abductorii orizontali ai coxo-femuralei stângi vor fi şi ei solicitaţi.
Ex. 2. Din ortostatism kinetoterapeutul cu o mână împinge bazinul de la stânga orizontal
spre dreapta, iar cu cealaltă împinge umărul drept spre stânga; pacientul se opune prin
contracţia abductorilor şoldului drept şi musculatura trunchiului de pe dreapta, totodată
participă şi adductorii şoldului stâng. Cavariantă la acest exerciţiu se utilizează o chingă
prin care kinetoterapeutul trage spre dreapta bazinul pacientului care se opune, pacientul
sprijină antebraţul stâng de umărul kinetoterapeutului, împingând în jos.
Ex. 3 Din unipodal pe şoldul de sprijin se exercită împingeri orizontale de către
kinetoterapeut intr-un sens sau altul, astfel pacientul se opune prin contracţia abductorilor
sau adductorilor, cât şi a musculaturii laterale a trunchiului.
Ex.4. Pacientul în ortostatism, lângă un perete, cu umărul stâng sprijinit de acel perete,
ridică piciorul stâng de pe sol iar bazinul este translat spre perete;-este antrenată
stabilitatea (abductorii) de pe dreapta.
Ex. 5. În bazin pe spate cu sprijinul mâinilor pe bară, se fixează palete la gambe în plan
sagital, făcându-se abducţii şi reveniri cât mai repede. O altă variantă ar fi aşezarea între
membrele inferioare a unei plăci (de la coapse la glezne) mai lată sau mai îngustă, după
caz, membrele inferioare ţin strâns placa şi se mişcă solidar într-o parte şi alta.

Exerciţii pentru rotatori:

8
Ex. 1. Pacientul în poziţie şezândă cu mâinile în şolduri; kinetoterapeutul îl
dezechilibrează împingându-l spre dreapta, pacientul opune rezistenţă ceea ce antrenează
mişcarea spre stânga a MI cu rotaţie externă pe dreapta şi cu rotaţie internă spre stânga;
dacă MI stâng este ţinut la piept, solicitarea rotatorilor externi dreapta este mai mare,
dacă se împinge corpul spre stânga (genunchi la piept) sunt solicitaţi rotatorii interni
dreapta.
Ex. 2. În poziţia de ’’cavaler servant’’ cu sprijin pe sol a genunchiului unui membru
inferior, celălalt membru pe o placă prevăzută cu rotile care este rulată înainte şi înapoi
realizează astfel o rotaţie internă cu abducţie orizontală, dar şi o rotaţie externă.
Ex.3. Pacientul în ortostatism cu un picior pe un suport rotativ (giroplan), celălalt pe un
suport fix, se excută rotaţii de încărcare. O altă variantă este- pacientul se sprijină cu un
genunchi pe giroplan, se face rotaţia MI de pe giroplan, cu sau fără rezistenţa
kinetoterapeutului ( la nivelul gleznei).
Ex. Periferice-axo-periferice care pornesc de la membrele superioare către trunchi şi de
aici către şolduri
Ex.1. Poziţia corpului în raport cu membrele inferioare întinse ţine de gradul de retracţie
a ischiogambierilor; astfel kinetoterapeutul împinge ventral mâinile pacientului, care se
opune şi astfel pune în tensiune (contracţie) flexorii braţelor, extensorii trunchiului şi ai
şoldurilor. Tracţionarea spre spate determină intrarea în contracţie a lanţului flexor al
trunchiului şi şoldurilor.
Ex. 2. In decubit lateral pacientul face un efort de adducţie a braţului, pentru a se opune
tracţiunii kinetoterapeutului, musculatura hemicorpului drept determină ridicarea
bazinului care pentru a fi menţinută necesită contracţia abductorilor şoldului drept. Pentru
intesificarea acesteia se încarcă cu greutate la nivelul gleznei. Pentru lanţul antagonist se
face contrarea adducţiei MS stâng determinând ridicarea bazinului care este menţinută de
adducţia şoldului drept.
Ex. 3. Pacientul în decubit lateral drept, cu MI stâng întins, iar MI drept cu gamba flectată
la 90 de grade din genunchi; MS stâng flectat înainte la 90 de grade de unde încearcă o
abducţie orizontală-kinetoterapeutul cu priză pe pumn opunându-se; prin intermediul
musculaturii trunchiului, hemibazinul stâng este adus înainte, ceea ce rotează intern
şoldul drept, solicitând rotatorii externi pentru a menţine echilibrul bazinului.

9
Exerciţii pentru centura scapulară:

Ex. Pentru bascularea anterioară a umărului:

Ex. 1. Pacientul în decubit ventral, cu MS pe lângă corp, ţine în mâini capetele unei corzi
care trece peste un scripete mobil, prins de o altă coardă trecută peste un scripete fix şi
terminată cu o contragreutate- se execută extensia simultană simetrică a MS bilateral
mobilizând greutatea, umeri vor fi împinşi anterior.
Ex. 2. Pacientul în semişezând pe o masă cu spătar oblic, cu braţele abduse la orizontală,
coatele flectate şi antebraţele verticale în jos, ţine în mâini un baston la spate, care se
sprijină de spătarul mesei-în timp ce kinetoterapeutul execută o rezistenţă pe stern şi alta
pe frunte, pacientul încearcă să-şi desprindă trunchiul de spătar împingând în baston,--
este un ex. Axio-periferic care ţine în contracţie flexorii trunchiului şi gâtului cu
producerea basculării anterioare a umerilor.

Ex. pentru bascularea posterioară a umărului:

Ex.1. Pacientul în poziţie şezând, kinetoterapeutul produce o rezistenţă la nivelul unui

MS flectat la 90 de grade pentru a realiza o contracţie a extensorilor respectivului MS şi
astfel facilitează contralateral flexorii celuilalt MS, precum şi fasciculul inferior al
trapezului, basculând posterior umărul MS neflectat.
Ex. 2. Tot în poziţie şezând, pacientul cu MS ridicate la zenit, kinetoterapeutul face
prizele pe pumni, trăgând îndărăt şi dezechilibrând corpul posterior; pacientul se luptă
pentru menţinerea echilibrului, contractând flexorii coapselor, abdominalii, flexorii
scapulo-humerali şi trapezul inferior.
Ex.3. Pacientul în decubit ventral, cu braţele pe lângă corp, prinde cu mâinile marginile
mesei; execută extensia CF bilateral eventual kinetoterapeutul opune rezistenţă, mişcarea
fiind stabilizată de extensorii rahisului, trapezului inferior şi flexorii SH. Ex. 2 şi 3 sunt
periferico-axio-periferice (disto-axio-distale).

10
Ex. pentru bascularea internă a scapulei:

Ex.1.Din şezând cu mâinile împreunate la spate (lombosacrat), mâna unui MS presează în

mâna celuilalt MS care caută să opună rezistenţă cu adaptarea la posibilităţiile forţei
fiecărei mâini.

Ex. pentru bascularea externă a scapulei:

Ex.1. Pacientul în decubit dorsal, cu braţele la trunchi, ţine în mâini capetele unei corzi
care trece pe după tălpi, cu genunchi uşor flectaţi; se extind genunchi ceea ce duce la
tracţionarea în jos a MS cu contracţia rotatorilor externi ai scapulei.

Ex. pentru adducţia scapulei:

Ex.1. Pacientul în decubit ventral cu braţele la trunchi, coatele flectate, antebraţele pe

masă, cu mâinile supinate şi gleznele fixate la masă; kinetoterapeutul imprimă rezitenţă
pe occiput şi interscapular; pacientul execută extensia capului şi trunchiului ceea ce
determină contractarea întregului lanţ al extensorilor posteriori (cervicali-dorsali-lombari-
coxo-femurali) şi a flexorilor genunchiului; scapulele întră în adducţie, acesta fiind un
exerciţiu axio-periferic.

Ex. pentru abducţia scapulei:

Ex. 1. Din poziţia patrupedă se încearcă împingerea coloanei dorsale dintre omoplaţi spre
zenit; deoarece braţele sunt fixate se realizează contracţia disto-axială a abductorilor
scapulei, o presiune dorsală măreşte forţa de contracţie.

Ex pentru flexia braţului:

Ex.1.În poziţia şezând cu braţele la trunchi şi coatele flectate; kinetoterapeutul aplică

prizele cu mâna dreaptă ţine mâna dreaptă a pacientului iar mâna stângă o aplică la

11
 nivelul cotului; cu mâna dreaptă a lui se opune la tripla extensie a MS stâng al
pacientului, luând punct fix rezistenţa de pe antebraţul drept, unde se produce contracţia
flexorilor braţului.
Ex.2. Pacientul în decubit dorsal, iar kinetoterapeutul cu prizele pe articulaţia radio-
carpiană a MS drept cu mâna dreaptă şi cu mâna stângă pe faţa medială a coapsei MI
stâng; pacientul execută concomitent flexia SH şi extensia CF opuse-exerciţiu disto-axio-
distal.

Ex. pentru extensia braţului:

Ex. 1. Pacientul în decubit dorsal, cu braţele la trunchi, coatele flectate, antebraţele la

zenit; prize cu rezitenţă pe cele două taloane; se solicită pacientului să preseze în jos pe
taloane, iar în acest moment kinetoterapeutul saltă corpul pacientului-exerciţiu disto-axio-
distal.

Ex. pentru abducţia braţului:

Ex.1.În ortostatism, lângă un zid, în lateral la 30-40 de cm distanţă, cu faţa dorsală a

mâini lipită de acel zid; kinetoterapeutul împinge trunchiul spre zid, în timp ce piciorul
lui blochează din lateral piciorul pacientului pentru a nu face abducţia CF; menţinerea
echilibrului se face prin acţiunea abductorilor MS.

 Exerciţii de rotaţie a trunchiului, asociind mişcări de braţe sau paşi de mers, foarte
important ritmul de execuţie
 Exerciţii cu bastoane, minge, popice, în concomitenţă cu mişcări ale membrelor
inferioare (mers, sprijin pe un picior cu ridicarea genunchiului opus, mers pe vârfuri, în
care deasemenea este esenţial ritmul
 Exerciţii de mers: cu viteze variabile, păşit pe aceeaşi linie, păşit urmărind semne trasate
pe podea, păşit în lateral sau înapoi, mers cu paşi incrucişaţi, urcat şi coborât scări. În
timpul acestor exerciţii se acordă o atenţie deosebită balansului membrelor superioare şi
oscilaţiilor laterale ale trunchiului

12
  Exerciţii de cules diferite obiecte şi aranjat în diverse modalităţi
 Terapia ocupaţională este adaptată în funcţie de stadiul bolii şi cuprinde activităţi casnice
cât şi jocuri.

IV. Ameliorarea respiraţiei

Se doreşte realizarea unui nou stereotip dinamic respirator, datorită deficitului ventilator
restrictiv, cauză a unei rigidităţii toraco-abdominale. Se vor executa exerciţii de relaxare generală
şi toracică, urmate de exerciţii respiratorii toracice, abdominale şi în final abdomino-toracice
inferioare. Exerciţiile vor fi ritmate pe stimulatoare de respiraţie. Ritmarea se va face şi pe paşi
de mers.

Exerciţii (posturi) de relaxare respiratorie:

- În decubit dorsal, partea rabatabilă de capul patului ridicată la 45 de grade; capul pe o

pernă mică fără ca umerii să atingă perna
- Sitemul celor cinci perne aşezate una peste alta, ca treptele unei scări
- Din poziţia şezând trunchiul nu se reazemă pe spătar, postura aplecat inainte (LFP) cu
scăderea tensiunii în muşchii abdominali, diminuarea presiunii viscerelor pe diafragm,
creşterea mobilităţii diafragmului şi rezultă mărirea ventilaţiei bazelor pulmonare.

Exerciţii de respiraţie abdominală se realizează utilizând metoda contrapresiunilor (saci de nisip,

mâinile pacientului sau ale kinetoterapeutului). Reeducarea respiraţiei abdominale se face din
decubit dorsal, din şezând, din ortostatism, în mers, în efort la urcatul şi coborâtul scărilor şi
astfelse crează un nou stereotip dinamic respirator.

Exerciţii de reeducare a respiraţiei toracice cuprinde ca tehnică de lucru contrarea de către

kinetoterapeut a mişcării inspiratorii, astfel se solicită expiraţia cu presiunea kinetoterapeutului
puternică pe măsură ce expiraţia se apropie de final. Poziţia pacientului este în decubit dorsal, cu
mâinile kinetoterapeutului orientate cu degetele răsfirate spre lateral. Sunt două regiuni foarte
importante de reeducat cea inferioară sau medio-bazală ( aici se utilizează o chingă) şi regiunea

13
bazală posterioară (cu pacientul poziţionat în decubit ventral, iar mâinile kinetoterapeutului
presează bazele posterioare toracice. Reeducarea unui hemitorace se realizează prin 2 posturi de
bază: din decubi lateral (hemitoracele de antrenat este deasupra, sub lombe se aşează o pernă,
capul se lasă mai jos, poziţie ce ar ’’deschide’’ hemitoracele) aceste exerciţii se execută în doi
timpi în inspiraţie şi în expiraţie; din şezând.

V. Ameliorarea mimicii

Un semn bine cunoscut la cei Boală Parkinson este rigiditatea feţei ’’figura de ceară’’, în acest
sens exerciţiile de mimică se excută în faţa oglinzii şi sunt la început analitice (vizând separat
fruntea sprâncenele, ochii, obrajii, gura), apoi sunt globale de expresie (de râs, plâns, mirare,
furie). Tehnica de lucru are la bază repetiţiile aceleiaşi mişcări ritmate.

IMPORTANT: Un rol decisiv în reeducarea funcţională a pacienţiilor cu Boală Parkinson îl are

familia care trebuie să incurajeze şi să asiste eforturile bolnavului. Veţi insista asupra
aparţinătorilor să aibă răbdare cu bolnavul pentru ca acesta să-şi execute zilnic programul de
exerciţii (de câteva ori pe zi), propus pentru perioada respectivă.

14
Spitalul Universitar Clinic de Dr. Cristian Kelemen-Med.
Rezident

Recuperare Cluj-Napoca Sub îndrumarea şi sprijinul

Specialitatea: Recuperare, Medicină Fizică, Dr. Pop Luminiţa-Med.

Primar şi

Şi Balneoterapie Dr Coman Niţa-Med. Rezident

25.04.2012

15