Kinetoprofilaxia în osteoporoză

Conform OMS, osteoporoza este o boală generalizată a scheletului,

caracterizată prin scadărea masei osoase şi deteriorarea microarhitecturii ţesutului
osos, având drept consecinţă creşterea fragilităţii osoase şi a riscului de fracturi
produse la traumatisme minime sau chiar spontan. E cea mai frecventă boală a
metabolismului osos şi afectează mai frecvent femeile decât bărbaţii,
caracterizându-se prin compromiterea rezistenţei osoase, ceea ce predispune la un
risc crescut de fracturi.
Constatări ale unor studii recente au arătat că osteoporoza afectează
preponderent subiecţii vârstei a treia (peste 60 ani, boala e prezentă la peste 50%),
fiind legată de scăderea activităţii fizice şi modificări ale producţiei renale de
vitamina D3, datorită hipoperfuziei renale.
Clasificarea osteoporozei.
Osteoporoza de tip I (postmenopauză) afectează femeile în perioada
postmenopauză (55-65 ani). În jurul acestei vârste, în mod fiziologic, odată cu
scăderea producţiei de estrogeni, e afectat echilibrul funcţional dinamic al
remodelării osoase cu predominanţa resorbţiei osoase, cu creşterea ratei de pierdere
osoasă şi scăderea masei osoase. Deficitul de estrogeni caracteristic perioadei
postmenopauză intervine în inducerea osteoporozei postmenopauză, prin
mecanisme multiple (rolul estrogenilor prin acţiunea lor directă şi indirectă, fiind
în mod fiziologic antiresorbtiv).
Osteoporoza de tip II (senilă, de involuţie) afectează bărbaţii şi femeile
vârstnice (65-75 ani). Mecanismele patogenice în osteoporoza de tip II se referă la
intervenţia unor factori dependenţi de vârsta (scăderea nivelului bazal de
calcitonina, scăderea absorbţiei digestive de calciu, scăderea sintezei renale a 1,25-
dihidroxicolicalciferol), scăderea expunerii la soare cu scăderea sintezei de
vitamina D. Ea afectează atât osul cortical, cât şi trabecular şi se complică cu
fracturi ale oaselor lungi. Nu se însoţeşte de calciurie pentru că turnoverul osos e
normal.
Osteoporoza idiopatică a adultului tânar e rar întâlnită în practică şi se
manifestă la ambele sexe, mai ales prin fracturi vertebrale, dar şi ale coastelor şi
oaselor lungi. Evoluţia acestei forme de boală e imprevizibilă, progresivă şi
refractară la tratamentul clasic al osteoporozei.
Osteoporoza idiopatică juvenilă, mai rara decât forma precedentă de boală,
poate afecta băieti si fete in perioada prepubertară, având o evoluţie zgomotoasă pe
o perioadă limitată de 2-4 ani, după care se produce o remisiune spontană.
Osteoporoza secundară apare ca o manifestare a altei boli. Se pot însoţi de
osteoporoza unele boli endocrine (hiperparoidism primar sau secundar,
hipercorticism, acromegalia, hipertiroidia, hipogonadism), boli digestive (sindrom
de malabsorbtie, ciroză biliară primitivă), boli metabolice (diabet zaharat tip I).
Osteoporoza asociată cu sindroame metabolice genetice apare în boli
congenitale ale ţesutului conjunctiv cu afectarea structurii reţelei colagenului de tip
I (osos) şi scăderea rezistenţei sale la resorbţia osoasă mediată de osteoclaste.
Osteoporoza medicamentoasă – se dezvoltă ca urmare a folosirii pe termen
lung a unor medicamente: glucocorticoizi, heparină, anticonvulsivante orale,
metotrexat, litiu, ciclosporina. De menţionat ca diureticele tiazidice, prin acţiunea
lor de stimulare a resorbţiei tubulare de calciu, au efect antiresorbtiv.
Obiective şi principii generale ale kinetoprofilaxiei în osteoporoză.
Kinetoprofilaxia primară aplică individului sănatos mijloacele kinetologiei
medicale, cu scop sanogenetic, pentru menţinerea stării de sănatate, în limitele
vârstelor biologice şi cronologice; previne instalarea tardivă a manifestaăilor
patologice. Kinetoprofilaxia primară este alcătuită din: gimnastică de înviorare,
gimnastică aerobică, joggingul, plimbări, activităţile de tip liber competiţionale şi
necompetiţonale, etc.
Kinetoprofilaxia secundară e forma de kinetoprofilaxie cu rol de prevenire a
complicaţiilor îmbolnăvirilor.
Kinetoprofilaxia terţiară, ca şi primele două forme, reuneşte mijloace
specifice, nespecifice şi complexe, pe care le administrează după reguli proprii,
impuse de prevenirea apariţiei sechelelor, a leziunilor somatofuncţionale
ireversibile, care ar putea determina disabilitate motorie şi/sau psihică.

Obiectivele kinetoprofilaxiei primare sunt strict profilactice şi constau în:

- Menţinerea stării de sănătate;
- Păstrarea aliniamentului normal al corpului;
- Creşterea forţei şi rezistenţei musculare;
- Creşterea amplitudinii mişcărilor;
- Menţinerea şi optimizarea capacităţilor funcţionale şi coordinative ale
organismului.
Obiectivele kinetoprofilaxiei secundare şi terţiare vizează:
- Ameliorarea durerii;
- Reducerea contracturii musculară;
- Păstrarea mobilităţii cu control postural;
- Creşterea forţei musculare.

Bibliografie:
1. Brown E. – Managing Osteoporosis in Ama Continuing
Medical Education Program, Chicago Ama Press 2000
2. Cretu A. – Ghid clinic si terapeutic fizical-kinetic in bolile
reumatismale Editura Bren, Bucuresti 2003
3. Nof – Physicians Guide to Prevention and Treatment of
Osteoporosis in National Osteoporosis Foundation, 2003