UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ DIN BUCUREŞTI

Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură și Dezvoltare Rurală

Reacţiile organismului în
condiţiile reducerii mişcării

Dinu Gabriel-Adrian
Anul I – Semestrul I

Bucureşti

2018
 Miscarea este parte integranta a organismului uman ce apare inca din viata intrauterina. In
anumite stari patologice apare limitarea miscarii pana la situatia de imobilizare.
Lipsa miscarii pentru perioada scurte/lungi de timp se insoteste de probleme motorii temporare
ajungandu-se uneori pana la sechele definitive.
Consecintele nefavorabile asupra organismului merg pe 3 directii:
A. modificarea activitatii metabolice si hipotrofia musculara de repaus
B. deminerealizarea osoasa
C. perturbarea marilor functii
A. Reprezentata de modificarea activitatii metabolice si hipertrofia musculara de repaus
Modificarile metabolice se vor particulariza prin accentuarea catabolismului si scaderea
necesarului de oxigen.
In mod normal, in organism este un echilibru intre sinteza si descompunere. In conditii de
imobilizare sinteza scade foarte mult, dar, din pacate, reactia de descompunere este accentuata si asistam
la aparitia fenomenului de malnutritie proteo-calorica ce poate fi:
- primara prin aport alimentar deficitar
- secundara in anumite afectiuni, stari patologice.
La pacienti se va intalni o malnutritie proteo-calorica primara generata de faptul ca pacientul sta
in pat, necesarul caloric scade, scade apetitul, deci scade consumul de alimente.
Negativarea bilantului azotat indica aportul de proteine:
aport = consum → bilant azotat echilibrat
aport < consum → bilant azotat negativ
Organismul nu are rezerve de proteine; are o rezerva foarte mica in ficat dupa care foloseste
proteinele din masele musculare. Masele musculare care deja sunt cu probleme, pentru ca au hipotrofie de
repaus, astfel ca alimentatia deficitara va agrava probleme pacientului.
Aportul caloric, energetic trebuie sa fie de minim 1900 kcal/zi. Atrage atentia o scadere in
greutate neintentionata mai mare de 1-2% pe saptamana, 5% pe luna, 10% in 3-4 luni, care indica clar un
fenomen de malnutritie.
O alta modificare metabolica este reprezentata de scaderea necesarului de oxigen care insoteste
reducerea necesarului energetic. Energia care o folosim provine din principii nutritive si O 2; mai putina
energie = mai putin O2 = eliberare mai redusa de CO2 = perturbarea ventilatiei pulmonare, situatie ce
favorizeaza acumularea/staza secretiilor bronsice.
Hipotrofia musculara de repaus
OBS: o scadere a diametrului fibrelor musculare fara ca structura lor sa sufere.
Hipotrofia este o modificare reversibila. In cazuri grave, mai ales in fenomene neurologice se
poate ajunge la atrofie – modificarea este ireversibila datorita fenomenului de degenerare.
Se masoara foarte simplu cu ajutorul unei bande metrice masurand circumferinta segmentului
respectiv.
In general, in conditii de repaus dispare reactia de alungire si scurtare a fibrelor, reactie ce
contribuie la mentinerea troficitatii lor. Prevenirea se realizeaza prin mobilizari la scurta vreme dupa
operatie/accident.
Tot aici apare contractura musculara ce reprezinta starea de tensiune a unui muschi peste
limitele fiziologice. La palpare muschiul este ferm, tendonul este intins.
Tot aici apare retractia musculo-tendinoasa. Aceasta apare ca o consecinta a contracturii
musculare care se insoteste de scaderea elasticitatii aparatului capsulo-ligamentar. In timp retractia poate
deveni ireductibila.
Aceasta retractie in perioada de crestere si dezvoltare, mai ales pe musculatura spastica care se
scurteaza. Musculatura spartica nu poate invinge contractia musculara a antagonistilor astfel ca apar
pozitii incorecte. La aceasta se mai adauga dezechilibrul ce exista intre cresterea oaselor si cea a
muschilor. Muschii sunt spastici, oasele cresc normal astfel incat se va ajunge la deformari ale oaselor,
ceea ce impune interventia chirurgicala asupra tendoanelor si a muschilor.
 Miscarea contribuie si la modelarea suprafetelor articulare. In conditiile reducerii activitatii
articulatia devine rigida. Muschiul spastic contribuie la cresterea rigiditatii articulare. In timp, tesutul din
jurul articulatiei sufera si vor apare, initial, redori articulare pentru a ajunge la anchiloza, in final.
Un alt fenomen intalnit este reprezentat de scaderea continutului de lichid sinovial. Tendoanele
se dezvolta prin tractiuni exercitate, in mod normal, in planurile functionale. In situatia deformarilor
osoase si aceste formatiuni se vor modifica.
B. Demineralizarea osoasa - se insoteste de 2 fenomene care sunt in contradictie unul cu
celalalt si care implica imposibilitatea administrarii terapeutice de calciu. Este vorba despre osteoporoza,
pe de o parte, si hipercalcemie, pe de alta parte.
Osteoporoza = scaderea tesutului osos mineralizat.
In conditii normale exista un echilibru intre celulele formatoare (osteoblaste) si cele care
determina resorbtia osoasa (osteoclaste). In conditii de imobilizare, dezechilibrul intre activitatea
osteoblastelor si cea a osteoclastelor duce la o atrofie osoasa.
Exista 2 teorii ce explica osteoporoza:
1. inhibitia activitatii osteoblastelor
2. cresterea activitatii osteoclastelor
Se pare ca a 2 a teorie este sustinuta de mai multi autori. Osteoporoza afecteaza intregul schelet,
in special insa coloana vertebrala, bazinul si femurul. In acest context orice manevra incorecta duce la
fractura pe os patologic.
Rezolvarea problemei se realizeaza prin miscare, mobilizari pasive incepute foarte rapid si
sustinute chiar daca sectiunea este ireversibila.
Cresterea oaselor: miscarea favorizeaza cresterea corecta a acestora conform legii lui Delpeche
conform situatiei in care cartilajul articular transmite o presiune mica, intra in actiune cartilajul de
conjugare si invers.
Osul plasat intr-o pozitie incorecta va avea o crestere anormala si se va deforma, situatie
complicata mai ales pentru MI ce suporta intreaga greutate corporala.
In afectiunile neurologice va trebui o atentie mare pentru ca, pe langa osteoporoza, apare
reducerea circulatiei la nivel osos, astfel ca aceste nu este hranit adecvat, ceea ce determina cresterea
sensibilitaaii la actiunea factorului mecanic → creste riscul de fracturare.
Hipercalcemia – calciu este imobilizat din oase si ajunge in circulatia sangvina, eliminat apoi pe
la nivel renal. Prezenta calciului in cantitate mare in sange contribuie la coagularea sangelui catalizand
transformarea protrombinei in trombina. La aceasta se mai adauga staza venoasa si deshidratarea,
formandu-se conditii pentru aparitia trombilor (cheaguri de sange)
Calciu contribuie la transmiterea influxului nervos si la excitabilitatea neuro-musculara. Orice
exces de calciu scade excitabilitatea neuro-musculara fenomen care nu este favorabil recuperarii. Tot
calciu genereaza riscul aparitiei calculilor renali, motiv pentru care nu se administreaza calciu ci se
incepe mobilizarea.
C. Perturbarea marilor functii: este afectat intregul organism, cele mai multe probleme pe
cardio-vascular si respirator, dar sunt probleme si la nivel renal, digestiv, tegumentar.
Tulburarile la nivel cardio-vascular sunt datorate limitarii activitatii musculare si scaderii
tonusului venos periferic. Activitatea cardiaca este influentata de redistribuirea sangelui in organism. In
pozitie verticala 1 litru sange concentrat la nivel MI, in culcat acest sange trebuie redistribuit ceea ce
inseamna o crestere a cantitatii de sange ce ajunge la nivel cardiac. Redistribuirea impune cresterea
frecventei cardiace si tensiunii arteriale. Din pacate, aceasta tahicardie oboseste muschiul cardiac si ii
scade capacitatea de eficienta, ceea ce impune dozarea adecvata a efortului pe care-l solicitam pacientului.
Hipotensiunea ortostatica – in mediu normal o persoana sanatoasa nu prezinta reactii la trecerea
din pozitia declina in ortostatism.
La o persoana care a stat multa vreme in culcat, ridicarea in ortostatism genereaza acumularea
decliva a sangelui cu scaderea irigatiei cerebrale, ceea ce poate duce la aparitia sincopelor (lesin), situatie
in care ridicarea se face treptat, progresiv, initial in asezat dupa care in ridicat in picioare pentru ca
reactiile sa fie minore.
 Aparitia edemelor – care inseamna acumularea de lichid in tesuturi, influentata de cresterea
presiunii capilare si scadarea presiunii coloidosmotice, presiune scazuta datorita hipoproteinemiei.
Tromboza generata de dezechilibrul la nivelul coagularii de staza venoasa, de leziuni ale
endoteliului vascular, de cresterea nivelului de calciu si de deshidratare.

Aparatul respirator – imobilizarea prelungita blocheaza elasticitatea cutiei toracice si limiteaza

debitul respirator.
In ortostatism continutul abdominal este distribuit uniform ceea ce realizeaza o presiune
intratoracica uniforma. In clinostatism continutul abdominal este distribuit neuniform, produce asupra
diafragmului o presiune accentuata in zonele posterioare.
In ortostatism diafragmul favorizeaza ridicarea cutiei toracice, iar in clinostatism miscarile sunt
reduse.
Ventilatia la nivelul zonei posterioare este limitata astfel incat apar zone de atelectaza (care nu
sunt ventilate), initial atelectazie pasagera, iar treptat poate deveni permanenta. Mai apare staza
secretiilor in special in zonele posterioare.
In zona de atelectazie si staza pot apare infectii si se pot forma cheaguri cu microembolii
pulmonare. Staza este favorizata, pe de o parte, de lipsa de miscare, pe de alta parte, de tuse care este
inefecienta.
Deshidratarea face ca secretiile sa devina vascoase, astfel eliminarea lor este dificila.
Functia respiratorie este afectata si secundar de modificari osoase si de cele ale musculaturii
abdominale. Modificarile osoase ce afecteaza coloana vertebrala scad capacitatea vitala, in final,
slabiciunea musculaturii peretelui abdominal perturba respiratia si scade posibilitatea eliminarii secretiilor
bronsice.
Aparatul renal
Este adaptat sa functioneze adecvat in ortostatism. In pozitia culcat apar numeroase probleme
care impun ridicarea pacientului cat mai rapid posibil.
Eliminarea urinei implica relaxarea musculaturii pelvi-perineale si a sfincterelor; dupa relaxare
intra in functie reflexul de mictiune. Daca relaxarea nu este corespunzatoare eliminarea urinei se face cu
dificultate, frecvent incomplet, astfel ca urina se acumuleaza in vezica si se formeaza globul vezical.
O alta problema este retentia urinei la nivel renal. Contractiile pelistaltice ale uretrelor sunt
insuficiente pentru invingerea gravitatiei astfel ca urina stagneaza. Aparitia insuficientei urinare este
favorizata de eliminarea incompleta a urinei si de staza urinara. Daca la aceasta se mai adauga si
necesitatea unei sonde riscul infectiei este si mai mare.
Aparatul digestiv
Cea mai mare problema este reprezentata de eliminarea materiilor fecale. Constipatia se
manifesta prin evacuarea materiilor fecale la intervale mai mari de 48 ore. Generata, aceasta constipatie:
- scade aportul de alimente si lichide
- reducerea musculaturii peristaltice renale
- slabirea musculaturii ce contribuie la eliminarea materiilor fecale
Modificarea la nivelul tegumentului
In conditiile de imobilizare apare o presiune crescuta pe anumite zone tegumentare. Din cauza
acestei presiuni circulatia sanguina la acest nivel este scazuta. Cea mai mare problema apare la nivelul
zonelor unde osul iese la suprafata. La aceasta se mai adauga iritatia mecanica produsa de haine, precum
si de fecale si urina.
Evolueaza in 2 faze:
1. Initial zona este calda si rosie, la presiune culoarea dispare pentru o scurta perioada de timp, dar ulterior
reapare. Orice zona ce ramane rosie la 15 min dupa aplicarea presiunii este o zona potential problematica.
2. Zona devine albastra sau rosie inchis, dispare caldura ca si tendinta de decolorare la presiune
In cazurile grave, in care diagnosticul intarzie, apare si cea de-a 3 a faza reprezentata de necroza
(moarte celulara) si ulcer de decubit (escare) favorizat de o serie de factori:
- modificarea metabolismului general al organismului
- afectarea sistemului nervos
- frecarea tegumentului
- dezhidratarea tegumentului
- evaporarea deficitara a apei (tegumentul este umed)
- perturbarea circulatiei sanguine, contactul cu planul patului sau cu obiectele imbracamintei elastice
-
Exista 2 tipuri de ulcer de decubit:
a. ulcer de decubit superficial – la suprafata tegumentului se formeaza o unica cantitate vizibila inca de la
inceput
b. ulcer de decubit profund – problema este generata de aparitia asa numitelor forte de taiere – forte care
se manifesta in situatia in care unele tesuturi sunt fixe si apar rupturi. Intr-o pozitie de asezat, tegumentul
este fixat, dar tesutul de sub tegument ramane mobil, aluneca si poate suferi rupturi. Se manifesta ca un
nodul tare si omogen, rosu, ce evolueaza catre necroza
Mobilizarile
Pentru a realiza mobilizarea, KT recurge la o serie de manevre prin care pacientul este pozitionat
in functie de scopul terapeutic.
Manevrele au ca obiectiv:
a. pregatirea pacientului pentru actiune pe plan psihic si comportamental
b. adaptarea pozitiei capului si a segmentelor corporale la cerintele programului terapeutic
c. asigurarea comunicarii si cooperarii dintre pacient si terapeut.
Manevrele pe care le facem trebuie sa fie corecte, eficiente si sigure, atata pentru pacient cat si
pentru kinetoterapeut.
O manevra corecta implica obligatoriu parcurgerea urmatoarelor etape:
a. informam pacientul asupra actiunii care se va efectua
b. folosim tipul de priza si contrapriza adecvat
c. plasarea kinetoterapeutului corespunzatoare in functie de actiunea ce urmeaza facuta
d. pregatirea corespunzatoare a locului unde se fac manevrele.
Manevrele in linii mari vor fi anumite pozitii si posturari
Pozitionarile
Reprezinta, in general, aliniamentul corpului in raport cu medianul. Este o atitudine statica pe
care o adopta segmentele corporale, in mod voluntar in functie de actul motric ce trebuie executat.
Pornind de la acest element, in KT vom folosi 2 elemente de baza reprezentate de:
1. pozitionare – asezarea corpului pacientului intr-o pozitie favorabila pentru recuperare
2. posturarea – mijloace de tratament pe care se vor impune anumite pozitii corecte
S-au identificat 3 principii de baza:
- se porneste de la pozitii fiziologice ce presupun stabilizarea pacientului si limiteaza efectul schemelor
motorii patologice
- prezvin aparitia deformarilor osoase ce particularizeaza pozitii asimetrice
- prevenirea ulcerului de decubit
Si 6 cerinte ale unei bune imobilizari:
- pozitia va fi stabila
- permite desfasurarea unei activitati
- confortabila si nu solicita effort pentru mentinere
- absenta durerii
- asigura simetria corpului, permite perceperea axului meridian al corpului ceea ce favorizeaza
dezvoltarea schemei corporale
- sa nu fie obositoare
Atunci cand schimbam pozitia pacientului actionam astfel:
- incepem prin a explica pacientului actiunea, continuam prin a realiza o executie in care oferim
doar acel ajutor de care pacientul are nevoie, urmarim starea tegumentelor
 Punctele cheie a unei manevrari corecte sunt capul, gatul, umerii si bazinul, in nici un caz MS si
MI. Cea mai mare greseala este manevrarea de tragere a membrelor. In situatia in care umerii, centura
scapulara sunt bine stabilizate, pacientul are posibilitatea sa desfasoare o actiune. In situatia in care
bazinul este bine stabilizat, pacientul are posibilitatea de miscare si control al picioarelor.
In pat – schimbarea pozitiei macar la fiecare 2 ore.
In asezat – schimbarea pozitiei la 30 min
In timpul procesului recuperator pozitionarea asigura mobilizarea corecta a segmentului afectat,
combaterea pozitiilor vicioase, formarea reprezentarii corecte a miscarii, posibilitatea de a urmari
pacientul.
In timpul zilei, pozitia corecta permite realizarea unor atitudini autocorective prin care se obtine
un aliniament corect al scheletului. Pozitiile alese sunt de 2 feluri:
- pozitii fundamentale – sunt de baza
- pozitii derivate – reprezinta modalitati de punere in practica a pozitiei fundamentale, dar care permit
adaptarea unei mari varietati de pozitionare a corpului.
Pozitiile fundamentale
Decubit: DD, DV, DL
DD – asigura relaxarea corecta, completa a corpului. Atentie pentru DD pentru ca in anumite
situatii poate apare rotatia externa a soldului cu fixarea MI in pozitii vicioase.
Avantaje: - solicitarea musculaturii este redusa, simetrie corporala, scad efectele negative asupra
respiratiei
Dezavantaje: - activeaza tonusul musculaturii pe extensori, in special, la nivelul MS si scaderea
de explorare a mediului. Exista cateva variante pentru DD legate de plasarea MS in ceea ce priveste
pregatirea pentru manevre.
Pentru manevrarea pacientului
- va fi plasat cu un brat asezat sub cap pe partea care se face manevra, celalalt brat este intins pe planul
patului, foarte important este ca acesta sa nu ajunga sub corp.
- bratele incruciste in fata – face posibila ridicarea, intoarcerea si transportul pacientului
- bratele intinse, degetele incrucisate – cuprinde kinetoterapeutul cu mainile lui, sa nu ajunga in zona
cervicala si pe omoplati.
- la pacientii cu obezitate care nu-si pot incrucisa bratele exista posibilitatea sa-si apuce mainile de la
incheieturi pentru ridicare si transport.
DV – nu lasam pacientul in DD multa vreme. Exista tendinte de hiperextensie, de proiectare
inainte a mandibulei, senzatia de presiune toracica, basculare anterioara a bazinului cu accentuarea
lordozei lombare.
Este o pozitie cu avantaje pentru ca solicita effort muscular scazut, faciliteaza relaxarea
musculaturii solicitate in alte pozitii, scade contractia musculara a flexorilor bazinului.
Dezavantaje: - sanse reduse de manevrare a unui obiect, tulburari respiratorii mai ales daca nu
poate intoarce capul sau daca mentine capul intr-o anumita pozitie, asimetrie, contractura musculara in
timp (torticolis).
In conditii de manevrare din DV bratele sunt foarte importante, cel din partea de care se face
manevrarea plasat deasupra capului pentru a nu prinde sunt corp, cel de partea opusa intins de-a lungul
corpului.

DL – lateral, dreapta sau stanga pe pat sau pe aparat

Avantaje:
- relaxarea musculaturii la nivelul gatului si centurii scapulare
- MS este de partea degajata (partea care nu vine in contact cu patul)
- poate actiona liber manevrand obiecte
Dezavantaje:
- realizeaza o presiune mare pe proeminente osoase, in special la nivelul trohanterian
- limiteaza mobilizarea MS care este in zona de contact cu salteaua
 Importanta pozitia corpului in DL – capul plasat pe aceeasi linie cu trunchiul ridicat pe o pernuta,
MI putin departate, unul dintre membre dus anterior intins sau in flexie la 90 o pentru a asigura suport,
bratul situat anterior.
Uneori mentinerea pozitiei se face greu si atunci trebuie sa folosim MI de partea degajata pentru
sprijin, sau folosim ambele membre pentru sprijin plasandu-le astfel incat coapsa fata de trunchi sa aiba
unghi de 90o, gamba fata de coapsa mai mic de 90o, piciorul fata de gamba unghi de 90o.
In sezut – implica dispunerea corecta si uniforma a greutatii corporale pe fese, partea posterioara
a coapselor si plantei. Trunchiul, coapsele si gambele, plantele fac unghi de 90 o intre ele. In aceasta
pozitie trunchiul, gatul si capul sunt plasate pe verticala.
Pozitii fundamentale
Asezat – pozitie care are si avantaje si dezavantaje
Avantaje:
- posibilitatea utilizarii bratelor
- scade riscul aparitiei deformarilor de coloana
- greutatea corporala distribuita simetric
- asigura stabilitate si sprijin pentru trunchi si cap
Dezavantaje:
- obositoare daca este mentinuta timp indelungat
- tendinta de impingere posterioara a bazinului cu flexia trunchiului, ceea ce agraveaza cifoza
dorsala.
Variante:
Asezat pe sol cu picioarele intinse: pozitie utilizata mai ales in recuperarea copilului, contribuie
la dezvoltarea echilibrului si controlul trunchiului. Mai usor de mentinut daca copilul este plasat pe o
pernita cu inaltimea de 5-7 cm.
Este o pozitie in care baza de sustinere este mare si se mai mareste daca picioarele sunt in
abductie. In aceasta pozitie este posibila cresterea complexitatii miscarilor trunchiului si bratelor.
Pozitia fata in fata – copilul asezat cu picioarele in abductie, in fata lui sta kinetoterapeutul care
isi plaseaza picioarele peste genunchii pacientului (la nivelul spatiului popliteu). Atentie: apararea este
lenta, progresiva si cu pauze pentru ca se poate crea staza venoasa.
Asezat pe sol cu genunchii in flexie – pozitie pregatitoare pentru efectuarea miscarilor la nivelul
trunchilui, coapsei, gambei si MS.
Asezat cu picioarele incrucisate – pozitie pregatitoare pentru ridicarea din asezat in stand. Se
pot executa balansari fata-spate, ridicari, rasuciri, ceea ce dezvolta capacitatea de orientare in spatiu.
Asezat cu picioarele in W (pozitie de televizor) – caracteristica copilului, cu coapsele in
abductie, bazinul pe sol, gambele flectate, sprijin pe partea interna a plantei.
- ofera o baza larga de sustinere.
- dezavantaj: nu poate fi mentinuta timp indelungat pentru ca favorizeaza aparitia retractiilor
musculo-tendinoase si a deformarilor osoare pe sold, genunchi si glezna.
Asezat la marginea patului – din DL cu genunchii inafara patului, pacientul va fi ajutat sa
ajunga in pozitie asezat. Este o pozitie in care se vor executa mobilizari pentru gamba, planta, truchi, cap,
gat, MS.
In genunchi –pentru procesul de recuperare este o etapa importanta in drumul catre ortostatism.
Baza de sustinere este larga asigurata de genunchi si de degetele de la picioare cu laba in dorsi-flexie. Se
formeaza un poligon mare de sustinere, iar centrul de greutate cade in interiorul lui.
In procesul de recuperare se folosesc pozitii derivate:
- pozitia de cvadrupedie
- in genunchi asezat pe calcaie
a. Cvadrupedie – este foarte importanta pentru pacienti cu probleme la nivelul coloanei
vertebrale.
Avantaje:
 - permite localizarea cu precizie a efectului corectiv a miscarii si a pozitiei la nivelul
coloanei vertebrale.
- coloana vertebrala fiind lordozata permite ca miscarile sa fie executate la amplitudine
dirijata si localizata.
Exista 6 pozitii corective lordozante:
1. redresata – dreapta, in care efectul corectiv se resimte la nivel L 4 – L5
2. redresata – trunchiul face fata de verticala un unghi de 15-20 o, efect corector L1-L3
3. semiredresata – unghi de 45o, efect corector D11-D12
4. orizontala – trunchiul face 90o cu coapsele, efect corector D8 – D10.
5. semiplecata, unghi 15-20o fața de orizontala (D7 – D5)
6. aplecata la nivelul solului cu brațele, unghi 45o orizontala (D3 – D3)
Poziții corective pentru scolioza – peste orizontala
Poziții corective pentru curbura lombara – sub orizontala
Cvadrupedia permite executarea unor exerciții cu efect favorabil pe centura scapulara + pelvina
asupra curburii coloanei vertebrale. Asigura reeducarea mersurului și dezvoltarea coordonarii.
b. In genunchi pe calcaie - etapa premergatoare cvadrupediei; asigura mișcari coordonate la
nivelul trunchiului și MS.
Avatanj:
- permite executarea unor mișcari la nivelul trunchiului fara pierderea echilibrului

Sprijin pe maini – poziție in care greutatea corpului se face pe maini și pe degetele de la

picioare. Puțin folosita in recuperare necesita un nivel mare de forța musculara fiind doar un moment de
trecere de la cvadrupedie la cea de DV și invers.
a. sprijin dorsal pe maini derivata din DD – din așezat, picioarele intinse se duc brațele inapoi,
palmele cu degetele in abducție, se ridica bazinul iar picioarele vor aluneca pe sol. Este un exercițiu ce
asigura dezvoltarea forței musculare la nivelul peretelui abdominal + spate. Din aceasta poziție se pot
executa mișcari ale cate unui picior.
Ortostatism – etapa importanta in asigurarea autonomiei de deplasare
Avantaje:
- asigura normalizarea tonusului postural, in mod deosebit prin stimularea musculaturii bazinului,
gambelor, labei piciorului, trunchiului
- stimuleaza extensia bazinului, asigurand aliniamentul corporal corect. - contribuie la formarea
imaginii corporale in conditii statice apoi dinamice, largeste orizontul asupra mediului.
Atarnat – in care corpul este sustinut de maini fiind in contact direct cu dispozitivul de sustinere.
Se utilizeaza 2 pozitii derivate:
- atarnat la bara fixa cu picioarele pe sol
- atarnat la bara fixa cu corpul plasat pe un plan orizontal (inclinat)
Alegerea acestor pozitii fundamentale este conditionata de urmatoarele aspecte:
- alegerea judicioasa si o folosire adecvata a P.F.
- combinare interdisciplinara a mijloacelor de tratament
- cunoasterea exacta a problemelor de P.S.M si restantului functional a pacientului (gradarea
efortului)
Pentru a se ajuta la anumite pozitii, kinetoterapeutul actioneaza asupra pacientului fiind obligat sa
cunoasca:
A. prizele si contraprizele
B. miscarile de la nivelul MI
A. Prizele si contraprizele
Priza – modalitate de prindere a unui segment de membru cu scopul de a-l misca, asigurandu-se
astfel mobilitatea la nivelul articulatiei
Dorinta este de a realiza un brat de parghie cat mai lung astfel ca priza se aplica distal fata de
articulatia ce trebuie mobilizata.
 Contrapriza – modalitatea de fixare a articulatiei cat mai aproape de articulatia ce trebuie
mobilizata.
Exista mai multe tipuri de prize si contraprize, in functie de scopul urmarit, articulatia ce trebuie
mobilizata, modul de cooperare cu pacientul, numarul de persoane ce asigura mobilizarea.
Prizele si contraprizele pot fi:
a. pentru mobilizari pasive
b. pentru sustinere
c. pentru transport
a. Prize pentru mobilizari pasive se aplica pentru articulatiile de la nivelul MS si MI. Pot fi fine si
ferme.
Priza fina se executa cu policele si indexul, utilizate pentru mobilizarea degetelor: - pensa index-
police
- in cleste – intre police si degetele 2-5 flectate. Se prefera la pacientii cu dimensiuni mari.
Priza ferma aplicabila pentru membre. Se executa cu toata palma. Segmentul cuprins in palma
(bratara) intre police si degetele 2-5. Utilizat pentru antebrat, brat, gamba, coapsa.
b. Prize pentru sustinere implica un spectru larg de actiuni reprezentate de intoarcere, ridicare,
redresare, deplasare.
Intoarcerea - priza este obligatorie doar la nivelul umarului si bazinului. NU se executa
intoarcerea tragand de MS.
Este importanta plasarea Kt: se va plasa pe partea care se executa miscarea punand mana pe
umarul si bazinul de partea opusa directiei de deplasare. Actiunea se realizeaza prin tractiune si nu prin
impingere. Este o actiune mai usor de realizat, efort mai mic, mai putin periculoasa pentru pacient.
Ridicarea – pozitia culcat a pacientului. Folosim priza antebrat: Kt-ul isi aseaza antebratele la
nivelul diverselor segmentelor corporale alea pacientului.
In situatia in care pacientul nu-si controleaza capul → extensie → se foloseste varianta a prizei
antebrat in __________________________________
este oblic (coloana vertebrala, omoplat, pe sub cap)
Priza in bara – aplicarea se face de brat sau antebrat, bara e la nivelul cotului (sau la nivelul
pumnului). NUMAI LA PACIENTII CU MOBILITATE care au nevoie de putin ajutor.
Redresare (coloana vertebrala) – se actioneaza simetric tragand se umeri cu degetele 2-5, cu
policele apasand omoplatii
Deplasare – aplicate in functie de posibilitatea pacientului. Se foloseste priza in arc – Kt-ul
plasat in spatele pacientului il sustine de talie sau bazin in functie de dimensiunile celor doi.
IMPORTANT: mobilitatea pacientului. Initial cei doi sunt lipiti Kt-ul blocand cu corpul sau pe cel al
pacientului. Progresiv insa distanta creste pana cand pacientul capata mobilitate.
Reciproca de umeri – pacientul pune bratele pe umarul Kt-ului. Kt-ul vine din exterior si isi
trece bratele pe dupa umerii pacientului. Initial distanta dintrei cei 2 este mica blocand cu propriul corp
corpul pacientului, pentru ca ulterior distanta sa creasca.
Prieteneasca – pacienatul e mai mobil, cei 2 stau in lateral. Kt-ul isi pune mana pe umarul
pacientului astfel incat corpul Kt-ului il sustine pe cel al pacientului.
La brat – pacientul cu mobilitate mare se sprijina cu mana de antebratul Kt-ului plasandu-si cotul
la nivelul soldului Kt-ului.
c. Folosirea prizelor de transport depinde de greutatea pacientului, de mobilitatea sa.
Priza de coate – pacientul asezat cu bratele incrucisate si aplecat in fata, Kt-ul plasat in fata
pacientului il apuca de coate pentru a-l deplasa.
TMB – C4
Miscarile de la nivelul membrelor inferioare
Pentru kinetoterapeut manevra este relativ usoara atunci cand este executata de la nivelul MI cu
trunchiul obligatoriu drept (trunchi in popic)
In acest sens, au fost realizate 3 tipuri de fente:
- mediana
- anterioara
- laterala
In fenta mediana actiunea implica flexia si extensia MI realizata cu genunchii departati.
Fenta anterioara implica plasarea picioarelor in plan antero-posterior. Piciorul plasat in fata este
intins, cel din spate este in flexie. Miscarea este de trecere a greutatii corporale de pe un picior pe celalalt
astfel incat cel anterior ajunge flexat, cel posterior in extensie.
Fenta laterala – plantele sunt asezate pe aceeasi linie si departate. Piciorul din dreptul
pacientului este in flexie, celalalt este in extensie pe directia de deplasare. Kt-ul isi misca greutatea
corporala de pe un picior pe celalalt. Cel care a fost in flexie ajunge in extensie, cel in extensie ajunge in
flexie. In timpul acestor miscari trunchiul se deplaseaza in sens lateral si permite executarea manevrei.
Executarea manevrelor, in acest mod, este sigura pentru Kt si pacient prin aceea ca reduce la
minim riscul de accident. (riscul ca Kt-ul sa scape pacientul)
Sunt sigure si pentru Kt in situatia in care :
- spatele este drept
- se realizeaza contractia muschilor abdominali
- Kt-ul isi mentine centrul de greutate la nivel bazei de sustinere
In acest sens a fost stabilit un spatiu sigur de munca, spatiu delimitat de un cerc imaginar cu
diametrul de 40 cm si in interiorul caruia se lucreaza fara probleme. S-a mai stabilit existenta unei zone
sigure de munca plasata pentru Kt intre solduri si zona toracica medie (la nivelul peretelui abdominal)
Realizarea manevrarii pacientului implica 4 mari actiuni:
a. intoarceri
b. deplasare laterala in pat
c. ridicare si deplasare
d. transfer
Actiunile se desfasoara pasiv atunci cand pacientul nu le poate executa singur si activ asistat
atunci cand executia este realizata de pacient dar in urma unui instructaj pe care-l face Kt-ul. Practic nu
mai este posibila executia miscarii in modul realizat de o persoana sanatoasa, dar pacientul devine
independent daca executa miscarea asa cum il invata Kt-ul.

Intoarcerile executate pasiv si activ asistat

- din DD in DL poate fi pasiva; Kt-ul terapeutul realizeaza tractiuni simultane la nivelul umarului si
bazinului pacinetului. Tractiunea se realizeaza pana in momentul in care pacientul ajunge in pozitia
dorita.
Pentru anumiai pacienti se impune stabilizarea pozitiei realizate cu ajutorul pernei sau a unui sul
de burete plasat in spatele bolnavului. Stabilizarea se mai poate obtine si prin deplasarea MI de partea
degajata astfel incat el sa fie in flexie cu genunchiul in contact cu planul patului.
Cand pacientul capata o oarecare mobilitate il vom invata sa execute manevra activa. In acest
sens, se deplaseaza catre lateral MI plasat pe partea spre care se face intoarcerea. Aceasta deplasare
antreneaza automat trunchiul si plasarea acestuia in DL.
- din DD in DV – in executia pasiva actiunea parcurge 2 etape:
- in I etapa, prin tractiune de umar si sold pacientul este adus in DL. In aceasta pozitie suntem
atenti la piciorul de partea degajata care se intinde si se departeaza de piciorul plasat pe planul patului. De
asemenea, bratul de partea degajata este dus de Kt in lateral pentru a nu fi prins sub trunchi in momentul
in care continuam actiunea.
- in a II a etapa se continua tractiunea pana cand pacientul ajunge in decubit ventral
In contextul unui pacient mobil trecem la actiunea activa asistata:
- pacientul deplaseaza piciorul de partea degajata cat mai mult in lateral,moment in care ajunge in
DL. In aceasta faza, bratul va fi intins intr-un unghi de 45 o pentru a nu ramane blocat.
- din DV in DD – la manevra pasiva se repeta miscarile de tractiune pe umar si sold.
La manevra activ asistata pacientul impinge in planul patului pana ajunge in DL. Impingerea se
realizeaza initial in pod, apoi in palma asezata cu degetele in abductie. Acordam atentie bratului de partea
opusa, directia de deplasare care va fi ridicat deasupra capului astfel incat el nu va fi prins sub trunchi in
pozitia de DL. Dupa ce pacientul se stabileste in DL se continua impingerea pana ajunge in DD.
Deplasarea laterala in pat se executa, in special, din pozitia de DD, tot pasiv si activ asistat.
Pasiv – actiunea se desfasoara obligatoriu in 3 momente, obligatoriu folosind priza antebrat in
unghi drept. In nici un caz nu se manevreaza toracele apucand de o parte si de alta a umerilor, bazinul
apucand soldurile, picioarele apucand gleznele.
Etape:
- initial deplasam in pat trunchiul si capul
- deplasarea MI pana ajung pe acelasi plan cu trunchiul
- deplasarea bazinului
Obligatoriu Kt-ul este atent la aliniamentul corporal pentru ca pacientul poate sta in aceasta
pozitie un anumit timp, ceea ce creaza conditii aparitiei pozitiilor vicioase si a unor deformari osoase in
timp.
Activ asistata – in momentul in care pacientul capata mobilitate el va fi invatat sa se deplaseze
singur in pat, dar vom insista tot pe manevra in 3 timpi:
- in I etapa deplaseaza trunchiul. In acest sens, aseaza mainile de-a lungul corpului, una
foarte aproape si sprijinita pe pat, cea de partea sensului de deplasare la distanta. Actioneaza simultan,
mana de sprijin impingand capul si umerii in lateral, cea de la distanta executa tractiunea.
- in a II a etapa piciorul sanatos in flexie cu planta asezata pe pat si plasat la distanta.
Trage deplasand si piciorul bolnav.
- in final se deplaseaza bazinul pana se ajunge pe aliniamentul corporal
Ridicare si deplasare:
- pasiva cu 2 ajutoare folosita pentru pacientii imobilizati si mai ales pentru cei cu greutate corporala
foarte mare. In situatia in care se constata ca nu se poate manevra singur pacientul, este de preferat sa
chemam ajutoare.
Ajutoarele isi plaseaza bratele pe sub umerii si genunchii pacientului, ajutoarele fiind plasate de o
parte si de alta a patului, vor actiona simultan ridicand pacientul.
- cu ajutor simplu – o actiune executata pasiv-activ, aplicabil pentru un pacient cu o oarecare mobilitate.
Important este ca pacientul si Kt-ul sa actioneze simultan. Kt-ul cu priza antebrat pe sub axila isi plaseaza
un brat pe sub umeri, celalalt la nivelul feselor. Executa fenta laterala, ceea ce-i permite sa-l ridice si sa-l
inpinga spre inainte. In acelasi timp, pacientul are picioarele flectate, cu plantele pe pat si executa si el o
impingere in picioare.
- prin tractiune – manevra pasiv-activa in care pacientul are bratele plasate pe umarul Kt-ului cu degetele
inclestate (in nici un caz pe gatul Kt-ului pentru ca este o zona care va suferi presiune si se risca o fractura
de vertebra). Pacientul inpinge in picioare si trage de brate. In acelasi timp, Kt-ul foloseste fenta
anterioara, ceea ce favorizeaza deplasarea spre inainte a pacientului.
- cu ajutotul trapezului - implica o actiune activa asistata efectuata. Pacientul, in acest context, impinge
in planul patului cu piciorul sanatos si trage de trapez folosind forta musculara a MS sanatos. Este
important sa ajungem aici pentru ca in acest context pacientul isi va schimba pozitia de cate ori va simti
nevoia evitand aparitia complicatiilor.
Metoda poate fi folosita si pentru ridicarea pacientului in pozitia asezat. Realizarea unei tractiuni
puternice cu MS va antrena ridicarea trunchiului la verticala.
O alta actiune importanta este trecerea din culcat lateral in asezat la marginea patului, trecere
realizata cu ajutor. Pacientul si Kt-ul vor actiona concomitent, miscarea fiind pasiv-activa. Pacientul
deplaseaza picioarele in afara planului patului si impinge concomitent in mana plasata pe planul patului,
mana care este desfacuta cu degetele in abductie ceea ce realizeaza o suprafata mare de apasare. In acelasi
timp, Kt-ul aflat in fata pacientului foloseste priza antebrat in unghi drept plasat sub trunchiul pacientului.
Concomitent Kt-ul monitorizeaza deplasarea piciorului prin plasarea unei maini la nivelul genunchiului
unui picior. Greutatea piciorului aflata in afara planului patului favorizeaza ridicarea trunchiului la
verticala.
 In primele faze ale recuperarii mentinea pozitiei in asezat se realizeaza cu dificultate astfel incat
invatam pacientul sa foloseasca mana sanatoasa ce este dusa la spate cu palma deschisa si degetele in
abductie.
Ridicarea independenta din culcat in asezat. Actiune activ asistata pentru ca in I faza va fi
supravegheat de Kt. Pacientul deplaseaza picioarele in afara patului, timp in care impinge puternic in
maini pentru a ridica corpul. In aceasta actiune de impingere este important modul in care sunt plasate
mainile, cea de partea degajata plasata la marginea patului aproape de bazin, cea din partea spre care este
culcat pacientul cu sprijin pe cot, antebrat si palma.
Ridicarea din asezat la marginea patului in ortostatism utila la pacientii cu mobilitate buna.
Executata pasiv-activ cu Kt-ul plasat in fata pacientului si care actioneaza folosind propriul corp pentru a
stabiliza corpul pacientului. Intr-un anumit moment pacientul aluneca, fesa din partea piciorului liber spre
sol sprijinind permanent genunchiul de piciorul Kt-ului. In moment in care ajunge cu planta pe sol aceasta
va fi blocata de planta Kt-ului. Daca nu poate fi executata de pacient, miscarea va fi executata de Kt. In a
II a etapa pacientul aluneca si cu cealalta fesa ajungand in pozitie de sprijin cu ambele plante pe sol. In
final, pacientul este ajutat sa se desprinda de planul patului si sa ajunga in ortostatism.
Transfer – modalitati:
- pasiv in care pacientul nu intervine
- pasiv- activ in care pacientul colaboreaza
- activ dirijata in care pacientul executa tot, Kt-ul sustine diferite actiuni
Transferul pasiv cu 2 ajutoare – pentru un pacient imobilizat sau obez:
- un ajutor apuca pacientul pe sub axile, in priza antebrat, celalalt cuprinde picioarele in zona
genunchilor (spatiu popliteu). Ajutoarele actioneaza concomitent transferand pacientul pe pat, masa de
lucru, in fotoliu rulant.
In situatia unor dimensiuni mai apropiate de dimensiunile Kt-ului se foloseste transferul cu un
ajutor. Manevrarea pacientului se face in 2 timpi:
- I – se foloseste prinza antebrat pe sub axila executand tractiuni pe antebratele incrucisate,
deplaseaza astfel trunchiul si bazinul pacientului care va fi asezat din pat pe fotoliu rulant
- II – apuca MI de sub spatiu popliteu si se deplaseaza avand grija la aliniamentul corporal. Daca
facem acest transfer de pe pat pe fotoliul rulant este necesar sa pregatim fotoliul rulant: il aducem paralel
cu patul, punem frana si indepartam suportul pentru brate de pe partea catre care se face transferul.
Important este sa ajungem in etapa urmatoare in care pacientul devine capabil sa realizeze
transferul activ de pe pat pe fotoliul rulant.
Pentru aceasta patul si fotoliul rulant sunt paralele, fotoliul are frana pusa, nu se indeparteaza
suportul pentru brate:
- I – pacientul cu bratul drept apuca suportul departat, cu bratul stang apuca suportul apropiat.
- II – pacientul impinge in brate pentru a ridica trunchiul si a-l deplasa pana ajunge in dreptul
fotoliului rulant.
- III – indoaie incet bratele pana se aseaza in fotoliu
- IV – pacientul apuca fiecare gamba si o plaseaza pe suportul pentru picioare.
In momentul in care vrem sa facem transferul de pe fotoliul rulant pe scaun, deplasarea se face
pasiv-activ:’
- se pregateste mai intai fotoliul, care este plasat paralel cu scaunul, cu frana pusa, suportul pentru
brate din apropierea scaunului este indepartat.
- pacientul sta cu bratele incrucisate, cu talpile pe sol, trunchiul aplecat in fata. Kt-ul sta in fata
pacientului, va folosi priza de coate pentru a ajuta ridicarea pacientului de pe fotoliu, prin fandare laterala
deplaseaza pacientul pe scaun. Concomitent pacientul intervine, impinge in picioare, realizand extensia
genunchilor ceea ce usureaza executia miscarii.
TMB – C5
Posturarile
 Posturarile implica utilizarea in scop terapeutic a unei anumite atitudini corective. Aceasta
atitudine corectiva, impusa muschilor si articulatiilor, va fi orientata catre dobandirea unei amplitudini
mai mari a miscarii si catre prevenirea aparitiei retractiilor musculo-tendinoase.
Utilizarea posturarilor in scop terapeutic impune respectarea urmatoarelor recomandari:
- aplicarea trebuie insotita de acceptarea si cooperarea totala a pacientului. In acest sens el va fi
informat asupra rolului posturarilor in obtinerea succeselor terapeutice
- pacientul trebuie informat asupra relatiei ce exista intre posturari si diferitele tehnici terapeutice
pe care le folosim in timpul programului de recuperare
- pacientul va trebui informat in legatura cu posturarile corective care nu sunt intotdeauna
confortabile
- uneori posturarile au rol antalgic, caz in care pacientul trebuie sa colaboreze cu Kt in vederea
aplicarii procedeelor terapeutice si renuntarii la pozitiile antalgice.
Trebuie sa insistam uneori pe aceasta renuntare deoarece pozitiile acestea antalgice pot sa nu fie
in concordanta cu programul terapeutic. Mentinerea indelungata a unei pozitii antalgice poate contribui la
aparitia deformarilor osoase sau a retractiilor musculo-tendinoase. Pe de alta parte, pacientul poate fi
rezistent la solicitarea terapeutului de a folosi pozitiile terapeutice, pozitii in care apare durerea.
- durata mentinerii unei posturi este diferita in functie de natura, gravitatea si stadiul de evolutie
al afectiunii
Posturile vor permite realizarea a doua obiective de baza ale programului recuperator:
1. Obiectivul morfologic, de prevenire si corectare a deformarilor osoase si retractiilor musculo-
tendinoase
2. Sedativ – de prevenire si suprimare a durerii
Tehnica adoptarii posturilor
In functie de efectul urmarit si de scop, posturile pot fi folosite pentru:
- constientizarea pozitiei corecte a unui segment corporal
- asigurarea supletei articulatiei
- a suprima durerea
Realizarea acestor obiective impune folosirea gravitatiei, a actiunii subiectului insusi sau a unor
tehnici asociate care asigura executarea unei miscari in care nu este intens solicitata forta grupelor
musculare de la nivelul unei articulatii.
Gravitatia contribuie la asigurarea mobilitatii articulare. Segmentul de membru ce trebuie
mobilizat este scos in afara suprafetei de lucru, moment in care intervine atractia gravitationala, astfel ca
segmentul respectiv va ajunge in flexie sau in extensie, in functie de pozitie pacientului.
De exemplu, din pozitia DD deplasam gamba in afara mesei de lucru, situatie in care apare flexia.
In timpul exercitiului insa, Kt-ul sprijina gamba pentru ca executia sa fie lenta si dirijata. Kt-ul si
pacientul trebuie sa aiba controlul permanent al segmentului corporal mobilizat. Este un procedeu valabil
pentru toate segmentele corporale la nivelul carora exista probleme legate de realizarea flexiei sau a
extensiei.
Actiunea subiectului insusi se manifesta asupra unui segment corporal. Pacientul are formata
schema corporala si lateralitatea, astfel ca el observa abaterile care apar de la normal, abateri care apar cu
inaintarea in varsta. Este vorba de abaterile de mica intensitate care apar treptat, cele de mare intensitate
fiind usor remarcabile.
Actiunea subiectului parcurge 2 etape:
1. initial pacientul devine constient, remarca pierderea abilitatii unei anumit segment corporal. El
remarca, de exemplu, ca nu mai are forta intr-o mana sau ca se impiedica foarte usor cu un anumit picior.
2. se apeleaza la Kt care structureaza un program ce este realizat la domiciliu de catre pacient. Kt-ul
monitorizeaza acest program, dar pacientului ii revine sarcina de a acorda atentie pozitionarii corecte a
segmentului corporal problema.
In acest context pacientul dobandeste constiinta unei pozitii corecte pe care trebuie sa o adopte si
apoi sa o mentina. Uneori mentinerea acestei pozitii se realizeaza cu un efort constant.
Folosirea unor tehnici asociate
 Sunt 2 mijloace ajutatoare pe care le folosim, reprezentate de mainile Kt-ului si apa.
Mainile Kt-ului asigura pozitionarea pacientului in functie de necesitatile de moment. Mana Kt-
ului poate fi modulata in functie de scopul urmarit, actiunea poate fi reluata la un anumit interval de timp.
Din pacate, in timpul desfasurarii programului recuperator inerent apare oboseala, astfel ca nu putem
mentine acceasi cota calitativa pe o perioada mare de timp.
Al doilea element este reprezentat de asocierea balneoterapiei, deci asocierea apei care:
- ofera posibilitatea asigurarii unui grad mare de dificultate
- permite folosirea unui numar mare de actiuni
- asigura prelungirea perioadei de lucru.
Apa are o densitate de 820 ori mai mare decat a aerului, astfel ca poate fi folosita ca mijloc de
crestere a rezistentei.
Exercitiile terapeutice in apa sunt foarte importante pentru:
- perceperea pozitiei corpului
- drenajul circulator si respirator
- stimularea senzoriala
- decontracturare, datorita inhibarii reflexelor de incordare a antagonistilor
Foarte important este insa temperatura apei. Apa rece poate determina accentuarea spasmului la
persoana cu spasticitate si genereaza aparitia hipotermiei. In situatia in care pacientul are tulburari de
sensibilitate, astfel ca el nu isi da seama de efectul apei reci si a vasoconstrictiei pe membrele paralizate,
temperatura de confort a apei, care nu genereaza reactii este de 27 oC.
Intre 0 – 26oC baia este rece fiind generatoare de scaderi ale temperaturii corpului. Intre 26 –
35 C este baia neutra fara efecte asupra temperaturii corpului. Peste 35 0C este baia calda care are efect
0

asupra corpului.
Este posibila realizarea unei variatii a temperaturii apei in functie de scopul urmarit:
- putem realiza o baie calduta, cu o temperatura intre 20 – 32 0C, cea mai indicata este 270C, in
nici un caz sub 200C (pielea umeda are o conductibilitate mai mare decat cea uscata, apare imediat
senzatie de frig, frisoane, contractii musculare ceea ce reprezinta un fenomen nedorit).
- la 32-370C este o baie calda, o baie neutra in care temperatura apei este apropiata de cea a
corpului
- la 38-450C este o baie fierbinte generatoare de vasodilatatie periferica. Va trebui sa fim atenti la
baia fierbinte pentru ca sunt pacienti cu tulburari de sensibilitate, iar acestia nu vor percepe senzatii
deosebite la contactul cu apa fierbinte existand riscul de aparitie al arsurilor.
Pozitionarile in apa calda sunt benefice deoarece:
- asigura vasodilatie periferica
- scad tensiunea arteriala
- produc senzatie de bine datorita actiunii sedative a apei
Efectele terapeutice sunt reprezentate de:
- obtinerea unei autonomii relative a corpului
- rezultate pozitive in ce priveste mobilitatea articulara
- permit perceperea miscarii segmentelor, fenomen foarte important la toti pacientii, dar major la cei cu
handicap sever
- asigura relaxarea musculara
- faciliteaza reeducarea functionala a segmentelor corporale
Posturarea in apa implica asigurarea protectiei folosind materiale gonflabile ce asigura
flotabilitate, respectiv colaci de cauciuc, pluta, material plastic.

Tipuri de posturi
Vom folosi 3 tipuri de posturi:
1. antalgice
2. corective
3. de facilitare
 Posturile antalgice sunt pozitii adaptate de pacient in mod spontan si la care se recurge pentru
suprimarea durerii. Pacientul recurge la aceste posturi mai ales in timpul puseelor evolutive. Postura
aleasa previne aparitia durerii sau o reduce, fiind mentinuta de pacient de la cateva ore pana la cateva zile,
ceea ce poate avea uneori efecte negative, conducand la aparitia deformarilor osoase.
Posturile corective sunt posturi utilizate in scopul recapatarii mobilitatii pierdute. Aceste posturi
sunt indicate in redori ale partilor periarticulare, in afectari ale muschilor, aponevrozelor si tendoanelor,
indifenrent daca acestea se insotesc sau nu de retractii. Frecvent posturile corective sunt dublate de
mobilizari pasive ceea ce mareste amplitudinea miscarii si sunt asociate cu expunere la o sursa de caldura
(aer cald) sau aer rece (comprese cu apa rece care scad reactia inflamatorie).
Posturile corective pot fi de 3 feluri:
a. autocorective
b. sustinute
c. fixate (de imobilizare)
Posturile autocorective – in functie de scopul lor, acestea pot fi:
- de redresare
- specifice
Posturile de redresare a pozitiei corpului sunt folosite ca urmare a dorintei de a corecta o
deficienta. In acest sens pozitiile acestea de redresare se adreseaza, in special, copilului care va fi
atentionat de membrii familiei asupra pozitiei incorecte in banca si la birou, pozitia incorecta in
ortostatism, asupra a ceea ce numim atitudine scoliotica, cifotica sau lordotica, atitudine prezenta in
ortostatism sau in asezat.
Este importanta aceasta atentionare pentru ca aceste atitudini pot fi corectate prin efort de vointa,
element profilactic deosebit de important datorita actiunii legii lui Delpeche dupa care repartitia inegala a
presiunii la nivelul cartilajului articular determina activarea cartilajelor de conjugare din vecinatate, ceea
ce duce la cresteri inegale ale oaselor.
La adult problema este mai putin grava in sensul ca acesta remarca singur atitudinile adoptate
intr-un anumit moment ceea ce ii permite sa constientizeze pozitia corecta si sa depuna efort pentru a o
mentine.
Posturile specifice in care pacientul este invatat sa se pozitioneze au o maniera deosebita, uneori
mai putin confortabila.
De exemplu: in discopatii lombare pacientul va fi plasat in DD cu genunchii flectati, cu o perna
sub coapse, cu perne sub cap si trunchi, ceea ce va realiza un unghi de 120 0-1500 intre planul coapselor si
a trunchiului, realizandu-se o pozitie de suprarepaus. In redresarea coloanei vertebrale se foloseste pozitia
asezat cu spatele la perete. In algii vertebrale joase se foloseste DD cu coapsele si gambele flectate, cu
plantele sprijinite pe sol sau perete. In acest context, coloana vertebrala se apropie de planul patului,
curbarile se redreseaza, articulatia intervertebrala este degajata, discul pus in repaus.

Posturile sustinute sunt utilizate in situatia in care pacientul nu are posibilitatea de a mentine
singur si timp indelungat o anumita postura.
In acest sens vom folosi mijloace ajutatoare cum ar fi saci de nisip, benzi elastice, curele, suluri,
perne mici si dure, scripeti cu contragreutati. Astfel, la nivelul patului se pot realiza amenajari cum ar fi:
– folosirea unei plansete sub saltea sau pat tare ce asigura rectitudinea coloanei vertebrale.
- folosirea unui montaj de tractiune – sustinere numita trapez
- folosirea de suluri, saci de nisip, perne dure pentru mentinerea pozitiei de DL
- folosirea de suluri, saci de nisip, perne dure pentru ridicarea toracelui și a capului la copil in DV, fiind o
etapa inițiala pentru recuperarea mersului in patru labe
- se poate folosi patul basculant, curele, benzi elastice pentru menținerea trunchiului in poziție verticala
Utilizarea acestui inventar obliga Kt-ul și pacientul sa cunoasca:
- poziția corecta ce trebuie adoptata
- modul de utilizare a acestor mijloace
- durata de timp cat pot fi menținute
- rezultatul ce se obține prin utilizarea lor
Posturi fixate (de imobilizare)
Imobilizarea temporara sau menținerea unui segment intr-o poziție corectiva se realizeaza cu
ajutorul unui aparat special datorita caruia pacientul nu mai are posibilitatea de a mobiliza articulația
respectiva sau de a deplasa voluntar segmentul supus imobilizarii. Din pacate, in timpul imobilizarii pot
apare o serie de probleme, de aceea evitarea consecințelor imobilismului prelungit se realizeaza cu
ajutorul contracțiilor izometrice.
Imobilizarea se realizeaza prin aparat gipsat, materiale sintetice sau metale ușoare, corsete, atele.
Imobilizarile sunt utilizate pentru consolidarea fracturilor, luxațiilor, entorselor și cu totul
excepțional pentru corectarea devierilor osoase din timpul perioadei de creștere și dezvoltare a copiilor și
adolescenților.