Buruienile au fost, sunt şi vor fi o mare problemă pentru agricultori.

Ele acţionează în orice condiţii, în toate

zonele şi în toate culturile agricole.
Agricultorul de azi are la dispoziţie o gamă largă de posibilităţi sau metode de combatere. Particularităţile
biologice ale buruienilor (înmulţirea, germinaţia eşalonată, longevitatea, vitalitatea şi plasticitatea), precum şi
diversitatea condiţiilor pedo-climatice fac ca o singură metodă de combatere a acestora să nu fie eficientă, eficace,
să poată elimina în totalitate buruienile din culturile agricole. Combaterea buruienilor poate fi asigurată în
totalitate numai prin îmbinarea mai multor metode specifice fiecărei zone şi posibil de aplicat economic şi
tehnic. Măsurile de combatere nu trebuiesc aplicate sau considerate izolat. Aceste activităţi trebuie să formeze un
complex de măsuri care, aplicate împreună, să conducă la realizarea scopului agricultorului care este:
- o recoltă mare, sănătoasă, de calitate bună;
- să rămână un teren curat de buruieni, bine lucrat, afânat şi structurat;
- să nu aibă probleme cu remanenţa sau reziduuri de pesticide în produse;
- să rămână un sol sănătos, fără agenţi patogeni sau dăunători, care să poată relua ciclul agricol în
siguranţă;
- să nu fie afectată fertilitatea şi calităţile biologice ale acestuia etc.
Prin combatere, în sensul strict al cuvântului, se înţelege acţiunea de a participa la lupta de stârpire,
eliminare, distrugere, stopare a unui duşman care, în cazul nostru, sunt buruienile din culturile agricole, prin toate
metodele existente la data respectivă. Combaterea buruienilor din culturile agricole a început să fie practicată de
îndată ce omul a început să cultive pământul pentru a-şi asigura hrana. La început, aceste metode au fost rudimentare,
dar pe măsura trecerii timpului s-au dezvoltat în concordanţă cu
creşterea cerinţelor pentru hrană a omenirii, cu creşterea numerică a populaţiei globului şi cu stagnarea sau
descreşterea suprafeţei agricole mondiale.
Putem afirma că aceste trei obiective majore ale omenirii au creat şi creează o presiune puternică în
domeniul combaterii buruienilor, astfel ca aceste metode să fie din ce în ce mai perfecţionate, mai tehnice, mai ne -
poluante şi cu eficacitate extrem de mare şi de dinamică asupra culturilor agricole. Putem afirma că acţiunea de
combatere a buruienilor are ca obiective majore următoarele:
- evidenţierea potenţialului biologic al soiurilor şi hibrizilor cultivaţi în realizarea producţiilor maxime;
- de a lăsa un teren curat de resturi de buruieni, bogat în elemente nutritive, apă şi cu un complex microbiologic
dezvoltat, structurat, afânat şi aerat;
- de a nu deranja sau distruge într-un cuvânt fertilitatea naturală a pământului, de a nu-1 transforma din organism
sănătos într-un pacient bolnav, greu de vindecat.
Combaterea buruienilor, mai ales în ultimii 50 de ani, a evoluat rapid ca metode, ca tehnici şi concepte de
abordare. Mulţi agricultori, în mod obişnuit, aplică în practică un complex de măsuri integrate de combatere a
buruienilor. Până a se ajunge la acest concept integrat de combatere a buruienilor a fost un drum lung. Putem afirma că,
în antichitate, singurele metode de combatere la îndemâna omului au fost cele agrotehnice. Apoi, pe măsura evoluţiei
tehnicii, a descoperirilor, aceste metode s-au înmulţit, diversificat şi specializat.
Astfel că, în etapa actuală, nu mai putem vorbi decât de conceptul de combatere integrată a buruienilor care are
în componenţă 5 grupe de metode de combatere, metode ce vor fi descrise pe larg în acest capitol.
Aceste metode cuprind 2 grupe principale: grupa metodelor preventive sau profilactice şi grupa metodelor de
combatere propriu-zisă, de curăţire (metode agrotehnice, chimice, fizice şi biologice), care acţionează după apariţia
buruienilor.

METODE DE COMBATERE A BURUIENILOR

Metodele de combatere a buruienilor pot fi grupate în metode preventive (care previn aducerea de seminţe din
alte surse în culturile agricole) şi metode curative (care acţionează direct asupra buruienilor). Este greu să se precizeze
câte procente revin fiecărei categorii de metode în cadrul combaterii integrate a buruienilor. Putem face afirmaţia că
sistemul de metode agrotehnice şi chimice are o pondere foarte însemnată în acest concept.
 COMBATEREA CHIMICĂ A BURUIENILOR

Plantele din culturile de camp sunt foarte uşor concurate de buruieni începând cu primele zile de la
răsărit până în preajma recoltării. În perioada de vegetaţie a culturii se dezvoltă cel puţin trei serii de buruieni. Ca
atare, programul de combatere chimică a buruienilor trebuie să cuprindă erbicide, care aplicate, să poată asigura
curăţenia culturii o perioadă lungă de timp, de minimum 40-60 de zile.
Culturile de camp sunt însoţite la răsărire şi în perioada de vegetaţie de mai multe specii de buruieni:

A. Specii de buruieni monocotiledonate anuale şi perene:

Echinochloa crus-galli - mohor lat;
Digitaria sanguinalis - meişor;
Setaria sp.;
Agropyron repens - pir târâtor;
Sorghum halepense - costrei;
Cynodon dactylon - pir gros.

B. Buruieni dicotiledonate anuale şi perene:

Amaranthus sp. - ştir;
Chenopodium album - loboda sălbatică;
Abutilon theophrasti -teişor;
Atriplex sp. - lobodă;
Solanum nigrum —zârnă;
Hibiscus trionum — zămoşiţă;
Xanthium strumarium — cornaci.
Polygonum convolvulus - hrişcă urcătoare;
Sinapis arvensis - muştar sălbatic;
Cirsium arvense - pălămida;
Convolvulus arvensis - volbura;
Sonchus arvensis – susai;
Calystegia sepium – cupa vacii;
Portulaca oleracea – iarba grasă;
Galeopsis tetrahit – lungurică;
Galinsoga parviflora – busuiocul sălbatic;
Aristolochia clematitis – cucurbeţică;
Latyrus tuberosus – sângele voinicului;
Raphanus raphanistrum – ridichioară.
Speciile de buruieni-problemă pentru culturile de camp sunt reprezentate de Solanum nigrum (zârna), Sorghum
halepense (costrei), Cirsium arvense (pălămida) şi Convolvulus arvensis (volbura).
Pentru combaterea buruienilor au fost sintetizate pe plan mondial foarte multe erbicide care pot fi aplicate înainte de
semănat şi încorporate mai adânc sau mai la suprafaţa solului, preemergent sau postemergent. În funcţie de speciile de buruieni
pe care le combat, erbicidele aplicate se grupează astfel:
a) Pentru combaterea buruienilor monocotiledonate anuale şi o parte din buruienile dicotiledonate anuale se
utilizează erbicide volatile şi nevolatile care se încorporează în sol fie adânc la 8-10 cm adâncime, fie superficial la 3-5 cm
adâncime:
- Încorporate la 8-10 cm adâncime:
Treflan 48 EC (trifluralin) – în doză de 1,75-2,5 l/ha;
Trifsan 480 EC (trifluralin) – în doză de 1,75-2,5 l/ha;
Triflurex 48 EC(trifluralin) – în doză de 1,75-2,5 l/ha;
Dual Gold 960 EC (S- metolaclor) – în doză de 1,0-1,5 l/ha;
Frontier 900 EC (dimetenamid) – în doză de 1,2-1,6 l/ha;
Sonalen (etalfluralin) – în doză de 1,5-2,0 l/ha;
 Alanex 48 EC (alaclor) – în doză de 1,7-2,2 l/ha.

- Încorporate la 3-5 cm adâncime sau aplicate preemergent:

Guardian (acetoclor+antidot) – în doză de 1,75-2,5 l/ha;
Lasso 48 EC (alaclor) – în doză de 4-6 l/ha;
Mecloran 35 EC (alaclor) – în doză de 6-10 l/ha;
Stomp 330 Ec (pendimetalin) – în doză de 4-5 l/ha;
Relay 90 EC (acetoclor) – în doză de 1,7-2,2 l/ha.

b) Pentru combaterea buruienilor dicotiledonate anuale şi perene se folosesc erbicide care se aplică în
perioada de vegetaţie, când buruienile sunt în faza de rozetă (3-4 frunze şi au înălţimea de 4-6 cm). Dintre
aceste erbicide aplicate postemergent enumerăm următoarele:
Basagran 600 EC (bentazon) -în doză de 1,5-3,5 l/ha;
Blazer 2 S (acifluorfen sodium) -în doză de 2 l/ha;
Galaxy (bentazon+acifluorfen) -în doză de 2 l/ha;
Flex (fomesafen) -în doză de 1-1,5 l/ha;
Pivot 100 LC (imazetapir) -în doză de 0,5-0,75 l/ha;
Bolero 40 ŞL (imazamox) -în doză de 0,75-1,0 l/ha;
Dynam 75 WG (oxasulfuron) -în doză de 0,08 kg/ha+Extravon 0,2 l/ha.

Deosebit de important în combaterea buruienilor dicotiledonate anuale este eliminarea speciei Solanum
nigrum, specie care produce mari necazuri la recoltare.

c) Pentru combaterea buruienilor monocotiledonate anuale şi perene în perioada de vegetaţie, cele mai
bune rezultate se obţin cu următoarele erbicide:
Agil 100 EC (propaquizalofop) - în doză de 1-1,5 l/ha;
Aramo 50 (tepraloxidim) - în doză de 1,5-2 l/ha;
Leopard 5 EC (quizqlofop p-etil) - în doză de l ,5-2 l/ha;
Focus Ultra (cicloxidim) - în doză de 3-4 l/ha;
Fusilade Super (fluazifop butyl) - în doză de 2-3 l/ha;
Gallant Super (haloxifop R-metil) - în doză de 1-1,5 l/ha;
Targa super (quizalofop etil) - în doză de 2-3 l/ha;

Aceste erbicide se aplică atunci când costreiul (Sorghum halepense) din rizomi are înălţimea de 10-15 cm.
După aplicare nu se intervine mecanic sau manual în cultură timp de 25-30 de zile pentru a da posibilitatea erbicidelor
să se transloce în vârful de creştere al rizomilor. Erbicidele se aplică împreună cu 250-300 l apă/ha cu mijloace
terestre sau avio. Trebuie avut grijă ca mărimea picăturilor (diametrul median al picăturilor) să fie foarte mic şi
uniform pulverizat pe suprafaţa frunzelor.
 BIBLIOGRAFIE

1. Anghel Gh. Si colab., 1972 – Buruienile din culturile agricole si combaterea lor .Edit. Ceres, Bucuresti.
2. Gus P., Lazareanu A., Sandoiu D., Jitareanu G., Stancu I, 1998 – Agrotehnica. Edit.Risoprint , Cluj
Napoca.
3. Onisie T., Jitareanu G., 1999 – Agrotehnica Editura „ Ion Ionescu de la Brad „.
4. Pintilie C., si colab. 1985 – Agrotehnica , Editura didactica si pedagogica , Bucuresti .
5. Sarpe N., 1987 – Combaterea integrata a buruienilor din culturile agricole .Editura Ceres, Bucuresti .
6. Sandoiu D., 1973 – Araturile, Editura Ceres, Bucuresti.