Scolioza şi hidroterapia

„ Hidrokinetoterapia „

Ariesan Nicoleta
Bradea Alina
Ciobanu Iulia
Grupa 209

Cluj-Napoca

2008
Scolioza este o boală evolutivă, caracterizată prin una sau mai multe curburi
laterale ale coloanei vertebrale, cu tendinţa de compensare superioară şi
inferioară a curburilor. Cel mai adesea scoliozele sunt însoţite de o rotaţie a
vertebrelor, care poate fi mai mult sau mai puţin accentuată. Datorită acestei
rotaţii a vertebrelor apare compensarea şi reducti-bilitatea curburii scoliotice.
Chiar de la debut o scolioză, în comparaţie cu atitudinea scoliotică, va duce
la modificări ale dia-metrelor toracelui, ale arcurilor costale, ale sternului şi
a musculaturii lomboabdominale.

Scoliozele pot fi structurale şi nestructurale.

 scoliozele nestructurale se datorează unor cauze multiple:
posturale, de compensare, inflamatorii, lombosciatice, isterice,
iar neînlăturarea cauzei devierii coloanei vertebrale poate duce
la deformări durabile, greu de redus ulterior;
 Scoliozele structurale sunt scoliozele adevărate şi şi se clasi-
fică în 8 grupe: scolioza idiopatică (fără cauză, este cea mai
frec-ventă), osteopatică (fragilităţi osoase, osteoporoze),
neuropatică ( secundară unor afecţiuni ca poliomielita, sechele
după menin-gite purulente, infirmitate motorie cerebrală),
miopatică (în caz de distrofii musculare, miopatii),
dismetabolică (scolioza rahiti-că), toracogenă ( apare ca urmare
a unei deformări toracice con-genitale sau câştigate), de cauză
extrinsecă (secundară inegali-tăţii membrelor inferioare sau
dezechilibrării pelvisului osos), cifoscolioza.
Obiectivele tratamentului în cazul scoliozelor sunt:
 Ameliorarea poziţiei coloanei prin posturi fixe, corectoare şi
hipercorectoare, exerciţii de corectare posturală;
 Creşterea flexibilităţii coloanei
 Creşterea forţei musculare abdominale şi paravertebrale
 Ameliorarea respiraţiei.
Hidroterapia vine în ajutorul tratamentului kinetic folosind proprietăţile
fizice ale apei: temperatura, presiunea hi-drostatică, rezistenţa apei şi forţa
de ridi-care a acesteia. Datorită acestor proprietăţi ale apei gimnastica este
mult mai uşor de efectuat în apă, corpul pierzând 90% sau mai mult din
greutatea sa reală şi de aceea articulaţiile nu vor mai fi atât de intens
solicitate, iar exerciţiile se vor putea efectua mai bine.
Numita mai correct si “hidrokinetologie” hidrokinetoterpia a luat o mare
amploare in special in perioada epidemiilor de poliomielita, care a lasat
atatia sechelari. Pe baza bunelor rezultate obtinute, metoda s-a extins in
programele de recuperare functionala destinata bolilor neurologice centrale
si periferice, bolilor reumatismale si sechelelor posttraumatice ca si
afectiunilor cardiorespiratorii.
Exista doua modalitati bine distincte de hidrokinetoterapie:
a) partiala: imersia doar a unui membru sau segment de membru;
b) generala:imersia intregului corp.
a) Hidrokinetoterapia partiala este utilizata aproape exclusiv pentru
cresterea mobilitatii articulare prin miscari passive, pasivo-active sau active.
Aceasta utilizare se bazeaza pe efectele apei calde: sedarea durerilor,
relaxarea musculara, cresterea compliantei tesaturilor moi a
distensibilitatilor acestora.
Hidrokinetoterapia partiala se executa in baile partiale de maini sau de
picioare.
b)Hidrokinetoterapia generala se realizeaza prin imersia intregului
corp in bazine individuale, in bazine mai mari collective sau in piscine.
Utilizarea kinetoterapiei in apa se bazeaza pe doua fenomene: plutirea
corpului si rezistenta opusa de masa lichidiana pe anumite directii de
miscare. Plutirea este consecinta principiului lui Arhimede. Descarcarea de
greutate a corpului este determinate de raportul dintre greutatea specifica
apei, care este 1, si greurtatea specifica a corpului. Dupa calculul lui
Dupentins si Pitts , greutatea specifica a corpului uman este de 0,074.
Diferenta de 0,026 este suficienta pentru a asigura plutirea si a anihila fortele
gravitationale. Datorita acestui fenomen hidrokinetoterapia permite
utilizarea de forte musculare reduse pentru mobilizarea articulara, cresterea
capacitatii de relazare musculara pentru postura ortostatica si mers, pentru
scaderea durerii articulare prin diminuarea presiunii intraarticulare.
Fenomenul de plutire poate fi accentuat prin utilizarea de flotoare de
diverse marimi si materiale pentru intreg corpul sau pentru anumite
segmente. Un grad mai mare de flotatie il obtinem in bazinele care utilizeaza
apa minerala. Cu cat aceasta apa minerala are o greutate specifica mai mare,
plutirea corpului va fii mai usoara.
Orice miscare executata de jos in sus, deci in sensul flotarii, va fii
facilitate, putandu-se executa cu un minim de forta musculara.
Fenomenul de rezistenta opusa de apa se manifesta la miscarile
laterale sau de cele de sus in jos. Rezistenta creste cu viteza miscarii si cu
suprafata frontala de contact. Aceasta suprafata poate fi marita prin aplicarea
pe corp sai member de placi mai mult sau mai putin late, care
ingreund miscarea, determina cresterea fortei si rezistentei
musculare.Ca si in cazul hidrokinetoterapiei prtiale ,caldura isi exercita din
plin avantajele descries mai sus.Caldura apei scade vascozitatea tisularta(de
unde polul important in contracturile musculare sau in procele
aderentiale),dar scade si vascozitetea apei ceea ce va scadea rezistenta opusa
de apa.In general se i8nregistreaza temperature intre 30-36 grade pt bazinele
mari.Pt a creste efortul muscular in apa s-au utilizat diverse
subst,care,dizolvate in apa,ii cresc vascozitatea.Cea mai cunoscuta subst de
acest fel este metilceluloza(hidroxipropil-metilceluloza )sau Methocelul-
ieftina,netoxica si care se prepara usor. Se folosesc concentratii crescande
de methocel. Durata unei sedinte de hidrokinetoterapie este foarte variabila
de la 10-15 minute pana la o ora.exercitiile fizice executate in cadrul acestei
metode au la baza aceleasi tehnici ca si cele executate in aer, tinand seama
insa de principiile si avantajele oferite de mediul acvatic. Uneori,exista o
serie de dificultati in ceea ce priveste pozitionare apacientiilor pentru unele
exercitii.pentru a usura exercitiul acestora s-au imaginat o serie de piese de
“mobilier” pentru bazinele de kinetoterapie (mese,scaune,plansete
inclinate,suporturi,bare de sustinere fixesi mobile etc.). fiecare bazibn ar
trebui sa fie echipat cu un sistem de elevatie pentru accesul in bazin al
marilor handicapati. Piscinele mari sunt destinate in special
kinetoprpfilaxiei,inotului therapeutic sau agrementului-relaxare. Exista si
bazine cu constructii mai deosebite,in functie de scopul urmarit. Asa sunt de
pilda bazinele (de mers) cu fundul ondulat sau cu diverse pante,cu adncimi
variabile si cu instalatii de suporturi pe role. Alte bazine sun t ingustate si cu
adancime mare, fiind echipate cu instalatii pentru elongatii pe verticala sau
pe plansete cu inclinare oblica. Hidrokinetoterapia are putine contraindicatii
absolute. Amintim doar: dermatozele,pacientii in aparate de contentie –
neamovibile,febrilii,existenta leziunilor de continuitate ale pielii de orice
natura. Contraindicatiile relative sunt date de unele afectiuni
cardiovasculare,crizele comitiale,varsta avansata,hipotensiunea habituala
mare. Pentru acestea in functie de starea clinica,se apreciaza interdictia sau
doar unele masuri de prevedere (nivelul de imersie a copului,durata
programului,intensitatea exercitiilor,temperature apei).

Baile terapeutice
Aceste bai sunt proceduri lard raspandite in cadrul tratamentului balnear .
baile pot fi general sau locale. In baile generale procedura vizeaza intregul
corp si pacientul se scufunda pana in gat sau piept , iar cele locale se
scufunda in apa doar partile afectate (brate , picioare )
Din punct de vedere al temperaturii apei , baile terapeutice pot fi :
 Bai reci- sub 20 grade celsisus
 Bai racoroasela 20-30 grade celsius
 Bai intermediare 34-37 grade celsius
  Bail calde 38-39 grade Celsius
 Bai fierbinti la 40 de grade si mai mult.
Compozitia apei pentru baiele terapeutice este de asemnea variata. Se poate
folosi apa dulce , apa minerala, aromatizata, sau medicinala( cu diferite
substante sau plante aromate sau medicinale ) . Baile calde si fierbinti
trebuie sa se termine cu un dus rece. Durata unei bai este de 10-15 minute,
iar dupa aceea se impune o odihna de 15 minute. . Baile terapeuticese fac
intotdeauna numai la prescriptia medicului . Acesta indica temepratura apei ,
durata baii, frecventa, numarul total de bai in cadrul unei cure. De asemenea
tot medical va hotara si reluarea tratamentului dupa un interval de 6 sau 12
luni, precum si combinarea bailor cu alte proceduri .
Hidrokinetoterapia (exerciţiile efectuate în bazin) poate fi de ajutor.
Exerciţiile practicate în apă tonifică musculatura paravertrebrală şi
realizează un echilibru muscular dreapta - stânga. De asemenea,
înotul este un sport recomandat de specialişti

Exerciţii în apă mică :

 mers pe vârfuri cu braţele întinse pe lângă urechi şi mâinile prinse una
de alta;
 mers pe călcâie cu mâinile prinse una de alta la spate;
 mers fandat cu braţele întinse lateral;
 fandări laterale cu mâinile pe şolduri;
 din poziţia stând pacientul va executa bascularea bazinului înainte şi
va menţine poziţia câteva secunde;
 din stand departat : mana stanga pe sold, dreapta pe crestet sau pe
umar, ridicarea genunchiului stang la suprafata apei, revenire;
 din aceeasi pozitie a bratelor, indoiri laterale ale trunchiului spre
stanga .

Exerciţii în apă mare:

 alunecare pe piept cu impingere de la perete, alunecare pe spate cu
bratul drept sus, stangul langa coapsa;
 cu bratul sprijinit pe pluta, stangul langa coapsa , inot picioare craul
sau bras;
 inot picioare spate cu bratul drept sus;
 inot pe o parte ( dreapta ) , bratul drept sus, stangul in fata pieptului;
 inot in procedeul craul, cu inspiratie pe partea dreapta la 2 sau la 4
vasliri.
 pacientul se va ţine de marginea bazinului, aflându-se cu spatele către
aceasta şi va executa ridicarea membrelor inferioare la 90º;
 pacientul va apuca lateral marginea bazinului cu un membru superior
deasupra capului si cu celălalt membru superior la nivelul şoldului şi
se vor efectua întinderi laterale;
 pacientul stă aplecat pe marginea bazinului cu membrele inferioare în
apă şi face balansări laterale cu acestea (în cazul scoliozei lombare);
 pacientul se va ţine de marginea bazinului şi va inspira pe nas, iar
apoi se va scufunda expirând pe nas; trebuie explicată diferenţa dintre
respiraţia abdominală şi cea toracală şi ambele vor fi executate pe
rând.
 Bibliografie :

SBENGHE,T,1987, “KINETOLOGIE PROFILACTICA, TERAPEUTICA

SI DE RECUPERARE EDITURA MEDICALA” , BUCURESTI
Cordun, Mariana , Carle, Luciella, Jiavan, Ioan 1999, Hidrokinetoterapia in
afectiuni reumatismale, ANEFS, Bucuresti.