UNIVERSITATEA ”DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI

FACULTATEA TRANSFRONTALIERĂ DE ȘTIINȚE

UMANISTE, ECONOMICE ȘI INGINEREȘTI

Programul de master
Kinetoterapie la domiciliu
(Chișinău)

Referat la disciplina
INOT TERAPEUTIC

TEMA
Hidrokinetoterapia cifozei şi scoliozei

Realizat:
Student al programului de master
Kinetoterapie la domiciliu, anul I
Maria ONICA

Verificat:
Responsabil de disciplină
Mircea DRAGU

Chișinău – 2018
1. Introducere
Hidrokinetoterapia sau gimnastica acvatică este practicată din cele mai vechi timpuri
şi presupune practicarea exercitiilor fizice in apă, fiind o metodă terapeutică ce foloseşte
apa simplă, apa termală, sulfuroasă, sărată sau apă de mare. Hidrokinetoterapia se poate
aplica in două moduri:
- baia partială, in care imersia se referă doar la o parte a corpului;
- baia generală, ce presupune imersia intregului corp.

Hidrokinetoterapia parţială este utilizată pentru creşterea mobilităţii articulare,

efectuându-se diferite tipuri de mişcări (pasive, pasivo-active, active) în apă caldă,
aceasta determinând relaxarea musculară şi diminuarea durerilor. Se aplică în bazine
individuale, pentru imersie parţială, în scopul recuperării extremităţilor (mâini, picioare);
se pot efectua băi calde sau alternante (băi reci – 18˚C alternate cu imersia în baie caldă
– peste 38˚C – cu creşterea vasomotricităţii).

Hidrokinetoterapia generală se realizează prin imersia întregului corp în bazine

individuale, bazine colective sau piscine. Orice mişcare în sensul flotării, adică de jos în
sus, va fi executată cu mai multă uşurinţă, forţa musculară necesară fiind foarte slabă; la
mişcările de sus în jos sau laterale apare rezistenţa opusă de apă, se îngreunează
mişcarea, determinând creşterea forţei şi a rezistenţei musculare. Apa din bazinele de
recuperare trebuie menţinută la 35 - 36˚C, temperatură la care se produc efecte
antialgice (scade sensibilitatea periferică, cu modificarea percepţiei dureroase), scăderea
tonusului muscular general şi vasodilataţia periferică cu scăderea tensiunii arteriale. Baia
rece sub 26˚C provoacă efecte musculare şi cardiovasculare inverse, fiind tonifiantă.
Durata unei şedinţe de hidrokinetoterapie variază de la 10- 15 minute la o oră.
Exerciţiile fizice se execută la fel ca cele din aer, dar se ţine seama de particularităţile
oferite de mediul acvatic. Poziţionarea pacienţilor poate fi dificilă uneori; de aceea, s-au
imaginat o serie de „accesorii”: scaune, mese, manşete înclinate, bare de susţinere,
sisteme de elevaţie pentru accesul în bazin al pacienţilor cu handicap fizic mare, bazinul
de mers. În piscinele mari se face kinetoprofilaxie sau înot terapeutic.
În timpul hidrokinetoterapiei putem să folosim anumite părţi ale tehnicilor de înot
sau tehnică în întregime cu intensitate şi distanta clar definite. În cadrul
hidrokinetoterapiei folosim mişcările din înot care reglează tonusul muscular asupra
grupelor musculare, întinderea şi antrenarea lor.

2. Recuperarea hidrokinetoterapeutica a cifoscoliozei

Avantajele rezistenţei hidrodinamice sunt:

- rezistenţa opusă mişcărilor de către apă variază cu viteza de execuţie a acestora prin
creşterea suprafeţelor de contact cu apa pe parcursul efectuării mişcării, creşte şi efortul
muscular;
- dacă mişcării i se opune un jet de apă se realizează o contracţie musculară de tip
izometric, care nu necesită deplasare articulara (creşte astfel forţa musculară fără să se
deplaseze segmentul imobilizat).
 Temperatura mediului ambiant, la care organismul aflat în repaus îşi menţine
temperatura centrală, fără să solicite mecanismele de termoreglare, se numeşte
temperatura de indiferenţă. Pentru atmosferă, temperatura variază în jur de 26°C iar
pentru apă, aceasta este de 34-35°C.

Avantajele hidrokinetoterapiei sub aspectul factorului termic sunt:

- termoconductibilitatea crescută a apei, ceea ce duce la accelerarea schimburilor termice
între corpul imersat şi apa din bazin;
- hidrokinetoterapia efectuată în apa caldă conduce la vasodilataţie periferică, cu
scăderea tensiunii arteriale (utilă la hipertensivi), tahicardie şi creşterea muncii inimii;
- apa caldă conduce şi la scăderea tonusului muscular cu miorelaxare şi sedare;
- tot temperatura scăzută a apei din bazin asigură scăderea sensibilităţii periferice cu
modularea percepţiei la durere;
- apă rece prezintă efecte inverse, ceea ce conduce la instalarea efectului tonifiant.

Indicaţiile hidrokinetoterapiei sunt diverse:

- Bolile neurologice centrale şi periferice, urmate de paralizii sau pareze;
- Bolile reumatismale degenerative (artroze) sau inflamatorii cronice, în afara puseului
algic, urmate de scăderea gradului de mobilitate articulara;
- Sechelele posttraumatice urmate de scăderea forţei musculare şi a mobilităţii articulare,
precum şi a coordonării mişcărilor;
- Suferinţele discale, discovertebrale, precum discopatia vertebrală cervicală, dorsală sau
lombară, în afara indicaţiei chirurgicale;
- Afecţiunile cardio-respiratorii, în vederea reantrenării fizice la efort (postinfarct
miocardic, astm bronşic), cele circulatorii periferice, inclusiv insuficienta circulatorie
venolimfatică de la nivelul membrelor inferioare;
- Sarcina şi recuperarea după naştere;
- Tulburările de statică vertebrală la copii şi adolescenţi, precum scoliozele şi cifozele.

Contraindicată celor cu afecţiuni cardiace sau leziuni ale pielii

Contraindicaţiile absolute ale kinetoterapiei sunt reprezentate de leziunile tegumentare,
stările febrile, afecţiunile acute sau intercurente care ar putea duce la decompensare
cardio -respiratorie. Contraindicaţiile relative sunt cele aflate în legătura cu vârsta
avansată, hipotensiunea arterială accentuată, anumite afecţiuni cardiovasculare cu
potenţial de decompensare.

2.1 Hidrokinetoterapia cifozei

“Cifoza reprezintă o incurbare anterioară (plan sagital) a coloanei vertebrale,

traducându-se clinic într-o proeminentă dorsală situate în continuitatea proceselor
spinoase. Incurbarea coloanei din cifoza trebuie deosebită de gibusul scoliotic, care este
o proeminenţă dorsală situată în afară proceselor spinoase şi se datorează proeminenţelor
arcurilor posterioare ale coastelor şi proceselor transversale vertebrale rezultate prin
rotaţia vertebrelor.”

Există 3 tipuri de defecte de formare:

 1. Defect de formare parţial cu canal medular aliniat.Dacă interesează corpul vertebral ,
simetric, va rezulta o cifoză unghiulară , cu un arc posterior intact , şi cu un potenţial de
agravare de 5-7grade pe an prin scăderea potenţialului de creştere la nivelul corpului ,
malformat cu păstrarea celui al arcului posterior. Dacă defecţiunea de formare este
antero-lateral , rezultă o cifoscolioză , cu un arc posterior mai mult sau mai puţin intact,
şi cu o îndoire a canalului medular într-un singur nivel .

2. Defect de formare parţial cu canal medular dislocat.Împreună cu defectul de formare

anterior, există o dislocare a canalului medular şi totdeauna un defect al arcului posterior
care determină o instabilitate vertebrală potenţială, care nu poate fi evidenţiată pe
radiografiile dinamice. Clinic semnele neurologice pot fi absenţe , dar riscul este foarte
mare, şi deficitul poate apărea brusc după traumatisme minore.

3. Defect de formare total al corpilor vertebrali, cu agenezia unuia, a doi , trei sau mai
multor corpi vertebrali , cu sau fără agenezia arcurilor lor posterioare. Leziunea apare
mai frecvent la nivelu 5 al coloanei lombare şi se însoţeşte de o paraplegie congenitală
flască sau spastică şi de o mobilitate anormală la nivelul malformaţiei osoase. Şoldurile
sunt frecvent luxate şi fixate în extensie.

2.2 Tratamentul hidrokinetoterapeutic

- Corectarea posturii şi aliniamentului corpului şi a segmentelor sale;

- Obţinerea relaxării generale şi locale a decontracturării musculare;
- Obţinerea şi menţinerea tonusului muscular adecvat;
- Menţinerea şi creşterea progresivă a forţei şi rezistenţei musculare;
- Recâştigarea şi mărirea amplitudinii mişcării articulare până la unghiul maxim ;
- Obţinerea şi creşterea flexibilităţii , elasticităţii şi supleţei ;
- Educarea şi reeducarea îndemânării , coordinării, controlului , echilibrului şi egalităţii;
- Prevenirea posturii şi atitudinilor incorecte, corectarea acestora;
- Educarea, reeducarea sensibilităţii;
- Educarea şi reeducarea mersului independent;
- Prevenirea instalării atrofiei musculare şi osteoporozei;

Durata unei şedinţe de hidrokinetoterapie este de 40- 45 minute, dintre care primele
5 minute încălzirea, 30-35 minute programul în sine, şi 5 minute încheierea. Exerciţiile
fizice sunt combinate cu exerciţii respiratorii.

2.3 Programul de hidrokinetoterapie

Încălzirea la marginea bazinului

Coloana cervicală
– flexii, extensii, rotaţii;
Membre superioare
– flexii, extensii, abducţii, aducţii, circumducţii, învăţarea pacientuluimişcările pe care le
va executa în apă;
Trunchiul
– răsucire, mişcări laterale, flexii, extensii;
Membre inferioare
– fandări laterale, înainte , ridicaţi pe vârfuri pe călcâie genoflexiuni.

2.4 Scolioza

Scolioza este o boală evolutivă, care afectează coloana vertebrală şi se caracterizează

prin una sau mai multe curburi laterale, vizibile în plan frontal.Curburile sunt însoţite de
rotaţia corpilor vertebrali, cu tendinţa la compensare superioară şi inferioară, dar fără
tendinţa de reducere complete prin suspendare, înclinare laterală sau decubit.
Modificările coloanei vertebrale au repercusiuni asupra morfologiei trunchiului.

Termenul de scolioza îl datorăm lui Galen. El defineşte o deviaţie a coloanei

vertebrale în plan frontal. Analiza deviaţiilor coloanei în plan frontal – a
scoliozelor – este uşurată de faptul că în mod general nu există o curbură frontală
fiziologică (spre deosebire de curburile fiziologice din planul sagital). Totuşi, un grad
uşor de asimetrie vertebrală este frecvent prezent, ceea ce a făcut pe majoritatea autorilor
să accepte o toleranţă în jur de 10 grade. Stagnarea atrage atenţia că prezenţa acestor
curburi minime nu dispensează clinicanul de a controla evoluţia lor.
Încercam să definim scolioza ca o boală evolutivă, caracterizată printr-una sau mai
multe curburi laterale ale coloanei vertebrale, vizibile în plan frontal, însoţite de rotaţia
vertebrelor , cu tendinţa la compensare superioară şi inferioară a curburilor , dara fără
tendinţa la reducerea complete a acestora prin suspendare sau decubit şi cu răsunet
asupra morfologiei trunchiului.

2.5 Exerciţiile speciale de corectare a posturii nu au numai rol de corectare ci şi de

antrenare a muşchilor scheletici. Cu diferite echipamente ajutătoare putem să accentuăm
efectul exerciţiilor. Exerciţiile de recuperare mereu trebuie să le executăm în apa care
ajunge până la umărul pacientului.
Înotul – trebuie să fie simetric (bras, spate, future) şi exersat ani întregi, fiind un
mijloc activ de autocontrol, de echilibrare a coloanei şi de dezvoltare simetrică a
toracelui.
În cazul scoliozei după locul curburii convexităţii, concavităţii alegem poziţia de
corectare şi exerciţiile de refacere, după criteriile menţinute alegem poziţia corpului
în apă şi a braţelor.
Pentru efectuarea exerciţiilor de corectare a scoliozei putem să folosim diferite
echipamente ajutătoare (pluta, gantere plutitoare etc.) sau putem să executăm exerciţiile
şi fără echipamente ajutătoare. La exerciţiile de înot este foarte important corectarea
tehnicii personale la fiecare individ, respectiv ca pacientul să execute exerciţiile
specifice deficientei sale fizice. Comparaţia între exerciţiile simetrice şi
asimetrice depinde de gravitatea scoliozei.

Bibliografie
G.O. TACHE http://www.tonica.ro/sanatate/terapii-alternative/611-hidrokinetoterapia-o-
terapie-la-moda.html

TOMOAIA G.
– Curs de Ortopedie – Editura Medicală Universitatea “Iuliu Hatugeanu”, Cluj- Napoca
2005,

S.G.Cioroiu, Hidrokinetoterapia deficientelor fizice – Editura Universităţii Transilvania

Braşov.2012

G.O.TACHE,http://www.farmaciata.ro/recuperare-medicala/item/1002-
hidrokinetoterapia-creste-mobilitatea-articulara