UNIVERSITATEA „DUNAREA DE JOS” DIN GALATI

FACULTATE TRANSFRONTALIERA DE STIINTE

UMANISTE,ECONOMICE ȘI INGINERESTI.

PROGRAMUL DE MASTER

KINETOTERAPIA LA DOMICILIU (CHISINAU)

REFERAT LA DISCIPLINA

Hidrokinetoterapia

TEMA:
CORECTAREA DEFICIENTELOR FIZICE PRIN INOT

„SCOLIOZA ÎN S”

REALIZAT:

Student al programului de master

Kinetoterapia la domiciliu,anul II

Munteanu Veaceslav

VERIFICAT:

Florentina Cristea
PROGRAMUL DE REEDUCARE ÎN APA
Prin deficienta se înțelege “pierderea sau perturbarea cu caracter definitiv sau temporar a
unei structuri fiziologice,anatomice sau psihice; aceasta desemnează o stare patologică
funcțională, care afectează capacitatea de muncă, dereglând procesul de adaptare și integrare în
mediul natural și social.” (Teodorescu s.a., 2003). Deficienta de postură (deficienta fizică) este
definită ca fiind abaterea “de la normal, în forma și funcțiile fizice ale organismului, care tulbură
creșterea normală și dezvoltarea armonioasă a corpului, modificând aspectul exterior, reducând
aptitudinile,și puterea de adaptare la efortul fizic, diminuând capacitatea de munca productivă”
(Fozza,2002; Dominteanu, 2005). Kinetoterapeutul dirijează tratamentul și tine sub observație
fiecare pacient, fiind prezent pe parcursul întregii ședințe de reeducare, ce variază în funcție de
starea patologică, de vârstă și de stadiul de recuperare a pacientului. După obișnuirea cu mediul
acvatic urmează formele speciale de exerciții. Se recomanda un număr restrâns de exerciții intr-o
ședință, exercițiile ușor de învățat și de reținut de către deficient, dar cu acțiune clara, care sa se
execute de mai multe ori (acest fapt permite executarea lor și în timpul liber).Obiectele plutitoare
ajutătoare utilizate pentru executarea mijloacelor corective din înot (atunci când este cazul)
trebuie sa fie adecvate vârstei subiectului, sexului, fazei de tratament în care acesta se afla, etc.
Exercițiile pot fi efectuate individual sau în grup, ambele prezentând avantaje si dezavantaje.
Cele efectuate în grup prezintă avantajul ca dinamizează ședința, aceasta devenind mai puțin
monotonă și crescând dorința subiectului de a efectua mișcările prescrise (se poate realiza
numai în cazul în care mai mulți subiecți au același gen de deficiență). Lucrul individual este mai
monoton, dar da posibilitatea unei bune dozări a efortului și unui control strict.

DURATA PROGRAMULUI ȘI RITMULUI EXERCIȚIILOR:

Programul de reeducare va respecta principiul progresivității, atât ca complexitate, cât și
ca durata. Astfel, maxim 5 minute va dura imersia pentru acomodarea cu mediul acvatic, apoi se
va desfășura programul propriu-zis, care are inițial 10-12 minute pe zi și creste treptat pana la 30
minute, putând fi repetat chiar și de 2 ori pe zi. În cazul persoanelor ce nu suferă de afecțiuni
grave, ședința acvatica realizată prin înot terapeutic poate dura aproximativ 45 minute - 1 ora,
pentru obținerea unui rezultat stabil. Întregul tratament se poate întinde pe o perioada de timp
foarte diferită, de la câteva luni până la câțiva ani, însă o activitate cu largă recunoaștere a
beneficiilor induse cum este înotul trebuie sa continue pe întreg parcursul vieții. Ritmul optim al
exercițiilor acvatice este de 20-25 de minute, în cazul persoanelor cu afecțiuni minore și de 12-
15 mișcări pentru cei cu suferințe respiratorii sau cardiace însemnate. Expirația se face în timpul
mișcări, iar inspirația în timpul scurt de repaus dintre două mișcări. Programul recuperator va fi
menționat în fișă și va cuprinde următoarele date:
•Durata imersiei;
•Durata exercițiului(a reeducării propriu-zis);
•Axele de mișcare;
•Ritmicitatea;
•Gradul de dificultate ale elementelor (accesibilitatea);
•Momentele de creștere a gradului de dificultate;Fisele cuprind atat date privind structurile
motrice ce urmează a fi executate, cat și date despre pacient:
•Starea generală a acestuia;
•Vârsta, sex, antecedente;
•Diagnostic medical;
•Stare psihica;
•Nivelul capacitații sale fizice (condiția fizica);
•Gradul capacității funcționale a bolnavului(în special a celui cardiac sau cu afecțiuni
neuromotorii);
•Posibilele complicații induse de practicarea efortului fizic etc.
Pozițiile inițiale folosite în înotul terapeutic:
Orice mișcare efectuata pe uscat sau în apa are ca punct de plecare o poziție inițială.
Pozițiile fundamentale folosite în hidrokinetoterapie sunt: stând, șezând,culcat și atârnat. Orice
poziție este caracterizata prin: baza de susținere, punctele de sprijin, poziția centrului de greutate
al corpului, echilibrul în general, poziția segmentelor în raport cu trunchiul și celelalte segmente,
prin acțiunea mușchilor care oferă stabilitate poziției trunchiului și a diferitelor segmente ale
corpului.

Desfășurarea tratamentului:
Kinetoterapeutul trebuie să prevadă desfășurarea tratamentului, să-l dirijeze și sa-l tina
sub observație, fiind prezent în fiecare moment al ședinței de reeducare, ce variază în funcție de
starea patologică, de vârstă și de stadiul de recuperare a pacientului.

1.Pregatirea
2.Introducerea pacientului în apa;
3.Durata;
4.Ritmul;
5.Frecventa;
6.Odihna;
7.Înstiințarea precauțiilor.

Folosirea mijloacelor de înot, în cadrul tratamentului complex de kinetoterapie își

dovedește eficienta în corectarea deficientelor fizice, atât prin influențele pozitive exercitate de
procedeele tehnice adecvate, cat și prin creșterea obiectivității ședințelor de corectare, la care
subiecții participă cu un interes mai mare.

Deficiente fizice segmentare

Reabilitarea integrității și condiției fizice include evaluarea și diagnosticarea pacientului
din punct de vedere medical. Pe lângă tratamentul clasic, practicat pe uscat și prescris de către
clinician, în deficientele fizice, fie ele globale, fie segmentare, se recomandă, datorită
valențelor sale multiple, și recuperarea acvatică. Această terapie în mediul fluid se prestează în
corectarea deficientelor ortopedice, în condițiile în care sunt respectate și parcurse 6 faze de
recuperare. Conform literaturii de specialitate, fiecare etapă incorporează o componentă
educațională și una fizică. Hidroterapeutul are astfel posibilitatea conceperii unui program de
tratament unic pentru fiecare subiect. Ulterior sunt stabilite obiective pe termen lung și scurt.
Obiectivele acvatice trebuie sa fie asemănătoare celor fixate pentru mediul terestru și chiar sa le
completeze.
Scolioza în “S” este o deficienta a coloanei vertebrale ce presupune două sau mai multe
deviații în plan frontal, cu convexitățile orientate în lateral. Cea mai frecventă formă este cea cu
două curburi, una localizată la nivelul segmentului dorsal și alta la nivelul lombar. Ca și în cauza
oricărei deficiențe fizice și aici se poate vorbi de o deficiență structurală sau nestructurală,
evolutivă sau neevolutivă. Amintim că există și scolioze idiopatice, cu cauză necunoscută,
apărute înainte de vârsta pubertății. O altă grupă a scoliozelor o formează cele statice, prin
deformări ale bazinului sau inegalități ale membrelor inferioare. Scoliozele patologice pot fi
determinate și de afecțiuni ca: rahitism, traumatisme ale corpurilor vertebrale, poliomielita și
reumatism.
Scopul exercițiilor corective:
- Formarea reflexului corect și stabil de atitudine a coloanei vertebrale și a corpului în întregime;
- Tonifierea în condiții de scurtare/lungire a grupelor musculare din partea convexităților;
- Integrarea elementelor centurii scapulare și ale centurii pelviene în atitudine anormală generală
a corpului;
- Dezvoltarea normală a toracelui prin corectarea asimetriilor sale
Exerciții corective

1. Exerciții pe marginea bazinului:

•Din așezat, cu un baston sau cu o pluta diagonal la spate, apucat cu stânga sus și dreapta jos,
extensii și arcuiri ale trunchiului, coordonat cu respirația;
•Din aceeași poziție inițială, răsuciri și arcuiri ale trunchiului spre stânga și spre dreapta;
•Din stând în genunchi cu un baston sau cu o pluta diagonal la spate,apucat cu mana stângă sus și
cu dreapta jos, extensia și arcuirea ampla a trunchiului concomitent cu ducerea piciorului drept
întins pe spate sprijin pe vârf;
•Pe genunchi cu sprijin pe palme înainte, ridicarea brațului stâng sus simultan
cu extensia piciorului drept și arcuire;
•Din aceeași poziție, ridicarea brațului stâng sus odată cu ducere a genunchiului stâng la piept cu
arcuire.
•Același exercițiu cu ridicarea piciorului stâng extins lateral.

Scopul exercițiilor corective:

•Formarea reflexului corect și stabil de atitudine a coloanei vertebrale și a corpului în întregime;

•Tonifierea în condiții de scurtare a grupelor musculare din partea convexităților;
•Tonifierea în condiții de lungire a grupelor musculare din partea concavităților;
•Integrarea elementelor centurii scapulare și ale centurii pelviene în atitudinea normală generală
a corpului;
•Dezvoltarea normala a toracelui prin corectarea asimetriilor sale.

Exerciții corective

2. Exerciții în bazin cu apă mică:

• Din stânga cu piciorul stâng pe o treapta a scării bazinului, cu o pluta la spate, apucata diagonal
cu mana dreapta jos și stânga sus, extensia ampla a trunchiului cu inspirație, revenire cu
expirație;
• Din aceeași poziție, îndoiri și arcuiri ale trunchiului spre stânga.
• Aceeași poziție inițială, răsucirea trunchiului spre dreapta și extensia cu arcuire
• Aceleași exerciții ca cele trei amintite anterior, dar cu sprijinul piciorului stâng cu o treapta mai
sus;
• Exercițiile de îndoire și arcuiri ale trunchiului trebuie executate cu ambele arcuiri;
• Din stânga cu fata la scara, cu brațele extinse, stânga sus și dreapta jos, cu mâinile apucate,
ridicarea genunchiului stâng spre suprafața apei;
• Din aceeași poziție inițială, extensia și arcuirea trunchiului și a capului.
• Mers pe vârful piciorului stâng, dreptul pășește normal pe talpă, cu mâna stânga susținând un
plutitor pe cap și cu cea dreapta pe sold;
•Mers cu ridicarea piciorului stâng spre suprafața apei și cu mâinile ca în exercițiul anterior
menționat;
• Același mijloc cu ridicarea genunchiului stâng;
• Mers cu pas adăugat spre stânga, fandând doar piciorul stâng, cu o pluta la spate, apucată
asimetric cu mana de partea convexității jos, iar ceea de partea concavității sus
Indicații. Contraindicații.
Indicațiile kinetobalneoterapiei în patologia aparatului locomotor sunt foarte largi,tehnicile
specifice fiind puse în aplicare abia după explorarea clinică, radiologică și de multe ori chiar
biologica a pacientului. În general, efectele urmărite sunt:
- dobândirea parțiala și progresiva a independentei;
- creșterea mobilității articulare;
- facilitarea muscarilor și a gesturilor la persoanele cu handicap
sever;
- relaxarea musculara;
- calmarea durerilor;
- vasodilatația secundara în urma unor bai calde;
- reeducarea funcțională motorie a unui segment;
- reantrenarea segmentară sau globala la efort.

Contraindicațiile nu sunt numeroase și destul de simplu de stabilit. Astfel, putem reține:

- orice boala în faza ei acuta;
- h i p e r t e r m i a ;
- inconștientele sfincteriene;
- cardiopatiile decompensate;
- hipertensiunile arteriale;
- insuficientele respiratorii, în condițiile unei capacitați vitale foarte reduse;
- bolile active (tuberculoza);
- plăgile infectate sau necicatrizate, ulcerele, orice boala de piele contagioasa;
- h i d r o f o b i a .
Apropierea afectivă, vocea calmă, plăcuta, atenția kinetoterapeutului
îndreptată permanent spre subiect sunt condiții esențiale în derularea programelor de mișcare în
apă. Integrarea copiilor și tinerilor cu cerințe educaționale speciale este mult mai eficientă când
terapia acvatică este inițiată timpuriu. Această formă de tratament trebuie să vină în întâmpinarea
cerințelor diferitelor grupuri de tratament sau persoanelor cu astfel de nevoi speciale. Ea va
completa terapia clasică și va avea ca obiectiv prioritar incluziunea și reabilitarea socială. Ele
trebuie sa își poată valorifica întregul potențial, având aceleași drepturi ca și ceilalți membrii
ai comunității.
 BIBLIOGRAFIE
1. Elemente de hidrokinetoterapie și înot terapeutic, Laurenţiu
Szatmáry, Horaţiu Nicolae Pop, Elena Zamora , Editura Risoprint –
Cluj Napoca – 2005
2. Înot pentru sǎnǎtate, Luciela Vasile – Editura didacticǎ și
pedagogicǎ, R.A.,Bucureşti, 2007
3. Kinetoterapie activă, F. Plas, E. Hagron, Polirom 2001