Istorie inot

Cum a aparut inotul, de cand a aparut inotul, de ce a aparut inotul …. ???

Istoricii afirma ca inotul a aparut odata cu omul, fiindu-i de mare folos în lupta sa pentru
existenta. La inceputul existentei umane, stim ca omul s-a stabilit, din considerente utilitare, de-a lungul
cursurilor de apa. Cu mult inainte de a invata sa construiasca poduri, omul împins de curiozitatea sa
caracteristica dar si din nevoia de a cauta hrana, a traversat apa inot, dorind sa cerceteze malul celalalt.
Putem privi astfel inotul ca pe un mijloc de satisfacere a unei trebuinte primare, si anume nevoia de
hrana.

Ambarcatiunile primitive – fragile si instabile in vremurile respective – faceau nenumarate victime,

inotul era vazut ca o necesitate de aparare a vietii in fata pericolului de inec. Intalnim de multe ori si in
prezent situatii dureroase cand, lipsiti de cunostinte elementare de inot, oamenii isi pierd viata.

Aspectul utilitar al inotului este zugravit in istorie de nenumarate personaje intrate în legenda. Celebrul
Ulisse, ale carui ispravi sunt adunate de Homer in paginile „Odiseei”, a inotat doua zile si doua nopti
pana la tarm, dupa naufragiul corabiilor sale. O alta legenda spune ca, indiferent de varsta, toti cetatenii
liberi ai Spartei erau obligati sa faca zilnic o baie în Eurotas, inainte de masa.

Lumea antica, a apreciat rolul benefic al inotului. Romanii considerau inotul unul din mijloacele de
pregatire militara.

Pe langa latura utilitara, istoria aminteste si alte motive care i-au indemnat pe oameni sa practice inotul,
în paralel cu alte exercitii fizice. Este semnificativ exemplul grecilor din Sparta si Atena care au infiinatat
gimnazii în care rolul educativ principal il avea tocmai educatia fizica.

Continuand periplul in istoria inotului, amintim ca perioada de mare avant a acestui sport a fost urmata
de o faza de declin, cand apei si inotului abia daca li se recunosteau rolul lor igienic. In Evul Mediu clericii
au cautat sa canalizeze gandirea oamenilor in directia spiritului, in detrimentul trupului. Educatia fizica,
inotul, ba chiar simpla folosire a apei erau considerate „lucru diavolesc”, ceea ce a contribuit la o totala
lipsa de igiena si a dus la aparitia epidemiilor. Cei care incalcau interdictiile si indrazneau sa se scalde fie
erau considerati excentrici, fie erau pedepsiti.

Salvarea a venit din partea marilor oameni de litere, a pedagogilor si filosofilor din secolele XVII – XVIII,
ca Montaigne, John Locke ori J. J. Rousseau, care au situat educatia fizica pe acelasi plan cu cea
spirituala, contribuind astfel la un nou avant al inotului.

Au urmat ani buni de practicare a inotului ca exercitiu fizic, pentru ca, in timp, acesta sa evolueze si
sub aspect competitiv; tot mai multi oameni au devenit interesati nu doar de cat de mult inoata, ci si de
cât de repede. Astfel a aparut inotul sportiv, al carui act de nastere s-a semnat în secolul al XIX-lea, odats
cu primele concursuri oficiale, care au avut loc la Londra. De atunci s-au nascut noi tehnici de inot, noi
metode de pregatire, noi tipuri de costume, totul reactualizat si imbogatit dupa fiecare mare competitie.
Jocurile Olimpice au fost totdeauna gazde de onoare ale inotului, acesta fiind, alaturi poate de
gimnastica sportiva si de atletism, cea mai urmarita si mai atragatoare ramura sportiva.

http://www.cursuri-inot.ro/inot-informatii-utile/inot