UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS” GALAȚI, ROMÂNIA

SPECIALITATEA EDUCAȚIA FIZICĂ ȘI SPORT

REFERAT

Tema: Istoria sportului

Disciplina: Istoria educației fizice și sportului

Autor: Verejan Oleg

Coordonator: Puiu-Anatolie Budevici

Chișinău 2020

1
 Cuprins:

Introducere…………………………………………………………………………….3

Etimologia cuvântului sport…………………………………………………………...3

Evoluția exercițiilor fizice……………………………………………………………..4

Premii sportive………………………………………………………………………....5

Popolaritatea marilor sporturi………………………………………………………….5

Concluzie………………………………………………………………………………6

Bibliografie…………………………………………………………………………….7

2
 Introducere

Un sport reprezintă o activitate de natură fizică și implica și competiția.Totodată sportul este o

activitate care poate influenta stilul de viată,sănătatea sau personalitatea unui om.
Sporturile se pot categorisi în individuale (de exemplu atletism, haltere, tir sportiv) sau de echipă
(de exemplu baschet, canotaj).
Etimologia cuvântului sport are o lungă istorie, avându-și originea în cuvântul latin deportare,
care printre sensurile sale primordiale, însemna a ieși afară pe poartă adică a ieși în afara
zidurilor orașului pentru a se dedica la activități sportive. Tot din acest termen, își au originea
în provensalul deportar, Spaniolul deportar și Francezul despoter (divertisment, distracție); de la
acest cuvânt francez a luat, în engleza din XIV secol, termenul disport, ce în preajma,
secolului XVI, s-a transformat în sport. (1,3)

Definirea exactă a ceea ce separă un sport de alte activități de agrement variază între surse. Cel
mai aproape de un acord internațional cu privire la o definiție este oferit de SportAccord, care
este asociația pentru toate cele mai mari federații sportive internaționale (inclusiv asociația
de fotbal, atletismul, ciclismul, tenisul, călăria etc.) și este, prin urmare, reprezentativ de facto de
sport internațional. SportAccord folosește următoarele criterii, determinând că un sport ar trebui: 

 să aibă un element de concurență

 să nu fie în nici un caz dăunătoare oricărei creaturi vii
 nu se bazează pe echipamente furnizate de un singur furnizor (cu excepția jocurilor de
proprietate, cum ar fi fotbalul de arenă si a competitiilor monomarca din sporturile cu motor)
 nu se bazează pe niciun element de "noroc" special conceput în sport.

Studiul dezvoltării sportului în istoria umană, poate arăta schimbări sociale semnificative
survenite de-a lungul secolelor, în diferite culturi. Conceptul de sport ca o activitate ce implică
abilitățile umane de bază, fizice și mentale, urmărește îmbunătățirea acestor abilități pentru a fi
utilizate mai eficient și sugerează faptul că sportul este probabil la fel de vechi ca dezvoltarea
inteligenței umane. Pentru omul primitiv, activitatea fizică a fost doar un mod de a-și îmbunătăți
cunoștințele despre natură și, în aceeași măsură, un mod de a stăpâni mediul din jurul lui.(1)

3
Evoluția exercițiilor fizice apare în strânsă legătură cu necesitatea survenită la momentul în care
se afla. Omul primitiv ducea o viaţă aproape identică cu cea a animalelor, dominată de
necesitatea luptei pentru căutarea hranei şi asigurarea supravieţuirii. Aceleaşi mişcări
fundamentale erau mijloacele luptei zilnice pentru existenţă: alergarea, săritura, căţărarea.
Rivalitatea omului cu animalele şi cu semenii săi pentru procurarea mijloacelor de trai a introdus
în viaţa omului şi exerciţiul luptei. Armele omului primitiv erau mainile, picioarele, dinţii. Apoi
omul primitiv a început să folosească obiecte: piatra, măciuca, cuţitul, lancea. Acestea i-au
prelungit, amplificat şi sporit forţa şi în acelaşi timp l-au obligat la perfecţionarea unor alte feluri
de mişcări, reclamate de manuirea acestor obiecte. (2)
Cea mai importantă perfecţionare a atins-o omul primitiv atunci cand el nu s-a mai
mulţumit să ţină în mană aceste arme, ci a început să le arunce la distanţă asupra adversarului.
Aruncarea deosebeşte esenţial omul de animale. Celelalte exerciţii naturale: alergarea, săritura,
căţărarea sunt caracteristice şi animalelor. Aruncarea însă, este apanajul omului. Acest exerciţiu
a apărut în momentul în care omul a trecut de la staţiunea patrupedă la cea bipedă, obţinand
astfel libertatea de mişcare a membrelor superioare.
A doua formă de mişcare a omului primitiv a fost dansul. Originea dansului trebuie căutată tot în
condiţiile de viaţă ale omului primitiv. Dominat de necesitatea de a-şi conserva existenţă, el a
simţit nevoia ori de cate ori era în primejdie să apeleze la ajutorul divinităţii. Omagiul sau
invocarea divinităţii se făceau prin întreceri fizice, mai ales lupte şi prin dans. După ritm,
caracter şi formă dansurile puteau fi: sacre, vesele, executate în grup, pe perechi sau individual.
Toate popoarele primitive au dansat în ocazii dintre cele mai diferite, vesel sau triste. Dansul este
o manifestare cu caracter general a speciei umane, o artă “primordială”(Th.Ribot).
În timpul secolului al XIX-lea, s-au descoperit numeroase obiecte de artă
preistorică în Franța (la Lascaux), în Africa și în Australia, care arată cum în timpuri preistorice,
s-au efectuat ceremonii ritualice în care era implicată o activitate fizică pentru participanți. Unele
din aceste descoperiri au fost stabilite ca având cel puțin 30.000 de ani. (2,4)
Jocurile au apărut în viaţa oamenilor prin imitarea mişcărilor de luptă şi chiar de muncă,
căpătand pe măsură ce societatea primitivă s-a dezvoltat un caracter independent de întrecere, dar
şi cu substrat religios.

4
Premiile sportive prezentate câștigătorilor competițiilor sportive includ:

 medalii ale Jocurilor Olimpice, campionate mondiale, continentale, naționale și alte

campionate. De obicei, participantul care ia locul 1 primește medalia de «aur», al doilea -
«argintul», al treilea - «bronzul»;
 recordurile mondiale, continentale, naționale etc.;
 diplome, jetoane etc.
 sume de bani sau alte premii în natura (de exemplu mașini). (1,5)

Popularitatea marilor sporturi după numărul de fani: (3)

5
 Concluzie

Istoria sportului cred că poate fi înţeleasă sau poate contribui la o schemă explicativă asupra
individului, lumii, traiectoriei generale a umanităţii, dar nu dacă ea este asemănată cu învelişul
mort pe care l-a lăsat în urmă un organism odinioară viu, dacă ne gândim că ce a fost demult nu
mai contează astăzi, sau că trebuie privit într-un context închis. O amintire. Aşa cum amintirea
individuală ajută la înţelegerea comportamentului personal, tot aşa am spune că memoria
colectivă ajută omenirea să se autoînţeleagă.
Sportul, prin însuși natura sa, încurajează diversitatea într-o lume culturală. Pe măsură ce țările și
națiunile se apropie tot mai mult unele de altele, dar totuși își păstrează identitatea culturală,
sportul este un domeniu în care se învață că diferențele culturale, nu numai că trebuie acceptate,
dar reprezintă o bogăție ce trebuie cultivată și prețuită. Conceptul sportiv poate deveni un
"indicator de schimbare" a societății globale, de anticipare, evoluții și schimbări prin deschiderea
simbolică a relațiilor interstatale. Sportul devine și trebuie considerat, astfel, ca o oglindă a
culturii și a societății, căci el reprezintă speranțele și perspectivele viitorului.

6
Bibliografie:

1. Anton Muraru, Pedagogia sportului , 2005

2. Flavia Rusu - CURS. ISTORIA EDUCAŢIEI FIZICE ŞI A SPORTULUI,
UNIVERSITATEA "BABEŞ-BOLYAI" CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE
EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT;
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Sport

4. https://www.greelane.com/ro/umanistică/istorie-și-cultură/history-of-sports-1992447/
5. http://www.minutedemiscare.ro/despre_istorie.html