UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS” GALAȚI, ROMÂNIA

SPECIALITATEA EDUCAȚIA FIZICĂ ȘI SPORT

REFERAT

Tema: Tehnica jocului de volei în apărare. Preluarea

Disciplina: Metodica predării voleiului în școală

Autor: Verejan Oleg, Gr.II, Anul 3

Coordonator: Tăbîrță Vasile

Chișinău 2023

1
 Cuprins
Scurt isoric…………………………………………………………………………………..… 3

Preluarea………………………...…………………………………………………………. …4

Preluarea din atac ……………………………………………………………………………....5

Concluzii…………………………………………………………………………………….…5

Bibliografie……………………………………………………………………………………..5

2
 Introducere
Scurt isoric. William G. Morgan (1870-1942) a rămas în istorie ca inventator al jocului de
volei, care la început a fost denumit „Mintonette”.
Tânărul Morgan şi-a terminat studiile la Springfield College de la YMCA (Young Men’s
Christian Association – Asociaţia Tinerilor Creştini), unde l-a întâlnit pe James Naismith, care în
1891 inventase jocul de baschet. După absolvire, Morgan şi-a petrecut primul an la YMCA
Auburn (Maine), iar apoi în timpul verii din 1895 s-a mutat la YMCA Holyoke (Massachusetts),
unde a devenit Director de Educaţie Fizică.
Venirea sa ca director a fost primită cu entuziasm şi clasele sale au crescut ca număr.
Şi-a dat seama că avea nevoie să creeze un anumit număr de jocuri recreative, pentru a avea un
program variat. Baschetul care începuse să se dezvolte se pare că prinsese la cei tineri, dar era
necesar să realizeze o alternativă mai puţin violentă pentru membrii care nu mai erau foarte tineri
şi ceruseră acest lucru.
La acea dată, Morgan nu cunoştea un joc similar cu voleiul, din care să se inspire. Descriind
primele sale experimente el spunea: „ În căutarea unui joc adecvat, m-am orientat la început spre
tenis, dar pentru acesta era nevoie de rachete, mingii, fileu şi alte echipamente, aşa că a fost
eliminat, dar ideea fileului mi s-a părut una bună“. Astfel în 1985, el a ridicat fileul la o înălţime
de 1,98 metri de la sol, chiar deasupra capului unui om de înălţime medie. Avea nevoie de o
minge, şi printre cele care au fost încercate a fost şi una de baschet, dar aceasta era prea mare şi
prea grea. În final Morgan a cerut firmei A.G. Spalding & Bros să facă o minge, care a fost
realizată în fabrica de lângă Chicopee, din Massachusetts. Rezultatul a fost chiar satisfăcător:
mingea era acoperită cu piele, cu o cameră din cauciuc în interior; circumferinţa sa era între 63,5
şi 68,6 cm şi greutatea sa era între 252 şi 336 grame.
Voleiul este un sport în care două echipe, separate de un fileu înalt, trebuie să treacă o minge pe
deasupra acestuia, cu scopul de a face ca mingea să atingă terenul advers. Fiecărei echipe îi sunt
permise cel mult trei loviri (și una sau doua loviri) pentru a trimite mingea către terenul celeilalte
echipe. Pot atinge cu piciorul doar unul din fiecare echipă, la fiecare servă. Pentru a servi se va
ieși din teren. Un punct se câștigă dacă mingea atinge terenul advers sau dacă nu se respectă
regula celor trei atingeri.
O echipa de volei este alcătuită din 6 jucători. Se joacă 3 seturi câștigătoare din 5, fiecare set a
câte 25 de puncte; în caz de egalitate la scorul 24 - 24 se continuă setul până în momentul în care

3
una din cele două echipe obține o diferență de 2 puncte (29 - 27, 31 - 29 etc). În cazul în care este
nevoie de jucarea ultimului set pentru desemnarea câștigătorului, acesta se joacă până la 15 (sau
până la o diferență de două puncte).(1,3)
Preluarea. Preluarea este o acţiune individuală de apărare prin care un jucător încearcă să
respingă mingea, trimisă de adversar cu scopul de a face punct, astfel încât să se realizeze
construcţia atacului propriu, iar finalizarea să fie punctul. Această acţiune se realizează cu
dificultate, datorită faptului că ea depinde de acţiunile premergătoare ale adversarului, serviciul,
lovitura de atac, blocajul, care urmăresc punerea în dificultate a apărării proprii. Obiectivele şi
competenţele unităţii de învăţare: - cunoaşterea tehnicii procedeelor tehnice din jocului de volei;
- cunoaşterea mecanismului de bază al preluării din serviciu; - cunoaşterea mecanismului de bază
al preluării din atac; - cunoaşterea mecanismului de bază al blocajului individual; - cunoaşterea
aspectului dominant al fiecărui procedeu tehnic învăţat. Competenţele unităţii de învăţare: -
asimilarea cunoştinţelor, pentru atingerea obiectivelor de instruire; - dezvoltarea unor abilităţi
practice, care să-i confere calitatea de bun demonstrant în execuţia loviturii de atac în faţa
elevilor; - dezvoltarea dezvoltarea unor abilităţi de comunicare, conducere, planificare, control şi
evaluare. Preluarea din serviciu Preluarea din serviciu este o acţiune individuală, prin care un
jucător intră în contact cu mingea venită din serviciul adversarului, printr-o lovire de jos cu
antebraţele, cu scopul de a o transmite către ridicătorul propriu. Mecanismul de bază al preluării
din serviciu are următoarele componente: poziţia iniţială, execuţia propriu-zisă şi poziţia finală.
Poziţia iniţială preluarea din serviciu se realizează după o deplasare, precedată de o anticipare,
urmată de oprire în poziţia specifică, medie de obicei, iar dacă serviciul are o forţă crescută,
poziţia este joasă şi cu faţa către direcţia de unde vine serviciul. Picioarele sunt uşor depărtate şi
îndoite de la nivelul genunchilor, greutatea egal repartizată pe ambele picioare, piciorul din
exterior este mai în faţă. Braţele sunt depărtate, trunchiul uşor înclinat în faţă, pentru a se realiza
o deplasare dacă este cazul. Execuţia propriu-zisă începe prin apropierea braţelor, urmată de
întinderea picioarelor, îndreptarea trunchiului, braţele întinse din coate, cu mâinile împreunate
mai sus de nivelul genunchilor. Poziţia finală după transmiterea, jucătorul va urmări traiectoria
mingii şi va intra întro nouă acţiune. Greşeli de execuţie: - plasament greşit; - aprecierea inexactă
a traiectoriei mingii; - oprirea într-o poziţie dezechilibrată; - neîmpreunarea palmelor în
momentul lovirii; - îndoirea coatelor în momentul şi în timpul lovirii; - lovirea cu o mână; - lipsa

4
acţiunii picioarelor; - balans prea mare al braţelor în timpul lovirii; - bazinul se retrage în timpul
lovirii.
Preluarea din atac Este o acţiune importantă prin care jucătorul nu lasă mingea să cadă în
terenul propriu. Preluarea din atac este o acţiune individuală, prin care un jucător intră în contact
cu mingea venită din atacul adversarului, printr-o lovire de jos cu antebraţele, cu scopul de a o
transmite către ridicătorul propriu. La preluarea din atac jucătorul trebuie să posede capacitatea
de anticipare, reacţie la minge, poziţie joasă specifică, deplasare rapidă la minge. Mecanismul de
bază are aceleaşi componente ca la preluarea din serviciu. Poziţia iniţială este identică cu cea de
la preluarea din serviciu, cu singura diferenţă este că baza de susţinere este mai mare, prin
depărtarea picioarelor mai mult deci centrul de greutate este mai aproape de sol. Contactul se
face la fel la nivelul antebraţelor deasupra articulaţiei pumnului. Nu există momentul de
conducere a mingii. Poziţia finală se urmăreşte traiectoria mingii respinse şi intrarea într-o noua
fază a jocului. (1,2)

Concluzie: Tehnica voleiului a evoluat rapid, în special în ultimii ani. Astăzi ea se găseşte la un
nivel foarte ridicat, apropiindu-se de perfecţiune, mai ales în aceea ce priveşte procedeele
pasării, atacului, la atac, serviciului. La etapa actuală voleiul se găseşte la un moment de cotitură
în ceea ce priveşte dezvoltarea lui în general şi, mai ales, în privinţa realizării unei
spectaculozităţi crescute.

Bibliografie:
1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Volei
2. http://dspace.usarb.md:8080/jspui/bitstream/123456789/3944/1/
Butnaru_R_tehnica_jocului.pdf
3. https://nicolaesotir.wordpress.com/istoria-jocului-de-volei/