UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS” GALAȚI, ROMÂNIA

SPECIALITATEA EDUCAȚIA FIZICĂ ȘI SPORT

REFERAT

Tema: Acordarea primului ajutor in caz de fractura

Disciplina: Educația pentru sănătate și prim ajutor

Autor: Rotari (Verejan) V. Alina

Gr.II, Anul 2

Coordonator: Anatolie Budevici-Puiu

Chișinău 2022

1
 Cuprins:

Introducere…………………………………………………………………………….3

Noțiunea de fractură..…………………………………………………………………..3

Entorsele și luxațiile……………………………..…………………..…….…..………..3

Primul ajutor in caz de fractură………..………….……………………...…..………...4

Scopul acordării primului ajutor in caz de fractură……………………………….….....5

Cazurile de solicitare a sprijinului medical.………………………….…………...….….6

Imobilizarea provizorie în fracturile închise..……………………………………...….…6

Bibliografie……………………………………………………………………...……….9

Introducere

2
În această categorie de afecțiuni se înscriu atât fracturile, cât și entorsele și luxatiile. Dintre
acestea, ultimele două pot fi tratate la domiciliu, după evaluarea medicală și stabilirea
diagnosticului. În schimb, fracturile necesită asistență medicală rapidă.
Fractura este o intrerupere totala sau parțiala a osului, cauzat de influența externă. Cel mai
des este rezultatul unei accidentări: o cădere, un impact sau o „oboseală osoasă” din cauza unor
microtraume constante. Osteoporoza, tuberculoza și cancerul osos - cresc riscul de fracturi,
deoarece traumatismele minore asociate cu aceste boli pot avea consecințe grave.
În majoritatea covârșitoare a cazurilor, fracturile sunt foarte dureroase, împiedicând
mișcarea corectă a zonei afectate. Alte simptome includ inflamația zonei, apariția vanatailor
(echimoze) sau schimbarea aspectului unui membru (diformitate).
O fractură, rareori este o urgența vitală, dar necesită asistență medicală imediată. Doar un
medic poate face o radiografie, poate diagnostica și alege formula de tratament.
Autodiagnosticarea și încercarea de a remedia situația pot fi periculoase.
Nu mutăm trupul persoanei dacă constatatăm o fractură la nivelul gâtului sau al coloanei,
deoarece mișcarea poate cauza leziuni ale nervilor. În acest caz sau dacă constatăm o fractură
deschisă (osul trece prin piele), sunăm de urgență la 112. Dacă persoana trebuie mutată, ne
asigurăm că atât capul, cât și spatele sunt complet imobilizate. Cerem ajutorul unei alte persoane
astfel încât corpul să poată fi cărat cu totul, păstrând capul, gâtul și spatele aliniate. În cazul unei
sângerări puternice, aplicăm presiune în acea zona cu o compresă sterilă sau un material curat.
Nu încerca să spelăm rana și nici să redresăm membrele fracturate.
În cazul unui membru fracturat, ne asigurăm că acesta este imobilizat înainte de mutare.
Acoperim zona afectată cu o pernă sau un material textil pentru a evita accidentările. În cazul în
care crezi că persoana își pierde cunoștința, așază corpul cu picioarele mai sus decât pieptul și
capul.
Entorsa apare atunci când un mușchi sau un tendon este prea întins sau rupt. Luxatiile apar
atunci când ligamentele care conectează oasele sunt întinse sau rupte parțial. Simptomele sunt
similare în ambele cazuri, precum durere urmată de umflarea regiunii afectate, flexibilitate
limitată, vânătăi. Majoritatea entorselor și luxațiilor pot fi tratate la domiciliu, după stabilirea
unui diagnostic medical.
În unele cazuri, atât entorsele, cât și fracturile pot avea simptome asemănătoare. Pentru un
diagnostic corect, va fi nevoie să facem o radiografie. În cazul entorselor și luxațiilor, se poate
aplică metodă RICE (repaus, gheață, compresii și ridicare).
3
 R - Repaus: Regiunea afectată va trebui ținută în repaus timp de minimum 24 de ore sau până
când durerea încetează.
 I - Ice (Gheață) - Se aplică în zona afectată comprese reci sau gheață timp de un sfert de ora la
fiecare două ore, în primele două zile. Gheață nu trebuie aplicată direct pe piele, ci păstrată într-
un recipient precum un prosop sau o pungă specială.
 C - Compresii - Folosim un bandaj elastic de compresie pentru zona afectată. Putem găși astfel
de bandaje direct la farmacii.
 E - Elevation (Ridicare) - Zona afectată trebuie să fie poziționată deasupra inimii, când persoană
stă întinsă. Acest lucru va reduce umflătură și va accelera însănătoșirea.
În cele mai multe cazuri, medicul va recomandă ibuprofen sau paracetamol pentru combaterea
durerii.
Primul ajutor pentru o fractură este întotdeauna imobilizarea membrului afectat și
transportarea promptă a persoanei la o unitate medicală. La efectuarea imobilizării este important
să respectați strict regulile generale.
 Nu încercăm să așezăm persoana sau să o ajutăm să se ridice, mai ales dacă sunt afectate
coloana vertebrală, craniul, coastele sau picioarele.
 Este interzis să încercăm să ajustăm osul fracturat în forma corectă. Acest lucru poate
duce la un șoc dureros, precum și la o traumă suplimentară ale țesuturilor moi.
 Dacă fractura este deschisă și fragmentele fracturate ale osului sunt vizibile, este interzis
să le „împingem” la loc. În cazul fracturilor fragmentate nu trebuie să îndepărtăm sau să
fixăm fragmentele. Este necesar să se imobilizeze în poziția în care este situată zona
afectată în momentul acordării primului ajutor.
 Nu transportăm persoana cu traume multiple, inclusiv fracturi, precum și cu fracturi a
coloanei vertebrale și pelvisului. Pentru traumatismele de acest tip, se acordă primul
ajutor la fața locului, iar cu transportarea la spital se ocupă ambulanța.
 Este contraindicată purtarea bolnavului fără aplicarea unei atele.
 Nu oferim bolnavului apă sau mâncare.
 În caz de sindrom de durere intensă, putem da persoanei un medicament analgezic.
Paracetamolul, Analginul sau orice alt analgezic fără prescripție medicală poate fi de
folos.
 În sezonul rece, este necesar să vă asigurați ca persoana nu va fi suprarăcită, inclusiv și
membrul afectat.
4
Acțiunile accesibile:
 chemăm o ambulanță;
 asigurăm imobilizarea fracturii;
 reducem durerea cu comprese reci, folosind gheață sau o pungă de alimente congelate
învelite într-o cârpă;
 în cazul unei fracturi deschise, eliberăm rana de îmbrăcăminte (înlăturăm sau tăem
țesutul), oprim sângele, prelucrăm rana și aplicăm un bandaj steril;
 ducem persoana suferindă la spital dacă nu există nici o posibilitate de a chema o
ambulanță.
Scopul primului ajutor este de a reduce durerea și de a oferi pacientului imobilizare
corecta. Este important să se prevină afectarea țesuturilor moi: mușchi, tendoane, vase de
sânge, nervi, care înconjoară focarul fracturii.
Aplicare atelelor (dispozitiv al unui pansament de imobilizare, din lemn / metal).
Atelele sunt folosite în cazul fracturilor brațelor și picioarelor. Scopul lor este de a asigura
imobilitatea membrului afectat, atunci când este necesar să așteptați un medic de mai mult timp,
sau să ducă o persoană la spital. Dacă o ambulanță este deja pe drum, este suficient să fim cu
ochii pe brațul sau piciorul rănit pentru a rămâne nemișcat.
 atela se aplică peste îmbrăcăminte, pentru a nu deranja locul fracturii;
 dispozitivul ar trebui să acopere două articulații sănătoase cele mai apropiate de fractură.
De exemplu, în cazul unei fracturi a gambei, acesta trebuie poziționat astfel încât să
acopere talpa și o parte a șoldului;
 punem un bandaj moale sub atelă – pansament, sau o bucată de pânză, astfel încât
structura să nu apese pe zona fracturată. Dacă trebuie să fixăm încheietura mâinii, punem
în palmă o rolă din bandaje sau pânză;
 lipim strâns atela de membrul rănit cu orice bucată de pânză. Brațul rupt trebuie mai întâi
îndoit la cot, după care se aplică o atelă și se fixeaza poziția brațului cu ajutorul unei
eșarfe;
 verificăm ca bandajul să nu fie prea strâns și să nu interfereze cu circulația sângelui. Dacă
pielea victimei devine albastră și degetele devin amorțite, bandajul trebuie slăbit.
Solicităm sprijin medical în următoarele cazuri:
 Dacă durerea nu dispare sau nu se ameliorează simțitor după aproximativ o săptămâna;
 Dacă membrul afectat are o poziție ciudată sau pare rupt;
5
  Dacă zona este foarte dureroasă la atingere, cu incapacitatea de folosire a membrului;
 Dacă zona pare infectată (este caldă la atingere, umflată, roșie și dureroasă);
 Dacă se simt furnicături în zona afectată.
Imobilizarea provizorie în fracturile închise. Se realizează în același mod ca la fracturile
deschise, exceptând procedeele de efectuare a hemostazei, de efectuare a toaletei plăgii şi
pansamentului. Primul ajutor în fracturi are câteva particularităţi, în funcţie de osul fracturat:
Fractura de coloană vertebrală. Accidentatul va fi întins imediat, pe un plan tare, în decubit
ventral. Este o fractură de o gravitate deosebită, deoarece se poate asocia cu leziuni ale măduvei
spinării; de aceea se transportă accidentatul de urgenţă la cea mai apropiată unitate medicală.
Fracturile de craniu. Sunt foarte grave şi necesită transportarea imediată la spital. În fractura
mandibulei se va face un pansament în „praştie” şi transportul se va face în poziţie şezândă.
Fracturile toracelui. Imobilizarea totală nu se poate realiza, deoarece ar fi stânjenite mişcările
respiratorii. Mişcările pot fi reduse prin aplicarea unui bandaj făcut din feşe sau dintr-un cearşaf,
care să cuprindă tot toracele.
Fracturile de bazin. Accidentatul nu poate sta în picioare. Se pot produce rupturi ale viscerelor
din bazin. Victima se aşază în decubit dorsal şi se imobilizează cu perne sau paturi rulate, aşezate
lateral şi se transportă de urgenţă la spital.
Fracturile membrului superior. În cazul fracturii claviculei, se observă căderea umărului şi
aplecarea capului spre partea fracturată. Imobilizarea se face prin susţinerea antebraţului într-o
eşarfă şi fixarea membrului superior respectiv pe torace. Susţinerea antebraţului într-o eşarfă şi
fixarea membrului superior În fractura de humerus care se produce, de regulă, în regiunea
proximală, imobilizarea se poate face cu o atelă de sârmă modelată în unghi drept, la nivelul
cotului sau se poate realiza cu două atele improvizate, aplicate pe partea posterioară şi laterală a

braţului, cotul fiind în unghi drept (figura 2).

6
Fig. 2. Tehnica imobilizării fracturilor de diafiză humerală În fracturile de raduis şi ulna sau
oasele metacarpiene, imobilizarea antebraţului se realizează cu două atele, cotul e în unghi drept,
iar antebraţul este susţinut de o eşarfă care se leagă după gât.
Fracturile membrului inferior. Fracturile femurului se pot situa în orice parte a osului, ca şi la
humerus. Totuşi, la bătrâni şi în special la femei, se întâlnesc deseori fracturi ale colului (gâtului)
femural sau, cu alte cuvinte, fracturi de şold. În fractura de col femural, întreg membrul inferior
nu poate fi mişcat şi stă răsucit, de cele mai multe ori în afară, în aşa fel încât marginea externă a
piciorului nu e în contact cu solul .
(Fracturile colului femural: A – devierea în rotaţie a labei piciorului B – poziţia în rotaţie a
întregului membru inferior     Membrul inferior este scurtat. Fractura de col femural se
imobilizează ca orice fractură, iar în lipsa oricărui mijloc de imobilizare vom pune de o parte şi
de alta a piciorului câte un obiect de sprijin, ca să nu se producă mişcarea de răsucire. În cazul
fracturilor situate în mijlocul diafizei femurale sau deasupra genunchiului (în treimea inferioară a
diafizei), vom întâlni toate semnele descrise după care fractura se recunoaşte uşor. Pentru
imobilizarea fracturilor de femur există dispozitive special executate. Cele mai obişnuite sunt
alcătuite din mai multe atele de lemn, articulate, dintre care cea exterioară se întinde din axilă
(subţioară) până la călcâi, iar cea internă de la călcâi până la rădăcina coapsei. Acest dispozitiv se
fixează prin chingi de torace, bazin şi membrul inferior . În lipsa acestui dispozitiv, vom utiliza
orice alt mijloc, cu condiţia să imobilizeze şi şoldul, şi genunchiul.

Imobilizarea fracturilor colului femural

Fracturile oaselor gambei. Fracturile situate la nivelul gambei se întâlnesc foarte des, ele
interesând tibia şi, mai frecvent, peroneul (fibula) prin situaţia sa anatomică lateral (extern) faţă
de tibie. Pentru că tibia nu este acoperită pe o mare parte a ei decât de piele, de multe ori,
fracturile de gambă sunt deschise. Diagnosticul de fractură în cazul tibiei se poate pune uşor prin

7
găsirea la palpare a locului unde este întrerupt osul. Fracturile tibiei situate aproape de articulaţia
genunchiului, precum şi cele care interesează suprafeţele articulare se recunosc mai greu.
Fracturile situate în treimea inferioară a tibiei care interesează şi articulaţia gleznei piciorului se
recunosc mai uşor prin poziţia răsucită pe care o ia piciorul. Fibula sau peroneul se fracturează
frecvent la nivelul capului (locul de inserţie al bicepsului femural) şi la nivelul diafizei,
complicându-se într-o bună parte din cazuri cu leziuni ale nervului sciatic popliteu extern.
Imobilizarea provizorie a fracturii oaselor gambei se va face cu două atele de lemn aplicate
lateral intern şi extern, care vor trece de genunchi şi de gleznă, sau printr-o atelă lungă de sârmă
îndoită la un capăt în „L” şi aplicată înapoia gambei încât planta (talpa) să se sprijine pe latura
mică a acestui „L”. Se mai poate întrebuinţa pentru imobilizare jgheabul de sârmă sau din tablă
bine căptuşit cu vată şi feşe. Jgheab de imobilizare a fracturilor oaselor gambei

   Pentru fracturile membrului inferior, în

cazul în care nu avem la îndemână niciun mijloc de imobilizare, putem utiliza ca atelă membrul
sănătos, de care fixăm cât se poate mai bine, prin câteva legături, membrul fracturat.
Imobilizarea improvizată prin legarea membrului fracturat de cel sănătos Să nu uităm că şi în
fracturi, ca şi în cazul altor urgenţe, tratamentul începe cu primul ajutor, de corectitudinea căruia
depinde vindecarea bolnavului. Tratamentul propriu-zis al fracturilor este de competenţa
medicului ortoped şi el constă în imobilizarea definitivă, realizată de obicei prin aparat ghipsat,
sau, în unele cazuri prin actul chirurgical. Vindecarea leziunii osoase necesită între 21-60 de zile
pentru formarea calusului fibros într-o primă fază, iar apoi prin impregnarea acestuia cu săruri de
calciu care îl transformă în calus osos. Din cauza acestui proces lent de osificare, pentru
vindecare este nevoie de săptămâni şi chiar luni, pentru ca osul să-şi recapete forma, structura şi
funcţia dinaintea accidentului. Numai după formarea calusului osos, fractura este consolidată şi
aptă să facă faţă unui efort intens.

Bibliografie:
8
1.Lucreția Titircă. Îngrijiri speciale acordate pacienților de către asistenții medicali –manual
pentru colegiile și scolile postliceale sanitare,2006, ed. Viata medicală Românească
2.Nicolae Angelescu. Tratat de Patologie chirurgicală, ed. Medicală, 2003
3.Victor Papilian. Anatomia omului, aparatul locomotor, ediția XII-a, ed. ALL, 2010, vol I,
4.Chiru Florian, Gabriela Chiru, Letitia Morariu. Ingrijirea omului bolnav si a omului
sanatos. Manual pentru scolile sanitare postliceale, Ed. CISON, 2011
5.Beuran Mircea, Ghid de manevre medicale și colaborarea medic -asistentă, Ed Scripta, 1999,
București