Foaia OficialĆ CFR nr. 3 / 22.09.

2015 343

Anexa nr. 4

MĂSURI DE ACORDARE A PRIMULUI AJUTOR

Lucrătorii, indiferent de funcĠie úi atribuĠii, sunt obligaĠi să

cunoască măsurile de prim ajutor de mai jos:
a) readucerea la viaĠă a unei persoane care a fost accidentată
sau asfixiată;
b) izolarea aseptică a unei arsuri sau a unei răni;
c) oprirea unei hemoragii;
d) transportarea corectă a unui rănit;
e) luarea primelor măsuri în caz de incendiu.
În vederea acordării primului ajutor în caz de accident, trebuie
să se întreprindă următoarele acĠiuni:
a) să se înlăture pericolul;
b) să ceară ajutorul oricărei persoane pentru a anunĠa serviciul
de urgenĠă;
c) să dea cele mai simple îngrijiri posibile;
d) să se creeze cele mai bune condiĠii posibile pentru
accidentat;
e) să se organizeze transportul rapid al accidentatului.
Înlăturarea pericolului se face de la caz la caz, astfel:
a) în caz de incendiu se pune rănitul la adăpost de foc;
b) în caz de electrocutare, se întrerupe curentul, Ġinându-se
seama că în momentul întreruperii acestuia, electrocutatul
poate cădea úi ca atare se previne lovirea acestuia;
c) la acordarea îngrijirilor simple, se Ġine seama de principiul
de bază a primului ajutor “ÎN PRIMUL RÂND SĂ NU
FACI RĂU”, neluându-se măsuri care pot fi vătămătoare
tratamentului ce se aplică ulterior, creându-se cele mai bune
condiĠii pentru accidentat, organizându-se concomitent
transportul acestuia la cel mai apropiat spital.
Scoaterea victimei de sub acĠiunea curentului electric se face
astfel:
344 Foaia OficialĆ CFR nr. 3 / 22.09. 2015

a) se scoate imediat instalaĠia de sub tensiune;

b) când nu se poate ca instalaĠia să fie scoasă de sub tensiune,
scoaterea victimei se realizează prin acĠionare directă prin
tragere, folosind cârlige sau scule cu mânere electroizolante,
suprafeĠe electroizolante, EIP cumulativ (mănuúi úi cizme
electroizolante).
În cazul când măsurile de prim ajutor nu dau rezultate nu se
abandonează niciodată acĠiunea de readucere la viaĠă a victimei,
înainte de a cunoaúte cert moartea sa.
În orice situaĠie care pune în pericol starea de sănătate a
victimei se solicită de îndată, prin orice mijloace, intervenĠia
personalului medical.

Simptome úi mod de intervenĠie

1. Pierderea cunoútinĠei
1.1. Leúinul (lipotimia)
Leúinul este rezultatul unei oxigenări temporar insuficiente a
creierului. O persoană care leúină poate fi inconútientă chiar numai
pentru câteva momente.
Scopul acordării primului ajutor în caz de leúin este de a creúte
oxigenarea creierului.
Pot exista simptome care preced leúinul: pierdere de echilibru,
paliditate, transpiraĠie. În acest caz, se pot lua următoarele măsuri
preventive:
- se asigură aer proaspăt (se deschid uúi/ferestre), dar fără
temperaturi excesive;
- se slăbeúte strânsoarea hainelor la gât, piept úi talie;
- dacă persoana este culcată, picioarele se ridică la înălĠimea de
10-30 cm faĠă de sol.
Primul ajutor constă în:
- se verifică dacă victima are căile respiratorii deschise úi
dacă respiră;
- se slăbesc hainele la gât, piept úi talie;
- se aúează victima în poziĠia de siguranĠă (de recuperare);
Foaia OficialĆ CFR nr. 3 / 22.09. 2015 345

- se asigură aer proaspăt úi se protejează victima de

temperaturi extreme;
- se menĠine victima întinsă confortabil încă 10-15 minute
după ce úi-a recăpătat cunoútinĠa.
ATENğIE! Pierderea temporară a cunoútinĠei poate fi unul din
simptomele care însoĠesc o criză cardiacă ischemică sau o comoĠie
cerebrală. Trebuie avută în vedere o astfel de posibilitate, mai ales
când leúinul se produce la persoanele mai în vârsta úi cauza nu este
evidentă.
Dacă revenirea din leúin nu este rapidă úi completă este necesar
ajutor medical.
1.2. Sincopa
Ca manifestări, sincopa se aseamănă cu leúinul. Apare rar la
oameni sănătoúi úi este cauzată aproape întotdeauna de lovituri în
zonele reflexogene (plexul abdominal, bărbie, gât, testicule) sau de
boli de inimă, hemoragii, boli vasculare.
În sincopă, spre deosebire de leúin, pulsul devine neregulat,
deosebit de slab úi poate chiar dispărea.
Primul ajutor este acelaúi ca pentru leúin.
Dacă apare stop cardio-respirator se iau de îndată măsurile
corespunzătoare. Se asigură transportul urgent úi sub supraveghere al
victimei la spital.
2. Contuzii, plăgi, hemoragii
2.1. Contuzii, vânătăi
Contuziile sau vânătăile produc o pătrundere a sângelui în
Ġesuturile înconjurătoare.
Primul ajutor urmăreúte să reducă alimentarea cu sânge a zonei
respective úi să diminueze durerea úi inflamaĠia. Cea mai bună soluĠie
constă în aplicarea de comprese reci sau a unei pungi cu gheaĠă (în
reprize de 15 minute), culcarea persoanei úi ridicarea membrului
rănit. O compresă rece se poate realiza prin înmuierea unui prosop în
apă rece, stoarcerea lui de excesul de apă úi înfăúurarea acestuia în
jurul părĠii afectate. Se mai poate turna din când în când apă rece
peste compresă sau aceasta poate fi înlocuită cu o alta.
346 Foaia OficialĆ CFR nr. 3 / 22.09. 2015

2.2. Plăgi minore cu sângerări

Plăgile minore cu sângerări mici, cum ar fi juliturile, tăieturile
mici úi zgârieturile minore pot fi spălate cu apă de la robinet úi săpun,
dacă sunt murdare. Apoi vor fi úterse cu tifon steril úi acoperite cu
pansament special preparat sau improvizat.
2.3. Plăgi grave cu sângerare abundentă
Plăgile grave cu sângerare abundentă necesită o apăsare continuă
úi directă. Dacă rana este mai mare úi marginile sunt desfăcute, poate
fi necesară apropierea marginilor sale înainte de a se apasa. S-ar
putea să fie timp doar pentru extragerea unor corpuri străine din rană.
Corpurile străine înfipte nu trebuie scoase.
2.4. Plăgi cu un corp străin înfipt
Plăgile cu un corp străin înfipt necesită o atenĠie deosebită
pentru că acel obiect poate să compromită vasele de sânge retezate în
adâncimea rănii. De aceea NU trebuie modificată poziĠia úi NU se
scot obiectele ce sunt adânc înfipte în rană, din cauza pericolului de
sângerare.
Se bandajează rana de jur împrejurul obiectului pentru a
împiedica deplasarea lui, bandaj care să preseze pe locul care
înconjoară obiectul, să imobilizeze membrul úi să împiedice o rănire
suplimentară.
Dacă obiectul înfipt este mic úi nu iese prea mult din rană, se
acordă primul ajutor astfel:
- se acoperă uúor rana úi obiectul cu pansament, având grijă să
nu se apese pe obiect;
- se face un bandaj circular destul de mare ca să acopere toată
rana;
- se pune acest bandaj pe pansament úi urmărind ca obiectul să
nu fie presat;
- se înfăúoară acest bandaj cu o faúă îngustă.
Dacă obiectul este lung úi a rămas prea mult afară din rană, se
procedează astfel:
- se face un pansament în jurul obiectului pentru a acoperi
rana;
Foaia OficialĆ CFR nr. 3 / 22.09. 2015 347

- se pune în jurul obiectului comprese pentru a-l împiedica

să se miúte;
- se fixează compresele cu un bandaj îngust având grijă să
nu se exercite presiune asupra obiectului înfipt.
2.5. Plăgi prin înĠepare
E posibil ca plăgile prin înĠepare să nu prezinte o sângerare
externă abundentă, dar ele pot provoca o sângerare internă, mai ales
dacă rana este la piept (torace) sau abdomen. Unele dintre aceste
răni, cum ar fi cele prin împuúcare, pot avea un orificiu la intrare úi
unul la ieúire. Astfel de răni sunt serioase, pentru că Ġesuturile interne
sunt distruse úi există sângerare internă úi infecĠie în profunzimea
rănii. Se controlează sângerea úi se acordă primul ajutor pentru răni.
2.6. Plăgi prin strivire
Reprezintă vătămări grave ale membrelor sau ale întregului corp
produse de materiale grele ca: nisip, zidărie, utilaje sau altele de acest
fel. ğesuturile sunt distruse pe întindere mare, iar organele interne
pot fi rupte. Plăgile prin strivire pot fi agravate úi prin fracturi.
Plăgile prin strivire la o scară mai mică, cum ar fi cea a unei mâini,
sunt grave, dar nu reprezintă în general un pericol mortal.
Plăgile grave prin strivire pot produce complicaĠii grave,
ajungând până la úoc úi insuficienĠă renală, chiar dacă rănitul nu
prezintă semne úi simptome de úoc la scoaterea de la locul
accidentului.
Primul ajutor constă în:
- se opreúte sângerarea (sângerările);
- se aplică pungi cu gheaĠă pe zona rănită;
- se intervine împotriva úocului.
2.7. Plăgile palmei
Plăgile palmei produc de obicei sângerări abundente pentru că
zona este foarte vascularizată.
Primul ajutor pentru o rană de-a latul palmei (transversală)
constă în:
- se acoperă rana cu un pansament gros;
348 Foaia OficialĆ CFR nr. 3 / 22.09. 2015

- se îndoaie degetele peste pansament ca să se formeze

pumnul úi să apese pe rană;
- se bandajează mâna închisă cu un bandaj triunghiular, cu
centrul pe interiorul încheieturii pumnului, se aduc capetele de jur
împrejurul mâinii ca să se încruciúeze în diagonala peste degete úi se
leagă în jurul încheieturii;
- se ridică úi se sprijină mâna într-o eúarfă.
Dacă rana este longitudinală (de-a latul palmei) se
procedează astfel:
- se pune pansamentul pe rană úi se bandajează mâna cu
degetele întinse. O faúă aplicată în jurul mâinii va menĠine rana
închisă;
- se ridică úi se sprijină mâna cu o eúarfă.
2.8. Sângerările din limbă sau obraz
În acest caz se foloseúte un pansament steril sau o cârpă curată úi
se apasă pe rană cu degetul mare úi cu un alt deget până încetează
sângerarea.
2.9. Sângerări la nivelul scalpului
Sângerările la nivelul scalpului (pielii păroase a scalpului) pot fi
serioase dacă sunt complicate cu o fractură a craniului sau prin
existenĠa unui obiect înfipt. Când se acordă primul ajutor în astfel de
cazuri, se evită palparea, apăsarea sau infectarea rănii. În acest caz se
procedeză astfel:
- se curăĠă rana de murdărie;
- se aplică un pansament gros, steril, care să fie destul de
mare pentru a depăúi marginile rănii úi se bandajează strâns;
- dacă există un obiect înfipt, se aplică un pansament
compresiv în jurul lui.
2.10. Sângerările din nas
Sângerările din nas pot apărea spontan sau pot fi produse prin
suflarea nasului, printr-o lovitură directă sau, în cazuri mai serioase,
prin rănire indirectă cum ar fi o fractură a crăniului (úi atunci NU
opriĠi curgerea sângelui).
Acordarea primul ajutor se face astfel:
Foaia OficialĆ CFR nr. 3 / 22.09. 2015 349

- se aúează rănitul în poziĠie úezând, cu capul înclinat uúor în

faĠă;
- se pune rănitul să-úi strângă nările între degetul mare úi
arătător timp de aproximativ 10 minute, respirând pe gură;
- se desfac articolele de îmbrăcăminte la gât úi piept;
- se cere victimei să stea liniútită pentru a evita creúterea
pulsului úi a sângerării;
- se solicită victimei să respire pe gură úi să nu-úi sufle nasul
câteva ore după ce sângerarea s-a oprit, pentru ca cheagul format să
nu se desprindă;
- dacă în urma acestor măsuri sângererea nu se opreúte, se
duce accidentatul la spital.
2.11. Sângerări din urechi
Sângerările din urechi pot fi însoĠite úi de o eliminare a unui
lichid gălbui. Acest simptom indică o fractură craniană, ceea ce este
foarte grav. Se va proceda astfel:
- NU se încearcă oprirea scurgerii de sânge sau altor lichide;
- NU se acoperă urechea cu tifon;
- se anunĠă medicul imediat;
- se aplică un bandaj cervical;
- se pune un pansament steril lejer pe ureche;
- se culcă rănitul pe partea afectată, sprijinind cu atenĠie capul
úi gâtul, cu partea superioară a corpului uúor ridicată;
- dacă rănitul vomită sau dacă trebuie lăsat nesupravegheat, se
pune în poziĠia de recuperare pe partea afectată;
- se controlează respiraĠia úi circulaĠia;
- se iau măsurile împotriva úocului.
3. Fracturi
3.1. Caracteristici
Prin fractură se înĠelege întreruperea continuităĠii unui os, cu alte
cuvinte, orice rupere, zdrobire sau plesnire (fisurare) a unui os, ca
urmare a unui traumatism mai puternic (cădere de la înălĠime,
lovitură, strivire, tamponare, izbire, răsucire, etc.).
350 Foaia OficialĆ CFR nr. 3 / 22.09. 2015

Toate oasele se pot fractura, dar cel mai des, fracturile se

produc la oasele lungi ale membrelor, la oasele bazinului úi ale
coloanei vertebrale.
3.2. Tipuri de fracturi
Fractura directă se produce la locul de aplicare a forĠei
respective, deci la locul de acĠiune a agentului agresor (de exemplu:
căderea unei greutăĠi pe coapsă, gambă, mână; o lovitură aplicată pe
coloană, fractură prin glonĠ). Acest tip de fractură interesează în
special oasele care nu au toată suprafaĠa acoperită de muúchi
(cubitus, tibie, claviculă).
Fractură indirectă este fractura care se produce la distanĠă de
locul de aplicare a forĠei respective, deci de locul de acĠiune a
agentului agresor. Fractura indirectă se poate produce prin:
- flexie. Agentul agresor acĠionează asupra unei extremităĠi a
osului, cealaltă extremitate fiind fixată; osul se rupe acolo unde
curbura este mai mare (de exemplu, fractura de claviculă prin
căderea pe umăr, fractura gâtului, femurului prin cădere pe genunchi,
etc.);
- răsucire. În general, în această categorie se încadrează
accidentele provocate de prinderea hainelor sau membrelor de o
maúină, bandă, agregat, fapt care duce la ruperea oaselor la distanĠă
prin fracturi spiroide (de exemplu, fractura coastei prin rotirea
violentă a corpului, în timp ce piciorul este blocat pe sol);
- tracĠiune. Un segment de membru este prins úi atârnă sau
este tras de un agregat, producându-se úi o mică rotaĠie;
- presiune. Cele mai frecvente fracturi prin presiune se
produc prin căderi de la înălĠime: fracturi de călcâi, genunchi, úold úi
coloană vertebrală în cazul căderilor în picioare; fracturi de antebraĠ,
braĠ úi claviculă în căderile pe palme sau pe cot.
Fracturile complete interesează osul pe toată grosimea sa,
având forme variabile: de-a curmeziúul, pieziúă, spiralată. În raport
cu poziĠia fragmentelor osoase (rămase sau nu în contact) fracturile
complete pot fi:
Foaia OficialĆ CFR nr. 3 / 22.09. 2015 351

- cu deplasare (mai grave). Deplasarea fragmentelor osoase

se poate produce de-a lungul, de-a curmeziúul osului sau capetele
oaselor se încalecă;
- fără deplasare (mai puĠin grave).
Fracturile mai pot fi:
- închise, când cel puĠin pielea a rămas intactă;
- deschise, când s-a produs úi o rană prin care focarul de
fractură comunică cu exteriorul.
Fracturile deschise sunt mai grave, ele fiind însoĠite de
hemoragii (uneori foarte importante) úi putând fi complicate cu
infecĠii.
Fracturile pot fi unice (un singur focar de fractură) sau multiple
(mai multe focare).
O fractură complicată este aceea în care oasele au produs úi
leziuni ale organelor interne precum rupturi ale vaselor de sânge,
ficatului, plămânilor sau splinei.
AlĠi termeni sunt utilizaĠi pentru a descrie tipuri particulare de
fracturi, dar caracteristicile acestora nu pot fi determinate la primul
ajutor. Astfel:
- dacă un os este rupt în mai mult de două segmente, atunci se
spune că este zdrobit (fractură cominutivă);
- ruptura incompletă este numit fisură;
- fracturile epifizare sunt leziuni ale capetelor oaselor (care
includ suprafaĠa de creútere a oaselor lungi);
- fracturile diafizare sunt leziuni ale segmentului osos dintre
capetele unui os lung;
- ruperile produse de tensiuni repetate sunt numite fracturi de
oboseală;
- ruperile produse prin boli osoase sunt fracturi patologice.
3.3. Semne úi simptome
Înainte de a proceda la examinarea accidentatului este absolut
necesar ca salvatorul să se informeze asupra agentului agresor, a
modului de acĠiune a acestuia precum úi asupra căror părĠi din
organism a acĠionat.
352 Foaia OficialĆ CFR nr. 3 / 22.09. 2015

Trebuie suspectată fractura dacă:

- traumatismul este produs de o forĠă externă puternică;
- s-a auzit o troznitură sau o pocnitură.
Examinarea accidentatului se realizează cu atenĠie úi blândeĠe
pentru a nu provoca leziuni suplimentare.
Membrul accidentat este comparat cu cel valid pentru a
determina gradul de deformare.
Îmbrăcămintea trebuie tăiată pentru a permite examinarea
zonei traumatizate.
Semne de probabilitate:
- durerea úi sensibilitatea dureroasă sunt maxime la locul
fracturii, cu ocazia miúcării sau palpării porĠiunii rănite; trebuie avut
în vedere faptul că úi o simplă contuzie musculară poate provoca
durere;
- deformarea regiunii traumatizate este un semn de fractură,
dar úi hematomul úi luxaĠia pot deforma zona afectată;
- impotenĠa funcĠională, pierderea funcĠiunii sau
imposibilitatea efectuării miúcării părĠii rănite este întotdeauna
prezentă ca urmare a durerii úi deformării (uneori lipsa miúcării nu
este decât un act de apărare împotriva durerii);
- scurtarea membrului fracturat (prin deplasarea pe verticală a
fragmentelor osoase) poate fi un semn preĠios, dar el poate apărea úi
în luxaĠie;
- vânătaia (echimoza) apare mai târziu úi uneori la distanĠă de
locul fracturii úi indică difuzarea sângelui din focarul de fractură în
straturile pielii. Acest semn poate apărea úi după o contuzie simplă.

Semne sigure:
- miúcarea anormală ivită în afara articulaĠiilor indică în mod
sigur o fractură completă. Aceasta însă nu trebuie să fie căutată de
salvator îndoind gamba, coapsa, braĠul sau antebraĠul victimei. Ea
poate fi observată în timp ce accidentatul se miúcă sau se agită din
cauza durerii; cel mult i se cere să-úi ridice membrul în cauză,
Foaia OficialĆ CFR nr. 3 / 22.09. 2015 353

putându-se constata atunci că miúcarea nu se transmite extremităĠii

acestuia.
- crepitaĠia sau frecătura rezultă din frecarea segmentelor
osoase între ele, în timp ce accidentatul execută o miúcare; este
periculos să fie căutată în mod intenĠionat deoarece pot fi provocate
complicaĠii.
Primul ajutor în fracturi are rolul să prevină complicaĠiile úi
leziunile ulterioare úi să diminueze durerea úi umflarea zonei.
Ce nu trebuie făcut:
- nu trebuie să se acĠioneze brutal sau să i se impună victimei
miúcări inutile;
- victima nu trebuie ridicată în picioare sau transportată
înainte de imobilizarea fracturii, pentru că toate acestea pot să
provoace complicaĠii: accentuarea durerii (cauză a úocului),
deplasarea fragmentelor osoase uneori ascuĠite úi tăioase care distrug
muúchi, vase de sânge sau nervi provocând hemoragii sau paralizii,
transformarea fracturii închise într-una deschisă, ceea ce implică, de
asemenea, o serie de complicaĠii în plus.
Ce trebuie făcut:
- primul ajutor se acordă la locul accidentului, exceptând
cazul în care persistă un pericol pentru salvator sau pentru victimă. În
acest caz, victima trebuie aúezată în cel mai apropiat loc sigur, unde
rănile sale să poată fi temporar asistate úi stabilizate;
- în cazul de fractură deschisă trebuie procedat mai întâi la
oprirea hemoragiei úi la pansarea rănii. Orice os exteriorizat trebuie
protejat cu feúe de jur împrejur, dar nu trebuie forĠat să între înapoi în
rană;
- ca úi în alte traumatisme, este necesară administrarea unui
calmant (antinevralgic, algocalmin. etc.) pentru a diminua durerea;
- obiectivul principal al primului ajutor este reprezentat de
imobilizarea focarului fracturii pentru a preveni complicaĠiile úi a
alina durerea. Imobilizarea se realizează cu ajutorul atelelor
confecĠionate special sau improvizate (bastoane, umbrele, bucăĠi de
scândură sau placaj, cozi de mătură, úipci etc.).
354 Foaia OficialĆ CFR nr. 3 / 22.09. 2015

Imobilizarea fracturii trebuie să respecte următoarele reguli:

- ca regulă generală, orice imobilizare trebuie să cuprindă două
articulaĠii (încheieturi): cea de deasupra úi cea de dedesubtul
focarului de fractură (proximal úi distal);
- la membre, atelele se pun de o parte úi de alta a focarului de
fractură ( sau membrul se aúează într-o gutieră specială);
- atelele se învelesc în vată (sau alte materiale moi) pentru a nu
leza pielea, a nu stânjeni circulaĠia sau a nu mări durerea;
- se evită aplicarea atelelor pe locul unde osul vine în contact
direct cu pielea (faĠa antero-internă a gambei, de pildă);
- acolo unde atela nu se poate mula exact pe regiunea
imobilizată, golurile se umplu cu vată;
- se trage apoi o faúă, la început circulară, apoi úerpuitoare, în
jurul atelelor úi a membrului fracturat, obĠinând astfel o imobilizare
provizorie. Trebuie să se aibă în vedere că faúa prea strânsă
stânjeneúte circulaĠia sângelui úi accentuează durerea, iar faúa prea
largă este egală cu lipsa imobilizării. Orice accentuare a durerii
indică agravarea situaĠiei úi necesită controlarea poziĠiei membrelor,
a bandajelor úi nodurilor úi a circulaĠiei sângelui la extremităĠi.
Nodurile de la materialul utilizat pentru fixarea atelelor vor fi făcute
peste atelă úi nu pe zona descoperită, deoarece pot provoca
compresiuni dureroase pe tegumente;
- cel puĠin două persoane trebuie să conlucreze la efectuarea
imobilizării. Una ridică membrul fracturat cu o mână, în timp ce cu
palma cealaltă sprijină locul fracturii, iar cealaltă persoană aplică
atelele úi trage faúa;
- transportarea accidentatului la spital urmează după
imobilizare. Până atunci se va asigura în continuare supravegherea
accidentatului, luându-se în continuare măsurile necesare pentru
prevenirea úocului: acoperirea cu pleduri sau haine, administrarea de
calmante pentru durere úi de lichide, dacă victima este conútientă.
4. Electrocutare
Electrocutarea se defineúte ca suma leziunilor provocate de
trecerea curentului electric prin corp.
Foaia OficialĆ CFR nr. 3 / 22.09. 2015 355

Accidentul úi intensitatea leziunilor sunt în funcĠie de câĠiva

factori dependenĠi de:
- curentul electric (tipul, intensitatea, tensiunea, durata de
acĠiune). Curentul alternativ este mai periculos decât curentul
continuu;
- starea pielii în momentul „punerii" sub tensiune. O piele
uscată este de circa 500 de ori mai rezistentă decât o piele umedă.
Efectul caloric este mai mare la o rezistenĠă mai mare. ğesuturile
bogate în apă au o rezistenĠă mai mică.Trecerea curentului electric, în
funcĠie de rezistenĠa pe care o oferă Ġesuturile, poate să ducă de la
simpla senzaĠie dureroasă (rezistenĠă mare), până la moarte
(rezistenĠă mică);
- traseul pe care-1 parcurge în corp curentul electric (când
traseul parcurs trece de la un membru superior la altul, leziunile sânt
foarte grave);
- existenĠa unor tare agravează pericolul expunerii la curent
(boli cardiovasculare, hipotiroidienii, debilii, nevroticii);
- oboseala, emoĠiile, frigul sunt factori agravanĠi.
Efectele electrocutării se repercutează fie asupra sistemului
nervos (prin fenomenul de depolarizare, pierdere de ioni de către
celule), fie asupra musculaturii (striate úi netede), de la simpla
excitaĠie la spasm. Mai intră în discuĠie efectul caloric, de la arsuri
simple până la distrucĠii tisulare întinse.
Electrocutarea poate îmbrăca mai multe forme clinice:
- electrocutarea fără pierderea cunoútinĠei;
- electrocutarea cu pierderea cunoútinĠei, dar cu păstrarea
circulaĠiei úi respiraĠiei;
- electrocutarea cu oprirea respiraĠiei, dar păstrarea circulaĠiei;
- electrocutarea cu oprirea concomitentă a inimii úi a
respiraĠiei.
RespiraĠia este influenĠată de acĠiunea curentului electric
asupra muúchilor respiratori, muúchilor constrictori ai glotei, precum
úi de intervenĠia asupra centrului respirator din bulb. Asupra
circulaĠiei, electrocutarea provoacă tulburări ale ritmului cardiac până
356 Foaia OficialĆ CFR nr. 3 / 22.09. 2015

la fibrilaĠia ventriculară, spasm al vaselor. La toate acestea se mai

adaugă accidente traumatice, uneori deosebit de grave: fracturi,
fracturi parcelare prin contractura violentă a inserĠiilor musculare,
traumatisme craniene etc..
Măsurile de prim ajutor în caz de electrocutare sunt:
- scoaterea de sub tensiune, pentru că există pericolul
electrocutării „salvatorului". Când aceasta nu este cu putinĠă,
„salvatorul" va trebui să scoată victima, având pe mâini mănuúi de
cauciuc sau orice alt material izolator;
- în cazul în care funcĠiile vitale (respiraĠia úi circulaĠia)
precum úi cunoútinĠa sunt păstrate, accidentatul va fi acoperit cu
cearúafuri calde, se vor face masaje uúoare, eventual i se va
administra un sedativ, va fi supravegheat câteva ore. Nu necesită
spitalizare. În cazul opririi funcĠiilor vitale, până la transportul într-o
unitate sanitară se face reanimarea respiratorie úi cardiacă.
Reanimarea respiratorie începe prin degajarea căilor aeriene
superioare. Gâtul va fi în hiperextensie (un sul sub ceafă); se face
controlul obligatoriu al limbii, útergerea secreĠiilor úi respiraĠie "gură
la gură".
Reanimarea cardiacă constă în masajul cardiac extern. Când
ambele funcĠii vitale sunt oprite, se combină respiraĠia artificială
„gură la gură" cu masajul cardiac extern.
În cursul manevrelor de reanimare, victima poate să-úi revină úi
apoi să-úi piardă din nou cunoútinĠa. Când nu este posibil transportul
imediat al victimei, vor fi administrate acesteia, pentru combaterea
úocului, soluĠii saline 5%, precum úi alcaline (bicarbonat de sodiu —
o linguriĠă la 250 ml de ceai) de mai multe ori pe oră.
Prezentarea într-o unitate sanitară este obligatorie.