Instructiuni Acordarea Primului Ajutor Medical

Instrucțiune privind primul ajutor medical cod IPAM 4.4.
S.A. "RED-NORD"
Aprobată prin ordinul nr._____

din ____”_______ 2023
Ştampila unităţii
INSTRUCŢIUNEA
privind acordarea primului ajutor medical
Generalități
Instrucțiunea în cauză are ca scop formarea unei imagini de ansamblu asupra ajutorului medical de urgență
şi nu conține decât informații generale. Primul ajutor este asistența medicală de urgență aplicată la locul
accidentului. Primul ajutor este necesar pentru a micșora riscurile accidentatului (a evita agravarea stării lui)
şi a face posibil transportul acestuia. În general primul ajutor este simptomatic, adică tratează simptoamele
(dureri, stare de inconștiență, sângerări, absența pulsului etc.). Scopul său este de a asigura supraviețuirea, a
evita complicațiile şi de a scurta timpul de vindecare;
Primul ajutor în caz de accidentare trebuie să fie acordat la locul unde s-a produs accidentul de către orice
persoana care este pregătita pentru aceasta.
Persoana care acordă asistență de urgență trebuie să cunoască: elementele de bază ale muncii în condiții
extreme; semne (simptome) de tulburări ale sistemelor vitale ale corpului; reguli, metode, tehnici de acordare
a primului ajutor și de resuscitare în raport cu caracteristicile unui anumit accident, unei anumite persoane;
metode de transportare, evacuare a accidentatului etc.
Persoana care acordă asistența de urgență trebuie să fie capabilă:
• rapid şi corect să evalueze situația, să acționeze în condiții extreme (exemplu pe stâlp LEA, sub
tensiune etc.);
• să evalueze starea victimei, diagnosticheze tipul și caracteristicile leziunii (traumei), să determine
tipul primului ajutor necesar, succesiunea măsurilor să monitorizeze eficacitatea acordării primului
ajutor;
• să oprească hemoragia prin aplicarea unui garou, bandaje de presiune etc.;
• să aplice bandaje, eșarfe, atele de transport pentru fracturi ale oaselor scheletice, contuzii severe;
• să acorde asistență în caz de electrocutare, pentru înec, insolație, intoxicație acută ș.a. stări de
urgență;
• să folosească mijloace disponibile la acordarea primului ajutor, la evacuarea și transportarea victimei;
• să determine necesitatea de a apela o ambulanță sau un asistent medical; să folosească trusă de prim
ajutor.
1/31
Instrucțiune privind primul ajutor medical cod IPAM 4.4.2
Organizarea activității de acordare a primului ajutor.

Organizarea activității de acordare a primului ajutor este deosebit de importantă. Printr-o acțiune
ordonată, competentă şi fără gesturi inutile se câștigă timp prețios, element deseori esențial pentru salvarea
vieții victimelor.
Pentru organizarea corectă a primului ajutor la fiecare loc de muncă/post de muncă, este necesar să
existe:
- truse de prim ajutor cu un set de medicamente și materiale medicale necesare.
- placate ce prezintă tehnici de acordare a primului ajutor medical și de resuscitare cardiorespiratorie a
victimelor, afișate în locuri vizibile;
- semne și indicatoare pentru a facilita găsirea truselor de prim ajutor, numărului de telefon a serviciului de
urgență 112.
În momentul în care se intervine pentru salvarea victimelor unui accident trebuie respectate următoarele
principii:
- victima nu se deplasează de la locul accidentului decât în cazul in care situația din teritoriul respectiv
continuă să fie periculoasă pentru victimă sau/şi pentru cel care acordă primul ajutor.
- primul ajutor se acordă la locul accidentului.
- în primul rând se evaluează gravitatea stării victimei şi după această evaluare se alertează imediat
ambulanța.
Ținând cont de aceste principii este bine ca acțiunea dumneavoastră să se desfășoare în următoarea
succesiune:
1. Izolați zona, îndepărtați curioșii (evitați creșterea numărului de victime).
2. Degajați accidentatul.
3. Acordați primul ajutor.
4. Chemați ambulanta.
5. Supravegheați victima şi continuați, dacă este nevoie, să-i acordați primul ajutor până la sosirea
ambulanței.
Eliberarea accidentatului.
• Se vor îndepărta obiectele tari şi ascuțite care pot râni accidentatul, se vor deschide ferestrele, se vor
desface nasturii de la gat, cravata, centura.
• Accidentatul va fi menajat la maximum. Se vor evita gesturile brutale şi deplasarea lui excesivă.
• Scoaterea accidentatului se va face cu cea mai mare blândețe, precedându-se la degajare prin
eliberarea metodica, la nevoie cu sacrificarea materialelor ce îl acoperă.
• Daca trebuie sa deplasați o victimă a unui accident nu uitați că aceasta poate avea o fractură de
coloana vertebrala. Se urmărește menținerea permanentă a coloanei vertebrale in linie dreaptă (cap – gât –
trunchi), pentru a evita lezarea măduvei spinării în cazul unei fracturi de coloană
• În cazul unei fracturi închise membrul fracturat se menține in poziția găsită, fără a încerca punerea in
poziție normala.
Acordarea primului ajutor

După ce ați degajat victima trebuie să aveți imediat in vedere controlarea funcțiilor vitale ale acesteia.
Concret, trebuie sa decideți rapid dacă victima este conștientă, dacă respiră şi dacă circulația sângelui este
menținută.
Pentru aceasta procedați in felul următor:
1. Verificați starea de conștiință.
2/31
a. În acest scop încercați să vedeți dacă victima poate răspunde la întrebările dumneavoastră. În
timp ce îi adresați aceste întrebări, puneți mâinile dumneavoastră pe umerii victimei şi mișcați-o
uşor.
b. Dacă nu vă răspunde la întrebări, atunci încercați să vedeți dacă victima reacționează la durere.
Pentru aceasta încercați să-i provocați mici dureri strângând-o de vârfurile degetelor sau, pur si
simplu, ciupind-o de ureche.
c. Dacă victima reacționează la întrebările dumneavoastră sau la provocarea de dureri, atunci ea este
conștientă.
d. Daca victima este conștientă faceți un inventar al leziunilor pe care aceasta le are (fracturi, râni
etc.) şi, după această evaluare, alertați ambulanța prezentând constatările dumneavoastră
privitoare la starea accidentatului.
e. Evaluați starea acesteia până la sosirea ambulanței.
f. Dacă victima nu a reacționat la întrebări sau la durere, atunci înseamnă că starea ei de
inconștientă.
2. Dacă victima nu este conştientă trebuie să acționați rapid în următoarea succesiune:
a. Solicitați ajutor. Nu uitați că este mai uşor ca primul ajutor să fie acordat de două sau mai multe
persoane decât de către una singura.
b. Eliberați căile respiratorii ale accidentatului.
c. În continuare se încearcă prin mișcări rapide, dar nu brutale, eliberarea cailor respiratorii. În acest
scop scoateți toate corpurile străine aflate in gura accidentatului (resturi de îmbrăcăminte,
pământ, protezele dentare mobile etc.).
d. Dacă şi numai dacă sunteți siguri că victima nu a suferit un traumatism al coloanei cervicale (a
gâtului) care să fi produs fractura coloanei vertebrale la nivelul gâtului, atunci faceți extensia
capului. Pentru aceasta, puneți o mână pe fruntea victimei în timp ce cu 2-3 degete ale celeilalte
mâni așezate sub bărbie ridicați capul "pe spate".
3. Controlați existența respirației victimei.
a. Ținând capul victimei în extensie (ridicat "pe spate"), apropiați-vă cu urechea de gura acesteia în
timp ce privirea dumneavoastră este îndreptată spre pieptul accidentatului. În felul acesta aveți
posibilitatea să îi auziți respirația, să o simțiți cu pielea obrazului dumneavoastră şi în acelaşi
timp să vedeți eventual mișcările respiratorii ale pieptului accidentatului.
4. Controlați existența circulației sângelui.
a. Această manevră se execută prin căutarea pulsului la artera carotidă.
b. Artera carotidă se poate palpa pe partea laterala a gâtului, la 2-3 cm distanță de cartilajul tiroid (mărul
lui Adam).
c. Căutați pulsul la artera carotidă atât pe partea dreaptă cat şi pe partea stângă a gâtului.
În urma acestei evaluări a funcțiilor vitale ale accidentatului, vă puteți afla în una din următoarele trei
situații:
1. Victima are respirație şi are puls:
În această situație așezați victima in poziție de siguranță. Aceasta constă în poziționarea accidentatului
astfel:
- decubit lateral;
- dacă este cazul, se îndepărtează ochelarii, se desface cravata şi centura;
- salvatorul îngenunchează lateral de victimă, aflată în decubit dorsal şi cu membrele inferioare întinse;
- braţul de partea salvatorului se poziţionează în unghi drept cu cotul, iar cotul fiind îndoit şi palma
orientată in sus;
3/31
- braţul de partea opusă se aduce peste torace, de aceeaşi parte cu salvatorul şi se poziţionează cu dosul
palmei în contact cu obrazul;
- salvatorul prinde membrul inferior de partea opusă cu mâna plasată chiar deasupra genunchiului şi îl
trage în sus, dar păstrând contactul piciorului cu solul (o flectare incompletă a coapsei pe abdomen);
- cu o mâna pe genunchiul flectat şi cu cealaltă menţinând dosul mâinii victimei pe obraz, se roteşte
victima spre salvator în poziţie laterală, până când piciorul flectat se sprijină pe sol;
- se ajustează poziţia membrului inferior de deasupra încât coapsa şi genunchiul să fie flectate în unghi
drept;
- se împinge şi se menţine capul spre posterior pentru a asigura libertatea căilor aeriene: această manevră
se realizează prin ajustarea poziţiei mâinii de sub obraz;
- se verifică respiraţia la intervale regulate/
Această poziție vă asigură libertatea permanentă a căilor respiratorii ale victimei. În acest mod, spre
exemplu, chiar dacă accidentatul va avea vărsături, această poziție va exclude posibilitatea ca vărsătura
sa fie aspirată în căile respiratorii.
Nu uitați!
La o persoană în stare de inconștiență, lăsată să zacă culcată pe spate, există riscul ca baza limbii să
"cadă în faringe, fapt care va avea drept consecință asfixierea victimei. După ce ați poziționat victima în
poziție de siguranță, chemați ambulanța.
2. Victima nu respiră, dar are puls (stop respirator):

Dacă accidentatul nu respiră (dar are puls) începeți imediat ventilația artificială (respirația gură la gură).
Pentru aceasta procedați în felul următor:
a. aşezaţi capul victimei în extensie, aşa cum s-a menţionat anterior;
b. pensaţi nasul victimei între degetul arătător şi degetul mare al mâinii dumneavoastră, care a fost
amplasată anterior pe fruntea accidentatului;
c. aplicaţi batista salvatorului sau o bucată de tifon pe faţa accidentatului;
d. ridicaţi bărbia victimei cu 2-3 degete;
e. prin intermediul batistei salvatorului fixați-vă gura de gura victimei şi insuflaţi aer in căile
respiratorii;
f. după fiecare insuflare desprindeţi-vă gura de gura victimei şi permiteţi acesteia să expire;
g. reluaţi o nouă insuflare după ce toracele a revenit la poziţia iniţială.
Faceți 10 ventilații artificiale după care anunțați ambulanța. Continuați ulterior ventilația artificială până la
sosirea ambulanței sau până apar semnele vitale.
4/31
3. Victima nu respiră şi nu are puls (stop cardiac şi respirator):

Această situaţie este de gravitate deosebită. Trebuie sa rețineți faptul că, în cazul apariţiei stopului
cardiorespirator, şansa de a reanima victima numai prin forțele dumneavoastră este foarte redusă. De aceea,
primul lucru pe care trebuie sa îl faceţi când constatați absenţa respirației şi a pulsului este să solicitați
imediat ajutor şi să chemaţi ambulanţa. Sarcina dumneavoastră este ca in continuare să încercați să mențineți
funcțiile vitale ale victimei (respirația şi circulația sângelui) până la sosirea echipajului ambulanței care, prin
dotarea tehnica de care dispune şi prin pregătirea specială pentru astfel de situații, poate acționa eficient.
4. Anunțați ambulanța.
Apelul telefonic este apel unic "112".
În momentul în care solicităm intervenția ambulanței trebuie să furnizăm următoarele informații absolut
necesare:
a) Unde s-a petrecut accidentul (adresa exactă şi puncte de reper);
b) Ce s-a întâmplat;
c) Cați răniți sunt;
d) De unde se dă alarma (numele persoanei care solicită intervenția ambulantei, adresa şi numărul de
telefon).
5. Asigurarea unui transport rapid şi netraumatizant.

În cazul în care este necesar a se acorda primul ajutor, în acelaşi timp, unui număr mare de accidentați,
trebuie făcut un triaj al cazurilor în funcție de gravitatea fiecăruia:
1. Cazurile de prima urgență.
Cazurile de prima urgență sunt cele în care accidentatul prezintă stop cardio-respirator, hemoragii mari,
care nu pot fi oprite prin garou, hemoragii ale organelor interne, plăgi mari la nivelul plămânilor, stare de
şoc.
2. Cazurile din urgenta a doua.
Cazurile din urgenta a doua sunt reprezentate de accidentații cu hemoragii arteriale care pot fi oprite prin
garou, plăgi mari abdominale, amputații de membre şi mari distrugeri osoase şi musculare, accidentații care
şi-au pierdut starea de conştiință.
3. Cazurile din urgența a treia.
Cazurile din urgența a treia sunt reprezentate de accidentații cu traumatisme cranio - cerebrale,
vertebromedulare şi de bazin, însoțite de fracturi şi de leziuni ale organelor interne, fracturi deschise, plăgi
profunde, hemoragii diverse.
4. Urgentele obişnuite.
Ceilalți accidentați intră în categoria urgențelor obişnuite.
În funcție de categoria de urgență se acordă primul ajutor şi se asigura transportul accidentaților.
Poziția în care vom transporta victima variază în funcție de genul leziunii şi starea generală a accidentatului:
a. bolnavul politraumatizat, conştient, va fi lungit pe spate;
b. bolnavul politraumatizat, in stare de inconştiență, mai ales dacă are şi traumatism cranian, va fi lungit
pe orizontală, însă cu capul pe o parte;
c. bolnavul care a pierdut mult sânge prin hemoragie va fi culcat pe spate cu corpul inclinat astfel încât
capul să se afle mai jos decât restul corpului;
d. bolnavul cu râni ale abdomenului va fi culcat pe spate cu coapsele flectate;
e. în fracturile coloanei vertebrale bolnavul se aşează pe spate pe un plan dur;
f. în cazul fracturii coloanei cervicale (oasele gâtului) bolnavul se aşează pe spate;
g. în traumatismele toracice cu fracturi ale coastelor, dacă bolnavul nu prezintă tulburări respiratorii,
sufocare, cianoză, agitație) va fi aşezat pe spate cu toracele ridicat cât mai sus.
Trusa sanitară de prim ajutor este destinată acordării primului ajutor în cazul accidentelor. Pe perioada
depozitării trusa sanitară de prim ajutor se va păstra închisă, luând măsuri de evitare a loviturilor mecanice, a
5/31
contactului prelungit al cutiei cu produse petroliere sau derivate ale acestora. Se va evita expunerea
prelungită a produsului la acțiunea radiaţiilor solare.
Resuscitarea cardiorespiratorie şi cerebrală (RCRşiC)
Principiile generale ale RCRşiC:

1. Accidentatul se poziţionează pe un plan dur
2. Mişcările de ventilaţie artificială a plămânilor se combină cu mişcările de compresiuni sternale
3. Poziţia mâinilor are o importanţă deosebită în asigurarea eficacităţii resuscitării cardiorespiratorii
4. Se cere respectarea strictă a raportului compresiuni sternale/respiraţii artificiale
Suportul vital bazal (se practică un salvator)

Pe primul plan este securitatea salvatorului:
1. Evaluaţi zona din punct de vedere al pericolelor posibile pentru victimă şi salvator.
2. Uitaţi-vă să nu existe în apropiere un cablu electric căzut sau ceva care ar putea explica accidentul
persoanei căzute, observate şi care v-ar putea accidenta şi pe dumneavoastră.
3. Folosiţi echipamentul de protecţie personală: ochelari, salopetă, mănuşi, vestă, apărători pentru
urechi, mască etc.
Verificaţi dacă victima răspunde:
1. Loviţi-l uşor pe umăr şi întrebaţi-l suficient de tare:”cum vă simţiţi” sau „sunteţi bine, totul este în
regulă?”
Dacă observaţi vreo reacţie (răspunsul sau mişcarea victimei):
1. Nu mişcaţi victima (dacă nu se află în pericol).
2. Examinaţi circumstanţele.
3. Obţineţi informaţia necesară.
4. Apreciaţi continuu condiţiile în jurul victimei pentru a nu vă supune pericolelor.
5. Chemaţi ajutorul dacă este necesar.
Dacă nu primiţi nici un răspuns, dacă nu geme, nu se mişcă, strigaţi „ AJUTOR”, sperând că va veni
cineva să vă ajute.
Dacă apare cineva care să apeleze serviciul de urgenţă 112, fără să pierdeţi timpul, eliberaţi calea aeriană
şi analizaţi dacă victima respiră.
Dacă aţi eliberat calea aeriană și victima nu respiră, sunteţi singur, telefonaţi la numărul serviciului de
urgenţă 112 şi precizaţi clar că aţi găsit o victimă inconştientă şi unde sunteţi: o informaţie clară despre
locul unde se află victima, informaţia prezentaţi fără agitaţie şi comentări inutile.
1. Dacă victima nu răspunde, se verifică dacă este liberă calea aeriană. Fiind în stare de inconştienţă,
calea aeriană poate fi astupată de limbă şi ridicarea mandibulei va elibera calea aeriană.
2. Dacă credeţi ca este un corp străin în gura victimei (secreții, proteză dentară), poziţionaţi victima în
decubit dorsal (pe spate), o mână poziţionați pe fruntea victimei şi puneţi capul în hiperextensie, în
timp ce cu cealaltă mână ridicaţi mandibula şi eliberaţi căile aeriene cu degetul învelit în batistă sau
tifon.
3. În cazul suspiciunii unui traumatism eliberaţi căile aeriene prin tracţiunea la nivelul unghiului
mandibulei.
6/31
Respirație normală prezentă

Păstrând căile respiratorii deschise, apreciați prezența respirației privind, ascultând și simțind:
1. Priviţi dacă este prezentă excursia cutiei toracice.
2. Ascultaţi aproape de cavitatea bucală prezenţa suflurilor respiraţiei.
3. Simţiţi mişcarea aerului (respiraţia) pe obraz.
4. Priviţi, ascultaţi şi simţiţi, până la 10 sec. Înainte de a hotărî, este prezentă respiraţia sau nu.
Dacă victima respiră:
1. Aşezaţi victima intr-o poziţie laterală de siguranţă.
2. Controlaţi permeabilitatea căilor respiratorii.
3. Apel la ambulanţă 112.
4. Evaluarea continuă, victima este așezată în poziție laterală de siguranță.
Respiraţia normală absentă
1. Apel la (112)
2. Trimiteţi pe cineva după ajutor, dacă sunteţi singur mergeţi după ajutor, dar reveniţi după un
minut şi începeţi efectuarea resuscitării
3. Dacă victima este inconştientă, nu respiră şi nu are nici un fel de mişcări, în caz când sunteţi
martor la instalarea stopului cardiac:
a. Efectuaţi imediat lovitura cu pumnul sau cu podul palmei aplicată precordial (în centrul
sternului sau toracelui)
b. Verificaţi pulsul la a. Carotidă
4. Lovitura precordială se efectuează numai dacă sunteţi martor la instalarea stopului cardiac.
5. Dacă victima este inconştientă, nu respiră şi nu are nici un fel de mişcări, în caz când nu
sunteţi martor la instalarea stopului cardiac:
• Se încep compresiuni sternale (masajul cardiac extern) fără a verifica dacă este puls la a. Carotidă
• Executaţi 30 compresiuni sternale
• Aceasta reprezintă compresiuni ritmice aplicate la nivelul jumătăţii inferioare a sternului cu o
frecvenţă de 80-100/min. Deprimarea toracelui realizată de apăsare trebuie să fie de aproximativ 3-4 cm.
• Actualmente se consideră că dacă din diferite motive respiraţia nu poate fi realizată, mai important
este de a executa compresiuni sternale pe o perioadă de 10 min.
Efectuarea compresiunilor sternale
1. Se plasează degetele pe marginea inferioară a cutiei toracice a victimei pe partea cea mai
aproape de salvator
2. Se alunecă cu degetele spre punctul unde coastele se articulează la stern în centrul parţii
inferioare a toracelui
3. Se plasează podul unei palme pe jumătatea inferioară a toracelui şi cealaltă mână deasupra
primei, astfel ca mâinile să fie paralele. Trebuie să fiţi sigur că axul mâinilor este plasat pe axul
sternului. Aceasta va menţine presiunea principală de compresie asupra sternului şi va scădea
riscul fracturării coastelor.
7/31
4. Degetele pot fi întinse sau încrucişate, dar să nu atingă toracele.

Compresiunile eficiente sunt obţinute dacă se respectă următoarele:
1. Coatele sunt întinse, umerii poziţionaţi deasupra mâinilor pentru ca fiecare compresiune
să fie strict pe stern.
2. Se eliberează complet presiunea asupra toracelui pentru a permite fluxul sanguin în
cord şi plămâni
3. Pentru a menţine poziţia corectă a mâinilor în timpul unui ciclu de 30 compresiuni, nu
trebuie ridicate mâinile de pe torace. Totuşi, trebuie permis toracelui să revină la poziţia
normală după fiecare compresiune.
Efectuarea ventilaţiilor artificiale:

1. Dacă victima nu respiră, trebuie să fie efectuată ventilaţia artificială
2. În timpul acestor manevre, plămânii trebuie expansionați adecvat cu fiecare ventilaţie
3. Se utilizează procedeele gură la „articol de protecţie” (gură la gură, gură la mască
facială, gură la tub Safar etc.)
4. Respiraţia gură la mască facială este o metodă rapidă şi eficientă de oxigenare şi
ventilare a victimei. Aerul expirat de salvator conţine suficient oxigen pentru victimă
5. Pentru efectuarea ventilaţiilor se menţine calea aeriană deschisă, se execută 2 respiraţii
succesive (o inspiraţie – o secundă)
6. Dacă este necesară numai resuscitarea respiratorie, se fac 10-12 respiraţii pe minut ( o
respiraţie la 4-5 sec). Volumul acestor ventilaţii să fie de 700-1000 ml pe sec.
Compresiuni sternale şi ventilaţie artificială
Se combină compresiunile sternale cu ventilaţia artificială cu alternanță de 30 compresiuni şi 2
ventilaţii artificiale.
Se face numai compresiuni sternale, fără respiraţie artificială:
1. Dacă salvatorul nu este capabil sau nu doreşte să execute respiraţia gură la gură
2. Frecvenţa compresiunilor sternale trebuie să fie de 100/min
3. Se întrerup compresiunile sternale numai dacă victima începe să respire normal
8/31
Continuaţi resuscitarea până la:

1. Apariţia semnelor vitale la victimă (puls la a. Carotidă şi respiraţia spontană)
2. Sosirea echipei specializate a serviciului AMU sau echipei de resuscitare (în condiţiile
spitalului).
3. Epuizarea fizică a salvatorului
Suport vital bazal(se practică doi salvatori)

Resuscitarea cu doi salvatori este mai eficientă; unul poate efectua compresiuni sternale în timp
ce al doilea efectuează ventilaţiile artificiale. Uneori RCRşiC este necesar a fi efectuat timp îndelungat,
ceea ce este posibil în condiţii mai bune cu doi salvatori
• Poziţionaţi-vă în genunchi lângă victimă cu faţa spre acesta unul în dreptul capului, iar altul în
dreptul toracelui
• Etapele sunt aceleaşi ca la RCRşiC cu un singur salvator, dar sarcinile sunt împărţite după
cum urmează:
• Salvatorul unu (de la capul victimei) verifică starea de conștiință a victimei, efectuând
stimulii tactili, verbali şi dureroşi
• Dacă victima este inconştientă salvatorul doi va face alertarea sistemului de urgenţă
• Salvatorul unu deschide calea respiratorie efectuând hiperextenzia capului şi ridicarea bărbiei
sau subluxația mandibulei în caz de traumă
• Salvatorul unu verifică respiraţia prin tehnica privitului, ascultatului şi simţitului descrisă mai
sus timp de 5-10 sec. Dacă victima nu respiră se trece la punctul următor
• Salvatorul doi efectuează 30 compresiuni sternale cu o frecvenţă de 100/min. Se numără ”unu
şi doi şi trei...” pentru a menţine ritmul şi a permite salvatorului unu să ştie când să ventileze
• Salvatorul unu efectuează 2 respiraţii, conform tehnicii descrise mai sus
• Salvatorul unu evaluează circulaţia prin verificarea pulsului carotidian şi căutarea altor semne
ca tusea sau orice mişcare spontană a victimei. Dacă nu se apreciază pulsul carotidian se trece la
punctul următor
• După efectuarea de către salvatorul doi a 30 compresiuni sternale, acesta se va opri pentru a
permite efectuarea de către salvatorul unu a două ventilaţii. Compresiunile şi ventilaţiile vor fi
efectuate ritmic şi neîntrerupt cu excepţia a 5 sec pentru a verifica pulsul victimei.
Schimbarea locului salvatorilor
Dacă sunteţi obligaţi să efectuaţi RCRşiC o perioadă mai lungă, unul poate obosi, în acest caz este
posibil să schimbaţi poziţiile între voi. Schimbarea va fi efectuată la nevoie şi va fi cât mai lină pentru a
minimaliza perturbarea regularităţii şi frecvenţei în efectuarea RCRşiC. Această schimbare poate fi
efectuată în mai multe moduri, unul dintre ele:
• Dacă salvatorul doi oboseşte va anunţa cu glas tare: ”la ciclul următor schimbăm”
• După completarea celor 30 compresiuni sternale, salvatorul unu efectuează ventilaţiile artificiale şi se
mută spre torace pentru efectuarea compresiunilor sternale
• Salvatorul doi efectuează un ultim set de 30 compresiuni sternale şi se mută spre cap pentru a
menţine deschisă calea aeriană şi efectuarea ventilaţiilor artificiale
• Salvatorul doi verifică pulsul carotidian 5 sec şi anunţă rezultatul şi efectuează două ventilaţii
artificiale
• Salvatorul unu reia apoi compresiunile sternale
În cazul în care cei doi salvatori nu sunt egal instruiţi, cel mai competent dintre cei doi îşi va asuma
efectuarea ventilaţiilor, care pretind o tehnică mai complicată, corelată cu menţinerea, păstrarea libertăţii
căilor aeriene.
9/31
Este util ca cei doi salvatori să se aşeze faţă în faţă, de o parte şi de cealaltă a victimei pentru a avea loc
suficient şi pentru a se putea privi şi colabora mai uşor.
Salvatorul care efectuează compresiunile sternale trebuie să numere cu voce tare compresiunile, astfel
încât salvatorul care efectuează ventilaţiile să ştie când să se pregătească pentru efectuarea următoarei serii
de insuflaţii.
Primul ajutor în cazul plăgilor

Când cineva este rănit, măsurile de prim ajutor devin prima linie de apărare pentru a preveni
complicațiile. Chiar și după ce serviciile de urgență sunt contactate, mai există timp până la sosirea lor și
aceste momente pot fi importante pentru starea pacientului.
Plaga, în termen popular, rana, este o leziune traumatică a țesuturilor corpului, caracterizată prin întreruperea
continuității tegumentului. Tehnicile de acordare a primului ajutor pot fi utile în multe situații, inclusiv
atunci când nu ai ajutor și te rănești.
Tipuri de plăgi
Majoritatea rănilor sunt accidentale, însă unele plăgi sunt intenționale (consecința unor agresiuni sau,
mai rar, a unor autoagresiuni). Tot în această categorie se încadrează și plăgile chirurgicale, realizate în
cadrul intervențiilor chirurgicale, având ca scop rezolvarea unor procese patologice.
După mecanismul de producere, se pot clasifica în plăgi prin:
• tăiere,
• contuzie (lovire, strivire),
• înțepare,
• mușcătură (animale, om),
• agresiune termică (arsuri, degerături),
• agresiune chimică (arsuri chimice),
• electrocutare,
• împușcare etc.
Curățarea rănii
Este important ca pacientul cu o plagă recentă să ajungă la spital în primele 6 ore de la producerea ei.
Înainte de prezentarea la medic se realizează toaleta plăgii prin spălare abundentă cu apă și săpun (sau numai
cu apă) și înlăturarea corpilor străini, dacă aceștia au dimensiuni mici (pentru evitarea suprainfecției). Este
interzisă înlăturarea corpilor străini de dimensiuni mari (posibile complicații, în special hemoragice).
Dacă există la îndemână o soluție antiseptică se recomandată aplicarea acesteia. Se evită utilizarea alcoolului
sau soluțiilor alcoolice de tip ca ex. iodul direct pe plagă, însă acesta poate fi folosit pe tegumentul din jurul
plăgii.
Oprirea sângerării se poate face prin:
• presiune directă la locul sângerării;
• pansament compresiv;
• presiune indirectă (garou), ca soluție de rezervă;
• adjuvant: ridicarea extremității afectate, pentru reducerea fluxului sangvin.
Bandajarea corectă
După spălarea plăgii aceasta se acoperă cu un bandaj steril (alternativă: o batistă sau un prosop curat).
În cazul în care rana sângerează, bandajul ar trebui să fie compresiv, dar compresia ar trebui făcută astfel
încât să nu suprime circulația sângelui la acel nivel.
Complicații posibile ale rănilor minore
Cele mai frecvente complicații pot fi:
10/31
Imediate:
• sângerarea abundentă la nivelul plăgii;
• retenția de corpi străini la nivelul rănii;
• suprainfecția plăgii;
• reacțiile alergice locale sau generale (în cazul înțepăturii de insecte sau al mușcăturii de șarpe,
scorpion etc.).
La distanță:
• infecția tetanică ‒ în cazul absenței profilaxiei prin vaccinarea antitetanică în primele 24-48 de ore de
la producerea plăgii;
• infecția rabică ‒ în cazul plăgilor mușcate (animal nevaccinat sau animal sălbatic/necunoscut), în
absența profilaxiei antirabice;
• vindecarea vicioasă a plăgii (cheloid, retracție cu limitarea mișcării segmentelor afectate);
• omiterea diagnosticării unor leziuni profunde la nivelul plăgii ‒ tendoane, nervi, cu consecința
pierderii mobilității și sensibilității anumitor zone;
• plăgile atone (plăgi care evoluează o perioadă îndelungată fără tendința la vindecare), cu apariție
frecventă la pacientul diabetic.
Când transportăm victima la spital
Îngrijirea medicală este necesară în cazul în care persoana rănită se confruntă cu:
• plagă cu sângerare abundentă;
• plagă profundă ce necesită explorare;
• orice plagă care necesită sutură;
• orice plagă contaminată teluric, cu corpi străini de mici dimensiuni în vederea curățării eficiente și
efectuării profilaxiei antitetanice;
• plăgi cauzate de mușcăturile unor animale (potențial mare de infectare), deoarece necesită profilaxie
antibiotică și în unele cazuri profilaxie antirabică;
• plăgi în cazul pacienților diabetici, al celor cu tulburări de circulație periferică, cu neuropatii, sau alte
afecțiuni cronice care duc la o imunitate precară;
• orice plagă complexă care se încadrează în secțiunea plăgi penetrante (chiar dacă poarta de intrare are
dimensiuni mici);
• plăgi prin electrocutare ‒ pacientul va trebui monitorizat atent în primele 24 de ore, existând riscul
apariției tulburărilor de ritm cardiac;
• plăgi prin agresiune chimică, deoarece leziunile pot fi profunde, cu evoluție imprevizibilă în primele
ore.
Pentru urgențe majore
Se apelează serviciul 112. Apelul este preluat simultan de salvare, SMURD, pompieri, poliție.
Primul ajutor in caz de hemoragie
Când unul sau mai multe vase de sânge sunt lezate, sângele se scurge din sistemul vascular, fenomen
numit hemoragie.
Hemoragia poate fi externă, când sângele se scurge în afara corpului sau internă, când ruptura vasculară se
produce in interiorul organismului (așa cum se întâmplă in fracturi sau in cazul rupturii unui organ) si se
acumulează sângele in interiorul corpului.
In funcție de volumul de sânge pierdut, hemoragia se poate clasifica astfel:
- mică: când se pierde mai puțin de 500 ml sânge
- medie: când se pierde 500 - 1000 ml de sânge
- mare: când se pierde 1000 - 1500 ml sânge
11/31
- masivă: când se pierd peste 1500 ml sânge.

In funcție de vasul de sânge lezat, hemoragia poate fi:
- arterială: sângele este de culoare roșu aprins si curge pulsatil
- venoasă: sângele are o culoare vișinie si curge lent.
- capilară: sângele se scurge egal de pe toată suprafața plăgii.
Simptome
In cazul unei hemoragii, ca urmare a scăderii oxigenului in celule si țesuturi, se declanșează o reacție de
apărare a organismului: creste frecventa cardiacă (pulsul arterial se accelerează), tegumentele si mucoasele
devin palide, pielea este acoperită de transpirații și victima se simte amețită, slăbită. Simptomele si semnele
care însoțesc o hemoragie variază in funcție de volumul sangvin pierdut, de viteza de pierdere a sângelui si
de starea de sănătate a organismului înainte de hemoragie.
Hemoragia mică:
- starea generală este bună
- tensiunea arterială (TA) normală
- frecventa cardiaca (FC) normală
Hemoragia medie:
- senzație de slăbiciune, amețeli la ridicarea in ortostatism (în picioare)
- paloare tegumentară, extremități reci
- TA sistolică se menține încă peste 100mmHg
- FC sub 100 bătăi/minut.
Hemoragia mare:
- agitație, transpirații reci
- paloare tegumentară
- hipotensiune (TA sistolică scade sub 100 mmHg)
- tahicardie (FC peste 100 bătăi/minut)
Hemoragia masivă:
- confuzie sau chiar pierderea conștiinței
- hipotensiune (TA sub 70 mmHg)
- puls slab, greu perceptibil.
In hemoragiile cronice, care se produc treptat, in decurs de zile-săptămâni, simptomatologia poate fi
absenta mult timp.
In hemoragiile acute, când se pierde o cantitate mare de sânge in timp scurt, starea de sănătate se
alterează rapid și se poate ajunge in scurt timp la soc hemoragic.
Însa uneori, hemoragia poate fi internă, caz in care nu se evidențiază nici o sângerare la suprafața
corpului, sângele acumulându-se in interior. In acest caz apar doar semnele clinice ale pierderii de sânge:
paloare, extremități reci, amețeală, hipotensiune, tahicardie (accelerarea frecventei cardiace), tahipnee
(respirații rapide) si starea generală a victimei se alterează progresiv.
Hemoragia internă este o urgență si trebuie anunțat serviciul 112; singura măsura de prim ajutor in
astfel de cazuri este așezarea victimei in poziție culcat, cu picioarele mai sus decât capul si hidratarea
victimei, daca este conștientă până la sosirea echipei medicale.
De retinut!
Nu i se vor da lichide sa bea unei victime inconștiente. Daca victima este inconștientă sau dacă prezintă
grețuri si vărsături va fi așezată in decubit lateral (culcat pe o parte) si nu in decubit dorsal (culcat pe spate).
Realizarea hemostazei
Primul ajutor in cazul unei hemoragii externe, constă in:
- limitarea sângerării: așezarea victimei in poziție de repaus cu segmentul sângerând in poziție ridicată
(mai sus decât restul corpului);
- oprirea sângerării: procesul de oprire a sângerării se numește hemostază.
12/31
Hemostaza poate fi:

- spontană, in hemoragiile mici care se închid singure prin vasoconstricție locală si coagularea sângelui la
nivelul leziuni;
- provizorie, in hemoragiile care nu se opresc spontan si au nevoie de compresie si mai apoi de hemostază
definitivă;
- definitivă, in hemoragiile masive care au nevoie de servicii medicale chirurgicale.
Organismul uman are capacitatea de a realiza o hemostază spontană prin agregarea trombocitelor si
coagularea sângelui la locul leziunii vasculare cu formarea unui cheag (tromb). Când acest mecanism este
insuficient, este necesară realizarea hemostazei artificial. Hemostaza artificială se realizează cel mai simplu
printr-o compresie aplicată pe vasul sangvin lezat, ținând cont de sensul curgerii sângelui, astfel încât sa se
oprească sângerarea. Aceasta compresie asigură o hemostază provizorie până la sosirea echipei medicale sau
până la ajungerea intr-un serviciu medical unde se poate realiza hemostaza definitivă. Daca victima este
conștientă va fi încurajată sa consume lichide.
Compresia hemostatică se poate realiza:
- cu degetul aplicat pe vasul sangvin: - compresie digitală
- cu pansament compresiv: se acoperă si se comprimă rana cu mai multe comprese sterile sau in lipsa lor cu
bucăți de pânză curată (batiste, haine etc.)
- cu garoul - un cordon elastic care se leagă in amonte de leziune (în sensul de unde curge sângele); in lipsa
unui garou se poate folosi un fular, curea, cordon elastic etc.
Locul compresiei
Compresia se efectuează întotdeauna in amonte de sensul curgerii sângelui:
- plăgi ale arterelor antebrațului: compresia se aplică la nivelul brațului (artera brahială)
- plăgi ale brațului: compresia in axilă (artera axilară)
- plăgi ale umărului: se comprimă cu degetele in fosa supraclaviculară, in spatele claviculei (artera subclavie)
- plăgi ale gambei si piciorului: compresie in fosa poplitee - in spatele genunchiului
- plăgi ale coapsei: compresia intr-o zonă numita triunghiul lui Scarpa, apăsând cu degetele mari de la mâini
suprapuse, in timp ce cu palmele se înconjoară coapsa
- plăgi ale aortei si arterelor iliace: compresia peretelui abdominal cu pumnul, până la coloană (mai dificil de
realizat)
- plăgi superficiale ale fetei: compresia in fata urechii - anterior de tragus (artera temporala superficiala)
- plăgi faciale: compresia la nivelul mandibulei in cazul leziunii în teritoriul arterei faciale sau compresie pe
carotida comună (atenție: nu se face compresia carotidiană in ambele părți simultan) in plăgi faciale si ale
scalpului.
Pansamentul compresiv
Pansament compresiv este cel mai simplu mod de a realiza hemostaza, se acoperă rana cu mai multe
comprese sterile sau in lipsa lor cu bucăți de pânză curată (batiste, haine etc.) care se comprimă cu podul
palmei sau cu fașa de tifon.
Condițiile pe care trebuie sa le îndeplinească un pansament compresiv sunt:
- sa comprime suficient țesuturile pentru a asigura hemostaza
- sa fie făcut in condiții de asepsie pentru a preveni infecția
- sa nu stânjenească circulația de dedesubt (risc de leziuni ischemice)
- sa fie făcut in așa fel încât sa poată fi menținut 48 de ore.
Garoul
Aplicarea garoului este o măsură extremă care se aplică numai in caz de hemoragii arteriale masive, atunci
când nu este posibilă realizarea hemostazei prin alte metode.
Garoul este un cordon elastic care este folosit pentru realizarea hemostazei in cazul unor hemoragii care nu
pot fi oprite altfel, de obicei in cazul plăgilor membrelor. In absenta unui garou se poate folosi: un fular,
cordon, curea, cravată, șnur elastic etc.
13/31
Deoarece, prin aplicarea garoului, se întrerupe atât scurgerea sângelui din vasul lezat cat si circulația întregii
porțiuni situate distal de garou, ceea ce poate determina leziuni grave până la necroze, garoul rămâne o
soluție de rezerva. In cazul in care se aplică garoul, acesta nu se aplică direct pe piele, ci peste o bucată de
fașă sau alt material moale si se atașează neapărat un bilet pe care se notează numele victimei si ora exactă a
aplicării garoului. La fiecare 15 minute se va slăbi pentru scurt timp garoul, pentru a permite alimentarea cu
sânge a membrului. Garoul nu se menține mai mult de 120 minute (risc de gangrena) si nu se decomprimă
brusc.
Epistaxisul (hemoragia nazală)
Epistaxisul este hemoragia de la nivelul foselor nazale. De cele mai multe ori epistaxisul este redus
cantitativ, însa in unele cazuri pot apărea hemoragii mari.
Primul ajutor in cazul epistaxisului consta in adoptarea unei poziții cu capul ușor aplecat in față si aplicarea
unei compresii digitale pe aripa nazală de unde este hemoragia.
Amputația de membre
In cazul amputării (tăierii sau secționării) unui membru:
- oprirea sângerării se face fie prin aplicarea unui garou la rădăcina membrului rânit, fie printr-un bandaj
compresiv
- Segmentul amputat se transportă în sac de plastic curat, evitând „uscarea” acestuia, și se plasează în
container cu gheață, fără să existe contact direct între segment și gheață.
- victima va fi așezată in decubit cu membrele inferioare mai sus decât capul si dacă e posibil cu membrul
rânit ridicat deasupra nivelului inimii
- victima va fi transportată cât mai repede la spital.
Primul ajutor in caz de arsuri
Arsura este o leziune provocata de acțiunea căldurii asupra țesuturilor; o temperatură care depășește 46
grade Celsius este nociva pentru țesuturi.
Arsurile pot fi de diferite tipuri:
- arsuri termice: provocate de căldura sub formă de corpuri solide supraîncălzite (fierul de călcat), lichide sau
vapori fierbinți, flăcări
- arsuri chimice: provocate de acizi sau baze
- arsuri electrice: prin electrocutare
- arsuri prin radiații: solare, UV
Pacientul cu arsură trebuie tratat ca un politraumatizat, deoarece o arsură majoră nu cauzează numai
leziuni ale pielii, ci se poate însoți si de disfuncții grave organice.
In funcție de profunzimea leziunilor provocate, sunt 4 grade de arsuri:
- gradul I: când este afectat doar stratul superficial al tegumentului (epidermul); pielea este roșie, inflamată si
dureroasă; exemplu de arsura de gradul I este eritemul solar
- gradul II: când este afectat si dermul (stratul mijlociu al pielii); pielea este roșie, inflamată, foarte dureroasă
si acoperită de flictene cu conținut clar (bășicuțe cu lichid gălbui); exemplu de arsura de gradul II sunt
arsurile provocate de lichidele fierbinți sau metale supraîncălzite
- gradul III: pielea alba cu flictenele ce au conținut sangvinolent si durerea este mai puțin intensă, datorită
distrugerii terminațiilor nervoase
- gradul IV: când sunt distruse toate straturile pielii, apărând necroza, cruste negre, țesuturile fiind complet
carbonizate,
14/31
Masuri de siguranță
Pentru ca salvatorul să nu devină el însuși o victimă, trebuie sa aibă in vedere câteva măsuri de siguranță:
- se va întrerupe sursa agresiunii: curentul electric, gazul
- se va îndepărta victima din mediu (incendiu) sau din apropierea sursei de căldură
- daca este vorba de arsuri electrice, salvatorul trebuie să-și ia măsuri de siguranță suplimentare: să nu atingă
victima cu mâinile goale ci să folosească materiale electroizolante
- se va îndepărta victima dintr-o zonă cu risc de explozie
- in cazul unui incendiu se va încerca evitarea inhalării fumului, fie prin folosirea unor măști speciale, fie
prin aplecarea capului la intrarea in clădire
- focul se stinge cu apă, stingător CO2 sau, de la caz la caz, cu pături, zăpadă, pământ etc.
- in cazul unei victime ale cărei haine au luat foc, aceasta va fi oprită să alerge (deși aceasta este de obicei
reacția victimelor), se va culca la sol si eventual se va acoperi cu o pătură.
De retinut!
In fața unei victime cu arsuri, trebuie acționat ca și in fața unui politraumatizat, deoarece de multe ori
aceasta poate prezenta leziuni organice mult mai grave decât leziunea de la suprafața pielii. De exemplu in
cazul unui incendiu victimele pot prezenta pe lângă arsuri cutanate si intoxicații cu CO sau leziuni
determinate de inhalarea fumului.
De aceea, primul gest va fi evaluarea funcțiilor vitale (ABC) si dacă e nevoie resuscitarea cardio-
respiratorie si abia apoi se vor evalua arsurile.
Primul ajutor in arsurile termice

Arsura de gradul I si II
In cazul arsurilor ușoare (gradul I si II) primul ajutor se limitează la expunerea zonei afectate sub un jet
de apa rece (temperatură de 15-20 de grade Celsius pe 20 minute) după care se pansează cu comprese sterile.
Se pot aplica eventual spray-uri speciale pentru arsuri.
Arsura de gradul III si IV
In cazul arsurilor grave (gradul III si IV):
- in cazul arsurii cu flacără se va stinge cat mai rapid flacăra, de preferat prin culcarea victimei la pământ si
acoperirea cu o pătură sau o haină; se va împiedica victima sa alerge (aceasta fiind reacția firească a unui om
cuprins de flăcări) deoarece curenții de aer întrețin focul
- nu se va dezbrăca victima dacă hainele sunt lipide de pielea arsă
- se va stropi cu apă rece (sau cu zăpadă) si se vor aplica comprese cu apa rece pe zonele lezate
- se va bandaja rănile cu comprese sterile (prosoape curate, cearșafuri sau orice alte materiale textile curate).
Protejarea plăgilor arse de impurități este extrem de importantă pentru prevenirea complicațiilor.
- se va transporta victima la spital cat mai rapid
- nu se vor sparge flictenele și nu se vor aplica creme sau alte substanțe pe leziuni.
Primul ajutor in arsurile chimice

Arsurile chimice pot fi deseori mai periculoase decât arsurile termice, fiind provocate de diferite
substanțe (baze tari, peroxizi, acizi concentrați etc.).
Arsurile chimice produc aproape același tip de plăgi precum cele termice, gravitatea lor variind in
funcție de natura substanței, concentrația acesteia, durata expunerii si modului in care aceasta a acționat
asupra țesutului cutanat. O intervenție rapida la locul accidentului este o condiție de baza pentru diminuarea
gravitații leziunilor si a riscului de toxicitate sistemica.
In cazul arsurilor determinate de substanțe chimice primul ajutor constă in limitarea contactului
substanței chimice cu țesuturile și diminuarea concentrației substanței. În acest scop:
15/31
- se protejează mâinile cu mânuși de protecție, pungi sau alte materiale cu care sa va acopere palmele.
- se îndepărtează rapid hainele îmbibate in substanța nocivă
- se spală suprafața afectată cu jet de apă timp de 20-30 minute. Daca observați depuneri uscate ale
substanței, încercați sa le îndepărtați înainte de contactul cu apa. Asigurați-va ca jetul de apa (care nu
trebuie sa fie prea puternic) nu se scurge spre ale zone corporale ale victimei.
- excepție face arsura cu varul nestins, în care nu se toarnă niciodată apă, deoarece varul se activează in
prezența apei. In acest caz se tamponează doar cu un tampon uscat si abia după ce varul a fost îndepărtat
se poate spăla cu apă.
- dacă victima continuă să acuze senzații persistente de arsură, continuați sa spălați plaga cu apă rece,
până la ameliorarea disconfortului.
- se bandajează lejer plaga cu o compresă sterilă, uscată. Nu aplicați creme, unguente sau substanțe
dezinfectate pe zona arsă!
- se transportă victima către cel mai apropiat spital pentru acordarea primului ajutor medical
corespunzător.
De reținut!
Nu este indicat să se încerce neutralizarea substanței chimice, deoarece in urma reacției de neutralizare se
elimină o mare cantitate de căldură care poate agrava leziunile.
Primul ajutor în arsurile electrice

Arsurile electrice produc leziuni la locul de intrare si la cel de ieșire (marca electrică), dar provoacă si
leziuni profunde ale organelor (tulburări de ritm, leziuni neurologice, vasculare, musculare) chiar si stop
cardiac.
In caz de electrocutare:
- se va îndepărta sau opri sursa de curent electric înainte de a atinge victima, fie de la întrerupător fie
îndepărtând cablul electric cu un obiect nemetalic – din lemn, plastic, cauciuc sau folosind mănuși de
cauciuc pentru autoprotecție
- nu se va atinge victima sau sursa de curent cu mâinile neprotejate
- dacă victima este in stop cardio-respirator se va face masaj cardiac si respirație artificială.
Orice victimă care a suferit o electrotraumă trebuie transportată și internată în spital pentru câteva zile,
indiferent de starea victimei.
Primul ajutor in mușcătura de animale, șarpe, înțepături de insecte

Muşcătura de animale
Mușcătura de animale poate produce plăgi cutanate superficiale sau adânci ce se pot infecta. Unele
mușcături se vindecă prin simpla dezinfectare si îngrijire a rănii, pe când altele au nevoie de intervenția
medicului chirurg.
In cazul mușcăturilor de animale intervine pericolul contactării rabiei (turbarea) sau a tetanosului, de aceea
este nevoie de consultarea de urgență a unui specialist pentru administrarea tratamentului corespunzător.
Primul ajutor in cazul mușcăturilor de animale se acordă astfel:
- Pentru plăgile superficiale, spălați-vă bine mâinile înainte să interveniți și imediat după. Dacă rana nu
sângerează abundent, spălați zona cu apă și săpun. Bandajați rana.
- Dacă plaga sângerează abundent, aplicați o presiune directă pe suprafața acesteia cu o compresă sterilă sau
o cârpă curată. Ridicați ușor porțiunea corporala cu mușcătura și monitorizați plaga pentru a observa semnele
unei eventuale infecții (roșeață, umflătură și durere).
Apelați la serviciul medical de urgență dacă:
- mușcătura provine de la un animal sălbatic sau comunitar;
- animalul de companie nu a fost vaccinat;
- animalul prezentă un comportament nefiresc;
16/31
- mușcătura a produs o plagă adâncă si sângerează abundent;

- mușcătura se află la nivelul feței, capului, gâtului, mâinilor, picioarelor sau in apropierea încheieturilor.
De reţinut!
Uneori muşcătura poate determina leziuni tisulare importante, cum ar fi lezarea unui vas de sânge
important cu hemoragie consecutivă, ruptură musculară etc. In astfel de cazuri măsurile de prim ajutor se vor
adapta la leziunile produse: oprirea hemoragiei, transportul de urgenţă la spital şi, dacă este cazul,
resuscitarea cardio-respiratorie.
Muşcătura veninoasă
O atenţie deosebită trebuie acordată în cazul muşcăturilor veninoase, care pot fi produse de şerpi,
scorpioni, păianjeni etc., când leziunile tisulare locale sunt nesemnificative faţă de riscul pe care-l prezintă
difuzia veninului (toxinelor) în circulaţia sangvină.
De aceea în astfel de cazuri:
- în cazul muşcăturii de şarpe, deasupra muşcăturii (la rădăcina membrului) se va aplica un garou, pentru a
împiedica răspândirea veninului în restul corpului
- în cazul muşcăturii de scorpion sau păianjen se va aplica un garou la rădăcina membrului, iar peste zona
înţepată se va pune o pungă cu gheaţă (ceva rece)
- se transportă victima de urgenţă la spital.
Înţepăturile de insecte
Căldura și umiditatea caracteristice perioadei de vară favorizează înmulțirea insectelor și respectiv crește
riscul expunerii la înțepături. În urma înţepăturilor de insecte (albine, viespi, furnici etc.) pot apărea atât
reacţii locale la locul înţepăturii manifestate prin eritem (roşeaţă), edem (umflare) si prurit (mâncărime) sau
durere, cât şi reacţii generalizate, unele putând chiar pune viaţa în pericol. Reacţia generalizată poate apărea
dacă victima este înţepată de un număr mai mare de insecte sau dacă prezintă o sensibilitate individuală
(alergie) la înţepătura de insecte.
Cele mai periculoase sunt înțepăturile de albine sau viespi, care se manifestă printr-o reacție locală cu
umflarea pielii în locul de înțepătură, înroșire (eritem) și mâncărime (prurit).
În situațiile mai severe pot apărea și alte simptome precum:
• dificultăți de respirație
• tumefierea (umflătura) buzelor sau pleoapelor
• amețeală
• bătăi de inimă accelerate
• urticarie (erupția pe piele a unor bășicuțe însoțite de mâncărime)
• greață
• vomă
• pierderea cunoștinței.
Aceste simptome se încadrează în condiția medicală numită șoc anafilactic și reprezintă o urgență medicală
care necesită intervenție imediată. Simptomele caracteristice anafilaxiei se pot declanșa brusc sau pot apărea
la câteva ore distanță.
Primul ajutor:
- dacă acul rămâne in piele e bine sa fie îndepărtat în maxim 30 secunde
- se încearcă îndepărtarea acului albinei cu ajutorul unui ac, cuţit, cărți de credit sau unei bucăți de leucoplast
aplicat pe locul înțepăturii, care va fi extras brusc, dar fără a stoarce zona sau strivi acul
- pe locul înţepăturii se poate aplica apă oxigenată, alcool sanitar sau se spală cu apă
- se aplică o pungă cu gheaţă sau ceva rece pentru 15-20 minute timp de 6 ore, fapt ce scade absorbţia
veninului la nivel local
- se administrează un antihistaminic pe cale orală
17/31
- in cazul reacţiilor alergice grave, când survine stopul cardio-respirator, se apelează serviciul 112 si se încep
manevrele de resuscitare cardio-respiratorie.
Măsurile de prevenire:
• Folosirea spray-urilor contra insectelor atunci când vă aflați la pădure sau în zonele situate în
apropierea lacurilor și bălților
• Purtarea încălțămintei atunci când mergeți prin iarbă
• Purtarea unor haine în culori pale (culorile vii atrag albinele)
• Evitarea folosirii pe timpul de vară ale produselor cosmetice și de îngrijire intens parfumate.
De reținut!
Când se folosesc medicamente ce nu necesită prescripție medicală este indicată citirea cu atenție și
respectarea indicațiilor de pe etichete si prospecte.
Lipotimia (Leșinul)
Leşinul sau lipotimia este cea mai des întâlnită şi mai uşoară formă de insuficiență vasculară acută.
Lipotimia se manifestă prin apariţia bruscă a slăbiciunii, nauzee (greţuri), vărsături, inconştienţă pe un timp
de 2-3-5 minute până la 15 minute, slăbiciune musculară, pierderea echilibrului, tahicardie, puls des şi slab,
respiraţie slabă, superficială, tensiunea arterială joasă.
Primul ajutor:
• poziţie orizontală, partea picioarelor mai sus ca capului,
• se stropeşte şi fricţionează faţa cu apă rece,
• pălmuirea uşoară a feţii,
• se dă de mirosit pe o vată amoniac sau oţet,
• încălzirea pacientului pe timp rece şi răcorirea în arşiţă,
• masaj uşor a mâinilor şi picioarelor, pieptului, spatelui,
• supravegherea pacientului timp de 2 ore.
Primul ajutor în caz de degerături și hipotermie
Degerăturile apar local la acțiunea temperaturilor joase și afectează în special părțile descoperite ale
corpului: nas, urechi, degetele de la mâini și de la picioare. Mai des sunt supuse pericolului de a îngheța
persoanele care suferă de maladii a vaselor sanguine, avitaminoză, cei înfometați și surmenați.
Clasificarea degerăturilor:
- gradul I: leziuni superficiale, când pielea este roșie, inflamată si poate apărea o descuamare
- gradul II: când afectarea e profunda, pielea fiind roșie, inflamata si acoperita de flictene cu conținut clar
- gradul III: edem important, pielea având o culoare gri-albăstruie, flictenele au conținut hemoragic si poate
apare necroza si gangrena in câteva zile
- gradul IV: când sunt afectați inclusiv mușchii, tendoanele, oasele si apare necroza si gangrena in câteva
ore.
Cauzele degerăturilor:
• Încălțăminte strânsă
• Neprotejarea de frig a capului, urechilor și mâinilor.
Tratarea degerăturilor superficiale:
• Se aduce victima într-un mediu încălzit
• Se înfășoară zonele degerate în haine groase și uscate sau pături
• Se încălzesc părțile afectate prin introducerea acestora în apă de temperatura camerei
• Dacă victima e conștientă i se oferă băuturi calde, dar nu fierbinți.
18/31
În cazul degerăturilor mai profunde, apelați la Serviciul de urgență 112

De reținut!
• Nu masați zonele degerate
• Nu spargeți și nu prelucrați cu soluții dezinfectante bulele cu lichid
• Nu vă expuneți la surse de căldură uscată: calorifere, sobe, apă fierbinte etc.
• Nu consumați băuturi alcoolice.
Hipotermia
Valoarea normală a temperaturii corpului uman este cuprinsă in intervalul 36-37 grade Celsius.
Hipotermia reprezintă scăderea temperaturii corpului sub 35 grade Celsius. In funcție de temperatură,
hipotermia se poate clasifica in:
- ușoară: temperatura corpului intre 35-32 grade Celsius
- medie: temperatura corpului intre 32-28 grade Celsius
- gravă: temperatura corpului sub 28 grade Celsius
Persoanele care au un risc mai mare de a face hipotermie sunt: vârstnicii și copiii mici – la care
termoreglarea se face cu dificultate, traumatizații, alcoolicii, drogații si persoanele înecate - deoarece căldura
se pierde mai ușor in apă decât in aer.
Cauze
Hipotermia se instalează atunci când corpul uman este expus la aer, apă, vânt sau ploaie rece.
Temperatura poate scădea pana la un nivel de 10º C sau mai mult în timpul unei atmosfere umede și cu vânt
sau la imersia intr-o apă intre 16-21º C. In cazul hipotermiei tratamentul la domiciliul este suficient pentru a
aduce temperatura la normal.
Simptome
Simptomele inițiale includ:
- frisoane
- pielea rece, palidă sau de culoare albastră
- apatie (lipsa de interes sau grijă)
- afectarea capacităților intelectuale
- tulburări de echilibru
- tulburări de vorbire (pronunție nedeslușită)
- parestezii (amorțeli) la nivelul mâinilor si degetelor
- dificultate în a îndeplini sarcini.
Simptomele tardive includ:
- trunchiul rece la palpare
- rigiditatea musculară
- bradicardia (bătăi cardiace cu frecvența sub normal)
- respirații superficiale si bradipnee (respirații cu frecvența joasă)
- slăbiciune
- somnolență
- pierderea conștiinței
- frisoanele se opresc atunci când temperatura scade sub 32 C.
Complicații
Hipotermia este o urgență medicală și poate duce rapid la pierderea conștiinței și deces, dacă pierderea
de căldură continuă. Este foarte importantă cunoașterea simptomelor hipotermiei pentru a putea aplica
imediat tratamentul. În cazul în care frisoanele devin violente sau dacă este incapabil sa răspundă la
întrebări, trebuie suspectată hipotermia si începută încălzirea cat mai rapid posibil.
Primul ajutor
In cazul hipotermiei primul ajutor începe cu evaluarea funcțiilor vitale (ABC - libertatea cailor
respiratorii, respirație, circulație) si resuscitarea cardiorespiratorie dacă este nevoie; toracele victimelor aflate
19/31
în hipotermie este mai rigid ceea ce face mai dificil masajul cardiac.
Restabilirea temperaturii normale a corpului se face lent, nu brusc (cu aproximativ 1 grad pe oră) si
consta în:
- încălzire pasivă: aducerea victimei intr-un mediu cald, înlocuirea îmbrăcămintei ude cu una uscată si
învelirea cu paturi; aceste măsuri pot fi suficiente in hipotermiile ușoare si medii cu temperaturi peste 31
grade Celsius
- încălzire externă activă: imersie in apă caldă (40 grade Celsius), acoperirea cu paturi electrice, înfășurarea
în haine sau pături calde, pungi sau sticle cu apă caldă
- încălzire internă activă: care se face după transportul victimei la spital (ventilație cu O2 cald, fluide calde
etc.).
De reținut!
Nu se vor da băuturi alcoolice victimei (exista unele concepții greșite conform căreia alcoolul
încălzește); in cazul in care victima este conștientă și nu prezintă vărsături, se pot oferi băuturi calde (ceai,
supă).
Hipotermicul nu poate fi declarat decedat până ce nu este reîncălzit; de aceea, resuscitarea se va
continua până la restabilirea temperaturii normale a corpului.
Situatii de urgenta pe vreme caniculara

Temperaturile ridicate, chiar si pe termen scurt, pot cauza grave probleme de sănătate. Cel mai des sunt
întâlnite insolația si epuizarea provocată de căldură. Insolația este una dintre cele mai periculoase boli
provocate de căldură, ea reprezintă o situație de urgență în care viața persoanei afectate poate fi pusă în
pericol.
Insolația
Insolația apare atunci când organismul devine incapabil să-și controleze temperatura întrucât aceasta
creste rapid, iar mecanismul prin care oamenii transpira nu mai funcționează normal, iar organismului îi este
imposibil să se răcească. Temperatura corpului poate să crească până la peste 40 grade Celsius, în 10-15
minute. În cazurile grave, insolația poate determina chiar și decesul sau invaliditatea permanentă dacă
măsurile de urgență nu sunt luate în timp util.
Semne si simptome
Simptomele insolației pot, în unele cazuri, imita un atac de inimă sau alte condiții medicale. În alte situații,
pacientul poate manifesta într-o primă fază simptome de epuizare termică.
Principalele semne si simptome ale epuizării termice (care pot precede insolația) includ:
- stare de greață;
- voma;
- slăbiciune;
- oboseală excesivă;
- cefalee;
- crampe sau dureri musculare;
- stare confuză.
Cu toate acestea, unele persoane pot dezvolta brusc simptome de insolație, fără nici un semnal de alarmă.
Simptomele cele mai comune ale insolației includ:
- temperatura ridicată a corpului;
- absența transpirației;
- piele roșie și/sau foarte uscată;
- puls rapid;
- dificultăți de respirație;
- comportament neobișnuit;
20/31
- halucinații;
- stare confuză;
- agitație;
- dezorientare;
- stare de șoc și/sau comă.
Tipuri de insolații
Insolația clasică apare la persoanele care nu transpiră în mod normal, fie din cauza unei boli, fie din
cauza unor medicamente. Dacă un om nu transpiră în mod firesc, este dificil să facă față unui climat călduros
și umed. Cel mai des, victimele insolației tipice sunt adulții în vârstă, care nu dispun de aer condiționat și
care suferă de probleme de sănătate cronice, cum ar fi diabetul. Acest tip de insolație este foarte periculos si
poate evolua cu repeziciune, în două sau trei zile.
Insolația de efort debutează rapid, la doar câteva ore de la o activitate fizică exercitată la temperaturi
înalte. Practic deși pielea transpiră, organismul se supraîncălzește din cauza vremii călduroase, activității
fizice suplimentare și a deshidratării. Victimele insolației de efort sunt, de obicei, persoanele sănătoase,
tinere, cum ar fi atleții și jucătorii de fotbal. Acest tip de insolație se declanșează în condiții de căldură
excesivă și umiditate, la care se adaugă efortul fizic intens.
Cauze
Cauzele insolației sunt:
- vremea călduroasă;
- efortul fizic excesiv în condiții de căldură extremă, mai ales în cazul persoanelor care nu au o condiție
fizica;
- poziționarea locuinței sau birourilor la etajele superioare ale unei clădiri, fără aer condiționat;
- îmbrăcămintea neadecvată pentru vară;
- consumul excesiv de alcool;
- oboseala;
- vârsta înaintata (peste 65 de ani);
- umiditatea ridicată;
- prezența a diverse afecțiuni medicale: alcoolism, tulburări neurologice, boli cardiovasculare, ale pielii sau
ale glandelor sudoripare care pot inhiba abilitatea pielii de a transpira, diabet, boli pulmonare obstructiv
cronice, hipertiroidie, hipokaliemie (deficit de potasiu), infecții, tratamentul medicamentos pentru bolile
psihice.
Masuri de prevenire
Orice persoana care are peste 65 de ani sau care urmează tratament pentru boli cardiovasculare trebuie să
fie foarte atentă pe vreme călduroasă. Pe timp de caniculă se va utiliza aerul condiționat. Pe perioada verii,
eforturile fizice în aer liber se vor face dimineața devreme sau seara, la ore târzii, atunci când vremea este
răcoroasă.
Se va consuma multă apă în cazul eforturilor fizice excesive. Nu trebuie să se utilizeze lichide doar
atunci când intervine senzația de sete, ci și înainte ca aceasta să se instaleze (setea semnalează deseori
începutul deshidratării). Studiile au demonstrat că apa în care s-a amestecat puțină sare previne deshidratarea
la fel de eficient. Capul se va proteja de razele de soare și căldură acoperindu-l, să se rămână în încăperi cu
aer condiționat în zilele caniculare, în cazul în care acest lucru nu este posibil, se vor face bai reci, pe corp se
va pulveriza apă rece în mod frecvent. Dacă apare senzația de leșin se va solicita asistența medicală de
urgență.
Ce este de făcut
Dacă apar oricare din simptomele de mai sus, viața unei persoane poate fi pusă în pericol. Se va solicita
imediat asistența medicală de urgență, în timp ce se vor începe procedurile de răcire ale corpului victimei:
- persoana afectată va fi așezată la umbră;
- se va raci corpul acesteia prin orice metodă posibilă: va fi scufundată într-o cadă cu apă rece, va fi ținută
21/31
sub un duș rece sau pielea va fi udată cu apă rece de la un furtun, burete, spray, etc. Dacă umiditatea este
scăzută victima va fi învelită
înt-un cearceaf rece și umed care va fi schimbat și udat în mod constant;
- se va monitoriza temperatura corpului și se vor aplica metodele de răcire până când temperatura corpului
scade până la 37 de grade Celsius;
- dacă personalul medical de urgență întârzie, se va suna urgența unui spital pentru a primi instrucțiuni
suplimentare privind modul de intervenție până la sosirea medicilor;
- nu i se va administra alcool victimei.
Tratament de urgenta
• Persoana trebuie mutata într-un spațiu răcoros, sa nu fie sub acțiunea directă a razelor solare.
• Persoana trebuie dezbrăcată și așezată în așa fel încât să se expună cât mai mult din corpul său la aer
(cât mai multă suprafață corporală să intre în contact direct cu aerul).
• Întregul corp al pacientului trebuie răcorit cu apă rece, dar nu foarte rece, care poate fi pulverizată pe
corp sau aplicată cu ajutorul unui burete, reușindu-se astfel scăderea temperaturii corporale. Trebuie
urmărite semnele care prevestesc o evoluție rapidă spre insolație.
• Se pot aplica pachete de gheață pe abdomen, pe gât și în axile (subsuoară), locuri unde vasele de
sânge mari se găsesc la suprafața tegumentului. Se interzice introducerea pacientului într-o baie de
gheață.
• Afecțiunea e cu atât mai serioasă și e posibil să apară și complicații, cu cat perioada de timp în care
temperatura corporală este ridicată este mai lungă. Dacă respirația se oprește, trebuie începute
manevrele de respirație artificială.
• Se interzice administrarea de aspirină sau paracetamol pentru a reduce temperatura corporală ridicată
din timpul insolației.
• Dacă pacientul este conștient și capabil să înghită, trebuie să i se dea sa bea lichide (de la 1 litru la 1.9
litri) în primele 2 ore pentru a-l hidrata.
• Uneori, mușchii celui afectat de insolație vor începe să se contracte într-un mod incontrolabil. În
această situație, persoana va fi ținută strâns pentru a nu se râni, nu i se va introduce nimic în cavitatea
bucală și nici nu i se vor da lichide spre consum. Dacă apar vărsături, victima va fi ținută la sol și va
fi întoarsă pe o parte, iar căile respiratorii vor fi menținute libere.
Epuizarea cauzata de căldură
Epuizarea termică, provocată de căldură este răspunsul organismului la pierderea excesivă de apă și
sare conținute în sudoare. Cei mai predispuși sunt vârstnicii, persoanele care suferă de hipertensiune și cei
care lucrează sau fac diferite eforturi în medii încălzite.
Semne si simptome
Semnele de avertizare în cazul epuizării provocate de căldură sunt:
- paloare;
- crampe musculare;
- oboseală;
- slăbiciune;
- amețeală;
- dureri de cap;
- leșin.
Pielea poate fi rece și umedă, pulsul rapid dar slab și transpirația accelerată și superficială. Dacă
epuizarea cauzată de căldură rămâne netratată se poate transforma în insolație.
22/31
Se va solicita asistenta medicala de urgenta in cazul in care:

- simptomele sunt severe;
- victima suferă de boli cardiovasculare sau hipertensiune arteriala.
Ce este de făcut
Pentru răcirea corpului unei persoane se pot aplica următoarele măsuri:
- hidratare cu ajutorul băuturilor reci, nealcoolice;
- odihna;
- dușuri sau băi reci;
- îmbrăcămintea va fi lejeră;
- pornirea unui ventilator sau a unei unități de aer condiționat pentru scăderea temperaturii.
Tratamentul oboselii cauzate de căldură
- Trebuie întreruptă orice activitate și persoana trebuie să se odihnească, să iasă din acțiunea directă a
razelor de soare și să se întindă (să se culce) într-un mediu răcoros, ca de exemplu la umbră sau într-o zonă
cu aer condiționat.
- Picioarele trebuie ridicate de la nivelul solului.
- Trebuie înlăturate hainele în exces.
- Pacientul se poate răcori aplicând-și comprese reci sau folosind un ventilator.
- Pentru a se răcori rapid își poate pune pungi cu gheață în axile (sub brațe) și pe abdomen, unde vasele mari
de sânge se găsesc la suprafața tegumentului.
- Trebuie să se bea apă, sucuri pentru a înlocui fluidele și mineralele pierdute.
- Este necesară o perioadă de odihnă de 24 de ore.
- Trebuie evitate activitățile fizice extenuante.
Primul ajutor în electrocutare

Eliberarea accidentatului de sub influența curentului electric
Contactul cu părțile active a instalației electrice (IE) aflate sub tensiune poate provoca contracții
musculare convulsive și involuntare, ceea ce nu permite victimei să se elibereze independent de conductorul
aflat sub tensiune și poate provoca stop a sistemului respirator și cardiovascular.
Prima acțiune a salvatorului trebuie să fie:
a) Deconectarea imediată a sectorului (IE) aflat sub tensiune pe care accidentatul o atinge, cu
deconectarea imediată a întrerupătorului, scoaterea siguranțelor fuzibile, prelungitoarelor, aparatelor,
mașinilor și a sculelor electrice manuale portabile, staționare de la sursele de alimentare e. t. c.
b) La executarea lucrărilor la înălțime (ex. stâlpul LEA) accidentatului în caz de electrocutare
concomitent de utilizat mijloacele de protecție și echipamentul individual de protecție, trebuie luate în
considerație toate măsurile care să garanteze securitatea acelui accidentat: de exemplu cu aplicarea unui
sistem de protecție individuală împotriva căderii în gol până a deconecta sectorul dat unde s-a petrecut
electrocutarea.
c) Înainte de a deconecta sectorul (IE) aflat sub tensiune pe timp de noapte, trebuie luate măsuri de
conectare a surselor de iluminat de avarie (lumini de la baterie acumulatoare, generatoare pe combustibil,
lanterne portabile, proiectoarele mașinilor de lucru etc.), ținând cont și de pericolul de explozie și incendiu al
încăperilor, fără a întârzia acordarea de prim ajutor accidentatului.
d) Dacă este imposibil de a deconecta rapid sectorul (IE) unde s-a petrecut electrocutarea, este necesar
să luați alte măsuri pentru a elibera victima de acțiunea curentului. În toate cazurile, salvatorul nu trebuie să
atingă accidentatul fără măsurile de precauție adecvate.
e) La tensiunea mai mica de 1000 V, pentru a separa accidentatul de conductorul electric aflat sub
tensiune, ar trebui să utilizați un băț, scândură, frânghie, prăjină izolantă sau un alt obiect uscat care nu
conduce curentul electric (Fig. 1), poate fi, de asemenea, tras de îmbrăcăminte (dacă este uscată), de
exemplu, de guler (Fig. 1), de poalele jachetei sau a hainei, evitând contactul cu obiectele metalice din jur și
părțile corpului victimei neacoperite de îmbrăcăminte.
23/31
Fig. 1
Salvatorul nu trebuie să atingă pantofii sau îmbrăcămintea victimei fără o bună izolare a mâinilor. Este
necesar să vă puneți mănuși dielectrice, să înfășurați o haină uscată în jurul mâinii sau să puneți un chipiu de
pânză uscată pe ea, să trageți mâneca unei jachete, haine, să aruncați un covor de cauciuc sau pur și simplu
stofă uscată peste accidentat. Puteți folosi galoși, cizme dielectrici, puteți sta pe un covor dielectric, o
scândură uscată, pachet de haine sau pe orice alt așternut uscat care nu conduce curentul electric etc. Când
separați accidentatul de conductorul electric aflat sub tensiune trebuie de acționat cu o singură mâină. Dacă
victima strânge convulsiv părțile conductoare de curent în mână și se află pe o suprafață activă, îl puteți
separa de sol cu o scândură uscată sau îi puteți trage picioarele de pe sol cu o frânghie sau îmbrăcăminte,
respectând precauțiile indicate de securitate. De asemenea, puteți tăia conductoarele de joasă tensiune cu un
topor (mânerul toporului trebuie să fie uscat), sau să le tăiați cu foarfeci, clești etc. cu mânere izolante (se
poate înfășura mânerele în cârpă uscată). Conductorul fiecărei faze trebuie tăiat sau tăiat separate, mai întâi
ar trebui să vă izolați de sol - stați pe scânduri uscate, scări de lemn etc.
f) La tensiunea mai mare de 1000 V, pentru a separa accidentatul de părțile active a instalației
electrice (IE) aflate sub tensiune, trebuie de folosit echipament de protecție: cască de protecție, mănuși
dielectrice, bote dielectrice, prăjină izolantă, clește izolant destinate tensiunii corespunzătoare. (Fig. 2).
Fig. 2
g) Deplasarea în zona de tensiune de pas, dacă conductorul electric aflat sub tensiune se află la sol,
trebuie îndeplinită cu extremă precauție, folosind mijloacele de protecție pentru izolarea de la sol (covoare
dielectrice, plăci izolante, platforme izolante etc. ) sau obiecte care nu conduc curentul electric (scânduri
uscate, bușteni etc.). Dacă nu există mijloace de protecție, mișcă-ți picioarele fără a ridica picioarele de la
sol. (Fig. 3).
După eliberarea accidentatului de la conductorul electric aflat sub tensiune , îndepărtațil de la locul
șocului electric la o distanță cel puțin 8m.
24/31
8 metri
Fig. 3
Simptomele electrocutării includ:
• stopul cardiac;
• insuficiența respiratorie;
• durerile musculare și contracțiile;
• arsurile;
• convulsiile;
• stările de amorțire;
• furnicăturile;
• starea de inconștienta.
În general, tensiunea mare a curentului electric produce arsuri cutanate și arsuri interne, pe când
tensiunea de intensitate mică produce leziuni cardiace si neurologice. Rezistența victimei la electrocutare
depinde atât de vârsta acesteia, cât și de starea de sănătate a persoanei electrocutate.
Este foarte important ca salvatorul să intervină în primele 5 minute, astfel încât reanimarea să aibă șanse
maxime de succes.
Măsurile de prim ajutor obligatorii în electrocutare sunt următoarele:
• Întrerupeți orice sursă de curent electric, altfel vă puneți viața proprie în pericol. Dacă nu puteți face acest
lucru, îndepărtați victima de la sursa de electricitate cu un obiect neconductor de curent (lemn, plastic,
cauciuc, material textil gros etc.), asigurându-vă că nu calcați pe o suprafață umedă. În cazul în care este
posibil, purtați mânuși de cauciuc, pentru o mai bună izolație a corpului la atingerea victimei.
• În cazul în care pacientul este conștient, așezați-l în poziția laterală de siguranță și înveliți-l într-o pătură
(sau un material termoizolant special, dacă aveți la îndemână o trusă de prim ajutor).
• Bandajați plăgile arse și imobilizați fractura cu atele, dacă este cazul. Transportați de urgență victima la
spital sau așteptați sosirea echipajului de urgență.
• În situația în care pacientul este inconștient, verificați imediat semnalele vitale (respirație, puls) și începeți
de urgență resuscitarea cardio-respiratorie (efectuați câte 30 compresii toracice alternativ cu 2 insuflații gură
la gură).
• Dacă pacientul este inconștient, însă are puls si respiră, așezați-l în poziția de siguranță, bandajați plăgile și
transportați-l la spital (sau așteptați sosirea echipajului medical de urgență).
• La fel de important este să nu mutați victima cu o leziune produsă de curentul electric, decât dacă există un
pericol imediat care trebuie să fie evitat (în special umezeala ridicată).
Cel mai frecvent tip de încetare a funcției cardiace este fibrilația cu undă mare a ventriculelor inimii la
1-2 minute, iar val mic - timp de 3-5 minute în cazul de față este necesară defibrarea imediată.
Există patru tipuri de stări terminale (etape ale morții):
1. stare pre agonală - pre agonie
2. pauză terminală
3. agonie
25/31
4. moarte clinică.
Pre agonie. Simptome. Agitație motorie generală, tulburări de conștientă - letargie, confuzie, lipsă de
conștientă. Pielea este palidă; unghiile sunt albăstrui, după apăsarea pe unghie fluxul de sânge nu este
restabilit mult timp; pulsul este frecvent, abia numărabil in arterele carotide si femurale, apoi lent. Respirația
este la început rapidă, apoi lentă, rar, convulsivă, aritmică. Temperatura corpului scade brusc. Cu moartea
rapidă, sunt posibile convulsii pe termen scurt, pierderea conștientei și agitația motorie.
Pauza terminală a durat de la câteva secunde până la 3-4 minute. Simptome. Nu există respirație; pulsul
este încetinit brusc, determinat doar în arterele carotide și femurale; reacția pupilelor la lumină dispare,
lățimea pupilelor crește.
Agonie se caracterizează prin ultima explozie scurtă de activitate vitală. Simptome Este posibilă o
restabilire pe termen scurt a conștientei și o anumită creștere a frecvenței pulsului (în arterele carotide și
femurale). Zgomotele inimii sunt înăbușite. Respirația poate fi de două tipuri: convulsivă, de amplitudine
mare, cu o frecvență de 2-6 pe minut și slabă, rară, superficială, de amplitudine mică. Agonia se încheie cu
ultima suflare și se transformă în moarte clinică.
Moartea clinică este o stare limită de tranziție de la dispariția vieții la moartea biologică. Apare imediat
după încetarea circulației sângelui și a respirației.
Starea de moarte clinică se caracterizează prin încetarea completă a tuturor manifestărilor externe ale
vieții, dar nici în țesuturile cele mai vulnerabile (creierul) încă nu s-au produs modificări ireversibile. Durata
stării de deces clinic este de 5 minute. În acest timp, ar trebui să se acorde întreaga gamă de asistență;
Excepția este înecul, în care revigorarea completă este posibilă în 20 de minute, iar când se îneacă în apă
deosebit de rece - chiar și până la 2 ore. Diagnosticul trebuie stabilit în 8-10 secunde.
În cinci minute de la moartea clinică o persoană încă în viață. Metodele moderne de resuscitare, aplicate
în primele 2 minute ale morții clinice, fac posibilă salvarea a până la 92% dintre victime și în 3 până la 4
minute - 50%. Prin urmare, ar trebui să vă grăbiți să oferiți îngrijiri de resuscitare, deoarece viața sau
moartea prematură a unei persoane depinde de actualitatea acesteia.
Șocul electric
Leziunile electrice reprezintă aproximativ 30% din numărul total al tuturor leziunilor produse la locul de
muncă; frecvența deceselor este de 15-16 ori mai mare decât alte tipuri de leziuni.
Rolul decisiv în efectul curentului electric îi aparține puterii și duratei sale de acțiune.
Când curentul alternativ trece prin corpul uman 8-10 mA, ca urmare a contracției involuntare a
mușchilor brațului, victima nu se poate elibera independent de conductorul de curent - acesta este așa-
numitul curent neeliberator.
Cu un curent care trece prin corp egal cu 25-50 mA, are loc o contracție puternică a mușchilor
respiratori. Acest lucru poate opri complet respirația și, în câteva minute, dacă circuitul electric nu este
deschis, apare moartea prin sufocare.
Curent alternativ cu o putere de 50-200 mA sau mai mult, trecerea prin piept; celula, reprezintă o
amenințare reală de stop cardiac din cauza fibrilației.
O putere a curentului care depășește 3-4 mA provoacă mai des un stop cardiac de scurtă durată (în timpul
trecerii curentului) ca asistolia.
La o putere de curent de 10 mA sau mai mult, fibrilația, de regulă, nu are loc.
În funcție de tensiunea de funcționare, se disting leziuni electrice de joasă și de înaltă tensiune. Primul tip -
la o tensiune de 27-380 V - este cel mai frecvent caz de leziune cauzată de curent alternativ de frecvență
industrială. Principalul pericol este o probabilitate mare de a dezvolta fibrilație și cu trecerea continuă a
curentului electric - stop respirator și asistolia.
Trauma electrică de înaltă tensiune - cu o tensiune mai mare de 1000 V - se caracterizează prin efectul
termic al curentului, care se manifestă prin arsuri severe ale țesuturilor externe și profund localizate de-a
26/31
lungul curentului; al doilea factor este mecanic. Acțiunea combinată a acestor factori poate provoca un efect
exploziv. Spre deosebire de traumatismele electrice de joasă tensiune, victimele tensiunii înalte mor adesea
din cauza unor tulburări severe, incompatibile cu viața, ale organelor și sistemelor în prima zi sau în
săptămâna următoare.
Din cele de mai sus rezultă că nu puteți face reduceri la nivelul de putere sau de tensiune a curentului
electric; dacă o persoană este electrocutată, este întotdeauna necesar să fiți pregătit să acordați acordarea de
prim ajutor accidentatului.
Primul ajutor în caz de fracturi
Fracturile sunt leziuni traumatice ale oaselor, soldate cu întreruperea continuității acestora.
Exista multiple criterii de clasificare a fracturilor:
- produse la locul de impact al agentului traumatizant cu osul (fracturi directe) sau la distanta de locul
traumatismului (fracturi indirecte);
- fracturi complete sau incomplete (fisurile, înfundarea oaselor late, îndeosebi ale craniului, ruperile
incomplete ale oaselor copiilor);
- fracturi cu deplasarea capetelor fracturate sau fără deplasarea acestora; fracturi cu fragmente de os multiple
(fracturi cominutive);
- fracturi închise (când pielea rămâne integră) sau fracturi deschise (când și piele este lezată) etc.
Semnele de probabilitate care, dacă există, ridica suspiciunea unei fracturi sunt:
1. Durerea spontană, localizată într-un punct fix, care crește în intensitate la palparea zonei sau la încercarea
de a mișca membrul presupus fracturat.
2. Impotența funcțională, care se manifestă prin incapacitatea de a efectua mișcări cu membrul traumatizat.
3. Deformarea regiunii respective, care apare din cauza proeminentei sub piele a capetelor osoase fracturate.
4. Scurtarea membrului fracturat în urma deplasării în sus a capătului inferior al fracturii ca urmare a
contracturii musculare reflexe.
5. Echimozele – colorația violacee (albastru-violet) a pielii contuzionate de deasupra focarului de fractura, ca
urmare a leziunii concomitente și a unor vase de sânge.
6.Tumefierea regiunii (apariția unei umflături) și creșterea temperaturii locale.
Pentru clarificarea diagnosticului, aceste semne descrise mai sus cer căutarea așa-numitelor semne de
certitudine.
Semnele de certitudine, dacă este identificat măcar unul dintre ele, este sigur că e fractură. Ele sunt
următoarele:
1. Mobilitatea anormala în focarul de fractură evidențiata atunci când, la încercarea de palpare, osul se mișca
în zona respectivă.
2. Netransmiterea muscarii când se încearcă ridicarea membrului presupus fracturat de capătul său proximal
(de dincoace de fractură). În acest caz, capătul proximal se ridică, dar capătul distal (de dincolo de fractura)
rămâne căzut.
3. Întreruperea clară a continuității osului - se poate determina palpând marginea osului. La un moment dat
se poate sesiza discontinuitatea și la nivelul pielii se poate remarca chiar o mică depresiune.
4. Crepitațiile osoase – zgomote specifice (ca sunet, asemănătoare zgomotului produs la călcarea pe zăpadă
înghețată) care apar la palparea fracturii și care sunt cauzate de frecarea între ele a capetelor fracturate.
5. Evidențierea sub piele sau chiar prin piele (în cazul fracturilor deschise) a unuia sau a celor două capete
fracturate.
În mod practic, căutarea tuturor semnelor de certitudine este dureroasă și uneori chiar periculoasă.
Cum se acorda corect primul ajutor într-o fractura.
27/31
Primul ajutor corect acordat poate preveni multe complicații și poate scurta o perioadă de boală de cele
mai multe ori prelungită. O victimă cu fractură nu poate fi transportată fără o imobilizare provizorie a
acesteia, cu atât mai necesară cu cât este vorba de fracturi mari (membru inferior, bazin, coloana vertebrală).
Imobilizarea se poate face cu diferite dispozitive special construite (atele, aparate speciale de extensie și
fixare provizorie) sau dispozitive improvizate. Scopul imobilizării este acela de a împiedica mișcările active
și pasive care pot complica fractura și de a diminua durerile.
O imobilizare corectă trebuie să respecte anumite reguli:

1. Trebuie să cuprindă în mod obligatoriu articulațiile situate deasupra și dedesubtul focarului de fractură. De
exemplu, o fractură la nivelul gambei trebuie să imobilizeze atât articulația genunchiului, cât și pe cea a
gleznei.
2. Va fi precedată de rezolvarea leziunilor care pun în pericol viața. De exemplu, o fractură asociată cu o
hemoragie în cadrul unui accident va necesita în prima etapă oprirea hemoragiei, iar ulterior imobilizarea
fracturii.
3. Imobilizarea trebuie sa fie suficient de fixă pentru a-și atinge scopul, dar nu atât de compresivă încât să
producă tulburări circulatorii. Atelele standardizate sunt construite din lemn, material plastic sau material
gonflabil (se pun 2 atele pe pârțile laterale ale membrului) ori din sarma (atele Kramer), acestea având
proprietatea de a se îndoi în funcție de necesități (zonă, mărimea segmentului de membru). Atela Kramer se
pune de-a lungul parții celei mai lungi a segmentului respectiv. Ca mijloace improvizate se pot folosi orice
fel de obiecte rigide (scânduri mici, schiuri, bete, bastoane etc.).
Înaintea imobilizării, pe segmentul de membru ce urmează să fie imobilizat (sau pe partea atelei care vine în
contact cu pielea) se pune un strat de vată, apoi se aplică atela.
Aceasta se înfășoară cu o fașă de tifon sau cu o improvizație (batic, fular, centură, cravată etc.) în scopul
fixării atelelor de membrul respectiv.
În funcție de zona afectată, imobilizarea trebuie să fie adaptată acesteia:
1. Imobilizarea umărului se poate face prin următoarele tehnici:
a. alipirea brațului și a antebrațului de torace cu cotul îndoit în unghi drept și înfășurarea toracelui cu o pânză
dreptunghiulară tare, trecută în jurul gatului;
b. înfășarea toracelui cu ture circulare de fașă, în spirală, până sub axilă, apoi efectuarea de ture circulare
care cuprind brațul, cotul și antebrațul, trecerea feșei de 2-3 ori peste umăr și fixarea, în final, cu ture
circulare a întregului ansamblu.
2. Imobilizarea brațului se face îndoind o atela Kramer în formă de „U”, care se mulează peste umăr și peste
cot.
3. Imobilizarea cotului se face cu o atela îndoită la un unghi de 90 grade sau cu un batic triunghiular care
susține cotul și care se leagă de gât.
4. Imobilizarea antebrațului se face cu o atelă Kramer îndoită la un unghi de 90 grade sau cu 2 atele întinse
de la mână până la cot și așezate paralel.
5. Imobilizarea fracturilor de șold utilizează o atelă lungă (ce depășește articulația șoldului și talpa piciorului:
scândură, schi etc.) care se pune pe partea laterală a membrului inferior și de care se fixează prin fașă
circulară soldul fracturat. Dacă există o atelă Kramer lungă, aceasta va fi îndoită la un capăt în un unghi de
90 grade (care va corespunde tălpii piciorului) și va fi pusă de-a lungul feței posterioare a membrului
inferior. În lipsa atelelor, membrul inferior bolnav va fi înfășat de membrul sănătos.
6. Imobilizarea fracturilor gambei se face cu o singură atelă așezată posterior sau cu doua atele: una pe fața
internă, iar cealaltă pe fața externă a gambei.
De reținut!
Fracturile costale nu se imobilizează. Toracele trebuie să rămână liber pentru a respira cât mai eficient și
pentru că eventuala tuse asociată să fie eficientă (să elimine secrețiile bronhice).
Fracturile de coloană vertebrală (sau doar suspiciunea acestora) trebuie tratate cu o precauție extremă din
28/31
cauza riscului mare de complicații: leziuni ale măduvei spinării cu paralizii consecutive. Accidentatul va fi
așezat pe un plan dur (targă tare, tăblia unei uși etc.), orice mobilizare făcându-se prin menținerea coloanei în
același plan.
Pentru imobilizarea fracturii de coloană cervicală, ideală este utilizarea unui guler din burete sau fixarea
capului între 2 suluri (2 paturi rulate).
Primul ajutor în obstrucţia căilor aeriene printr-un corp străin
O situaţie care merită atenţie este obstrucţia căilor aeriene printr-un corp străin. Victima se poate îneca cu un
aliment, proteză dentară etc.
Obstrucţia uşoară ale căilor aeriene:
- Victima are sufocare, poate vorbi, tuşeşte şi respiră
Obstrucţia severă ale căilor aeriene:
- Victima este agitată, cianotică, respiraţie stertoroasă (clocotindă), a aplecat capul, inconştientă
Victima este în conștiință:
- Se efectuează 5 lovituri puternice tangențiale cu palma în regiunea interscapulară sau 5 compresiuni
abdominale.
Victima este inconştientă:
- Start de resuscitare cardiorespiratorie.
Dezobstrucţia cailor aeriene superioare
Pacient constient
Obstrucţia căilor aeriene înseamnă blocarea căilor aeriene superioare cu un bol alimentar sau un corp
străin. Victima se va sufoca. Obstrucţia poate fi incompletă sau completă. Dacă victima este conştientă va
indica acest lucru prin prinderea gâtului cu o mână sau cu două mâini.
În cazul obstrucţiei incomplete respiraţia este zgomotoasă, pacientul este aplecat în faţă și încurajat să
tușească.
Dacă aceasta nu dă rezultate va trebui sa încercaţi o altă manevră, numită manevra Heimlich; se aplică
atunci când obstrucţia devine completă. Apropiaţi-vă de victimă din spate, cuprindeţi-l pe sub braţe,
îndepărtaţi picioarele, așezați o mână la mijlocul distanței dintre ombilic și apendicele xifoid, cu cealaltă
mână prindeți mâna încleștată și faceți mișcări bruște înăuntru și în sus.
Aceste mișcări vor comprima diafragmul care la rândul lui va comprima plămânii și presiunea creată în
bronhii va arunca corpul străin în cavitatea bucală. Faceți aceste mișcări până eliberați căile aeriene sau până
când victima devine inconștientă.
În caz de obstrucție parțială victima va fi îndrumată să adopte o poziție aplecată în față și să tușească,
până ce corpul străin va fi eliminat. Aceeași atitudine trebuie adoptată și în cazul în care victima este singură
și nu există altă persoană care s-o ajute; în acest caz victima își poate aplica singură o compresiune la nivelul
abdomenului, aplecându-se peste spătarul unui scaun și apăsând puternic până ce corpul străin este eliminat.
În caz de obstrucție completă, când victima nu poate tuși și se sufocă, dar este conștientă, se aplică 5
lovituri tangențiale interscapulare (în spate, între omoplați). Dacă acestea sunt ineficiente se va efectua
manevra Heimlich.
Pacient inconștient
Dacă victima devine inconștientă, întindeți-o pe pământ și aplicați aceeași manevră, încălecând
picioarele victimei. Reperați locul, așezând podul palmei la mijlocul distanței dintre ombilic și apendicele
29/31
xifoid. Așezați cealaltă mână peste aceasta (ca la masajul cardiac) și faceți compresiuni cu mișcări bruște în
adâncime și în sus.
Repetați aceste mișcări de 4-5 ori după care, întorcând capul victimei intr-o parte, verificați cavitatea
bucală a acesteia pentru a îndepărta bolul alimentar sau corpul străin. Dacă acesta nu este vizibil, încercați
din nou să ventilați, observând dacă intră sau nu aerul. În caz de insucces repetați manevra Heimlich până
când căile aeriene vor fi libere. Se apelează 112.
Primul ajutor în intoxicații

Intoxicația reprezintă starea patologică determinată de acțiunea unei substanțe toxice ce a pătruns în
organism și de reacția organismului la prezența toxicului. Prin substanță "toxică" se înțelege orice substanță
care pătrunsă în organism pe diverse căi, provoacă tulburări funcționale și/sau alterări structurale, având ca
rezultat o stare patologică.
Calea de pătrundere:
Toxicele pot pătrunde în organism pe diverse căi:
- digestivă: toxicele sunt înghițite
- respiratorie: gazele și substanțele volatile
- cutanată și prin mucoase (conjunctivală, nazală): solvenți, pesticide, substanțe caustice, diverse unguente,
droguri.
- parenteral: prin injectare intramusculară, intravenoasă, subcutanată
Atitudinea în fața unei intoxicații
La cea mai mică suspiciune de intoxicație trebuie acționat ca și cum intoxicația ar fi certa și trebuie
intervenit cât mai repede, deoarece fiecare minut înseamnă o cantitate mai mare de toxic absorbit în
organism și consecutiv leziuni mai grave.
De aceea în cazul unei posibile intoxicații se va solicita ajutor medical calificat apelând 112.
Intoxicațiile cu monoxid de carbon – CO

Monoxidul de carbon (CO) este un gaz incolor, inodor (fără miros), care se amestecă foarte bine cu aerul
și care rezultă din arderile incomplete (gaze, cărbune, combustibil solid, gaze de eșapament)
Manifestările clinice constau în tulburări neuropsihice (stare ebrioasă, agitație, somnolență), tahicardie și
tulburări respiratorii și în final coma. Caracteristica este culoarea roșie-zmeurie a feței.
Primul ajutor:
- scoaterea victimei din mediu.
- transportarea cât mai repede la spital.
Intoxicația cu fum
Intoxicația cu fum, se produce de obicei în timpul incendiilor, fumul fiind nociv atât prin monoxidul de
carbon pe care-l conține cât și prin efectul iritant la nivelul căilor respiratorii superioare.
Manifestări clinice: cefalee, agitație, tulburări de conștiință până la comă, depozite de funingine la nivelul
orificiilor nazale, a gurii și a faringelui, tuse, dispnee, voce răgușita, semne ale intoxicației cu CO.
Primul ajutor:
- scoaterea victimei din mediul cu fum, având în vedere și propria siguranță
- evaluarea nivelului de conștiință și a funcțiilor vitale, cu începerea manevrelor de resuscitare
cardiorespiratorie dacă este necesar
- solicitarea ajutorului medical și transportarea victimei la spital
Intoxicația cu substanțe corozive

Substanțele corozive (caustice) sunt: acizii (azotic, clorhidric, sulfuric, etc.) și bazele corozive (soda de
rufe, soda caustică, amoniacul).
30/31
Primul ajutor:
- evaluarea nivelului de conștiință și a funcțiilor vitale (ABC), cu începerea manevrelor de resuscitare cardio-
respiratorie dacă este necesar: în timpul respirației gură la gură nu se va intra în contact direct cu gura
victimei decât prin intermediul unui tifon (deoarece exista riscul de contaminare)
- solicitarea ajutorului medical si transportarea victimei la spital în cel mai scurt timp
- spălarea cu multă apă (jet) timp de 20 minute, în cazul leziunilor cutanate sau oculare.
De reținut!
Sunt contraindicate provocarea vărsăturilor, spălătura gastrică și administrarea purgativelor, deoarece
exista riscul perforației. Nu se va încerca neutralizarea sau diluarea toxicului!
Intoxicația cu hidrocarburi
Cele mai utilizate hidrocarburi sunt benzinele, lubrifianții, motorina, uleiurile de motor, gazolina,
tetraclorura de carbon, etc. Intoxicația cu acestea se face prin ingestie, prin respirație sau prin piele.
Simptomele se manifestă în funcție de tipul de hidrocarbură, prin convulsii, pneumonii toxice, insuficiență
cardiacă, tulburări hepatice, tulburări mentale, hemoragii, comă, etc.
Primul ajutor se începe cu decontaminare prin spălare cu apa și săpun, solicitarea ajutorului medical și
transportarea victimei la spital.
Instrucțiunea a fost elaborată:
Piotr Marcoci șef serviciu protecție și prevenire
Coordonat :
Diana Salagor felcer
31/31

Instructiuni Acordarea Primului Ajutor Medical

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Instructiuni Acordarea Primului Ajutor Medical

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Instrucțiune privind primul ajutor medical cod IPAM 4.4.

Aprobată prin ordinul nr._____

privind acordarea primului ajutor medical

Organizarea activității de acordare a primului ajutor.

Acordarea primului ajutor

2. Victima nu respiră, dar are puls (stop respirator):

3. Victima nu respiră şi nu are puls (stop cardiac şi respirator):

5. Asigurarea unui transport rapid şi netraumatizant.

Resuscitarea cardiorespiratorie şi cerebrală (RCRşiC)

Principiile generale ale RCRşiC:

Suportul vital bazal (se practică un salvator)

Respirație normală prezentă

4. Degetele pot fi întinse sau încrucişate, dar să nu atingă toracele.

Efectuarea ventilaţiilor artificiale:

Continuaţi resuscitarea până la:

Suport vital bazal(se practică doi salvatori)

Primul ajutor în cazul plăgilor

Primul ajutor in caz de hemoragie

- masivă: când se pierd peste 1500 ml sânge.

Hemostaza poate fi:

Primul ajutor in arsurile termice

Primul ajutor in arsurile chimice

Primul ajutor în arsurile electrice

Primul ajutor in mușcătura de animale, șarpe, înțepături de insecte

- mușcătura a produs o plagă adâncă si sângerează abundent;

Primul ajutor în caz de degerături și hipotermie

În cazul degerăturilor mai profunde, apelați la Serviciul de urgență 112

Situatii de urgenta pe vreme caniculara

Se va solicita asistenta medicala de urgenta in cazul in care:

Primul ajutor în electrocutare

Primul ajutor în caz de fracturi

O imobilizare corectă trebuie să respecte anumite reguli:

Primul ajutor în obstrucţia căilor aeriene printr-un corp străin

Dezobstrucţia cailor aeriene superioare

Primul ajutor în intoxicații

Intoxicațiile cu monoxid de carbon – CO

Intoxicația cu substanțe corozive

Instrucțiunea a fost elaborată:

Piotr Marcoci șef serviciu protecție și prevenire

Diana Salagor felcer

S-ar putea să vă placă și