Sunteți pe pagina 1din 20

Primul ajutor reprezintă un complex de măsuri de

urgenţă, care se aplică în cazuri de accidente înaintea intervenţiei


cadrelor medicale.
În momentul în care se intervine pentru salvarea victimelor
unui accident trebuie respectate următoarele principii:
• victima nu se deplasează de la locul accidentului decât în cazul în
care situaţia din teritoriul respectiv continuă să fie periculoasă
pentru victimă sau/şi pentru cel care acordă primul ajutor!
• primul ajutor se acordă la locul accidentului!
• în primul rând se evaluează gravitatea stării victimei şi după
această evaluare se alerteză imediat ambulanţa!
ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR

ETAPELE PRIMULUI AJUTOR:

- încercăm să stabilim comunicarea cu persoana rănită/cu victima (prin


întrebari de genul: ce s-a întâmplat cu dvs.?, mă auziţi? cum vă
numiţi?, ce vă doare?).

- Sunt și situaţii în care victima nu poate vorbi din cauza traumelor


provocate de accident, dar dacă reacţionează şi răspunde prin gesturi
la întrebările noastre, la atingeri sau la altfel de stimuli externi,
înseamnă că este conştientă.
ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR

CÂND:

VICTIMA RĂSPUNDE:

- lăsați victima în poziția în care se găsește, dacă ați stabilit că nu există


nici un alt pericol;
- încercați să aflați ce i s-a întâmplat și chemați ajutor dacă este nevoie;
- reevaluați-l cu regularitate;
ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR
CÂND,

VICTIMA NU RĂSPUNDE:
- se strigă după ajutor;
- dacă nu reacționează în nici un fel la stimulii verbali sau
la atingeri, înseamnă că nu este conştientă şi atunci trebuie verificate
imediat cele două funcţii vitale: respirația și circulația (dacă inima
funcţionează – controlul pulsului: la nivelul gâtului - artera carotidă,
sau la nivelul încheieturii mâinii – artera radială).
- victima se poziționează în decubit dorsal și apoi se
deschid căile aeriene prin hiperextensia capului și ridicarea bărbiei;
-salvatorul trebuie să stabilească dacă victima respiră,
utilizând privește-ascultă-simte;
CONTROLUL PULSULUI

Pulsul se verifică la artera


radială.

Pulsul se verifică la artera


carotidă, fără a presa
excesiv.
ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR

ÎN CAZUL CÂND ACCIDENTATUL RESPIRĂ GREU, FOARTE


RAR ȘI CONVULSIV i se va face respirație artificială și un
masaj în regiunea inimii.

În cazul când persoana accidentată nu mai dă semne de viață


(respirația, bătăile inimii, pulsul sunt absente) nu trebuie să fie
considerată pierdută. Moartea poate fi adesea numai aparentă,
dar cel accidentat va muri dacă nu i se va acordă primul ajutor,
făcându-i-se respirație artificială. Respirația artificială trebuie
făcută în mod continuu, până la sosirea medicului, care, în aceste
cazuri, trebuie chemat urgent.
Este bine să se cunoască faptul că în caz de oprire a inimii, cel
care acordă primul ajutor dispune doar de 3–4 minute pentru a efectua cu
succes resuscitarea. După 4 minute se consideră ca hipoxia cerebrală
(lipsa de oxigen la nivelul creierului) duce la leziuni cerebrale care vor
transforma bolnavul, eventual salvat, într-o fiinţă pur vegetativă.
Principalele instrucțiuni obligatorii aplicabile la
executarea respirației artificiale.

Respirația artificială va fi executată numai în cazurile în care cel


accidentat nu respiră deloc sau respiră rar, convulsiv, cu sughițuri, ca un
muribund, sau dacă respirația se înrăutățește.
Înainte de a se proceda la executarea respirației artificiale, este
necesar:
• Să se elibereze imediat accidentatul de părțile de îmbracăminte care împiedică
respirația (gulerul de la camașă, fularul), să se desfacă cureaua de la pantaloni.
• Să se elibereze imediat gura celui accidentat de obiecte străine (să se înlăture
protezele dentare dacă există);
• Daca gura accidentatului este încleștată, ea trebuie deschisă, în care scop falca
inferioara este împinsă în afara; pentru aceasta cel care dă primul ajutor aplică
cele patru degete de la ambele mâini în spatele colțurilor fălcii inferioare, apoi,
prin apăsarea degetelor mari deasupra marginii fălcii, aceasta este împinsă în
afara, astfel că dinții maxilarului inferior să fie aduși în fața dinților celui
superior.
Deblocarea căilor respiratorii blocate de baza limbii:

1
2

3
RESPIRAȚIA ARTIFICIALĂ (METODA „GURĂ LA GURĂ”)

– După ce aţi deschis căile de acces al aerului, verificaţi dacă pacientul


respiră;
–Verificaţi dacă pacientul are puls;
– Blocaţi nările pacientului între două degete; insuflaţi aer şi verificaţi
dacă se ridică cutia toracică. Folosiţi două secunde pentru fiecare
insuflare.
– Lăsaţi aerul să iasă afară şi verificaţi dacă se decompresează toracele.
Menţineţi capul accidentatului în aceeaşi poziţie.
ETAPE: RESPIRAȚIE ARTIFICIALĂ

Eliberarea cailor respiratorii Gura la gura

Gura la nas
TEHNICA MASAJULUI CARDIAC EXTERN

Cu victima așezată pe spate pe un plan dur se localizează punctul de


compresie situat în partea inferioară a sternului (apendicele xifoid - locul de
întâlnire a coastelor). La acest nivel se aseaza podul palmei uneia dintre mâini,
aceasta fiind locul în care trebuie facute compresiunile toracice. Asezăm
cealaltă mâna (cea cu care am reperat apendicele xifoid), peste mâna situata pe
stern fără ca degetele să se sprijine pe torace.
Cu coatele întinse, cu brațele perpendicular pe stern, linia umerilor să fie
paralelă cu linia longitudinală a pacientului se fac compresiunile astfel încât să
înfundam sternul cu o adâncime de aproximativ 4-5 cm (numarând cu voce tare,
şi 1 şi 2 și 3 și 4 și 5). Frecvența compresiunilor externe trebuie să fie de 60-
80/min.
La copiii mici (până la 4 ani) apăsarea se va efetua mai
domol – doar cu 2 degete, dar cu o frecvenţă mai mare 100/min.
ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR

DACĂ VICTIMA RESPIRĂ NORMAL:


- Se așează în poziție de siguranță;
- Salvatorul va solicita ajutor specializat 112;
- Va continua să evalueze respirația victimei urmărind dacă aceasta
ramâne normală;

Poziția laterală de siguranță


TEHNICA:
POZIȚIA LATERALĂ DE SIGURANȚĂ
- salvatorul îngenunchează lateral de victima ce se află în decubit dorsal și are
membrele pelvine întinse;
-brațul pacientului ce se află de partea salvatorului se poziționează în unghi drept
cu corpul, cotul fiind îndoit și palma orientată în sus;
-celălalt braț, de partea opusă se aduce peste torace de aceași parte cu salvatorul
și se poziționează cu dosul palmei în contact cu obrazul;
-urmează o flectare incompletă a coapsei pe abdomen, salvatorul prinde membrul
inferior de partea opusă chiar deasupra genunchiului și il trage în sus păstrând
însă contactul piciorului cu solul;
- salvatorul ținând mâna dreapta pe genunchiul flectat și cu mâna stângă
menținând dosul mâinii victimei pe obraz, rotește victima spre el în poziția
laterală până când genunchiul flectat se sprijină pe sol;
- poziția membrului inferior de deasupra se ajustează astfel încât și genunchiul să
fie flectat în unghi drept;
- se împinge capul spre posterior pentru a asigura libertatea căilor aeriene,
la intervale regulate se verifică respirația.
POZIȚIA LATERALĂ DE SIGURANȚĂ ÎN
IMAGINI
În toate cazurile de acordare a primului ajutor, este important să se:

– asigure locul accidentului;


– ia măsurile de prevenire pentru ca starea de fapt să nu se înrăutăţească;
– stabilească contactul cu persoana bolnavă sau accidentată;
– acţioneze corespunzător când persoana accidentată sau bolnavă este
lipsită de cunoştinţă;
– aline durerea;
– stabilească priorităţile.
BIBLIOGRAFIE:

•Manual de prim ajutor, Editura Litera, Editia a III-a, 2019;


•Mariana Vintilă, protecția și igiena muncii, Editura LVS CREPUSCUL
Ploiești, 2001;
•Tutor Toma, Practica acordării primului ajutor, Editura Militară, 2000;

S-ar putea să vă placă și