Aprobat

MASURILE DE PRIM AJUTOR IN CAZ DE ACCIDENTARE

PRIMUL AJUTOR LA LOCUL ACCIDENTULUI – PRINCIPII GENERALE

 Obligaţia care revine salvatorului este aceea de a preveni agravarea stării victimei.
 Cel care acordă primul ajutor nu înlocuieşte medicul dar prin măsurile pe care le aplică el
trebuie să reuşească să evite: înrăutăţirea stării accidentatului, apariţia altor complicaţii,
producerea morţii victimei.
 Cât mai mulţi salariaţi trebuie să fie instruiţi şi formaţi în calitatea de salvatori, prin instructaj
periodic teoretic şi practic de prim ajutor.
 Salvatorul de la locul de muncă este important si de neînlocuit, deoarece el se găseşte la locul
şi în momentul producerii accidentului, el este colegul de muncă al victimei.
 La acordarea primului ajutor participă: martorul accidentului, salvatorul, medicul
întreprinderii (unde este cazul), serviciul de protecţie a muncii, pompierii unităţii (unde este
cazul), conducerea unităţii.
 În cazul producerii unui accident se intervine prin: oprire de urgenţă utilaj instalaţie,
întrerupere curent electric, îndepărtare, telefon, apel verbal, semnal de alarmă, vehiculele
unităţii, trusa de prim ajutor, targa, fişe de intervenţie.
 La producerea unui accident, intervenţia imediată a salvatorului are în vedere: protejarea
victimei, examinarea victimei, anunţarea accidentului, acordarea primului ajutor,
supravegherea victimei până la sosirea echipei de specialitate, asigurarea securităţii victimei.
 Având grijă să nu-şi pericliteze propria sănătate, salvatorul trebuie să cunoască regulile de
aplicare a primului ajutor, să-şi păstreze calmul, să acţioneze energic, eficace şi rapid la
luarea măsurilor.
 Înainte de orice intervenţie asupra victimei salvatorul trebuie să-şi pună întrebările: ce s-a
petrecut? (interogând martorii sau victima, dacă este posibil), mai există vreun pericol? (de
electrocutare, de incendiu sau explozie, de intoxicaţie), dacă NU să intervină, daca DA să
interzică accesul în zonă şi să dea ALARMA, SĂ CEARĂ AJUTOR.
 Pentru a proteja victima şi a preveni extinderea accidentării, salvatorul trebuie să observe
dacă persistă un risc de strivire, incendiu sau explozie, electrocutare, asfixie, etc.
 Într-o situaţie de accident înainte de a efectua intervenţia de prim ajutor, salvatorul trebuie să
examineze victima dacă sângerează abundent, răspunde la întrebări, respiră, îi bate inima.
 Intervenţia de prim ajutor trebuie făcuta cu sânge rece de către salvatori, astfel:
a) Dacă victima nu vorbeşte, dar respira şi îi bate inima sunt necesare aşezarea în poziţia de
siguranţă, acoperirea victimei, alarma, supravegherea ei.
b) Dacă victima nu răspunde, nu respiră, dar inima îi bate sunt necesare : degajarea căilor
respiratorii, respiraţie “gură la gură” sau “gură la nas”.
c) Dacă victima nu respiră, nu îi bate inima este necesar: masaj cardiac extern asociat cu
respiraţie “gură la gură” sau “gură la nas”.
d) Dacă victima sângerează abundent se aplică compresie manuală locală, pansament
compresiv.
e) Dacă victima prezintă arsuri provocate de foc, căldură sau substanţe chimice se va face
spălare cu apa.
f) Dacă victima vorbeşte dar nu poate efectua anumite mişcări, va acţiona ca şi cum victima
ar avea o fractură, evitând să o deplaseze.
g) Dacă victima poate să prezinte plăgi grave, aşezarea într-o poziţie adecvată, îngrijirea
segmentului amputat, compresie pentru oprirea sângerării, etc.
h) Dacă victima prezintă plăgi uşoare se face curăţirea şi pansarea plăgii.

1
 RESPIRATIA ARTIFICIALA
- Respiratia artificiala urmareste redresarea schimburilor de aer de la nivelul plamanilor.
- Metoda cea mai eficace este "gura-la-gura". Avantajul acestei metode consta in faptul ca
nu necesita echipament special si nici manevre obositoare.
- Accidentatul sta intins pe spate, cu fata in sus.
- Se controleaza caile respiratorii superioare pentru a avea siguranta ca nu sunt blocate cu
sange, secretii sau alti corpi straini. In cazul infundarii lor, se recurge la desfundarea lor
cu ajutorul degetelor.
- Salvatorul se aseaza in genunchi, langa capul victimei.
- Se trece mana stanga pe sub ceafa accidentatului si se impinge in sus, astfel incat sa se
asigure o extensie a cefei. Aceasta manevra asigura eliberarea cailor respiratorii super-
ioare acoperite de limba, stiut fiind ca, la accidentatii care si-au pierdut cunostinta, limba
cade in fundul gatului.
- Dupa aceste manevre de pregatire, salvatorul trage aer in piept si, aplicandu-si gura pe
gura deschisa a accidentatului, insufla aerul din plamanii sai in cei ai victimei. In tot acest
timp, narile accidentatului trebuie astupate cu ajutorul celeilalte maini, pentru a impiedica
refularea aerului.
- In timpul manevrei se va controla eficacitatea manevrei, urmarindu-se umflarea abdome-
nului cu aerul insuflat.
- Dupa fiecare insuflare, in timp ce salvatorul inspira, se vor lasa libere gura si nasul acci-
dentatului. In acest fel aerul introdus in plamanii victimei este eliberat datorita elasticit-
atii custii toracice.
- Ritmul de insuflare va fi de 10 -16 cicluri pe minut si va fi mentinut pana cand victima
incepe sa respire autonom.
- Daca victima are gura inclestata, se poate recurge la respiratia "gura-la-nas".

MASAJUL CARDIAC EXTERN

- Urmareste reanimarea batailor cardiace in cazul in care inima a incetat sa mai bata.
- Metoda consta din aplicarea unor presiuni ritmice asupra inimii, prin intermediul custii
toracice.
- Accidentatul este culcat pe spate, pe un plan tare, cu capul mai jos decat restul corpului.
- Salvatorul isi asaza palmele suprapuse pe locul corespunzator inimii in cusca toracica,
adica in stanga extremitatii de jos a sternului (osul pieptului).
- Palmele salvatorului vor exercita presiuni ritmice, astfel incat toracele victimei sa fie tur-
tit cu 3 - 4 cm, intr-un ritm de 60 apasari pe minut.
- Compresiunile si decompresiunile ritmice indeplinesc functia de pompare a sangelui in
vasele sanguine.
- In mod obisnuit, in scurta vreme dupa aplicarea masajului, inima isi reia activitatea spon-
tana. Reluarea activitatii se poate observa dupa reaparitia pulsului si colorarea pielii si
mucoaselor. Accidentatul isi capata cunostinta, iar reflexele reapar.
 
In cazul unui stop cardio-respirator. este necesar sa se execute concomitent si respiratia ar-
tificiala si masajul cardiac extern. In aceasta situatie este necesara prezenta a doi salvatori care
sa execute concomitent manevrele. Alternarea miscarilor va fi urmatoarea: la patru compresiuni
de masaj cardiac - o insuflare de aer. In eventualitatea ca nu exista decat un singur salvator, aces-
ta va efectua, in ritmul amintit mai sus, ambele manevre.
La copii, compresiunile pentru masajul cardiac extern se vor face cu doua degete si cu
blandete.

MASURI DE PRIM AJUTOR IN CAZ DE ELECTROCUTARE

1.1 Scoaterea accidentatului de sub influenţa curentului electric (tensiuni < 1000V).

2
 Acest lucru se efectuează astfel:
- Acţionaţi pentru întreruperea tensiunii
- Dacă scoaterea de sub tensiune a instalaţiei necesită timp, defavorizând operativitatea
intervenţiei, scoateţi accidentatul de sub tensiune prin utilizarea oricăror materiale sau
echipamente electroizolante care sunt la îndemână, astfel încât să se reuşească
îndepărtarea accidentatului de zona de pericol.
2. Determinarea stării accidentatului.
2.1 .Dacă accidentatul este conştient :
Are loc un contact verbal realizat sub forma întrebărilor, concomitent cu acţiunea de
calmare:
- Aşează-te şi stai liniştit, respiră adânc şi regulat.
- Cum s-a întâmplat accidentul ?
- Te supără ceva ?
- Ai ameţeli ?, Ai greaţă ?, Ai dificultăţi de respiraţie ?, Te supără inima?
În timpul întrebărilor se analizează vizual starea accidentatului, culoarea pielii (a feţei),
transpiraţia feţei şi a palmelor, caracteristicile respiraţiei şi a pulsului. În cazul unui rău se
solicită salvarea.
2.2 .Dacă accidentatul este inconştient procedaţi după cum urmează:
- Dacă accidentatul nu prezintă vătămări corporale datorate unor lovituri prin cădere
aşezaţi accidentatul într-o poziţie care să permită examinarea lui, adică culcat pe
spate pe o suprafaţă plană.
- Desfaceţi hainele de la gât, piept şi zona abdominală.
- Verificaţi starea respiraţiei şi existenţa pulsului.
- În cazul lipsei funcţiilor vitale, acestuia i se va face respiraţie artificială sau reanimare
cardio-respiratorie.
- Modalitatea de acordare a primului ajutor şi în general orice intervenţie se stabileşte
în funcţie de starea concretă a accidentatului.
- Chiar dacă în urma electrocutării, accidentatul nu acuză stări de rău, el
trebuie ţinut în repaos timp de 0,5-1 oră, după care trebuie supus unei consultaţii
medicale.
- Orice electrocutat va fi transportat la spital pentru supraveghere medicală, deoarece
ulterior pot surveni tulburări de ritm cardiac.

ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR ÎN CAZUL ARSURILOR

Arsurile sunt răni ale pielii sau ale altor ţesuturi produse de agenţi termici,
chimici, electrici sau de radiaţii. Durerea extremă, suferinţa intensă produsă de arsuri precum şi
evoluţia acestora trebuie să determine luarea tuturor măsurilor de precauţie pentru a împiedica
producerea accidentală a arsurilor.
Arsura este o leziune locală, reprezentând elementul declanşator al unor perturbări cu
amploare variabilă asupra întregului organism. Amploarea perturbărilor este legată direct de
întinderea şi profunzimea leziunilor produse de arsură dar şi de capacitatea nativă a organismului
de a lupta contra arsurii şi durerii provocată de ea. Această capacitate compensatorie este strâns
legată de vârsta accidentatului şi de starea fiziologică a persoanei (de exemplu diferite boli cum
ar fi hepatita acută virală, diabetul, afecţiunile renale) agravează starea accidentatului. Arsura
reprezintă de fapt distrugerea unor celule vii din anumite regiuni. Deoarece sunt afectate
terminaţii nervoase din piele, orice arsură provoacă dureri puternice. Durerea însăşi este o cauza
a şocului. Şocul arşilor este extrem de grav şi pielea nu-şi mai poate îndeplini funcţiile. Prin
ţesuturile lezate se pierde o mare cantitate de lichide bogate în proteine. Sângele îşi pierde masa
circulantă şi devine vâscos. El se încarcă cu substanţe provenite din degradarea ţesuturilor, la
care se mai adaugă şi produşii toxici proveniţi din infecţii. într-un cuvânt, orice arsură poate
deveni extrem de gravă. Ea constituie o urgenţă şi necesită prim ajutor.

3
 Clasificare:
 În funcţie de agentul care le-a provocat, există patru tipuri majore de arsuri:
- termice – produse de foc, contactul cu obiecte fierbinţi, abur;
- corozive – cauzate de substanţe chimice foarte active cum ar fi acizii sau bazele;
- electrice – produse de curentul electric;
- prin radiaţie – determinate de expunerea excesivă la soare, raze X sau materiale radioactive;

 După profunzimea lor, arsurile (este vorba despre arsurile termice), se clasifică astfel:
- arsuri de gradul I – limitate la stratul superficial al pielii; pielea este roşie şi ustură (un
exemplu tipic este arsura solară provocată de expunerea prelungită la soare a pielii
neantrenate). Aceste arsuri sunt mai puţin grave.
- arsurile de gradul II – cuprind toată grosimea pielii; pe pielea roşie, congestionată apar
băşici, cu conţinut seros (gălbui) sau amestecat cu sânge. Pe lângă durerea mare pe care o
resimte victima, pericolul principal constă în infectarea conţinutului veziculelor. Aceste
arsuri sunt mai grave, gravitatea fiind în raport cu mărimea suprafeţei arse. Prin spargerea
băşicilor rezultă o rană, care se poate infecta foarte uşor.
- arsurile de gradul III – leziunile depăşesc grosimea pielii, distrugând şi straturile mai
profunde: grăsime, muşchi, vase de sânge, nervi, ajungând până la os.
- arsurile de grad IV – sunt foarte severe, incluzând distrugerea tuturor structurilor de ţesut,
inclusiv a osului (prin carbonizare).

Efectele arsurilor:
Sunt determinate de :
- întinderea suprafeţei arse a corpului – viaţa accidentatului este ameninţată dacă arsurile
depăşesc 10 % din suprafaţa totală a pielii;
- localizarea arsurii – de exemplu arsurile din zona feţei pot afecta respiraţia;
- gradul arsurii – determinat de profunzimea leziunii;
- vârsta şi starea fizică şi fiziologică a victimei (chiar şi arsurile mici pot fi critice pentru
persoanele mai vârstnice).
Complicaţii :
- şocul – produs de durerea intensă şi de pierderea masei sanguine sau a plasmei;
- infecţia – deoarece pielea arsă expune la infecţii şi ţesuturile mai profunde, cu care are
continuitate;
- probleme respiratorii – de exemplu la victimele cu arsuri faciale severe sau care au inhalat
fum sau vapori fierbinţi se produc leziuni ale căilor respiratorii sau chiar ale plămânilor;
- inflamarea (producerea edemelor) – se produce mai ales dacă zona este presată de
îmbrăcăminte strânsă sau bijuterii.

Ce trebuie sa facem:
1. Prima grijă este să fie scos accidentatul de sub acţiunea cauzei ce a produs arsura;
2. Dacă este apă curată la îndemână, în primele secunde după ce s-a produs arsura este
indicat să fie turnată apă rece curată peste locurile arse, pentru a întrerupe acţiunea
căldurii asupra ţesuturilor; mai târziu apa devine inutilă;
3. Dacă hainele ard, se aruncă peste victimă o pătură, o haină groasă sau se foloseşte
extinctorul sau se rostogoleşte victima în zăpadă, după împrejurări;
4. În cazul arsurilor întinse se înveleşte accidentatul într-un cearşaf curat şi se transportă de
urgenţă la spital;
5. Pentru calmarea durerilor, un medicament calmant, administrat oral este totdeauna
binevenit;
6. Dacă victima cere de băut i se administrează apa îndulcită cu zahăr, limonadă sau ceai;
7. Ca regulă generală, arsurile de gradul II sau III, chiar dacă ocupă o suprafaţă mică a
corpului, necesită îngrijire de specialitate într-o unitate medicală;

4
 8. În cazul unei arsuri mici (de exemplu de mărimea unei palme), se aplică tratament ca în
cazul unei răni şi apoi un pansament steril;
9. Arsurile de gradul I nu necesită, în general, îngrijiri medicale dacă nu este afectată starea
generală a bolnavului. Tratamentul acestor arsuri este simplu : se spală imediat pielea
înroşită cu apă rece şi se aplică comprese calmante;
10. În cazul arsurilor de natură chimică, se impune în primul rând spălarea imediată a
suprafeţei arse cu multă apă curată, de preferinţă călduţă, pentru a dilua cât mai mult
substanţa chimică care a venit în contact cu pielea. Nu este recomandată utilizarea în
primul rând a substanţelor neutralizante fără ca arsura să fie mai întâi spălată din
abundenţă cu apă deoarece soluţiile folosite direct pentru neutralizarea substanţei pot
genera reacţii de agravare a leziunii. Este contraindicată aplicarea alifiilor sau grăsimilor
pe arsură. Spălarea cu apă din abundenţă nu trebuie să fie aplicată mai puţin de 10 minute
pentru acizii obişnuiţi, cu o concentraţie mică. Dacă arsura este întinsă, în situaţii de
extremă urgenţă, spălarea se face direct sub duş. Şi în cazul arsurilor produse de baze
(sub formă solidă sau soluţii concentrate), care au acţiune caustică asupra pielii,
tratamentul aplicat este acelaşi ca şi în cazul arsurilor cu acizi. In cazul arsurilor cu fenol,
tratamentul se instituie urgent, din cauza pericolului de intoxicare generală a
accidentatului.

Acordarea primului ajutor în cazul arsurilor termice

Acordarea primului ajutor presupune degajarea victimei din focarul generator al arsurii
(incendiu, explozie, sursa de abur). Este contraindicat să se încerce la locul accidentului
îndepărtarea vestimentaţiei combustionate sau a veziculelor cu lichid formate în zona arsă.
Singurul indicator al calităţii primului ajutor este asigurarea unui timp cât mai scurt de la
producerea accidentului şi până la aplicarea tratamentului specific. În cazul asocierii arsurilor cu
fracturi (ca urmare a unor explozii), se vor imobiliza focarele de fractură cu mijloace
improvizate. Deoarece profunzimea leziunilor este strâns legată şi de durată de acţiune a
agentului termic, primul ajutor include în unele cazuri ca salvatorii să acţioneze cu rapiditate
pentru stingerea hainelor incendiate, pentru îndepărtarea hainelor îmbibate cu lichide fierbinţi,
scoaterea mănuşilor sau a cizmelor în care au pătruns lichidele fierbinţi. În arsurile mici, imediat
după producerea leziunii, zona afectată se badijonează cu pansament steril. Este interzisă
aplicarea pe arsură a unguentelor deoarece acestea favorizează infectarea şi agravarea leziunii. În
arsurile limitate, foarte importantă este aplicarea locală imediată a apei reci sub jet sau imersarea
părţii arse în apă rece. Se uşurează astfel şi durerea şi se reduce inflamarea şi băşicarea,
prevenindu-se lezarea ulterioară a ţesuturilor. Dacă imersarea nu este posibilă, se aplică pe zona
arsurii îmbrăcăminte curată sau comprese sterile îmbibate în apă rece. Se îndepărtează imediat
orice sursă de presiune a zonei arse (inele, brăţări, îmbrăcăminte), înainte de apariţia inflamării.
Se acoperă arsura cu pansament curat, lipsit de scame, preferabil steril. Nu se aplică loţiuni, alifii
sau pansamente murdare şi în nici un caz nu se folosesc uleiuri, cerneală, albastru de metil. Este
interzisă spargerea băşicilor. Nu se respiră şi nu se tuşeşte peste arsuri şi nu se palpează zona.
Dacă îmbrăcămintea este lipită de zona arsă, nu se va dezlipi. În cazul arsurilor grave, se
controlează respiraţia victimei, şi dacă este necesar se aplică respiraţie artificială. Concomitent
cu aplicarea primului ajutor se anunţă medicul unităţii pentru asigurarea transportului urgent cu
salvarea şi acordarea asistenţei medicale de specialitate.
Acordarea primului ajutor în cazul arsurilor chimice

Arsurile produse de substanţele chimice corozive sau caustice precum acizii tari sau
bazele sunt întotdeauna serioase deoarece aceste substanţe continuă să “ardă” atât timp cât rămân
pe piele. Primul ajutor eficient în aceste cazuri trebuie să se aşeze pe dezactivarea rapidă şi
eficientă a agentului chimic lezant urmat de transportul rapid la spital. În cazul arsurilor produse
de acizi şi baze se spală din abundenţă zona arsă cu jet de apă curată, rece, timp de cel puţin 60

5
minute (cu cât mai mult cu atât mai bine). Nu se recomandă neutralizarea directă (fără a se spăla
mai întâi rana cu multa apă) a acizilor tari cu soluţii de baze slabe sau a bazelor tari cu soluţii
acide slabe, deoarece folosirea excesivă a acestor neutralizanţi poate genera leziuni grave.
Substanţele neutralizante, sub formă de soluţii diluate, se aplică abia după spălarea abundentă a
suprafeţei arse. Cel mai indicat este aplicarea acestora cu avizul medicului. Arsura se tratează
apoi ca o arsură termică. Se acoperă cu pansament steril şi se solicită ajutorul medicului.
Procedurile de prim ajutor în cazul arsurilor chimice cu anumite substanţe (în afara acizilor sau
bazelor frecvent folosite), pot diferi de procedurile uzuale (cum ar fi de exemplu arsura generată
de varul nestins la care prima operaţie efectuată este îndepărtarea prafului de var uscat prin
scuturarea cu o bucată textilă curată şi abia apoi spălarea cu jet de apă, pentru a împiedica
degajarea rapidă de căldură la suprafaţa pielii; arsurile produse de anhidride, fosfor sau fenol au
o gravitate extremă datorită efectului toxic al substanţelor şi necesită în primul rând îndepărtarea
lor rapidă de pe suprafaţa pielii). Salvatorii trebuie să cunoască substanţele chimice utilizate la
locul lor de muncă şi să ştie cum se acordă primul ajutor.
Arsurile chimice oculare trebuie tratate cu deosebită atenţie datorită gravităţii lor şi
sensibilităţii zonei afectate. În acest caz, asistenţa medicală specializată este urgent necesară.
Scopul primului ajutor este să dilueze şi treptat să elimine substanţele chimice prin inundarea
ochiului cu apă curată şi spălarea să dureze minim 20 minute. O substanta chimica sub forma de
pudra trebuie indepartata prin periere. Substantele chimice corosive se vor indeparta prin
spalarea ochiului timp de cel putin 10-20 min (se foloseste aparatura speciala pentru irigarea
ochiului)

PIERDEREA CUNOSTINŢEI, LEŞINUL

- Se verifică dacă victima are căile respiratorii deschise şi dacă respiră;

- Se slăbesc hainele la gât, piept şi talie;
- Se aşează victima în poziţie de siguranţă (de recuperare), pe o parte, dacă leziunile permit,
pentru a evita inundarea căilor respiratorii şi înecarea;
- Se asigură aer proaspăt şi se protejează victima de temperaturi extreme;
- Se menţine victima întinsă confortabil încă 10-15 min. după ce şi-a recăpătat cunoştinţa.
ATENTIE! Pierderea temporară a cunoştinţei poate fi unul din simptomele care însoţesc o
criza ischemică sau o comoţie cerebrală. Trebuie avută în vedere o astfel de posibilitate, mai ales
când leşinul se produce la persoane mai în vârsta şi cauza nu este evidentă.
Dacă revenirea din leşin nu este rapidă şi completă este necesar ajutorul medical.

PLĂGI, HEMORAGII

a) contuzii, vânătăi – se aplică comprese reci sau punga cu gheaţă în reprize de 10-15 min., se
culcă persoana accidentată şi se ridică membrul rănit. Nu se aplică punga cu gheaţă direct pe
piele
b) plăgi minore (cu sângerări mici, tăieturi şi zgârieturi minore) – se spală cu apă şi săpun, se
şterg cu tifon steril şi se acoperă cu pansament special preparat sau improvizat.
c) plăgi grave (cu sângerări abundente) – se aplică o apăsare continuă şi directă pe plagă
(pansament compresiv sau compresie manuală). Dacă rana are marginile desfăcute, acestea
se apropie înainte de apăsare. În cazul corpurilor străine înfipte, nu se aplică pansamentul
compresiv. Corpurile străine înfipte nu trebuiesc scoase. Rana se bandajează în jurul corpului
străin înfipt şi se urmăreşte blocarea mişcării acestuia în rană, prin bandajare.

6
 Scurgerea sangelui in afara vaselor sanguine se numeste hemoragie. Se pot
deosebi mai multe tipuri de hemoragii:
» Hemoragiile externe - in care sangele se scurge in afara organismului datorita sectionarii
unor vase de sange. In functie de vasele sectionate deosebim:
- Hemoragii arteriale, in care sangele, de culoare rosu aprins, tasneste intr-un jet sacadat, in
acelasi ritm cu pulsatiile inimii;
- Hemoragii venoase, in care sangele, avand o culoare rosu-inchis, curge lin continuu;
- Hemoragii capilare, in care curgerea sangelui se observa pe toata suprafata ranii, avand in-
tensitate redusa.
» Hemoragiile interne - in care sangele care curge ramane in interiorul
organismului. O categorie deosebita o pot forma hemoragiile interne exteriorizate, in care san-
gele  ajunge in afara corpului dupa ce a trecut printr-o cavitate naturala care face comunicarea
organismului cu exteriorul.
Hemoragiile interne sunt insotite de semne prin care se pot banui si diagnostica: ameteala,
cresterea numarului de batai ale inimii pe minut, cresterea numarului de batai ale inimii, creste-
rea numarului de respiratii. Pulsul este slab, tensiunea arteriala sub limita normala. Bolnavul este
nemultumit, palid, vorbeste sacadat, are transpiratii reci si chinuit de sete extrem de mare.

Operatiunea de oprire a unei hemoragii se numeste hemostaza. Oprirea rapida

si cu competenta este una din actiunile decisive care trebuie executate de catre cel ce
acorda primul ajutor in cazul accidentelor.
Se realizeaza in doua feluri: natural si artificial. Hemostaza naturala se
datoreaza capacitatii sangelui de a se coagula in momentul in care a venit in contact
cu mediul exterior. Se produce in cazul hemoragiilor mici, capilare.
Cel mai simplu mod de a face o hemostaza provizorie este aplicarea
unui pansament compresiv. Cateva comprese aplicate pe plaga, o bucata de vata si un
bandaj ceva mai strans sunt suficiente pentru a opri o sangerare medie.
Daca hemoragia nu se opreste, este necesara comprimarea vasului din care
curge sangele. In hemoragia arteriala, comprimarea se face intr-un punct situat cat
mai aproape de rana si mai sus, intre rana si inima. In hemoragiile venoase,
comprimarea se face sub rana pentru a opri venirea sangelui de la periferie catre
inima. Comprimarea vaselor se face mai bine in locurile in care ele sunt mai
aproape de un plan osos si se poate face direct, cu degetul sau cu toata mana, insa
numai pentru o hemostaza de scurta durata.
Cand se intentioneaza comprimarea pentru o perioada mai indelungata a vasului de
sange se foloseste garoul.

FRACTURI

Fracturile sunt ruperi totale sau partiale ale unui os, determinate de cauze acciden-
tale. Frecvent se rup oasele lungi ale membrelor, fracturile aparand cand osul este bolnav, sau la
batrani, la care oasele sunt rarefiate.
Semnele de probabilitate ale unei fracturi sunt:
 Durerea locala care apare brusc, in momentul accidentului, este situata exact la locul
fracturii, se exagereaza prin apasarea focarului de fractura si se diminueaza dupa imobili-
zarea corecta;
 Deformarea locala, care tine de deplasarea fragmentelor din focarul de fractura si poate
aparea in lungul osului sau in lateral;
 Impotenta functionala adica imposibilitatea folosirii membrului fracturat.
 Echimoza (vanataia) apare la interval de 1- 2 zile dupa accident.
 

7
 Semnele de siguranta ale unei fracturi sunt:
 Mobilitatea anormala la nivelul focarului de fractura, in functie de axele osului respectiv;
 Frecatura osoasa (zgomot de paraitura, care apare la miscarea sau lovirea capetelor frac-
turate);
 Lipsa de transmitere a miscarii la distanta;

ATENTIE: Se recomanda a nu se insista prea mult la cercetarea semnelor de siguranta a unei

fracturi, deoarece la mobilizarea capetelor osoase se poate provoca ranirea unor artere sau a unor
nervi din vecinatate.
 
Nu trebuie făcut – victima nu trebuie ridicată în picioare sau transportată înainte de
imobilizarea fracturii, pentru că toate acestea pot provoca complicaţii (accentuarea durerii,
deplasarea fragmentelor osoase, distrugerea muşchilor, a vaselor de sânge sau nervilor,
hemoragii sau paralizii, transformarea fracturilor închise în fracturi deschise).
Trebuie făcut – acordarea primului ajutor la locul accidentului, exceptând cazul în care
persistă un pericol pentru salvator sau pentru victimă. În acest caz, victima trebuie aşezată în cel
mai apropiat şi sigur loc în care rănile sale pot fi temporar asistate şi stabilizate.
- În caz de fractură deschisă trebuie procedat mai întâi la oprirea hemoragiei şi la pansarea
rănii. Orice os exteriorizat trebuie protejat cu feşi de jur împrejur, dar nu trebuie forţat să
intre înapoi în rană.
- Imobilizarea fracturii prin utilizarea atelelor tip sau improvizate
» Clavicula: se utilizeaza doi colaci de panza rasuciti si legati la spate;
» Brat: 1- 2 atele aplicate pe brat si apoi legarea bratului de torace;
» Antebrat: 1 - 2 atele aplicate pe antebratul respectiv si suspendarea antebratului
cu ajutorul unei fese legate de gat;
» Picior: de obicei imobilizarea cuprinde in intregime membrul respectiv. Pentru aceasta,
in cazul in care avem 2 atele, acestea se asaza fata in fata, pe partile laterale ale piciorului, in
cazul in care avem o atela, o asezam pe partea laterala a piciorului si folosim, ca a doua atela,
celalalt picior, legand strans picioarele victimei.
Pentru fixarea oricarui tip de atela, trebuie avut grija ca aceasta sa nu apese pe rani sau sa
produca rani accidentatului. Pentru aceasta orice obiect folosit drept atela va fi infasurat in fasa
sau carpa (material textile).
Ca regula generala, orice atela trebuie sa depaseasca deasupra si dedesubt ambele
articulatii ale osului fracturat, imobilizandu-le.
- Se va administra un calmant (antinevralgic, algocalmin, etc.), pentru calmarea durerii.

Pentru victima suspecta de o leziune a coloanei vertebrale, masurile sunt urmatoarele:

- Se urmareste mentinerea permanenta a coloanei vertebrale in linie dreapta, capul fiind tinut
ceva mai jos decat picioarele, atat in timpul ridicarii cat si al transportului;
- Capul si gatul accidentatului se mentin intr-o pozitie care sa asigure permeabilitatea cailor
respiratorii superioare;
- Imobilizarea unui accidentat cu leziuni ale coloanei vertebrale se face pe un plan tare (scan-
dura lata, usa, etc.) pe care bolnavul este asezat cu fata in sus, intre perne sau haine, pentru a
evita deplasarile laterale.

Primul ajutor la locul accidentului privind leziuni ale ochiului

CORPI STRĂINI ÎN OCHI

Nu se îndepărtează : - când particula este pe cornee; când particula este încastrată sau s-a lipit de
globul ocular; când particula nu poate fi văzută deşi ochiul este umflat şi doare.
Primul ajutor constă în:

8
- avertizarea persoanei să nu-şi frece ochiul.
- cel care ajută îşi va spăla mâinile înainte de a acorda primul ajutor.
- închiderea pleoapei şi acoperirea ochiului afectat cu un tampon pentru ochi sau cu un
tifon (se poate fixa bandajul cu banda adezivă astfel încât să se evite presiunea asupra
ochiului).
- solicitarea asistenţei medicale de specialitate.