Sunteți pe pagina 1din 3

Masuri de prim ajutor

Primul ajutor reprezinta o serie de tehnici medicale simple pentru salvarea


vieţii pe care un om obişnuit poate fi antrenat să le folosească în situaţii de
urgenţă medicală, înainte de intervenţia tehnicienilor în urgenţele medicale sau a
doctorilor. Resursele necesare în primul ajutor sunt aproape întodeauna păstrate
într-o trusă de prim ajutor.
Primul ajutor este acordat de catre persoana sau persoanele care au gasit
victima (persoană care suferă de pe urma unei întâmplări nenorocite -boală,
accident, jaf, crimă etc-) cat mai repede posibil pana la venirea ambulantei.
Oricine trebuie sa stie sa acorde primul ajutor. In situatia in care
sunt mai multe persoane la locul accidentului primul ajutor trebuie acordat de un
organ de ordine (politist, pompier), un medic sau asistent medical, sau persoana
care are cea mai mare incredere in competentele de acordare a primului ajutor.
In orice alt caz, prima persoana care a venit in contact cu victima va trebui sa
acorde primul ajutor.
Exista situatii in care accidentul se petrece sub ochii nostrii, cunoastem
cauzele acestuia si vom putea actiona ca atare sau situatii in care nu stim ce s-a
intamplat si va trebui sa aflam de la victima (daca este constienta) sau sa
deducem ori sa luam totul ca atare.
Primul pas in acordarea primului ajutor este incercarea de a vorbi cu
victima si a afla ce parte a organismului uman e lezata, precum si imprejurarile
accidentului. Daca victima nu comunica,salvatorul va suna la 112 si va prezenta
dispecerului situatia in care se afla (detalii despre accident si
victima – amplasament, numar victime, tip leziune etc).Daca victima poate
comunica si leziunea este importanta se va apela de asemenea la serviciul
de urgenta 112. In cazul in care persoanele care acorda prim ajutor nu sunt
majore, ele au obligatia sa anunte un adult despre situatia respectiva.

Cazuri in care se acorda primul ajutor:


1.Lesinul:
Lesinul se defineste prin pierderea temporara a constientei cu pastrarea pulsului
si respiratiei.
Primul ajutor in caz de lesin:
 Victima se asaza pe spate, cu membrele inferioare la nivel mai ridicat decat cel
al capului, cu scopul irigarii creierului;
 Se verifica functiile vitale (puls, respiratie) si se indeparteaza hainele stramte
(inclusiv curele);
 Caile aeriene trebuie verificate pentru a elimina posibilitatea unor obstruari;
 Daca victima nu-si revine intr-un minut, se apeleaza serviciul de urgenta 112.

2.Persoana inconstienta – pozitia laterala de siguranta:


O persoana inconstienta nu va reactiona in niciun fel la stimulii pe care ii vom
aplica –verbali, vibratorii/tactili sau durerosi. In momentul in care victima este
inconstienta vom chema un adult si vom apela serviciul de urgenta 112.
Pana la sosirea ambulantei victima va fi asezata in pozitie laterala de
siguranta:
 Membrul superior de pe partea salvatorului se aseaza in sus in unghi de 90˚ in
articulatia cotului;
 Mana membrului superior de parte opusa se va aseza sub obrazul victimei,
de partea salvatorului
 Salvatorul va trage apoi victima spre el, apucandu-l de genunghiul opus care
va fi flectat.

3.Arsuri:
Cauzele cele mai frecvente ce pot provoca leziuni prin arsuri sunt: accidente
casnice (apă fierbinte, ceai, cafea, grăsimi); incendiile; accidentele de muncă;
accidentele de maşină, barcă, avion; accidentele provocate prin electrocutare.
Gravitatea arsurilor se masoara in grade de la I la III (cea mai grava - arsura de
gradul III).
Prim ajutor in caz de arsuri:
 Primul lucru ce trebuie făcut este răcirea imediată a zonei arse, cu apă rece,
timp de până la o jumătate de oră sau până când, îndepărtând apa de pe zona
arsă, durerile nu se mai simt. Prin răcirea locului, se previne şi pătrunderea mai
adâncă a arsurii în ţesuturile pielii.
Îmbrăcămintea arsă de pe piele nu trebuie îndepărtată decât în cazul în care ea
arde înăbuşit.
 Faza următoare o constituie bandajarea suprafeţei arse. Folosiţi comprese
sterile, cearceafuri sau prosoape curate.

4.Hemoragii:
Hemoragiile sunt scurgeri ale sângelui în afara vaselor sanguine. Există două
tipuri de hemoragii: interne şi externe. Mai grave sunt hemoragiile interne
deoarece, în acest caz, sângele nu se vede, scurgându-se în interiorul corpului
uman.
Primul ajutor în caz de hemoragii:
 Se aplică o compresă sterilă şi apasă constant asupra punctului de unde
curge sângele;
 Se ridică, dacă e posibil, membrul rănit deasupra nivelului inimii;
 Se aplică un bandaj după ce s-a oprit sângerarea;
 Daca in rana e un obiect strain nu se scoate, ci se panseaza pe langa el.
 Se calmează durerea dacă e cazul prin administrarea unui calmant cum ar fi
algocalminul;

5.Fracturi:
Fracturile sunt leziuni determinate de ruperea sau fisurarea oaselor.
Fracturile pot fi:
 închise, caz în care pielea nu este străpunsă de către oasele fracturate;
 deschise, situaţie în care osul străbate pielea, putând fi văzut;
Primul ajutor în caz de fracturi:
 se curata rana şi opreşte sângerarea, bandajandu-se;
 se imobilizează zona fracturată cu ajutorul atelelor;
 se asteapta ambulanta care va transporta victima la spital;

6.Inecul cu obiecte:
 Ca prim pas in acordarea primului ajutor victima va fi fortata sa tuseasca.
Daca nu se elibereaza caile respiratorii, se vor aplica lovituri scurte dar destul de
puternice in zona interscapulara (intre omoplati). Daca nici aceasta metoda nu
functioneaza se suna la 112 si se apeleaza la metoda Heimlich: victima sta in
picioare aplecata usor in fata; salvatorul va face din membrele sale superioare o
chinga (pumnul drept strans si tinut in mana stanga) si astfel
se va apasa brusc in zona superioara a abdomenului – in centrul trunchiului.

7.Inecul in apa:
 Daca victima este in apa, nu sariti dupa ea deoarece va puteti ineca amandoi;
 Se va chema orice adult sa ajute la scoaterea victimei din apa
 Cand victima va fi la mal, se va incerca scoaterea apei din plamani astfel:
 Se asaza victima pe cu trunchiul pe coapsa salvatorului si i se vor aplica 5
lovituri interscapulare
 Daca victima nu raspunde dupa 2 cicluri de cate 5 lovituri interscapulare, se
va incepe resuscitarea.
 Masajul cardiac se realizeaza alternand 2 ventilatii (introducerea aerului
salvatorului in plamanii victimei) si 30 de compresiuni in regiunea sternului.

8.Caderea de la inaltime:
 se evita sub orice forma mobilizarea victimei deoarece pot exista fracturi la
nivelul coloanei vertebrale si prin mobilizare se pot produce paralizii ireversibire;
 in caz de hemoragie importanta se va face compresiune la locul sangerarii
fara a misca in vreun fel capul, gatul sau trunchiul victimei (coloana vertebrala)

9.Electrocutare:
 se va cauta ajutor si se va apela serviciul de urgenta 112;
 se incearca deconectarea sursei de curent;
 se va indeparta sursa de curent (fir, cablu, etc) cu un obiect care nu conduce
curentul electric (lemn uscat, cauciuc, plastic). NU SE ATINGE CU MANA
PERSOANA ELECTROCUTATA!!!
 Se vor limita miscarile victimei pana la sosirea ambulantei.

10.Persoana cazuta pe strada:


 Se cauta ajutor la un adult;
 Se cheama serviciul de ambulanta 112;
 Se incearca comunicarea cu victima; daca aceasta nu raspunde – se verifica
functiile vitale (puls si respiratie);
 Daca victima respira, va fi asezata in pozitie laterala de siguranta;
 Daca pacientul nu respira se va face resuscitare cardio-pulmonara: 2 ventilatii
alternate cu 30 de compresiuni presternale

S-ar putea să vă placă și