Comportare La Foc A Materialelor de Constructie PDF

ACADEMIA DE POLIŢIE “Alexandru Ioan Cuza”
FACULTATEA DE POMPIERI
COMPORTAREA LA FOC A
MATERIALELOR DE
CONSTRUCȚII NOI
Conducător ştiinţific,
Lect.univ.dr.ing.
Ion ANGHEL
Absolvent,
Marian PIPIN
Bucureşti
2013
1
PIPIN MARIANții noi
DECLARAŢIE
Prin prezenta, declar pe proprie răspundere că Lucrarea de diplomă cu titlul “Comportarea la

foc a materialelor de construcţii noi” îmi aparţine în întregime şi nu a mai fost prezentată niciodată
la o altă facultate sau instituţie de învăţământ superior din ţară sau străinătate. De asemenea, declar
că toate sursele utilizate, inclusiv cele de pe Internet, sunt indicate în lucrare, cu respectarea strictă a
regulilor de evitare a plagiatului:
 toate fragmentele de text reproduse exact, chiar şi în traducere proprie din altă limbă,
sunt scrise între ghilimele şi deţin referinţa precisă a sursei;
 reformularea în cuvinte proprii a textelor scrise de către alţi autori deţine referinţa
precisă;
 rezumarea ideilor altor autori deţine referinţa precisă la textul original.
Bucureşti, 01.07.2013
Autor: Marian PIPIN
_________________________
2
CUPRINS
DECLARAŢIE/ STATEMENT...................................................................2
CUPRINS/ CONTENTS..........................................................................3
LISTA TABELELOR/ LIST OF TABLES.......................................................5
LISTA DE FIGURI/ LIST OF FIGURES.......................................................7
REZUMAT/ ABSTRACT.........................................................................9
ABSTRACT/ ABSTRACT....................................................................10
INTRODUCERE/ INTRODUCTION..........................................................11
CAPITOLUL I.................PERFORMANŢA DE REACŢIE LA FOC ŞI ATESTAREA

CONFORMITĂŢII PRODUSELOR PENTRU CONSTRUCŢII/ FIRE REACTION
PERFORMANCE AND CONFORMITY ATTESTATION OF CONSTRUCTION
PRODUCTS 13
I.1. Introducere................................................................................................ 13
I.2. Reacţia la foc a produselor pentru construcţii. Clase de reacţie la foc...........15
I.3. Performanţa de reacţie la foc a produselor pentru construcţii (exceptând

pardoselile, produsele termoizolante pentru tubulatură liniară şi cablurile electrice).
19
I.4. Produse pentru acoperisuri supuse cerinţelor se securitate la incendiu.........21
I.5. Ingineria securităţii la incendiu...................................................................23
I.6. Atestarea conformităţii produselor pentru construcţii cu rol în securitate la

incendiu............................................................................................................... 25
CAPITOLUL II.COMPORTAREA LA FOC A MATERIALELOR DE

CONSTRUCTII/ FIRE BEHAVIOR PERFORMANCE OF CONSTRUCTION
MATERIALS 28
II.1. Introducere................................................................................................ 28
3
II.2. Caracteristicile materialelor........................................................................30
II.3. Topirea şi modificarea proprietăţilor mecanice.............................................32
II.4. Descompunerea şi vaporizarea....................................................................34
II.5. Aprinderea materialelor..............................................................................37
II.6. Răspandirea flăcării şi arderea....................................................................44
CAPITOLUL III.. .SUBSTANTE FOLOSITE LA IGNIFUGAREA MATERIALELOR

DE CONSTRUCȚII NOI//SUBSTANCES USED AS FIRE RETARDANTS FOR NEW
CONSTRUCTION MATERIALS................................................................47
III.1. Introducere................................................................................................ 47
III.2. Mecanismele de inhibare a flacării...............................................................51
III.3. Ignifuhanţi pe bază de materiale hidratate..................................................54
III.4. Ignifuganţi pe bază de halogeni...................................................................57

III.4.1. Materiale pe bază de clor........................................................................................ 57
III.4.2. Materiale bromurate................................................................................................ 59
III.5. Ignifuganţi nonhalogenaţi...........................................................................64
CAPITOLUL IV.....RISCURILE LA INCENDIU ALE BLOCURILOR REABILITATE

TERMIC CU POLISTIREN ŞI SOLUŢII ALTERNATIVE PENTRU REDUCEREA
LOR/ FIRE RISKS OF THE POLYSTYRENE THERMAL REHABILITATED BUILDINGS
AND ALTERNATIVES TO REDUCE THEM..................................................68
VI.1. Comportarea la foc a blocurilor reabilitate termic cu polistiren.....................68
VI.2. Analiză experimentală comparativă a comportării la foc a fatadelor blocurilor

izolate termic cu polistiren respectiv vată minerala(U.S.A.,2003)...........................71
VI.3. Faţade ventilate – Alternativă la reabilitarea termică convenţională..............78
VI.4. Studiu experimental asupra propagării incendiului pe faţadele prevăzute cu

barieră rezistentă la foc.......................................................................................89
CONCLUZII.....................................................................................96
BIBLIOGRAFIE................................................................................. 97
4
LISTA TABELELOR
TABELUL I.1 CRITERIILE DE PERFORMANŢĂ PENTRU CLASIFICAREA PRODUSELOR

PENTRU CONSTRUCŢII ŞI INSTALAŢII DIN PUNCT DE VEDERE AL REACŢIEI LA
FOC.............................................................................................................................................15
TABELUL I.2: COMPARREACŢIE A CLASELOR DE INCENDIU DEFINITE ÎN VECHILE
STANDARDE FRANCEZE ŞI CELE DEFINITE DE CLASIFICAREA EUROPEANĂ (EN
13501-1)......................................................................................................................................18
TABELUL I.3: CLASELE DE REACŢIE LA FOC PENTRU PRODUSELE PENTRU
CONSTRUCŢII CU EXCEPŢIA PARDOSELILOR.................................................................19
TABELUL I.4: ÎNLOCUIREA CLASELOR DE COMBUSTIBILITATE CU CLASELE DE
REACŢIE LA FOC A PRODUSELOR PENTRU CONSTRUCŢII (EXCEPTÂND
PARDOSELILE, PRODUSELE TERMOIZOLANTE PENTRU TUBULATURĂ LINIARĂ ŞI
CABLURILE ELECTRICE)......................................................................................................20
TABELUL I.5: CLASIFICAREA PRODUSELOR PENTRU CONSTRUCŢII DUPĂ INDICELE
FIGRA.........................................................................................................................................21
TABELUL I.7: CLASE DE PERFORMANŢĂ LA FOC EXTERIOR PENTRU
ACOPERISURI/ÎNVELITORI ACOPERISURI........................................................................22
TABELUL I.8: NIVELURI DE ATESTARE A CONFORMITĂŢII..................................................26
TABELUL I.9: SARCINILE DEDICATE PENTRU FIECARE PARTE PENTRU DIFERITE
NIVELURI DE ATESTARE A CONFORMITĂŢII...................................................................27
TABELUL II.1: TEMPERATURA DE TRANZIŢIE VITROASA, TEMPERATURA DE TOPIRE,
INDICELE DE CURGERE AL MATERIALELOR...................................................................33
TABELUL II.2: TEMPERATURA DE VAPORIZARE/DESCOMPUNERE, RANDAMENTUL DE
CARBONIZARE........................................................................................................................35
TABELUL II.3: PIERDERILE DE CĂLDURĂ ŞI DE CĂLDURĂ DE GAZIFICARE A
MATERIALELOR......................................................................................................................36
TABEL II.4: FLUX CRITIC DE CĂLDURĂ ŞI PARAMETRU DE RĂSPUNS TERMIC DE LA
CALORIMETRUL CONIC (ASTM E 1354) ŞI APARATUL RĂSPÂNDIRE A FOCULUI
(ASTM E 2058)...........................................................................................................................41
TABEL II.4: FLUX CRITIC DE CĂLDURĂ ŞI PARAMETRU DE RĂSPUNS TERMIC DE LA
CALORIMETRUL CONIC (ASTM E 1354) ŞI APARATUL RĂSPÂNDIRE A FOCULUI
(ASTM E 2058)-CONTINUARE...............................................................................................42
TABELUL III.1: DATE REPREZENTATIVE ALE PIEŢEI ŞI INDUSTRIEI DE MATERIALE
PENTRU IGNIFUGARE PENTRU ANUL 1998.......................................................................48
TABELUL III.2: PRINCIPALII DEZVOLTATORI DE IGNIFUGANŢI PE PIAŢA MONDIALĂ. 49
TABELUL III.3: PROPRIETĂŢI FIZICE ALE TRIHIDRATULUI DE ALUMINĂ,
HIDROXIDULUI DE MAGNEZIU ŞI CARBONATULUIT DE MAGNEZIU.......................55
TABELUL III.4: EFECTUL ACOPERIRII CU ATH.........................................................................56
5
TABELUL III.5: EFECTUL ACOPERIRII CU HIDROXID DE MAGNEZIU................................57
TABELUL III.6: PROPRIETĂŢILE DECHLORANE PLUS............................................................58
TABELUL III.7: CARACTERISTICILE FORMULELOR PENTRU EVA......................................58
TABELUL III.8: TEMPERATURILE DE APRINDERE PENTRU DIVERŞI POLIMERI..............60
TABELUL III.9: IGNIFUGANŢII HALOGENAŢI ŞI APLICAŢIILE LOR....................................61
TABELUL III.10: PROPRIETĂŢILE ADITIVILOR DIN GAMA ESTERI FTALAŢI....................62
TABELUL III.11: PROPRIETĂŢILE OLIGOMERILOR EPOXIDICI BROMINAŢI.....................63
TABELUL III.12: RATA MASICĂ OPTIMĂ DE IGNIFUGANT RAPORTATĂ LA AGENTUL
SINERGIC (TRIOXID DE ANTIMONIU)................................................................................65
TABELUL III.13: APLICAŢII DE UTILIZARE A IGNIFUGANŢILOR NONHALOGENAŢI.....67
TABEL IV.1: CARACTERISTICILE STANDURILOR EXPERIMENTALE..................................72
TABELUL IV.2: FAŢADE VENTILATE PLINE CU GOLURI VITRATE SAU ALTE GOLURI
NEPROTEJATE PENTRU LOCUINŢE....................................................................................86
TABELUL IV.3: FAŢADE VENTILATE PLINE CU GOLURI VITRATE SAU ALTE GOLURI
NEPROTEJATE PENTRU FUNCŢIUNI ADMINISTRATIVE................................................87
TABELUL IV.4: SPECIFICAŢII TEHNICE ALE POLISTIRENULUI UTILIZAT.........................90
TABELUL IV.5: SPECIFICAŢII TEHNICE PENTRU VATA MINERALĂ UTILIZATĂ...............90
6
LISTA DE FIGURI
FIGURA I.1: ÎNCADRAREA PRODUSELOR PENTRU CONSTRUCŢII ÎN CLASE DE

PERFORMANTA PE BAZA COMPORTĂRII LA FOC.........................................16
FIGURA II.1: RELAŢIA DINTRE TIMPUL DE APRINDERE ŞI FLUXUL DE CĂLDURĂ
EXTERN PENTRU UN MATERIAL TERMIC SUBŢIRE.....................................39
FIGURA II.2: RELAŢIA DINTRE TIMPUL DE APRINDERE ŞI FLUXUL DE CĂLDURĂ
EXTERN PENTRU UN MATERIAL TERMIC GROS...........................................39
FIGURA III.1: TRIUNGHIUL DE ARDERE AL LUI EMMON.......................................................51
FIGURA III.:2 CONDIŢIONAREA PIROLIZEI DE CĂTRE APORTUL (FLUXUL) DE
CĂLDURĂ...............................................................................................................52
FIGURA III.3: PROCESUL DE PIROLIZĂ DESCOMPUNERE-ARDERE....................................52
FIGURA III.4: ETAPELE COMBUSTIEI POLIMERILOR..............................................................53
FIGURA IV.1: PROPAGAREA INCENDIILOR PEFAŢADELE CLĂDIRILOR............................68
FIGURA IV.2: INCENDIU CU PROPAGARE PRIN FAŢADĂ IZOLATĂ TERMIC CU
POLISTIREN MISKOLC, UNGARIA....................................................................70
FIGURA IV.3 INCENDIU CU PROPAGARE PRIN FAŢADĂ IZOLATĂ TERMIC CU
POLISTIREN TÂRGU-MUREŞ, ROMÂNIA.........................................................70
FIGURA IV.4: STANDURILE EXPERIMENTALE (ASPECT EXTERIOR)..................................72
FIGURA IV.5: SECŢIUNE SISTEM DE TERMOIZOLAŢIE CU POLISTIREN............................73
FIGURA IV.6: SECŢIUNE SISTEM DE TERMOIZOLAŢIE CU VATĂ MINERALĂ...................73
FIGURA IV.7: MATERIALUL COMBUSTIBIL (PALEŢI DIN LEMN USCAT)............................74
FIGURA IV.9: GRAFICUL TEMPERATURILOR STANDULUI NR. 1..........................................76
FIGURA IV.10: GRAFICUL TEMPERATURILOR STANDULUI NR. 2........................................76
FIGURA IV.11: REZULTATUL FINAL AL TESTULUI...................................................................77
FIGURA IV.12: EXEMPLU DE DETALIU DE REALIZARE A ÎNTRERUPERII ORIZONTALE80
FIGURA IV.13: EXEMPLU DE DETALIU DE REALIZARE A ÎNTRERUPERII ORIZONTALE,
SECTIUNE...............................................................................................................80
FIGURA IV.14: EXEMPLU DE DETALIU DE REALIZARE A ÎNTRERUPERII ORIZONTALE81
FIGURA IV.15: EXEMPLU DE DETALIU DE REALIZARE A ÎNTRERUPERII ORIZONTALE,
SECTIUNE...............................................................................................................82
FIGURA IV.16: EXEMPLU DE DETALIU DE REALIZARE A ÎNTRERUPERII VERTICALE...82
FIGURA IV.17: EXEMPLU DE DETALIU DE REALIZARE A ÎNTRERUPERII VERTICALE...83
FIGURA IV.17: EXEMPLU DE ÎNTRERUPERE RITMICĂ A GOLULUI VERTICAL DIN
INTERIORUL SISTEMULUI DE FAŢADĂ...........................................................88
FIGURA IV.18: EXEMPLU DE PROTEJARE A ŞARPANTEI ÎN RELAŢIE CU O FAŢADĂ
VENTILATĂ.............................................................................................................88
FIGURA IV.19: STANDUL EXPERIMENTAL ŞI MATERIAL FOLOSITE...................................91
FIGURA IV.20: INTENSITATEA FLĂCĂRILOR ÎN PREZENŢA ŞI RESPECTIV ÎN LIPSA
MOSTREI DE POLISTIREN...................................................................................92
FIGURA IV.21: FENOMENUL DE PICURARE...............................................................................92
7
FIGURA IV.22: FOCARE SECUNDARE REZULTATE ÎN URMA FENOMENULUI DE
PICURARE. DETALIU............................................................................................93
FIGURA IV.23: ARDERE GENERALIZATĂ A PÂNZEI DE BUMBAC........................................93
FIGURA IV.24: STANDUL LA FINALUL TESTULUI....................................................................94
FIGURA IV.25: MATERIALELE LA FINALUL TESTULUI...........................................................95
8
REZUMAT
Comportarea la foC reprezintă totalitatea schimbarilor fizice si chimice intervenite atunci

când un material, produs sau ansamblu, este supus acțiunilor unui incendiu standard.Studiul
comportării la foc are ca repere atât marimi fizice (temperatura de aprindere, temperatura de
topire, sarcina termică etc.) cât și reacţii chimice complexe (de piroliză și ardere).
Comportarea la foc a materialelor utilizate în industria construcţiilor are un rol important
în determinarea conformităţii materialelor și a metodelor de prevenire/protecție pasivă la incendii.
În prezenta lucrare am analizat atât aspectele generale ale comportării la foc a materialelor
de construcţii cât și aspecte particulare privind comportarea la foc a materialelor de construcţii
noi, apărute pe piaţa autohtonă în ultimul deceniu având o rapidă și largă răspândire, și anume
materialele termoplastice (polimeri).
Această lucrare a fost structurată pe 4 capitole, primele trei capitole având un caracter
teoretizant al caracteristicilor de incendiu ale materialelor de construcţii iar al patrulea capitol cu
un caracter practico-experimental.
În primul capitol este abordată cerinţa esenţială de securitate la incendiu și încadrarea
materialelor de construcţii pe clase de reacţie la foc, numite și euroclase de incendiu. Cerinţa
esenţială de securitate la incendiu a clădirilor înglobează prevederi privind amplasarea clădirilor,
performanţe de comportare la foc a structurilor constructive, a materialelor pentru construcţii, a
instalaţiilor aferente clădirilor şi instalaţiilor de protecţie impotriva incendiilor.
Al doilea capitol studiază comportamentul materialelor în situaţia excepţională a unui
incendiu din perspectiva testelor și încercărilor la foc standardizate, analizând rezultatele acestora
sub forma unor date experimentale (temperaturi de topire/aprindere, cantitate de reziduri gazoase
și solide).
Al treilea capitol este un studiu al ignifuganţilor (“fire retardants”), in funcţie de plaja lor
de utilizare în cadrul termoplasticelor și metoda de intrerupere a procesului de ardere, modificând
astfel caracteristicile la incendiu ale polimerilor încă din faza constructivă a lor.
În ultimul capitol se abordează practic, prin studiu experimental, sistemul de termoizolaţie
cu polistiren expandat. Comportarea la foc a acestui sistem de termoizolaţie are o importanţă
deosebită datorită răspândirii largi a acestuia, reprezentând aproximativ 84% din industria
termoizolaţiilor de pe piaţa autohtonă.
9
ABSTRACT
Fire behavior - all physical and chemical changes occurring when the material, product or
assembly is subjected to the action of a standard fire.. The study of fire behavior has both physical
sizes (ignition temperature, melting temperature, thermal load, etc.) and complex chemical
reactions (pyrolysis and combustion) as landmarks.
Burning behavior of materials used in the construction industry plays an important role in
determining materials compliance and passive methods of fire prevention.
In this paper work I’ve analyzed both the general aspects of fire behavior of building
materials and particular aspects of the burning behavior of building materials that emerged on the
domestic market in the last decade with fast widespread, ie thermoplastics (polymers ).
This paper work was divided into four chapters, the first three chapters being devoted
theorizing fire characteristics of building materials and the fourth chapter with a practical and
experimental nature.
The first chapter dealt with the essential requirement of fire safety and building framing
material reaction to fire class, called Euroclasses. Essential requirement for fire safety of buildings
includes provisions concerning the buildings placement, reaction to fire of building structures,
building materials, installations on buildings and fire protection systems.
The second chapter studies the behavior of materials in the exceptional situation of a fire in
terms of standardized fire tests, analyzing results in the form of experimental data (melting / ignition
temperatures, amount of gas and solid waste).
The third chapter is a study of fire retardants, depending on their use area in thermoplastics
and interruption method of the combustion process, thereby altering fire characteristics of polymers
from their design phase.
The last chapter deals with practical mathers, through experimental study with expanded
polystyrene insulation system. Burning behavior of this insulation system is particularly important
because of its fast widespread, accounting for about 84% of the thermal insulation industry on the
domestic market.
10
INTRODUCERE
În prezent lumea trăieşte într-un mediu de securitate tot mai complex, cu schimbări rapide,
cu implicaţii pe termen scurt, mediu sau lung. Pe plan internaţional şi naţional se constată
creşterea frecvenţei de apariţie a categoriilor de riscuri care ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei,
mediul înconjurător, valorile patrimoniului naţional, precum şi manifestarea de noi riscuri,
generate îndeosebi de tendinţa de globalizare, schimbările climatice radicale, diversificarea
activităţilor economice care utilizează, produc şi comercializează substanţe/materiale periculoase.
În acest context, riscul de incendiu rămâne cel mai frecvent risc care se manifestă pe
teritoriul naţional, producerea lui reprezentând o situaţie de urgenţă de tip special, fenomen care
afectează încă domenii importante ale activităţii vieţii economice şi sociale, precum construcţii,
instalaţii, amenajări, păduri, mijloace de transport, culturi agricole etc. Riscul la incendiu este
datoratîn cea mai mare parte de factorul uman(riscuri umane) și de factorul tehnologic(riscuri
tehnologice) şi este amplificat de vulnerabilitate. Vulnerabilitatea nu are un caracter determinat ci
reprezintă un cumul de factori printre care se numara: comportarea la foc (strict legata de natura
materialelor componente), gradul de încărcare (densitatea sarcinii termice), geometria spațiilor,
factori perturbatori (curenți de aer, temperatura de lucru, procese tehnlogice) etc..
Prezenta lucrare analizează factorul de vulnerabilitate prin prizma comportării la foc a
construcțiilor, având în componența lor constructivă materiale de construcții apărute recent pe
piața romaneasca (ultimii 10-15 ani), cu puternice influențe din sfera termoplasticelor și a
polimerillor.
Tema abordată în prezenta lucrare este de un real interes având în vedere efectele negative
ale incendiilor şi nivelul de cunoaştere a specialiştilor în domeniu la nivel național, precum și
gradul ridicat de libertate al legislației în vigoare ce permite folosirea materialelor de construcții
termoplastice în lipsa unor măsuri minime de securitate la incendiu.
Ca elemente de noutate am propus în prezenta lucrare analiza comportării la foc a
materialelor cu ajutorul testelor la scară reală, nestandardizate, dar cu un grad mai mare de
asemănare cu incendiul real.
Scopul acestei teme este aprofundarea studiului comportării la foc a materialelor de
construcții de natură termoplastică, iar obiectivele sunt următoarele:
 Încadrarea materialelor de construcții pe euroclase de incendiu;
11
 Studiul comportării la foc a materialelor de construcții;
 Identificarea principalilor aditivi pentru ignifugarea materialelor termoplastice în
vederea creșterii performanțelor la foc;
 Studiu de caz în vederea determinării comportării la foc a polistirenului în vederea
determinării riscurilor și a metodelor de reducere a lor;
Fiecare obiectiv al acestei lucrări este structurat într-un capitol separat, lucrarea având 4
capitole, în care se analizează în amănunt aceste obiective.
12
CAPITOLUL I. PERFORMANŢA DE REACŢIE LA FOC ŞI
ATESTAREA CONFORMITĂŢII PRODUSELOR PENTRU
CONSTRUCŢII
I.1. Introducere
Cerinţa esenţială de securitate la incendiu a clădirilor înglobează prevederi privind

amplasarea clădirilor, performanţe de comportare la foc a structurilor constructive, a materialelor
pentru construcţii, a instalaţiilor aferente clădirilor şi instalaţiilor de protecţie impotriva
incendiilor.
Soluţiile pentru asigurarea cerinţei esenţiale de securitate la incendiu a clădirilor trebuie să
îndeplinească criterii şi niveluri de performanţă la incendiu pentru elementele structurale ale
construcţiilor, precum şi de echipare şi dotare cu sisteme şi instalaţii de semnalizare şi stingere a
incendiilor, în funcţie de o serie de clasificări şi încadrări.
Prin integrarea Romaniei în Uniunea Europeană, a fost necesară restructurarea
reglementărilor tehnice din domeniul securităţii la incendiu a construcţiilor şi instalaţiilor de
protecţie impotriva incendiilor, în concordanţă cu Directiva Consiliului Europei nr. 89/106/CE şi a
celorlalte documente subsecvente care fac parte din capitolul de Acquis asociat acesteia, referitoare
la armonizarea legilor, reglementărilor şi prevederilor administrative ale Statelor Membre ale
Uniunii Europene privind produsele pentru construcţii.
Hotărârea Guvernului României nr. 622/21.04.2004 privind stabilirea condiţiilor de
introducere pe piaţă a produselor pentru construcţii, modificată şi completată prin H.G. nr.
796/14.07.2005, preia principalele prevederi ale Directivei 89/106/CEE referitoare la produse
pentru construcţii-DPC: cerinţele esenţiale, specificaţiile tehnice de referinţă, sistemele de evaluare
a conformităţii, organizarea instituţională necesară.
Modalităţi de aplicare a Directivei au fost ulterior stabilite prin decizii ale Comisiei
Europene. Unele decizii ale Comisiei Europene se referă la sistemul de euroclase privind cerinţa de
securitate la incendiu şi condiţiile de clasificare a produselor pentru construcţii din punct de vedere
ale acestei cerinţe (cu relevanţă în stabilirea sistemelor de evaluare a conformităţii pentru libera
circulaţie a produselor), de exemplu Decizia Comisiei nr.00/147/CE din 8 februarie 2000 referitoare
la clasificarea performanţelor de reacţie la foc ale produselor pentru construcţii.
Cerinţa „securitate la incendiu” este una dintre cerinţele esenţiale ale DPC (Anexa1–
cerinţa nr. 2). Obiectivele globale privind securitatea la incendiu a construcţiilor sunt explicitate în
13
Documentul Interpretativ nr. 2. Astfel, se precizează că strategia de securitate la incendiu se
bazează pe prevenirea incendiului, urmărind reducerea la minimum a împrejurărilor favorabile
iniţierii şi dezvoltării incendiului.
Acte normative subsecvente H.G. 622/2004, cu modificările şi completările ulterioare,
preiau deciziile Comisiei ce detaliază prevederile DPC, inclusive cerinţele esenţiale. Astfel,
Regulamentul privind clasificarea şi încadrarea produselor pentru construcţii pe baza
performanţelor de comportare la foc, aprobat prin Ordin comun: Ministerul Transporturilor
Construcţiilor şi Turismului (nr. 1822/07.10.2004) şi Ministerul Administraţiei şi Internelor (nr.394/
26.10.2004), modificat şi completat prin Ordinul comun: Ministerul Transporturilor Construcţiilor
şi Turismului (nr. 133/03.02.2006) şi Ministerul Administraţiei şi Internelor (nr.1234/2006) se
bazează pe deciziile Comisiei Europene referitoare la sistemul de euroclase privind comportarea la
foc a produselor pentru construcţii, cu importanţă deosebită în stabilirea sistemului de atestare a
conformităţii (respective sistemele 1+, 1, 2+, 2, 3, 4).
Deciziile Comisiei reflectă noua concepţie europeană privind testarea şi clasificarea
produselor pentru construcţii din punct de vedere al comportării la foc, rezultat al consensului
intervenit după ani îndelungaţi de cercetări. Astfel, a fost elaborat un sistem concludent, unitar şi
complex de euroclase de reacţie la foc.
Conceptul de reacţie la foc definit prin documentele europene este mult mai larg decât
clasele de combustibilitate autohtone. Clasa de reacţie la foc cuprinde nu numai comportarea la
ardere, dar şi fluxul de căldură degajat, emisia de fum şi gaze de ardere, radiaţia de căldură,
propagarea flăcării s.a.. Noile metode de încercare se fundamentează pe scenarii de referinţă care
reproduc situaţiile unor incendii reale. Sistemul de clasificare privind reacţia la foc are la bază
contribuţia produsului în utilizarea finală la iniţierea şi propagarea incendiului în camera focarului
sau într-o cameră dată.
Incadrarea produselor pentru construcţii în clase de performanţă privind comportarea la foc
se realizează pe baza criteriilor de performanţă aferente claselor, valorile criteriilor
corespunzătoare fiecărei clase, precum şi a metodele de determinare a acestora, în condiţiile de
utilizare finală (vezi figura I.1).
Nivelurile performanţelor de comportare la foc a produselor pentru construcţii pentru
diferite categorii de construcţii, instalaţii şi amenajări se stabilesc potrivit reglementărilor tehnice
specifice.
Acoperisurile/invelitorile de acoperis se încadrează în clase de performanţă la foc exterior,
pe baza metodelor de încercare specifice din reglementărilor tehnice, pe baza comportării la foc.
14
I.2. Reacţia la foc a produselor pentru construcţii. Clase de reacţie la foc.
Prin comportare la foc se înţelege schimbarea sau menţinerea proprietăţilor fizice si/sau
chimice ale unui produs expus la foc.
Reacţia la foc reprezintă comportarea unui material care, prin propria sa descompunere,
alimentează sau nu un foc la care este expus în anumite condiţii.
Clasele de reacţie la foc sunt expresii cantitative formulate în termeni de performanţă pentru
modul de comportare a produselor la acţiunea focului, în condiţii de utilizare finală, structurate
într-o serie de niveluri de performanţă.
Criteriile de performanţă pentru clasificarea produselor pentru construcţii şi instalaţii din
punct de vedere al reacţiei la foc, sunt definite în tabelul I.1.
Tabelul I.1 Criteriile de performanţă pentru clasificarea produselor pentru construcţii şi instalaţii
din punct de vedere al reacţiei la foc
Simbol criteriu de performanţă

ΔT cresterea de temperatură
Δm pierderea de masă
Tr durata de persistenţă a flăcării
PCS puterea calorifică superioară
FIGRA viteza de dezvoltare a focului
THR600S căldura totală degajată
LFS propagarea laterală a flăcărilor
SMOGRA viteza de emisie a fumului
TSP600S emisia totală de fum
Fa propagarea flăcării
15
Figura I.1: Încadrarea produselor pentru construcţii în clase de performanta pe baza comportării
la foc1
16
Sistemul de clasificare a fost obiectul unor decizii ale Comisiei Europene în perioada 08-02-
2000 şi 26-08-2003. În vederea punerii în aplicare a decizilor acestei comisii producătorii trebuie
să se asigure că produsele lor respect noile cerinţe europene şi, dacă este necesar, să modifice
aceste produse.
Produsele de construcţie sunt separate în două familii principale: ca de acoperitoare de
podea şi alte produse. Această distincţie se explică prin faptul că scenariile de expunere la foc şi
comportamentul materialelor diferă în ambele cazuri. În fiecare dintre aceste grupuri se identifică
cele şapte euroclase1, definite în NBN EN 13501-1:2002 , după cum urmează:
 A1fl, A2FL, BFL, CFL, DFl, EFL, FFL şi pentru pardoseli
 A1, A2, B, C, D, E, F şi pentru alte produse de construcţie.
Clasele A1 şi A2 (sau A1FL, A2FL) sunt alocate pentru produsele cu o fracţiune organică
scăzută sau foarte scăzută, care sunt, prin urmare, greu sau nu foarte combustibile. Clasele de la B
la E (sau BFL, EFL) sunt alocate pentru produse combustibile care contribuie în mod semnificativ
la dezvoltarea incendiilor. Clasa E se aplică produselor care îndeplinesc criteriul minim de
marketing german şi clasa F se aplică produselor neclasificate sau a celor care nu au reuşit
promovarea acestui test sever.
Alături de reacţie în sine, unele materiale de construcţii primesc două calificări
suplimentare:
 s1, s2 sau s3 pentru producerea de fum
 S3: fără limită de emisie de fum;
 s2: emisia totală de fum şi viteza de emisie sunt limitate;
 s1: cerinţe mai stricte decât pentru S2.
 d0, d1 sau d2 pentru un comportament cu aspect de picurare a materialului
incandescent în timpul arderii
 d2: fără limită;
 d1: producţia limitată de picături / particule incandescente pe o anumită perioadă;
 d0: nici o producţie de picături / particule incandescente
1 Ionel – Puiu GOLGOJAN, Ştefan VINTILĂ - Clase de reacţie la foc utilizate în ingineria
securităţii la incendiu
17
Tabelul I.2 următor ilustreaza o comparreacţie a claselor de incendiu definite în vechile
standarde franceze şi cele definite de Clasificarea Europeană (EN 13501-1)2:
Tabelul I.2: Comparreacţie a claselor de incendiu definite în vechile standarde franceze şi cele
definite de Clasificarea Europeană (EN 13501-1)
Noua clasificare Vechea clasificare
A1 - - Incombustibile
A2 S1 D0 M0
A2 S1 D1
S2 D0
A2
S3 D1 M1
S1 D0
B S2 D1
S3
S1 D0
C S2 D1 M2
S3
S1 D0 M3
D S2 D1
M4(fară picurare)
S3
E şi F M4
În 1996, Comisia Europeană a publicat o listă de reglementare a materialelor de
construcţii , care pot fi grupate în clasa de protecţie A1 fără o examinare complementară. Această
listă conţine diferite tipuri de constituenţi de beton sau minerale utilizate în beton. Pentru
materialele de pe această listă, această clasificare este legată de cerinţa de un nivel de constituenţi
organici, distribuiţi uniform, mai mic de 1%.
Betonul, un material de construcţie mineral, satisface cerinţele clasei A1 deoarece nu este
inflamabil şi nu ia foc la temperaturile întâlnite în incendii. Conform acestui sistem, materiale de
construcţii aparţinând clasei A2 nu sunt considerate inflamabile, dar conţin de obicei componente
inflamabile care ar putea arde într-un incendiu şi provoca daune. Comportamentul la foc al unui
produs depinde în mare măsură de scenariu de stres termic la care este supus. Pentru a reproduce
scenarii de incendiu cel mai frecvent întâlnite în clădiri sunt avute în vedere trei niveluri de
expunere termică. Acestea corespund celor trei etape de posibila dezvoltare a unui incendiu:
 supunerea la o flacără mică;
2 Ir. J.F. Denoël - Fire Safety and Concrete Structures, 2007
18
 supunerea la un incendiu pe deplin dezvoltat în camera alăturată;
 supunerea la un incendiu pe deplin dezvoltat în cameră.
Euroclasele sunt supuse la 5 tipuri de testare, pe eşantioane, dintre care 4 sunt noi, în
special SBI (single burning item – un singur obiect/material arzând).
I.3. Performanţa de reacţie la foc a produselor pentru construcţii (exceptând
pardoselile, produsele termoizolante pentru tubulatură liniară şi cablurile
electrice).
In sistemul de clasificare european pentru reacţia la foc, un produs pentru construcţii poate fi
încadrat în următoarea euroclasă: A1, A2, B, C, D, E şi F. Acest simbol trebuie urmat de indicativele
s1, s2 sau s3, şi respectiv d0, d1 sau d2. Primul parametru indică emisia fumului iar al doilea
producerea de picături la acţiunea unei flăcări pilot. Parametrul „s” este deosebit de important, stiut
fiind faptul că din statistica europeană, la incendiile produse în U.E, fumul a provocat peste 60% din
totalul victimelor.
Clasele de reacţie la foc pentru produsele pentru construcţii cu excepţia pardoselilor sunt
prezentate în tabelul I.3.
Tabelul I.3: Clasele de reacţie la foc pentru produsele pentru construcţii cu excepţia pardoselilor
A2-s1, d0 A2-s1, d1 A2-s1, d2 B-s1, d0 B-s1, d1 B-s1, d2

A1 C-s1, d0 C-s1, d1 C-s1, d2 D-s1, d0 D-s1, d1 D-s1, d2
C-s2, d0 C-s2, d1 C-s2, d2 D-s2, d0 D-s2, d1 D-s2, d2
C-s3, d0 C-s3, d1 C-s3, d2 D-s3, d0 D-s3, d1 D-s3, d2
E E-d2 F
Indicativele asociate claselor de reacţie la foc a produselor pentru construcţii (exceptand

pardoselile, produsele termoizolante pentru tubulatură liniară şi cablurile electrice) caracterizează
următoarele performanţe:
 s1 – SMOGRA ≤ 30 m2s-1 şi TPS600s ≤ 50 m2;
 s2 – SMOGRA ≤ 180 m2s-1 şi TPS600s ≤ 200 m2;
 s3 – nici s1 nici s2;
 d0 – fără picături / particule aprinse conform EN 13823 înainte de 600 sec.;
 d1 – fără picături / particule aprinse care persistă mai mult de 10 sec. conform EN 13823
în 600 sec.;
19
 d2 - nici d0 nici d1. Aprinderea hartiei de filtru conform EN ISO 11925-2 clasifică
produsul în clasa d2.
Pentru a depăsi unele blocaje induse de neactualizarea unor reglementări specific domeniului
securitate la incendiu, este necesară stabilirea unor reguli de înlocuire, cu character provizoriu, a
vechilor clase de combustibilitate din normele şi reglementările tehnice specific cu euroclasele de
reacţie la foc. Această înlocuire este prezentată în tabelul I. 4.
Pentru respectarea prevederilor legale cu privire la utilizarea claselor naţionale de
comportare la foc, care a fost permisă numai pană la data admiterii Romaniei în Uniunea Europeană,
noul cod de securitate la incendiu va trebui să includă referiri precise la euroclase, fundamentate
tehnic şi adecvate diferitelor utilizări preconizate.
Deoarece diferenţele între criteriile de performanţă, aparatura de măsurare şi condiţiile de
încercare sunt mai mult decat evidente, nu se poate face o echivalare între fostele clase de
combustibilitate şi euroclase de reacţie la foc.
Tabelul I.4: Înlocuirea claselor de combustibilitate cu clasele de reacţie la foc a produselor pentru
construcţii (exceptând pardoselile, produsele termoizolante pentru tubulatură liniară şi cablurile
electrice)
Clasa de
C0 (CA1) C1 (CA2a) C2 (CA2b)
combustibilitate
Clasa de reacţie la A1 A2–s1÷s3, d0÷d1

C–s1÷s3, d0÷d1
foc A2–s1, d0 B–s1÷s3, d0÷d1
Clasa de combustibilitate C3 (CA2c) C4 (CA2d)

A2–s1÷s3, d2
B–s1÷s3, d2
Clasa de reacţie la foc D–s1÷s3, d0÷d1 C–s1÷s3, d2
D–s1÷s3, d2
E-d2
F
Comisia europeană a decis asupra criteriului de performanţă FIGRA să stea la baza

clasificării europene pentru produsele pentru construcţii – precum şi timpul de realizare a
flashoverului – cand sunt testate în colţul camerei, bază fundamentală a noului sistem de clasificare,
prezentat în tabelul I.5.
20
Tabelul I.5: Clasificarea produselor pentru construcţii după indicele FIGRA
Euroclasa de Timpul de producere a

FIGRA [kW/s]
reacţie la foc flashoverului
A1 Mai puţin de 0,15 Nu produce flashover

A2 Mai puţin de 0,15 Nu produce flashover
B Mai puţin de 0,5 Nu produce flashover
C Mai puţin de 1,5 Flashover după 10 minute
D Mai puţin de 7,5 Flashover 2 – 10 minute
Flashover în mai puţin de 2

E Mai mult de 7,5
minute
F Fără performanţă determinată
I.4. Produse pentru acoperisuri supuse cerinţelor se securitate la incendiu
Deoarece la nivel european nu există în prezent o metoda de încercare armonizată s-a

convenit ca soluţie întermediară pană la adoptarea unei asemenea metode ca pentru clasificarea
performanţei la foc exterior să se aplice standardul ENV 1187:2002 şi a versiunilor ulterioare ale
acestuia. Standardul ENV 1187:2002 descrie 4 metode distincte de încercare, care corespund la
scenarii diferite de referinţă. Nu există o corelare între metodele de încercare şi de aceea nu există o
ierarhie general acceptabilă la nivel european între clasificările aferente. Fiecare stat are dreptul de
a-si alege combinaţia/combinaţiile încercare/clasa corespunzătoare riscului/riscurilor de incendiu şi
de a-si stabili o ierarhie naţională de clasificare între diferitele combinaţii încercare/clasă.
Clasificările corespunzătoare celor patru metode de încercare sunt identificate astfel:
 ENV 1187:2002 încercarea 1:X_ROOF(t1), unde t1 = Numai corpuri arzande;
 ENV 1187:2002 încercarea 2:X_ROOF(t2), unde t2 = Corpuri arzande + vant;
 ENV 1187:2002 încercarea 3:X_ROOF(t3), unde t3 = Corpuri arzande + vant + radiaţie;
 ENV 1187:2002 încercarea 4:X_ROOF(t4), unde t4 = Corpuri arzande + vant + radiaţie
suplimentară.
21
Pentru a stabili performanţa la foc a învelitorilor de acoperis şi a luminatoarelor, va fi
necesar să se elaboreze încercări care :
 să determine efectele asupra acoperisului provocate simuland corpuri arzande (fără vânt);
 să determine efectele vantului asupra învelitorii şi a luminatoarelor de acoperis care au
fost aprinse de corpuri arzande (cu radiaţie);
Clase de performanţă la foc exterior pentru acoperisuri/invelitori acoperisuri şi criteriile care
stau la baza clasificării acestora sunt prezentate în tabelul I.7.
Criteriile de performanţă trebuie să conţină limitări privind:
 pătrunderea incendiului în clădire prin acoperis sau luminatoare;
 propagarea incendiului pe suprafaţa exterioară sau în structura învelitorii de acoperis;
 producerea de picături/particule arzânde.
Tabelul I.7: Clase de performanţă la foc exterior pentru acoperisuri/învelitori acoperisuri
Metodă de Clasă Criterii de clasificare

Încercare
Pentru oricare încercare trebuie să fie îndeplinite toate condiţiile
următoare:
- propagare ascendentă a focului în la interior şi la exterior < 0,700
m;
- propagare descendentă a focului în la interior şi la exterior <
0,600 m;
- lungime maximă arsă la exterior şi interior < 0,800 m;
- fără material arzand (picături sau fragmente) care cad din partea
ENV expusă;
BROOF(t1)
1187:2002, - fără particule arzande / incandescente care penetrează construcţia
incercare 1 acoperisului;
- nici o străpungere > 25 mm2;
- suma tuturor străpungerilor < 4500 mm2;
- propagarea laterală a focului nu atinge marginile zonei de
măsurare;
- fără ardere interioară cu incandescenţă;
- distanţa maximă de propagare a focului pe acoperisuri orizontale,
la exterior şi interior < 0,200 m.
FROOF(t1) Nicio performanţă determinată.
ENV BROOF(t2) Pentru ambele serii de încercare la viteza vantului de 2 m/s şi 4
1187:2002, m/s:
incercare 2 - lungime deteriorată medie a învelitorii acoperisului şi a
substratului ≤ 0,550 m;
-lungime deteriorată maximă a învelitorii acoperisului şi a
22
substratului ≤ 0,800 m.
FROOF(t2) Nicio performanţă determinată.

TE ≥ 30 min şi TP ≥ 30 min,
in care TE reprezintă durata critică de propagare a focului din
ENV BROOF(t3)
exterior, iar
1187:2002, TP – durata critică de penetrare a focului.
incercare 3 CROOF(t3) TE ≥ 10 min şi TP ≥ 15 min
DROOF(t3) TP> 5 min
FROOF(t3) Nici o performanţă determinată.
- nici o penetrare a sistemului acoperis în interval de 1 h.
- în încercarea preliminară, după îndepărtarea flăcării de încercare,
epruvetele ard pentru < 5 min.
BROOF(t4) - în încercarea preliminară, propagare a flăcării < 0,38 m de-a
lungul zonei
de ardere.
- nici o penetrare a sistemului acoperis în interval de 30 min.
epruvetele ard pentru < 5 min.
CROOF(t4)
- în încercarea preliminară, propagare a flăcării < 0,38 m de-a
ENV lungul zonei
1187:2002, de ardere.
incercare 4 - sistemul acoperis este penetrat în interval de 30 min. dar nu este
penetrat în încercarea preliminară.
DROOF(t4) epruvetele ard pentru < 5 min.
- în încercarea preliminară, propagare a flăcării < 0,38 m de-a
lungul zonei
de ardere.
- sistemul acoperis este penetrat în interval de 30 min dar nu este
EROOF(t4) penetrat în încercarea preliminară.
- propagarea flăcării nu este controlată
FROOF(t4) Nici o performanţă determinată.
I.5. Ingineria securităţii la incendiu
Evoluţia unui incendiu ca ardere necontrolată, este profund neliniară şi este caracterizată prin
trei faze succesive:
23
 faza de creştere în care arderea se extinde relativ lent pe suprafaţa materialelor
combustibile
 faza de flash-over, definit ca momentul în care brusc se aprind toate materialele
combustibile din incintă, indiferent de distanţa până la focar şi fără contact direct cu
flacăra, ca urmare a câmpului radiant al flăcărilor şi a atingerii temperaturii de
autoaprindere a materialului respectiv; temperatura în incintă creşte brusc de la 50-100
0
C la 1000-20000C;
 faza de descreştere, pe măsura epuizării cantităţii de materiale combustibile în funcţie de
parametrii care condiţionează incendiul, aceste trei faze pot avea durate şi intensităţi
foarte diferite.
Focul este un incendiu standard, stabilit în urma a sute de încercări şi de analiză- a
incendiilor reale, reprezentat printr-o curbă de evoluţie în timp a temperaturii în incinta incendiată,
definită printr-o expresie matematică. în acest fel rezultatele încercărilor la foc pot fi utilizate, devin
o bancă de date pentru normative, proiectanţi, specialişti, utilizatori. Duratele de rezistenţă la foc şi
în general performanţele de comportare la foc, se raportează aşadar la foc adică la incendiul
standard, şi nu la incendiul efectiv, nerepetabil şi ca urmare nemodelabil. Securitatea unui sistem
tehnic, S, ca performanţă, este abilitatea acestuia de a nu produce evenimente critice sau catastrofale.
Focul asociat cu securitatea sistemului tehnic defines securitatea la incendiu , de fapt la foc, a
sistemului (Fire Safety).
Obiectivele fundamentale ale securităţii la incendiu sunt: prevenirea incendiului (Fire
Prevention) şi protecţia la foc în condiţii de incendiu (Fire Protection).
Primul obiectiv al securităţii la incendiu, din perspectiva protecţiei la foc, este de a limita la
nivele acceptabile probabilitatea producerii de victime şi distrugeri ale proprietăţii şi a mediului
înconjurător. Noua optică abordată de codurile naţionale este de a da o prioritate absolută salvării
vieţii decât a proprietăţii, în cazul unui incendiu. Din această perspectivă, se consideră că
distrugerile clădirii provocate de incendiu sunt probleme ale proprietarului sau asiguratorului.
Ingineria securităţii la incendiu este definită în Documentul interpretativ 2 3 precum şi de
seria de standarde şi rapoarte tehnice din familia ISO 13387, ISO 16731 ÷ 16735, care în prezent, nu
sunt preluate ca standarde europene sau romane.
Cerinţa esenţială securitate la incendiu, alături de celelalte cerinţe esenţiale, revine factorilor
implicaţi în conceperea, realizarea şi exploatarea construcţiilor, precum şi în postutilizarea lor şi
3 Documentul interpretativ nr.2/1994 referitor la concepţia privind siguranţa la foc.
24
anume: investitorilor, cercetătorilor, proiectanţilor, verificatorilor de proiecte, producătorilor şi
furnizorilor de produse pentru construcţii, executanţilor, proprietarilor, utilizatorilor, responsabililor
tehnici cu execuţia, experţilor tehnici, precum şi a autorităţilor publice şi asociaţiilor profesionale de
profil potrivit responsabilităţilor legale ale fiecăruia.
Ingineria securităţii la incendiu presupune analiza criteriilor globale de performanţă, care,
printre altele, implică parcurgerea următoarelor etape:
 studiul influenţei caracteristicilor clădirii asupra dezvoltării şi propagării incendiului
concretizată în scenariile de incendiu: sarcina termică, viteza de ardere, compartimente
de incendiu, evacuarea fumului şi gazelor fierbinţi produse de incendiu, etc.;
 cuantificarea riscului de incendiu funcţie de mărimea compartimentului de incendiu
considerat şi de utilizatori şi luarea în considerare a măsurilor de protecţie active şi
pasive în caz de incendiu. Această analiză de risc este bazată pe existenţa unor bănci de
date statistice a incendiilor care au avut loc şi pe proceduri probabilistice;
 determinarea curbei de încălzire ca o funcţie de densitate de sarcină termică luată în
contextul analizei de risc de incendiu;
 simularea comportării globale a construcţiei supusă acţiunii termice dată de curbele de
încălzire în combinaţie cu încărcările statice în caz de incendiu;
 stabilirea prin calcul a rezistenţei la foc a produselor pentru construcţii. Rezistenţa la foc
a produselor pentru construcţii trebuie să fie mai mare decat valorile calculate pentru
structura care este capabilă să suporte încărcările statice determinate de incendiul definit
de curbele parametrice;
 verificarea stabilităţii construcţiei prin compararea timpului proiectat de rezistenţă la foc
cu timpul efectiv necesar pentru evacuarea utilizatorilor, ca o consecinţă a unei cedări. în
cele mai multe situaţii cerinţele sunt impuse în reglementările tehnice specifice naţionale.
Utilizarea ingineriei securităţii la incendiu şi alegerea eficientă a strategiei de securitate la
incendiu nu reprezintă un obiectiv în sine. Proiectarea unor clădiri obisnuite prin metodele
prescriptive nu impun o limită superioară a soluţiilor performante de securitate la incendiu.
Exemple de astfel de clădiri sunt scolile şi locuinţele care îndeplinesc prescripţii tehnice
minime.
Proiectarea măsurilor de securitate la incendiu folosind analiza eficienţei din punct devedere
al costurilor este un concept relativ nou, demonstrat şi aplicat pe mai multe tipuri de construcţii cu
diverse funcţiuni.
25
I.6. Atestarea conformităţii produselor pentru construcţii cu rol în securitate la
incendiu
Producerea şi comercializarea materialelor destinate construcţiilor se desfăşoara sub

incidenţa numeroaselor legi şi standarde în vigoare privind introducerea pe piaţă a acestora, fie ca
este vorba de un proces complex de fabricaţie sau importul acestora.
Introducerea pe piaţă reprezintă acţiunea de a face disponibil, pentru prima dată, contra cost
sau gratuit, un produs din domeniul reglementat, în vederea distribuirii şi/sau utilizării.
În România, introducerea pe piaţă a produselor pentru construcţii cu rol în satisfacerea
cerinţei de securitate la incendiu este reglementată de Hotărârea Guvernului României nr.
622/21.04.2004, privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a produselor pentru construcţii,
cu modificările şi completările ulterioare, care preia Directiva 89/106 EEC – produse pentru
construcţii.
Conform actului normativ menţionat, se admite introducerea pe piaţă a produselor care sunt
destinate utilizării în construcţii, numai dacă sunt adecvate pentru utilizările preconizate, adică au
astfel de caracteristici încât construcţiile în care urmează a fi încorporate, asamblate, aplicate sau
instalate, dacă sunt corect proiectate şi executate, pot să satisfacă cerinţele esenţiale ale
construcţiilor.4
Pot fi introduse pe piaţă şi utilizate în scopurile prevăzute, fără alte restricţii legale, numai
produsele care poartă marcajul de conformitate CE.
Marcajul CE indică faptul că produsele sunt conforme cu specificaţiile tehnice relevante,
recunoscute ca referinţe în acest scop, adică:
 standarde naţionale care transpun standarde europene armonizate din domeniul
produselor pentru construcţii;
 agremente tehnice europene;
 alte specificaţii tehnice naţionale, recunoscute la nivel comunitar şi ale căror indicative
au fost publicate în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.
Tabelul I.8 de mai jos explică diferitele niveluri de atestare a conformităţii necesare, în
funcţie de produse şi clasele lor. Aceste sisteme de atestare permit prezumţia de conformitate.
Tabelul I.8: Niveluri de atestare a conformităţii
4 Tudorel MATEI, Alin BUNGHEZA - Condiţii de introducere pe piaţă a produselor pentru

construcţii, cu rol de satisfacere a cerinţei de securitate la incendiu
26
Clasa Sistemul de atestare a conformităţii
A1*, A2*, B*, C* 1
A1**, A2**, B**, C**, D, E 3
(A1 - E)*** 4
* Produsele supuse unui tratament pentru a îmbunătăţi reacţia lor la foc
** Produse fără tratament
*** Produse ce se considerat că se încadrează, clasificate fără testare
Tabelul următor, tabelul I.9 prezintă în detaliu sarcinile dedicate pentru fiecare parte pentru
diferite niveluri de atestare a conformităţii5:
Tabelul I.9: Sarcinile dedicate pentru fiecare parte pentru diferite niveluri de atestare a
conformităţii
Sarcini dedicate Sarcini dedicate

Sisteme
organismelor autorizate producatorului
- Testele iniţiale - Controlul producţiei

1
- Inspecţia iniţială a fabricii - Teste suplimentare
- Încercări de iniţiale în
3 - Controlul producţiei
laborator autorizat
- Testele iniţiale
4
- Controlul producţiei
Pentru supravegherea modului de introducere pe piaţă a produselor pentru construcţii cu rol

în satisfacerea cerinţei de securitate la incendiu în România, a fost desemnat Inspectoratul General
pentru Situaţii de Urgenţă - Serviciul pentru Supravegherea Pieţei şi Desemnarea Organismelor
pentru Evaluarea Conformităţii.
5 ISO/TC 22898/2006 – Review of outputs for fire containment tests for buildings in the context of
fire safety engineering
27
CAPITOLUL II. COMPORTAREA LA FOC A MATERIALELOR DE

CONSTRUCTII
II.1. Introducere
Incendiile necontrolate prezintă riscuri pentru viaţa şi proprietate din cauza eliberarii de fum,
compusi toxici corozivi (pericol nontermal), şi eliberarea de căldură (pericol termic), în toate
etapele de foc (preaprindere, aprindere, dezvoltarea incendiului şi propagarea flăcării, starea de
echilibru, şi degradarea). Pericolele nontermal şi termic sunt create în primul rând datorită utilizării
produselor fabricate din materiale combustibile (naturale sau sintetice).
Aceste produse sunt utilizate într-o varietate de moduri în constructii rezidenţiale, private,
guvernamentale, industrial dar şi în industria transporturilor şi de fabricaţie. Prin urmare,
numeroase scenariile de incendiu trebuie să fie luate în considerare pentru testarea produselor.
Ca o simplificare, două tipuri de metode standard au fost dezvoltate pentru testarea
produselor:
 Metodele de testare conforme reglementărilor specifice sau acordurilor voluntare: Aceste
tipuri de Metodele de testare sunt de obicei mai mari decât testele de laborator, care sunt
incluse în codurile de baza. în general, produsele sunt testate în condiţii de foc definite
pentru configuraţia finală de utilizare.
 Metode de mici dimensiuni sau standard de testare: Aceste tipuri de metode de testare au
fost dezvoltate pe baza expertizei calitative, precum şi pe etapele de incendiu şi
pericolele asociate lor.6
În cadrul testelor, măsurători relativ simple sunt realizate pentru stabilirea diverselor
proprietăţi la incendiu ale materialelor de la fiecare etapă de incendiu şi pericolele asociate. Aceste
tipuri de metode standard de testare sunt utile pentru codurile de incendiu bazate pe performanţă,
care sunt luate în considerare pentru a sustine sau pentru a înlocuii codurile de incendiu prescriptive
de bază.
6 Hall, J.R. (Editor), “ASTM’s Role in Performance-Based Fire Codes and Standards,” ASTM STP 1377,
American Society for Testing and aterials, West Conshohocken, PA, 1999.
28
Ambele tipuri de metode standard de testare pentru produse în configuraţiile lor finale şi
materialele utilizate pentru construirea de produse sunt promulgate de către diferitele standarde
naţionale şi internaţionale, organizaţii, agenţii guvernamentale sau private.
 Australia (Standards Australia, SA)
 Canada (Canadian General Standards Board, CGSB)
 Europa (International Electrotechnical Commission, IEC; European Committee for
 Electrotechnical Standardization, CENELEC; European Committee for Standardization,
 CEN, International Standards Organization, ISO)
 Finlanda (Finnish Standards Association, SFS)
 Franţa (Association Europeene des Constructeurs de Materiel Aerospatial, AECMA;
 Association Francaise de Normalisation, AFNOR)
 Germania (Deutsches Institut fur Normung, DIN)
 India (Indian Standards Institution, ISI)
 Israel (Standards Institution of Israel, SII)
 Italia (Ente Nazionale Italiano di Unifacazione, UNI)
 Japonia (Japanese Standards Association, JSA)
 Korea (Korean Standards Association, KSA)
 Noua Zeelandă (Standards New Zealand, SNZ)
 Ţările nordice (Nordtest: Denmarca, Finlanda, Groenlanda, Islanda, Norvegia, şi Suedia)
 China (China Standards Information Center, CSIC)
 Rusia (Gosudarstvennye Standarty State Standard, GOST)
 Africa de sud (South African Bureau of Standards, SABS)
 Taiwan, Republica China (Bureau of Standards, Metrology, and Inspection, BSMI)
 Marea Britanie (British Standards Institution, BSI; Civil Aviation Authority, CAA)
 Statele Unite(examples of government agencies: Department of Transportation, DOT;
 military, MIL; National Aeronautics and Space Administration, NASA; examples of
private
 agencies: American National Standards Institute, ANSI, American Society for Testing
 and Materials, ASTM; Building Officials & Code Administrators International Inc.,
29
 BOCA; Electronic Industries Alliance, EIA; FM Approvals; Institute of Electrical and
 Electronics Engineers, IEEE; National Fire Protection Association, NFPA; Underwriters
 Laboratories, UL).
Fiecare din organizaţiile internaţionale, atât guvernamentale cât şi industriile private de la
nivel naţional şi fiecare ţară enumerate mai sus, precum şi altele, folosesc propriile metode standard
de testare pentru evaluarea produselor şi materialelor. Prin urmare, există literalmente mii de metode
standard de testare folosite la nivel mondial7.
Pentru că există mii de metodele de testare standard utilizate în prezent, produsele acceptate
într-o ţară pot fi respinse într-o alta, creând confuzie şi probleme grave pentru producători şi în
domeniul reglementarilor de siguranţă la foc. Eforturi sustinute sunt astfel făcute, mai ales în
Europa, pentru a armoniza metodele standard de testare. Recent, Comisia Europeană a introdus
testul “un singur material arzând”8 (SBI-single burning item) şi clasificarea dupa reacţia la foc (RFC
– reaction to fire classification), un exemplu de armonizare a sute de standarde europene şi metode
de testare pentru construirea de produse verificate printr-o singură metodă standard de testare.
Metoda de testare SBI (EN 13823), pentru teste de siguranta la foc a produselor pentru construcţii
ce vor fi utilizate pe scară largă de către producătorii, permite aplicarea marcajului C, care va indica
conformitatea cu cerinţele esenţiale ale Directivei 89/106/CEE.
II.2. Caracteristicile materialelor
Diverse produse utilizate în industria constructiilor şi amenajarilor interioare sunt construite

din materiale naturale şi sintetice care conţin carbon, hidrogen, oxigen, azot, sulf, halogen atomi,
care sunt atasate între ele printr-o varietate materiale chimice şi legaturi stucturale.
Materialele sintetice sunt identificate ca materiale termoplastice, elastomeri şi termorigide 9.
Lemnul şi bumbacul sunt exemple de materiale naturale iar polietilenă,polipropilenă, polistiren,
nailon, policlorură de vinil şi compozitelor cu matrici organice sunt exemple de materiale sintetice.
La expunerea la căldură, termoplasticele şi elastomerii se înmoaie şi se topesc de obicei, fără
o evidentă carbonizare.
7 Hilado, C.J., Flammability Test Methods Handbook, Technomic Publication, Westport, CT, 1973.
8 European Committee for Standardization (CEN) (http://www.cenorm.be/)
9 Mark, J.E. (Editor), Physical Properties of Polymers Handbook, American Institute of Physics,
Woodbury,NY, 1996
30
Arderea de termoplastice şi elastomeri este însoţită de picurare de ardere, picăturile se
colectează în partea de jos a materialului care arde formand un efect de “ardere în piscina”. Această
etapă reprezintă un punct important al dezvoltării şi extinderii incendiului. Materiale naturale şi
termorigide, în general, nu se înmoaie şi nici nu se topesc, dar se descompun în diferite procente şi
variabile cantităţi la expunerea la căldură. Nonhalogenatii, termoplasticele halogenate, elastomerii şi
materiale naturale au o rezistenţă scăzută la foc şi sunt identificate ca materiale obişnuite.
Unele dintre materiale termoplastice, elastomerii şi majoritatea materialelor termorigide,
identificate ca materiale de înaltă temperatură, au o rezistenţă la foc crescuta.
Din cauza rezistenţei scăzute la foc, materiale obişnuite necesită tratamente ignifuge pentru a
creşte rezistenţa la foc a acestora atunci când sunt utilizate la fabricarea de diverse produse 10.
Folosirea substanţelor de ignifugare este necesară pentru întrunirea cerinţelor de rezistentă la foc
cerute de testele standard.
Cand este nevoie de protecţie la incendii mari, produsele pentru construcţii sunt fabricate
din materiale cu un grad ridicat de ignifugare sau din materiale de temperatură înaltă şi foarte înalta,
termoplastice halogenate şi elastomeri ce au o ridicată rezistenţă la foc.
Rezistenţa la foc a materialelor şi a produselor este identificată în ceea ce priveşte uşurinţa
sau dificultatea cu care materialele sau produsele sunt supuse transformării şi trecerii prin
următoarele procese atunci când sunt expuse la căldură:
 înmuiere şi de topire
 descompunere, vaporizare şi carbonizare
 aprindere
 propagarea flăcării şi dezvoltarea flăcării
 eliberarea de căldură
 eliberarea de fum, compusi toxici şi corozivi
Înmuierea şi topirea se referă la pierderea sau scăderea rigidităţii, deformarea plastică
(ireversibilă) şi pierderea proprietăţilor mecanice. Acest fenomen este adesea întâlnit în fazele
incipiente ale incendiului ca urmare a creşterii temperaturii mediului ambiant sau în contact direct
cu flacăra de mici dimensiuni.
10 Lyons, J.W., The Chemistry and Uses of Fire Retardants, John Wiley and Sons, New York, 1970.
31
Descompunerea, vaporizarea şi carbonizarea sunt fenomene ce predomină în faza de
dezvoltare a incendiului, acestea având loc ca urmare a unei cresteri substanţiale de temperatură şi
definesc modul de comportare la foc a diverselor materiale.
Fenomenul de aprindere caracterizează arderea generalizată, acesta apărând datorita atingerii
temperaturii de aprindere a materialelor sau a compuşilor eliberaţi la suprafaţa materialelor prin
descompunerea(vaporizarea) lor, fenomen ce poarta denumirea de piroliză.
Propagarea şi dezvoltarea flacarii, eliberarea de căldură precum şi eliberarea de fum şi gaze
toxice sunt fenomene ce apar pe toată durata manifestării incendiului, de la iniţierea lui până la
stingere(artificial sau ardere completă).
Astfel, metode standard de testare au fost proiectate pentru a evalua uşurinţa sau dificultatea
cu care materialele şi produsele sunt supuse proceselor de mai sus. În unele metode de testare,
evaluarea se face numai vizual, în timp ce în altele, sunt facute măsurări calitative. Aşa cum a fost
mai sus specificat, pentru armonizarea şi evaluarea fiabilă a rezistenţei la foc a materialelor, este
necesar să se utilizeze măsurători calitativ-cantitative, în detrimentu observaţiilor vizuale.
II.3. Topirea şi modificarea proprietăţilor mecanice
La expunerea la căldură, termoplastice şi elastomeri se înmoaie, se topesc, apare efectul de

picurare (picături arzând) generând aprinderea altor materiale în imediata apropiere sau colectarea în
partea de jos şi arderea ca un foc de bazin de lichid (una dintre condiţiile cele mai periculoase dintr-
un incendiu). Proprietătile de înmuiere, topire şi curgere a materialelor sunt caracterizate de
tranziţia vitroasă (TGL), temperatura de topire (Tm) şi indicele de curgere (IFM). Valorile 1112 acestor
parametri sunt prezentate în tabelul II.1.
Valorile pentru tranziţia vitroasa şi temperaturile de topire la materiale obişnuite sunt mai
mici decât la cele de înaltă temperatură şi materiale înalt halogenate. Materiale obişnuite, cum ar fi
polipropilena, ard cu cu o intensitate crescuta, incendii eliberand cantitati mari de produse de ardere
completă şi incompletă comparative cu incendiile la materiale de înaltă temperatură şi înalt
halogenate.
11 Harper, C.A. (Editor), Handbook of Materials for Product Design, 3rd edition, McGraw-Hill
Handbooks,McGraw-Hill, New York, 2001.
12 Domininghaus, H., Plastics for Engineers—Materials, Properties, Applications, Hanser Publishers, New York, 1988.
32
Incendii tip scurgere (baltă) sunt stadiul cel mai periculos al unui incendiu şi guverneaza
intensitatea focului.
În prezent, nu există metode standard de testare pentru cuantificarea rezistenţei la înmuiere
şi topire. Există doar metode calitative de testare standard, cum ar fi prEN ISO 11925-2 şi UL 94.
Metodele de testare utilizate de către producătorii (precum standard nonfoc) de a furniza datele
pentru înmuierea şi topirea materialelor ar putea fi adoptate ca o metodă standard de încercare
pentru evaluarea rezistenţei la foc a materialelor. În plus, înmuierea, topirea, şi punerea în comun a
caracteristicilor materialelor ar trebui să fie luate în considerare în evaluarea pericolelor la incediu.
Tabelul II.1: Temperatura de tranziţie vitroasa, temperatura de topire, Indicele de curgere al
Materialelor
Temperatura Flux de curgere

Marerial
Tranzitie vitroasa Topire g/10 min.
Materiale obisnuite
Polietilena de joasa
-125 105-110 1,4
densitate
Polietilena de înalta
130-135 2,2
densitate
Polipropilena -20 160-165 21,5
Polivinil acetat 28 103-106
Polietilen tereftalat 69 250
Policlorură de vinil 81 189
Alcool polivinilic 85
PP (izotactică) 100
Polistiren 100 9,0
Polimetilmetacrilat 100-120 130-160 2,1-6,2
Materiale de temperature înalta
Polyetherketone, PEK 119-225
Polyetheretherketone,
340
PEEK
Polietersulfonă, PES 190
Materiale înalt halogenate
Perfluor-alkoxyalkane,
75 300-310
PFA
TFE, HFP, VDF
115-125 20
fluoropolimeri 200
TFE, HFP, VDF
150-160 10
fluoropolimeri 400
TFE, HFP, VDF
165-180 10
fluoropolimeri 500
33
Fluorul
polivinilidenfluoridic, -35 160-170
PVDF
Clortrifluoretilenă etilenă,
240
ECTFE
Perfluorpolioxialchilenilor
245-267
peroxidici etilenă, ETFE
Perfluoroetilenă-propilenă,
260-270
FEP
MFA 280-290
Tetrafluoretilenă, TFE -130 327
II.4. Descompunerea şi vaporizarea
La expunerea la căldură, materialele se vaporizează, se descompun, şi se carbonizează.

Caracteristicile de vaporizare, descompunere şi carbonizare a materialelor depind de stabilitatea lor
termică, caracterizată prin temperaturi de vaporizare şi descompunere (T v/ Td), pierderile de căldură
prin radiaţie, conducţie şi convecţie şi (q), căldura de gazeificare (ΔHg) şi randamentul de
carbonizare.
Căldura de gazeificare combină efectele componentelor individuale importante într-un singur
parametru şi care se referă la viteza de eliberare a vaporii materialului şi, astfel contribuind la
propagarea flăcării şi intensificarea arderii.
Valorile ΔHg, q, şi randamentele de carbonizare au fost măsurate şi raportate în literatura de
specialitate folosind următoarele teste standard:
 ASTM E 1354 and ISO 5660 (Calorimetru conic);
 ASTM E 2058 (aparat de măsurare a propagării focului);
Exemple de date utile, care sunt disponibile pentru temperaturile de vaporizare şi de
descompunere, randamentele de carbonizare, pierderile de căldura, căldura de gazeificare pentru
materiale sunt enumerate în tabelele II.2 şi II.3.
Tabelul II.2: Temperatura de vaporizare/descompunere, randamentul de carbonizare13
Tv/Td Randamentul de carbonizare

Materialul
(°C) (%)
13 Tewarson, A., and Pion, R.F., “Flammability of Plastics. I: Burning Intensity,” Combustion and
Flame, 26:85–103, 1976.
34
Obişnuite (ardere pe orizontală)

Poli (α-metil stiren) 341 0
Polioximethilenă (POM) 361 0
Polistiren (PS) 364 0
Polimetilmetacrilat (PMMA) 398 2
Elastomer poliuretan (PU) 422 3
Polidimetilsiloxan (PDMS) 444 0
Poli (acrilonitril-butadien-stiren) (ABS) 444 0
Polietilenă tereftalat (PET) 474 13
Poliftalamidă 488 3
Poliamidă 6 (PA 6), Nylon 497 1
Polietilenă (PE) 505 0
De temperatură ridicată (ardere pe vertical)
Ester cianat de Bisfenol-A (BCE) 470 33
Fenolic Triazin cianat ester (PT) 480 62
Polietilenă naftalat (PEN) 495 24
Polisulfonă (PSF) 537 30
Policarbonat (PC) 546 25
Cristal poliester lichid 564 38
Polypromellitimide (PI) 567 70
Polyetherimide (PEI) 575 52
Sulfură de polifenilen (PPS) 578 45
Poli Para (benzoil) fenilen 602 66
Poli cetonă eter (PEEK) 606 50
Polifenil sulfon (PPSF) 606 44
Cetonă polieter (PEK) 614 56
Polieter cetonă cetonă (PEKK) 619 62
Imide poliamidă (PAI) 628 55
Poliamidă (Kevlar) 628 43
Poli benzimidazol (PBI) 630 70
Poli para fenilen 652 75
35
Polibenzoxazolilor (PBO) 789 75

Policlorură de vinil (PVC) 270 11
Fluorură de poliviniliden (PVDF) 320-375 37
Policlorotrifluoroetilenă (PCTFE) 380 0
Ester cianat fluorurat 583 44
Politetrafluoretilenă (PTFE) 612 0
Tabelul II.3: Pierderile de căldură şi de căldură de gazificare a materialelor14
ΔHg(kJ/g)
q
Materialul ASTM E
(kW/m2) DSC
2058
Obişnuite
hârtie de filtru 10 3,6
carton ondulat 10 2,2
lemn de brad 10 1,8
Placaj ignifugat (FR) 10 1,0
Polipropilenă, PP 15 2,0 2,0
Polietilenă, PE, de joasă mică 15 1,9 1,8
Polietilenă, PE, densitate mare 15 2,2 2,3
POM 13 2,4 2,4
PMMA 11 1,6 1,6
nylon 6,6 15 2,4
poliizopren 10 2,0
ABS 10 3,2
Stiren-butadienă 10 2,7
Polistiren, spume PS 10-13 1,3-1,9
PS granular 13 1,8 1,7
Poliuretan, PU, spume flexibile 16-19 1,4 1,2-2,7
PU-spume rigide 14-22 1,2-5,3
Poliizocianurat, UIP, spume 14-37 1,2-6,4
Poliester / fibra de sticla 10-15 1,4-6,4
spuma PE 12 1,4-1,7
De temperatură ridicată
Policarbonat, PC 11 2,1
spumă fenolică 20 1,6
Spumă fenolică ignifugată 20 3,7
14 Lyon, R.E., Solid-State Thermochemistry of Flaming Combustion, Technical Report
DOT/FAA/AR-99/56,Federal Aviation Administration, Airport and Aircraft Safety, Research and
Development Division, William J. Hughes Technical Center, Atlantic City, NJ, July 1999.
36
Fenolici / fibra de sticla 20 7,3
Poliamidă fenolic-aromatică 15 7,8
Halogenate
PE/25% clor (Cl) 12 2,1
PE/36 % Cl 12 3,0
PE/48 % Cl 10 3,1
Policlorură de vinil, PVC, rigid 15 2,5
PVC plastifiat 10 1,7
Etilen-tetrafluoretilenă, ETFE 27 0,9
Perfluoroetilenă-propilenă, FEP 38 38 2,4
Etilen-tetrafluoretilenă, ETFE 48 0,8-1,8
Perfluor-alkoxyalkane, PFA37 37 1,0
II.5. Aprinderea materialelor
Rezistenţa la aprindere a unui material este exprimată în termeni de întârziere a aprinderii

(iniţierii flăcării) caracteristice unui material atunci când este expus la căldură .Întârzierea aprinderii
depinde de gradul de expunere căldură şi de grosimea materialului expus, d, şi adâncimea de
penetrare termică δ definită ca15:
δ=√ αt ig=
√ k
t
ρc ig
unde α este difuzivitatea termică a polimerului (mm / s), t ig este timpul de aprindere (s), k
este conductivitatea termică a polimerului [kW / (m · K)], ρ este densitatea polimerului (g/m 3), iar c
este capacitatea termică a materialului [kJ / (g · K)].
Un material se comportă ca un material termic subţire când δ > d şi ca material termic gros
când δ < d. Timpul de aprindere la materialele termice subţiri şi groase satisfac următoarele relaţii:
Pentru materialele termice subţiri
} - {q} rsub {pierdut} rsup {
1 qe
=
t ig ∆ T ig dρc
Pentru materialele termice groase

1 q}e - {q} rsub {pierdut} rsup {
1
=
∆T ig √kρc
t ig2
15 Fernandez-Pello, A.C., and Hirano, T., “Controlling Mechanisms of Flame Spread”

Combustion Science &Technology, 32: 1–31, 1983
37
unde ΔTig este diferenţa de temperatura dintre temperatura ambiantă şi temperatura de
aprindere (K), şi dρ este frecvent definită ca densitatea globală a materialului (g/m 2), qe” este fluxul
de căldură extern pe unitatea de suprafaţă a materialului (kW/m2) iar, q”pierdut este fluxul total de
caldură dispersat (prin convecţie, conducţie şi radiaţie) (q "e este fluxul de căldură extern pe
unitatea de suprafaţă a materialului (kW/m2),. Termenul ΔTigdρc este definit ca parametru de răspuns
termic (thermal response parameter -TRP) al unui material termic subţire((kW · s) / m2) şi termenul
ΔTig √ kρc kρc este definit ca TRP al unui material termic gros ((kW · s 1 / 2) / m2). Valorile TRP
reprezintă rezistenţa la aprindere a materialelor.

Pentru evaluarea pericolelor de incendiu şi a cerinţelor de protecţie la incendiu bazate pe
coduri de performanţă, metodele de inginerie solicită valori efective ale inerţiei termice(kρc).
Valorile kρc pentru materiale pot fi derivate din valorile TRP, valori ale temperaturii de aprindere,
fie estimate din valoarea CHF sau măsurate direct.
Figura II.1: Relaţia dintre timpul de aprindere şi fluxul de căldură extern pentru un material termic
subţire
38
Figura II.2: Relaţia dintre timpul de aprindere şi fluxul de căldură extern pentru un material termic
gros
Comportamentele materialelor termice subţiri şi groase sunt prezentate în figurile II.1 şi II.2,
definind astfel relaţiile liniare ce se găsesc între 1/t ig şi q"e respectiv între 1/tig1/2 şi q"e. Inversul pantei
furnizează valorile TRP pentru materialele termice subţiri şi groase.
 Fluxul minim la care nu se produce aprinderea materialului reprezintă q”pierdut. Când
pierderile de căldură sunt neglijabile în condiţie de flux de aer nesemnificativ, q”pierdut ≈ q" cr
unde q" cr este definit ca flux termic critic (critical heat flux -CHF), flux de căldura sub ale
cărui valori nu are loc o aprindere. Valoarea CHF reprezintă rezistenţa la aprindere a unui
material şi este strâns legată de valoarea Tig.
Metode standard de testare au fost dezvoltate pentru examinarea rezistenţei la aprinderie a
materialelor.
Unele metode de testare furnizează date calitative, în timp ce altele oferă date cantitative
parţiale sau complete pentru rezistenţa la aprindere a materialelor. Următoarele sunt exemple de
metode standard comune de testare utilizate pentru examinarea rezistenţei la aprindere a
materialelor1617:
 ISO 871 (Tig, cuptor fierbinte);
16 ISO Standards (http://www.iso.ch/iso/en/isoonline.frontpage).
39
 ASTM D 1929 (TFlash: temperatura de aprindere spontană);
 ASTM E 1352 (calitativ - aprindere de la ţigară a mobilierului tapiţat);
 ASTM E 1353 (calitativ - rezistenţă la aprindere de la ţigară a componentelor de
mobilier tapitat);
 ASTM E 1321 şi ISO 5658 (valori CHF şi TRP pentru materiale);
 ASTM E 1354 şi ISO 5660 (valori CHF şi TRP pentru materiale);
 ASTM D 1929 (valori Tig pentru materiale plastice);
 ASTM E 2058 (valori CHF şi TRP pentru materiale).
Testele efectuate în aparatul specificat în trei standarde enumerate mai sus, ASTM E 1321 şi
ISO 5658 (aprindere laterală şi testare de propagare a flăcării), ASTM E 1354 şi ISO 5660
(calorimetrul conic), şi ASTM E 2058 oferă seturi complete de proprietăţi la foc pentru evaluarea
rezistentei la aprindere a materialelor. Aceste aparate oferă, de asemenea, datele într-un format care
este util pentru metodele inginereşti în codurile de incendiu bazate pe performanţă.
Exemple de date pentru CHF şi TRP de la testele efectuate în conformitate cu ASTM E 1354
şi ISO 5660 (calorimetru conic) şi ASTM E 2058 (aparate de propagare a focului), sunt prezentate în
tabelul II.4. Materialele cu rezistenţă la aprindere mare vor avea valori ridicate pentru CHF şi TRP.
Tabel II.4: Flux critic de căldură şi parametru de răspuns termic de la Calorimetrul Conic (ASTM E
1354) şi aparatul răspândire a focului (ASTM E 2058)18
ASTM E 2058 ASTM E 1354

Material CHF TRP CHF TPR
(kW/m2) (kWs1/2/m2) (kW/m2) (kWs1/2/m2)
Obişnuite
hârtie absorbantă 10 95
ziar 10 108
lemn 10 134
carton ondulat 10 152
Lemn (ignifugat, FR) 10 251 222
lână 232
Polietilenă (PE) 15 454 526
PE 364
Polietilenă cu legături 385
17 ASTM Standards (http://www.astm.org).
18 . Hirschler, M.M., “(a) Heat Release from Plastic Materials,” Babrauskas, V., and Grayson, S.J. (Editors), Heat
Release in Fires, E & FN Spon, Chapman & Hall, New York, 1992, pp. 375–422.
40
încrucişate (XLPE)
Polipropilenă (PP) 15 288 291
PP / fibra de sticla 377
Polimetilmetacrilat, PMMA 10 274 222
Polioximetilen, POM 10 250 357
Polistiren, PS 20 146 556
PS-ignifugat (FR) 667
PS spumă 20 168
PS spumă-FR 20 221
nailon 333
nylon 6 20 154 379
Polibutilentereftalat, PBT 588
Polietilen tereftalat, PET 10 174 435
Poli (acrilonitril-butadien-
317
stiren), ABS
ABS-FR 556
ABS-PVC 357
Vinil elastomer termoplastic 20 294
Spumă de poliuretan, PU 76
Termoplastic PU-FR 500
EPDM / stiren-acrilonitril
417
(SAN)
poliester izoftalic 296
ester de vinil 263
epoxid 457
Panouri acrilice, FR 233
Tabel II.4: Flux critic de căldură şi parametru de răspuns termic de la Calorimetrul Conic (ASTM E
1354) şi aparatul răspândire a focului (ASTM E 2058)-continuare19
De temperatură înaltă
Polisulfonă (PSF) 30 469
Poli eter eter cetonă (PEEK) 30 550
Policarbonat (PC) 30 357
Polifenilen oxid, PPO-
455
polistiren (PS)
Halogenate
Policlorură de vinil, PVC,
10 215
flexibil
PVC-ignifugat (FR) flexibil 222
PVC rigid 357
19 Tewarson, A., Khan, M.M., Wu, P.K.S., and Bill, R.G., “Flammability of Clean Room Polymeric
Materials for the Semiconductor Industry,” Journal of Fire and Materials, 25: 31–42, 2001.
41
Clorurat de PVC, CPVC 40 435
ABS-PVC, flexibil 19 73
Clortrifluoretilenă etilenă,
38 450
ECTFE
Policlorotrifluoretilenă, PCTFE 30 460
Copolimer etilenă-
25 481
tetrafluoretilenă, ETFE
Fluorul polivinilidenfluoridic,
40 506
PVDF
Politetrafluoretilenă, PTFE 50 654
Copolimer Perfluoroetilenă-
50 680
propilenă, FEP
Nylon / fibra de sticla 359
Compozite pe bază de fibre
Poliester / fibră de sticlă (30%) 20 256
Poliester izoftalic / fibră de
426
sticla (77%)
Vinil ester / fibră de sticla 10 312
Cianat ester / fibră de sticla 302
Cianat ester / fibră de grafit 20 1000
Fenolici / fibră de sticla 20 610
Fenolici / fibră de Kevlar 15 403
Acrilic / fibră de sticla 180
Sulfură de polifenilen / fibră de
20 909
sticla
Polifenilen oxid, PPO / fibră de
435
sticla
II.6. Răspandirea flăcării şi arderea
Aceasta este una dintre etapele cele mai importante în cadrul unui incendiu şi este în primul
rând responsabil pentru crearea pericolele de incendiu din cauza eliberări de căldură, fum, compuşi
toxici şi corozivi. Ca urmare, numeroase metode standard de testare ,mici, medii, şi la scară largă au
fost dezvoltate pentru a evalua propagarea flăcării, creşterea focului, şi de vârful “de echilibru” al
arderii precum şi comportamentul materialelor şi produselor, acesta din urmă fiind evaluat atât
calitativ, cât şi cantitativ.
42
Răspândirea flăcării şi o creştere a incendiului poate fi considerată ca o fază de aprindere
avansează în care marginea a flăcării acţionează în calitate de sursă de căldură şi sursa de
aprindere20. Ea poate aparea pe suprafeţe orizontale, înclinate, şi verticale, paralelă sau opusă
direcţiei fluxului de aer. Una dintre următoarele comportamente la incendiu pot fi observate în
timpul propagării flăcării şi procesului de dezvoltare a incendiului:
 Nepropagarea flăcării. Flacăra se manifestă doar în zona de aprindere şi dispare odată cu
înlăturarea sursei de căldură;
 Decelerarea arderii. Flacăra îşi reduce intensitatea şi dimensiunea odată cu înaintarea în
interiorul materialului;
 Propagarea flăcării. Flacăra se răspândeşte şi în afara zonei de aprindere şi cuprinde
întreaga suprafaţă a materialului;
 Accelerarea arderii. Flacăra se răspândeşte rapid cuprinzând întreg materialul, aceasta
crescând în intensitate în afara zonei de aprindere.
Ultimele două tipuri de comportament sunt caracteristice materialelor cu temperaturi de
iniţiere a focului relativ mici şi materialele uşor inflamabile. Aceste două comportamente se
manifestă în cazul materialelor ce au proprietatea de a autoîntreţine arderea.
Primele două tipuri de comportament sunt caracteristice materialelor greu inflamabile, cu
temperaturi de iniţiere a arderii relativ mari sau materialelor ignifugate. În industria materialelor
de construcţii se urmăreşte folosirea materialelor ce se încadrează în această categorie de
comportament. Acolo unde este necesară folosirea unor materiale uşor inflamabile, iar acestora nu
l-i se pot găsii substituenţi, se trece la ignifugarea lor. Dacă ignifugarea nu este posibilă sau
costurile pentru acest procedeu nu se justifică atunci se aplică metode constructive (de montaj)
pentru reducerea riscului de propagare şi dezvoltare a incendiului.
Pentru răspândirea incendiilor, marginea de extindere a flăcării transferă căldura înaintea sa.
Ca urmare, temperatura suprafeţei creşte şi atinge temperatura de aprindere a materialului sau
produsului (care îndeplineşte valoarea CHF) şi menţine temperatura până la producerea vaporiilor
generaţi de materialul sau produsul de aprinde (satisfacerea valoarii TRP). Pentru solide, rata
transferului de căldură este semnificativă pe unitatea de lungime a materialului x f .Rata răspândirea
flăcării este exprimat ca21:
20 Fernandez-Pello, A.C., and Hirano, T., “Controlling Mechanisms of Flame Spread” Combustion Science
&Technology, 32: 1–31, 1983.
43
xf
V=
t ig
Unde V este rata răspândirea flăcării (mm / s), xf este distanţa de propagare în mm, şi timpul
pentru aprinderea flăcării în secunde, pentru materiale termic subţiri şi respectiv groase. Astfel, rata
de răspândire a flăcării pentru materiale termic subţiri şi groase poate fi exprimată ca:
Comportamentul pentru material termic subţire:
} )} over {∆ {T} rsub {ig} dρc}
q}e + {q} rsub {f} rsup { −q¿pierdut
xf ¿
V =¿
unde q”f este fluxul de căldură transferat în direcţia de înaintare a flăcării (kW/m2) şi este
dependent de viteza de eliberare de căldură.
Comportamentul Material termic gros:
} )} over {∆ {T} rsub {ig} sqrt {kρc}}
} + {q} rsub {f} rsup { ¿
qe −q pierdut
1
2
x ¿
f
1
2
V =¿
Valorile q”e, q”f şi q”pierdut depind de o varietate de condiţii, cum ar fi forma, dimensiunea şi
aranjarea materialelor şi produselor, debitul de aer şi direcţia curenţilor de aer, orientarea faţă de
pereţii, de deschideri şi tavan, şi altele. În plus, q "f depinde de rata de eliberare de căldură şi relaţii
au fost dezvoltate între aceasta şi rata de răspândire a flăcării în diferite condiţii.
După ce flacăra sa extins pe toată suprafaţa expusă, arderea materialului atinge o intensitate
de vârf, arderea fiind mai apoi în scădere odată cu consumarea materialului sau produsului.
Intensitatea de ardere de vârf este, de asemenea, definită ca starea de ardere de echilibru. Ratele de
eliberare de căldură şi compuşi chimici sunt exprimate după cum urmează:
})
q }e + {q} rsub {f} rsup {−q ¿pierdut
} =∆ {H} rsub {ch} {m} ^ { ∆ H ch
Qch = ¿
∆Hg
21 . Quintiere, J.G., Principles of Fire Behavior, Delmar Publishers, New York, 1998.
44
})
q}e + {q} rsub {f} rsup { −q ¿pierdut
y
G}j = {y} rsub {j} {m} ^ {= j ¿
∆ Hg
unde Q”ch este randamentul chimic de eliberare a căldurii pe unitatea de suprafaţă a materialului sau
produsului (kW/m2), G"j este rata de eliberare a compusului j pe unitatea de suprafaţă a materialului
sau a produselor (g/m2s ), ΔHch este căldura de combustie chimică (kJ / g), iar yj este randamentul
compusului j ( adimensional ).
Următoarele sunt cele mai comune metode de propagare a flăcării şi caracteristice de creştere
a flăcării utilizate pentru măsurători în metodele de testare standard:
 viteza de propagarea flăcării pe suprafeţe orizontale, verticale sau înclinate;
 topirea, picurarea şi aprinderea materialelor din apropierea mostrei datorită picăturilor
incandescente;
 fluxul de căldură minim sau temperatura la suprafaţă pentru propagarea flăcării;
 concentraţie minimă de oxigen pentru propagarea flăcării;
 rata de eliberare de căldură în timpul propagării flăcării, creşterea ei şi arderea constantă;
 rata de eliberare de vapori, material, fum, CO, CO2 şi hidrocarburi în timpul răspândirii
flăcării, creşterii ei şi arderea de echilibru;
Următoarele sunt cele mai comune caracteristici ale intensităţii ardere a unui incendiu care
sunt utilizate pentru măsurătorile în metodele de testare standard:
 rata de eliberare de căldură;
 rata de eliberare de vapori de material, fum, CO, CO2, şi hidrocarburi;
Metodele de testare standard specifica aparate pentru a fi utilizate precum şi tipul de
măsurători care trebuie să fie făcute pentru a caracteriza propagarea flăcării, creşterea focului şi
intensitatea de arderea la materiale şi produse. Unele dintre metodele standard de testare specifică
teste la scară mică, în timp ce altele specifică teste intermediare şi pe scară largă. În cele mai multe
teste standard doar un număr limitat de caracteristici ale flăcării sunt cuantificate şi anume doar
acelea ce reprezintă un citeriu de performanţă necesar pentru atestarea produsului în cauză în
vederea încadrării lui în anumite clase de incendiu şi domenii de utilizare.
Numeroasele metode de testare dezvoltate la nivel global, în ciuda aspectelor comune ale
acestora, este imposibil descrierea lor într-o manieră generală. Multe dintre aceste teste capătă o
45
raspândire rapidă pe întreg mapamondul datorită informaţiilor esenţiale pe care le oferă în privinţa
proprietăţilor materialelor.
CAPITOLUL III. SUBSTANTE FOLOSITE LA IGNIFUGAREA
MATERIALELOR DE CONSTRUCȚII NOI
III.1. Introducere
În industria materialelor de construcţii materialele clasice (consacrate) tind sa fie înlocuite

cu materiale de natură plastică (polimeri) datorită beneficiilor aduse de acestea:
 Timp redus de montaj şi execuţie;
 Proprietăţi fizice asemănătoare materialelor de construcţii clasice;
 Degradare redusă în condiţii de mediu neprielnice;
 Cost redus;
 Densitate redusă (încărcare redusă a construcţiilor);
 Aspect plăcut şi multiple posibilităţi de finisare;
Prin prisma avantajelor şi datorită normativelor în vigoare ce nu specifică condiţii sau au
carenţe în condiţionarea utilizării acestor materiale, riscurile şi pericolele au caracter excepţional.
Astfel sunt înlocuite materiale precum sticla cu plexiglas (PMMA - polimetacrilat de metil (placi
acrilice, placi plexi, sticla acrilica, stiplex), sau panourile metalice cu panouri tip sandwich (spumă
poliuretanică) datoriă proprietăţilor fizice şi termoizolante specific. Pe termen lung această soluţie,
pe lăngă avantajele mai sus enumerate, pot aduce economii la costurile de întreţinere şi confort
termic însă, în condiţiile excepţionale ale dezvoltării unui incendiu aceste soluţii prezintă
numeroase riscuri:
 Propagare rapidă a flăcărilor;
 Îngreunează intervenţia echipajelor pentru salvarea eventualelor victime şi lichidarea
incendiului (fum dens şi gaze toxice, temperaturi mari de ardere, deformarea plastică a
elementelor constructive, efectul de topire şi picurare, etc.);
 Provoacă pagube mari în timp scurt;
 Posibilităţi multiple de propagare.
Astfel s-a dezvoltat o nouă ramură a industriei materialelor de construcţii, materiale
destinate ignifugării. În 1998, “industria ignifugărilor”din Statele Unite, Europa şi Asia a fost
46
evaluată la peste 2,1 miliarde de dolari şi a produs peste 1,14 milioane de tone de materiale. Pe piaţa
din SUA pentru anul 2000 a fost în valoare de 835 milioane dolari şi este de aşteptat să ajungă la
peste 2,4 miliarde de dolari la finele anului 2013, la o rată anuală de creştere de 5,1 – 10% (CCA
2002). Produse chimice halogenate în valoare de 329 milioane $ în 2000 sunt de aşteptate să ajungă
la o valoare de 684 milioane de dolari pana în 2013. Producţia de ATH şi trioxid de antimoniu a fost
evaluată la 381 milioane dolari în 2000. Pentru perioada 2012-2015, se estimează că piaţa mondială
de material ignifuge să crească la o rată de 3,5 la 4 la sută pe an, atât în volum cât şi ca valoare de
bază, în ciuda crizei economice internaţionale şi a căderii pieţei imobiliare22.
În tabelul III.1 sunt prezentate date semnificative în evaluarea pieţei şi industriei de
materiale folosite la ignifugare pentru anul 1998 iar în tabelul III.2 sunt prezentaţi principalii
dezvoltatori ai acestor materiale.
Tabelul III.1: Date reprezentative ale pieţei şi industriei de materiale pentru ignifugare pentru anul
1998
U.S.A. Europa Japonia Restul Asiei Valoare

Cantitatetotală
(mii de (mii de (mii de (mii de (milioane
(mii de tone)
tone) tone) tone) tone) de dolari
Compuşi
68,3 51,5 47,8 97 264,6 790
brominaţi
Compuşi
organici 57,1 71 26 19 175,1 435
fosforaţi
Compuşi
18,5 24,7 2,1 20 65,3 116
clorinaţi
Trihidrat
259 160 42 9 470 260
de alumină
Oxizi de
28 23 15,5 20 86,5 327,5
antimoniu
Alţi Nespecifica
42 29,8 10,5 83 149,5
compuşi t
total 476,6 360 143,9 165 1144,5 2,078
22 “Additives for Plastics” Marketing Report by Business Communications Company (BCC), May
2012.
47
Tabelul III.2: Principalii dezvoltatori de ignifuganţi pe piaţa mondială
Natura ignifugantului Dezvoltatori

Ameribrom
Great Lakes Chemical
Compuşi brominaţi Albemarle Corporation
Dead Sea Bromine
Tosoh
Akzo Nobel Chemicals
Compuşi organici fosforaţi Albright and Wilson
Daihachi
Akzo Nobel Chemicals
Albright and Wilson
Compuşi nanohalogenaţi Daihachi
Ajinomoto
Clariant
Bayer
Dover Chemical
Occidental Chemical
Alumina Trihydrate
Alcan Chemicals Ltd.
Alcoa
Aluchem
Compuşi clorinaţi J.M. Huber Corporation
Martinswerke Lonza
Nabeltec
Nippon Light Metal Company
Showa Denko
Sumitomo Chemical Co.
VAW
Compuşi ai melaminei DSM
Occidental/Laurel Industries
Oxizi de antimoniu Amspec Chemical Corporation
Nihon Seiko Co.
Sumitomo Metal Mining
Substanţe ignifuge sunt folosite în materiale plastice, deoarece acestea sporesc rezistenta
materialului la aprindere, şi odată ce are loc aprinderea încetinesc rata de răspândire a flăcării. Un
48
material plastic combustibil nu va devein neinflamabil prin încorporarea unui aditiv ignifug. Cu
toate acestea, aditivul ignifug polimer rezistă la aprindere pentru o perioadă mai lungă, prelungeste
timpul de arde, şi generează mai puţină căldură în comparaţie cu materiale plastice nemodificate .
Beneficiile materialelor plastice ignifuge au fost demonstrate prin compararea produselor
comerciale cu şi fără substanţe ignifuge. Utilizarea materialelor ignifuge conduce la un timp pana la
reactie prelungit. În mod tradiţional se folosesc fie compuşi halogenaţi cu trioxid de antimoniu ca
un agent sinergic, sau compuşi ai fosforului pentru diminuarea reactiei la foc a materialelor
termoplastice.
Compuşi anorganici cu un conţinut ridicat de apă, cum ar fi hidroxid de magneziu şi trihidrat
de alumină (ATH) sunt de asemenea utilizati. Adaosul de compuşi cu greutate moleculara redusa
acţionează ca umplutură sau pentru plastifierea polimerilor şi degradează proprietăţile mecanice şi
aspectul. Prelucrare poate deveni, de asemenea, mai complicata mai ales în producţia de piese
complexe sau foarte subtiri.
Utilizarea cu succes a materialelor ignifuge în produse termoplastice este un compromis sau
în cel mai bun caz o alegere echilibrata. Alegerea tipului de aditiv, a dimensiunii particulelor şi a
modului de dispersare a lor trebuie sa fie una optima pentru a prevenii degradarea. Alegerea
incorecta a dispersarii aditivilor solizi duce la reducerea proprietatilor materialului ignifugat.
Aditivii cu masa moleculara redusa vor plastifia polimerii cu masa moleculara mare în funcţie de
polaritate, dimensiuni şi de concentratie. Denaturarea la temperatura crescuta este drastic redusa la
constituirea unor astfel de materiale plastice aditivate. Stabilitatea la căldură şi lumina pot suferi
modificari drastice odata cu încorporarea materialelor halogenate.
O schimbare semnificativă a standardalor privind propagarea flacarii şi în ceea ce priveşte
evoluţia fumului reprezinta cerinte suplimentare în curs de dezvoltare. Multe din substanţele
ignifuge traditionale sporesc evolutia fumului, deoarece suprima propagarea flăcării. Materiale noi,
în curs de dezvoltatre sunt propuse pentru a echilibra rata de propagare a flacarii cu generarea
fumului.
Noi produse chimie pe bază de silicon câştigă teren ca substanţe ignifuge, fiind capabile sa
suprime flacara în polimeri, unde pot fi dispersate cu succes.
Tehnologia de nanocompozite are aplicaţii de nişă şi evoluţiia acesteia capătă amploare.
Nanocompozitele, în mare parte, sunt în prezent utilizate în combinaţie cu deja existentele ignifuge
biochimice. Cu toate acestea, este clară posibilitatea ca o astfel de tehnologie sa schimbe industria
produselor ignifuge în viitorul apropiat.
49
Acest capitol trece în revistă aditivii ignifugi, proprietatile lor chimie şi funcţionalitatea,
apoi, în ceea ce priveşte aplicarea lor în materiale plastice, subliniază efectele esenţiale asupra
performanţei mecanice, termice şi durabilitatea. Aditivi sunt clasificati ca halogenaţi, fosforici şi
anorganici.
III.2. Mecanismele de inhibare a flacării
Ciclul de un incendiu este cel mai bine descris de triunghiul arderii al lui Emmon din figura
III.1.
O sursă de căldură iniţiaza aprinderea flăcării care necesită în continuare combustibil şi
oxigen pentru a se autosusţinute şi să crească.
Figura III.1: Triunghiul de ardere al lui EMMON
50
Figura III.:2 Condiţionarea pirolizei de către aportul (fluxul) de căldură
Figura III.3: Procesul de piroliză descompunere-ardere
51
Pentru a opri focul, acest proces trebuie să fie întreruptă la una sau mai multe etape.
Substanţele ignifuge inhiba acest proces, în funcţie de mecanismul lor de acţiune, în una sau
mai multe etape critice (figura III.4). Literele (a), (b), (c), şi (d) corespund cu schema de la figura
III.4.23
Figura III.4: Etapele combustiei polimerilor

a) În faza de gaz - mecanismul de „otravire” a flacarii
Substanţe ignifuge care acţionează în faza de gaz sunt radicali liberi „necrofagi” ai
oxigenului sau ai radicalilor hidroxizi prezenti în faza de gaz. Halogenaţii chimici acţionează în
acest mod, de sine stătători sau în combinaţie cu trioxidul de antimoniu, în acest caz, oxihalogenaţii
antimoniului sunt radicalii „necrofagi” activi liberi. Unele substanţe chimice fosforoase, cum ar fi
fosfat de trifenil (trifenil fosfat /TPP), sunt cunoscute pentru acţiunea lor în faza de gaz, deşi ele par
să participe, de asemenea, la formarea de sticlă în faza solidă a reacţiei.
23 Price, D., Anthony, G., and Carty, P., “Polymer Combustion, Condensed Phase Pyrolysis and Smoke Formation,” in
Horrocks, A.R., and Price, D., eds., Fire Retardant Materials, CRC Press, 2000.
52
Răcirea.Substanţe ignifuge care se descompun prin reacţii endoterme vor răci mediu de
ardere şi, prin urmare, încetinesc reacţia. Trihidratul de alumină şi hidroxidul de magneziu
actioneaza într-un astfel de mod, prin eliberarea apei în reactia de descompunere endoterma.
Reducerea concentraţiei de oxigen.Concentraţia de oxigen activ în faza de gaz sustine
arderea de radicalilor de carbon şi conduce la degajarea de şi mai mult oxigen şi a radicalilor
hidroxil care propagă descompunerea. Eliberarea de gaze inerte într-un mediu de incendiu dilueaza
concentratia de oxigen activ şi frânează reacţia.
Mecanismul în faza solidă. Carbonizarea, prin produse chimice pe baza de silicon sau cu
conţinut de fosfor ce au posibilitatea de a iniţia reactia la temperaturi de piroliză ridicata, reacţii de
rupare alegaturilor în matricea polimerica, care creează o barieră eficientă pentru transferul de
caldura şi difuzia gazelor, oferind astfel o eficienta inhibare a flăcării. Aceste reacţii seamănă cu
reacţiile prezente în formarea de sticlă şi sunt catalizate de condiţii acide şi anumiţi cationi.
Efectul “Intumescence”. Termenul se referă la formarea unui caracter poros prin acţiunea
combinata a unei surse de carbon, un agent de expandare (gaz eliberat), şi un catalizator necesar
pentru a initia reacţia. Exemple de astfel de sisteme sunt combinaţii de alcooli (sursă de carbon),
compusi ai amoniului (eliberarea de NH3 ca agent de expandare), şi compuşi de fosfor, caz în care
acidul fosforic format în timpul pirolizei actioneaza ca şi catalizator al reactiei.
Alegerea unui aditiv ignifug depinde cel mai bun mecanism care poate fi exploatat pentru
matricea specifică a polimerului. Ca un exemplu, carbonizare nu poate avea loc la polipropilena,dar
este uşor posibilă la policarbonat şi oxid de polifenilenă.
III.3. Ignifuhanţi pe bază de materiale hidratate
În utilizarea tuturor mineralelor hidratate principiul de actionare este descompunerea lor prin
consumul de energie şi eliberarea de apă, rezultând în diluarea gazelor de ardere şi racirea
polimerului.
Alumina trihidrat. Minerale hidratate, cum ar fi ATH au un conţinut ridicat de apă şi
funcţionează ca substanţe ignifuge prin eliberarea de apă combinată chimic (34,6 la suta pentru
ATH), astfel răceste polimerul şi întârzie aprinderea. Descompunerea ATH este endoterma se face
prin urmatoarea reacţie:
Al ( OH )3 + Energie ( termic ă )= Al2 O3+ H 2 O
53
Un mecanism suplimentar de inhibare a arderii la folosirea ATH este faptul că dilueaza
gazele combustibile. Aceasta duce la eliberarea unei cantităţi de căldură mai reduse şi dezvoltarea
mai lentă a fumului. ATH începe sa elibereze apă la temperaturi ce pornesc de la 205 ° C. Tabelul
III.3 arată conţinutul de apă şi temperatura de descompunere pentru unele minerale hidratate24.
Principala utilizare a ATH în termoplastice este pentru izolatiile conductorilor şi materialelor
din poliolefine şi policlorură de vinil (PVC). Aceste materiale trebuie sa satisfacă anumite cerinţe iar
ATH este esenţială în atingerea criteriilor de performanţă în regim de eficienţa-cost.
Din cauza cantităţii crescute de ATH necesară pentru a îndeplini aceste cerinţe stricte,
trebuiesc utilizate nivelurile de încărcare de 40 – 60%. Uneori copolimeri speciali trebuie să fie
utilizaţi pentru a produce un material cu proprietăţile fizice acceptabile pentru a fi dezvoltate.
selecţii ale dimensiunii particulelor şi modificări ale suprafeţei de acoperire a ATH sunt disponibile
pentru a îmbunătăţi prelucrabilitatea şi proprietăţile mecanice. Modificatea suprafetei ajută la o mai
buna umezire a particulelor ATH, pentru a îmbunătăţi dispersia, precum şi pentru a permite o mai
bună rezistenţă la şoc şi alungire.
Tabelul III.3: Proprietăţi fizice ale Trihidratului de alumină, Hidroxidului de magneziu şi
Carbonatuluit de magneziu
Material
Trihidrat de Hidroxid de
Caracteristică Carbonat de magneziu
alumină magneziu
Material (Mg4(CO3)3(OH)24H2O)
(ATH) (Mg(OH)2)
Apă
34,6 31 20,2
(%)
Dioxid de carbon
- - 36,1
(%)
Temperatura minimă de
escompunere 205 320 230
(oC)
Entalpia descompunerii
-280 -382 -295
(cal/g)
Greutatea specifică
2,42 2,36 2,24
(g/cm3)
24 Green, J., “Flame Retardants and Smoke Suppressants,” in Lutz, J. T., and Grossman, R. F., eds., Polymer Modifiers
and Additives, Marcel Dekker, 2001.
54
Tabelul III.4 descrie efectul pozitiv al modificarii suprafetei de ATH în menţinerea
proprietatilor mecanice într-o formula de etilen-vinil copolimer acetat (EVA). Cu toate acestea,
modificarea suprafeţei poate avea un efect negativ asupra propagarii flacarii şi capacitatea de
pigmentare(colorare).
Hidroxid de magneziu şi carbonat de magneziu. Hidroxid de magneziu este un alt hidratat
mineral care este adesea utilizat în aplicaţii termoplastice loc de ATH. Temperatura pentru eliberarea
apei este mai ridicata fata de cea a ATH (320 faţă de 205 ° C), iar acest lucru îl face mai atractiv
pentru industria termoplasticelor utilizate în medii cu temperatură mai ridicata. Combinaţii de ATH
şi Mg (OH) 2 sunt uneori folosite pentru eliberarea apei şi răcirea într-un anumit interval de
temperaturi, reducându-se astfel eliberarea de căldură şi evoluţia fumului.
Mg(OH )2+ Energie ( termică )❑ MgO+ H 2 O
⇒
Aceleaşi precizari făcute pentru ATH se aplică şi pentru hidroxidul de magneziu: Tabelul
III.5 cuantifică îmbunătăţirea proprietăţilor mecanice ale unei formule de polipropilenă conţinând
hidroxid de magneziu filmat, comparativ cu o formula cu Mg fără strat protector (OH) 2. Rezistenţa
la apă şi rezistenţa chimică a substanţelor chimice de acoperire utilizate pentru ATH şi Mg (OH)2 au
o importanţă critica deoarece aceste formule trebuie să treacă teste stricte de performanţă cerute de
industria materialelor ignifugante.
Carbonatul de magneziu este un alt mineral hidratat ignifug important : se descompune în
CO2. Descompunerea acestuia începe la 230 ° C, dar continuă într-un interval de temperatură mai
larg. Proprietăţile fundamentale ale ATH, Mg (OH) 2, şi carbonat de magneziu sunt prezentate în
Tabelul III.3.
Tabelul III.4: Efectul acoperirii cu ATH
Acoperire
Test Neacoperit cu ATH Acoperit cu ATH
Aminosilane
Rezistenţă la rupere
9,5 12,4 11,5
(Mpa)
Alungirea la rupere
130 200 500
(%)
Indice de topire 10
kg-190oC 1,4 1,5 3,0
(g/10 min)
Rezistivitatea 1E8 1,6E12 1,5E12
volumului 28 zile-
50oC
55
(ohm-cm)
Tabelul III.5: Efectul acoperirii cu Hidroxid de Magneziu
Test Răşină normală Neacoperit Acoperit cu

Mg(OH)2
Rezistenţă la rupere 23 20,2 12,2
(Mpa)
Alungirea la rupere 280 1 224
(%)
Indice de topire 10 kg- 7 n/d 6,9
230oC
(g/10 min)
Rezistenţă la impact Nu se rupe 6,4 Nu se rupe
III.4. Ignifuganţi pe bază de halogeni
Principiul de functionare în utilizarea materialelor halogenate ignifuge este întreruperea

mecanismului de lanţ radical în faza de gaz. Următoarea schemă prezintă reacţiile apărute:
Eliberarea de radicali cu halogen ( X *= Cl * sau * Br) din inhibitorul R-X:
¿ ¿
R− X ❑ R + X
⇒
Formarea de hidroxizi de halogen (HX)

RH + X ¿ ❑ HX + R¿
⇒
Neutralizarea radicalilor bogati în energie

HX + H ¿ ❑ H 2 + X ¿
⇒
HX +O H ¿ ❑ H 2 O+ X ¿
⇒
III.4.1. Materiale pe bază de clor
Parafine clorurate. Parafine clorurate cu un conţinut maxim de clor la sută şi 75 la 76 sunt

fabricate prin clorurarea unei hidrocarburi de parafină. Ele reprezintă cei mai ieftini halogenaţi
ignifugi disponibili pe piaţă. La concentratii de clor cuprinse între 40 şi 60 la sută, produsele sunt
lichide de diferite vâscozităţi, în timp ce la nivelul de clor de 70 la suta devin solide.
56
Degradare termică se produce printr-o reactie de dehidroclorurare şi începe la temperaturi de
180 ° C. Pentru cele mai multe termoplastice cloruratele parafine au o stabilitate termică slabă,
limitând utilizarea lor la PVC, poliuretani şi unele aplicaţii speciale în polipropilenă şi polietilenă.
Parafine halogenate mixte (compuşi bromoclorinate) au fost, de asemenea dezvoltat pentru a
satisface cerinţe mai stricte privind inflamabilitatea. Astfel de produse conţin de obicei 27 la sută
clor şi 32 la suta brom.
Dechlorane Plus. Dechlorane Plus este un clor aliciclic stabil termic care conţine material
ignifug fabricat printr-o reacţie Diels Alder. Aceasta este una dintre cele mai vechi substanţe
ignifuge dezvoltate şi pusa în uz comercial de la mijlocul anilor 1960. Acesta are o stabilitate
termică remarcabila( punctul de topire este la aproximativ 350 ° C) şi cu un conţinut ridicat de clor
(65 la sută). Aceasta este disponibila în difarite dimensiuni ale particulelor pentru a satisface profilul
proprietatilor fizice necesar în diferite aplicaţii.
Tabelul III.6: Proprietăţile Dechlorane Plus
Caracteristică Dechlorane Plus

Aparenţă Solid cristalin alb
Conţinut de clor 65%
Punctul de topire 350oC
Greutatea specifică 1,8 – 2,0 g/cm3
Tabelul III.7: Caracteristicile formulelor pentru EVA
Formulă
Caracteristică
1 2
EVA (%) 47,9 47,9
Dechlorane Plus (%) 25 18
Clei(translink)(%) 20 9
Răşină Agerite (%) 0,7 0,7
ATO (%) 5 9
Luperox 500(peroxid) (%) 1,4 1,4
Mpa 12,7 14,0
Rezistenţă la rupere
Psi 1846 2034
Concentraţie de oxigen de inflamabilitate (%) 27 27
Alungirea la rupere (%) 298 262
57
Dechlorane Plus este utilizat în principal în poliolefine şi materiale de nylon. Pentru
polipropilenă, acesta este utilizat în conjuncţie cu trioxid de antimoniu şi borat de zinc ca sinergici,
în timp ce în nailon, trioxidul de antimoniu sau oxidul de fier pot fi utilizati ca agenţi sinergici.
Oxidul de fier dă o culoare roşie caracteristică şi este utilizat numai în situaţiile în care o astfel de
culoare poate fi tolerată. Tabelul III.6 prezintă proprietăţile tipice ale Dechlorane Plus. Tabelul III.7
descrie formulele şi proprietăţile de Dechlorane Plus EVA25. Acesta abordează cele mai uzuale două
formule.
III.4.2. Materiale bromurate.
Nu există nici un bromurat destinat ignifugării tuturor materialelor şi aplicațiilor din mase
plastice. Având în vedere mecanismul de acţiune al materialelor bromurate şi gama largă de
materiale termoplastice utilizate, acest lucru este uşor explicabil. Bromul actionează în fază gazosă.
Compuşii bromului ar trebui să fie puşi la dispoziţie la aceeaşi temperatură la care are loc piroliza
materialului termoplastic şi segmentele de radicali liberi difuzează, fiind disponibile în faza de gaz
pentru a reacţiona cu bromul. Ţinând cont de temperatura de piroliză a materialului termoplastic26
(Tabelul III.8), nici un compus bromurat nu poate fi folosit în afara plajelor de temperaturi. Un
aditiv de succes trebuie să fie stabil termic pentru a permite procesarea fără probleme şi să aibă
compatibilitate adecvată cu polimerul pentru a realiza bune proprietăţi mecanice şi pentru a evita
separarea fazelor (înflorirea). Tabelul III.9 enumeră cei mai importanţi aditivi ignifugi bromuraţii
dupa denumirea comercială şi aplicaţiile acestora.
Modul cel mai structurat de a prezenta materialele ignifuge bromurate este de a le clasifica
pe baza materiei prime bromurate utilizate la fabricarea lor. Şase tipuri de materiale bromurate sunt
în prezent disponibile în comerţ, iar acestea sunt derivate din diferite materii prime bromurate.
Anhidrid tetrabromftalic şi derivatele sale. Anhidrida tetrabromftalică şi derivatul său diol
sunt substanţele ignifuge utilizate în principal în poliesteri şi poliuretani. Acestea sunt rareori
folosite ca aditivi amestecaţi în termoplastice. Ester tetra bromo ftalat este utilizat în PVC, şi mai
multe variante există în lanţuri finale, în funcţie de alcoolul de pornire. Acest bromurat ftalat ester
este un plastifiant ignifug al PVC, iar utilizarea sa principală este în ultima generatie de conductori
dar are largi aplicaţii în industria PVC.
25Markezich, R.L., “Chlorine Containing Flame Retardants,” in Flame Retardants 101—Basic

Dynamics, FRCA Spring Conference, 1996, pp. 89–104.
26Hilado, C.J., Flammability Handbook for Plastics, 4th edition, Technomic Publishing Co., 1990.
58
Tabelul III.8: Temperaturile de aprindere pentru diverşi polimeri
Temperatura de autoaprindere
Polimer Temperatura de aprindere (oC)
(oC)
Polietilenă 341-357 349
Polipropilenă (fibre) 570
PVC 391 454
Acetat de PVC 320-340 435-557
Policlorură de Viliden
532 532
(PVDC)
Polistiren 345-360 488-496
Stiren acrilonitril (SAN) 366 454
ABS 466
Stiren metil metacrilat 329 485
Polimetil metacrilat (PMMA) 280-300 450-462
Acrilic (fibre) 560
Policarbonat 375-467 477-580
Nylon 421 424
Nylon 6,6 fibre 532
Politermide 520 535
Sulfat de polieter (PES) 560 560
Tetrapolifluoroetilenă 530
Celuloză nitrat 141 141
Celuloză acetat 305 475
Celuloză triacetat 540
Etil celuzoză 291 296
Poliuretan (spumă rigidă) 310 416
Fenolic (fibră de sticlă
520-540 571-580
laminată)
Melamină (fibră de sticlă
475-500 623-645
laminată)
Poliester (fibră de sticlă
346-399 483-488
laminată)
Silicon (fibră de sticlă
490-527 550-564
laminată)
Lână 200
59
Lemn 220-264 260-416
Bumbac 230-266 254
Tabelul III.9: Ignifuganţii Halogenaţi şi aplicaţiile lor
Ignifugant Aplicaţii
Policarbonat
Poliuretan
Elastomeri
Poliolefen
Polistiren
Adezivi
Poliester
Textile
Nylon
PVC
ABS
10.
11.
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
Fyrol PBR x x x x x
PHT4
Saytex RB-79 x x
DP-45 x x x x x
FR 1808 x
Saytex 102E x x X x x x x
Saytex 7010 x x
Saytex 8010 x x x X x x x
Saytex HBCD x x X
Saytex HBCD-SF x x X
Fireguard 8500 x x x x
Fireguard 7500 x x x x
Saytex RB100 x x
Saytex 120 x X x
Saytex BT-93 x X x x x
Saytex HP7010 x x x
Saytex HP-800 X x x
FR-1208 x x x
FR 613
FR 513 x
FR 522 x
FR 1025 x x x
Dechlorane Plus x x x X x x
Uniplex FRP 44-57 x
Uniplex FRP 45 x
60
Uniplex BAP 370 X x
EP-16 x x x
Esterii tetrabromobenzoati sunt o dezvoltare nouă în cazul în care materialul este un lichid şi
pot fi uşor încorporate în formule ale uretanului sau poliesterului. Produsele combina excelent
stabilitatea termică şi buna capacitate ignifugă. Tabelul III.10 prezintă unele proprietăţi fizice
pentru produsele din această familie chimică.
Hexabromocyclododecane (HBCD) şi derivaţii săi. Hidrocarburile aliciclice bromurate au,
în general, stabilitate termică redusă (mai puţin de 200 ° C). Cu toate acestea, ele sunt foarte
eficiente în ignifugarea polistirenului expandat extensibil şi extrudat. Concentraţii foarte mici, fără
trioxid de antimoniu ca sinergic, sunt pretabile pentru a premite materialelor din gama polistiren să
îndeplinească o varietate largă de cerinţe ale codului construcţiilor. HBCD este cel mai proeminent
membru al ramurii iar diferite versiuni ale HBCD stabilizat sunt disponibile în comerţ pentru a
permite o mai largă plaja de producţie a aplicaţiilor polistirenilor. Aceste materiale sunt stabilizate
prin adăugarea unor stabilizatori de proprietate, şi/sau prin selectarea celor mai stabili izomeri.
Prezenţa metalelor catalizează degradarea HBCD, mai ales stearatul de zinc folosit în polistiren ca
un lubrifiant, poate accelera descompunerea HBCD la temperaturile de prelucrare. Un mecanism
special de estompare a flăcării în polistiren este activat de scindarea în lanţ a HBCD reducând
greutatea moleculară şi accelerând picurarea.
Tabelul III.10: Proprietăţile aditivilor din gama esteri ftalaţi
Anhidridă Diol cu bazat pe

Proprietăţi
tetrabromoftalică PHT 4
Pulbere caramel Lichid vâscos
Aparenţă
cristalină maroniu închis
Cantitate de brom (%) 68,2 46
Plaja temperaturilor de topire 274-277 Lichid
5% (oC) 229 128
Pierderea în masă 10% (oC) 242 166
la topire 50% (oC) 277 319
95% (oC) 297 380
Greutatea specifică 2,9 1,9
Tetrabromobifenol A (TBBA) şi derivaţii lui. TBBA (denumit şi Tetra) este încă cel mai
folosit material ignifug, şi continuă sa fie de aproximativ 9-10 ani. Acesta este utilizat la fabricarea
răşinilor epoxidice pentru circuitele imprimate şi reacţioneză cu componentele acestei raşini. Acest
61
lucru determină o mai mare stabilitate termică şi propietăţi electrice excelente. în ciuda faptului că
s-au depus eforturi intense pentru înlocuirea sa cu alternative nonhalogen şi au fost produşi compuşi
chimici cu proprietăţi apropiate, o alternativă reală nu a fost găsită încă.
Principalii derivaţi ai TBBA sunt:
 PE-68 (derivatul 2,3 dibromofil eter al tetrabromobifenol A), o moleculă interesantă
datorită prezenţei simultane a brominei alifatice şi aromatice în aceiaşi moleculă. Este
nevoie de o concentraţie de 1,5 – 3 % din acest material pentru a trece aproape toate
testele de specialitate în domeniul siguranţei la foc. Singurul dezavantaj îl reprezintă
compatibilitatea redusă cu polipropilena.
 Oligomeri brominaţi. Au aproximativ aceleaşi proprietăţi ca şi TBBA dar cu o
concentraţie de brom de 52-58%. Se folosesc în mod special ca ignifuganţi pentru
policarbonaţi datorită stabilităţii termice ridicate şi a greutăţii moleculare ridicate.
 Oligomeri epoxidici brominaţi (BEO). BEO se produc în numeroase variante ce se
deosebesc prin greutatea moleculară şi se utilizează în industria termorăşinilor şi ABS.
Tabelul III.11 prezintă principalii oligomeri din această clasă după denumirile lor
comerciale, greutatea moleculară şi concentraţia de brom a lor. Proprietăţile mecanice şi
fizice originale ale materialelor tind să se păstreze la ignifugarea cu acest tip de aditivi.
Stabilitatea la radiaţii ultraviolete şi ridicata solubilitate în stireni îl face sa fie o alegere
viabilă pentru materiale translucide din poliesteri nesaturaţi. De asemenea oligomerii
epoxidici tribromofenol sunt disponibili şi rezolvă problema adeziunii la metale,
problemă apărută în procesul de modelare cu o durată mai lungă a oligomerilor epoxidici
brominaţi clasici.
Tabelul III.11: Proprietăţile oligomerilor epoxidici brominaţi
Denumire comercială Greutate moleculară Concentraţie de brom

F-2001 <1000 50
F-2016 1600 50
F-2300 3600 51
F-2400 5000 53
F-3014 1400 60
F-3020 2000 56
F-3516 1600 54
Oxizii difenilbrominaţi (DPO).
62
 Compusul oxid de decabromodifenil este un material solid cu punct de topire de peste
300oC şi este folosit la ignifugarea polipropilenei şi polietilenei detorită raportului
eficienţă-cost. Dezavantajul îl reprezintă tendinţa de “înflorire” (expandare) la niveluri
de concentraţie ridicată şi stabilitatea la lumină relative redusă. Trioxidul de antimoniu
este mereu folosit ca agent sinergic în cazul acestui compus brominat.
 Oxidul octabromodifenil este un amestec de oxizi difenil cu o plajă de topire cuprinsă
între 70 şi 150oC şi este folosit ca aditiv de ignifugare a ABS cu trioxid de antimoniu ca
agent sinergic. Datorită stabilităţii reduse la razele UV şi la unele condiţii de mediu,
folosirea acestuia în compoziţia ABS este contestată.
 Oxidul de pentabromodifenil este un lichid cu o văscozitate crescută. Utilizarea lui
rezolvă unele probleme de îmbinare cu eter fosfat, pentru ignifugarea spumei
poliuretanice flexibile.
Derivatele tribromofenolului. Compusul chimic de bază tribromofenol este folosit ca alcool
reactiv în aplicaţiile poliesterului nesaturat. Eterul alil rezultat, tribromofenilalil, poate fi folosit la
ignifugarea polistirenului sau în alte aplicaţii ale termoplasticelor. Prin reacţia tribromofenolului cu
dibromidetilenă se poate obţine tribromofenoxietan, sub denumirea sa comercilă, FF-680. Acest
compus cu temperatură de topire de aproximativ 225oC este un ignifugant excelent pentru aplicaţiile
ABS în termeni de stabilitate termică şi eficacitate. Singurul dezavantaj al acestui compus este
înflorirea/expandarea la prelucrarea la temperaturi înalte.
Dibromostiren sau Polistiren brominat. Polimerii brominaţi având ca bază variante de
polistireni se folosesc de regulă pentru obţinerea de produse/aplicaţii de temperatură înaltă.
III.5. Ignifuganţi nonhalogenaţi.
Trioxidul de antimoniu este un material nevolatil, sub formă de pudră albă, cu un punct de
topire situat la aproximativ 656oC, o greutate specifică de 5.7, şi o concentraţie de antimoniu de
83%. Pentru utilizarea în aplicaţii termoplastice sunt recomandate particule cu un diametru mediu
de 1.5µm datorită impactului major dovedit în comparaţie cu particulele de dimensiuni ce depăşesc
această valoare. Se foloseşte de asemenea acolo unde materialul trebuie să fie opac şi/sau acolo unde
aspectul pigmentar (culoarea) materialului este în tonuri alb-pastel. Particulele cu un diametru de
2.5-3.0 µm sunt utilizate în aplicaţii ale PVC şi ale altor materiale termoplastice unde sunt dorite
tonuri închise de culoare.
63
Trioxidul de antimoniu este utilizat ca agent sinergic în combinaţie cu marea majoritate a
ignifuganşilor halogenaţi în scopul reducerii concentraţiei acestora din urmă şi pentru obţinerea
unor performanţe de ignifugare mai bune decât folosind doar compuşii halogenaţi. În combinaţie cu
aceştia se formează, în primele faze ale arderii, la temperaturi reduse, compuşi oxihalogenaţi
(SbOX) şi trihalogenaţi de antimoniu (SbX3), substanţe volatile ce încetinesc procesul de ardere la o
plajă de temperaturi mult mai înaltă decât ignifuganţii halogenaţi de bază27. În procesul de ardere a
acestui amestec/compus apar următoarele reacţii:
0
Sb 2 O 3 +2 RX 250 C 2 SbOX + H 2 O
⇒
5 SbOX 245−280o C 2 Sb 4 O5 X 2+ SbX 3

⇒
o
4 Sb 4 O 5 X 2 410−475 C 5 Sb3 O 4 X +SbX 3
⇒
o
3 Sb 3 O4 X 475−565 C 4 Sb 2 O3 + SbX 3
⇒
În tabelul III.12 sunt prezentaţi câţiva ignifuganţi bromuraţi sub denumirea comercială,
concentraţia de brom din compoziţia acestora respectiv rata cantitativă de ignifugant la unitatea de
agent sinergic (trioxid de antimoniu).
Tabelul III.12: Rata masică optimă de ignifugant raportată la agentul sinergic (Trioxid de
antimoniu)
Ignifugant % Br Rată ignifugant/trioxide de antimoniu

BA-59P 58.8 2.8 :1
PE-68 67.7 2.43 :1
PE-68 alifatic 33.85 4.86 :1
BC-52 51.3 3.21 :1
BC-58 58.7 2.8 :1
CD-75P 74.4
FF-680 70 2.35 :1
DE-83R 83.3 1.97 :1
DE-79 79.8 2.06 :1
DE-71 70.8 2.32 :1
PDBS 80 59 2.79 :1
DP-45 45 3.66 :1
27 Troitzsch, J., International Plastics Flammability Handbook, 2nd edition, Hanser Publishers, 1990.
64
Existătotuşi câteva caracteristici datorită cărora trioxidul de antimoniu nu este recomandat ca
agent sinergic pentru ignifuganţii halogenaţi, şi anume:
 Antimoniul produce mult fum în procesul de ardere iar acest sens se folosesc compuşi ai
borului sau zincului pentru minimizarea emisiei de fum;
 Antimoniul produce un efect de incandescenţă, pentru minimizarea acestuia fiind
necesari tot compuşi ai zincului şi borului;
 Antimoniul aduce schimbări majore masei moleculare reducând astfel proprietăţile
mecanice ale polimerului;
 Trioxidul de antimoniu interferează în cadrul procesului în lanţ de scindare a HBCD aflat
în compoziţia polistirenului.
 În aplicaţii ale PET acesta se comportă ca un catalizator de depolimerizare, prin urmare
fiind de regulă înlocuit cu antimonatul de sodiu ca agent sinergic pentru ignifuganţii.
Aditivii fosforaţi .Principiul de acţiune al aditivilor fosforaţi (organici sau anorganici) este
formarea unui strat solid de suprafaţă datorită reacţiilor încrucişate. Pe lângă acest efect, aditivi
fosforaţi au dovedit şi mecanisme de încetinire a arderii în faza gazoasă.
(NH 4 PO3 )n →( HPO 3)n +n NH 3(latemperaturi T >250o C)
P→ P4 O10 →(HPO3 )n + H 2 O
Formarea stratului protector are loc datorită producerii de acid fosforic iar carbonizarea are
loc datorită eliberării apei.
(HPO3 )n+C x ( H 2 O) m →[ C ] x +( HOP3 )n ∙ m H 2 O
Clasele celor mai uzuali compuşi fosfaţi ignifuganţi sunt:

 Clorofosfaţi;
 Fosfaţi de amoniu;
 Esteri fosfaţi;
 Oxid de fosfină şi derivaţii acestuia;
 Fosforul roşu;
 Fosfonatele;
 Fosfat de diaminetilenă;
 Melamina şi derivatele acesteia;
65
În tabelul III.13 sunt prezentaţi cei mai utilizaţi ignifuganţi nanohalogenaţi după denumirile
comerciale ale acestora precum şi aplicaţiile în cadrul cărora aceştia sunt folosiţi.
Tabelul III.13: Aplicaţii de utilizare a ignifuganţilor nonhalogenaţi
Ignifugant Aplicaţii
Policarbonat
Poliuretan
Elastomeri
Poliolefen
Polistiren
Adezivi
Poliester
Textile
Nylon
PVC
ABS
10.
11.
1.
3.
5.
7.
8.
2.
4.
6.
9.
Akzo 701S x
Phosflex 21P x x x X X x
Phosflex 362 x X x
Phosflex 370 x X x
Phosflex 390 x x
Phosflex 61B x X
Fyroflex RDP x x x x x
Fyroflex BDP x x x X X x
Phosflex 179C x x x X x
Phosflex 179A x x x X x
Phosflex 90S x x x x x X X x
Phosflex TPP x x x
Phosflex 4 x X x
Phosflex T-BEP x X X x
Phosflex 112 x x X
Santicizer 142 x
Santicizer 144 x
Santicizer 147 x
Santicizer 154 x
Santicizer 2148 x
TOP x
CR 741C x x
Uniplex FRX x X X
Antiblaze 1045 x x
Antiblaze DMMP x
Fyrol 6 x
Antiblaze NR-25
66
CAPITOLUL IV. RISCURILE LA INCENDIU ALE BLOCURILOR
REABILITATE TERMIC CU POLISTIREN ŞI SOLUŢII
ALTERNATIVE PENTRU REDUCEREA LOR.
IV.1. Comportarea la foc a blocurilor reabilitate termic cu polistiren
Polistirenul expandat (EPS) precum şi cel extrudat (XPS) sunt materiale relativ noi pe piaţa
românească a izolaţiilor termice fiind introduse cu ceva timp (între 10 şi 30 de ani) în urma altor ţări
europene.
Fiecare material de construcţie se încadrează într-o anumită Euroclasă de siguranţă la foc
începând de la A (beton, sticlă, cărămidă) la E (textile, lemn netratat). Euroclasele sunt definite sub
codul SR EN 13501-1:2007 (cap. II) şi se bazează pe o serie de teste aplicate materialului şi trei
criterii de comportare respectiv inflamabilitatea, fumul şi contribuţia la incendiu prin felul în care se
descompun şi ard independent bucăţile desprinse din materialul în flăcări.
Figura IV.1 de mai jos ilustrează propagarea incendiilor pe faţadele clădirilor.
Figura IV.1: Propagarea incendiilor pefaţadele clădirilor28
28 http://www.construction-manager.co.uk/features/lakanal-house-price-failure/
67
Inflamabilitatea conform SR EN 13501-1 înseamnă printre altele şi cât durează până când
materialul testat intră în faza de flashover.
Polistirenul simplu, fie expandat sau extrudat, se încadrează în cea mai dezastruoasă clasă.
respectiv E, în care materialul se presupune atinge faza de flashover în mai puţin de 2 minute şi în
plus arderea sa contribuie semnificativ la dezvoltarea incendiului.
Oficial nu se ia în calcul polistirenul ci “sistemul de termoizolare“. Toate aceste sisteme de
termoizolare sunt alcătuite pe bază de polistiren şi foarte important, un strat acoperitor de tencuială
de ciment armat cu fibră de sticlă. Totul fixat mecanic pe faţada clădirii. Stratul acoperitor de
tencuială are rolul de protecţie în cazul unui incendiu şi reprezintă motivul principal datorită căruia
acest tip de material termoizolant nu rămâne în Euroclasa E ci urcă în Euroclasa B.
Îaceastă încadrare de succes este discutabilă iar în practică presupune atenţie maximă la
calitatea execuţiei. De exemplu, acum vreo zece ani branşa producătorilor de polistiren pentru
termoizolaţia clădirilor recomanda 10mm grosime a stratului protector de tencuială. Unele teste la
foc se aplică mostrelor cu 8mm tencuială. În timp grosimea acceptată s-a diminuat până la pelicula
aplicată în prezent.
Testarea la foc conform SR EN 13501-1 se face pe un produs instalat special pentru testare,
aşadar executat ireproşabil faţă de modul de execuţie pe şantier. Mai mult, testarea se face în
laboratoare de interior, la foc mic continuu, ceea ce a dus la o întreagă dezbatere legată de specificul
unui foc de exterior la scară mare pe faţadă
Euroclasa B pentru sistemul de termoizolare bazat pe polistiren, în principiu, înseamnă că
materialul respectiv deşi contribuie la dezvoltarea incendiului, nu duce la o situaţie de flashover în
primele 20 de minute. Practic înseamnă că victimele au 20 minute timp de evacuare iar pompierii tot
20 de minute timp de intervenţie eficientă.
Riscul major îl prezintă termoizolarea faţadelor înalte fără minimul de protecţie necesar aşa
cum se proiectează şi se execută în prezent în România.
Mai sus am arătat că diferenţa esenţială privind combustibilitatea materialului “polistiren”
faţă de produsul final “sistem termoizolant” este stratul acoperitor de tencuială armată cu fibră de
sticlă. Diferenţa între cele două materiale este ca de la Euroclasa E la Euroclasa B (conf. SR EN
13501-1) adică de la 2 minute la 20 de minute timp de reacţie.
Aşadar întreţinerea faţadei nu mai este doar o problemă de estetică urbană ci devine dintr-o
dată o problemă de siguranţă la incendiu.
68
Revenind la proiectarea acestor faţade, ce-i drept, bunele practici ar putea fi intuite de un
proiectant sau un verificator bun însă atât timp cât nu sunt reglementate fără echivoc, acestea rămân
la discreţia fiecăruia.Aici intervine compromisul financiar fiindcă, evident, măsurile suplimentare de
prevenţie costă. Înseamnă timp şi bani. Iar aici nu mă refer la măsurile active cum ar fi detecţia
focului, stingătoare, hidranţi, sprinklere, sistem de ventilaţie etc. ci la principiul din spatele oricărui
scenariu la foc: compartimentarea.
În cazul acestor clădiri compartimentarea se aplică faţadelor. Prin poziţionarea de bariere de
foc atât pe vertical dar mai ales pe orizontală, acestea vizând întreruperea procesului de ardere sau
încetinirea lui în vederea limitării/reducerii pagubelor, atât umane cât şi materiale.
Figurile IV.2 şi IV.3 ilustrează rezultate ale incendiilor cu propagare prin faţadă izolată
termic cu polistiren.
Figura IV.2: Incendiu cu propagare prin faţadă izolată termic cu polistiren Miskolc, Ungaria
69
Figura IV.3 Incendiu cu propagare prin faţadă izolată termic cu polistiren Târgu-Mureş, România
IV.2. Analiză experimentală comparativă a comportării la foc a fatadelor

blocurilor izolate termic cu polistiren respectiv vată minerala(U.S.A.,2003)
Experimental, pentru a compara două materiale se compar datele obţinute din încercări prin
teste standard. Testele standard presupun încercări la foc la scară redusă, fiind supuse acestor teste
mostre de material de dimensiuni mici. În condiţiile unui incendiu real materialele de construcţii pot
avea comportamente mult diferite. Materiale care în condiţii de test standard nu întreţin arderea, în
cadrul dezvoltativ al unui incendiu real acest material îsi schimbă proprietăţile prin depăşirea
temperaturilor ce se ating în cazul testelor standard. Un exemplu concret în acest sens este şi
polistirenul (atât cel expandat cât şi cel extrudat). La atingerea temperaturii de vaporizare (aprox
5000C) a unei mase mari de polistiren cantitatea de vapori degajată întreţine arderea şi determină
propagarea flăcărilor. De asemenea acest material prin efectul de topire poate genera apariţia de
focare secundare. În acest sens au fost propuse spre certificare teste la scară reală, în condiţii date,
condiţii considerate a fi cele mai favorabile dezvoltării incendiului şi deci cu riscuri şi pericole
semnificative. Aceste teste se apropie de reproducerea comportării la “incendiu” a materialelor şi nu
comportarea la “foc” a lor aşa cum se întâmplă în cazul testelor standar.
Testul prezentat în continuare, deşi nu face obiectul vreunui standard prezintă o paralelă între
2 incendii ale unor standuri experimentale dintre care singura diferenţă o reprezintă materialul
folosit la termoizolaţia construcţiilor.
În figura IV.4 este prezentat modelul standului experimental ca aspect exterior.
În acest test se studiază propagarea incendiilor pe faţadele clădirilor. În acest sens a fost
propus un stand ce imită la scară reală două camere suprapuse cu goluri situate pe aceiaşi faţadă.
Golurile de la etajul superior sunt vitrate şi constau în geam termopan dublu cu tâmplărie din
aluminiu iar cele de la etajul inferior sunt neprotejate.
70
Figura IV.4: Standurile experimentale (aspect exterior)

În tabelul IV.1 se specifică datele constructive ale celor două standuri.
Tabel IV.1: Caracteristicile standurilor experimentale
Stand nr. 1 EPS Stand nr. 2 MWR

(polistiren) (vată minerală)
Parapetul golurilor 1m 1m
Latura golurilor 0.7 m 0.7 m
Suprafaţa golurilor 0.49 m2 0.49 m2
Înălţimea camerelor 2.2 m 2.2 m
Suprafaţa camerelor 6 m2 (2*3) 6 m2 (2*3)
Materialul combustibil Lemn uscat Lemn uscat
Cantitatea materialului combustibil
22 Kg/m2 22 Kg/m2
raportat la suprafaţa camerei
Geam termopan dublu cu Geam termopan dublu cu
Tipul suprafeţelor vitrate
tâmplărie din aluminiu tâmplărie din aluminiu
Material termoizolaţie Polistiren expandat Plăci vată minerală
Grosime termoizolaţie 80 mm 80 mm
3
Densitate termoizolaţie 15 kg/m 18 kg/m3
Grosime tencuială 3 mm 3 mm
Adeziv termoizolaţie Mortar Mortar
În figurile IV.5 şi IV.6 sunt prezentate secţiunile sistemului de termoizolaţie cu polistiren,
respectiv vată minerală.
71
Figura IV.5: Secţiune sistem de termoizolaţie cu polistiren
Figura IV.6: Secţiune sistem de termoizolaţie cu vată minerală
În figura IV.7 este prezentat materialul combustibil, lemn uscat, sub forma unor paleţi.
72
Figura IV.7: Materialul combustibil (paleţi din lemn uscat)
Testul se desfăşoară pe parcursul a 10 minute, timp scurs de la iniţierea incendiilor până la

intervenţia echipajelor de stingere.
Pentru evidenţierea evoluţiei incendiului s-au folosit un număr de 5 termocupluri
poziţionate astfel (vezi figura IV.8):
 Termocuplu 1 – poziţionată pe stratul de geam exterior al ferestrei de la etajul superior;
 Termocuplu 2 – poziţionată pe stratul de geam interior al ferestrei de la etajul superior;
 Termocuplu 3 – poziţionată pe faţadă în zona limitatoare dintre etaje;
 Termocuplu 4 – poziţionată în partea superioară a golului de la etajul inferior;
 Termocuplu 5 – poziţionată în zona plafonului etajului inferior;
73
Figura IV.8: Poziţionarea termocuplurilor
În urma înregistrării datelor furnizate de aceste termocupluri a rezultat tabelul IV.4.

Tabelul indică cifra “0“ acolo unde zona de fixare a termocuplurii a fost afectată, însemnând
momente de atingere a unor temperaturi ce afectează materialul (sticlă – 800/900 0C, tencuială 1050-
11000C).
În figura IV.9 se prezintă rezultatele testării standului nr. 1 (polistiren) sub forma unui grafic
de temperaturi.
În figura IV.10 se prezintă rezultatele testării standului nr. 2 (vată minerală) sub forma unui
grafic de temperaturi.
La finalul testării se evaluează rezultatele prin prizma stării suprafeţelor vitrate ale celor
două standuri(vezi figura IV.11). Se constată că la standul experimental nr. 1 suprafaţa vitrată este
distrusă în totalitate pe cand în cazul standului nr. 2 aceasta nu a suferit vreo modificare datorată
incendiului.
74
Figura IV.9: Graficul temperaturilor pentru polistiren
Figura IV.10: Graficul temperaturilor pentru vată minerală
75
Figura IV.11: Rezultatul final al testului

În ciuda rezultatelor finale ce denotă riscuri majore ale sistemelor de izolaţie cu polistiren,
alţi factori determinanţi apar în ecuaţia alegerii sistemelor de termoizolaţie. În primul rând scopul
iniţial al alegerii unui sistem de izolaţie termică.
Izolaţia termică pe bază de polistiren este mai eficientă oferind o rezistenţă termica mult mai
mare faţă de cea pe bază de vată minerală. Pe lângă acest aspect se mai ia în considerare şi
densitatea materialului, polistirenul având o densitate mai mică.
În afară de aspectul termic al sistemelor de termoizolaţii avem şi un factor determinant la fel
de important: factorul financiar. Sistemul de izolaţie termică pe bază de polistiren este o soluţie
mult mai iefnină. Astfel având de ales între două sisteme de termoizolare, unul din polistiren şi unul
din vată minerală vom fi mereu constrânşi de aceşti factori să alegem în continuare sistemul pe bază
de polistiren. Acesta are un cost mai mic, o performanţă termică mai bună, încarcă mai puţin
structura constructivă a clădirii, iar aceşti factori au caracter curent spre deosebire de securitatea la
incendiu ce are caracter excepţional. Ca o soluţie la aceste inconvenienţe se poate adopta o variantă
alternativă a celor două sisteme şi anume Faţadele ventilate (cu alcătuire ventilată) prezentate pe
larg în subcapitolul următor.
76
IV.3. Faţade ventilate29 – Alternativă la reabilitarea termică
convenţională
Faţada ventilată (sinonim: faţadă cu alcătuire ventilată) este un sistem de faţadă în care una
dintre componentele sistemului este prevazută cu o lamă de aer (slab sau puternic) ventilată natural.
Lama de aer este amplasată între faţa exterioară a peretelui suport sau a stratului termoizolant (dacă
acesta există) şi faţa interioară a elementului de construcţie aflat între stratul de aer ventilat şi
atmosfera exterioară (structură care poate fi sau nu termoizolată, faţa exterioară putând fi opacă sau
vitrată).
Se recomandă adoptarea de sisteme de faţadă ventilată certificate sau agrementate, care vor fi
însuşite de proiectanţii de specialitate.
Foc standard exterior este foc standard care reprezintă expunerea feţei exterioare a unui
perete la un foc care poate ieşi de la o fereastră a clădirii, sau de la un foc care arde liber în exterior;
parametrii săi de evoluţie sunt stabiliţi conform SR EN 1991-1-2: 2004 Eurocod 1.
Lamă de aer (sinonim: strat de aer) reprezintă un strat caracteristic al alcătuirilor ventilate de
faţadă care este în contact cu aerul exterior clădirii prin intermediul golurilor, fantelor, decupajelor
practicate în stratul de finisaj (componenta de protecţie şi finisaj) a subansamblului de faţadă
considerat. Poziţia sa este între finisajul exterior şi componenta termoizolantă, în cazul pereţilor-
mantou sau între componenta de protecţie şi finisaj şi componenta rezistentă (elementul suport).
Rolul stratului de aer ventilat este în principal acela de a asigura egalizarea presiunii vaporilor de
apă între mediul exterior şi alcătuirea faţadei.
Securitate la incendiu
Condiţiile de comportare la foc şi măsurile de securitate în caz de incendiu ale principalelor
produse/elemente de clădire, materiale şi echipamente utilizate la proiectarea şi realizarea sistemelor
de faţade ventilate se prevăd obligatoriu în documentaţiile tehnice de către proiectanţii de
specialitate respectivi, astfel:
 arhitecţi: pentru conformare şi corelare, elemente de finisaj, elementele componente de
compartimentare interioară, închideri exterioare perimetrale, pereţi despărţitori, căi de
evacuare, protecţii ale golurilor funcţionale de comunicare, evacuări de fum prin tiraj
natural-organizat, tratamente termice, fonice şi hidroizolaţii, finisaje interioare şi
exterioare;
29 Normativ pentru proiectarea faţadelor cu alcătuire ventilată,15.11.2012
77
 ingineri structurişti: pentru sistemele de fixare;
 ingineri instalatori: pentru sisteme, echipamente şi instalaţii care interferează /
relaţionează cu sistemele de faţade ventilate. Ex.: canale de cabluri, reclame luminoase,
goluri pentru instalaţiile de ventilare, climatizare şi desfumare.
Materialele şi elementele de clădiri şi instalaţii, produse în ţară sau importate se folosesc în
condiţiile tehnice de utilizare a acestora, stabilite potrivit legii.
Conformarea la foc:
Peretii exteriori ai clădirilor, funcţie de rolul acestora, trebuie să îndeplinească condiţiile
minime de rezistenţă la foc pentru încadrarea în nivelul de stabilitate la incendiu / gradul de
rezistenţă la foc stabilit conform prevederilor reglementărilor tehnice specifice privind securitatea la
incendiu, aplicabile, în vigoare. Elementele componente ale sistemului de faţadă ventilată nu se iau
în considerare la stabilirea nivelului de stabilitate la incendiu / gradului de rezistenţă la foc.
Determinarea gradului de rezistenţă la foc / nivelului de stabilitate la incendiu a construcţiei se va
realiza conform prevederilor reglementărilor tehnice specifice privind securitatea la incendiu,
aplicabile, în vigoare.
Pereţii exteriori de separare a compartimentelor de incendiu, cu rol de pereţi antifoc, vor
avea rezistenţa la foc conform prevederilor reglementărilor tehnice specifice privind securitatea la
incendiu, aplicabile, în vigoare.
Practicarea golurilor în pereţii antifoc, va respecta prevederile reglementărilor tehnice
specifice privind securitatea la incendiu, aplicabile, în vigoare. (ex: obloane EI 90, cortine EI 90,
clapete EI 90, volete EI 90).
Rezistenţa la foc poate fi asigurată de suportul solid, tip b.a. sau zidărie. În cazul pereţilor
uşori, multistrat rezistenţa la foc se va atesta prin testarea tipului particular de perete împreună cu
faţada ventilată.
Sistemele de faţade ventilate nu vor crea goluri cu adâncimea mai mare de 5cm.
Continuitatea componentelor combustibile ale faţadelor ventilate trebuie să se întrerupă cel
puţin în dreptul rosturilor de tasare, dilatare sau seismice ale construcţiilor, prin sisteme cu produse
incombustibile de minimum 1 m lăţime, care să limiteze propagarea arderii.
Barierele rezistente reactive sau intumescente la foc sunt elemente orizontale şi verticale,
liniare, cu rol de întrerupere a efectului de coş în caz de incendiu a cavităţii/golului ventilate
existente în sistemele de faţadă ventilate. Aceste produse trebuie să fie E 30. Fixarea se va realiza
conform detaliului testat de producătorul barierei. În situaţia termoizolaţiilor combustibile din clasa
78
de reacţie la foc cel puţin C-s2, d0, prefabricate (conţin componenta de protecţie şi finisaj,
componenta termoizolantă şi golul de aer) se va analiza întreruperea pe toată grosimea elementului
prefabricat.
Figura IV.12: Exemplu de detaliu de realizare a întreruperii orizontale
Figura IV.13: exemplu de detaliu de realizare a întreruperii orizontale, sectiune
79
Sunt acceptate şi barierele incombustibile, metalice, cu o grosime minimă de 3mm, perforate
într-un procent de 25%. Barierele se vor proteja cu vopsea intumescentă astfel încât să asigure o
rezistenţă la foc de E30. Dimensiunile golurilor se vor corobora cu caracteristicile vopselei
intumescente aplicată, de persoane autorizate conform Ordinului Ministerului Administraţiei şi
internelor nr.87 /2010, pentru aprobarea Metodologiei de autorizare a persoanelor care efectuează
lucrări în domeniul apărării impotriva incendiilor,. Suprafaţa totală a găurilor/fantelor din ecranele
incombustibile, care fac legătura stratului de aer inferior cu stratul de aer superior, trebuie să fie de
cel putin 500 mm2/m de lungime de faţadă (se poate considera că o lungime de fatadă ventilată de 1
metru corespunde unei secţiuni de strat de aer ventilat de cca. 20000 mm 2. Pentru protecţia
anticorozivă a barierelor metalice, se vor utiliza şi prevederile reglementărilor tehnice privind
protecţia împotriva coroziunii a construcţiilor din oţel., aplicabile, în vigoare.
Figura IV.14: Exemplu de detaliu de realizare a întreruperii orizontale
80
Figura IV.15: Exemplu de detaliu de realizare a întreruperii orizontale, sectiune

Obturarea pe orizontală a stratului de aer între niveluri se poate realiza şi printr-o apărătoare
continuă din tablă din oţel galvanizat sau oţel inoxidabil cu o grosime de 15/10 mm, fixată pe
componenta rezistentă printr-o fixare la pasul de 1m.
Preîntâmpinarea propagării incendiului pe faţada ventilată trebuie realizată şi pe lungimea
construcţiei, nu doar pe verticala acesteia, indiferent de nivelul de stabilitate la incendiu / gradul de
rezistenţă la foc asigurat. Astfel la fiecare 20 de metri liniari de faţadă, sau rost de dilatare, de tasare
sau antiseismic, care survine primul se vor prevedea bariere rezistente la foc E 30. În situaţia în care
o faţadă are o lungime mai mică de 40 ml şi mai mare de 20 ml, atunci bariera rezistentă la foc se va
monta la jumătatea distanţei.
Figura IV.16: Exemplu de detaliu de realizare a întreruperii verticale
81
Figura IV.17: Exemplu de detaliu de realizare a întreruperii verticale

Preîntâmpinarea propagării incendiului pe faţada ventilată se tratează funcţie de modalitatea
de realizare arhitecturală.
În situaţia faţadelor pline, fără goluri vitrate sau alte goluri neprotejate, protecţia faţadelor
trebuie realizată:
 prin materialul finisajului sistemului de faţadă/ componenta de protectie şi finisaj;
 prin întreruperea ritmică a golului vertical din interiorul sistemului de faţadă;
 prin materialul pentru termoizolaţie / componenta termoizolantă;
 prin sistemul de fixare / componenta de prindere şi asamblare.
Prin ”alte goluri neprotejate” se înţeleg goluri pentru instalaţii cu dimensiuni mai mici de Ф
200 mm, sau de 200x200 mm2. Exemplu: goluri neprotejate, penetrările faţadelor cu coşurile de
evacuare a fumului de la centrale termice, canale de cabluri sau conducte.
În situaţia faţadelor ventilate cu goluri vitrate, protecţia faţadelor trebuie realizată:
 trebuie realizată prin componenta de protectie şi finisaj / materialul finisajului sistemului
de faţadă;
82
 prin întreruperea ritmică a lamei de aer / a golului vertical din interiorul sistemului de
faţadă;
 prin componenta termoizolantă / materialul pentru termoizolaţie;
 prin protecţia conturului golului vitrat sau neprotejat, ex: glafuri;spaleti,buiandrugi
 prin parapeţi cu înălţimea de cel puţin 1,20 m, etanşe la foc E 30 în dreptul planşeelor
sau ecrane cu înălţimea de minimum 0,50 m, etanşe la foc E 30. În situaţia în care
componenta suport este de tip multistrat, măsurile de întârziere a propagării incendiilor
pe exteriorul construcţiei vor fi dispuse în grosimea componentei suport sau în interiorul
clădirii (adiacent închiderii perimetrale), conf prevederilor normativului P118.
Prin componenta de prindere şi asamblare sau prin sistemele de fixare se înţelege ansamblul
format de dibluri, conexpanduri, holzsububuri, profile, cleme etc.
Prin “alte goluri” se înţeleg goluri pentru instalaţii cu dimensiuni mai mari de Ф=200 mm,
sau de 200x200 mm2. Exemplu: golurile pentru instalatiile de climatizare, pentru depresurizarea
spatiilor incendiate, conform SR EN 12101-6:2005 etc.
La proiectarea faţadelor ventilate a căror componentă de protecţie şi finisaj este reprezentată
de panouri fotovoltaice, vor fi avute în vedere şi următoarele:
 Deoarece panourile fotovoltaice produc energie electrică atâta timp cât sunt expuse la
radiaţie luminoasa atât naturală cât şi artificială, chiar şi pe durata incendiului, acestea
pot deveni reale pericole de electrocutare. Incendiul poate distruge izolaţia cablurilor
electrice provocând scurtcircuite în spatele panourilor fotovoltaice, iar personalul
serviciilor de urgenţă, private sau ale administraţiei de stat, este expus pericolului de
electrocutare pe timpul intervenţiei. Deasemenea incendiul poate deforma prin topire
cadrul metalic de montare (componenta de prindere şi asamblare) pierzându-se astfel,
împământarea (legatura la priza de pământ). Se menţionează că incendiile ce pot apare la
clădirile cu faţade ventilate conţinând panouri fotovoltaice, se vor trata de către echipele
serviciilor de urgenţă ca incendii la echipamente electrice.
 este interzisă protecţia golurilor de pe faţadă cu instalaţii de drencere atunci când sunt
situate la distanţe mai mici decât cele normate, conform prevederilor reglementărilor
tehnice specifice privind securitatea la incendiu, aplicabile, în vigoare;
 componenta termoizolantă a faţadei ventilate va fi incombustibilă, indiferent de
funcţiunea şi de regimul de înălţime al clădirii;
83
 componenta de prindere şi asamblare a faţadei ventilate va fi incombustibilă, indiferent
de funcţiunea şi de regimul de înălţime al clădirii. Se va asigura împământarea (legarea la
priza de pământ) conform prevederilor Normativului pentru proiectarea, executarea şi
exploatarea instalaţiilor electrice aferente clădirilor, indicativ I -7: 2011;
 sistemul de cabluri electrice din spatele panourilor fotovoltaice se va proiecta astfel încât
să preia dilatările termice posibile în spatele panourilor fotovoltaice;
 toate cablurile electrice vor fi rezistente la foc P30. Se admite gruparea cablurilor
electrice normale în tuburi (ţevi) incombustibile, capabile să preia dilatările termice ce
pot apărea în spatele panourilor fotovoltaice datorită efectelor termice;
 instalaţia electrică ce deserveşte sistemul de panouri fotovoltaice se va prevede şi cu un
sistem manual de decuplare, suplimentar faţă de sistemul de protecţie electrică obişnuit al
acesteia. Poziţia acestei acţionări manuale se va marca cu iluminat de siguranţă pentru
continuarea lucrului;
 sistemul de producere a energiei electrice cu panouri fotovoltaice integrat în fatada
cladirii trebuie proiectat astfel încât să decupleze total şi automat alimentarea cu energie
electrica a instalaţiei din clădire, atunci când alimentarea principală a clădirii, este
întreruptă de la reţeaua furnizorului si/sau a fost detectat un incendiu;
La proiectarea faţadele ventilate a căror componentă de protecţie şi finisaj este “verde”,
reprezentată de suportul pentru substrat, vor fi avute în vedere şi următoarele:
 Clasa de reacţie la foc a substratului care nu întotdeauna este pământul, se va realiza
conform tabelelor IV.5 ... IV.12, corespunzător funcţiunii clădirii;
 Se vor realiza sepărări verticale, incombustibile cu lăţimea de minimum 1.00 m, la
fiecare 20,00 ml. Astfel la fiecare 20 de metri liniari de faţadă, sau rost de dilatare, de
tasare sau antiseismic, care survine primul se vor prevedea fâşii incombustibile (A 1 sau
A2 s1,d0 / C0). În situaţia în care o faţadă are o lungime mai mică de 40 ml şi mai mare
de 20 ml, atunci fâşia incombustibilă se va monta la jumătatea distanţei. Se menţionează
că separarea verticală se referă la componenta de protecţie şi finisaj care trebuie sa fie
incombustibilă.
În funcţie de destinaţia şi tipul construcţiei, sistemul de faţadă ventilată se realizează,
conform prevederilor normativului ( ex.: locuinţe tabelul IV.2 şi ,pentru pentru funcţiuni
administrativetabelul IV.3).
84
Tabelul IV.2: Faţade ventilate pline cu goluri vitrate sau alte goluri neprotejate pentru locuinţe
Numărul de niveluri supraterane întreruperea

maxim admise se coroborează cu compone ritmică a golului
componenta componenta
prevederile reglementărilor nta de vertical din
termoizolan de prindere şi
tehnice specifice privind protecţie interiorul
tă asamblare
securitatea la incendiu, aplicabile, şi finisaj sistemului de
în vigoare faţadă
cel puţin cel puţin
Locuinţa unifamilială cel puţin
D s3, nu este cazul D s3, d1 /
max. P+E+M D s2, d0 / C3
d1 / C3 C3
Blocurile de locuinţe colective ≤
P+2E
cel puţin
Notă: nu se referă la construcţiile cel puţin
C s3, d1 /
încadrate în gradul de rezistenţă la C s2, d0 / C2
C2
foc / nivelul de stabilitate la
incendiu I, II şi III.
> P+2E şi < P+5E sau

cu până la 20 m înălţime
La fiecare al doilea nivel, începând cu nivelul parterului.

totală (până la coamă/atic)
măsurată faţă de terenul
carosabil adiacent accesibil
cel puţin
autospecialelor de intervenţie cel puţin
C s2, d0 /
ale pompierilor B s1, d0 / C1
C2
Notă: nu se referă la
A1, A2 s1, d0 / C0
construcţiile încadrate în
Blocurile de locuinţe colective
gradul de rezistenţă la foc /

nivelul de stabilitate la
incendiu I şi II.
≥ P+5E sau mai mult de 20 m

înălţime totală (până la
coamă/atic) măsurată faţă de
terenul carosabil adiacent
accesibil autospecialelor de
intervenţie ale pompierilor şi cel puţin
A1, A2 s1,d0 / C0
care nu sunt înalte sau foarte B s3, d0 /

înalte C1
incendiu I.
A1, A2
înalte sau foarte înalte s1,d0 /
C0
85
Tabelul IV.3: Faţade ventilate pline cu goluri vitrate sau alte goluri neprotejate pentru funcţiuni
administrative
Numărul de niveluri întreruperea

supraterane maxim admise ritmică a
se coroborează cu componenta golului componentă
componenta
prevederile reglementărilor de protecţie şi vertical din de prindere şi
termoizolantă
tehnice specifice privind finisaj interiorul asamblare
securitatea la incendiu, sistemului de
aplicabile, în vigoare faţadă
≤ P+3E
construcţiile încadrate în cel puţin cel puţin
gradul de rezistenţă la foc / C s2, d1 / C2 C s3, d0 / C2
incendiu I, II şi III.
> P+3E şi
≤ P+5E sau
La fiecare al doilea nivel, începând cu nivelul parterului.

cu până la 20 m înălţime
totală (până la coamă/atic)
măsurată faţă de terenul
carosabil adiacent accesibil
cel puţin cel puţin
cel puţin A2 s3, d0 / C1

autospecialelor de
B s3, d0 / C1 B s1, d0 / C1
intervenţie ale pompierilor
incendiu I.
> P+5E Sau mai mult de 20

m înălţime totală (până la
coamă/atic) măsurată faţă de
terenul carosabil adiacent
accesibil autospecialelor de
A1, A2 s1,d0 / C0
intervenţie ale pompierilor şi

cel puţin
care nu sunt înalte sau foarte
B s2, d0 / C1
înalte
incendiu I.
A1 sau A2 A1 sau A2
înalte sau foarte înalte
s1,d0 / C0 s1,d0 / C0
86
În situaţia în care se optează pentru o componentă de protecţie şi finisaj din lemn, aceasta se
poate încadra în clasele de reacţie la foc precizate în tabelele IV.5 .... IV.12, cu condiţia prezentării
agrementului tehnic valabil sau a încercarilor efectuate în laboratoare certificate. Se precizează că
protecţia materialelor lemnoase trebuie să reziste acţiunii UV.
Figura IV.17: Exemplu de întrerupere ritmică a golului vertical din interiorul sistemului de faţadă
Figura IV.18: Exemplu de protejare a şarpantei în relaţie cu o faţadă ventilată
87
IV.4. Studiu experimental asupra propagării incendiului pe faţadele
prevăzute cu barieră rezistentă la foc
În acest subcapitol mi-am propus să stabilesc principale caracteristici comportamentale ale

faţadelor termoizolate cu polistiren şi barieră rezistentă la foc din vată minerală. Această alcătuire
încetineşte propagarea incendiilor pe faţadele clădirilor la etajele superioare focarului prin
întreruperea ritmică (la nivelul plăcilor) a sistemului de termoizolaţie din polistiren cu un alt sistem
de termoizolaţie cu caracteristici comportamentale la fac mult diferite (în acest caz se foloseşte
sistemul de termoizolaţie cu vată minerală – material incombustibil).
Standul experimental este alcătuit dintr-un cadru din lemn cu lăţimea de 50 de cm. pe acest
stand se fixează două mostre de polistiren având între ele un gol despărţitor de 10 cm completat cu
vată minerală. Fiind un test nestandardizat la scară medie, se urmăreşte în principal comportamentul
materialelor în condiţiile date.
Alte material folosite:
 Pânză de bumbac (pentru întreţinerea arderii la nivelul inferior al standului şi pentru
fixarea polistirenului rezultat prin topire);
 Lampă cu gaz pentru iniţierea procesului de ardere;
Standul experimental este prezentat în figura IV.19 împreună cu materialele folosite.
În etapele arderii polistirenul are următorul comportament:
 Topirea are loc la temperature de 260-300oC. În această etapă polistirenul expandat
capătă un aspect cleios şi are un comportament aderent. Prin topire acesta se contractă cu
pâna la 96-98 unităţi procentuale din volumul total. În aceste condiţii acesta aderă atât la
suprafaţa adezivului aplicat anterior în procesul de execuţie a sistemului de
termoizolaţie cât şi la tencuiala aplicată.
 Aprinderea are loc la temperaturi de 360-380oC datorită vaporizării polistirenului. În
această etapă incendiul este întreţinut şi se propagă pe înălţime. Totodată are loc şi
fenomenul de picurare a polistirenului arzând şi desprinderea tencuielii cu particule de
polistiren arzânde. Fumul de culoare neagră rezultat în urma arderii are o toxicitate
puternică şi densitate mare.
În prezenta testare s-au folosit material cu principalele specificaţii prezentate în tabelul IV.4
(pentru polistirenul expandat), respective tabelul IV.5 (pentru vata mineral).
88
Tabelul IV.4: Specificaţii tehnice ale polistirenului utilizat
Producător EPan
Tip panou EPan 50
Rezistenţă la compresiune (KPa) 53
Grosime panou (mm) 50
Conductivitate termică (W/m*K) 0,045
Rezistenţă la încovoiere (KPa) 75
Rezistenţă la tracţiune (KPa) 50
Clasa de reacţie la foc B-s2,d0
Dimensiuni panou (mm) 50*500*500
Temperatură de topire (oC) 266
Temperatură de vaporizare (oC) 355
Tabelul IV.5: Specificaţii tehnice pentru vata minerală utilizată
Caracteristică UM Valoarea caracteristicii

Denumire producător MACON
Standard MW – EN 13162
Origine Bazaltică
Diametrul fibrelor Microni 4 ÷ 10
Higroscopicitate % 0,02
Conţinut liant % 0,5 ÷ 2.0
Umiditate % maxim 2
Polistirenul, contrar numeroaselor păreri nu este un material cu ardere autoîntreţinută.
Căldura degajată în timpul arderii nu este suficienă pentru reluarea ciclului de topire-vaporizare-
aprindere necesar însă, în condiţiile excepţionale ale unui incendiu, sursa de căldură (incaperea
incendiată) disipă energie termică sub aspectul fizic al unor limbi de foc pe suprafaţa clădirii,
asigurând un flux termic suficient de mare pentru a asigura atingerea temperaturii de vaporizare a
polistirenului (>240KW/m2 sau, raportat la unitatea de masă, aportul de energie>27,9MJ/Kg). Astfel
în cadrul testării am utilizat o pânză de bumbac ataşată la nivelul mostrei inferioare de polistiren
pentru a menţine un aport constant de căldură în vederea stabilirii unor caracteristici
comportamentale în cazul cel mai defavorabil (prezenţa continuă a sursei de incendiu). În acest caz
polistirenul topit va adera la pânza de bumbac şi va continua procesul pană la vaporizare (piroliză).
89
Figura IV.19: Standul experimental şi materialele folosite
Pentru a evidenţia influenţa vaporilor de polistiren asupra dezvoltării incendiului, în timpul

testării, a fost îndepărtată mostra de polistiren de la partea inferioară a standului. În decursul a doar
3-4 secunde flacările scad în intensitate (figura IV.20).
90
Figura IV.20: Intensitatea flăcărilor în prezenţa şi respectiv în lipsa mostrei de polistiren
Cel mai semnificativ risc în cadrul incendiilor de faţade termoizolate cu polistiren îl

reprezintă fenomenul de picurare reprezentat de căderi de picături arzânde (figura IV. 21). Acest
fenomen reprezintă totodată şi mijloc de propagare a incendiului prin posibilitatea iniţierii de focare
secundare (figura IV.22).
Figura IV.21: Fenomenul de picurare
91
Figura IV.22: Focare secundare rezultate în urma fenomenului de picurare. Detaliu
Figura IV.23: Ardere generalizată a pânzei de bumbac
92
O altă caracteristică comportamentală de bază o reprezintă durata relative scurtă de atingere
a punctului de flashover (t <70 s), figura IV.23. Această caracteristică este determinată de
temperatura mică a punctului de piroliză al polistirenului expandat.
Aspectul final al standului experimental (figura IV. 24) precum şi al mostrelor de material
utilizate (figura IV.25) demonstrează eficienţa procesului de diminuare a fluxului termic propagat la
nivelul superior prin întreruperea faţadelor cu rosturi prevăzute cu umplere din material cu
funcţiune de barieră ignifugă. Astfel rata transferului de flux termic se reduce cu până la 30-40%.
Figura IV.24: Standul la finalul testului
93
Figura IV.25: Materialele la finalul testului

Prin reducerea transferului de căldură se obține o incetinire a procesului de ardere sau, în
cazul cel mai favorabil, se obține întreruperea procesului și împiedicarea propagării incendiului la
nivelele superioare ale clădirii.
94
CONCLUZII
În ultimul deceniu, la scară mondială materialele de construcții clasice au început să fie

înlocuite cu alte materiale cu proprietăți asemanătoare. Multe dintre aceste materiale fac parte din
sfera termoplasticelor (polimeri), o industrie cu o evoluție exponențială. Apariția acestor materiale a
dus la apariția altor tipuri de riscuri la incendiu. Dacă în trecut problema esențială în cazul unui
incendiu o constituia prăbușirea clădirilor ca urmare a expunerii structurii acestora la un nivel de
temperatură într-un interval de timp ce poate fi estimat, la construcțiile ce au în componența lor
materiale termoplastice riscurile se suplimentează. Materialele termoplastice supuse incendiului au
degajări de fum și gaze toxice ridicate, prezintă temperaturi de topire și de aprindere mai scăzute,
presupun risc de explozie și nu în ultimul rând prezintă și riscul de picurare, toate acestea fiind atent
dezbătute în prezenta lucrare.
Printre proprietățile ce recomandă folosirea materialelor termoplastice
distingem: elasticitate și proprietăți mecanice superioare, proprietăți termoizolante, costuri reduse,
atât cele de producție cât și pentru montaj, etc..
În ciuda acestor proprietăți există păreri contradictorii legate de folosirea acestor materiale
mai ales cu privire la compoetarea la foc a materialelor termoplastice.
Pentru îmbunătățirea proprietăților la incendiu au fost dezvoltate numeroase metode, dintre
care în prezenta lucrare am abordat şi analizat acele metode cu o contribuție substanțială:
ignifugarea şi montaj preferențial.
În vederea studierii proprietăților la incendiu ale materialelor de construcții termoplastice s-a
constatat o ineficiență a metodelor standard de testare (cele la scară redusă), cu un puternic caracter
teoretic și ce presupun numeroase măsurători și determinări. Pentru a satisface acest neajuns au fost
concepute/propuse teste la scară reală, apropiind astfel conceptul de ”comportare la foc” cu cel de
”comportare la incendiu”, bazate atât pe studiul matematic, măsurarea rezultatelor dar și pe
observarea vizuală a fenomenelor.
95
BIBLIOGRAFIE
1. Ionel – Puiu GOLGOJAN, Ştefan VINTILĂ - Clase de reacţie la foc utilizate în ingineria securităţii
la incendiu
2. Ir. J.F. Denoël - Fire Safety and Concrete Structures, 2007
3. Documentul interpretativ nr.2/1994 referitor la concepţia privind siguranţa la foc.
4. Tudorel MATEI, Alin BUNGHEZA - Condiţii de introducere pe piaţă a produselor pentru construcţii,
cu rol de satisfacere a cerinţei de securitate la incendiu
5. ISO/TC 22898/2006 – Review of outputs for fire containment tests for buildings in the context of fire
safety engineering
6. Hall, J.R. (Editor), “ASTM’s Role in Performance-Based Fire Codes and Standards,” ASTM STP
1377, American Society for Testing and aterials, West Conshohocken, PA, 1999.
7. Hilado, C.J., Flammability Test Methods Handbook, Technomic Publication, Westport, CT, 1973.
8. European Committee for Standardization (CEN) (http://www.cenorm.be/)
9. Mark, J.E. (Editor), Physical Properties of Polymers Handbook, American Institute of Physics,
Woodbury,NY, 1996
10. Lyons, J.W., The Chemistry and Uses of Fire Retardants, John Wiley and Sons, New York, 1970.
11. Harper, C.A. (Editor), Handbook of Materials for Product Design, 3rd edition, McGraw-Hill
Handbooks,McGraw-Hill, New York, 2001.
12. Domininghaus, H., Plastics for Engineers—Materials, Properties, Applications, Hanser Publishers,
New York, 1988.
13. Tewarson, A., and Pion, R.F., “Flammability of Plastics. I: Burning Intensity,” Combustion and
Flame, 26:85–103, 1976.
14. Lyon, R.E., Solid-State Thermochemistry of Flaming Combustion, Technical Report DOT/FAA/AR-
99/56,Federal Aviation Administration, Airport and Aircraft Safety, Research and Development
Division, William J. Hughes Technical Center, Atlantic City, NJ, July 1999.
15. Fernandez-Pello, A.C., and Hirano, T., “Controlling Mechanisms of Flame Spread” Combustion
Science &Technology, 32: 1–31, 1983
16. ISO Standards (http://www.iso.ch/iso/en/isoonline.frontpage).
17. ASTM Standards (http://www.astm.org).
18. Hirschler, M.M., “(a) Heat Release from Plastic Materials,” Babrauskas, V., and Grayson, S.J.
(Editors), Heat Release in Fires, E & FN Spon, Chapman & Hall, New York, 1992, pp. 375–422.
19. Tewarson, A., Khan, M.M., Wu, P.K.S., and Bill, R.G., “Flammability of Clean Room Polymeric
Materials for the Semiconductor Industry,” Journal of Fire and Materials, 25: 31–42, 2001.
20. Fernandez-Pello, A.C., and Hirano, T., “Controlling Mechanisms of Flame Spread” Combustion
Science &Technology, 32: 1–31, 1983.
21. Quintiere, J.G., Principles of Fire Behavior, Delmar Publishers, New York, 1998.
22. “Additives for Plastics” Marketing Report by Business Communications Company (BCC), May
2012.
23. Price, D., Anthony, G., and Carty, P., “Polymer Combustion, Condensed Phase Pyrolysis and Smoke
Formation,” in Horrocks, A.R., and Price, D., eds., Fire Retardant Materials, CRC Press, 2000.
24. Green, J., “Flame Retardants and Smoke Suppressants,” in Lutz, J. T., and Grossman, R. F., eds.,
Polymer Modifiers and Additives, Marcel Dekker, 2001.
25. Markezich, R.L., “Chlorine Containing Flame Retardants,” in Flame Retardants 101—Basic
Dynamics, FRCA Spring Conference, 1996, pp. 89–104.
26. Hilado, C.J., Flammability Handbook for Plastics, 4th edition, Technomic Publishing Co., 1990.
27. Troitzsch, J., International Plastics Flammability Handbook, 2nd edition, Hanser Publishers, 1990.
28. http://www.construction-manager.co.uk/features/lakanal-house-price-failure/
29. Normativ pentru proiectarea faţadelor cu alcătuire ventilată,15.11.2012
96

Comportare La Foc A Materialelor de Constructie PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Comportare La Foc A Materialelor de Constructie PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ACADEMIA DE POLIŢIE “Alexandru Ioan Cuza”

Prin prezenta, declar pe proprie răspundere că Lucrarea de diplomă cu titlul “Comportarea la

Autor: Marian PIPIN

LISTA TABELELOR/ LIST OF TABLES.......................................................5

LISTA DE FIGURI/ LIST OF FIGURES.......................................................7

CAPITOLUL I.................PERFORMANŢA DE REACŢIE LA FOC ŞI ATESTAREA

I.2. Reacţia la foc a produselor pentru construcţii. Clase de reacţie la foc...........15

I.3. Performanţa de reacţie la foc a produselor pentru construcţii (exceptând

I.4. Produse pentru acoperisuri supuse cerinţelor se securitate la incendiu.........21

I.5. Ingineria securităţii la incendiu...................................................................23

I.6. Atestarea conformităţii produselor pentru construcţii cu rol în securitate la

CAPITOLUL II.COMPORTAREA LA FOC A MATERIALELOR DE

II.3. Topirea şi modificarea proprietăţilor mecanice.............................................32

II.4. Descompunerea şi vaporizarea....................................................................34

II.5. Aprinderea materialelor..............................................................................37

II.6. Răspandirea flăcării şi arderea....................................................................44

CAPITOLUL III.. .SUBSTANTE FOLOSITE LA IGNIFUGAREA MATERIALELOR

III.2. Mecanismele de inhibare a flacării...............................................................51

III.3. Ignifuhanţi pe bază de materiale hidratate..................................................54

III.4. Ignifuganţi pe bază de halogeni...................................................................57

III.5. Ignifuganţi nonhalogenaţi...........................................................................64

CAPITOLUL IV.....RISCURILE LA INCENDIU ALE BLOCURILOR REABILITATE

VI.1. Comportarea la foc a blocurilor reabilitate termic cu polistiren.....................68

VI.2. Analiză experimentală comparativă a comportării la foc a fatadelor blocurilor

VI.3. Faţade ventilate – Alternativă la reabilitarea termică convenţională..............78

VI.4. Studiu experimental asupra propagării incendiului pe faţadele prevăzute cu

TABELUL I.1 CRITERIILE DE PERFORMANŢĂ PENTRU CLASIFICAREA PRODUSELOR

FIGURA I.1: ÎNCADRAREA PRODUSELOR PENTRU CONSTRUCŢII ÎN CLASE DE

Comportarea la foC reprezintă totalitatea schimbarilor fizice si chimice intervenite atunci

Cerinţa esenţială de securitate la incendiu a clădirilor înglobează prevederi privind

I.2. Reacţia la foc a produselor pentru construcţii. Clase de reacţie la foc.

Simbol criteriu de performanţă

Noua clasificare Vechea clasificare

2 Ir. J.F. Denoël - Fire Safety and Concrete Structures, 2007

A2-s1, d0 A2-s1, d1 A2-s1, d2 B-s1, d0 B-s1, d1 B-s1, d2

Indicativele asociate claselor de reacţie la foc a produselor pentru construcţii (exceptand

Clasa de reacţie la A1 A2–s1÷s3, d0÷d1

Clasa de combustibilitate C3 (CA2c) C4 (CA2d)

Comisia europeană a decis asupra criteriului de performanţă FIGRA să stea la baza

Tabelul I.5: Clasificarea produselor pentru construcţii după indicele FIGRA

Euroclasa de Timpul de producere a

A1 Mai puţin de 0,15 Nu produce flashover

Flashover în mai puţin de 2

F Fără performanţă determinată

I.4. Produse pentru acoperisuri supuse cerinţelor se securitate la incendiu

Deoarece la nivel european nu există în prezent o metoda de încercare armonizată s-a

Metodă de Clasă Criterii de clasificare

FROOF(t2) Nicio performanţă determinată.

I.5. Ingineria securităţii la incendiu

3 Documentul interpretativ nr.2/1994 referitor la concepţia privind siguranţa la foc.

Producerea şi comercializarea materialelor destinate construcţiilor se desfăşoara sub

4 Tudorel MATEI, Alin BUNGHEZA - Condiţii de introducere pe piaţă a produselor pentru

Clasa Sistemul de atestare a conformităţii

A1*, A2*, B*, C* 1

A1**, A2**, B**, C**, D, E 3

Sarcini dedicate Sarcini dedicate

- Testele iniţiale - Controlul producţiei

Pentru supravegherea modului de introducere pe piaţă a produselor pentru construcţii cu rol

CAPITOLUL II. COMPORTAREA LA FOC A MATERIALELOR DE

Diverse produse utilizate în industria constructiilor şi amenajarilor interioare sunt construite

8 European Committee for Standardization (CEN) (http://www.cenorm.be/)

II.3. Topirea şi modificarea proprietăţilor mecanice

La expunerea la căldură, termoplastice şi elastomeri se înmoaie, se topesc, apare efectul de

A1, A2, B, C 1

A1, A2, B, C, D, E 3