Digitally signed by

Library TUM
Reason: I attest to the
accuracy and integrity
of this document
UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

Ion COBUŞCEAN

PREGĂTIREA TACTICĂ A EFECTIVULUI

FORMAŢIUNILOR DE POMPIERI

Ciclu de prelegeri

Chişinău
2016
0
 UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

FACULTATEA CADASTRU, GEODEZIE ŞI

CONSTRUCŢII
CATEDRA SECURITATEA ACTIVITĂŢII VITALE

Ion COBUŞCEAN

PREGĂTIREA TACTICĂ A EFECTIVULUI

FORMAŢIUNILOR DE POMPIERI

Ciclu de prelegeri

Chişinău
Editura „Tehnica-UTM”
2016
1
CZU 614.84(075.8)
C 58

Ciclul de prelegeri Pregătirea tactică a efectivului

formaţiunilor de pompieri inserează problemele de pregătire
tactică a efectivului formaţiunilor de pompieri în conformitate cu
cerinţele contemporane referitor la salvarea persoanelor şi
stingerea incendiilor. Aici sunt expuse acţiunile de luptă
consecutive ale tuturor serviciilor formaţiunilor de pompieri.
În calitate de curs universitar este destinat studenţilor şi
masteranzilor specialităţii Inginerie antiincendii şi protecţie civilă,
cât şi perfecţionării măiestriei efectivului formaţiunilor de
pompieri.

Autor: conf. univ., dr. Ion Cobuşcean

Recenzent: conf. univ., dr. Efim Olaru

DESCRIEREA CIP A CAMEREI NAŢIONALE A CĂRŢII

Cobuşcean, Ion.
Pregătirea tactică a efectivului formaţiunilor de
pompieri: Ciclu de prelegeri / Ion Cobuşcean; Univ. Tehn. a
Moldovei, Fac. Cadastru, Geodezie şi Construcţii, Catedra
Securitatea Activităţii Vitale. – Chişinău: Tehnica-UTM, 2016.
– 212 p.
Bibliogr.: p.208 (9 tit.). – ISBN 978-9975-45-426-1.
614.84(075.8)
C 58

ISBN 978-9975-45-426-1 ©UTM, 2016

2
 INTRODUCERE

Dezvoltarea contemporană a ştiinţei şi tehnicii, elaborarea

noilor procese tehnologice, utilizarea multor materiale sintetice cu
diverse caracteristici de inflamabilitate creează un pericol sporit de
incendiu la obiectele economiei naţionale, în clădirile
administrative şi locative.
În legătură cu situaţia dată trebuie efectuată instruirea
efectivului formaţiunilor de pompieri pentru a asigura salvarea
oamenilor, a bunurilor materiale ale organizaţiilor şi populaţiei.
Direcţia principală a instruirii eficiente a întregului efectiv de
pompieri este pregătirea tactică. Pregătirea tactică are scopul de a
înzestra efectivul cu cunoştinţe teoretice şi deprinderi practice
pentru a putea determina fenomenele care pot apărea la
dezvoltarea şi stingerea incendiului, a analiza corect situaţia creată
la incendiu, a prevedea complicaţiile posibile, a lua decizii corecte
de stingere a incendiului, a concentra rapid forţele şi mijloacele,
orientându-le în direcţia decisivă a acţiunilor de luptă, a lichida cu
pricepere incendiul.
În cadrul pregătirii tactice, fiecare participant la instruire va
obţine cunoştinţele necesare pentru a participa operativ şi rapid la
soluţionarea problemelor concrete de salvare şi stingere a
incendiului, asigurând securitatea proprie, a colegilor şi
sinistraţilor, cât şi păstrarea bunurilor materiale.
Pregătirea tactică prevede cunoaşterea modalităţilor
contemporane de instruire a întregului efectiv de pompieri devotat
Patriei, capabil să acţioneze cu jertfire de sine în cadrul acţiunilor
de stingere a incendiului, să manifeste bărbăţie, curaj, iniţiativă,
isteţime şi rezistenţă.

3
 1. Bazele pregătirii tactice
Apărarea împotriva incendiilor în condiţiile contemporane
ale progresului tehnico-ştiinţific se complică considerabil în
legătură cu implementarea în producţie a noilor procedee
tehnologice, a multor materiale şi substanţe cu pericol sporit de
incendiu şi explozie.
În aceeaşi măsură devin mai dificile şi condiţiile de
executare a sarcinii principale a formaţiunilor de pompieri –
salvarea persoanelor, a bunurilor materiale şi lichidarea incendiilor
în dimensiunile existente la sosirea pompierilor pe teren.
Pentru îndeplinirea rapidă a misiunii principale, concomitent
cu dotarea tehnică, este necesară pregătirea tactică a întregului
efectiv de pompieri.
Sarcinile pregătirii tactice a formaţiunilor de pompieri sunt:
- studierea elementelor situaţiei la incendii;
- perceperea esenţei acţiunilor de luptă ale serviciului de
pompieri;
- elaborarea procedeelor şi modalităţilor de salvare a
persoanelor, bunurilor materiale şi de stingere a incendiilor;
- elaborarea mijloacelor, principiilor şi metodelor de
perfecţionare a pregătirii tactice şi psihologice a întregului efectiv
al formaţiunilor de pompieri.

1.1. Scopurile şi sarcinile pregătirii tactice

Pregătirea tactică se efectuează în baza planurilor şi
programelor determinate. Teoria pregătirii tactice se bazează pe
forme organizatorice raţionale de instruire a pompierilor, a
formaţiunilor şi conducătorilor la stingerea incendiilor în diverse
situaţii.
Dezvăluind particularităţile de instruire la stingerea
incendiilor, teoria pregătirii tactice argumentează atât principiile,
metodele şi procedeele principale de instruire, cât şi condiţiile de
aplicare practică a lor. Scopul sensului practic al pregătirii tactice
prevede instruirea personalului formaţiunilor de pompieri pentru

4
stingerea incendiilor posibile în diferite împrejurări. Pregătirea
tactică se organizează şi se petrece în legătură cu particularităţile
contemporane de stingere a incendiilor şi caracterul sarcinilor de
luptă care vor fi executate la stingerea incendiilor.
Datorită pregătirii tactice, efectivul formaţiunilor de
pompieri însuşeşte teoretic şi practic diferite metode şi procedee de
localizare şi stingere a incendiilor. Pompierii studiază măiestria de
efectuare a acţiunilor de ofensivă şi apărare, de activitate în diferite
situaţii, de acţiune ziua şi noaptea, la înălţime şi în subsoluri, în
condiţii de temperaturi înalte şi joase ş.a.
În cadrul pregătirii tactice, pompierilor calităţi intelectuale şi
morale, voinţă, sporesc capacităţile fizice.
În cadrul instruirii trebuie avut în vedere că în timpul
stingerii incendiului se pot crea situaţii neprevăzute. De aceea,
trebuie formată o gândire tactică flexibilă a personalului care va
permite a introduce la timp corectări în deciziile anterioare. În
procesul de stingere a incendiului se pot crea astfel de situaţii,
încât nu toate procedeele de stingere a incendiului utilizate de
conducător vor fi adecvate. În asemenea situaţie, conducătorul cu o
gândire flexibilă va găsi variante potrivite de stingere.
Gândirea tactică este un proces psihologic complicat care
necesită nu numai cunoştinţe profunde din diferite ramuri, dar şi
specificul de aplicare a lor. Dacă la rezolvarea multiplelor
probleme de profilactică antiincendiară omul dispune de timp
suficient pentru analiză şi luare a deciziilor, atunci la rezolvarea
sarcinilor în procesul stingerii incendiilor asemenea posibilităţi
sunt limitate. În astfel de situaţii, corectarea urmărilor unei decizii
incorecte va fi greu de realizat. Nu sunt excluse cazuri de îndoială,
şovăială şi de excludere a unei decizii argumentate.
În cadrul pregătirii tactice trebuie educat curajul gândirii
tactice. Această calitate este importantă pentru conducătorul de
orice nivel sosit primul la incendiu, hotărârile căruia în mare
măsură influenţează rezultatul stingerii incendiului. Curajul
gândirii tactice se exprimă prin atitudinea de responsabilitate
pentru deciziile luate.

5
 Pentru a executa corect deciziile adoptate la stingerea
incendiilor, nu este suficient a poseda o gândire tactică destul de
dezvoltată, dar şi a dispune de anumite calităţi, de tărie de caracter.
Stingerea rapidă a incendiului în mare măsură se datorează
disciplinei. Disciplina, ca şi calitate a persoanei, se formează şi se
perfecţionează în procesul de învingere a dificultăţilor. De aceea,
în cadrul instruirii tactice este necesar a crea situaţii complicate la
maximum, care necesită încordarea capacităţilor fizice şi
intelectuale ale celor instruiţi, fiindu-le absolut necesare şi astfel
de calităţi ca autoînzestrarea, independenţa, fermitatea,
perseverenţa, energia şi iniţiativa.
Pregătirea tactică prevede rezolvarea unor probleme
complexe cum ar fi: pregătirea specialiştilor competenţi tactic cu
capacităţi diverse şi aptitudini de analiză a fenomenelor şi
evenimentelor la desfăşurarea şi stingerea incendiilor; prezicerea
cursului şi rezultatului acestor procese; aprecierea rapidă şi corectă
situaţiei; chemarea la timp a forţelor suplimentare; concentrarea în
direcţiile principale; conducerea calificativă a formaţiunilor şi
tehnicii la stingerea incendiului, analizarea schimbărilor situaţiei şi
corectarea unor decizii anterior luate.

1.2. Formele organizatorice de pregătire tactică

Pregătirea pompierilor pentru activitatea practică trebuie
efectuată într-o anumită consecutivitate, când cunoştinţele noi,
deprinderile şi iscusinţa se axează pe cele obţinute anterior şi la
rândul său servesc ca bază pentru extinderea şi aprofundarea
ulterioară a lor.
Pregătirea tactică a efectivului formaţiunilor de pompieri
începe cu pregătirea personală în urma căreia pompierul, de sine
stătător, execută obligaţiile sale în corespundere cu Regulamentul
de serviciu al pompierilor şi salvatorilor şi obţine deprinderi de
gândire tactică necesare pentru a activa în diverse situaţii la
stingerea incendiului sau în cadrul instruirii. Apoi urmează
pregătirea pompierilor în componenţa formaţiunilor de pompieri şi
a efectivului de intervenţie. În etapa dată a pregătirii tactice se
unesc formaţiunile, se definitivează acomodarea reciprocă a
acţiunilor pompierilor în cadrul executării colective a tuturor
activităţilor de luptă.
6
 Un moment deosebit în pregătirea tactică reprezintă
perfecţionarea şi sporirea competenţei tactice a corpului de
comandă privind organizarea stingerii incendiilor şi conducerea
formaţiunilor în diverse situaţii.
Analiza tactico-operativă a zonei şi obiectivelor
supravegheate este una din formele principale de pregătire a
efectivului formaţiunilor de pompieri. În cadrul acestor aplicaţii,
cei instruiţi obţin cunoştinţele necesare privind particularităţile
tactico-operative ale zonei şi obiectivelor supravegheate, îşi
perfecţionează gândirea tactică. Cele enumerate precedează alte
studii practice de pregătire tactică.
Studierea principiilor privind tactica stingerii incendiilor.
Forma dată de instruire iniţiază pregătirea personală a pompierului.
Pompierii se familiarizează cu noţiunile referitor la teoria arderii şi
proprietăţile substanţelor şi materialelor inflamabile, cu principiile
de întrerupere a arderii, cu substanţele stingătoare şi domeniul de
utilizare a lor ş.a. Forma expusă de instruire permite a pregăti
pompierii pentru executarea conştiincioasă a principalului - cum
trebuie acţionat în procesul de stingere a incendiului.
Instruirea tactică de luptă. În cadrul acestei instruiri,
pompierilor li se formează deprinderi de acţiune corectă, rapidă şi
calitativă la stingerea incendiilor, studiind elementele acţiunilor de
recunoaştere la incendiu, salvare şi evacuare a sinistraţilor,
animalelor, bunurilor materiale nemijlocit în timpul stingerii. Se
atrage atenţia la procedeele de stingere: modul de instalare a
liniilor de furtunuri şi deservirea ţevilor, procedeele de lucru cu
furtunurile pe poziţiile de luptă ş.a. Concomitent se formează
spiritul de iniţiativă, fermitate, isteţimea, curajul, priceperea de a
aprecia factorul de timp. Studiile date îmbină în sine elementele
pregătirii tactice şi psihologice, de exemplu, desfăşurarea de luptă
la oricare obiect.
Studierea tacticii de stingere a incendiilor la diferite obiecte
este etapa de pregătire ulterioară a formaţiunilor de pompieri. Cei
instruiţi obţin cunoştinţe privind teoria desfăşurării şi stingerii
incendiilor la diferite obiecte. Personalul formaţiunilor de
pompieri va cunoaşte mai profund, comparativ cu aplicaţiile de
7
studiere a principiilor tactice, esenţa mecanismelor de întrerupere a
arderii, metodele şi procedeele de stingere a incendiilor în diverse
situaţii, modalităţile de organizare a diferitor acţiuni nemijlocit de
stingere.
Modul expus de instruire urmăreşte implicarea activă a
instruiţilor în studierea teoriei şi practicii de stingere a incendiilor.
Apoi urmează instruirea practică de pregătire a efectivului
formaţiunilor de pompieri.
Aplicaţiile colective este una din formele cele mai active de
pregătire tactică a personalului formaţiunilor de pompieri, când toţi
instruiţii execută funcţii identice ale unui membru al formaţiunii
(şef superior de ţeavă, şef de ţeavă, conducător auto). Ocupaţiile
date se petrec în clasă pe fondul unei situaţii tactice
corespunzătoare creată cu ajutorul planurilor (desenelor) sau la un
obiect concret.
Analiza proceselor de evoluţie şi stingere a incendiilor este
forma generală a tuturor aspectelor de pregătire tactică. Aceasta
permite popularizarea pe larg a celor mai noi realizări în domeniul
teoriei şi practicei stingerii incendiilor, dezvăluirea neajunsurilor
în acţiunile pompierilor la stingerea incendiilor şi expunerea căilor
de excludere a lor. Ocupaţiile date permit personalului o percepere
adâncă şi o analiză a proceselor de evoluţie şi stingere a
incendiilor, educarea simţului de iniţiativă, bărbăţie şi eroism.
Soluţionarea obiectivelor practice este forma principală de
instruire a personalului formaţiunilor de pompieri privind
obţinerea experienţei de activitate la un obiect concret. Forma de
instruire expusă permite perfecţionarea experienţei tactice şi a
deprinderilor practice ale comandanţilor formaţiunilor la
organizarea stingerii incendiilor cu forţele subalternilor, la
conducerea lor în situaţii de luptă.
Aplicaţiile tactice sunt nu doar cele mai efective, dar şi cele
mai compuse elemente ale pregătirii tactice. În cadrul lor,
concomitent are loc perfecţionarea măiestriei tactice a
conducătorilor şi activitatea practică multilaterală a formaţiunilor
la stingerea incendiilor mari şi complicate, care necesită
participarea unui număr semnificativ de forţe şi mijloace. La
8
aplicaţii se unesc într-un complex comun toate cunoştinţele şi
deprinderile obţinute de personal în cadrul tuturor pregătirilor care
au avut loc anterior.
Formele expuse de instruire sunt aplicate în practică de mai
mult timp, în prezent fiind aprobate. Însă perfecţionarea măiestriei
tactice şi sporirea cunoştinţelor personalului formaţiunilor de
pompieri se poate obţine nu doar în cadrul instruirii planificate, dar
şi prin elaborarea materialelor operative diverse (orarul
deplasărilor, planurile şi fişele operative etc.).

1.3. Planificarea pregătirii tactice

Planificarea pregătirii tactice este un factor important care
determină rezultatele acesteia. Planificarea corectă a pregătirii
tactice în mare măsură influenţează calitatea pregătirii pompierilor,
a formaţiunilor şi comandanţilor.
La planificarea pregătirii tactice este necesar a lua în
consideraţie în primul rând analiza conţinutului şi numărul erorilor
care au fost admise la stingerea incendiilor în anii precedenţi.
Analiza dată permite, cu o obiectivitate maximală, aprecierea
ponderii unei sau altei forme de instruire în anul următor.
În cadrul analizei erorilor admise la stingerea incendiilor
(fig.1.1.) în diferite formaţiuni pe parcursul a mai multor ani s-a
stabilit că conţinutul lor, în mare măsură, se repetă. De aceea,
erorile admise pot fi convenţional divizate în următoarele grupe:
- cunoaşterea insuficientă a obiectelor în plan operativ şi
tactic;
- recunoaşterea necalitativă şi cu întârziere a incendiului;
- concentrarea şi introducerea cu tărăgănare a forţelor şi
mijloacelor la stingerea incendiului;
- utilizarea ţevilor de putere mică;
- introducerea ţevilor în altă direcţie, nu în cea principală;
- utilizarea incorectă a surselor de apă.
O asemenea analiză se poate efectua pe republică, raion, cât
şi în cadrul formaţiunii.

9
 La analiza erorilor în cadrul formaţiunii este necesar a
evidenţia nu doar acţiunile comandanţilor, dar şi a şefilor de
echipe, a pompierilor. Erorile pe care le admit şefii de echipe şi
pompierii au loc din următoarele cauze:
- determinării incorecte a poziţiilor iniţiale şi de luptă ale
servanţilor;
- stingerii etajelor superioare cu apă/spumă de pe pământ;
- utilizării incorecte a formaţiunilor tehnice ş.a.

Fig.1.1. Variaţiile numărului erorilor admise anual de către conducătorii

stingerii incendiilor, %:
1 - necunoaşterea obiectivelor în plan tactico-operativ; 2 - nu s-a
efectuat recunoaşterea necesară; 3 - introducerea ţevilor nu în direcţia
decisivă; 4 - concentrarea lentă a forţelor şi mijloacelor; 5 - utilizarea
neraţională a surselor de apă; 6 - introducerea ţevilor de putere mică.

Datele expuse în figura 1.1 reprezintă rezultatul analizei

procesului stingerii a 100 din cele mai caracteristice incendii care
au avut loc anual în diferite localităţi.
Din grafic se observă că la stingerea incendiilor numărul
cazurilor de necunoaştere de către şefii formaţiunilor de pompieri a
obiectivelor în plan tactico-operativ s-a redus de la 43% în primul
an de analiză până la 4,3% în al 4-lea an, adică de 10 ori. Acest
fapt confirmă că în ultimii ani au crescut cerinţele către şefii
formaţiunilor privind studierea tactico-operativă a obiectivelor.
10
 Referitor la alte forme de pregătire tactică (organizarea
aplicaţiilor tactice, rezolvarea problemelor tactice), anual se
observă o pregătire insuficientă. Concluzia dată confirmă că
variaţiile în erorile care necesită lichidare în cadrul aplicaţiilor
tactice şi la rezolvarea problemelor tactice practic lipsesc.
Analiza calitativă şi cantitativă a erorilor în acţiunile
pompierilor este oportună nu numai corespunzător incendiilor
stinse, dar şi aplicaţiilor tactice. Numai în astfel de condiţii se
poate aprecia obiectiv nivelul capacităţii de luptă a formaţiunilor,
util de planificat, organizat şi petrecut la pregătirea tactică a
efectivului formaţiunilor de pompieri.

1.4. Principiile şi metodele de pregătire tactică

Cele mai importante principii de instruire în sistemul
pregătirii tactice sunt: devotamentul profesiei, atitudinea conştientă
şi caracterul activ, activitatea sistematică şi consecutivă,
accesibilitatea, aptitudinile individuale ale celor instruiţi. La baza
instruirii, de asemenea, stă principiul moderatorului de instruit
personalul în domeniile utile la stingerea incendiilor.
Aceste principii alcătuiesc baza analizei experienţei
multianuale de pregătire tactică a formaţiunilor. Ele reflectă
cerinţele procesului contemporan de stingere a incendiilor,
caracterul procesului de instruire a personalului, particularităţile
acţiunii moderatorului şi a celor instruiţi.
Principiul devotamentului profesiei obligă fiecare
comandant ca în cadrul pregătirii şi organizării activităţilor
pompierilor să se călăuzească de cerinţele actelor legislative în
domeniu, să expună problemele luptei active cu incendiile de pe
poziţiile atitudinii grijulii faţă de bunurile materiale ale populaţiei
şi statului şi a conştiinţei fiecărui pompier, a obligaţiei sale faţă de
societate.
Materialul expus celor instruiţi trebuie să corespundă
ultimelor realizări în domeniul mijloacelor, metodelor şi
procedeelor de luptă cu incendiile.

11
 Principiul atitudinii conştiente şi caracterului activ a celor
instruiţi necesită organizarea instruirii astfel, încât să li se formeze
o atitudine conştientă faţă de procesul de instruire, să fie activi pe
parcursul orelor de studiu, să însuşească cu pricepere cunoştinţele,
deprinderile şi iscusinţa necesară în procesul de activitate. Cei
instruiţi vor fi activi la ocupaţii în cazul când va fi clar sensul
funcţiilor de serviciu, când vor înţelege scopul şi sarcinile studierii
oricărui material, cât şi valoarea lui practică.
Principiul intuitiv bazat pe observarea şi perceperea directă
a fenomenelor reflectă legătura continuă, interacţiunea permanentă
a percepţiei vii şi a cuvântului moderatorului.
În condiţiile pregătirii tactice pot fi efectuate diverse tipuri
de instruire:
naturală – poligoane, tehnică de stins incendii, obiective
ale economiei naţionale ş.a.;
ilustrativă – mijloace de imitare, spaţiale, grafice, sonore
ş.a.;
demonstrarea practică a unor acţiuni;
verbală şi imaginară – descrierea verbală a episoadelor de
luptă, a faptelor de eroism ale pompierilor ş.a.
Principiul activităţii sistematice şi consecutive în instruire
necesită predarea materialului într-o ordine strictă, conducerea
sistematică a procesului de instruire, însuşirea unui volum de
cunoştinţe şi deprinderi necesare în activitate.
Acest principiu cere de la moderator ca materialul expus să
se bazeze pe cel predat anterior, să rezulte din el, dar cunoştinţele
celor instruiţi să se extindă şi să se aprofundeze. Moderatorul
trebuie să cunoască ce au însuşit instruiţii şi numai după însuşirea
adâncă a materialului să explice materialul nou.
Principiul accesibilităţii instruirii prevede organizarea şi
efectuarea instruirii în astfel încât cei instruiţi la o anumită
încordare a abilităţilor intelectuale şi fizice să poată însuşi
cunoştinţele şi obţine deprinderile necesare.

12
 Principiul atitudinii individuale necesită ca moderatorul să
creeze condiţii favorabile pentru însuşirea cu succes a materialului
de toţi instruiţii, acordând fiecăruia o atenţie individuală.
Principiul de instruire a personalului în domeniul util la
stingerea incendiilor apreciază conţinutul pregătirii tactice a
efectivului formaţiunilor de pompieri, care trebuie să apropie la
maximum condiţiile de instruire de cele reale la stingerea
incendiilor. Este necesar a crea la cei instruiţi încordarea morală şi
fizică care există în condiţii reale. Cel mai frecvent procedeu de
apropiere a condiţiilor de cele reale în cadrul instruirii este
imitaţia.
Instruirea în domeniul pregătirii tactice se efectuează prin
diverse metode. Metodele de instruire prezintă modul prin care
moderatorul, bazându-se pe spiritul de iniţiativă şi conştiinţa celor
instruiţi, îi înzestrează cu aptitudini şi cunoştinţe necesare şi
formează la ei calităţile necesare morale şi de luptă. Metodele de
instruire sunt diverse: expunerea orală a materialului, convorbirea,
demonstraţia practică cu explicaţii succinte, aplicaţiile, metoda
prin demonstrare, activitatea independentă, lucrările practice.
Metoda expunerii orale a materialului instructiv este
utilizată în formă de povestire, explicaţie sau aplicaţie.
Povestirea – expunerea pe scurt a fenomenelor şi
evenimentelor care conţin cu preponderenţă materialul factologic.
Explicaţia – expunerea strictă şi consecutivă în sens logic a
situaţiilor complicate, a normelor, principiilor şi legilor, însoţită de
demonstrarea formaţiunilor tehnice, a aparatelor, schemelor, a
procedeelor de acţiune.
Lecţia – discuţie teoretică desfăşurată, analiza diferitor
probleme. Momentul principal al aplicaţiei este analiza situaţiilor,
compararea lor, stabilirea legăturilor între ele, argumentarea
situaţiilor expuse, generalizări şi concluzii.
Pentru aprofundarea, sistematizarea şi întărirea cunoştinţelor
celor instruiţi, o metodă activă de instruire este convorbirea.
Convorbirea necesită de la cei instruiţi mobilizarea cunoştinţelor
sale, analiza experienţei proprii şi sistematizarea materialului
studiat.
13
 Altă metodă de instruire a pompierilor este demonstrarea
practică cu explicaţii succinte. Metoda dată este simplă, economă
şi permite celor instruiţi să cunoască în termene scurte diverse
modalităţi de acţiune la stingerea incendiilor. La baza acestei
metode stă proprietatea caracteristică a omului de a imita, a repeta
mai mult sau mai puţin precis evenimentele recepţionate. Metoda
de demonstrare se aplică, de regulă, în combinare cu alte metode.
Deprinderile practice şi iscusinţa se acumulează la cei
instruiţi prin metoda antrenamentului – repetarea multiplă şi
conştientă a multor procedee de acţiuni.
Însuşirea aprofundată a problemelor de desfăşurare şi
stingere a incendiilor se obţine de cei instruiţi prin activitatea lor
independentă, studierea autonomă a materialului necesar. Reuşita
metodei date depinde de capacităţile fiecărui comandant al
pompierilor de a lucra corect şi consecutiv cu textul.
Activitatea practică de stingere a incendiilor convenţionale
este una din verigile principale de pregătire tactică a efectivului
formaţiunilor de pompieri. Particularitatea ei constă într-o
independenţă mai mare în acţiunile celor instruiţi decât în alte
metode. Activitatea practică creează condiţii mai favorabile de
manifestare a iniţiativei şi a caracterului activ de către fiecare
instruit. Lucrările practice la pregătirea tactică se efectuează cu
ajutorul informaţiilor introductive şi folosirea imitaţiei.
Esenţa informaţiilor introductive constă în faptul că prin
intermediul lor moderatorul pe parcursul ocupaţiilor îi iniţiază pe
cei instruiţi în elementele situaţiei, incendiului convenţional. În
baza informaţiilor introductive, cei instruiţi înţeleg şi interpretează
situaţia dată, iar cunoştinţele obţinute le utilizează la formarea
deprinderilor de stingere a incendiilor. Ca urmare, informaţiile
introductive sunt cunoştinţe despre incendiul convenţional
exprimate pe scurt, care permit să se înţeleagă şi să interpreteze tot
ce vede şi ştie instruitul aflat într-un anumit loc în momentul
respectiv.
Aplicarea ocupaţiilor practice cu ajutorul imitaţiei se
exprimă în acţiunile celor instruiţi bazate pe situaţia evident
imitată în locul respectiv şi în intervalul de timp dat. Pe lângă
14
aceasta, moderatorul şi ajutorii lui urmăresc dinamica situaţiei
imitate. Volumul şi conţinutul imitaţiei se modifică pe parcursul
aplicaţiilor în funcţie de nivelul corectitudinii acţiunilor celor
instruiţi. La o asemenea desfăşurare a aplicaţiilor practice de
stingere a incendiilor necesitatea informaţiilor introductive practic
decade. Ea poate apărea numai în două cazuri: când instruiţii pot
admite erori cu urmări nedorite (traume ale personalului,
deteriorarea formaţiunilor tehnice ş.a.) sau când prin mijloacele de
imitaţie este imposibil a crea situaţia (lipseşte apa în conductă, s-a
prăbuşit acoperişul ş.a.). Imitaţia este răspândită şi efectivă prin
crearea condiţiilor maximal apropiate de cele reale.

1.5. Aspectele pregătirii psihologice

Acţiunile rapide ale formaţiunilor de pompieri la stingerea
incendiilor se datorează nu doar nivelului de pregătire tactică a lor,
dar şi stării psihologice a fiecăruia în parte şi a formaţiunii în
întregime.
Nivelul suficient de pregătire a efectivului formaţiunii în
cadrul acţiunilor de luptă sporeşte randamentul activităţii cu 20%,
forţa musculară – cu 90%, sensibilitatea vizuală şi auditivă – cu
35-65%, sporeşte atenţia, isteţimea, se reduce oboseala, iar
numărul erorilor şi incorectitudinilor în activităţile de luptă deseori
se reduce de 5 şi mai multe ori.
Comportamentul psihologic al formaţiunilor de pompieri la
executarea operaţiilor de stingere a incendiilor se datorează:
- spiritului de luptă al efectivului formaţiunilor la intrarea în
serviciu: este necesar a crea situaţia când fiecare pompier intrat în
serviciu conştietizează că a trecut hotarul activităţii paşnice şi au
început acţiunile de luptă, că a ajuns la hotarul luptei active cu
incendiile;
- pregătirii generale şi speciale a formaţiunilor. Asupra
spiritului de luptă influenţează pozitiv aplicaţiile şi antrenamentul
privind pregătirea tactică şi psihologică;
- acordării unei atenţii deosebite asigurării capacităţii de
luptă a efectivului formaţiunilor – posibilităţii de a executa cu
abilitate operaţiile de luptă la incendiu pe parcursul timpului
respectiv şi în diverse situaţii. Posibilitatea dată are următoarele

15
componente fiziologice şi psihologice: fiziologică – posibilitatea
organismului uman şi psihologică – posibilitatea psihică a fiecărei
persoane.
Uneori, concomitent, survine oboseala fizică şi psihologică –
intelectuală, emoţională şi este necesar a menţine capacitatea de
lucru fiziologică şi psihologică a personalului pe toată perioada de
activitate.
Un rol foarte important în asigurarea pregătirii şi capacităţii
de luptă a formaţiunilor de pompieri în timpul serviciului se
datorează lucrului educativ. Personalul trebuie să cunoască
metodele şi procedeele de menţinere a abilităţii de executare a
misiunii principale la incendiu, care ar permite activ, energic, cu
eficienţă deplină a forţelor morale şi fizice să execute funcţiile de
serviciu, uneori şi cu pericol pentru viaţa executanţilor.

1.6. Rolul conducătorului stingerii incendiului în

pregătirea psihologică
Influenţa psihologică a conducătorului stingerii incendiului
asupra personalului formaţiunii depinde de totalitatea acţiunilor de
luptă în orice etapă de stingere a incendiului:
- plecarea şi deplasarea spre locul incendiului;
- acţiunile de luptă la stingere, salvarea persoanelor şi a
bunurilor materiale;
- retragerea în unitatea de pompieri şi pregătirea pentru alte
acţiuni.
Influenţa psihologică a conducătorului stingerii incendiului
asupra efectivului formaţiunilor care se deplasează la incendiu în
mare măsură se datorează pregătirii lor tactice şi psihologice. Dacă
formaţiunea este pregătită bine şi acţiunile la stingerea incendiului
nu prezintă complexitate deosebită, atunci executarea operaţiei nu
este atât de complicată. În cazul când formaţiunea este pregătită
insuficient sau se prevăd acţiuni deosebite, rar întâlnite, foarte
complicate sau tipuri absolut noi de acţiuni, atunci este necesar a
aplica metode speciale de influenţă psihologică asupra efectivului
formaţiunii.

16
 Analiza experienţei de luptă denotă că în timpul deplasării la
incendiu starea psihologică a efectivului formaţiunii poate să nu fie
la nivelul necesar. Cauzele sunt diverse: particularităţile tactico-
operative ale obiectului incendiat, dimensiunile mari ale
incendiului (îndeosebi pe timp de noapte), situaţia nedeterminată la
sosirea la incendiu, panica, cadavre omeneşti şi ale animalelor,
autoritatea comandantului formaţiunii ş.a.).
În cazul când la deplasarea la incendiu comandantul a
observat persoane starea psihică a cărora prezintă o oarecare
neîncredere, se recomandă a acţiona asupra lor: a le spune cuvinte
de încurajare, a exprima încredere în efectuarea sarcinii, iar la
necesitate – a-i scoate din starea de apatie, de uluinţă, a-i supune
voinţei sale.
Îndeosebi de responsabilă este influenţa conducătorului
stingerii incendiului la executarea operaţiilor de stingere a
incendiilor. Sunt atestate cazuri când în componenţa formaţiunii se
află specialişti tineri cu puţină practică. În asemenea cazuri,
comandantul nu este indulgent faţă de nimeni. El este obligat să
asigure în componenţa dată a formaţiunii rezolvarea tuturor
situaţiilor care apar la incendiu.
Conducătorul stingerii incendiului trebuie să ştie că
comportarea omul niciodată nu se apreciază numai de starea
psihică personală sau de particularităţile sale. O influenţă
psihologică importantă asupra acţiunilor de luptă a subalternilor
are calitatea deciziilor luate de conducătorul stingerii incendiului.
Dacă ele sunt incorecte tactic, se contrazic, sunt vădit greşite,
nerealizabile sau se anulează până la executare, incontestabil, apar
reacţii psihologice negative ale executanţilor.
Asupra stării psihice se poate şi trebuie acţionat numai prin
astfel de procedee şi mijloace psihologice, care vor spori
activitatea orientată spre acţiunile efective de luptă.
E de menţionat că în tendinţa de a executa cu orice preţ
datoria profesională, conducătorul stingerii incendiului deseori
neglijează pericolul. La orice şovăială sau urmărire pasivă a
situaţiilor periculoase la stingerea incendiilor apar gânduri de
nelinişte cu concentrarea atenţiei numai la aceste împrejurări. În
17
asemenea cazuri, conducătorul stingerii incendiului nu poate lăsa
fără atenţie persoanele care din diverse cauze temporar nu sunt
implicate în activitate, angajându-le în acţiuni în situaţii dificile.
În toate cazurile, conducătorul stingerii incendiului trebuie să
întreprindă diverse măsuri care vor permite fiecărui participant să-
şi imagineze situaţia de luptă la stingerea incendiului, să înţeleagă
ce se petrece la incendiu. Astfel, tot personalul formaţiunii va
propune soluţii corecte şi efective, procedee şi exemple concrete
de rezolvare a sarcinii de luptă.
A acţiona concomitent, chibzuit, cu iniţiativă este capabil
numai omul care gândeşte pe larg, îşi imaginează ce se petrece,
unde sunt ceilalţi participanţi la stingerea incendiului, care este
locul său în acţiunile colective.
Pentru menţinerea stării de mobilizare a tuturor
participanţilor la stingerea incendiului sunt foarte efective
contactele personale ale conducătorului stingerii incendiului şi
altor comandanţi cu pompierii, susţinerea lor morală, încurajarea,
când este oportun şi se referă la datorie, simţul de patriotism,
colectivitate, cinste profesională.
Conducătorul stingerii incendiului poate trimite pompierii cu
experienţă pe sectoarele mai dificile sau unde activează persoane,
acţiunile cărora sunt puse la îndoială. Aceasta se face cu iscusinţă,
tactic, fără a leza demnitatea pompierilor şi a nu supraaprecia
calităţile altor persoane.
Rolul conducătorului stingerii incendiului se exprimă prin
prevederea corectă şi la timp a unor astfel de situaţii şi luarea
măsurilor necesare la salvarea sinistraţilor şi stingerea incendiului.
Conducătorul stingerii incendiului are grijă de odihna şi
alimentarea efectivului, deservirea medicală a lui, îndeosebi la
activitatea îndelungată, ce are semnificaţie nu numai morală,
psihologică, dar şi fiziologică. Restabilirea forţelor este una din
condiţiile principale de redobândire a capacităţii de lucru, de
stingere cu succes a incendiilor de lungă durată şi de necesitate a
executării unui volum mare de lucrări.
În etapa finală de executare a acţiunilor formaţiunii, după
lichidarea incendiului, sarcina principală a conducătorului stingerii
18
incendiului este asigurarea psihologică şi restabilirea capacităţii de
lucru a efectivului ei. Rezolvarea sarcinii date depinde de nivelul
oboselii membrilor formaţiunii.
Succesele întotdeauna bucură, eşecurile mobilizează unele
persoane, iar pe altele le descurajează. La sosirea formaţiunii în
unitatea de pompieri, de regulă, este necesar a acorda timp pentru
odihna pasivă.

1.7. Pregătirea psihologică

Pregătirea psihologică este o formă destul de complicată de
pregătire profesională, care necesită un nivel înalt ştiinţifico-
psihologic al moderatorilor, măiestrie metodică, asigurare tehnico-
materială şi atitudinea responsabilă a celor instruiţi.
În urma instruirii psihologice, fiecare pompier trebuie să-şi
imagineze clar ce îl aşteaptă în situaţia de luptă, cu ce greutăţi se
va confrunta, cum le va învinge.
În cadrul pregătirii psihologice fiecare trebuie să se
obişnuiască cu temperatura înaltă a focului, cu trosnetul
construcţiilor care se distrug, cu fumul care atacă ochii şi
respiraţia, cu strigătul sinistraţilor incendiului ş.a.
Este necesar a respecta normele metodice de consecutivitate:
de la simplu la compus, de la cunoscut la necunoscut. Iniţial
acţiunile se efectuează în condiţii obişnuite, apoi, treptat se
complică până la condiţii reale.
Pregătirea psihologică se efectuează concomitent cu
pregătirea tactică, fizică. Cunoştinţele psihologice permit
efectivului formaţiunilor de pompieri a lua cunoştinţă de factorii
periculoşi la incendiu, a forma abilităţi de a se autodirija, a se
înţelege pe sine însuşi.
Instruirea psihologică stă la baza analizei situaţiilor dificile
la stingerea incendiilor, aprecierii căilor de depăşire a acestor
situaţii, consolidării încrederii în forţele proprii.
Un rezultat pozitiv va fi obţinut în cazul când durata
instruirii va fi suficientă pentru ore teoretice şi practice (pentru
„novici” – curs separat, pentru cei cu practică – 8-10 ore anual,
adică 2-3 aplicaţii şi un seminar de 2-4 ore).
19
 Unul din mijloacele principale în cadrul acestei instruiri este
înregistrarea video, care permite celor instruiţi să privească, să
audă, dar uneori şi să retrăiască adânc mulţi factori periculoşi şi
diferite situaţii la stingerea incendiilor. Ca rezultat, li se formează
imagini vizuale şi auditive despre aceşti factori, situaţii, condiţii şi
în acelaşi timp se diminuează efectul psihologic al noutăţii, al
neaşteptării, al forţei de influenţă când pompierul se va confrunta
cu ele în realitate. Cu ajutorul filmelor, imaginilor video pompierii
fac cunoştinţă cu factori şi situaţii rare care uneori nu pot fi
modelate (de exemplu, incendii în clădiri multietajate însoţite de
panica persoanelor ş.a.).
În toate cazurile trebuie respectate cerinţe riguroase cum ar fi:
- demonstrarea factorilor şi condiţiilor reale fără
simplificări;
- formarea imaginilor corecte despre factorii prezentaţi şi
acţiunile efective posibile;
- obţinerea maximal posibilă a „efectului prezenţei”, a
forţei acţiunii psihologice, care poate fi intensificată prin
stereoefect, peliculă colorată, înregistrarea documentară a
zgomotelor care însoţesc cadrele, prin textul crainicului ş.a.;
- demonstrarea unor elemente reale înfiorătoare (cadavre,
sânge, decesul şi suferinţele persoanelor etc.) fără a le modifica,
pregătind astfel efectivul pentru confruntările cu ele.
Efective sunt şi aplicaţiile pentru educarea voinţei:
- sărituri în nisip sau rumeguş de la înălţimi de 2, 3, 4 m;
- sărituri în apă de la diferite înălţimi;
- sărituri în lungime peste gropi adânci la 2; 2,5; 3; 3,5 m;
- sărituri prin goluri de ferestre situate la înălţimea de 1 m;
- sărituri cu arcuri sau cu ajutorul unei frânghii peste un
obstacol sau o groapă largă (4-6 m);

20
 - deplasarea pe o bară instalată la înălţimea de 2-3 m
deasupra apei sau rumeguşului;
- ridicarea pe frânghie verticală sau pe scară cu înălţimea de
12-14 m;
- ridicarea pe catarg, arc;
- înotul în stare îmbrăcată ş.a.
Sunt efective în instruirea psihologică şi diferite probe
sportive. De exemplu, înotul, fuga, canotajul educă insistenţa,
stăpânirea de sine, autoînzestrarea; lupta, boxul, săriturile în apă –
hotărârea şi îndrăzneala, iar jocurile sportive – volei, fotbal,
handbal, baschet – iniţiativa, isteţimea, perseverenţa şi
colectivismul. Pentru a spori efectul antrenamentelor sportive se
recomandă organizarea competiţiilor individuale şi pe comenzi.
Tot antrenamentul se organizează în echipamentul de luptă
sau în costume termoreflectoare.

21
 2. Acţiunile de luptă
2.1. Conţinutul şi esenţa acţiunilor de luptă
Toate acţiunile formaţiunilor de pompieri de la plecarea la
incendiu până la înapoierea în unitate sunt de luptă, fiindcă ele se
execută în diferite situaţii: ziua şi noaptea, pe timp de ploaie, de
temperaturi joase şi înalte, în mediul nociv, la înălţime, în
subsoluri, condiţii de explozii, prăbuşire şi alte cazuri de forţă
majoră.
Stingerea incendiilor, salvarea persoanelor şi a bunurilor
materiale trebuie să fie executate cu încordarea deplină a forţelor
morale şi fizice, cu jertfire de sine, rezistenţă indiferent de orice
greutate, cât şi pericol pentru viaţă.
Acţiunile de luptă prevăd adunarea la alarmă, deplasarea la
incendiu, recunoaşterea la incendiu, desfăşurarea de luptă, salvarea
persoanelor, a bunurilor materiale şi stingerea incendiului.
Stingerea incendiului este un complex de acţiuni a
efectivului pentru lichidarea focului.
Acesta este un proces compus, care include în sine mai multe
acţiuni de luptă pentru a lichida arderea: lansarea substanţelor
stingătoare pentru întreruperea şi prevenirea răspândirii focului,
descoperirea şi demontarea construcţiilor, evacuarea fumului,
protecţia construcţiilor şi instalaţiilor de acţiunea temperaturii şi a
altor factori ai incendiului. Unele acţiuni de luptă sunt permanente
şi au loc la fiecare chemare la incendiu.
Acţiunile de luptă permanente au loc la stingerea fiecărui
incendiu, aşa ca: deplasarea la locul incendiului şi retragerea,
recunoaşterea la incendiu, desfăşurarea de luptă, întreruperea
arderii.
Alte acţiuni de luptă, de exemplu, salvarea persoanelor,
evacuarea fumului, dezvelirea construcţiilor, protecţia lor de
inflamare şi altele nu sunt permanente şi nu se execută la
lichidarea fiecărui incendiu.
Ca urmare, acţiunile de luptă ale formaţiunilor de pompieri
pot fi generale şi particulare (fig.2.1).

22
 Fig.2.1. Clasificarea acţiunilor de luptă a efectivului formaţiunii de
pompieri

Acţiunile de luptă generale se execută în strictă

consecutivitate (fig.2.2).

Fig.2.2. Procesul consecutiv de executare a acţiunilor de luptă a unei

formaţiuni de pompieri

Acţiunile de luptă particulare se execută paralel cu unele

generale şi, de regulă, concomitent cu desfăşurarea de luptă şi
întreruperea arderii. În asemenea cazuri, acţiunile de luptă se
atribuie la procesele consecutiv-paralele (fig.2.3).

23
Fig.2.3. Procesul consecutiv-paralel de executare a acţiunilor de luptă ale
unei formaţiuni

După destinaţie, toate acţiunile de luptă ale formaţiunilor se

divizează în trei aspecte: pregătitoare, principale şi de garanţie
(fig.2.1).
Acţiunile de luptă pregătitoare sunt cele în urma cărora se
creează condiţii pentru executarea acţiunilor principale.
Acţiunile de luptă principale contribuie la siguranţa
persoanelor, a bunurilor materiale şi întreruperea arderii, adică
executarea sarcinii principale de luptă la incendiu.
Acţiunile de garanţie sunt cele în urma cărora se obţine
executarea acţiunilor de luptă pregătitoare şi principale.
La stingerea incendiilor de mai multe echipe este posibil ca
în acelaşi timp una să execute desfăşurarea de luptă, iar alta să se
deplasează la incendiu ori să salveze persoanele. Nu este exclusă şi
executarea concomitentă a aceleiaşi acţiuni de luptă de către mai
multe echipe.
Ansamblul procesului de concentrare şi de introducere a
forţelor şi mijloacelor din momentul introducerii forţelor şi
mijloacelor şi iniţierea acţiunilor de luptă de limitare a răspândirii
arderii, descoperire şi demontare a construcţiilor până în momentul
24
întreruperii răspândirii arderii şi asigurării posibilităţii de lichidare
a incendiului se consideră un proces complex numit localizarea
incendiului.
Totalitatea acţiunilor de luptă a formaţiunilor în scopul
întreruperii arderii şi a tuturor acţiunilor de luptă, care asigură
realizarea ei, este un proces comun, care se numeşte lichidarea
incendiului.
Acţiunile de luptă ale formaţiunilor de pompieri, cât şi
modalităţile şi consecutivitatea executării lor sunt determinate de
situaţia la incendiu.
Situaţia la incendiu prevede un ansamblu de informaţii într-
un anumit moment privind parametrii desfăşurării şi stingerii
incendiului. Situaţia la incendiu se determină nu numai prin
modalităţile acţiunilor de luptă, dar şi prin consecutivitatea şi
particularităţile executării lor.
Mai frecvent, dimensiunile incendiului se exprimă prin
suprafaţa lui (Sî). În figura 2.4 este dată schimbarea aproximativă
a suprafeţei incendiului în dezvoltare în procesul dezvoltării libere
până la localizarea lui (durata de la ĩdsl până la sfârşit).

Fig.2.4. Graficul modificării în timp a suprafeţei incendiului şi a

pagubelor produse:
τl - timpul dezvoltării libere a incendiului (min); τd - timpul de deplasare
a formaţiunii la incendiu; τdsl - timpul desfăşurării de luptă; τc - timpul
concentrării forţelor şi a mijloacelor; τlc - timpul localizării incendiului.

25
 Cu creşterea suprafeţei incendiului se majorează şi paguba
pricinuită de el. La raportarea pagubei incendiului (Pi) către
suprafaţa maximală a incendiului obţinem paguba specifică, adică
paguba care revine la 1 m2 de suprafaţă a incendiului (Psp). Din
figura 2.4 se observă că partea majoră a pagubei are loc în timpul
executării acţiunilor de luptă a formaţiunilor de pompieri, adică
din momentul anunţării despre alarmă până la localizarea
incendiului. Din aceste considerente, acţiunile de luptă ale
formaţiunilor de pompieri în toate etapele de pregătire către
stingere şi de stingere a incendiului se petrec în termenele cele mai
restrânse.
Procesul de concentrare a forţelor şi mijloacelor se
caracterizează prin durata timpului din momentul anunţării
semnalului de alarmă până la momentul sosirii la incendiu a
ultimei echipe conform apelului nr.1 sau a altui număr. Durata
concentrării formaţiunilor la incendiu este un factor al numărului
iniţial de apel, vitezei deplasării automobilelor principale şi
speciale, experienţei conducătorului stingerii incendiului şi
valoarea minimală a lui în cazul când incendiul este stins de către
prima echipă sosită la incendiu.
În cazul dat timpul concentrării forţelor şi mijloacelor se
compune din timpul adunării formaţiunii după apelul de alarmă şi
timpul de deplasare a formaţiunii la incendiu:
τc = τa + τd ,
unde:
τc – timpul concentrării forţelor şi mijloacelor, min;
τa – timpul adunării, min;
τd – timpul de deplasare, min.

Timpul de deplasare a forţelor şi mijloacelor la incendiu se

calculează prin formula:

τd = 60 L/v ,

26
unde:
L – lungimea drumului de deplasare a formaţiunii din unitate
până la locul incendiului, km;
V – viteza mijlocie de deplasare a autospecialelor, km/h.

Dacă pentru stingerea incendiului sunt necesare câteva

echipe, atunci timpul concentrării forţelor şi mijloacelor la
incendiu se alcătuieşte din timpul deplasării formaţiunii aflate mai
departe de locul incendiului ori a celei sosite mai târziu. În cazul
lipsei unui număr de apel mai superior la asemenea incendiu,
timpul concentrării formaţiunilor nu este minimal şi depinde de
mai mulţi factori, principalul din care este experienţa
conducătorului stingerii incendiului.
Timpul concentrării, în cazurile date, se formează din timpul
adunării, timpul deplasării conform apelului nr.1, timpul petrecerii
recunoaşterii, timpul apelului forţelor şi mijloacelor suplimentare,
timpul deplasării lor la locul incendiului a forţelor şi mijloacelor
suplimentare.
Din figura 2.4, cota maximală a pagubei la incendiu
corespunde perioadei de concentrare a forţelor şi mijloacelor.
Faptul dat este caracteristic pentru incendiile la stingerea cărora
sunt implicate mai multe echipe de pompieri. Timpul concentrării
forţelor şi mijloacelor în majoritatea incendiilor revine perioadei
de dezvoltare liberă a lor, când viteza creşterii suprafeţei
incendiului, intensitatea arderii şi alţi parametri ai incendiului, prin
care se determină paguba, au valori maximale.

2.2. Deplasarea la incendiu

Sarcina principală a formaţiunii de pompieri la deplasarea la
locul intervenţiei este sosirea la locul indicat în timpul cel mai
scurt pentru a lichida incendiul în stadiul iniţial de desfăşurare a
lui sau a acorda ajutor în localizarea şi lichidarea incendiului (dacă
formaţiunea este chemată suplimentar). Pentru aceasta se
determină corect adresa, prin alarmă se adună formaţiunea şi se
deplasează pe cel mai scurt itinerar.

27
 După semnalul stabilit de alarmă, personalul formaţiunii se
adună în garaj şi se pregăteşte pentru plecare. Şeful de gardă
(locţiitorul) primeşte foaia de parcurs, fişa operativă (planul
operativ) de stingere a incendiului, verifică pregătirea efectivului
formaţiunii şi plecarea (deplasarea) cu autospeciala de bază. După
el urmează echipajul cu autopompa (a doua echipă – cu
autocisterna) şi echipele serviciilor speciale la necesitate în
consecutivitatea stabilita de şeful de gardă.
Calea de deplasare pentru toate automobilele trebuie să fie
unică. Este necesar ca toate automobilele să sosească la incendiu în
acelaşi timp. Deplasarea formaţiunii pe diferite direcţii se admite
numai la indicaţia specială a şefului de gardă sau dacă preventiv a
fost determinată ordinea deplasării la diverse obiecte.
Determinarea itinerarului deplasării se efectuează prin
distanţă cea mai mică (Lmin) ori viteza cea mai mare (Vmax).
Itinerarul deplasării se determină optimal în cazul sosirii
formaţiunii la incendiu în timpul minimal. La deplasarea din
unitatea de pompieri A spre locul incendiului B (fig. 2.5) se poate
determina reducerea posibilă a timpului de deplasare în cazul unui
sector cu trafic rapid. Timpul de deplasare poate fi calculat prin
formula:

(2.1)

unde:

28
Fig.2.5. Schema posibilă a două itinerare de deplasare a formaţiunilor de
pompieri din unitatea A la locul incendiului B

În cazul mai multor itinerare de deplasare apare o situaţie

problematică, care poate fi rezolvată prin metode speciale ale
teoriei de cercetare a operaţiilor.
În timpul deplasării, şeful superior al formaţiunii la
necesitate studiază actele operative (planul sau fişa operativă de
stingere a incendiului, caracteristica surselor de apă, harta
sectorului unde a izbucnit incendiul) şi comunică permanent cu
dispeceratul.
Formaţiunea de pompieri este obligată să se prezinte la locul
indicat, deşi a fost informată că incendiul e deja lichidat sau nici
nu a existat cu excepţia dispoziţiei şefului superior.
La apariţia pe parcurs a altui incendiu, şeful formaţiunii este
obligat să numească o parte din forţe pentru a-l stinge şi să
comunice urgent la dispecerat.

29
 La oprirea forţată a autospecialei din frunte următoarele îşi
întrerup mişcarea cu deplasarea mai departe numai după
indicaţiile şefului superior al formaţiunii.
Acesta repartizează efectivul în alte formaţiuni tehnice. Şeful
superior personal trece în alt automobil, continuând deplasarea
spre destinaţie. În cazul opririi forţate a altei formaţiuni tehnice (cu
excepţia celei din frunte), celelalte îşi continuă deplasarea.
Dacă la sosire se dovedeşte că nu a avut loc un incendiu, se
clarifică cine şi din ce cauză a chemat pompierii, fiind informat
imediat dispeceratul. Apoi formaţiunea se retrage la locul de
dislocaţie. Când la sosire incendiul a fost deja stins, se comunică la
dispecerat, dar locul incendiului se verifică minuţios. Şeful de
gardă determină cauza incendiului, ce a ars, cine a observat şi a
stins incendiul, perfectează un proces-verbal şi se retrage în
unitate.

2.3. Recunoaşterea la incendiu

Stingerea rapidă a incendiilor în mare măsură se datoreşte
obţinerii de către formaţiunile de pompieri a informaţiei corecte,
depline şi la timp referitor la situaţia de la locul incendiului, care
se obţine în cadrul recunoaşterii la incendiu.
Recunoaşterea la incendiu este una din acţiunile de luptă
cele mai importante ale formaţiunilor de pompieri. Scopul
recunoaşterii prevede obţinerea informaţiilor, care vor permite
conducătorului stingerii incendiului să stabilească gradul de
pericol pentru persoane, să precizeze corect situaţia la incendiu şi
să adopte deciziile respective.
Sarcinile principale la recunoaşterea la incendiu sunt:
 stabilirea amplasării persoanelor, aprecierea pericolului
existent pentru ei, a căilor şi modalităţilor de salvare a lor;
 determinarea locului şi dimensiunilor incendiului,
obiectele care ard, cât şi direcţiile şi viteza extinderii focului.
Aceste date sunt necesare pentru a determina direcţia
principală de acţiune a gărzii şi a numărului de forţe şi mijloace
necesare pentru stingerea rapidă a incendiilor:

30
  determinarea pericolului de explozie, intoxicaţie,
prăbuşire şi a altor situaţii asemănătoare,care complică acţiunile
formaţiunilor de pompieri: de exemplu prezenţa în zona focului a
substanţelor uşor inflamabile şi arzătoare, a instalaţiilor electrice şi
reţelelor electrice sub tensiune etc.;
 determinarea căilor şi direcţiilor posibile de introducere a
forţelor şi mijloacelor, a poziţiilor de ţeavă, a dispoziţiilor şefilor;
 stabilitatea necesităţii de deschidere (dezvelirea) şi
demontare a construcţiilor la lichidarea arderii, la limitarea
extinderii incendiului etc.;
 determinarea necesităţii evacuării bunurilor materiale, a
modalităţilor de protecţie la foc, apă şi fum, a căilor şi
modalităţilor de evacuare (în cazul pericolului de distrugere sau
defectare a construcţiilor).
În cadrul recunoaşterii pot apărea şi alte situaţii. La
depistarea sinistraţilor se acordă ajutorul urgent. Este necesar a
inspecta instalaţiile staţionare de stingere a incendiilor, mijloacele
de primă intervenţie cu punerea lor în acţiune pentru localizarea
incendiului, protecţia căilor de salvare a persoanelor, de evacuare a
bunurilor materiale.
Sarcinile enumerate mai sus nu se rezolvă la orice incendiu,
nu la fiecare incendiu este necesară evacuarea bunurilor materiale
sau demontarea construcţiilor. Însă la orice incendiu este necesar a
rezolva câteva din ele. De fiecare dată, de exemplu, se determină
locul şi dimensiunile incendiului.
La recunoaştere toate sarcinile, de regulă se rezolvă paralel.
De exemplu, la cercetarea locului incendiului se determină
suprafaţa lui, căile de introducere a forţelor şi mijloacelor,
necesitatea de evacuare a bunurilor materiale.
Însă uneori ele pot fi rezolvate şi consecutiv, una după alta.
De exemplu, în locuri cu aglomerări de persoane, în primul rând,
se stabileşte gradul de pericol pentru ele, apoi se rezolvă alte
probleme.

31
 Dacă situaţia la incendiu necesită utilizarea mijloacelor de
comunicare, iluminare, protecţie de apă şi a altor mijloace speciale,
atunci recunoaşterea se efectuează de către şefii acestor echipe, a
sectoarelor de luptă şi conducătorul stingerii incendiului. Şefii
echipelor de comunicare şi iluminare determină căile de instalare a
liniilor şi a locurilor de amplasare a aparatelor, necesitatea
conductorilor şi staţiilor radio mobile.
Pentru a clarifica condiţiile de lucru cu mijloacele de
iluminare, cercetaşii stabilesc numărul necesar de proiectoare şi
puterea lor, locurile de amplasare a lor, căile de instalare a
cablurilor electrice. Suplimentar se determină posibilitatea de
conectare a proiectoarelor şi instrumentului electric în reţeaua
electrică din apropiere cu incendiul.
La organizarea protecţiei de apă se determină încăperile,
instalaţiile şi materialele pentru care apa prezintă pericol, locul
unde poate apărea apa, construcţia planşeelor şi pereţilor, locurile
de scurgere posibilă şi comodă a apei, modalităţile de protecţie de
apă, cât şi mijloacele necesare pentru protecţie.
Reuşita recunoaşterii depinde de respectarea unui şir de
cerinţe principalele printre care: acţiunea la timp, continuitatea,
spiritul de iniţiativă, veridicitatea şi perseverenţa.
Acţiunea la timp şi obţinerea datelor necesare privind
situaţia cât mai urgent pentru a permite şefilor de echipe să
prevadă caracterul desfăşurării incendiului, la timp (până nu a
obţinut mari proporţii) să adopte decizia şi efectivul care să
utilizeze mijloacele stingătoare. Cele mai preţioase informaţii vor
fi inutile, dacă ele vor ajunge la destinaţie cu întârziere.
La recunoaştere factorul timpului are o însemnătate decisivă,
fiindcă situaţia la incendiu se schimbă foarte repede şi datele
obţinute câteva minute în urmă nu vor corespunde situaţiei create
la momentul luării deciziei.
Vom analiza, de exemplu, posibilitatea schimbării situaţiei la
incendiu în încăpere pe parcursul recunoaşterii (fig.2.6).

32
 a) b)

c)

Fig.2.6. Schimbarea situaţiei la incendiu în legătură cu modul de

extindere a lui (săgeţile indică direcţiile de extindere a incendiului):
a) dreptunghiulară unilaterală; b) dreptunghiulară bilaterală;
c) circulară.

Informaţia despre incendiu a fost recepţionată după 5 minute

din momentul izbucnirii lui. Pentru colectarea informaţiei privind
situaţia la incendiu s-au cheltuit 5-10 minute (în dependenţă de
dimensiunile încăperii, operativitatea cercetătorului şi alţi factori).
Vom urmări schimbarea situaţiei la fiecare interval de timp la
extinderea incendiului cu viteza liniară de 1 m/min. În cazul unui
incendiu (extindere unilaterală), peste 10-15 min. focul se va
extinde cu 10-15 m (fig.2.6, a), în cazul doi (extindere bilaterală)
de 2 ori mai mult (fig.2.6, b). La lăţimea neînsemnată a încăperii
(10 m) suprafaţa incendiului nu va ajunge la 100-150 m2, dar în al
doilea 200-300 m2. Dacă încăperea este mai mare şi incendiul se
va extinde în toate direcţiile cu aceeaşi viteză (extindere circulară),
atunci suprafaţa lui va atinge 314-706 m2 (fig.2.6, c).
Exemplul prezentat arată că la efectuarea operativă a
recunoaşterii şi luarea deciziilor corecte la timp incendiul poate fi
lichidat în stadiul iniţial.
Continuitatea la recunoaştere se efectuează din momentul
deplasării la incendiu şi pe parcursul întregului proces de stingere

33
până la lichidarea deplină a lui. Conducătorul stingerii incendiului
în drum spre locul incendiului precizează unele date despre obiect
în baza materialelor operative, a informaţiilor anunţate de
dispecerat şi a altor surse. La sosirea la incendiu, conducătorul
cercetează de mai multe ori toate sectoarele. Această modalitate de
recunoaştere este necesară, deoarece conducătorul stingerii
incendiului aflându-se pe un sector, pe alt sector situaţia s-ar putea
schimba şi ar putea apărea necesitatea de a modifica decizia luată
anterior. Recunoaşterea, într-adevăr, trebuie efectuată permanent
de către conducătorul stingerii incendiului şi de fiecare participant
la stingerea incendiului pe sectorul său.
Spiritul de iniţiativă, ingeniozitatea şi agerimea
personalului. La recunoaştere spiritul de iniţiativă se exprimă prin
acţiunile îndrăzneţe şi curajoase ale participanţilor la proces.
Practica stingerii incendiilor demonstrează că în recunoaştere
persoana trebuie să acţioneze hotărât. La recunoaşterea activă se
pot obţine informaţii nu numai despre situaţie, dar şi despre
limitarea extinderii incendiului prin punerea în funcţiune a
mijloacelor de primă intervenţie şi a instalaţiilor de stingere a
incendiilor.
Datorită spiritului de iniţiativă, deseori se reuşeşte a acorda
la timp ajutor persoanelor afectate, aflate în pericol şi a stinge
rapid incendiile.
Veridicitatea datelor obţinute la recunoaştere vor sta la baza
unei decizii corecte care va asigura stingerea rapidă a incendiului.
Datele incomplete şi false pot duce la concluzii incorecte cu urmări
destul de grele. Este inadmisibil a lua decizii numai în baza
presupunerilor. Exactitatea datelor de recunoaştere se obţine prin
studierea lor minuţioasă, prin comparare şi control multiplu al lor,
prin recunoaşterea permanentă.
Perseverenţa şi eforturile recunoaşterii trebuie să se
concentreze asupra obţinerii datelor pe care se bazează rezultatul
acţiunilor de luptă la stingerea incendiului. Perseverenţa cercetării
se obţine prin determinarea corectă a sarcinilor şi a repartizării
între cercetaşi, prin alternativa necesară a direcţiei mişcării şi
repartizarea mai multor grupe pe diferite direcţii de recunoaştere,
34
cât şi prin concentrarea informaţiei obţinute într-un singur centru –
la statul major, iar în lipsa lui – la conducătorul stingerii
incendiului.
Perseverenţa cercetării în mare măsură depinde de
aptitudinile cercetaşilor de a reacţiona prompt la schimbările
situaţiei în timpul deplasării pe sectoare, la informaţia despre care
în momentul dat prezintă, pentru conducătorul stingerii
incendiului, interes major.
Deosebit de importantă este perseverenţa în cadrul
recunoaşterii de căutare a sinistraţilor.

2.4. Modalităţile de recunoaştere la incendiu

Recunoaşterea – bine organizată permite acordarea
ajutorului la timp persoanelor, orientarea forţelor şi mijloacelor în
direcţia necesară şi stingerea incendiilor cu forţe mai mici.
Componenţa grupului de recunoaştere se determină după
numărul de echipe sosite la incendiu, după particularităţile
obiectului care arde şi situaţia reală. Dacă la incendiu a sosit o
echipă, grupa de recunoaştere se formează din conducătorul
stingerii incendiului şi persoana de legătură, iar la sosirea
formaţiunii a doua – conducătorul stingerii incendiului, şeful
primei echipe şi persoane de legătură. Grupa de recunoaştere a
serviciului protecţie de gaze şi fum trebuie să includă cel puţin 3
persoane.
Componenţa grupei de recunoaştere se majorează în cazul
când se prevăd lucrări de salvare ori când numărul mic de cercetaşi
poate reţine luarea deciziei de introducere a forţelor şi mijloacelor
de salvare a persoanelor şi de stingere a incendiului.
Grupa de cercetaşi este condusă de conducătorul stingerii
incendiului ori de persoana numită de el şi de fiecare şef de echipă
pe sectorul său.
În unele cazuri este necesar a efectua recunoaşterea în mai
multe direcţii cu formarea numărului respectiv de grupe de
recunoaştere.

35
 Asemenea necesitate apare:
 la urgentarea recunoaşterii;
 dacă există informaţii despre persoanele aflate în
încăperile care ard sau inundate de fum;
 dacă lipsesc semnalele exterioare de incendiu şi nimeni
nu a întâlnit echipa de pompieri;
 la incendii în clădiri fără lucarne cu multe etaje, cu
aglomerări de persoane, cu câteva focare de mari proporţii ale
incendiului, etajele sunt inundate de fum sau la necesitatea
verificării unui număr mare de camere la diferite etaje.
Grupa de recunoaştere (nu mai mică de două persoane) este
condusă de şeful echipei sau şeful superior.
Conducătorul stingerii incendiului determină numărul
grupelor de recunoaştere, componenţa şi sectorul de acţiune,
numeşte şefii grupelor de recunoaştere, determină sarcinile,
stabileşte modul de transmitere a datelor obţinute şi dispozitivele
care vor fi utilizate în timpul recunoaşterii pentru stingerea
incendiului (ţeava de la autospecială ori hidrantul interior sau
exterior etc.).
Grupa de recunoaştere din sectorul mai complicat şi
responsabil este condusă de conducătorul stingerii incendiului.
Grupele de recunoaştere sunt dotate cu dispozitive de iluminare,
funii de salvare, rangă, iar la necesitate cu dispozitive de control.
Modalităţile de obţinere a datelor în recunoaştere sunt
observările personale, dialogarea cu personalul informat şi
studierea documentaţiei.
Observaţia – una din cele mai principale şi răspândite
modalităţi de efectuare a recunoaşterii la incendiu. Aceasta începe
din momentul iniţierii deplasării prin obţinerea unor informaţii
după semnele exterioare – vâlvătaie sau culoarea fumului. La
apropierea de incendiu, prin aceste semne se poate imagina locul şi
dimensiunile incendiului.
După exteriorul clădirii se poate determina destinaţia ei (casă
de locuit, clădire administrativă, magazin, depozit etc.), gradul de
pericol pentru clădirile vecine, căile de acces spre focar (uşi,
ferestre, scări staţionare etc.). Uneori după semnele exterioare se
36
poate lua decizia referitor la acţiunile de luptă (instalarea scărilor,
desfăşurarea de luptă prealabilă sau completă, salvarea persoanelor
etc.).
O informaţie mai amplă privind situaţia în cadrul
recunoaşterii se obţine la examinarea atentă a încăperilor care ard
şi încăperilor adiacente. În particular se determină căile de acces
spre focare, graniţele zonelor arzătoare, de radiaţie termică şi
inundate de fum, obstacolele care pot împiedica focul, direcţiile şi
căile de extindere a focului, locurile de introducere a forţelor şi
mijloacelor de stingere.
Dialogarea cu persoanele care dispun de informaţie privind
situaţia la incendiu, care cunosc obiectul reprezintă sursa
principală de obţinere a datelor despre incendiu. Consultaţiile
acestor persoane referitor la planificarea încăperilor, gradul de
rezistenţă la foc a construcţiilor, prezenţa materialelor inflamabile,
explozive, particularităţile sistemelor de ventilaţie şi alimentare cu
energie şi altele sunt uneori nu numai preţioase, dar şi principalele
date la recunoaştere. În unele cazuri, lucrătorii obiectului, unde s-a
produs incendiul, pot participa nemijlocit la recunoaştere împreună
cu conducătorul stingerii incendiului.
Însă nu se admite a se baza numai pe aceste date. Ele trebuie
concretizate, în unele cazuri şi verificate minuţios.
Studierea documentelor la recunoaştere permite a obţine
unele date despre obiectul incendiului. În primul rând se folosesc
documentele operative aflate la garda de serviciu la incendiu:
planşete şi date despre sursele de apă, planuri operative şi fişe de
stingere a incendiului. La obiectele cu planificare complicată se
folosesc desene care permit mai repede şi mai uşor să fie
determinate direcţiile de recunoaştere. În unele cazuri, în
recunoaşterea la incendiu se folosesc schemele proceselor
tehnologice complicate şi explicaţiile la ele.
Modalităţile de recunoaştere prevăd anumite consecutivităţi.
Astfel, în drum spre incendiu se studiază materialele operative, iar
la sosirea la incendiu se efectuează examinarea exterioară, se
conversează cu martorii, se petrece recunoaşterea încăperilor, se
folosesc diverse documente ale obiectului.
37
 2.5. Aprecierea situaţiei la incendiu
Situaţia la incendiu poate fi diversă din cauza condiţiilor
diferite în care are loc (anotimpul, ziua sau noaptea, condiţiile
meteorologice, procesul tehnologic etc.), dar şi a obiectelor care au
planificare mai simplă ori mai complicată. De aceea, este imposibil
a recomanda strict modalităţile de obţinere a datelor despre diferite
situaţii. Însă la stingerea incendiilor este determinată o anumită
ordine de obţinere a datelor în dependenţă de situaţie.
La recunoaşterea oricărui obiect cu aglomerări de persoane
(teatre, spitale, şcoli, grădiniţe de copii etc.) în primul rând se
apreciază pericolul pentru persoane a focului şi fumului. De aceea,
conducătorul stingerii incendiului, sosind la incendiu, face legătură
cu reprezentanţii obiectului (locatarii) şi determinată, dacă sunt
persoane în încăperile care ard şi adiacente (uneori asemenea
informaţii se conţin în comunicările despre incendiu) şi efectuează
recunoaşterea minuţioasă a încăperilor.
Persoanele în încăperi se caută prin chemări. Cei maturi se
caută în apropiere de ferestre, uşi, în coridoare, adică pe căile de
evacuare, unde se pot afla în stare inconştientă. Copiii se pot
ascunde de incendiu sub paturi, în dulapuri, WC, sub mese, după
sobe etc.
În încăperile pline cu fum se ascultă dacă cineva nu geme.
Dacă sunt informaţii despre prezenţa persoanelor, dar ele nu se
observă, este necesar a controla minuţios toate încăperile. Este
interzis a se limita numai la informaţia privind lipsa persoanelor.
Controlul minuţios al încăperilor se efectuează în toate cazurile şi
numai după convingerea că lipsesc, căutările se întrerup. În cazul
când nu sunt persoane în încăperi atenţia recunoaşterii se
concentrează la căutarea focarului. Uşor sunt observate focarele
deschise. Pentru determinarea graniţelor arderii deschise, locul
incendiului se studiază din toate părţile. Mult mai dificilă este
determinarea focarelor latente în interiorul construcţiilor, unde
incendiul se extinde prin goluri în pereţi, canale de ventilare etc. În
asemenea cazuri este şi mai greu a determina graniţele incendiului.

38
 Focarele latente se determină după temperatura suprafeţelor
(prin pipăire), schimbarea culorii tencuielii sau a vopselei, ieşirea
fumului prin neetanşeităţi sau crăpături şi temperatura lui (mai
aproape de focare temperatura este mai înaltă). În unele situaţii,
pentru determinarea locului arderii, în interiorul construcţiilor se
efectuează dezvelirea lor cu pregătirea preventivă a mijloacelor de
stingere.
Locul arderii se mai poate determina şi după mirosul
fumului: la arderea conductorilor electrici apare miros de cauciuc
ars etc.
La recunoaştere în încăperi mari, unde distanţele parcurse
alcătuiesc 300-400 m, se recomandă formarea mai multor sectoare
şi componenţa grupelor de recunoaştere de 4-5 persoane. Iniţial se
determină direcţiile deplasărilor încât distanţele să fie cât mai
scurte. Până a începe recunoaşterea se stabilesc posturi de
siguranţă cu care se asigură legătura permanentă.
La incendii în subsoluri se determină posibilitatea extinderii
arderii la etajele de sus, golurile care vor fi folosite pentru
evacuarea fumului şi introducerea ţevilor, planificarea şi
particularităţile constructive ale lor. Recunoaşterea se efectuează în
compartimentele care ard şi vecine cu ele nu numai pentru a
determina posibilităţile de extindere a focului, dar şi pentru a găsi
accesul la focar.
Dacă clădirea este despărţită de pereţi din cărămidă sau
antifoc, recunoaşterea se petrece din ambele părţi.
În unele cazuri, la incendii pot apărea substanţe cu
caracteristici necunoscute şi pentru consultaţii se apelează
specialiştii respectivi. Uneori, pentru determinarea substanţelor, se
folosesc inscripţiile de pe etichete. Caracteristica substanţelor este
necesară pentru determinarea mijloacelor de stingere şi a măsurilor
de securitate.
La incendiu sub acoperişul clădirii, locul arderii se mai poate
stabili după limbile flăcărilor ori locurilor cu ieşire intensivă a
fumului, dar iarna – după locurile de topire mai intensivă a zăpezii.

39
 Calea spre focarul incendiului trebuie să fie cât mai scurtă şi
mai comodă: prin uşi, coridoare, casele scării. În cazul când focul
sau fumul împiedică mişcarea, se folosesc golurile ferestrelor,
scările de incendiu etc.
În timpul recunoaşterii (în legătură cu condiţiile dificile)
trebuie respectate strict măsurile de securitate. În încăperile pline
cu fum deplasarea se permite pe lângă ferestre în picioare (dacă
fumul vine din jos) şi aplecat ori târâş (dacă fumul este sus),
obligatoriu se memorizează calea parcursă, numărul cotiturilor,
planificarea încăperilor, alte momente. Funia de salvare se
introduce în carabinul fiecărui membru al grupului de
recunoaştere. În încăperile arzânde sau fumegânde se deplasează
unul după altul fără a se reţine. Dacă cineva se simte rău mişcarea
se întrerupe, se acordă ajutorul necesar inclusiv cu scoaterea la aer
curat şi se informează şeful. Toţi membrii grupului de recunoaştere
se dotează cu lanterne şi dispozitive de comunicare. La intrarea în
încăperea plină de fum se instalează un post de siguranţă. Persoana
de la post are legătură permanentă cu grupa de recunoaştere şi
transmite toată informaţia conducătorului stingerii incendiului,
şefului statului major sau a sectorului de luptă.
La utilizarea măştii antigaz izolante fiecare persoană verifică
consumul de oxigen. Pentru a asigura rezerva de oxigen necesară
la ieşirea din zona periculoasă se respectă obligatoriu următoarele:
 la intrarea în zona nefavorabilă pentru respiraţie fiecare
persoană verifică şi memorizează presiunea oxigenului în butelie;
 la locul de lucru din nou verifică consumul de oxigen şi
presiunea lui în butelie cu informarea şefului;
 şeful grupei determină rezerva oxigenului după persoana
cu consumul maximal şi anunţă tuturor presiunea minimală în
butelie, la care grupul întrerupe recunoaşterea şi se deplasează la
aer curat.
40
 2.6. Salvarea persoanelor la incendiu
Sarcina principală a formaţiunilor de pompieri la incendiu
este salvarea persoanelor viaţa cărora este în pericol.
La sosirea la incendiu conducătorul stingerii incendiului
determină situaţia cu luarea deciziei privind salvarea şi evacuarea
persoanelor (după caz).
Salvarea persoanelor întruneşte acţiuni de luptă pentru
salvarea celor care nu pot părăsi zona periculoasă de sine stătător,
unde există pericolul de acţiune asupra lor a factorilor periculoşi ai
incendiului (foc, fum, temperaturi înalte etc.).
Evacuarea persoanelor este procesul forţat de deplasare de
sine stătător a persoanelor din zona factorilor periculoşi ai
incendiilor, fiind însoţiţi de pompieri.
Ordinea şi modalităţile de salvare se determină de către
conducătorul stingerii incendiului şi persoanele care efectuează
lucrările de salvare, în funcţie de situaţie şi starea lor.
La obiectivele de producere, utilizare, prelucrare şi păstrare a
gazelor şi lichidelor nocive, cât şi a substanţelor care se pot forma
la încălzire ori ardere în timpul incendiului atmosfera se poate
infecta. Determinarea lor în aer în cadrul recunoaşterii este posibilă
după miros, culoare, gust, acţiune asupra mucoaselor ochilor,
nasului şi căilor de respiraţie (tab.2.1).
Drept căi de salvare pot servi ieşirile şi intrările principale,
golurile ferestrelor şi balcoanele, găurile în planşee, cât şi golurile
în pereţii existenţi ori special făcute în pereţi de către pompieri.
La salvarea persoanelor, în primul rând, se determină cele
mai scurte şi mai puţin periculoase căi, care nu numai urgentează
lucrările, dar şi creează posibilităţi de a iniţia stingerea incendiului.
Mai frecvent, pentru salvarea persoanelor, se folosesc ieşirile
principale şi casele scărilor. În cazurile inundării cu fum a căilor de
salvare se întreprind măsuri urgente pentru evacuarea lui.
41
 Tabelul 2.1. Indicii caracteristici ai unor gaze şi vapori nocivi
Denumirea
Indicii caracteristici
substanţei
Miros înţepător, irită căile de respiraţie, provoacă
Amoniac
lăcrimare, dureri în ochi şi tuse
Miros înţepător, în concentraţii foarte mici irită
Anhidridă
mucoasele ochilor, căile de respiraţie, la concentraţii
sulfuroasă
mai mari provoacă răguşeală
Miros înţepător, irită mucoasele ochilor, nasului şi a
Formaldehidă
căilor de respiraţie
Anhidridă În formă de fum alb dens irită mucoasele ochilor,
fosforică nasului şi a căilor de respiraţie
Gaz galben-verziu cu miros înţepător, irită căile de
Clor
respiraţie
Acid Miros înţepător, irită puternic căile de respiraţie,
clorhidric răguşeală, senzaţie de asfixie
Acid Miros de migdal amar, senzaţie de zgârietură în gât,
cianhidric gust foarte amar în gură

Golurile ferestrelor şi balcoanelor se folosesc în cazurile

când scările interne, coridoarele şi alte căi comode sunt cuprinse
de foc, inundate de fum ori temperatura aerului şi a produselor
arderii depăşeşte normele admise. În asemenea situaţii, la lucrările
de salvare se folosesc mijloace speciale: diferite scări, dispozitive
de salvare, autoelevatoare, autoscări ş.a.
În cazul blocării de foc a tuturor căilor de salvare în pereţi,
despărţituri şi planşee se fac goluri folosind diferite instrumente
mecanizate.
Modalităţile de salvare a persoanelor se determină în
legătură cu situaţia la incendiu şi starea celor care trebuie salvaţi.
Principalele modalităţi de salvare a persoanelor sunt:
- ieşirea independentă a persoanelor;
- evacuarea lor sub supravegherea pompierilor;
- scoaterea persoanelor;
- coborârea celor salvaţi de la înălţimi.
În majoritatea cazurilor, observând pericolul, persoanele
părăsesc încăperile până la sosirea formaţiunilor de pompieri. Dacă
în încăperi se află persoane, căile de salvare nu sunt blocate şi
42
starea acestor persoane permite ieşirea lor din zona periculoasă
fără ajutor, se organizează ieşirea lor independentă cu indicarea ori
anunţarea direcţiei inofensive de deplasare (casele scărilor
neafumate, ieşirile principale şi de rezervă sunt deschise etc.).
În cazul când căile de salvare sunt inundate de fum ori nu
sunt cunoscute suficient, iar starea şi vârsta persoanelor care
trebuie salvate este îndoielnică pentru ieşirea independentă din
zona periculoasă, se organizează evacuarea lor, însoţirea lor de
către pompieri cu participarea reprezentanţilor formaţiunilor
economice ori a locatarilor. Bolnavii, copiii mici, invalizii care nu
se pot mişca singuri sunt scoşi din zona periculoasă.
Uneori se organizează modalităţi de salvare combinate. De
exemplu, persoanele se conduc pe acoperiş ori la balcon, apoi se
coboară de la înălţimi cu ajutorul autoscărilor şi a altor mijloace.
La sosirea la incendiu conducătorul stingerii incendiului face
legătură urgentă cu personalul de deservire a obiectului,
determinând datele de prezenţă a persoanelor în încăperile arzânde
şi adiacente, apoi organizează recunoaşterea minuţioasă a
încăperilor inundate de fum.
În funcţie de situaţie, recunoaşterea poate fi organizată în
diferite direcţii, formând grupuri de căutare.
Datele obţinute în urma recunoaşterii stau la baza luării
deciziilor de către conducătorul stingerii incendiului la organizarea
salvării persoanelor. Sunt posibile diferite variante de acţiuni ale
formaţiunilor cum ar fi:
 dacă la incendiu a sosit un număr suficient de forţe şi
mijloace, conducătorul stingerii incendiului organizează urgent
salvarea persoanelor şi personal o conduce, concomitent la
indicaţiile lui organizează concentrarea forţelor şi mijloacelor
pentru stingerea incendiului;
 dacă focul a creat pericol şi căile de salvare sunt sau pot fi
blocate de foc, este obligatorie instalarea ţevilor pentru salvarea
persoanelor;
 la sosirea la incendiu a unui număr suficient de forţe şi
mijloace, în lipsa unui pericol direct pentru viaţa persoanelor, iar
conducătorul stingerii incendiului este sigur că incendiul se poate
stinge cu forţele şi mijloacele deja antrenate, celelalte echipe se

43
direcţionează pentru a preveni panica şi stingerea concomitentă a
incendiului;
 în cazul când forţele şi mijloacele sunt insuficiente pentru
salvarea persoanelor şi stingerea incendiului, tot efectivul
formaţiunilor de pompieri sosite se direcţionează la lucrările de
salvare cu stingerea ulterioară a incendiului. Instalarea ţevilor în
asemenea cazuri este obligatorie în locurile unde focul ameninţă
nemijlocit persoanele şi în căile de salvare unde este posibilă
răspândirea focului.
De asemenea, există şi alte modalităţi de salvare în legătură
cu situaţia la incendiu.
Succesiunea de salvare se determină în legătură cu gradul de
pericol pentru persoane. În primul rând se salvează persoanele din
cele mai periculoase zone, iar în cazul pericolului de acelaşi nivel
– copiii, bolnavii şi bătrânii. Dacă persoanele sunt în panică, atunci
conducătorul stingerii incendiului ia măsuri urgente de calmare şi
personal conduce lucrările de salvare, deoarece persoanele în
panică se supun uşor unei voinţe puternice, executând ordinele
date cu voce liniştită, încredinţată şi puternică.
În cazul când salvarea pe căile principale este imposibilă, se
folosesc scări de incendiu exterioare, scări culisabile şi de fereastră
şi funii de salvare. Scările se instalează astfel, încât o jumătate din
fereastră, balconul să fie libere pentru a trece pe scară. Persoanele
care sunt salvate cu scări, se asigură cu funie pe care o ţine
salvatorul.
În unele cazuri, căile de salvare a persoanelor trec prin zone
inundate de fum, cu temperaturi înalte etc., iar cei care sunt salvaţi
nu sunt dotaţi cu măşti-antigaz, de aceea, se acoperă cu o plapumă,
pelerină, iar capul se acoperă cu o ţesătură densă umezită cu apă.
De multe ori persoanele, îndeosebi copiii, au frică de a se coborî
pe scări, funii, elevatoare şi intenţionează a se salva prin zone
cuprinse de foc, inundate de fum ori cu temperatură înaltă. Pentru
a linişti persoanele se alege un pompier cu practică de salvare, care
conduce acţiunile persoanelor şi concomitent corectează
succesiunea lucrărilor de salvare.
La incendii în săli de cinema, concerte, circ unde se află un
număr mare de persoane, care nu cunosc planificarea, căile de
44
salvare, ieşirile, în primul rând se întreprind măsuri de a preveni
panica. Dacă spectatorii nu au observat că în clădire a izbucni un
incendiu, li se propune să elibereze sala invocând alte motive.
Anunţul se face de către un lucrător al instituţiei, fiindcă apariţia
pompierului va provoca panică. În cazul când spectatorii cunosc
sau înţeleg că în clădire a izbucnit un incendiu şi faptul nu se poate
ascunde, atunci lor trebuie să li se adreseze un reprezentant al
pompierilor, informând că incendiul nu este major, nu există
pericol şi să propună ieşirea din sală păstrând calmul. După
informare, personalul instituţiei deschide toate uşile care duc spre
căile de evacuare inofensivă, direcţionează uniform fluxurile de
persoane spre ieşire, le supraveghează şi acţionează asupra celor în
panică. În primul rând, se salvează persoanele din galerii,
balcoane, mezanine, unde se concentrează produsele arderii şi
creşte temperatura. Personalul instituţiei acţionează în
conformitate cu planul de evacuare.
Acţiunile formaţiunilor de pompieri la incendii în instituţiile
medicale necesită o atenţie deosebită pentru bolnavi. În apropiere
de clădirile spitalelor pompierii trebuie sa excludă deranjarea
bolnavilor: nu se claxonează, autospecialele se parchează în afara
zonei vizibile pentru bolnavi, la desfăşurarea de luptă se exclud
indicaţii cu voce puternică.
La sosirea în spital, conducătorul stingerii incendiului face
legătură urgentă cu personalul şi determină cum este organizată
salvarea bolnavilor din saloane, numărul bolnavilor care necesită
evacuare şi transportabilitatea lor, personalul medical care poate fi
antrenat în lucrările de salvare şi locul de amplasare a celor salvaţi.
Recunoaşterea la incendiu se organizează în diferite direcţii,
dar se exclude intrarea în saloanele unde se află bolnavi, fără
necesitate.
În maternităţi, spitale de boli psihiatrice şi infecţioase, la
salvare este antrenat tot personalul spitalului. Modalităţile de
salvare le determină conducătorul stingerii incendiului după
consultaţii cu specialiştii locali.
La salvarea bolnavilor gravi rolul hotărâtor aparţine
personalului medical, dar acţiunile pompierilor constau în
45
acordarea ajutorului la transportarea bolnavilor, evacuarea fumului
din saloane, salvarea bolnavilor prin căi neaccesibile pentru
medici.
Bolnavii în stare să se deplaseze de sine stătătoare ies prin
căile obişnuite sub supravegherea personalului medical şi a
persoanelor desemnate de conducătorul stingerii incendiului.
Din saloanele inundate de fum şi cu temperaturi înalte
bolnavii sunt salvaţi numai de către echipele de pompieri, membrii
cărora se dotează cu mijloace de iluminare şi comunicare.
La lucrările de salvare pe câteva direcţii, conducătorul
stingerii incendiului numeşte responsabili pentru fiecare din ele,
iar el conduce operaţiile de salvare pe sectorul cel mai dificil.
După finalizarea lucrărilor de salvare se verifică minuţios toate
saloanele şi căile prin care au fost salvaţi pentru a se convinge că
toţi bolnavii au fost salvaţi.
Pe tot parcursul stingerii incendiului, bolnavii salvaţi se află
sub supravegherea personalului medical cu verificarea lor pe listă.
După lucrările de salvare din saloanele contaminate, tot
personalul formaţiunilor de pompieri este supus unui tratament
sanitar în conformitate cu indicaţiile personalului medical.
În instituţiile preşcolare, conducătorul stingerii incendiului
verifică minuţios dacă nu au mai rămas copii în dormitoare ori
sălile de joacă, în încăperile auxiliare, în dulapuri şi după ele, pe
paturi şi sub ele, după perdele etc. Pompierii acordă ajutor
pedagogilor la scoaterea copiilor din zona periculoasă (în primul
rând a celor mai mici). Pe fiecare cale de salvare conducătorul
stingerii incendiului numeşte pompieri pentru conducerea
lucrărilor de salvare.
Copiii salvaţi se amplasează în încăperi inofensive şi calde
sub supravegherea educatorilor. În ultimul rând se face apelul
copiilor.
La incendii în transportul feroviar apare pericol pentru viaţa
persoanelor aflate în vagoanele trenului incendiat, dar uneori şi în
saloanele vecine. Situaţia devine mai dificilă în legătură cu
nelimitarea accesului spre vagoanele incendiate, ce complică
lucrările de salvare.
46
 În primul rând, la sosire conducătorul stingerii incendiului
face legătura cu dispeceratul staţiei şi concretizează situaţia,
determină nivelul pericolului pentru oameni şi la necesitate
organizează scoaterea vagoanelor cu pasageri din zona
periculoasă. La stingerea incendiului şi lucrările de salvare se
verifică minuţios compartimentele şi despărţiturile vagoanelor.
La incendii în vagoane, aerodromuri salvarea pasagerilor se
complică din cauza blocării uşilor şi a trapelor ieşirilor de rezervă
a vagoanelor, elicopterelor. Conducătorul stingerii incendiului în
primul rând lichidează arderea carburanţilor sub fuzelajul
avionului în zonele uşilor şi trapelor, destinate salvării persoanelor,
deschide trapele principale şi de salvare, iar în cazuri de necesitate
– bordajul corpului şi prin golurile făcute pasagerii sunt evacuaţi în
zona inofensivă.
Lucrările de salvare la incendii în locurile aglomerate se
confruntă cu mari greutăţi şi complicaţii, care necesită forţe şi
mijloace considerabile. De aceea, la asemenea obiecte orarul
plecărilor formaţiunilor de pompieri prevede la primul apel de
incendiu trimiterea forţelor şi mijloacelor pentru numărul sporit al
apelului.
Personalul formaţiunilor de pompieri este obligat să
cunoască bine particularităţile clădirilor şi instalaţiilor amplasate în
raionul de deservire, ca la necesitate să organizeze rapid evacuarea
persoanelor din zonele periculoase. Din aceste considerente, la
studierea tactico-operativă a obiectelor, paralel cu altele se
abordează şi lucrările de salvare.
Pentru toate clădirile şi instalaţiile, unde sunt prevăzute
aglomerări de persoane, se elaborează planuri de stingere a
incendiilor.
În toate cazurile de efectuare a lucrărilor de salvare,
concomitent cu desfăşurarea forţelor şi mijloacelor, conducătorul
stingerii incendiului cheamă şi serviciul de salvare. Până la sosirea
personalului medical pompierii acordă sinistraţilor ajutorul
premedical.
În lipsa medicilor ori înainte de a evacua sinistratul la spital
se acordă ajutorul premedical. La arsuri se eliberează de haine
47
zona arsă a corpului fără a atinge locul arsurii, apoi se acoperă
zona afectată cu un bandaj din pânză sterilă curată preventiv fiind
curăţată pielea în jurul arsurii cu un tampon din tifon muiat în
soluţie dezinfectantă ori spirt. Dacă arsura este provocată de acizi,
aceasta se spală cu apă rece timp de 10-15 min, iar la arsuri
provocate de bază – cu soluţie de 5%–10% de acid boric ori soluţie
de 20% de acid acetic ori citric.
Scurgerea de sânge se întrerupe ori se reduce cu ajutorul
unui cordon ori unui pansament steril, se dezinfectează pielea ranei
cu iod ori spirt şi se acoperă cu un pansament steril.
La fracturarea membrelor, acestea se leagă cu bare, scânduri
ori faneră, ca să li se asigure imobilitatea şi apoi sinistratul poate fi
transportat.
În cazuri de luxaţii ori contuzii se limitează mobilitatea zonei
afectate a corpului, se aplică un pansament, se pune compres rece
cu asigurarea liniştei depline pentru sinistrat. Nu se admite
corectarea luxaţiei până la sosirea serviciului medical.
În caz de electrocutare, sinistratul se eliberează de acţiunea
curentului electric prin deconectarea întrerupătoarelor, tăierea ori
înlăturarea conductorilor electrici. Salvatorul respectă strict
cerinţele de securitate. Apoi sinistratul se scoate la aer proaspăt cu
acordarea ajutorului necesar.
La intoxicarea cu fum, gaze toxice, degerare ori asfixiere se
creează condiţii de pătrundere în plămâni a aerului proaspăt ori
îmbogăţit cu oxigen: se îmbracă masca antigaz izolantă cu
deschiderea ventilului rezervorului de oxigen. Apoi sinistratul se
scoate la aer proaspăt ori se deschid ferestrele şi uşile cu
organizarea respiraţiei artificiale.

2.7. Desfăşurarea de luptă

După sosirea formaţiunii de pompieri la locul incendiului,
concomitent cu recunoaşterea are loc desfăşurarea de luptă –
aducerea forţelor şi mijloacelor în stare de îndeplinire a sarcinii de
luptă.

48
 Desfăşurarea de luptă traversează următoarele etape:
1. Pregătirea pentru desfăşurare.
2. Desfăşurarea prealabilă.
3. Desfăşurarea generală.
Efectuarea unei sau altei etape este dependentă de
plenitudinea informaţiilor privind situaţia la incendiu şi direcţia
principală a acţiunilor pompierilor. Etapa desfăşurării de luptă
determinată trebuie să corespundă rezultatelor evaluării situaţiei la
incendiu în momentul respectiv şi să se desfăşoare în mod raţional
şi economic. Desfăşurarea de luptă generală prevede instalarea
liniilor de furtunuri pentru livrarea agentului stingător la locul
incendiului şi ieşirea şefilor de ţeavă pe poziţii de luptă.
Componenţa maximală a formaţiunilor de luptă: la
autocisterne 5–6 persoane; la autopompe 7–9 persoane, iar a
echipelor de luptă poate fi şi mai mică.
Însă din cauza că indicii tehnico-tactici ai autospecialelor de
bază depăşesc cu mult posibilităţile fizice ale echipelor de luptă,
dar nivelul de mecanizare al lucrărilor grele la desfăşurarea de
luptă este insuficient, în unităţile de pompieri se folosesc diferite
modalităţi de desfăşurare de luptă a autospecialelor principale şi
interacţiune între echipele de luptă.
În legătură cu situaţia creată şi prezenţa forţelor şi
mijloacelor, stingerea se poate efectua în una sau câteva etape şi
fiecăreia trebuie să-i corespundă una sau mai multe operaţii precise
de desfăşurare de luptă.
La ordinul de desfăşurare de luptă conducătorul stingerii
incendiului trebuie să organizeze corect forţele şi mijloacele în
legătură cu volumul lucrărilor şi durata executării unei sau altei
operaţii (fig.2.7).

49
 Fig.2.7. Durata desfăşurării de luptă în funcţie de lungimea liniilor
magistrale la componenţa diferită a echipei de luptă:
1 – două persoane; 2 – cinci persoane; 3 – nouă persoane; linie
continuă – o singură magistrală; linie întreruptă – două magistrale
paralele.

Timpul de desfăşurare de luptă a formaţiunilor la incendiu de

la iniţierea desfăşurării de către prima echipă până la terminarea
desfăşurării de către ultima echipă alcătuieşte durata de introducere
a forţelor şi mijloacelor la stingerea incendiilor.
Se propune analiza factorilor care influenţează durata
perioadei de desfăşurare de luptă a unei echipe de pompieri, care
participă la procesul de introducere a forţelor şi mijloacelor de
luptă.
Viteza de desfăşurare de luptă este dependentă de condiţiile
situaţiei la incendiu, antrenamentul fizic, pregătirea tactică şi
psihologică a efectivului, de componenţa echipei, tipul şi locul
punerii în funcţiune a ţevilor şi de procedeele de desfăşurare de
luptă.
În practica de lucru a formaţiunilor de pompieri se folosesc
următoarele procedee de desfăşurare de luptă: manuală,
mecanizată şi combinată. Cele mai efective sunt procedeele
mecanizate de desfăşurare de luptă, dar ele nu sunt elaborate
suficient. Mai frecvent se folosesc procedeele combinate de
desfăşurare de luptă.
50
 Indicii principali la desfăşurarea de luptă sunt:
- rapiditatea de instalare a liniilor de furtunuri care depinde
de unul din procedeele de instalare a lor;
- furtunuri în suluri armonic ondulate ori cu ajutorul
tamburului pentru desfăşurarea furtunului şi cu ajutorul
automobilului pe orizontală;
- pe rampele de scară, între rampe, din sol de sus în jos,
ridicarea liniei de furtunuri pe verticală pe funia de salvare,
autoscări, autoelevatoare cu braţ cotit.
Timpul desfăşurării de luptă în mare măsură depinde de
schema selectată. La baza desfăşurării de luptă poate fi pus
principiul de stabilire (selectare) a sistemelor de pompare şi
furtunuri care vor asigura alimentarea cu agent stingător la distanţa
maximală sau la înălţimea cea mai mare în timpul cel mai scurt.
Schema trebuie să asigure nu numai cantitatea necesară de
agent stingător necesar în momentul dat, dar şi cea maximală la
funcţionarea pompei cu putere deplină.
Conform acestui principiu, orice schemă de alimentare cu
agent stingător calculată la debitul maximal al pompei trebuie
executată (realizată) astfel, încât la conectarea la pompă încă a
unei linii magistrale sau de lucru la ramificare să fie posibilă, de
exemplu, majorarea randamentului schemei până la maximum.
Schema desfăşurării de luptă trebuie să asigure presiunea
necesară a agentului stingător în punctul de referinţă (la capătul
ţevii, generatorul de spumă etc.) şi să fie optimală în situaţia dată
la incendiu.
Determinarea sistemelor de pompare–refulare optimale se
poate efectua prin metoda analitică, adică prin calculul hidraulic,
nomogramă sau exponometru.
Pentru rezolvarea problemei trebuie cunoscute următoarele
date iniţiale: tipul şi consumul ţevilor introduse la incendiu ori
protecţie; înălţimea cotelor poziţiilor de luptă a şefilor de ţeavă,
caracteristica reliefului terenului adiacent locului incendiului,
distanţa de la sursa de apă până la locul introducerii ţevii,
caracteristicile tactico-tehnice ale autospecialelor.

51
 Exemplu: de la autocisternă, sursa de apă, trebuie
alimentate două ГПС-600 pe suprafaţa orizontală. Distanţa de la
sursa de apă până la incendiu (lungimea liniei de furtunuri) se
determină din condiţiile că presiunea în autocisternă este de 90 m,
în generatorul de spumă – 60 m, adică pierderile în linie
alcătuiesc 30 m
În unele situaţii, la diametrul furtunului de 66 mm, lungimea
liniei de furtunuri alcătuieşte 440 m; la diametrul 77 mm – 600 m.
Modificând unul din parametrii schemei, schimbăm şi distanţa.
Dacă în locul generatoarelor de spumă vom alimenta ţevi de apă
A, unde presiunea la capăt se reduce de la 60 la 35 m, iar
consumul se majorează de la 6 până la 7 l/s, atunci schema
trebuie recalculată.
În ultimii ani, productivitatea pompelor de incendiu a crescut
până la 40 l/s şi mai mult, dar schemele de alimentare foarte puţin
se deosebesc de cele când productivitatea pompelor alcătuia 20-30
l/s. În unele unităţi de pompieri se folosesc scheme optimale de
alimentare cu apă de la autocisterne, diferite de schemele generale
(fig.2.8).

Fig.2.8. Varianta schemei de desfăşurare de luptă cu alimentarea ţevii

PC-70 prin furtunurile 51 mm

Avantajul schemei date constă în reducerea timpului

desfăşurării de luptă şi a numărului furtunurilor în liniile
magistrale, iar în liniile de lucru se utilizează furtunuri mai uşoare,
se asigură o alimentare cu consum mai mare comparativ cu
schemele generale.

52
 Schema dată permite a reduce parţial efectivul antrenat la
stingerea incendiului; utilizarea în liniile de lucru a furtunurilor cu
diametrul 51 mm permite acţiunea fără şefi de ţeavă.
În ultimii ani, la stingerea incendiilor se folosesc scheme de
desfăşurare de luptă cu alimentarea liniilor de lucru din furtunuri
cu diametrul 38 mm la ţeavă A(PC-70), asigurând caracteristica
jetului de apă şi consumul necesar. Realitatea utilizării acestor
scheme este confirmată analitic de instituţii de cercetare şi
experimental în unităţile de pompieri.

2.8. Evacuarea apei la incendiu

Cea mai răspândită substanţă stingătoare este apa, care
cauzează pierderi colosale. La stingerea incendiilor în etajele
superioare şi poduri apa creează sarcini suplimentare pentru
planşeuri, dăunează mobila ş.a. Pentru colectarea apei se folosesc
pânze de prelată, pelicule de polietilenă, saci cu rumeguş de lemn,
hidroelevatoare, ejectoare de strâ ngere a apei, căldări ş.a. La
transportarea lor se folosesc diferite formaţiuni de transport.
În primul rând, se protejează de apă averea preţioasă,
materialele, utilajul, instalaţiile industriale, acoperindu-le cu
prelată, peliculă de polietilenă ori evacuându-le din încăpere.
Dacă evacuarea bunurilor materiale este imposibilă, ele se
amplasează în centrul încăperii, fiind ridicate pe podeste, stelaje şi
acoperite.
Pentru evacuarea apei se folosesc diferite modalităţi, ţinând
cont de cantitatea ei, construcţia planşeului, amplasarea încăperii
în clădire şi mijloacele din dotare. Evacuarea apei se poate efectua
cu hidroelevatorul Г-600 ori ejectorul ЭВ-20 care se instalează în
locul cel mai jos al încăperii. Apa se adună spre pompă cu ajutorul
maturilor, lopeţilor şi a.
O cantitate însemnată de apă se poate evacua prin ţevile de
canalizare, găuri care se află în exterior prin puţul ascensorului.
Puţul ascensorului poate servi drept canal de evacuare a apei când
sala maşinilor este amplasată în partea superioară a clădirii. Pe
scara suspendată se poate evacua apa, aşternând pelicula şi
ridicând marginile laterale.
53
 Straturile neînsemnate de apă se acoperă cu rumeguş de
lemn, care se adună şi se evacuează împreună cu apa îmbibată.
Prin găuri în planşee apa poate fi evacuată numai în cazuri
excepţionale, când sunt imposibile alte modalităţi. În asemenea
cazuri se prevăd măsuri de protecţie a încăperilor de la etajele
sitaute mai jos.
O atenţie deosebită la lucrările de evacuare a apei se acordă
măsurilor de protecţie împotriva electrocutării.

2.9. Localizarea incendiului

Procesul de stingere a incendiului convenţional poate fi
divizat în două perioade: primul – până la iniţierea momentului de
localizare şi al doilea – după acest moment, adică când incendiul
este oprit, mărginit în anumite limite. Incendiul se consideră
localizat când există posibilitatea de lichidare a lui cu forţele şi
mijloacele existente.
Problema referitor la modalităţile de localizare a incendiului
este una din cele principale în tactica stingerii lui. Anume pentru
localizarea incendiului este necesară manifestarea cea mai înaltă a
măiestriei tactice a corpului de comandanţi. De o deosebită
iscusinţă şi spirit de iniţiativă trebuie să dea dovadă toţi
participanţii la stingerea incendiului.
Amplasarea corectă a forţelor şi mijloacelor pentru
localizarea incendiului şi principiile de bază ale determinării
direcţiei decisive a acţiunilor de luptă la incendiu, cât şi
recomandările referitor la particularităţile stingerii incendiului la
diferite obiecte sunt prevăzute în actele normative ale serviciului
de pompieri şi salvatori. Însă fiecare incendiu, inclusiv la una şi
aceeaşi grupă de obiecte (clădiri administrative, industriale, în
construcţie ş.a.), împreună cu trăsăturile comune, are şi multe
particularităţi specifice de care trebuie să se ţină cont la amplasarea
forţelor şi mijloacelor în cadrul determinării modalităţilor de
acţiune.
Acţiunile de localizare a incendiului practic toate au caracter
de ofensivă. Ele necesită mobilizarea în timpul cel mai scurt a
forţelor şi mijloacelor suficiente pentru stingerea şi asigurarea
54
activităţii efective a lor. Pentru aceasta, şefii de ţeavă trebuie să se
apropie de nucleele arderii, manevrând efectiv ţevile, lansând în
cazul incendiilor dezvoltate jeturi la distanţă mare din ţevile A şi
ţevile cu afet [(presiunea în stropitoarele ţevilor A 0,4 kPa (40 m a
coloanei de apă), cu afet 0,6 kPa (60 m a coloanei de apă)]. În
asemenea cazuri, eficacitatea acţiunii unei ţevi A este cu mult mai
mare decât acţiunea a două ţevi B, care au împreună acelaşi
consum de apă. Deşi eficacitatea ţevilor cu afet este sporită, ele se
utilizează împreună cu ţevile A, fiindcă punerea lor în acţiune
necesită mai mult timp şi forţe.
La incendii în clădiri şi instalaţii pentru care nu sunt
recomandări concrete referitor la intensitatea lansării substanţelor
de stingere, numărul necesar de ţevi pentru limitarea răspândirii
focului în condiţiile incendiilor în desfăşurare poate fi aproximativ
de câte o ţeavă A la 10-20 m a frontului de răspândire a flăcării
(cifra a dona se referă la clădiri cu un etaj şi cu încăperi cu mare
suprafaţă).
Pentru localizarea incendiului la ardere activă în interiorul
clădirilor cu volume mari, ţevile se instalează nu numai în
direcţiile răspândirii focului, dar şi în nucleul incendiului, deoarece
fără atenuarea focului şefii de ţeavă deseori nu au posibilitate să se
apropie de hotarul presupus pentru localizarea incendiului ori să
prevină răspândirea focului prin golurile din clădire. În asemenea
cazuri, spre nucleul incendiului se instalează ţevi cu afet, mai rar -
ţevi tip A.
Teoria procedeelor tactice de introducere concomitentă a
ţevilor în nucleul incendiului şi la hotarele localizării lui în prezent
este elaborată insuficient şi lipsesc recomandările cantitative
referitor la intensitatea alimentării cu apă în asemenea cazuri. Însă,
introducând două–trei ţevi în nucleul incendiului, conducătorul
stingerii incendiului se poate orienta şi determina dacă sunt
necesare ţevi suplimentare.
Şefii de ţeavă, acţionând la hotarele localizării incendiului în
interiorul clădirii, trebuie să lanseze jeturile de apă la o adâncime
cât mai mare pe frontul flăcării şi să avanseze treptat. Acţionând la
graniţele presupuse ale localizării incendiilor deschise, la protecţia
55
de aprindere a pereţilor şi acoperişurilor clădirilor şi instalaţiilor
vecine, şefii de ţeavă, manevrând ţevile, stropesc cu apă nu numai
sectoarele protejate, dar şi suprafeţele care ard în adâncul frontului
flăcării care se extinde.
La localizarea incendiului în clădiri nu se admite
introducerea ţevilor numai pe sectoarele arderii vizibile. Practic,
permanent există pericolul de răspândire a focului prin găuri în
pereţi şi planşeuri îndeosebi la intersecţia lor cu comunicaţiile
electrice, conductele de apă, gaze şi altele, cât şi prin goluri din
planşeuri şi pereţi despărţitori formate de tavane suspendate şi
pereţi decorativi, pe sistemele de ventilaţie şi altele. De aceea, în
perioada localizării se efectuează recunoaşterea minuţioasă a
incendiului, la necesitate cu descoperirea şi demontarea
construcţiilor şi instalarea ţevilor suplimentare în locurile
periculoase. În asemenea situaţii, mai preferabile sunt ţevile B şi
ţevile-pulverizatoare, iar la pericolul evident de pătrundere a
focului în goluri, canalele de ventilaţie, în cerdac şi în alte încăperi
greu accesibile se lansează spumă de multiplicitate medie. La
localizarea incendiului trebuie amintite următoarele principii
confirmate de practica multianuală:
„incendiu în subsol” – caută focul până la cerdac;
„focul se îndreaptă în sus” – examinează etajul situat mai
jos, instalează acolo o ţeavă de rezervă şi altele.
Pentru prevenirea răspândirii incendiului, ţevile se instalează
în întâmpinarea focului. Dar în cazul vântului cu mare putere,
îndeosebi la incendii pe suprafeţe mari, localităţi rurale, primele
ţevi sunt mai efectiv instalate pe flancuri pentru a îngusta treptat
zona arderii, apoi oprită răspândirea frontului flăcării. Procedeul
dat este dictat de răspândirea rapidă a flăcării în cazul vântului
puternic şi formarea din partea bătută de vânt a zonei inundate cu
fum dens.
Măsurile urgente de localizare a incendiului, de asemenea,
prevăd protecţia de prăbuşire a construcţiilor metalice portante, a
comunicaţiilor şi aparatelor fierbinţi, reducerea radiaţiei termice a
făcliei prin instalarea ţevilor cu pulverizator centrifug, cât şi alte

56
acţiuni de prevenire a exploziei ori de încălzire periculoasă a
construcţiilor şi a aparatelor tehnologice. La aceste măsuri se
referă şi acţiunile de întrerupere a pătrunderii materialelor
inflamabile în zona arderii, închiderea comunicaţiilor, pomparea
apei din rezervoarele avariate.
La stingerea incendiilor la întreprinderile industriale, forţele
şi mijloacele se amplasează astfel, încât să se păstreze
comunicaţiile şi aparatele din apropiere cu nucleul incendiului, să
se reducă radiaţia termică a făcliei, să se creeze condiţii favorabile
de lucru a echipelor antrenate în proces. În acest timp, personalul
tehnologic deconectează aparatele, se iau măsuri de prevenire a
creşterii temperaturii şi presiunii, se întrerupe accesul lichidelor şi
gazelor inflamabile în zona arderii.
În timpul incendiului este posibilă răspândirea de către
curenţii de aer şi vânt a tăciunilor şi a bucăţilor de materiale cu
flăcări. Pentru localizarea acestor incendii se previne inflamarea pe
teritoriul unde este posibilă căderea tăciunilor şi a bucăţilor de
materiale cu flăcări: se stinge cu apă din ţevi şi cu căldări, se calcă
şi se acoperă cu pământ, se stropesc acoperişurile şi sectoarele cu
deşeuri inflamabile. La incendii în localităţi rurale, la întreprinderi
de prelucrare a lemnului nu este exclusă împrăştierea tăciunilor şi a
particulelor incandescente care pot aprinde acoperişurile
inflamabile şi deşeurile arzătoare la depărtare de 500-1000 m de la
nucleul incendiului.
În asemenea cazuri, se acordă atenţie la măsurile de
protecţie, cât şi la instalarea ţevilor pe direcţiile de răspândire a
focului.
Dacă pentru localizarea incendiului forţele şi mijloacele din
dotare sunt insuficiente sau nu există apă în cantitatea necesară,
conducătorul stingerii incendiului organizează demontarea
construcţiilor, a unor elemente ale clădirilor şi alte lucrări pentru a
întrerupe direcţia de răspândire a incendiului, rupturi în acoperiş,
distrugerea cu tractoarele, buldozerele a gardurilor, hambarelor,
galeriilor din apropierea clădirilor şi altele.
În cadrul localizării incendiului, în clădiri se utilizează
modalităţi de limitare a răspândirii arderii, bazate pe modificarea
schimbului de gaze, schimbarea direcţiei şi modificarea valorii
57
tirajului torenţilor de aer şi a produselor arderii, creând goluri
suplimentare de aspiraţie şi refulare (se deschid ferestrele, uşile, se
descoperă acoperişurile) şi schimbând amplasarea lor reciprocă (se
astupă unele goluri ale uşilor, se instalează aspiratoare de fum, se
conectează sistemele de ventilaţie principală şi de avarie a
clădirilor şi instalaţiilor).

2.10. Lichidarea incendiului

Lichidarea incendiului reprezintă perioada a doua definitivă
a procesului de stingere a incendiului pe parcursul căreia
formaţiunile acţionează pentru întreruperea deplină a arderii şi
excluderea apariţiei repetate a ei. În perioada dată are loc
înaintarea activă asupra focului a forţelor şi mijloacelor introduse
în timpul localizării incendiului. Tactica acţiunilor şefilor de ţeavă
constă în manevrarea cu iscusinţă a ţevilor şi avansarea în adâncul
suprafeţei incendiului pe măsura lichidării lui. Sunt lansate fără
întrerupere substanţele de stingere în aşa cantitate ca şi pe durata
localizării.
Lansarea substanţelor stingătoare poate dura de la câteva
minute până la câteva ore, în dependenţă de dimensiunile
incendiului, amplasarea şi caracteristicile fizico-chimice ale
materialelor inflamabile, cât şi de mijloacele de stingere utilizate.
În urma înaintării asupra focului, suprafaţa incendiului se
micşorează, se reduce temperatura şi concentraţia fumului în zona
incendiului şi treptat volumul lucrărilor la stingere devine mai mic.
Se modifică şi activităţile formaţiunilor: treptat se reduce numărul
ţevilor în acţiune, intensitatea lansării substanţelor stingătoare
devine tot mai mică. Se iniţiază scoaterea treptată a forţelor şi
mijloacelor şi plecarea lor la locul de dislocaţie. Parţial, forţele şi
mijloacele îşi întrerup activitatea după controlul minuţios al
sectoarelor de luptă a acelor formaţiuni, care trebuie să părăsească
locul incendiului, după dereticarea acestor sectoare şi regruparea
forţelor şi mijloacelor rămase pentru prelungirea acţiunilor de
luptă la lichidarea incendiului. Decizia de regrupare, conducătorul
stingerii incendiului o transmite conducătorilor formaţiunilor.

58
 Dacă la incendiu acţionează mai multe formaţiuni de
pompieri, forţele şi mijloacele părăsesc locul incendiului în
următoarea consecutivitate: în primul rând se eliberează
formaţiunile de pompieri autospecialele cărora au fost în rezervă,
apoi formaţiunile sosite din alte zone de supraveghere şi au
îndeplinit lucrările în sectorul dat, cât şi formaţiunile care
supraveghează obiecte importante şi sosite din zone îndepărtate
(ele pot fi înlocuite cu forţele şi mijloacele eliberate). În ultimul
rând pleacă formaţiunile unităţii de pompieri în zona de
supraveghere a căreia a apărut incendiul.
Înainte de a pleca de la locul incendiului trebuie controlate
toate sectoarele lui, construcţiile şi materialele stinse (pentru a
exclude reapariţia arderii), curăţarea locului incendiului.
Conducătorul stingerii incendiului este obligat personal să
controleze locul incendiului, să verifice atent şi să se convingă în
lichidarea deplină a arderii. Dacă nu este convins că arderea este
lichidată definitiv, numeşte un post de serviciu ori o formaţiune
pentru supravegherea locului incendiului, lichidarea aprinderilor
repetate posibile şi chemarea (la necesitate) formaţiunilor de
pompieri. Cercetarea locului incendiului este necesară şi pentru
stabilirea definitivă a cauzelor incendiului, a locului apariţiei lui şi
a altor informaţii necesare pentru perfectarea procesului-verbal la
incendiu.
După sosirea în unitate, formaţiunile de pompieri restabilesc
urgent capacitatea de luptă a lor, schimbă furtunurile umede,
echipamentele de luptă defectate, vestimentaţia de luptă umedă şi
altele. Activitatea de luptă a formaţiunilor finalizează în momentul
când după sosire în unitate formaţiunile şi-au pregătit totul pentru
participarea la un apel nou. Etapa finală în stingerea oricărui
incendiu este analiza acţiunilor de luptă a gărzii de intervenţie.
Divizarea procesului de stingere a incendiului în două
perioade este convenţională. Stabilirea graniţei dintre aceste
perioade practic este imposibilă, dar pentru caracteristica activităţii
formaţiunilor la stingerea incendiilor perioada localizării are un rol
important. Pierderile provocate de incendiu depind de extinderea
acestuia.
59
 3. Forţele şi mijloacele de stingere a incendiilor
3.1. Principiile generale de conducere a forţelor şi
mijloacelor
Conducerea forţelor şi mijloacelor la stingerea incendiului
consta în acţiunile conducătorului stingerii incendiului (a statului
major operativ) întreprinse în scopul efectuării active a acţiunilor
de luptă bazate pe determinarea situaţiei.
Conducătorul stingerii incendiului este responsabil de
organizarea acţiunilor de luptă la stingerea incendiului indiferent
de funcţia pe care o ocupă în unitate. Acesta stabileşte sarcinile
efectivului formaţiunilor de pompieri şi este responsabil pentru
îndeplinirea riguroasă a lor. Etapa precedentă stabilirii sarcinilor
de către conducătorul stingerii incendiului este luarea deciziilor.
Luarea deciziilor are loc în două etape:
- studierea, prognozarea şi determinarea situaţiei la
incendiu;
- elaborarea planului tactic de stingere a incendiului.
Determinantă în aprecierea unei ori altei modalităţi de
conducere a forţelor şi mijloacelor este situaţia la incendiu,
dimensiunile lui, numărul forţelor şi mijloacelor şi alte elemente
ale situaţiei.
Orice modalitate de conducere a forţelor şi mijloacelor
trebuie să se sprijine pe principiile generale de conducere la care,
se referă: conducerea unică, operativitatea, continuitatea,
flexibilitatea şi altele.
Conducerea unică ca principiu de conducere a forţelor şi
mijloacelor la incendiu constă în unitatea conducerii a
conducătorului stingerii incendiului în baza obligaţiunilor şi
drepturilor prevăzute în Regulamentul de serviciu al pompierilor şi
salvatorilor şi a altor acte normative.
Conducătorul stingerii incendiului, ca un conducător unic,
adoptă decizii şi urmăreşte executarea lor. Anume conducerea
unică în condiţii extremale la incendiu asigură centralizarea şi
fermitatea conducerii, operativitatea maximală a ei.

60
 Însă principiul conducerii unice nu admite ca conducătorul
stingerii incendiului să ignoreze părerile şefilor de echipe
subordonaţi. Acesta trebuie să îmbine cerinţa şi principialitatea
înalte cu încrederea şi stima faţă de subalterni, cu grija permanentă
faţă de ei, să se bazeze pe experienţa, iniţiativa şi creativitatea
efectivului formaţiunilor de pompieri. Principiul conducerii unice
se află în legătură indisolubilă cu centralizarea conducerii.
Pentru orientarea acţiunilor la luptă ale formaţiunilor de
pompieri, şeful superior poate indica unele sarcini faţă de
conducătorul stingerii incendiului, de exemplu, referitor la ordinea
executării sarcinilor, adică salvarea persoanelor, protecţia
obiectivelor şi altele.
În cazul unor incendii de proporţie se poate crea statul major
cu participarea conducătorilor organelor locale, a obiectivelor
economice, care împreună cu conducătorul stingerii incendiului,
apreciază deciziile şi căile de rezolvare a lor.
Operativitatea conducerii trebuie să asigure spiritul de
iniţiativă a acţiunilor de luptă în orice situaţie. Operativitatea nu
admite grabă şi se confirmă prin chibzuinţă, capacitatea de a se
orienta rapid în situaţii complicate.
Toate acţiunile de luptă în timp sunt de durată scurtă, adică
într-un interval mic de timp conducătorul stingerii incendiului
trebuie să efectueze recunoaşterea la incendiu, să elaboreze şi să
analizeze datele referitor la situaţie, să adopte decizii pe care le
pune în faţa executanţilor.
Fermitatea conducerii constă în luarea unei decizii
îndrăzneţe, a unei exigenţe a exactităţi înalte de executare a
sarcinii. Cele enumerate necesită autoînzestrare înaltă, voinţă,
aptitudine de a merge la risc, corect şi rapid a reacţiona la
schimbarea situaţiei, capacitate de a organiza şi a mobiliza
efectivul la îndeplinirea sarcinilor de stingere a incendiilor.
Şovăiala şi infirmitatea conducătorului stingerii incendiului şi a
şefilor nu este de conceput, iar anularea pripită a deciziilor luate
influenţează negativ acţiunile subalternilor.

61
 Flexibilitatea conducerii prevede iscusinţa conducătorului
stingerii incendiului ori a statului major de a reacţiona la timp la
schimbarea situaţiei.
Continuitatea prevede stabilitatea conducerii de către
conducătorul stingerii incendiului ori statul major, influenţa
permanentă a lor asupra mersului acţiunilor de luptă. Stabilitatea
conducerii se asigură prin legătura permanentă la incendiu, prin
informarea la timp referitor la situaţie.
Conducerea forţelor şi mijloacelor la incendiu necesită unele
principii generale, care determină acţiunile mai raţionale ale
conducătorilor cum ar fi convingerea înaltă în deciziile luate,
principialitatea, disciplina, creativitatea, capacitatea de a influenţa
şi educa subalternii.
În condiţiile progresului tehnico-ştiinţific, conducătorul
stingerii incendiului trebuie să aibă o atitudine nouă faţă de
activitatea sa, să utilizeze principiile obiective ale diverselor ştiinţe
în legătură cu faptul că la incendiu apar multiple probleme
complexe şi diferite. Cunoştinţele conducătorului stingerii
incendiului, capacitatea de a îmbina teoria şi practica corect şi
creativ, de a îndeplini cerinţele actelor normative în domeniu îi
permit să prognozeze situaţia la incendiu.
Un ajutor considerabil al conducătorului stingerii incendiului
ori statului major în prevederea schimbării situaţiei la incendiu
revine planurilor şefilor stingerii incendiilor, cât şi planurilor de
aplicare a forţelor şi mijloacelor.

3.2. Conducătorul stingerii incendiului

Organizarea tuturor genurilor de acţiuni de luptă la incendiu
şi responsabilitatea de executare a lor sunt obligaţiile
conducătorului stingerii incendiului.
Obligaţia principală a conducătorului stingerii incendiului
constă în organizarea iscusită a acţiunilor de luptă a formaţiunilor
de pompieri. Activitatea lui constă în acţiuni concrete într-o
anumită consecutivitate: recunoaşterea la incendiu, aprecierea
situaţiei, luarea deciziei, punerea sarcinilor în faţa formaţiunilor şi
controlul îndeplinirii lor. Pentru îndeplinirea corectă a conducerii
62
operative a formaţiunilor la incendiu, conducătorul stingerii
incendiului trebuie să fie înzestrat cu anumite cunoştinţe, iscusinţă
şi să dispună de capacităţile necesare.
Conţinutul principal al acţiunilor conducătorului stingerii
incendiului şi cerinţele principale sunt date în figura 3.1.

Obiectivul acţiunilor – conducerea operativă a formaţunilor de

pompieri la stingerea incendiului

genurile de activitate

Luarea deciziilor la Realizarea deciziilor la

stingerea incendiilor stingerea incendiilor

Organizarea
Studierea,
Elaborarea interacţiunilor
prognozarea şi Punerea sarcinilor
planului tactic la între formaţiuni şi
aprecierea de luptă în faţa
stinegrea asigurarea
situaţiei la formaţiunilor
incendiului realizării sarcinilor
incendiu
de luptă

Fig.3.1. Schema structurală a activităţii conducătorului stingerii

incendiului

Un loc deosebit în activitatea conducătorului stingerii

incendiului îl ocupă efectuarea recunoaşterii, colectarea datelor
referitor la situaţie şi luarea deciziei.
Procesul de elaborare a deciziilor la incendiu este rezultatul
analizei informaţiei referitor la parametrii incendiului, forţele şi
mijloacele participante la stingere cu transformarea ei în informaţie
de comandă, adică luarea deciziei la stingerea incendiului în baza
aprecierii situaţiei.
Aprecierea situaţiei la incendiu – concluzia formulată
conform rezultatelor recunoaşterii incendiului, totalizării şi
analizei informaţiilor obţinute.
63
 Situaţia la incendiu este totalitatea condiţiilor care
favorizează sau împiedică dezvoltarea şi stingerea incendiului.
Elementele principale ale situaţiei la incendiu sunt:
- locul incendiului şi dimensiunile;
- prezenţa persoanelor şi gradul de pericol pentru ei;
- existenţa formaţiunilor locale de pompieri, nivelul
pregătirii lor şi posibilitatea de completare;
- prezenţa mijloacelor de stingere;
- caracteristica tactico-operativă a incendiului;
- condiţiile meteorologice şi altele.
Conducătorul stingerii incendiului studiază şi apreciază
situaţia din momentul deplasării la incendiu, în drum spre incendiu
conform planului de stingere şi informaţiei obţinute de la Centrul
automatizat de dirijare operativă, după semnele exterioare ale
incendiului obţinute în timpul deplasării şi în momentul sosirii la
locul chemării.
În baza datelor iniţiale obţinute referitor la situaţie, datelor
recunoaşterii, conducătorul stingerii incendiului trebuie să fie
capabil a prognoza parametrii dezvoltării şi stingerii incendiului,
adică să aprecieze valorile posibile ale analizei liniare de extindere
a focului, schimbările posibile ale suprafeţei, perimetrului ori
frontului incendiului în timp, cât şi a zonei inundării cu fum şi
caracteristica ei.
Conducătorul stingerii incendiului trebuie să prognozeze
pericolul de prăbuşire, explozie, erupţie, fierbere şi altele. În urma
studierii, prognozării şi aprecierii situaţiei, conducătorul stingerii
incendiului trebuie să determine direcţia decisivă a acţiunilor de
luptă a formaţiunilor la incendiu.
Direcţia decisivă la incendiu este una, însă este posibilă
schimbarea locului ei, se poate modifica volumul şi conţinutul
acţiunilor de luptă în direcţia decisivă, dar direcţia decisivă la
incendiu întotdeauna rămâne una. Direcţia decisivă permite a
determina mijloacele, modalităţile şi procedeele de stingere
carestau la baza elaborării planului tactic al acţiunilor de luptă a
formaţiunilor de pompieri.

64
 Elaborarea planului tactic de stingere a incendiului prevede
divizarea sarcinii principale de acţiune într-un şir de probleme
particulare consecutive, care se execută în legătură cu schimbarea
direcţiei decisive ori a anumitor principii ale ei.
Identificarea substanţei stingătoare depinde de genul
materialelor inflamabile, care determină necesitatea utilizării
unităţilor concrete de tehnică de stingere a incendiului.
Dacă la sosire la incendiu focul se răspândeşte în una ori
câteva direcţii, atunci forţele şi mijloacele trebuie să se
concentreze pe frontul răspândirii incendiului, înaintând apoi pe
toată suprafaţa incendiului.
O atenţie deosebită în acţiunile sale conducătorul stingerii
incendiului trebuie să acorde realizării deciziei luate, controlului
îndeplinirii sarcinilor puse în faţa efectivului formaţiunilor.
Se poate elabora o decizie corectă, dar la formularea
incorectă a ei efectivul formaţiunilor nu va acţiona în conformitate
cu concepţiile conducătorului stingerii incendiului. Formularea
indicaţiilor trebuie să fie clară, încât conţinutul deciziei
conducătorului stingerii incendiului să fie corect înţeleasă de către
executanţi.
Conducătorul stingerii incendiului anunţă executanţilor
ordinul de efectuare a acţiunilor de luptă în formă de indicaţii şi
dispoziţii scurte, clare şi precise. Ordinul conducătorului stingerii
incendiului este obligatoriu pentru executanţi şi se îndeplineşte
fără şovăire.
La schimbarea ori concretizarea conţinutului dispoziţiei
anterioare conducătorul stingerii incendiului este obligat să aducă
la cunoştinţă executanţilor noul conţinut al ei.
În cazul schimbării urgente a situaţiei şi imposibilităţii de
obţinere a indicaţiilor de la conducătorul stingerii incendiului,
şeful formaţiunii acţionează de sine stătător şi cu iniţiativă,
informând ulterior conducătorul stingerii incendiului referitor la
deciziile luate.
Lipsa indicaţiilor conducătorului stingerii incendiului nu
poate îndreptăţi inactivitatea oricărui comandant la sectorul sau de
activitate.
65
 În procesul conducerii forţelor şi mijloacelor la incendiu
conducătorul stingerii incendiului trebuie să organizeze
interacţiunile dintre formaţiuni, adică să coordoneze acţiunile de
stingere a lor în conformitate cu locul şi timpul respectiv.
Pe întreaga durată a acţiunilor formaţiunilor de pompieri la
stingerea incendiului se pot delimita două perioade de activitate a
conducătorului stingerii incendiului:
prima – acţiunile conducătorului stingerii incendiului,
care a sosit primul, adică şeful gărzii ori altă persoană care stă în
fruntea formaţiunii;
a doua – acţiunile şefului superior operativ sosit, de
regulă, conform apelului repetat ori conform apelului forţelor şi
mijloacelor.
Un rol deosebit aparţine conducătorului stingerii incendiului
în stadiul iniţial al incendiului la insuficienţa de forţe şi mijloace,
incorectitudinea informaţiei referitor la incendiu şi altele.
Organizarea stingerii incendiului în stadiul iniţial al lui necesită
aprecierea situaţiei în unele cazuri incompletă în termene foarte
limitate, determinarea căilor de răspândire a incendiului, trasarea
planului de stingere şi conducerea acţiunilor de luptă a
formaţiunilor.
Pentru luarea deciziilor corecte la un volum mare de
informaţie în momentul dat de dezvoltare a incendiului,
conducătorul stingerii trebuie să posede cunoştinţe vaste şi o
practică bogată. Practica obţinută permite conducătorului stingerii
incendiului să aprecieze obiectiv situaţia la incendiu după semnele
exterioare. De exemplu, ferestrele integre la incendiu în casa de
locuit denotă că în interior lipsesc persoane sau ele nu sunt în stare
de a acţiona, iar flacăra înaltă din golurile ferestrelor este cauza
vitezei mari de ardere pe o suprafaţă considerabilă ori a sarcinii
termice de proporţie.
Reducerea bruscă a înălţimii flăcării semnalizează despre
prăbuşirea planşeelor ori a altor construcţii îngrăditoare.
Conducătorul stingerii incendiului trebuie să prevadă
răspândirea incendiului prin golurile planşeelor, despărţiturilor,

66
adică pe orizontală ori verticală, ce creează pericol real pentru
persoane, semnificativ majorează proporţiile incendiului.
Condiţiile enumerate sunt şi mai periculoase în clădirile
multietajate.
Culoarea fumului permite conducătorului stingerii
incendiului să determine materialele care ard. Fumul negru-suriu
se formează la arderea lemnului, hârtiei; brun-cenuşiu, înţepător,
asfixiant, cu miros neplăcut – la arderea ţesuturilor; negru asfixiant
şi cu miros înţepător – la arderea produselor petroliere, a
grăsimilor, a răşinii; alb-gălbui cu miros specific saturat de
compuşii sintetici – la arderea materialelor sintetice. Cele
enumerate reprezintă numai o parte neînsemnată a indicilor
incendiului în baza cărora conducătorul stingerii incendiului poate
reduce timpul la luarea deciziilor şi urgenta procesul de stingere.
Aprecierea iniţială a situaţiei de către primul conducător al
stingerii incendiului este necesară la formularea concluziilor
preliminare şi primele indicaţii date efectivului de pompieri.
Prognoza desfăşurării incendiului, de asemenea, serveşte la
determinarea necesităţii în forţe şi mijloace şi apelul lor la
incendiu. Concomitent cu recunoaşterea, conducătorul stingerii
incendiului trebuie să organizeze întâmpinarea forţelor şi
mijloacelor suplimentare, amplasarea lor la sursele de apă,
indicarea direcţiei de desfăşurare.
Aşadar, gândirea tactică şi acţiunile primului conducător de
stingere a incendiului au un caracter deosebit, care constă în
operativitate excepţională, mobilitate, exigenţă, capacităţi de
manifestare a fermităţii, vitejiei şi moralei înalte. Aceasta trebuie
să poată acţiona în condiţii extremale, să influenţeze efectivul
formaţiunii, să supună subalternii voinţei sale în momentele
critice, să le insufle încredere în acţiunile lor.

67
 Astfel, primul conducător al stingerii incendiului în termen
scurt rezolvă problema complicată, influenţând pozitiv la stingerea
incendiului. Deci, acţiunile primului conducător de stingere a
incendiului şi a formaţiunii condusă de el sunt de o mare valoare,
fiindcă corectarea erorilor poate provoca creşterea pierderilor
materiale, iar durata stingerii poate fi mai îndelungată.
Acţiunile următorului conducător de stingere a incendiului,
adică a şefului operativ superior, diferă de acţiunile primului,
fiindcă următorul trebuie să înţeleagă nu numai situaţia creată, dar
şi conţinutul deciziilor luate de primul.
Este necesar ca conducerea forţelor şi mijloacelor la
stingerea incendiului de la început şi până la lichidarea lui să fie
efectuată de o singură persoană, deoarece la schimbarea
conducătorului stingerii incendiului se tărăgănează stingerea lui,
pot apărea diferite decizii şi altele.
Şeful superior sosit îşi asumă conducerea de stingere a
incendiului în cazul când conducătorului stingerii incendiului nu
face faţă obligaţiunilor la stingerea incendiului de proporţii şi
complicate după dimensiuni şi pierderile materiale. Şeful superior
este responsabil de rezultatul stingerii incendiului indiferent de
faptul şi-a asumat obligaţiile de conducere sau nu.
Nivelul conducerii la stingerea incendiului influenţează
asupra numărului incendiilor de proporţie în cazul când din vina
conducătorului stingerii incendiului incendiile neînsemnate se
transformă în incendii de proporţie.
Analiza erorilor caracteristice ale conducătorului stingerii
incendiului la incendii de proporţie timp de 5 ani sunt prezentate în
tabelul 3.1.
Din tabelul 3.1 se observă că cele mai multe erori au fost
admise de primul conducător de stingere a incendiului. De aceea,
este necesar a implementa modalităţi noi de pregătire, în primul
68
rând, a conducătorilor stingerii incendiului: organizarea şcolilor de
măiestrie operativă, amenajarea trenajoarelor speciale, stagiune pe
lângă serviciul operativ de stingere a incendiilor, introducerea
gradelor (claselor) conducătorilor stingerii incendiilor şi altele.

Tabelul 3.1. Erorile conducătorului stingerii incendiului, %

Primul conducător
de stingere a
incendiului
Erori

formaţiunii

locţiitorul
şeful de

unităţii
şefului
gardă
şeful
Participanţi în rolul conducătorului
19 55 17
stingerii incendiului
Apelul întârziat al forţelor suplimentare 20 15 10
Recunoaşterea necalitativă a incendiului 30 30 22
Determinarea incorectă a direcţiei
30 26 47
hotărâtoare
Utilizarea neefectivă a tehnicii 12 9 4
Utilizarea insuficientă a surselor de apă 10 13 7
Aprecierea negativă în calitate de
40 33 16
conducător de stingere a incendiului

3.3. Sectoarele de stingere a incendiilor

Sectorul de stingere a incendiului este zona unde sunt
concentrate forţele şi mijloacele care au sarcină comună şi
conducere unică. Conducerea forţelor şi mijloacelor pe sectorul de
stingere a incendiului se efectuează de către şeful sectorului prin
îndeplinirea deciziilor luate de conducătorul stingerii incendiilor.
Şeful sectorului de stingere a incendiului se subordonează
conducătorului stingerii incendiului, fiind responsabil de
executarea sarcinii de luptă şi securitatea efectivului pe sectorul
dat. Acesta efectuează permanent recunoaşterea şi raportează
şefului stingerii incendiului situaţia creată, asigură interacţiunile
69
dintre formaţiuni, ia decizii de reamplasare a forţelor şi mijloacelor
cu comunicarea ulterioară conducătorului stingerii incendiului.
Numărul sectoarelor de stingere la incendiu şi volumul
sarcinilor fiecăruia din ele, numărul forţelor şi mijloacelor în
fiecare sector le determină conducătorul stingerii incendiului.
Şeful statului major operativ poate numi şefii sectoarelor de
stingere şi efectua controlul executării indicaţiilor conducătorului
stingerii incendiului, informându-l pe ultimul.
Numerotarea sectoarelor de stingere a incendiilor începe cu
direcţia decisivă la incendiu, iar şefii sectoarelor se numesc din
corpul de comandanţi.
Situaţia la incendiu şi particularităţile tactico-operative ale
lui determină principiile de amplasare a sectoarelor de stingere,
care pot fi repartizare astfel:
- teritoriul obiectului incendiat;
- etajele clădirii;
- casele scărilor;
- barierele de protecţie contra fumului;
- genul activităţilor la incendiu: stingere, protecţie, salvare,
evacuare a fumului şi altele.
Amplasarea sectoarelor de stingere a incendiilor este dată în
figura 3.2.
Sectoarele de stingere se creează la obiectele industriale
incendiate, incendii de proporţie în diferite clădiri. Conducătorul
stingerii incendiului determină orientările pentru sectorul de
stingere, graniţele lui, modalităţile de interacţiune a sectoarelor de
stingere pe întregul teritoriu al obiectului.
În cazul incendiilor în clădirile multietajate, conducătorul
stingerii incendiului organizează sectoare de stingere pe etaje, la
etajul unde are loc incendiul şi la etajele amplasate mai sus şi mai
jos. În asemenea cazuri, graniţele sectoarelor de stingere sunt
planşeele etajelor.
La incendii în clădiri, sectoarele de stingere pot fi create şi
pe secţii între casele scărilor.
În clădirile industriale este mai oportună crearea sectoarelor
de stingere pe ecranele de protecţie contra incendiilor ori pe zone.
70
 La orice incendiu, unde se creează pericol pentru persoane,
se creează obligatoriu sectoare de salvare şi evacuare a
persoanelor.

Fig.3.2. Principiile de amplasare a sectoarelor de stingere a incendiilor

(SSI):
a) în clădire de locuit; b) în sala de concert.

Sectoarele de stingere se amplasează astfel, încât şefii lor să

poată avea acces la poziţiile de luptă ale şefilor de ţeavă.
Dimensiunile sectoarelor de stingere depind de
particularităţile obiectului, posibilităţile de manevrare a forţelor şi
mijloacelor. Fiecare sector de stingere trebuie să dispună de câteva
căi de acces în zona de ardere prin golurile ferestrelor şi uşilor,
găurilor în pereţi, planşeuri şi altele.
Conducătorul stingerii incendiului conduce sectoarele de
stingere prin mijloace de comunicare şi persoanele de legătură.
În cazul incendiilor de proporţie majoră, câteva sectoare de
stingere pot fi unite împreună cu o conducere unică.

3.4. Serviciul logistică la incendiu

Serviciul logistică reprezintă forţele şi mijloacele concentrate
la incendiu pentru asigurarea acţiunilor de luptă şi securitatea
participanţilor la stingere şi a sinistraţilor.
Funcţiile serviciului logistică sunt:
- efectuarea recunoaşterii surselor de apă;
71
 - întâmpinarea şi amplasarea la sursele de apă a
autospecialelor;
- asigurarea fără întrerupere a alimentării cu substanţe
stingătoare, a funcţionării unităţilor tehnice la stingerea
incendiilor;
- protecţia liniilor magistrale de furtunuri;
- asigurarea cu carburanţi, lubrifianţi şi altele.
În funcţie de şef serviciu logistică la incendiu se desemnează
un conducător de formaţiune, care cunoaşte bine caracteristica
tactico-operativă a raionului (obiectului).
Sunt cazuri când conducătorul stingerii incendiului, care
primul a sosit şi a determinat direcţia decisivă la incendiu,
desemnează în funcţia dată pe şeful sectorului de stingere, dar
personal conduce activitatea serviciului logistică, întâmpină
formaţiunile şi le direcţionează spre sectoarele de stingere.
Asemenea cazuri sunt oportune când situaţia la incendiu este
destul de clară, iar viteza răspândirii incendiului necesită în
termene foarte scurte a introduce în acţiune mijloacele mobile de
stingere.
Rolul şefului serviciului logistică creşte considerabil dacă nu
este format statul major operativ, primul fiind obligat să
organizeze comunicarea şi iluminarea la incendiu, cât şi
interacţiunile cu alte servicii ale localităţilor (obiectului). Acesta
trebuie să dispună de o planşetă ori călăuză a surselor de apă, să
înregistreze ora sosirii formaţiunilor, să cunoască conţinutul
sarcinii lor de luptă. În activitatea sa, şeful serviciului logistică
utilizează planul sau fişa stingerii incendiilor la obiectele unde sunt
prevăzute toate posibilităţile de utilizare mai raţională a surselor de
apă din apropiere, sunt indicate direcţiile principale de lansare a
liniilor de furtunuri, tipul şi diametrul reţelei de alimentare cu apă,
debutul apei şi altele.
Dacă conform condiţiilor de lansare a liniilor magistrale şi
numărului de ţevi necesare se prevede transvazarea prin pompare a
apei, este necesar a indica numărul treptelor de pompare, distanţele
dintre ele şi locul amplasării primei pompe. La pomparea apei
dintr-un bazin trebuie indicat volumul lui, pentru câte autospeciale
72
este prevăzut cheiul ori accesul, înălţimea de captare a apei,
modalitatea de completare a bazinului.
Măsurile enumerate în planul stingerii incendiului trebuie să
conţină poziţii de amplasare a autospecialelor şi lansare a liniilor
magistrale de furtunuri calculate în timp, adică prima autospecială
şi linia magistrală de la ea trebuie folosită în direcţia hotărâtoare,
iar următoarele autospeciale şi liniile de furtunuri – în direcţia
lansării mai probabile a ţevilor suplimentare şi altele.
Când forţele şi mijloacele sosesc pe diferite străzi, stradele şi
liniile de furtunuri se lansează din diverse direcţii, trebuie calculate
anticipat schemele raţionale şi lungimea liniilor magistrale, durata
lansării lor şi parametrii funcţionării, indicând totul pe schema
părţii grafice a planului.
Problemele activităţii serviciului logistică la incendiu trebuie
să fie clar definitivate în cadrul aplicaţiilor tactico-incendiare ale
fiecărei gărzi de intervenţie în conformitate cu planul stingerii
incendiului ce va permite a corecta permanent planul şi a studia
acţiunile noi ale gărzii ori câtorva gărzi în cadrul instruirii.
În figura 3.3 este dată schema conducerii sectoarelor de
stingere a incendiilor şi a serviciului logistică în cazurile când la
incendiu nu este creat statul major operativ.

Fig.3.3. Schema conducerii forţelor şi mijloacelor la incendiu

(în cazul absenţei statului major operativ)
73
 La funcţionarea statului major operativ la incendiu, şeful
serviciului logistică este membru al statului major care se supune
şefului statului major şi conducătorului stingerii incendiului.
Nivelul de organizare a activităţii serviciului logistică este un
factor al preciziei şi clarităţii determinării sarcinii lui de luptă. Ca
urmare, nivelul înalt de organizare a activităţii serviciului logistică
în mare măsură depinde de conducerea pricepută a forţelor şi
mijloacelor de către conducătorul stingerii incendiului. Deseori la
incendiu este necesară întărirea serviciului logistică. Condiţiile pot
fi:
- posibilitatea conducerii forţelor şi mijloacelor din diferite
direcţii;
- alimentarea cu apă din surse îndepărtate prin transvazare,
prin pompare ori prin transportare;
- stingerea incendiului cu diverse tipuri de substanţe
stingătoare.
În asemenea cazuri, conducătorul stingerii incendiului în
ajutorul serviciului logistică numeşte una-trei persoane din cadrul
comandanţilor serviciilor transport şi mijloacele de comunicare
necesare.
Conducătorul stingerii incendiului conduce serviciul
logistică prin statul major operativ şi persoanele de legătură care
dispun de mijloace de comunicare. În cadrul stingerii incendiului,
şeful serviciului logistică întocmeşte schema amplasării
autospecialelor la sursele de apă, prezintă şefului statului major
datele necesare pentru perfectarea fişei operative de stingere a
incendiului (numărul furtunilor utilizate, cantitatea substanţelor de
stingere şi altele).
Una din condiţiile principale de stingere a incendiului este
lansarea fără întrerupere a apei spre poziţiile de luptă a
formaţiunilor de pompieri.

74
 3.5. Serviciul protecţie de gaze şi fum
În scopul asigurării funcţionării inofensive a efectivului în
condiţii nefavorabile pentru respiraţie, participanţii la stingerea
incendiilor, inclusiv şefii implicaţi în stingerea incendiilor, se
asigură cu măşti antigaz izolante.
Sarcinile principale ale serviciul protecţiei de gaze şi fum
(SPGF) la incendiu şi lichidarea avariilor sunt:
- salvarea persoanelor şi evacuarea bunurilor materiale;
- recunoaşterea după indicaţiile conducătorului stingerii
incendiului;
- executarea unor sarcini de luptă la stingerea incendiului
(activitate cu ţeavă, dezvelirea construcţiilor şi altele);
- crearea condiţiilor de lichidare a incendiului (evacuarea
fumului, înlăturarea recipientelor din care se pot degaja vapori ori
gaze nocive şi altele).
La expunerea sarcinilor echipelor serviciului protecţiei de
gaze şi fum conducătorul stingerii incendiului informează că
activitatea lor poate fi de lungă durată în condiţii nefavorabile
pentru respiraţie. De aceea, pentru folosirea mai raţională a
forţelor, personalul serviciului protecţiei de gaze şi fum nu se
implică la lansarea liniilor de furtunuri, descoperirea, demontarea
diverselor construcţii şi executarea altor lucrări grele în atmosferă
obişnuită. În cazul lucrărilor complicate şi îndelungate,
conducătorul stingerii incendiului de la momentul iniţial prevede o
rezervă a efectivului pentru a înlocui salvatorii de gaze şi fum în
activitate. Rezerva dată trebuie să fie gata în orice moment pentru
a acorda ajutor formaţiunii serviciului protecţie de gaze si fum în
acţiune ori pentru salvarea persoanelor şi stingerea incendiului la
complicarea situaţiei.
La lucrările de salvare în masă a persoanelor sau necesitatea
lucrărilor în încăperi cu volum mic ori suprafaţă neînsemnată în
apropierea ieşirilor la aer proaspăt se admite a antrena în condiţii
nefavorabile pentru respiraţie concomitent tot personalul
serviciului protecţie de gaze şi fum.

75
 Activitatea formaţiunilor serviciului protecţiei de gaze şi fum
la incendii este condusă:
la acţiunile unei gărzi - de şeful gărzii de serviciu sau la
indicaţiile lui seful formaţiunii în componenţa căreia este inclus
serviciul protecţiei de gaze şi fum;
la participarea la incendiu concomitent a câtorva gărzi – de
unul dintre şefii serviciului de pompieri desemnat de conducătorul
stingerii incendiului;
la acţiunile formaţiunii speciale a serviciului protecţiei de
gaz şi fum - de şeful formaţiunii ori altă persoană desemnată de
conducătorul stingerii incendiului.
În cazul când în cadrul formaţiunii serviciului protecţiei de
gaz şi fum activează un şef mai superior, acesta este inclus în
componenţă şi conduce acţiunile ei.
Momentul iniţierii utilizării măştilor antigaz se determină de
către şeful serviciului protecţie de gaze şi fum când echipa se află
în aer liber, dar în apropiere de mediul nefavorabil pentru
respiraţie. Pentru revenirea din zona de lucru la aer curat se
rezervează un volum de aer, presiunea căruia în butelia măştii
antigaz este egală cu reducerea presiunii la deplasarea către zona
lucrărilor plus jumătate din această cantitate pentru situaţii
neprevăzute şi plus presiunea remanentă în butelie 2-3 MPa
(20-30 at), necesare pentru funcţionarea normală a reductorului
măştii antigaz.
Exemplu: la intrare în mediul nefavorabil pentru respiraţie,
presiunea aerului comprimat în butelie era 20 MPa (200 at). În
timpul deplasării spre zona de lucru presiunea s-a redus până la
18 MPa(180 at), adică cu 2 MPa(20 at). Presiunea de control, la
care se iniţiază ieşirea din zonă la aer curat este 20+10+30=60 at
(6 MPa). Prin urmare, pentru activitatea în condiţii nefavorabile
pentru respiraţie se pot folosi 12MPa (120at).
Presiunea minimală a aerului comprimat la ieşire la aer curat
se stabileşte de către şeful echipei conform indicaţiilor
manometrului măştii antigaz în butelia căreia presiunea era cea
mai mică, iar consumul aerului comprimat la deplasare spre zona
de lucru şi pe parcursul activităţii era maximală.

76
 În timpul activităţii echipelor serviciului protecţiei de gaze şi
fum, în toate cazurile, la intrarea în mediul nefavorabil pentru
respiraţie se numeşte un post de siguranţă din personal cu
experienţă al serviciului de pompieri.
Persoana dată comunică permanent cu echipa care activează
în mediul nefavorabil pentru respiraţie. Ea verifică numărul
membrilor echipei serviciului protecţie de gaze şi fum care au
intrat şi au părăsit mediul, fixează timpul intrării şi ieşirii echipei,
presiunea aerului în butelii, calculează timpul de referinţă de ieşire,
comunică permanent cu conducătorul stingerii incendiului, căruia
îi transmite informaţiile obţinute de la şeful formaţiunii. La
întreruperea legăturii cu echipa ori în alte situaţii de urgenţă
imediat informează conducătorul stingerii incendiului şi acţionează
conform indicaţiilor lui.
În cazurile incendiilor complicate şi îndelungate sau la
acţiunile mai multor echipe ale serviciului protecţie de gaze şi fum,
conducătorul stingerii incendiului formează un punct de control şi
trecere, şef al căruia se desemnează un conducător mai pregătit şi
cu experienţă. Pentru activitatea cu succes a echipelor serviciului
protecţie de gaze şi fum, în ajutor îi va veni un număr suficient de
personal. La acest punct se concentrează o cantitate necesară de
măşti antigaz de rezervă, butelii cu aer comprimat, cartuşe
regenerative, aparate de verificare a măştilor antigaz, documente,
utilaje, medicamente pentru echipele serviciului protecţie de gaze
şi fum de rezervă.
Pentru încălzirea personalului pe timp de iarnă după ieşirea
din mediul cu condiţii nefavorabile pentru recuperarea forţelor se
prevede o încăpere sau omnibuz încălzit.
Schimbul echipelor se efectuează la aer curat, dar în unele
cazuri, la decizia conducătorului stingerii incendiului, se
organizează şi în mediu cu condiţii nefavorabile pentru respiraţie.
Echipele înlocuite sunt lăsate în rezervă.
Un rol important la stingerea incendiilor joacă automobilele
serviciului protecţie de gaze şi fum, dotate cu generator de curent
alternativ. Ele se completează cu redresor de frecvenţă a
curentului, aspiratoare de fum, perforatoare de beton electrice,
77
rezervă de cablu electric, aparate de iluminat. De asemenea,
servesc pentru transportarea măştilor antigaz de rezervă, a
buteliilor cu aer comprimat, a cartuşelor regenerative, a costumelor
termocalorice, a dispozitivelor de comunicare şi a altor
echipamente.
Dacă prin aeraţie este imposibilă evacuarea fumului, se
întreprinde evacuarea mecanică a lui cu ajutorul aspiratoarelor de
fum: aspiraţia fumului din încăperi şi insuflarea aerului proaspăt.
Utilizarea aspiratoarelor de fum pentru insuflare se
recomandă în încăperi cu înălţimea până la 6 m. În asemenea
cazuri fumul se presează de către curentul de aer proaspăt şi
eliberează calea pompierilor.
Aspiratoarele de fum în mare măsură uşurează activitatea
pompierilor, mai ales şi în combinare cu pânza de prelată, care
acoperă căile de extindere a fumului. Este efectivă funcţionarea
concomitentă a două aspiratoare de fum: la aspiraţia fumului şi
insuflarea aerului curat.

3.6. Serviciul transmisiuni şi iluminare

Echipele de pompieri activează în diverse condiţii, în
încăperi cu iluminare insuficientă ori cu vizibilitate redusă din
cauza concentraţiei sporite a fumului. La stingerea oricărui
incendiu este necesară dirijarea corectă a activităţilor
formaţiunilor, comunicarea permanentă între formaţiunile de
pompieri şi conducători, organizarea interacţiunilor dintre
formaţiuni.
Funcţiile enumerate le execută serviciul de transmisiuni şi
iluminare, sarcinile principale ale căruia sunt:
- organizarea şi menţinerea comunicării dintre serviciul
operativ la incendiu, serviciul logistic, sectoarele de stingere şi
serviciile localităţii;
- transmiterea indicaţiilor conducătorului stingerii
incendiului către executanţi, iluminarea încăperilor întunecate la
cercetare, salvarea persoanelor şi stingerea incendiului;

78
 - iluminarea teritoriului incendiului la necesitate, a
încăperilor insuficient iluminate, în care activează formaţiuni de
pompieri;
- alimentarea cu energie electrică a instrumentului electric.
Automobilele de transmisiuni comunicare şi iluminare se
folosesc la incendiu concomitent pentru iluminare şi comunicare.
Ele sunt dotate cu generator de curent electric, staţie radio,
comutator de telefoane, instalaţie amplificatoare de sunet.
Automobilele date servesc pentru dislocarea serviciului operativ la
incendiu.
Comunicarea prin radio se conectează la deplasarea
automobilului de transmisiuni şi iluminare. Pe parcurs se asigură
legătura prin radio cu toţi participanţii la stingere şi organele
implicate. Pentru comunicare servesc staţiile radio staţionare şi
portative cu care sunt dotate formaţiunile şi serviciile implicate la
stingere. Staţia radio portativă este cel mai comod fel de legătură
dintre conducătorul stingerii incendiului şi şeful statului major,
şefii sectoarelor de stingere şi logistică.
La incendiu se folosesc instalaţii amplificatoare de sunet,
microfon extern, difuzoare instalate pe acoperişul automobilului de
transmisiuni şi iluminare, cât şi difuzoare externe instalate la
diferite distanţe de automobilul de transmisiuni şi iluminare. Prin
intermediul instalaţiilor amplificatoare de sunet se transmit
comenzi, indicaţii ale conducătorului stingerii incendiului şi
statului major.
Pentru iluminare în exteriorul incendiului şi interiorul
încăperilor servesc proiectoarele staţionare şi mobile. În primul
rând se iluminează sectoarele unde se evacuează persoanele.
Proiectoarele se instalează pe poziţiile de luptă în locuri
inofensive. Nu se permite instalarea cablurilor electrice unde ele
pot fi deteriorate de foc, construcţii demontate ori să împiedice
evacuarea persoanelor sau desfăşurarea de luptă.
Proiectoarele se conectează până la intrarea în încăpere.
Încăperile cu pericol de explozie se iluminează prin ferestre din
exterior. Introducerea proiectoarelor în încăpere se admite în cazul
când în interior nu sunt flăcări. Razele de lumina se direcţionează
fără a orbi persoanele.

79
 3.7. Serviciului tehnic la incendiu
Lupta cu incendiile prevede dezvelirea şi demontarea
construcţiilor, perforarea găurilor în pereţi şi planşee, crearea
condiţiilor favorabile de lucru în încăperile inundate cu fum. De
asemenea, se efectuează lucrări de salvare, demolare a elementelor
constructive, evacuare a apei ş.a.
Pentru îndeplinirea lor, formaţiunile de pompieri sunt dotate
cu diverse echipamente tehnice şi autospeciale ale serviciului
tehnic. Ultimele se utilizează cu generator electric cu putere până
la 20 KW, compresor pentru aer comprimat, troliu mecanic,
perforatoare de beton pneumatice, ciocane de abataj, ferestraie,
proiectoare mobile, complet de echipament dielectric, cablu pe
bobină rotativă şi altele. În unele cazuri se exploatează automobile
ale serviciilor tehnic, de transmisiuni şi iluminare dotate cu
echipamentele necesare.

80
 4. Studierea tactico-operativă a zonei de intervenţie
4.1. Scopurile şi sarcinile studierii tactico-operative
Particularităţile tactico-operative ale zonei de intervenţie a
unităţii de pompieri reprezintă un ansamblu de condiţii, care pot
favoriza ori împiedica apariţia, desfăşurarea şi stingerea
incendiului, cât şi a determina proporţiile şi urmările lui. De aceea,
studierea preventivă a particularităţilor tactico-operative ale zonei
de intervenţie permite în termene mai scurte a determina situaţia şi
a prevedea schimbarea ei în procesul dezvoltării incendiului, adică
a crea posibilităţi largi pentru conducerea stingerii incendiului.
Scopul final al studierii tactico-operative a zonei de
intervenţie este obţinerea de către corpul de comandă al unităţii de
pompieri a complexului de cunoştinţe speciale şi aptitudini, care
vor asigura conducerea adecvată a stingerii incendiilor.
Pentru aceasta se studiază particularităţile tactico-operative:
- ale zonei de intervenţie în scopul obţinerii cunoştinţelor
referitor la amplasare şi a pericolului de incendiu a obiectelor mai
principale şi mai periculoase din punct de vedere a incendiului cu
formarea deprinderilor de orientare liberă la stabilirea celor mai
scurte căi de deplasare conform apelului recepţionat, cât şi
amplasarea surselor de apă mai apropiate;
- ale sectoarelor separate ale zonei de intervenţie pentru
studierea mai aprofundată a particularităţilor caracteristice ale lor
cu formarea deprinderilor de creare a serviciului logistică la
incendii;
- ale obiectelor separate, a clădirilor şi instalaţiilor în scopul
luării de cunoştinţă mai profundă cu ele şi formarea deprinderilor
privind problemele de stingere a incendiilor în condiţii reale.
Exemplu. O clădire cu patru etaje cu pereţi din zidărie de
cărămidă este despărţită în patru secţii prin pereţi greu
inflamabili cu goluri. Planşeele, de asemenea, sunt greu
inflamabile şi cu goluri. În subsol cu asemenea planşee sunt
amenajate depozite pentru locatari. Ieşirile din subsol comunică
nemijlocit cu casele scărilor. Golurile ferestrelor secţiei din mijloc

81
a subsolului, unde a apărut incendiul, sunt astupate cu cărămidă.
Incendiul a izbucnit noaptea. Fumul s-a răspândit rapid la etaje şi
a creat panică între locatari.
Şeful unităţii de pompieri, confruntându-se cu o situaţie
dificilă, prin apelul nr.2 a chemat imediat forţe suplimentare şi a
organizat evacuarea persoanelor. Însă, necunoscând
particularităţile tactico-operative ale clădirii, acesta şi cei doi
conducători de stingere a incendiului nu au întreprins măsuri de
întrerupere a răspândirii focului la etaje. Neprevăzând
dimensiunile posibile ale incendiului în urma dezvoltării lui prin
direcţii invizibile, conducătorul stingerii incendiului nu a apelat la
forţe suplimentare şi automobile speciale.
Cele expuse au dus la faptul că incendiul din secţia de mijloc
a devenit deschis.
Astfel, particularităţile tactico-operative ale clădirii au
influenţat asupra procesului de dezvoltare şi stingere a
incendiului. Ca rezultat, necunoaşterea acestor particularităţi a
fost cauza conducerii neadecvate a stingerii incendiilor.
Principiul de deservire tactico-operativă a zonei de
intervenţie prevede studierea profundă şi multilaterală de către
corpul de comandă a particularităţilor tactico-operative ale zonei
date.
A conduce stingerea incendiului înseamnă a prevedea
situaţia, care se poate crea la incendiu cu determinarea rapidă a
soluţiilor respective de stingere.
Pentru a prevede situaţia la incendiu este necesar a cunoaşte
particularităţile tactico-operative ale zonei, ale obiectului unde a
apărut incendiul şi a se orienta în cadrul lor.
A cunoaşte particularităţile tactico-operative ale zonei de
intervenţie şi a obiectului nu înseamnă numai a cunoaşte
particularităţile generale, elementele constructive şi pericolul de
incendiu al zonei, dar şi a putea gândi tactic, a aprecia
dimensiunile posibile ale incendiului, a prevedea fenomenele care
pot apărea în procesul de dezvoltare şi stingere a incendiului în
baza cărora se pot lua decizii corecte.

82
 4.2. Particularităţile tactico-operative generale
În urma studierii particularităţilor tactico-operative generale
ale zonei de intervenţie corpul de comandă este obligat să
cunoască:
- graniţele zonei de intervenţie a unităţii, amplasarea
străzilor, stradelelor, cât şi ordinea de numerotare a clădirilor pe
ele;
- amplasarea şi pericolul de incendiu a obiectelor;
- trasarea şi diametrul reţelelor de apă ale zonei şi obiectelor,
amplasarea pe ele a hidranţilor de incendiu, cât şi amplasarea şi
volumul altor surse de alimentare cu apă împotriva incendiilor;
- organizarea stingerii incendiilor în sectoare cu o cantitate
limitată de apă.
Datele expuse se concretizează permanent şi se completează.
Studierea particularităţilor tactico-operative ale zonei de
intervenţie se poate modifica prin metoda de stingere în echipă şi
metoda de studiere de sine stătătoare. Însă în ambele cazuri
consecutivitatea studierii datelor enumerate este unică şi are
scopul:
- a clarifica toate particularităţile zonei de intervenţie pe care
trebuie să le cunoască corpul de comandanţi pentru efectuarea
rapidă a operaţiilor de stingere a incendiului;
- a analiza întrebările de organizare a stingerii incendiului cu
determinarea celor mai periculoase sectoare mai ales cu obiecte de
valoare ori cu alimentare insuficientă cu apă sau fără apă;
- a asigura orientarea liberă a corpului de comandă în zona
de intervenţie.
Până a purcede la studierea practică a zonei de intervenţie
nemijlocit pe teren, este necesară o pregătire corespunzătoare, care
prevede studierea pe planul zonei a următoarelor:
- întreprinderilor industriale, a clădirilor sociale, a
depozitelor şi clădirilor locative; densitatea construcţiilor, numărul
de etaje şi gradul de rezistenţă la foc a clădirilor;
- magistralelor principale care unesc sectoarele zonei, a
străzilor, stradelelor, a străzilor înfundate şi a caracterului
deplasării transportului pe ele, a reliefului teritoriului, a sectoarelor
83
cu străzi neamenajate, a amplasării podurilor, a trecerilor peste
calea ferată, a posibilităţii închiderii unor străzi în timpul
deplasării la incendiu;
- formaţiunilor de pompieri ale întreprinderilor industriale, a
serviciilor speciale ale localităţii, a poliţiei;
- surselor naturale de apă (râuri, lacuri etc.) cu posibilitatea
de folosire a lor la stingerea incendiilor.
După planul de alimentare cu apă a localităţii, a serviciului
de alimentare cu apă se studiază: caracteristica şi puterea staţiilor
de pompare, trasarea, presiunea şi diametrul reţelelor de alimentare
cu apă, posibilităţile captării apei pentru stingerea incendiilor,
sectoarele neasigurate cu apă, alimentarea cu apă a obiectelor mai
mari şi mai periculoase din punct de vedere al pericolului de
incendiu.
În acest scop este necesar ajutorul specialiştilor din serviciul
de alimentare cu apă a localităţii şi a întreprinderilor industriale
din zonă.
De asemenea, se studiază documentaţia operativă care
reglementează organizarea stingerii incendiilor în localitate.
Organizarea stingerii incendiilor în sectoarele cu cantitate
limitată de apă se studiază cu participarea unui lucrător cu practică
bogată al unităţii de pompieri. În asemenea cazuri se folosesc
planşetele surselor de apă, planurile operative de stingere a
incendiilor în sectoarele lipsite de apă, planul zonei de intervenţie
cu sectoare lipsite de apă, orarul ieşirii la incendii conform
apelurilor dacă în acesta este reglementată modalitatea de
concentrare a autocisternelor, a automobilelor cu furtunuri şi a
altor maşini cu destinaţie gospodărească în sectoarele lipsite de
apă. Suplimentar se studiază documentele statului major operativ
la stingerea incendiului referitor la organizarea serviciului logistică
la incendii.
Studierea practică a sectoarelor zonei de intervenţie de către
efectivul formaţiunii se recomandă folosind autospeciale ori
transport operativ pe itinerarelor elaborate anticipat.
Corpul de comandă se familiarizează cu particularităţile
construcţiilor zonei, cu amplasarea şi specificul sectoarelor ei. O
84
deosebită atenţie se acordă itinerariile deplasării şi căilor de acces
spre instituţiile preşcolare, spitale, locuri aglomerate şi obiecte mai
principale
În cadrul familiarizării cu zona de intervenţie este oportun a
indica pe planul ei graniţele microraioanelor ori a sectoarelor cu
ansambluri caracteristice.
De exemplu, a se indica sectoarele cu clădiri de gradul IV şi
V de RF (rezistenţă la foc), construcţiile noi. Este necesar a se
indica construcţiile vechi, clădirile unicale cu sistematizare
compusă şi cu construcţii cu goluri, cu subsoluri şi poduri de mari
dimensiuni, având în vedere studierea amănunţită ulterioară a lor.
Cunoştinţele obţinute se recomandă a fi consolidate cu întrebări
referitor la amplasarea şi căile de acces spre obiectele principale,
caracteristica unor sectoare ale reţelei de alimentare cu apă prin
rezolvarea problemelor practice de amplasare a autospecialelor, de
căutare a surselor suplimentare de apă etc. Ca rezultat, corpul de
comandă trebuie să se orienteze clar pe planul zonei.
Organizarea stingerii incendiilor în sectoarele lipsite de apă
se recomandă a fi studiate în cadrul aplicaţiilor practice.
Moderatorul aplicaţiei numeşte sectorul zonei de intervenţie
cu alimentare insuficientă cu apă şi determină obiectul pe acest
sector.
În legătură cu particularităţile tactico-operative ale obiectului
determinat, se calculează anticipat numărul necesar de ţevi pentru
localizarea incendiului posibil. Reieşind din viteza cea mai
probabilă de răspândire a focului, se determină rapiditatea creşterii
suprafeţei pentru stingere.
Rapiditatea de majorare a consumului de apă trebuie să
depăşească viteza creşterii suprafeţei incendiului, de aceea, în mod
obligatoriu, prima se calculează aproximativ.
Moderatorul aplicaţiei familiarizează corpul de comandă cu
obiectul şi datele indicate mai sus, cu condiţiile de alimentare cu
apă a sectorului studiat.
Obţinând informaţia dată, corpul de comandă, participant la
instruire, cunoaşte numărul şi diametrul ţevilor, numărul necesar
de furtunuri şi autospeciale, poate calcula rapiditatea de
85
concentrare a forţelor şi mijloacelor, poate determina modalitatea
de instalare a liniilor de furtunuri, durata desfăşurării de luptă şi
altele.
Cunoscând durata aproximativă a desfăşurării de luptă, se
poate stabili contingentul necesar al efectivului şi, ca urmare,
numărul formaţiunilor operative, a automobilelor cu furtunuri şi a
autocisternelor.
De exemplu, dacă s-a stabilit că pentru localizarea
incendiului este necesar ca din minuta 20 de la momentul apelului
trebuie concentrate şi introduse în acţiune nu mai puţin de 6 ţevi A
şi 3 ţevi B, atunci cunoscând condiţiile de alimentare cu apă,
relieful sectorului şi posibilităţile tactice ale formaţiunii, se poate
rezolva problema organizării stingerii incendiului în sectorul dat
cu o cantitate redusă de apă. În cazul când pentru obiectul dat este
elaborat planul operativ de stingere a incendiului e oportună
iniţierea aplicaţiei practice.
Corpul de comandă participă la aplicaţii în calitate de
intermediar, fiind obligat să urmărească acţiunile de luptă ale
formaţiunilor unităţii referitor la organizarea stingerii incendiilor
în sectorul lipsit de apă.
Moderatorul aplicaţiei analizează datele prezentate de
intermediari şi le foloseşte în cadrul analizei aplicaţiei petrecute.
Corpul de comandă participă activ la analiza aplicaţiei şi
propune măsuri practice concrete de perfecţionare a organizării
stingerii incendiului în sectorul dat. La necesitate se introduc
concretizări în orarul deplasărilor, în instrucţia obligaţiunilor
şefului gărzii de serviciu şi altele.
Obligaţiile între intermediari se împart pe grupe (trei grupe):
Prima grupă se prezintă în unitatea de pompieri şi urmăreşte
acţiunile efectivului gărzii de serviciu, fixează timpul apelului de
plecare la incendiu, pregătirii şi deplasării, durata deplasării,
itinerarul deplasării şi conţinutul informaţiei obţinut pe parcursul
deplasării de la dispecerul centrului automatizat de dirijare
operativă ori de la locul incendiului, datele referitor la sursele de
apă, accesul la obiect, direcţiile de instalare a liniilor de furtunuri
şi altele.
86
 Sosind la locul apelului, intermediarii înregistrează
indicaţiile în cadrul desfăşurării de luptă, urmăresc mersul
acţiunilor de luptă şi semnează durata tuturor acţiunilor serviciului
logistică.
Grupa a doua se concentrează lângă sursele de apă şi
direcţiile posibile de lansare a liniilor de furtunuri. Intermediarii
aflaţi la sursele de apă urmăresc acţiunile conducătorilor auto ale
autocisternelor şi ale şefilor, fixează presiunea apei în reţeaua de
alimentare cu apă în timpul când pompa nu funcţionează şi
presiunea asigurată de pompă.
Intermediarii pe direcţiile instalării liniilor de furtunuri
urmăresc acţiunea dată şi durata executării ei. La necesitatea
pompării apei pe trepte, trebuie să existe câte un intermediar la
fiecare treaptă pentru a determina regimul şi a precizia funcţionării
pompelor, organizarea comunicării între treptele liniei de pompare.
Grupa a treia se amplasează nemijlocit la obiectul
autospecialei din frunte şi la poziţiile ţevilor. Ei urmăresc
activitatea conducătorului auto a automobilului din frunte, a
pompierilor la ramificări şi a şefilor de ţeavă, eficacitatea jeturilor
de apă.
Intermediarii pot fi numiţi şi pentru urmărirea activităţii
dispecerilor centrului automatizat de dirijare operativă, a persoanei
de serviciu la staţia de pompare a localităţii şi a persoanei
serviciului operativ de serviciu pe unitate.
Intermediarul colectează toate datele necesare pentru a
organiza real stingerea incendiului pe sectorul cu rezervă limitată
de apă pentru analiză în cadrul lecţiei teoretice.

4.3. Particularităţile tactico-operative ale sectoarelor

zonei de intervenţie
Studiind particularităţile tactico-operative ale zonei de
intervenţie, corpul de comandă poate examina mai aprofundat
diferite sectoare ale ei. Sectoarele reprezintă o parte a teritoriului
zonei de intervenţie cu toate clădirile şi instalaţiile inginereşti.
Sectorul studiat trebuie să se deosebească prin particularităţi
caracteristice proprii numai lui. De aceea, teritoriul sectoarelor şi
87
graniţele lor pot fi diferite. Ele pot prezenta un cartier, în alt caz –
un microraion ori mai multe cartiere din clădiri cu un etaj, distanţa
de siguranţă la incendiu şi condiţii unice de alimentare cu apă.
Până a determina particularităţile caracteristice ale
sectoarelor în zona de intervenţie şi a le diviza cu stabilirea a
hotarelor este necesar a determina destinaţia lor: zona locativă,
instituţiile administrative, sociale, de cultură, zonele industriale şi
de odihnă.
De exemplu, o localitate este divizată în patru sectoare
principale. Nord-vestul reprezintă zona locativă preponderent cu
clădiri cu unu-două etaje şi gradul V de rezistenţă la foc. Clădirile
cu durată lungă de folosire în mare măsură cu cinci etaje sunt
amplasate în sectorul central, care este divizat de calea ferată în
două părţi: partea de est – cea industrială, iar cea de vest – clădiri
sociale, administrative şi publice. Sectorul de sud reprezintă clădiri
cu diferite etaje şi destinaţie largă.
Fiecare sector poate fi divizat în mai multe tronsoane
conform caracterului clădirilor, topografiei terenului, condiţiilor de
alimentare cu apă, stării străzilor, a drumurilor şi intensităţii
mişcării transportului, depărtării obiectului de la unitatea de
pompieri etc.
Particularităţile caracteristice ale ansamblului de clădiri
constau în numărul etajelor, gradul de rezistenţă la foc, densitatea.
Relieful terenului şi prezenţa diferitor obstacole – bazine de
apă, râuri, râpi, automagistrale şi linii de cale ferată, poduri,
bariere, viaducte ş.a. formează topografia terenului dat.
Lotul cu case individuale de gradul V RF se caracterizează
prin altă particularitate. Aici pericolul de răspândire a focului de la
o casă la alta poate apărea numai în cazurile vântului puternic ori
starea antiincendiară inadecvată a teritoriilor gospodăriilor.
Parcela din clădiri cu două etaje de gradul V RF se
caracterizează prin faptul că probabilitatea de pericol pentru
locatarii de la etajul doi este mai mare îndeosebi pe timp de noapte
comparativ cu alte clădiri.

88
 Particularităţile caracteristice sectoarelor cu clădiri înalte
constau în necesitatea lucrărilor la înălţime, lansarea ţevilor cu
ajutorul autospecialelor ori pe scările staţionare şi altele.
Instituţii preşcolare şi şcolare, medicale, zone aglomerate
există practic în fiecare din sectoarele enumerate. Ele se
evidenţiază separat cu studierea minuţioasă a lor.
După indicele topografic al teritoriului se poate determina
bariera liniei de cale ferată, unde în legătură cu numărul mare al
unităţilor de transport poate avea loc reţinerea autospecialelor care
se deplasează la incendiu.
Sectoarele amplasate pe pante se caracterizează prin faptul
că pe timp de iarnă ori în condiţii meteorologice nefavorabile
deplasarea autospecialelor este limitată şi lansarea apei la distanţe
mari necesită pompare prin mai multe trepte, dar în cazul când
hidrantul se află mai sus de locul incendiului, apa pentru stingere
poate fi lansată nemijlocit de la hidrant.
Nu este exclus că unele sectoare pot prezenta mai multe
grupe de particularităţi caracteristice, care trebuie luate în
consideraţie la studierea tactico-operativă în complex.
De exemplu, în localitate mai indicat este sectorul cu clădiri
în construcţie. El este amplasat după linia de cale ferată cu un
pasaj de nivel şi mişcare intensivă a transportului. Clădirile sunt de
gradul V de pericol la incendiu cu densitatea amplasării 25-30%.
De aceea, la incendii în zona dată deplasarea formaţiunilor de
pompieri necesită deplasare de sine stătător, apelul nr.2. În alt caz,
sectorul cu întreprinderi industriale (fabrică de conserve, uzină de
beton armat etc.) este amplasat tot după linia de cale ferată, însă
deplasarea de sine stătător la obiectele date nu a fost prevăzută.
Garda de serviciu a fost reţinută la linia de cale ferată timp de
10 min., iar şeful gărzii, necunoscând situaţia la incendiu, nu a
apelat la forţe suplimentare. Faptul dat a provocat deteriorarea
clădirii depozitului pentru materialele de ambalaj al fabricii de
conserve.
Determinarea sectoarelor după condiţiile de alimentare cu
apă ocupă un loc special.

89
 De exemplu, dacă sectorul se caracterizează printr-o reţea de
alimentare cu apă ramificată la capăt, atunci celelalte particularităţi
sunt mai puţin principale din cauza apariţiei necesităţii
transportării apei din surse de alimentare cu apă mai îndepărtate
şi mai puternice.
De regulă, condiţiile alimentării insuficiente cu apă se
combină cu construcţiile periculoase din punct de vedere al
incendiului. La aceasta se referă zona suburbană de odihnă cu
construcţii temporare arzătoare şi alte teritorii, unde reţelele de apă
menajeră şi pentru incendii nu sunt prevăzute.
Studierea tactico-operativă a acestor sectoare necesită o
atenţie mai mare. Pot fi determinate şi sectoare cu pericol foarte
mare, care nu se încadrează în criteriile de mai sus.
Asemenea sectoare se evidenţiază separat şi se studiază în
primul rând.
Exemplu. Într-un sector al localităţii cu clădiri
preponderent cu două etaje şi gradul V RF se află instituţii
preşcolare şi şcolare, o maternitate, fabrica de tricotaje şi garaje
pentru staţionare şi repararea automobilelor de gradul III-IV RF.
Distanţele dintre clădiri sunt de 8-20 m. Densitatea construcţiilor
este foarte înaltă. Alimentarea cu apă este asigurată de o reţea
veche cu diametrul 75-100 mm şi presiunea care nu depăşeşte 0,8
atm. Sursele sigure de apă mai apropiate se află la distanţa de
200-300 m în trei direcţii.
Datele prezentate caracterizează sectorul dat din punct de
vedere al posibilităţii răspândirii rapide a focului de la o clădire
la alta şi formarea unui nucleu mare de incendiu. În legătură cu
prezenţa instituţiilor preşcolare şi şcolare, a maternităţii există un
pericol real pentru persoane.
Condiţiile de instalare a liniilor de furtunuri din trei direcţii
sunt destul de dificile.
Apropierea nemijlocită a fabricii de tricotaje cu depozitele
de materie primă şi a autogarajelor complică considerabil situaţia
în caz de incendiu prin crearea unor condiţii de temperaturi înalte
şi concentraţie sporită a fumului.

90
 În legătură cu faptul că corpul de comandă al unităţii de
pompieri cunoaşte insuficient particularităţile sectorului dat, focul
a distrus complet o clădire locativă cu două etaje. Formaţiunile de
pompieri au salvat cu mare greutate clădirea din vecinătate şi
maternitatea din care au fost evacuate 28 de mame cu micuţi, iar
din grădiniţa de copii – 49 copii.
Exemplele prezentate privind determinarea unor sectoare
pentru studierea particularităţilor tactico-operative epuizează toate
variantele posibile. Însă sfaturile metodice şi recomandaţiile
expuse în compartimentul dat vor fi utile şefilor unităţilor de
pompieri în selectarea şi instalarea hotarelor dintre sectoare.
Aplicaţiile de studiere a particularităţilor sectorului stabilit se
recomandă a fi petrecute în colectiv pe teren. Până la ieşirea pe
teren, fiecare participant la instruire trebuie să dispună de planul
terenului în scară pe hârtie milimetrică.
În timpul aplicaţiei, fiecare participant este obligat să facă
însemnări referitor la caracteristica clădirilor, distanţa de siguranţă
la incendiu, sursele de apă şi altele.
După familiarizarea cu sectorul stabilit, moderatorul
aplicaţiei adresează participanţilor câteva întrebări practice
referitor la particularităţile desfăşurării incendiilor posibile,
amplasarea autospecialelor la incendiu, utilizarea surselor de apă
etc. Rezolvarea problemelor tactice pe teren poate finaliza cu
chemarea autospecialelor şi desfăşurarea de luptă în baza deciziilor
luate. În funcţie de complicaţie şi dimensiunile teritoriului
sectorului, aplicaţiile pot fi repetate în mai multe rânduri.
Corpul de comandă în timpul aplicaţiilor trebuie să aibă
capacităţi de efectuare a calculelor aproximative la utilizarea
surselor de apă, utilizarea mai efectivă a autospecialelor,
determinarea celor mai scurte distanţe şi a modalităţilor de
instalare a liniilor de furtunuri din diferite direcţii, determinarea
locurilor de instalare a pompelor de incendiu, calcularea numărului
de autocisterne, determinarea schemelor şi a mijloacelor de
comunicare dintre conducătorul stingerii incendiului, şeful
serviciului logistică, ajutorul lui şi conducătorii auto.

91
 O însemnătate majoră pentru corpul de comandă are
orientarea liberă în schemele furtunurilor, capacitatea de a aprecia
tactic orice schemă de furtunuri. Din această cauză, pe parcursul
instruirii, corpul de comandă trebuie antrenat permanent pentru a
calcula rapid şi corect volumul de lansare a apei la incendiu.
Corpul de comandă este obligat să-şi imagineze clar superioritatea
furtunurilor cu diametrul 77 mm şi 89 mm comparativ cu cele de
66 mm la lansarea liniilor la distanţe mari. De exemplu, la lansarea
apei la incendiu prin linie magistrală din furtunuri cauciucate
bifurcate în două ţevi tip B şi una tip A (duza (ajustaj)
corespunzător 13 mm şi 19 mm), lungimea limitată a liniei
magistrale poate alcătui pentru furtunuri cu diametrul 66 mm la
320 m, iar cu diametrul 77 mm la 740 m. Dacă comparăm numărul
autopompelor pentru funcţionarea schemei de furtunuri expusă mai
sus, atunci la instalarea liniei de furtunuri cu diametrul 66 mm la
distanţa de 740 m sunt necesare 3 autopompe AP-30 (164) pentru
pomparea apei prin trepte şi numai o pompă în cazul furtunurilor
cu diametrul 77 mm la aceeaşi distanţă.
Asemenea probleme practice se recomandă a fi rezolvate în
cadrul aplicaţiilor pe teren, folosind tabelele existente de calcul
pentru lansarea apei la incendiu şi diferite recomandări privind
calcularea orientativă a consumului şi presiunii apei în furtunuri.
La finalizarea fiecărei aplicaţii se recomandă a efectua
încercări ale reţelelor de apă referitor la capacitatea de scurgere a
apei, folosind metodica cunoscută de pompare a apei din reţea cu
ajutorul autopompelor.

4.4. Particularităţile tactico-operative ale obiectelor

separate, ale clădirilor şi instalaţiilor
Metodele studieri particularităţilor tactico-operative ale
obiectelor pot fi cele mai diverse şi nu este necesară limitarea
moderatorului aplicaţiilor la selectarea lor, fiindcă un rol major în
cadrul instruirii joacă capacităţile individuale şi nivelul pregătirii
generale şi speciale a celor instruiţi.
Cunoştinţele cele mai profunde şi multilaterale privitor la
caracteristicile tactico-operative ale obiectelor se pot obţine în
92
cadrul studierii individuale cu consultarea personalului tehnic al
secţiei (instalaţiei). Cea mai productivă şi raţională este cercetarea
minuţioasă tehnico-incendiară de către reprezentanţii corpului de
comandă a unui grup de secţii (instalaţii) într-o anumită perioadă
de timp. În cazul proceselor tehnologice complicate, a sistemelor
de ventilare şi încălzire, de asigurare cu energie electrică, se poate
recomanda corpului de comandă efectuarea cercetărilor tehnico-
incendiare speciale.
Pentru pregătirea de cercetările tehnico-incendiare
(minuţioase sau speciale) trebuie analizat pericolul de incendiu al
proceselor tehnologice, al substanţelor şi materialelor utilizate ori
produse, al construcţiei clădirilor (instalaţiilor), al sistemelor de
alimentare cu apă: de studiat normele respective, literatura
specială. De asemenea, sunt necesare şi consultaţii cu personalul
ingineresc al obiectului şi altele.
Deşi metoda dată de cercetare are părţi pozitive, ea are şi
unele dezavantaje cum ar fi:
- durata foarte îndelungată de studiere a obiectelor în
sectorul dat (se are în vedere studierea lor de către corpul de
comandă care participă la stingerea incendiilor);
- nu fiecărei persoane i se poate încredinţa examinarea
obiectelor dificile şi periculoase din punct de vedere al incendiului;
- întreţinerea profilactică periodică de către diferite
persoane poate influenţa negativ asupra primei.
Altă metodă prevede petrecerea cu corpul de comandă a
aplicaţiilor colective de studiere tactico-operativă a obiectului cu
participarea specialiştilor obiectului. Apoi cei instruiţi în grupe
mici (nu mai mult de cinci persoane) se familiarizează cu pericolul
de incendiu al proceselor tehnologice şi cu caracteristicile
arhitecturale şi structurale ale clădirilor şi instalaţiilor. După aceste
aplicaţii, cei instruiţi de sine stătător, studiază mai profund
caracteristicile tactico-operative separat pe secţii după ce
moderatorul organizează seminare.
Independent de metodica studierii caracteristicii tactico-
operative a obiectului (independenţă colectivă ori prin metoda
corectării minuţioase) este necesară colectarea şi prelucrarea
informaţiei privind obiectul dat pentru rezolvarea problemelor
tactice de stingere a incendiilor.
93
 Informaţia prevăzută include: date generale referitor la
pericolul de incendiu al procesului tehnologic, planificarea
încăperilor şi teritoriul obiectului, particularităţile constructive,
arhitecturale şi structurale ale clădirilor şi instalaţiilor, cât şi
pericolul de incendiu al secţiilor şi instalaţiilor.
Materialele analizei multilaterale pot oferi date pentru a
stabili dimensiunile posibile ale incendiului, căile de răspândire a
lui, forţele şi mijloacele necesare, ordinea concentrării şi utilizării
lor la incendiu.
La luarea de cunoştinţă cu planificarea încăperilor şi
teritoriul obiectului atenţia principală se acordă:
- studierii sectoarelor (străzilor) adiacente obiectului,
reliefului teritoriului, amplasării ieşirilor, posibilităţilor depăşirii
obstacolelor în caz de instalare a liniilor de furtunuri şi
transportării la locul incendiului a instalaţiilor de stingere;
- amplasării şi destinaţiei clădirilor şi instalaţiilor, a
pericolului de răspândire a focului la incendiu de la o clădire
(instalaţie) la alta şi a modalităţilor de protecţie de foc a clădirilor
(instalaţiilor);
- alimentării cu apă împotriva incendiului, a diametrului şi
stării conductelor de apă, a amplasării hidranţilor, presiunii în reţea
şi a modalităţilor de sporire a ei la incendiu, a locurilor posibile de
amplasare a autocisternelor, a căilor de instalare a liniilor de
furtunuri către clădiri şi instalaţii;
- surselor de rezervă de alimentare cu apă, a posibilităţii
lansării apei la incendiu prin pompare în trepte ori transportării ei
cu autocisternele;
- traseului conductelor de gaze, modalităţii de deconectare
în caz de incendiu (avarie).
În cadrul aplicaţiilor de studiere a datelor generale referitor
la procesul tehnologic şi pericolul de incendiu al obiectului,
conducătorul ori personalul ingineresc al lui familiarizează succint
corpul de comandă cu procesul tehnologic şi pericolul de incendiu
al lui, cu pericolul de incendiu şi toxicitatea substanţelor şi
materialelor utilizate ori produse.

94
 Consecutivitatea studierii proceselor tehnologice este legată
de caracterul lor, de curentul stabil de mărfuri (materie primă,
semifabricate ori producţie finită), de substanţele şi materialele
utilizate.
Practic, toate întreprinderile reprezintă un anumit pericol de
incendiu. În cazurile avariilor ori incendiilor posibile, vaporii,
gazele şi produsele arderii pot ajunge la obiectele adiacente,
provocând intoxicaţii şi incendii.
De aceea, studierea tactico-operativă a acestor obiecte se
iniţiază cu informaţie referitor la planul general, relieful
teritoriului, direcţia vânturilor predominante, caracteristica şi
distanţa de siguranţă la incendiu a obiectelor industriale adiacente
şi sectorul locativ.
După indicii de exploatare şi pericolul de incendiu la
majoritatea întreprinderilor industriale se stabilesc următoarele
secţii:
Prima – secţia materiei prime cu tara şi mijloacele de
transportare;
A doua – halele şi instalaţiile tehnologice (clădirile,
edificiile. construcţiile);
A treia – halele, atelierele auxiliare, depozitele;
A patra – clădirile administrative.
Studierea tactico-operativă a secţiilor se recomandă în
legătură cu procesul tehnologic efectuat şi pericolul de avarie,
incendiu şi explozii a fiecăreia din ele.
În continuare se analizează succint locurile mai periculoase
din punct de vedere al izbucnirii posibile a incendiilor, se studiază
cazurile avariilor şi modalităţilor de prevenire a lor. Concomitent,
conducătorul obiectului familiarizează corpul de comandă cu
măsurile planului de lichidare a avariilor, analizează ordinea
acţiunilor muncitorilor, lucrătorilor tehnici şi a pompierilor la
lichidarea avariilor, incendiilor şi exploziilor.
După familiarizarea cu informaţii generale referitor la
pericolul de incendiu, cu planificarea încăperilor şi teritoriul
obiectului, grupa se divizează în subgrupe (nu mai mult de cinci
persoane) pentru a studia mai amănunţit halele industriale şi
instalaţiile.

95
 Studierea clădirilor separate şi a construcţiilor este mai
raţional a fi iniţiată prin luarea de cunoştinţă cu particularităţile
sistematizării spaţiale şi treptat trece la examinarea elementelor
constructive.
Clădirile şi instalaţiile sociale dispun de particularităţile lor
de sistematizare, de executarea constructivă şi de timp în perioada
executării lucrărilor de construcţie. Structura clădirilor este în
directă dependenţă de mijloacele tehnice, modalităţile şi soluţiile
de sistematizare a clădirii. Dezvoltarea intensivă în prezent a
metodelor industriale în construcţii, înlocuirea construcţiilor
metalice cu elemente prefabricate din beton armat, limitarea
utilizării lemnului, implementarea materialelor şi articolelor noi de
confecţionare industrială au provocat revizuirea şi schimbarea
concepţiilor referitor la clădirile sociale şi industriale.
Clădirile de locuit şi îndeosebi cele sociale sunt diverse
privind concepţiile de sistematizare spaţială şi constructivă. În
practica contemporană de construire în masă a clădirilor de locuit
şi sociale sunt răspândite următoarele scheme caracteristice: cu
schelet complet, cu schelet incomplet şi grinzi longitudinale, cu
schelet incomplet şi grinzi transversale, cu pereţi longitudinali
portanţi, cu pereţi transversali portanţi şi cu pereţi despărţitori
portanţi.
În cadrul aplicaţiilor, corpul de comandă trebuie să obţină
cunoştinţe pentru a deosebi structurile portante de cele neportante
a tuturor elementelor clădirilor şi construcţiilor.
În oraşe şi centre administrative se întâlnesc frecvent clădiri
şi construcţii de proiectare specifică cu diverse şi complicate
elemente şi goluri inflamabile. Asemenea situaţii complică
considerabil efectuarea recunoaşterii şi, ca rezultat, conducerea
stingerii incendiului.
În condiţiile inundării intensive cu fum, conducătorul
stingerii incendiului trebuie să dispună de capacităţi şi iscusinţă de
orientare liberă în orice obiect necunoscut, de stabilire rapidă a
particularităţilor constructive ale lui, a căilor posibile de răspândire
a focului şi fumului şi să memorizeze sistematizarea încăperilor.

96
 Studierea situaţiei şi conducerea stingerii incendiului în
clădiri inundate cu fum şi direcţii ascunse de răspândire a focului,
cât şi în multe clădiri contemporane este cu mult mai complicată
decât în cazurile incendiilor deschise.
În legătură cu faptul că în zona de supraveghere a unităţilor
de pompieri sunt multe asemenea clădiri, nu este raţional a studia
particularităţile lor în componenţa grupelor. În asemenea cazuri,
studierea tactico-operativă a clădirilor este raţional a fi efectuată
prin obţinerea aptitudinilor de orientare de sine stătător într-un
obiect necunoscut, independent a stabili particularităţile
constructive, a memoriza sistematizarea şi a stabili direcţiile
posibile de răspândire a focului şi fumului. Fiecărui participant la
instruire i se repartizează tema de studiere independentă; timpul în
care a fost îndeplinită tema se evidenţiază, dar nu se limitează. La
înapoiere de la obiectul studiat, fiecare participant la aplicaţie,
după memorie ori însemnările efectuate, indică pe planşetă (hârtie
milimetrică) sistematizarea elementelor clădirii, înseamnă reţelele
de alimentare cu apă, căldură, de ventilare, descrie succint
particularităţile constructive şi direcţiile posibile de răspândire a
focului şi fumului.
Nu se recomandă limitarea volumului informaţiei acumulate:
capacitatea de a lua rapid şi multilateral cunoştinţă cu obiectul
mărturiseşte despre orizontul profesional, iniţiativă personală şi
dibăcia participantului la aplicaţie.
Planşeele cu datele indicate, caracteristicile succinte şi
recomandările referitor la stingerea incendiului în clădirea studiată
se transmit moderatorului aplicaţiei, care, adunând grupa,
efectuează analiza informaţiei colectată de către corpul de
comandă, comparând datele prezentate cu situaţia reală la obiect.
Studierea tactico-operativă a obiectelor industriale se
efectuează în cadrul grupei.
Concepţia sistematizării spaţiale şi constructive a clădirilor
industriale, cât şi planul întreprinderii industriale, se apreciază prin
procesul tehnologic care se efectuează în clădirea dată. Secţiile
principale reprezintă clădiri cu un etaj şi mai multe. În clădirile cu
un etaj se instalează utilaj mai masiv, mai greu care la funcţionare
provoacă vibraţii.

97
 Concepţia sistematizării spaţiale a clădirilor industriale, cât
şi efectuarea constructivă a ei influenţează considerabil asupra
caracterului dezvoltării incendiilor în clădirile date.
Întreprinderile industriale vechi reprezintă clădiri situate
separat (în formă de pavilion) care ocupă un volum comparativ
mare şi nu relevă greutăţi la studierea lor. În cadrul aplicaţiilor
trebuie atenţionată prezenţa planşeelor şi acoperişurilor
inflamabile, a construcţiilor metalice neprotejate, a sistemelor de
ventilare ce creează incomodităţi cunoscute la recunoaştere şi
măreşte volumul lucrărilor la stingerea incendiilor.
În prezent, folosind pe larg în construcţii plăci de acoperire
prefabricate din beton armat şi ferme metalice, în mare măsură se
reduce rezistenţa la foc a construcţiilor, influenţând considerabil
asupra caracterului dezvoltării incendiului.
Sunt răspândite pe larg clădirile industriale cu mai multe
deschideri şi cu stâlpi care susţin construcţiile portante,
acoperişurile şi lanternele de iluminare.
Dacă în trecut într-o clădire funcţiona o singură fabricaţie,
acuma în aceeaşi clădire alături de fabricaţia principală se
amplasează secţii auxiliare, depozite, încăperi social-sanitare şi
altele.
În clădirile voluminoase cu mai multe deschideri şi diferite
tehnologii de producţie se creează cu totul alte condiţii de
incendiu. Considerabil se măreşte zona de incendiu cu fum, în
direcţia de răspândire a focului se pot întâlni tehnologic diferite
încăperi cu pericol de incendiu şi explozie, instalaţii electrice şi
dispozitive electrice de distribuire, mezanine cu un număr mare de
lucrători şi slujbaşi, conducte de gaz şi de carburanţi, depozite ale
secţiilor cu substanţe inflamabile şi altele.
La arderea stabilă în secţii cu volum mic poate avea loc
reducerea considerabilă a capacităţii portante a construcţiilor
metalice şi prăbuşirea acoperişurilor, planşeelor, a fermelor.
Un pericol deosebit în această privinţă reprezintă clădirile
industriale cu mai multe deschideri, cu deschideri de 18 m, 24 m şi
30 m şi înălţimea încăperilor 16 m-20 m.

98
 În asemenea clădiri devine mai dificilă instalarea liniilor de
furtunuri, efectuarea recunoaşterii, organizarea sectoarelor de
stingere a incendiilor şi conducerea lor.
În unele cazuri, în cadrul proiectării şi în procesul de
construcţie ori reconstrucţie a clădirilor industriale cu procese
tehnologice explozive se admit devieri serioase de la cerinţele
normelor şi condiţiilor tehnice de proiectare a lor şi ca rezultat apar
pereţi înfundaţi, acoperişuri grele şi altele. În clădirile cu
tehnologii explozive uneori se amplasează încăperi social-sanitare
cu un număr mare de lucrători.
Cele expuse complică considerabil activitatea formaţiunilor
de pompieri şi conducerea stingerii incendiilor.
Aceste particularităţi trebuie luate în consideraţie la studierea
construcţiilor şi sistematizarea spaţială a clădirilor şi instalaţiilor.
La analiza elementelor clădirilor, a construcţiilor portante şi
elementelor de închidere se determină în mod obligatoriu gradul de
rezistenţă la foc şi grupele de rezistenţă la foc şi de inflamabilitate,
folosind tabelele din normele naţionale de construcţie.
Dacă elementele constructive sunt unicale ori clădirea
studiată este din construcţii învechite, se calculează limita
rezistenţei la foc.
În cazurile studierii clădirilor cu un număr mare de persoane
este necesară aprecierea tactico-incendiară a căilor de evacuare,
care în mare măsură este dependentă de sistematizarea spaţială a
lor.
Este necesar a studia posibilităţile apariţiei obstacolelor şi
inundării cu fum a căilor de evacuare, de aprindere a construcţiilor
ori prăbuşire a lor şi altele. Este necesar a determina capacitatea
aproximativă de trafic a ieşirilor de evacuare, viteza de evacuare în
legătură cu intervalul de timp admis pentru încăperea ori clădirea
dată.
Studierea pericolului de incendiu a secţiilor ori instalaţiilor
trebuie efectuată împreună cu analiza pericolului de incendiu şi
explozie a substanţelor şi metalelor fabricate ori utilizate în
procesul tehnologic. Criteriile fizico-chimice ale substanţelor şi
materialelor sunt pentru lichide – temperatura inflamării, pentru
99
gaze – limita minimală de explozie, pentru pulberi şi fibre –
concentraţiile la care este posibilă formarea concentraţiei
explozive a amestecurilor de pulberi şi aer, pentru materiale solide
– inflamabilitatea lor, dar pentru materialele solide neinflamabile –
temperatura prelucrării lor şi posibilitatea degajării în procesul
prelucrării lor a căldurii radiante, a scânteilor şi a flăcărilor.
În continuare se studiază pericolul de incendiu la
funcţionarea utilajului tehnologic, inclusiv a sistemelor de
ventilare, încălzire, a instalaţiilor electrice, a reţelelor inginereşti
de comunicaţii, cât şi a pericolului de incendiu a proceselor
tehnologice care au loc în aparate şi instalaţii.
Un rol important în aprecierea tactico-incendiară a
proceselor tehnologice are regimul de temperatură la prelucrarea
lichidelor şi a gazelor, inclusiv cantitatea lor. Dacă temperatura
substanţei inflamabile în aparat este egală ori depăşeşte
temperatura de aprindere, este posibilă formarea concentraţiei
explozive atât în aparat, cât şi în încăpere.
Studierea particularităţilor tactico-operative ale clădirilor
(instalaţiilor) trebuie să finalizeze cu aprecierea situaţiei posibile şi
a urmărilor incendiului, avariei ori a exploziei, cât şi a acţiunilor
personalului de întreţinere, a formaţiunilor benevole de pompieri, a
efectivului de pompieri şi a căilor de desfăşurare a forţelor şi a
mijloacelor la stingerea incendiului.
La aplicaţii trebuie analizată caracteristica tactico-incendiară
a sistematizării constructive şi spaţiale a clădirii (instalaţiei):
prezenţa ecranelor de protecţie contra incendiilor, a învelitoarelor
uşor detaşabile şi golurilor pentru încăperi şi a golurilor în încăperi
cu pericol de explozie şi altele.
Suplimentar trebuie determinate dacă sunt despărţite
sectoarele cu diverse operaţii, cu pericol de incendiu ori dispun de
parapete protectoare inflamabile, sau este posibilă răspândirea
vaporilor, gazelor inflamabile în încăperile vecine sau nu este
exclusă contactarea mediului periculos cu aparate cu suprafeţe
fierbinţi.

100
 Majoritatea obiectelor industriale se caracterizează printr-o
diversitate de operaţii tehnologice cu pericol de incendiu diferit şi
prezintă mai multe categorii de pericol de incendiu. Astfel, apar
dificultăţi la studierea tactico-operativă a acestor obiecte, deoarece
în funcţie de categoria unităţii industriale, cerinţele faţă de
elementele constructive şi utilaj sunt diferite. Ca urmare, la
momentul iniţial, aprecierea tactico-incendiară a acestor complexe
industriale pare dificilă. Uneori este dificil a stabili cauzele mai
frecvente şi mai esenţiale ale dezvoltării incendiului, încăperile cu
pericol de incendiu şi căile de răspândire a focului şi fumului. În
asemenea cazuri, trebuie studiate minuţios toate încăperile de
producţie şi instalaţiile exterioare din punct de vedere al
pericolului de incendiu şi explozie.
Fiecărei încăperi şi instalaţii îi poate fi atribuit un număr,
care se indică în planul fiecărui etaj al clădirii ori edificiului. În
partea explicativă, în formă de tabel, se descrie succint pericolul
de incendiu şi explozie al acestor încăperi şi instalaţii. Numai
dispunând de aceste materiale se poate iniţia determinarea tactico-
incendiară atât a încăperilor separate şi instalaţiilor, cât şi a
clădirii, edificiului şi a complexului industrial în întregime.
Dimensiunile încăperilor influenţează asupra posibilităţii
formării concentraţiilor explozive, asupra condiţiilor de răspândire
a incendiului, de aceea este oportun să fie analizat pericolul de
incendiu şi explozie a încăperilor şi instalaţiilor exterioare, dar nu
numai a procesului tehnologic. De exemplu, în categoria celor cu
pericol de explozie trebuie clasate nu numai încăperile şi
instalaţiile în care în urma avariilor ori defectelor se pot forma
amestecuri explozibile, iar incendiul îndelungat este exclus. La
categoria dată se referă încăperile şi instalaţiile exterioare, unde se
folosesc şi se păstrează gaze inflamabile, excluzând faza lichidă.
Tot la categoria încăperilor cu pericol de incendiu şi explozie
se referă instalaţiile exterioare în care se pot forma amestecuri
explozive ale vaporilor lichidelor ori a prafului cu aer, iar explozia
poate fi urmată de incendiu îndelungat.

101
 Încăperile şi instalaţiile exterioare cu pericol de incendiu
sunt cele în care se utilizează lichide ori materiale solide
inflamabile.
La categoria încăperilor şi instalaţiilor exterioare inflamabile
se referă cele în care permanent se află surse de inflamare, iar la
categoria normală – în care se prelucrează şi se depozitează
substanţe inflamabile în stare rece.
În legătură cu faptul că studierea tactico-operativă a
particularităţilor cuprinde grupe mari de unităţi, unde se
prelucrează diferite substanţe şi materiale, recomandările expuse
mai sus se propun a fi utilizate în legătură cu specificul fiecărei
încăperi şi instalaţii.
De exemplu, identificând încăperea cu pericol de explozie,
trebuie stabilit dacă explozia va crea suprapresiune periculoasă
pentru elementele constructive ale clădirii sau va avea caracter
local.
Pentru încăperile cu pericol de incendiu se recomandă în
fiecare caz particular a determina temperatura aproximativă şi
durata incendiului în funcţie de viteza arderii totale, a sarcinii
termice, a materialelor inflamabile şi a condiţiilor schimbului de
aer.
La prima analiză trebuie stabilite obligatoriu condiţiile
posibile şi situaţia la incendiu la obiectul respectiv: căile de
răspândire a focului şi fumului, rapiditatea posibilă de răspândire a
focului, dimensiunile maximale posibile şi durata incendiului,
comportamentul construcţiilor în condiţiile incendiului. În baza
informaţiei colectate şi folosind date ştiinţifice referitor la
procesele de dezvoltare a incendiilor, de stingere a lor, la
experienţa de stingere a incendiilor asemănătoare după materialele
de studiere a incendiilor se poate efectua o analiză amplă a
incendiului posibil la obiectul în cauză.
O influenţă considerabilă asupra direcţiei răspândirii focului
şi a fumului are starea zonei neutre, adică a zonei, la nivelul căreia
presiunea aerului în interiorul încăperii este egală cu cea exterioară
– atmosferică. În majoritatea cazurilor, focul şi fumul încălzit se
elimină din încăpere în flăcări prin diferite goluri, sisteme şi
102
orificii de ventilare în principal mai sus de zona neutră. Sporirea
intensităţii arderii, răspândirea focului şi fumului pot provoca
prăbuşirea (distrugerea) elementelor de construcţie.
Distrugerea elementelor de construcţie are loc ca urmare a
apariţiei în ele a forţelor care depăşesc capacitatea minimală
portantă a lor. Pierderea capacităţii portante de către diferite
construcţii în condiţii de incendiu poate avea loc sub acţiunea
temperaturii înalte ori ca urmare a reducerii secţiunii construcţiei
din cauza arderii practic complete. Toţi aceşti factori trebuie să fie
luaţi în consideraţie la analiza situaţiei posibile şi a proporţiilor
incendiului la obiectul studiat.
În funcţie de caracterul distrugerilor, incendiile însoţite de
explozii la întreprinderile industriale pot fi divizate în următoarele
patru grupe:
1 – nu provoacă distrugerea elementelor constructive – 25%;
2 – provoacă distrugerea elementelor prin aruncarea lor –
17,5%;
3 – provoacă distrugerea parţială a clădirilor – 40%;
4 – provoacă distrugerea totală a clădirilor – 17,5%.
Exploziile de grupa a treia au loc în interiorul aparatelor ori
în încăperile inundate cu gaze.
Exploziile aparatelor provoacă distrugeri locale ale pereţilor
şi planşeelor. Practic, în toate cazurile se distrug planşeul aflat
deasupra zonei exploziei indiferent de faptul dacă este greu sau
uşor. Situaţia dată creează condiţii de răspundere rapidă a
incendiului în încăperile adiacente şi situate mai sus.
În interiorul încăperilor exploziile pot fi generale (în cazurile
inundării complete a încăperilor cu gaze) şi locale (la inundarea
parţială cu gaze).
La explozii în etajele de jos ale clădirilor multietajate din
întregul lor se aruncă uşile, ferestrele şi unele elemente de
închidere de la toate etajele. Golurile de montaj şi explozive în
planşeurile dintre etaje favorizează extinderea exploziei şi
incendiului în etajele superioare.

103
 Avariile în urma cărora are loc distrugerea clădirilor în
unele cazuri sunt rezultatul exploziilor amestecului de aer cu
gazele, formate în încăperi. Uneori exploziile au loc şi în legătură
cu acţiunile incorecte ale formaţiunilor de pompieri. Ele alcătuiesc
două grupe principale de erori:
- lichidarea prematură a arderii deschise a gazului la intrarea
intensivă a lui în încăpere şi ardere concomitentă a elementelor
constructive;
- deschiderea golurilor ferestrelor, uşilor pentru instalarea
ţevilor la intrarea gazului în încăpere.
Prima grupă de erori provoacă explozii în legătură cu faptul
ca în zona inundată cu gaz erau nuclee neobservate (mocnirea
elementelor) şi arderea gazului era întreruptă fără a lua măsuri de
întrerupere a pătrunderii şi evacuării lui din încăpere.
Grupa a doua de erori poate provoca explozii în urma
absorbirii rapide a aerului şi formarea concentraţiilor explozive în
încăperile, unde se află surse de inflamare.
Stingerea incendiilor este oportună numai prin interacţiuni
comune cu personalul specializat, luând măsuri urgente de
întrerupere a pătrunderii gazului în încăperi şi lichidarea definitivă
a arderii.
Analizând procesele posibile de dezvoltare a incendiilor,
trebuie identificate substanţele stingătoare cu care se poate lichida
incendiul, intensitatea şi modalităţile de lansare a lor, a calcula
forţele şi mijloacele, a determina rapiditatea concentrării şi
modalitatea de amplasare a lor. Este necesar a determina
modalitatea de organizare şi stingere a incendiului: organizarea
sectoarelor de stingere, a funcţionării serviciului logistică şi altele.
La identificarea caracteristicilor tactico-tehnice ale
instalaţiilor staţionare şi a mijloacelor de stingere, în primul rând,
se ia în consideraţie rezultatul calculelor intensităţii de lansare a
substanţelor stingătoare pentru stingere pe suprafaţă ori în volumul
diferitor substanţe: cu apă (în formă de jeturi compacte, dispersată
grosier ori dispersată fin), spumă chimică sau aero-mecanică,
inclusiv multiplă, abur de apă şi mijloace de stingere cu gaze.

104
 Utilizând şi generalizând informaţia referitor la
particularităţile tactico-operative ale încăperii, moderatorul
aplicaţiei anunţă corpului de comandanţi informaţia privind
situaţia posibilă la incendiu.
Conform situaţiei anunţate, participanţii la aplicaţie iau
decizii privind stingerea incendiului, apoi moderatorul aplicaţiei
propune prezentarea de către doi-trei participanţi a deciziilor luate
şi apreciază deciziile mai indicate.
La sfârşitul aplicaţiei colective de studiere tactico-operativă
a sectorului, obiectului, clădirii ori instalaţiei, moderatorul
totalizează personal materialul. În cadrul totalizării, moderatorul
anunţă celor instruiţi scopul aplicaţiei, arată părţile pozitive şi
neajunsurile în evaluarea situaţiei expuse de către cei instruiţi. În
caz de necesitate, moderatorul propune studierea de sine stătător a
unor sectoare, obiecte, clădirii ori instalaţii, analizează măsurile
care asigură stingerea incendiilor posibile.
Toate neajunsurile evidenţiate în cadrul studierii tactico-
operative a regimului de protecţie contra incendiului a obiectului
dat se înlătură obligatoriu în modul stabilit.

105
 5. Pregătirea tactică a efectivului formaţiunilor
de pompieri
5.1. Scopurile şi organizarea pregătirii tactice a
efectivului formaţiunilor
În serviciul de pompieri activează două formaţiuni: echipa
de intervenţie şi garda de intervenţie.
Echipa de intervenţie – formaţiune tactică primară a
serviciului de pompieri alcătuită din 4-9 persoane care dispune de
tehnică de bază şi specială.
Garda de intervenţie – formaţiune tactică principală a
serviciului de pompieri în componenţa căreia sunt incluse două-
trei echipe de intervenţie.
Fiecare formaţiune dispune de posibilităţile tactice proprii –
capacitatea de a executa un volum anumit de lucrări la stingerea
incendiului.
Însă scopurile pregătirii tactice a lor sunt asemănătoare:
- perfecţionarea cunoştinţelor şi a deprinderilor practice
obţinute de ei în prima etapă de pregătire;
- perfecţionarea iscusinţei şi a aptitudinilor şefilor echipelor
de intervenţie şi a şefilor gărzilor de intervenţie în organizarea
acţiunilor subalternilor, cât şi în conducerea lor la stingerea
incendiilor.
Pregătirea tactică a formaţiunilor prevede studierea
următoarelor teme:
- noţiuni despre substanţele inflamabile şi procesul de
dezvoltare a incendiului;
- substanţele stingătoare şi modalităţile de întrerupere a
arderii;
- bazele organizării stingerii incendiilor;
- recunoaşterea la incendiu;
- salvarea persoanelor şi a bunurilor materiale la incendiu;
- particularităţile stingerii incendiilor în instituţiile
preşcolare, şcolare, teatre, spitale;

106
 - particularităţile stingerii incendiilor în rezervoarele cu
substanţe petroliere;
- particularităţile stingerii incendiilor în diverse condiţii şi
situaţii.
Adăugător la temele enumerate, şefii unităţilor de pompieri
trebuie să prevadă:
- studierea situaţiilor în care au fost admise erori la stingerea
incendiilor;
- analiza incendiilor caracteristice în zonă ori la
întreprinderile supravegheate.
Numărul orelor pentru fiecare temă se determină de către
comandanţii unităţilor în funcţie de valoarea temei pentru zona
supravegheată ori a obiectului şi nivelul cunoştinţelor, aptitudinilor
şi iscusinţei efectivului formaţiunilor.
Instruirea practică a efectivului gărzii de intervenţie la
rezolvarea problemelor tactice de specialitate se efectuează de
către şeful unităţii ori locţiitorul lui. Stingerea incendiului este
condusă de către şeful gărzii de intervenţie.
La rezolvarea problemei cu forţele echipei de intervenţie,
organizarea şi petrecerea instruirii o efectuează şeful gărzii, iar în
calitate de conducător al stingerii incendiului şeful echipei de
intervenţie.
În cadrul pregătirii de instruire, moderatorul acordă atenţie
deosebită identificării obiectului şi elaborării concepţiei tactice a
lecţiilor.
Elaborarea concepţiei privind rezolvarea problemei tactice.
Este prevăzut ca moderatorul să susţină o lecţie privind rezolvarea
problemei tactice cu forţele şi mijloacele gărzii de intervenţie în
componenţa a două echipe cu autospeciale AC-30 (164) şi AP-30
(164) cu tema ,,Tactica stingerii incendiilor la fabrica de
conserve”.
Argumentarea datelor iniţiale la elaborarea concepţiei de
rezolvare a problemei tactice. Conform temei, obiectul stingerii
incendiului este fabrica de conserve cu următoarea caracteristică
tactico-operativă.

107
 Se propune analiza secţiilor de produse finite şi de ambalare,
care sunt în vecinătate cu depozitul de materiale pentru ambalaj.
Pereţii secţiei de produse finite sunt din cărămidă, acoperişul - din
plăci din beton armat pe grinzi de beton armat. Secţiile de produse
finite au înălţimea a două etaje. Secţia de ambalare şi depozitul de
materiale pentru ambalaj au câte un etaj. Pereţii reprezintă stâlpi
din beton armat căptuşiţi cu ardezie. Din interior pereţii secţiei de
ambalare şi a depozitului de materiale pentru ambalaj sunt
căptuşiţi cu scândură, care nu este impregnată ignifug.
Pe teritoriul fabricii la distanţa de 20 m de la secţia de
produse finite se află un rezervor de apă cu un volum destul de
mare care nu îngheaţă (fig.5.1).

Б
Б

Fig.5.1. Schema propagării focului şi a amplasării forţelor şi mijloacelor

la fabrica de conserve:
A - ţeavă tip A; B - ţeavă tip B.

Căile şi caracterul propagării focului. Incendiul a apărut la

depozitul de materiale pentru ambalaj (fig.5.1), de unde focul,
prin căptuşeala de lemn, se poate propaga în secţia de ambalaje.

108
Ca urmare, caracterul propagării focului poate fi dreptunghiular,
unilateral. Admitem viteza liniară de propagare a focului V =
1m/min. Care este viteza medie de ardere a lemnului cu umiditatea
20%-30%?
Durata dezvoltării libere a incendiului. Mărimea dată o
identificăm, ţinând cont de dezvoltarea incendiului real, care a avut
loc cu câţiva ani în urmă şi este egală τe = 8 min. Acesta este
intervalul de timp de la iniţierea propagării focului până la
momentul introducerii primei ţevi la stingere.
Dimensiunea perimetrului incendiului (a zonei de ardere).
În legătură cu posibilitatea propagării focului prin căptuşeala de
lemn spre secţia de ambalaj, la sosirea gărzii de intervenţie vom
stabili nu suprafaţa, dar perimetrul incendiului.
Perimetrul incendiului al zonei cuprinse de foc poate fi
calculat ca produsul vitezei creşterii lui (Vc) la durata propagării
focului τe + τloc plus două lăţimi ale depozitului:

Pi = Vc (τe + τloc) + 2a,

unde:
τloc – durata localizării incendiului, min;
a – lăţimea secţiei, a = 15 m.

Luând în consideraţie lăţimea depozitului care este de

15 m se poate constata că limitarea propagării focului pe
frontul lui se poate obţine nu mai târziu de 2 min. după
introducerea primei ţevi, ce va fi dovedit la calcularea forţelor şi
mijloacelor. Atunci:

Pi 2V (8 2) 2 15 2 1(8 2) 2 15 50m

Aprecierea situaţiei posibile la sosirea gărzii de intervenţie.

În momentul sosirii gărzii de intervenţie la incendiu, dimensiunea
perimetrului poate fi apreciată:

Pi 2 2 15 ,
109
 unde - timpul la momentul sosirii formaţiunilor, adică
durata timpului la recunoaştere, apreciere a situaţiei, luare a
deciziei, desfăşurare de luptă şi introducere a primei ţevi. În
situaţia dată tot timpul consumat nu poate depăşi 4 min.
Ca urmare:

În momentul introducerii primei ţevi spre frontul propagării

focului perimetrul incendiului va fi:

Calcularea forţelor şi mijloacelor pentru stingerea

incendiului posibil. În primul rând, calculăm consumul necesar de
apă Qn la stingere pe frontul propagării focului:

unde: a – lăţimea depozitului, m;

In – intensitatea lansării apei, l/s m, In =0,5 l/s., (la
stingerea incendiilor în construcţii de lemn):

Consumul de apă pentru stingerea incendiului în celelalte

direcţii Qn va fi:
Qn 2v l loc a In 2 1(8 2) 15 0,5 17,5l / sec ;
Consumul total de apă:
Q n Qn Qn 7,5 17,5 25l / sec .
Atunci numărul necesar de ţevi (N) la stingere va fi:
Qn 25
Nt 8 ţevi tip B ori patru tip A,
Qt 3,5
unde:
Qt – intensitatea lansării de apă a unei ţevi: tip A – 7 l/s.;
tip B – 3,5 l/s.;

110
 Numărul de autospeciale (Nas):
Qn 25
N as 2;
Qas 15
Nas – 2 autospeciale.
În urma calculelor, pentru stingerea incendiului dat sunt
suficiente două autospeciale. Ţinând cont că distanţa până la sursa
de apă este mică – 15 m, nu este necesară calcularea ţevilor.

Argumentarea necesităţii determinării modalităţilor de acţionare

a formaţiunilor şi de amplasare a forţelor şi mijloacelor
În legătură cu situaţia creată, la sosirea formaţiunilor la
obiect direcţia hotărâtoare a acţiunilor de luptă este frontul
propagării focului, de aceea, formaţiunile trebuie să introducă cât
mai rapid numărul şi tipul necesar de ţevi pe frontul propagării
focului.
Pentru îndeplinirea acestei sarcini este necesar a introduce:
Qn 7,5
Nt 2 ţevi.
Qt 3,5
Utilizăm o ţeavă tip A şi una tip B.
După introducerea ţevilor în direcţia hotărâtoare, efectivul
trebuie să asigure stingerea părţilor laterale şi din spate a
incendiului cu numărul necesar de ţevi ( N t ):
Q 17,5
Nt 5 ţevi.
Qt 3,5
Utilizăm 5 ţevi tip B.
Însă în legătură cu pericolul trecerii focului în secţia de
ambalaj, pentru limitarea propagării lui este oportun a introduce pe
front două ţevi tip A, iar în spatele lui – o ţeavă tip A şi în părţile
laterale – câte o ţeavă tip B. În total trebuie introduse 3 ţevi tip A
şi două ţevi tip B. Şefii de ţeavă, care vor activa în frontul şi
spatele incendiului, trebuie să asigure şi protecţia elementelor
constructive ale secţiei şi depozitului.

111
 Varianta propusă de amplasare a forţelor şi mijloacelor
permite o concluzie argumentată de identificare a poziţiilor de
intervenţie.
Poziţia de luptă nr.1 a echipei pe autocisternă – frontul
propagării focului. Sarcina este următoarea – limitarea propagării
pe frontul focului şi necesitatea stingerii lui în direcţia spatelui.
Echipa dată se dotează cu două ţevi tip A în direcţia
propagării focului şi o ţeavă tip B din partea laterală a incendiului
apropiată de sursa de apă.
Poziţia de luptă nr.2 a echipei pe autopompă – spatele
incendiului, care se dotează cu o ţeavă tip A, instalată în spatele
incendiului şi o ţeavă tip B, instalată pe partea laterală a
incendiului mai depărtată de sursa de apă. Sarcina echipei –
stingerea incendiului în direcţia poziţiei de luptă a echipei nr.1.
Autopompa şi autocisterna se amplasează lângă sursa de
apă, fapt care nu necesită a fi dovedit. Variantele de interacţiune
în activitatea echipelor în cazul dat pot fi diverse.
Prima variantă. Prima echipă instalează ţeava tip A de la
autocisternă spre frontul propagării focului. Echipa a doua
împreună cu efectivul liber al primei echipe plasează autopompa
lângă sursa de apă şi împreună instalează două linii magistrale.
După consumarea apei din autocisternă, aceasta se conectează la
una din liniile instalate de la autopompă, iar cu a doua ţeavă tip A
pot activa pompierii din ambele echipe. Apoi efectivul plasează
liber autocisterna la sursa de apă şi instalează o ţeavă tip A şi două
ţevi tip B în celelalte direcţii.
Varianta a doua. În legătură cu faptul că distanţa de la sursa
de apă până la incendiu este de 15 m, autocisterna şi autopompa
iniţial pot fi amplasate lângă sursa de apă. În cazul dat efectivul
instalează două ţevi tip A pe frontul propagării focului, două ţevi
tip B spre părţile laterale ale suprafeţei incendiului, apoi o ţeavă tip
A – în spatele incendiului.
Evident, cea mai simplă şi sigură variantă este ultima.
Diferenţa dintre timpul introducerii primei ţevi va alcătui nu mai
112
mult de 0,5 min.–1,0 min. Din punct de vedere al executării
interacţiunilor echipelor şi executării procedeelor mai complicate
de stingere (procedeele de utilizare a tehnicii şi de instalare a
ţevilor), mai raţională este prima variantă.
Însă procedeele de stingere sunt dependente de condiţiile
locale şi caracteristica generală a obiectului.
Dar în toată literatura de instruire referitor la stingerea
incendiilor se recomandă a utiliza autocisterna cu amplasarea ei la
sursa de apă şi instalarea ţevii de prim ajutor, când distanţa de la
sursa de apă şi instalarea ţevii de prim ajutor nu depăşeşte 60m.
Mai optimală este varianta a doua a procedeelor de stingere.
După elaborarea concepţiei tactice moderatorul întocmeşte
planul lecţiei de rezolvare a problemei tactice.

5.2. Planul lecţiei privind rezolvarea problemei tactice cu

efectivul gărzii de intervenţie de serviciu

Tema: Tactica stingerii incendiilor la o fabrică de conserve.

Scopul lecţiei: să fie antrenaţi:
- şefii gărzilor de intervenţie în organizarea stingerii şi
dirijarea gărzilor la stingerea incendiului la o fabrică de conserve;
- şefii echipelor de pompieri în dirijarea echipelor şi
organizarea interacţiunilor dintre ele;
- pompierii în procedeele de stingere a incendiilor la o
fabrică de conserve şi organizarea interacţiunilor dintre pompieri.
Durata lecţiei: 2 ore.
Obiectivul lecţiei: str.Uzinelor, 19, fabrica de conserve.
Asigurarea materială: autocisterna AC-30 (164) şi
autopompa AP-30 (164), steguleţe roşii şi albastre.

113
 Tabelul 5.1. Situaţia la incendiu şi acţiunile celor instruiţi
Situaţia Acţiunile aşteptate ale celor instruiţi
1 2
1. În ferestrele 1. Şeful gărzii de intervenţie ia decizia
depozitului de conform semnelor exterioare ale incendiului:
materiale pentru 1.1. De amplasare a autocisternei şi a
ambalaj se observă autopompei lângă sursa de apă cu petrecerea
fum (se anunţă la desfăşurării preventive;
sosirea gărzii la 1.2. De iniţiere a recunoaşterii de către şeful
obiect). primei echipe cu ţeava de prim ajutor de la
autocisternă împreună cu persoanele
de legătură.
2. Arde căptuşeala de 2. Şeful gărzii de intervenţie dă indicaţii:
scândură a 2.1. Şefului primei echipe:
depozitului de - sunteţi numit şef al primei poziţii de luptă
material pentru pe frontul propagării focului cu sarcina
ambalaj, focul se limitării lui. A pune în acţiune ţeava tip B,
propagă spre secţia de înlocuind-o apoi cu ţeava tip A. Suplimentar
ambalaj (Pi=38 m) a introduce în direcţia dată ţeava tip A. Se
(de anunţat în cadrul transferă doi pompieri din echipa a doua în
recunoaşterii). scopul introducerii a două ţevi tip B în
părţile laterale ale incendiului.
2.2. Şefului echipei a doua:
- sunteţi numit şef al poziţiei de luptă în
spatele incendiului pentru stingerea
incendiului în direcţia frontului lui. Pe
poziţie se introduce ţeava tip A. Transferaţi
în prima echipă doi pompieri.
2.3. Persoanei de legătură să i se transmită
informaţia de la centrul automatizat de
dirijare operativă.
3. Perimetrul 3. Şeful gărzii de intervenţie inspectează
incendiului creşte: teritoriul incendiului, verifică corectitudinea
Pi=46 m (se anunţă executării indicaţiilor date şefilor de echipe
introducerea a două
ţevi tip A pe frontul
propagării focului).
114
 Continuarea tabelului 5.1
1 2
4. Incendiul este 4. Şeful gărzii de intervenţie transmite
localizat: Pi=50 m informaţia la centrul automatizat de dirijare
(se anunţă în timpul operativă, iar la necesitate transmite
inspectării terito- aplicarea modală şefilor echipelor şi
riului incendiului cu pompierilor.
evidenţa corectitudi-
nii acţiunilor condu-
cătorului stingerii
incendiului).
5. Incendiul este 5. Şeful gărzii de intervenţie ,,Pe loc
lichidat (se anunţă comanda”. Efectivul strânge liniile de
după executarea furtunuri şi aranjează toate instalaţiile în
tuturor întrebărilor autospeciale.
planificate).
6. Analiza rezolvării
problemei

Funcţia, gradul
Data, luna, anul
Numele, prenumele

Din conspect este clar că şeful gărzii de intervenţie

(conducătorul stingerii incendiului), după anunţarea aplicării
modale ,,Incendiul este lichidat” poate să transmită personal
aplicarea modală subalternilor. Conţinutul acestor aplicări modale
poate fi discutat de către moderator cu şeful gărzii de intervenţie în
cadrul pregătirii de lecţii. Or, moderatorul obligă şeful gărzii de
intervenţie să pregătească aplicarea modală pentru subalternii săi
referitor la acţiunile lor după lichidarea incendiului. În cazul dat
şeful gărzii de intervenţie va interacţiona cu subalternii până la
informarea lui referitor la lichidarea incendiului.

115
 5.3. Metodica de instruire a formaţiunilor
Lecţiile de studiere a tacticii stingerii incendiilor de către
formaţiuni se petrece odată cu lecţiile teoretice cu pompierii în
cadrul instruirii primare a lor. Diferenţa constă în faptul că la
lecţiile teoretice cu formaţiunile întrebările teoretice şi practice ale
propagării şi stingerii incendiilor sunt analizate mai pe larg şi mai
adânc.
Discuţiile în timpul lecţiilor captivează atenţia celor instruiţi,
sporesc interesul lor referitor la tema studiată.
Lecţiile referitor la rezolvarea problemelor tactice se petrec
în următoarea consecutivitate:
- deplasarea la obiectul lecţiei;
- anunţarea temei şi scopul lecţiei;
- luarea de cunoştinţă a celor instruiţi cu obiectul lecţiei;
- imitarea situaţiei incendiului convenţional;
- executarea acţiunilor de către formaţiuni;
- retragerea forţelor şi mijloacelor;
- analiza şi totalizarea rezultatelor lecţiei;
- plecarea în unitate.
Plecarea de la obiectul lecţiei poate avea loc la semnalul
,,Alarmă” ori la indicaţiile moderatorului. Ieşirea conform
semnalului ,,Alarmă” poate fi la obiectele unde condiţiile locale
nu vor dăuna procesului de instruire, adică la un depozit de
produse alimentare ori la un depozit de lemne sau instruirea se
petrece în timpul liber la obiect. În celelalte cazuri, plecarea are loc
la indicaţiile moderatorului. Până la plecare la obiect moderatorul
adună tot efectivul gărzii de intervenţie în garaj ori în altă încăpere
a unităţii, anunţă tema şi scopul lecţiei, apoi informează referitor la
deplasarea gărzii la obiect.
După sosire la obiect moderatorul îl caracterizează în
general, informează participanţii referitor la sistematizarea lui,
procesele tehnologice, alimentarea cu apă şi alte caracteristici
tactico-operative. Cele enumerate sunt necesare ca instruiţii la
rezolvarea problemelor tactice să se orienteze în situaţia creată şi
să prevadă variantele posibile de dezvoltare şi de stingere a
incendiului. Cunoaşterea caracteristicilor arhitecturale,
116
constructive şi tehnologice ale obiectului va permite şefilor gărzii
şi a echipelor să folosească rapid, corect şi îndrăzneţ posibilităţile
tactice ale formaţiunilor, iar pompierii să aprecieze procesele mai
raţionale de utilizare a mijloacelor de stingere în diferite situaţii
ale obiectului. Durata lecţiei este de 25-30 min.
După cunoştinţa cu obiectul, moderatorul iniţiază imitaţia
situaţiei, având ca ajutori imitatori şi indicatori. Situaţia se creează
astfel, încât cei instruiţi, cât şi conducătorul stingerii incendiului să
identifice condiţiile la obiect şi luarea deciziilor necesare. Imitarea
absolută a situaţiei va asigura apropierea timpului acţiunilor celor
instruiţi în rezolvarea problemei tactice către timpul acţiunilor de
luptă în situaţie reală. Imitaţia situaţiei la incendiu se petrece în
lipsa efectivului formaţiunilor, care după cunoaşterea obiectului,
sub conducerea şefului gărzii (echipei), se deplasează la
autospecialele sale în aşteptarea moderatorului.
După imitarea incendiului convenţional, moderatorul iniţiază
rezolvarea problemei tactice a formaţiunilor. Practica
demonstrează că rezolvarea problemelor tactice nu durează mai
mult de 20-30 min., în legătură cu complexitatea condiţiilor de
lucru a celor instruiţi.
Rezolvarea problemelor tactice se recomandă a fi efectuată
în consecutivitatea plecării la un incendiu real. Apropierea situaţiei
de instruire de cea reală este sarcina principală a oricărei lecţii
tactice.
Rezolvarea problemei finalizează cu retragerea forţelor şi
mijloacelor, care este una din etapele principale ale acţiunilor
formaţiunilor în cazul dat. Retragerea forţelor şi a mijloacelor
trebuie efectuată astfel, încât să permită plecarea de la obiect în
termene minimale pentru a avea posibilitate de a stinge un
incendiu real, apărut în sectorul supravegheat în timpul rezolvării
problemei.
Analiza, totalizarea rezultatelor lecţiei şi plecarea în unitate
se efectuează în aceeaşi ordine ca şi la definitivarea problemelor în
cadrul instruirii pompierilor.

117
 În timpul lecţiilor practice cu efectivul formaţiunilor se
menţine legătura permanentă cu punctul de telecomunicaţii al
unităţii ori cu centrul automatizat de dirijare operativă al Direcţiei
Salvatori şi Pompieri în cazul necesităţii de participare la stingerea
unui incendiu real.
În ordinea precăutată a lecţiilor practice cu efectivul
formaţiunilor se pot delimita trei etape principale cărora le sunt
caracteristice particularităţile metodei de instruire a
formaţiunilor:
- luarea de cunoştinţă cu obiectul;
- rezolvarea problemei tactice;
- analiza rezultatelor lecţiei.
La luarea de cunoştinţă a efectivului gărzii de intervenţie cu
obiectul lecţiei moderatorul utilizează metodele de expunere,
demonstrare şi verificare.
Expunerea se foloseşte la luarea de cunoştinţă a audienţilor
cu caracteristica generală a obiectului: destinaţia obiectului,
existenţa căilor de acces, caracterul alimentării cu apă şi altele, cât
şi cu particularităţile caracteristicilor arhitecturale, constructive şi
tehnologice ale obiectului.
Demonstrarea are loc în cadrul expunerii. De exemplu, la
expunerea procesului tehnologic de producţie se numesc
instalaţiile tehnologice, sistemele de ventilare, iar în cadrul
verificării alimentării cu apă a obiectului se indică locurile de
amplasare a surselor de apă: rezervorul de apă, hidranţii şi altele.
Prin verificare la luarea de cunoştinţă cu obiectul se studiază
determinarea căilor posibile de propagare a focului şi fumului,
căile mai raţionale şi procedeele de instalare a liniilor de furtunuri,
poziţiile iniţiale şi de luptă ale şefilor de ţeavă, alegerea tipului
ţevilor pentru stingere, ordinea şi procedeele de descoperire,
demontare a construcţiilor, de evacuare a fumului şi altele.
Pentru rezolvarea problemelor tactice, moderatorul utilizează
în principal procedeele de aplicare modală şi imitare, cât şi metoda
de verificare.
118
 Aplicarea modală în procesul acţiunii celor instruiţi se
anunţă de către moderator pe parcursul rezolvării problemei. Prima
aplicare modală anunţată se referă la semnele exterioare ale
incendiului. Dacă ele sunt suficient reprezentate prin mijloace de
imitare, atunci dispare necesitatea expunerii verbale a elementelor
situaţiei convenţionale. În asemenea cazuri, moderatorul se
adresează către şeful gărzii (şefii echipelor) cu întrebarea: cum este
înţeleasă situaţia la incendiu prin semnele exterioare imitate şi, la
necesitate, explică unele elemente. În timpul dat efectivul
formaţiunilor trebuie să se afle în aşa loc, unde există posibilitatea
de a auzi sau a putea observa situaţia la incendiu prin semnalele
exterioare expuse oral sau prezentate prin imitare. După
determinarea situaţiei prin semnele exterioare ale incendiului,
moderatorul oferă posibilitate conducătorului stingerii incendiului
de a aplica în viaţă decizia luată: salvarea persoanelor,
desfăşurarea de luptă preventivă ori totală.
În cadrul recunoaşterii minuţioase a incendiului convenţional
efectuată de către conducătorul stingerii incendiului ori în perioada
numită de el după indicaţiile de acţiuni ale formaţiunilor
moderatorul expune toate elementele situaţiei convenţionale prin
aplicările modale sau mijloacele de imitare. Astfel, metodica
definitivării acţiunilor conducătorului stingerii incendiului prin
aplicările modale ori imitare este analogică metodicii de
definitivare a acţiunilor conducătorului stingerii incendiului după
situaţia ce caracterizează semnele exterioare ale incendiului.
Dacă audienţii din diferite cauze nu pot executa acţiunile
necesare în conformitate cu aplicarea modală, este necesar a
răspunde oral referitor la acţiunile date. De exemplu, şeful gărzii
de intervenţie transmite aplicarea modală: ,,Acoperişul depozitului
de materiale pentru ambalaj s-a prăbuşit”. În cazul dat şeful
gărzii de intervenţie este obligat să expună oral acţiunile prevăzute.
Dacă audienţii în deciziile sale nu respectă cerinţele de
securitate şi sănătate în muncă, moderatorul explică deciziile şi
acţiunile corecte în situaţia dată.
Deseori moderatorul se adresează către audienţi cu întrebări
pentru răspunsuri orale. De exemplu, cum pot fi implicate în
119
acţiuni persoanele sosite pentru acordarea ajutorului formaţiunilor,
care procedee sunt mai raţionale la descoperirea ori demontarea
acoperişului, evacuarea fumului, salvarea bunurilor materiale şi
altele.
Practica pregătirii tactice a efectivului formaţiunilor
confirmă că problemele tactice pot fi rezolvate mai uşor, când
dinamica situaţiei incendiului convenţional la lecţii se reproduce în
principal prin mijloace de imitare, care pot fi modificate pe
parcursul rezolvării problemei. Aplicările modale sunt mijloace
secundare în crearea situaţiei convenţionale la incendiu.
După definitivarea metodelor şi procedeelor de rezolvare de
către efectivul formaţiunii moderatorul anunţă comanda ,,Pe loc,
comanda“.
Analiza lecţiei în baza rezultatelor rezolvării problemelor
începe cu expunerea esenţei planului lecţiei. Apoi conducătorul
stingerii incendiului în prezenţa subalternilor enumeră toate
indicaţiile adresate şefilor echipelor şi pompierilor subalterni în
conformitate cu situaţia, expune momentele pozitive în acţiunile
şefilor echipelor şi a pompierilor, evidenţiază neajunsurile în
acţiunile lor. La rândul lor, şefii echipelor informează referitor la
acţiunile lor şi ale subalternilor. După şeful echipei, fiecare
pompier caracterizează activitatea personală şi a colegilor săi. În
continuare, moderatorul totalizează, arătând cum a fost îndeplinit
scopul lecţiei, la ce nivel a fost îndeplinit planul tactic, cine şi unde
a manifestat iniţiativă, ce a fost caracteristic pentru lecţie, care au
fost momentele pozitive şi neajunsurile în acţiunile formaţiunilor,
determină obiectivele pe viitor. Apoi pompierii pleacă la
autospecialele lor, iar moderatorul analizează detaliat acţiunile
şefilor echipelor şi separat acţiunile şefului gărzii. Acţiunile şefilor
echipelor şi şefului gărzii pot fi analizate şi la sosirea în unitate.
Ordinea şi metodica instruirii de rezolvare a problemei
tactice de către echipă sunt acelaşi ca şi a gărzii.

120
 6. Aplicaţiile tactice

6.1. Scopul şi sarcinile aplicaţiilor tactice

Aplicaţiile tactice pot fi de antrenament, de control şi
demonstrative.
Aplicaţiile tactice de antrenament au scopul:
- de formare a iscusinţei şi deprinderilor corpului de
comandă şi a efectivului de pompieri în organizarea activităţilor de
stingere a incendiilor de proporţie şi complicate;
- de executare a interacţiunilor formaţiunilor de pompieri cu
alte servicii tehnice de salvare.
Forma dată de instruire este principală în sistemul general de
pregătire tactică a corpului de comandă şi a efectivului de
pompieri.
Aplicaţiile de control se efectuează în scopul:
- verificării aptitudinilor corpului de comandă şi a efectivului
de pompieri la stingerea incendiilor de proporţie şi complicate
după situaţie;
- aprecierii nivelului de pregătire de luptă a efectivului
formaţiunilor serviciului de pompieri.
Scopul aplicaţiilor demonstrative este:
- demonstrarea proceselor şi metodelor de organizare a
activităţii şi a conducerii formaţiunilor şi de activitate a efectivului
la stingerea incendiilor de proporţie şi complicate;
- prezentarea mijloacelor progresive de stingere (unităţi
tehnice, substanţe şi materiale stingătoare), a metodelor şi
proceselor de utilizare a lor.
Aplicaţiile date se efectuează la includerea în unităţile de
pompieri şi salvatori a mijloacelor progresive de stingere, la
apariţia regulamentelor organizatorice şi metodice de organizare a
aplicaţiilor tactice.
Una din variantele aplicaţiilor demonstrative sunt cele
experimentale, care se efectuează:
- pentru a studia şi a verifica eficacitatea mijloacelor,
procedeelor şi metodelor de stingere a incendiilor;

121
 - pentru a studia şi a verifica formele cele mai sofisticate de
organizare a stingerii şi de conducere a formaţiunilor la realizarea
procedeelor şi metodelor de luptă activă cu incendiile.
După proporţie, aplicaţiile tactice se pot efectua cu
antrenarea formaţiunilor la apelurile nr.2, 3, 4 şi 5.

6.2. Pregătirea aplicaţiilor tactice

În cadrul aplicaţiilor se antrenează numai forţele şi
mijloacele, care vor participa la stingerea unui incendiu real la
obiectul dat. Dacă orarul deplasării prevede antrenarea în stingerea
incendiului a pompierilor din unităţile departamentale, benevole,
militare şi altele, atunci ei toţi trebuie să participe la aplicaţie.
La fiecare aplicaţie se desemnează moderatorul ei, care poate
fi un reprezentant al corpului de comandă, de la şeful direcţiei până
la şeful unităţii de pompieri.
Fiecare aplicaţie se pregăteşte minuţios. Pentru aplicaţie se
identifică un obiect al economiei naţionale, o clădire socială unde
este posibilă apariţia şi propagarea unui incendiu de proporţie ori
complicat după situaţie. După determinarea obiectului,
moderatorul aplicaţiei trebuie să studieze minuţios particularităţile
tactico-operative ale obiectivului, deşi ultimul este cunoscut.
Momentul cel mai responsabil în pregătirea moderatorului
către aplicaţii este elaborarea concepţiei tactice a aplicaţiei.
Elaborarea concepţiei tactice a aplicaţiei. Moderatorului
aplicaţiei i se propune organizarea aplicaţiei de antrenament la o
fabrică de conserve cu antrenarea forţelor şi mijloacelor conform
apelului nr.3.
Locul incendiului din punct de vedere al mai multor
posibilităţi de apariţie a lui este depozitul de materiale pentru
ambalaj. În calitate de materiale pentru ambalaj se foloseşte
cartonul, scândura şi alte materiale inflamabile. De asemenea,
pericol de incendiu reprezintă şi căptuşeala din scândură a pereţilor
depozitului şi a secţiei pentru ambalaj.
Caracterul şi căile propagării focului. Caracterul propagării
focului în legătură cu locul izbucnirii incendiului poate fi
dreptunghiular, unilateral. Căile posibile de propagare a focului
sunt materialele pentru ambalaj, căptuşeala din scânduri a pereţilor
depozitului şi a secţiei de ambalaj spre secţia de produse finite.
122
 Durata dezvoltării libere a incendiului. Durata dezvoltării
libere a incendiului o luăm egală cu 30 min. (este durata
incendiului care a avut loc cu câţiva ani în urmă la acelaşi depozit).
Ea include şi timpul consumat de prima formaţiune la ieşire,
deplasare şi instalare a primelor ţevi la stingere.
Dimensiunea perimetrului zonei de ardere. În legătură cu
faptul că până la sosirea primelor formaţiuni focul se va propaga în
direcţia secţiei de ambalaj, pentru calcul vom lua nu suprafaţa, dar
perimetrul incendiului (Pi, m). Dimensiunea perimetrului în cazul
dat poate fi calculată ca produsul vitezei creşterii lui la durata

două lăţimi ale depozitului (lăţimea frontului şi spatelui

incendiului), adică:

Pi Vc ( l loc ) 2a ,
unde:
τl – durata dezvoltării libere a incendiului, min;
τloc – durata localizării incendiului;
a – lăţimea frontului (spatelui) incendiului (se determină
liber), a=40 m.

Cunoscând că la concentrarea şi introducerea forţelor şi

mijloacelor la depozit viteza localizării trebuie să fie aproximativ 3
m/min, se poate calcula durata limitării propagării focului pe
frontul lui, care alcătuieşte aproximativ 13 min. Atunci
dimensiunea maximală a parametrului incendiului, care este
necesară la elaborarea concepţiei tactice, va fi egală:

Pi 2 0,57(30 13) 2 40 130m .

Situaţia la sosirea primelor formaţiuni. Momentul principal

al situaţiei incendiului la sosirea primelor formaţiuni este
dimensiunea perimetrului incendiului, care aproximativ trebuie să
fie:
Pi vi 2a 2 0,57 25 2 40 108m .

123
 Pentru calcularea dimensiunii parametrului incendiului la
sosirea primelor formaţiuni, timpul a fost luat de 25 min., reieşind
din faptul că conducătorul stingerii incendiului primul a efectuat
recunoaşterea şi a apreciat situaţia, a luat decizia, a determinat
sarcinile subdiviziunilor şi au fost instalate primele ţevi în timp de
aproximativ 5 min.
La alte obiecte, timpul dat poate fi mai mare ori mai mic. De
exemplu, la instalarea ţevilor de la autocisternă, situaţia clară la
incendiu, durata desfăşurării de luptă, a recunoaşterii şi aprecierii
situaţiei poate fi de 2-3 min. În momentul finalizării recunoaşterii
de luptă a primelor formaţiuni, dimensiunea perimetrului
incendiului (în cazul acţiunilor tactice iscusite a celor instruiţi) se
calculează după durata totală a dezvoltării libere a incendiului,
adică:
Pi 2 0,57 30 2 40 114m .
Aprecierea situaţiei la sosirea următoarelor formaţiuni. Cu
condiţia că toate acţiunile conducătorului stingerii incendiului vor
fi corecte, adică când va pune în acţiune toate formaţiunile care
sosesc pentru a instala 6 ţevi tip A pe frontul propagării
incendiului (Nţ =40/7=6 ţevi tip A), apoi şi pe alte direcţii,
următoarea dimensiune a perimetrului incendiului trebuie
comunicată conducătorului stingerii incendiului îndată după
instalarea ţevilor pe frontul propagării focului. Conform acestui
grafic de plecare la incendiu se vor consuma aproximativ 13 min.
Atunci lungimea perimetrului incendiului va alcătui:
Pi 2 0,57(30 13) 2 40 130m .
Ca urmare, lungimea dată va fi iniţială pentru concepţia
tactică de instruire.
În urma calculării conform metodei cunoscute, s-a stabilit că
pentru stingerea incendiului la fabrica de conserve în condiţiile
stabilite sunt necesare 10 echipe operative ori forţe şi mijloace
conform apelului nr.3.

124
 Argumentarea identificării procedeelor de acţiune a
formaţiunilor şi deplasării forţelor şi mijloacelor
Reieşind din particularităţile propagării focului în depozit –
dreptunghiulară, unilaterală, focul se propagă uniform pe lăţimea a
40 m. Primele formaţiuni sosite la incendiu trebuie să efectueze
acţiuni de intervenţie în frontul propagării focului. În operaţia dată
trebuie să fie implicate şase ţevi tip A, dar primele 2 echipe pot
asigura numai patru ţevi tip A. Ca urmare, o echipă din forţele şi
mijloacele care sosesc trebuie să instaleze două ţevi tip A pentru
limitarea propagării focului în front.
Celelalte forţe şi mijloace sosite conform apelurilor nr.2 şi 3
se repartizează pe părţile laterale ale perimetrului incendiului, în
spate şi pentru protecţia clădirii vecine.
Astfel, acţiunile formaţiunilor la aplicaţiile de localizare şi
lichidare a incendiului convenţional trebuie să se efectueze prin
următoarele acţiuni de înaintare: a organiza atacul pe frontul
propagării focului (modalitate de stingere frontală) cu înaintarea
ulterioară pe toate direcţiile posibile în momentul dat spre locurile
cu ardere mai intensivă (modalitate de înaintare spre locurile cu
ardere mai intensivă). În afara modalităţilor de înaintare la stingere
în scopul protejării clădirii vecine se prevede modalitatea de
protecţie activă. Numai prin aceste trei modalităţi de stingere
(frontală, înaintare spre locurile cu ardere mai intensivă şi de
protecţie activă) este posibilă localizarea rapidă şi, ca urmare,
lichidarea incendiului.
Aceste modalităţi de stingere în cazul dat pot fi executate
prin diverse procedee de introducere a ţevilor manuale şi cu afet
pe perimetrul incendiului şi desemnarea patrulelor din lucrători şi
pompieri pentru lichidarea noilor focare ale incendiilor, care pot
apărea.
Obţinând datele necesare despre incendiu, forţe şi mijloace,
modalităţi şi procedee de stingere, este simplu de rezolvat
problema amplasării şefilor de ţeavă şi autospecialelor la stingerea
incendiului dat.
125
 Evident că teritoriul incendiului, prevăzut în concepţia
tactică dată cu determinarea direcţiei decisive şi consecutivitatea
concentrării forţelor şi mijloacelor, se poate diviza în sectoare de
stingere a incendiului.
Sectorul de stingere nr.1 – pe linia frontului propagării
focului, şeful sectorului de stingere este şeful gărzii sosite prima.
Sarcina gărzii este de a efectua modalitatea de stingere frontală.
Garda dată poate introduce numai patru ţevi tip A, dar sunt
necesare şase şi de acea ea se completează cu o echipă sosită
ulterior. Sectorul de stingere dat se organizează în primul rând,
fiindcă la sosirea primelor formaţiuni direcţia decisivă va fi în
locul dat (frontul propagării focului).
Sectorul de stingere nr.2 – urmează a fi creat în partea
laterală a perimetrului incendiului dinspre clădirea protejată.
Sarcina lui – să fie asigurate acţiunile asupra locurilor cu ardere
mai intensivă pe un sector al perimetrului şi modalitatea de
protecţie activă a clădirii. Indiferent de faptul că prin calcul pentru
sectorul de stingere sunt prevăzute ţevi, se propune ca la
sectorul de stingere nr.1 să fie introduse şase ţevi: trei ţevi tip A şi
trei ţevi tip B (poate avea loc trecerea focului spre clădirea vecină).
Sectorul de stingere nr.3 se creează în partea laterală opusă a
perimetrului incendiului din partea sursei de apă. Sarcina lui –
înaintarea spre centrul incendiului cu patru ţevi tip A.
Sectorul de stingere nr.4 – pe linia din spate a incendiului.
Sarcina lui – înaintarea spre centrul incendiului cu patru ţevi tip A.
De asemenea, şefii sectoarelor de stingere nr.2, 3 şi 4 au
obligaţiunea conducătorului stingerii incendiului convenţional pe
parcursul aplicaţiei ori pot fi numiţi anterior, ca şi şeful sectorului
de stingere nr.1.
Deoarece cea mai sigură este sursa de apă prevăzută, e
raţional a amplasa majoritatea autospecialelor în apropiere de
aceasta (cel puţin două), una aproape de altă sursă, care în
principal va asigura funcţionarea a trei ţevi tip B pentru protecţia
clădirii, şi o ţeavă tip A – nemijlocit la stingere.

126
 Exemplul analizat de determinare a modalităţii amplasării
forţelor şi mijloacelor demonstrează: calcularea forţelor şi
mijloacelor constituie o anumită etapă în activitatea conducătorului
stingerii incendiului care permite orientativ, dar cu un grad
satisfăcător de precizie, să stabilească numărul total al forţelor şi
mijloacelor necesare pentru stingere, deoarece utilizarea lor la
realizarea modalităţilor de stingere sunt decisive în etapa
hotărâtoare de acţiune a conducătorului stingerii incendiului.
La luarea deciziei de utilizare a forţelor şi mijloacelor
prezente ori chemate, conducătorul stingerii incendiului trebuie să
ţină cont de situaţia creată, necesitatea şi oportunitatea acţiunilor
tactice pe oricare direcţie. De exemplu, a fost luată decizia de a
introduce şase ţevi tip B pe partea laterală a perimetrului
incendiului pentru a proteja clădirea vecină, dar prin calcul
necesitatea alcătuia patru ţevi tip A.
Necesitatea introducerii pe acest sector a şase ţevi, dar nu
ţevi tip A, este evidentă, fiind şi demonstrată. În afară de aceasta,
dacă în sectorul dat viteza propagării focului ar fi fost
semnificativă (cu mult mai mare de 1m/min), necesitatea în ţevi
putea fi mai mare pentru a opri mai rapid şi sigur focul. Însă,
amplasând forţele şi mijloacele pe sectorul de stingere conform
necesităţii situaţiei, nu se depăşeşte numărul ţevilor calculate.
În cazul dat, conform calculului, pentru stingerea incendiului
sunt necesare 20 de ţevi. S-a prevăzut repartizarea lor în modul
următor (conform situaţiei create): câte şase ţevi în sectorul de
stingere nr.1 şi 2 şi câte patru în sectorul de stingere nr.3 şi 4, adică
20 de ţevi. Ca urmare, consumul necesar total şi intensitatea
lansării apei nu depăşesc limitele calculate.
Numai acuma se poate perfecta planul efectuării aplicaţiei
tactice de specialitate.

,,Aprobat”
Funcţia ocupată, gradul
Data, luna, anul
Numele

127
 6.3. Planul desfăşurării aplicaţiei tactice

Tema: Particularităţile stingerii incendiului în subsolul

casei de locuit
Scopul aplicaţiei – antrenamentele:
- primul conducător de stingere a incendiului: determinarea
situaţiei la incendiu conform semnelor exterioare; efectuarea
recunoaşterii; stabilirea direcţiei decisive a acţiunilor de luptă a
formaţiunilor; determinarea mijloacelor, procedeelor şi
modalităţilor de stingere; organizarea întâlnirii şi amplasării
forţelor şi mijloacelor conform apelului cu numărul mai mare
până la sosirea şefului mai superior;
- persoana de serviciu pe unitate: organizarea activităţii
statului major şi a formaţiunilor pe sectoarele de stingere;
- şefii sectoarelor de stingere: dirijarea formaţiunilor pe
sectoarele de stingere;
- statul major: dirijarea tuturor forţelor şi mijloacelor
participante la stingere;
- efectivul formaţiunilor: modalităţi şi procedee de stingere a
incendiilor în subsolul casei de locuit.

Durata aplicaţiei: 3 ore.

Obiectul aplicaţiei: casă de locuit cu debarale din lemn în
subsol pentru lucrurile personale ale locatarilor.
Forţele şi mijloacele implicate: conform apelului nr.3.
Mijloacele de imitare: steguleţe roşii – 60 buc;
steguleţe albastre – 20 buc;
lumânări fumigene – 10 buc.

Mediatori: Ţurcan, Ceban, Gazea, Dragalin, Nistor, Begal

Imitatori: Ursu, Gorea, Rusu.

128
 Tabelul 6.1. Planul aplicaţiei tactice
Timpul
operativ Situaţia Acţiunile probabile ale celor instruiţi
(min.)
25 1. Ard 1. Conducătorul stingerii
aparatele din incendiului dă indicaţii:
debarale din - amplasarea autospecialelor în
subsol. Focul apropierea sursei de apă cu
se propagă cu introducerea a câte o ţeavă tip A de
viteza Vi =0,57 către fiecare echipă spre frontul
m/min în propagării focului
direcţia est- - instalarea posturilor de siguranţă
vest din personalul de deservire pentru
Fi =570 m2 , Pi protecţia clădirii locative vecine
=108 m - identificarea persoanei de legătură
pentru întâlnirea formaţiunilor care
sosesc şi au legătură cu centrul
automatizat de dirijare operativă
30 2. Suprafaţa 2. Şeful gărzii de intervenţie dă
incendiului - indicaţii:
684 m2 , Pi = - amplasarea autospecialelor gărzii
114 m (se de intervenţie nr.33 şi gărzii de
anunţă la intervenţie nr.3 în apropierea sursei
finalizarea de apă. A introduce câte un furtun
desfăşurării de de către fiecare echipă de
luptă a primei intervenţie spre frontul propagării
gărzi de focului
intervenţie ori - cu ajutorul automobilului cu linii
se lărgeşte cu de furtunuri să se instaleze câte o
steguleţe roşii) linie de furtunuri spre
autospecialele amplasate în
apropierea lacului

129
 Continuarea tabelului 6.1
43 3. Suprafaţa 3. a) şeful gărzii de intervenţie
incendiului raportează persoanei de serviciu
980 m2; Pi = situaţia
129 m. A sosit b) persoana de serviciu ia
persoana de conducerea stingerii incendiului şi
serviciu pe dă indicaţii:
direcţie (să se - şefului statului major: a iniţia
anunţe în activitatea statului major;
momentul - a crea 4 sectoare de stingere la
introducerii a incendiu:
şase ţevi tip A 1) sectorul de stingere nr.1 –
şi la sosirea frontul incendiului, şefului
persoanei de sectorului de stingere, şefului gărzii
serviciu) de intervenţie i se atribuie şase ţevi
tip A
2) sectorul de stingere nr.2 – partea
sud-est a depozitului, şefului
sectorului de stingere, şefului gărzii
de intervenţii se atribuie trei echipe
de intervenţie cu şase ţevi tip A şi
două-trei ţevi tip B pentru protecţia
clădirii vecine
3) sectorul de stingere nr.3 – partea
nord-vest a depozitului, şefului
sectorului de stingere i se atribuie
patru ţevi tip A
4) sectorul de stingere nr.4 –
spatele incendiului, şefului
sectorului de stingere i se atribuie
patru ţevi tip A
c) persoana de serviciu în procesul
acţiunilor subdiviziunilor
inspectează teritoriul incendiului cu
indicaţiile necesare pe sectorul de
stingere
130
 Continuarea tabelului 6.1
75 4. Incendiul 4. Conducătorul stingerii incendiu-
este localizat lui efectuează recunoaşterea la
(se anunţă sectorul de stingere, transmite
după informaţia la centrul automatizat de
amplasarea dirijare operativă, dă indicaţii de
tuturor forţelor retragere treptată a forţelor şi
şi mijloacelor) mijloacelor
85 5. Incendiul 5. Retragerea tuturor forţelor şi
este lichidat mijloacelor de imitare. Pregătirea
pentru analiza aplicaţiei tactice

Funcţia, gradul
Numele, prenumele
Data, luna, anul

La planul aplicaţiei se anexează schemele amplasării

forţelor şi mijloacelor pe măsura sosirii formaţiunilor şi
introducerii ţevilor (fig.6.1, 6.2 şi 6.3), cât şi graficul concentrării
şi introducerii forţelor şi mijloacelor conform apelului dat.

Fig. 6.1. Schema amplasării forţelor şi mijloacelor în cadrul

efectuării aplicaţiei tactice (etapa 1)

131
Fig.6.2. Schema amplasării forţelor şi mijloacelor în cadrul efectuării
aplicaţiei tactice (etapa II)

Fig.6.3. Schema amplasării forţelor şi mijloacelor în cadrul efectuării

aplicaţiei tactice (etapa III)

132
 Explicaţii:
SS-1 – sectorul de stingere nr.1;
SS-2 – sectorul de stingere nr.2;
SS-3 – sectorul de stingere nr.3;
SS-4 – sectorul de stingere nr.4.

Planul aplicaţiilor se perfectează pentru aplicaţiile de

antrenament, de control şi demonstrative. În cazul efectuării
aplicaţiilor la obiectele complicate, la plan pot fi anexate extrase şi
pentru intermediari.
Un rol deosebit în efectuarea aplicaţiilor are pregătirea
intermediarilor şi imitatorilor. În calitate de intermediari se
propun persoane din corpul de comandă cu practică în stingerea
incendiilor care cunosc bine obiectul explicaţiei.
Intermediarii se instruiesc de către moderator nemijlocit la
obiect până la începerea aplicaţiei.
În cadru instruirii moderatorul:
- enumeră sarcinile generale ale aplicaţiei;
- explică aplicările modale care vor fi anunţate participanţilor
la aplicaţie;
- informează rezolvările corecte la aplicările modale;
- înmânează extrase din planul aplicaţiei (aplicării modale),
care vor fi anunţate participanţilor la aplicaţie;
- comunică corect fiecărui intermediar ordinea schimbării
situaţiei la incendiu pe parcursul aplicaţiei, unde, când, cum şi ce
mijloace de imitare pot fi utilizate şi altele.

6.4. Metodica desfăşurării aplicaţiilor

În ziua şi ora prevăzută, moderatorul aplicaţiei, mediatorii şi
imitatorii se deplasează la obiectul unde va avea loc aceasta.
Este oportun a efectua aplicaţia în următoarea
consecutivitate:
- imitarea situaţiei incendiului convenţional la momentul
sosirii primelor formaţiuni;

133
 - verificarea timpului pe cronometrele moderatorului
aplicaţiei şi a intermediarilor, amplasarea intermediarelor pe
sectoarele lor;
- transmiterea informaţiei despre incendiu la centrul
automatizat de dirijare operativă de către moderatorul aplicaţiei
ori anunţarea primei aplicări modale lucrătorilor obiectului;
- includerea în acţiune a echipei de pompieri a obiectului
(după caz);
- includerea în acţiune a primei formaţiuni sosite;
- includerea în acţiune de luptă a tuturor formaţiunilor care
sosesc conform numerelor următoare de apel;
- schimbarea imitării situaţiei în legătură cu includerea în
acţiune a forţelor şi mijloacelor suplimentare;
- retragerea forţelor şi a mijloacelor după comanda ,,Pe loc
comanda”;
- analiza aplicaţiei cu corpul de comandă.
Formaţiunile sosite conform primului număr de apel asigură:
- sosirea rapidă la locul apelului şi organizarea legăturii cu
centrul automatizat de dirijare operativă;
- determinarea situaţiei la incendiu conform indicilor
exteriori cu luarea deciziei argumentate;
- efectuarea profundă şi corectă a recunoaşterii incendiului;
- activităţile de salvare a persoanelor şi de evacuare a
patrimoniului;
- introducerea în acţiune a primelor ţevi pe direcţia decisivă;
- apelul forţelor şi mijloacelor suplimentare pentru stingerea
incendiului şi executarea altor lucrări în legătură cu stingerea lui;
- organizarea întâlnirii formaţiunilor sosite conform
apelurilor suplimentare.
Şeful superior al formaţiunilor sosite în primul rând (a
echipei de pompieri a obiectului) apreciază situaţia şi ia decizia de
a introduce în acţiune echipele din dotare conform imitării
situaţiei. În cazul când imitarea situaţiei nu a avut loc ea se anunţă
prin aplicare modală.

134
 La recunoaştere la aplicare modală se recomandă a recurge şi
în cazul când situaţia la incendiu nu a fost imitată complet. Se
recomandă să se concretizeze la conducătorul stingerii incendiului
ori la alte persoane din corpul de comandă situaţiile cu care s-au
confruntat în diferite locuri ale incendiului şi la necesitate să
adâncească şi să concretizeze diverse aplicări modale. Metodica
dată de apreciere a situaţiei permite formarea la corpul de comandă
a independenţei în acţiuni, obligă a studia situaţia fără a aştepta
caracteristica ei de la moderatorul aplicaţiei ori mediatori, mai
profund şi multilateral să analizeze şi, ca urmare, să ia decizii
corecte.
Formaţiunile chemate de către primul conducător de stingere
a incendiului conform apelurilor următoare asigură:
- transmiterea (la necesitate) comenzii de stingere a
incendiului şefului superior cu informarea referitor la stingerea
corectă şi acţiunile primelor formaţiuni;
- organizarea statului major la stingerea incendiului şi a
sectoarelor de stingere;
- desemnarea şefilor sectoarelor de stingere;
- organizarea recunoaşterii profunde şi minuţioase a
incendiului;
- asigurarea retragerii tuturor forţelor şi mijloacelor
participante la aplicaţie.
Un rol important în cadrul aplicaţiilor se acordă
moderatorului. La iniţierea aplicaţiei, moderatorul se află împreună
cu conducătorul stingerii incendiului, iar după organizarea
sectoarelor de stingere a incendiilor şi includerea în activitate a
tuturor intermediarilor se poate afla în orice sector, fiindcă
conducătorul stingerii incendiului la momentul dat se informează
privind caracteristica situaţiei de la subalternii săi şi intermediarii
din sectoare.
Pentru a crea situaţia la incendiu mai aproape de cea reală
intermediarii trebuie să indice la timp imitatorilor reducerea sau
creşterea mijloacelor de imitare.

135
 Orice persoană din corpul de comandă participantă la
aplicaţie poate apela la către moderatorul aplicaţiei ori intermediari
referitor la problemele neclare privind situaţia la incendiu.
Toate calculele în cadrul aplicaţiei legate de stingere se
petrec în aceeaşi ordine ca şi la situaţia reală.
Moderatorul aplicaţiei şi intermediarii la necesitate semnează
pe scurt deciziile, indicaţiile luate şi acţiunile efectivului
formaţiunilor. Notiţele date se generalizează, fiind folosite de către
moderator la analiza aplicaţiei.
Acţiunile (deciziile) incorecte ale conducătorului stingerii
incendiului ori a altor executanţi pe parcursul aplicaţiei, care
provoacă încălcări ale securităţii lucrărilor, a normelor de
exploatare a unităţilor tehnice, a regimului stabilit la obiect sunt
corectate urgent de către moderatorul aplicaţiei sau de către
intermediari pentru a exclude avariile ori accidentarea
participanţilor.
În cazul când aplicaţia nu şi-a atins scopul, conducătorul
stingerii incendiului ori corpul de comandă nu a asigurat
îndeplinirea sarcinilor prevăzute, formaţiunile de pompieri nu au
activat bine organizat, încet, atunci aplicaţia se repetă. Aplicaţia se
consideră terminată în cazul când materialul preconizat este
executat calitativ şi pe deplin.
Timpul de finalizare a aplicaţiilor se determină de către
conducătorul stingerii incendiului şi la indicaţia căruia se
semnalizează ,,Pe loc comanda”.
Analiza este o componentă a aplicaţiei, a prelungirii şi
finalizării ei. În cadrul analizei se apreciază obiectiv acţiunile
celor instruiţi, se acumulează experienţă pozitivă, se clarifică
neajunsurile şi se fac indicaţii referitor la instruire pe viitor.
Acumularea materialelor pentru analiză se iniţiază în
perioada pregătirii aplicaţiei tactice. După elaborarea concepţiei şi
a planului aplicaţiei, moderatorul ei întocmeşte planul general de
analiză. Apoi se selectează materialele necesare din actele
normative şi exemple din activitatea formaţiunilor de pompieri la
stingerea incendiilor asemănătoare.

136
 Uneori este oportună pregătirea plan-schemei obiectului
aplicaţiei cu indicarea pe scară largă a situaţiei tactice ce va
simplifica aprecierea concepţiei la analiza aplicaţiei. Pentru analiză
se folosesc şi materialele colectate în timpul aplicaţiei de către
moderator şi intermediari.
Analiza aplicaţiei se recomandă în modul următor: în primul
rând cu corpul de comandă, care a participat la aplicaţie nemijlocit
la obiect ori într-un loc prevăzut special, apoi cu şefii echipelor de
intervenţie şi efectivul de pompieri.
La analiza aplicaţiei cu corpul de comandă se repetă scopul
şi sarcinile, care au fost puse în faţa participanţilor la aplicaţie.
Apoi se caracterizează concepţia tactică a aplicaţiei în baza căreia
se determină condiţiile principale de realizare a ei.
Caracterizând concepţia şi realizarea ei, moderatorul
aplicaţiei fortifică prezentarea sa cu argumente din acte normative,
exemple din practica stingerii incendiilor de către formaţiuni şi
altele, încât participanţii la instruire să interpreteze mai profund
acţiunile lor pe parcursul aplicaţiei, să perceapă valoarea lor în
condiţiile incendiului real şi să le preţuiască critic.
Apoi urmează analiza acţiunilor formaţiunilor la incendiu.
Aceasta este executată de către intermediarii aplicaţiei, ce
caracterizează acţiunile formaţiunilor, a conducătorului stingerii
incendiului, a statului major (în ordinea consecutivităţii implicării
lor în activitate). Se face referinţă nu numai la ordinea executării
lucrărilor, dar şi la termenele de efectuare, calitatea lucrărilor la
fiecare etapă a aplicaţiei.
După cele petrecute, moderatorul aplicaţiei prezintă
concluziile generale, arată părţile pozitive, neajunsurile în
activitate şi măsurile practice concrete de perfecţionare în viitor a
capacităţii de luptă a formaţiunilor. La finalizarea analizei se
apreciază şi activitatea intermediarilor.
La decizia moderatorului, analiza aplicaţiei poate fi iniţiată
cu prezentările intermediarelor şi a corpului de comandă, care au
participat la ea în funcţie de conducători ai stingerii incendiului,
şefi ai statului major şi ale sectoarelor de stingere.

137
 Şefii unităţilor de pompieri, care au participat la aplicaţie,
organizează analiza ei cu tot efectivul formaţiunilor.
În cadrul gărzii de intervenţie se recomandă discutarea
următoarelor probleme:
- sarcinile puse în faţa efectivului echipelor şi a gărzilor;
- executarea indicaţiilor de către şefii echipelor de pompieri
şi aprecierea acţiunilor lor;
- cele mai indicate acţiuni;
- neajunsurile în acţiuni, cauzele şi urmările lor;
- măsurile de înlăturare a neajunsurilor observate la aplicaţie.
Dacă analiza comună a acţiunilor şefilor echipelor şi
pompierilor poate afecta autoritatea cuiva, atunci prima se
recomandă a o petrece separat.
În cazul participării la aplicaţie a unui număr neînsemnat de
formaţiuni (una-două gărzi), analiza ei cu efectivul formaţiunilor
poate fi efectuată nemijlocit de moderatorul aplicaţiei.

138
 7. Aplicaţiile colective

7.1. Scopul şi sarcinile aplicaţiilor colective

Ca şi la rezolvarea problemelor tactice şi petrecerea
aplicaţiilor în principal se efectuează prin antrenament ori
verificarea calităţii acţiunilor conducătorului stingerii incendiului
şi a statului major. De asemenea, apare necesitatea de a instrui
conducătorii stingerii incendiilor şi personalul statului major
referitor la acţiunile şi procedeele de stingere a incendiilor.
Aplicaţiile tactice de specialitate sunt aplicaţii colective.
Scopurile acestor exerciţii sunt următoarele:
- aprofundarea cunoştinţelor teoretice şi aptitudinilor practice
la stingerea incendiilor de proporţie şi complicate în legătură cu
situaţia la ele;
- formarea poziţiei unice referitor la prevederea
Regulamentului tehnic „Reguli generale de apărare împotriva
incendiilor în Republica Moldova” RT DSE 1.01-2005 şi a altor
acte operative aplicate în condiţii concrete ale situaţiilor la
incendiu;
- perfecţionarea deprinderilor în conducerea formaţiunilor la
stingerea incendiilor;
- concretizarea comenzilor, rapidităţii şi corectitudinii în
aprecierea situaţiei, luarea deciziei;
- formarea deprinderilor de perfectare a actelor operative în
procesul stingerii incendiului şi efectuare a calculelor necesare.
Aplicaţiile colective se petrec în clasă pe fundalul situaţiei
tactice corespunzătoare, create prin desene, planşete de alimentare
cu apă, machete ori prin obiecte concrete.
În cadrul aplicaţiilor colective corpul de comandă se prezintă
în roluri de persoane cu răspundere (conducătorul stingerii
incendiului, şeful statului major, şeful serviciului logistică, şeful
sectorului de stingere a incendiului ş.a.) şi consecutiv rezolvă:
- probleme de instruire de luptă şi organizare a recunoaşterii
incendiului;

139
 - determinarea mijloacelor, modalităţilor şi procedeelor la
stingerea unui incendiu concret;
- determinarea forţelor şi mijloacelor la stingerea
incendiului, apelul, întâlnirea şi amplasarea lor;
- organizarea activităţii serviciilor logistică şi telecomunicaţii
la incendiu;
- asigurarea interacţiunilor cu personalul tehnic şi ingineresc
al obiectivului, al serviciului de avarie, cât şi între sectoarele şi
poziţiile de luptă.
Pentru organizarea şi petrecerea aplicaţiilor colective se
desemnează un moderator din personalul de conducere cu o
practică mai bogată în lucru.
Aplicaţiile colective se petrec separat în unităţi, subunităţi şi
în comun în direcţie. La aplicaţiile colective în unităţi (subunităţi)
participă întregul corp de comandă ca şi la studierea în colectiv a
obiectelor din punct de vedere tactic şi operativ.
Moderator al aplicaţiilor va fi şeful unităţii (subunităţii) ori
locţiitorul lui.
La aplicaţii colective la nivel de direcţie participă corpul de
comandă al statelor de personal şi, în afara lui, şefii unităţilor
(subunităţilor), locţiitorii lor şi specialişti la decizia şefului
direcţiei.
Moderator al aplicaţiilor în cazul dat este şeful direcţiei ori
locţiitorul lui.
Aplicaţiile colective în formaţiuni este oportun a fi petrecute
împreună cu aplicaţiile de studiere a obiectelor în plan tactic şi
operativ, adică, după studierea obiectului prevăzut de orarul
aplicaţiilor pentru aplicaţiile colective.
Tematica şi scopul de studiere a aplicaţiilor colective în
formaţiuni şi direcţie se determină de către şeful direcţiei
(formaţiunii) în legătură cu particularităţile zonelor supravegheate
şi nivelul de pregătire a corpului de comandă, care participă la
instruire.
În ultimul rând, aplicaţiile colective pot fi petrecute în afara
planului de instruire.

140
 Situaţia dată poate fi creată de erori grave ale
conducătorului stingerii incendiului ori ale membrilor statului
major la stingerea incendiului de proporţie sau complicat în zona
respectivă. În asemenea cazuri, se efectuează preventiv analiza
profundă a proceselor de dezvoltare şi stingere a incendiului dat.
Aplicaţiile colective conform variantei date vor servi drept
continuare a analizei incendiului.

7.2. Pregătirea şi metodica desfăşurării aplicaţiilor

colective
Pregătirea pentru petrecerea aplicaţiilor colective prevede
pregătirea moderatorului şi a participanţilor la ele.
Principalul argument la pregătirea pentru aplicaţiile colective
sunt indicaţiile şefului superior şi actele operative, ordinele,
planurile de studiu şi altele.
Indicaţiile trebuie să reflecte tema şi scopul aplicaţiilor,
componenţa celor instruiţi, locul şi timpul petrecerii aplicaţiilor.
În baza indicaţiilor, moderatorul aplicaţiilor este obligat să
planifice activitatea sa, să determine volumul şi conţinutul tuturor
măsurilor referitoare la pregătirea pentru ele.
În cadrul pregătirii pentru aplicaţiile colective moderatorul
lor este obligat:
- să determine tema şi scopul de studiu al aplicaţiilor;
- să selecteze şi să studieze literatura necesară;
- să studieze particularităţile operative şi tactice ale
sectorului/obiectului, unde se prevede identificarea obligaţiilor
participanţilor la aplicaţii;
- să stabilească problemele şi să calculeze durata aplicaţiilor;
- să elaboreze concepţia tactică;
- să perfecteze planul aplicaţiilor printr-o formă liberă şi să
pregătească materialul didactic intuitiv (desene, scheme, tabele şi
altele);
- să elaboreze sarcina fiecărui participant.

141
 Pregătirea participanţilor constă în faptul ca aceştia, cu 5-7
zile până la petrecerea aplicaţiilor, să solicite de la moderator tema
cu indicarea chestionarului, să studieze sectorul/obiectul, unde se
preconizează activitatea, şi literatura recomandată.
Sarcina principală a moderatorului aplicaţiilor colective este
îndeplinirea strictă a planului prevăzut prin asigurarea participării
active şi creatoare a celor instruiţi în realizarea temei respective.
Pe parcursul aplicaţiei se acordă o deosebită atenţie
aprecierii corecte a situaţiei create, formării aptitudinilor de
recunoaştere a surselor de apă, a căilor de acces spre ele, a
direcţiilor de instalare a liniilor de furtunuri şi conducerii
formaţiunilor la stingerea incendiilor.
Pe parcursul aplicaţiilor moderatorul trebuie să cultive la cei
instruiţi stabilirea corectă a formaţiunii, aprecierea rapidă şi
corectă a situaţiei, luarea deciziilor utile care reies din situaţia
creată şi altele. Este necesar a lua în evidenţă toate acţiunile şi
deciziile celor instruiţi, fixând momentele pozitive şi negative.
Moderatorul nu poate impune celor instruiţi deciziile proprii, nu
poate încătuşa voinţa şi iniţiativa lor cu decizii schiţate anterior.
Este necesar a stimula deciziile cu iniţiativă, argumentate şi
acţiunile corecte ale celor instruiţi.
La începutul fiecărei aplicaţii colective, moderatorul verifică
nivelul cunoştinţelor celor instruiţi în domeniul actelor operative
referitor la tema precăutată. Răspunsurile la întrebări denotă
nivelul pregătirii lor pentru aplicaţie, care este totalizată de către
moderator.
În continuare, moderatorul anunţă timpul operativ, conţinutul
aplicării modale, indică rolul fiecărui participant în cadrul
instruirii, anunţă durata pregătirii deciziilor şi concluziilor care
reies din situaţia creată.
În acest timp, cei instruiţi lucrează de sine stătător. Apoi
moderatorul propune la 2-3 participanţi la exerciţiu a prezenta
deciziile sale cu argumentarea lor.

142
 După prezentarea deciziilor, moderatorul analizează
calitatea lor cu corectarea erorilor. Astfel, are loc studierea mai
profundă a problemelor.
Pe parcursul aplicaţiilor moderatorul nu se limitează numai
la aplicarea modală, care a fost pregătită anticipat şi inclusă în
planul aplicaţiei, dar le completează cu date noi, fapt care permite
perceperea mai aprofundată a problemelor studiate.
Nu se recomandă a întrerupe prezentările celor instruiţi, cât
şi răspunsurile lor la întrebări. Este necesar a le asculta până la
sfârşit, apoi a propune altor participanţi a le completa, concretiza
ori a face aceasta personal.
În cazul răspunsului incorect, incomplet al celui instruit,
moderatorul îl ajută prin întrebări de corectare ori propune să
răspundă altă persoană.
După finalizarea fiecărei întrebări, moderatorul efectuează
analiza particulară, indicând neajunsurile admise de cei instruiţi în
deciziile lor, cât şi momentele pozitive. La necesitate moderatorul
explică cum ar fi trebuit să se acţioneze în situaţia creată.
Pe parcursul pregătirii pentru aplicaţii, participanţii la
instruire se adresează moderatorului referitor la momentele neclare
în situaţia anunţată.
Fiecare aplicaţie colectivă trebuie finalizată cu analiza
generală, calitatea căreia prezintă nivelul de pregătire teoretică şi
metodică a moderatorului.
Pentru a asigura o analiză calitativă, moderatorul trebuie să
se pregătească minuţios, sa selecteze scheme, desene, calcule şi
alte materiale grafice pentru demonstrarea concretă a deciziilor
prezentate.
Pregătirea moderatorului pentru analiză are loc pe tot
parcursul aplicaţiei. El face însemnările de rigoare, notează
deciziile corecte, incorecte şi acţiunile celor instruiţi.
Pentru analiză se rezervează timp scurt, nu se recomandă să
se acumuleze mult material, dar se limitează numai la analiza
problemelor principale mai puţin clare şi studiate incomplet.

143
 Analiza se recomandă a fi efectuată în următoarea
consecutivitate:
- se aminteşte tema, scopul şi întrebările aplicaţiei;
- se expun pe scurt bazele teoretice ale problemelor studiate;
- se analizează şi se apreciază acţiunile celor instruiţi;
- se apreciază nivelul însuşirii întrebărilor la temă;
- se explică întrebările însuşite incomplet ori incorect;
- cu ajutorul materialelor grafice se explică deciziile şi
acţiunile caracteristice pentru situaţia dată.
În cadrul analizei, o atenţie deosebită se acordă neajunsurilor
şi erorilor caracteristice celor instruiţi. Se indică situaţia care se
poate crea în urma activităţii nechibzuite a conducătorului stingerii
incendiului sau a personalului statului major şi căile de excludere a
erorilor şi neajunsurilor. Concomitent, se prezintă şi deciziile
corecte, complete.
La finalul analizei, moderatorul propune cine şi ce trebuie să
întreprindă pentru a corecta neajunsurile indicate şi numeşte data
prezentării materialelor.

144
 8. Analiza incendiilor
8.1. Scopul şi sarcinile analizei incendiilor
Studierea şi analiza tuturor factorilor care determină
prevenirea, apariţia, dezvoltarea şi stingerea incendiilor face
posibilă identificarea conţinutului intern al majorităţii proceselor şi
fenomenelor, care decurg la incendii, stabilirea consecutivităţii şi
legătura firească dintre ele, cât şi cauzele apariţiei lor.
Cunoaşterea acestor cauze va permite a studia mai profund
şi obiectiv acţiunile efectivului de pompieri în domeniul prevenirii
şi stingerii incendiilor, a elabora măsuri mai concrete de sporire a
eficacităţii luptei cu incendiile la diferite obiective ale economiei
naţionale.
În cadrul analizei incendiilor este necesar a studia nu numai
fenomenele şi evenimentele fireşti, dar şi cele întâmplătoare, care
pot apărea la dezvoltarea şi stingerea lor.
Cauzele caracterului întâmplător pot fi organizarea
insuficientă a activităţii profilactice, recunoaşterea şi aprecierea
incompletă a situaţiei la incendiu, neclaritatea problemelor,
organizarea insuficientă a interacţiunilor dintre formaţiuni pe
parcursul stingerii incendiului şi altele.
Însemnătatea analizei incendiilor constă în faptul că prin
modalitatea dată de pregătire tactică se formează unitatea şi
totalitatea concepţiilor corpului de comandă referitor la prevenirea
şi stingerea incendiilor. Din această cauză analiza incendiilor nu
poate fi o formă periodică de instruire, dar trebuie să se efectueze
permanent. În activitatea dată este necesară participarea întregului
aparat de conducere al serviciului de pompieri.
Analiza oricărui incendiu prevede:
- determinarea particularităţilor apariţiei şi dezvoltării;
- generalizarea şi propaganda experienţei pozitive a
efectivului formaţiunilor de pompieri în domeniul prevenirii şi
stingerii incendiilor;
- identificarea cauzelor activităţii neefective a formaţiunilor
de pompieri;
- elaborarea măsurilor de sporire a calităţii luptei cu
incendiile.
145
 8.2. Pregătirea analizei incendiilor
Pregătirea analizei incendiilor se efectuează într-o anumită
consecutivitate.
În prima etapă de pregătire a analizei incendiilor se
colectează date despre dezvoltarea şi stingerea lor, care se
grupează conform anumitor indici: de exemplu, după cauză – într-
o grupă, după propagarea focului – în altă grupă şi altele.
Dacă condiţiile apariţiei incendiilor sunt comune, la analiză
obligatoriu se vorbeşte şi despre ele.
La clasificarea cauzelor dezvoltării incendiilor se stabileşte:
- durata timpului dezvoltării libere a incendiului;
- timpul de la începutul propagării focului până la momentul
introducerii ţevii/ţevilor de refulare cu acţiune efectivă;
- viteza liniară de propagare a focului;
- suprafaţa incendiului în momentul sosirii primei formaţiuni
şi în momentul localizării incendiului;
- graniţa zonei de inundare cu fum:
- viteza de ardere a materialului inflamabil;
- variaţiile regimului de temperaturi şi schimbului de gaze la
incendiu;
- comportamentul construcţiilor în condiţiile incendiului;
- influenţa incendiului asupra materialelor, instalaţiilor,
persoanelor şi animalelor.
De asemenea, este necesar a stabili:
- orice informaţie despre incendiu şi referitor la deplasarea
formaţiunilor la incendiu;
- viteza deplasării formaţiunilor la incendiu;
- situaţia la incendiu la sosirea primei şi următoarelor
formaţiuni;
- viteza concentrării şi introducerii forţelor şi a mijloacelor la
stingerea incendiilor;
- durata localizării şi lichidării incendiului;
- numărul forţelor şi mijloacelor antrenate la stingerea
incendiului.
În cazul când pentru studierea condiţiilor apariţiei,
dezvoltării ori stingerii incendiului sunt necesare cunoştinţe
speciale în tehnică ori alte ramuri ale ştiinţei, se pot apela
specialişti pentru consultaţii.
146
 Pentru informaţii referitor la dezvoltarea şi stingerea
incendiului se selectează material ilustrativ (desene, foto, scheme,
ş.a.) care poate fi utilizat la analiză în calitate de confirmare ori ca
o dovadă a unui act, eveniment sau proces.
După determinarea tuturor datelor referitor la dezvoltarea şi
stingerea incendiului se iniţiază analiza lui.
Aceasta constă în faptul că prin prelucrarea datelor colectate
se stabilesc particularităţile dezvoltării şi stingerii incendiului dat.
Prin analiza cauzelor apariţiei incendiilor se stabileşte eficacitatea
acţiunilor efectivului de pompieri şi a persoanelor, care efectuează
măsuri profilactice la obiect.
Analizând datele privind dezvoltarea incendiului, este
necesar a stabilit:
- rapiditatea răspândirii focului în perioada dată şi cauzele
variaţiei ei;
- direcţia dominantă de propagare a focului;
- particularităţile schimbării suprafeţei şi a perimetrului
focului;
- particularităţile schimbării zonei de inundare cu fum pe
parcurs;
- cauzele prăbuşirii construcţiilor, a exploziilor şi altele;
- asemănarea parametrilor obţinuţi ai dezvoltării incendiului
dat cu incendiul la un obiect analogic.
La analiza procesului de stingere a incendiului se stabileşte:
- corectitudinea petrecerii recunoaşterii şi aprecierii situaţiei;
- eficacitatea mijloacelor şi modalităţilor de stingere (a
acţiunilor efectivului formaţiunilor);
- corectitudinea deciziilor luate de conducătorul stingerii
incendiului şi nivelul realizării lor;
- suficienţa forţelor şi a mijloacelor la stingerea incendiului;
- corectitudinea acţiunilor participanţilor la stingere;
- intensitatea lansării substanţelor stingătoare;
- rapiditatea introducerii ţevilor la stingerea incendiului;
- corespunderea duratei teoretice şi de facto a localizării
incendiului.

147
 De asemenea, se stabilesc momentele pozitive şi cauzele
neajunsurilor la stingerea incendiului.
Analiza minuţioasă a datelor referitor la dezvoltarea şi
stingerea incendiului permite a trage concluzii obiective referitor la
particularităţile apariţiei, dezvoltării şi stingerii lui. În concluzii
este necesară aprecierea concretă a acţiunilor tuturor persoanelor
care au avut tangenţă la apariţia, dezvoltarea şi stingerea
incendiului cu indicarea propunerilor de sporire a randamentului
activităţii efectivului formaţiunilor de pompieri.
Din cauză că nu toţi cei prezenţi la analiză cunosc bine
obiectul incendiului şi amănuntele acţiunilor participanţilor la
stingere, este necesară o pregătire serioasă a materialului ilustrativ.
Materialul ilustrativ bine pregătit şi iscusit prezentat va permite ca
cei prezenţi la analiză să-şi formeze o imagine reală despre
incendiu.

8.3. Metodica analizei incendiilor

Practica analizei incendiilor în serviciul de pompieri a stat la
baza formării a trei variante principale de analiză.
Esenţa primei variante constă în faptul că moderatorul
analizei expune toate datele referitor la apariţia, dezvoltarea şi
stingerea incendiului cu discutarea lor de către participanţii la
analiză şi totalizarea de către moderator.
În cazul variantei a doua, moderatorul analizei prezintă
succint datele despre obiect şi cauza incendiului, iar şefii
formaţiunilor comunică date referitor la situaţia la incendiu şi
acţiunile lor după sosire la stingere. În final, moderatorul
totalizează analiza.
La analiza incendiului conform variantei a treia sunt prezenţi
toţi participanţii la stingere: şefii echipelor, pompierii,
conducătorii auto şi alţii.
Prima variantă de analiză are prioritate în instituţiile de
învăţământ ori în unităţile de pompieri, unde se analizează
incendiul care a avut loc în zona de supraveghere a altei unităţi.
Varianta a doua se utilizează predominant la analiza
incendiului în cadrul direcţiei ori a câtorva unităţi de pompieri.
148
 A treia variantă corespunde analizei incendiului la stingerea
căruia a participat garda de inter venţie a unităţii, în zona de
supraveghere a căreia a avut loc incendiul.
La analiza incendiilor conform primei variante, în procesul
expunerii materialului referitor la apariţia, răspândirea şi stingerea
incendiului moderatorul se adresează cu întrebări separate
participanţilor la analiză, ca apoi ele să fie discutate pe parcurs.
În prezentarea sa moderatorul analizei trebuie să reflecte
multilateral momentele pozitive în activitatea efectivului de
pompieri, mai ales, dacă este vorba de mijloace, procedee şi
modalităţi noi de prevenire şi stingere a incendiilor.
În cadrul discuţiilor pe marginea materialelor prezentate se
doreşte a obţine unitatea opiniilor corpului de comandă în
concluziile pe care ei le trag.
În baza lor, moderatorul lecţiei face propuneri de ameliorare
a activităţii efectivului de pompieri.
Analiza incendiilor conform variantei a doua se iniţiază tot
de moderatorul lecţiei. Apoi primul sosit la incendiu conducătorul
stingerii incendiului, informează referitor la situaţia şi deciziile
luate la stingere. În cazul când acesta nu explică de ce a procedat
în modul respectiv, este necesar a se adresa cu întrebarea dată la
alţi participanţi. În final, conducătorul stingerii incendiului
informează referitor la acţiunile efectivului formaţiunilor conduse
cu aprecierea lor.
Apoi expun acţiunile şefii echipelor sosite conform apelului
suplimentar. Aceştia prezintă indicaţiile date de către conducătorul
stingerii incendiului şi acţiunile lor, finalizând cu corectitudinea
activităţilor la stingerea incendiului.
Dacă pe parcursul stingerii incendiului conducătorul stingerii
incendiului a fost înlocuit, atunci fiecare conducător al stingerii
incendiului consecutiv raportează referitor la acţiunile sale. Toţi
conducătorii stingerii incendiului sunt obligaţi să facă o analiză
profundă cu aprecierea acţiunilor celor precedenţi, a tuturor
formaţiunilor participante la stingere şi a şefilor lor.
Pentru o apreciere mai profundă şi mai efectivă a părţilor
pozitive şi a neajunsurilor în acţiunile formaţiunilor, indiferent de
149
faptul dacă au participat ori nu la stingerea incendiului analizat,
între participanţii la analiză poate avea loc un schimb de păreri
scurt şi repetat.
După prezentările participanţilor la discuţii, moderatorul
lecţiei analizează amănunţit acţiunile lor la stingerea incendiului şi
părerile celor care nu au participat la stingere. Urmează concluzii
în baza cărora, ca şi în prima variantă, dă indicaţii referitor la
organizarea măsurilor de sporire a calităţii prevenirii şi stingerii
incendiului.
Analiza incendiilor conform variantei a treia se poate efectua
în baza analizei petrecute cu corpul de comandă în cadrul direcţiei
ori îndată după stingerea incendiului, la stingerea căruia au
participat mai multe subdiviziuni.
Este necesar a avea în vedere că analiza incendiului în
unitate nu se poate limita numai la prezentările conducătorului
stingerii incendiului şi a şefilor de echipă.
În prim-plan în asemenea cazuri scopul principal este
sporirea măiestriei efectivului întreg al gărzii/unităţii. De aceea,
primul în cadrul analizei se pronunţă dispecerul, care expune
conţinutul indicaţiilor primite şi acţiunile sale. Apoi conducătorul
stingerii incendiului expune situaţia creată la incendiu în
momentul sosirii gărzii, prezintă deciziile luate şi indicaţiile făcute
de el. După el şefii echipelor raportează referitor la indicaţiile
primite de la conducătorul stingerii incendiului.
Şefii echipelor caracterizează activităţile subalternilor şi
apreciază calitatea lor. O atenţie deosebită se acordă pompierilor
cu iniţiativă, care au dat dovadă de vitejie la salvarea persoanelor
şi stingerea incendiului. În afară de acesta, şefii echipelor indică
neajunsurile în acţiunile pompierilor şi explică cauzele lor.
În încheiere, şefii echipelor trebuie să prezinte căile de
înlăturare a neajunsurilor în activitatea pompierilor.
Apoi pompierii sunt obligaţi să expună activitatea proprie cu
aprecierea critică a calităţii lucrului efectuat de fiecare participant
la stingerea incendiului.
150
 În condiţiile când nu toţi pompierii doresc să se pronunţe,
şeful gărzii este obligat să le adreseze întrebări, răspunsuri cărora
vor completă conţinutul acţiunilor pompierilor şi analiza activităţii
lor.
În ultimul rând, şeful gărzii/şeful unităţii, locţiitorul
generalizează toate prezentările. Analiza dată serveşte ca bază
pentru hotărârile şi concluziile definitive referitor la acţiunile
efectivului la incendiul analizat.
La finalul analizei incendiului, şeful unităţii petrece
convorbiri cu şefii echipelor şi, în ultimul rând, numai cu
şeful/şefii gărzilor. Pe parcursul acestor convorbiri se atrage
atenţie la interacţiunile pompierilor în echipe şi gărzi, la acţiunile
reciproce între ei în procesul stingerii incendiului, se analizează
cauzele neajunsurilor în activitatea şefilor echipelor, a şefilor
gărzilor şi a efectivului în întregime, se apreciază pentru
menţionare pompierii şi şefii formaţiunilor, se concretizează
întrebările care vor fi oglindite în formularul de luptă al unităţii.
Şeful/locţiitorul unităţii efectuează analiza incendiului cu
personalul gărzilor, care nu au participat la stingere, în plan
informativ referitor la acţiunile de luptă la incendiu cu indicarea
măsurilor de perfecţionare a măiestriei.
Pe parcursul tuturor variantelor de analiză a acţiunilor
efectivului formaţiunilor la stingerea incendiului este oportun a se
analiza diverse modalităţi de acţiune în situaţii concrete.

151
 9. Elaborarea şi perfectarea planurilor şi
fişelor operative
9.1. Principiile de elaborare a planurilor operative
Planul operativ la stingerea incendiului reprezintă un act de
luptă al conducătorului stingerii incendiului, care conţine date
despre obiectul incendiului, dezvoltarea posibilă a incendiului şi a
acţiunilor formaţiunilor la stingerea incendiului.
La planul operativ se anexează: caracteristica succintă
arhitecturală, constructivă şi tehnologică a obiectului;
caracteristica mijloacelor locale/a obiectului de stingere (rezervele
substanţelor stingătoare şi amplasarea lor, prezenţa şi starea
unităţilor tehnice şi a altui inventar, care poate fi utilizat în
procesul stingerii); cantitatea forţelor şi mijloacelor necesare
pentru stingerea incendiului posibil la un obiect mai complicat;
procedeul organizării stingerii incendiilor posibile la obiect şi
măsurile de realizare a lui.
Planurile operative se elaborează şi se alcătuiesc pentru
obiectele mai principale şi cu risc de incendiu la care incendiul în
timp redus se poate dezlănţui în proporţii mari şi să prezinte
pericol pentru persoane. Asemenea incendii pot fi considerate
complicate, care necesită implicarea la stingere a unui număr mare
de forţe şi mijloace.
Necesitatea elaborării şi alcătuirii planurilor operative se
determina de către direcţiile salvatori şi pompieri.
La elaborarea planului operativ se prevede:
- studierea profundă a obiectului în plan operativ şi tactic;
- argumentarea datelor necesare pentru crearea situaţiilor
posibile a incendiului la obiect;
- calcularea forţelor şi mijloacelor pentru stingerea unui
incendiu posibil mai complicat după situaţie;
- elaborarea unei modalităţi mai raţionale de stingere a
incendiului posibil şi a măsurilor de realizare a ei.

152
 La argumentarea datelor iniţiale pentru planurile operative se
stabilesc:
- locul apariţiei posibile a incendiului;
- suprafaţa/perimetrul maximal al incendiului posibil;
- valoarea intensităţii necesare de lansare a substanţei
stingătoare;
- viteza liniară a răspândirii focului;
- rapiditatea extinderii suprafeţei/perimetrului incendiului;
- mărimea zonei inundate de fum şi concentraţia produselor
arderii complete şi incomplete în componenţa fumului;
- mărimea zonei posibile a acţiunii termice;
- limitele rezistenţei la foc a construcţiilor;
- durata posibilă de dezvoltare a incendiului;
- timpul începutului fierberii ori aruncării lichidului din
rezervoare;
- procedeele şi modalităţile de acţiune a formaţiunilor la
localizarea şi lichidarea incendiului.
Pentru argumentarea locului izbucnirii posibile a incendiului
se reiese din următoarele cerinţe principale:
- la obiecte cu prezenţa în masă a persoanelor, locul
izbucnirii incendiului posibil se determină în legătură cu crearea
pericolului mai mare pentru persoane ori cu complexitatea
asigurării securităţii lor;
- la toate obiectele, locul izbucnirii incendiului posibil se
determina acolo unde este posibilă distrugerea maximală a
bunurilor materiale şi crearea situaţiei mai complicate în acţiunile
de stingere a incendiului.
La elaborarea planurilor operative pentru clădiri mărimea
zonei de inundare cu fum şi concentraţia produselor arderii
complete şi incomplete se determină conform calculului amplasării
posibile a zonei neutre în clădire.
Zona neutră depinde de existenţa şi amplasarea golurilor în
construcţiile de împrejmuire. De aceea, trebuie luată în
consideraţie existenţa şi locurile amplasării golurilor de lucru,
reieşind din particularităţile dezvoltării incendiului în încăpere.

153
 După cum arată experimentele şi practica, geamurile
golurilor de lumină se distrug după 25-30 min. de la apariţia
incendiului în încăpere. Trecerea focului prin golurile uşilor poate
avea loc după 5-10 min de la iniţierea acţiunii focului asupra
construcţiilor inflamabile ale uşii.
Viteza liniară de răspândire a focului şi intensitatea necesară
de lansare a substanţelor stingătoare se determină conform
îndrumarelor ori în baza analizei descrierilor incendiilor, care au
avut loc la obiecte asemănătoare.
La elaborarea problemelor organizării stingerii incendiului şi
a măsurilor de asigurare a ei este necesar a lua în consideraţie
posibilităţile studierii şi analizei situaţiei la incendiu în timpul (la
sosirea primelor formaţiuni şi pe măsura introducerii forţelor şi
mijloacelor suplimentare).
În funcţie de particularităţile dezvoltării incendiului la obiect
se determină direcţia decisivă, procedeele şi modalităţile posibile
de acţiune ale formaţiunilor, ordinea introducerii şi amplasării
forţelor şi mijloacelor în procesul stingerii, se identifică necesitatea
organizării statului major la incendiu, a sectoarelor de stingere şi
se prevăd măsuri de asigurare a interacţiunii formaţiunilor la
stingerea incendiului.
La apariţia necesităţii de transportare ori de lansare prin
pompare a apei se prevăd măsuri de lansare continuă a ei la
stingerea incendiului. Modalitatea de antrenare a unităţilor tehnice
din economia naţională se stabileşte cu persoanele ori cu
gospodăriile în posesia cărora se află.
La elaborarea măsurilor de asigurare a organizării stingerii
incendiilor în clădiri cu prezenţa în masă a persoanelor şi cu bunuri
materiale importante (magazine universale, depozite de materiale
şi produse alimentare, săli de expoziţie, muzee ş.a.) se acordă
atenţie deosebită variantelor posibile de asigurare a siguranţei
persoanelor şi evacuării bunurilor materiale.

154
 Pentru obiectele cu pericol de explozie, măsurile de
asigurare a stingerii prevăd astfel de acţiuni ale formaţiunilor de
pompieri ca prevenirea exploziilor, deconectarea parţială a
procesului tehnologic ori sistarea completă a lui, protecţia
maşinilor şi aparatelor, prevenirea prăbuşirii construcţiilor ş.a. În
asemenea cazuri este necesar a coordona planurile operative cu
planurile lichidării avariilor la obiecte.
În planurile operative pentru bazele petroliere este necesar a
prevedea măsuri de lichidare rapidă a urmărilor fierberii, aruncării
sau scurgerii lichidului (la distrugerea integrităţii rezervorului).

9.2. Perfectarea planurilor operative

Întocmirea planului operativ constă în expunerea datelor
necesare referitor la răspândirea şi stingerea incendiului la obiect şi
trasarea planului obiectului (la necesitate – secţiunea şi planurile
etajelor) cu amplasarea autospecialelor.
Planul operativ conţine textul şi partea grafică, trasată pe
hârtie de desen formatul A3, care la îndoire va deveni formatul A4.
Partea textuală este alcătuită din două capitole: caracteristica
succintă arhitecturală, constructivă şi tehnologică a obiectului
(caracteristica obiectului) şi date referitoare la dezvoltarea posibilă
şi stingerea incendiului la obiect.
Caracteristica obiectului se dă pe prima pagină. Ea prevede
particularităţile dezvoltării şi stingerii incendiului la obiect, care
pot fi prezentate grafic.
Toate datele se formulează scurt şi clar, fără amănunte de
prisos.
La sfârşitul caracteristicii se indică numărul corespunzător al
apelului în funcţie de timpul dezvoltării incendiului şi cantitatea
forţelor şi a mijloacelor necesare pentru executarea tuturor
lucrărilor de stingere a incendiului. La necesitatea antrenării
forţelor şi mijloacelor neprevăzute, prin numărul dat al apelului, se
indică forţele şi mijloacele care se vor antrena suplimentar prin
acest număr al apelului.

155
 Datele referitor la dezvoltarea şi stingerea posibilă a
incendiului se indică în pagina a doua a planului operativ în formă
de tabel (tab.9.1).
Prima coloană a tabelului se completează în funcţie de durata
incendiului.
De exemplu, durata timpului pentru clădiri se indică în baza
limitei rezistenţei la foc a construcţiilor, iar pentru recipienţi –
conform duratei atacului cu spumă. De aceea, intervalele de timp
pot fi 5 min., 10 min., 15 min., 20 min. şi mai mult.
În coloana a doua se indică suprafaţa/perimetrul incendiului,
care se calculează conform formulelor respective.
În cazul când focul poate să se răspândească rapid pe toată
suprafaţa obiectului (de exemplu, rezervor cu lichid inflamabil), în
coloana a doua se indică suprafaţa maximală a incendiului
(suprafaţa rezervorului) indiferent de timp.
Suplimentar, în coloana dată se introduc date caracteristice
ale incendiului, care pot influenţa la dezvoltarea sau stingerea lui
(de exemplu, pentru clădiri: dimensiunea zonei inundate cu
prăbuşirea construcţiilor, trecerea focului în încăperile vecine ori
situate mai sus, posibilitatea apariţiei condiţiilor explozibile ş.a.;
pentru rezervoare cu lichid inflamabil – momentul iniţierii fierberii
sau erupţiei ş.a.).
În coloana a treia se indică cantitatea necesară de consum a
substanţei stingătoare, care se calculează ca produsul suprafeţei –
perimetrului incendiului (Fi, Pi) la intensitatea necesară (In, In).
Numărul necesar de ţevi (coloanele 4, 5, 6) se determină prin
împărţirea la productivitatea ţevii.
Consumul necesar de substanţă stingătoare pentru protecţie
în interiorul încăperilor se determină ca produsul numărului de ţevi
necesare pentru protecţie la productivitatea lor. Pentru protecţia
obiectelor vecine (în spaţiu deschis) consumul necesar se
calculează ca şi la stingere cu diferenţa că intensitatea lansării
necesare a substanţei stingătoare este în jumătate mai mică.

156
 Tabelul 9.1. Posibilitatea dezvoltării şi stingerii incendiului
Consumul necesar

Situaţia posibilă
, l/sec şi numărul

la incendiu în
momentul dat
focului, min.
Timpul de la

răspândirii
ţevilor, un
iniţierea

Acţiunile
presupuse ale
formaţiunilor
B A L

1 2 3 4 5 6 7
Sosite în primul
rând:

Sosite conform
apelului
suplimentar:

Numărul ţevilor pentru protecţie în primul caz se determină

reieşind din consideraţii tactice, iar în al doilea – ca şi la stingere.
În coloana a şaptea (acţiunile formaţiunilor) se înregistrează
direcţia şi consecutivitatea instalării ţevilor, necesitatea lucrărilor
de evacuare ori salvare a persoanelor, evacuarea bunurilor
materiale, locurile de deschidere şi demontare a construcţiilor de
către formaţiunile sosite în primul rând conform apelului
suplimentar.
Partea grafică a planului (pagina a treia) – planul schematic
al obiectului unde se indică încăperile şi destinaţia lor, amplasarea
intrărilor, a caselor scărilor, locurilor răspândirii posibile a focului
spre clădirile vecine, reţelelor de alimentare cu apă şi a hidranţilor,
surselor de apă naturale şi artificiale şi a acceselor spre ele.

157
 Pe plan se arată toate autospecialele conform apelului
prevăzut pentru obiectul dat cu indicarea ordinii de utilizare a
surselor de apă, însemnând tehnica cu cifre romane. Nu se indică
pe plan apartenenţa tehnicii.
La necesitatea lansării apei prin pompare ori transportare, pe
plan se înseamnă varianta pompării ori transportării cu indicarea
consumului, care poate asigura una ori altă variantă.
Dacă este cunoscut locul izbucnirii incendiului, forţele şi
mijloacele pot fi indicate pe plan în întregime (de exemplu, pe
scena teatrului ori pe o instalaţie deschisă situată separat).
În cazul când obiectul are dimensiuni mari (lungimea 100 m
şi mai mult), pe plan se înseamnă numai amplasarea
autospecialelor la sursa de apă fără a indica ordinea utilizării lor şi
a direcţiilor instalării liniilor magistrale.
Partea grafică a planului operativ se desemnează respectând
însemnările convenţionale stabilite de standarde, cât şi însemnările
speciale stabilite în serviciul de pompieri.
Dacă pagina a patra nu este suficientă pentru tot materialul
grafic, se foloseşte coală de vatman de lăţimea 60 cm X 80 cm din
care se poate obţine formatul 30 cm X 20 cm.
Pagina a patra a planului operativ serveşte pentru a indica
timpul şi numărul aplicaţiilor petrecute, cât şi pentru a introduce
schimbări şi suplimente apărute la obiect, care pot influenţa mersul
şi rezultatul stingerii incendiului.
Planul operativ alcătuit se verifică obligatoriu prin petrecerea
aplicaţiei la obiectul dat, care apreciază realitatea lui. După
aplicaţie, la necesitate, planul operativ se corectează în legătură cu
neajunsurile identificate şi se aprobă de către şeful direcţiei
salvatori şi pompieri.
Planurile operative se păstrează la Centrul automatizat de
dirijare operativă (CADO), iar unde lipsesc – în unitatea de
pompieri.
În caz de incendiu la obiectul pentru care a fost alcătuit
planul operativ, telefonista de serviciu, împreună cu foaia de drum,
transmite şi planul operativ al obiectului dat.
158
 La sosire la incendiu a unui şef mai superior şi luarea asupra
sa a conducerii stingerii incendiului şeful gărzii de intervenţie îi
transmite şi planul operativ de stingere.
Pe parcursul anilor situaţia la obiect se poate schimba
(reconstrucţia secţiilor, modernizarea procesului tehnologic, a
reţelelor de alimentare cu apă, condiţiile de acces ş.a.) şi pot
influenţa considerabil conţinutul planului operativ. Asemenea
situaţii trebuie să fie permanent sub control şi planul să corespundă
situaţiei reale la obiect. În asemenea scop se introduc schimbările
şi completările necesare în planurile operative.
Toate corectările planului operativ se indică în pagina a
patra.

9.3. Perfectarea fişelor operative

La unele obiecte (grădiniţe de copii, creşe, şcoli, spitale,
maternităţi ş.a.) cu dimensiuni neînsemnate în plan şi a înălţimii
(până la două etaje) se perfectează nu planuri operative, dar fişe
operative. Fişa operativă reprezintă un act operativ al
conducătorului stingerii incendiului, care conţine date despre
obiect, căile şi modalităţile de salvare a persoanelor. Ea include în
sine o parte din datele planului operativ referitor la incendiu şi a
planului de evacuare din clădirea dată.
Fişa operativă se completează pe coală de vatman cu
dimensiunea 20 cm x 30 cm. Pe prima pagină a fişei se indică titlul
(denumirea obiectului, adresa ş.a.); pe pagina a doua – descrierea
succintă a caracteristicii arhitecturale, constructive a obiectului cu
indicarea reţelei de alimentare cu apă; pe a treia pagină se indică
planul obiectului, direcţiile posibile de evacuare a persoanelor şi
amplasarea unităţilor tehnice la sursele de apă fără a indica
apartenenţa lor către unităţi.
Pagina a patra are aceeaşi destinaţie ca şi în planul operativ.
Fişele operative se păstrează în unităţile de pompieri care
supraveghează obiectul respectiv.

159
 10. Pregătirea moderatorului pentru aplicaţii
10.1. Pregătirea pentru prelegerile teoretice
Calitatea oricăror aplicaţii, inclusiv a celor teoretice, depinde
de nivelul pregătirii moderatorului pentru ele.
Pregătirea pentru aplicaţiile teoretice prevede o anumită
consecutivitate.
Etapa iniţială a pregătirii pentru aplicaţiile teoretice este
clarificarea temei, a scopului aplicaţiei şi selectarea literaturii
necesare.
Pentru a clarifica tema, este necesar a dezvălui conţinutul ei,
a imagina volumul şi esenţa întrebărilor care decurg din temă.
Clarificând scopul aplicaţiei, moderatorul este obligat să-şi
imagineze clar volumul cunoştinţelor celor instruiţi în domeniul
respectiv. Momentul dat va permite moderatorului să determine
metodele necesare de expunere a materialului teoretic în cadrul
aplicaţiei.
Pregătirea pentru aplicaţiile teoretice necesită utilizarea
manualelor, îndrumarelor, statutelor, indicaţiilor metodice,
descrierilor dezvoltării şi stingerii incendiilor, literaturii ştiinţifice
(rapoarte referitor la diferite cercetări şi altele), textului sau
conspectului aplicaţiilor teoretice din anii precedenţi, diverse
reviste etc.
După selectarea literaturii la tema dată, se studiază
materialul care trebuie expus la aplicaţie.
A doua etapă a pregătirii constă în perfectarea planului
aplicaţiilor teoretice, adică a listei întrebărilor, materialul cărora
trebuie expus. Punctele planului se formulează ca titluri şi se
amplasează în consecutivitatea expunerii materialului.
Schema planului aplicaţiei poate conţine următoarele
întrebări de bază: rezultatele principale ale aplicaţiilor teoretice
precedente, conţinutul temei corespunzătoare: introducere,
conţinutul expunerii şi concluzii.

160
 Un factor esenţial la elaborarea planului este calcularea
timpului. Pericolul cel mai mare în sensul depăşirii timpului îl
prezintă introducerile, prefeţele şi altele.
La perfectarea planului este necesar a verifica includerea
materialului fiecărui punct în timpul oferit lui, la necesitate se va
corectat prin verificare repetată. În urma perfectării planului se
determina limitele precise ale materialului pentru expunere,
repartizarea timpului după părţile materialului, conţinutul fiecărui
compartiment.
Cea mai principală şi voluminoasă este ultima etapă de
pregătire pentru aplicaţiile teoretice – elaborarea planului
aplicaţiilor. Până la expunerea în scris a materialului aplicaţiilor
este necesar a determina metodele cele mai raţionale de expunere
verbală la aplicaţii. Trebuie selectate astfel de metode, care vor
asigura claritatea şi evidenţa maximală, consecutivitatea expunerii
şi însuşirea fundamentală a materialului expus celor instruiţi.
Obţinerea celor enumerate este posibilă numai prin evidenţa
particularităţilor individuale ale celor instruiţi.
După determinarea metodei de expunere a materialului
(povestire, explicare, conversaţie, aplicaţie etc.) se iniţiază scrierea
conspectului. Scrierea deplină a textului materialului aplicaţiei este
favorabilă pentru fiecare compartiment al planului, pentru fiecare
frază. Însă aceasta nu necesită citirea materialului în faţa
auditoriului. Faptul dat va priva expunerea verbală a materialului
de naturaleţe, sinceritate, nestingherire, iar pe moderator – de
contactul cu cei instruiţi. Destinaţia textului scris este păstrarea lui
în memorie, memorizarea tuturor detaliilor conţinutului şi
perfectarea lingvistică, ce este extrem de necesar pentru
moderatorii începători.
Materialul aplicaţiilor în plan se divizează în trei părţi
principale: introducere, partea principală a expunerii şi concluzii.
Divizarea dată are caracter general, însă schema ei nu poate fi
transformată în standard.
Mai frecvent în introducere se indică tema aplicaţiei, scopul
şi sarcinile ei, se dermină esenţa întrebărilor, se stabileşte divizarea
logică a materialului pe întrebări, legătura cu actualitatea ori
161
trecutul şi altele. În concluzii se face totalizarea materialului
expus, se accentuează valoarea temei, se indică importanţa
prelungirii ei în temele următoare.
La alcătuirea expunerii materialului de bază al aplicaţiei
principalul constă nu numai în repartizarea deosebită a părţilor
componente ale lui, dar şi amplasarea interioară consecutivă, fără
repetări ale materialului. Cerinţa de a exclude repetările nu se
referă la cazurile când apare necesitatea de a concretiza un moment
principal, a atrage atenţia asupra lui a celor instruiţi.
Un rol deosebit în expunerea teoretică a materialului revine
citatelor. Fără a face abuz de ele, citatele pot fi selectate şi utilizate
ca referinţe la sursele primare pentru argumentarea unor situaţii de
bază, pentru confirmarea materialului factologic. După sens
citatele trebuie să fie organic legate cu textul expus. Citatele de
prisos creează impresie negativă de aglomerare a exprimărilor
străine şi utilizare a textului străin.
La pregătirea pentru aplicaţii este necesar a chibzui bine
formularea la expunerea materialului. Sursele principale de
formulări sunt statutele şi manualele. Faţă de unele informaţii
expuse în îndrumare se recomandă o atitudine mai critică din cauza
că materialul expus poate conţine inexactităţi ori poate fi învechit.
În asemenea cazuri este necesară dezvoltarea creatoare a tacticii în
baza materialului avut la dispoziţie. Numai în asemenea cazuri
acţiunile moderatorului la pregătirea pentru aplicaţii şi instruirea
efectivului se vor coordona pe deplin cu principiile continuităţii
moştenirii teoretice referitor la tactica stingerii incendiilor.
Expunerea materialului trebuie să fie concretă şi clară.
Criteriul preciziei alocuţiunii – corespunderea cu gândurile
celui care o expune. Criteriul clarităţii alocuţiunii – înţelegerea de
către cei care o ascultă.
La pregătirea de expunere a materialului se acordă atenţie
timpului expunerii, timbrului glasului, tonului convingător, pozei,
mimicii, gesturilor etc.

162
 Lecţia teoretică va fi reuşită dacă atenţia celor instruiţi va fi
menţinută până la finisarea aplicaţiei.
Un ajutor considerabil la expunerea materialului oferă
exemplele, care trebuie să aprofundeze concepţiile concluziei
teoretice, să indice ce valoare are întrebarea studiată în rezolvarea
sarcinilor la stingerea incendiilor, în activitatea practică pe viitor a
celor instruiţi, să arate ce urmări poate provoca neglijarea teoriei,
neacurateţea în calcule, modalităţile de acţiuni neaprobate, să
atragă atenţia celor instruiţi la problemele ştiinţifice contemporane.
Un rol esenţial joacă materialul ilustrativ. De aceea, dacă
este posibilitate şi necesitate, la pregătirea pentru aplicaţii se
determină volumul, conţinutul şi ordinea de utilizare a materialului
ilustrativ în cadrul expunerii teoretice a întrebărilor temei.

10.2. Pregătirea pentru aplicaţiile practice

La pregătirea pentru aplicaţiile practice de stingere a
incendiilor principale sunt următoarele momente: nivelul de
pregătire a moderatorului, nivelul de pregătire a celor instruiţi,
asigurarea materială şi tehnică, cât şi mijloacele de imitaţie.
Etapele pregătirii personale a moderatorului sunt:
- determinarea temei şi a obiectului instructiv al aplicaţiei;
- selectarea şi studierea literaturii;
- determinarea şi analiza obiectului aplicaţiei;
- elaborarea concepţiei tactice;
- perfectarea planului petrecerii aplicaţiei.
Primele două etape de pregătire a moderatorului pentru
aplicaţiile practice în mare măsură sunt comune cu prima etapă de
pregătire a lui pentru aplicaţiile teoretice. De exemplu,
determinarea temei şi a obiectului instructiv, selectarea şi studierea
literaturii în ambele cazuri se efectuează după metoda expusă mai
sus. Însă determinarea obiectului aplicaţiilor practice are
particularităţile sale.
Obiectul instructiv al aplicaţiilor se determină prin sarcinile
pregătirii tactice, conţinutul temelor, componenţa celor instruiţi,
nivelul de pregătire a lor şi timpul rezervat aplicaţiilor.

163
 Scopul aplicaţiilor practice poate fi: a lua cunoştinţă, a
arăta/prezenta, a instrui, a antrena şi a controla. Primele două
scopuri se aplică în cazul studierii temelor planificate pentru prima
dată, al treilea – la necesitatea formării la cei instruiţi a unor
deprinderi concrete, al patrulea – prevede aprofundarea la cei
instruiţi a deprinderilor obţinute la aplicaţiile precedente, al
cincilea – la verificarea calităţii acţiunilor efectivului în diferite
situaţii.
Important în activitatea de pregătire a moderatorului pentru
aplicaţiile practice este aprecierea şi analiza obiectului lor.
Obiectul aplicaţiei se determină astfel, încât să fie create
situaţii pentru acţiunile de luptă ale formaţiunilor antrenate în
studierea temei respective. Situaţiile date trebuie să creeze condiţii
maximal complicate, care ar pune în faţa celor instruiţi necesitatea
atenţiei permanente, a încordării, manifestării iniţiativei,
creativităţii şi independenţei în acţiuni pe tot parcursul aplicaţiei.
La obiectul determinat este necesar a studia: locul posibilei
izbucniri a incendiului, stabilirea direcţiilor şi a vitezei răspândirii
focului, posibilităţile creării pericolului pentru persoane, a
condiţiilor de explozie a instalaţiilor, utilajului şi de prăbuşire a
construcţiilor, de fierbere şi aruncare a lichidelor din rezervoare şi
a altor fenomene care pot avea loc la incendiu la obiectul dat.
Răspunsul corect la întrebările de mai sus va spori nivelul
instructiv al aplicaţiilor şi efectul instruirii efectivului. De
exemplu, pentru cizelarea acţiunilor de înaintare la stingerea
incendiilor în interiorul clădirilor, este necesar a identifica
încăperile cu forma în plan aproape pătrată ori cu o lăţime mare. În
asemenea încăperi se creează situaţie de complexitate maximală,
din cauza că la apariţia incendiului în centrul lor focul se va
răspândi în toate părţile. De aceea, acţiunile de înaintare ale
formaţiunilor prezente la aplicaţie trebuie să fie direcţionate la
limitarea răspândirii focului pe tot perimetrul incendiului.
Asemenea condiţii pentru acţiunile de localizare a incendiului vor
crea necesitatea de concentrare relativ concomitentă şi de
164
introducere uniformă a forţelor şi mijloacelor pe tot frontul de
răspândire a focului ce reprezintă o variantă mai dificilă de
stingere a incendiului în încăperi cu pericol sporit de incendiu.
Pentru studierea acţiunilor de înaintare şi protecţie la
stingerea incendiilor la etajele clădirilor cel mai favorabil obiect va
fi o clădire multietajată cu planşeuri şi pereţi despărţitori greu
inflamabili şi sistem de ventilare dezvoltată.
La apariţia incendiului la etajul mai sus de parter apare
necesitatea organizării acţiunilor de înaintare la etajul (etajele) care
arde şi a acţiunilor active de protecţie în încăperile situate mai sus
şi mai jos ale clădirii. Prima urgenţă a acestor acţiuni va fi
apreciată de prezenţa căilor verticale de răspândire a focului.
Posibilitatea răspândirii latente a focului pe construcţiile greu
inflamabile ale clădirii în toate direcţiile necesită o recunoaştere
minuţioasă, dezvelirea şi demontarea construcţiilor. Formarea
posibilă a unei zone cu abundenţă de fum în clădire va complica
lucrurile, orientarea în încăperi, dirijarea forţelor şi mijloacelor,
asigurarea neîntreruptă a interacţiunilor dintre ele, va impune pe
cei instruiţi să utilizeze măştile antigaz şi să efectueze lucrări de
evacuare a fumului. Persoanele aflate la etaje vor fi evacuate de
către cei instruiţi.
Dacă tema aplicaţiei prevede studierea acţiunilor de
alimentare cu apă şi lansarea ei prin pompare, se propune a alege
un obiect ce corespunde temei aplicaţiei (de exemplu „Tactica
stingerii incendiilor în clădiri”), cu determinarea locului unde este
situat.
După alegerea obiectului, moderatorul trebuie să studieze
particularităţile tactico-operative ale lui.
Primele trei etape de pregătire a moderatorului pentru
aplicaţiile practice fac posibilă determinarea volumului şi a
consecutivităţii sarcinilor de lucru la tema dată.
Cea mai responsabilă etapă în pregătirea moderatorului
pentru aplicaţiile practice este elaborarea concepţiei tactice a lor,
adică crearea unei împrejurări cât mai complicate la obiectul dat şi
selectarea celor mai efective mijloace, a metodelor şi procedeelor

165
de acţiune a formaţiunilor care vor fi efectuate în condiţii reale.
Concepţia tactică a aplicaţiilor practice are scopul creării unei
situaţii complicate şi instructive, reflectării particularităţilor
evoluţiei incendiului şi a conţinutului procesului contemporan de
stingere.
La concepţia tactică a elaborării se referă: argumentarea
datelor iniţiale, aprecierea situaţiei în acţiunile celor instruiţi,
calcularea forţelor şi mijloacelor pentru stingerea incendiului
convenţional, determinarea metodelor şi procedeelor de acţiune a
formaţiunilor la stingerea incendiului şi ordinea amplasării lor.
Datele iniţiale de elaborare a concepţiei tactice pot include
următoarele situaţii: locul posibil de izbucnire a incendiului,
caracterul răspândirii focului, durata dezvoltării libere a
incendiului, prezenţa persoanelor şi nivelul pericolului pentru viaţa
lor, dimensiunile incendiului (suprafaţa şi perimetrul), componenta
şi calitatea forţelor şi mijloacelor antrenare la lecţie şi altele.
Argumentarea locului izbucnirii posibile a incendiului se
bazează pe două cerinţe principale:
- posibilitatea reală de izbucnire a incendiului în locul dat al
obiectului;
- crearea condiţiilor mai dificile de executare a acţiunilor de
luptă de către formaţiuni în situaţie maximal complicată (salvarea
şi evacuarea persoanelor, dezvelirea şi demontarea construcţiilor,
evacuarea fumului, stingerea nemijlocită şi altele).
Pentru argumentarea caracterului dezvoltării incendiului
trebuie luate în consideraţie direcţiile posibile de răspândire a
focului, locurile apariţiei lui şi dimensiunile sectorului care arde.
Incendiul în clădiri se poate extinde nu numai pe orizontală, dar şi
pe verticală. De exemplu, la apariţia incendiului în centrul unui
sector masiv după dimensiuni şi condiţii identice ale schimbului de
gaze focul se va putea extinde în toate părţile. În cazul dat
caracterul extinderii va fi circular, la extinderea focului în orice
ungher – unghiular şi în formă de dreptunghi – dreptunghiular.

166
 Când conform condiţiilor aplicaţiei la sosirea formaţiunilor
focul se va extinde pe tot obiectul (rezervor, depozit, mase plastice
etc.), caracterul extinderii focului la elaborarea concepţiei nu are
nici un rol şi nu-şi pierde însemnătatea.
Durata dezvoltării libere a incendiilor se determină după
prezenţa, randamentul şi siguranţa mijloacelor de telecomunicaţie
la obiect, capacitatea de utilizare a lor de către angajaţi, populaţie,
depărtarea şi viteza deplasării la incendiu a primei echipe, viteza
desfăşurării de luptă. Practica analizei multor incendii confirmă că
durata dezvoltării libere a lor este de 10-30 min.
Argumentarea mărimii suprafeţei incendiului se efectuează
în cazul când conform condiţiilor aplicaţiei la sosirea formaţiunilor
focul s-a extins pe întregul obiect. Suprafaţa incendiului se
consideră egală cu suprafaţa obiectului şi în legătură cu forma
obiectului în plan se calculează conform următoarelor principii.
Dacă arderea se prevede la câteva etaje, atunci suprafaţa totală (Fi)
a incendiului este egală cu suma suprafeţelor incendiilor la fiecare
etaj.
Mărimea perimetrului incendiului (Pi) se determină când la
sosirea primelor echipe focul încă se va mai extinde pe obiect. În
cazul dat, perimetrul incendiului se calculează în legătură cu durata
timpului de extindere a focului până la momentul localizării
incendiului conform formulei:

Pi = Ve (τex + τloc),

unde: Ve – viteza extinderii focului, m/min;

τex – durata extinderii focului, min;
τloc – durata localizării incendiului, min.

În cazul răspândirii focului pe câteva sectoare orizontale

(clădire multietajată – răspândirea focului la câteva etaje),
mărimea totală a perimetrului se determină ca suma perimetrelor
incendiului la toate etajele.
Argumentarea forţelor şi mijloacelor antrenate în aplicaţii
constă în concretizarea cantităţii forţelor şi mijloacelor prevăzute
167
pentru antrenamente la aplicaţii de către şefii superiori ori reieşind
din prezenţa forţelor şi mijloacelor la obiect şi formele
organizatorice de instruire.
În conformitate cu practica petrecerii aplicaţiilor pentru
rezolvarea problemelor tactice se antrenează forţele şi mijloacele
conform numărul unu de apel în componenţa formaţiunii (câteva
echipe), iar la necesitate – şi a lucrătorilor obiectului.
Pentru petrecerea instruirii tactice se antrenează forţele şi
mijloacele după apelurile de mai sus de primul, iar la necesitate şi
formaţiunile militare, diferite servicii speciale ale localităţii.
Ca urmare, cantitatea forţelor şi mijloacelor antrenate la
aplicaţie va corespunde particularităţilor obiectului, modului de
pregătire, scopurilor şi sarcinilor pentru forma dată de instruire.
După argumentarea datelor iniţiale pentru concepţia tactică,
moderatorul apreciază situaţia incendiului posibil la obiectul de
instruire.
La determinarea volumului şi conţinutului situaţiei toate
elementele ei se divizează în patru grupe: la sosirea primei echipe,
la sosirea următoarelor echipe, în momentele de localizare şi
lichidare a incendiului.
Analiza situaţiei la sosirea primelor echipe denotă
necesitatea determinării mijloacelor, procedeelor şi metodelor de
stingere, calcularea forţelor şi mijloacelor pentru stingerea
incendiului dat.
La sosirea forţelor şi mijloacelor suplimentare se prevede o
situaţie mai complicată. Conducătorul stingerii incendiului trebuie
să împartă teritoriul în sectoare de stingere a incendiilor, să
numească şefii sectoarelor de stingere, să divizeze între ei forţele şi
mijloacele şi să pună în faţa lor sarcini concrete, iar la necesitate –
să organizeze activitatea statului major şi altele.
Situaţia în momentul localizării incendiului trebuie să creeze
în acţiunile conducătorului stingerii incendiului necesitatea
petrecerii recunoaşterii repetate mai minuţioase pe sectoarele de
stingere şi luării deciziei de adunare treptată a forţelor şi
mijloacelor.

168
 Situaţia în momentul lichidării incendiului trebuie să creeze
necesitatea luării deciziei de petrecere a controlului amănunţit a
locului incendiului şi plecarea tuturor forţelor şi mijloacelor.
Etapa finală a elaborării concepţiei constă în determinarea
ordinii amplasării forţelor şi mijloacelor antrenate în aplicaţii. În
acest scop, trebuie să se reiasă din elementele prevăzute ale
situaţiei incendiului convenţional, direcţia decisivă a acţiunilor de
luptă ale formaţiunilor la sosire, graniţele sectorului de stingere a
incendiului, sarcinile pe care le vor îndeplini echipele pe sectorul
dat, cantitatea necesară şi reală a forţelor şi mijloacelor în fiecare
sector.
După determinarea ordinii amplasării urmează determinarea
modalităţii de introducere a forţelor şi mijloacelor.
În baza lucrului pregătitor, moderatorul iniţiază perfectarea
planului aplicaţiei.
Planul aplicaţiilor este un act de lucru, în care este expus
succint conţinutul şi consecutivitatea studierii materialelor
instructive. El permite moderatorului să petreacă hotărât aplicaţia,
respectând consecutivitatea. Cerinţele principale referitoare la
planul aplicaţiei practice sunt claritatea şi realitatea.
În funcţie de caracterul temei şi întrebările ei, forma planului
aplicaţiilor poate fi diferită. Ea va reieşi din felul pregătirii tactice
şi formele organizatorice ale ei. De regulă, în planul aplicaţiilor se
indică tema, scopul instructiv, durata aplicaţiei, asigurarea
materială şi pe scurt desfăşurarea ei, ilustrată cu o schemă de
răspândire a focului şi amplasarea forţelor şi mijloacelor pe măsura
sosirii lor.
Planul aplicaţiei se aprobă de către superiorul nemijlocit. La
pregătirea efectivului pentru aplicaţiile practice (cu excepţia celor
de verificare) se studiază întrebările temei date, cerinţele statutelor
şi instrucţiilor, obiectul aplicaţiilor în plan tactico-operativ. În
cadrul pregătirii de luptă, efectivul trebuie să obţină cunoştinţe şi
deprinderi care vor fi de folos la rezolvarea problemelor pe
parcursul aplicaţiilor tactice.
169
 Pentru pregătirea asigurării tehnico-materiale şi imitării sunt
necesare:
- controlul minuţios al mijloacelor tehnice ale formaţiunilor
antrenate în instruire;
- crearea rezervelor necesare de substanţe şi materiale
stingătoare;
- rezolvarea problemei de utilizare a formaţiunilor tehnice
necesare care lipsesc în unitate;
- pregătirea minuţioasă a mijloacelor de telecomunicaţie;
- verificarea prezenţei cu pregătirea suplimentară a
mijloacelor de imitare.
Tehnica prevăzută pentru aplicaţiile practice trebuie să fie
completată cu tot necesarul.
La pregătirea aplicaţiilor practice o deosebită atenţie se
acordă măsurilor de securitate necesare de respectat pe parcurs.
Pentru fiecare sector se desemnează persoana responsabilă de
problemele de securitate şi sănătate.

170
 11. Securitatea privind acţiunile formaţiunilor de
pompieri
Fiecare participant la acţiunile de stingere a incendiului este
însoţit permanent de pericolul pentru sănătate şi viaţă. Nu sunt
excluse cazurile de risc în cadrul acţiunilor de luptă a formaţiunilor
de pompieri. Însă atât corpul de comandă, cât şi subalternii lor
trebuie să ştie că riscul este admis numai în cazuri excepţionale.
Responsabili pentru respectarea de către efectivul
formaţiunilor de pompieri a cerinţelor de securitate şi sănătate şi
crearea condiţiilor inofensive în activitatea lor sunt: conducătorul
stingerii incendiului, şeful statului major operativ, şeful serviciului
logistică, şefii sectoarelor de stingere a incendiului şi corpul de
comandă în limitele executării funcţiilor la incendiu.

11.1. Măsuri de securitate privind adunările în caz de

alarmă, deplasarea la incendiu şi desfăşurarea de luptă
La semnalul alarmei, efectivul gărzii de intervenţie se adună
în garaj la autospeciale. Fiecare pompier urmăreşte să nu-l
împiedice pe cel din faţă, să nu îl împingă pe vecinul care aleargă
şi nu se oprească în fluxul celor care aleargă.
În multe unităţi de pompieri, pentru coborârea pompierilor
de la etajul doi la primul, sunt amenajate guri şi instalaţi stâlpi de
coborâre. La coborâre nu se admite contactarea părţilor neprotejate
ale corpului cu stâlpul. Următorul pompier începe să coboare
numai după ce precedentul s-a depărtat de stâlp.
Îmbarcarea în autospeciale are loc în garaj ori la ieşire, din el
în cazul dimensiunilor insuficiente ale lui. La îmbarcare nu se
admit mişcări în faţa autospecialei, care este în mişcare. Plecarea
din garaj se admite numai după îmbarcarea tuturor pompierilor.
În scopul prevenirii transportului orăşenesc şi a populaţiei
privitor la deplasarea autospecialelor, se aprind semnalele
luminoase.

171
 În timpul deplasării conducătorii auto semnalizează şi pe
parcurs respectă normele de circulaţie rutieră, nu admit efectivului
să părăsească autospeciala până la oprirea deplină a ei.
În timpul deplasării efectivul este obligat să se afle la locul
său, să nu deschidă uşile cabinei, să nu fumeze şi să nu folosească
foc deschis.
La sosire la locul destinat, autospeciala se parchează lângă
bancheta carosabilului. Efectivul părăseşte autospeciala numai la
comanda şefului gărzii ori a altui şef nemijlocit, de regulă, în
partea dreaptă a autospecialei.
Nu se admite instalarea autospecialei de-a curmezişul
carosabilului. Oprirea pe axa drumului ori în centrul zonei se
admite numai la indicaţiile conducătorului stingerii incendiului,
reprezentanţilor statului major operativ ori a şefului gărzii. Pentru
siguranţă autospeciala parcată pe timp de noapte se iluminează cu
luminile laterale.
Recunoaşterea de luptă a formaţiunilor de pompieri poate
avea loc în diverse situaţii, fiind însoţită de sarcini fizice mari şi de
pericol de traumatizare în cazul mânuirii nepricepute a instalaţiilor
tehnice ori la nerespectarea cerinţelor de securitate la transportarea
lor spre locul incendiului.
Capacul hidrantului de incendiu se deschide cu ajutorul unui
cârlig special ori rangă, urmărind ca să nu afecteze picioarele. Nu
se admite iluminarea căminului hidrantului de incendiu cu flacără
deschisă.
Pentru instalarea liniilor de furtunuri, transportarea
instalaţiilor tehnice se aleg căi mai scurte şi inofensive, direcţii cu
asigurarea pazei lor în locurile intersecţiei cu străzile, liniile de
cale ferată.
Deosebite măsuri de precauţie se prevăd la traversarea
liniilor de cale ferată şi a obstacolelor acvatice. Pe timp de noapte
direcţiile unde se prevede desfăşurarea de luptă se iluminează,
instalându-se indicatoare de culoare roşie.

172
 Zonele de intersecţie a liniilor de furtunuri cu pasajele, liniile
de cale ferată se păzesc permanent, iar noaptea şi se iluminează.
Măsurile enumerate exclud nu numai deteriorarea liniilor de
furtunuri, dar şi securitatea efectivului aflat în zonă.
Pe suprafeţele lunecoase şi acoperite cu gheaţă, liniile de
furtunuri se instalează cu mare precauţie. Nu se admite ridicarea
liniilor de furtunuri umplute cu apă. Linia ridicată se fixează sigur.
Conducătorii auto nu au dreptul de sine stătător să lanseze ori să
întrerupă lansarea apei, ridicarea sau reducerea presiunii apei în
liniile de furtunuri.
Apa în liniile de furtunuri se lansează treptat, ridicând
presiunea pentru a exclude ruperea furtunilor şi traumatizarea
şefilor de ţeavă. Lansarea apei are loc numai la comanda şefului
nemijlocit. Ţeava sub presiune înaltă, care a căzut din mâini, se
ridică cu mare atenţie.
Pentru a exclude căderea de pe acoperiş, cei care acţionează
se leagă cu funia capătul căreia se întăreşte de construcţiile clădirii
ori se transmite altui pompier.
Scările de incendiu se instalează astfel, încât să nu se afle în
zona focului, asigurând utilizarea inofensivă a lor. Ele se instalează
sigur ori se susţin. Permutarea scărilor de incendiu pe care s-au
ridicat pompierii, se admite numai după prevenirea lor cu indicarea
locului nou de instalare şi care poate fi găsit.
În cazurile exploziilor posibile, recunoaşterea la incendiu se
efectuează rapid şi cu mare atenţie. Protecţia efectivului de unda
de explozie, cioburi ori fragmente care se împrăştie la instalarea
liniilor de furtunuri se asigură folosind diferite adăposturi (pereţii
clădirilor, diguri, canale şi altele).
La sfârşitul desfăşurării de luptă, reinstalarea autospecialelor,
întreruperea funcţionării pompelor şi agregatelor, care asigură
locul incendiului cu apă, spumă ori energie electrică cu excepţia
avariilor ori deteriorărilor (ruperea furtunilor, scurtcircuitul
conductorilor electrici şi altele), se efectuează numai la indicaţiile
conducătorului stingerii incendiului ori a şefului serviciului
logistică.

173
 11.2. Măsuri de securitate privind recunoaşterea la
incendiu
La recunoaşterea în subsoluri şi construcţii subterane, în
clădiri fără luminătoare, cu sistematizarea complicată, multietajate
ori în încăperi inundate cu fum componenţa grupei nu poate fi mai
mică de 3 persoane. La necesitatea componenţa ei poate fi
majorată de 1,5-2 ori. În legătură cu volumul lucrărilor şi locul
acţiunilor, membrii grupei de recunoaştere se asigură cu
dispozitive de protecţie a organelor respiratorii, aparate de
iluminare şi comunicare, de salvare şi autosalvare şi cu
instrumente pentru desfacerea construcţiilor. Pentru perioada
recunoaşterii, conducătorul stingerii incendiului creează o rezervă
de personal dotat cu măşti antigaz izolante pentru acordarea
ajutorului grupei de recunoaştere.
La recunoaştere cu utilizarea măştilor de gaz izolante cu
oxigen se creează posturi de securitate şi puncte de control, care
vor asigura:
- înregistrarea într-un registru special a timpului iniţierii
recunoaşterii, numele cercetaşilor şi presiunea oxigenului în
butelii;
- menţinerea legăturii cu cercetaşii, transmiterea
informaţiilor lor conducătorului stingerii incendiului ori statului
major operativ;
- supravegherea timpului aflării grupei de cercetaşi în clădire
cu informarea conducătorului stingerii incendiului şi a
conducătorului grupei;
- restabilirea legăturii deranjate cu grupa de cercetaşi şi
asigurarea scoaterii la timp a ei la aer proaspăt ori acordarea
ajutorului la pericolul pentru viaţa cercetaşilor.
La acţiunile în măşti de gaz şi inundare cu fum a unei
suprafeţe mari, posturile de securitate şi punctele de control se
creează pe toată durata stingerii incendiului.
Posturile de securitate şi punctele de control se amplasează
în locuri, unde este exclus pericolul de inundare cu fum şi
pătrundere a gazelor. În situaţii dificile, personalul posturilor de
securitate şi a punctelor de control se dotează cu echipamente, care
izolează organele respiratorii de mediul înconjurător.

174
 La funcţionarea îndelungată a punctelor de control, acestea
se asigură cu încăperi pentru instruire şi odihna efectivului.
În scopul prevenirii accidentelor, conducătorul echipei de
recunoaştere concretizează preventiv starea fiecărui membru al
echipei, iar la utilizarea măştilor antigaz verifică funcţionarea lor şi
presiunea în fiecare butelie.
Determinând cea mai mică presiune, conducătorul stabileşte
durata aflării cercetaşilor în zona inundată cu fum, anunţându-le
lor şi pompierului aflat la postul de securitate sarcina, ordinea de
executare a ei, durata aflării în zonă şi modalitatea de comunicare
(semnalele convenţionale). Apoi indică cercetaşilor ordinea de
deplasare a echipei, îl numeşte pe ultimul în grupă, îmbracă masca
antigaz şi iniţiază îndeplinirea sarcinii.
La prezenţa unei cantităţi de fum ori gaze cât de mică,
recunoaşterea în subsoluri, instalaţii subterane se efectuează numai
utilizând măşti antigaz şi instalând obligatoriu posturi de
securitate.
Pompierii sunt obligaţi să se supravegheze unul pe altul, să
aprecieze starea elementelor construcţiei şi să memorizeze calea
parcursă. Uşile aflate în întâmpinare se deschid forte atent,
asigurându-şi protecţia de flacără ori produse incandescente de
ardere cu o pânză. Mişcarea în interiorul clădirii se admite pe lângă
pereţii de rezistenţă ori pereţii cu ferestre. În încăperea cu instalaţii
de tensiune înaltă sau unde se află substanţe explozibile se admite
numai după consultări cu lucrătorii obiectului, respectând
recomandările lor.
În subsol se coboară pe scară în pirostrii, cu faţa spre ieşire.
O atenţie deosebită se acordă la coborârea în încăpere în pod
prin lucarnă sau orificiu în acoperiş. La coborâre picioarele se
plasează pe planşeu, sprijinindu-se cu mâinile de construcţia
acoperişului pentru ca cercetaşul să controleze rezistenţa
planşeului. Dacă picioarele nu ajung până la planşeu, cercetaşul se
foloseşte de scară ori se leagă cu o funie capătul căreia se află la
pompierul de pe acoperiş.

175
 La recunoaşterea incendiului, în multe cazuri se utilizează
ţeava pentru a lichida sursele deschise de ardere şi protecţia
cercetaşilor.
Dacă pompierul şi-a pierdut cunoştinţa, aflându-se în mască
antigaz, superiorul grupei este obligat să verifice prezenţa
oxigenului în butelie, starea măştii şi a furtunurilor gofrate. La
deteriorarea lor se suflă cu oxigen săculeţul de respiraţie, iar
sinistratul se scoate la aer curat de către toată grupă de cercetaşi.
Cercetaşilor le este interzis să părăsească grupa, să scoată masca
antigaz fără permisiunea superiorului, cât şi a fuma, a folosi focul
deschis ori să se atingă fără necesitate de obiecte şi utilaj. Nu se
admite închiderea uşilor cu lacăte care se încuie automat.
Asemenea uşi se lasă întredeschise, dacă lipseşte pericolul de
apariţie a fumului, a focului sau gazelor. Dacă pericolul nu este
exclus, atunci lacătul se fixează sigur în stare neutră.
La sfârşitul recunoaşterii pompierii îşi scot măştile antigaz
numai la comanda şefului. De asemenea, trebuie memorizată
durata timpului aflat în condiţii nefavorabile pentru respiraţie,
cantitatea de oxigen rămasă în butelie, iar masca antigaz să
fieadusă în stare de funcţionare pentru viitor (de schimbat butelia,
cartuşul regenerativ şi de lichidat defectele). În cazul când cineva
nu se simte bine, se comunică urgent şefului grupei de cercetaşi ori
nemijlocit şefului superior aflat în zonă.

11.3. Măsuri de securitate privind stingerea incendiului

Securitatea şi sănătatea efectivului formaţiunilor de pompieri
trebuie să fie permanent în centrul atenţiei întregului corp de
comandă. Conducătorul stingerii incendiului şi ceilalţi şefi sunt
obligaţi să ţină minte că respectarea normelor de securitate şi
sănătate la stingerea incendiului este unul din factorii de bază ai
realizării cu succes a sarcinilor de luptă.
La stingerea incendiilor în clădirii, securitatea şi sănătatea
efectivului este dependentă de rezistenţa construcţiilor în parte şi a
clădirii în întregime. De aceea, cunoaşterea de către efectivul
formaţiunilor (mai ales a şefilor ) a limitelor de rezistenţă la foc a
elementelor portante principale ale clădirilor vă permite luarea la
timp a măsurilor de securitate şi sănătate.

176
 În timpul stingerii incendiului, pompierii supraveghează
starea construcţiilor cu luarea măsurilor de prăbuşire a lor:
- le răcesc nemijlocit;
- le ecranează cu o perdea de apă;
- reduc temperatura în încăpere, unde bântuie incendiu,
umectează aerul cu jeturi pulverizare, evacuează produsele arderii
în direcţie inofensivă şi altele;
- la timp reduc sarcina pe planşeu, care este ameninţat de
pericolul de prăbuşire (avere, utilaj şi altele).
O deosebită atenţie se acordă construcţiilor prin golurile
cărora se poate răspândi focul: de exemplu, asupra planşeelor greu
inflamabile.
Pentru determinarea momentului periculos trebuie cunoscuţi
indicii ce caracterizează comportamentul construcţiilor în timpul
stingerii incendiului: apariţia săgeţilor vizibile, descoperirea
fisurilor, golirea armăturii în construcţiile din beton armat, arderea
elementelor constructive din lemn, formarea fisurilor în
construcţiile din piatră şi altele.
În scopul înaintării active asupra focarului incendiului, şefii
de ţeavă trebuie să se apropie cât mai aproape de el. Din această
cauză, practic, la fiecare stingere a incendiului ei acţionează în
zona radiaţiei termice considerabile a gazelor fierbinţi şi a altor
produse de ardere cu temperaturi înalte.
Radiaţia termică nu numai la incendii în clădiri, dar şi la cele
exterioare împiedică accesul la focarul arderii şi acţionează negativ
asupra efectivului.
Temperatura înaltă a aerului (mai ales în clădire) ori
iradierea corpului provoacă acumularea căldurii în organism şi
supraîncălzirea lui.
Ca urmare, se agravează brusc funcţionarea inimii, se
intensifică respiraţia, creşte transpirarea şi pierderea de către
organism a sărurilor necesare. La intensitatea iradierii de 560-1050
W/m2 se creează limita de suprastabilitate.

177
 La incendii exterioare intensitatea dată s-a determinat la 30-
40 m de la focar. La distanţe mai mici (10-15 m), intensitatea
iradierii ajunge până la 4200-5600 W/m2. În asemenea condiţii,
şefii de ţeavă trebuie să lucreze în echipamente de protecţie
individuală de iradiere termică.
Cel mai sigur echipament de protecţie este costumul
termorefractor. Destul de efective sunt plasa metalică protectoare
cu stropire şi ecranul din plexiglas pe cască. Dintre alte
echipamente de protecţie de radiaţia termică se utilizează perdeaua
de apă, ecranul din asbest şi placaj, instalate pe pământ; haine de
vată fiind stropite de şeful de ţeavă cu apă pulverizată şi altele.
La stabilirea poziţiilor ţevilor se prevede stropirea şefilor de
ţeavă şi se indică graniţele unde se va amplasa efectivul în cazul
formării vârtejurilor de aer încălzit ori trombe de foc.
O deosebită atenţie se acordă securităţii efectivului în timpul
activităţi la înălţime, noaptea şi iarna. În timpul lucrărilor pe
acoperişuri şi pe planşee în interiorul încăperilor se urmăreşte
starea construcţiilor portante. La apariţia pericolului de prăbuşire
efectivul se retrage într-un loc inofensiv.
În timpul lucrărilor pe acoperişuri, îndeosebi boţite,
pompierii, scările manuale de incendiu, scările speciale şi altele se
leagă cu funii. Pe acoperiş se deplasează atent, ţinându-se de
creastă, mai ales iarna, când acoperişul este acoperit cu gheaţă. În
locuri periculoase nu se admite aglomerarea.
Practic, la fiecare incendiu apare necesitatea de a descoperi
şi a demonta construcţiile. Lucrările date se complică în prezenţa
fumului, a gazelor toxice, posibilitatea surpării şi prăbuşirii, factori
care necesită de la executanţi respectarea măsurilor de precauţie.
La descoperirea şi demontarea construcţiilor, cât şi la
curăţarea locului incendiului, nu se recomandă aruncarea
elementelor construcţiilor şi a sfărâmăturilor.
În caz de asemenea necesităţi, se urmăreşte ca în locurile
prevăzute pentru aruncare să nu să afle persoane şi unităţi tehnice.
Locul unde se aruncă elementele construcţiilor se păzeşte. Reţeaua
electrică, aflată în apropierea acoperişului se deconectează.

178
 În timpul descoperirii şi demontării construcţiilor fiecare
urmăreşte starea lor fără a admite diminuarea rezistenţei şi
prăbuşirea lor. Demontarea construcţiilor în încăperi nu poate
influenţa acţiunile altor formaţiuni. Dacă în încăpere sunt
comunicaţii şi instalaţii de gaze termice, electrice şi de altă natură,
deteriorarea cărora poate crea pericol pentru viaţa şi sănătatea
celor care acţionează, cât şi în încăperi cu pericol de incendiu şi de
incendiu-explozie, în primul rând, totul se deconectează ori se
îngrădeşte de deteriorare.
Utilizarea instrumentului mecanizat la incendiu sporeşte
productivitatea muncii, dar în acelaşi timp creşte pericolul de
traumatizare a celor antrenaţi. Numai respectarea strictă a
cerinţelor de securitate la lucrările cu instrumentele mecanizate ori
pneumatice va putea exclude accidentarea efectivului. Până la
utilizare se verifică starea tehnică a tuturor mecanismelor. La
tăierea metalului se protejează ochii de scântei şi aşchii, cât şi
părţile descoperite ale corpului.
Deplasarea pe scările de incendiu se admite cu mare atenţie.
Până la utilizare ţevile de pe scările de incendiu şi liniile de
furtunuri se consolidează minuţios. Noaptea se iluminează
direcţiile de deplasare a efectivului şi de evacuare a sinistraţilor şi
bunurilor materiale, sectoarele de stingere şi sursele de apă şi
zonele de descoperire a construcţiilor. Se instalează posturi de
securitate. Pe sectoarele de stingere şi logistică se asigură legătura
fiabilă pentru informare referitor la situaţia în condiţii de
vizibilitatea redusă.
Iarna conducătorul stingerii incendiului şi tot corpul de
comandă asigură condiţii inofensive pentru activitatea la frig: se
organizează schimbul echipelor la timp, se creează condiţii pentru
încălzire şi acordare a ajutorului medical. La incendii îndelungate
se organizează alimentaţia caldă şi schimbarea vestimentaţiei de
lucru.
Pe vânt puternic cei care urmăresc situaţia din jur, iau măsuri
nu numai de prevenire a apariţiei noilor focare de incendiu, dar şi
pentru protecţia efectivului de înconjurare cu foc şi de construcţii
care se prăbuşesc.
179
 La arderea produselor petroliere şi altor lichide în
rezervoarele supraterestre cu tendinţa de aruncare, efectivul se
amplasează ţinând cont de direcţia scurgerii lichidului şi formarea
zonei inundate cu fum. Nu se recomandă a instala autopompe pe
râu, pârâu şi în gropi mai jos pe cursul lor.
Tot efectivul formaţiunilor şi personalul obiectului,
neantrenaţi în stingerea incendiului, se evacuează în afara zonei
periculoase cu informarea referitor la semnalul de pericol şi
direcţiile de ieşire din zona periculoasă.
Cel mai mare pericol la incendiu prezintă fierberea şi
aruncarea produselor petroliere. Sunt cunoscute situaţii când zeci
de tone de produse petroliere au fost aruncate la distanţe mari de
focarul de ardere. În asemenea cazuri este necesară determinarea la
timp şi prevenirea aruncării ori fierberii produselor petroliere.
Începutul aruncării este însoţit de un zgomot puternic, provocat de
fierberea intensivă a lichidului şi deformarea pereţilor metalici ai
recipientului.
Timpul orientativ de începere a aruncării se determină prin
formula:
( H h) / (va vl ), h ,

unde: H – nivelul lichidului în recipient, m;

h – grosimea stratului pernei de apă, m;
va – viteza de reducere a nivelului lichidului, m/h;
vl – viteza de încălzire a lichidului, m/h.

Exemplu: nivelul lichidului în recipient se află la înălţimea

H=3 m, grosimea stratului pernei de apă h=0,6 m, viteza de
reducere a nivelului lichidului va=0,3 m/h (la viteza vântului 80
m/s) şi viteza încălzirii lichidului vl= 0,25 m/h. Atunci timpul
iniţierii aruncării posibile este:

180
 Petrolul brut nedeshidratat, aproximativ după o oră de la
începutul incendiului, poate fierbe cu scurgere peste peretele
recipientului dacă înălţimea liberă a peretelui recipientului este de
1,5 m.
Indicii principali ai iniţierii aruncării sunt vibraţia pereţilor
recipientului însoţită de un zgomot puternic, creşterea luminozităţii
şi a dimensiunilor făcliei. Pentru prevenirea aruncării, apa din
partea inferioară a recipientului se scurge. În prezent, măsuri
efective de prevenire a scurgerii nu sunt elaborate. De aceea, o
mare însemnătate are operativitatea stingerii acestor incendii.
Pentru urmărirea făcliei în recipient se numesc persoane din
corpul de comandă.
La incendii, în recipiente din beton armat, un mare pericol
pentru şefii de ţeavă, implicaţi la răcirea armăturii, poate prezenta
prăbuşirea plăcilor acoperişului şi a pereţilor recipientului. Din
această cauză nu se admite apropierea şefilor de ţeavă de
recipiente, dar este necesară supravegherea permanentă a stării
acoperişului. Este interzisă ridicarea şi aflarea efectivului pe
acoperişurile recipientelor din beton armat.
Stingerea incendiilor în farmacii, laboratoare, depozite cu
reactive chimice şi altele se organizează cu mare atenţie fără a
admite deteriorarea veselei şi a aparaturii de sticlă.
La incendii în clădiri cu izolaţie termică şi căptuşeală din
materiale sintetice (polesterol, penopoliuretan şi altele) trebuie să
se ţină cont că ele la descompunere degajă gaze toxice.
Exemplu: la arderea 1 kg de penopoliuretan în mediul
înconjurător se elimină 0,003 mg de cianură de hidrogen şi 0,223
mg de toluilendiizoţianat, concentraţia maximă admisă a cărora în
aerul înconjurător corespunzător este 0,3 mg/m3 şi 5 mg/m3.
Eliminarea acestor gaze toxice se prelungeşte şi după lichidarea
arderii acestor materiale.
După stingerea incendiului cu vapori şi gaze nocive
vestimentaţia de lucru se degazează, efectivul formaţiunii se
tratează sanitar, echipamentul tehnic se spală minuţios, apoi se
aranjează în autospeciale.

181
 La lucrările pe stive din material lemnos efectivul se asigură
cu funii. În cazul pericolului de formare a curenţilor convectivi
puternici ori vânt mare, pentru efectiv se amenajează poziţii de
rezervă. Este interzis a trimite pompieri în partea superioară ori la
temelia stivei fără a se încredinţa în rezistenţa ei. Deplasarea pe
partea superioară a stivei se permite pe podina din scânduri.
Este interzisă deplasarea prin zonele de ardere în cazurile
incendiilor de lizieră în pădure.
În cazurile incendiilor de proporţie de pădure, un mare
pericol se creează la schimbarea bruscă a direcţiei vântului,
creşterea vitezei răspândirii focului, aruncarea scânteilor peste
sectoarele unde acţionează pompierii şi formarea în spate a noilor
focare de ardere, care pot provoca pierderea reperului de orientare
şi crearea capcanelor de foc. Anticipat efectivul se informează
despre sursele de apă, locurile unde se poate adăposti la necesitate.
În calitate de reper se folosesc liniile de furtunuri.
La stingerea incendiilor se deconectează conductorii
electrici. Această operaţie o îndeplineşte un pompier cu mare
experienţă. Deconectarea reţelei prin tăiere cu foarfece speciale a
conductorilor se admite când alte modalităţi (întrerupător cu
pârghie, declanşator) nu sunt posibile, iar tensiunea curentului în
reţea nu depăşeşte 220V. Fără a se clarifica dacă conductorul este
deconectat, se consideră că el se află sub acţiunea curentului
electric.
Pompierul care deconectează reţeaua este obligat să încalţe
cizme de cauciuc, să folosească mănuşi dielectrice, iar dacă tăierea
se efectuează pe pământ, se aşterne un covoraş dielectric. La
tăierea conductorilor pe stâlpi ori la înălţime persoana trebuie să se
afle pe un suport stabil ori pe scară. Fiecare conductor se taie
separat astfel încât capetele sub tensiune să nu contacteze cu
pământul. Lucrul se îndeplineşte numai în vestimentaţie uscată şi
cu mâini uscate.
Până la deconectarea conductorilor electrici, în locul unde
este posibilă căderea lor, se exclude prezenţa persoanelor.
Deconectarea se efectuează în prezenţa şefilor gărzii ori a altei
persoane mai superioară.
182
 La etapa finală de stingere a incendiului acţiunile se
simplifică şi, în majoritatea cazurilor, în perioada dată respectarea
cerinţelor de securitatea este la un nivel mai jos. Pentru a preveni
traumatismele, conducătorul stingerii incendiului este obligat să
intensifice supravegherea efectivului şi să sporească exigenţa la
lucrările executate.
Până la plecare se verifică minuţios tot inventarul utilizat, se
curăţă şi se instalează la locurile respective în autospeciale. Aceste
cerinţe simple deseori nu se respectă, ceea ce poate provoca
pierderi materiale ori traumatizarea personalului. De aceea, fiecare
şef al formaţiunii este obligat să urmărească aranjarea şi
consolidarea instalaţiilor de stingere până la plecarea în unitate.
Acordând atenţie subalternilor pentru a asigura sănătatea şi
viaţa lor, fiecare conducător este obligat să asigure respectarea
cerinţelor de securitate în toate etapele acţiunilor de luptă la
stingerea incendiului.

183
 12. Programa pregătirii tactice a efectivului
unităţilor de pompieri
Scopul pregătirii tactice a efectivului formaţiunilor de
pompieri prevede sporirea şi perfecţionarea competenţei tactice şi
a deprinderilor practice a întregului efectiv privind acţiunile rapide
şi bine organizate de stingere a incendiilor în condiţii dificile.

Tema 1. Noţiuni privind arderea substanţelor şi procesul de

dezvoltare a incendiului
Procesul de ardere. Condiţiile de apariţie şi întrerupere a lui.
Componenţa substanţelor inflamabile. Degajarea căldurii în
procesul de ardere. Substanţele care ard cu flacără şi fără flacără.
Fumul ca produs al arderii incomplete a substanţei.
Noţiuni privind autoinflamarea şi autoaprinderea.
Autoaprinderea produselor vegetale, a substanţelor chimice.
Noţiuni de temperatură de inflamare şi aprindere a lichidelor
inflamabile. Condiţiile de aprindere a lichidelor inflamabile.
Particularităţile arderii produselor petroliere.
Noţiuni generale privind procesele care au loc în lemn la
încălzire cu flacără. Dependenţa vitezei de propagare a flăcării pe
suprafaţa lemnului de fracţionarea lui, umiditate, temperatură,
aflux de aer şi apă.
Noţiuni generale privind procesele la arderea maselor
plastice şi materialelor sintetice. Toxicitatea produselor arderii.
Exploziile. Noţiuni privind particularităţile explozive ale
amestecurilor cu aer a gazelor, vaporilor şi prafurilor inflamabile.
Condiţiile care determină caracterul şi viteza dezvoltării
incendiului:
- particularităţile şi starea substanţelor inflamabile, ale
elementelor de construcţie;
- condiţiile schimbului de gaze şi transferului de căldură;
- specificul situaţiei meteorologice
Metoda de petrecere: lecţia teoretică.

184
 Tema 2. Procedeele de întrerupere a arderii şi substanţele
stingătoare
Procedeele de întrerupere a arderii: răcirea substanţei
inflamabile, reducerea concentraţiei gazelor inflamabile, a
vaporilor, prafurilor, ori a oxigenului în aer. Izolarea sau ecranarea
substanţei inflamabile.
Substanţele stingătoare: rolul lor în întreruperea arderii şi
cerinţele faţă de ele. Apa ca substanţă stingătoare principală şi
însuşirile stingătoare ale ei. Apa dispersată şi acţiunea ei
stingătoare la stingerea incendiilor şi aprinderilor. Sporirea
proprietăţilor stingătoare ale apei la folosirea umectanţilor.
Caracteristica umectanţilor şi folosirea lor la stingerea incendiilor.
Folosirea azotului, a dioxidului de carbon, a aburului de apă la
stingerea incendiilor. Spuma chimică, aero-mecanică, proprietăţile
stingătoare ale lor, condiţiile de folosire şi modalităţile de lansare.
Particularităţile stingerii incendiilor cu spume.
Compoziţiile de dioxid de carbon şi bromură de etilen,
proprietăţile şi utilizarea lor. Compoziţiile stingătoare cu pulbere,
procedeele de utilizare a lor.
Metoda de petrecere: lecţia teoretică şi practică.

Tema 3. Bazele organizării stingerii incendiilor

Condiţiile de asigurare a stingerii incendiilor. Noţiuni
privind serviciul de pompieri. Orarul deplasării unităţilor la
incendiu. Planul antrenării forţelor şi mijloacelor la stingerea
incendiilor în localităţile rurale. Interacţiunea unităţilor de
pompieri a oraşului (raionului) şi a obiectivelor economice cu
echipe benevole de pompieri şi alte formaţiuni la incendii.
Interacţiunea unităţilor de pompieri cu poliţia, serviciile orăşeneşti
şi speciale (de alimentare cu apă, căldură, energie electrică,
medicală ş.a.) la incendii.
Antrenarea la stingerea incendiilor a autocisternelor pentru
carburanţi, de împrăştiere a mustului de bălegar, de stropit, a
ascensoarelor cotite şi altele.

185
 Familiarizarea cu actele informative şi operative ale
unităţilor de pompieri. Destinaţia şi conţinutul planurilor şi fişelor
operative de stingere a incendiilor cu modalitatea de utilizare a lor.
Conducerea stingerii incendiilor cu o singură echipă, gardă
de intervenţie şi mai multe echipe de intervenţie, gărzi de
intervenţie. Organizarea stingerii incendiilor.
Conducătorul stingerii incendiului, responsabilitatea privind
stingerea incendiului şi activitatea personalului, drepturile
conducătorului stingerii incendiului.
Noţiuni generale privind organizarea şi activitatea statului
major la stingerea incendiului. Statul major la stingerea incendiului
la obiectivele economice şi funcţiile lui.
Poziţii de luptă şi sectoare de stingere a incendiilor. Noţiuni
privind direcţia decisivă la incendiu.
Organizarea transmisiunilor la incendiu. Transmiterea
informaţiei în unitatea de pompieri, centrul automatizat de dirijare
operativă referitor la situaţia la incendiu. Chemarea ajutorului
necesar prin apel suplimentar. Organizarea întâlnirii formaţiunilor
sosite prin apelul suplimentar.
Măsurile de lansare neîntreruptă a apei şi spumei la locul
incendiului.
Metodă de petrecere: lecţia teoretică şi lucrările practice.

Tema 4. Utilizarea unităţilor tehnice la stingerea incendiilor

Posibilităţile tactice ale automobilelor de bază şi speciale ale
unităţii de pompieri. Condiţiile de folosire a autocisternelor, a
automobilului cu pompă şi furtunuri, autopompei (motopompei) şi
automobilelor speciale la stingerea incendiilor. Rolul autocisternei
la instalarea primei ţevi. Cazurile amplasării autocisternei la sursa
de apă până la terminarea rezervei de apă. Folosirea autocisternei
ca recipient intermediar în cazul lansării apei prin pompare în
trepte. Posibilităţile tactice ale automobilelor cu pompă şi furtunuri
şi ale staţiilor de pompare. Interacţiunea echipei automobilelor cu
pompă şi furtunuri (autopompei) cu autocisternă la instalarea
186
ţevilor pe poziţiile iniţiale. Oportunitatea activităţii a două echipe
prin instalarea ţevilor la autospeciala aflată în apropiere de
incendiu de sursa de apă şi scopurile obţinute.
Determinarea celor mai raţionale procedee şi căi de instalare
a liniilor de furtunuri în dependenţă de depărtare, sursa de apă şi
cantitatea ultimei în sursă. Oportunitatea lansării apei prin pompe
în serie, prin una ori două linii de furtunuri, printr-un rezervor
intermediar sau prin racordare nemijlocită la ajutajul de aspiraţie al
pompei.
Determinarea diametrului, duzelor de refulare şi ordinea de
utilizare a jeturilor de apă (compacte, pulverizate), a spumei şi
umectanţilor în dependenţă de locul şi dimensiunile incendiului,
particularităţile materialelor inflamabile. Necesitatea de asigurare a
unei rezerve de linii de furtunuri pe poziţiile şefilor de ţeavă şi de
întărire a liniilor cu reşouri de stopare a furtunurilor la înălţime.
Reducerea numărului ţevilor în acţiune la insuficienţa de apă.
Amplasarea scărilor în dependenţă de locul şi dimensiunile
incendiului, viteza de răspândire a focului şi prezenţa linilor
electrice aeriene. Utilizarea instalaţiilor speciale ale
autospecialelor la stingerea incendiilor. Folosirea mijloacelor
primare şi staţionare de stingere situate la locul incendiului.
Metoda de petrecere: lecţia teoretică şi lucrările practice.

Tema 5. Recunoaşterea la incendiu

Scopul şi sarcinile recunoaşterii. Aprecierea situaţiei la
incendiu după manifestările exterioare. Organizarea şi petrecerea
recunoaşterii: componenţa grupurilor de recunoaştere, dotarea lor
cu echipament special. Stabilirea căilor de deplasare la
recunoaştere. Determinarea situaţiei la incendiu (ce arde, unde
arde, care este pericolul şi altele). Comunicarea privind mersul
recunoaşterii.
Modalităţile de petrecere a recunoaşterii. Luarea măsurilor
de salvare a persoanelor aflate în primejdie. Particularităţile
recunoaşterii în clădiri aglomerate cu persoane, multietajate şi
altele. Utilizarea primei ţevi la detectarea incendiului.

187
 Determinarea dimensiunilor incendiului, a căilor de
răspândire a lui. Calcularea forţelor şi mijloacelor pentru stingerea
incendiului în cadrul recunoaşterii. Informaţia în unitatea de
pompieri, centrul automatizat de dirijare operativă referitor la
rezultatele recunoaşterii. Continuitatea petrecerii recunoaşterii în
procesul stingerii incendiului. Depistarea cauzelor incendiului pe
parcursul recunoaşterii.
Metoda de petrecere: lecţia teoretică şi lecţia practică.

Tema 6. Salvarea persoanelor la incendiu

Salvarea persoanelor la incendiu – sarcina principală a
fiecărui pompier şi comandant. Exemple de activitate cu jertfire de
sine a pompierilor la salvarea persoanelor. Persoanele cu distincţii
de stat pentru activităţi de salvare la incendiu.
Obligaţiile conducătorului stingerii incendiului la
organizarea lucrărilor de salvare. Determinarea căilor de evacuare
mai scurte şi mai inofensive. Siguranţa lucrărilor de salvare prin
instalarea ţevilor pe căile de evacuare.
Consecutivitatea lucrărilor de salvare în funcţie de pericolul
creat. Ordinea şi modalităţile de căutare a persoanelor în încăperile
inundate cu fum şi de salvare a lor. Securitatea lucrărilor de salvare
cu ajutorul scărilor, a funiilor de salvare. Măsurile de prevenire a
panicii. Apel la serviciul medical de salvare şi acordarea de către
personalul pompieresc a primului ajutor paramedical.
Metoda de petrecere: lecţia teoretică şi lucrările practice.

Tema 7. Analiza incendiilor în zona de deservire

Caracteristica tehnico-operativă a obiectivelor. Condiţiile de
apariţie şi dezvoltare a incendiilor. Descoperirea incendiului şi
comunicarea despre el la serviciul de pompieri. Situaţia la incendiu
la sosirea gărzii de serviciu. Decizia luată de către conducătorul
stingerii incendiului şi acţiunile efectivului gărzii.
Analiza procedeelor şi proceselor de stingere a incendiului şi
de utilizare a unităţilor tehnice la stingerea lui. Măsurile de
corectare a neajunsurilor în acţiunile pompierilor.
Metoda de petrecere: lecţia teoretică.
188
 Tema 8. Stingerea incendiilor în instituţiile preşcolare, şcolare,
spitale şi teatre
Particularităţile sistematizării încăperilor (creşelor,
grădiniţelor de copii, a şcolilor, caselor de odihnă, a cluburilor,
cinema, teatrelor şi altele). Prezenţa în instituţiile date a copiilor,
bolnavilor şi aglomerarea persoanelor. Sarcinile şi particularităţile
recunoaşterii, necesitatea executării unui volum mai mare de
lucrări şi mai complicate la salvarea şi evacuarea persoanelor.
Măsurile de prevenire a panicii, implicarea personalului
instituţiilor date în operaţiile de evacuare, control detaliat al tuturor
încăperilor, mai cu seamă în cele inundate cu fum, în timpul
lucrărilor de salvare. Particularităţile căutării copiilor la incendiu
în instituţiile preşcolare.
Prezenţa în instituţiile curative şi teatrale a substanţelor
inflamabile şi a materialelor uşor inflamabile (în farmacii, depozite
de medicamente, decoraţii şi altele). Modalităţile de protecţie de
foc şi apă abundent turnată.
Specificul dezvoltării incendiilor în teatre, amplasarea ţevilor
în funcţie de apariţie a focarului incendiului, utilizarea mijloacelor
staţionare de protecţie şi stingere, folosirea gurilor de fum.
Siguranţa lucrărilor la stingerea incendiilor în instituţiile teatrale şi
spitale.
Metoda de petrecere: lecţia teoretică şi lucrările practice.

Tema 9. Stingerea produselor petroliere şi a rezervoarelor cu

produse petroliere incendiate
Caracteristica depozitelor de produse petroliere. Noţiuni
privind calcularea forţelor şi a mijloacelor necesare pentru
stingere. Răcirea rezervoarelor în flăcări şi rezervoarelor vecine.
Pregătirea atacului cu spumă. Măsurile de prevenire a scurgerii
petrolului şi produselor petroliere din rezervoarele defectate în
direcţia clădirilor locative şi industriale.
Începutul fierberii şi erupţia produselor petroliere. Măsurile
de avertizare. Modalitatea de semnalizare pentru ieşirea
189
personalului din zona erupţiei posibile. Concentrarea numărului
necesar de forţe şi mijloace pentru efectuarea atacului cu spumă.
Ordinea de lansare a semnalului la organizarea atacului cu spumă.
Stingerea produselor petroliere cu spumă multiplicată medie.
Modalităţile de lansare a ei în zona arderii. Utilizarea mijloacelor
staţionare şi semistaţionare de stingere. Specificul stingerii
incendiului în rezervoarele cu gaze lichefiate, acetonă, alcool.
Particularităţile stingerii incendiilor în rezervoarele terestre ori
subterane din beton armat.
Metoda petrecerii: lecţia teoretică şi lucrările practice.

Tema 10. Stingerea incendiilor în subsoluri

Specificul dezvoltării incendiilor în subsoluri: posibilitatea
răspândirii focului la etaje, inundarea cu fum a caselor scărilor,
apariţia temperaturii înalte, pericolul pentru persoanele aflate la
etaje.
Specificul recunoaşterii: complexitatea planificării
subsolurilor, limitarea intrărilor şi a golurilor ferestrelor. Obţinerea
informaţiei de la persoanele informate referitor la numărul
golurilor, sistemelor de ventilaţie, planificare, caracterul
materialelor depozitate în subsoluri. Determinarea căilor de salvare
a persoanelor şi evacuare a bunurilor materiale. Determinarea
focarului incendiului şi a căilor de lansare a liniilor de furtunuri.
Concentrarea forţelor şi mijloacelor pe direcţia decisivă: instalarea
concomitentă a ţevilor în subsol şi pentru protecţia încăperilor
adiacente şi situate mai sus.
Acţiunile conducătorului stingerii incendiilor în cazul
pericolului de prăbuşire a planşeului subsolului şi la răspândirea
focului prin canalele de ventilaţie.
Specificul acţiunilor efectivului echipelor la stingerea
incendiului în subsoluri. Tactica utilizării spumei aeromecanice la
stingerea incendiilor în subsoluri şi a aspiratoarelor de fum pentru
evacuarea fumului. Măsurile de securitate la stingerea incendiilor
în subsoluri.
Metoda petrecerii: lecţia teoretică şi lucrări practice.

190
 Tema 11. Stingerea incendiilor în încăperi cu instalaţii de
tensiune înaltă
Caracteristica succintă a echipamentelor şi încăperilor la
obiectivele cu instalaţii electrice şi utilaj de tensiune înaltă. Staţiile
electrice: halele maşinilor, instalaţiile de transformare şi
distribuţie, încăperile halelor maşinilor, posturile de comandă şi
altele. Protecţia antiincendiu a încăperilor şi instalaţiilor.
Substanţele şi instalaţiile electrice de distribuţie ale întreprinderilor
industriale şi oraşelor.
Specificul general de dezvoltare a incendiilor la apariţia lor
în generatoare, instalaţiile de transformare şi distribuţie, în
încăperile halelor maşinilor, în tunelele şi galeriile de cabluri.
Calcularea necesarului de forţe şi mijloace. Utilizarea
echipamentelor staţionare de protecţie şi stingere, a dispozitivelor
de legare la pământ a autospecialelor şi instalaţiilor de stingere a
incendiilor.
Problemele de interacţiune a conducătorului stingerii
incendiului cu administraţia şi serviciile obiectivului la lichidarea
incendiilor. Modalitatea eliberării permisiunii pentru stingerea
incendiilor.
Procedeele şi modalităţile principale de stingere a incendiilor
la ardere în generatoare, încăperile pentru cabluri, instalaţiile de
transformare şi distribuţie. Tehnica de securitate la stingerea
incendiilor în încăperi cu instalaţii electrice de tensiune înaltă.
Metoda de petrecere: lecţia teoretică şi lucrările practice.

Tema 12. Aspectele stingerii incendiilor la insuficienţa de apă

Aspectele stingerii incendiilor la insuficienţa de apă,
abundenţă de fum, vânt puternic, ger, pe timp de noapte, în condiţii
de ceaţă densă şi ploaie abundentă. Particularităţile stingerii
incendiilor la înălţimi mari.
Metoda de petrecere: lecţia teoretică şi lucrările practice.

191
 Tema 13. Stingerea incendiilor la diferite obiecte
Examinarea aspectelor tactico-operative ale încăperilor,
edificiilor şi instalaţiilor la diverse obiecte. Pericolul de incendiu
şi aspectele dezvoltării incendiilor la aceste obiecte.
Particularităţile petrecerii recunoaşterii şi a utilizării
instalaţiilor de stingere. Alegerea substanţelor stingătoare. Tactica
stingerii incendiilor. Măsuri de securitate la stingerea incendiilor.
Lista aproximativă a temelor privind tactica la incendiu cu
rezolvarea problemelor tactice la incendii pe teren:
- stingerea incendiilor la etajele clădirilor;
- stingerea incendiilor în mansarde;
- stingerea incendiilor în subsoluri;
- stingerea incendiilor în clădiri fără luminătoare;
- stingerea incendiilor pe planşeuri inflamabile de mare
suprafaţă;
- stingerea incendiilor în clădirile în construcţie;
- stingerea incendiilor în instituţiile preşcolare şi spitale;
- stingerea incendiilor în săli de cinema, teatrale;
- stingerea incendiilor în muzee, biblioteci, la expoziţii, săli
de calcul, birouri de proiectare şi altele;
- stingerea incendiilor la întreprinderile industriei textile;
- stingerea incendiilor în elevatoare şi mori;
- stingerea incendiilor în frigidere;
- stingerea incendiilor la întreprinderile de prelucrare a
lemnului, în depozitele de lemn;
- stingerea incendiilor la obiectele unde se păstrează
substanţe toxice;
- stingerea incendiilor la depozitele de produse petroliere şi
gaze inflamabile;
- stingerea incendiilor în încăperile de comerţ şi în depozitele
lor;
- stingerea materialelor rulante incendiate în transportul
feroviar;

192
 - stingerea incendiilor în avioane şi elicoptere, pe
aerodromuri şi în angare;
- stingerea incendiilor în localităţile rurale;
- stingerea incendiilor în pădure.
Metoda de petrecere: lecţii teoretice şi lucrări practice.

Tema 14. Studierea tactico-operativă a obiectivelor, clădirilor şi

instalaţiilor
Studierea aspectelor tactico-operative ale obiectivelor,
clădirilor şi instalaţiilor principale în zona de supraveghere a
unităţii de pompieri. Studierea aspectelor de sistematizare spaţială
a clădirilor şi instalaţiilor, a pericolului de incendiu a unor secţii,
sectoare şi a întreprinderii în întregime. Dimensiunile şi căile
posibile de extindere a incendiului. Starea alimentării cu apă, a
comunicaţiilor şi drumurilor.
Rezolvarea problemelor tactice de stingere a incendiilor la
diverse sectoare ale obiectivului. Utilizarea planurilor şi fişelor
operative în cadrul studierii tactico-operative a obiectivelor.

Indicaţii metodice la temele propuse

Instruirea tactică la incendiu se recomandă a fi petrecută prin
rezolvarea problemelor la obiectele zonei de supraveghere.
Conducătorii unităţilor de pompieri determină personal durata
instruirii la fiecare temă cu stabilirea consecutivităţii studierii lor
în legătură cu condiţiile locale. Pentru fiecare temă privind tactica
la incendiu trebuie prevăzute 2 ore.
Instruirea tactică la incendiu cu gărzile de intervenţie se
petrece de către şefii unităţilor de pompieri ori locţiitorii lor. În
calitate de conducător de stingere a incendiului este numit şeful
gărzii de intervenţie. La temele 1-6 instruirea poate fi încredinţată
şefilor gărzilor de intervenţie.
La studierea temelor 1 şi 2 moderatorul trebuie să explice
simplu şi clar principiul arderii, dezvoltării incendiului, întreruperii
arderii, să enumere amănunţit substanţele stingătoare,
caracteristicile şi proprietăţile lor.

193
 Explicarea materialului la tema 5 se iniţiază cu cerinţele
principale expuse în Regulamentul de serviciu al pompierilor şi
salvatorilor. Apoi se demonstrează practic celor instruiţi ordinea
petrecerii recunoaşterii în diferite încăperi. În continuare,
moderatorul stabileşte şi expune sarcina concretă de recunoaştere
pentru fiecare audient. După o mică pregătire, fiecare participant la
instruire expune viziunea sa la recunoaştere, iar ceilalţi ascultă. În
cazul acţiunilor incorecte, moderatorul corectează erorile admise
prin indicarea celor corecte.
Instruirea la tema 14 trebuie petrecută practic la obiective. O
deosebită atenţie se acordă însuşirii clare a specificului tactico-
operativ al obiectivului dat şi acţiunile concrete la stingerea
incendiului posibil.
În cadrul instruirii la temele 2-14 atenţia principală trebuie să
fie orientată ca audienţii să aprecieze corect din punct de vedere
tactic situaţia la incendiu după factorul exterior al lui, să petreacă
competent recunoaşterea, să determine direcţia decisivă, poziţiile
şefilor de ţeavă, cât şi capacităţile conducătorilor stingerii
incendiilor de a organiza activitatea efectivului la salvarea
persoanelor, stingerea incendiilor, demontarea construcţiilor şi
evacuarea bunurilor.
Toate temele (cu excepţia temelor 1 şi 7) se studiază în
forma următoare:
- moderatorul explică bazele teoretice generale, expune
conţinutul temei (ori a unui compartiment) fără referire la un
obiectiv concret;
- garda de intervenţie (echipa) se deplasează la obiectivul
prevăzut conform orarului aplicaţiilor;
- moderatorul prezintă caracteristica generală a obiectivului,
expune sistematizarea lui, alimentarea cu apă, particularităţile
tactico-operative ale clădirilor (încăperilor), specificul proceselor
tehnologice, materialele depozitate şi altele;
- moderatorul nemijlocit sau altă persoană instruită special
modelează situaţia la incendiu şi organizează cu garda de
intervenţie (echipa) rezolvarea problemei tactice la incendiu;
- nemijlocit la obiectiv, după retragerea forţelor şi
mijloacelor, se efectuează analiza activităţilor.

194
 La decizia moderatorului, după aplicaţiile tactice la incendiu
urmează o informaţie amplă referitor la obiectivul dat. Aplicaţiile
repetate privind instruirea tactică la acelaşi obiect se recomandă a
fi începute cu rezolvarea problemei tactice.
Fiecare aplicaţie tactică şi, în particular, rezolvarea
problemelor tactice la incendiu pe teren, trebuie pregătită
fundamental de către moderator. Moderatorul studiază articolele
corespunzătoare ale Regulamentul de serviciu al pompierilor şi
salvatorilor, literatura prevăzută şi obiectivul unde se prevede
petrecerea aplicaţiei de rezolvare a problemei tactice la incendiu.
La obiectiv moderatorul determină:
- locului incendiului şi situaţia la sosirea echipelor, căile
posibile de răspândire a focului;
- posibilitatea utilizării mijloacelor primare şi staţionare de
stingere;
- amplasarea forţelor şi mijloacelor din dotare, necesitatea
apelării la ajutor suplimentar;
- enumerarea lucrărilor de salvare, de evacuare şi protecţie a
bunurilor materiale de apa utilizată;
- locurile şi modalităţile de descoperire şi demontare a
construcţiilor;
- dezvoltarea posibilă a incendiului, ţinând cont de
mijloacele introduse ori de lipsa lor în una sau altă direcţie;
- modalităţile şi mijloacele de imitare şi altele.
Pentru fiecare aplicaţie tactică la incendiu se perfectează un
plan-conspect care conţine:
- întrebările ce trebuie studiate în auditoriu şi pe teren;
- elaborarea problemei tactice la incendiu.
Conţinutul aplicaţiei se indică pe o foaie despărţită pe
verticală. În partea stângă se expune situaţia la incendiul imitat
după indicii exteriori, apoi situaţia concretă şi deplină în interiorul
clădirii (instalaţie şi altele), care trebuie clarificată pe parcursul
recunoaşterii. În partea dreaptă se dă rezolvarea aproximativă a
situaţiei conform situaţiei prevăzute.
Rezolvarea problemelor tactice la incendiu cu garda de
intervenţie, fiind o componentă integrată a fiecărei aplicaţii tactice
195
la incendiu, are scopul de a verifica şi a aprofunda cunoştinţele
teoretice şi aptitudinile practice la utilizarea instalaţiilor de
stingere, buna şi precisa organizare la executarea funcţiilor de
luptă obţinute de către efectivul gărzii de intervenţie.
Rezolvarea problemelor tactice la incendiu prevede
necesitatea dezvoltării gândirii tactice a conducătorului stingerii
incendiului, capacitatea lui de a efectua rapid şi corect
recunoaşterea, de a clarifica şi aprecia situaţia, de a utiliza raţional
forţele şi mijloacele din dotare. De aceea, locul petrecerii aplicaţiei
şi situaţia la incendiu, indiferent de dimensiunile lui, trebuie să
conţină un plan tactic concret, care pentru aprecierea situaţiei
obligă pe conducătorul stingerii incendiului să efectueze
recunoaşterea amănunţită şi corectă, să respecte cerinţele
Regulamentul de serviciu al pompierilor şi salvatorilor în
dependenţă de situaţia la incendiu.
Pe parcursul instruirii şefii sunt obligaţi să verifice
corectitudinea executării lucrărilor de către pompieri, să
urmărească cum aplică în practică cunoştinţele teoretice obţinute
efectivul gărzii de intervenţie.
Aplicaţiile privind rezolvarea problemelor tactice la incendiu
cu garda de intervenţie se recomandă a fi petrecute în timp rapid,
aproximativ ca şi în condiţiile reale de activitate la incendiu.
Rezolvarea problemei se iniţiază, de regulă, cu expunerea
situaţiei după indicii exteriori. Dacă situaţia la incendiu este
imitată corect şi în deplină măsură, atunci moderatorul, pe
parcursul recunoaşterii, îl completează pe conducătorul stingerii
incendiului numai în momentele în care nu a fost posibil să expună
materialul prin mijloace de intervenţie (prezenţa mirosului şi
sunetelor caracteristice, schimbarea culorilor, deteriorarea
construcţiilor şi altele).
Dacă este imposibilă imitaţia, moderatorul expune oral
situaţia la incendiu pentru conducătorul stingerii incendiului şi
audienţi. În toate cazurile situaţia se anunţă cu voce tare, scurt şi
clar, fără date care dezvăluie ori conţin în sine rezolvări gata (unde
se direcţionează focul, cine se află în pericol, care este suprafaţa
incendiului şi altele).
196
 Este interzis a transmite conducătorului stingerii incendiului
situaţia, care nu este posibil a fi determinată, aflându-se în locul
respectiv, de a se implica în acţiunile lui, a cere raporturi, explicaţii
şi altele.
Nu se admite a prevedea în elaborare şi a obliga pe
conducătorul stingerii incendiului în cadrul aplicaţiilor luarea
deciziilor definitive la amplasarea ţevilor până când acesta nu va
clarifica situaţia la incendiu ori a obţine în acest scop date
suficiente.
În cazul când conducătorul stingerii incendiului a efectuat
deplin recunoaşterea, a determinat corect situaţia şi a folosit forţele
şi mijloacele, iar efectivul gărzii de intervenţie (echipei) a activat
rapid, bine organizat şi corect, aplicaţia se termină.
Moderatorul este obligat să agraveze situaţia la incendiu
dacă:
- lichidarea incendiului necesită forţe şi mijloace
suplimentare, iar conducătorul stingerii incendiului nu le-a apelat;
- la sfârşitul recunoaşterii pe una ori mai multe direcţii de
răspândire a focului, forţele şi mijloacele vor lipsi sau vor fi
insuficiente ori activitatea lor va fi neefectivă.
Situaţia se modifică pentru a demonstra conducătorului
stingerii incendiului şi întregului efectiv urmările erorilor admise
cu obligarea luării măsurilor de stingere cu succes a incendiului.
Pe parcursul rezolvării oricărei probleme, imitaţia
incendiului (situaţiei) nu poate rămâne nemodificată. De exemplu,
la instalarea ţevilor pe poziţie putem reduce numărul steguleţelor,
care limitează focul pe sectorul dat, dar se majorează numărul lor
pe altă direcţie de răspândire a focului, unde ţevile lipsesc.
În funcţie de tema studiată, moderatorul trebuie să prevadă în
elaborări şi să prelucreze practic cu garda de intervenţie (echipa)
acţiunile de salvare şi evacuare a persoanelor din încăperile
incendiate şi inundate de fum. În clădirile şi încăperile, în care în
cazul incendiului real este posibilă abundenţa de fum, prezenţa
gazelor şi vaporilor toxici ori cu miros înţepător, audienţii în cazul
instruirii trebuie să fie dotaţi cu măşti antigaz izolante.

197
 Pentru a preveni avariile şi accidentele, moderatorul este
obligat să corecteze permanent deciziile incorecte ale
conducătorului stingerii incendiului şi ale efectivului la
nerespectarea normelor de securitate şi a regimului stabilit la
obiect.
La aplicaţiile de rezolvare a problemelor tactice la incendiu
pot fi implicate şi echipele benevole de pompieri ale obiectivului,
care se coordonează cu administraţia respectivă.
Pe parcursul tuturor aplicaţiilor este obligatorie respectarea
normelor de prevenire a incendiilor la obiect şi înlăturarea tuturor
neajunsurilor depistate. Permanent este asigurată comunicarea cu
unitatea de pompieri şi cu centrul automatizat de dirijare operativă.

198
 13. Programa cursului
Tehnica de stingere a incendiilor

Scopul studierii cursului Tehnica de stingere a incendiilor

prevede perfecţionarea cunoştinţelor efectivului unităţilor de
pompieri în domeniul construcţiei, exploatării şi întreţinerii
unităţilor tehnice utilizate la stingerea incendiilor.

Tema 1. Măştile antigaz izolante

Destinaţia măştilor antigaz izolante. Principiul funcţionării şi
utilizarea măştilor antigaz izolante cu oxigen şi măştilor antigaz cu
aer comprimat. Construcţia măştilor antigaz. Demontarea şi
montarea măştilor antigaz. Deteriorările posibile, cauzele
deteriorărilor şi modalităţile de înlăturare a lor. Normele de
exploatare a măştilor izolante.
Destinaţia şi construcţia reometrului – manometrului,
normele de exploatare a lui.
Termenele şi ordinea verificării măştilor antigaz izolante cu
oxigen (verificarea nr.1, 2, 3) şi a măştilor antigaz cu aer
comprimat.
Calculele de consum a oxigenului şi aerului.
Actele de evidenţă. Păstrarea măştilor antigaz izolante şi
întreţinerea lor.
Norme de siguranţă la exploatarea măştilor antigaz izolante.
Metoda de petrecere: lecţia teoretică şi lucrările practice.

Tema 2. Pompele de incendiu

Destinaţia şi tipul pompelor de incendii. Principiul
funcţionării pompelor. Noţiuni generale privind bazele absorbţiei
şi injectării la funcţionarea pompelor. Unităţile şi aparatele de
măsurare a presiunii lichidelor şi gazelor.
Noţiuni succinte privind construcţia şi funcţionarea
pompelor cu ejectori utilizate în serviciul de pompieri.

199
 Construcţia şi principiul de funcţionare a pompelor
centrifuge, instalate pe autospeciale. Caracteristicile tehnice
principale ale pompelor centrifuge. Avantajele şi dezavantajele lor.
Modalităţile de întreţinere a pompelor în unităţile de pompieri şi în
funcţionare la incendiu. Particularităţile funcţionării pompelor la
alimentarea cu apă din hidrant şi dintr-un bazin de apă. Normele
de alimentare cu spumă aeromecanică şi lansarea ei la incendiu.
Particularităţile funcţionării pompelor alimentate de la hidrant la
lansarea spumei aeromecanice.
Defectele care pot apărea la pornirea şi funcţionarea pompei
şi înlăturarea lor. Normele de exploatare şi întreţinere a pompelor.
Particularităţile întreţinerii pompelor pe timp de iarnă.
Măsuri de securitate la exploatarea şi întreţinerea pompelor.
Lucrul practic cu pompele.
Metoda de petrecere: lecţia teoretică şi lucrările practice.

Tema 3. Motopompele de incendiu

Destinaţia, tipurile motopompelor de incendiu şi utilizarea
lor. Caracteristicile tehnice principale şi construcţia
motopompelor. Defectele posibile ale motopompelor, reţineri în
funcţionare şi modalităţile de înlăturare a lor. Pornirea,
funcţionarea şi întreţinerea pompelor. Exploatarea motopompelor.
Tehnica securităţii la exploatarea motopompelor.
Metoda de petrecere: lecţia teoretică şi lucrările practice.

Tema 4. Scările portante de incendiu

Tipurile scărilor portante de incendiu. Destinaţia şi
construcţia scărilor. Normele de utilizare a scărilor portante.
Defectele posibile la exploatarea scărilor, cauzele şi înlăturarea lor.
Întreţinerea şi păstrarea scărilor.
Tehnica securităţii la exploatarea scărilor. Securitatea
electrică la exploatarea scărilor metalice de incendiu.
Metoda de petrecere: lecţia teoretică şi lucrările practice.

200
 Tema 5. Autopompele de incendiu (automobile cu pompe şi
furtunuri) şi autocisternele
Clasificarea autospecialelor. Destinaţia, mărcile şi
caracteristicile tactico-tehnice ale autopompelor (automobilelor cu
pompe şi furtunuri) şi a autocisternelor. Informaţii generale privind
destinaţia şi construcţia elementelor, agregatelor şi mecanismelor
autopompelor (automobilelor cu pompe şi furtunuri) şi a
autocisternelor. Amplasarea şi modalităţile de păstrare a
inventarului de incendiu în autospeciale.
Exploatarea şi întreţinerea tehnică a autospecialelor.
Particularităţile exploatării pe timp de iarnă. Particularităţile
întreţinerii pe timp de iarnă. Primirea şi livrarea autocisternelor şi
echipamentelor de pompieri la schimbarea gărzii.
Măsuri de securitate la exploatarea autospecialelor.
Metoda de petrecere: lecţia teoretică şi lucrările practice.

Tema 6. Automobilele cu destinaţie specială

Automobilele cu destinaţie specială. Caracteristicile tactico-
tehnice principale ale lor. Destinaţia şi caracteristica tactico-
tehnică a instalaţiilor şi amplasarea lor pe automobile. Modalităţile
utilizării automobilelor pentru executarea lucrărilor la stingerea
rapidă a incendiilor.
Tehnica securităţii la exploatarea automobilelor cu destinaţie
specială.
Metoda de petrecere: lecţia teoretică şi lucrările practice.

Tema 7. Alimentarea cu apă la incendiu

Noţiuni generale privind alimentarea cu apă la incendiu în
zona de deservire. Diversitatea şi amplasarea surselor de apă, care
pot fi folosite la stingerea incendiilor. Dispozitive de captare a apei
din bazinele deschise pe timp de vară şi de iarnă. Supravegherea
bazinelor de apă pentru stingerea incendiilor.
Conductele de apă de presiune înaltă şi joasă. Noţiuni despre
liniile magistrale ale conductelor de apă, reţelele conductelor de
apă inelare şi de capăt. Avantajele reţelei inelare comparativ cu cea
de capăt. Branşamentele de apă, destinaţia şi amplasarea lor.
Caracteristicile tehnice principale ale conductei de apă în legătură
cu diametrul ţevilor şi presiunea în conductă.
201
 Posibilitatea de majorare a lansării apei pentru stingerea
incendiilor mai puternice prin deconectarea consumatorilor în
perioada stingerii incendiului ori deschiderii discurilor de
închidere a vanelor de ocolire.
Construcţia hidrantului de incendiu. Întreţinerea hidranţilor
pe timp de vară şi de iarnă.
Modalitatea de întrebuinţare a indicatorilor hidranţilor şi a
indicatorului (planşeului) surselor de apă. Controlul stării surselor
de apă. Determinarea numărului autopompelor care pot fi instalate
pe liniile conductelor de apă inelare şi de capăt cu diverse diametre
şi la diferită presiune în ele cu ajutorul exponometrului tehnic de
incendiu.
Noţiuni privind pierderile presiunii în furtunuri.
Dependenţa reducerii presiunii în legătură cu diametrul
furtunurilor şi consumul apei în furtunurile cauciucate şi
necauciucate. Numărul ţevilor de apă (spumă) cu diferite diametre
a generatoarelor de spumă, care pot fi conectate pentru stingerea
incendiului la o autopompă (autocisternă) la distanţa de 100 m,
200 m, 300 m, 400 m cu furtunuri cauciucate şi necauciucate.
Evidenţa pierderii presiunii la instalarea ţevilor la înălţime.
Determinarea acestor date cu ajutorul exponometrului tehnic de
incendiu.
Măsuri de securitate la controlul surselor de apă, conectarea
la ele a autospecialelor şi instalarea liniilor de furtunuri.
Metoda de petrecere: lecţia teoretică şi lucrările practice.

Tema 8. Instalaţii de stingere cu spumă

Proprietăţile spumei aeromecanice şi umectanţilor.
Divizibilitatea spumei. Date generale privind agenţii activi de
suprafaţă. Spumogenii şi umectanţii folosiţi la stingerea
incendiilor, condiţiile de păstrare a lor. Principiul de obţinere a
soluţiilor de lucru. Cantitatea spumogenelor şi umectanţilor în
soluţiile de lucru.
Folosirea la stingere a spumei de diferită multiplicitate şi a
umectanţilor, eficacitatea lor.

202
 Ţevi de aer şi spumă şi generatoare de spumă: destinaţia,
clasificarea, construcţia şi funcţionarea, modul de întreţinere a lor.
Agitatoare de spumă portante, destinaţia şi principiul de
funcţionare a lor. Elevatoarele de curgătoare de spumă, destinaţia
şi construcţia lor.
Măsuri de securitate la lucrările cu instalaţii de stingere cu
spumă şi agenţi activi de suprafaţă.
Metoda de petrecere: lecţia teoretică şi lucrările practice.

Tema 9. Instalaţii staţionare de stingere a incendiilor

Instalaţii staţionare de stingere a incendiilor: cu apă, spumă,
gaze, pulberi, abur aflate în dotarea obiectivelor din zona de
supraveghere. Construcţia instalaţiilor, modul de punere în
funcţiune şi de întrerupere a lansării substanţelor stingătoare,
locurile amplasării dispozitivelor de pornire.
Măsuri de securitate la exploatarea instalaţiilor staţionare de
stingere a incendiilor.
Modul de verificare a stării de funcţionare a instalaţiilor
staţionare de stingere a incendiilor.
Metoda de petrecere: lucrările practice.

Tema 10. Aparatura de comunicare în serviciul de pompieri şi

instalaţiile automate de semnalizare la incendiu
Destinaţia şi principiile generale de organizare a comunicării
în serviciul de pompieri. Aparatura de comunicare în serviciul de
pompieri. Principiile organizării comunicării prin telefon.

Indicaţii metodice la studierea compartimentului

Tehnica de stingere a incendiului
Pe parcursul studierii compartimentului Tehnica de stingere
a incendiilor întregul efectiv al formaţiunilor de pompieri trebuie
să cunoască profund şi multilateral toate instalaţiile tehnice,
utilajul şi autospecialele aflate în dotarea serviciului de pompieri
cât şi procedeele de utilizare a lor în lupta cu incendiile.
O mare atenţie trebuie acordată audienţilor la studierea
normelor de exploatare, păstrare, termenele şi modalităţile de
încercare a mecanismelor, la prevenirea defectelor, reţinerea în
funcţionare şi modalităţile de înlăturare.
203
 Instruirea se organizează cu preponderenţă practic. Se
explică construcţia şi funcţionarea aparatelor, agregatelor şi
mecanismelor, prezentându-le în stare montată, demontată şi în
proces de funcţionare.
La orele de lectură trebuie folosite pe larg placate, machete şi
alte materiale didactice, îndeosebi în cazurile când apare
necesitatea de a prezenta construcţia şi interacţiunile elementelor şi
mecanismelor ascunse şi greu accesibile.
Întrebările teoretice care vizează construcţia şi principiul
funcţionării unor ori altor aparate, agregate sau mecanisme trebuie
expuse în legătură cu nivelul de pregătire a celor instruiţi şi în
volumul necesar pentru însuşirea mai profundă a materialului în
scopul utilizării în practica stingerii incendiilor.
Personalul formaţiunilor de pompieri studiază numai
echipamentul aflat în dotare.
Construcţia şi funcţionarea măştii antigaz izolante (tema 1)
trebuie studiată practic cu demontarea măştii antigaz de instruire.
La studierea normelor de verificare şi utilizare practică a măştilor
antigaz este necesar a respecta strict ordinea consecutivităţii
tuturor operaţiilor şi a cerinţelor de securitate.
Expunerea materialului la temele 2 şi 3 prevede
generalizarea succintă a construcţiei pompelor de incendiu şi
motopompelor, accentuând perfecţionarea tehnică a lor, care
permite echipelor de pompieri să rezolve rapid problemele
complicate la stingerea incendiilor.
Construcţia şi principiul de funcţionare a pompelor
centrifuge şi a altora, cât şi a motopompelor exploatate în unitate
se recomandă a fi studiate la lucrările practice.
În calitate de ajutor sau moderatori pot fi antrenaţi mecanici
auto ori conducători auto cu experienţă bogată în lucru.
La studierea temei 4 audienţii sunt obligaţi să însuşească
profund normele de utilizare a scărilor de incendiu portante,
măsurile de securitate la instalarea (suspendarea) scărilor şi la
ridicarea (coborârea) pe ele. Cerinţe privind securitatea electrică la
folosirea scărilor metalice.

204
 În cadrul temelor 5 şi 6 se prevede studierea caracteristicilor
tehnice ale construcţiei şi funcţionării automobilelor de bază şi
speciale exploatate în unitate.
Prin exemple practice trebuie explicată destinaţia
autopompelor şi autocisternelor, expuse multilateral posibilităţile
tehnice de utilizare deplină a puterii la incendiu. Studierea
construcţiei automobilelor de bază şi speciale nu poate fi separată
de exploatarea şi întreţinerea lor, primirea şi încheierea schimbului
gărzii de intervenţie, normele de securitate la exploatare.
Expunerea materialului la tema 7 (în formă de lecţie) trebuie
prezentată prin explicarea simplă a problemelor teoretice în formă
de generalizare, accentuând însemnătatea alimentării cu apă la
stingerea incendiilor la obiectele din zona respectivă.
Ca rezultat, cei instruiţi trebuie să cunoască amplasarea
hidranţilor, discurilor de închidere, staţiile de pompare, a fântânilor
arteziene, a bazinelor de apă, estacadelor, a robinetelor interioare
de incendiu, a altor instalaţii implicate în lansarea apei pentru
stingerea incendiilor şi să opereze abil cu ele.
Materialul la tema 8 prevede cunoaşterea instalaţiilor de
stingere a incendiilor cu spumă şi mânuirea lor în condiţii cât mai
dificile.
Instalaţiile staţionare de stingere a incendiilor (tema 9) se
studiază în cazurile când sunt montate la obiectivele din zona de
supraveghere.
La tema 10 se explică destinaţia şi rolul comunicărilor la
incendiu, se dezvăluie principiile generale de organizare a lor în
zona de supraveghere, la obiectiv şi la incendiu. Se prezintă
problemele teoretice simple referitor la tipurile de comunicare,
înzestrarea tehnică, funcţionarea posturilor de legătură ale
formaţiunilor de pompieri şi regulile de utilizare a mijloacelor de
legătură pentru convorbirile operative de serviciu.
O atenţie deosebită la fiecare temă se acordă studierii,
însuşirii şi respectării cerinţelor de securitate.

205
 Întrebări pentru examenul la cursul
Pregătirea tactică a efectivului formaţiunilor de pompieri

1. Scopurile şi sarcinile pregătirii tactice.

2. Formele organizatorice de pregătire tactică.
3. Planificarea pregătirii tactice.
4. Principiile şi metodele de pregătire tactică.
5. Aspectele pregătirii psihologice.
6. Rolul conducătorului stingerii incendiului în pregătirea
psihologică.
7. Conţinutul şi esenţa acţiunilor de luptă.
8. Deplasarea la incendiu.
9. Recunoaşterea la incendiu.
10. Modalităţile de recunoaştere la incendiu.
11. Aprecierea situaţiei la incendiu.
12. Salvarea persoanelor la incendiu.
13. Desfăşurarea de luptă.
14. Evacuarea apei la incendiu.
15. Localizarea incendiului.
16. Lichidarea incendiului.
17. Conducătorul stingerii incendiului.
18. Sectoarele de stingere a incendiilor.
19. Serviciul logistică la incendiu.
20. Serviciul protecţie de gaze şi fum.
21. Serviciul transmisiuni şi iluminare.
22. Serviciul tehnic la incendiu.
23. Studierea tactico-operativă a zonei de intervenţie.
24. Scopurile şi sarcinile studierii tactico-operative.
25. Particularităţile tactico-operative generale.
26. Particularităţile tactico-operative ale sectoarelor zonei de
intervenţie.
27. Particularităţile tactico-operative ale obiectelor separate, ale
clădirilor şi instalaţiilor.
28. Pregătirea tactică a efectivului formaţiunilor de pompieri.
29. Scopurile şi organizarea pregătirii tactice a efectivului
formaţiunilor.
206
30. Planul lecţiei privind rezolvarea problemei tactice cu efectivul
gărzii de intervenţie de serviciu.
31. Metodica de instruire a formaţiunilor.
32. Scopul şi sarcinile aplicaţiilor tactice.
33. Pregătirea aplicaţiilor tactice.
34. Planul desfăşurării aplicaţiei tactice.
35. Metodica desfăşurării aplicaţiilor.
36. Scopul şi sarcinile aplicaţiilor colective.
37. Pregătirea şi metodica desfăşurării aplicaţiilor colective.
38. Scopul şi sarcinile analizei incendiilor.
39. Pregătirea analizei incendiilor.
40. Metodica analizei incendiilor.
41. Elaborarea şi perfectarea planurilor şi fişelor operative.
42. Principiile de elaborare a planurilor operative.
43. Perfectarea planurilor operative.
44. Perfectarea fişelor operative.
45. Măsuri de securitate privind adunarea în caz de alarmă,
deplasarea la incendiu şi desfăşurarea de luptă.
46. Măsuri de securitate privind recunoaşterea la incendiu.
47. Măsuri de securitate privind stingerea incendiului.
48. Pregătirea pentru aplicaţiile teoretice.
49. Pregătirea pentru aplicaţiile practice.
50. Programa pregătirii tactice a efectivului formaţiunilor de
pompieri.
51. Programa cursului Tehnica de stingere a incendiilor.

207
 BIBLIOGRAFIE

1. Legea Republicii Moldova privind apărarea împotriva

incendiilor nr.267-XIII din 09.11.1994.
2. Reglementarea Tehnică ”Reguli generale de apărare împotriva
incendiilor în Republica Moldova” RT DSE 1.01-2005,
Chişinău, 2008.
3. Avram V şi a. Tactica stingerii incendiilor. Bucureşti:
Serviciul editorial şi cinematografic, 1989.
4. Zamfir C., Vintilă Şt., Calotă S., Voiculescu I. Securitatea la
incendiu în reglementările europene şi româneşti. Bucureşti:
Editura FAST-PRINT, 2004.
5. Кимстач И.Ф., Девлищев П.П., Евтюшкин Н.М. Пожарная
тактика. Москва: Стройиздат, 1984.
6. Marinescu E. şi a. Metodica instrucţiei tactice de specialitate a
subunităţilor de pompieri. Partea I. Bucureşti: Serviciul
editorial şi cinematografic, 1988.
7. Повзик Я.С., Клюс П.П., Матвейкин А.М. Пожарная
тактика. Москва: Стройиздат, 1990.
8. Програма подготовки личного состава частей и
гарнизонов пожарной охраны. Москва, 1990.
9. Тактическая подготовка личного состава пожарной
охраны. Москва: Стройиздат, 1988.

208
 CUPRINS

Introducere ………………………………………….. 3
1. Bazele pregătirii tactice …………………..…………..4
1.1. Scopurile şi sarcinile pregătirii tactice ………………. 4
1.2. Formele organizatorice de pregătire tactică …………. 6
1.3. Planificarea pregătirii tactice …………………………9
1.4. Principiile şi metodele de pregătire tactică ………….. 11
1.5. Aspectele pregătirii psihologice ………………………15
1.6. Rolul conducătorului stingerii incendiului în
pregătirea psihologică ……………………………….. 16
1.7. Pregătirea psihologică ……………………………….. 19
2. Acţiunile de luptă ……………………………………..22
2.1. Conţinutul şi esenţa acţiunilor de luptă ………………22
2.2. Deplasarea la incendiu ………………………………. 27
2.3. Recunoaşterea la incendiu ……………………………30
2.4. Modalităţile de recunoaştere la incendiu ……………..35
2.5. Aprecierea situaţiei la incendiu ………………………38
2.6. Salvarea persoanelor la incendiu ……………………. 41
2.7. Desfăşurarea de luptă …………………………………48
2.8. Evacuarea apei la incendiu …………………………...53
2.9. Localizarea incendiului ……………………………….54
2.10. Lichidarea incendiului ………………………………..58
3. Forţele şi mijloacele de stingere a incendiilor ……… 60
3.1. Principiile generale de conducere a forţelor şi
mijloacelor ……………………………………………60
3.2. Conducătorul stingerii incendiului ……………………62
3.3. Sectoarele de stingere a incendiilor …………………..69
3.4. Serviciul logistică la incendiu ……………………….. 71
3.5. Serviciul protecţie de gaze şi fum …………………… 75
3.6. Serviciul transmisiuni şi iluminare ………………….. 78
3.7. Serviciului tehnic la incendiu ………………………...80

209
4. Studierea tactico-operativă a zonei de intervenţie ……81
4.1. Scopurile şi sarcinile studierii tactico-operative …….. 81
4.2. Particularităţile tactico-operative generale …………...83
4.3. Particularităţile tactico-operative ale sectoarelor
zonei de intervenţie ………………………………….. 87
4.4. Particularităţile tactico-operative ale obiectelor
separate, ale clădirilor şi instalaţiilor …………………92
5. Pregătirea tactică a efectivului formaţiunilor
de pompieri …………………………………………...106
5.1. Scopurile şi organizarea pregătirii tactice
a efectivului formaţiunilor ……………………………106
5.2. Planul lecţiei privind soluţionarea problemei tactice
cu efectivul gărzii de intervenţie de serviciu …………113
5.3. Metodica de instruire a formaţiunilor ……………….. 116
6. Aplicaţiile tactice ……………………………………. 121
6.1. Scopul şi sarcinile aplicaţiilor tactice ………………..121
6.2. Pregătirea aplicaţiilor tactice …………………………122
6.3. Planul desfăşurării aplicaţiei tactice ………………….128
6.4. Metodica desfăşurării aplicaţiilor …………………… 133
7. Aplicaţiile colective …………………………………. 139
7.1. Scopul şi sarcinile aplicaţiilor colective …………….. 139
7.2. Pregătirea şi metodica desfăşurării
aplicaţiilor colective ………………………………….141
8. Analiza incendiilor ……………………………………145
8.1. Scopul şi sarcinile analizei incendiilor ……………….145
8.2. Pregătirea analizei incendiilor ………………………..146
8.3. Metodica analizei incendiilor …………………………148
9. Elaborarea şi perfectarea planurilor şi
fişelor operative ………………………………………152
9.1. Principiile de elaborare a planurilor operative ………. 152
9.2. Perfectarea planurilor operative ………………………155
9.3. Perfectarea fişelor operative ………………………….159
210
10. Pregătirea moderatorului pentru aplicaţii …………… 160
10.1. Pregătirea pentru prelegerile teoretice ………………. 160
10.2 Pregătirea pentru aplicaţiile practice ……………….. 163
11. Securitatea privind acţiunile formaţiunilor
de pompieri …………………………………………...171
11.1. Măsuri de securitate privind adunările în caz
de alarmă, deplasarea la incendiu şi desfăşurarea
de luptă ……………………………………………….171
11.2. Măsuri de securitate privind recunoaşterea
la incendiu …………………………………………… 174
11.3. Măsuri de securitate privind stingerea incendiului........176

12. Programa pregătirii tactice a efectivului

formaţiunilor de pompieri …………………………….184
13. Programa cursului Tehnica de stingere a incendiilor... 199

Întrebări pentru examenul la disciplina Pregătirea

tactică a efectivului formaţiunilor de pompieri ………206

Bibliografie ………………………………………….. 208

211
 PREGĂTIREA TACTICĂ A EFECTIVULUI
FORMAŢIUNILOR DE POMPIERI

Ciclu de prelegeri

Autor: Ion COBUŞCEAN

Redactor Eugenia BALAN

Bun de tipar 01.03.16 Formatul 60x84 1/16

Hârtie ofset. Tipar RISO Tirajul 50 ex.
Coli de tipar 13,25 Comanda nr. 30

MD-2004, UTM, Chişinău, bd.Ştefan cel Mare şi Sfânt, 168

Editura „Tehnica-UTM”
MD-2068, Chişinău, str.Studenţilor, 9/9

212