SUPORT DE CURS

PENTRU PROGRAMUL DE PREGATIRE ÎN OCUPAŢIA

SERVANT POMPIER, Cod COR 541104
 I. LEGISLAŢIE SPECIFICĂ
Tema nr.1

Legea nr. 307 din 12. 07. 2006 privind apărarea împotriva incendiilor, publicată în
Monitorul oficial nr. 633 din 21.07. 2006
Apărarea împotriva incendiilor reprezintă ansamblul integrat de activităţi specifice ,
măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative cu caracter umanitar şi de informare
publică, planificate, organizate şi realizate potrivit prezentei legi, în scopul prevenirii şi
reducerii riscurilor de producere a incendiilor,în vederea evacuării, salvării şi protecţiei
persoanelor periclitate, protejării bunurilor şi mediului împotriva efectelor situaţiilor de urgenţă
determinate de incendii.
În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile referitoare la situaţiile de urgenţă, factori
şi tipuri de risc, intervenţie operativă şi evacuare au înţelesul prevăzut în OUG nr. 21/2004
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.15/2005, iar termenii şi expresiile specifice
apărării împotriva incendiilor au următorul înţeles:
 Autorizaţie de securitate la incendiu - actul a-tiv emis, în baza legii,de ISU judeţean
sau al mun. Bucureşti, prin care se certifică îndeplinirea cerinţei esenţiale – securitate
la incendiu –la construcţii, instalaţii tehnologice şi alte amenajări. Autorizaţia conferă
persoanelor fizice sau juridice dreptul de a edifice , de a pune în funcţiune şi exploata
din punct de vedere al securităţii la incendiu, construcţiile, instalaţiile tehnologice şi
alte amenajări pe care le deţin;
 Aviz de securitate la incendiu - actul emis, în baza legii,de ISU judeţean sau al mun.
Bucureşti, după verificarea de conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice în
vigoare a măsurilor de apărare împotriva incendiilor, adoptate în documentaţiile
tehnice de proiectare, pentru îndeplinirea cerinţei esenţiale – securitate la incendiu – a
, construcţiilor, instalaţiilor tehnologice şi altor amenajări;
 Incendiu – ardere autoîntreţinută, care se desfăşoară fără control în timp şi spaţiu,
care produce pierderi de vieţi omeneşti şi/sau pagube materiale şi care necesită o
intervenţie organizată în scopul întreruperii procesului de ardere;
 Cauză de incendiu – suma factorilor care concură la iniţierea incendiului, care constă
de regulă, în sursa de aprindere, mijlocul care a produs aprinderea, primul material
care s-a aprins, precum şi împrejurările determinante care au dus la izbucnirea
acestuia;
 Mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor – sisteme, instalaţii, echipamente,
utilaje, aparate, dispozitive , accesorii, materiale, produse, substanţe şi autospeciale
destinate prevenirii, limitării şi stingerii incendiilor;
 Operaţiuni de lungă durată – intervenţiile pentru stingerea incendiilor şi eliminarea
efectelor negative ale acestora cu o durată mai mare de 4 ore;
 Organizare a intervenţiei în caz de incendiu – ansamblul măsurilor tehnico –
organizatorice necesare stabilirii forţelor, responsabilităţilor, sarcinilor, mijloacelor,
metodelor şi procedeelor ce pot fi utilizate pentru evacuarea şi salvarea persoanelor şi
animalelor, protecţia bunurilor şi vecinătăţilor, precum şi pentru stingerea incendiilor;
 Pericol iminent de incendiu – situaţia creată de cumularea factorilor care concură la
iniţierea incendiului, declanşarea acestuia fiind posibilă în orice moment;
 Schemă cu riscurile teritoriale – documentul întocmit de ISU judeţean sau al mun.
Bucureşti, care cuprinde tipurile de riscuri specifice precum şi resursele estimate
pentru gestionare;
 Plan de analiză şi acoperire a riscurilor – documentul care cuprinde riscurile potenţiale
dintr-o unitate administrativ-teritorială , măsurile, acţiunile şi resursele necesare pentru
managementul riscurilor respective;
 Prevenirea incendiilor – totalitatea acţiunilor de împiedecare a iniţierii şi propagării
incendiilor, de asigurare a condiţiilor pentru salvarea persoanelor şi bunurilor şi de
asigurare a securităţii echipelor de interveţie;
  Raport de intervenţie – documentul operativ de informare şi analiză statistică în care
se înscriu datele esenţiale constatate la locul intervenţiei privind amploarea şi
intensitatea incendiului, cauza probabilă a acestuia, efectele produse , desfăşurarea
intervenţiei, forţele participante şi timpii operative realizaţi;
 Stigerea incendiilor – totalitatea acţiunilor de limitare şi întrerupere a procesului de
ardere prin utilizarea de metode, procedee şi mijloace specifice;
 Utilizator – persoana fizică sau juridică ce foloseşte un bun, sub orice titlu, în interesul
său, al altuia sau în interes public;
 Scenariu de securitate la incendiu – documentul care descrie calitativ evoluţia unui
incendiu în timp, identificând evenimentele- cheie care îl caracterizează şi îl
diferenţiază de alte incendii posibile într-o incintă;
Apărarea împotriva incendiilor constituie o activitate de interes public , naţional, cu
caracter permanent, la care sunt obligate să participle, în condiţiile prezentei legi , autorităţile
administraţiei publice centrale şi locale, precum şi toate persoanele fizice şi juridice aflate pe
teritoriul României.
Persoanele fizice şi juridice răspund de toate efectele nocive ale incendiilor care decurg
din:
 existenţa sau utilizarea construcţiilor, echipamentelor, utilajelor, instalaţiilor
tehnologice pe care le deţin sau utilizează;
 de activitatea desfăşurată sau în legătură cu aceasta;
 de produsele pe care le folosesc, le prelucrează, transportă, stochează sau
comercializează.
Persoanele fizice şi juridice sunt obligate să respecte în orice împrejurare normele de
p.s.i. şi să nu primejduiască prin deciziile sau faptele lor, viaţa bunurile şi mediul.
Orice persoană care observă un incendiu este obligată să anunţe prin orice mijloace,
pompierii, poliţia, patronul, primarul etc. şi să ia măsuri după posibilităţile sale pentru
limitarea şi stingerea incendiului.
În caz de incendiu orice persoană are obligaţia de a acorda ajutor, când şi cât este
raţional posibil semenilor aflaţi în dificultate.
În cazul incendiilor produse la păduri, plantaţii şi culturi agricole, persoanele fizice şi
juridice aflate în apropiere au obligaţia să intervină cu mijloacele de care dispun, fără a fi
solicitate.
(Art.22) Fiecare salariat, are la locul de muncă, următoarele obligaţii principale:
 să respecte măsurile şi regulile de apărare împotriva incendiilor aduse la
cunoştinţă sub orice formă de administrator sau de conducătorul instituţiei,
după caz ;
 să utilizeze potrivit instrucţiunilor, substanţele periculoase, instalaţiile, utilajele,
maşinile,aparatura şi echipamentele, potrivit instrucţiunilor tehnice, precum şi
celor date de administrator sau de conducătorul instituţiei , după caz;
 să nu efectueze manevre sau modificări neautorizate ale sistemelor şi
instalaţiilor de apărare înpotriva incendiilor;
 să comunice imediat după constatare, conducătorului locului de muncă orice
încălcare anormelor de apărare împotriva incendiilor sau a oricărei situaţii
stabilite de acesta ca fiind un pericol de incendiu, precum şi orice defecţiune
sesizată la sistemele şi instalaţiile de apărare împotriva incendiilor;
 să coopereze cu persoanele desemnate de administrator, după caz, respective
cu cadrul tehnic specializat, care are atribuţii în domeniul apărării împotriva
incendiilor, în vederea realizării măsurilor de apărare împotriva incendiilor;
 să acţioneze , în conformitate cu procedurile stabilite la locul de muncă, în cazul
apariţiei oricărui pericol imminent de incendiu;
 să furnizeze persoanelor abilitate toate datele şi informaţiile de care are
cunoştinţă, referitoare la producerea incendiilor.

Legea 307/12.07.2006 stabileşte obligaţiile generale ale persoanelor fizice şi juridice în

domeniul apărării împotriva incendiilor , ale ministerelor, prefectului, consiliilor judeţene şi
locale, ale administratorului, conducătorului instituţiei, utilizatorului şi salariaţilor. În capitolul
III este stability modul de exercitare a autorităţii de stat în domeniul apărării împotriva
incendiilor ( avizare, autorizare, atestare, recunoaştere, control etc. ) . Capitolul IV, se referă
serviciile de urgenţă voluntare şi private ( problematica se vat rata în temă
separată).Răspunderea juridică privind încălcarea normelor de apărare împotriva incendiilor,
este tratată în capitolul V , care stabileşte răspunderea disciplinară, contravenţională,
materială, civilă sau penală după caz.

TEMA nr. 2

Normele Generale de aparare impotriva incendiilor aprobate de O.M.A.I. nr. 163/ 2007
Normele generale stabilesc principiile, criteriile de performanţă, cerinţele şi condiţiile
tehnice privind siguranţa la foc pentru construcţii, instalaţii şi alte amenajări, agenţii care pot
interveni în caz de incendiu şi pentru înlăturarea efectelor acestuia, exigenţele utilizatorilor,
precum şi normele , regulile, recomandările şi măsurile generale ce trebuie avute în vedere
în scopul apărării împotriva incendiilor.
Proiectarea şi executarea construcţiilor, instalaţiilor şi altor amenajări se realizează
astfel încât, în cazul producerii unui incendiu în faza de utilizare a acestora, să se asigure:
 protecţia şi evacuarea utilizatorilor, ţinând seama de vârsta şi de starea lor fizică şi
psihică;
 limitarea pierderilor de bunuri;
 preîntâmpinarea propagării incendiului;
 protejarea personalului care intervine în caz de incendiu.

Norme de p.s.i. la proiectarea şi executarea construcţiilor, instalaţiilor şi altor amenajări:

 risc de incendiu
 rezistenţa, comportarea şi stabilitatea la foc
 preîntâmpinarea propagării incendiilor
 căi de acces, evacuare şi intervenţie
 instalaţii aferente construcţiilor şi instalaţiilor tehnologice
 echiparea şi dotarea cu mijloace de prevenire şi stingerea incendiilor

a) Riscul de incendiu
Riscul de incendiu este criteriul de performanta care reprezinta probabilitatea globala de
izbucnire a incendiilor, determinata de interactiunea proprietatilor specifice materialelor si
substantelor combustibile cu sursele potentiale de aprindere, in anumite imprejurari, in
acelasi timp si spatiu.
Identificarea, evaluarea si controlul riscurilor de incendiu se fac conform legii si potrivit
reglementarilor specifice.
Riscul de incendiu se va stabili si se va preciza, obligatoriu, pe zone, spatii, incaperi,
compartimente de incendiu, cladiri sau instalatii tehnologice, asigurandu-se incadrarea in
nivelurile de risc sau in categoriile de pericol de incendiu, corespunzator reglementarilor
specifice.
Nivelurile riscului de incendiu sunt: redus (mic), mediu (mijlociu) si ridicat (mare). In
situatiile in care nivelul de risc este asociat cu pericolul de explozie, nivelul riscului de
incendiu poate fi apreciat ca fiind foarte ridicat (foarte mare).
Se recomanda reducerea pe cat posibil a nivelului riscului de incendiu.
Depasirea nivelului riscului de incendiu, stabilit prin reglementari specifice sau in
documentatiile tehnice si in scenariile de siguranta la foc, este, de regula, interzisa, cu
exceptia cazurilor prevazute de lege, cand se impune luarea masurilor compensatorii de
aparare impotriva incendiilor.
 b) Rezistenta, comportarea si stabilitatea la foc
Rezistenta la foc este proprietatea unui element de constructie sau a unei structuri de a-
si pastra pe o durata determinata stabilitatea, etanseitatea la foc si/sau izolarea termica
cerute si/sau alta functiune specializata, intr-o incercare la foc standardizata.
Rezistenta la foc a elementelor de constructii care separa sau delimiteaza
compartimentele de incendiu de alte spatii ale constructiilor ori ale instalatiilor reprezinta
intervalul in care elementele de constructii isi epuizeaza capacitatea de rezistenta la foc
printr-o incercare standardizata.
Nivelurile rezistentei la foc a elementelor de constructii se stabilesc in unitati de timp (ore si
minute), precizandu-se, dupa caz, daca sunt rezistente, stabile sau etanse la foc.
Gradul de rezistenta la foc reprezinta capacitatea constructiei sau a compartimentului de
incendiu, indeosebi a structurii portante sau de rezistenta, de a raspunde la incendiu,
indiferent de destinatie.
Gradul de rezistenta la foc se stabileste in functie de nivelurile de rezistenta la foc ale
principalelor elemente de constructii componente.
Gradele de rezistenta la foc, in ordinea descrescatoare a sigurantei la foc, sunt: I, II, III,
IV si V.

c) Preintampinarea propagarii incendiilor

Constructiile si instalatiile tehnologice independente, grupate sau comasate potrivit
reglementarilor tehnice, se amplaseaza la distante de siguranta fata de vecinatati sau se
compartimenteaza astfel incat, in caz de incendiu, sa nu puna in pericol alte constructii,
compartimente de incendiu, instalatii si vecinatati.
In cazul executarii unor lucrari la constructiile si instalatiile existente care nu respecta
conditiile privind distantele de siguranta la foc normate, se vor lua masuri compensatorii de
aparare impotriva incendiilor.
La alcatuirea constructiilor si a instalatiilor, pe langa conditiile referitoare la riscul de
incendiu, rezistenta, comportarea si stabilitatea la foc, se are in vedere si criteriul de
performanta referitor la preintampinarea propagarii incendiilor, in functie de: degajarile de
fum, de gaze fierbinti si de alte produse nocive, propagarea flacarilor si a fumului,
etanseitatea la fum si flacari si rezistenta fatadelor si acoperisurilor la propagarea focului.
Degajarile de fum, de gaze fierbinti si de alte produse nocive pe timpul incendiilor sunt
determinate, in principal, de: natura, distributia si cantitatile existente de materiale si
substante combustibile termodegradabile sau nocive, viteza de ardere, durata incendiului si
de ceilalti factori si actiuni precizate in anexele nr. 1 si 2.
Conditiile de siguranta la foc privind degajarile mentionate la alin. (1) trebuie sa asigure
mentinerea stabilitatii constructiei sau a instalatiei expuse incendiului, prin limitarea si
reducerea cantitatilor de emisii, precum si evacuarea lor dirijata, urmarindu-se reducerea
efectelor negative asupra utilizatorilor si personalului de interventie, precum si limitarea
propagarii incendiului.
Evacuarea dirijata din spatiile inchise a degajarilor mentionate la alin. (1) se realizeaza
prin sisteme de ventilare natural-organizata si, dupa caz, mecanica, utilizand dispozitive si
instalatii speciale.

Pe timpul interventiilor, daca situatia impune evacuarea emisiilor de fum, se pot practica
deschideri in unele elemente ale constructiilor care delimiteaza spatiile respective si care nu
au rol de rezistenta.

Caile de acces si de circulatie ale constructiilor si instalatiilor de orice categorie trebuie

astfel stabilite, dimensionate, realizate, dispuse, alcatuite si marcate, incat sa asigure
evacuarea persoanelor, precum si circulatia si orientarea rapida a fortelor de interventie.

Traseele destinate fortelor de interventie trebuie sa asigure circulatia personalului de

interventie si sa fie prevazute cu iluminat de siguranta corespunzator.
 Constructiile, compartimentele de incendiu, stadioanele sau arenele sportive ori incintele
amenajate trebuie prevazute cu cai de evacuare a persoanelor, in numar suficient,
corespunzator dimensionate si realizate, astfel incat persoanele sa ajunga in timpul cel mai
scurt si in deplina siguranta in exterior, la nivelul terenului ori al cailor de acces.

Cai special destinate evacuarii persoanelor, animalelor sau bunurilor se prevad atunci
cand cele functionale sunt insuficiente sau cand, in mod justificat, nu pot satisface conditiile
normate.
Caile de evacuare a persoanelor in caz de incendiu se marcheaza cu indicatoare de
securitate si se prevad cu mijloace de iluminat, conform reglementarilor tehnice, astfel incat
sa se asigure vizibilitatea si sa fie usor recunoscute.

Asigurarea accesului si a circulatiei autospecialelor de interventie in incintele agentilor

economici si ale institutiilor, in zonele locuite, precum si intre localitati este obligatorie
conform reglementarilor tehnice.

In locurile prevazute la alin. (1) trebuie sa se asigure cel putin un acces carosabil din
drumurile publice si din drumurile de circulatie interioare, amenajat, marcat, intretinut si
utilizabil in orice anotimp.

Caile de acces si de circulatie se dimensioneaza potrivit reglementarilor tehnice pentru

autovehicule de tip greu, asigurand accesul autospecialelor de interventie.

Prevederea si realizarea platformelor de acces si de amplasare a autospecialelor de

interventie si salvare de la inaltimi langa constructiile si instalatiile stabilite prin reglementari
tehnice si scenarii de siguranta la foc sunt obligatorii.

Asigurarea cailor de acces pentru autospecialele de interventie la sursele de alimentare

cu apa in caz de incendiu si a posibilitatilor de folosire a acestor surse in orice anotimp
constituie o conditie de siguranta la foc.

e) Instalatii aferente constructiilor si instalatii tehnologice

Instalatiile aferente constructiilor (electrice, de apa, incalzire, ventilare, conditionare,

canalizare, paratrasnet etc.) si instalatiile tehnologice se proiecteaza, se executa si se
exploateaza potrivit reglementarilor tehnice si masurilor specifice de prevenire si stingere a
incendiilor, astfel incat acestea sa nu constituie surse de izbucnire a incendiilor si/ sau de
propagare a focului.

Instalatiile prevazute la alin. (1) trebuie sa corespunda destinatiei, tipului si categoriei de

importanta a constructiei, precum si nivelului de risc de incendiu, sa aiba nivelul de protectie
corespunzator mediului in care sunt amplasate si sa respecte prevederile din normele
generale si specifice de prevenire si stingere a incendiilor.

Instalatiile tehnologice se pun in functiune si se exploateaza cu respectarea stricta a

instructiunilor si regulilor de utilizare, precum si a masurilor de prevenire si stingere a
incendiilor, stabilite de proiectantii si de producatorii respectivi.

Instalatiile de ventilare sau conditionare, precum si cele de transport pneumatic se

proiecteaza, se realizeaza si se exploateaza astfel incat, in functionare normala, partile
componente (echipamente, motoare, angrenaje, tubulatura etc.) sa nu genereze surse care
pot aprinde substantele vehiculate prin acestea si sa nu faciliteze propagarea incendiului.

Traseele instalatiilor de ventilare, conditionare sau transport pneumatic din constructiile

cu risc de incediu sau explozie, precum si cele din salile aglomerate ori din incaperile cu
bunuri de mare valoare sau de importanta deosebita vor fi independente si complet separate
de traseele pentru alte spatii.

Se interzice evacuarea prin aceeasi instalatie de ventilare, conditionare sau transport

pneumatic a substantelor care, in amestec sau prin combinatie chimica, pot produce incendii
ori explozii.

Constructiile, instalatiile de productie, precum si zonele din vecinatatea acestora, in care

se pot degaja vapori, gaze, praf sau pulberi combustibile, se prevad, conform reglementarilor
specifice, cu sisteme de detectare a emisiilor si, dupa caz, de inabusire, inertizare sau
evacuare fortata a acestora, in vederea preintampinarii acumularii de concentratii
periculoase, precum si pentru semnalizarea situatiei create.

f) Echiparea si dotarea cu mijloace de prevenire si stingere a incendiilor

Constructiile si instalatiile tehnologice se echipeaza cu sisteme, instalatii, dispozitive,

aparate si alte mijloace de prevenire si stingere a incendiilor, potrivit prevederilor
reglementarilor tehnice.

Pentru realizarea protectiei eficiente impotriva incendiilor, la stabilirea categoriilor,

tipurilor si parametrilor sistemelor, instalatiilor, dispozitivelor, aparatelor si altor mijloace de
prevenire si stingere a incendiilor, precum si la dimensionarea, amplasarea si realizarea
acestora se va tine seama de urmatoarele conditii:

a) controlul riscurilor de izbucnire, precum si al dezvoltarii si propagarii incendiilor in zona

protejata;
b) compatibilitatea intre mijloacele tehnice prevazute, precum si intre acestea si
caracteristicile mediului protejat;
c) complementaritatea reciproca in indeplinirea rolurilor, in caz de incendiu, precum si aportul
serviciului de pompieri;
d) asigurarea unui raport optim intre instalatiile, sistemele si dispozitivele cu actionare
manuala si cele cu functionare automata;
e) corelarea intrarii si mentinerii in functiune, precum si a fiabilitatii mijloacelor tehnice de
prevenire si stingere a incendiilor cu timpii corespunzatori de siguranta la foc si, dupa caz, cu
timpii operativi de interventie;
f) prevederea, dupa caz, a posibilitatilor de alimentare si prin mijloace mobile a instalatiilor de
stingere, inclusiv a coloanelor uscate, precum si constituirea rezervelor normate;
g) asigurarea conditiilor care sa permita efectuarea operatiunilor si lucrarilor
de verificare, intretinere si reparare, conform instructiunilor;
h) utilizarea numai a mijloacelor tehnice de prevenire si stingere a incendiilor omologate,
avizate si agrementate tehnic si care indeplinesc conditiile de calitate, potrivit legii;
i) intocmirea instructiunilor si a schemelor de functionare.

Dotarea agentilor economici, a institutiilor si localitatilor cu autospeciale si cu alte

mijloace mobile de interventie la incendii se face, dupa caz, pe baza scenariilor de siguranta
la foc sau a analizei capacitatii de aparare impotriva incendiilor, respectandu-se criteriile
minime de performanta privind organizarea si functionarea serviciilor de pompieri civili,
stabilite de autoritatile abilitate prin lege.

g) Acte de autoritate la exploatarea construcţiilor şi instalaţiilor

A) Documentele şi evidenţele specifice apărării împotriva incendiilor la unităţile

administrativ-teritoriale trebuie să cuprindă cel puţin:
 planul de analiză şi acoperire a riscurilor;
  fişa localităţii, la solicitarea inspectoratului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru
situaţii de urgenţă;
 avizele şi autorizaţiile de securitate la incendiu, obţinute pentru construcţiile, instalaţiile
tehnologice şi pentru alte amenajări din patrimoniul propriu, însoţite de documentele
vizate spre neschimbare care au stat la baza emiterii lor; date ale personalului din
cadrul serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă, conform criteriilor de performanţă;
 lista operatorilor economici/instituţiilor cu care s-au încheiat contracte de
închiriere/convenţii, cu specificarea obiectului de activitate al acestora şi a numărului
şi termenului de valabilitate ale contractului/convenţiei; registrele pentru evidenţa
permiselor de lucru cu focul, inclusiv pentru arderea miriştilor;
 rapoarte de intervenţie ale serviciului public voluntar pentru situaţii de urgenţă;
 fisele de instruire, conform reglementărilor specifice;
 evidenţa exerciţiilor de intervenţie efectuate cu serviciul public voluntar pentru situaţii
de urgenţă, având anexate concluziile rezultate din efectuarea acestora;
 rapoartele întocmite în urma controalelor preventive proprii sau ale autorităţii de stat
competente;
 programe/ planuri cuprinzând măsuri şi acţiuni proprii sau rezultate în urma
constatărilor autorităţilor de control pentru respectarea reglementărilor în domeniu.

A1) Actele de autoritate privind apărarea împotriva incendiilor emise de administratorul

operatorului economic/conducătorul instituţiei sunt:
1 a) dispoziţie privind stabilirea modului de organizare şi a responsabilităţilor privind
apărarea împotriva incendiilor;
2 b) instrucţiuni de apărare împotriva incendiilor şi atribuţii ale salariaţilor la locurile de
muncă;
1 c) dispoziţie privind reglementarea lucrului cu foc deschis şi a fumatului;
2 d) dispoziţie privind organizarea instruirii personalului;
3 e) dispoziţie de constituire a serviciului privat pentru situaţii de urgenţă ori
contract/convenţie cu un alt serviciu privat pentru situaţii de urgenţă;
4 f) dispoziţie de sistare a lucrărilor de construcţii/oprire a funcţionării ori utilizării
construcţiilor/amenajărilor, în cazul anulării avizului/autorizaţiei de securitate la incendiu;
5 g) reguli şi măsuri de apărare împotriva incendiilor la utilizarea, manipularea,
transportul şi depozitarea substanţelor periculoase specifice produselor sale;
6 h) convenţii/contracte cuprinzând răspunderile ce revin părţilor pe linia apărării
împotriva incendiilor în cazul transmiterii temporare a dreptului de folosinţă asupra bunurilor
imobile/antrepriză;
7 i) dispoziţia de numire a cadrului tehnic sau a personalului de specialitate cu atribuţii în
domeniul apărării împotriva incendiilor, conform legii;
8 j) măsuri speciale de apărare împotriva incendiilor pentru perioadele caniculare sau
secetoase.

B) Documentele şi evidenţele specifice apărării împotriva incendiilor ale operatorilor

economici/instituţiilor menţionate la art. 5 lit. c) trebuie să cuprindă cel puţin:
 planul de analiză şi acoperire a riscurilor al unităţii administrativ-teritoriale, în partea ce
revine operatorului economic/instituţiei;
 fişa obiectivului, conform modelului prezentat în anexa nr. 5 la Regulamentul de
planificare, organizare, pregătire şi desfăşurare a activităţii de prevenire a situaţiilor de
urgenţă, aprobat prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.474/2006,
publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 31 octombrie 2006; un
exemplar din fişa obiectivului se trimite la inspectoratul judeţean/al municipiului
Bucureşti pentru situaţii de urgenţă;
 raportul anual de evaluare a nivelului de apărare împotriva incendiilor;
 documentaţia tehnică specifică, conform legii: scenarii de securitate la incendiu,
identificarea şi analiza riscurilor de incendiu etc.;
 avizele/autorizaţiile de securitate la incendiu, însoţite de documentele vizate spre
neschimbare care au stat la baza emiterii lor;
  certificate EC, certificate de conformitate, agremente tehnice pentru mijloacele tehnice
de apărare împotriva incendiilor şi echipamentele specifice de protecţie utilizate;
 registrele instalaţiilor de detectare/semnalizare/stingere a incendiilor, copii după
atestatele firmelor care au efectuat/efectuează proiectarea, montarea, verificarea,
întreţinerea, repararea acestora sau care efectuează servicii în domeniu;
 registrul pentru evidenţa permiselor de lucru cu focul;
 date ale personalului din cadrul serviciului privat pentru situaţii de urgenţă, conform
criteriilor de performanţă;
 lista operatorilor economici/instituţiilor cu care a încheiat contracte de
închiriere/convenţii, cu specificarea domeniului de activitate al acestora şi a numărului
şi termenului de valabilitate ale contractului;
 planurile de protecţie împotriva incendiilor;
 evidenţa exerciţiilor de evacuare a personalului propriu/utilizatorilor construcţiei;
 evidenţa exerciţiilor de intervenţie efectuate, având anexate concluziile rezultate din
efectuarea acestora;
 rapoartele de intervenţie ale serviciului privat pentru situaţii de urgenţă;
 fişele de instruire, conform reglementărilor specifice;
 lista cu substanţele periculoase, clasificate potrivit legii;
 grafice de întreţinere şi verificare, conform instrucţiunilor producătorului/furnizorului,
pentru diferite categorii de utilaje, instalaţii şi sisteme care pot genera incendii sau
care se utilizează în caz de incendiu;
 rapoartele întocmite în urma controalelor preventive proprii sau ale autorităţii de stat
competente;
 programe/planuri cuprinzând măsuri şi acţiuni proprii sau rezultate în urma
constatărilor autorităţilor de control pentru respectarea reglementărilor în domeniu.
Se aplică la operatorii economici şi la instituţiile care au un număr de salariaţi cel puţin
egal cu cel stabilit, conform legii, pentru întreprinderile mici.

B1) Pentru operatorii economici, instituţiile şi alte persoane juridice ce desfăşoară

activităţi în domeniu reglementat de o autoritate, care nu se încadrează în prevederile alin.
(1), administratorul, conducătorul sau persoana cu funcţii de conducere, după caz, asigură
organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor prin emiterea următoarelor documente:
1 a) instrucţiuni de apărare împotriva incendiilor şi atribuţii ale salariaţilor la locurile de
muncă;
2 b) reglementarea lucrului cu foc deschis şi a fumatului;
3 c) organizarea instruirii personalului;
4 d) dispoziţie de sistare a lucrărilor de construcţii/oprire a funcţionării ori utilizării
construcţiilor/amenajărilor, în cazul anulării avizului/autorizaţiei de securitate la incendiu;
5 e) reguli şi măsuri de apărare împotriva incendiilor la utilizarea, manipularea,
transportul şi depozitarea substanţelor periculoase specifice produselor sale.
6
B2) Operatorii economici, instituţiile şi celelalte persoane juridice prevăzute la alin.1
asigură următoarele documente şi evidenţe specifice apărării împotriva incendiilor:
1 a) documentaţia tehnică specifică, conform legii: scenarii de securitate la incendiu,
identificarea şi analiza riscurilor de incendiu etc.;
2 b) avize/autorizaţii de securitate la incendiu, însoţite de documentele vizate spre
neschimbare care au stat la baza emiterii lor;
3 c) certificate CE, certificate de conformitate, agremente tehnice pentru mijloacele
tehnice de apărare împotriva incendiilor şi echipamentele specifice de protecţie utilizate;
4 d) registrul pentru evidenţa permiselor de lucru cu focul;
5 e) organizarea apărării împotriva incendiilor la locul de muncă;
6 f) fişele de instruire, conform reglementărilor specifice;
7 g) lista cu substanţele periculoase, clasificate potrivit legii;
8 h) rapoartele întocmite în urma controalelor autorităţii de stat şi măsurile şi acţiunile
proprii sau rezultate în urma constatărilor autorităţilor de control pentru respectarea
reglementărilor în domeniu.

TEMA nr. 3

Organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor la locul de muncă

Prevăzută la art. 5 lit. d) din Ordinul M.A.I/Nr. 163/2007 privind aprobarea normelor
generale de aparare impotriva incendiilor, are ca scop asigurarea condiţiilor care să permită
salariaţilor/persoanelor fizice ca, pe baza instruirii şi cu mijloacele tehnice pe care le au la
dispoziţie, să acţioneze eficient pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, evacuarea şi
salvarea utilizatorilor construcţiei, evacuarea bunurilor materiale, precum şi pentru înlăturarea
efectelor distructive provocate în caz de incendii, explozii sau accidente tehnice.
(I) Prin loc de muncă, în înţelesul prevederilor prezentelor norme generale, se
înţelege:
a. secţie, sector, hală/atelier de producţie, filială, punct de lucru şi altele asemenea;
b. depozit de materii prime, materiale, produse finite combustibile;
c. atelier de întreţinere, reparaţii, confecţionare, prestări de servicii, proiectare şi altele
asemenea;
d. utilaj, echipament, instalaţie tehnologică, sistem, staţie, depozit de distribuţie
carburanţi pentru autovehicule, depozit cu astfel de produse, punct de desfacere a
buteliilor cu GPL pentru consumatori;
e. laborator;
f. magazin, raion sau stand de vânzare;
g. sală de spectacole, polivalentă, de reuniuni, de conferinţe, de sport, centru şi complex
cultural, studio de televiziune, film, radio, înregistrări şi altele asemenea;
h. unitate de alimentaţie publică, discotecă, club, sală de jocuri electronice şi altele
asemenea;
i. clădire sau spaţiu amenajat în clădire, având destinaţia de îngrijire a sănătăţii: spital,
policlinică, cabinet medical, secţie medicală, farmacie şi altele asemenea;
j. construcţie pentru cazare;
k. compartiment, sector, departament administrativ funcţional, construcţie pentru birouri,
cu destinaţie financiar-bancară;
l. bibliotecă, arhivă;
m. clădire sau spaţii amenajate în clădiri, având ca destinaţie învăţământul,
supravegherea, îngrijirea sau cazarea ori adăpostirea copiilor preşcolari, elevilor,
studenţilor, bătrânilor, persoanelor cu dizabilităţi sau lipsite de adăpost;
n. lăcaş de cult, spaţiu destinat vieţii monahale;
o. clădire şi/sau spaţiu având destinaţia de gară, autogară, aerogară şi staţie de metrou;
p. fermă zootehnică sau agricolă;
q. punct de recoltare de cereale păioase sau de exploatare forestieră;
r. amenajare temporară, în spaţiu închis sau în aer liber.
(II) Atunci când pe unul sau mai multe niveluri ale aceleiaşi clădiri îşi desfăşoară
activitatea mai mulţi operatori economici sau alte persoane juridice sau persoane fizice
autorizate, locul de muncă se delimitează la limita spaţiilor utilizate de aceştia, iar utilităţile
comune se repartizează, după caz, proprietarului clădirii ori, prin înţelegere, operatorilor
economici sau persoanelor juridice respective.
(III)Organizarea apărării împotriva incendiilor la locul de muncă constă în:
a) prevenirea incendiilor, prin luarea în evidenţă a materialelor şi dotărilor tehnologice
care prezintă pericol de incendiu, a surselor posibile de aprindere ce pot apărea şi a
mijloacelor care le pot genera, precum şi prin stabilirea şi aplicarea măsurilor specifice
de prevenire a incendiilor;
b) organizarea intervenţiei de stingere a incendiilor;
c) afişarea instrucţiunilor de apărare împotriva incendiilor;
 d) organizarea salvării utilizatorilor şi a evacuării bunurilor, prin întocmirea şi afişarea
planurilor de protecţie specifice şi prin menţinerea condiţiilor de evacuare pe traseele
stabilite;
e) elaborarea documentelor specifice de instruire la locul de muncă, desfăşurarea
propriu-zisă şi verificarea efectuării acesteia;
f) marcarea pericolului de incendiu prin montarea indicatoarelor de securitate sau a altor
inscripţii ori mijloace de atenţionare.
(IV)La stabilirea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor se au în vedere:
a) prevenirea manifestării surselor specifice de aprindere;
b) gestionarea materialelor şi a deşeurilor combustibile susceptibile a se aprinde, cu
respectarea normelor specifice de prevenire a incendiilor;
c) dotarea cu mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor, prevăzute în
documentaţia tehnică de proiectare;
d) verificarea spaţiilor la terminarea programului de lucru;
e) menţinerea parametrilor tehnologici în limitele normate, pe timpul exploatării diferitelor
instalaţii, echipamente şi utilaje tehnologice.
(V) Organizarea intervenţiei de stingere a incendiilor la locul de muncă cuprinde:
stabilirea mijloacelor tehnice de alarmare şi de alertare în caz de incendiu a personalului de
la locul de muncă, a serviciilor profesioniste/voluntare/private pentru situaţii de urgenţă, a
conducătorului locului de muncă, proprietarului/patronului/administratorului, precum şi a
specialiştilor şi a altor forţe stabilite să participe la stingerea incendiilor;
stabilirea sistemelor, instalaţiilor şi a dispozitivelor de limitare a propagării şi de stingere a
incendiilor, a stingătoarelor şi a altor aparate de stins incendii, a mijloacelor de salvare şi de
protecţie a personalului, precizându-se numărul de mijloace tehnice care trebuie să existe la
fiecare loc de muncă;
stabilirea componenţei echipelor care trebuie să asigure salvarea şi evacuarea
persoanelor/bunurilor, pe schimburi de lucru şi în afara programului;
organizarea efectivă a intervenţiei, prin nominalizarea celor care trebuie să utilizeze sau să
pună în funcţiune mijloacele tehnice din dotare de stingere şi de limitare a propagării arderii
ori să efectueze manevre sau alte operaţiuni la instalaţiile utilitare şi, după caz, la
echipamente şi utilaje tehnologice.
(1) Datele privind organizarea activităţii de stingere a incendiilor la locul de muncă
prevăzute la alin. (1) se înscriu într-un formular tipărit pe un material rezistent, de regulă
carton, şi se afişează într-un loc vizibil, estimat a fi mai puţin afectat în caz de incendiu.
(2) Datele se completează de conducătorul locului de muncă şi se aprobă de cadrul
tehnic sau de persoana desemnată să îndeplinească atribuţii de apărare împotriva
incendiilor.
(3) Structura-cadru a formularului prevăzut la alin. (2) este prezentată în anexa nr. 1
la prezentele norme generale, aceasta putând fi completată, după caz, şi cu alte date şi
informaţii.
(VI) Intervenţia la locul de muncă presupune:
a) alarmarea imediată a personalului de la locul de muncă sau a utilizatorilor prin
mijloace specifice, anunţarea incendiului la forţele de intervenţie, precum şi la
dispecerat, acolo unde acesta este constituit;
b) salvarea rapidă şi în siguranţă a personalului, conform planurilor stabilite;
c) întreruperea alimentării cu energie electrică, gaze şi fluide combustibile a
consumatorilor şi efectuarea altor intervenţii specifice la instalaţii şi utilaje de către
persoanele anume desemnate;
d) acţionarea asupra focarului de incendiu cu mijloacele tehnice de apărare împotriva
incendiilor din dotare şi verificarea intrării în funcţiune a instalaţiilor şi a sistemelor
automate şi, după caz, acţionarea lor manuală;
e) evacuarea bunurilor periclitate de incendiu şi protejarea echipamentelor care pot fi
deteriorate în timpul intervenţiei;
f) protecţia personalului de intervenţie împotriva efectelor negative ale incendiului:
temperatură, fum, gaze toxice;
 g) verificarea amănunţită a locurilor în care se poate propaga incendiul şi unde pot
apărea focare noi, acţionându-se pentru stingerea acestora.
Pentru efectuarea operaţiunilor prevăzute la alin. (1) nominalizarea se face pentru
fiecare schimb de activitate, precum şi în afara programului de lucru, în zilele de repaus şi
sărbători legale.
Pentru perioadele în care activitatea normală este întreruptă, de exemplu, noaptea, în
zilele nelucrătoare, în sărbătorile legale sau în alte situaţii, este obligatorie asigurarea
măsurilor corespunzătoare de apărare împotriva incendiilor.
(VII)Planurile de protecţie împotriva incendiilor prevăzute la art.18 lit. k) şi art. 23 lit. d)
sunt:
a) planul de evacuare a persoanelor;
b) planul de depozitare şi de evacuare a materialelor clasificate conform legii ca fiind
periculoase;
c) planul de intervenţie.
(A )Planurile de evacuare a persoanelor în caz de incendiu cuprind elemente
diferenţiate în funcţie de tipul şi destinaţia construcţiei şi de numărul persoanelor care se pot
afla simultan în aceasta şi se întocmesc astfel:
a) pe nivel, dacă se află simultan mai mult de 30 de persoane;
b) pe încăperi, dacă în ele se află cel puţin 50 de persoane;
c) pentru încăperile destinate cazării, indiferent de numărul de locuri.
Planurile de evacuare se afişează pe fiecare nivel, pe căile de acces şi în locurile
vizibile, astfel încât să poată fi cunoscute de către toate persoanele, iar în încăperi, pe partea
interioară a uşilor.
Planul de evacuare se întocmeşte pe baza schiţei nivelului sau a încăperii, pe care se
marchează cu culoare verde traseele de evacuare prin uşi, coridoare şi case de scări sau
scări exterioare.
Pe planurile de evacuare se indică locul mijloacelor tehnice de apărare împotriva
incendiilor: stingătoare, hidranţi interiori, butoane şi alte sisteme de alarmare şi alertare a
incendiilor, posibilităţile de refugiu, încăperi speciale, terase, precum şi interdicţia de folosire
a lifturilor în asemenea situaţii.
Modelul planului-cadru de evacuare este prezentat în anexa nr. 2 la prezentele norme
generale.
(B) Planurile de depozitare şi de evacuare a materialelor clasificate conform legii ca
fiind periculoase se întocmesc pentru fiecare încăpere unde se află asemenea materiale.
La amplasarea materialelor periculoase în spaţiile de depozitare trebuie să se ţină
seama de comportarea lor specifică în caz de incendiu, atât ca posibilităţi de reacţie
reciprocă, cât şi de compatibilitatea faţă de produsele de stingere.
Planurile de depozitare şi de evacuare a materialelor periculoase se întocmesc pe
baza schiţelor încăperilor respective, pe care se marchează zonele cu materiale periculoase
şi se menţionează clasele acestora conform legii, cantităţile şi codurile de identificare ori de
pericol, produsele de stingere recomandate. Traseele de evacuare a materialelor şi ordinea
priorităţilor se marchează cu culoare verde.
Planuri de depozitare şi de evacuare se întocmesc şi pentru materialele şi bunurile
combustibile care au o valoare financiară sau culturală deosebită.
Planurile de depozitare se amplasează în locuri care se estimează a fi cel mai puţin
afectate de incendiu şi în apropierea locurilor de acces în încăperi, precum şi la dispecerat,
acolo unde acesta este constituit, astfel încât acestea să poată fi utile forţelor de intervenţie.
 TEMA nr. 4

Masuri generale de prevenire a incendiilor la expoatarea constructiilor, instalatiilor si

amenajarilor
I ) Măsurile generale de prevenire a incendiilor la exploatarea construcţiilor,
instalaţiilor şi amenajărilor privesc: controlul/supravegherea din punct de vedere al prevenirii
incendiilor a activităţilor, pe timpul desfăşurării şi după încheierea acestora; stabilirea
măsurilor tehnico-organizatorice în vederea reducerii riscului de incendiu ori a consecinţelor
incendiilor; menţinerea condiţiilor realizate pentru evacuarea utilizatorilor în siguranţă şi
pentru securitatea echipelor de intervenţie în cazul izbucnirii unui incendiu; întreţinerea în
stare operativă a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor.
(1) Exploatarea sistemelor, instalaţiilor, dispozitivelor, echipamentelor, aparatelor,
maşinilor şi utilajelor de orice categorie se face conform reglementărilor tehnice specifice.
(2) Exploatarea mijloacelor tehnice prevăzute la alin. (1) cu defecţiuni, improvizaţii sau
fără protecţia corespunzătoare faţă de materialele sau substanţele combustibile din spaţiul în
care sunt utilizate este interzisă.
(3) La utilizarea mijloacelor tehnice prevăzute la alin. (1) este obligatorie respectarea
instrucţiunilor de funcţionare, verificare şi întreţinere, precum şi a măsurilor specifice de
apărare împotriva incendiilor, emise şi aprobate potrivit legii.
Pe timpul exploatării instalaţiilor aferente construcţiilor şi instalaţiilor tehnologice
prevăzute la art. 63 se interzic:
a) neasigurarea supravegherii conform instrucţiunilor de funcţionare;
b) funcţionarea fără sistemele, aparatele şi echipamentele necesare conform
instrucţiunilor de funcţionare pentru controlul şi menţinerea parametrilor privind
siguranţa în funcţionare sau înlocuirea acestora cu altele supradimensionate;
c) întreţinerea necorespunzătoare a elementelor prevăzute pentru izolare termică sau
electrică ori pentru separare;
d) depăşirea termenelor stabilite pentru efectuarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii sau
executarea necorespunzătoare a acestora;
e) executarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii sau a unor modificări de către personal
neautorizat.
II ) Menţinerea în bună stare a instalaţiilor şi sistemelor de captare şi scurgere la
pământ a descărcărilor electrice atmosferice este obligatorie la construcţii şi instalaţii, utilaje
şi echipamente tehnologice, conform reglementărilor tehnice specifice.
Utilizarea sistemelor de captare şi scurgere la pământ a electricităţii statice conform
instrucţiunilor specifice şi reglementărilor tehnice este obligatorie.
În spaţiile cu risc mare de incendiu sau de explozie se interzice accesul salariaţilor şi
al altor persoane fără echipament de protecţie adecvat condiţiilor de lucru.
Folosirea dispozitivelor, aparatelor, uneltelor şi sculelor neprotejate corespunzător sau
care pot produce scântei prin funcţionare, lovire sau frecare în spaţii sau în locuri cu risc de
explozie este interzisă.
III) Produsele, materialele şi substanţele combustibile se amplasează la distanţă de
siguranţ faţă de sursele de căldură ori se protejează astfel încât să nu fie posibilă aprinderea
lor.
Se interzice folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii,
supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate, precum şi aprinderea focului
utilizându-se lichide inflamabile.
Verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare
a fumului sunt obligatorii.
Pe timpul transportului, depozitării şi manipulării produselor sau substanţelor
combustibile se ţine seama de proprietăţile fizico-chimice ale acestora, astfel încât la
contactul dintre ele să nu se producă ori să nu se propage incendiul.
Produsele şi substanţele combustibile se transportă, se manipulează şi se
depozitează în ambalaje adecvate, realizate şi inscripţionate corespunzător, în vederea
identificării riscurilor de incendiu şi stabilirii procedeelor şi substanţelor de stingere ori de
neutralizare adecvate.
 IV) Dispunerea materialelor periculoase în depozit se face potrivit planului de
depozitare.
V) La elaborarea planurilor de intervenţie se ţine seama de compatibilitatea produselor
sau substanţelor combustibile cu substanţele de stingere.
VI) Deşeurile şi reziduurile, scurgerile şi depunerile de praf sau de pulberi combustibile
se îndepărtează ritmic prin metode şi mijloace adecvate, obligatoriu la terminarea fiecărui
schimb de lucru, şi se depun în locuri special destinate depozitării sau distrugerii lor.
Deşeurile şi reziduurile de lichide combustibile sau cele din materiale solide, cum sunt
cârpe, câlţi, bumbac, rumeguş, care conţin astfel de produse, se colectează în cutii sau în
vase metalice ori cu căptuşeală metalică interioară, prevăzute cu capac, amplasate în locuri
fără risc de incendiu şi marcate.
Deşeurile, reziduurile şi ambalajele combustibile, care se reutilizează, se depozitează,
cu asigurarea distanţelor de siguranţă faţă de clădiri, instalaţii, culturi agricole, suprafeţe
împădurite şi alte materiale combustibile, în funcţie de natura şi de proprietăţile fizico-chimice
ale acestora.
Deşeurile, reziduurile şi ambalajele combustibile, care nu se reutilizează, se distrug
conform reglementărilor specifice.
Materialele şi substanţele care prezintă pericol de autoaprindere se păstrează în
condiţii adecvate naturii lor, bine ventilate şi luându-se măsuri de control şi preîntâmpinare a
fenomenului de autoîncălzire.
Prevenirea apariţiei fenomenului de autoaprindere se urmăreşte şi la depozitarea f
Calitatea lucrărilor de ignifugare executate se certifică prin rapoarte de încercare
emise de laboratoare autorizate conform legii.
Elementele de limitare a propagării focului, de izolare termică şi de etanşare la fum şi
la gaze fierbinţi din alcătuirea construcţiilor şi a instalaţiilor se menţin permanent în bună
stare, pentru a-şi îndeplini rolul stabilit.
În construcţiile civile/publice şi de producţie, cantităţile de materiale şi de substanţe
combustibile utilizate nu trebuie să conducă la depăşirea densităţii sarcinii termice stabilite
prin reglementări tehnice sau prin documentaţiile tehnice de proiectare şi execuţie.
IX) În sălile aglomerate şi de sport, pe stadioane sau pe alte arene sportive ori în
incinte amenajate pentru activităţi cu public este interzis accesul publicului cu produse şi
substanţe inflamabile sau cu alte mijloace care pot produce incendii sau explozii.
Depozitarea şi utilizarea în spaţii publice a mijloacelor, produselor şi substanţelor care
prezinta pericol de incendiu sau explozie este permisă numai în locurile amenajate în acest
scop şi cu respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor.
X) La clădiri administrative/birouri, activitatea se organizează astfel încât să nu se
creeze aglomerări ale publicului, care să îngreuneze sau chiar să blocheze evacuarea în caz
de incendiu.
Pe timpul exploatării încăperilor, compartimentelor şi spaţiilor aferente clădirilor
administrative trebuie luate măsuri de reducere la minim posibil a riscului de incendiu prin
limitarea la strictul necesar a cantităţilor de materiale combustibile şi a eventualelor surse cu
potenţial de aprindere a acestora.
În sălile aglomerate ori amenajările temporare în care se desfăşoară activităţi cu public
nu se admite accesul unui număr de persoane mai mare decât capacitatea stabilită prin
proiect.
Amplasarea mobilierului în sălile aglomerate se realizează astfel încât să se asigure
culoare de trecere cu lăţimi care să permită deplasarea publicului către ieşirile din sală.
În incintele prevăzute la alin. (1), scaunele sau băncile se fixează de pardoseală astfel
încât să nu fie răsturnate în caz de panică şi să asigure evacuarea rapidă şi fără accidente a
publicului.
La finalizarea activităţii în sala aglomerată sau amenajarea temporară se execută un
control de verificare pentru depistarea şi înlăturarea eventualelor nereguli în domeniul
prevenirii incendiilor pe timpul exploatării.
Se recomandă asigurarea unui sistem de alarmare în caz de incendiu, cu mesaj
preînregistrat.
 XI) În perioadele caniculare sau secetoase, consiliile judeţene sau locale din zonele cu
risc crescut de incendiu şi, după caz, administratorii operatorilor economici/ conducătorii
instituţiilor din zonele menţionate trebuie să elaboreze programe speciale de măsuri pentru
prevenirea incendiilor specifice.
Măsurile speciale pe timpul secetos cuprind:
 identificarea şi nominalizarea sectoarelor de activitate în care creşte riscul de incendiu
în condiţiile caracteristice temperaturilor atmosferice ridicate şi lipsei de precipitaţii;
interzicerea utilizării focului deschis în zonele afectate de uscăciune avansată;
restricţionarea efectuării, în anumite intervale din timpul zilei, a unor lucrări care
creează condiţii favorizante pentru producerea de incendii prin degajări de substanţe
volatile sau supraîncălziri excesive; asigurarea protejării faţă de efectul direct al
razelor solare a recipientelor, rezervoarelor şi a altor tipuri de ambalaje care conţin
vapori inflamabili sau gaze lichefiate sub presiune, prin depozitare la umbră;
intensificarea controalelor în zonele cu culturi agricole şi în locuri cu vegetaţie
forestieră, mai ales cele frecventate pentru agrement;
 asigurarea şi verificarea zilnică a rezervelor de apă pentru incendiu.
Măsurile speciale stabilite sunt aduse la cunoştinţă tuturor salariaţilor şi, după caz,
populaţiei.
Înainte de începerea sezonului rece se iau următoarele măsuri de prevenire:
a) controlul instalaţiilor şi al sistemelor de încălzire existente la operatorii economici,
instituţiile publice, locuinţele şi gospodăriile populaţiei, cum sunt surse de căldură,
conducte, corpuri şi elemente de încălzire, sobe, coşuri şi canale de fum, şi înlăturarea
defecţiunilor constatate, asigurându-se funcţionarea la parametrii normaţi;
b) protejarea contra îngheţului a componentelor instalaţiilor de stingere cu apă;
c) asigurarea uneltelor şi accesoriilor pentru deszăpezirea căilor de acces, de evacuare
şi de intervenţie.

TEMA nr. 5

Dispoziţii Generale privind reducerea riscului de incendiu generat de încărcări

electrostatice – D.G. P.S.I. 004/2001, aprobate prin O.M.A.I. 108/01.08.2001.

Dispoziţiile generale privind reducerea riscurilor de incendiu generate de încărcări

electrostatice - D.G.P.S.I.-004 stabilesc masurile tehnico-organizatorice, principiile, cerinţele
şi condiţiile tehnice necesare in vederea prevenirii formarii scânteilor produse de descărcarea
sarcinilor electrostatice, care în anumite împrejurări pot iniţia incendii sau explozii.
Prevederile prezentelor dispoziţii se aplica şi sunt obligatorii indiferent de titularul
dreptului de proprietate.
In sensul prezentelor dispoziţii, termenii şi expresiile utilizate au următoarele semnificaţii:
a) aditiv antistatic - substanţa solida (praf, pulbere) sau lichida care, introdusa intr-un volum
de lichid combustibil, are rolul de a reduce efectul difuziei turbulente datorat pulsaţiilor de
viteza, în cazul transvazării, transportului etc. lichidelor prin conducte cilindrice şi de a limita
astfel riscul datorat încărcărilor electrostatice;

b) antistatic - caracteristica intrinseca a materialului de a nu se încărca cu electricitate

statica; în mod obişnuit aceasta caracteristica este avuta în vedere la materialele care se
utilizează în medii cu risc de incendiu sau explozie;

c) corp electrostatic la pământ - substanţa, material, circuit, aparat, maşina, recipient sau
instalaţie a cărei rezistenta de scurgere a sarcinilor electrostatice nu depăşeşte 106 ohmi,
rezistenta fiind măsurata între pământ şi un punct oarecare al elementului considerat;

d) descărcare corona - descărcare electrica incompletă (nu se dezvoltă pe toata distanţa

dintre electrozii configuraţiei) care apare în zone ale conductoarelor cu raza de curbura mica;
descărcarea corona se dezvolta numai dacă intensitatea câmpului electric în zonă depăşeşte
o valoare determinata;

e) descărcare electrostatică - proces de realizare a unui canal conductor între două corpuri
aflate la potenţiale diferite faţă de pământ; în funcţie de valoarea medie a câmpului electric
între cele două corpuri, descărcarea poate fi incompletă (corona) sau completă
(străpungere);

f) dispersie - fenomen de împrăştiere, răspândire, risipire; în sensul prezentelor dispoziţii,

definiţia se refera la pulberi, prafuri, gaze, ceţuri, care se pot aprinde; de exemplu, praful este
o forma dispersa a substanţelor solide, iar ceaţa este o forma dispersa a lichidelor
combustibile;

g) electricitate statica - energie de natura electrica ce apare datorita unor fenomene

electrochimice, frecări, încălziri şi de deformare a corpurilor, plasării acestora într-un câmp
electric, precum şi ca urmare a altor acţiuni fizice care presupun schimbarea relativa a
suprafeţelor de contact; energia acumulata rămâne practic constantă sau prezintă variaţii
foarte lente; energia acumulata, daca se disipează într-o descărcare electrica, poate iniţia
explozia unor amestecuri inflamabile, daca este mai mare decât energia minima de aprindere
a acestora;

h) influenţa electrostatica - fenomen de separare a sarcinilor electrice pe un conductor

neutru izolat sau modificarea repartiţiei sarcinilor electrice pe un conductor încărcat şi izolat,
sub acţiunea unui câmp electric exterior;

i) încălţăminte antistatică - încălţăminte încercată în conformitate cu metoda 5.7 din SR

EN 344; rezistenţa electrica trebuie sa fie cuprinsă între 100 kj şi 1.000 Mj;
j) încărcare electrostatică - proces fizic prin care, pe corpuri solide, lichide sau vapori, apar
sarcini electrice datorita unor acţiuni mecanice (frecare, ciocnire, vibraţii), termice, chimice
etc;

k) legare la pământ - legătura electrica a unui corp conductor la priza de pământ, pentru a
asigura acestuia, în mod permanent, potenţialul pământului (considerat nul);

l) legătura de echipotenţializare - legătura electrica realizata intre diferite puncte pentru a

asigura acestora acelaşi potenţial faţă de pământ;

m) pardoseala izolanta electric (electroizolanta) - pardoseala realizata din materiale

izolante electric (lemn, cauciuc, bachelita etc.), care acoperă întreaga suprafaţă a pardoselii,
sunt lipite pe suport, nu prezintă crăpături, iar rosturile nu depăşesc 3 mm;

n) priza de pământ - instalaţie care asigura o legătura electrica directă cu pământul a unei
instalaţii electrice sau a unor echipamente electrice;

o) rezistenta electrica de dispersie a unei prize de pământ - rezistenţa electrica echivalenta

a prizei de pământ;

p) scânteie electrostatică - descărcare brusca de electricitate, printr-un interval, între doua

corpuri;

r) transvazare - operaţiune de trecere a unui fluid (lichid, gaz etc.) sau a unui material
pulverulent dintr-un vas în altul prin curgere gravitaţionala, pompare etc.;

s) zona cu pericol de explozie - spaţiul în care, în condiţii normale de funcţionare, se pot

acumula, accidental sau permanent, gaze, vapori sau praf în cantităţi suficiente pentru a da
naştere unei atmosfere explozive în amestec cu aerul sau cu oxigenul.
 Formarea şi acumularea încărcărilor electrostatice reprezintă fenomene de sistem sau
de asociaţie cu apariţia unei sarcini electrice pe suprafaţă unui corp izolant sau izolat din
punct de vedere al conductibilităţii electrice.

Cele mai frecvente moduri de electrizare a corpurilor sunt: frecarea, contactul direct,
influenta, acţiunea electrochimică şi acţiunea fotoelectrica.

Principalele materiale şi substanţe utilizate frecvent şi pe scara larga, susceptibile să

formeze şi să acumuleze sarcini electrostatice, sunt:
a) solide: cauciucul natural si sintetic, masele plastice, fibrele artificiale, textilele pe baza
de lână, fibrele artificiale, hârtia, sticla, sulful, răşinile sintetice, unele răşini naturale
(chihlimbarul);
b) lichide: sulfura de carbon, eterul, benzina, hidrocarburile, esterii, hidrocarburile
clorurate, cetonele inferioare si alcoolii;
c) gaze (vapori): dioxidul de carbon, metanul, propanul, etanul, butanul, acetilena si
hidrogenul.

In funcţie de caracteristicile proceselor tehnologice şi de capacitatea de reacţie a

operatorilor se pot adopta soluţii care să conducă la dispersia electricităţii statice. Soluţiile
cele mai eficiente sunt:
a) legarea la pământ (sisteme echipotenţiale);
b) neutralizarea sarcinilor;

c) reducerea frecărilor;
d) umidificarea atmosferei;
e) mărirea conductivităţii corpurilor izolante.

La o valoare a rezistentei de scurgere a sarcinilor electrice mai mica de 106 ohmi,

pentru majoritatea substanţelor inflamabile se elimina posibilitatea formarii sarcinilor
electrostatice mari şi se considera realizată legarea la pământ.

În locurile în care se manipulează substanţe explozive valorile limita care se aleg sunt
de ordinul 104-105 ohmi pentru rezistenta de curgere a sarcinilor electrice.

Art. 16. - Legarea la pamant a obiectelor metalice asigura reducerea diferentei de potential
dintre obiecte si pamant, pana la limite nepericuloase, iar conductibilitatea materialelor
utilizate trebuie sa fie suficient de mare, astfel incat sa permita scurgerea fara descarcare
disruptiva a incarcarilor electrostatice.

Este obligatoriu sa fie legate la pământ:

a) constructiile metalice, echipamentele, rezervoarele, conductele, utilajele si
instalatiile (pentru amestec, valturile, calandrele, masinile de extrudare sau injectie etc.) care
vehiculeaza materiale si substante care produc electricitate statica;

b) elementele bune conducatoare de electricitate care nu participa direct la procesul

tehnologic;

c) partile metalice ale echipamentelor electrice (carcase, motoare, aparataj, tablouri

etc.), ale instalatiilor, utilajelor, incarcatoarelor si cisternelor, inclusiv ale sinelor de cale ferata
de la rampele de incarcare-descarcare.

Conductibilitatea electrica a legaturilor se asigura prin:

a) fixarea demontabila (strangere);
b) fixarea nedemontabila (sudare, lipire etc.).
 Legăturile la pământ trebuie verificate astfel:

a) zilnic, vizual;
b) periodic, prin personal specializat se masoara valoarea rezistentei de dispersie a prizei de
pământ, precum si asigurarea continuitatii la instalatiile electrice.

Legarea la pamant a bobinelor, cilindrilor si a tamburelor metalice ale caror extremitati

se rotesc in lagare prevazute cu ungere se asigura prin sisteme speciale cu perii lunecatoare
pe arbore, tangentiale si de capat.

Reducerea riscurilor determinate de electricitatea statica se realizeaza prin actiuni de

prevenire care vizeaza:
a) locul de munca;
b) legaturile la pamant;
c) imbracamintea sau echipamentul de protectie a personalului;
d) operatiunile si procesele de fabricatie;
e) conductorii electrici;
f) izolantii.

TEMA nr.6

1. Legea nr. 481/08.01.2004 privind Protecţia civilă

Protecţia civilă este o componentă a sistemului securităţii naţionale şi reprezintă un

ansamblu integrat de activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative,
cu caracter umanitar şi de informare publică, planificate, organizate şi realizate potrivit
prezentei legi, în scopul prevenirii şi reducerii riscului de producere a dezastrelor, protejării
populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă,
conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor
necesare supravieţuirii persoanelor afectate.
Atribuţiile protecţiei civile sunt următoarele:
 identificarea şi gestionarea tipurilor de riscuri generatoare de dezastre naturale şi
tehnologice de pe teritoriul României;
 culegerea, prelucrarea, stocarea, studierea şi analizarea datelor şi informaţiilor
referitoare la protecţia civilă;
 informarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este
expusă, măsurile de autoprotecţie ce trebuie îndeplinite, mijloacele de protecţie puse
la dispoziţie, obligaţiile ce îi revin şi modul de acţiune pe timpul situaţiei de urgenţă;
 organizarea şi asigurarea stării de operativitate şi a capacităţii de intervenţie optime a
serviciilor pentru situaţii de urgenţă şi a celorlalte organisme specializate cu atribuţii în
domeniu;
 înştiinţarea autorităţilor publice şi alarmarea populaţiei în situaţiile de urgenţă;
 protecţia populaţiei, a bunurilor materiale, a valorilor culturale şi arhivistice, precum şi
a mediului împotriva efectelor dezastrelor şi ale conflictelor armate;
 asigurarea condiţiilor minime de supravieţuire a populaţiei în situaţii de urgenţă sau de
conflict armat;
 organizarea şi executarea intervenţiei operative pentru reducerea pierderilor de vieţi
omeneşti, limitarea şi înlăturarea efectelor situaţiilor de urgenţă civilă şi pentru
reabilitarea utilităţilor publice afectate;
 limitarea şi înlăturarea efectelor dezastrelor şi a efectelor atacurilor din aer pe timpul
conflictelor armate;
  asanarea şi neutralizarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul
conflictelor militare;
 participarea la misiuni internaţionale specifice;
 constituirea rezervelor de resurse financiare şi tehnico-materiale specifice în situaţii de
urgenţă sau de conflict armat.
Organizarea protecţiei civile la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale,al
instituţiilor publice, al agenţilor economici şi al organizaţiilor neguvernamentale se realizează
în raport cu clasificarea acestora din punct de vedere al protecţiei civile şi constă în:
 constituirea organismelor şi structurilor pentru managementul situaţiilor de urgenţă;
 constituirea serviciilor pentru situaţii de urgenţă;
 încadrarea inspectorilor şi/sau a personalului de specialitate în domeniul protecţiei
civile;
 întocmirea planurilor de analiză şi de acoperire a tipurilor de riscuri în teritoriul de
competenţă sau în domeniul de activitate;
 planificarea şi organizarea activităţilor de pregătire a populaţiei şi a salariaţilor privind
protecţia civilă;
 organizarea evacuării în caz de urgenţă civilă;
 organizarea cooperării şi a colaborării privind protecţia civilă;
 planificarea resurselor pentru funcţionarea structurilor prevăzute mai sus, precum şi
pentru realizarea măsurilor stabilite în planurile amintite.

Cetăţenii sunt obligaţi:

 să respecte şi să aplice normele şi regulile de protecţie civilă stabilite de autorităţile
administraţiei publice centrale şi locale, precum şi de conducătorii instituţiilor publice,
ai agenţilor economici ori ai organizaţiilor neguvernamentale, după caz;
 să ducă la îndeplinire măsurile de protecţie civilă dispuse, în condiţiile legii, de
autorităţile competente sau de personalul învestit cu exerciţiul autorităţii publice din
cadrul serviciilor publice de urgenţă;
 să informeze autorităţile sau serviciile de urgenţă abilitate, prin orice mijloace, inclusiv
telefonic, prin apelarea numărului 112, despre iminenţa producerii sau producerea
oricărei situaţii de urgenţă despre care iau cunoştinţă;
 să informeze serviciile de urgenţă profesioniste sau poliţia, după caz, inclusiv
telefonic, prin apelarea numărului 112, despre descoperirea de muniţie sau elemente
de muniţie rămase neexplodate;
 să participe la pregătirea de protecţie civilă la locul unde îşi desfăşoară activitatea;
 să participe la întreţinerea adăposturilor din clădirile proprietate personală şi, în caz de
necesitate, la amenajarea spaţiilor de adăpostire din teren;
 să-şi asigure mijloacele individuale de protecţie, trusa sanitară, rezerva de alimente şi
apă, precum şi alte materiale de primă necesitate pentru protecţia familiilor lor;
 să permită, în situaţii de urgenţă civilă, accesul forţelor şi mijloacelor de intervenţie în
incinte sau pe terenuri proprietate privată;
 să permită instalarea mijloacelor de alarmare pe clădirile proprietate privată sau
aparţinând asociaţiilor de locatari sau proprietari, după caz, fără plată, precum şi
accesul persoanelor autorizate, în vederea întreţinerii acestora;
 să accepte şi să efectueze evacuarea din zonele afectate sau periclitate de dezastre,
potrivit măsurilor dispuse şi aduse la cunoştinţă de către autorităţile abilitate;
 să solicite avizele şi autorizaţiile privind protecţia civilă, în cazurile prevăzute de lege.

Conducătorii instituţiilor publice, şi managerii agenţilor economici, indiferent de forma

de proprietate, au următoarele obligaţii principale:
 asigură identificarea, monitorizarea şi evaluarea factorilor de risc specifici, generatori
de evenimente periculoase;
 stabilesc şi urmăresc îndeplinirea măsurilor şi a acţiunilor de prevenire şi de pregătire
a intervenţiei, în funcţie de încadrarea în clasificarea de protecţie civilă;
  organizează şi dotează, pe baza criteriilor de performanţă elaborate de Inspectoratul
General pentru Situaţii de Urgenţă, servicii sau formaţiuni proprii de urgenţă şi
stabilesc regulamentul de organizare şi funcţionare a acestora;
 participă la exerciţii şi aplicaţii de protecţie civilă şi conduc nemijlocit acţiunile de
alarmare, evacuare, intervenţie, limitare şi înlăturare a urmărilor situaţiilor de urgenţă
desfăşurate de unităţile proprii
 asigură gratuit forţelor de intervenţie chemate în sprijin în situaţii de urgenţă
echipamentele, substanţele, mijloacele şi antidoturile adecvate riscurilor specifice;
 organizează instruirea şi pregătire personalului încadrat în muncă privind protecţia
civilă;
 asigură alarmarea populaţiei din zona de risc creată ca urmare a activităţilor proprii
desfăşurate;
 prevăd anual, în bugetul propriu, fonduri pentru cheltuieli necesare desfăşurării
activităţilor de protecţie civilă;
 înştiinţează persoanele şi organismele competente asupra factorilor de risc şi le
semnalează de îndată cu privire la iminenţa producerii sau producerea unei situaţii de
urgenţă civilă la nivelul instituţiei sau agentului economic;
 stabilesc şi transmit către transportatorii, distribuitorii şi utilizatorii produselor regulile şi
măsurile de protecţie specifice, corelate cu riscurile previzibile la utilizare, manipulare,
transport şi depozitare;
 încheie contracte, convenţii sau protocoale de cooperare cu alte servicii de urgenţă
profesioniste sau voluntare;
 menţin în stare de funcţionare mijloacele de transmisiuni-alarmare, spaţiile de
adăpostire şi mijloacele tehnice proprii, destinate adăpostirii sau intervenţiei, ţin
evidenţa acestora şi le verifică periodic;
 îndeplinesc alte obligaţii şi măsuri stabilite, potrivit legii, de către organismele şi
organele abilitate.

2.Ordonanţa de urgenţă nr. 21 din 15.04.2004 privind Sistemul Naţional de

Management al Situaţiilor de Urgenţă
În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile folosite au următorul
înţeles:
 situaţia de urgenţă – eveniment excepţional, cu caracter non-militar, care prin
amploare şi intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător,
valorile culturale şi materiale importante , iar pentru restabilirea stării de normalitate
sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse
suplimentare şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate;
 factor de risc – fenomen, proces sau complex de împrejurări congruente, în acelaşi
timp şi spaţiu, care pot determina sau favoriza producerea unor tipuri de risc;
 tipuri de risc – incendii, cutremure, inundaţii, accidente , explozii, avarii, alunecări sau
prăbuşiri de teren, îmbolnăviri în masă, prăbuşiri ale unor construcţii, instalaţii sau
amenajări, eşuarea sau scufundarea unor vase , căderi de obiecte din cosmos ori din
atmosferă, tornade, avalanşe, eşecul serviciilor de utilităţi publice şi alte calamităţi
naturale, sinistre grave sau evenimente publice de amploare determinate sau
favorizate de factorii de risc specifici;
 intervenţia operativă – acţiunile desfăşurate , în timp oportun, de către structurile
specializate în scopul prevenirii agravării situaţiei de urgenţă, limitării, sau înlăturării,
după caz, a consecinţelor acesteia;
 evacuarea – măsură de protecţie luată în cazul ameninţării iminente, stării de alertă ori
producerii unei situaţii de urgenţă şi care constă în scoaterea din zonele afectate sau
potenţial a fi afectate, în mod organizat, a unor instituţii publice, agenţi economici,
categorii sau grupuri de populaţie ori bunuri şi dispunerea acestora în zone şi localităţi
care asigură condiţii de protecţie a persoanelor, bunurilor şi valorilor, de funcţionare a
instituţiilor publice şi agenţilor economici.
Pe durata situaţiilor de urgenţă sau a stărilor potenţial generatoare de situaţii de
urgenţă se întreprind, în condiţiile legii, după caz, acţiuni şi măsuri pentru:
  avertizarea populaţiei, instituţiilor şi agenţilor economici din zonele de pericol;
 declararea stării de alertă în cazul iminenţei ameninţării sau producerii situaţiei de
urgenţă;
 punerea în aplicare a măsurilor de prevenire şi de protecţie specifice tipurilor de risc
şi, după caz, hotărârea evacuării din zona afectată sau parţial afectată;
 intervenţia operativă cu forţe şi mijloace special constituite, în funcţie de situaţie,
pentru limitarea şi înlăturarea efectelor negative;
 acordarea de ajutoare de urgenţă;
 instituirea regimului stării de urgenţă, în condiţiile prevăzute în art.93 din Constituţia
României, republicată;
 solicitarea sau acordarea de asistenţă internaţională;
 acordarea de despăgubiri persoanelor fizice şi juridice;
 alte măsuri prevăzute de lege.
Pe timpul stării de alertă se pot dispune, cu respectarea prevederilor art.53 din
Constituţia României, republicată, măsuri pentru restrângerea unor drepturi sau libertăţi
fundamentale referitoare, după caz, la libera circulaţie, inviolabilitatea domiciliului,
interzicerea muncii forţate, dreptul de proprietate privată ori la protecţia socială a muncii,
aflate în strânsă relaţie de cauzalitate cu situaţia produsă şi cu modalităţile specifice de
gestionare a acesteia.

TEMA nr.7

Dispoziţii Generale privind instruirea în domeniul situaţiilor de urgenţă aprobate prin

ordinul M.A.I. nr. 712/2005 completat și modificat de OMAI 786/2005.

Prezentele dispoziţii stabilesc principiile, modalităţile, cerinţele şi condiţiile necesare în

vederea organizării şi desfăşurării activităţii de instruire în domeniul situaţiilor de urgenţă a
persoanelor încadrate în muncă.
Persoanele fizice şi juridice care desfăşoară activităţi cu personal angajat cu personal
în condiţii prevăzute de lege sunt obligate să organizeze şi să desfăşoare instruirea acestora
în domeniul situaţiilor de urgenţă pe baza reglementărilor specifice.
Instruirea salariaţilor în domeniul situaţiilor de urgenţă este parte componentă a
pregătirii profesionale a acestora.
Instruirea în domeniul situaţiilor de urgenţă a persoanelor angajate în muncă constituie
parte componentă a activităţii de apărare împotriva incendiilor desfăşurate de persoanele
fizice şi juridice potrivit prevederilor legale în vigoare.
Categoriile de instructaje în domeniul situaţiilor de urgenţă sunt:
a) instructajul introductiv general;
b) instructajul specific locului de muncă;
c) instructajul periodic;
d) instructajul pe schimb, acolo unde situaţia impune;
e) instructajul pentru lucrări periculoase;
f) instructajul la conversia profesională;
g) instructajul pentru personalul din afara agentului economic sau a instituţiei;

1. Instructajul introductiv general vizează dobândirea de cunoştinţe cu privire la:

 sistemul de acte normative;
 managementul situaţiilor de urgenţă la nivelul agentului economic;
 mijloacele tehnice existente;
 modul de acîiune în cazul producerii unei situaţii de urgenţă;
 acţiunile ce trebuie întreprinse pentru limitarea şi înlăturarea urmărilor situaţiilor de
urgenţă.
Va avea o durată de minim 8 ore şi se va executa cu următoarele categorii de
persoane :
 noii angajaţi în muncă;
  salariaţii transferaţi de la o unitate la alta;
 lucrătorii sezonieri, temporari sau zilieri;
 studenţii şi elevii aflaţi în practică.
Instructajul introductiv general se efectuează de către cadrul tehnic cu atribuţii de
prevenire şi stingere a incendiilor, care are competenţa necesară. La încheierea instructajului
introductiv general, persoanele instruite vor fi verificate asupra cunoştinţelor acumulate. Nu
vor fi admise la locurile de muncă persoanele care nu şi-au însuşit nivelul minim de
cunoştinţe.

2. Instructajul specific locului de muncă se execută individual de către şeful locului de

muncă respectiv. Durata instructajului nu poate fi mai mică de 8 ore.

3. Instructajul periodic se va executa pe baza tematicii anuale şi a graficului de

instruire. Intervalul de timp între două instructaje periodice se stabileşte astfel:
 cel mult o lună (30 zile) pentru personalul cu funcţii de execuţie sau operative;
 1-3 luni pentru personalul care lucrează nemijlocit cu aparate , maşini, utilaje şi
instalaţii tehnologice (tehnicieni,maiştri, subingineri, ingineri);
 3-6 luni pentru personalul auxiliar;
 1-6 luni pentru personalul auxiliar care are atribuţii de organizare , conducere şi
control.
4. Instructajul special pentru lucrări periculoase (sudare, tăiere sau lipire cu flacără,
lucrări care pot provoca scântei electrice sau mecanice, arcuri electrice, etc.) se efectuează
de conducătorul formaţiei de lucru privind tehnologia de execuţie şi de conducătorul locului
de muncă pentru probleme specifice.

Personalul societăţii va putea începe lucrul numai după ce şi-a însuşit următoarele
cunoştinţe minime :
a) regulamentul intern al societăţii;
b) prevederile legislaţiei de prevenire şi stingere a incendiilor în părţile ce-i privesc;
c) normele de prevenire şi stingere a incendiilor specifice locului de muncă;
d) cunoaşterea şi mânuirea mijloacelor de primă intervenţie din dotarea locului de
muncă;
e) modul de acţiune în cazul izbucnirii unui început de incendiu sau a altui eveniment
negativ.
Instruirea în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor se certifică prin înscrisuri
realizate cu cerneală sau pastă, în fişele individuale de instructaj. După completare fişa
individuală de instructaj se semnează atât de persoana instruită cât şi de cea care a efectuat
instructajul.

Tema 8

Măsuri generale de prevenire a incendiilor la executarea lucrărilor cu foc deschis

Utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt este

interzisă; locurile cu pericol de incendiu, în care se aplică această interdicţie, se stabilesc şi
se marchează de persoanele în drept.
Prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în incintele unităţilor, în zonele de
agrement şi în gospodăriile populaţiei se face numai în locuri special amenajate, în condiţii şi
la distanţe care să nu permită propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole,
păduri, plantaţii sau la alte vecinătăţi.
Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile se
face în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun
pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea
permanentă a arderii, precum şi stingerea jarului după terminarea activităţii.
 Arderea miriştilor se face numai după luarea măsurilor ce se impun pentru
împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a
arderii.
Utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu
pericol de explozie: gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10
m faţă de materiale sau substanţe combustibile: lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum,
ulei etc., fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare.
Luarea măsurilor pentru prevenirea jocului copiilor cu focul în condiţii şi în locuri în
care se pot produce incendii constituie o obligaţie a persoanelor care răspund, potrivit legii,
de creşterea, educarea şi îngrijirea copiilor.
Reglementarea de către administratorul operatorului economic/conducătorul instituţiei
sau, după caz, de consiliul local a modului de executare a lucrărilor cu foc deschis
presupune:
a) stabilirea locurilor unde, periodic sau permanent, se pot efectua lucrări cu foc deschis,
cum sunt topirea bitumului, arderea deşeurilor combustibile, curăţările prin ardere,
precum şi a persoanelor care le supraveghează;
b) stabilirea şi marcarea locurilor cu pericol de incendiu în care este interzisă utilizarea
focului deschis;
c) nominalizarea persoanelor care au dreptul să emită permis de lucru cu foc;
d) descrierea procedurii de emitere, semnare, aducere la cunoştinţă şi păstrare a
permisului de lucru cu foc;
e) aprobarea unor instrucţiuni specifice de prevenire a incendiilor pentru astfel de lucrări.
Ditrugerea prin ardere a unor deşeuri sau reziduuri combustibile se efectuează cu
respectarea legislaţiei specifice privind protecţia mediului.

Efectuarea lucrărilor de sudare, tăiere, lipire sau a altor asemenea operaţiuni care
prezintă pericol de incendiu, în construcţii civile (publice), pe timpul programului cu publicul,
în instalaţii tehnologice cu risc de incendiu sau explozie, în depozite ori în alte spaţii cu
pericol de aprindere a materialelor, produselor sau substanţelor combustibile este interzisă.

(2) Lucrările prevăzute la alin. (1) se pot executa în spaţiile respective numai după ce
s-au luat măsuri pentru: evacuarea persoanelor, îndepărtarea sau protejarea materialelor
combustibile, golirea, spălarea, blindarea traseelor de conducte ori a utilajelor, aerisirea sau
ventilarea spaţiilor, dotarea locurilor de muncă cu mijloace de limitare şi stingere a
incendiilor.
(3) Lucrările menţionate la alin. (1) şi la art. 97 alin. (4) se execută numai pe baza
permisului de lucru cu foc, al cărui model este prezentat în anexa nr. 4 la prezentele norme
generale.
(4) În toate cazurile prevăzute la alin. (1)-(3) sunt obligatorii instruirea personalului de
execuţie, control şi supraveghere asupra măsurilor de apărare împotriva incendiilor, precum
şi informarea serviciului privat/voluntar pentru situaţii de urgenţă.
Permisul de lucru cu foc, prevăzut la art. 99 alin. (3), se întocmeşte în două
exemplare, dintre care unul se înmânează şefului formaţiei de lucru sau persoanei care
execută operaţiunile cu foc deschis, iar celălalt rămâne la emitent.
Permisul de lucru cu foc este valabil o singură zi.
La terminarea lucrului, permisul de lucru cu foc se predă de către executant
emitentului.
Şeful sectorului de activitate, atelier, secţie, depozit, instalaţie etc. în care se execută
operaţiuni cu foc deschis are obligaţia să asigure măsuri pentru:
a) pregătirea locului;
b) instruirea personalului;
c) controlul după terminarea lucrării.
Executantul lucrării are obligaţia de a utiliza pentru executarea lucrărilor cu foc deschis
numai echipamente şi aparate în bună stare de funcţionare.
 Toate echipamentele şi aparatele pentru executarea lucrărilor cu foc deschis se
întreţin şi se verifică în conformitate cu instrucţiunile furnizorului.
În timpul executării lucrării trebuie să se asigure:
 supravegherea permanentă a flăcării, a răspândirii şi a traiectoriilor scânteilor sau
particulelor de materiale incandescente şi a intensităţii fluxului de căldură;
 strângerea şi depozitarea resturilor de electrozi în vase speciale cu nisip sau cu apă;
 închiderea robinetelor buteliei de oxigen şi a generatorului de acetilenă, dacă durata
întreruperii executării lucrării depăşeşte 10 minute;
 interzicerea agăţării arzătoarelor, chiar stinse, de buteliile de oxigen sau de
generatoarele de acetilenă;
 neefectuarea de deplasări cu arzătoarele aprinse în afara zonei de lucru sau de urcări
pe scări, schele etc.;
 evacuarea carbidului din generator, în cazul întreruperii lucrului pe o perioadă mai
îndelungată.

După terminarea lucrării, şeful sectorului de activitate, prevăzut la art. 101, trebuie să
asigure următoarele măsuri:
a) verificarea locului în care s-a executat lucrarea, precum şi a spaţiilor adiacente şi a
celor situate la cotele inferioare sau superioare, pentru a constata dacă nu s-au creat
focare de incendiu: zone incandescente, miros de ars sau degajări de fum etc.;
b) descoperirea tuturor zonelor protejate, verificându-se dacă starea lor este intactă, şi
luarea de măsuri în consecinţă;
c) verificarea, la anumite intervale, pe parcursul mai multor ore şi în timpul nopţii, a
situaţiei existente la locul în care s-a efectuat lucrarea şi în imediata apropiere a
acestuia;
d) depozitarea în condiţii de siguranţă a echipamentelor folosite la lucrare;
e) reamplasarea pe poziţiile iniţiale a elementelor şi materialelor combustibile la cel puţin
6 ore de la terminarea lucrării;
f) colectarea şlamului de carbid în containere destinate acestui scop şi depozitarea
acestora într-un loc special amenajat.
Folosirea flăcării: lumânări, făclii, torţe şi altele asemenea pe timpul spectacolelor de
teatru, operă, operetă, a festivităţilor desfăşurate în restaurante sau pentru ambianţă ori
divertisment în restaurante, baruri, cluburi, discoteci etc. este interzisă.
(2) Pentru durate scurte, stabilite precis, se admite folosirea flăcării în situaţiile
menţionate la alin. (1), cu condiţia asigurării condiţiilor de împiedicare a iniţierii şi propagării
incendiului, după cum urmează:
 evitarea amplasării în apropierea sau contactul cu materiale combustibile: decoruri,
costume, haine, perdele etc.;
 folosirea unor suporturi incombustibile;
 prevenirea producerii unor incendii prin răsturnare, manevrare greşită etc.;
 stingerea obligatorie a flăcărilor la terminarea evenimentului;
 nominalizarea personalului propriu ce asigură supravegherea şi intervenţia în caz de
incendiu;
 asigurarea mijloacelor tehnice adecvate de apărare împotriva incendiilor;
 anunţarea, după caz, a serviciului profesionist, voluntar sau privat, pentru situaţii de
urgenţă, a cadrului tehnic sau a personalului de specialitate cu atribuţii în domeniul
apărării împotriva incendiilor.
(3) Pentru spectacolele de tipul menţionat la alin. (1), care au loc pe timpul unei
stagiuni, se transmite la inspectoratul pentru situaţii de urgenţă judeţean/al municipiului
Bucureşti, la începutul stagiunii, programul spectacolelor respective.
(1) Reglementarea fumatului din punct de vedere al prevenirii incendiilor este
obligatorie în cadrul fiecărui operator economic sau al fiecărei instituţii publice şi se face prin
dispoziţie scrisă, dată de persoana cu atribuţii de conducere.
(2) Pentru situaţiile în care o construcţie sau o amenajare este folosită de mai mulţi
utilizatori, reglementarea fumatului se face prin dispoziţie emisă de proprietarul construcţiei
sau al amenajării respective, însuşită de utilizatorii în cauză.
 (3) În dispoziţia pentru reglementarea fumatului se menţionează:
a) locurile cu pericol de incendiu sau de explozie, pe lângă spaţiile publice închise,
conform legii, în care este interzis fumatul sau, după caz, accesul cu ţigări, chibrituri
sau brichete; se prevăd obligatoriu locurile cu schele, cofraje şi eşafodaje, realizate
din materiale combustibile, precum şi lanurile de cereale în faza de coacere şi zonele
împădurite;
b) locurile amenajate pentru fumat;
c) persoanele desemnate să răspundă de supravegherea respectării reglementării, pe
locuri şi sectoare de activitate;
d) alte date şi informaţii necesare să fie precizate pentru a diminua pericolul de incendiu.
(4) Locurile în care este interzis fumatul se marchează conform legii.
(5) Locurile în care este permis fumatul se marchează cu indicatorul "LOC PENTRU
FUMAT".
(6) Locurile pentru fumat stabilite în exteriorul clădirilor sunt amplasate la o distanţă
mai mare de 40 m faţă de locurile în care există pericol de explozie: gaze şi lichide
combustibile, explozivi, vapori inflamabili etc., 10 m faţă de locurile în care există materiale
solide combustibile: lemn, textile, hârtie, carton asfaltat, bitum, şi 50 m faţă de culturile de
cereale păioase în perioada coacerii şi recoltării sau de zonele împădurite.
(7) Locurile stabilite pentru fumat se prevăd cu:
 scrumiere sau vase cu apă, nisip sau pământ;
 instrucţiuni afişate, cuprinzând măsuri de prevenire a incendiilor şi reguli de
comportare în caz de incendiu;
 mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor.
(8) Scrumierele din interiorul clădirilor se amplasează astfel încât să nu fie posibilă
aprinderea materialelor combustibile din apropiere, cum ar fi draperii, perdele, jaluzele.
(9) Depunerea în scrumiere a altor deşeuri de materiale combustibile, cum sunt hârtia,
cartonul, textilele, este interzisă.
(10) Golirea scrumierelor în coşurile de hârtie sau în alte locuri în care există materiale
combustibile este interzisă.
(11) Aruncarea la întâmplare a resturilor de ţigări sau chibrituri aprinse este interzisă.

Tema 9

Măsuri generale de prevenire a incendiilor în locuinţele

unifamiliale/multifamiliale/gospodăriile populaţiei

În locuinţele unifamiliale/multifamiliale/gospodăriile populaţiei se interzic:

a) utilizarea aparatelor electrice, cablurilor electrice, prizelor, întrerupătoarelor,
dispozitivelor de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
b) suprasolicitarea reţelei electrice prin folosirea simultană a mai multor receptori;
c) nesupravegherea aparatelor electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, reşou,
radiator şi altele asemenea;
d) folosirea siguranţelor fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului
calibrat;
e) folosirea chibriturilor, lumânărilor, lămpilor de iluminat cu petrol, în spaţii cu pericol de
incendiu, cum sunt: depozite de furaje, grajduri, magazii, poduri şi altele asemenea;
f) folosirea chibriturilor, lumânărilor, lămpilor de iluminat cu petrol atât în spaţii cu pericol
de explozie, respectiv în încăperi în care sunt depozitate produse petroliere, cât şi în
lanuri de cereale, pajişti, în păduri şi în apropierea acestora;
g) aşezarea sau păstrarea buteliilor de gaze în apropierea oricăror surse de căldură ori
sub acţiunea directă a razelor solare;
h) folosirea buteliilor de gaze lichefiate fără regulatori de presiune, cu garnituri
deteriorate ori cu furtunuri de cauciuc fisurate sau lărgite la capete;
 i) folosirea flăcării pentru verificarea etanşeităţii buteliei, garniturilor, regulatorilor de
presiune sau a furtunului/conductei de gaz; verificarea se face numai cu emulsie de
apă cu săpun;
j) încălzirea cu flacără a buteliilor ori folosirea acestora în poziţie culcată, răsturnată sau
înclinată;
k) transvazarea gazului din butelie în orice alte recipiente sau folosirea de butelii
improvizate;
l) păstrarea surselor de foc, cum sunt chibrituri, brichete, lumânări, lămpi cu gaz şi altele
asemenea, în locuri în care au acces copiii;
m) nesupravegherea copiilor, precum şi blocarea lor în casă cu lumânări aprinse, sobe,
plite şi/sau aparate electrice aflate în funcţiune.
n) depozitarea de materiale combustibile sau inflamabile, cum sunt butelii, bidoane cu
produse petroliere şi altele asemenea, în podurile clădirilor;
o) folosirea afumătoarelor improvizate ori amplasarea acestora în magazii, poduri,
remize, sub şoproane sau lângă materiale combustibile; afumătorile se confecţionează
din zidării de cărămidă şi materiale incombustibile şi se amplasează independent de
celelalte construcţii din gospodărie.
În locuinţe de tip unifamilial sau în apartamentele blocurilor de locuit, carburanţii sau
alte lichide inflamabile pentru uz casnic se păstrează numai în ambalaje metalice special
destinate, închise ermetic, în locuri protejate şi fără a se depăşi 25 l.
Măsurile de prevenire a incendiilor privind instalaţiile electrice, de încălzire, de
gaze/GPL, fumatul, depozitarea, utilizarea focului deschis, colectarea deşeurilor, precum şi
cele împotriva descărcărilor electrice atmosferice/electricităţii statice se aplică şi în locuinţele
unifamiliale/multifamiliale/gospodăriile populaţiei.
Pentru asigurarea intervenţiei în caz de incendiu se recomandă amplasarea în
bucătării a unui stingător sau a unei pături de incendiu.

Măsuri generale de prevenire a incendiilor în spaţii destinate persoanelor cu

dizabilităţi/solicitanţilor de azil

În spaţiile destinate persoanelor cu dizabilităţi se interzice:

 fumatul;
 utilizarea lumânărilor, chibriturilor, lămpilor cu gaz sau a altor surse cu flacără;
 utilizarea pentru încălzire a reşourilor şi radiatoarelor electrice.
(2) Nu este permis accesul persoanelor cu dizabilităţi în zonele de lucru cu foc.
Pentru evacuarea în condiţii eficiente şi sigure se asigură:
a. un sistem de alarmare în caz de incendiu, adecvat utilizatorilor;
b. un telefon cu legătură directă la serviciul public voluntar sau privat pentru situaţii de
urgenţă/serviciul profesionist pentru situaţii de urgenţă cel mai apropiat;
c. marcarea uşilor camerelor cu culori, după cum urmează:

1. roşu - persoane care nu se pot evacua singure;

2. galben - persoane care necesită sprijin la evacuare;
3. verde - persoane care se evacuează singure;
d. marcarea direcţiei de evacuare pentru spaţiile în care se află persoane cu deficienţe
de vedere prin pictograma corespunzătoare în relief, amplasată pe perete la o distanţă
de circa 120 cm faţă de sol;
e. organizarea de exerciţii speciale de evacuare pentru persoanele cu deficienţe psihice.

În centrele de cazare şi primire a solicitanţilor de azil, aflate în subordinea Oficiului

Naţional pentru Refugiaţi, se asigură afişarea de instrucţiuni de prevenire a incendiilor şi de
comportament în caz de incendiu într-o limbă de circulaţie internaţională şi se verifică
înţelegerea lor corectă de către aceştia.
 II. PREVENIREA INCENDIILOR

TEMA NR. 1.
Noţiuni generale de chimie şi fizică. ( arderea, aprinderea, autoaprinderea, inflamarea,
explozia, vaporizarea şi fierberea)

Arderea ( combustia) este reacţia de combinare a unui material cu oxigenul, însoţită

de degajare de căldură şi în general, de emisie de flăcări şi/sau incandescenţă şi/sau emisie
de fum. Arderea este posibilă numai în condiţiile existenţei a trei factori : prezenţa
combustibilului, prezenţa comburantului şi amorsarea reacţiei prin realizarea energiei de
aprindere sau prin sursă de foc. Arderea are loc , de regulă, în fază gazoasă. După viteza de
reacţie dintre oxigen şi combustibil , arderea se clasifică în: ardere lentă, normală sau
uniformă şi ardere rapidă , ultrarapidă.
După tipul de reacţie se deosebesc arderi complete ( combustibilul reacţionează total,
dezvoltând ca produşi de ardere CO2, SO2 , vapori de apă, azot şi în cantităţi mici alte
substanţe) şi arderi incomplete (cantitatea de oxigen este mai mică decât valoarea teoretică,
substanţa combustibilă nu arde în întregime, rezultând ca produse de ardere: CO, alcoli,
cetone, aldehide, cocs, copuşi organici complecşi); arderea incompletă are loc şi atunci când
există un amestec neomogen al aerului cu gazul combustibil.
Arderea cu incandescenţă sau jarul, este o combustie fără flacără a unui material
combustibil solid însoţită de emisie de lumină.În cazul în care procesul de ardere se
manifestă în întreaga masă a materialului combustibil avem de-a face cu ardere generalizată.
Incendiul este o ardere autoîntreţinută, care se desfăşoară fără control în timp şi
spaţiu, care produce pierderi de vieţi omeneşti şi/sau pagube materiale şi care necesită o
intervenţie organizată în scopul întreruperii procesului de ardere.(L.307) Incendiul mai poate
fi definit şi ca un proces complex, cu evoluţie nedeterminată (aleatorie) definit de următoarele
elemente:
 existenţa materialului combustibil şi acţiunea unei surse de iniţiere a incendiului ( de
aprindere):
 iniţierea şi dezvoltarea în spaţiu şi timp a unei arderi şi scăparea ei de sub control;
 producerea de pierderi materiale în urma arderii;
 necesitatea intervenţiei printr-o acţiune de stingere, cu scopul întreruperii şi lichidării
procesului de ardere.

Aprinderea este iniţierea arderii unui material combustibil ca urmare aproceselor de

accelerare a reacţiei de oxidare până la declanşarea arderii. Aprinderea poate fi: inductivă, în
cazul aprinderii unei substanţe (material, amestec) sub acţiunea radiaţiei calorice, sau
spontană în cazul autoaprinderii. Autoaprinderea, este fenomenul de declanşare a procesului
de ardere prin încălzirea sau autoîncălzirea unei substanţe combustibile până la valoarea
temperaturii de autoaprindere, specifică, fără a veni în contact direct cu o sursă exterioară de
aprindere. După natura proceselor sau reacţiilor ce produc autoîncălzirea se definesc:
 autoaprindere de natură chimică – aprindere spontană a unor substanţe în contact cu
oxigenul din aer, apă sau compuşi organici, cu care majoritatea substanţelor nu
reacţionează în condiţii normale;
 autoaprindere de natură fizico-chimică - aprindere de substanţe combustibile
stimulată atât de procese chimice cât şi de factori de natură fizică;
 autoaprindere biologică – aprinderea unor produse vegetale ( furaj, borhot, rumeguş
de lemn, tutun etc.) sau aunor produse de origine animală ( lână, păr, pene etc.), care
sub influienţa acţiunii microorganismelor generează reacţii chimice şi/sau fiziologice
care produc cantitatea de căldură necesară declanşării procesului de ardere.

Inflamarea este aprinderea unui amestec de aer cu vapori sau gaze (provenite
inclusiv dintr-un solid sau lichid combustibil) la contactul cu o flacără.
 Explozia este un proces fizico chimic foarte rapid de oxidare sau de descompunere a
substanţelor explozive şi de transformare a lor , de regulă, în compuşi gazoşi, antrenând o
creştere mare de temperatură şi/sau de presiune. Pulberile, vaporii şi gazele combustibile pot
forma cu aerul amestecuri explozive dacă au concentraţia cuprinsă în ăntervalul dintre
limitele minimă şi maximă de explozie specifice fiecărei substanţe.

Vaporizarea este procesul prin care un lichid trece în stare de vapori. Pentru ca un
corp solid să treacă în stare de vapori, trebuie mai întâi să treacă în stare lichidă.
Vaporizarea se poate face prin evaporare sau prin fierbere. Evaporarea se produce numai la
suprafaţa lichidului şi are loc la orice temperatură. Ea se produce cu atât mai intens cu cât
suprafaţa lichidului este mai mare, temperatura lichidului mai mare şi vaporii emanaţi de
lichid sunt înlăturaţi mai repede.

Fierberea este procesul prin care se face trecerea unui lichid în stare gazoasă prin
formare de vapori în tot cuprinsul său.Cu cât un lichid se fierbe la altitudini mai mari cu atât
temperatura lui de fierbere este mai mică.
La presiune constantă un lichid fierbe întotdeauna la aceeaşi temperatură care
rămâne neschimbată atât timp cât are loc fierberea. Această temperatură se numeşte
temperatura de fierbere sau punct de fierbere.

TEMA NR. 2.

Clasificarea materialelor din punct de vedere al combustibilităţii. Riscul de incendiu

(categoria de pericol de incendiu), gradul de rezistenţă la foc

Combustibilitatea materialelor şi elementelor de construcţii este capacitatea acestora

de a se aprinde şi arde în continuare, contribind la creşterea cantităţii de căldură dezvoltată
de incendiu.
În funcţie de comportarea la foc, materialele şi elementele de construcţii, pot fi
incombustibile sau combustibile. Materialele şi elementele de construcţii combustibile se
clasifică în clase de combustibilitate:
 practic neinflamabile ( greu combustibile);
 dificil inflamabile ( greu combustibile );
 mediu inflamabile;
 uşor inflamabile.

Riscul de incendiu, reprezintă probabilitatea izbucnirii incendiilor în spaţii, încăperi,

construcţii sau compartimente de incendiu sau instalaţii; în cele cu funcţiuni civile ( publice )
se exprimă prin riscuri de incendiu, iar cele destinate activităţilor de producţie şi/sau de
depozitare se exprimă prin categorii de pericol de incendiu.
La clădiri civile ( publice) riscul de incendiu este determinat, în principal de densitatea
sarcinii termice (q) stabilită prin calcul şi de destinaţia respectivă. În funcţie de densitatea
sarcinii termice , riscul de incendiu la clădiri civile ( publice), poate fi :
- mare - qi peste 840 MJ/ m2;
- mijlociu qi între 420 şi 840 mj/m2;
- mic - qi sub 420 mj/m2.
În funcţie de destinaţie (funcţiune) unele spaţii şi încăperi din clădirile civile se
încadrează în următoarele riscuri de incendiu:
- mare – în care se utilizează sau depozitează materiale combustibile ( depozite, arhive,
biblioteci, multiplicare,parcaje autoturisme, etc.);
- mijlociu – în care se utilizează foc deschis ( bucătării, centrale termice, oficii cu
preparări calde etc.);
- mic – celelalte încăperi şi spaţii.
 În încăperile şi spaţiile echipate cu instalaţii automate de stingere a incendiilor,
riscurile mari de incendiu pot fi considerate mijlocii, iar cele mijlocii pot fi considerate mici.
Pentru întregul compartiment de incendiu sau clădire , riscul de incendiu considerat va fi cel
mai mare care reprezintă minimum 30 % din volumul acestora.
La construcţii de producţie şi/sau depozitare , riscul de incendiu are în vedere natura
activităţilor desfăşurate , caracteristicile de ardere ale materialelor şi substanţelor utilizate,
prelucrate, manipulate sau depozitate, şi densitatea sarcinii termice. La acestea riscul de
incendiu este definit prin categorii de pericol de incendiu, ce exprimă:
- categoriile A şi B – posibilităţi de incendiu şi explozie volumetrică ( risc de incendiu
foarte mare);
- categoria C – posibilităţi de incendiu/ardere ( risc mare de incendiu);
- categoria D – existenţa focului deschis sub orice formă, în absenţa substanţelor
combustibile ( risc mediu de incendiu);
- categoria E – existenţa unor materiale sau substanţe incombustibile în stare rece sau
a substanţelor combustibile în stare de umiditate înaintată, peste 80% ( risc mic de
incendiu).
Zonele din încăperi, încăperile, compartimentele şi construcţiile de producţie şi/sau
depozitare , vor avea definit riscul de incendiu ( fiecare în parte) prin una din cele cinci
categorii de pericol de incendiu, în funcţie de pericolul de incendiu determinat de proprietăţile
fizico – chimice ale materialelor şi substanţelor utilizate, prelucrate, manipulate sau
depozitate – inclusiv utilajele, rafturile, paletele, ambalajele, etc.

Categorii de pericol de incendiu:

 A - substanţe a căror aprindere sau explozie poate să aibă loc în urma contactului cu
oxigenul din aer, cu apa sau alte substanţe sau materiale. Lichide cu temperatura de
inflamabilitate a vaporilor până la 28 0 C, gaze sau vapori cu limita inferioară de
explozie până la 10%, atuci când acestea pot forma cu aerul amestecuri explozive.
 B - lichide cu temperatura de inflamabilitate a vaporilor cuprinsă între 28- 100 0 C,
gaze sau vapori cu limita inferioară de explozie mai mare de 10%,, atunci când
acestea pot forma cu aerul amestecuri explozive. Fibre, praf sau pulberi, care se
degajă în stare de suspensie, în cantităţi ce pot forma cu aerul amestecuri explozive.
 C - substanţe şi materiale combustibile solide, lichide cu temperatura de
inflamabilitate a vaporilor mai mare de 100o C.
 D - substanţe sau materiale incombustibile în stare fierbinte, topite sau
incandescente, substanţe cu degajări de cădură radiantă, flăcări sau scântei,
substanţe solide, lichide sau gazoase ce se ard în calitate de combustibil.
 E - substanţe sau materiale incombustibile în stare rece sau materiale combustibile
în stare de umiditate înaintată ( peste 80%), ori ambalaje pentru lichide incombustibile,
astfel încât posibilitatea aprinderii lor este exclusă.
Categoriile de pericol de incendiu se stabilesc pe zone şi încăperi, precum şi
independent pentru fiecare compartiment de incendiu şi construcţie în parte, menţionându-se
obligatoriu în documentaţia tehnico economică.
Pentru compartimente de incendiu sau construcţii, categoria de pericol de incendiu
cea mai periculoasă se extinde la întregul volum al acestora , atunci când reprezintă mai mult
de 30% din volumul construit al compartimentului sau construcţiei.

Gradul de rezistenţă la foc este capacitatea globală a construcţiei sau a

compartimentului de incendiu de a răspunde la acţiunea unui incendiu standard, indiferent de
destinaţia sau funcţiunea acestuia.
 TEMA NR. 3.

Organizarea şi funcţionarea serviciilor voluntare/private de urgenta. Criterii minime de

performanţă ale acestora

Serviciile de urgenţă voluntare/private sunt structuri specializate, altele decât cele

aparţinând serviciilor de urgenţă profesioniste, organizate cu personal angajat şi/sau
voluntar, în scopul apărăii vieţii, avutului public şi/sau a celui privat împotriva incendiilor şi a
altor calamităţi, în sectoarele de competenţă stabilite cu avizul inspectoratelor.
Serviciile de urgenţă voluntare/private au în structură compartiment sau specialişti
pentru prevenirea incendiilor, care pot fi şi cadre tehnice specializate cu atribuţii în domeniul
apărării împotriva incendiilor, conform art. 12 alin. (1), formaţii de intervenţie, salvare şi prim
ajutor,precum şi, după caz, ateliere de reparaţii şi de ţntreţinere.
Constituirea, încadrarea şi dotarea serviciilor de urgenţă voluntare/private se
realizează pe baza criteriilor de performanţă elaborate de Inspectoratul General şi aprobate
prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor.
Organizarea şi funcţionarea serviciilor de urgenţă voluntare/private se stabilesc prin
regulamente aprobate,după caz, de consiliile locale sau conducerile operatorilor
economici şi instituţiilor care le-au constituit, cu respectarea criteriilor de performanţă.
Înfiinţarea, extinderea sau restrângerea activităţii, precum şi desfiinţarea unui serviciu
de urgenţă voluntar/privat se fac numai cu avizul inspectoratului.
Serviciile de urgenţă voluntare/private au următoarele atribuţii principale:
a) desfăşoară activităţi de informare şi instruire privind cunoaşterea şi respectarea
regulilor şi a măsurilor de apărare împotriva incendiilor;
b) verifică modul de aplicare a normelor, reglementărilor tehnice şi dispoziţiilor care
privesc apărarea împotriva incendiilor, în domeniul de competenţă;
c) asigură intervenţia pentru stingerea incendiilor,salvarea, acordarea primului ajutor şi
protecţia persoanelor,a animalelor şi a bunurilor periclitate de incendii sau în alte
situaţii de urgenţă.
Formarea, evaluarea şi certificarea competenţei profesionale a personalului serviciilor
de urgenţă voluntare sau private se realizează de centre de formare şi evaluare abilitate prin
lege, avizate de Inspectoratul General.
Statutul personalului din serviciile de urgenţă voluntare se stabileşte prin hotărâre a
Guvernului.
Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital aferente activităţii serviciilor de urgenţă
voluntare se asigură din bugetele locale.
Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital aferente activităţii serviciilor de urgenţă
private se asigură de operatorii economici şi instituţiile care le-au constituit.
Pe baza hotărârii consiliului local şi în condiţiile prevăzute de lege, serviciul de urgenţă
voluntar poate presta, contra cost, către orice persoană fizică sau juridică, fără a afecta
îndeplinirea atribuţiilor, unele servicii cum sunt:
a) supravegherea măsurilor de apărare împotriva incendiilor la târguri, expoziţii,
manifestări cultural-sportive, activităţi de filmare şi altele asemenea;
b) transport de apă, evacuarea apei din subsolurile clădirilor sau din fântâni;
c) limitarea, colectarea sau îndepărtarea unor produse poluante;
d) efectuarea de lucrări la înălţime;
e) transport de apă.
Costurile pentru prestările de servicii efectuate sunt stabilite prin hotărâre a consiliului
local, iar sumele încasate se constituie ca venituri ale bugetului local.

Drepturi, indemnzaţii şi despăgubiri ce se acordă personalului serviciilor de

urgenţă voluntare sau private
În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, personalul serviciilor de urgenţă voluntare sau
private are următoarele drepturi:
 a) să solicite de la persoanele fizice şi juridice date, informaţii şi documente necesare
îndeplinirii atribuţiilor legale privind apărarea împotriva incendiilor;
b) să stabilească restricţii ori să interzică, potrivit competenţei prevăzute în regulamentul
de organizare şi funcţionare a serviciului, utilizarea focului deschis şi efectuarea unor
lucrări cu substanţe inflamabile, pentru a preveni producerea de incendii ori explozii;
c) să propună persoanelor în drept oprirea funcţionării sau demolarea construcţiei
incendiate, precum şi a celor vecine ori a unei părţi din acestea, în scopul limitării
propagării incendiilor;
d) să utilizeze, în funcţie de necesitate, apa, indiferent de sursa din care provine, pentru
intervenţii la incendii;
e) să se deplaseze cu autospecialele din dotare la locul intervenţiei, pe drumuri care nu
sunt deschise circulaţiei publice ori pe alte terenuri, dacă cerinţele de operativitate şi
de lucru impun aceasta;
f) să oprească ori să limiteze traficul public în zona desfăşurării operaţiunilor de
intervenţie;
g) să intre în locuinţa persoanelor fizice, la solicitarea sau cu consimţământul acestora,
în condiţiile prevăzute de lege; în cazul când se impune înlăturarea unui pericol
iminent de incendiu asupra vieţii, integrităţii fizice a persoanelor sau bunurilor
acestora, consimţământul nu este necesar.
Personalul angajat al serviciilor de urgenţă voluntare/private se încadrează în condiţii
de muncă similare personalului serviciilor de urgenţă profesioniste.
Personalul serviciilor de urgenţă voluntare/private are obligaţia să poarte uniformă,
echipament de protecţie şi însemne distinctive, ale căror descriere, condiţii de acordare şi
folosire se stabilesc prin regulament elaborat de Ministerul Administraţiei şi Internelor,
aprobat prin hotărâre a Guvernului şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Consiliul local, administratorul sau conducătorul instituţiei asigură gratuit personalului
serviciilor de urgenţă voluntare/private uniforma şi echipamentul de protecţie adecvate
misiunilor pe care le Ondeplineşte, iar în cazul în care pe timpul intervenţiei i s-au degradat
îmbrăcămintea ori alte bunuri personale, îl despăgubeşte în mod corespunzător.
Pe timpul intervenţiei, personalului serviciilor de urgenţă voluntare/private i se asigură
antidot adecvat naturii mediului de lucru.
În cazul operaţiunilor de lungă durată, personalului serviciilor de urgenţă
voluntare/private i se asigură hrana, gratuit, în echivalentul a cel puţin 2.000 de calorii.
Obligaţia asigurării drepturilor prevăzute mai sus revine consiliului local,
administratorului sau conducătorului instituţiei, după caz.
Personalul serviciilor de urgenţă voluntare are dreptul la indemnizaţii pentru timpul
efectiv de lucru la intervenţii şi la celelalte activităţi prevăzute în programul serviciului.
Cuantumul orar al indemnizaţiei prevăzute se stabileşte şi se acordă de consiliul local,
diferenţiat pe categorii de funcţii.
Pe timpul cât se află la cursuri de pregătire şi concursuri profesionale, organizate în
afara localităţii în care funcţionează serviciul, personalul serviciilor de urgenţă voluntare
beneficiază de toate drepturile de deplasare, cazare şi de diurnă ca şi personalul serviciilor
de urgenţă profesioniste, care se acordă de consiliul local.
Personalul serviciilor de urgenţă voluntare, salariaţi ai altor instituţii publice sau
operatori economici, îşi păstrează drepturile de salariu la locul de muncă pentru perioada cât
participă la intervenţii, cursuri de pregătire ori concursuri profesionale.
Persoanele juridice care organizează servicii de urgenţă voluntare/private au obligaţia
să asigure personalul, angajat sau voluntar, la o societate de asigurări pentru caz de boală
profesională accident ori deces produs în timpul sau din cauza îndeplinirii atribuţiilor ce îi
revin pe timpul intervenţiilor, concursurilor profesionale, antrenamentelor ori altor misiuni
specifice.
 TEMA NR 4

Căi de acces şi evacuare, reglementări generale

Caile de acces si de circulatie ale constructiilor si instalatiilor de orice categorie trebuie

astfel stabilite, dimensionate, realizate, dispuse, alcatuite si marcate, incat sa asigure
evacuarea persoanelor, precum si circulatia si orientarea rapida a fortelor de interventie.
Traseele destinate fortelor de interventie trebuie sa asigure circulatia personalului de
interventie si sa fie prevazute cu iluminat de siguranta corespunzator.

Constructiile, compartimentele de incendiu, stadioanele sau arenele sportive ori

incintele amenajate trebuie prevazute cu cai de evacuare a persoanelor, in numar suficient,
corespunzator dimensionate si realizate, astfel incat persoanele sa ajunga in timpul cel mai
scurt si in deplina siguranta in exterior, la nivelul terenului ori al cailor de acces carosabile, in
refugii sau in alte locuri special amenajate.

Cai special destinate evacuarii persoanelor, animalelor sau bunurilor se prevad atunci
cand cele functionale sunt insuficiente sau cand, in mod justificat, nu pot satisface conditiile
normate.
Caile de evacuare a persoanelor in caz de incendiu se marcheaza cu indicatoare de
securitate si se prevad cu mijloace de iluminat, conform reglementarilor tehnice, astfel incat
sa se asigure vizibilitatea si sa fie usor recunoscute.

La proiectarea si la executarea cailor de evacuare se interzice prevederea usilor care

se pot bloca in pozitie inchisa, reducerea gabaritelor stabilite prin reglementari tehnice,
prevederea de finisaje combustibile, cu exceptia celor admise prin norme, de oglinzi, praguri
sau de alte elemente care pot crea pe timpul incendiilor dificultati la evacuare (impiedicare,
alunecare, contactul sau coliziunea cu diverse obiecte, busculada, panica etc.).

Caile de acces, de evacuare si interventie din constructii si instalatii se separa de

celelalte spatii prin elemente de constructii cu rezistenta si comportare la foc
corespunzatoare utilizarii in conditii de siguranta a cailor respective pe timpul incendiilor si se
prevad, dupa caz, cu instalatii sau sisteme de evacuare a fumului si a gazelor fierbinti ori de
presurizare.

Pentru accesul si evacuarea copiilor, persoanelor cu handicap, bolnavilor si a altor

categorii de persoane care nu se pot evacua singure in caz de incendiu, se adopta solutii si
masuri adecvate.

Ascensoarele special destinate pentru interventii in caz de incendiu se prevad si se

realizeaza potrivit reglementarilor tehnice, asigurand accesul fortelor de interventie pe durata
stabilita in scenariile de siguranta la foc.

Asigurarea accesului si a circulatiei autospecialelor de interventie in incintele agentilor

economici si ale institutiilor, in zonele locuite, precum si intre localitati este obligatorie
conform reglementarilor tehnice.

In locurile prevazute la alin. (1) trebuie sa se asigure cel putin un acces carosabil din
drumurile publice si din drumurile de circulatie interioare, amenajat, marcat, intretinut si
utilizabil in orice anotimp.

Caile de acces si de circulatie se dimensioneaza potrivit reglementarilor tehnice pentru

autovehicule de tip greu, asigurand accesul autospecialelor de interventie.
Prevederea si realizarea platformelor de acces si de amplasare a autospecialelor de
interventie si salvare de la inaltimi langa constructiile si instalatiile stabilite prin reglementari
tehnice si scenarii de siguranta la foc sunt obligatorii.
 Asigurarea cailor de acces pentru autospecialele de interventie la sursele de
alimentare cu apa in caz de incendiu si a posibilitatilor de folosire a acestor surse in orice
anotimp constituie o conditie de siguranta la foc.

TEMA NR 5

Sisteme, instalaţii, mijloace tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor

Constructiile si instalatiile tehnologice se echipeaza cu sisteme, instalatii, dispozitive,

aparate si alte mijloace de prevenire si stingere a incendiilor, potrivit prevederilor
reglementarilor tehnice.

Pentru realizarea protectiei eficiente impotriva incendiilor, la stabilirea categoriilor,

tipurilor si parametrilor sistemelor, instalatiilor, dispozitivelor, aparatelor si altor mijloace de
prevenire si stingere a incendiilor, precum si la dimensionarea, amplasarea si realizarea
acestora se va tine seama de urmatoarele conditii:

a) controlul riscurilor de izbucnire, precum si al dezvoltarii si propagarii incendiilor in

zona protejata;
b) compatibilitatea intre mijloacele tehnice prevazute, precum si intre acestea si
caracteristicile mediului protejat;

c) complementaritatea reciproca in indeplinirea rolurilor, in caz de incendiu, precum si

aportul serviciului de pompieri;

d) asigurarea unui raport optim intre instalatiile, sistemele si dispozitivele cu actionare

manuala si cele cu functionare automata;

e) corelarea intrarii si mentinerii in functiune, precum si a fiabilitatii mijloacelor tehnice

de prevenire si stingere a incendiilor cu timpii corespunzatori de siguranta la foc si, dupa caz,
cu timpii operativi de interventie;

f) prevederea, dupa caz, a posibilitatilor de alimentare si prin mijloace mobile a

instalatiilor de stingere, inclusiv a coloanelor uscate, precum si constituirea rezervelor
normate;

g) asigurarea conditiilor care sa permita efectuarea operatiunilor si lucrarilor

de verificare, intretinere si reparare, conform instructiunilor;

h) utilizarea numai a mijloacelor tehnice de prevenire si stingere a incendiilor

omologate, avizate si agrementate tehnic si care indeplinesc conditiile de calitate, potrivit
legii;
i) intocmirea instructiunilor si a schemelor de functionare.

Dotarea agentilor economici, a institutiilor si localitatilor cu autospeciale si cu alte

mijloace mobile de interventie la incendii se face, dupa caz, pe baza scenariilor de siguranta
la foc sau a analizei capacitatii de aparare impotriva incendiilor, respectandu-se criteriile
minime de performanta privind organizarea si functionarea serviciilor de pompieri civili,
stabilite de autoritatile abilitate prin lege.

Personalului de interventie pentru stingerea incendiilor i se prevede si i se asigura

echipamentul si mijloacele de protectie adecvate, potrivit reglementarilor in vigoare.
Echipamentul si mijloacele prevazute trebuie sa asigure protectia personalului de
interventie la efectele negative ale agentilor care intervin in caz de incendiu precum si
posibilitati de iluminat, de comunicare si de lucru in conditii de siguranta.

Scenariile de securitate la incendiu se elaboreaza obligatoriu pentru categoriile de

constructii, instalatii tehnologice si alte amenajari care, potrivit legii, sunt supuse avizarii si
autorizarii privind prevenirea si stingerea incendiilor.

1.Sisteme, instalaţii, aparate şi dispozitive de semnalizare, avertizare şi alertare

în caz de incendiu, destinate detectării şi semnalizării incendiilor produse în zona
supravegheată.

Scopul echipării şi dotării cu aceste sisteme şi instalaţii este acela de a se lua măsuri
imediate pentru alarmarea, avertizarea sau evacuarea persoanelor, punerea în funcţiune a
echipamentelor de stingere sau de protecţie, transmiterea apelurilor de urgenţă şi alertarea
forţelor de intervenţie.
Instalaţiile de semnalizare a incendiilor se prevăd numai la construcţiile de importanţă
deosebită sau cu risc mare de incendiu, asigurându-se semnalizarea izbucnirii incendiului
înainte de intrarea în funcţiune a instalaţiilor automate de stingere.

Instalaţiile de protecţie împotriva incendiilor pot fi:

 instalaţii de detectare a gazelor inflamabile;
 instalaţii de inhibare a exploziei;
 instalaţii de detectare, semnalizare şi alarmare la incendiu;
 instalaţii de evacuare a fumului şi a gazelor fierbinţi;
 instalaţii de hidranţi interiori, coloane uscate, hidranţi exteriori;
 instalaţii speciale de stingere cu apă;
 instalaţii de stingere a incendiilor cu gaze;
 instalaţii de stingere a incendiilor cu spumă;
 instalaţii de stingere a incendiilor cu pulberi;
 instalaţii de stingere a incendiilor cu aerosoli.

1.1 Detectoare de incendiu

În principiu, instalaţia de semnalizare a incendiilor trebuie să detecteze începutul de

incendiu în cel mai scurt timp, să analizeze rapid informaţiile primite şi, în cazul confirmării
evenimentului , să emită semnalul de alarmă adecvat, pentru asigurarea intervenţiei şi
evacuării.
Detectoarele de incendiu funcţionează pe baza unor principii de detecţie diferite, fiind
sensibile la diverse efecte ale arderii (fum, gaze de ardere, creşterea temperaturii, radiaţiile
electromagnetice emise de flacără).
Detectorul cu cameră de ionizare poate sesiza aerosolii formaţi din particule fine de
mici dimensiuni. Principiul fizic utilizat în funcţionarea acestor tipuri de detectoare constă în
ionizarea aerului în camera de măsură sub acţiunea radiaţiilor emise de o sursă radioactivă.
Detectorul optic este un detector sensibil la particule de dimensiuni mai mari, care
reflectă lumina sau particule fine, de culoare închisă care o absorb.
Detectorul de temperatură poate sesiza, în funcţie de tipul constructiv, atât depăşirea
unui prag fix, cât şi creşterile rapide de temperatură.
Detectorul de flacără poate sesiza radiaţiile electromagnetice emise în spectrul
infraroşu sau ultraviolet de flăcările incendiului.
Cele mai moderne şi mai sigure soluţii adoptate pentru construcţia detectoarelor sunt
cele cu senzori combinaţi (de regulă, fum şi temperatură).

La stabilirea tipurilor de detectoare pentru incendiu se ţine seama de:

 evoluţia cea mai probabilă a incendiului în faza incipientă;
  configuraţia şi dimensiunile spaţiului protejat;
 condiţiile de microclimat existente la locul de montare şi sursele potenţiale pentru
alarme false;
 natura materialelor combustibile existente în zona protejată.
Este bine a se avea în vedere inclusiv culoarea fumului posibil a fi degajat, ţinând cont
că materialele celulozice degajă un fum alb, cu particule de dimensiuni mici, în timp ce
materialele sintetice degajă, în general, fum negru şi cu particule mai mari.
Configuraţia spaţiului în care se montează detectoarele impune o analiză detaliată a
fiecărei situaţii în parte, ţinând cont de dimensiunile şi amplasarea elementelor de construcţii
(goluri, grinzi, stâlpi, canale, nişe, pante, obstrucţionări de elemente de compartimentare,
plafoane false). La montarea detectoarelor se recomandă a se ţine seama de următoarele
aspecte:
 detectoarele se instalează astfel încât să poată fi uşor verificate şi întreţinute;
 spaţiul din jurul detectoarelor (orizontal şi vertical) trebuie să fie degajat pe o rază de
minimum 0,5m pentru a se asigura „vizibilitatea” detectorului;
 se recomandă a se instala detectoare de incendiu la: toate deschiderile a căror
suprafaţă este mai mare de 0,1m 2; partea cea mai înaltă a caselor de scări, puţurilor,
lifturilor sau alte canale verticale care străbat planşeele; fiecare nivel al caselor de
scări închise; intersecţia a două sau mai multe coridoare; intrările pentru ascensoare;
în apropierea gurilor de evacuare aferente instalaţiilor de climatizare;
 detectoarele de temperatură se amplasează pe plafon, detectoarele de fum, în
general, pe plafon sau la distanţe anumite faţă de acesta, iar detectoarele de flacără
pe pereţi sau stâlpi;
 detectoarele de fum amplasate în canalele instalaţiilor de climatizare a aerului nu pot
substitui protecţia individuală realizată prin detectoare de fum din interiorul încăperilor;
 în situaţia existenţei unor plafoane (pardoseli) false, care adăpostesc cabluri electrice,
se vor prevedea detectoare ş în spaţiul creat, independent de cele existente în
interiorul încăperii.
În concluzie, amplasarea detectoarelor de incendiu trebuie astfel efectuată încât
funcţionarea lor să nu fie perturbată de radiaţii solare, izolaţie termică necorespunzătoare a
acoperişului sau alţi factori ce pot genera alarme false sau împiedica sesizarea de către
detector a fenomenelor ce însoţesc arderea.
Detectoarele de incendiu pot fi dotate şi cu sisteme relativ simple de alarmare
(detectoare independente). Acestea funcţionează, de regulă, alimentate de la acumulatori
sau direct de la o sursă de energie electrică obişnuită.
Utilizarea lor este restrânsă pentru cazurile când
 încăperea este protejată temporar (pericolul de incendiu este ocazional);
 în imediata apropiere a locului protejat este asigurată prezenţa permanentă a unei
persoane care să recepţioneze semnalul emis;
 valoarea bunurilor protejate şi mărimea construcţiei nu justifică realizarea unei
instalaţii de semnalizare complexe.

1.2 Centrale de semnalizare şi alarme

Acest echipament asigură următoarele funcţiuni:

 alimentarea cu energie electrică a detectoarelor;
 identificarea şi semnalizarea, optic şi acustic, a defectelor (scurtcircuit sau
întreruperea circuitelor de conectare, punere la masă, lipsă sursă de alimentare sau
valoare tensiune necorespunzătoare, defectare sau scoaterea voită din funcţiune a
unor elemente componente).
Criterii minimale de apreciere a performanţelor centralelor de semnalizare:
asigurarea posibilităţii de extindere sau reducere, după caz, a numărului de linii pentru
detectoare (structura modulară);
identificarea semnalizărilor optice, fie prin afişare cu caractere alfa numerice, fie prin
coduri de culori (verde – prezenţa tensiunii; roşu – alarmă de incendiu; galben -
defect);
 diferenţierea alarmelor acustice şi prioritatea alarmei de incendiu;
memorarea alarmei optice de incendiu şi posibilitatea anulării ei doar la încetarea
condiţiilor care au produs-o;
asigurarea retranslaţiei, după dorinţă, a semnalului de alarmă, în locuri cu prezenţă
permanentă;
posibilitatea verificării, manuale şi automate, a integrităţii şi funcţionării elementelor
componente ale instalaţiei de semnalizare;
asigurarea alimentării sistemului cu energie electrică din cel puţin două surse
independente;
posibilitatea acţionării instalaţiilor de stingere sau a altor elemente de protecţie
împotriva incendiilor (obloane, trape, clapete antifoc);
înregistrarea şi posibilitatea redării unor informaţii privind semnalizările (evenimentele)
pe o anumită perioadă de timp la cerere sau automat;
posibilitatea integrării într-un sistem complex de dispecerat sau interconectarea
sistemelor de semnalizare;
identificarea exactă a detectorului sau butonului manual care a iniţiat alarma de
incendiu;
autodiagnoza stării de funcţionare a elementelor ce compun sistemul;
scoaterea din funcţiune, pe durata de timp prestabilită, a fiecărui buton, detector sau
dispozitiv comandat;
conectarea pe aceeaşi linie (circuit) a dispozitivelor prin care se iniţiază alarma de
incendiu, cât şi a dispozitivelor comandate;
siguranţa mărită în funcţionare.
Sursele de alimentare sunt:
a) sursa de bază – reţeaua electrică conectată la sistemul energetic naţional;
b) sursa de rezervă – baterie de acumulatoare. Ea trebuie să preia, în mod automat,
alimentarea atunci când sursa de bază nu mai asigură alimentarea normală de
funcţionare a instalaţiei. Tranziţia de la o sursă la alta nu trebuie să conducă la
modificări în starea sistemului. Sursa de rezervă trebuie să asigure funcţionarea
normală a instalaţiei cel puţin 24h şi încă minimum 5 minute în condiţii de alarmă
generală de incendiu. Dacă ea este destinată protecţiei oamenilor, acest timp se
majorează la 30 de minute.
Fiecare instalaţie de semnalizare a incendiilor trebuie să fie dotată şi cu dispozitive de
avertizare manuale. Conectarea acestora la centrala de semnalizare este indicat a se realiza
în sistemul „contact normal închis în stare de veghe”. Odată acţionate, ele trebuie să rămână
blocate în stare de alarmă, readucerea în stare normală făcându-se doar prin utilizarea unor
dispozitive speciale. Amplasarea butoanelor de semnalizare se va face în locuri vizibile şi
uşor accesibile la o înălţime de circa 1,40m. Este indicat, ţinând cont de comportamentul
uman în caz de pericol, ca butoanele de semnalizare să fie amplasate pe căile de evacuare,
de preferinţă lângă uşi şi la fiecare ieşire în casa scărilor.

Întreţinerea şi verificările periodice ale instalaţiilor de semnalizare vor fi efectuate de

către personal calificat şi atestat în acest sens.
Cu ocazia verificărilor se urmăreşte:
 existenţa şi starea tuturor surselor de alimentare cu energie electrică (inclusiv sursa de
rezervă);
 funcţionarea centralei de semnalizare corespunzător regimurilor de lucru indicate de
producător (în special a semnalizărilor optice şi acustice);
 integritatea circuitelor la care se conectează elementele conexe centralei (detectoare
şi butoane, dispozitive de alarmare);
 funcţionarea detectoarelor şi butoanelor de semnalizare;
 funcţionarea elementelor de alarmare conectate la centrală.
 2. Sisteme, instalaţii, şi dispozitive de limitare şi stingere a incendiilor, care
asigură prezenţa substanţei de stingere în zona protejată sau limitează propagarea
incendiului în încăperi şi spaţii adiacente locului de izbucnire. În funcţie de produsul
de stingere utilizat aceste sisteme, instalaţii şi dispozitive pot fi de stingere cu apă, cu
spumă, pulberi, gaze inerte, aerosoli etc..

2.1. Proiectarea, executarea, echiparea şi dotarea minimă obligatorie cu

instalaţii de stingere cu apă a incendiilor la clădiri se fac conform standardelor în vigoare,
cu respectarea cerinţelor din normele generale de protecţie împotriva incendiilor.
Investitorul poate solicita dotarea suplimentară şi cu alte instalaţii sau elemente de
instalaţii de stins incendii. Instalatiile de stins incendii se executa in conformitate cu
prevederile „NORMATIVULUI pentru proiectarea ,executarea si exploatarea instalatiilor de
stingere a incendiilor”,indicativ NP 086-05/2005
Numărul de calcul al incendiilor simultane pe teritoriul incintelor de producţie sau
depozitare independente se ia astfel: un incendiu pentru suprafeţe mai mici de 150 ha. Şi
două incendii simultane pentru suprafeţe de peste 150 ha.
Pentru incintele de producţie sau depozitare care se alimentează cu apă din aceleaşi
instalaţii cu centrele populate, se ia în calcul un incendiu, dacă suprafaţa incintei este sub
150 ha. Şi centrul populat are maxim 10 000 de locuitori şi două incendii simultane dacă
centrul populat are cel mult 25 000 de locuitori, indiferent de suprafaţa incintei de producţie
şi/sau depozitare. Dacă localitatea are peste 25 000 de locuitori, numărul de calcul al
incendiilor simultane se determină separat pentru fiecare incintă de producţie şi/sau
depozitare şi separat pentru localitate, în final însumându-se valorile rezultate din calculele
preliminare.
Componentele specifice instalaţiilor de stingerea incendiilor utilizate, procurate din ţară
sau din import, vor fi obligatoriu avizate de I.G.S.U – C.N.S.I..
De regulă, fiecare clădire sau corp de construcţii dintr-o incintă, prevăzută cu instalaţii
de stingere a incendiilor, va fi alimentată printr-un singur branşament, cu excepţia unor
situaţii în care debitul este insuficient, când avem reţele cu mai mult de 8 hidranţi interiori pe
nivel, la clădirile înalte şi foarte înalte, importante şi vulnerabile la incendii precum şi la
următoarele tipuri de clădiri:
 au volumul mai mare de 5000 m 3 şi sunt destinate copiilor de vârstă preşcolară,
instituţiilor medicale, azilurilor pentru bătrâni şi infirmi, muzeelor, expoziţiilor,
bibliotecilor, arhivelor, magazinelor şi depozitelor anexe;
 cinematografe, cluburi şi case de cultură (fără scenă amenajată), săli de concerte şi
săli de întruniri, de gimnastică şi sport, cu capacitate de 600 locuri sau mai mult;
 teatre dramatice sau muzicale, cluburi şi case de cultură cu scenă amenajată;
De asemenea se prevăd două sau mai multe branşamente şi în cazul reţelelor de
incendiu inelare de alimentare cu apă din reţeaua publică.
Reţelele exterioare de apă pentru incendiu sunt de regulă inelare şi comune cu cele
pentru apa menajeră sau industrială. Aceste reţele se împart în sectoare prin vane, astfel:
 la grupuri de clădiri pentru ca în caz de avarie să se poată izola porţiuni de maximum
300 m
 la incinte industriale, astfel încât în caz de avarie să nu se scoată din funcţiune mai
mult de 10 hidranţi sau 2 tunuri de apă pentru incendiu. Vanele de secţionare se vor
sigila în poziţia „normal deschis”
Conform prevederilor STAS 1478/1999 se stabileşte rezerva de apă intangibilă
necesară stingerii incendiilor şi se păstrează în rezervoare independente sau comune, în
interiorul sau exteriorul clădirilor.
În cazul în care rezerva de apă pentru incendiu este mai mare de 1000 m 3, aceasta se
păstrează în cel puţin 2 rezervoare sau 2 compartimente, legate între ele, astfel încât să
poată fi scoase individual din funcţiune.
Pentru toate rezervoarele şi bazinele, cu excepţia celor mai mici de 10 m 3, aflate la o
distanţă mai mică de 1000 m de construcţie se vor prevedea posibilităţi pentru amplasarea
directă a pompelor mobile de intervenţie în caz de incendiu.
 Alimentarea cu apă a hidranţilor de incendiu interiori, din construcţiile prevăzute cu
instalaţii de apă potabilă sau industrială se face de regulă prin reţele comune, ramificate sau
inelare. Se prevăd reţele independente de distribuţie a apei în următoarele situaţii :
 clădiri social-culturale şi industriale la care sunt prevăzute instalaţii automate tip
sprinkler, drencer sau apă pulverizată;
 la reţelele de distribuţie din mase plastice pentru apă potabilă sau industrială;
 în cazurile în care presiunea necesară în instalaţii pentru stingerea incendiilor este mai
mare de 6 bari;
 când nu se poate asigura debitul de apă pentru stins incendiul de către conductele
publice şi este necesar a se prevedea o gospodărie proprie de apă (rezervor + staţie
pompe);
 în cazul reţelelor interioare de hidranţi pentru care este prevăzut timpul teoretic de
funcţionare de minim 60 minute.
Reţelele inelare de conducte se prevăd cu robinete astfel încât, în caz de avarii, să nu
se întrerupă funcţionarea a mai mult de 5 hidranţi interiori pe un nivel al clădirii.
Echiparea cu hidranţi de incendiu interiori ai construcţiilor, compartimentelor de
incendiu şi a spaţiilor, potrivit scenariilor de siguranţă la foc elaborate, se asigură, după caz,
la:
 construcţiile închise din categoriile de importanţă excepţională şi deosebită (A şi B),
încadrate conform legislaţiei în vigoare, indiferent de arie şi număr de niveluri;
 construcţii publice, administrative şi sociale, cu arie construită de cel puţin 600 m 2 şi
mai mult de 4 niveluri;
 clădiri înalte, foarte înalte şi construcţii cu săli aglomerate, indiferent de ariile
construite şi numărul de niveluri cu excepţia locuinţelor;
 construcţii de producţie sau depozitare din categoriile A, B sau C de pericol de
incendii, cu arii construite de minimum 600 m 2, precum şi depozite cu stive înalte
(peste 4 m înălţime);
 construcţii sau spaţii publice, administrative, sociale şi de producţie sau depozitare
subterane, cu aria desfăşurată mai mare de 600 m 2;
 parcaje sau garaje subterane pentru mai mult de 20 autoturisme şi cele supraterane
închise cu mai mult de 2 niveluri.
Nu se prevăd hidranţi de incendiu interiori atunci când apa nu este indicată pentru
stingere sau se asigură stingerea cu alte substanţe, precum şi la construcţiile parter la care
se realizează intervenţia de la hidranţii exteriori cu furtun de maxim 40m lungime.
Amplasarea hidranţilor interiori se face astfel încât fiecare punct din interiorul clădirii să
fie protejat de cel puţin:
 două jeturi, pentru încăperi sau grupuri de încăperi industriale care comunică prin
goluri neprotejate, din categoriile A, B şi C pericol de incendiu şi un volum de peste
1000m3, clădiri civile de peste 45m în depozite comerciale, industriale, magazine sau
expoziţii cu exponate combustibile, la săli de spectacole;
 un jet, în celelalte încăperi, inclusiv în cele prevăzute cu instalaţii automate de
stingere.

La proiectarea instalaţiilor de hidranţi interiori, pentru clădirile civile foarte înalte (peste
45m), se vor respecta următoarele:
 se prevăd două coloane de alimentare care trebuie să asigure 15l/s pentru clădiri de
până la 50000m3 şi 20l/s pentru clădirile cu volum mai mare;
 pe fiecare nivel se prevăd cel puţin doi hidranţi a câte 2,5l/s, amplasaţi unul în faţa
altuia la o distanţă de 5m, astfel încât fiecare punct al clădirii să fie atins de două jeturi
simultane, alimentate de la coloane diferite;
 hidranţii interiori se amplasează numai pe coridoare sau în încăperile tampon de
acces în casele de scări;
 conductele vor fi legate în inel şi prevăzute cu robinete de închidere, astfel încât să nu
existe pericolul scoaterii din funcţiune a mai mult de 5 hidranţi pe nivel;
 se vor prevedea robinete şi pe coloane, din 5 în 5 niveluri;
 sigilarea robinetelor se face în poziţia „normal deschis”;
  pe conducta principală de distribuţie se prevede o conductă cu D n=100mm, cu robinet
de închidere, ventil de reţinere şi două racorduri fixe tip B, amplasate pe peretele
exterior al clădirii, în nişe cu geam, marcate cu indicatoare, la înălţimea maximă de
1,40m de la nivelul trotuarului, astfel încât să poată fi alimentată de la pompele mobile
de incendiu.
Hidranţii interiori se echipează cu furtun tip C (Φ50mm) flexibil sau tip B (Φ75mm)
flexibil, cu lungimea maximă de 20m şi după nevoi cu ţevi de refulare a apei (simple, cu ajutaj
pulverizator, universale).

Echiparea cu instalaţii automate de stingere tip sprinkler a construcţiilor,

compartimentelor de incendiu şi încăperilor, se asigură la:
 construcţii închise din categoriile de importanţă excepţională şi deosebită (A şi B), cu
densitatea sarcinii termice mai mare de 420MJ/m 2;
 clădiri înalte şi foarte înalte cu densitatea sarcinii termice mai mare de 420MJ/m 2, cu
excepţia locuinţelor;
 platourile de filmare amenajate şi închise, studiouri de televiziune şi scene amenajate,
cu arii mai mari de 150m2 inclusiv buzunarele, depozitele şi atelierele anexe acestora;
 construcţii de producţie încadrate în categoria A, B sau C de pericol de incendiu cu
arie desfăşurată de cel puţin 2000m 2 şi totodată cu densitatea sarcinii termice peste
420 MJ/m2.
 construcţii publice cu densitatea sarcinii termice mai peste 840MJ/m 2, cele destinate
depozitării materialelor combustibile, cu aria desfăşurată mai mare de 750m 2 şi
densitatea sarcinii termice peste 1680MJ/m2, precum şi depozitele cu stive înalte
(peste 6m înălţime);
 garaje şi parcaje subterane pentru mai mult de 50 de autoturisme, precum şi la cele
supraterane închise cu mai mult de 3 niveluri.
Pentru înlocuirea capetelor sprinkler deteriorate sau declanşate în caz de incendiu se
prevede o rezervă, astfel:
- dacă instalaţia are sub 30 capete sprinkler rezerva este egală cu numărul celor
montate;
- dacă instalaţia are peste 30 capete sprinkler, rezerva este între 5 şi 25% din totalul
sprinklerelor, dar nu mai puţin de 3 bucăţi;
De regulă sprinklerele se montează perpendicular pe suprafaţa protejată, la o distanţă
de cel puţin 60cm.
Fiecare sector al instalaţiei automate de stingere tip sprinkler se echipează cu un
aparat de control şi semnalizare şi va avea un număr maxim de sprinklere, astfel:
- 800 bucăţi în cazul instalaţiei apă-apă; dacă sunt montate în încăperi separate în cele
cu pereţi şi uşi antifoc, numărul sprinklerelor dintr-un sector poate fi mărit la 1200
bucăţi;
- 600 bucăţi în cazul instalaţiei apă-aer.
Instalaţiile de drencere pot fi utilizate pentru stingerea incendiilor sau pentru protecţie
cu perdele de apă.
Drencerele pentru stingerea incendiilor se prevăd la:
- încăperile cu pericol mare de incendiu cum ar fi platourile de filmare,hangare, garaje
şi alte asemenea încăperi în care nu pot fi utilizate alte mijloace de stingere;
- scenele teatrelor, expoziţii şi alte săli aglomerate, în care publicul se află în prezenţa
unor cantităţi mari de materiale combustibile;
- depozite de materiale sau substanţe combustibile cu degajări mari de
căldură( cauciuc, celuloid, alcooli etc. ).
Drencerele pentru realizarea perdelelor de protecţie cu apă se prevăd pentru:
- protejarea elementelor de închidere a golurilor( uşi, ferestre) din pereţii despărţitori;
- protecţia cortinelor, uşilor sau obloanelor din pereţii antifoc;
- protejarea unor porţiuni de încăperi cu pericol de incendiu;
- protecţia golurilor scărilor rulante;
- protecţia clădirilor la exterior, când nu sunt amplasate la distanţe corespunzătoare.
Instalaţii fixe de stingere cu apă pulverizată se prevăd pentru:
  stingerea incendiilor de materiale combustibile solide (lemn, hârtie, textile, materiale
plastice) ;
 protejarea obiectelor (instalaţii tehnologice, recipiente pentru lichide combustibile,
motoare cu ardere internă, gospodării mari de cabluri electrice) împotriva radiaţiei
termice emise de un incendiu învecinat;
 prevenirea formării unor amestecuri explozive în spaţii închise sau deschise;
În situaţiile în care se asigură condiţiile necesare, alimentarea cu apă se poate face
din reţeaua de apă potabilă, de incendiu sau apă industrială.

Asigurarea posibilităţilor pentru stingerea incendiilor din exterior (hidranţi exteriori şi

bazine), prin alimentarea din reţelele de distribuţie a apei ale localităţilor sau din gospodării
proprii de apă, se realizează la:
 construcţii închise de importanţă excepţională şi deosebită (A şi B), indiferent de
volum;
 construcţii şi grupuri de construcţii civile cu mai mult de două niveluri şi volum
construit mai mare de 5000m3;
 clădiri înalte, foarte înalte şi construcţii cu săli aglomerate, cu excepţia locuinţelor;
 construcţii subterane civile, de producţie, depozitare, parcaje sau garaje;
 construcţii de producţie sau depozitare cu volum mai mare de 5000m 3;
 depozite deschise pentru materiale sau substanţe combustibil, cu aria mai mare de
2000m3;
 depozite cu stive înalte (peste 4m înălţime).
Asigurarea instalaţiilor de stingere a incendiilor din exterior nu este obligatorie pentru
construcţiile izolate (la peste 500m de zone construite) şi la incinte izolate de producţie sau
depozitare cu suprafaţa mai mică de 2000m 2 şi care au construcţii de maximum 2 niveluri.
Se admite asigurarea cu apă direct din bazine, rezervoare şi alte surse naturale (râuri,
lacuri, fântâni) cu ajutorul pompelor mobile de stins incendii, din dotarea serviciului de
pompieri civili propriu, pentru:
 construcţii şi instalaţii industriale din categoriile C, D şi E pericol de incendiu, cu
suprafaţa incintei mai mică de 20ha şi care necesită un debit pentru stingere de 20l/s;
 depozite de material lemnos situate în afara incintelor industriale sau a centrelor
populate, cu un debit necesar de 35l/s;
 grupuri de clădiri cu maxim 5000 locuitori;
 colonii de cazare temporară pentru maxim 1000 de locuri.
Alimentarea cu apă prin reţele de hidranţi exteriori se poate face prin următoarele
sisteme:
 reţele la care presiunea poate asigura intervenţia la stingere direct de la hidranţi.
Acest sistem se recomandă când nu se dispune de personal şi utilaje mobile de
intervenţie sau când incendiul poate evolua rapid datorită combustibilităţii
materialelor incendiate (lemn, paie, stuf, hârtie, cherestea);
 reţele la care presiunea disponibilă la hidranţii exteriori nu poate asigura stingerea
directă, pentru intervenţie folosindu-se pompe mobile.
Hidranţii exteriori pot să fie subterani sau de suprafaţă, amplasaţi pe conducte de
100mm pentru hidranţi Dn65 sau Dn80, 150mm pentru hidranţi D n100 şi 250mm pentru
hidranţi Dn150.
Hidranţii exteriori se amplasează la o distanţă minimă de 5m faţă de zidul clădirilor pe
care le deservesc şi la 15m de obiectele care radiază intens căldură, trebuind să permită
servirea tuturor punctelor sau obiectelor ce trebuiesc protejate, considerând raza de acţiune
a hidranţilor de maximum 120m la reţelele la care presiunea asigură lucrul direct de la
hidranţi, 150m în cazul folosirii motopompelor şi 200m în cazul utilizării autopompelor.

2.2. Instalaţii de stingere cu spumă, pot fi fixe, semifixe sau mobile şi au în

principiu următoarea alcătuire:
- sistemul de alimentare cu apă;
- rezerva de spumant;
- sistemul de dozare a spumantului în apă;
 - reţele de distribuţie a soluţiei spumante;
- dispozitive de generare a spumei.
Din punct de vedere al coeficientului de înfoiere al spumei utilizate, instalaţiile de
stingere a incendiilor cu spumă pot fi cu coeficient de joasă, medie sau înaltă înfoiere. În
procesul de înfoiere a soluţiei spumante, indiferent de coeficient, se folosesc echipamente
similare pentru alimentarea cu apă şi dozarea spumanţilor, diferite fiind numai dispozitivele
de refulare a spumei. La instalaţiile pentru spumă cu coeficient de înaltă înfoiere, sistemele
de dozare sunt , de regulă, încorporate în utilajul sau agregatul de generare a spumei.
Echiparea cu instalaţii de stingerea incendiilor cu spumă, fixe sau semifixe se prevăd
de regulă în următoarele situaţii:
- la construcţiile în care se utilizează sau depozitează cantităţi mai mari de 10 m 3
lichide combustibile cu temperatura de aprindere sub 55 0C ( benzină, toluen,
petrol, alcool etc.)
- la construcţiile în care se utilizează sau păstrează cantităţi mai mari de 50m 3 de
lichide combustibile cu temperatura de aprindere mai mare de 55 0 C ( motorină,
păcură, uleiuri etc.);
- la rampele auto sau de cale ferată care au mai mult de 5 guri de încărcare –
descărcare pentru lichide combustibile.
Depozitele de lichide combustibile se dotează cu următoarele tipuri de instalaţii de
stingere cu spumă:
-
semifixe
-
la depozitele cu rezervoare supraterane sau semiîngropate cu capacitatea de până la
5 000m3
-
la depozitele cu rezervoare îngropate cu capacitatea între 2 500 şi 100 000m 3.
-
fixe
-
la depozitele cu rezervoare supraterane sau semiîngropate cu capacitatea de peste
550m3
-
la depozitele cu rezervoare îngropate cu capacitatea de peste 100 000m 3..
La alegerea tipului de instalaţie de stingere a incendiilor cu spumă trebuie să se aibă
în vedere şi următoarele aspecte:
- timpul maxim de acţiune al instalaţiilor nu trebuie să depăşească 10 minute pentru
instalaţiile interioare şi 15 minute la cele exterioare;
- rezerva de spumant, sistemele de dozare şi distribuţie trebuie să fie protejate de
intemperii şi de efectele incendiului;
- asigurarea unei cantităţi de spumant necesar pentru funcţionarea instalaţiei timp de
minimum 30 minute;
- pentru rezervoarele de spumant închise se vor prevedea indicatoare de nivel şi
capace de vizitare;
- asigurarea dozării produsului utilizat, conform indicaţiilor date de fabricant;
- asigurarea intrării în funcţiune a sistemului de dozare simultan cu declanşarea
instalaţiei de stingere cu spumă, evitându-se refularea apei în focar;
- asigurarea unei înfoieri optime a soluţiei spumante şi a deversării line a spumei
generate, fără a produce barbotarea lichidului incendiat;
- asigurarea manevrării uşoare a dispozitivelor mobile de generarea spumei şi
poziţionarea rigidă a celor fixe;
- asigurarea etanşeităţii faţă de produsele combustibile ce urmează a fi stinse, în cazul
dispozitivelor fixate pe rezervoare sau instalaţii tehnologice;
- distribuirea uniformă a dispozitivelor de refularea spumei, astfel încât să se acopere în
timp scurt întreaga suprafaţă incendiată cu un strat compact şi uniform de spumă;
- asigurarea posibilităţilor de alimentare a instalaţiei de stingere cu spumă cu pompe
mobile în caz de avarie a sistemelor proprii.

2.3. Instalaţii de stingere cu pulberi sunt foarte puţin utilizate, datorită domeniului
restrâns de eficacitate şi anume acolo unde celelalte tipuri de instalaţii de stingere sunt
ineficiente. Instalaţiile de stingerea incendiilor cu pulberi funcţie de modul de intervenţie pot fi
pentru stingere locală sau pentru inundare totală ( în volum ). Acţionarea acestor instalaţii se
poate face manual sau automat folosindu-se comenzi pneumatice, mecanice, electrice sau
combinate. Cel mai des întâlnite sunt instalaţiile fixe, dar se utilizează şi instalaţii semifixe
sau mobile( autospeciale de intervenţie cu pulbere ).
La alegerea variantei optime pentru protejarea împotriva incendiilor a unor încăperi,
spaţii, zone sau obiecte trebuie să se aibă în vedere configuraţia spaţiului, volumul încăperii,
posibilitatea izolării zonei afectate, caracteristicile de stingere şi fluiditatea pulberii, timpul de
punere în funcţiune, distanţa maximă admisă între rezervorul de stocare şi gura de refulare a
pulberii, distanţa dintre duzele de refulare şi focar să nu depăşească 5 metri.

2.4. Instalaţii de stingere cu gaze inerte sunt de regulă cu dioxid de carbon şi azot,
putând fi din punct de vedere constructiv, fixe, semifixe sau mobile cu acţionare manuală sau
automată, de înaltă sau joasă presiune. Ca şi în cazul instalaţiilor de stingere cu pulbere,
indiferent de tipul gazului folosit, se cunosc şi se utilizează două procedee de stingere:
inundarea totală şi acţionarea locală.
Din cauza costurilor relativ ridicate ale instalaţiilor de stingere a incendiilor cu gaze
inerte, ele se adoptă mai rar, atunci când instalaţiile de stingere cu apă sau spumă nu sunt
eficiente sau sunt contraindicate, astfel:
- în muzee, arhive, biblioteci sau în spaţii unde se păstrează documente şi bunuri de
valoare mare sau importanţă deosebită;
- în laboratoare, săli de calculatoare, săli de comandă, centrale telefonice automate,
centrale electrodinamice din domeniul feroviar şi în alte încăperi cu pericol mare de
incendiu, unde se află instalaţii sau aparatură de mare valoare;
- la maşini şi instalaţii care se află în încăperi închise şi au un rol determinant în
continuarea unor procese tehnologice, precum şi în încăperi în care se află temporar
sau permanent substanţe care în contact cu aerul sau apa produc reacţii periculoase;
- la bazine şi rezervoare tehnologice cu lichide combustibile calde, degradabile în
contact cu spuma.
La proiectarea şi realizarea instalaţiilor cu gaze inerte trebuie să se ţină cont de
următoarele condiţii:
- asigurarea cantităţii minime necesare pentru stingere, etanşeitatea relativ bună a
spaţiului inundat, prin măsuri suplimentare;
- avertizarea obligatorie a utilizatorilor care ar putea fi surprinşi în spaţiul inundat, în
vederea evacuării lor prealabile;
- amplasarea buteliilor cu gaze inerte în spaţii amenajate corespunzător, cu acces
limitat şi posibilităţi de ventilare după stingerea incendiului:
- asigurarea instalaţiilor de stingere împotriva unor creşteri de temperatură accidentale
şi evitarea unor obturări sau deteriorări, datorate fenomenelor specifice detentei
gazelor.

3. Stingătoare şi alte aparate de stins incendii, care conţin substanţe de stingere

ce pot fi dirijate asupra unui focar de ardere, prin acţionare manuală sau automată,
sub efectul presiunii create în interiorul acestora sau datorită efectelor produse în
zona supravegheată de fenomenele fizico-chimice asociate incendiului

Stingătoarele, sunt principalele mijloace de primă intervenţie preferate pentru dotarea

majorităţii firmelor mici şi mijlocii, care nu-şi pot permite constituirea unor formaţii de pompieri
specializate, sau echiparea construcţiilor cu instalaţii automate de semnalizare şi stingere a
incendiilor. Alegerea corectă a tipurilor de stingătoare funcţie de natura substanţelor şi
materialelor care se utilizează în procesul de producţie, de suprafeţele sau cantităţile ce
trebuie protejate precum şi de nivelul riscului de incendiu, coroborat cu instruirea temeinică a
personalului privind cunoaşterea şi mânuirea eficientă a stingătoarelor pot duce la stingerea
operativă în fază incipientă a unor incendii care, scăpate de sub control pot produce victime
şi pagube materiale foarte mari.
Stingătoarele sunt dispozitive de stingere acţionate manual, care conţin o substanţă
de stingere care poate fi refulată şi dirijată asupra unui focar de ardere, sub efectul presiunii
create în interiorul lor. După substanţa de stingere utilizată se disting cinci categorii de
stingătoare:
- stingătoare cu apă pulverizată utilizate pentru stingerea incendiilor de lichide
combustibile cu temperatura de inflamabilitate mai mare de 55 0C, unsorilor, grăsimilor,
cerurilor şi altor substanţe solide ce se topesc uşor;
- stingătoare cu spumă mecanica se folosesc pentru stingerea incendiilor de lichide
combustibile, unsori, grăsimi, materiale celulozice, garaje;
- stingătoare cu dioxid de carbon utilizate pentru stingerea unei game foarte largi de
incendii produse la instalaţii electrice, electronice, muzee, arhive, expoziţii,
telecomunicaţii, autovehicule etc.;
- stingătoare cu pulbere se poate utiliza cu succes la stingerea incendiilor de natură
electrică, la motoare cu ardere internă, arhive, muzee, expoziţii, produse petroliere,
lacuri ş vopsele;
- stingătoare cu înlocuitori de haloni, sunt mai puţin eficiente şi în ultimii ani, după
interzicerea halonilor se caută soluţii eficiente de înlocuire.
Din cauza cantităţii limitate de produs de stingere stingătoarele pot fi folosite numai în
faza iniţială a arderii, când incendiul se manifestă la suprafaţa materialului şi nu în
profunzimea lui. Eficienţa acţiunii de stingere este dată şi de îndemânarea celui care
foloseşte stingătorul, de condiţiile de temperatură, vizibilitate, curenţi de aer, la care se pot
adăuga factorii de influenţă subiectivă ( frica, inhibarea ) sau de natură tehnică ( defecţiuni,
substanţă ineficientă ).
Tipul şi mărimea stingătorului se aleg în funcţie de mărimea posibilelor focare, astfel:
- pentru focare mici – cu suprafaţa sub 1m2 – se utilizează stingătoare de până la 10 l
cu apă/spumă sau până la 5kg cu pulberi sau CO 2;
- pentru focare medii – cu suprafaţa de 1-3m2 – se utilizează stingătoare de 5-10 kg. cu
pulberi sau CO2;
- pentru focare mari – cu suprafaţa peste 3m 2 – se utilizează stingătoare de peste 10
kg. cu pulberi sau CO2 .
Pentru stingerea operativă şi eficientă a incendiului în faza iniţială, stingătoarele se
amplasează la cel mult 15m de posibilele focare din clasa B de incendiu şi maxim 20m. de
cele din clasele A,C şi D de incendiu, precum şi la o înălţime de cel mult 1,4 m. faţă de
pardoseală. Fixarea stingătorului în locurile destinate trebuie să permită desprinderea uşoară
în caz de incendiu.

4. Utilaje, unelte şi alte mijloace iniţiale de intervenţie utilizate pentru

preîntâmpinarea propagării incendiilor, întreruperea arderii în diferite focare şi, după
caz, stingerea acestora

Această categorie de mijloace o întâlnim fie alături de celelalte mijloace tehnice de

prevenire şi stingerea incendiilor, fie singulare în dotarea unor firme mici cu risc de incendiu
scăzut, la obiective agricole sau în punctele de recoltarea cerealelor păioase. Acestea pot fi
electrogeneratoare sau hidrogeneratoare de spumă, tunuri remorcabile de apă sau spumă,
ventilatoare mobile, vase cu apă de diferite capacităţi, găleţi pentru apă, pături şi prelate de
incendiu ( 2x2m.) , prelate umede, lăzi cu nisip, târnăcoape, topoare, răngi de oţel, căngi cu
coadă, lopeţi, cazmale, mături, furci pentru înlăturarea furajelor sau paielor, cleşti sau
foarfece pentru tăierea cablurilor electrice etc.
Aceste utilaje, unelte şi mijloace iniţiale de intervenţie, se prevăd obligatoriu în locurile
de muncă, spaţiile de producţie şi/sau depozitare care nu au fost dotate sau echipate cu
instalaţii automate de semnalizare şi stingerea incendiilor, instalaţii de alimentare cu apă
pentru incendiu( hidranţi exteriori sau interiori, bazine, staţii de pompe, coloane sau conducte
uscate) , iar stingătoarele din dotare nu pot avea eficienţa scontată şi nu pot proteja întreaga
zonă periclitată.
 TEMA nr.6

Cauze de incendiu şi prevenirea lor. Clasificarea cauzelor de incendiu în funcţie de

natura lor, sursele de aprindere, mijloacele care produc aprinderea ţi modul de
acţiune.

Incendiul este un proces complex, cu evoluţie nedeterminată, care necesită 4

elemente definitorii:
-existenţa combustibilului şi acţiunea unei surse de aprindere
-iniţierea şi dezvoltarea în spaţiu şi timp a procesului de ardere să fie necontrolate
-procesul de ardere să fie nemotivat social, necesitând o intervenţie organizată în scopul
lichidării
-producerea de pierderi materiale în timpul arderii
-Prin urmare, nu orice ardere constituie un incendiu. De exemplu nu sunt incendii:
-arderea sub control a gunoaielor, ierburilor, etc.
-arderea produselor în cuptoare sau în alte instalaţii similare
-fumigaţii care nu necesită intervenţii de stingere
Nu se consideră incendii avariile de natură electrică (scurtcircuite, arcuri electrice
întreţinute, explozii,etc.), produse în instalaţii şi echipamente electrice (transformatoare, staţii
de conexiuni, tablouri de distribuţie, etc,), în cazul în care acestea nu au provocat aprinderea
şi arderea instalaţiilor şi echipamentelor vecine sau a celor pe care le deservesc şi la care nu
s-a acţionat.
Uneori incendiile sunt consecinţe directe ori indirecte ale altor evenimente care le-au
precedat, cum sunt accidente tehnice, avarii, explozii, calamităţi naturale, etc.. In acest caz,
se ia în evidenţă, se cercetează şi analizează evenimentul care a avut loc în întreg
ansamblul său, incendiul fiind o componentă a evenimentului respectiv.
Iniţierea unui incendiu presupune următoarele elemente, absolut obligatorii pentru
producerea acestuia:
-sursa de aprindere şi, implicit, mijlocul care o produce, sursă care să posede energia
minimă necesară pentru aprinderea combustibilului
-existenţa combustibilului (gazos, lichid, solid), în cantitate suficientă pentru susţinerea
arderii
-existenţa unor împrejurări determinate şi a altor condiţii favorizante, care să pună în
contact sursa de aprindere cu masa combustibilă
Analiza şi clasificarea incendiilor se face după sursa de aprindere. Astfel se pot
deosebi:

Surse de aprindere cu flacara:

-Chibritul – aruncat din neglijenţă, un băţ de chibrit aprins poate iniţia incendierea unor
materiale uşor aprinzibile (lan de grâu,resturi de hârtie – inclisiv din coşuri de gunoi,
lichide inflamabile – inclusiv uleiul încins din bucătării ş.a). Un risc deosebit îl prezintă
aprinderea unui băţ de chibrit în atmosferă explozivă (chiar scurgeri de gaz în
apartament). Incendii puse pe seama neglijenţei fumătorilor se datorează, de fapt,
flăcării de la băţul de chibrit utilizată pentru aprinderea ţigării. Un fenomen cu
periculozitate socială ridicată îl reprezintă jocul copiilor cu surse de aprindere cu
flacăra, cu chibriturile în special.

-Focuri în loc deschis – aprinse voluntar în diferite scopuri (destructiv, gătit, încălzit),
cum ar fi focuri de tabără, focuri de mirişte, focuri pentru arderea gunoaielor,
deşeurilor, lăsate fără supraveghere şi scăpate de sub control în păduri, curţi,
şantiere, depozite, cât şi în spaţii interioare (focuri pentru încălzit în hale industriale,
clădiri în construcţie,etc.) pot să se propage la materiale şi elemente de construcţie
combustibile din apropiere, iniţiind incendii dezvoltate.
 -Factorii favorizanţi sunt vîntul şi prezenţa materialului combustibil în apropriere
(ierburi,resturi menajere, construcţii din lemn, etc.)
-Aparate de tăiere, lipire, sudare oxiacetilenică - flăcările acestor aparate pot atinge
temperaturi înalte şi
-Pot provoca incendii prin acţiune directă asupra materialelor combustibile din apropriere
sau prin conducţie termică – când se sudează grinzi metalice.

Surse de aprindere de natură termică

-Tigara – incendiile datorate fumatului deţin o pondere ridicată (10- 11% din total). Restul
de ţigară poate iniţia incendierea ţesăturilor din materiale fibroase (bumbac ş.a)
rumeguş, resturi de hârtie, paie – fân (în stare uscată) ş.a. Incendiile datorate
fumătorilor adormiţi în pat cu ţigările aprinse reprezintă un grav pericol social, cu
urmări deseori tragice.

-Becuri incandescente, proiectoare – se pot iniţia incendii în cazul becurilor de puteri

mari, peste 150 W şi în cazul contactului direct cu materiale combustibile (draperii,
perdele, hîrtie, rafturi, mărfuri în stive înalte, abajururi din materiale combustibile).

-Brocuri de la sudare şi particule incadescente – aceste particule cad repede

(păstrând un potenţial termic ridicat) şi pot pătrunde în cele mai mici fisuri sau
crăpături. Un astfel de broc de sudare poate ajunge până la o distanţă de 10 m de
punctul de lucru, cu o temperatură de peste 500 – 800 oC.

-Sobe metalice – îndeosebi cele cu combustibil lichid, pot prezenta un pericol ridicat în
incendiu în perioada de iarnă, şi, ca urmare, a unor situaţii anormale de funcţionare:
 fenomenul de fugă a flăcării – dispariţia bruscă a flăcării în arzîtor (ca urmare a
contracurentului în coş), accesul imediat al combustibilului în arzător (contrar
instrucţiunilor fabricantului) duce la evaporarea acestuia şi, la reaprindere, se produce
exploziue
 amplasarea greşită 8în spaţiu circulabil) – răsturnări ale sobelor de către persoane
neîndemânatice, în stare de ebrietate, copii,etc.
 alimentarea necorespunzătoare cu combustibil, folosirea unui combustibil cu
impurităţi, cu apă şi, mai ales a unui combustibil neindicat pentru tipul sobei
 neetanşeităţi la îmbinările conductelor (cu scurgeri de combustibil pe elementele
supraîncălzite ale sobei)
In cazul sobelor cu combustibil solid, ca surse de aprindere potenţiele sunt jarul şi
cenuşa provenite din ardere, uneori depozitate necorespunzător, precum şi scînteile şi
particulele aprinse ce ies pe uşiţa deschisă a focarului.
In cazul sobelor metalice, dar mai ales a sobelor cu acumulare de căldură,
depozitarea materialelor combustibile în contact direct cu pereţii sobei sau în imediata
apropriere provoacă incendii chiar după încetarea programului de lucru.

- Coşuri de evacuare a fumului defecte, burlane supraîncălzite - coşurile de

evacuare a fumului se manifestă ca sursă de aprindere prin scânteile şi particulele
incandescente ce ies pe gura coşului sau prin fisurile existente, ca şi prin temperatura
pereţilor lor în contact direct cu elementele de construcţie combustibile (grinzi,
lemn,etc.)

- Aparate de încălzire electrice – reşourile şi radiatoarele constituie o sursă de

aprindere prin plasarea necorespunzătoare – sub birouri, sub tejghele şi rafturi, etc.,
unde există o probabilitate mare de a intra în contact cu materiale combustibile (lemn,
textile,etc.). Un risc mărit îl prezintă reşourile improvizate, de puterte mare, executate
artizanal, datorită pericolului de supraîncălzire şi ştecherelor improvizate.
 Surse de aprindere de natură electrică

- Arcul electric, scîntei electrice – constituie importante surse de aprindere în incendii

şiu explozii, în general în cazul unor amestecuri inflamabile

- Scurtcircuitul – poate deveni o sursă de aprindere în anumite condiţii favorizante

 montarea instalaţiilor electrice direct pe elemente combustibile
 depozitarea materialelor combustibile (hîrtie, ambalaje, textile, paie) în apropierea
circuitelor sau în interiorul tablourilor electrice
 îmbinarea conductorilor electrici prin metode improvizate şi nu prin cleme de legătură,
lipire sau sudare
 agăţarea hainelor şi diferitele obiecte de întrerupătoare, conductoare, lîmpi ş.a ceea
ce duce la suprasolicitarea mecanică a acestora
 străpungerea unor pereţi, panouri etc. combustibile, pentru trecerea conductorilor
electrici, făfă luarea unor măsuri de protecţie
 supradimemnsionarea sau improvizarea elementelor de protecţie (îndeosebi a
siguranţelor)
 suprasolicitarea instalaţiilor electrice prin folosirea de consumatori (motoare,
transformatoare de sudare, reşouri, ventilatoare etc.) cu puteri ce depăşesc puterea
calculată prin proiect pentru reţeaua respectivă
 nesupravegherea unor instalaţii sau procese tehnologice în care sunt implicate
echipamente electrice (de exemplu, depăşirea unor tensiuni, turaţii de motaore etc.)
 folosirea, într-un mediu exploziv, a aparatajului necorespunzător protejat
 instalarea sau înlocuirea unor echipamente sau accesorii electrice (întrerupătaore,
orize, duluii etc.) de către persoane incompetente, cu nerespectarea prevederilor
normelor în vigoare, de regulă, în mediu rural şi în reţeaua comercială
 în cazul aparatelor electrocasnice, cordonul de alimentare constituie cea mai
importantă cauză de incendiu – nu numai că astfel de cordoane de alimentare sunt
mai puţin bine izolate, atât electric şi mecanic, dar suferă numeroase deteriorări
datorită unor manevrări greşite sau unor şocuri, cordoanele se încălzesc, atât la o
supra sarcină electrică, cît şi de la eventualele surse exterioare, iar izolaţia din plastic
se înmoaie, suficient pentru ca să intre în contact conductoarele, provocând un
scurtcircuit care va aprinde, de regulă, izolaţia.

- Instalaţii de iluminat cu fluorescenţă – pot provoca incendii dacă sunt confecţionate

din materiale tzermoplastice, care se caracterizează printr-o ardere cu flacără, însoţită
de apariţia de picături arzânde. Fenomenul apare în urma unor defecte în funcţionare,
îndeosebi în condiţii de exploatare îndelungată (îmbătrânirea materialelor şi, mai ales,
în condiţii de mediu agresiv (fum, aerosoli, vapori corosivi etc.)

- Electricitate statică –descărcările electrostatice sunt frecvente, dar devin potenţial

periculoase şi pot genera incendii sau explozii când au loc într-o atmosferă explosivă
sau când în apropiere există materiale inflamabile.
Operaţiuni tehnologioce ca se pot desfăşura în mici unităţi productive şi care
favorizează producerea sarcinilor electrostatice, putând genera incendii prin
descărcarea acestora sunt, printre altele
 transvazarea unor lichide şi umplerea şi golirea vaselor, recipientelor (exemplşu –
canistre pentru benzină din material plastic)
 spălarea unor ţesături prin agitare în lichide (mai ales petroliere)
 mişcarea particulelor la măcinare, malaxare, amestecare, comprimare
 benzi transportoare sau transmisii cu curea în mişcare
 mişcări rotative violente, ventilatoare, compresoare
 derularea unor filme sau pelicule, benzi de hârtie şi textile, folii din amterial plastic
 deversarea substanţelor pulverulente din saci
  ieşirea prin ajutaj a gazelor comprimate sau lichefiate mai ales a acelor gaze care
antrenează un lichid fin pulverizat (vopsire prin pulverizare, de exemplu)
Materialele capabile să producă descărcări electrostatice sunt
 solide – cauciucul natural şi sintetic (îndeosebi în valţuri, tambururi etc.), masele
plastice, fibrele artificiale (nzlonul etc.), răşini sintetice.
 lichide – în ordinea scăzândă a periculozităţii sulfură de carbon, eter, benzină,
hidrocarburi, esteri etc.

- Surse de autoaprindere (aprindere spontană) – trebuie acordată atenţie substanţelor

piroforice care se aprind în contact cu aerul (fosfor, metale alcaline, hidruri de siliciu,
sulfură de fier, pulberi de aluminiu, de zinmc, de titan, zirconiu), substanţelor care se
aprind spontan, în contact cu apa 8metale alcaline, varul nestins, carbura de calciu,
carbidul, pulberea de aluminiu) şi substanţelor care se aprind spontan în contact cu
oxidanţii (peroxid de sodiu, permanganat de potasiu, cloraţi)
Reacţii chimice exoterme se pot produce pe timpul fabricaţiei, transportului,
manipulării şi depozitării substanţelor care reacţionează reciproc, atunci când vin în
contact.
Punerea în contact poate fi accidentală (cutremure, şocuri etc.) sau din neglijenţă
(ignorarea inscripţionărilor de pe ambalaje sau a listelor de substanţe incompatibile existente,
inclusiv la depozite).
Un factor ce nu trebuie neglijat este aprinderea spontană a depunerilor de lacuri şi
vopsele, a materialelor îmbibate cu uleiuri şi grăsimi (cârpe din bumbac, ţesături păroase
etc.)

- Surse de aprindere de natură mecanică – pot fi iniţiate în urma ungerii

necorespunzătoare sau a gripajului unor piese cu o viteză mare de rotaţie, prezenţei
unor corpuri străine (nisip, praf) între două suprafeţe în mişcare, montării defectuoase
a lagărelor şi a arborelui, frecarea în feredoul autovehiculelor sau blocarea saboţilor
de frânare, precum şi scînteilor mecanice de şoc sau abraziune.

- Incendii intenţionate – Cauzele care determină acest fenomen sunt

 situaţia economică nefavorabilă, datorită perioadei de tranziţie spre economia de piaţă
(număr mare de şomeri, preţuri ridicate ş.a)
 creşterea numărului de persoane fără adăpost (vagabonzi, copii ai străzii etc.)
 amplificarea catelor de vandalism
 înmulţirea cazurilor de piromani pe fondul dezechilibrărilor psihice datorate dificultăţilor
de adaptare la noile condiţii de viaţă
Locurile alese de un incendiator pentru a provoca incendiu sunt, de regulă, nepăzite,
puţin circulate, cu aglomerare de materiale (mobilă veche, arhive deşeuri etc.), ce permit, în
primele faze ale incendiului, o dezvoltare lentă şi fără manifestări vizibile (flacără, fum dens).
Obiuectivele izolate, fără pază şi împrejmuiri sigure, fără instalaţii de antiefracţie şi
antiincendiu sunt adevărate ţinte pentru incendiator. Statistic, majoritatea incendiilor au loc
în noaptea de vineri spre sîmbătă, când vigilenţa este mai scăzută.

Cercetarea cauzelor de incendii

Cercetarea cauzelor de incendiu urmăreşte scopurile
- stabilirea operativă a cauzelor de incendiu
- stabilirea măsurilor pentru repunerea în funcţiune, în cel mai scurt timp, ţi în regim
normal de funcţionare a capacităţilor de producţie aferente
- stabilirea persoanelor vinovate de producerea incendiului şi a răspunderii (materiale,
disciplşinare, contravenţionale, penale) ce revin acestora, potrivit prevbederilor legale
- luarea măsurilor tehnice şi organizatorice pentru prevenirea unor incendii similar
In vederea desfăşurării activităţii de cercetare a cauzei incendiilor se
recomandă să se numească o comisie (cadrul tehnic psi, preşedintele comisiei, şeful
de pompieri, mecanici, energeticieni etc.) care va avea atribuţiile
 a. stabilirea şi luarea măsurilor necesare pentru preîntâmpinarea la timp a unor pericole
iminente create de evoluţia incendiului (producerea de victime, propagare la alte
instalaţii tehnologice sau obiective vecine, pierderea capacităţii portante a construcţiei
sau instalaţiei afectate, producerea unor explozii etc.) se acordă în acest sens
asistenţă tehnică de specialitate conducătorului operaţiunii de stingere a incendiului
b. cunoaşterea şi aplicarea regulilor tactice generale şi specifice, printre care se pot
menţiona
1. nelimitare în timp a duratei cercetării, asigurînd operativitate maximă
2. efectuarea cercetării independent de orice ipoteză preconcepută
3. consemnarea tuturor datelor, informaţiilor, constatărilor în legătură cu cauza
4. utilizarea în acest scopă a aparaturii şi tehnicii adecvate particularităţilor incendiilor
5. cunoaşterea procesului tehnologic şiu a fazei în care se află obiectivul incendiat
6. identificarea persoanelor care pot da realţii despre incendiu şi discutarea cu acestea
7. verificarea. Cercetarea şi clasificarea tuturor ipotezelor pe baza informaţiilor şi datelor
culese, a studierii amprentei incendiului până se ajenge la stabilirea univocă a
adevărului
c. protejarea urmelor incendiului şi prevenirea distrugerii sau dispariţiei lor

Ridicarea, ambalarea şi transportarea urmelor se asigură, potrivit prevederilor legale,

de către organele în drept, prin procedee şi tehnici specifice.
Cele mai des întâlnite urme ale incendiului sunt :
- urme de cenuăă şi fum, rezultate prin arderea sau topirea materialelor şi substanţelor
combustibile sau nerezistenţa la temperaturi înalte
- urme de lichede, vapori şi gaze combustibile
- urme de produse chimice incendiare sau toxice
- urme ale unor acţiuni mecanice sau termice (brucuri de sudură, şpan, pilitură, urme de
ciocane, rângi etc.)
- urme ale omului (biologice, de încălţăminte, îmbrăcăminte etc.)
- urme ale vegetalelor (resturi carbonizate,aşchii etc.)
- microurme( resturi sau particole de vopsea, sticlă, praf, lichide combustibile etc.)
In documentul de cercetare se menţionează :
- componenţa comisiei de cercetare
- locul (secţie,atelier, depozit, magazin ş.a)
- datele şi orele iniţierii, localizării şi lichidării incendiuluiţcine, cînd şi cum a observat şi
anunţat incendiul
- cum s-a asigurat prima intervenţie
- forţele, mijloacele şi procedeele utilizate pentru stingerea incendiului
- caracteristicile constructive ale obiectivului incendiat şi cele funcţionale ale procesului
tehnoilogic
- dotarea existentă cu sisteme de protecţie contra incendiilor
- condiţii atmosferice (vânt, temperatură,precipitaţii, trăsnete)
- caracteristicile incendiului 8modul de manifestare, direcţii de propagare, suprafaţa
incendiată etc.)
- cauza incendiului, fundamentată şi prezentată detaliat, celelalte cauze de incendiu
analizate şi motivul eliminării lor
- victime omemeşti, pierderi materiale provocate de incendiu (natura, cantitatea,
valoarea, amplasarea materialelor arse sau deteriorate )
- consecinţe asupra desfăţurării activităţiin (durata întreruperii, efecte economice,
tehnologice=
- persoane vinovate de izbucnirea sau propagarea incendiului şi răspunderile acestora
- măsuri luate de comisia de cercetare pe timpul desfăşurării activităţii pentru
preîntâmpinarea unor pericole iminente şi pentru repunerea în funcţiune a capacităţii
de producţie afectate
- propuneri de măsuri tehnice şi organizatorice pentru prevenirea în viitor a incendiilor
similare
 TEMA nr.7

Obligaţii, răspunderi, mod de acţiune şi comportare în cazul producerii unei situaţii de

urgenţă

1. Legea nr. 481/08.01.2004 privind Protecţia civilă

Protecţia civilă este o componentă a sistemului securităţii naţionale şi reprezintă un
ansamblu integrat de activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative,
cu caracter umanitar şi de informare publică, planificate, organizate şi realizate potrivit
prezentei legi, în scopul prevenirii şi reducerii riscului de producere a dezastrelor, protejării
populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă,
conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor
necesare supravieţuirii persoanelor afectate.
Atribuţiile protecţiei civile sunt următoarele:
- identificarea şi gestionarea tipurilor de riscuri generatoare de dezastre naturale şi
tehnologice de pe teritoriul României;
- culegerea, prelucrarea, stocarea, studierea şi analizarea datelor şi informaţiilor
referitoare la protecţia civilă;
- informarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este
expusă, măsurile de autoprotecţie ce trebuie îndeplinite, mijloacele de protecţie puse
la dispoziţie, obligaţiile ce îi revin şi modul de acţiune pe timpul situaţiei de urgenţă;
- organizarea şi asigurarea stării de operativitate şi a capacităţii de intervenţie optime a
serviciilor pentru situaţii de urgenţă şi a celorlalte organisme specializate cu atribuţii în
domeniu;
- înştiinţarea autorităţilor publice şi alarmarea populaţiei în situaţiile de urgenţă;
- protecţia populaţiei, a bunurilor materiale, a valorilor culturale şi arhivistice, precum şi
a mediului împotriva efectelor dezastrelor şi ale conflictelor armate;
- asigurarea condiţiilor minime de supravieţuire a populaţiei în situaţii de urgenţă sau de
conflict armat;
- organizarea şi executarea intervenţiei operative pentru reducerea pierderilor de vieţi
omeneşti, limitarea şi înlăturarea efectelor situaţiilor de urgenţă civilă şi pentru
reabilitarea utilităţilor publice afectate;
- limitarea şi înlăturarea efectelor dezastrelor şi a efectelor atacurilor din aer pe timpul
conflictelor armate;
- asanarea şi neutralizarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul
conflictelor militare;
- participarea la misiuni internaţionale specifice;
- constituirea rezervelor de resurse financiare şi tehnico-materiale specifice în situaţii de
urgenţă sau de conflict armat.
Organizarea protecţiei civile la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale,al
instituţiilor publice, al agenţilor economici şi al organizaţiilor neguvernamentale se realizează
în raport cu clasificarea acestora din punct de vedere al protecţiei civile şi constă în:
- constituirea organismelor şi structurilor pentru managementul situaţiilor de urgenţă;
- constituirea serviciilor pentru situaţii de urgenţă;
- încadrarea inspectorilor şi/sau a personalului de specialitate în domeniul protecţiei
civile;
- întocmirea planurilor de analiză şi de acoperire a tipurilor de riscuri în teritoriul de
competenţă sau în domeniul de activitate;
- planificarea şi organizarea activităţilor de pregătire a populaţiei şi a salariaţilor privind
protecţia civilă;
- organizarea evacuării în caz de urgenţă civilă;
- organizarea cooperării şi a colaborării privind protecţia civilă;
- planificarea resurselor pentru funcţionarea structurilor prevăzute mai sus, precum şi
pentru realizarea măsurilor stabilite în planurile amintite.
 Cetăţenii sunt obligaţi:
- să respecte şi să aplice normele şi regulile de protecţie civilă stabilite de autorităţile
administraţiei publice centrale şi locale, precum şi de conducătorii instituţiilor publice,
ai agenţilor economici ori ai organizaţiilor neguvernamentale, după caz;
- să ducă la îndeplinire măsurile de protecţie civilă dispuse, în condiţiile legii, de
autorităţile competente sau de personalul învestit cu exerciţiul autorităţii publice din
cadrul serviciilor publice de urgenţă;
- să informeze autorităţile sau serviciile de urgenţă abilitate, prin orice mijloace, inclusiv
telefonic, prin apelarea numărului 112, despre iminenţa producerii sau producerea
oricărei situaţii de urgenţă despre care iau cunoştinţă;
- să informeze serviciile de urgenţă profesioniste sau poliţia, după caz, inclusiv
telefonic, prin apelarea numărului 112, despre descoperirea de muniţie sau elemente
de muniţie rămase neexplodate;
- să participe la pregătirea de protecţie civilă la locul unde îşi desfăşoară activitatea;
- să participe la întreţinerea adăposturilor din clădirile proprietate personală şi, în caz de
necesitate, la amenajarea spaţiilor de adăpostire din teren;
- să-şi asigure mijloacele individuale de protecţie, trusa sanitară, rezerva de alimente şi
apă, precum şi alte materiale de primă necesitate pentru protecţia familiilor lor;
- să permită, în situaţii de urgenţă civilă, accesul forţelor şi mijloacelor de intervenţie în
incinte sau pe terenuri proprietate privată;
- să permită instalarea mijloacelor de alarmare pe clădirile proprietate privată sau
aparţinând asociaţiilor de locatari sau proprietari, după caz, fără plată, precum şi
accesul persoanelor autorizate, în vederea întreţinerii acestora;
- să accepte şi să efectueze evacuarea din zonele afectate sau periclitate de dezastre,
potrivit măsurilor dispuse şi aduse la cunoştinţă de către autorităţile abilitate;
- să solicite avizele şi autorizaţiile privind protecţia civilă, în cazurile prevăzute de lege.
-
Conducătorii instituţiilor publice, patronii şi managerii agenţilor economici,
indiferent de forma de proprietate, au următoarele obligaţii principale:
- asigură identificarea, monitorizarea şi evaluarea factorilor de risc specifici, generatori
de evenimente periculoase;
- stabilesc şi urmăresc îndeplinirea măsurilor şi a acţiunilor de prevenire şi de pregătire
a intervenţiei, în funcţie de încadrarea în clasificarea de protecţie civilă;
- organizează şi dotează, pe baza criteriilor de performanţă elaborate de Inspectoratul
General pentru Situaţii de Urgenţă, servicii sau formaţiuni proprii de urgenţă şi
stabilesc regulamentul de organizare şi funcţionare a acestora;
- participă la exerciţii şi aplicaţii de protecţie civilă şi conduc nemijlocit acţiunile de
alarmare, evacuare, intervenţie, limitare şi înlăturare a urmărilor situaţiilor de urgenţă
desfăşurate de unităţile proprii
- asigură gratuit forţelor de intervenţie chemate în sprijin în situaţii de urgenţă
echipamentele, substanţele, mijloacele şi antidoturile adecvate riscurilor specifice;
- organizează instruirea şi pregătire personalului încadrat în muncă privind protecţia
civilă;
- asigură alarmarea populaţiei din zona de risc creată ca urmare a activităţilor proprii
desfăşurate;
- prevăd anual, în bugetul propriu, fonduri pentru cheltuieli necesare desfăşurării
activităţilor de protecţie civilă;
- înştiinţează persoanele şi organismele competente asupra factorilor de risc şi le
semnalează de îndată cu privire la iminenţa producerii sau producerea unei situaţii de
urgenţă civilă la nivelul instituţiei sau agentului economic;
- stabilesc şi transmit către transportatorii, distribuitorii şi utilizatorii produselor regulile şi
măsurile de protecţie specifice, corelate cu riscurile previzibile la utilizare, manipulare,
transport şi depozitare;
- încheie contracte, convenţii sau protocoale de cooperare cu alte servicii de urgenţă
profesioniste sau voluntare;
 - menţin în stare de funcţionare mijloacele de transmisiuni-alarmare, spaţiile de
adăpostire şi mijloacele tehnice proprii, destinate adăpostirii sau intervenţiei, ţin
evidenţa acestora şi le verifică periodic;
- îndeplinesc alte obligaţii şi măsuri stabilite, potrivit legii, de către organismele şi
organele abilitate.

2.Ordonanţa de urgenţă nr. 21 din 15.04.2004 privind Sistemul Naţional de

Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată prin Legea nr.15/2005
În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile folosite au următorul
înţeles:
- situaţia de urgenţă – eveniment excepţional, cu caracter non-militar, care prin
amploare şi intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător,
valorile culturale şi materiale importante , iar pentru restabilirea stării de normalitate
sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse
suplimentare şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate;
- factor de risc – fenomen, proces sau complex de împrejurări congruente, în acelaşi
timp şi spaţiu, care pot determina sau favoriza producerea unor tipuri de risc;
- tipuri de risc – incendii, cutremure, inundaţii, accidente , explozii, avarii, alunecări sau
prăbuşiri de teren, îmbolnăviri în masă, prăbuşiri ale unor construcţii, instalaţii sau
amenajări, eşuarea sau scufundarea unor vase , căderi de obiecte din cosmos ori din
atmosferă, tornade, avalanşe, eşecul serviciilor de utilităţi publice şi alte calamităţi
naturale, sinistre grave sau evenimente publice de amploare determinate sau
favorizate de factorii de risc specifici;
- intervenţia operativă – acţiunile desfăşurate , în timp oportun, de către structurile
specializate în scopul prevenirii agravării situaţiei de urgenţă, limitării, sau înlăturării,
după caz, a consecinţelor acesteia;
- evacuarea – măsură de protecţie luată în cazul ameninţării iminente, stării de alertă ori
producerii unei situaţii de urgenţă şi care constă în scoaterea din zonele afectate sau
potenţial a fi afectate, în mod organizat, a unor instituţii publice, agenţi economici,
categorii sau grupuri de populaţie ori bunuri şi dispunerea acestora în zone şi localităţi
care asigură condiţii de protecţie a persoanelor, bunurilor şi valorilor, de funcţionare a
instituţiilor publice şi agenţilor economici.
Pe durata situaţiilor de urgenţă sau a stărilor potenţial generatoare de situaţii de
urgenţă se întreprind, în condiţiile legii, după caz, acţiuni şi măsuri pentru:
- avertizarea populaţiei, instituţiilor şi agenţilor economici din zonele de pericol;
- declararea stării de alertă în cazul iminenţei ameninţării sau producerii situaţiei de
urgenţă;
- punerea în aplicare a măsurilor de prevenire şi de protecţie specifice tipurilor de risc
şi, după caz, hotărârea evacuării din zona afectată sau parţial afectată;
- intervenţia operativă cu forţe şi mijloace special constituite, în funcţie de situaţie,
pentru limitarea şi înlăturarea efectelor negative;
- acordarea de ajutoare de urgenţă;
- instituirea regimului stării de urgenţă, în condiţiile prevăzute în art.93 din Constituţia
României, republicată;
- solicitarea sau acordarea de asistenţă internaţională;
- acordarea de despăgubiri persoanelor fizice şi juridice;
- alte măsuri prevăzute de lege.
Pe timpul stării de alertă se pot dispune, cu respectarea prevederilor art.53 din
Constituţia României, republicată, măsuri pentru restrângerea unor drepturi sau libertăţi
fundamentale referitoare, după caz, la libera circulaţie, inviolabilitatea domiciliului,
interzicerea muncii forţate, dreptul de proprietate privată ori la protecţia socială a muncii,
aflate în strânsă relaţie de cauzalitate cu situaţia produsă şi cu modalităţile specifice de
gestionare a acesteia.
A. Modalităţi de acţiune
La descoperirea unui incendiu, orice persoană are următoarele obligaţii:

- Anunţarea IMEDIATĂ a incendiului;

- Evacuarea în ordine, fără panică, a persoanelor din afara societăţii şi ajutorarea celor
care nu se pot evacua singure;
- Încercarea de stingere a focului, dacă nu este prea riscant (nu se va utiliza mai mult
de 1 stingător; dacă focul nu s-a stins, evacuaţi imediat zona);
- Anunţarea telefonică a pompierilor militari, la numărul 112 sau 981, din cea mai
apropiată zonă neafectată;
- Comunicarea, către conducerea unităţii, a detaliilor referitoare la locaţia exactă şi la
amploarea incendiului.
La declanşarea alarmei de incendiu, salariaţii sunt obligaţi să acţioneze astfel:
- Încetează orice activitate;
- Personalul salariat al societăţii va opri instalaţia sau aparatul la care lucrează, prin
acţionarea butonului de oprire;
- Abandonează obiectele personale;
- Lasă uşile deschise;
- Părăsesc imediat clădirea prin ieşirile de urgenţă, sau prin locurile indicate de
membrii echipei de intervenţie:
- Merg către locul de adunare stabilit;
- Menţin libere căile de acces către clădire;
- Urmează toate indicaţiile primite de la membrii echipei de intervenţie;
- Asistă, dacă este posibil, evacuarea în siguranţă a persoanelor din afara societăţii;
- Rămân în afara clădirii până la încheierea definitivă a evenimentului.
În cazul producerii unui cutremur
La prima replică:
- dacă sunteţi în clădire adăpostiţi-vă sub mese solide, paturi, grinzi din structura de
rezistenţă etc. Nu părăsiţi clădirea pe timpul cutremurului.
- Dacă sunteţi pe stradă îndepărtaţi-vă de clădiri, cabluri electrice sau conducte de gaze.
- Dacă sunteţi în maşină , opriţi la distanţă de construcţii, instalaţii electrice, conducte de
gaze. Rămâneţi în maşină.
După prima replică:
- scultaţi posturile de radio;
- opriţi gazele şi alimentarea cu energie electrică, înlăturaţi orice sursă de aprindere;
- evacuaţi locul luând cu dumneavoastră actele de identitate, îmbrăcăminte călduroasă,
pături, radio cu baterii, lanternă, medicamente, apă, hrană;
- nu folosiţi liftul;
- nu intraţi în clădiri afectate;
- nu mergeţi după copii la şcoală sau grădiniţă, profesorii, educatorii se ocupă de ei.

În caz de inundaţii trebuie să:

 închideţi uşile şi ferestrele;

 debranşaţi instalaţiile de electricitate şi de gaz;
 urcaţi la etajele superioare cu: apă potabilă; alimente, acte de identitate, aparat radio cu
baterii, lanternă, baterii de schimb, îmbrăcăminte călduroasă, medicamente personale;
 nu folosiţi liftul;
 ascultaţi posturile de radio;
 fiţi gata să evacuaţi zona la cererea autorităţilor;
 nu mergeţi la şcoală să vă căutaţi copiii;
 nu telefonaţi;
 nu vă îndreptaţi, pe jos sau cu maşina, spre o zonă inundată.
 În cazul producerii unui accident privind transportul de materiale periculoase

 Intraţi rapid în clădirea cea mai apropiată. Nu rămâneţi afară sau într-un vehicul;
 Ascultaţi posturile de radio;
 Etanşaţi toate golurile de introducere a aerului (uşi, ferestre), opriţi ventilaţia;
 Îndepărtaţi-vă de uşi şi ferestre;
 Nu fumaţi. Fără flacără, fără scântei;
 Nu mergeţi la locul accidentului;
 Spălaţi-vă în caz de iritaţii ale pielii, şi pe cât posibil, schimbaţi-vă de haine;
 Nu mergeţi la şcoală să vă căutaţi copiii;
 Nu telefonaţi;
 Aşteptaţi instrucţiunile autorităţilor sau semnalul de încetare a alarmei pentru a ieşi;

În cazul producerii unui accident industrial

 Intraţi rapid în clădirea cea mai apropiată. Nu rămâneţi afară sau într-un vehicul;
 Ascultaţi posturile de radio;
 Etanşaţi toate golurile de introducere a aerului (uşi, ferestre), opriţi ventilaţia;
 Îndepărtaţi-vă de uşi şi ferestre;
 Nu fumaţi. Fără flacără, fără scântei;
 Nu mergeţi la locul accidentului;
 Spălaţi-vă în caz de iritaţii ale pielii, şi pe cât posibil, schimbaţi-vă de haine;
 Nu mergeţi la şcoală să vă căutaţi copiii;
 Nu telefonaţi;
 Aşteptaţi instrucţiunile autorităţilor sau semnalul de încetare a alarmei pentru a ieşi

Tema 8

Reguli de ordine interioară privind prevenirea şi stingerea incendiilor: focul deschis,

fumatul, căi de acces şi evacuare, gestionarea deşeurilor şi ambalajelor. Instruirea în
domeniul p.s.i.

A. Executarea lucrărilor cu foc deschis

1.Lucrările cu foc deschis,( sudare, tăiere, lipire, focul pentru arderea gunoaielor şi
deşeurilor etc.) se vor executa şi se vor supraveghea numai de persoane calificate,
experimentate şi instruite.
2. Persoana fizică cu atribuţii de conducere va reglementa prin document scris
(decizie, dispoziţie,etc.) modul de executare a lucrărilor cu foc deschis, activitate care
presupune:
- stabilirea , dacă este cazul, a locurilor unde periodic sau permanent se pot efectua
lucrări cu foc deschis (topirea bitumului, arderea reziduurilor, combustibile, curăţiri prin
ardere, etc.) şi a persoanelor care le supraveghează
- stabilirea locurilor cu pericol de incendiu în care este interzisă utilizarea focului
deschis
- nominalizarea persoanelor care au dreptul să emită permis de lucru cu foc
- descrierea procedurii de emitere , semnare, aducere la cunoştinţă şi păstrarea
permisului de lucru cu foc
- întocmirea unei instrucţiuni specifice de prevenire a incendiilor pentru astfel de lucrări,
care să fie ţinută de executant asupra sa şi prelucrată ce acesta înainte de începerea
lucrării
3. Se interzice utilizarea focului deschis în locurile (încăperile, zonele, instalaţiile,
echipamentele , mijloacelor de transport,etc.) în care se prelucrează, se utilizează, se
depozitează, se vehiculează, se manipulează materiale şi substanţe combustibile sau care în
prezenţa focului deschis prezintă pericol de incendiu sau de explozie.
4. Permisul de lucru cu foc se va emite în două exemplare, conform modelului din
anexa nr4 din Normele generale de aparare impotriva incendiilor, aprobate prin ordinul
ministrului administatiei si internelor nr. 163/2007.
5.Şeful sectorului de activitate pe raza căruia se execută lucrări cu foc deschis va lua
următoarele măsuri:
- evacuarea personalului din încăpere;
- îndepărtarea şi protejarea materialelor combustibile;
- aerisirea şi ventilarea spaţiilor;
- dotarea locului respectiv cu mijloace de limitare şi stingerea incendiilor;
- instruirea personalului care execută lucrările cu foc deschis cu măsurile specifice
locului de muncă respectiv.
După terminarea lucrării cu foc deschis, se vor executa următoarele:
- controlul amănunţit al încăperii în care s-a executat lucrarea şi a celor învecinate
pentru a vedea dacă nu s-au creat focare de incendiu( zone incandescente, miros
de ars, degajări de fum etc.);
- descoperirea zonelor protejate şi verificarea stării materialelor combustibile;
- verificarea periodică, în următoarele 24 de ore, a situaţiei existente la locul în care s-a
executat lucrarea;
- depozitarea în condiţii de siguranţă a echipamentelor folosite la lucrare;
- reamplasarea pe poziţiile iniţiale a materialelor combustibile îndepărtate sau protejate
pe timpul lucrărilor cu foc deschis, se face după cel puţin 6 ore de la terminarea
lucrării;
- colectarea, atunci când este cazul, şlamului( nămolului de carbid) în containere
destinate acestui scop şi depozitarea în locul special amenajat.
5. Arderea deşeurilor de hârtie, carton, textile etc., se va face în crematorii, containere
metalice sau gropi special amenajate sub supravegherea permanentă a unui angajat şi cu
luarea tuturor măsurilor de siguranţă.

B. Reglementarea fumatului

În cadrul fiecărui agent economic, instituţii, reglementarea fumatului în unitate se face

prin dispoziţie scrisă dată de persoana fizică cu atribuţii de conducere conform prevederilor
Normelor generale de aparare impotriva incendiilor Nr 163/2007
În dispoziţie se vor menţiona:
- locurile cu pericol de incendiu sau de explozie în care este interzis fumatul sau după
caz accesul cu chibrituri, ţigări sau brichete
- locurile amenajate pentru fumat;
- persoane desemnate să răspundă de supravegherea reglementării pe locuri şi
sectoare de activitate;
- alte date şi informaţii necesare să fie precizate pentru a diminua pericolul de incendiu;
Fumatul este interzis, de regulă, în toate locurile în care nu se admite folosirea focului
deschis, precum şi în spaţiile de cazare comună, încăperile cu echipament electronic de
calcul, încăperile centralelor termice, locurile cu schele, cofraje şi eşafodaje, realizate din
materiale combustibile, lanurile de cereale în faza de coacere şi zonele împădurite.
În locurile stabilite pentru fumat se vor instala inscripţii „LOC PENTRU FUMAT” şi se
vor prevedea scrumiere, vase cu apă, nisip sau pământ pentru stingerea resturilor aprinse de
chibrituri sau ţigări. Scrumierele şi vasele de la locurile de fumat amenajate se vor amplasa
astfel încât să nu fie posibilă aprinderea materialelor combustibile din apropiere (perdele,
deşeuri de textile,hârtie, carton, etc.).
Se interzice depunerea în scrumierele, vasele sau gropile destinate stingerii resturilor
aprinse de ţigări sau chibrituri, a altor deşeuri de materiale combustibile (hârtie, carton,
textile, etc.).
 Golirea scrumierelor şi a vaselor cu resturi de ţigări în coşurile de hârtie sau în alte
locuri în care există materiale combustibile este interzisă. De asemenea se interzice
aruncarea la întâmplare a resturilor de ţigări sau chibrituri aprinse.

C. Asigurarea căilor de acces, evacuare şi intervenţie

Accesul mijloacelor şi al persoanelor pentru intervenţiile operative în caz de urgenţă

publică de incendiu trebuie să fie asigurat în permanenţă la toate:
- construcţiile de orice fel şi încăperile acestora
- instalaţiile tehnologice şi anexe
- depozitele închise şi deschise de materii prime, semifabricate, finite şi auxiliare
- instalaţiile, aparatele şi mijloacele de prevenire şi stingere a incendiilor, precum şi la
punctele de comandă ale acestora
- dispozitivele de acţionare a unor mijloace cu rol de protecţie în caz de incendiu
- tablourile de distribuţie şi întrerupătoarele instalaţiilor electrice de iluminat, de forţă şi
la sursele de rezervă care sunt destinate să alimenteze receptoare electrice cu rol în
caz de incendiu
- claviaturile şi vanele instalaţiilor tehnologice sau auxiliare care trebuie manevrate în
caz de incendiu
- celelalte mijloace utilizate pentru intervenţie în caz de incendiu
Căile de acces, evacuare şi intervenţie se vor marca cu indicatoare de securitate
conform reglementărilor legale în vigoare astfel încât traseele acestora să fie recunoscute cu
uşurinţă atât ziua cât şi noaptea.
În casele scărilor, pe coridoare sau pe alte căi de evacuare ale clădirilor nu se admite
amenajarea de încăperi ori locuri de lucru, depozitarea materialelor, care ar putea împiedica
evacuarea sau intervenţia în caz de incendiu.
Cheile uşilor de acces în clădiri şi cele ale încăperilor încuiate se păstrează în locuri
sau la persoane desemnate astfel încât să poată fi identificate şi folosite în caz de necesitate.

D. Gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor combustibile

Modul de gestionare a deşeurilor, reziduurilor şi ambalajelor presupune:

- nominalizarea după caz, a deşeurilor, reziduurilor şi ambalajelor specifice activităţii
- indicarea regimului de colectare şi curăţare
- locurile de depozitare şi modul de distrugere sau de valorificare
- desemnarea personalului responsabil cu gestionarea lor
- completarea datelor noi la apariţia oricărei modificări de situaţie
Ambalajele combustibile (folii din plastic, hârtie, carton etc. ) utilizate pentru ambalarea
produselor finite, se depozitează separat, cu accesul limitat al muncitorilor.
Depozitarea seva executa pe rafturi sau în stive, în aşa fel încât să se păstreze căile
de acces libere, să nu se blocheze accesul la hidranţii interiori şi stingătoarele din dotare, iar
ambalajele combustibile să nu vină în contact direct cu surse de căldură calorifere,
radiatoare, corpuri de iluminat etc.
Ambalajele, deşeurile şi reziduurile combustibile rezultate din procesul de producţie, se
colectează ritmic, dar obligatoriu la terminarea schimbului de lucru şi se depun în locul
special destinat depozitării lor. În toate locurile de muncă se va păstra în permanenţă
curăţenia.
Se va evita depozitarea ambalajelor şi deşeurilor pe perioade mai mari de timp pe
căile de acces din societate. .
Deşeurile combustibile (folii din plastic, hârtie, carton etc.) rezultate în urma activităţilor
desfăşurate, se depozitează separat, cu accesul limitat al personalului.
Depozitarea deşeurilor se va face în containere metalice, în aşa fel încât să se
păstreze căile de acces libere, să nu se blocheze accesul la hidranţii interiori şi stingătoarele
 din dotare, iar ambalajele combustibile să nu vină în contact direct cu surse de căldură
calorifere, radiatoare, corpuri de iluminat etc.
Ambalajele, deşeurile textile şi reziduurile combustibile, se colectează ritmic şi se
depun în locul special destinat depozitării lor. În toate locurile de muncă se va păstra în
permanenţă curăţenia.
Se va evita depozitarea mobilierului din lemn, ambalajelor şi deşeurilor pe perioade
mai mari de timp sub casele de scări,pe holuri şi pe căile de acces din societate.

E. Instruirea personalului

Instruirea în domeniul situaţiilor de urgenţă a persoanelor angajate în muncă constituie

parte componentă a activităţii de apărare împotriva incendiilor desfăşurate de persoanele
fizice şi juridice potrivit prevederilor legale în vigoare.
Categoriile de instructaje în domeniul situaţiilor de urgenţă sunt:
instructajul introductiv general;
- instructajul specific locului de muncă;
- instructajul periodic;
- instructajul pe schimb, acolo unde situaţia impune;
- instructajul pentru lucrări periculoase;
- instructajul la conversia profesională;
- instructajul pentru personalul din afara agentului economic sau a instituţiei;

1. Instructajul introductiv general va avea o durată de 8 ore şi se va executa cu

următoarele categorii de persoane :
- noii angajaţi în muncă
- lucrătorii sezonieri, temporari sau zilieri
Instructajul introductiv general se efectuează de către cadrul tehnic cu atribuţii de
prevenire şi stingere a incendiilor, care are competenţa necesară. La încheierea instructajului
introductiv general, persoanele instruite vor fi verificate asupra cunoştinţelor acumulate. Nu
vor fi admise la locurile de muncă persoanele care nu şi-au însuşit nivelul minim de
cunoştinţe.

3. Instructajul specific locului de muncă se execută individual de către şeful locului de

muncă respectiv.

4. Instructajul periodic se va executa trimestrial, de către conducătorii sectoarelor de

activitate,consiliaţi de cadrul tehnic cu atribuţii de prevenire şi stingere a incendiilor, pe
durata a cel puţin două ore.

5. Instructajul special pentru lucrări periculoase (sudare, tăiere sau lipire cu flacără,
lucrări care pot provoca scântei electrice sau mecanice, arcuri electrice, etc.) se efectuează
de conducătorul formaţiei de lucru privind tehnologia de execuţie şi de conducătorul locului
de muncă pentru probleme specifice.

Personalul societăţii va putea începe lucrul numai după ce şi-a însuşit următoarele
cunoştinţe minime :
a. regulamentul intern al societăţii;
b. prevederile legislaţiei de prevenire şi stingere a incendiilor în părţile ce-i privesc;
c. normele de prevenire şi stingere a incendiilor specifice locului de muncă;
d. cunoaşterea şi mânuirea mijloacelor de primă intervenţie din dotarea locului de
muncă;
e. modul de acţiune în cazul izbucnirii unui început de incendiu sau a altui eveniment
negativ.
Instruirea în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor se certifică prin înscrisuri
realizate cu cerneală sau pastă, în fişele individuale de instructaj. După completare fişa
 individuală de instructaj se semnează atât de persoana instruită cât şi de cea care a efectuat
instructajul.

Cunoaşterea şi mânuirea stingătoarelor

Stingătoarele sunt dispozitive de stingere acţionate manual care conţine o substanţă

ce poate fi refulată şi dirijată asupra unui focar de ardere sub efectul presiunii create în
interiorul lor. Se utilizează pentru limitarea şi stingerea începuturilor de incendiu.
Stingătoarele se clasifică şi au simbolurile, în funcţie de natura substanţei de stingere
pe care o conţin astfel:
- cu apă pulverizată (A.P.)
- cu spumă chimică (S.C.)- in curs de inlocuire
cu spuma aeromecanica –S.M.
- cu pulbere (P)
- cu dioxid de carbon (G)
De asemenea stingătoarele se pot clasifica şi după modul de transport, astfel:
- stingătoare portative până la 10 kg greutate
- stingătoare transportabile, pe roţi, peste 10 kg

1. Stingătorul cu apă
pulverizată
Este destinat primei intervenţii la incendiile de materialele celulozice, mase plastice,
uleiuri, unsori, grăsimi, vopsele, motorină grea, dezvoltate cu precădere în spaţiile cu risc de
incendiu redus (locuinţe, birouri, magazine, şcoli).
Este alcătuit din următoarele subansamble:
- recipientul stingătorului;
- butelia cu CO2;
- capacul cu dispozitivul de percutare;
- sistemul de refulare.
- Pentru punerea în funcţiune a stingătorului se procedează astfel:
- se aşează pe sol în aproprierea locului de intervenţie şi se scoate agrafa de siguranţă
care blochează cuiul percutor;
- cu mâna stângă se prinde furtunul de refulare iar cu dreapta se loveşte energic
butonul pecutorului;
- se apucă stingătorul de mâner cu mâna dreaptă şi se îndreaptă jetul pulverizat la baza
focarului.

2. Stingătorul cu spumă chimică in(curs de inlocuire)

Sunt destinate pentru stingerea incendiilor din clasa A şi B cu precădere în spaţiile cu
risc de incendiu redus (locuinţe, birouri, şcoli, magazine cu specific industrial, ateliere unde
se lucrează cu cantităţi mici de materiale combustibile).
Se compune din:
- recipientul stingătorului destinat păstrării soluţiei bazice;
- capacul cu garnitura de cauciuc;
- supapa de siguranţă tip membrană;
- ajutajul de refulare;
- mânere pentru mânuirea stingătorului;
- un cerc metalic pentru protejarea fundului stingătorului;
- bare de ghidare a buteliei din sticlă sudate pe fundul interior al stingătorului;
- butelia de sticlă destinată păstrării soluţiei acide prevăzută la partea superioară cu un
suport din material plastic care serveşte la fixarea în corpul stingătorului.
Funcţionarea se bazează pe principiul reacţiei dintre cele două componente (acid şi
bază) care vin în contact prin agitarea stingătorului.
- Pentru punerea în funcţiune se procedează astfel:
- se desfundă ajutajul de refulare cu osârmă sau un cui;
 - se ridică stingătorul şi se agită prin răsturnare de 4 – 5 ori pentru ca cele 2 soluţii să
se amestece şi să formeze spuma chimică;
- se îndreaptă ajutajul de refulare spre baza focarului;
Dacă pe timpul funcţionării se înfundă ajutajul de refulare desfundarea se realizează
cu ajutorul unei sârme sau al cuiului.

3. Stingătorul cu pulberi
Sunt destinate primei intervenţii în cazurile începuturilor de incendiu la materialele din
clasele B(lichide combustibile, unsori, grăsimi), sau C( gaze combustibile sub presiune),
limitat, cu eficienţă redusă la cele din clasa A( materiale celulozice, carbonoase uscate) şi
ineficient la cele din clasa D(metale combustibile).
Este alcătuit din următoarele subansamble:
- recipientul (corpul) stingătorului;
- capacul cu dispozitivul de percutare;
- butelia cu dioxid de carbon( CO2) sau azot;
- sistemul(furtunul) de refulare .
Ultimile tipuri de stingătoare cu pulberi nu mai dispun de butelii cu gaz
inert,recurgându-se la presurizarea recipientului de regulă cu azot, model care trebuie să fie
prevăzut cu manometru pentru măsurarea presiunii.
Pentru punerea în funcţiune se procedează astfel:
- se aşază stingătorul pe sol în apropierea focarului şi se scoate agrafa de siguranţă
care blochează cuiul percutor;
- cu mâna stângă se scoate furtunul de refulare din suport, iar cu mâna dreaptă se
apasă pârghia sistemului de percutare( la tipurile cu butelie încorporată cu mâna
dreaptă se loveşte energic butonul percutorului);
- se îndreaptă jetul de pulbere la baza focarului până la stingerea acestuia.

4. Stingătoare cu dioxid de carbon

Stingătoarele portative cu dioxid de carbon sunt destinate primei intervenţii la

incendiile dezvoltate, în general, în spaţii închise de dimensiuni reduse, indiferent de natura
materialelor combustibile, exceptând cele din clasa D cu care CO2 venind în contact ar putea
genera reacţii periculoase.
Utilizarea CO2 are avantajul că nu lasă urme, nu impurifică şi nu prezintă pericol de
electrocutare în cazul interevenţiei la echipamente electrice sub tensiune. Din acest motiv,
acest tip de stingătoare se recomandă a fi folosite pentru biblioteci, muzee, magazine sau
depozite de blănuri sau materiale de valoare, alimentaţie publică şi echipamente electronice
sau electrice sub tensiune etc.
Stingătoarele de CO2 se compun din următoarele părţi:
- butelia pentru dioxid de carbon, de formă cilindrică, confecţionată din oţel, prevăzută
la exterior cu un mâner pentru manevrare, iar în interior cu o ţeavă sifon prinsă pe
robinetul de închidere a buteliei. Robinetul este prevăzut cu o siguranţă şi un cep
găurit pentru ieşirea dioxidului de carbon;
- difuzoare, de forme diferite, confecţionate din tablă de fier sau masă plastică,
prevăzute la partea superioară cu un mâner pentru manevrare, iar la partea
anterioară cu o gaură pentru ieşirea zăpezii carbonice, puse în legătură cu robinetul
buteliei, fie prin intermediul unui furtun de cauciuc armat cu sârmă, fie prin intermediul
unei ţevi scurte din oţel şi a unei articulaţii care să permită rotirea.

Pentu punerea în funcţiune a stingătorului se îndreaptă difuzorul spre locul incendiului

şi se deschide robinetul buteliei. Prin deschiderea robinetului, dioxidul de carbon lichid aflat
în butelie iese din ţeava sifon (datorită presiunii la care se află) şi, prin furtunul de cauciuc
sau ţeava de oţel, pătrunde în difuzor. Aici, datorită fenomenului de detentă ce are loc
(trecerea de la un volum mic şi presiune mare la volum mare şi presiune mică), temperatura
dioxidului de carbon scade sub temperatura de solidificare (de 78,58 0C) şi trece în stare
solidă, sub formă de fulgi de zăpadă carbonică. Zăpada este evacuată din difuzor spre
focarul incendiului. Fulgii de zăpadă carbonică pot produce răni dureroase atunci când vin în
contact cu părţile descoperite ale corpului omenesc.
Cantitatea de dioxid de carbon din butelie se verifică prin cântărire. Când butelia a
pierdut circa 20-25% din greutate, se face verificarea şi înlocuirea (încărcarea) ei. Stingătorul
se curăţă şi se verifică periodic, urmărindu-se funcţionarea robinetului şi etanşeitatea buteliei
prin scufundarea ei în apă.

Fig. nr. 1. Stingător portativ cu apă pulverizată — principiul de funcţionare.

1.recipient stingător; 2. butelie cu gaz sub presiune (CO2, aer sau azot);
3. siguranţă; 4. arc; 5. cui percutor; 6. furtun de refulare; 7. piuliţă butelie;
8. membrană siguranţă; 9. tub sifon
Fig. nr. 2. Stingător portativ cu spumă chimică — principiul de funcţionare.
1. recipient stingător; 2. tub cu soluţie acidă;
3. ajutaj de refulare; 4. supapă de siguranţă (membrană);
5. suport fixare tub; 6. capac
 Fig. nr. 3. Stingător portativ cu pulbere—principiul de funcţionare.
1. recipient stingător; 2. butelie cu gaz sub presiune (CO2, aer sau azot);
3. siguranţă; 4. arc; 5. cui percutor; 6. furtun refulare; 7. piuliţă butelie;
8. membrană siguranţă; 9. tub sifon; 10. apărătoare butelie
Fig. nr. 1. Stingător portativ cu apă pulverizată — principiul de funcţionare.
1.recipient stingător; 2. butelie cu gaz sub presiune (CO2, aer sau azot);
3. siguranţă; 4. arc; 5. cui percutor; 6. furtun de refulare; 7. piuliţă butelie;
8. membrană siguranţă; 9. tub sifon
Fig. nr. 2. Stingător portativ cu spumă chimică — principiul de funcţionare.
1. recipient stingător; 2. tub cu soluţie acidă;
3. ajutaj de refulare; 4. supapă de siguranţă (membrană);
5. suport fixare tub; 6. capac
 Fig. nr. 3. Stingător portativ cu pulbere—principiul de funcţionare.
2. recipient stingător; 2. butelie cu gaz sub presiune (CO2, aer sau azot);
3. siguranţă; 4. arc; 5. cui percutor; 6. furtun refulare; 7. piuliţă butelie;
8. membrană siguranţă; 9. tub sifon; 10. apărătoare butelie