LG 307/2006

Art. 1. -
(1) Apărarea împotriva incendiilor reprezintă ansamblul integrat de activităţi
specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar
şi de informare publică, planificate, organizate şi realizate potrivit prezentei
legi, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a incendiilor şi
asigurării intervenţiei operative pentru limitarea şi stingerea incendiilor, în
vederea evacuării, salvării şi protecţiei persoanelor periclitate, protejării
bunurilor şi mediului împotriva efectelor situaţiilor de urgenţă determinate de
incendii.
(2) În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile referitoare la situaţii de
urgenţă, factori şi tipuri de risc, intervenţie operativă şi evacuare au înţelesul
prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.21/2004 privind Sistemul Naţional de
Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea
nr. 15/2005, iar termenii şi expresiile specifice apărării împotriva incendiilor au
următorul înţeles:
a) autorizaţie de securitate la incendiu - actul administrativ emis, în baza legii,
de inspectoratul pentru situaţii de urgenţă judeţean sau al municipiului Bucureşti,
prin care se certifică, în urma verificărilor în teren şi a documentelor privind
realizarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, îndeplinirea cerinţei
esenţiale securitate la incendiu - la construcţii, instalaţii tehnologice şi alte
amenajări; autorizaţia de securitate la incendiu conferă persoanelor fizice sau
juridice, deţinătoare ale construcţiilor, instalaţiilor şi ale altor amenajări,
dreptul de a le edifica, de a le pune în funcţiune şi de a le exploata din punctul de
vedere al îndeplinirii cerinţei esenţiale securitate la incendiu;
b) aviz de securitate la incendiu - actul emis, în baza legii, de inspectoratul
pentru situaţii de urgenţă judeţean sau al municipiului Bucureşti, după verificarea
de conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice în vigoare a măsurilor de
apărare împotriva incendiilor, adoptate în documentaţiile tehnice de proiectare,
pentru îndeplinirea cerinţei esenţiale - securitate la incendiu - a construcţiilor,
instalaţiilor şi altor amenajări;
c) incendiu - ardere autoîntreţinută, care se desfăşoară fără control în timp şi
spaţiu, care produce pierderi de vieţi omeneşti şi/sau pagube materiale şi care
necesită o intervenţie organizată în scopul întreruperii procesului de ardere;
d) cauză a incendiului - suma factorilor care concură la iniţierea incendiului, care
constă, de regulă, în sursa de aprindere, mijlocul care a produs aprinderea, primul
material care s-a aprins, precum şi împrejurările determinante care au dus la
izbucnirea acestuia;
e) mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor sisteme, instalaţii,
echipamente, utilaje, aparate, dispozitive, accesorii, materiale, produse, substanţe
şi autospeciale destinate prevenirii, limitării şi stingerii incendiilor;
f) operaţiuni de lungă durată - intervenţiile pentru stingerea incendiilor şi
eliminarea efectelor negative ale acestora cu o durată mai mare de 4 ore;
g) organizare a intervenţiei în caz de incendiu ansamblul măsurilor tehnico-
organizatorice necesare stabilirii forţelor, responsabilităţilor, sarcinilor,
mijloacelor, metodelor şi procedeelor ce pot fi utilizate pentru evacuarea şi
salvarea persoanelor şi animalelor, protecţia bunurilor şi vecinătăţilor, precum şi
pentru stingerea incendiilor;
h) pericol iminent de incendiu - situaţia creată de cumularea factorilor care concură
la iniţierea incendiului, declanşarea acestuia fiind posibilă în orice moment;
i) schemă cu riscurile teritoriale - documentul întocmit de inspectoratul pentru
situaţii de urgenţă judeţean sau al municipiului Bucureşti, care cuprinde tipurile de
riscuri specifice, precum şi resursele estimate pentru gestionare;
j) plan de analiză şi acoperire a riscurilor - documentul care cuprinde riscurile
potenţiale dintr-o unitate administrativ-teritorială, măsurile, acţiunile şi
resursele necesare pentru managementul riscurilor respective;
k) prevenirea incendiilor - totalitatea acţiunilor de împiedicare a iniţierii şi
propagării incendiilor, de asigurare a condiţiilor pentru salvarea persoanelor şi
bunurilor şi de asigurare a securităţii echipelor de intervenţie;
l) raport de intervenţie - documentul operativ de informare şi analiză statistică în
care se înscriu datele esenţiale constatate la locul intervenţiei privind amploarea
şi intensitatea incendiului, cauza probabilă a acestuia, efectele produse,
desfăşurarea intervenţiei, forţele participante şi timpii operativi realizaţi;
m) stingere a incendiilor - totalitatea acţiunilor de limitare şi întrerupere a
procesului de ardere prin utilizarea de metode, procedee şi mijloace specifice;
n) utilizator - persoana fizică sau juridică ce foloseşte un bun, cu orice titlu, în
interesul său, al altuia sau în interes public;
o) scenariu de securitate la incendiu - documentul care descrie calitativ evoluţia
unui incendiu în timp, identificând evenimentele-cheie care îl caracterizează şi îl
diferenţiază de alte incendii posibile într-o incintă.
Art. 2. - Apărarea împotriva incendiilor constituie o activitate de interes public,
naţional, cu caracter permanent, la care sunt obligate să participe, în condiţiile
prezentei legi, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi
toate persoanele fizice şi juridice aflate pe teritoriul României.
Art. 6. - (1) Persoanele fizice şi juridice sunt obligate să respecte reglementările
tehnice şi dispoziţiile de apărare împotriva incendiilor şi să nu primejduiască, prin
deciziile şi faptele lor, viaţa, bunurile şi mediul.
(2) Persoana care observă un incendiu are obligaţia să anunţe prin orice mijloc
serviciile de urgenţă, primarul sau poliţia şi să ia măsuri, după posibilităţile
sale, pentru limitarea şi stingerea incendiului.
(3) În cazul în care anunţul de incendiu s-a făcut cu rea-credinţă, fără motiv
întemeiat, autorul răspunde contravenţional sau penal, potrivit legii, şi suportă
cheltuielile ocazionate de deplasarea forţelor de intervenţie.
Art. 7. - (1) În caz de incendiu, orice persoană trebuie să acorde ajutor, când şi
cât este raţional posibil, semenilor aflaţi în pericol sau în dificultate, din
proprie iniţiativă ori la solicitarea victimei, a reprezentanţilor autorităţilor
administraţiei publice, precum şi a personalului serviciilor de urgenţă.
(2) În cazul incendiilor produse la păduri, plantaţii, culturi agricole, mirişti,
păşuni şi fâneţe, persoanele aflate în apropiere au obligaţia să intervină imediat cu
mijloacele de care dispun, pentru limitarea şi stingerea acestora.
Art. 8. - În cazurile de forţă majoră determinate de incendii, persoanele fizice şi
juridice care deţin, cu orice titlu, terenuri, construcţii, instalaţii tehnologice
sau mijloace de transport au următoarele obligaţii:
a) să permită necondiţionat accesul serviciilor de urgenţă şi al persoanelor care
acordă ajutor;
b) să permită necondiţionat utilizarea apei, a materialelor şi a mijloacelor proprii
pentru operaţiuni de salvare, de stingere şi de limitare a efectelor incendiilor
produse la bunurile proprii ori ale altor persoane;
c) să accepte măsurile stabilite de comandantul intervenţiei pentru degajarea
terenurilor, demolarea unei construcţii sau a unei părţi din construcţie,
tăierea/dezmembrarea mijloacelor de transport, oprirea temporară a activităţilor sau
evacuarea din zona periclitată şi să acorde sprijin, cu forţe şi mijloace proprii,
pentru realizarea acestor măsuri.
Art. 22. - Fiecare salariat are, la locul de muncă, următoarele obligaţii principale:
a) să respecte regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor, aduse la
cunoştinţă, sub orice formă, de administrator sau de conducătorul instituţiei, după
caz;
b) să utilizeze substanţele periculoase, instalaţiile, utilajele, maşinile, aparatura
şi echipamentele, potrivit instrucţiunilor tehnice, precum şi celor date de
administrator sau de conducătorul instituţiei, după caz;
c) să nu efectueze manevre nepermise sau modificări neautorizate ale sistemelor şi
instalaţiilor de apărare împotriva incendiilor;
d) să comunice, imediat după constatare, conducătorului locului de muncă orice
încălcare a normelor de apărare împotriva incendiilor sau a oricărei situaţii
stabilite de acesta ca fiind un pericol de incendiu, precum şi orice defecţiune
sesizată la sistemele şi instalaţiile de apărare împotriva incendiilor;
e) să coopereze cu salariaţii desemnaţi de administrator, după caz, respectiv cu
cadrul tehnic specializat, care are atribuţii în domeniul apărării împotriva
incendiilor, în vederea realizării măsurilor de apărare împotriva incendiilor;
f) să acţioneze, în conformitate cu procedurile stabilite la locul de muncă, în cazul
apariţiei oricărui pericol iminent de incendiu;
g) să furnizeze persoanelor abilitate toate datele şi informaţiile de care are
cunoştinţă, referitoare la producerea incendiilor.
Omai 163/2007
Articolul 24
La stabilirea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor se au în vedere:
a) prevenirea manifestării surselor specifice de aprindere;
b) gestionarea materialelor și a deșeurilor combustibile susceptibile a se aprinde,
cu respectarea normelor specifice de prevenire a incendiilor;
c) dotarea cu mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor, prevăzute în
documentația tehnică de proiectare;
d) verificarea spațiilor la terminarea programului de lucru;
e) menținerea parametrilor tehnologici în limitele normate, pe timpul exploatării
diferitelor instalații, echipamente și utilaje tehnologice.
Articolul 25
(1) Organizarea intervenției de stingere a incendiilor la locul de muncă cuprinde:
a) stabilirea mijloacelor tehnice de alarmare și de alertare în caz de incendiu a
personalului de la locul de muncă, a serviciilor profesioniste/voluntare/private
pentru situații de urgență, a conducătorului locului de muncă,
proprietarului/patronului/administratorului, precum și a specialiștilor și a altor
forțe stabilite să participe la stingerea incendiilor;
b) stabilirea sistemelor, instalațiilor și a dispozitivelor de limitare a propagării
și de stingere a incendiilor, a stingătoarelor și a altor aparate de stins incendii,
a mijloacelor de salvare și de protecție a personalului, precizându-se numărul de
mijloace tehnice care trebuie să existe la fiecare loc de muncă;
c) stabilirea componenței echipelor care trebuie să asigure salvarea și evacuarea
persoanelor/bunurilor, pe schimburi de lucru și în afara programului;
d) organizarea efectivă a intervenției, prin nominalizarea celor care trebuie să
utilizeze sau să pună în funcțiune mijloacele tehnice din dotare de stingere și de
limitare a propagării arderii ori să efectueze manevre sau alte operațiuni la
instalațiile utilitare și, după caz, la echipamente și utilaje tehnologice.
(2) Datele privind organizarea activității de stingere a incendiilor la locul de
muncă prevăzute la alin.(1) se înscriu într-un formular tipărit pe un material
rezistent, de regulă carton, și se afișează într-un loc vizibil, estimat a fi mai
puțin afectat în caz de incendiu.
(3) Datele se completează de conducătorul locului de muncă și se aprobă de cadrul
tehnic sau de persoana desemnată să îndeplinească atribuții de apărare împotriva
incendiilor.
(4) Structura-cadru a formularului prevăzut la alin.(2) este prezentată în anexa nr.1
la prezentele norme generale, aceasta putând fi completată, după caz, și cu alte date
și informații.
Articolul 26
(1) Intervenția la locul de muncă presupune:
a) alarmarea imediată a personalului de la locul de muncă sau a utilizatorilor prin
mijloace specifice, anunțarea incendiului la forțele de intervenție, precum și la
dispecerat, acolo unde acesta este constituit;
b) salvarea rapidă și în siguranță a personalului, conform planurilor stabilite;
c) întreruperea alimentării cu energie electrică, gaze și fluide combustibile a
consumatorilor și efectuarea altor intervenții specifice la instalații și utilaje de
către persoanele anume desemnate;
d) acționarea asupra focarului de incendiu cu mijloacele tehnice de apărare împotriva
incendiilor din dotare și verificarea intrării în funcțiune a instalațiilor și a
sistemelor automate și, după caz, acționarea lor manuală;
e) evacuarea bunurilor periclitate de incendiu și protejarea echipamentelor care pot
fi deteriorate în timpul intervenției;
f) protecția personalului de intervenție împotriva efectelor negative ale incendiului
: temperatură, fum, gaze toxice;
g) verificarea amănunțită a locurilor în care se poate propaga incendiul și unde pot
apărea focare noi, acționându-se pentru stingerea acestora.
(2) Pentru efectuarea operațiunilor prevăzute la alin.(1) nominalizarea se face
pentru fiecare schimb de activitate, precum și în afara programului de lucru, în
zilele de repaus și sărbători legale.
Articolul 33
(1) Instrucțiunile de apărare împotriva incendiilor, prevăzute la art. 23 lit. c), se
elaborează pentru locurile de muncă stabilite de administrator/conducător,
obligatoriu pentru toate locurile cu risc de incendiu.
(2) Instrucțiunile de apărare împotriva incendiilor cuprind:
a) prevederile specifice de apărare împotriva incendiilor din reglementările în
vigoare;
b) obligațiile salariaților privind apărarea împotriva incendiilor;
c) regulile și măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor pentru exploatarea
instalațiilor potrivit condițiilor tehnice, tehnologice și organizatorice locale,
precum și pentru reparații, revizii, întreținere, oprire și punere în funcțiune;
d) evidențierea elementelor care determină riscul de incendiu sau de explozie;
e) prezentarea pericolelor care pot apărea în caz de incendiu, cum sunt intoxicările,
arsurile, traumatismele, electrocutarea, iradierea etc., precum și a regulilor și
măsurilor de prevenire a acestora.
(3) Instrucțiunile de apărare împotriva incendiilor se elaborează de șeful sectorului
de activitate, instalație, secție, atelier, se verifică de cadrul tehnic sau de
persoana desemnată să îndeplinească atribuții de apărare împotriva incendiilor și se
aprobă de administrator/conducător.
(4) Instrucțiunile de apărare împotriva incendiilor se afișează, în întregime sau în
sinteză, în funcție de volumul lor și de condițiile de la locul de muncă respectiv.
(5) Un exemplar al tuturor instrucțiunilor de apărare împotriva incendiilor se
păstrează la cadrul tehnic sau la persoana desemnată să îndeplinească atribuții de
apărare împotriva incendiilor.
Articolul 52
(1) Instalațiile de protecție împotriva incendiilor fac parte din măsurile de
protecție activă la foc cu rol important în asigurarea cerinței esențiale
„securitatea la incendiu” a construcțiilor, instalațiilor tehnologice și a
amenajărilor, precum și pentru securitatea utilizatorilor.
(2) Instalațiile de protecție împotriva incendiilor pot fi:
a) instalații de detectare a gazelor inflamabile;
b) instalații de inhibare a exploziei;
c) instalații de detectare, semnalizare și alarmare la incendiu;
d) instalații de evacuare a fumului și a gazelor fierbinți;
e) instalații de hidranți interiori, coloane uscate, hidranți exteriori;
f) instalații speciale de stingere cu apă;
g) instalații de stingere a incendiilor cu gaze;
h) instalații de stingere a incendiilor cu spumă;
i) instalații de stingere a incendiilor cu pulberi;
j) instalații de stingere a incendiilor cu aerosoli.
Articolul 106
(1) Reglementarea fumatului din punct de vedere al prevenirii incendiilor este
obligatorie în cadrul fiecărui operator economic sau al fiecărei instituții publice
și se face prin dispoziție scrisă, dată de persoana cu atribuții de conducere.
(2) Pentru situațiile în care o construcție sau o amenajare este folosită de mai
mulți utilizatori, reglementarea fumatului se face prin dispoziție emisă de
proprietarul construcției sau al amenajării respective, însușită de utilizatorii în
cauză.
(3) În dispoziția pentru reglementarea fumatului se menționează:
a) locurile cu pericol de incendiu sau de explozie, pe lângă spațiile publice
închise, conform legii, în care este interzis fumatul sau, după caz, accesul cu
țigări, chibrituri sau brichete; se prevăd obligatoriu locurile cu schele, cofraje și
eșafodaje, realizate din materiale combustibile, precum și lanurile de cereale în
faza de coacere și zonele împădurite;
b) locurile amenajate pentru fumat;
c) persoanele desemnate să răspundă de supravegherea respectării reglementării, pe
locuri și sectoare de activitate;
d) alte date și informații necesare să fie precizate pentru a diminua pericolul de
incendiu.
(4) Locurile în care este interzis fumatul se marchează conform legii.
(5) Locurile în care este permis fumatul se marchează cu indicatorul „LOC PENTRU
FUMAT”.
(6) Locurile pentru fumat stabilite în exteriorul clădirilor sunt amplasate la o
distanță mai mare de 40 m față de locurile în care există pericol de explozie: gaze
și lichide combustibile, explozivi, vapori inflamabili etc., 10 m față de locurile în
care există materiale solide combustibile: lemn, textile, hârtie, carton asfaltat,
bitum, și 50 m față de culturile de cereale păioase în perioada coacerii și
recoltării sau de zonele împădurite.
(7) Locurile stabilite pentru fumat se prevăd cu:
a) scrumiere sau vase cu apă, nisip sau pământ;
b) instrucțiuni afișate, cuprinzând măsuri de prevenire a incendiilor și reguli de
comportare în caz de incendiu;
c) mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor.
(8) Scrumierele din interiorul clădirilor se amplasează astfel încât să nu fie
posibilă aprinderea materialelor combustibile din apropiere, cum ar fi draperii,
perdele, jaluzele.
(9) Depunerea în scrumiere a altor deșeuri de materiale combustibile, cum sunt
hârtia, cartonul, textilele, este interzisă.
(10) Golirea scrumierelor în coșurile de hârtie sau în alte locuri în care există
materiale combustibile este interzisă.
(11) Aruncarea la întâmplare a resturilor de țigări sau chibrituri aprinse este
interzisă.
Hgr 1739/2006
Articolul 1
Se aprobă următoarele categorii de construcţii şi amenajări care se supun avizării
şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu:
a) clădiri civile definite conform reglementărilor tehnice specifice domeniului
securităţii la incendiu ca "înalte" sau "foarte înalte", indiferent de aria
construită ori de destinaţie;
b) încăperi sau grupuri de încăperi, definite conform reglementărilor tehnice
specifice domeniului securităţii la incendiu ca "săli aglomerate", amplasate în
clădiri independente sau în clădiri cu funcţiuni mixte, indiferent de aria
construită, regimul de înălţime ori destinaţie;
c) clădiri civile din categoriile de importanţă excepţională şi deosebită, încadrate
conform legii, indiferent de aria construită, regimul de înălţime sau destinaţie;
d) clădiri din categoria monumentelor istorice la care se efectuează modernizări sau
schimbări de destinaţie;
e) clădiri sau spaţii amenajate în clădiri cu funcţiuni mixte, având destinaţia de
comerţ, producţie sau depozitare, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 600 mp;
f) spaţii amenajate în clădiri de locuit colective, având destinaţia de comerţ,
producţie sau depozitare, indiferent de aria desfăşurată;
g) clădiri sau spaţii amenajate în clădiri, având destinaţia de alimentaţie publică,
cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 200 mp;
h) construcţii civile subterane sau spaţii publice amenajate la subsolul, demisolul,
podul ori pe acoperişul tip terasă al clădirilor civile, indiferent de destinaţie,
aria construită/desfăşurată sau de numărul de persoane;
i) construcţii pentru structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare de tipul:
hoteluri, hoteluri-apartament, moteluri, hosteluri, minihoteluri, vile, bungalouri,
cabane turistice, de vânătoare, de pescuit, sate de vacanţă, campinguri, popasuri
turistice, pensiuni turistice urbane şi rurale, pensiuni agroturistice, locuinţe
turistice, inclusiv unităţile de alimentaţie din incinta acestora, indiferent de
numărul de locuri;
j) clădiri pentru sedii ale autorităţilor publice, indiferent de aria construită;
k) clădiri sau spaţii amenajate în clădiri, având destinaţia de birouri, financiar-
bancară, de asigurări şi burse, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 600 mp;
l) clădiri sau spaţii amenajate în clădiri, având destinaţia de îngrijire a
sănătăţii, indiferent de aria desfăşurată şi de numărul de locuri, cu excepţia
cabinetelor medicale individuale;
m) clădiri sau spaţii amenajate în clădiri, având destinaţia pentru învăţământ,
supravegherea, îngrijirea sau cazarea/adăpostirea copiilor preşcolari, elevi,
studenţi, bătrâni, persoane cu dizabilităţi sau lipsite de adăpost, indiferent de
aria construită;
n) clădiri sau spaţii, având destinaţia de gară, autogară, aerogară şi staţie de
metrou, indiferent de aria desfăşurată;
o) construcţii pentru lăcaşuri de cult şi spaţii de cazare aferente, accesibile
publicului sau destinate vieţii monahale, indiferent de aria desfăşurată sau de
numărul de persoane, cu excepţia caselor parohiale;
p) clădiri şi amenajări sportive, cu capacitatea mai mare sau egală cu 200 de locuri
pe scaune în interior ori mai mare sau egală cu 2.500 de locuri pe scaune în aer
liber;
r) construcţii pentru amenajări temporare pentru spectacole sau întruniri, cu
capacitatea mai mare sau egală cu 200 de locuri ori având destinaţia comercială, cu
suprafaţa mai mare sau egală cu 2.500 mp;
s) construcţii pentru depozitare şi sisteme de alimentare a consumatorilor cu gaze
petroliere lichefiate, stocate în rezervoare/recipiente fixe sau grupuri de
rezervoare/ recipiente fixe, precum şi puncte de livrare către populaţie a buteliilor
cu gaze petroliere lichefiate, indiferent de capacitatea de stocare/depozitare;
ş) staţii publice de distribuţie a carburanţilor pentru autovehicule, cu capacitatea
de stocare mai mare sau egală cu 50 mc pentru lichide petroliere, mai mare sau egală
cu 3 mc echivalent apă pentru gaze petroliere lichefiate, precum şi staţiile
transportabile de distribuţie a carburanţilor la autovehicule, cu capacitatea de
stocare/depozitare mai mare sau egală cu 30 mc;
t) clădiri sau spaţii amenajate în clădiri, destinate parcării publice şi/sau
întreţinerii şi reparării a peste 20 de autovehicule;
ţ) sisteme, lucrări şi reţele de alimentare cu apă pentru stingerea incendiilor în
localităţi, platforme şi parcuri industriale;
u) construcţii, ferme şi amenajări agrozootehnice cu aria construită mai mare sau
egală cu 600 mp.
Lg319/2006
Art. 3. - (1) Prezenta lege se aplica in toate sectoarele de activitate, atat
publice, cat si private.
(2) Prevederile prezentei legi se aplica angajatorilor, lucratorilor si
reprezentantilor lucratorilor.
Art. 4. - (1) Fac exceptie de la prevederile Art. 3 alin. (1) cazurile in care
particularitatile inerente ale anumitor activitati specifice din serviciile publice,
cum ar fi fortele armate sau politia, precum si cazurile de dezastre, inundatii si
pentru realizarea masurilor de protectie civila, vin in contradictie cu prezenta
lege.
(2) In cazurile prevazute la alin. (1) trebuie sa se asigure securitatea si sanatatea
lucratorilor, tinandu-se seama de principiile stabilite prin prezenta lege.
Art. 5. - In sensul prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos au urmatorul
inteles:
a) lucrator - persoana angajata de catre un angajator, potrivit legii, inclusiv
studentii, elevii in perioada efectuarii stagiului de practica, precum si ucenicii si
alti participanti la procesul de munca, cu exceptia persoanelor care presteaza
activitati casnice;
b) angajator - persoana fizica sau juridica ce se afla in raporturi de munca ori de
serviciu cu lucratorul respectiv si care are responsabilitatea intreprinderii si/sau
unitatii;
c) alti participanti la procesul de munca - persoane aflate in intreprindere si/sau
unitate, cu permisiunea angajatorului, in perioada de verificare prealabila a
aptitudinilor profesionale in vederea angajarii, persoane care presteaza activitati
in folosul comunitatii sau activitati in regim de voluntariat, precum si someri pe
durata participarii la o forma de pregatire profesionala si persoane care nu au
contract individual de munca incheiat in forma scrisa si pentru care se poate face
dovada prevederilor contractuale si a prestatiilor efectuate prin orice alt mijloc de
proba;
d) reprezentant al lucratorilor cu raspunderi specifice in domeniul securitatii si
sanatatii lucratorilor - persoana aleasa, selectata sau desemnata de lucratori, in
conformitate cu prevederile legale, sa ii reprezinte pe acestia in ceea ce priveste
problemele referitoare la protectia securitatii si sanatatii lucratorilor in munca;
e) prevenire - ansamblul de dispozitii sau masuri luate ori prevazute in toate
etapele procesului de munca, in scopul evitarii sau diminuarii riscurilor
profesionale;
f) eveniment - accidentul care a antrenat decesul sau vatamari ale organismului,
produs in timpul procesului de munca ori in indeplinirea indatoririlor de serviciu,
situatia de persoana data disparuta sau accidentul de traseu ori de circulatie, in
conditiile in care au fost implicate persoane angajate, incidentul periculos, precum
si cazul susceptibil de boala profesionala sau legata de profesiune;
g) accident de munca - vatamarea violenta a organismului, precum si intoxicatia acuta
profesionala, care au loc in timpul procesului de munca sau in indeplinirea
indatoririlor de serviciu si care provoaca incapacitate temporara de munca de cel
putin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces;
h) boala profesionala - afectiunea care se produce ca urmare a exercitarii unei
meserii sau profesii, cauzata de agenti nocivi fizici, chimici ori biologici
caracteristici locului de munca, precum si de suprasolicitarea diferitelor organe sau
sisteme ale organismului, in procesul de munca;
i) echipament de munca - orice masina, aparat, unealta sau instalatie folosita in
munca;
j) echipament individual de protectie - orice echipament destinat a fi purtat sau
manuit de un lucrator pentru a-l proteja impotriva unuia ori mai multor riscuri care
ar putea sa ii puna in pericol securitatea si sanatatea la locul de munca, precum si
orice supliment sau accesoriu proiectat pentru a indeplini acest obiectiv;
k) loc de munca - locul destinat sa cuprinda posturi de lucru, situat in cladirile
intreprinderii si/sau unitatii, inclusiv orice alt loc din aria intreprinderii si/sau
unitatii la care lucratorul are acces in cadrul desfasurarii activitatii;
l) pericol grav si iminent de accidentare - situatia concreta, reala si actuala
careia ii lipseste doar prilejul declansator pentru a produce un accident in orice
moment;
m) stagiu de practica - instruirea cu caracter aplicativ, specifica meseriei sau
specialitatii in care se pregatesc elevii, studentii, ucenicii, precum si somerii in
perioada de reconversie profesionala;
n) securitate si sanatate in munca - ansamblul de activitati institutionalizate avand
ca scop asigurarea celor mai bune conditii in desfasurarea procesului de munca,
apararea vietii, integritatii fizice si psihice, sanatatii lucratorilor si a altor
persoane participante la procesul de munca;
o) incident periculos - evenimentul identificabil, cum ar fi explozia, incendiul,
avaria, accidentul tehnic, emisiile majore de noxe, rezultat din disfunctionalitatea
unei activitati sau a unui echipament de munca sau/si din comportamentul neadecvat al
factorului uman care nu a afectat lucratorii, dar ar fi fost posibil sa aiba asemenea
urmari si/sau a cauzat ori ar fi fost posibil sa produca pagube materiale;
p) servicii externe - persoane juridice sau fizice din afara intreprinderii/unitatii,
abilitate sa presteze servicii de protectie si prevenire in domeniul securitatii si
sanatatii in munca, conform legii;
q) accident usor - eveniment care are drept consecinta leziuni superficiale care
necesita numai acordarea primelor ingrijiri medicale si a antrenat incapacitate de
munca cu o durata mai mica de 3 zile;
r) boala legata de profesiune - boala cu determinare multifactoriala, la care unii
factori determinanti sunt de natura profesionala.
Art. 20. - (1) Angajatorul trebuie sa asigure conditii pentru ca fiecare lucrator sa
primeasca o instruire suficienta si adecvata in domeniul securitatii si sanatatii in
munca, in special sub forma de informatii si instructiuni de lucru, specifice locului
de munca si postului sau:
a) la angajare;
b) la schimbarea locului de munca sau la transfer;
c) la introducerea unui nou echipament de munca sau a unor modificari ale
echipamentului existent;
d) la introducerea oricarei noi tehnologii sau proceduri de lucru;
e) la executarea unor lucrari speciale.
(2) Instruirea prevazuta la alin. (1) trebuie sa fie:
a) adaptata evolutiei riscurilor sau aparitiei unor noi riscuri;
b) periodica si ori de cate ori este necesar.
(3) Angajatorul se va asigura ca lucratorii din intreprinderi si/sau unitati din
exterior, care desfasoara activitati in intreprinderea si/sau unitatea proprie, au
primit instructiuni adecvate referitoare la riscurile legate de securitate si
sanatate in munca, pe durata desfasurarii activitatilor.
(4) Reprezentantii lucratorilor cu raspunderi specifice in domeniul securitatii si
sanatatii in munca au dreptul la instruire corespunzatoare.
Art. 22. - Fiecare lucrator trebuie sa isi desfasoare activitatea, in conformitate cu
pregatirea si instruirea sa, precum si cu instructiunile primite din partea
angajatorului, astfel incat sa nu expuna la pericol de accidentare sau imbolnavire
profesionala atat propria persoana, cat si alte persoane care pot fi afectate de
actiunile sau omisiunile sale in timpul procesului de munca.
Art. 23. - (1) In mod deosebit, in scopul realizarii obiectivelor prevazute la Art.
22, lucratorii au urmatoarele obligatii:
a) sa utilizeze corect masinile, aparatura, uneltele, substantele periculoase,
echipamentele de transport si alte mijloace de productie;
b) sa utilizeze corect echipamentul individual de protectie acordat si, dupa
utilizare, sa il inapoieze sau sa il puna la locul destinat pentru pastrare;
c) sa nu procedeze la scoaterea din functiune, la modificarea, schimbarea sau
inlaturarea arbitrara a dispozitivelor de securitate proprii, in special ale
masinilor, aparaturii, uneltelor, instalatiilor tehnice si cladirilor, si sa
utilizeze corect aceste dispozitive;
d) sa comunice imediat angajatorului si/sau lucratorilor desemnati orice situatie de
munca despre care au motive intemeiate sa o considere un pericol pentru securitatea
si sanatatea lucratorilor, precum si orice deficienta a sistemelor de protectie;
e) sa aduca la cunostinta conducatorului locului de munca si/sau angajatorului
accidentele suferite de propria persoana;
f) sa coopereze cu angajatorul si/sau cu lucratorii desemnati, atat timp cat este
necesar, pentru a face posibila realizarea oricaror masuri sau cerinte dispuse de
catre inspectorii de munca si inspectorii sanitari, pentru protectia sanatatii si
securitatii lucratorilor;
g) sa coopereze, atat timp cat este necesar, cu angajatorul si/sau cu lucratorii
desemnati, pentru a permite angajatorului sa se asigure ca mediul de munca si
conditiile de lucru sunt sigure si fara riscuri pentru securitate si sanatate, in
domeniul sau de activitate;
h) sa isi insuseasca si sa respecte prevederile legislatiei din domeniul securitatii
si sanatatii in munca si masurile de aplicare a acestora;
i) sa dea relatiile solicitate de catre inspectorii de munca si inspectorii sanitari.
(2) Obligatiile prevazute la alin. (1) se aplica, dupa caz, si celorlalti
participanti la procesul de munca, potrivit activitatilor pe care acestia le
desfasoara.
Art. 30. - (1) In sensul prevederilor Art. 5 lit. g), este, de asemenea, accident de
munca:
a) accidentul suferit de persoane aflate in vizita in intreprindere si/sau unitate,
cu permisiunea angajatorului;
b) accidentul suferit de persoanele care indeplinesc sarcini de stat sau de interes
public, inclusiv in cadrul unor activitati culturale, sportive, in tara sau in afara
granitelor tarii, in timpul si din cauza indeplinirii acestor sarcini;
c) accidentul survenit in cadrul activitatilor culturalsportive organizate, in timpul
si din cauza indeplinirii acestor activitati;
d) accidentul suferit de orice persoana ca urmare a unei actiuni intreprinse din
propria initiativa pentru salvarea de vieti omenesti, precum si accidentul suferit in
timpul interventiei de urgenta sau al pregatirii in vederea participarii la aceasta,
pe durata efectuării serviciului de voluntariat organizat conform prevederilor
legale;
e) accidentul suferit de orice persoana, ca urmare a unei actiuni intreprinse din
proprie initiativa pentru prevenirea ori inlaturarea unui pericol care ameninta
avutul public si privat;
f) accidentul cauzat de activitati care nu au legatura cu procesul muncii, daca se
produce la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, in calitate de
angajator, ori in alt loc de munca organizat de acestia, in timpul programului de
munca, si nu se datoreaza culpei exclusive a accidentatului;
g) accidentul de traseu, daca deplasarea s-a facut in timpul si pe traseul normal de
la domiciliul lucratorului la locul de munca organizat de angajator si invers;
h) accidentul suferit in timpul deplasarii de la sediul persoanei juridice sau de la
adresa persoanei fizice la locul de munca sau de la un loc de munca la altul, pentru
indeplinirea unei sarcini de munca; i) accidentul suferit in timpul deplasarii de la
sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la care este incadrata
victima, ori de la orice alt loc de munca organizat de acestea, la o alta persoana
juridica sau fizica, pentru indeplinirea sarcinilor de munca, pe durata normala de
deplasare;
j) accidentul suferit inainte sau dupa incetarea lucrului, daca victima prelua sau
preda uneltele de lucru, locul de munca, utilajul ori materialele, daca schimba
imbracamintea personala, echipamentul individual de protectie sau orice alt
echipament pus la dispozitie de angajator, daca se afla in baie ori in spalator sau
daca se deplasa de la locul de munca la iesirea din intreprindere sau unitate si
invers;
k) accidentul suferit in timpul pauzelor regulamentare, daca acesta a avut loc in
locuri organizate de angajator, precum si in timpul si pe traseul normal spre si de
la aceste locuri;
l) accidentul suferit de lucratori ai angajatorilor romani sau de persoane fizice
romane, delegati pentru indeplinirea indatoririlor de serviciu in afara granitelor
tarii, pe durata si traseul prevazute in documentul de deplasare;
m) accidentul suferit de personalul roman care efectueaza lucrari si servicii pe
teritoriul altor tari, in baza unor contracte, conventii sau in alte conditii
prevazute de lege, incheiate de persoane juridice romane cu parteneri straini, in
timpul si din cauza indeplinirii indatoririlor de serviciu;
n) accidentul suferit de cei care urmeaza cursuri de calificare, recalificare sau
perfectionare a pregatirii profesionale, in timpul si din cauza efectuarii
activitatilor aferente stagiului de practica;
o) accidentul determinat de fenomene sau calamitati naturale, cum ar fi furtuna,
viscol, cutremur, inundatie, alunecari de teren, trasnet (electrocutare), daca
victima se afla in timpul procesului de munca sau in indeplinirea indatoririlor de
serviciu;
p) disparitia unei persoane, in conditiile unui accident de munca si in imprejurari
care indreptatesc presupunerea decesului acesteia;
q) accidentul suferit de o persoana aflata in indeplinirea atributiilor de serviciu,
ca urmare a unei agresiuni.
(2) In situatiile mentionate la alin. (1) lit. g), h), i) si l), deplasarea trebuie
sa se faca fara abateri nejustificate de la traseul normal si, de asemenea,
transportul sa se faca in conditiile prevazute de reglementarile de securitate si
sanatate in munca sau de circulatie in vigoare.
Art. 31. - Accidentele de munca se clasifica, in raport cu urmarile produse si cu
numarul persoanelor accidentate, in:
a) accidente care produc incapacitate temporara de munca de cel putin 3 zile
calendaristice;
b) accidente care produc invaliditate;
c) accidente mortale;
d) accidente colective, cand sunt accidentate cel putin 3 persoane in acelasi timp si
din aceeasi cauza.
Hg 1425/2006 lg319/2006
Articolul 2
În înţelesul prezentelor norme metodologice, termenii şi expresiile folosite au
următoarea semnificaţie:
1. autorizare a funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă
- asumarea de către angajator a responsabilităţii privind legalitatea desfăşurării
activităţii din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă;
2. serviciu intern de prevenire şi protecţie - totalitatea resurselor materiale şi
umane alocate pentru efectuarea activităţilor de prevenire şi protecţie în
întreprindere şi/sau unitate;
3. comitet de securitate şi sănătate în muncă - organul paritar constituit la nivelul
angajatorului, în vederea participării şi consultării periodice în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă, în conformitate cu art. 18 alin. (1)-(3) din lege;
4. zone cu risc ridicat şi specific - acele zone din cadrul întreprinderii şi/sau
unităţii în care au fost identificate riscuri ce pot genera accidente sau boli
profesionale cu consecinţe grave, ireversibile, respectiv deces sau invaliditate;
5. accident care produce incapacitate temporară de muncă (ITM) - accident care
produce incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice
consecutive, confirmată prin certificat medical;
6. accident care produce invaliditate (INV) - accident care produce invaliditate
confirmată prin decizie de încadrare într-un grad de invaliditate, emisă de organele
medicale în drept;
7. accident mortal (D) - accident în urma căruia se produce decesul accidentatului,
confirmat imediat sau după un interval de timp, în baza unui act medico-legal;
8. accident colectiv - accidentul în care au fost accidentate cel puţin 3 persoane,
în acelaşi timp şi din aceleaşi cauze, în cadrul aceluiaşi eveniment;
9. accident de muncă de circulaţie - accident survenit în timpul circulaţiei pe
drumurile publice sau generat de traficul rutier, dacă persoana vătămată se afla în
îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
10. accident de muncă de traseu:
a) accident survenit în timpul şi pe traseul normal al deplasării de la locul de
muncă la domiciliu şi invers şi care a antrenat vătămarea sau decesul;
b) accident survenit pe perioada pauzei reglementare de masă în locuri organizate de
angajator, pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la locul unde ia masa
şi invers, şi care a antrenat vătămarea sau decesul;
c) accident survenit pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la locul
unde îşi încasează salariul şi invers şi care a antrenat vătămarea sau decesul;
11. accident în afara muncii - accident care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la
art. 5 lit. g) şi la art. 30 din lege;
12. invaliditate - pierdere parţială sau totală a capacităţii de muncă, confirmată
prin decizie de încadrare într-un grad de invaliditate, emisă de organele medicale în
drept;
13. invaliditate evidentă - pierdere a capacităţii de muncă datorată unor vătămări
evidente, cum ar fi un braţ smuls din umăr, produse în urma unui eveniment, până la
emiterea deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate de către organele
medicale în drept;
14. intoxicaţie acută profesională - stare patologică apărută brusc, ca urmare a
expunerii organismului la noxe existente la locul de muncă;
15. îndatoriri de serviciu - sarcini profesionale stabilite în: contractul individual
de muncă, regulamentul intern sau regulamentul de organizare şi funcţionare, fişa
postului, deciziile scrise, dispoziţiile scrise ori verbale ale conducătorului direct
sau ale şefilor ierarhici ai acestuia;
16. comunicare - procedura prin care angajatorul comunică producerea unui eveniment,
de îndată, autorităţilor prevăzute la art. 27 alin. (1) din lege;
17. evidenţă - mijloacele şi modalităţile de păstrare a informaţiilor referitoare la
evenimentele produse;
18. cercetare a bolilor profesionale - procedură efectuată în mod sistematic, cu
scopul de a stabili caracterul de profesionalitate a bolii semnalate;
19. semnalare a bolilor profesionale - procedură prin care se indică pentru prima
oară faptul că o boală ar putea fi profesională;
20. raportare a bolilor profesionale - procedură prin care se transmit informaţii
referitoare la bolile profesionale declarate potrivit legii la Centrul naţional de
coordonare metodologică şi informare privind bolile profesionale şi la Centrul
Naţional pentru Organizarea şi Asigurarea Sistemului Informaţional şi Informatic în
Domeniul Sănătăţii Bucureşti.
Articolul 77
Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă cuprinde 3
faze:
a) instruirea introductiv-generală;
b) instruirea la locul de muncă;
c) instruirea periodică.
Articolul 78
La instruirea personalului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă vor fi
folosite mijloace, metode şi tehnici de instruire, cum ar fi: expunerea,
demonstraţia, studiul de caz, vizionări de filme, diapozitive, proiecţii, instruire
asistată de calculator.
Articolul 79
Fiecare angajator are obligaţia să asigure baza materială corespunzătoare unei
instruiri adecvate.
Articolul 80
Angajatorul trebuie să dispună de un program de instruire - testare, pe meserii sau
activităţi.
Articolul 81
(1) Rezultatul instruirii lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
se consemnează în mod obligatoriu în fişa de instruire individuală, conform modelului
prezentat în anexa nr. 11, cu indicarea materialului predat, a duratei şi datei
instruirii.
(2) Completarea fişei de instruire individuală se va face cu pix cu pastă sau cu
stilou, imediat după verificarea instruirii.
(3) După efectuarea instruirii, fişa de instruire individuală se semnează de către
lucrătorul instruit şi de către persoanele care au efectuat şi au verificat
instruirea.
(4) Fişa de instruire individuală va fi păstrată de către conducătorul locului de
muncă şi va fi însoţită de o copie a fişei de aptitudini, completată de către medicul
de medicina muncii în urma examenului medical la angajare.
Articolul 82
(1) Pentru persoanele aflate în întreprindere şi/sau unitate cu permisiunea
angajatorului, angajatorul stabileşte, prin regulamentul intern sau prin regulamentul
de organizare şi funcţionare, reguli privind instruirea şi însoţirea acestora în
întreprindere şi/sau unitate.
(2) Pentru lucrătorii din întreprinderi şi/sau unităţi din exterior, care desfăşoară
activităţi pe bază de contract de prestări de servicii în întreprinderea şi/sau
unitatea unui alt angajator, angajatorul beneficiar al serviciilor va asigura
instruirea lucrătorilor privind activităţile specifice întreprinderii şi/sau unităţii
respective, riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi
activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul întreprinderilor şi/sau unităţii,
în general.
(3) Instruirea prevăzută la alin. (1) şi (2) se consemnează în fişa de instruire
colectivă, conform modelului prezentat în anexa nr. 12.
(4) Fişa de instruire colectivă se întocmeşte în două exemplare, din care un exemplar
se va păstra de către angajator/lucrător desemnat/serviciu intern de prevenire şi
protecţie care a efectuat instruirea şi un exemplar se păstrează de către angajatorul
lucrătorilor instruiţi sau, în cazul vizitatorilor, de către conducătorul grupului.
(5) Reprezentanţii autorităţilor competente în ceea ce priveşte controlul aplicării
legislaţiei referitoare la securitate şi sănătate în muncă vor fi însoţiţi de către
un reprezentant desemnat de către angajator, fără a se întocmi fişă de instructaj.
Secţiunea a 2-a Instruirea introductiv-generală
Articolul 83
Instruirea introductiv-generală se face:
a) la angajarea lucrătorilor definiţi conform art. 5 lit. a) din lege;
b) lucrătorilor detaşaţi de la o întreprindere şi/sau unitate la alta;
c) lucrătorilor delegaţi de la o întreprindere şi/sau unitate la alta;
d) lucrătorului pus la dispoziţie de către un agent de muncă temporar.
Articolul 84
Scopul instruirii introductiv-generale este de a informa despre activităţile
specifice întreprinderii şi/sau unităţii respective, riscurile pentru securitate şi
sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la
nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în general.
Articolul 85
Instruirea introductiv-generală se face de către:
a) angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă; sau
b) lucrătorul desemnat; sau
c) un lucrător al serviciului intern de prevenire şi protecţie; sau
d) serviciul extern de prevenire şi protecţie.
Articolul 86
Instruirea introductiv-generală se face individual sau în grupuri de cel mult 20 de
persoane.
Articolul 87
(1) Durata instruirii introductiv-generale depinde de specificul activităţi şi de
riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi de măsurile şi
activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul întreprinderii şi/sau al unităţii,
în general.
(2) Angajatorul stabileşte prin instrucţiuni proprii durata instruirii introductiv-
generale; aceasta nu va fi mai mică de 8 ore.
(3) Sunt exceptate de la prevederile alin. (2) persoanele prevăzute la art. 82,
cărora li se vor prezenta succint activităţile, riscurile şi măsurile de prevenire şi
protecţie din întreprindere şi/sau unitate.
Articolul 88
(1) În cadrul instruirii introductiv-generale se vor expune, în principal,
următoarele probleme:
a) legislaţia de securitate şi sănătate în muncă;
b) consecinţele posibile ale necunoaşterii şi nerespectării legislaţiei de securitate
şi sănătate în muncă;
c) riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională specifice unităţii;
d) măsuri la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii privind acordarea primului
ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor.
(2) Conţinutul instruirii introductiv-generale trebuie să fie în conformitate cu
tematica aprobată de către angajator.
Articolul 89
(1) Instruirea introductiv-generală se va finaliza cu verificarea însuşirii
cunoştinţelor pe bază de teste.
(2) Rezultatul verificării va fi consemnat în fişa de instruire.
(3) Lucrătorii prevăzuţi la art. 83 lit. a) şi d) nu vor putea fi angajaţi dacă nu
şi-au însuşit cunoştinţele prezentate în instruirea introductiv-generală.
Secţiunea a 3-a Instruirea la locul de muncă
Articolul 90
(1) Instruirea la locul de muncă se face după instruirea introductiv-generală şi are
ca scop prezentarea riscurilor pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi
măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul fiecărui loc de muncă,
post de lucru şi/sau fiecărei funcţii exercitate.
(2) Instruirea la locul de muncă se face tuturor lucrătorilor prevăzuţi la art. 83,
inclusiv la schimbarea locului de muncă în cadrul întreprinderii şi/sau al unităţii.
Articolul 91
(1) Instruirea la locul de muncă se face de către conducătorul direct al locului de
muncă, în grupe de maximum 20 de persoane.
(2) Fişa de instruire se păstrează de către conducătorul locului de muncă.
Articolul 92
(1) Durata instruirii la locul de muncă depinde de riscurile pentru securitate şi
sănătate în muncă, precum şi de măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la
nivelul fiecărui loc de muncă, post de lucru şi/sau fiecărei funcţii exercitate.
(2) Durata instruirii la locul de muncă nu va fi mai mică de 8 ore şi se stabileşte
prin instrucţiuni proprii de către conducătorul locului de muncă respectiv, împreună
cu:
a) angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă; sau
b) lucrătorul desemnat; sau
c) un lucrător al serviciului intern de prevenire şi protecţie; sau
d) serviciul extern de prevenire şi protecţie.
Articolul 93
(1) Instruirea la locul de muncă se va efectua pe baza tematicilor întocmite de către
angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă/lucrătorul desemnat/serviciul intern de prevenire şi protecţie/serviciul extern
de prevenire şi protecţie şi aprobate de către angajator, care vor fi păstrate la
persoana care efectuează instruirea.
(2) Instruirea la locul de muncă va cuprinde:
a) informaţii privind riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională specifice
locului de muncă şi/sau postului de lucru;
b) prevederile instrucţiunilor proprii elaborate pentru locul de muncă şi/sau postul
de lucru;
c) măsuri la nivelul locului de muncă şi/sau postului de lucru privind acordarea
primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor;
d) prevederi ale reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă privind
activităţi specifice ale locului de muncă şi/sau postului de lucru;
e) instruirea la locul de muncă va include în mod obligatoriu demonstraţii practice
privind activitatea pe care persoana respectivă o va desfăşura şi exerciţii practice
privind utilizarea echipamentului individual de protecţie, a mijloacelor de alarmare,
intervenţie, evacuare şi de prim ajutor.
Articolul 94
Începerea efectivă a activităţii la postul de lucru de către lucrătorul instruit se
face numai după verificarea cunoştinţelor de căte şeful ierarhic superior celui care
a făcut instruirea şi se consemnează în fişa de instruire individuală.
Secţiunea a 4-a Instruirea periodică
Articolul 95
Instruirea periodică se face tuturor lucrătorilor prevăzuţi la art. 83 şi are drept
scop reîmprospătarea şi actualizarea cunoştinţelor în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă.
Articolul 96
(1) Instruirea periodică se efectuează de către conducătorul locului de muncă.
(2) Intervalul dintre două instruiri periodice va fi stabilit prin instrucţiuni
proprii, în funcţie de condiţiile locului de muncă şi/sau postului de lucru, şi nu va
fi mai mare de 6 luni.
(3) Pentru personalul tehnico-administrativ intervalul dintre două instruiri
periodice va fi de cel mult 12 luni.
(4) Verificarea instruirii periodice se face de către şeful ierarhic al celui care
efectuează instruirea şi prin sondaj de către angajator/lucrătorul desemnat/serviciul
intern de prevenire şi protecţie/serviciile externe de prevenire şi protecţie, care
vor semna fişele de instruire ale lucrătorilor, confirmând astfel că instruirea a
fost făcută corespunzător.
(5) Instruirea periodică se va completa în mod obligatoriu şi cu demonstraţii
practice.
Articolul 97
Instruirea periodică se va efectua pe baza tematicilor întocmite de către angajatorul
care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă/lucrătorul desemnat/serviciul intern de de prevenire şi protecţie/serviciul
extern de prevenire şi protecţie şi aprobate de către angajator, care vor fi păstrate
la persoana care efectuează instruirea.
Articolul 98
Instruirea periodică se face suplimentar celei programate în următoarele cazuri:
a) când un lucrător a lipsit peste 30 de zile lucrătoare;
b) când au apărut modificări ale prevederilor de securitate şi sănătate în muncă
privind activităţi specifice ale locului de muncă şi/sau postului de lucru sau ale
instrucţiunilor proprii, inclusiv datorită evoluţiei riscurilor sau apariţiei de noi
riscuri în unitate;
c) la reluarea activităţii după accident de muncă;
d) la executarea unor lucrări speciale;
e) la introducerea unui echipament de muncă sau a unor modificări ale echipamentului
existent;
f) la modificarea tehnologiilor existente sau procedurilor de lucru;
g) la introducerea oricărei noi tehnologii sau a unor proceduri de lucru.
Articolul 101
Starea de pericol grav şi iminent de accidentare, astfel cum este el definit la art.
5 lit. l) din lege, poate fi constatată de către orice lucrător din întreprindere
şi/sau unitate, lucrător al serviciului extern de prevenire şi protecţie cu care
întreprinderea şi/sau unitatea a încheiat contract, precum şi de către inspectorii de
muncă.
Articolul 102
La constatarea stării de pericol grav şi iminent de accidentare se vor lua imediat
următoarele măsuri de securitate:
a) oprirea echipamentului de muncă şi/sau activităţii;
b) evacuarea personalului din zona periculoasă;
c) anunţarea serviciilor specializate;
d) anunţarea conducătorilor ierarhici;
e) eliminarea cauzelor care au condus la apariţia stării de pericol grav şi iminent.
HG 355/2007
Articolul 13
Examenul medical al lucrătorilor la angajarea în muncă stabileşte
aptitudinea/aptitudinea condiţionată/ inaptitudinea permanentă sau temporară în muncă
pentru profesia/funcţia şi locul de muncă în care angajatorul îi va desemna să
lucreze privind:
a) compatibilitatea/incompatibilitatea dintre eventualele afecţiuni prezente în
momentul examinării şi viitorul loc de muncă;
b) existenţa/inexistenţa unei afecţiuni ce pune în pericol sănătatea şi securitatea
celorlalţi lucrători de la acelaşi loc de muncă;
c) existenţa/inexistenţa unei afecţiuni ce pune în pericol securitatea unităţii
şi/sau calitatea produselor realizate sau a serviciilor prestate;
d) existenţa/inexistenţa unui risc pentru sănătatea populaţiei căreia îi asigură
servicii.
Articolul 14
În funcţie de rezultatul examenului medical la angajarea în muncă, medicul de
medicina muncii poate face propuneri pentru:
a) adaptarea postului de muncă la caracteristicile anatomice, fiziologice,
psihologice şi la starea de sănătate a lucrătorului, în situaţia prevăzută la art. 15
lit. b);
b) îndrumarea persoanei care urmează a fi angajată către alte locuri de muncă;
c) includerea în circuitul informaţional şi operaţional din sistemul sanitar a acelor
persoane care necesită o supraveghere medicală deosebită.
Articolul 15
Examenul medical la angajarea în muncă se efectuează pentru:
a) lucrătorii care urmează a fi angajaţi cu contract individual de muncă pe perioadă
determinată sau nedeterminată;
b) lucrătorii care îşi schimbă locul de muncă sau sunt detaşaţi în alte locuri de
muncă ori alte activităţi;
c) lucrătorii care îşi schimbă meseria sau profesia.
Articolul 16
(1) Examenul medical la angajarea în muncă se face la solicitarea angajatorului, care
va completa fişa de solicitare a examenului medical la angajare, conform modelului
prevăzut în anexa nr. 2, şi fişa de identificare a factorilor de risc profesional,
conform modelului prevăzut în anexa nr. 3.
(2) În situaţia schimbării locului de muncă, lucrătorul este obligat să prezinte
copia dosarului medical de la serviciul medical de medicina muncii de la locul său de
muncă anterior.
(3) Examenul medical la angajarea în muncă constă în:
a) anamneza medicală profesională şi neprofesională şi examenul clinic general,
conform modelului dosarului medical prevăzut în anexa nr. 4;
b) examenele medicale clinice şi paraclinice, conform modelului de fişă prevăzut în
anexa nr. 1.
(4) La indicaţia medicului de medicina muncii, pentru stabilirea incompatibilităţilor
medicale cu riscurile profesionale evaluate, examenul medical la angajarea în muncă
pentru locurile de muncă şi activităţile cu expunere la factori de risc profesional
cuprinde şi examene medicale suplimentare celor prevăzute în anexa nr. 1.
(5) Rezultatele examenului clinic şi ale celorlalte examene medicale se înregistrează
în dosarul medical.
(6^1) Medicul de medicina muncii poate solicita medicului de familie
adeverinţă/scrisoare medicală care să ateste starea de sănătate a viitorului angajat.
Articolul 17
Fişa de aptitudine care finalizează examenul medical la angajarea în muncă se
completează numai de către medicul de medicina muncii, în două exemplare, unul pentru
angajator şi celălalt pentru lucrător.
Articolul 18
Examenul medical de adaptare în muncă se efectuează la indicaţia medicului specialist
de medicina muncii în prima lună de la angajare şi are următoarele scopuri:
a) completează examenul medical la angajarea în muncă, în condiţiile concrete noilor
locuri de muncă (organizarea fiziologică a muncii, a mediului de muncă, relaţiile om-
maşină, relaţiile psihosociale în cadrul colectivului de muncă);
b) ajută organismul celor angajaţi să se adapteze noilor condiţii;
c) determină depistarea unor cauze medicale ale neadaptării la noul loc de muncă şi
recomandă măsuri de înlăturare a acestora.
Articolul 19
Efectuarea examenului medical periodic are următoarele scopuri:
a) confirmarea sau infirmarea la perioade de timp stabilite a aptitudinii în muncă
pentru profesia/funcţia şi locul de muncă pentru care s-a făcut angajarea şi s-a
eliberat fişa de aptitudine;
b) depistarea apariţiei unor boli care constituie contraindicaţii pentru activităţile
şi locurile de muncă cu expunere la factori de risc profesional;
c) diagnosticarea bolilor profesionale;
d) diagnosticarea bolilor legate de profesie;
e) depistarea bolilor care constituie risc pentru viaţa şi sănătatea celorlalţi
lucrători la acelaşi loc de muncă;
f) depistarea bolilor care constituie risc pentru securitatea unităţii, pentru
calitatea produselor sau pentru populaţia cu care lucrătorul vine în contact prin
natura activităţii sale.
Articolul 20
Examenul medical periodic se efectuează obligatoriu tuturor lucrătorilor.
Articolul 21
Frecvenţa examenului medical periodic este stabilită prin fişele întocmite conform
modelului prevăzut în anexa nr. 1 şi poate fi modificată numai la propunerea
medicului specialist de medicina muncii, cu informarea angajatorului.
Articolul 22
Examenul medical periodic cuprinde următoarele:
a) înregistrarea evenimentelor medicale care s-au petrecut în intervalul de la
examenul medical în vederea angajării sau de la ultimul examen medical periodic până
în momentul examenului medical respectiv;
b) examenul clinic general, conform dosarului medical prevăzut în anexa nr. 4;
c) examenele clinice şi paraclinice, conform modelului de fişă prevăzut în anexa nr.
1 şi examenului indicat de către medicul specialist de medicina muncii;
d) înregistrarea rezultatelor în dosarul medical prevăzut în anexa nr. 4;
e) finalizarea concluziei prin completarea fişei de aptitudine, conform modelului
prevăzut în anexa nr. 5, de către medicul specialist de medicina muncii, în două
exemplare, unul pentru angajator şi celălalt pentru lucrător.
f) la indicaţia medicului de medicina muncii, pentru stabilirea incompatibilităţilor
medicale cu riscurile profesionale evaluate, examenul medical periodic poate cuprinde
investigaţii şi/sau examene medicale de specialitate suplimentare celor prevăzute în
anexa nr. 1.
LG 53/2003
Articolul 2
Dispoziţiile cuprinse în prezentul cod se aplică:
a) cetăţenilor români încadraţi cu contract individual de muncă, care prestează munca
în România;
b) cetăţenilor români încadraţi cu contract individual de muncă în străinătate, în
baza unor contracte încheiate cu un angajator român, cu excepţia cazului în care
legislaţia statului pe al cărui teritoriu se executa contractul individual de muncă
este mai favorabilă;
c) cetăţenilor străini sau apatrizi încadraţi cu contract individual de muncă, care
prestează munca pentru un angajator român pe teritoriul României;
d) persoanelor care au dobândit statutul de refugiat şi se încadrează cu contract
individual de muncă pe teritoriul României, în condiţiile legii;
e) ucenicilor care prestează munca în baza unui contract de ucenicie la locul de
muncă;
f) angajatorilor, persoane fizice şi juridice;
g) organizaţiilor sindicale şi patronale.
Articolul 10
Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizica,
denumita salariat, se obliga sa presteze munca pentru şi sub autoritatea unui
angajator, persoana fizica sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite
salariu.
Articolul 15
Este interzisă, sub sancţiunea nulităţii absolute, încheierea unui contract
individual de muncă în scopul prestării unei munci sau a unei activităţi ilicite ori
imorale.
Articolul 28
Certificatul medical este obligatoriu şi în următoarele situaţii:
a) la reinceperea activităţii după o întrerupere mai mare de 6 luni, pentru locurile
de muncă având expunere la factori nocivi profesionali, şi de un an, în celelalte
situaţii;
b) în cazul detaşării sau trecerii în alt loc de muncă ori în alta activitate;
c) la începerea misiunii, în cazul salariaţilor încadraţi cu contract de muncă
temporară;
d) în cazul ucenicilor, practicantilor, elevilor şi studenţilor, în situaţia în care
urmează să fie instruiti pe meserii şi profesii, precum şi în situaţia schimbării
meseriei pe parcursul instruirii;
e) periodic, în cazul celor care lucrează în condiţii de expunere la factori nocivi
profesionali, potrivit reglementărilor Ministerului Sănătăţii şi Familiei;
f) periodic, în cazul celor care desfăşoară activităţi cu risc de transmitere a unor
boli şi care lucrează în sectorul alimentar, zootehnic, la instalaţiile de
aprovizionare cu apa potabilă, în colectivităţi de copii, în unităţi sanitare,
potrivit reglementărilor Ministerului Sănătăţii şi Familiei;
g) periodic, în cazul celor care lucrează în unităţi fără factori de risc, prin
examene medicale diferenţiate în funcţie de vârsta, sex şi stare de sănătate,
potrivit reglementărilor din contractele colective de muncă.
Articolul 31
(1) Pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului
individual de muncă se poate stabili o perioadă de proba de cel mult 30 de zile
calendaristice pentru funcţiile de execuţie şi de cel mult 90 de zile calendaristice
pentru funcţiile de conducere.
(2) Verificarea aptitudinilor profesionale la încadrarea persoanelor cu handicap se
realizează exclusiv prin modalitatea perioadei de proba de maximum 30 de zile
calendaristice.
(3) În cazul muncitorilor necalificati, perioada de proba are caracter excepţional şi
nu poate depăşi 5 zile lucrătoare.
(4) Absolvenţii instituţiilor de învăţământ se încadrează, la debutul lor în
profesie, pe baza unei perioade de proba cuprinse între 3 şi 6 luni.
(5) Pe durata perioadei de proba salariatul se bucura de toate drepturile şi are
toate obligaţiile prevăzute în legislaţia muncii, în contractul colectiv de muncă
aplicabil, în regulamentul intern, precum şi în contractul individual de muncă.
Articolul 32
(1) Pe durata executării unui contract individual de muncă nu poate fi stabilită
decât o singura perioada de proba.
(2) Prin excepţie, salariatul poate fi supus la o noua perioada de proba în situaţia
în care acesta debuteaza la acelaşi angajator într-o noua funcţie sau profesie ori
urmează sa presteze activitatea într-un loc de muncă cu condiţii grele, vătămătoare
sau periculoase.
(3) Neinformarea salariatului anterior încheierii sau modificării contractului
individual de muncă cu privire la perioada de proba, în termenul prevăzut la art. 17
alin. (4), duce la decăderea angajatorului din dreptul de a verifica aptitudinile
salariatului printr-o asemenea modalitate.
(4) Perioada de proba constituie vechime în munca.
Articolul 33
Angajarea succesiva a mai mult de trei persoane pe perioade de proba pentru acelaşi
post este interzisă.
Articolul 39
(1) Salariatul are, în principal, următoarele drepturi:
a) dreptul la salarizare pentru munca depusa;
b) dreptul la repaus zilnic şi săptămânal;
c) dreptul la concediu de odihnă anual;
d) dreptul la egalitate de sanse şi de tratament;
e) dreptul la demnitate în munca;
f) dreptul la securitate şi sănătate în munca;
g) dreptul la acces la formarea profesională;
h) dreptul la informare şi consultare;
i) dreptul de a lua parte la determinarea şi ameliorarea condiţiilor de muncă şi a
mediului de muncă;
j) dreptul la protecţie în caz de concediere;
k) dreptul la negociere colectivă şi individuală;
l) dreptul de a participa la acţiuni colective;
m) dreptul de a constitui sau de a adera la un sindicat.
(2) Salariatului îi revin, în principal, următoarele obligaţii:
a) obligaţia de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atribuţiile ce
îi revin conform fisei postului;
b) obligaţia de a respecta disciplina muncii;
c) obligaţia de a respecta prevederile cuprinse în regulamentul intern, în contractul
colectiv de muncă aplicabil, precum şi în contractul individual de muncă;
d) obligaţia de fidelitate faţă de angajator în executarea atribuţiilor de serviciu;
e) obligaţia de a respecta măsurile de securitate şi sănătate a muncii în unitate;
f) obligaţia de a respecta secretul de serviciu.
Articolul 51
Contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa salariatului, în
următoarele situaţii:
a) concediu pentru creşterea copilului în vârsta de până la 2 ani sau, în cazul
copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani;
b) concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârsta de până la 7 ani sau, în
cazul copilului cu handicap, pentru afecţiuni intercurente, până la împlinirea
vârstei de 18 ani;
c) concediu paternal;
d) concediu pentru formare profesională;
e) exercitarea unor funcţii elective în cadrul organismelor profesionale constituite
la nivel central sau local, pe toată durata mandatului;
f) participarea la greva;
g) absente nemotivate.
Articolul 55
Contractul individual de muncă poate inceta astfel:
a) de drept;
b) ca urmare a acordului părţilor, la data convenită de acestea;
c) ca urmare a voinţei unilaterale a uneia dintre părţi, în cazurile şi în condiţiile
limitativ prevăzute de lege.
Secţiunea 1 Încetarea de drept a contractului individual de muncă
Articolul 56
Contractul individual de muncă încetează de drept:
a) la data decesului salariatului sau angajatorului persoana fizica;
b) la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii sau
a punerii sub interdicţie a salariatului ori a angajatorului persoana fizica, dacă
aceasta antreneaza lichidarea afacerii;
c) ca urmare a dizolvării angajatorului persoana juridică, de la data la care
persoana juridică îşi încetează existenta;
d) la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârsta standard şi a stagiului
minim de cotizare pentru pensionare sau, după caz, la data comunicării deciziei de
pensionare pentru limita de vârsta ori invaliditate a salariatului, potrivit legii;
e) ca urmare a constatării nulităţii absolute a contractului individual de muncă, de
la data la care nulitatea a fost constatată prin acordul părţilor sau prin hotărâre
judecătorească definitivă;
f) ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia ocupată de salariat a unei
persoane concediate nelegal sau pentru motive neintemeiate, de la data rămânerii
definitive a hotărârii judecătoreşti de reintegrare;
g) ca urmare a condamnării penale cu executarea pedepsei la locul de muncă, de la
data emiterii mandatului de executare;
h) de la data retragerii de către autorităţile sau organismele competente a avizelor,
autorizaţiilor ori atestarilor necesare pentru exercitarea profesiei;
i) ca urmare a interzicerii exercitării unei profesii sau a unei funcţii, ca măsura
de siguranţă ori pedeapsa complementara, de la data rămânerii definitive a hotărârii
judecătoreşti prin care s-a dispus interdicţia;
j) la data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durata
determinata;
k) retragerea acordului părinţilor sau al reprezentanţilor legali, în cazul
salariaţilor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 16 ani.
Articolul 81
Contractul individual de muncă poate fi încheiat pentru o durată determinata numai în
următoarele cazuri:
a) înlocuirea unui salariat în cazul suspendării contractului sau de muncă, cu
excepţia situaţiei în care acel salariat participa la greva;
b) creşterea temporară a activităţii angajatorului;
c) desfăşurarea unor activităţi cu caracter sezonier;
d) în situaţia în care este încheiat în temeiul unor dispoziţii legale emise cu
scopul de a favoriza temporar anumite categorii de persoane fără loc de muncă;
e) în alte cazuri prevăzute expres de legi speciale.
Articolul 111
(1) Durata maxima legală a timpului de muncă nu poate depăşi 48 de ore pe săptămâna,
inclusiv orele suplimentare.
(2) Când munca se efectuează în schimburi, durata timpului de muncă va putea fi
prelungită peste 8 ore pe zi şi peste 48 de ore pe săptămâna, cu condiţia ca media
orelor de muncă, calculată pe o perioadă maxima de 3 săptămâni, sa nu depăşească 8
ore pe zi sau 48 de ore pe săptămâna.
(3) Prevederile alin. (1) şi (2) nu se aplică tinerilor care nu au împlinit vârsta de
18 ani.
Articolul 112
(1) Pentru anumite sectoare de activitate, unităţi sau profesii se poate stabili prin
negocieri colective sau individuale ori prin acte normative specifice o durată
zilnica a timpului de muncă mai mica sau mai mare de 8 ore.
(2) Durata zilnica a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus
de 24 de ore.
Articolul 113
(1) Modul concret de stabilire a programului de lucru inegal în cadrul săptămânii de
lucru de 40 de ore, precum şi în cadrul săptămânii de lucru comprimate va fi negociat
prin contractul colectiv de muncă la nivelul angajatorului sau, în absenta acestuia,
va fi prevăzut în regulamentul intern.
(2) Programul de lucru inegal poate funcţiona numai dacă este specificat expres în
contractul individual de muncă.
Articolul 125
(1) Ţinerii care nu au împlinit vârsta de 18 ani nu pot presta munca de noapte.
(2) Femeile gravide, lauzele şi cele care alapteaza nu pot fi obligate sa presteze
munca de noapte.
Secţiunea a 4-a Norma de muncă
Articolul 126
Norma de muncă exprima cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea operaţiunilor
sau lucrărilor de către o persoană cu calificare corespunzătoare, care lucrează cu
intensitate normală, în condiţiile unor procese tehnologice şi de muncă determinate.
Norma de muncă cuprinde timpul productiv, timpul pentru întreruperi impuse de
desfăşurarea procesului tehnologic, timpul pentru pauze legale în cadrul programului
de muncă.
Articolul 159
(1) Salariul de baza minim brut pe ţara garantat în plata, corespunzător programului
normal de muncă, se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, după consultarea
sindicatelor şi a patronatelor. În cazul în care programul normal de muncă este,
potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de baza minim brut orar se
calculează prin raportarea salariului de baza minim brut pe ţara la numărul mediu de
ore lunar potrivit programului legal de lucru aprobat.
(2) Angajatorul nu poate negocia şi stabili salarii de baza prin contractul
individual de muncă sub salariul de baza minim brut orar pe ţara.
(3) Angajatorul este obligat sa garanteze în plata un salariu brut lunar cel puţin
egal cu salariul de baza minim brut pe ţara. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul
în care salariatul este prezent la lucru, în cadrul programului, dar nu poate să îşi
desfăşoare activitatea din motive neimputabile acestuia, cu excepţia grevei.
(4) Salariul de baza minim brut pe ţara garantat în plata este adus la cunoştinţa
salariaţilor prin grija angajatorului.
Articolul 160
Pentru salariaţii cărora angajatorul, conform contractului colectiv sau individual de
muncă, le asigura hrana, cazare sau alte facilităţi, suma în bani cuvenită pentru
munca prestată nu poate fi mai mica decât salariul minim brut pe ţara prevăzut de
lege.
Capitolul 3 Plata salariului
Articolul 161
(1) Salariul se plăteşte în bani cel puţin o dată pe luna, la data stabilită în
contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în
regulamentul intern, după caz.
(2) Plata salariului se poate efectua prin virament într-un cont bancar, în cazul în
care aceasta modalitate este prevăzută în contractul colectiv de muncă aplicabil.
(3) Plata în natura a unei părţi din salariu, în condiţiile stabilite la art. 160,
este posibila numai dacă este prevăzută expres în contractul colectiv de muncă
aplicabil sau în contractul individual de muncă.
(4) Întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate
determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea
prejudiciului produs salariatului.
Articolul 162
(1) Salariul se plăteşte direct titularului sau persoanei împuternicite de acesta.
(2) În caz de deces al salariatului, drepturile salariale datorate până la data
decesului sunt plătite, în ordine, soţului supravieţuitor, copiilor majori ai
defunctului sau părinţilor acestuia. Dacă nu exista nici una dintre aceste categorii
de persoane, drepturile salariale sunt plătite altor moştenitori, în condiţiile
dreptului comun.
Articolul 163
(1) Plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin
orice alte documente justificative care demonstreaza efectuarea plăţii către
salariatul îndreptăţit.
(2) Statele de plată, precum şi celelalte documente justificative se păstrează şi se
arhiveaza de către angajator în aceleaşi condiţii şi termene ca în cazul actelor
contabile, conform legii.
Articolul 229
Pe toată durata exercitării mandatului reprezentanţii salariaţilor nu pot fi
concediati pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, pentru necorespundere
profesională sau pentru motive ce ţin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit
de la salariaţi.
Articolul 248
(1) Conflictul de muncă reprezintă orice dezacord intervenit între partenerii
sociali, în raporturile de muncă.
(2) Conflictele de muncă ce au ca obiect stabilirea condiţiilor de muncă cu ocazia
negocierii contractelor colective de muncă sunt conflicte referitoare la interesele
cu caracter profesional, social sau economic ale salariaţilor, denumite conflicte de
interese.
(3) Conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea
unor obligaţii decurgând din legi ori din alte acte normative, precum şi din
contractele colective sau individuale de muncă sunt conflicte referitoare la
drepturile salariaţilor, denumite conflicte de drepturi.
Articolul 250
Salariaţii au dreptul la greva pentru apărarea intereselor profesionale, economice şi
sociale.