Sunteți pe pagina 1din 76

TEMA NR.

1
NOŢIUNI GENERALE DE CHIMIE ŞI FIZICĂ
( arderea, aprinderea, autoaprinderea, inflamarea, explozia, vaporizarea şi fierberea)

Arderea ( combustia) este reacţia de combinare a unui material cu oxigenul, însoţită de degajare
de căldură şi în general, de emisie de flăcări şi/sau incandescenţă şi/sau emisie de fum. Arderea este
posibilă numai în condiţiile existenţei a trei factori : prezenţa combustibilului, prezenţa comburantului
şi amorsarea reacţiei prin realizarea energiei de aprindere sau prin sursă de foc. Arderea are loc , de
regulă, în fază gazoasă. După viteza de reacţie dintre oxigen şi combustibil , arderea se clasifică în:
ardere lentă, normală sau uniformă şi ardere rapidă , ultrarapidă.
După tipul de reacţie se deosebesc arderi complete ( combustibilul reacţionează total,
dezvoltând ca produşi de ardere CO 2, SO2 , vapori de apă, azot şi în cantităţi mici alte substanţe) şi
arderi incomplete (cantitatea de oxigen este mai mică decât valoarea teoretică, substanţa combustibilă
nu arde în întregime, rezultând ca produse de ardere: CO, alcoli, cetone, aldehide, cocs, copuşi
organici complecşi); arderea incompletă are loc şi atunci când există un amestec neomogen al aerului
cu gazul combustibil.
Arderea cu incandescenţă sau jarul, este o combustie fără flacără a unui material combustibil
solid însoţită de emisie de lumină.În cazul în care procesul de ardere se manifestă în întreaga masă a
materialului combustibil avem de-a face cu ardere generalizată.
Incendiul este o ardere autoîntreţinută, care se desfăşoară fără control în timp şi spaţiu, care
produce pierderi de vieţi omeneşti şi/sau pagube materiale şi care necesită o intervenţie organizată în
scopul întreruperii procesului de ardere.(L.307) Incendiul mai poate fi definit şi ca un proces complex,
cu evoluţie nedeterminată (aleatorie) definit de următoarele elemente:
- existenţa materialului combustibil şi acţiunea unei surse de iniţiere a incendiului ( de
aprindere):
- iniţierea şi dezvoltarea în spaţiu şi timp a unei arderi şi scăparea ei de sub control;
- producerea de pierderi materiale în urma arderii;
- necesitatea intervenţiei printr-o acţiune de stingere, cu scopul întreruperii şi lichidării
procesului de ardere.

Aprinderea este iniţierea arderii unui material combustibil ca urmare aproceselor de accelerare
a reacţiei de oxidare până la declanşarea arderii. Aprinderea poate fi: inductivă, în cazul aprinderii unei
substanţe (material, amestec) sub acţiunea radiaţiei calorice, sau spontană în cazul autoaprinderii.
Autoaprinderea, este fenomenul de declanşare a procesului de ardere prin încălzirea sau autoîncălzirea
unei substanţe combustibile până la valoarea temperaturii de autoaprindere, specifică, fără a veni în
contact direct cu o sursă exterioară de aprindere. După natura proceselor sau reacţiilor ce produc
autoîncălzirea se definesc:
- autoaprindere de natură chimică – aprindere spontană a unor substanţe în contact cu oxigenul
din aer, apă sau compuşi organici, cu care majoritatea substanţelor nu reacţionează în
condiţii normale;
- autoaprindere de natură fizico-chimică - aprindere de substanţe combustibile stimulată atât
de procese chimice cât şi de factori de natură fizică;
- autoaprindere biologică – aprinderea unor produse vegetale ( furaj, borhot, rumeguş de lemn,
tutun etc.) sau aunor produse de origine animală ( lână, păr, pene etc.), care sub influienţa
acţiunii microorganismelor generează reacţii chimice şi/sau fiziologice care produc
cantitatea de căldură necesară declanşării procesului de ardere.

Inflamarea este aprinderea unui amestec de aer cu vapori sau gaze (provenite inclusiv dintr-un
solid sau lichid combustibil) la contactul cu o flacără.

Explozia este un proces fizico chimic foarte rapid de oxidare sau de descompunere a substanţelor
explozive şi de transformare a lor , de regulă, în compuşi gazoşi, antrenând o creştere mare de
temperatură şi/sau de presiune. Pulberile, vaporii şi gazele combustibile pot forma cu aerul amestecuri
explozive dacă au concentraţia cuprinsă în ăntervalul dintre limitele minimă şi maximă de explozie
specifice fiecărei substanţe.

Vaporizarea este procesul prin care un lichid trece în stare de vapori. Pentru ca un corp solid să
treacă în stare de vapori, trebuie mai întâi să treacă în stare lichidă. Vaporizarea se poate face prin
evaporare sau prin fierbere. Evaporarea se produce numai la suprafaţa lichidului şi are loc la orice
temperatură. Ea se produce cu atât mai intens cu cât suprafaţa lichidului este mai mare, temperatura
lichidului mai mare şi vaporii emanaţi de lichid sunt înlăturaţi mai repede.

Fierberea este procesul prin care se face trecerea unui lichid în stare gazoasă prin formare de
vapori în tot cuprinsul său.Cu cât un lichid se fierbe la altitudini mai mari cu atât temperatura lui de
fierbere este mai mică.
La presiune constantă un lichid fierbe întotdeauna la aceeaşi temperatură care rămâne
neschimbată atât timp cât are loc fierberea. Această temperatură se numeşte temperatura de fierbere
sau punct de fierbere.

TEMA NR. 2
Clasificarea materialelor din punct de vedere al combustibilităţii. Riscul de incendiu (categoria
de pericol de incendiu), gradul de rezistenţă la foc

Combustibilitatea materialelor şi elementelor de construcţii este capacitatea acestora de a se


aprinde şi arde în continuare, contribind la creşterea cantităţii de căldură dezvoltată de incendiu.
În funcţie de comportarea la foc, materialele şi elementele de construcţii, pot fi incombustibile
sau combustibile. Materialele şi elementele de construcţii combustibile se clasifică în clase de
combustibilitate:
- practic neinflamabile ( greu combustibile);
- dificil inflamabile ( greu combustibile );
- mediu inflamabile;
- uşor inflamabile.

Riscul de incendiu, reprezintă probabilitatea izbucnirii incendiilor în spaţii, încăperi,


construcţii sau compartimente de incendiu sau instalaţii; în cele cu funcţiuni civile ( publice ) se
exprimă prin riscuri de incendiu, iar cele destinate activităţilor de producţie şi/sau de depozitare se
exprimă prin categorii de pericol de incendiu.
La clădiri civile ( publice) riscul de incendiu este determinat, în principal de densitatea sarcinii
termice (q) stabilită prin calcul şi de destinaţia respectivă. În funcţie de densitatea sarcinii termice ,
riscul de incendiu la clădiri civile ( publice), poate fi :
- mare - qi peste 840 MJ/ m2;
- mijlociu qi între 420 şi 840 mj/m2;
- mic - qi sub 420 mj/m2.
În funcţie de destinaţie (funcţiune) unele spaţii şi încăperi din clădirile civile se încadrează în
următoarele riscuri de incendiu:
- mare – în care se utilizează sau depozitează materiale combustibile ( depozite, arhive,
biblioteci, multiplicare,parcaje autoturisme, etc.);
- mijlociu – în care se utilizează foc deschis ( bucătării, centrale termice, oficii cu preparări
calde etc.);
- mic – celelalte încăperi şi spaţii.
În încăperile şi spaţiile echipate cu instalaţii automate de stingere a incendiilor, riscurile mari de
incendiu pot fi considerate mijlocii, iar cele mijlocii pot fi considerate mici. Pentru întregul
compartiment de incendiu sau clădire , riscul de incendiu considerat va fi cel mai mare care reprezintă
minimum 30 % din volumul acestora.
La construcţii de producţie şi/sau depozitare , riscul de incendiu are în vedere natura activităţilor
desfăşurate , caracteristicile de ardere ale materialelor şi substanţelor utilizate, prelucrate, manipulate
sau depozitate, şi densitatea sarcinii termice. La acestea riscul de incendiu este definit prin categorii de
pericol de incendiu, ce exprimă:
- categoriile A şi B – posibilităţi de incendiu şi explozie volumetrică ( risc de incendiu foarte
mare);
- categoria C – posibilităţi de incendiu/ardere ( risc mare de incendiu);
- categoria D – existenţa focului deschis sub orice formă, în absenţa substanţelor combustibile
( risc mediu de incendiu);
- categoria E – existenţa unor materiale sau substanţe incombustibile în stare rece sau a
substanţelor combustibile în stare de umiditate înaintată, peste 80% ( risc mic de incendiu).
Zonele din încăperi, încăperile, compartimentele şi construcţiile de producţie şi/sau depozitare ,
vor avea definit riscul de incendiu ( fiecare în parte) prin una din cele cinci categorii de pericol de
incendiu, în funcţie de pericolul de incendiu determinat de proprietăţile fizico – chimice ale
materialelor şi substanţelor utilizate, prelucrate, manipulate sau depozitate – inclusiv utilajele, rafturile,
paletele, ambalajele, etc.

Categorii de pericol de incendiu:

- A - substanţe a căror aprindere sau explozie poate să aibă loc în urma contactului cu
oxigenul din aer, cu apa sau alte substanţe sau materiale. Lichide cu temperatura de
inflamabilitate a vaporilor până la 28 0 C, gaze sau vapori cu limita inferioară de explozie
până la 10%, atuci când acestea pot forma cu aerul amestecuri explozive.
- B - lichide cu temperatura de inflamabilitate a vaporilor cuprinsă între 28- 100 0 C, gaze
sau vapori cu limita inferioară de explozie mai mare de 10%,, atunci când acestea pot forma
cu aerul amestecuri explozive. Fibre, praf sau pulberi, care se degajă în stare de suspensie, în
cantităţi ce pot forma cu aerul amestecuri explozive.
- C - substanţe şi materiale combustibile solide, lichide cu temperatura de inflamabilitate a
vaporilor mai mare de 100o C.
- D - substanţe sau materiale incombustibile în stare fierbinte, topite sau incandescente,
substanţe cu degajări de cădură radiantă, flăcări sau scântei, substanţe solide, lichide sau
gazoase ce se ard în calitate de combustibil.
- E - substanţe sau materiale incombustibile în stare rece sau materiale combustibile în stare
de umiditate înaintată ( peste 80%), ori ambalaje pentru lichide incombustibile, astfel încât
posibilitatea aprinderii lor este exclusă.
Categoriile de pericol de incendiu se stabilesc pe zone şi încăperi, precum şi independent pentru
fiecare compartiment de incendiu şi construcţie în parte, menţionându-se obligatoriu în documentaţia
tehnico economică.
Pentru compartimente de incendiu sau construcţii, categoria de pericol de incendiu cea mai
periculoasă se extinde la întregul volum al acestora , atunci când reprezintă mai mult de 30% din
volumul construit al compartimentului sau construcţiei.

Gradul de rezistenţă la foc este capacitatea globală a construcţiei sau a compartimentului de


incendiu de a răspunde la acţiunea unui incendiu standard, indiferent de destinaţia sau funcţiunea
acestuia.

TEMA NR. 3

.CAUZE DE INCENDIU ŞI PREVENIRE LOR. CLASIFICAREA CAUZELOR DE


INCENDIU ÎN FUNCŢIE DE NATURA LOR, SURSELE DE APRINDERE, MIJLOACELE
CARE PRODUC APRINDEREA ŞI MODUL DE ACŢIUNE.
Incendiul este un proces complex, cu evoluţie nedeterminată, care necesită 4 elemente definitorii:
- existenţa combustibilului şi acţiunea unei surse de aprindere
- iniţierea şi dezvoltarea în spaţiu şi timp a procesului de ardere să fie necontrolate
- procesul de ardere să fie nemotivat social, necesitând o intervenţie organizată în scopul lichidării
- producerea de pierderi materiale în timpul arderii
Prin urmare, nu orice ardere constituie un incendiu. De exemplu nu sunt incendii:
- arderea sub control a gunoaielor, ierburilor, etc.
- arderea produselor în cuptoare sau în alte instalaţii similare
- fumigaţii care nu necesită intervenţii de stingere
Nu se consideră incendii avariile de natură electrică (scurtcircuite, arcuri electrice întreţinute,
explozii,etc.), produse în instalaţii şi echipamente electrice (transformatoare, staţii de conexiuni,
tablouri de distribuţie, etc,), în cazul în care acestea nu au provocat aprinderea şi arderea instalaţiilor şi
echipamentelor vecine sau a celor pe care le deservesc şi la care nu s-a acţionat.
Uneori incendiile sunt consecinţe directe ori indirecte ale altor evenimente care le-au precedat,
cum sunt accidente tehnice, avarii, explozii, calamităţi naturale, etc.. In acest caz, se ia în evidenţă, se
cercetează şi analizează evenimentul care a avut loc în întreg ansamblul său, incendiul fiind o
componentă a evenimentului respectiv.
Iniţierea unui incendiu presupune următoarele elemente, absolut obligatorii pentru producerea
acestuia:
- sursa de aprindere şi, implicit, mijlocul care o produce, sursă care să posede energia minimă
necesară pentru aprinderea combustibilului
- existenţa combustibilului (gazos, lichid, solid), în cantitate suficientă pentru susţinerea arderii
- existenţa unor împrejurări determinate şi a altor condiţii favorizante, care să pună în contact sursa
de aprindere cu masa combustibilă
Analiza şi clasificarea incendiilor se face după sursa de aprindere. Astfel se pot deosebi:

Surse de aprindere cu flacără:

- Chibritul – aruncat din neglijenţă, un băţ de chibrit aprins poate iniţia incendierea unor materiale
uşor aprinzibile (lan de grâu,resturi de hârtie – inclisiv din coşuri de gunoi, lichide inflamabile –
inclusiv uleiul încins din bucătării ş.a). Un risc deosebit îl prezintă aprinderea unui băţ de chibrit în
atmosferă explozivă (chiar scurgeri de gaz în apartament). Incendii puse pe seama neglijenţei
fumătorilor se datorează, de fapt, flăcării de la băţul de chibrit utilizată pentru aprinderea ţigării. Un
fenomen cu periculozitate socială ridicată îl reprezintă jocul copiilor cu surse de aprindere cu
flacăra, cu chibriturile în special.
- Focuri în loc deschis – aprinse voluntar în diferite scopuri (destructiv, gătit, încălzit), cum ar fi
focuri de tabără, focuri de mirişte, focuri pentru arderea gunoaielor, deşeurilor, lăsate fără
supraveghere şi scăpate de sub control în păduri, curţi, şantiere, depozite, cât şi în spaţii interioare
(focuri pentru încălzit în hale industriale, clădiri în construcţie,etc.) pot să se propage la materiale şi
elemente de construcţie combustibile din apropiere, iniţiind incendii dezvoltate.
Factorii favorizanţi sunt vîntul şi prezenţa materialului combustibil în apropriere (ierburi,resturi
menajere, construcţii din lemn, etc.)
- Aparate de tăiere, lipire, sudare oxiacetilenică - flăcările acestor aparate pot atinge temperaturi
înalte şi
Pot provoca incendii prin acţiune directă asupra materialelor combustibile din apropriere sau prin
conducţie termică – când se sudează grinzi metalice.

Surse de aprindere de natură termică


- Tigara – incendiile datorate fumatului deţin o pondere ridicată (10- 11% din total). Restul de ţigară
poate iniţia incendierea ţesăturilor din materiale fibroase (bumbac ş.a) rumeguş, resturi de hârtie,
paie – fân (în stare uscată) ş.a. Incendiile datorate fumătorilor adormiţi în pat cu ţigările aprinse
reprezintă un grav pericol social, cu urmări deseori tragice.

- Becuri incandescente, proiectoare – se pot iniţia incendii în cazul becurilor de puteri mari, peste
150 W şi în cazul contactului direct cu materiale combustibile (draperii, perdele, hîrtie, rafturi,
mărfuri în stive înalte, abajururi din materiale combustibile).

- Brocuri de la sudare şi particule incadescente – aceste particule cad repede (păstrând un


potenţial termic ridicat) şi pot pătrunde în cele mai mici fisuri sau crăpături. Un astfel de broc de
sudare poate ajunge până la o distanţă de 10 m de punctul de lucru, cu o temperatură de peste 500 –
800 oC.

- Sobe metalice – îndeosebi cele cu combustibil lichid, pot prezenta un pericol ridicat în incendiu în
perioada de iarnă, şi, ca urmare, a unor situaţii anormale de funcţionare:
. fenomenul de fugă a flăcării – dispariţia bruscă a flăcării în arzîtor (ca urmare a
contracurentului în coş), accesul imediat al combustibilului în arzător (contrar instrucţiunilor
fabricantului) duce la evaporarea acestuia şi, la reaprindere, se produce exploziue
. amplasarea greşită 8în spaţiu circulabil) – răsturnări ale sobelor de către persoane
neîndemânatice, în stare de ebrietate, copii,etc.
. alimentarea necorespunzătoare cu combustibil, folosirea unui combustibil cu
impurităţi, cu apă şi, mai ales a unui combustibil neindicat pentru tipul sobei
. neetanşeităţi la îmbinările conductelor (cu scurgeri de combustibil pe elementele
supraîncălzite ale sobei)
In cazul sobelor cu combustibil solid, ca surse de aprindere potenţiele sunt jarul şi cenuşa
provenite din ardere, uneori depozitate necorespunzător, precum şi scînteile şi particulele aprinse ce ies
pe uşiţa deschisă a focarului.
In cazul sobelor metalice, dar mai ales a sobelor cu acumulare de căldură, depozitarea
materialelor combustibile în contact direct cu pereţii sobei sau în imediata apropriere provoacă
incendii chiar după încetarea programului de lucru.

- Coşuri de evacuare a fumului defecte, burlane supraîncălzite - coşurile de evacuare a fumului


se manifestă ca sursă de aprindere prin scânteile şi particulele incandescente ce ies pe gura
coşului sau prin fisurile existente, ca şi prin temperatura pereţilor lor în contact direct cu
elementele de construcţie combustibile (grinzi, lemn,etc.)

- Aparate de încălzire electrice – reşourile şi radiatoarele constituie o sursă de aprindere prin


plasarea necorespunzătoare – sub birouri, sub tejghele şi rafturi, etc., unde există o probabilitate
mare de a intra în contact cu materiale combustibile (lemn, textile,etc.). Un risc mărit îl prezintă
reşourile improvizate, de puterte mare, executate artizanal, datorită pericolului de supraîncălzire şi
ştecherelor improvizate.

Surse de aprindere de natură electrică

- Arcul electric, scîntei electrice – constituie importante surse de aprindere în incendii şiu
explozii, în general în cazul unor amestecuri inflamabile

- Scurtcircuitul – poate deveni o sursă de aprindere în anumite condiţii favorizante


. montarea instalaţiilor electrice direct pe elemente combustibile
. depozitarea materialelor combustibile (hîrtie, ambalaje, textile, paie) în apropierea
circuitelor sau în interiorul tablourilor electrice
. îmbinarea conductorilor electrici prin metode improvizate şi nu prin cleme de
legătură, lipire sau sudare
. agăţarea hainelor şi diferitele obiecte de întrerupătoare, conductoare, lîmpi ş.a ceea ce duce
la suprasolicitarea mecanică a acestora
. străpungerea unor pereţi, panouri etc. combustibile, pentru trecerea conductorilor electrici,
făfă luarea unor măsuri de protecţie
. supradimemnsionarea sau improvizarea elementelor de protecţie (îndeosebi a siguranţelor)
. suprasolicitarea instalaţiilor electrice prin folosirea de consumatori (motoare,
transformatoare de sudare, reşouri, ventilatoare etc.) cu puteri ce depăşesc puterea calculată prin
proiect pentru reţeaua respectivă
. nesupravegherea unor instalaţii sau procese tehnologice în care sunt implicate echipamente
electrice (de exemplu, depăşirea unor tensiuni, turaţii de motaore etc.)
. folosirea, într-un mediu exploziv, a aparatajului necorespunzător protejat
. instalarea sau înlocuirea unor echipamente sau accesorii electrice (întrerupătaore, orize,
duluii etc.) de către persoane incompetente, cu nerespectarea prevederilor normelor în vigoare, de
regulă, în mediu rural şi în reţeaua comercială
. în cazul aparatelor electrocasnice, cordonul de alimentare constituie cea mai importantă
cauză de incendiu – nu numai că astfel de cordoane de alimentare sunt mai puţin bine izolate, atât
electric şi mecanic, dar suferă numeroase deteriorări datorită unor manevrări greşite sau unor şocuri,
cordoanele se încălzesc, atât la o supra sarcină electrică, cît şi de la eventualele surse exterioare, iar
izolaţia din plastic se înmoaie, suficient pentru ca să intre în contact conductoarele, provocând un
scurtcircuit care va aprinde, de regulă, izolaţia.

- Instalaţii de iluminat cu fluorescenţă – pot provoca incendii dacă sunt confecţionate din
materiale tzermoplastice, care se caracterizează printr-o ardere cu flacără, însoţită de apariţia de
picături arzânde. Fenomenul apare în urma unor defecte în funcţionare, îndeosebi în condiţii de
exploatare îndelungată (îmbătrânirea materialelor şi, mai ales, în condiţii de mediu agresiv (fum,
aerosoli, vapori corosivi etc.)

- Electricitate statică –descărcările electrostatice sunt frecvente, dar devin potenţial periculoase şi
pot genera incendii sau explozii când au loc într-o atmosferă explosivă sau când în apropiere
există materiale inflamabile.
Operaţiuni tehnologioce ca se pot desfăşura în mici unităţi productive şi care favorizează
producerea sarcinilor electrostatice, putând genera incendii prin descărcarea acestora sunt, printre
altele
. transvazarea unor lichide şi umplerea şi golirea vaselor, recipientelor (exemplşu – canistre
pentru benzină din material plastic)
. spălarea unor ţesături prin agitare în lichide (mai ales petroliere)
. mişcarea particulelor la măcinare, malaxare, amestecare, comprimare
. benzi transportoare sau transmisii cu curea în mişcare
. mişcări rotative violente, ventilatoare, compresoare
. derularea unor filme sau pelicule, benzi de hârtie şi textile, folii din amterial plastic
. deversarea substanţelor pulverulente din saci
. ieşirea prin ajutaj a gazelor comprimate sau lichefiate mai ales a acelor gaze care antrenează
un lichid fin pulverizat (vopsire prin pulverizare, de exemplu)
Materialele capabile să producă descărcări electrostatice sunt
. solide – cauciucul natural şi sintetic (îndeosebi în valţuri, tambururi etc.), masele plastice,
fibrele artificiale (nzlonul etc.), răşini sintetice.
. lichide – în ordinea scăzândă a periculozităţii sulfură de carbon, eter, benzină, hidrocarburi,
esteri etc.
- Surse de autoaprindere (aprindere spontană) – trebuie acordată atenţie substanţelor piroforice
care se aprind în contact cu aerul (fosfor, metale alcaline, hidruri de siliciu, sulfură de fier, pulberi
de aluminiu, de zinmc, de titan, zirconiu), substanţelor care se aprind spontan, în contact cu apa
8metale alcaline, varul nestins, carbura de calciu, carbidul, pulberea de aluminiu) şi substanţelor
care se aprind spontan în contact cu oxidanţii (peroxid de sodiu, permanganat de potasiu, cloraţi)
Reacţii chimice exoterme se pot produce pe timpul fabricaţiei, transportului, manipulării şi
depozitării substanţelor care reacţionează reciproc, atunci când vin în contact.
Punerea în contact poate fi accidentală (cutremure, şocuri etc.) sau din neglijenţă (ignorarea
inscripţionărilor de pe ambalaje sau a listelor de substanţe incompatibile existente, inclusiv la
depozite).
Un factor ce nu trebuie neglijat este aprinderea spontană a depunerilor de lacuri şi vopsele, a
materialelor îmbibate cu uleiuri şi grăsimi (cârpe din bumbac, ţesături păroase etc.)

- Surse de aprindere de natură mecanică – pot fi iniţiate în urma ungerii necorespunzătoare sau a
gripajului unor piese cu o viteză mare de rotaţie, prezenţei unor corpuri străine (nisip, praf) între
două suprafeţe în mişcare, montării defectuoase a lagărelor şi a arborelui, frecarea în feredoul
autovehiculelor sau blocarea saboţilor de frânare, precum şi scînteilor mecanice de şoc sau
abraziune.

- Incendii intenţionate – Cauzele care determină acest fenomen sunt


. situaţia economică nefavorabilă, datorită perioadei de tranziţie spre economia de piaţă
(număr mare de şomeri, preţuri ridicate ş.a)
. creşterea numărului de persoane fără adăpost (vagabonzi, copii ai străzii etc.)
. amplificarea catelor de vandalism
. înmulţirea cazurilor de piromani pe fondul dezechilibrărilor psihice datorate dificultăţilor de
adaptare la noile condiţii de viaţă
Locurile alese de un incendiator pentru a provoca incendiu sunt, de regulă, nepăzite, puţin
circulate, cu aglomerare de materiale (mobilă veche, arhive deşeuri etc.), ce permit, în primele faze
ale incendiului, o dezvoltare lentă şi fără manifestări vizibile (flacără, fum dens). Obiuectivele
izolate, fără pază şi împrejmuiri sigure, fără instalaţii de antiefracţie şi antiincendiu sunt adevărate
ţinte pentru incendiator. Statistic, majoritatea incendiilor au loc în noaptea de vineri spre sîmbătă,
când vigilenţa este mai scăzută.

TEMA NR. 4

Legea nr. 307 din 12. 07. 2006 privind apărarea împotriva incendiilor, publicată în
Monitorul oficial nr. 633 din 21.07. 2006
( Art.1) Apărarea împotriva incendiilor reprezintă ansamblul integrat de activităţi specifice ,
măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative cu caracter umanitar şi de informare publică,
planificate, organizate şi realizate potrivit prezentei legi, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de
producere a incendiilor,în vederea evacuării, salvării şi protecţiei persoanelor periclitate, protejării
bunurilor şi mediului împotriva efectelor situaţiilor de urgenţă determinate de incendii.
În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile referitoare la situaţiile de urgenţă, factori şi
tipuri de risc, intervenţie operativă şi evacuare au înţelesul prevăzut în OUG nr. 21/2004 aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr.15/2005, iar termenii şi expresiile specifice apărării împotriva
incendiilor au următorul înţeles:
- Autorizaţie de securitate la incendiu - actul a-tiv emis, în baza legii,de ISU judeţean sau al
mun. Bucureşti, prin care se certifică îndeplinirea cerinţei esenţiale – securitate la incendiu
–la construcţii, instalaţii tehnologice şi alte amenajări. Autorizaţia conferă persoanelor
fizice sau juridice dreptul de a edifice , de a pune în funcţiune şi exploata din punct de
vedere al securităţii la incendiu, construcţiile, instalaţiile tehnologice şi alte amenajări pe
care le deţin;
- Aviz de securitate la incendiu - actul emis, în baza legii,de ISU judeţean sau al mun.
Bucureşti, după verificarea de conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice în
vigoare a măsurilor de apărare împotriva incendiilor, adoptate în documentaţiile tehnice de
proiectare, pentru îndeplinirea cerinţei esenţiale – securitate la incendiu – a , construcţiilor,
instalaţiilor tehnologice şi altor amenajări;
- Incendiu – ardere autoîntreţinută, care se desfăşoară fără control în timp şi spaţiu, care
produce pierderi de vieţi omeneşti şi/sau pagube materiale şi care necesită o intervenţie
organizată în scopul întreruperii procesului de ardere;
- Cauză de incendiu – suma factorilor care concură la iniţierea incendiului, care constă de
regulă, în sursa de aprindere, mijlocul care a produs aprinderea, primul material care s-a
aprins, precum şi împrejurările determinante care au dus la izbucnirea acestuia;
- Mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor – sisteme, instalaţii, echipamente,
utilaje, aparate, dispozitive , accesorii, materiale, produse, substanţe şi autospeciale
destinate prevenirii, limitării şi stingerii incendiilor;
- Operaţiuni de lungă durată – intervenţiile pentru stingerea incendiilor şi eliminarea
efectelor negative ale acestora cu o durată mai mare de 4 ore;
- Organizare a intervenţiei în caz de incendiu – ansamblul măsurilor tehnico – organizatorice
necesare stabilirii forţelor, responsabilităţilor, sarcinilor, mijloacelor, metodelor şi
procedeelor ce pot fi utilizate pentru evacuarea şi salvarea persoanelor şi animalelor,
protecţia bunurilor şi vecinătăţilor, precum şi pentru stingerea incendiilor;
- Pericol iminent de incendiu – situaţia creată de cumularea factorilor care concură la
iniţierea incendiului, declanşarea acestuia fiind posibilă în orice moment;
- Schemă cu riscurile teritoriale – documentul întocmit de ISU judeţean sau al mun.
Bucureşti, care cuprinde tipurile de riscuri specifice precum şi resursele estimate pentru
gestionare;
- Plan de analiză şi acoperire a riscurilor – documentul care cuprinde riscurile potenţiale
dintr-o unitate administrativ-teritorială , măsurile, acţiunile şi resursele necesare pentru
managementul riscurilor respective;
- Prevenirea incendiilor – totalitatea acţiunilor de împiedecare a iniţierii şi propagării
incendiilor, de asigurare a condiţiilor pentru salvarea persoanelor şi bunurilor şi de
asigurare a securităţii echipelor de interveţie;
- Raport de intervenţie – documentul operativ de informare şi analiză statistică în care se
înscriu datele esenţiale constatate la locul intervenţiei privind amploarea şi intensitatea
incendiului, cauza probabilă a acestuia, efectele produse , desfăşurarea intervenţiei, forţele
participante şi timpii operative realizaţi;
- Stigerea incendiilor – totalitatea acţiuznilor de limitare şi întrerupere a procesului de ardere
prin utilizarea de metode, procedee şi mijloace specifice;
- Utilizator – persoana fizică sau juridică ce foloseşte un bun, sub orice titlu, în interesul său,
al altuia sau în interes public;
- Scenariu de securitate la incendiu – documentul care descrie calitativ evoluţia unui
incendiu în timp, identificând evenimentele- cheie care îl caracterizează şi îl diferenţiază de
alte incendii posibile într-o incintă;
(Art.2) Apărarea împotriva incendiilor constituie o activitate de interes public , naţional, cu caracter
permanent, la care sunt obligate să participle, în condiţiile prezentei legi , autorităţile administraţiei
publice centrale şi locale, precum şi toate persoanele fizice şi juridice aflate pe teritoriul României.
Persoanele fizice şi juridice răspund de toate efectele nocive ale incendiilor care decurg din:
- existenţa sau utilizarea construcţiilor, echipamentelor, utilajelor, instalaţiilor tehnologice
pe care le deţin sau utilizează;
- de activitatea desfăşurată sau în legătură cu aceasta;
- de produsele pe care le folosesc, le prelucrează, transportă, stochează sau
comercializează.
Persoanele fizice şi juridice sunt obligate să respecte în orice împrejurare normele de p.s.i. şi
să nu primejduiască prin deciziile sau faptele lor, viaţa bunurile şi mediul.
Orice persoană care observă un incendiu este obligată să anunţe prin orice mijloace,
pompierii, poliţia, patronul, primarul etc. şi să ia măsuri după posibilităţile sale pentru limitarea şi
stingerea incendiului.
În caz de incendiu orice persoană are obligaţia de a acorda ajutor, când şi cât este raţional
posibil semenilor aflaţi în dificultate.
În cazul incendiilor produse la păduri, plantaţii şi culturi agricole, persoanele fizice şi
juridice aflate în apropiere au obligaţia să intervină cu mijloacele de care dispun, fără a fi solicitate.
(Art.22) Fiecare salariat, are la locul de muncă, următoarele obligaţii principale:
- să respecte măsurile şi regulile de apărare împotriva incendiilor aduse la cunoştinţă
sub orice formă de administrator sau de conducătorul instituţiei, după caz ;
- să utilizeze potrivit instrucţiunilor, substanţele periculoase, instalaţiile, utilajele,
maşinile,aparatura şi echipamentele , potrivit instrucţiunilor tehnice, precum şi celor date de
administrator sau de conducătorul instituţiei , după caz;
- să nu efectueze manevre sau modificări neautorizate ale sistemelor şi instalaţiilor de
apărare înpotriva incendiilor;
- să comunice imediat după constatare, conducătorului locului de muncă orice
încălcare anormelor de apărare împotriva incendiilor sau a oricărei situaţii stabilite de acesta ca
fiind un pericol de incendiu, precum şi orice defecţiune sesizată la sistemele şi instalaţiile de
apărare împotriva incendiilor;
- să coopereze cu persoanele desemnate de administrator, după caz, respective cu
cadrul ethnic specializat, care are atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, în
vederea realizării măsurilor de apărare împotriva incendiilor;
- să acţioneze , în conformitate cu procedurile stabilite la locul de muncă, în cazul
apariţiei oricărui pericol imminent de incendiu;
- să furnizeze persoanelor abilitate toate datele şi informaţiile de care are cunoştinţă,
referitoare la producerea incendiilor.
Obligaţiile cadrelor tehnice/personalului de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva
incendiilor

(Art.26) (1) Cadrele tehnice/personalul de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva


incendiilor, desemnate/desemnat la nivelul autorităţilor administraţiei publice centrale, ministerelor şi
celorlalte organe centrale de specialitate, au/are următoarele obligaţii principale:
a) elaborează programele de optimizare a capacităţii de apărare împotriva incendiilor în domeniul de
activitate al autorităţii respective;
b) fac/face propuneri de reglementări tehnice şi organizatorice a activităţii de apărare împotriva
incendiilor în domeniul specific;
c) controlează modul de aplicare a prevederilor legale pentru apărarea împotriva incendiilor, în
cadrul instituţiei publice care i-a desemnat;
d) elaborează şi supun/supune spre analiză ministrului de resort sau conducătorului instituţiei, după
caz, raportul anual de evaluare a nivelului de apărare împotriva incendiilor din domeniul de activitate;
e) analizează anual respectarea încadrării în criteriile de constituire a serviciilor de urgenţă private
din instituţiile şi unităţile subordonate, dotarea cu mijloace de apărare împotriva incendiilor şi fac/face
propuneri de optimizare a acestora;
f) elaborează şi înaintează spre aprobare programe de informare şi educaţie specifică.
(2) Formarea şi evaluarea cadrelor tehnice/personalului de specialitate cu atribuţii în domeniul
apărării împotriva incendiilor se realizează de unităţile abilitate în condiţiile legii, iar certificarea
competenţei profesionale se realizează de Centrul Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie
Civilă autorizat la Centrul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor.
(Art. 27) (1) Cadrele tehnice/personalul de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva
incendiilor, din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, consiliilor locale ale sectoarelor
municipiului Bucureşti, consiliilor judeţene şi locale, instituţiilor şi operatorilor economici au/are
următoarele obligaţii principale:
a) participă la elaborarea şi aplicarea concepţiei de apărare împotriva incendiilor la nivelul unităţii
administrativ-teritoriale, instituţiei sau operatorului economic;
b) controlează aplicarea normelor de apărare împotriva incendiilor în domeniul specific;
c) propun/propune includerea în bugetele proprii a fondurilor necesare organizării activităţii de
apărare împotriva incendiilor, dotării cu mijloace tehnice pentru apărarea împotriva incendiilor şi
echipamente de protecţie specifice;
d) îndrumă şi controlează activitatea de apărare împotriva incendiilor şi analizează respectarea
încadrării în criteriile de constituire a serviciilor de urgenţă voluntare sau private, după caz, în unităţile
şi instituţiile din care fac/face parte;
e) prezintă conducerii, semestrial sau ori de câte ori situaţia impune, raportul de evaluare a
capacităţii de apărare împotriva incendiilor;
f) răspund/răspunde de pregătirea serviciului de urgenţă voluntar sau privat, după caz, precum şi de
participarea acestuia la concursurile profesionale;
g) acordă sprijin şi asistenţă tehnică de specialitate centrelor operative pentru situaţii de urgenţă în
îndeplinirea atribuţiilor.
(2) Formarea, evaluarea şi certificarea competenţei profesionale a cadrelor tehnice/personalului cu
atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, prevăzute la alin. (1), se realizează în centre de
formare şi evaluare abilitate prin lege, pe baza standardelor ocupaţionale recunoscute la nivel naţional.

CAP. 3
Exercitarea autorităţii de stat în domeniul apărării împotriva incendiilor

ART. 28
(1) Exercitarea autorităţii de stat în domeniul apărării împotriva incendiilor se realizează prin
activităţi de reglementare, autorizare, avizare, atestare, recunoaştere, desemnare, supraveghere a pieţei,
control, organizarea stingerii incendiilor şi tragerea la răspundere juridică a persoanelor vinovate.
(2) Controlul de stat în domeniul apărării împotriva incendiilor se exercită, la nivel central, prin
inspecţia de prevenire şi alte compartimente şi unităţi din structura sau subordinea Inspectoratului
General, respectiv, la nivel local, prin inspecţiile de prevenire din cadrul inspectoratelor, în scopul
aplicării unitare a prevederilor legale pe întregul teritoriu al României, potrivit competenţelor.
ART. 29
(1) În toate fazele de cercetare, proiectare, execuţie şi pe întreaga lor durată de existenţă,
construcţiile şi amenajările de orice tip, echipamentele, utilajele şi instalaţiile tehnologice se supun
unei examinări sistematice şi calificate pentru identificarea, evaluarea şi controlul riscurilor de
incendiu, în condiţiile prevăzute de reglementările specifice.
(2) Obligaţia executării activităţilor prevăzute la alin. (1) revine persoanelor care concură la
proiectarea, realizarea, exploatarea, întreţinerea, repararea, postutilizarea construcţiilor, echipamentelor
şi a instalaţiilor tehnologice, potrivit legii.
(3) Metodologia privind identificarea, evaluarea şi controlul riscurilor de incendiu se elaborează de
Inspectoratul General, se aprobă de ministrul administraţiei şi internelor şi se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
ART. 30
(1) Începerea lucrărilor de execuţie la construcţii şi instalaţii tehnologice noi, dezvoltarea,
modernizarea ori schimbarea destinaţiei celor existente, precum şi punerea în funcţiune a acestora se
fac numai după obţinerea avizului sau a autorizaţiei de securitate la incendiu, după caz.
(2) Obligaţia solicitării şi obţinerii avizelor şi/sau a autorizaţiilor prevăzute la alin. (1) revine
persoanei fizice ori juridice care finanţează şi realizează investiţii noi sau intervenţii la construcţiile
existente ori, după caz, beneficiarului investiţiei.
(3) Avizele şi autorizaţiile prevăzute la alin. (1) se eliberează de inspectorate, în termen de cel mult
30 de zile de la depunerea cererii, în condiţiile prevăzute de normele metodologice de avizare şi
autorizare privind securitatea la incendiu.
(4) Categoriile de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea
la incendiu se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(5) Nerespectarea cerinţelor care au stat la baza eliberării avizului sau autorizaţiei de securitate la
incendiu atrage sancţionarea conform legii şi, după caz, anularea avizului sau a autorizaţiei de
securitate la incendiu.
(6) Anularea avizului sau autorizaţiei de securitate la incendiu impune sistarea lucrărilor de
construcţii sau, respectiv, oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor respective.
(7) Măsura prevăzută la alin. (6) se comunică în cel mult 48 de ore, prin grija inspectoratului, la
registrul comerţului, prefectului şi altor instituţii publice cu competenţe în domeniu.
(8) Litigiile generate de eliberarea şi anularea avizului ori autorizaţiei de securitate la incendiu se
soluţionează potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
(9) Normele metodologice de avizare şi autorizare privind securitatea la incendiu se elaborează de
Inspectoratul General, se aprobă de ministrul administraţiei şi internelor şi se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
(10) Pentru actele privind avizele şi autorizaţiile de securitate la incendiu eliberate potrivit legii se
percep tarife stabilite prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor.

Legea 307/12.07.2006 stabileşte obligaţiile generale ale persoanelor fizice şi juridice în


domeniul apărării împotriva incendiilor , ale ministerelor, prefectului, consiliilor judeţene şi locale, ale
administratorului, conducătorului instituţiei, utilizatorului şi salariaţilor. În capitolul III este stabilit
modul de exercitare a autorităţii de stat în domeniul apărării împotriva incendiilor ( avizare, autorizare,
atestare, recunoaştere, control etc. ) . Capitolul IV, se referă serviciile de urgenţă voluntare şi private
( problematica se va trata în temă separată).Răspunderea juridică privind încălcarea normelor de
apărare împotriva incendiilor, este tratată în capitolul V , care stabileşte răspunderea disciplinară,
contravenţională, materială, civilă sau penală după caz.

TEMA nr. 5

Dispoziţii Generale privind reducerea riscului de incendiu generat de încărcări


electrostatice – D.G. P.S.I. 004/2001, aprobate prin O.M.I. 108/01.08.2001.

Dispoziţiile generale privind reducerea riscurilor de incendiu generate de încărcări electrostatice -


D.G.P.S.I.-004 stabilesc masurile tehnico-organizatorice, principiile, cerinţele şi condiţiile tehnice
necesare in vederea prevenirii formarii scânteilor produse de descărcarea sarcinilor electrostatice, care
în anumite împrejurări pot iniţia incendii sau explozii.
Prevederile prezentelor dispoziţii se aplica şi sunt obligatorii indiferent de titularul dreptului de
proprietate.
In sensul prezentelor dispoziţii, termenii şi expresiile utilizate au următoarele semnificaţii:
a) aditiv antistatic - substanţa solida (praf, pulbere) sau lichida care, introdusa intr-un volum de lichid
combustibil, are rolul de a reduce efectul difuziei turbulente datorat pulsaţiilor de viteza, în cazul
transvazării, transportului etc. lichidelor prin conducte cilindrice şi de a limita astfel riscul datorat
încărcărilor electrostatice;
b) antistatic - caracteristica intrinseca a materialului de a nu se încărca cu electricitate statica; în mod
obişnuit aceasta caracteristica este avuta în vedere la materialele care se utilizează în medii cu risc de
incendiu sau explozie;
c) corp electrostatic la pământ - substanţa, material, circuit, aparat, maşina, recipient sau instalaţie a
cărei rezistenta de scurgere a sarcinilor electrostatice nu depăşeşte 106 ohmi, rezistenta fiind măsurata
între pământ şi un punct oarecare al elementului considerat;
d) descărcare corona - descărcare electrica incompletă (nu se dezvoltă pe toata distanţa dintre
electrozii configuraţiei) care apare în zone ale conductoarelor cu raza de curbura mica; descărcarea
corona se dezvolta numai dacă intensitatea câmpului electric în zonă depăşeşte o valoare determinata;
e) descărcare electrostatică - proces de realizare a unui canal conductor între două corpuri aflate la
potenţiale diferite faţă de pământ; în funcţie de valoarea medie a câmpului electric între cele două
corpuri, descărcarea poate fi incompletă (corona) sau completă (străpungere);
f) dispersie - fenomen de împrăştiere, răspândire, risipire; în sensul prezentelor dispoziţii, definiţia
se refera la pulberi, prafuri, gaze, ceţuri, care se pot aprinde; de exemplu, praful este o forma dispersa a
substanţelor solide, iar ceaţa este o forma dispersa a lichidelor combustibile;
g) electricitate statica - energie de natura electrica ce apare datorita unor fenomene electrochimice,
frecări, încălziri şi de deformare a corpurilor, plasării acestora într-un câmp electric, precum şi ca
urmare a altor acţiuni fizice care presupun schimbarea relativa a suprafeţelor de contact; energia
acumulata rămâne practic constantă sau prezintă variaţii foarte lente; energia acumulata, daca se
disipează într-o descărcare electrica, poate iniţia explozia unor amestecuri inflamabile, daca este mai
mare decât energia minima de aprindere a acestora;
h) influenţa electrostatica - fenomen de separare a sarcinilor electrice pe un conductor neutru izolat
sau modificarea repartiţiei sarcinilor electrice pe un conductor încărcat şi izolat, sub acţiunea unui
câmp electric exterior;
i) încălţăminte antistatică - încălţăminte încercată în conformitate cu metoda 5.7 din SR EN 344;
rezistenţa electrica trebuie sa fie cuprinsă între 100 kj şi 1.000 Mj;
j) încărcare electrostatică - proces fizic prin care, pe corpuri solide, lichide sau vapori, apar sarcini
electrice datorita unor acţiuni mecanice (frecare, ciocnire, vibraţii), termice, chimice etc;
k) legare la pământ - legătura electrica a unui corp conductor la priza de pământ, pentru a asigura
acestuia, în mod permanent, potenţialul pământului (considerat nul);
l) legătura de echipotenţializare - legătura electrica realizata intre diferite puncte pentru a asigura
acestora acelaşi potenţial faţă de pământ;
m) pardoseala izolanta electric (electroizolanta) - pardoseala realizata din materiale izolante electric
(lemn, cauciuc, bachelita etc.), care acoperă întreaga suprafaţă a pardoselii, sunt lipite pe suport, nu
prezintă crăpături, iar rosturile nu depăşesc 3 mm;
n) priza de pământ - instalaţie care asigura o legătura electrica directă cu pământul a unei instalaţii
electrice sau a unor echipamente electrice;
o) rezistenta electrica de dispersie a unei prize de pământ - rezistenţa electrica echivalenta a prizei
de pământ;
p) scânteie electrostatică - descărcare brusca de electricitate, printr-un interval, între doua corpuri;
r) transvazare - operaţiune de trecere a unui fluid (lichid, gaz etc.) sau a unui material pulverulent
dintr-un vas în altul prin curgere gravitaţionala, pompare etc.;
s) zona cu pericol de explozie - spaţiul în care, în condiţii normale de funcţionare, se pot acumula,
accidental sau permanent, gaze, vapori sau praf în cantităţi suficiente pentru a da naştere unei
atmosfere explozive în amestec cu aerul sau cu oxigenul.
Formarea şi acumularea încărcărilor electrostatice reprezintă fenomene de sistem sau de
asociaţie cu apariţia unei sarcini electrice pe suprafaţă unui corp izolant sau izolat din punct de
vedere al conductibilităţii electrice.
Cele mai frecvente moduri de electrizare a corpurilor sunt: frecarea, contactul direct,
influenta, acţiunea electrochimică şi acţiunea fotoelectrica.
Principalele materiale şi substanţe utilizate frecvent şi pe scara larga, susceptibile să
formeze şi să acumuleze sarcini electrostatice, sunt:
a) solide: cauciucul natural si sintetic, masele plastice, fibrele artificiale, textilele pe baza de
lână, fibrele artificiale, hârtia, sticla, sulful, răşinile sintetice, unele răşini naturale (chihlimbarul);
b) lichide: sulfura de carbon, eterul, benzina, hidrocarburile, esterii, hidrocarburile clorurate,
cetonele inferioare si alcoolii;
c) gaze (vapori): dioxidul de carbon, metanul, propanul, etanul, butanul, acetilena si
hidrogenul.
In funcţie de caracteristicile proceselor tehnologice şi de capacitatea de reacţie a
operatorilor se pot adopta soluţii care să conducă la dispersia electricităţii statice. Soluţiile cele
mai eficiente sunt:
a) legarea la pământ (sisteme echipotenţiale);
b) neutralizarea sarcinilor;
c) reducerea frecărilor;
d) umidificarea atmosferei;
e) mărirea conductivităţii corpurilor izolante.
La o valoare a rezistentei de scurgere a sarcinilor electrice mai mica de 106 ohmi, pentru
majoritatea substanţelor inflamabile se elimina posibilitatea formarii sarcinilor electrostatice
mari şi se considera realizată legarea la pământ.
În locurile în care se manipulează substanţe explozive valorile limita care se aleg sunt de
ordinul 104-105 ohmi pentru rezistenta de curgere a sarcinilor electrice.
Art. 16. - Legarea la pamant a obiectelor metalice asigura reducerea diferentei de potential dintre
obiecte si pamant, pana la limite nepericuloase, iar conductibilitatea materialelor utilizate trebuie
sa fie suficient de mare, astfel incat sa permita scurgerea fara descarcare disruptiva a incarcarilor
electrostatice.
Este obligatoriu sa fie legate la pământ:
a) constructiile metalice, echipamentele, rezervoarele, conductele, utilajele si instalatiile
(pentru amestec, valturile, calandrele, masinile de extrudare sau injectie etc.) care vehiculeaza
materiale si substante care produc electricitate statica;
b) elementele bune conducatoare de electricitate care nu participa direct la procesul
tehnologic;
c) partile metalice ale echipamentelor electrice (carcase, motoare, aparataj, tablouri etc.), ale
instalatiilor, utilajelor, incarcatoarelor si cisternelor, inclusiv ale sinelor de cale ferata de la
rampele de incarcare-descarcare.
Conductibilitatea electrica a legaturilor se asigura prin:
a) fixarea demontabila (strangere);
b) fixarea nedemontabila (sudare, lipire etc.).
Legăturile la pământ trebuie verificate astfel:
a) zilnic, vizual;
b) periodic, prin personal specializat se masoara valoarea rezistentei de dispersie a prizei de
pământ, precum si asigurarea continuitatii la instalatiile electrice.
Legarea la pamant a bobinelor, cilindrilor si a tamburelor metalice ale caror extremitati se
rotesc in lagare prevazute cu ungere se asigura prin sisteme speciale cu perii alunecatoare pe arbore,
tangentiale si de capat.
Reducerea riscurilor determinate de electricitatea statica se realizeaza prin actiuni de prevenire
care vizeaza:
a) locul de munca;
b) legaturile la pamant;
c) imbracamintea sau echipamentul de protectie a personalului;
d) operatiunile si procesele de fabricatie;
e) conductorii electrici;
f) izolantii.

TEMA nr.6

Dispoziţii Generale privind instruirea în domeniul situaţiilor de urgenţă aprobate prin


ordinul M.A.I. nr. 712/2005 completat ţi modificat de OMAI 786/2005.
Prezentele dispoziţii stabilesc principiile, modalităţile, cerinţele şi condiţiile necesare în vederea
organizării şi desfăşurării activităţii de instruire în domeniul situaţiilor de urgenţă a persoanelor
încadrate în muncă.
Persoanele fizice şi juridice care desfăşoară activităţi cu personal angajat cu personal în condiţii
prevăzute de lege sunt obligate să organizeze şi să desfăşoare instruirea acestora în domeniul situaţiilor
de urgenţă pe baza reglementărilor specifice.
Instruirea salariaţilor în domeniul situaţiilor de urgenţă este parte componentă a pregătirii
profesionale a acestora.
Instruirea în domeniul situaţiilor de urgenţă a persoanelor angajate în muncă constituie parte
componentă a activităţii de apărare împotriva incendiilor desfăşurate de persoanele fizice şi juridice
potrivit prevederilor legale în vigoare.
Categoriile de instructaje în domeniul situaţiilor de urgenţă sunt:
- instructajul introductiv general;
- instructajul specific locului de muncă;
- instructajul periodic;
- instructajul pe schimb, acolo unde situaţia impune;
- instructajul pentru lucrări periculoase;
- instructajul la conversia profesională;
- instructajul pentru personalul din afara agentului economic sau a instituţiei;

1. Instructajul introductiv general vizează dobândirea de cunoştinţe cu privire la:


- sistemul de acte normative;
- managementul situaţiilor de urgenţă la nivelul agentului economic;
- mijloacele tehnice existente;
- modul de acîiune în cazul producerii unei situaţii de urgenţă;
- acţiunile ce trebuie întreprinse pentru limitarea şi înlăturarea urmărilor situaţiilor de urgenţă.
Va avea o durată de minim 8 ore şi se va executa cu următoarele categorii de persoane :
- noii angajaţi în muncă;
- salariaţii transferaţi de la o unitate la alta;
- lucrătorii sezonieri, temporari sau zilieri;
- studenţii şi elevii aflaţi în practică.
Instructajul introductiv general se efectuează de către cadrul tehnic cu atribuţii de prevenire şi
stingere a incendiilor, care are competenţa necesară. La încheierea instructajului introductiv
general, persoanele instruite vor fi verificate asupra cunoştinţelor acumulate. Nu vor fi admise
la locurile de muncă persoanele care nu şi-au însuşit nivelul minim de cunoştinţe.

2. Instructajul specific locului de muncă se execută individual de către şeful locului de muncă
respectiv. Durata instructajului nu poate fi mai mică de 8 ore.

3. Instructajul periodic se va executa pe baza tematicii anuale şi a graficului de instruire.


Intervalul de timp între două instructaje periodice se stabileşte astfel:
- cel mult o lună (30 zile) pentru personalul cu funcţii de execuţie sau operative;
- 1-3 luni pentru personalul care lucrează nemijlocit cu aparate , maşini, utilaje şi instalaţii
tehnologice (tehnicieni,maiştri, subingineri, ingineri);
- 3-6 luni pentru personalul auxiliar;
- 1-6 luni pentru personalul auxiliar care are atribuţii de organizare , conducere şi control.
4. Instructajul special pentru lucrări periculoase (sudare, tăiere sau lipire cu flacără, lucrări care
pot provoca scântei electrice sau mecanice, arcuri electrice, etc.) se efectuează de conducătorul
formaţiei de lucru privind tehnologia de execuţie şi de conducătorul locului de muncă pentru
probleme specifice.
Personalul societăţii va putea începe lucrul numai după ce şi-a însuşit următoarele cunoştinţe
minime :
a. regulamentul intern al societăţii;
b. prevederile legislaţiei de prevenire şi stingere a incendiilor în părţile ce-i privesc;
c. normele de prevenire şi stingere a incendiilor specifice locului de muncă;
d. cunoaşterea şi mânuirea mijloacelor de primă intervenţie din dotarea locului de muncă;
e. modul de acţiune în cazul izbucnirii unui început de incendiu sau a altui eveniment
negativ.
Instruirea în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor se certifică prin înscrisuri realizate cu
cerneală sau pastă, în fişele individuale de instructaj. După completare fişa individuală de instructaj
se semnează atât de persoana instruită cât şi de cea care a efectuat instructajul.

TEMA nr. 7

1. Legea nr. 481/08.01.2004 privind Protecţia civilă

Protecţia civilă este o componentă a sistemului securităţii naţionale şi reprezintă un ansamblu


integrat de activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar
şi de informare publică, planificate, organizate şi realizate potrivit prezentei legi, în scopul prevenirii şi
reducerii riscului de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva
efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor
acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.
Atribuţiile protecţiei civile sunt următoarele:
- identificarea şi gestionarea tipurilor de riscuri generatoare de dezastre naturale şi tehnologice de
pe teritoriul României;
- culegerea, prelucrarea, stocarea, studierea şi analizarea datelor şi informaţiilor referitoare la
protecţia civilă;
- informarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusă,
măsurile de autoprotecţie ce trebuie îndeplinite, mijloacele de protecţie puse la dispoziţie, obligaţiile ce
îi revin şi modul de acţiune pe timpul situaţiei de urgenţă;
- organizarea şi asigurarea stării de operativitate şi a capacităţii de intervenţie optime a serviciilor
pentru situaţii de urgenţă şi a celorlalte organisme specializate cu atribuţii în domeniu;
- înştiinţarea autorităţilor publice şi alarmarea populaţiei în situaţiile de urgenţă;
- protecţia populaţiei, a bunurilor materiale, a valorilor culturale şi arhivistice, precum şi a
mediului împotriva efectelor dezastrelor şi ale conflictelor armate;
- asigurarea condiţiilor minime de supravieţuire a populaţiei în situaţii de urgenţă sau de conflict
armat;
- organizarea şi executarea intervenţiei operative pentru reducerea pierderilor de vieţi omeneşti,
limitarea şi înlăturarea efectelor situaţiilor de urgenţă civilă şi pentru reabilitarea utilităţilor publice
afectate;
- limitarea şi înlăturarea efectelor dezastrelor şi a efectelor atacurilor din aer pe timpul conflictelor
armate;
- asanarea şi neutralizarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul conflictelor
militare;
- participarea la misiuni internaţionale specifice;
- constituirea rezervelor de resurse financiare şi tehnico-materiale specifice în situaţii de urgenţă
sau de conflict armat.
Organizarea protecţiei civile la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale,al instituţiilor
publice, al agenţilor economici şi al organizaţiilor neguvernamentale se realizează în raport cu
clasificarea acestora din punct de vedere al protecţiei civile şi constă în:
- constituirea organismelor şi structurilor pentru managementul situaţiilor de urgenţă;
- constituirea serviciilor pentru situaţii de urgenţă;
- încadrarea inspectorilor şi/sau a personalului de specialitate în domeniul protecţiei civile;
- întocmirea planurilor de analiză şi de acoperire a tipurilor de riscuri în teritoriul de competenţă
sau în domeniul de activitate;
- planificarea şi organizarea activităţilor de pregătire a populaţiei şi a salariaţilor privind
protecţia civilă;
- organizarea evacuării în caz de urgenţă civilă;
- organizarea cooperării şi a colaborării privind protecţia civilă;
- planificarea resurselor pentru funcţionarea structurilor prevăzute mai sus, precum şi pentru
realizarea măsurilor stabilite în planurile amintite.
Cetăţenii sunt obligaţi:
- să respecte şi să aplice normele şi regulile de protecţie civilă stabilite de autorităţile
administraţiei publice centrale şi locale, precum şi de conducătorii instituţiilor publice, ai agenţilor
economici ori ai organizaţiilor neguvernamentale, după caz;
- să ducă la îndeplinire măsurile de protecţie civilă dispuse, în condiţiile legii, de
autorităţile competente sau de personalul învestit cu exerciţiul autorităţii publice din cadrul serviciilor
publice de urgenţă;
- să informeze autorităţile sau serviciile de urgenţă abilitate, prin orice mijloace, inclusiv
telefonic, prin apelarea numărului 112, despre iminenţa producerii sau producerea oricărei situaţii de
urgenţă despre care iau cunoştinţă;
- să informeze serviciile de urgenţă profesioniste sau poliţia, după caz, inclusiv telefonic,
prin apelarea numărului 112, despre descoperirea de muniţie sau elemente de muniţie rămase
neexplodate;
- să participe la pregătirea de protecţie civilă la locul unde îşi desfăşoară activitatea;
- să participe la întreţinerea adăposturilor din clădirile proprietate personală şi, în caz de
necesitate, la amenajarea spaţiilor de adăpostire din teren;
- să-şi asigure mijloacele individuale de protecţie, trusa sanitară, rezerva de alimente şi
apă, precum şi alte materiale de primă necesitate pentru protecţia familiilor lor;
- să permită, în situaţii de urgenţă civilă, accesul forţelor şi mijloacelor de intervenţie în
incinte sau pe terenuri proprietate privată;
- să permită instalarea mijloacelor de alarmare pe clădirile proprietate privată sau
aparţinând asociaţiilor de locatari sau proprietari, după caz, fără plată, precum şi accesul persoanelor
autorizate, în vederea întreţinerii acestora;
- să accepte şi să efectueze evacuarea din zonele afectate sau periclitate de dezastre,
potrivit măsurilor dispuse şi aduse la cunoştinţă de către autorităţile abilitate;
- să solicite avizele şi autorizaţiile privind protecţia civilă, în cazurile prevăzute de lege.
Conducătorii instituţiilor publice, patronii şi managerii agenţilor economici,
indiferent de forma de proprietate, au următoarele obligaţii principale:
- asigură identificarea, monitorizarea şi evaluarea factorilor de risc specifici, generatori
de evenimente periculoase;
- stabilesc şi urmăresc îndeplinirea măsurilor şi a acţiunilor de prevenire şi de pregătire a
intervenţiei, în funcţie de încadrarea în clasificarea de protecţie civilă;
- organizează şi dotează, pe baza criteriilor de performanţă elaborate de Inspectoratul
General pentru Situaţii de Urgenţă, servicii sau formaţiuni proprii de urgenţă şi stabilesc regulamentul
de organizare şi funcţionare a acestora;
- participă la exerciţii şi aplicaţii de protecţie civilă şi conduc nemijlocit acţiunile de
alarmare, evacuare, intervenţie, limitare şi înlăturare a urmărilor situaţiilor de urgenţă desfăşurate de
unităţile proprii
- asigură gratuit forţelor de intervenţie chemate în sprijin în situaţii de urgenţă
echipamentele, substanţele, mijloacele şi antidoturile adecvate riscurilor specifice;
- organizează instruirea şi pregătire personalului încadrat în muncă privind protecţia
civilă;
- asigură alarmarea populaţiei din zona de risc creată ca urmare a activităţilor proprii
desfăşurate;
- prevăd anual, în bugetul propriu, fonduri pentru cheltuieli necesare desfăşurării
activităţilor de protecţie civilă;
- înştiinţează persoanele şi organismele competente asupra factorilor de risc şi le
semnalează de îndată cu privire la iminenţa producerii sau producerea unei situaţii de urgenţă civilă la
nivelul instituţiei sau agentului economic;
- stabilesc şi transmit către transportatorii, distribuitorii şi utilizatorii produselor regulile
şi măsurile de protecţie specifice, corelate cu riscurile previzibile la utilizare, manipulare, transport şi
depozitare;
- încheie contracte, convenţii sau protocoale de cooperare cu alte servicii de urgenţă
profesioniste sau voluntare;
- menţin în stare de funcţionare mijloacele de transmisiuni-alarmare, spaţiile de
adăpostire şi mijloacele tehnice proprii, destinate adăpostirii sau intervenţiei, ţin evidenţa acestora şi le
verifică periodic;
- îndeplinesc alte obligaţii şi măsuri stabilite, potrivit legii, de către organismele şi
organele abilitate.

TEMA NR. 8
2.Ordonanţa de urgenţă nr. 21 din 15.04.2004 privind Sistemul Naţional de Management al
Situaţiilor de Urgenţă, aprobată de Legea nr. 15/2005
În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile folosite au următorul înţeles:
- situaţia de urgenţă – eveniment excepţional, cu caracter non-militar, care prin amploare
şi intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător, valorile culturale şi
materiale importante , iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de
măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare şi managementul unitar al forţelor şi
mijloacelor implicate;
- factor de risc – fenomen, proces sau complex de împrejurări congruente, în acelaşi timp
şi spaţiu, care pot determina sau favoriza producerea unor tipuri de risc;
- tipuri de risc – incendii, cutremure, inundaţii, accidente , explozii, avarii, alunecări sau
prăbuşiri de teren, îmbolnăviri în masă, prăbuşiri ale unor construcţii, instalaţii sau amenajări,
eşuarea sau scufundarea unor vase , căderi de obiecte din cosmos ori din atmosferă, tornade,
avalanşe, eşecul serviciilor de utilităţi publice şi alte calamităţi naturale, sinistre grave sau
evenimente publice de amploare determinate sau favorizate de factorii de risc specifici;
- intervenţia operativă – acţiunile desfăşurate , în timp oportun, de către structurile
specializate în scopul prevenirii agravării situaţiei de urgenţă, limitării, sau înlăturării, după caz,
a consecinţelor acesteia;
- evacuarea – măsură de protecţie luată în cazul ameninţării iminente, stării de alertă ori
producerii unei situaţii de urgenţă şi care constă în scoaterea din zonele afectate sau potenţial a fi
afectate, în mod organizat, a unor instituţii publice, agenţi economici, categorii sau grupuri de
populaţie ori bunuri şi dispunerea acestora în zone şi localităţi care asigură condiţii de protecţie a
persoanelor, bunurilor şi valorilor, de funcţionare a instituţiilor publice şi agenţilor economici.
Pe durata situaţiilor de urgenţă sau a stărilor potenţial generatoare de situaţii de urgenţă se
întreprind, în condiţiile legii, după caz, acţiuni şi măsuri pentru:
o avertizarea populaţiei, instituţiilor şi agenţilor economici din zonele de pericol;
o declararea stării de alertă în cazul iminenţei ameninţării sau producerii situaţiei de
urgenţă;
o punerea în aplicare a măsurilor de prevenire şi de protecţie specifice tipurilor de risc şi,
după caz, hotărârea evacuării din zona afectată sau parţial afectată;
o intervenţia operativă cu forţe şi mijloace special constituite, în funcţie de situaţie, pentru
limitarea şi înlăturarea efectelor negative;
o acordarea de ajutoare de urgenţă;
o instituirea regimului stării de urgenţă, în condiţiile prevăzute în art.93 din Constituţia
României, republicată;
o solicitarea sau acordarea de asistenţă internaţională;
o acordarea de despăgubiri persoanelor fizice şi juridice;
o alte măsuri prevăzute de lege.
Pe timpul stării de alertă se pot dispune, cu respectarea prevederilor art.53 din Constituţia
României, republicată, măsuri pentru restrângerea unor drepturi sau libertăţi fundamentale referitoare,
după caz, la libera circulaţie, inviolabilitatea domiciliului, interzicerea muncii forţate, dreptul de
proprietate privată ori la protecţia socială a muncii, aflate în strânsă relaţie de cauzalitate cu situaţia
produsă şi cu modalităţile specifice de gestionare a acesteia.

TEMA NR. 9

. Organizarea şi funcţionarea serviciilor de urgenţă private/voluntare pentru situaţii de urgenţă.


Criterii minime de performanţă ale acestora

Serviciile de urgenţă voluntare/private sunt structuri specializate, altele decât cele aparţinând
serviciilor de urgenţă profesioniste, organizate cu personal angajat şi/sau voluntar, în scopul apărăii
vieţii, avutului public şi/sau a celui privat împotriva incendiilor şi a altor calamităţi, în sectoarele de
competenţă stabilite cu avizul inspectoratelor.
Serviciile de urgenţă voluntare/private au în structură compartiment sau specialişti pentru
prevenirea incendiilor, care pot fi şi cadre tehnice specializate cu atribuţii în domeniul apărării
împotriva incendiilor, conform art. 12 alin. (1), formaţii de intervenţie, salvare şi prim ajutor,precum
şi, după caz, ateliere de reparaţii şi de ţntreţinere.
Constituirea, încadrarea şi dotarea serviciilor de urgenţă voluntare/private se realizează pe baza
criteriilor de performanţă elaborate de Inspectoratul General şi aprobate prin ordin al ministrului
administraţiei şi internelor.
Organizarea şi funcţionarea serviciilor de urgenţă voluntare/private se stabilesc prin regulamente
aprobate,după caz, de consiliile locale sau conducerile operatorilor
economici şi instituţiilor care le-au constituit, cu respectarea criteriilor de performanţă.
Înfiinţarea, extinderea sau restrângerea activităţii, precum şi desfiinţarea unui serviciu de urgenţă
voluntar/privat se fac numai cu avizul inspectoratului.
Serviciile de urgenţă voluntare/private au următoarele atribuţii principale:
a) desfăşoară activităţi de informare şi instruire privind cunoaşterea şi respectarea regulilor şi a
măsurilor de apărare împotriva incendiilor;
b) verifică modul de aplicare a normelor, reglementărilor tehnice şi dispoziţiilor care privesc
apărarea împotriva incendiilor, în domeniul de competenţă;
c) asigură intervenţia pentru stingerea incendiilor,salvarea, acordarea primului ajutor şi protecţia
persoanelor,a animalelor şi a bunurilor periclitate de incendii sau în alte situaţii de urgenţă.
Formarea, evaluarea şi certificarea competenţei profesionale a personalului serviciilor de urgenţă
voluntare sau private se realizează de centre de formare şi evaluare abilitate prin lege, avizate de
Inspectoratul General.
Statutul personalului din serviciile de urgenţă voluntare se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.
Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital aferente activităţii serviciilor de urgenţă voluntare se
asigură din bugetele locale.
Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital aferente activităţii serviciilor de urgenţă private se
asigură de operatorii economici şi instituţiile care le-au constituit.
Pe baza hotărârii consiliului local şi în condiţiile prevăzute de lege, serviciul de urgenţă voluntar
poate presta, contra cost, către orice persoană fizică sau juridică, fără a afecta îndeplinirea atribuţiilor,
unele servicii cum sunt:
a) supravegherea măsurilor de apărare împotriva incendiilor la târguri, expoziţii, manifestări
cultural-sportive, activităţi de filmare şi altele asemenea;
b) transport de apă, evacuarea apei din subsolurile clădirilor sau din fântâni;
c) limitarea, colectarea sau îndepărtarea unor produse poluante;
d) efectuarea de lucrări la înălţime;
e) transport de apă.
Costurile pentru prestările de servicii efectuate sunt stabilite prin hotărâre a consiliului local, iar
sumele încasate se constituie ca venituri ale bugetului local.

Drepturi, indemnzaţii ş∫i despăgubiri ce se acordă personalului serviciilor de urgenţă voluntare sau
private
În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, personalul serviciilor de urgenţă voluntare sau private are
următoarele drepturi:
a) să solicite de la persoanele fizice şi juridice date, informaţii şi documente necesare îndeplinirii
atribuţiilor legale privind apărarea împotriva incendiilor;
b) să stabilească restricţii ori să interzică, potrivit competenţei prevăzute în regulamentul de
organizare şi funcţionare a serviciului, utilizarea focului deschis şi efectuarea unor lucrări cu substanţe
inflamabile, pentru a preveni producerea de incendii ori explozii;
c) să propună persoanelor în drept oprirea funcţionării sau demolarea construcţiei incendiate,
precum şi a celor vecine ori a unei părţi din acestea, în scopul limitării propagării incendiilor;
d) să utilizeze, în funcţie de necesitate, apa, indiferent de sursa din care provine, pentru
intervenţii la incendii;
e) să se deplaseze cu autospecialele din dotare la locul intervenţiei, pe drumuri care nu sunt
deschise circulaţiei publice ori pe alte terenuri, dacă cerinţele de operativitate şi de lucru impun
aceasta;
f) să oprească ori să limiteze traficul public în zona desfăşurării operaţiunilor de intervenţie;
g) să intre în locuinţa persoanelor fizice, la solicitarea sau cu consimţământul acestora, în
condiţiile prevăzute de lege; în cazul când se impune înlăturarea unui pericol iminent de incendiu
asupra vieţii, integrităţii fizice a persoanelor sau bunurilor acestora, consimţământul nu este necesar.
Personalul angajat al serviciilor de urgenţă voluntare/private se încadrează în condiţii de muncă
similare personalului serviciilor de urgenţă profesioniste.
Personalul serviciilor de urgenţă voluntare/private are obligaţia să poarte uniformă, echipament de
protecţie şi însemne distinctive, ale căror descriere, condiţii de acordare şi folosire se stabilesc prin
regulament elaborat de Ministerul Administraţiei şi Internelor, aprobat prin hotărâre a Guvernului şi
publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Consiliul local, administratorul sau conducătorul instituţiei asigură gratuit personalului serviciilor
de urgenţă voluntare/private uniforma şi echipamentul de protecţie adecvate misiunilor pe care le
Ondeplineşte, iar în cazul în care pe timpul intervenţiei i s-au degradat îmbrăcămintea ori alte bunuri
personale, îl despăgubeşte în mod corespunzător.
Pe timpul intervenţiei, personalului serviciilor de urgenţă voluntare/private i se asigură antidot
adecvat naturii mediului de lucru.
În cazul operaţiunilor de lungă durată, personalului serviciilor de urgenţă voluntare/private i se
asigură hrana, gratuit, în echivalentul a cel puţin 2.000 de calorii.
Obligaţia asigurării drepturilor prevăzute mai sus revine consiliului local, administratorului sau
conducătorului instituţiei, după caz.
Personalul serviciilor de urgenţă voluntare are dreptul la indemnizaţii pentru timpul efectiv de
lucru la intervenţii şi la celelalte activităţi prevăzute în programul serviciului.
Cuantumul orar al indemnizaţiei prevăzute se stabileşte şi se acordă de consiliul local, diferenţiat
pe categorii de funcţii.
Pe timpul cât se află la cursuri de pregătire şi concursuri profesionale, organizate în afara
localităţii în care funcţionează serviciul, personalul serviciilor de urgenţă voluntare beneficiază de
toate drepturile de deplasare, cazare şi de diurnă ca şi personalul serviciilor de urgenţă profesioniste,
care se acordă de consiliul local.
Personalul serviciilor de urgenţă voluntare, salariaţi ai altor instituţii publice sau operatori
economici, îşi păstrează drepturile de salariu la locul de muncă pentru perioada cât participă la
intervenţii, cursuri de pregătire ori concursuri profesionale.
Persoanele juridice care organizează servicii de urgenţă voluntare/private au obligaţia să asigure
personalul, angajat sau voluntar, la o societate de asigurări pentru caz de boală profesională accident
ori deces produs în timpul sau din cauza îndeplinirii atribuţiilor ce îi revin pe timpul intervenţiilor,
concursurilor profesionale, antrenamentelor ori altor misiuni specifice.

TEMA NR 10

Căi de acces şi evacuare, reglementări generale

Caile de acces si de circulatie ale constructiilor si instalatiilor de orice categorie trebuie astfel
stabilite, dimensionate, realizate, dispuse, alcatuite si marcate, incat sa asigure evacuarea persoanelor,
precum si circulatia si orientarea rapida a fortelor de interventie.
Traseele destinate fortelor de interventie trebuie sa asigure circulatia personalului de interventie si
sa fie prevazute cu iluminat de siguranta corespunzator.
Constructiile, compartimentele de incendiu, stadioanele sau arenele sportive ori incintele amenajate
trebuie prevazute cu cai de evacuare a persoanelor, in numar suficient, corespunzator dimensionate si
realizate, astfel incat persoanele sa ajunga in timpul cel mai scurt si in deplina siguranta in exterior, la
nivelul terenului ori al cailor de acces carosabile, in refugii sau in alte locuri special amenajate.
Cai special destinate evacuarii persoanelor, animalelor sau bunurilor se prevad atunci cand cele
functionale sunt insuficiente sau cand, in mod justificat, nu pot satisface conditiile normate.
Caile de evacuare a persoanelor in caz de incendiu se marcheaza cu indicatoare de securitate si se
prevad cu mijloace de iluminat, conform reglementarilor tehnice, astfel incat sa se asigure vizibilitatea
si sa fie usor recunoscute.
La proiectarea si la executarea cailor de evacuare se interzice prevederea usilor care se pot bloca in
pozitie inchisa, reducerea gabaritelor stabilite prin reglementari tehnice, prevederea de finisaje
combustibile, cu exceptia celor admise prin norme, de oglinzi, praguri sau de alte elemente care pot
crea pe timpul incendiilor dificultati la evacuare (impiedicare, alunecare, contactul sau coliziunea cu
diverse obiecte, busculada, panica etc.).

Caile de acces, de evacuare si interventie din constructii si instalatii se separa de celelalte spatii
prin elemente de constructii cu rezistenta si comportare la foc corespunzatoare utilizarii in conditii de
siguranta a cailor respective pe timpul incendiilor si se prevad, dupa caz, cu instalatii sau sisteme de
evacuare a fumului si a gazelor fierbinti ori de presurizare.
Pentru accesul si evacuarea copiilor, persoanelor cu handicap, bolnavilor si a altor categorii de
persoane care nu se pot evacua singure in caz de incendiu, se adopta solutii si masuri adecvate.
Ascensoarele special destinate pentru interventii in caz de incendiu se prevad si se realizeaza
potrivit reglementarilor tehnice, asigurand accesul fortelor de interventie pe durata stabilita in
scenariile de siguranta la foc.
Asigurarea accesului si a circulatiei autospecialelor de interventie in incintele agentilor economici
si ale institutiilor, in zonele locuite, precum si intre localitati este obligatorie conform reglementarilor
tehnice.
In locurile prevazute la alin. (1) trebuie sa se asigure cel putin un acces carosabil din drumurile
publice si din drumurile de circulatie interioare, amenajat, marcat, intretinut si utilizabil in orice
anotimp.
Caile de acces si de circulatie se dimensioneaza potrivit reglementarilor tehnice pentru
autovehicule de tip greu, asigurand accesul autospecialelor de interventie.
Prevederea si realizarea platformelor de acces si de amplasare a autospecialelor de interventie si
salvare de la inaltimi langa constructiile si instalatiile stabilite prin reglementari tehnice si scenarii de
siguranta la foc sunt obligatorii.
Asigurarea cailor de acces pentru autospecialele de interventie la sursele de alimentare cu apa in caz
de incendiu si a posibilitatilor de folosire a acestor surse in orice anotimp constituie o conditie de
siguranta la foc.

TEMA NR 11.

Sisteme, instalaţii, mijloace tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor

Constructiile si instalatiile tehnologice se echipeaza cu sisteme, instalatii, dispozitive, aparate si


alte mijloace de prevenire si stingere a incendiilor, potrivit prevederilor reglementarilor tehnice.
Pentru realizarea protectiei eficiente impotriva incendiilor, la stabilirea categoriilor, tipurilor si
parametrilor sistemelor, instalatiilor, dispozitivelor, aparatelor si altor mijloace de prevenire si stingere
a
incendiilor, precum si la dimensionarea, amplasarea si realizarea acestora se va tine seama de
urmatoarele conditii:
a) controlul riscurilor de izbucnire, precum si al dezvoltarii si propagarii incendiilor in zona
protejata;
b) compatibilitatea intre mijloacele tehnice prevazute, precum si intre acestea si caracteristicile
mediului protejat;
c) complementaritatea reciproca in indeplinirea rolurilor, in caz de incendiu, precum si aportul
serviciului de pompieri;
d) asigurarea unui raport optim intre instalatiile, sistemele si dispozitivele cu actionare manuala si
cele cu functionare automata;
e) corelarea intrarii si mentinerii in functiune, precum si a fiabilitatii mijloacelor tehnice de
prevenire si stingere a incendiilor cu timpii corespunzatori de siguranta la foc si, dupa caz, cu timpii
operativi de interventie;
f) prevederea, dupa caz, a posibilitatilor de alimentare si prin mijloace mobile a instalatiilor de
stingere, inclusiv a coloanelor uscate, precum si constituirea rezervelor normate;
g) asigurarea conditiilor care sa permita efectuarea operatiunilor si lucrarilor
de verificare, intretinere si reparare, conform instructiunilor;
h) utilizarea numai a mijloacelor tehnice de prevenire si stingere a incendiilor omologate, avizate si
agrementate tehnic si care indeplinesc conditiile de calitate, potrivit legii;
i) intocmirea instructiunilor si a schemelor de functionare.
Dotarea agentilor economici, a institutiilor si localitatilor cu autospeciale si cu alte mijloace mobile
de interventie la incendii se face, dupa caz, pe baza scenariilor de siguranta la foc sau a analizei
capacitatii de aparare impotriva incendiilor, respectandu-se criteriile minime de performanta privind
organizarea si functionarea serviciilor de pompieri civili, stabilite de autoritatile abilitate prin lege.
Personalului de interventie pentru stingerea incendiilor i se prevede si i se asigura echipamentul si
mijloacele de protectie adecvate, potrivit reglementarilor in vigoare.
Echipamentul si mijloacele prevazute trebuie sa asigure protectia personalului de interventie la
efectele negative ale agentilor care intervin in caz de incendiu precum si posibilitati de iluminat, de
comunicare si de lucru in conditii de siguranta. .
Scenariile de securitate la incendiu se elaboreaza obligatoriu pentru categoriile de constructii,
instalatii tehnologice si alte amenajari care, potrivit legii, sunt supuse avizarii si autorizarii privind
prevenirea si stingerea incendiilor.
1.Sisteme, instalaţii, aparate şi dispozitive de semnalizare, avertizare şi alertare în caz de
incendiu, destinate detectării şi semnalizării incendiilor produse în zona supravegheată.

Scopul echipării şi dotării cu aceste sisteme şi instalaţii este acela de a se lua măsuri imediate
pentru alarmarea, avertizarea sau evacuarea persoanelor, punerea în funcţiune a echipamentelor de
stingere sau de protecţie, transmiterea apelurilor de urgenţă şi alertarea forţelor de intervenţie.
Instalaţiile de semnalizare a incendiilor se prevăd numai la construcţiile de importanţă deosebită
sau cu risc mare de incendiu, asigurându-se semnalizarea izbucnirii incendiului înainte de intrarea în
funcţiune a instalaţiilor automate de stingere.

1.1 Detectoare de incendiu

În principiu, instalaţia de semnalizare a incendiilor trebuie să detecteze începutul de incendiu în


cel mai scurt timp, să analizeze rapid informaţiile primite şi, în cazul confirmării evenimentului , să
emită semnalul de alarmă adecvat, pentru asigurarea intervenţiei şi evacuării.
Detectoarele de incendiu funcţionează pe baza unor principii de detecţie diferite, fiind sensibile
la diverse efecte ale arderii (fum, gaze de ardere, creşterea temperaturii, radiaţiile electromagnetice
emise de flacără).
Detectorul cu cameră de ionizare poate sesiza aerosolii formaţi din particule fine de mici
dimensiuni. Principiul fizic utilizat în funcţionarea acestor tipuri de detectoare constă în ionizarea
aerului în camera de măsură sub acţiunea radiaţiilor emise de o sursă radioactivă.
Detectorul optic este un detector sensibil la particule de dimensiuni mai mari, care reflectă
lumina sau particule fine, de culoare închisă care o absorb.
Detectorul de temperatură poate sesiza, în funcţie de tipul constructiv, atât depăşirea unui prag
fix, cât şi creşterile rapide de temperatură.
Detectorul de flacără poate sesiza radiaţiile electromagnetice emise în spectrul infraroşu sau
ultraviolet de flăcările incendiului.
Cele mai moderne şi mai sigure soluţii adoptate pentru construcţia detectoarelor sunt cele cu
senzori combinaţi (de regulă, fum şi temperatură).
La stabilirea tipurilor de detectoare pentru incendiu se ţine seama de:
o evoluţia cea mai probabilă a incendiului în faza incipientă;
o configuraţia şi dimensiunile spaţiului protejat;
o condiţiile de microclimat existente la locul de montare şi sursele potenţiale
pentru alarme false;
o natura materialelor combustibile existente în zona protejată.
Este bine a se avea în vedere inclusiv culoarea fumului posibil a fi degajat, ţinând cont că
materialele celulozice degajă un fum alb, cu particule de dimensiuni mici, în timp ce materialele
sintetice degajă, în general, fum negru şi cu particule mai mari.
Configuraţia spaţiului în care se montează detectoarele impune o analiză detaliată a fiecărei
situaţii în parte, ţinând cont de dimensiunile şi amplasarea elementelor de construcţii (goluri, grinzi,
stâlpi, canale, nişe, pante, obstrucţionări de elemente de compartimentare, plafoane false). La montarea
detectoarelor se recomandă a se ţine seama de următoarele aspecte:
- detectoarele se instalează astfel încât să poată fi uşor verificate şi întreţinute;
- spaţiul din jurul detectoarelor (orizontal şi vertical) trebuie să fie degajat pe
o rază de minimum 0,5m pentru a se asigura „vizibilitatea” detectorului;
- se recomandă a se instala detectoare de incendiu la: toate deschiderile a
căror suprafaţă este mai mare de 0,1m 2; partea cea mai înaltă a caselor de scări, puţurilor,
lifturilor sau alte canale verticale care străbat planşeele; fiecare nivel al caselor de scări
închise; intersecţia a două sau mai multe coridoare; intrările pentru ascensoare; în
apropierea gurilor de evacuare aferente instalaţiilor de climatizare;
- detectoarele de temperatură se amplasează pe plafon, detectoarele de fum, în
general, pe plafon sau la distanţe anumite faţă de acesta, iar detectoarele de flacără pe pereţi
sau stâlpi;
- detectoarele de fum amplasate în canalele instalaţiilor de climatizare a
aerului nu pot substitui protecţia individuală realizată prin detectoare de fum din interiorul
încăperilor;
- în situaţia existenţei unor plafoane (pardoseli) false, care adăpostesc cabluri
electrice, se vor prevedea detectoare ş în spaţiul creat, independent de cele existente în
interiorul încăperii.
În concluzie, amplasarea detectoarelor de incendiu trebuie astfel efectuată încât funcţionarea lor
să nu fie perturbată de radiaţii solare, izolaţie termică necorespunzătoare a acoperişului sau alţi factori
ce pot genera alarme false sau împiedica sesizarea de către detector a fenomenelor ce însoţesc arderea.
Detectoarele de incendiu pot fi dotate şi cu sisteme relativ simple de alarmare (detectoare
independente). Acestea funcţionează, de regulă, alimentate de la acumulatori sau direct de la o sursă de
energie electrică obişnuită.
Utilizarea lor este restrânsă pentru cazurile când
o încăperea este protejată temporar (pericolul de incendiu este ocazional);
o în imediata apropiere a locului protejat este asigurată prezenţa permanentă a
unei persoane care să recepţioneze semnalul emis;
o valoarea bunurilor protejate şi mărimea construcţiei nu justifică realizarea unei
instalaţii de semnalizare complexe.

1.2 Centrale de semnalizare şi alarmare

Acest echipament asigură următoarele funcţiuni:


 alimentarea cu energie electrică a detectoarelor;
 identificarea şi semnalizarea, optic şi acustic, a defectelor (scurtcircuit sau
întreruperea circuitelor de conectare, punere la masă, lipsă sursă de alimentare sau
valoare tensiune necorespunzătoare, defectare sau scoaterea voită din funcţiune a unor
elemente componente).
Criterii minimale de apreciere a performanţelor centralelor de semnalizare:
 asigurarea posibilităţii de extindere sau reducere, după caz, a numărului de linii
pentru detectoare (structura modulară);
 identificarea semnalizărilor optice, fie prin afişare cu caractere alfa numerice, fie
prin coduri de culori (verde – prezenţa tensiunii; roşu – alarmă de incendiu; galben -
defect);
 diferenţierea alarmelor acustice şi prioritatea alarmei de incendiu;
 memorarea alarmei optice de incendiu şi posibilitatea anulării ei doar la încetarea
condiţiilor care au produs-o;
 asigurarea retranslaţiei, după dorinţă, a semnalului de alarmă, în locuri cu prezenţă
permanentă;
 posibilitatea verificării, manuale şi automate, a integrităţii şi funcţionării
elementelor componente ale instalaţiei de semnalizare;
 asigurarea alimentării sistemului cu energie electrică din cel puţin două surse
independente;
 posibilitatea acţionării instalaţiilor de stingere sau a altor elemente de protecţie
împotriva incendiilor (obloane, trape, clapete antifoc);
 înregistrarea şi posibilitatea redării unor informaţii privind semnalizările
(evenimentele) pe o anumită perioadă de timp la cerere sau automat;
 posibilitatea integrării într-un sistem complex de dispecerat sau interconectarea
sistemelor de semnalizare;
 identificarea exactă a detectorului sau butonului manual care a iniţiat alarma de
incendiu;
 autodiagnoza stării de funcţionare a elementelor ce compun sistemul;
 scoaterea din funcţiune, pe durata de timp prestabilită, a fiecărui buton, detector
sau dispozitiv comandat;
 conectarea pe aceeaşi linie (circuit) a dispozitivelor prin care se iniţiază alarma de
incendiu, cât şi a dispozitivelor comandate;
 siguranţa mărită în funcţionare.
Sursele de alimentare sunt:
- sursa de bază – reţeaua electrică conectată la sistemul energetic naţional;
- sursa de rezervă – baterie de acumulatoare. Ea trebuie să preia, în mod automat,
alimentarea atunci când sursa de bază nu mai asigură alimentarea normală de funcţionare a instalaţiei.
Tranziţia de la o sursă la alta nu trebuie să conducă la modificări în starea sistemului. Sursa de rezervă
trebuie să asigure funcţionarea normală a instalaţiei cel puţin 24h şi încă minimum 5 minute în condiţii
de alarmă generală de incendiu. Dacă ea este destinată protecţiei oamenilor, acest timp se majorează la
30 de minute.
Fiecare instalaţie de semnalizare a incendiilor trebuie să fie dotată şi cu dispozitive de avertizare
manuale. Conectarea acestora la centrala de semnalizare este indicat a se realiza în sistemul „contact
normal închis în stare de veghe”. Odată acţionate, ele trebuie să rămână blocate în stare de alarmă,
readucerea în stare normală făcându-se doar prin utilizarea unor dispozitive speciale. Amplasarea
butoanelor de semnalizare se va face în locuri vizibile şi uşor accesibile la o înălţime de circa 1,40m.
Este indicat, ţinând cont de comportamentul uman în caz de pericol, ca butoanele de semnalizare să fie
amplasate pe căile de evacuare, de preferinţă lângă uşi şi la fiecare ieşire în casa scărilor.

Întreţinerea şi verificările periodice ale instalaţiilor de semnalizare vor fi efectuate de către


personal calificat şi atestat în acest sens.
Cu ocazia verificărilor se urmăreşte:
o existenţa şi starea tuturor surselor de alimentare cu energie electrică (inclusiv
sursa de rezervă);
o funcţionarea centralei de semnalizare corespunzător regimurilor de lucru
indicate de producător (în special a semnalizărilor optice şi acustice);
o integritatea circuitelor la care se conectează elementele conexe centralei
(detectoare şi butoane, dispozitive de alarmare);
o funcţionarea detectoarelor şi butoanelor de semnalizare;
o funcţionarea elementelor de alarmare conectate la centrală.

2. Sisteme, instalaţii, şi dispozitive de limitare şi stingere a incendiilor, care asigură prezenţa


substanţei de stingere în zona protejată sau limitează propagarea incendiului în încăperi şi
spaţii adiacente locului de izbucnire. În funcţie de produsul de stingere utilizat aceste sisteme,
instalaţii şi dispozitive pot fi de stingere cu apă, cu spumă, pulberi, gaze inerte, aerosoli etc..

2.1. Proiectarea, executarea, echiparea şi dotarea minimă obligatorie cu instalaţii de


stingere cu apă a incendiilor la clădiri se fac conform N.P. 086/2005, a standardelor în vigoare, cu
respectarea cerinţelor din normele generale de protecţie împotriva incendiilor.
Investitorul poate solicita dotarea suplimentară şi cu alte instalaţii sau elemente de instalaţii de
stins incendii.
Numărul de calcul al incendiilor simultane pe teritoriul incintelor de producţie sau depozitare
independente se ia astfel: un incendiu pentru suprafeţe mai mici de 150 ha. Şi două incendii simultane
pentru suprafeţe de peste 150 ha.
Pentru incintele de producţie sau depozitare care se alimentează cu apă din aceleaşi instalaţii
cu centrele populate, se ia în calcul un incendiu, dacă suprafaţa incintei este sub 150 ha. Şi centrul
populat are maxim 10 000 de locuitori şi două incendii simultane dacă centrul populat are cel mult 25
000 de locuitori, indiferent de suprafaţa incintei de producţie şi/sau depozitare. Dacă localitatea are
peste 25 000 de locuitori, numărul de calcul al incendiilor simultane se determină separat pentru
fiecare incintă de producţie şi/sau depozitare şi separat pentru localitate, în final însumându-se valorile
rezultate din calculele preliminare.
Componentele specifice instalaţiilor de stingerea incendiilor utilizate, procurate din ţară sau din
import, vor fi obligatoriu avizate de I.G.C.P.M. – C.S.E.S. p.s.i.
De regulă, fiecare clădire sau corp de construcţii dintr-o incintă, prevăzută cu instalaţii de
stingere a incendiilor, va fi alimentată printr-un singur branşament, cu excepţia unor situaţii în care
debitul este insuficient, când avem reţele cu mai mult de 8 hidranţi interiori pe nivel, la clădirile înalte
şi foarte înalte, importante şi vulnerabile la incendii precum şi la următoarele tipuri de clădiri:
 au volumul mai mare de 5000 m3 şi sunt destinate copiilor de vârstă preşcolară,
instituţiilor medicale, azilurilor pentru bătrâni şi infirmi, muzeelor, expoziţiilor,
bibliotecilor, arhivelor, magazinelor şi depozitelor anexe;
 cinematografe, cluburi şi case de cultură (fără scenă amenajată), săli de concerte şi
săli de întruniri, de gimnastică şi sport, cu capacitate de 600 locuri sau mai mult;
 teatre dramatice sau muzicale, cluburi şi case de cultură cu scenă amenajată;
De asemenea se prevăd două sau mai multe branşamente şi în cazul reţelelor de incendiu
inelare de alimentare cu apă din reţeaua publică.
Reţelele exterioare de apă pentru incendiu sunt de regulă inelare şi comune cu cele pentru apa
menajeră sau industrială. Aceste reţele se împart în sectoare prin vane, astfel:
 la grupuri de clădiri pentru ca în caz de avarie să se poată izola porţiuni de
maximum 300 m
 la incinte industriale, astfel încât în caz de avarie să nu se scoată din funcţiune mai
mult de 10 hidranţi sau 2 tunuri de apă pentru incendiu. Vanele de secţionare se
vor sigila în poziţia „normal deschis”
Conform prevederilor STAS 1478 se stabileşte rezerva de apă intangibilă necesară stingerii
incendiilor şi se păstrează în rezervoare independente sau comune, în interiorul sau exteriorul
clădirilor.
În cazul în care rezerva de apă pentru incendiu este mai mare de 1000 m 3, aceasta se păstrează
în cel puţin 2 rezervoare sau 2 compartimente, legate între ele, astfel încât să poată fi scoase individual
din funcţiune.
Pentru toate rezervoarele şi bazinele, cu excepţia celor mai mici de 10 m 3, aflate la o distanţă
mai mică de 1000 m de construcţie se vor prevedea posibilităţi pentru amplasarea directă a pompelor
mobile de intervenţie în caz de incendiu.
Alimentarea cu apă a hidranţilor de incendiu interiori, din construcţiile prevăzute cu instalaţii
de apă potabilă sau industrială se face de regulă prin reţele comune, ramificate sau inelare. Se prevăd
reţele independente de distribuţie a apei în următoarele situaţii :
 clădiri social-culturale şi industriale la care sunt prevăzute instalaţii automate tip
sprinkler, drencer sau apă pulverizată;
 la reţelele de distribuţie din mase plastice pentru apă potabilă sau industrială;
 în cazurile în care presiunea necesară în instalaţii pentru stingerea incendiilor este
mai mare de 6 bari;
 când nu se poate asigura debitul de apă pentru stins incendiul de către conductele
publice şi este necesar a se prevedea o gospodărie proprie de apă (rezervor + staţie
pompe);
 în cazul reţelelor interioare de hidranţi pentru care este prevăzut timpul teoretic de
funcţionare de minim 60 minute.
Reţelele inelare de conducte se prevăd cu robinete astfel încât, în caz de avarii, să nu se
întrerupă funcţionarea a mai mult de 5 hidranţi interiori pe un nivel al clădirii.
Echiparea cu hidranţi de incendiu interiori ai construcţiilor, compartimentelor de incendiu şi a
spaţiilor, potrivit scenariilor de siguranţă la foc elaborate, se asigură, după caz, la:
 construcţiile închise din categoriile de importanţă excepţională şi deosebită (A şi
B), încadrate conform legislaţiei în vigoare, indiferent de arie şi număr de
niveluri;
 construcţii publice, administrative şi sociale, cu arie construită de cel puţin 600 m 2
şi mai mult de 4 niveluri;
 clădiri înalte, foarte înalte şi construcţii cu săli aglomerate, indiferent de ariile
construite şi numărul de niveluri cu excepţia locuinţelor;
 construcţii de producţie sau depozitare din categoriile A, B sau C de pericol de
incendii, cu arii construite de minimum 600 m2, precum şi depozite cu stive înalte
(peste 4 m înălţime);
 construcţii sau spaţii publice, administrative, sociale şi de producţie sau depozitare
subterane, cu aria desfăşurată mai mare de 600 m2;
 parcaje sau garaje subterane pentru mai mult de 20 autoturisme şi cele supraterane
închise cu mai mult de 2 niveluri.
Nu se prevăd hidranţi de incendiu interiori atunci când apa nu este indicată pentru stingere
sau se asigură stingerea cu alte substanţe, precum şi la construcţiile parter la care se realizează
intervenţia de la hidranţii exteriori cu furtun de maxim 40m lungime.
Amplasarea hidranţilor interiori se face astfel încât fiecare punct din interiorul clădirii să fie
protejat de cel puţin:
odouă jeturi, pentru încăperi sau grupuri de încăperi industriale care comunică prin
goluri neprotejate, din categoriile A, B şi C pericol de incendiu şi un volum de
peste 1000m3, clădiri civile de peste 45m în depozite comerciale, industriale,
magazine sau expoziţii cu exponate combustibile, la săli de spectacole;
oun jet, în celelalte încăperi, inclusiv în cele prevăzute cu instalaţii automate de
stingere.
La proiectarea instalaţiilor de hidranţi interiori, pentru clădirile civile foarte înalte (peste
45m), se vor respecta următoarele:
 se prevăd două coloane de alimentare care trebuie să asigure 15l/s pentru clădiri de până la
50000m3 şi 20l/s pentru clădirile cu volum mai mare;
 pe fiecare nivel se prevăd cel puţin doi hidranţi a câte 2,5l/s, amplasaţi unul în faţa altuia la o
distanţă de 5m, astfel încât fiecare punct al clădirii să fie atins de două jeturi simultane,
alimentate de la coloane diferite;
 hidranţii interiori se amplasează numai pe coridoare sau în încăperile tampon de acces în
casele de scări;
 conductele vor fi legate în inel şi prevăzute cu robinete de închidere, astfel încât să nu existe
pericolul scoaterii din funcţiune a mai mult de 5 hidranţi pe nivel;
 se vor prevedea robinete şi pe coloane, din 5 în 5 niveluri;
 sigilarea robinetelor se face în poziţia „normal deschis”;
 pe conducta principală de distribuţie se prevede o conductă cu Dn=100mm, cu robinet de
închidere, ventil de reţinere şi două racorduri fixe tip B, amplasate pe peretele exterior al
clădirii, în nişe cu geam, marcate cu indicatoare, la înălţimea maximă de 1,40m de la nivelul
trotuarului, astfel încât să poată fi alimentată de la pompele mobile de incendiu.
Hidranţii interiori se echipează cu furtun tip C (Φ50mm) flexibil sau tip B (Φ75mm) flexibil,
cu lungimea maximă de 20m şi după nevoi cu ţevi de refulare a apei (simple, cu ajutaj pulverizator,
universale).
Echiparea cu instalaţii automate de stingere tip sprinkler a construcţiilor, compartimentelor
de incendiu şi încăperilor, se asigură la:
 construcţii închise din categoriile de importanţă excepţională şi deosebită (A şi
B), cu densitatea sarcinii termice mai mare de 420MJ/m2;
 clădiri înalte şi foarte înalte cu densitatea sarcinii termice mai mare de
420MJ/m2, cu excepţia locuinţelor;
 platourile de filmare amenajate şi închise, studiouri de televiziune şi scene
amenajate, cu arii mai mari de 150m2 inclusiv buzunarele, depozitele şi atelierele
anexe acestora;
 construcţii de producţie încadrate în categoria A, B sau C de pericol de incendiu
cu arie desfăşurată de cel puţin 2000m 2 şi totodată cu densitatea sarcinii termice
peste 420 MJ/m2.
 construcţii publice cu densitatea sarcinii termice mai peste 840MJ/m 2, cele
destinate depozitării materialelor combustibile, cu aria desfăşurată mai mare de
750m2 şi densitatea sarcinii termice peste 1680MJ/m2, precum şi depozitele cu
stive înalte (peste 6m înălţime);
 garaje şi parcaje subterane pentru mai mult de 50 de autoturisme, precum şi la
cele supraterane închise cu mai mult de 3 niveluri.
Pentru înlocuirea capetelor sprinkler deteriorate sau declanşate în caz de incendiu se prevede
o rezervă, astfel:
- dacă instalaţia are sub 30 capete sprinkler rezerva este egală cu numărul celor
montate;
- dacă instalaţia are peste 30 capete sprinkler, rezerva este între 5 şi 25% din
totalul sprinklerelor, dar nu mai puţin de 3 bucăţi;
De regulă sprinklerele se montează perpendicular pe suprafaţa protejată, la o distanţă de cel
puţin 60cm.
Fiecare sector al instalaţiei automate de stingere tip sprinkler se echipează cu un aparat de
control şi semnalizare şi va avea un număr maxim de sprinklere, astfel:
 800 bucăţi în cazul instalaţiei apă-apă; dacă sunt montate în încăperi separate în
cele cu pereţi şi uşi antifoc, numărul sprinklerelor dintr-un sector poate fi mărit la
1200 bucăţi;
 600 bucăţi în cazul instalaţiei apă-aer.
Instalaţiile de drencere pot fi utilizate pentru stingerea incendiilor sau pentru protecţie cu
perdele de apă.
Drencerele pentru stingerea incendiilor se prevăd la:
- încăperile cu pericol mare de incendiu cum ar fi platourile de filmare,hangare,
garaje şi alte asemenea încăperi în care nu pot fi utilizate alte mijloace de stingere;
- scenele teatrelor, expoziţii şi alte săli aglomerate, în care publicul se află în
prezenţa unor cantităţi mari de materiale combustibile;
- depozite de materiale sau substanţe combustibile cu degajări mari de
căldură( cauciuc, celuloid, alcooli etc. ).
Drencerele pentru realizarea perdelelor de protecţie cu apă se prevăd pentru:
- protejarea elementelor de închidere a golurilor( uşi, ferestre) din pereţii
despărţitori;
- protecţia cortinelor, uşilor sau obloanelor din pereţii antifoc;
- protejarea unor porţiuni de încăperi cu pericol de incendiu;
- protecţia golurilor scărilor rulante;
- protecţia clădirilor la exterior, când nu sunt amplasate la distanţe
corespunzătoare.
Instalaţii fixe de stingere cu apă pulverizată se prevăd pentru:
o stingerea incendiilor de materiale combustibile solide (lemn, hârtie, textile,
materiale plastice) ;
o protejarea obiectelor (instalaţii tehnologice, recipiente pentru lichide
combustibile, motoare cu ardere internă, gospodării mari de cabluri
electrice) împotriva radiaţiei termice emise de un incendiu învecinat;
o prevenirea formării unor amestecuri explozive în spaţii închise sau deschise;
În situaţiile în care se asigură condiţiile necesare, alimentarea cu apă se poate face din
reţeaua de apă potabilă, de incendiu sau apă industrială.
Asigurarea posibilităţilor pentru stingerea incendiilor din exterior (hidranţi exteriori şi
bazine), prin alimentarea din reţelele de distribuţie a apei ale localităţilor sau din gospodării proprii de
apă, se realizează la:
 construcţii închise de importanţă excepţională şi deosebită (A şi B), indiferent
de volum;
 construcţii şi grupuri de construcţii civile cu mai mult de două niveluri şi volum
construit mai mare de 5000m3;
 clădiri înalte, foarte înalte şi construcţii cu săli aglomerate, cu excepţia
locuinţelor;
 construcţii subterane civile, de producţie, depozitare, parcaje sau garaje;
 construcţii de producţie sau depozitare cu volum mai mare de 5000m3;
 depozite deschise pentru materiale sau substanţe combustibil, cu aria mai mare
de 2000m3;
 depozite cu stive înalte (peste 4m înălţime).
Asigurarea instalaţiilor de stingere a incendiilor din exterior nu este obligatorie pentru
construcţiile izolate (la peste 500m de zone construite) şi la incinte izolate de producţie sau depozitare
cu suprafaţa mai mică de 2000m2 şi care au construcţii de maximum 2 niveluri.
Se admite asigurarea cu apă direct din bazine, rezervoare şi alte surse naturale (râuri, lacuri,
fântâni) cu ajutorul pompelor mobile de stins incendii, din dotarea serviciului de pompieri civili
propriu, pentru:
 construcţii şi instalaţii industriale din categoriile C, D şi E pericol de incendiu, cu
suprafaţa incintei mai mică de 20ha şi care necesită un debit pentru stingere de 20l/s;
 depozite de material lemnos situate în afara incintelor industriale sau a centrelor
populate, cu un debit necesar de 35l/s;
 grupuri de clădiri cu maxim 5000 locuitori;
 colonii de cazare temporară pentru maxim 1000 de locuri.
Alimentarea cu apă prin reţele de hidranţi exteriori se poate face prin următoarele sisteme:
 reţele la care presiunea poate asigura intervenţia la stingere direct de la hidranţi.
Acest sistem se recomandă când nu se dispune de personal şi utilaje mobile de
intervenţie sau când incendiul poate evolua rapid datorită combustibilităţii
materialelor incendiate (lemn, paie, stuf, hârtie, cherestea);
 reţele la care presiunea disponibilă la hidranţii exteriori nu poate asigura
stingerea directă, pentru intervenţie folosindu-se pompe mobile.
Hidranţii exteriori pot să fie subterani sau de suprafaţă, amplasaţi pe conducte de 100mm
pentru hidranţi Dn65 sau Dn80, 150mm pentru hidranţi Dn100 şi 250mm pentru hidranţi Dn150.
Hidranţii exteriori se amplasează la o distanţă minimă de 5m faţă de zidul clădirilor pe care
le deservesc şi la 15m de obiectele care radiază intens căldură, trebuind să permită servirea tuturor
punctelor sau obiectelor ce trebuiesc protejate, considerând raza de acţiune a hidranţilor de maximum
120m la reţelele la care presiunea asigură lucrul direct de la hidranţi, 150m în cazul folosirii
motopompelor şi 200m în cazul utilizării autopompelor.
2.2. Instalaţii de stingere cu spumă, pot fi fixe, semifixe sau mobile şi au în principiu
următoarea alcătuire:
- sistemul de alimentare cu apă;
- rezerva de spumant;
- sistemul de dozare a spumantului în apă;
- reţele de distribuţie a soluţiei spumante;
- dispozitive de generare a spumei.
Din punct de vedere al coeficientului de înfoiere al spumei utilizate, instalaţiile de stingere
a incendiilor cu spumă pot fi cu coeficient de joasă, medie sau înaltă înfoiere. În procesul de înfoiere a
soluţiei spumante, indiferent de coeficient, se folosesc echipamente similare pentru alimentarea cu apă
şi dozarea spumanţilor, diferite fiind numai dispozitivele de refulare a spumei. La instalaţiile pentru
spumă cu coeficient de înaltă înfoiere, sistemele de dozare sunt , de regulă, încorporate în utilajul sau
agregatul de generare a spumei.
Echiparea cu instalaţii de stingerea incendiilor cu spumă, fixe sau semifixe se prevăd de
regulă în următoarele situaţii:
- la construcţiile în care se utilizează sau depozitează cantităţi mai mari de 10 m 3
lichide combustibile cu temperatura de aprindere sub 55 0C ( benzină, toluen, petrol,
alcool etc.)
- la construcţiile în care se utilizează sau păstrează cantităţi mai mari de 50m 3 de
lichide combustibile cu temperatura de aprindere mai mare de 55 0 C ( motorină, păcură,
uleiuri etc.);
- la rampele auto sau de cale ferată care au mai mult de 5 guri de încărcare –
descărcare pentru lichide combustibile.
Depozitele de lichide combustibile se dotează cu următoarele tipuri de instalaţii de stingere
cu spumă:
- semifixe
- la depozitele cu rezervoare supraterane sau semiîngropate cu capacitatea de până la 5
3
000m
- la depozitele cu rezervoare îngropate cu capacitatea între 2 500 şi 100 000m3.
- fixe
- la depozitele cu rezervoare supraterane sau semiîngropate cu capacitatea de peste 550m3
- la depozitele cu rezervoare îngropate cu capacitatea de peste 100 000m3..
La alegerea tipului de instalaţie de stingere a incendiilor cu spumă trebuie să se aibă în
vedere şi următoarele aspecte:
- timpul maxim de acţiune al instalaţiilor nu trebuie să depăşească 10 minute pentru
instalaţiile interioare şi 15 minute la cele exterioare;
- rezerva de spumant, sistemele de dozare şi distribuţie trebuie să fie protejate de intemperii şi
de efectele incendiului;
- asigurarea unei cantităţi de spumant necesar pentru funcţionarea instalaţiei timp de minimum
30 minute;
- pentru rezervoarele de spumant închise se vor prevedea indicatoare de nivel şi capace de
vizitare;
- asigurarea dozării produsului utilizat, conform indicaţiilor date de fabricant;
- asigurarea intrării în funcţiune a sistemului de dozare simultan cu declanşarea instalaţiei de
stingere cu spumă, evitându-se refularea apei în focar;
- asigurarea unei înfoieri optime a soluţiei spumante şi a deversării line a spumei generate, fără
a produce barbotarea lichidului incendiat;
- asigurarea manevrării uşoare a dispozitivelor mobile de generarea spumei şi poziţionarea
rigidă a celor fixe;
- asigurarea etanşeităţii faţă de produsele combustibile ce urmează a fi stinse, în cazul
dispozitivelor fixate pe rezervoare sau instalaţii tehnologice;
- distribuirea uniformă a dispozitivelor de refularea spumei, astfel încât să se acopere în timp
scurt întreaga suprafaţă incendiată cu un strat compact şi uniform de spumă;
- asigurarea posibilităţilor de alimentare a instalaţiei de stingere cu spumă cu pompe mobile în
caz de avarie a sistemelor proprii.

2.3. Instalaţii de stingere cu pulberi sunt foarte puţin utilizate, datorită domeniului restrâns de
eficacitate şi anume acolo unde celelalte tipuri de instalaţii de stingere sunt ineficiente. Instalaţiile de
stingerea incendiilor cu pulberi funcţie de modul de intervenţie pot fi pentru stingere locală sau pentru
inundare totală ( în volum ). Acţionarea acestor instalaţii se poate face manual sau automat folosindu-
se comenzi pneumatice, mecanice, electrice sau combinate. Cel mai des întâlnite sunt instalaţiile fixe,
dar se utilizează şi instalaţii semifixe sau mobile( autospeciale de intervenţie cu pulbere ).
La alegerea variantei optime pentru protejarea împotriva incendiilor a unor încăperi, spaţii,
zone sau obiecte trebuie să se aibă în vedere configuraţia spaţiului, volumul încăperii, posibilitatea
izolării zonei afectate, caracteristicile de stingere şi fluiditatea pulberii, timpul de punere în funcţiune,
distanţa maximă admisă între rezervorul de stocare şi gura de refulare a pulberii, distanţa dintre duzele
de refulare şi focar să nu depăşească 5 metri.

2.4. Instalaţii de stingere cu gaze inerte sunt de regulă cu dioxid de carbon şi azot, putând fi
din punct de vedere constructiv, fixe, semifixe sau mobile cu acţionare manuală sau automată, de înaltă
sau joasă presiune. Ca şi în cazul instalaţiilor de stingere cu pulbere, indiferent de tipul gazului folosit,
se cunosc şi se utilizează două procedee de stingere: inundarea totală şi acţionarea locală.
Din cauza costurilor relativ ridicate ale instalaţiilor de stingere a incendiilor cu gaze inerte, ele
se adoptă mai rar, atunci când instalaţiile de stingere cu apă sau spumă nu sunt eficiente sau sunt
contraindicate, astfel:
- în muzee, arhive, biblioteci sau în spaţii unde se păstrează documente şi bunuri de valoare
mare sau importanţă deosebită;
- în laboratoare, săli de calculatoare, săli de comandă, centrale telefonice automate, centrale
electrodinamice din domeniul feroviar şi în alte încăperi cu pericol mare de incendiu, unde se află
instalaţii sau aparatură de mare valoare;
- la maşini şi instalaţii care se află în încăperi închise şi au un rol determinant în continuarea
unor procese tehnologice, precum şi în încăperi în care se află temporar sau permanent substanţe care
în contact cu aerul sau apa produc reacţii periculoase;
- la bazine şi rezervoare tehnologice cu lichide combustibile calde, degradabile în contact cu
spuma.
La proiectarea şi realizarea instalaţiilor cu gaze inerte trebuie să se ţină cont de următoarele
condiţii:
- asigurarea cantităţii minime necesare pentru stingere, etanşeitatea relativ bună a spaţiului
inundat, prin măsuri suplimentare;
- avertizarea obligatorie a utilizatorilor care ar putea fi surprinşi în spaţiul inundat, în vederea
evacuării lor prealabile;
- amplasarea buteliilor cu gaze inerte în spaţii amenajate corespunzător, cu acces limitat şi
posibilităţi de ventilare după stingerea incendiului:
- asigurarea instalaţiilor de stingere împotriva unor creşteri de temperatură accidentale şi
evitarea unor obturări sau deteriorări, datorate fenomenelor specifice detentei gazelor.

3. Stingătoare şi alte aparate de stins incendii, care conţin substanţe de stingere ce pot fi
dirijate asupra unui focar de ardere, prin acţionare manuală sau automată, sub efectul presiunii
create în interiorul acestora sau datorită efectelor produse în zona supravegheată de fenomenele
fizico-chimice asociate incendiului

Stingătoarele, sunt principalele mijloace de primă intervenţie preferate pentru dotarea


majorităţii firmelor mici şi mijlocii, care nu-şi pot permite constituirea unor formaţii de pompieri
specializate, sau echiparea construcţiilor cu instalaţii automate de semnalizare şi stingere a incendiilor.
Alegerea corectă a tipurilor de stingătoare funcţie de natura substanţelor şi materialelor care se
utilizează în procesul de producţie, de suprafeţele sau cantităţile ce trebuie protejate precum şi de
nivelul riscului de incendiu, coroborat cu instruirea temeinică a personalului privind cunoaşterea şi
mânuirea eficientă a stingătoarelor pot duce la stingerea operativă în fază incipientă a unor incendii
care, scăpate de sub control pot produce victime şi pagube materiale foarte mari.
Stingătoarele sunt dispozitive de stingere acţionate manual, care conţin o substanţă de stingere
care poate fi refulată şi dirijată asupra unui focar de ardere, sub efectul presiunii create în interiorul lor.
După substanţa de stingere utilizată se disting cinci categorii de stingătoare:
- stingătoare cu apă pulverizată utilizate pentru stingerea incendiilor de lichide combustibile cu
temperatura de inflamabilitate mai mare de 550C, unsorilor, grăsimilor, cerurilor şi altor substanţe
solide ce se topesc uşor;
- stingătoare cu spumă chimică se folosesc pentru stingerea incendiilor de lichide
combustibile, unsori, grăsimi, materiale celulozice, garaje;
- stingătoare cu dioxid de carbon utilizate pentru stingerea unei game foarte largi de incendii
produse la instalaţii electrice, electronice, muzee, arhive, expoziţii, telecomunicaţii, autovehicule etc.;
- stingătoare cu pulbere se poate utiliza cu succes la stingerea incendiilor de natură electrică, la
motoare cu ardere internă, arhive, muzee, expoziţii, produse petroliere, lacuri ş vopsele;
- stingătoare cu înlocuitori de haloni, sunt mai puţin eficiente şi în ultimii ani, după interzicerea
halonilor se caută soluţii eficiente de înlocuire.
Din cauza cantităţii limitate de produs de stingere stingătoarele pot fi folosite numai în faza
iniţială a arderii, când incendiul se manifestă la suprafaţa materialului şi nu în profunzimea lui.
Eficienţa acţiunii de stingere este dată şi de îndemânarea celui care foloseşte stingătorul, de condiţiile
de temperatură, vizibilitate, curenţi de aer, la care se pot adăuga factorii de influenţă subiectivă ( frica,
inhibarea ) sau de natură tehnică ( defecţiuni, substanţă ineficientă ).
Tipul şi mărimea stingătorului se aleg în funcţie de mărimea posibilelor focare, astfel:
- pentru focare mici – cu suprafaţa sub 1m 2 – se utilizează stingătoare de până la 10 l cu
apă/spumă sau până la 5kg cu pulberi sau CO2;
- pentru focare medii – cu suprafaţa de 1-3m 2 – se utilizează stingătoare de 5-10 kg. cu pulberi
sau CO2;
- pentru focare mari – cu suprafaţa peste 3m 2 – se utilizează stingătoare de peste 10 kg. cu
pulberi sau CO2 .
Pentru stingerea operativă şi eficientă a incendiului în faza iniţială, stingătoarele se amplasează
la cel mult 15m de posibilele focare din clasa B de incendiu şi maxim 20m. de cele din clasele A,C şi
D de incendiu, precum şi la o înălţime de cel mult 1,4 m. faţă de pardoseală. Fixarea stingătorului în
locurile destinate trebuie să permită desprinderea uşoară în caz de incendiu.

4. Utilaje, unelte şi alte mijloace iniţiale de intervenţie utilizate pentru preîntâmpinarea


propagării incendiilor, întreruperea arderii în diferite focare şi, după caz, stingerea acestora

Această categorie de mijloace o întâlnim fie alături de celelalte mijloace tehnice de prevenire
şi stingerea incendiilor, fie singulare în dotarea unor firme mici cu risc de incendiu scăzut, la obiective
agricole sau în punctele de recoltarea cerealelor păioase. Acestea pot fi electrogeneratoare sau
hidrogeneratoare de spumă, tunuri remorcabile de apă sau spumă, ventilatoare mobile, vase cu apă de
diferite capacităţi, găleţi pentru apă, pături şi prelate de incendiu ( 2x2m.) , prelate umede, lăzi cu
nisip, târnăcoape, topoare, răngi de oţel, căngi cu coadă, lopeţi, cazmale, mături, furci pentru
înlăturarea furajelor sau paielor, cleşti sau foarfece pentru tăierea cablurilor electrice etc.
Aceste utilaje, unelte şi mijloace iniţiale de intervenţie, se prevăd obligatoriu în locurile de
muncă, spaţiile de producţie şi/sau depozitare care nu au fost dotate sau echipate cu instalaţii automate
de semnalizare şi stingerea incendiilor, instalaţii de alimentare cu apă pentru incendiu( hidranţi
exteriori sau interiori, bazine, staţii de pompe, coloane sau conducte uscate) , iar stingătoarele din
dotare nu pot avea eficienţa scontată şi nu pot proteja întreaga zonă periclitată.

TEMA NR.12

Cercetarea cauzelor de incendii


Cercetarea cauzelor de incendiu urmăreşte scopurile
- stabilirea operativă a cauzelor de incendiu
- stabilirea măsurilor pentru repunerea în funcţiune, în cel mai scurt timp, ţi în regim normal de
funcţionare a capacităţilor de producţie aferente
- stabilirea persoanelor vinovate de producerea incendiului şi a răspunderii (materiale,
disciplşinare, contravenţionale, penale) ce revin acestora, potrivit prevbederilor legale
- luarea măsurilor tehnice şi organizatorice pentru prevenirea unor incendii similare
In vederea desfăşurării activităţii de cercetare a cauzei incendiilor se recomandă să se numească o
comisie (cadrul tehnic psi, preşedintele comisiei, şeful de pompieri, mecanici, energeticieni etc.) care
va avea atribuţiile
a) stabilirea şi luarea măsurilor necesare pentru preîntâmpinarea la timp a unor pericole iminente
create de evoluţia incendiului (producerea de victime, propagare la alte instalaţii tehnologice
sau obiective vecine, pierderea capacităţii portante a construcţiei sau instalaţiei afectate,
producerea unor explozii etc.) se acordă în acest sens asistenţă tehnică de specialitate
conducătorului operaţiunii de stingere a incendiului
b) cunoaşterea şi aplicarea regulilor tactice generale şi specifice, printre care se pot menţiona
- nelimitare în timp a duratei cercetării, asigurînd operativitate maximă
- efectuarea cercetării independent de orice ipoteză preconcepută
- consemnarea tuturor datelor, informaţiilor, constatărilor în legătură cu cauza
- utilizarea în acest scopă a aparaturii şi tehnicii adecvate particularităţilor incendiilor
- cunoaşterea procesului tehnologic şiu a fazei în care se află obiectivul incendiat
- identificarea persoanelor care pot da realţii despre incendiu şi discutarea cu acestea
- verificarea. Cercetarea şi clasificarea tuturor ipotezelor pe baza informaţiilor şi datelor culese, a
studierii amprentei incendiului până se ajenge la stabilirea univocă a adevărului
c) protejarea urmelor incendiului şi prevenirea distrugerii sau dispariţiei lor

Ridicarea, ambalarea şi transportarea urmelor se asigură, potrivit prevederilor legale, de către


organele în drept, prin procedee şi tehnici specifice.
Cele mai des întâlnite urme ale incendiului sunt
- urme de cenuăă şi fum, rezultate prin arderea sau topirea materialelor şi substanţelor combustibile
sau nerezistenţa la temperaturi înalte
- urme de lichede, vapori şi gaze combustibile
- urme de produse chimice incendiare sau toxice
- urme ale unor acţiuni mecanice sau termice (brucuri de sudură, şpan, pilitură, urme de ciocane,
rângi etc.)
- urme ale omului (biologice, de încălţăminte, îmbrăcăminte etc.)
- urme ale vegetalelor (resturi carbonizate,aşchii etc.)
- microurme( resturi sau particole de vopsea, sticlă, praf, lichide combustibile etc.)
In documentul de cercetare se menţionează
- componenţa comisiei de cercetare
- locul (secţie,atelier, depozit, magazin ş.a)
- datele şi orele iniţierii, localizării şi lichidării incendiuluiţcine, cînd şi cum a observat şi anunţat
incendiul
- cum s-a asigurat prima intervenţie
- forţele, mijloacele şi procedeele utilizate pentru stingerea incendiului
- caracteristicile constructive ale obiectivului incendiat şi cele funcţionale ale procesului
tehnoilogic
- dotarea existentă cu sisteme de protecţie contra incendiilor
- condiţii atmosferice (vânt, temperatură,precipitaţii, trăsnete)
- caracteristicile incendiului 8modul de manifestare, direcţii de propagare, suprafaţa incendiată etc.)
- cauza incendiului, fundamentată şi prezentată detaliat, celelalte cauze de incendiu analizate şi
motivul eliminării lor
- victime omemeşti, pierderi materiale provocate de incendiu (natura, cantitatea, valoarea,
amplasarea materialelor arse sau deteriorate )
- consecinţe asupra desfăţurării activităţiin (durata întreruperii, efecte economice, tehnologice=
- persoane vinovate de izbucnirea sau propagarea incendiului şi răspunderile acestora
- măsuri luate de comisia de cercetare pe timpul desfăşurării activităţii pentru preîntâmpinarea unor
pericole iminente şi pentru repunerea în funcţiune a capacităţii de producţie afectate
- propuneri de măsuri tehnice şi organizatorice pentru prevenirea în viitor a incendiilor similare

TEMA nr.13

Protecţia civilă în România. Obligaţii, răspunderi, mod de acţiune şi comportare în cazul


producerii unei situaţii de urgenţă

1. Legea nr. 481/08.01.2004 privind Protecţia civilă


Protecţia civilă este o componentă a sistemului securităţii naţionale şi reprezintă un ansamblu
integrat de activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar
şi de informare publică, planificate, organizate şi realizate potrivit prezentei legi, în scopul prevenirii şi
reducerii riscului de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva
efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor
acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.
Atribuţiile protecţiei civile sunt următoarele:
- identificarea şi gestionarea tipurilor de riscuri generatoare de dezastre naturale şi tehnologice de
pe teritoriul României;
- culegerea, prelucrarea, stocarea, studierea şi analizarea datelor şi informaţiilor referitoare la
protecţia civilă;
- informarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusă,
măsurile de autoprotecţie ce trebuie îndeplinite, mijloacele de protecţie puse la dispoziţie, obligaţiile ce
îi revin şi modul de acţiune pe timpul situaţiei de urgenţă;
- organizarea şi asigurarea stării de operativitate şi a capacităţii de intervenţie optime a serviciilor
pentru situaţii de urgenţă şi a celorlalte organisme specializate cu atribuţii în domeniu;
- înştiinţarea autorităţilor publice şi alarmarea populaţiei în situaţiile de urgenţă;
- protecţia populaţiei, a bunurilor materiale, a valorilor culturale şi arhivistice, precum şi a
mediului împotriva efectelor dezastrelor şi ale conflictelor armate;
- asigurarea condiţiilor minime de supravieţuire a populaţiei în situaţii de urgenţă sau de conflict
armat;
- organizarea şi executarea intervenţiei operative pentru reducerea pierderilor de vieţi omeneşti,
limitarea şi înlăturarea efectelor situaţiilor de urgenţă civilă şi pentru reabilitarea utilităţilor publice
afectate;
- limitarea şi înlăturarea efectelor dezastrelor şi a efectelor atacurilor din aer pe timpul conflictelor
armate;
- asanarea şi neutralizarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul conflictelor
militare;
- participarea la misiuni internaţionale specifice;
- constituirea rezervelor de resurse financiare şi tehnico-materiale specifice în situaţii de urgenţă
sau de conflict armat.
Organizarea protecţiei civile la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale,al instituţiilor
publice, al agenţilor economici şi al organizaţiilor neguvernamentale se realizează în raport cu
clasificarea acestora din punct de vedere al protecţiei civile şi constă în:
- constituirea organismelor şi structurilor pentru managementul situaţiilor de urgenţă;
- constituirea serviciilor pentru situaţii de urgenţă;
- încadrarea inspectorilor şi/sau a personalului de specialitate în domeniul protecţiei civile;
- întocmirea planurilor de analiză şi de acoperire a tipurilor de riscuri în teritoriul de competenţă
sau în domeniul de activitate;
- planificarea şi organizarea activităţilor de pregătire a populaţiei şi a salariaţilor privind
protecţia civilă;
- organizarea evacuării în caz de urgenţă civilă;
- organizarea cooperării şi a colaborării privind protecţia civilă;
- planificarea resurselor pentru funcţionarea structurilor prevăzute mai sus, precum şi pentru
realizarea măsurilor stabilite în planurile amintite.

Cetăţenii sunt obligaţi:


- să respecte şi să aplice normele şi regulile de protecţie civilă stabilite de autorităţile
administraţiei publice centrale şi locale, precum şi de conducătorii instituţiilor publice, ai agenţilor
economici ori ai organizaţiilor neguvernamentale, după caz;
- să ducă la îndeplinire măsurile de protecţie civilă dispuse, în condiţiile legii, de
autorităţile competente sau de personalul învestit cu exerciţiul autorităţii publice din cadrul serviciilor
publice de urgenţă;
- să informeze autorităţile sau serviciile de urgenţă abilitate, prin orice mijloace, inclusiv
telefonic, prin apelarea numărului 112, despre iminenţa producerii sau producerea oricărei situaţii de
urgenţă despre care iau cunoştinţă;
- să informeze serviciile de urgenţă profesioniste sau poliţia, după caz, inclusiv telefonic,
prin apelarea numărului 112, despre descoperirea de muniţie sau elemente de muniţie rămase
neexplodate;
- să participe la pregătirea de protecţie civilă la locul unde îşi desfăşoară activitatea;
- să participe la întreţinerea adăposturilor din clădirile proprietate personală şi, în caz de
necesitate, la amenajarea spaţiilor de adăpostire din teren;
- să-şi asigure mijloacele individuale de protecţie, trusa sanitară, rezerva de alimente şi
apă, precum şi alte materiale de primă necesitate pentru protecţia familiilor lor;
- să permită, în situaţii de urgenţă civilă, accesul forţelor şi mijloacelor de intervenţie în
incinte sau pe terenuri proprietate privată;
- să permită instalarea mijloacelor de alarmare pe clădirile proprietate privată sau
aparţinând asociaţiilor de locatari sau proprietari, după caz, fără plată, precum şi accesul persoanelor
autorizate, în vederea întreţinerii acestora;
- să accepte şi să efectueze evacuarea din zonele afectate sau periclitate de dezastre,
potrivit măsurilor dispuse şi aduse la cunoştinţă de către autorităţile abilitate;
- să solicite avizele şi autorizaţiile privind protecţia civilă, în cazurile prevăzute de lege.
Conducătorii instituţiilor publice, patronii şi managerii agenţilor economici,
indiferent de forma de proprietate, au următoarele obligaţii principale:
- asigură identificarea, monitorizarea şi evaluarea factorilor de risc specifici, generatori
de evenimente periculoase;
- stabilesc şi urmăresc îndeplinirea măsurilor şi a acţiunilor de prevenire şi de pregătire a
intervenţiei, în funcţie de încadrarea în clasificarea de protecţie civilă;
- organizează şi dotează, pe baza criteriilor de performanţă elaborate de Inspectoratul
General pentru Situaţii de Urgenţă, servicii sau formaţiuni proprii de urgenţă şi stabilesc regulamentul
de organizare şi funcţionare a acestora;
- participă la exerciţii şi aplicaţii de protecţie civilă şi conduc nemijlocit acţiunile de
alarmare, evacuare, intervenţie, limitare şi înlăturare a urmărilor situaţiilor de urgenţă desfăşurate de
unităţile proprii
- asigură gratuit forţelor de intervenţie chemate în sprijin în situaţii de urgenţă
echipamentele, substanţele, mijloacele şi antidoturile adecvate riscurilor specifice;
- organizează instruirea şi pregătire personalului încadrat în muncă privind protecţia
civilă;
- asigură alarmarea populaţiei din zona de risc creată ca urmare a activităţilor proprii
desfăşurate;
- prevăd anual, în bugetul propriu, fonduri pentru cheltuieli necesare desfăşurării
activităţilor de protecţie civilă;
- înştiinţează persoanele şi organismele competente asupra factorilor de risc şi le
semnalează de îndată cu privire la iminenţa producerii sau producerea unei situaţii de urgenţă civilă la
nivelul instituţiei sau agentului economic;
- stabilesc şi transmit către transportatorii, distribuitorii şi utilizatorii produselor regulile
şi măsurile de protecţie specifice, corelate cu riscurile previzibile la utilizare, manipulare, transport şi
depozitare;
- încheie contracte, convenţii sau protocoale de cooperare cu alte servicii de urgenţă
profesioniste sau voluntare;
- menţin în stare de funcţionare mijloacele de transmisiuni-alarmare, spaţiile de
adăpostire şi mijloacele tehnice proprii, destinate adăpostirii sau intervenţiei, ţin evidenţa acestora şi le
verifică periodic;
- îndeplinesc alte obligaţii şi măsuri stabilite, potrivit legii, de către organismele şi
organele abilitate.

2.Ordonanţa de urgenţă nr. 21 din 15.04.2004 privind Sistemul Naţional de Management


al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată prin Legea nr.15/2005
În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile folosite au următorul înţeles:
- situaţia de urgenţă – eveniment excepţional, cu caracter non-militar, care prin amploare
şi intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător, valorile culturale şi
materiale importante , iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de
măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare şi managementul unitar al forţelor şi
mijloacelor implicate;
- factor de risc – fenomen, proces sau complex de împrejurări congruente, în acelaşi timp
şi spaţiu, care pot determina sau favoriza producerea unor tipuri de risc;
- tipuri de risc – incendii, cutremure, inundaţii, accidente , explozii, avarii, alunecări sau
prăbuşiri de teren, îmbolnăviri în masă, prăbuşiri ale unor construcţii, instalaţii sau amenajări,
eşuarea sau scufundarea unor vase , căderi de obiecte din cosmos ori din atmosferă, tornade,
avalanşe, eşecul serviciilor de utilităţi publice şi alte calamităţi naturale, sinistre grave sau
evenimente publice de amploare determinate sau favorizate de factorii de risc specifici;
- intervenţia operativă – acţiunile desfăşurate , în timp oportun, de către structurile
specializate în scopul prevenirii agravării situaţiei de urgenţă, limitării, sau înlăturării, după caz,
a consecinţelor acesteia;
- evacuarea – măsură de protecţie luată în cazul ameninţării iminente, stării de alertă ori
producerii unei situaţii de urgenţă şi care constă în scoaterea din zonele afectate sau potenţial a fi
afectate, în mod organizat, a unor instituţii publice, agenţi economici, categorii sau grupuri de
populaţie ori bunuri şi dispunerea acestora în zone şi localităţi care asigură condiţii de protecţie a
persoanelor, bunurilor şi valorilor, de funcţionare a instituţiilor publice şi agenţilor economici.
Pe durata situaţiilor de urgenţă sau a stărilor potenţial generatoare de situaţii de urgenţă se
întreprind, în condiţiile legii, după caz, acţiuni şi măsuri pentru:
o avertizarea populaţiei, instituţiilor şi agenţilor economici din zonele de pericol;
o declararea stării de alertă în cazul iminenţei ameninţării sau producerii situaţiei de
urgenţă;
o punerea în aplicare a măsurilor de prevenire şi de protecţie specifice tipurilor de risc şi,
după caz, hotărârea evacuării din zona afectată sau parţial afectată;
o intervenţia operativă cu forţe şi mijloace special constituite, în funcţie de situaţie, pentru
limitarea şi înlăturarea efectelor negative;
o acordarea de ajutoare de urgenţă;
o instituirea regimului stării de urgenţă, în condiţiile prevăzute în art.93 din Constituţia
României, republicată;
o solicitarea sau acordarea de asistenţă internaţională;
o acordarea de despăgubiri persoanelor fizice şi juridice;
o alte măsuri prevăzute de lege.
Pe timpul stării de alertă se pot dispune, cu respectarea prevederilor art.53 din Constituţia
României, republicată, măsuri pentru restrângerea unor drepturi sau libertăţi fundamentale referitoare,
după caz, la libera circulaţie, inviolabilitatea domiciliului, interzicerea muncii forţate, dreptul de
proprietate privată ori la protecţia socială a muncii, aflate în strânsă relaţie de cauzalitate cu situaţia
produsă şi cu modalităţile specifice de gestionare a acesteia.

TEMA NR. 14

A. Modalităţi de acţiune
La descoperirea unui incendiu, orice persoană are următoarele obligaţii:

- Anunţarea IMEDIATĂ a incendiului;


- Evacuarea în ordine, fără panică, a persoanelor din afara societăţii şi ajutorarea celor care nu se
pot evacua singure;
- Încercarea de stingere a focului, dacă nu este prea riscant (nu se va utiliza mai mult de 1
stingător; dacă focul nu s-a stins, evacuaţi imediat zona);
- Anunţarea telefonică a pompierilor militari, la numărul 112 sau 981, din cea mai apropiată zonă
neafectată;
- Comunicarea, către conducerea unităţii, a detaliilor referitoare la locaţia exactă şi la amploarea
incendiului.
La declanşarea alarmei de incendiu, salariaţii sunt obligaţi să acţioneze astfel:
- Încetează orice activitate;
- Personalul salariat al societăţii va opri instalaţia sau aparatul la care lucrează, prin
acţionarea butonului de oprire;
- Abandonează obiectele personale;
- Lasă uşile deschise;
- Părăsesc imediat clădirea prin ieşirile de urgenţă, sau prin locurile indicate de
membrii echipei de intervenţie:
- Merg către locul de adunare stabilit;
- Menţin libere căile de acces către clădire;
- Urmează toate indicaţiile primite de la membrii echipei de intervenţie;
- Asistă, dacă este posibil, evacuarea în siguranţă a persoanelor din afara societăţii;
- Rămân în afara clădirii până la încheierea definitivă a evenimentului.
În cazul producerii unui cutremur
La prima replică:
- dacă sunteţi în clădire adăpostiţi-vă sub mese solide, paturi, grinzi din structura de
rezistenţă etc. Nu părăsiţi clădirea pe timpul cutremurului.
- Dacă sunteţi pe stradă îndepărtaţi-vă de clădiri, cabluri electrice sau conducte de gaze.
- Dacă sunteţi în maşină , opriţi la distanţă de construcţii, instalaţii electrice, conducte de
gaze. Rămâneţi în maşină.
După prima replică:
- ascultaţi posturile de radio;
- opriţi gazele şi alimentarea cu energie electrică, înlăturaţi orice sursă de aprindere;
- evacuaţi locul luând cu dumneavoastră actele de identitate, îmbrăcăminte călduroasă,
pături, radio cu baterii, lanternă, medicamente, apă, hrană;
- nu folosiţi liftul;
- nu intraţi în clădiri afectate;
- nu mergeţi după copii la şcoală sau grădiniţă, profesorii, educatorii se ocupă de ei.

În caz de inundaţii trebuie să:

 închideţi uşile şi ferestrele;


 debranşaţi instalaţiile de electricitate şi de gaz;
 urcaţi la etajele superioare cu: apă potabilă; alimente, acte de identitate, aparat radio cu
baterii, lanternă, baterii de schimb, îmbrăcăminte călduroasă, medicamente personale;
 nu folosiţi liftul;
 ascultaţi posturile de radio;
 fiţi gata să evacuaţi zona la cererea autorităţilor;
 nu mergeţi la şcoală să vă căutaţi copiii;
 nu telefonaţi;
 nu vă îndreptaţi, pe jos sau cu maşina, spre o zonă inundată.

În cazul producerii unui accident privind transportul de materiale periculoase

. Intraţi rapid în clădirea cea mai apropiată. Nu rămâneţi afară sau într-un vehicul;
 Ascultaţi posturile de radio;
 Etanşaţi toate golurile de introducere a aerului (uşi, ferestre), opriţi ventilaţia;
 Îndepărtaţi-vă de uşi şi ferestre;
 Nu fumaţi. Fără flacără, fără scântei;
 Nu mergeţi la locul accidentului;
 Spălaţi-vă în caz de iritaţii ale pielii, şi pe cât posibil, schimbaţi-vă de haine;
 Nu mergeţi la şcoală să vă căutaţi copiii;
 Nu telefonaţi;
 Aşteptaţi instrucţiunile autorităţilor sau semnalul de încetare a alarmei pentru a ieşi;

În cazul producerii unui accident industrial

 Intraţi rapid în clădirea cea mai apropiată. Nu rămâneţi afară sau într-un vehicul;
 Ascultaţi posturile de radio;
 Etanşaţi toate golurile de introducere a aerului (uşi, ferestre), opriţi ventilaţia;
 Îndepărtaţi-vă de uşi şi ferestre;
 Nu fumaţi. Fără flacără, fără scântei;
 Nu mergeţi la locul accidentului;
 Spălaţi-vă în caz de iritaţii ale pielii, şi pe cât posibil, schimbaţi-vă de haine;
 Nu mergeţi la şcoală să vă căutaţi copiii;
 Nu telefonaţi;
 Aşteptaţi instrucţiunile autorităţilor sau semnalul de încetare a alarmei pentru a ieşi;

TEMA NR.15

Reguli de ordine interioară privind prevenirea şi stingerea incendiilor: focul deschis, fumatul,
căi de acces şi evacuare, gestionarea deşeurilor şi ambalajelor. Instruirea în domeniul p.s.i.

Ordinea interioară, din punct de vedere al prevenirii şi stingerii incendiilor, reprezintă ansamblul dispoziţiilor
care trebuie stabilite, aplicate şi respectate în incinta agenţilor economici, instituţiilor şi gospodăriilor populaţiei,
precum şi în zonele culturilor agricole şi cu vegetaţie forestieră, înainte, în timpul şi la terminarea unor activităţi
caracterizate prin factori de risc de incendiu specifici.
Prin dispoziţiile generale de prevenire şi stingere a incendiilor privind ordinea interioară se reglementează:
a) lucrările cu foc deschis;
b) fumatul;
c) asigurarea căilor de acces, de evacuare şi de intervenţie;
d) colectarea deşeurilor, reziduurilor şi a ambalajelor combustibile, precum şi distrugerea acestora;
e) efectuarea de lucrări premergătoare în timpul sezonului rece şi în perioadele caniculare şi secetoase.
Definiţii - Terminologie
Prin foc deschis, în sensul prezentelor dispoziţii generale, se înţelege arderea în aer liber, respectiv acea
ardere care nu se desfăşoară într-un spaţiu închis de combustie. Pot fi incluse în această categorie flacăra
produsă de: brichete, chibrituri, lumânări, lămpi sau aparate de gătit, aparate de lipire, tăiere, sudură etc., focul
făcut în aer liber în scop de încălzire sau pentru arderea de resturi menajere ori vegetale, precum şi flacăra care
apare în urma unor reacţii chimice.
În categoria foc deschis se includ şi materialele în stare incandescentă, aflate în situaţii deosebite, cum sunt:
împroşcările, deversările, răsturnările, staţionările etc., care pot provoca incendii datorită radiaţiei termice sau
contactului direct cu materialele combustibile.
Fumatul este activitatea care presupune existenţa unui mijloc de aprindere (chibrit, brichetă) a ţigării,
trabucului sau pipei şi a restului ce rămâne la terminarea procesului de fumat: rest de ţigară (muc), de trabuc,
scrum de pipă etc.
Căile de acces, de evacuare şi de intervenţie cuprind intrările şi ieşirile în şi din incinta agenţilor economici,
instituţiilor, la clădirile industriale şi civile, alte amenajări, precum şi drumurile sau căile de circulaţie din
interiorul acestora, inclusiv intrările la clădiri, la prizele de apă de la bazine sau râuri, culoarele de circulaţie
dintre stive sau dintre depozite exterioare, traversările de cale ferată.
Căile de acces, de evacuare şi de intervenţie sunt destinate să asigure:
a) evacuarea nestingherită şi în condiţii de siguranţă a persoanelor aflate în pericol şi a bunurilor materiale;
b) accesul în tot timpul anului al maşinilor, utilajelor şi al personalului care acţionează la stingerea
incendiului sau la salvarea persoanelor şi a bunurilor.
Pe teritoriul localităţilor, în această categorie se includ şi arterele destinate circulaţiei rutiere, drumurile
judeţene sau naţionale.
Deşeurile şi reziduurile combustibile sunt resturi care provin din prelucrarea materialelor şi a produselor
combustibile sau din operaţiuni de condiţionare şi curăţare a diverselor tipuri de produse, echipamente şi utilaje.
În această categorie intră şi depunerile de produse inflamabile şi de grăsimi sau de uleiuri pe elementele
componente ale instalaţiilor de ventilare şi exhaustare, precum şi scăpările necontrolate de fluide combustibile.
Deşeurile şi reziduurile combustibile se colectează pentru:
a) reintroducerea acestora în diferite procese productive;
b) distrugerea organizată, în anumite condiţii.
Ambalajele sunt luate în considerare datorită naturii constructive a acestora (hârtie, carton, lemn, cauciuc,
PVC, textile, mase plastice etc).
Lucrările premergătoare şi în timpul sezonului rece sunt ansambluri de activităţi care trebuie să se desfăşoare
la instalaţiile şi sistemele la care este necesar să se asigure buna funcţionare în timpul anotimpului în care se
înregistrează temperaturi scăzute. Acestea se referă întotdeauna şi la activităţile care vizează înlăturarea
efectelor îngheţului şi căderilor abundente de zăpadă.
Sezonul canicular şi secetos este acea perioadă din cursul unui an când, pe parcursul mai multor zile
consecutive, se înregistrează temperaturi de peste 35 grade C şi lipsa de precipitaţii, situaţie care favorizează
creşterea numărului de incendii şi a consecinţelor negative ale acestora.

Factorii de risc de incendiu specifici

Lucrările cu foc deschis


Aprinderea materialelor combustibile sub acţiunea focului deschis se poate face prin efecte directe sau
indirecte.
Efectele directe constau în acţiunea nemijlocită a flăcării sau a arcului electric asupra materialului
combustibil. Parametrul esenţial este temperatura ridicată a flăcării sau a jetului de plasmă.
La lucrările de sudare oxiacetilenică, de lipire cu flacără şi de debitare cu flacără oxiacetilenică temperatura
flăcării poate atinge valori cuprinse între 2.000 şi 3.000 grade C.
La sudarea sau la debitarea (tăierea) cu arc electric, în centrul arcului temperatura atinge 10.000 grade C.
Temperatura flăcării la arderea materialelor combustibile depinde de: natura materialului, înălţimea,
compoziţia şi diametrul flăcării, de pierderile de căldură prin radiaţie şi poate atinge următoarele valori:
a) flacăra de chibrit - 600 - 700 grade C;
b) flacăra de lemn - 850 - 1.400 grade C;
c) flacăra lămpii de petrol - 780 - 1.300 grade C;
d) flacăra de bumbac - 305 grade C;
e) flacăra de hârtie - 510 grade C;
f) flacăra de huilă - 1.200 grade C;
g) flacăra de cauciuc natural - 1.100 grade C;
h) flacăra de polistiren - 1.300 grade C;
i) flacăra de sodiu metalic - 900 grade C;
j) flacăra de magneziu - 2.000 grade C.
(6) La gaze temperatura flăcării depinde de conţinutul amestecului, fiind mai scăzută în amestec cu aerul şi
mai ridicată în amestec cu oxigenul, astfel:
a) flacăra de hidrogen - 2.400 - 3.080 grade C;
b) flacăra de metan - 2.210 - 3.030 grade C;
c) flacăra de propan - 1.930 grade C;
d) flacăra de acetilenă - 2.325 - 3.137 grade C.
Efectele indirecte constau în acţiunea scânteilor, brocurilor de sudură, gazelor fierbinţi, flăcărilor secundare,
conducţiei termice etc., rezultate ca efecte secundare ale utilizării flăcării sau arcului electric pentru sudare,
lipire sau debitare.
În timpul operaţiunilor de sudare sau de tăiere cu flacără oxiacetilenică sau cu arc electric se formează
scântei ori brocuri care se deplasează pe traiectorii diferite de la locul de producere. Acestea îşi păstrează
potenţialul de aprindere până la distanţe de 5 - 10 m.
Scânteile au dimensiuni de la 0,01 mm până la 0,02 mm şi dispun de energie termică, fiind capabile să
aprindă materiale uşor inflamabile şi amestecuri explozive aflate în raza lor de acţiune.
Brocurile de sudură sunt particule de metal topit sau de oxid al acestuia având diametrul între 2 şi 5 mm,
care, la atingerea materialelor combustibile, pot produce aprinderea lor, iniţiind un incendiu la câteva ore după
terminarea lucrării.
Brocurile, ca şi scânteile, au diferite traiectorii determinate de particularităţile procedeului şi de
caracteristicile de exploatare ale echipamentului folosit.
Acţiunea îndelungată a radiaţiei termice sau a gazelor fierbinţi ascendente care se produc în timpul
operaţiunilor de sudare poate genera incendii în zone mai apropiate sau mai îndepărtate de locul sudării.
Flăcările secundare pot fi determinate de pătrunderea monoxidului de carbon (CO) sau a hidrogenului (H2),
produşi intermediari combustibili ai reacţiei dintre oxigen şi acetilenă, din zona duzei aparatului de sudură, care
nu s-au consumat în întregime în flacăra iniţială. Aceste flăcări de culoare bleu-pal pot apărea în fante, fisuri,
îmbinări apropiate sau la capătul unei conducte.
Conducţia termică prin piese metalice constituie, în anumite situaţii, efect indirect de producere a incendiului
datorat lucrărilor de sudare. Fenomenul este determinat de conductivitatea termică mare a metalelor care
favorizează transferul de căldură la distanţe mari de zona aplicării şocului termic.
În categoria efectelor indirecte pot fi incluse şi unele influenţe negative determinate de folosirea curentului
electric la sudarea electrică, cum ar fi:
a) transmiterea accidentală de curent electric prin instalaţia de sudare în conductoarele neutre sau punerea la
pământ a circuitului primar;
b) existenţa unor contacte imperfecte sau a defectelor de izolaţie;
c) racordarea necorespunzătoare a pieselor de sudare;
d) secţiunea redusă sau ruperea cordonului (cablului) de sudare;
e) apariţia curenţilor induşi în piesele metalice din jurul cablurilor de sudare, la sudarea în curent alternativ.
Focul deschis se foloseşte, de regulă, în scopuri utilitare, pentru gătit, încălzit sau în scop distractiv, cum ar fi
focul de tabără, focul pentru arderea miriştilor, focul pentru arderea gunoaielor şi deşeurilor, focul pentru
încălzire în hale industriale şi clădiri în construcţie.
Se interzice lăsarea fără supraveghere a focului deschis. Scăpat de sub control, focul deschis se poate
propaga la materialele şi elementele combustibile din apropiere.
În aer liber principalul factor favorizant în propagarea focului îl constituie vântul, prin direcţia şi viteza sa.
Alţi factori favorizanţi în propagarea focului sunt: prezenţa materialelor combustibile în apropiere (ierburi,
frunze, căpiţe de fân sau resturi vegetale, construcţii din lemn etc.) şi configuraţia terenului care poate determina
crearea curenţilor de aer.
Dacă temperatura flăcării depăşeşte 700 - 800 grade C, fenomenul principal implicat în propagarea focului îl
constituie radiaţia termică a flăcării.
Alt mod de propagare a focului îl constituie gazele fierbinţi degajate de ardere.
Propagarea focului se poate face şi prin scânteile sau particulele incandescente degajate de ardere şi purtate
de vânt sau de curenţii de aer.
Incendiile produse de fumat se datorează atât flăcării (chibrit, brichetă) utilizate pentru aprinderea ţigării,
pipei sau trabucului, cât şi restului ce rămâne la terminarea procesului de fumat.
Flacăra de chibrit are o durată de ardere de circa 20 de secunde. Chibritul aprins şi aruncat la întâmplare
poate iniţia incendierea materialelor uşor inflamabile, cum sunt: paiele de grâu (când gradul de uscare este
avansat şi curenţii de aer favorabili), resturi de hârtie şi lichide inflamabile, aflate în vase deschise sau
împrăştiate.
Se interzice aprinderea unui chibrit sau a unei brichete într-o atmosferă potenţial explozivă şi în încăperi
închise în care s-au produs scurgeri de gaze, aprinderea amestecului gaz - aer fiind, de regulă, instantanee.
Temperatura unei ţigări aprinse este cuprinsă între 550 şi 600 grade C, iar timpul de ardere diferă în funcţie
de calitatea ţigării, fiind cuprins între 7,5 şi 12 minute.
Analizând aprinderea unor materiale combustibile de la resturi de ţigară aprinsă, experimental s-au obţinut
următoarele rezultate:
a) materialele din bumbac 100% se aprind în 30 de secunde şi ard mocnit în continuare;
b) materialele tip bumbac 67% se aprind după 6 - 7 minute;
c) materialele tip bumbac 50% (PE 50%) se aprind după 5 - 10 minute şi ard mocnit pe porţiuni limitate;
d) materialele realizate în întregime din fire şi fibre sintetice (relon, viscoză, PE, PA) se termodegradează sub
formă de topitură care nu se aprinde;
e) materialele de origine animală (lână, mătase naturală) se termodegradează şi nu favorizează arderea
mocnită;
f) vatelina se carbonizează fără a prezenta puncte de incandescenţă şi fără a se aprinde;
g) zegrasul se aprinde mocnit, influenţând aprinderea celorlalte elemente de tapiţerie cu care se află în
contact;
h) rumeguşul arde mocnit 2 - 3 ore, după care, cu probabilitate scăzută, are loc aprinderea cu flacără;
i) talaşul de lemn se aprinde, în cazuri rare, după 1 - 2 ore;
j) hârtia se aprinde în circa 30 - 45 de minute;
k) paiele şi fânul se aprind, numai în stare uscată, în 30 - 45 de minute;
l) litiera de pădure (frunze, produse vegetale etc.) se aprinde după 2 - 2,5 ore, în funcţie de umiditate.
În cazul ţigărilor aprinse sau al resturilor acestora, fenomenul de aprindere depinde de numeroşi factori, cum
sunt: curenţii de aer, umiditatea, posibilitatea acumulării căldurii, modul de dispunere a materialelor
combustibile, posibilitatea realizării aportului de aer proaspăt.
Prin urmare, la marea majoritate a materialelor combustibile există o fază intermediară de 1 - 3 ore de ardere
mocnită, care este cea mai probabilă în considerarea ţigării drept sursă de aprindere în cazul producerii unui
incendiu.

TEMA NR.16

Căile de acces, de evacuare şi de intervenţie

În privinţa căilor de acces, de evacuare şi intervenţie interesează starea acestora, practicabilitatea şi


identificarea lor cu uşurinţă, elemente esenţiale în scurtarea (reducerea) timpilor operativi de intervenţie, în
special a timpului de deplasare (T3) şi a timpului normalizat de evacuare (Tne).
Menţinerea în stare de utilizare a căilor de acces, de evacuare şi de intervenţie pe toată durata zilei şi în orice
anotimp la parametrii la care au fost proiectate şi realizate, precum şi cunoaşterea operativă a oricăror situaţii ce
pot împiedica din motive obiective folosirea acestora în condiţii de siguranţă reprezintă cerinţe fundamentale
referitoare la aceste căi.
Accesul mijloacelor şi al persoanelor pentru intervenţiile operative în caz de urgenţă publică de incendiu,
în vederea salvării şi acordării ajutorului persoanelor aflate în pericol, stingerii incendiilor şi limitării efectelor
acestora, trebuie să fie asigurat în permanenţă la toate:
a) construcţiile de orice fel (industriale, social-administrative, speciale etc.) şi încăperile acestora;
b) instalaţiile tehnologice şi anexe;
c) depozitele închise şi deschise de materii prime, semifabricate, finite şi auxiliare;
d) instalaţiile, aparatele şi mijloacele de prevenire şi stingere a incendiilor, precum şi la punctele de comandă
ale acestora (centrale şi butoane de semnalizare a incendiilor, aparate de control şi semnalizare ale instalaţiilor
sprinkler, staţii de pompe de apă, claviaturile şi vanele reţelelor de apă, abur, drencer, gaze inerte şi spumă,
hidranţi de incendiu, stingătoare, pichete de incendiu, bazine, rezervoare şi castele de apă, rampe ale surselor de
apă naturale, posturi telefonice de anunţare a incendiilor etc.);
e) dispozitivele de acţionare a unor mijloace cu rol de protecţie în caz de incendiu (cortine metalice de
siguranţă, trape de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi, clapete de pe tubulatura de ventilaţie, exhaustare şi
transport pneumatic, obloane, ferestre şi uşi de închidere a golurilor din elementele de compartimentare
împotriva incendiilor);
f) tablourile de distribuţie şi întrerupătoarele instalaţiilor electrice de iluminat, de forţă şi iluminat de
siguranţă şi la sursele de rezervă care sunt destinate să alimenteze receptoare electrice cu rol în caz de incendiu;
g) claviaturile şi vanele instalaţiilor tehnologice sau auxiliare, care trebuie manevrate în caz de incendiu, şi
punctele de comandă ale acestora (gaze şi lichide combustibile, benzi transportoare);
h) celelalte mijloace utilizate pentru intervenţie în caz de incendiu (vehicule pentru tractare, transport sau
izolare, cisterne ori autocisterne de apă şi cheile de pornire a acestora etc.).
Căile de acces, de evacuare şi de intervenţie trebuie să fie menţinute în permanenţă, în orice anotimp,
practicabile şi curate. Această obligaţie revine persoanelor juridice sau fizice care administrează construcţiile,
instalaţiile, sistemele, dispozitivele sau mijloacele respective.
Administratorii în cauză vor semnala prin indicatoare, potrivit prevederilor legale în vigoare, prezenţa unor
asemenea mijloace şi vor atenţiona asupra regulilor care trebuie respectate.
Blocarea căilor de acces, de evacuare şi de intervenţie cu materiale care reduc lăţimea sau înălţimea liberă
de circulaţie stabilită ori care prezintă pericol de incendiu sau explozie, precum şi efectuarea unor modificări la
acestea, prin care se înrăutăţeşte situaţia iniţială, sunt interzise.
Peste şanţurile sau săpăturile executate pe căile de acces, de evacuare şi de intervenţie se vor amenaja treceri
(podeţe) bine consolidate sau se vor asigura căi ocolitoare, semnalizate corespunzător.
Gararea locomotivelor şi a vagoanelor de cale ferată în intersecţiile cu drumurile uzinale sau cu căile de
acces rutiere este interzisă. În cazul în care locomotivele sau vagoanele sunt blocate, din motive tehnologice, în
intersecţiile cu drumurile uzinale sau cu căile de acces rutiere, se va asigura tractarea în cel mai scurt timp a
materialului rulant ori se vor stabili rute de ocolire a intersecţiei, semnalizate corespunzător.
Se interzice blocarea în poziţie deschisă a uşilor de la casele scărilor, de pe coridoare, a celor cu dispozitive
de autoînchidere sau a altor uşi care, în caz de incendiu, au rol să oprească pătrunderea fumului, a gazelor
fierbinţi şi propagarea incendiilor pe verticală sau pe orizontală.
Dispozitivele care asigură închiderea automată în caz de incendiu a elementelor de protecţie a golurilor
(uşi, obloane etc.), cele de acţionare a trapelor şi clapetelor, precum şi cele care menţin în poziţie închisă uşile
încăperilor tampon vor fi în permanenţă în stare de funcţionare. Sistemul de închidere a uşilor de pe traseele de
evacuare trebuie să permită deschiderea cu uşurinţă a acestora în caz de incendiu.
Căile de acces, de evacuare şi de intervenţie se vor marca cu indicatoare de securitate, conform
reglementărilor legale în vigoare, astfel încât traseele acestora să poată fi recunoscute cu uşurinţă, atât ziua cât şi
noaptea, de persoanele care le utilizează în caz de incendiu.
Se vor monta indicatoare corespunzătoare la rampele scărilor care duc la demisol sau la subsol ori la uşile de
acces către spaţii şi încăperi din care evacuarea nu poate fi continuată.
În casele scărilor, pe coridoare sau pe alte căi de evacuare ale clădirilor nu se admite amenajarea de încăperi
ori locuri de lucru, depozitarea etc., care ar putea împiedica evacuarea persoanelor şi a bunurilor, precum şi
accesul personalului de intervenţie.
Cheile uşilor de acces în clădiri şi cele ale încăperilor încuiate se păstrează în locuri sau la persoane
desemnate, astfel încât aceste chei să poată fi identificate şi folosite în caz de necesitate (intervenţie, control,
verificări etc.).

TEMA NR.17

Deşeurile, reziduurile şi ambalajele combustibile


Prezenţa deşeurilor, reziduurilor şi a ambalajelor, precum şi a scurgerilor necontrolate de fluide combustibile
poate favoriza, în anumite condiţii, propagarea focului pe suprafeţe exterioare întinse, precum şi în/din interiorul
clădirilor.
Praful sau pulberile combustibile depuse ori acumulate pe elemente de construcţie, pe utilaje şi
echipamente, îndeosebi pe aparate de încălzit şi similare acestora, constituie factori de propagare a focului şi
focare de explozie.
Lacurile şi vopselele sub formă de depuneri în cabinele de vopsire şi tubulaturile de ventilaţie prezintă în
timp tendinţa de autoaprindere la contactul cu aerul. Aceeaşi caracteristică o au uleiurile şi grăsimile.
Pericolul creşte atunci când vopselele şi lacurile conţin pigmenţi cu reactivitate mare în combinaţie cu
diluanţi care au conţinut de toluen sau alte lichide inflamabile peste limitele admise.
Absorbţia uleiurilor de către materiale poroase favorizează procesul de autoaprindere prin piroliza celulozei din
structura ţesăturilor. Ca sursă de autoaprindere uleiurile vegetale sunt mai periculoase decât cele de origine
animală, exceptând uleiul de peşte.
Capacitatea uleiurilor de a se autoaprinde se apreciază prin indicele de iod (grame de iod care se combină
cu 100 g ulei), fiind susceptibile de a se autoaprinde cele care au acest indice peste 80 (uleiurile de ricin,
măsline, sfeclă, bumbac, porumb, soia, floarea-soarelui, cânepă, nucă, in şi peşte).
În funcţie de natura materialului, deşeurile impregnate cu uleiuri pot iniţia incendii prin autoaprindere după
2 - 4 ore. Pentru unele ambalaje necombustibile se au în vedere curăţarea şi spălarea acestora de resturile de
conţinut (toxic, inflamabil sau cu pericol de incendiu) şi aruncarea ori tratarea (neutralizarea) acestui amestec.
Colectarea deşeurilor, reziduurilor combustibile şi a ambalajelor şi distrugerea lor
Deşeurile şi reziduurile combustibile, utilizate ori rezultate din procesul tehnologic, se colectează ritmic, dar
obligatoriu la terminarea schimbului şi se depun în locurile destinate depozitării sau distrugerii lor, astfel încât la
locurile de muncă să fie în permanenţă curăţenie.
Se colectează:
a) pulberile, rumeguşul şi talaşul, scamele sau resturile textile şi alte deşeuri combustibile depuse (acumulate)
pe pardoseli, pereţi, instalaţii, maşini, utilaje, aparatură, canale sau alte locuri, precum şi maculatură de birotică;
b) scurgerile de lichide combustibile de pe sol, pardoseli, instalaţii, maşini şi utilaje, canale sau din alte locuri;
c) ambalajele care prezintă pericol de incendiu sau de explozie (lemn, carton, metalice pentru produse
inflamabile, carbid etc.);
d) depunerile de grăsimi, vopsele, lacuri etc. de pe elementele instalaţiilor de evacuare.
Pentru orice tip de activitate se stabileşte modul de gestionare a deşeurilor, reziduurilor şi a ambalajelor.
Gestionarea acestora presupune:
a) nominalizarea, după caz, a deşeurilor, reziduurilor şi a ambalajelor specifice activităţii;
b) indicarea regimului de colectare şi curăţare;
c) locurile de depozitare şi modul de distrugere sau de valorificare;
d) desemnarea personalului responsabil cu gestionarea lor;
e) completarea datelor noi la apariţia oricăror modificări de situaţii.
Deşeurile şi reziduurile de lichide combustibile sau cele din materiale solide (cârpe, câlţi, bumbac, rumeguş
etc.), care conţin astfel de produse, se colectează în cutii sau în vase metalice ori cu căptuşeală metalică
interioară, prevăzute cu capac, amplasate în locuri fără risc de incendiu şi marcate.
Deşeurile, reziduurile şi ambalajele combustibile, care se reutilizează, se vor depozita, cu asigurarea
distanţelor de siguranţă faţă de clădiri, instalaţii, culturi agricole, suprafeţe împădurite şi alte materiale
combustibile, în raport de natura şi de proprietăţile fizico-chimice ale acestora.
Ambalajele metalice, din material plastic sau din sticlă reutilizabile se curăţă, se spală, sau se neutralizează
de restul conţinutului cu materiale adecvate şi se depozitează în locuri special destinate.
Deşeurile, reziduurile şi ambalajele combustibile, care nu se mai reutilizează, se vor distruge prin ardere în
crematorii amenajate şi amplasate astfel încât să nu pună în pericol viaţa oamenilor, clădirile, instalaţiile,
culturile agricole, suprafeţele împădurite şi alte materiale combustibile. Aceste crematorii trebuie să posede
autorizaţiile prevăzute de lege.
Deşeurile, reziduurile şi ambalajele combustibile, care degajă prin ardere substanţe sau compuşi periculoşi
pentru viaţă sau pentru mediu, pot fi distruse prin foc deschis sub supraveghere, cu respectarea prevederilor în
vigoare şi ale prezentelor dispoziţii generale.

TEMA NR.18

Sezonul rece
Perioada sezonului rece este caracterizată de incendii datorate sistemelor şi mijloacelor de încălzire utilizate
în clădiri pentru menţinerea temperaturii mediului interior la anumite niveluri de confort necesare desfăşurării în
condiţii corespunzătoare a activităţilor economico-sociale şi culturale.
Sobele metalice, în special cele cu combustibil lichid, prezintă un pericol mai ridicat decât sobele cu
acumulare de căldură. Testele efectuate pentru urmărirea funcţionării sobelor cu combustibil lichid, realizate în
condiţii normale de exploatare, au pus în evidenţă temperaturi maxime de 450 grade C la arzător, 380 grade C la
plită şi 250 grade C la pereţii laterali.
Temperatura scade la 80 grade C la distanţe între 5 şi 30 cm de sobă.
Scânteile şi particulele aprinse ce ies pe coş pot ajunge la o distanţă de 25 - 30 m şi sunt sursele care
generează cel mai frecvent incendii, dacă acoperişul casei sau acoperişurile caselor din apropiere sunt
combustibile sau prezintă depuneri de praf, funingine, rumeguş şi alte pulberi combustibile.
Căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat prin cutremure, vibraţii, alunecări de
tren etc. ori datorită vechimii imobilului constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de
construcţie sau structuri din lemn (grinzi, bârne, suport acoperiş etc.).
Aprinderea funinginii depuse pe pereţii interiori poate produce o temperatură de 800 - 1.000 grade C.
Burlanele metalice pot constitui surse de iniţiere a incendiilor în următoarele situaţii:
a) prin contactul direct al pereţilor acestora, cu temperatură ridicată, cu materialele combustibile ale
construcţiilor sau cu dotările interioare;
b) prin disiparea căldurii, a gazelor de ardere sau a flăcărilor în cazul îmbinărilor insuficiente datorate
desfacerii legăturilor acestora prin încălzire şi dilatare;
c) prin găurile sau prin fisurile din corpul burlanului, provocate de exploatarea îndelungată a acestuia sau
datorită corodării.
Aparatele electrice de încălzit cu element încălzitor în cuva de ulei pot constitui sursă de aprindere, deoarece
în funcţionarea fără termostat temperatura pereţilor cuvei poate atinge 150 grade C, faţă de maximum 75 grade
C, când acestea funcţionează cu termostat.
Reşourile constituie o sursă frecventă de aprindere prin plasarea lor necorespunzătoare sub birouri, rafturi,
tejghele, unde probabilitatea de a intra în contact cu materiale combustibile (textile, hârtie, lemn etc.) este foarte
mare.
Reşourile improvizate şi artizanale prezintă risc deosebit datorită puterii mari a acestora şi a deficienţelor pe
circuitele de alimentare, aspecte care conduc la suprasolicitarea instalaţiei electrice la care sunt racordate
(conductori, prize, ştechere etc.).
Efectele sezonului rece (îngheţ şi depuneri de zăpadă) pot influenţa în sens negativ şi operaţiunile de
intervenţie la stingerea incendiilor prin reducerea posibilităţilor de folosire a surselor de alimentare cu apă, de
acces la locul incendiului şi, mai ales, a vitezei de deplasare a autospecialelor.
Reguli pentru sezonul rece
Înainte de începerea sezonului rece se vor controla şi se vor înlătura defecţiunile constatate, asigurându-se
buna funcţionare a:
a) instalaţiilor şi a sistemelor de încălzire existente la agenţi economici, instituţii publice şi la gospodăriile
populaţiei (surse de căldură, conducte, corpuri şi elemente de încălzire, sobe, coşuri şi canale de fum etc.);
b) instalaţiilor de încălzire din încăperi în care sunt montate instalaţiile de stingere cu apă, precum şi cele de
depozitare a substanţelor chimice de stingere şi din spaţiile de garare a autospecialelor;
c) serpentinelor de încălzire cu aburi sau apă caldă a căminelor, rezervoarelor de depozitare a lichidelor
combustibile, a gazelor sau apei pentru stingerea incendiilor;
d) dispozitivelor de încălzire a armăturilor de siguranţă de la rezervoarele de lichide combustibile sau gaze
lichefiate;
e) conductelor şi furtunurilor de aburi de la instalaţiile de stingere, precum şi a celor din diverse instalaţii de
producţie şi auxiliare.
Componentele instalaţiilor de stingere cu apă, care sunt expuse îngheţului în timpul iernii şi nu sunt
prevăzute cu dispozitive fixe de încălzire, vor fi protejate împotriva îngheţului.
Se vor asigura uneltele şi accesoriile pentru deszăpezirea drumurilor şi a căilor de acces, de evacuare şi de
intervenţie.
Căile de acces şi accesul la sursele de apă sau la dispozitivele de punere în funcţiune a instalaţiilor de stingere
se vor curăţa de zăpadă şi gheaţă, asigurându-se menţinerea permanent liberă a acestora.
Personalul destinat să răspundă de aprinderea şi de stingerea focurilor va fi instruit asupra regulilor ce
trebuie respectate şi, respectiv, luate pe timpul sezonului rece.
Perioade caniculare şi secetoase
În perioadele caniculare şi secetoase, sub influenţa directă a razelor solare creşte gradul de uscăciune a
plantelor şi materialelor combustibile sau se produc creşteri mari de volum în timp scurt ale vaporilor şi ale
gazelor inflamabile aflate în rezervoare, recipiente sau în alte ambalaje de stocare.
Uscăciunea avansată favorizează, pe de o parte, aprinderea materialelor combustibile de la surse cu energie
de aprindere mai mică decât în mod obişnuit şi în timp mai scurt decât cel de manifestare a sursei, iar pe de altă
parte, propagarea cu viteză ridicată a focului.
Creşterile rapide ale volumului vaporilor şi gazelor inflamabile determină creşteri bruşte ale presiunii în
rezervoarele sau recipientele de păstrare a produselor respective, sub efectul căreia pot apărea frecvent explozii,
urmate de incendii.
Temperaturile atmosferice ridicate determină degajări masive de substanţe volatile şi inflamabile din
componenţa unor materiale de protecţie sau de izolare care se pun în operă în special în timpul zilei.
În perioadele caniculare şi/sau secetoase sunt vizate de efectele acestora:
a) culturile agricole, în special cele de cereale păioase;
b) depozitele de furaje şi plante tehnice aferente sectoarelor zootehnice şi din gospodăriile populaţiei;
c) zonele cu vegetaţie forestieră;
d) locuinţele şi anexele gospodăreşti, în special cele din mediul rural ale căror elemente de construcţie sunt
executate din lemn;
e) recipientele, rezervoarele şi alte categorii de ambalaje care conţin lichide uşor inflamabile şi gaze lichefiate
sub presiune;
f) substanţele care se descompun sub acţiunea luminii solare (fosfor alb, fosfor galben, amestecuri de clor şi
brom cu unele gaze etc.);
g) sursele naturale de apă pentru incendiu, cărora le scad nivelul şi debitul.
Reguli pentru perioadele caniculare sau secetoase
În perioadele caniculare sau secetoase persoana fizică cu atribuţii de conducere (primar, patron, utilizator
etc.) va elabora un program de măsuri speciale care să contracareze efectele negative ale acestora în sfera
prevenirii şi stingerii incendiilor.
Măsurile speciale trebuie să cuprindă:
a) identificarea şi nominalizarea sectoarelor de activitate în care creşte riscul de incendiu în condiţiile
caracteristice temperaturilor atmosferice ridicate şi lipsei de precipitaţii;
b) interzicerea utilizării focului deschis în zonele afectate de uscăciune avansată;
c) restricţionarea efectuării, în anumite intervale din timpul zilei, a unor lucrări care creează condiţii
favorizante pentru producerea de incendii prin degajări de substanţe volatile sau supraîncălziri excesive;
d) asigurarea protejării faţă de efectul direct al razelor solare a recipientelor, rezervoarelor şi a altor tipuri de
ambalaje care conţin vapori inflamabili sau gaze lichefiate sub presiune, prin depozitare la umbră (copertine,
şoproane deschise etc.) sau, după caz, prin răcire cu perdele de apă rece;
e) îndepărtarea din locurile unde se află a obiectelor optice (inclusiv a cioburilor de sticlă) care pot acţiona în
anumite condiţii drept concentratori ai razelor solare;
f) intensificarea patrulărilor în zonele cu culturi agricole şi în cele frecventate pentru agrement în locuri cu
vegetaţie forestieră;
g) asigurarea rezervelor de apă pentru incendiu şi verificarea zilnică a situaţiei existente;
h) verificarea operativităţii de acţiune a formaţiilor de intervenţie ale serviciilor de pompieri civili;
i) mediatizarea incendiilor determinate de efectele sezonului canicular şi secetos, prin detalierea cauzelor şi a
împrejurărilor favorizante.
Măsurile speciale stabilite vor fi aduse la cunoştinţă tuturor salariaţilor şi, după caz, populaţiei.

TEMA NR.19

Reguli şi măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor pentru lucrările cu foc deschis şi fumat

Lucrările cu foc deschis


Nerealizarea măsurilor de prevenire a incendiilor, prevăzute în prezentele dispoziţii generale, conduce la
interzicerea executării lucrărilor cu foc deschis.
Lucrările cu foc deschis se vor executa şi se vor supraveghea numai de persoane calificate, experimentate şi
instruite.
Persoana fizică cu atribuţii de conducere (primar, patron, utilizator etc.) va reglementa prin document scris
(decizie, dispoziţie etc.) modul de executare a lucrărilor cu foc deschis, activitate care presupune:
a) stabilirea, dacă este cazul, a locurilor unde, periodic sau permanent, se pot efectua lucrări cu foc deschis
(topirea bitumului, arderea reziduurilor combustibile, curăţări prin ardere etc.) şi a persoanelor care le
supraveghează;
b) stabilirea locurilor (zonelor) cu pericol de incendiu în care este interzisă utilizarea focului deschis;
c) nominalizarea persoanelor care au dreptul să emită permis de lucru cu foc;
d) descrierea procedurii de emitere, semnare, aducere la cunoştinţă şi păstrare a permisului de lucru cu foc;
e) întocmirea unei instrucţiuni specifice de prevenire a incendiilor pentru astfel de lucrări, care să fie ţinută de
executant asupra sa şi prelucrată cu acesta înainte de începerea lucrării.
Este interzisă folosirea focului deschis în locurile (încăperile, zonele, instalaţiile, echipamentele, mijloacele
de transport etc.) în care se prelucrează, se utilizează, se depozitează, se vehiculează, se manipulează materiale
şi substanţe combustibile sau care, în prezenţa focului deschis, prezintă pericol de incendiu sau de explozie,
precum şi în apropierea acestora, cum sunt:
a) instalaţiile de producere, prelucrare, reglare, comprimare, transport şi distribuţie a gazelor combustibile
(gaz metan, gaz de sondă, gaz de furnal, acetilenă, hidrogen etc.) şi a oxigenului;
b) instalaţiile de producere, prelucrare, pompare, transport şi distribuţie a lichidelor combustibile (produse
petroliere, vopsele, lacuri etc.);
c) gospodăriile de ungere şi acţionările hidraulice cu ulei sau cu alte lichide combustibile;
d) secţiile şi atelierele de vopsitorie, prelucrare a lemnului, de modelării, de acoperiri metalice, de întreţinere
şi reparaţie a autovehiculelor şi utilajelor de ridicat şi stivuit, de vulcanizare, tapiţerie, croitorie etc.;
e) depozitele de lichide combustibile (benzină, benzen, vopsele, lacuri, solvenţi, uleiuri, motorină etc.),
material lemnos şi produse din lemn, produse textile şi de hârtie, carbid, mase plastice, recipiente transportabile
cu gaze comprimate, explozivi etc.;
f) încăperile în care se execută operaţiuni de spălare sau de curăţare cu produse petroliere (benzină, neofalină,
parchetin, petrosin etc.), precum şi de vopsire în care s-au folosit solvenţi inflamabili;
g) încăperile unde se execută lucrări de finisaj cu substanţe combustibile;
h) încăperile şi podurile clădirilor ale căror elemente de construcţie sunt realizate din materiale combustibile;
i) laboratoarele şi staţiile-pilot în care se utilizează substanţe combustibile;
j) încăperile de încărcat acumulatori;
k) încăperile cu echipament electric de calcul, măsură, control, automatizare, semnalizare, control trafic;
l) încăperile speciale de cabluri electrice;
m) construcţiile civile (publice), pe timpul programului cu publicul (magazine, teatre, expoziţii,
cinematografe etc.), şi alte locuri stabilite.

Utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie
(gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc.), respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe
combustibile (lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc.), fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri
corespunzătoare.
Permisul de lucru cu foc (autorizaţia de lucru) prevăzut la art. 39 alin. (3) din Normele generale de prevenire
şi stingere a incendiilor, aprobate prin Ordinul ministrului de interne nr. 775/1998, se întocmeşte în două
exemplare, dintre care unul se înmânează şefului formaţiei de lucru sau persoanei care execută operaţiunile cu
foc deschis, iar celălalt rămâne la emitent (şeful sectorului de activitate unde se execută lucrarea).
Şeful sectorului de activitate, atelier, secţie, depozit, instalaţie etc., în care se execută operaţiuni cu foc
deschis, are obligaţia să asigure măsuri pentru:
a) pregătirea locului, conform art. 39 alin. (2) din Normele generale de prevenire şi stingere a incendiilor,
aprobate prin Ordinul ministrului de interne nr. 775/1998;
b) instruirea personalului;
c) controlul după terminarea lucrării.
(2) În cazul lucrărilor cu foc deschis care se execută în instalaţii şi în alte locuri (zone) cu risc ridicat de
incendiu sau de explozie, persoana cu atribuţii de conducere va dispune luarea şi a altor măsuri de protecţie
specifice.
Permisul de lucru cu foc este valabil o singură zi. La terminarea lucrului permisul de lucru cu foc se predă
de către executant emitentului. În mod similar se procedează şi în cazul autorizaţiei de lucru.
Echipamentele şi aparatele utilizate pentru executarea lucrărilor cu foc deschis trebuie să fie în bună stare de
funcţionare. De îndeplinirea acestei cerinţe răspunde executantul.
Toate echipamentele şi aparatele de sudură se întreţin şi se verifică în conformitate cu instrucţiunile
furnizorului. Proprietarul acestora trebuie să facă dovada efectuării întreţinerii şi verificării lor la termen şi de
către personal sau persoane fizice de specialitate.
Pregătirea locului unde urmează să se execute operaţiunea de sudare sau de tăiere cu flacără oxiacetilenică
presupune:
a) înconjurarea acestuia cu panouri necombustibile cu înălţimea de minimum 2 m şi bine ancorate de podea;
b) protecţia pardoselii din material combustibil cu un strat de nisip cu grosimea de 2 cm, cu tablă sau cu plăci
din materiale necombustibile;
c) îndepărtarea materialelor şi substanţelor combustibile transportabile la o distanţă de cel puţin 10 m de locul
sudării sau tăierii;
d) curăţarea pieselor vopsite pe o porţiune de cel puţin 100 mm de o parte şi de alta în jurul punctului de
lucru;
e) umezirea cu apă sau protejarea cu panouri necombustibile a materialelor şi elementelor de construcţie
combustibile fixe pentru a fi ferite de contactul cu scânteile sau brocurile de sudură, cu flacăra sau cu alte
particule de materiale incandescente;
f) înlăturarea posibilităţilor ca sursele de foc (scântei, particule incandescente etc.) să intre în contact cu
materialele combustibile care se află în încăperile adiacente sau la cota inferioară, prin acoperirea sau obturarea
golurilor ori orificiilor din pardoseală şi pereţi cu plăci sau dopuri necombustibile;
g) amplasarea la distanţe de siguranţă a generatorului de acetilenă transportabil şi a buteliei de oxigen, astfel:
cel puţin 10 m între acestea şi locul de sudură sau orice sursă cu foc deschis şi, respectiv, cel puţin 5 m între ele;
h) dotarea cu mijloace de primă intervenţie corespunzătoare;
i) asigurarea prezenţei persoanei desemnate să supravegheze executarea lucrărilor cu foc deschis.
Generatoarele de acetilenă transportabile se instalează, de regulă, în aer liber, în afara încăperii unde se
sudează şi ferite de razele solare ori de sursele cu foc deschis.
În mod excepţional se admite instalarea unui singur generator de acetilenă transportabil numai în încăperi în
care se execută lucrări de reparaţii, montaj sau de întreţinere cu caracter temporar, cu respectarea următoarelor
condiţii:
a) debitul maxim de acetilenă să nu depăşească 3,2 mc/h;
b) generatorul să fie verificat şi să posede placa de timbru;
c) încărcătura de carbid să nu fie mai mare de 4 kg;
d) încăperea să aibă un volum de minimum 350 mc şi să fie bine ventilată;
e) să existe posibilitatea asigurării distanţelor de siguranţă;
f) să se realizeze, pe toată durata amplasării generatorului în încăpere, oprirea funcţionării eventualelor utilaje
care lucrează cu flacără sau produc scântei.
Lucrările de sudare la instalaţii, rezervoare, recipiente şi conducte prin care s-au vehiculat şi în care s-au
depozitat substanţe combustibile sau vapori inflamabili se vor efectua numai după golirea, aerisirea, spălarea,
umplerea cu apă sau cu gaz inert, izolarea acestora prin flanşe oarbe de restul instalaţiilor şi după efectuarea
analizelor de laborator.
Piesele, instalaţiile şi materialele la care se vor executa operaţiuni de sudare sau de tăiere se vor curăţa în
prealabil de materiale combustibile, cum sunt uleiurile, textilele etc.
În timpul executării lucrării trebuie să se asigure:
a) supravegherea permanentă şi cu atenţie a flăcării, a dispersiei (răspândirii) şi a traiectoriilor scânteilor sau
particulelor de materiale incandescente şi a intensităţii fluxului de căldură;
b) strângerea şi depozitarea resturilor de electrozi în vase speciale cu nisip sau cu apă;
c) închiderea robinetelor buteliei de oxigen şi a generatorului de acetilenă, dacă durata întreruperii executării
lucrării depăşeşte 10 minute;
d) interzicerea agăţării arzătoarelor (chiar stinse) de buteliile de oxigen sau de generatoarele de acetilenă;
e) neefectuarea de deplasări cu arzătoarele aprinse în afara zonei de lucru sau de urcări pe scări, schele etc.;
f) evacuarea carbidului din generator în cazul întreruperii lucrului pe o perioadă mai îndelungată.
După terminarea lucrării trebuie să se asigure, de regulă, următoarele:
a) verificarea minuţioasă a locului în care s-a executat lucrarea, precum şi a spaţiilor adiacente şi a celor
situate la cotele inferioare sau superioare, pentru a constata dacă nu s-au creat focare de incendiu (zone
incandescente, miros de ars sau degajări de fum etc.);
b) descoperirea tuturor zonelor protejate, verificându-se dacă starea lor este intactă, şi luarea de măsuri în
consecinţă;
c) verificarea, la anumite intervale, pe parcursul mai multor ore şi în timpul nopţii, a situaţiei existente la
locul în care s-a efectuat lucrarea şi în imediata apropiere a acestuia;
d) depozitarea în condiţii de siguranţă a echipamentelor folosite la lucrare;
e) reamplasarea pe poziţiile iniţiale a elementelor şi materialelor combustibile la cel puţin 6 ore de la
terminarea lucrării;
f) colectarea nămolului (şlamului) de carbid în containere destinate acestui scop şi depozitarea acestora într-
un loc special amenajat.
În toate cazurile în care este constituit şi funcţionează un serviciu privat de pompieri civili se va asigura
înregistrarea la acesta a permisului de lucru cu foc (autorizaţiei de lucru), înainte de începerea efectivă a lucrării.

Fumatul
Reglementarea fumatului este obligatorie în cadrul fiecărui agent economic sau al fiecărei instituţii publice şi,
când este cazul, la nivelul unităţii administrativ-teritoriale şi se face prin dispoziţie scrisă dată de persoana fizică
cu atribuţii de conducere.
Pentru situaţiile în care o construcţie sau o amenajare este folosită de mai mulţi utilizatori, reglementarea
fumatului se face prin dispoziţie emisă de proprietarul construcţiei sau al amenajării respective, însuşită de
utilizatorii în cauză.
În dispoziţie se vor menţiona:
a) locurile (zonele) cu pericol de incendiu sau de explozie în care este interzis fumatul sau, după caz, accesul
cu ţigări, chibrituri sau brichete;
b) locurile amenajate pentru fumat;
c) persoanele desemnate să răspundă de supravegherea respectării reglementării pe locuri şi sectoare de
activitate;
d) alte date şi informaţii necesare să fie precizate pentru a diminua pericolul de incendiu.
Fumatul este interzis, de regulă, în toate locurile în care nu se admite folosirea focului deschis, prevăzute
de prezentele dispoziţii generale, precum şi în:
a) spaţiile de cazare comună;
b) încăperile cu echipament electronic de calcul, măsură, control şi automatizare;
c) încăperile centralelor termice;
d) locurile cu schele, cofraje şi eşafodaje, realizate din materiale combustibile;
e) lanurile de cereale în faza de coacere şi zonele împădurite.
În toate zonele (locurile) în care este interzis fumatul se vor instala indicatoare de securitate specifice,
prevăzute de reglementările în vigoare.
Locurile pentru fumat stabilite în exteriorul clădirilor nu vor fi amplasate la o distanţă mai mică de 40 m faţă
de locurile în care există pericol de explozie (gaze şi lichide combustibile, explozivi, vapori inflamabili etc.), 10
m faţă de locurile în care există materiale solide combustibile (lemn, textile, hârtie, carton asfaltat, bitum) şi 50
m faţă de culturile de cereale păioase în perioada coacerii şi recoltării sau de zonele împădurite.
La locurile stabilite pentru fumat se vor prevedea scrumiere, vase cu apă, nisip sau pământ, gropi şi se vor
instala inscripţii "LOC PENTRU FUMAT".
Scrumierele şi vasele din interiorul clădirilor (coridoare, holuri etc.) se amplasează astfel încât să nu fie
posibilă aprinderea materialelor combustibile din apropiere (draperii, perdele, jaluzele etc.).
În locurile de muncă unde este permis fumatul se vor asigura scrumiere. Acestea se amplasează astfel încât
să nu facă posibilă aprinderea materialelor combustibile din apropiere, cum sunt cele de birotică şi altele.
Depunerea în scrumiere, vase sau gropi a altor deşeuri de materiale combustibile (hârtie, carton, textile etc.)
este interzisă.
Golirea scrumierelor şi a vaselor în coşurile de hârtie sau în alte locuri în care există materiale combustibile
este interzisă.Aruncarea la întâmplare a resturilor de ţigări sau chibrituri aprinse este interzisă.
Se recomandă să se evite fumatul, în perioadele de relaxare sau de odihnă, în paturi, pe canapele, fotolii etc.

TEMA NR.20

CERCETAREA CAUZELOR DE INCENDIU

1. Generalităţi

Cercetarea cauzelor de incendii reprezintă ansamblul măsurilor si acţiunilor organizatorice, tehnice


si operative care includ metode, procedee şi mijloace specifice în vederea stabilirii precise a
împrejurărilor, surselor, mijloacelor de aprindere şi, după caz, a autorilor care au generat producerea
incendiului sau evenimentului urmat de incendiu.
Amprenta incendiului se defineşte ca imaginea macroscopică a ansamblului modificărilor
survenite la locul incendiului ca urmare a efectelor incendiului asupra spaţiului incendiat şi a
bunurilor aflate în acesta.
Urma este orice modificare materială produsă în mediul în care a izbucnit incendiul sau în
alte locuri ce au legătură cu acesta, ca urmare a interacţiunii dintre fenomenele tehnice,
naturale, infracţionale sau de altă natură, mijloacele şi căile de acţiune ale acestora şi
elementele componente ale spaţiului incendiat.
Scopurile activităţii de cercetare a incendiilor sunt:
- descoperirea împrejurărilor şi cauzelor reale care au generat incendiile;
- prevenirea în viitor a incendiilor datorate cauzelor şi împrejurărilor similare sau
asemănătoare celor cercetate;
- sprijinirea organelor de cercetare penală în elucidarea cauzelor, în identificarea
făptuitorilor şi în administrarea probelor în vederea aflării adevărului pentru luarea
măsurilor ce se impun;
- formularea concluziilor şi învăţămintelor privind activitatea de prevenire şi stingere a
incendiilor desfăşurată şi luarea măsurilor pentru perfecţionarea acesteia în viitor.
Cercetarea cauzelor incendiului are rolul de a pune în evidenţă nu numai sursa de aprindere
(iniţiere), ci şi celelalte elemente componente ale cauzei care au favorizat producerea şi evoluţia lor,
analizând şi toate datele rezultate de natura subiectivă şi obiectivă ale persoanelor implicate.
Concluziile formulate ca urmare a cercetării incendiului trebuie să se sprijine fie pe baza
probelor certe prezentate de investigatori, fie prin eliminarea motivată tehnic şi juridic a tuturor
celorlalte cauze posibile.
Activitatea de cercetare a cauzelor de incendii presupune:
- cercetarea la faţa locului - activitate de bază - care trebuie efectuată la un interval de
timp cât mai scurt faţă de iniţierea incendiului;
- documentarea:
• studierea proiectului sau a documentaţiei tehnice (piese scrise sau desenate) a
construcţiei, procesului tehnologic, instalaţiilor tehnologice sau de utilităţi;
• studierea documentelor principale de organizare a apărării împotriva
incendiilor: avizul si autorizaţia P.S.I., scenariile de siguranţă la foc,
instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor, planul de intervenţie, planul de
depozitare a materialelor periculoase, permise de lucru cu foc, etc;
• studierea reglementărilor tehnice, dispoziţiilor generale p.s.i. a normelor si
normativelor ce se aplică în obiectivul respectiv;
• studierea fişelor cu atribuţiunile salariaţilor din zona implicată, a activitaţii
depuse de serviciul de pompieri civil, a documentelor de control tehnic de
prevenire, etc;
• studierea unor evenimente similare produse în ţară sau străinătate.
- efectuarea de analize şi expertize de laborator, pentru determinarea unor caracteristici
tehnice ale materialelor şi substanţelor implicate, compararea rezultatelor cu valorile teoretice luate în
considerare în estimarea riscului iniţial de incendiu;
- solicitarea sprijinului celorlalte organe abilitate prin lege pentru obţinerea unor date şi
informaţii necesare elucidării cazului (exemplu, declaraţii ale martorilor);
- elaborarea ipotezelor privind locul, împrejurările şi cauzele iniţierii incendiului şi verificarea
tuturor ipotezelor înaintea stabilirii concluziilor.
Conform Legii , inspectoratele pentru situaţii de urgenţă stabilesc, împreună cu poliţia şi cu
organele abilitate prin lege, cauzele producerii incendiilor şi condiţiile care au favorizat dezvoltarea şi
propagarea acestora şi organizează banca de date privind incendiile. În marea majoritate a cazurilor
rămân definitive cauzele incendiilor stabilite la faţa locului după stingerea incendiilor şi consemnate,
de regulă, în procesul-verbal de intervenţie.
Atribuţiuni în determinarea cauzelor şi împrejurărilor producerii incendiilor poliţiei şi
pichetului, conform Codului de procedură penală şi legislaţiei în vigoare, îndeosebi în cazul incendiilor
intenţionate (arson) şi a celor care au provocat victime sau alte consecinţe negative deosebite. În aceste
situaţii, unităţile de pompieri sunt solicitate să aprofundeze cercetarea cauzelor, rezultatele şi
concluziile lor fiind consemnate în rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică.
Interese legate de cercetarea cauzelor de incendii

Informaţia cerută Pompieri Poliţie Asigurări


Precizie de ordinul
Timpul iniţierii Precizie de 10-30 min. minutelor (pentru Nu neapărat necesar
compararea alibiuri)
Raport de intervenţie
Raport de constatare
Prezinta interes în caz
Sancţionare Este esenţial pentru
de acţiuni intenţionate
Cauza incendiului contravenţională stabilirea răspunderilor
(arson), victime şi alte
Evaluare risc incendiu asigurat-asigurator
sancţiuni deosebite
Statistică
Prevenire
Raport de intervenţie
Evoluţia rapidă poate Corelaţia dintre măsurile
Evoluţia şi propagarea Raport de constatare
indica arson sau poate p.s.i. şi condiţiile de
incendiului Prevenire
produce multe victime asigurare
Reglementări
Raport de intervenţie Controale de
Comportarea şi Interes raportat la
Raport de constatare supraveghere
stabilirea la foc a victime şi alte
Prevenire Cadru pentru reduceri
construcţiei consecinţe deosebite
Reglementări prime de asigurare

Informaţia cerută Pompieri Poliţie Asigurări


Performanţele
instalaţiilor de stingere Prevenire Poate indica durata Cadru pentru reducere
şi a altor mijloace de Atestare sau avizare iniţierii prime de asigurare
protecţie
Limita pagubelor şi
daunelor
Tactica stingerii
Nu afectează calculul
Eficienţa intervenţiei Instruire
Interes minim pierderilor
pompierilor Planuri de intervenţie
Încălcarea contractului
Înzestrare
poate influenţa clauzele
de asigurare
Esenţial pentru ridicarea
Esenţial pentru
urmelor (probelor),
Evidenţa probelor la Protejarea (conservarea) conservarea probelor
expertizarea şi
locul incendiului urmelor (probelor) Necesar pentru
conexarea cu celelalte
cuantificarea pierderilor
date
Interes după încheierea Esenţial pentru corelare
Probe de la suspecţi Interes minim
cercetării date
Evacuare, salvare şi
Efecte negative asupra prim ajutor
Victime Daune
utilizatorilor Căi şi mijloace
Echipament
Eventual în statistici sau Interes maxim esenţial
Necesar în precizarea
Costuri ale incendiului în compensarea pentru stabilirea
acuzaţiilor
consumurilor daunelor

Patronii sau conducerile agenţilor economici sau instituţiilor pot dispune cercetarea internă
(administrativă) a împrejurărilor şi cauzelor în cazul unor incendii produse la patrimoniul acestora. Se
recomandă ca din comisia de cercetare numită prin decizia internă să facă parte responsabilul p.s.i.
(cadru tehnic cu atribuţiuni de îndrumare, control şi constatare a încălcării legii în domeniul p.s.i.)
şeful compartimentului unde a izbucnit incendiul (secţie, atelier, instalaţie, magazin ş.a.), şeful
serviciului de pompieri civili, alţi specialişti din obiectiv (mecano-energetic, PRAM ş.a.), precum şi în
funcţie de natura, locul şi consecinţele incendiului, proiectantului şi specialişti de la instituţii de profil.

Ce trebuie să stabilească investigatorul

a) Situaţia existentă în obiectivul afectat şi la locul incendiului înaintea producerii


evenimentului, şi anume:
- date privind dispunerea în plan şi structura constructivă a clădirii, încăperii, instalaţiei
tehnologice, instalaţiilor utilitare (electrice, încălzire, ventilare, abur tehnologic, aer comprimat, gaze
etc.), starea şi condiţiile de exploatare a acestora;
- tipul şi parametrii de funcţionare ai mijloacelor tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor,
starea tehnică a acestora;
- măsurile şi dispozitivele de preîntâmpinare a propagării incendiului (uşi, obloane, cortine
rezistente la foc, dispozitive de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi, sisteme de presurizare etc.),
precum şi starea tehnică a acestora;
- materialele şi obiectele aflate în zona afectată înaintea incendiului, cantitatea, distribuţia,
starea, modul de ambalare şi caracteristicile tehnice şi de combustibilitate ale acestora;
- tipul, amplasarea şi numărul stingătoarelor şi mijloacelor iniţiale de intervenţie;
- procesele tehnologice sau activităţile ce se desfăşoară în obiectivul afectat (scheme de flux
tehnologic şi caracteristici tehnice, amplasarea şi starea tehnică a utilajelor, parametrii de funcţionare
ai acestora, condiţiile de exploatare, precizate de furnizor şi cele reale), organizarea şi modul de
asigurare a întreţinerii, reviziilor şi reparaţiilor diverselor utilaje;
- atribuţiile salariaţilor (în condiţii normale de lucru şi pentru înlăturarea avariilor sau
defecţiunilor) şi corelarea lor cu pregătirea profesională;
- activitatea de apărare împotriva incendiilor desfăşurată de cadrul tehnic cu atribuţiuni de
îndrumare, control şi constatare a încălcării legii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor,
serviciul de pompieri civili, salariaţi;
- faza de activitate în care se află obiectivul, secţia, încăperea, instalaţia, utilajul (în timpul
programului de lucru, în afara lui, în funcţionarea normală, probe tehnologice, revizie, reparaţii,
repunere în funcţiune etc.);
- deficienţe şi abateri manifestate anterior faţă de parametrii de funcţionare stabiliţi, cunoscute
sau sesizate, dar neaduse la cunoştinţă factorului tehnic de decizie, observaţii în legătură cu instalaţiile,
utilajele, agregatele tehnologice şi de utilităţi (scântei, pâlpâiri, miros, variaţii de tensiune, scurcircuite
etc.);
- activităţi sau operaţii diferite de cele specifice proceselor tehnologice sau de funcţionare
normală executate înaintea incendiului în zona în care se presupune declanşarea incendiului sau în
vecinătatea acestuia.

b) Situaţia în care a fost observat incendiul:


- data, ora şi modul în care s-a făcut alarmarea serviciului de pompieri civili, alertarea
pompierilor militari, anunţarea conducerii obiectivului;
- aspecte reţinute de martori (ora observării, împrejurări, manifestarea incendiului percepută
optic, acustic, persoane străine observate la locul incendiului etc.);
Pentru culegerea datelor necesare se vor utiliza documentele existente la serviciul de pompieri
civili, conducerea agentului economic, unitatea de pompieri militari. De asemenea, se vor audia toţi
martorii oculari şi alte persoane care deţin date privind situaţia din obiectivul afectat de incendiu,
stabilindu-se, încă de la început, cercul persoanelor ce pot da informaţiile necesare. Audierea se va
face cu o abordare neagresivă, informală, cordială, pe bază de interviu, după următorul exemplu:
Aspecte vizuale:
- Unde aţi văzut întâi foc?
- Aţi văzut ceva licărind, pâlpâind, flacără mică (mare), strălucitoare?
- Aţi văzut întâi fum, dispersat, mult, în ce loc?
- Luminile becurilor, lămpilor funcţionau normal?
- Aparatul funcţiona normal?
- Maneta, butoanele aparatului în ce poziţie erau?
- Aţi văzut flăcări în mai multe locuri?
- Aţi văzut fisuri?
- Aţi văzut descărcări electrice atmosferice?
- Aţi văzut lichide deversate?
- Aţi văzut dispozitive uzate?
- Aţi văzut instalaţii electrice improvizate, reşouri, sobe alte surse termice?
- Aţi văzut o persoană spălând, uscând, fumând?
- Aţi observat că se “ard” siguranţele frecvent?
- Aţi observat flama la întrerupătoare?

Aspecte auditive:
- Aţi auzit o explozie?
- Aţi auzit pocnituri?
- Aţi auzit zgomote neobişnuite (ca de fierbere, de obiecte căzute, de paşi)?
- Aţi auzit paraziţi la radio, TV.?
- Aţi auzit tunete?
Aspecte de simţ tactil şi miros:
- Aţi simţit unele suprafeţe neobişnuit de fierbinţi pe un aparat sau pe un alt obiect?
- Aţi simţit un perete cald, fierbinte?
- Aţi simţit un şoc sau o electrocutare? De unde?
- Aţi simţit un miros neobişnuit? Cu ce se aseamănă şi de unde provenea?
- Aţi simţit miros de produse petroliere?

c) Evoluţia în timp şi în spaţiu a incendiului:


- modul de manifestare (intensitatea şi durata arderii);
- fenomene însoţitoare (răbufniri sau explozii, zgomote ş.a.);
- proporţiile atinse în diferite faze;
- focare principale de ardere;
- viteza de propagare;
- aspecte reţinute de martori;
- timpii de siguranţă la foc şi operativi de intervenţie care prezintă interes.

d) Situaţia meteorologică
- înaintea declanşării incendiului;
- pe timpul manifestării incendiului;
Datele se vor obţine pe bază de interviu, după exemplul de mai jos, de la staţia meteo cea mai
apropiată:
- A fost furtună înaintea incendiului?
- Au fost descărcări electrice în atmosferă?
- A fost inundaţie?
- A fost cald (frig) neobişnuit?
- A fost o zi umedă?
- A fost zăpadă mare?
- Era întuneric?
e) Desfăşurarea intervenţiei de stingere a incendiului:
- acţiunea salariaţilor la locul de muncă;
- acţiunea sistemelor şi instalaţiilor de semnalizare, alarmare şi alertare în caz de incendiu
şi a sistemelor, instalaţiilor şi dispozitivelor de limitare şi stingere a incendiului (ora la care au
acţionat, sectorul de declanşare, dacă au funcţionat la întreaga capacitate, deficienţe în funcţionare,
efectul acţiunii lor asupra desfăşurării procesului de ardere). Cunoaşterea acestor date poate furniza
indicii valoroase asupra locului iniţierii incendiului (unde va trebui căutat focarul), duratei acestuia şi
modul de evoluţie (rapid sau lent). Este necesară verificarea corectitudinii alegerii, montării şi
întreţinerii acestora.
- acţiunea serviciului de pompieri civili (după caz, cooperarea cu alte servicii);
- acţiunea pompierilor militari.

Se vor preciza durata, dispozitivul şi operaţiile întreprinse, mijloacele utilizate, salvări de persoane
şi bunuri, factori care au facilitat sau limitat acţiunea de intervenţie, accidente şi victime.

f) Situaţia obiectivului după lichidarea incendiului şi efectele acestuia asupra construcţiei,


instalaţiilor, materialelor şi persoanelor:
- se fac observaţii pentru stabilirea “amprentei incendiului”, precizându-se zonele
afectate de incendiu, efectul fumului, gazelor fierbinţi, gazelor corosive etc., poziţia
bunurilor şi proporţiei în care au ars sau au fost deformate, acţiunea şi efectele
solicitărilor termice asupra construcţiei, instalaţiilor şi materialelor;
- se stabilesc urmele (care vor fi analizate pe loc sau ulterior;
Principalele urme ale incendiilor se pot clasifica astfel:
 urme de cenuşă şi fum, rezultate prin arderea, topirea sau descompunerea materialelor şi
substanţelor combustibile sau nerezistente la temperaturile produse pe timpul incendiului (textile, mase
plastice, cauciuc, lemn, sticlă etc.);
 urme de lichide, vapori şi gaze combustibile (produse petroliere, lacuri, vopsele,
solvenţi, gaz metan, gaz lichefiat tip aragaz etc.);
 urme create de explozivi, provenite de la:
 substanţe explozive: focarul (craterul), schije, ruperi, arsuri, fumizare, efecte distructive,
urme, efecte sonore:
 amestecuri explozive;
 succesiunea exploziilor, fumizare, scurgeri de produse combustibile, tipuri de instalaţii,
efecte distructive;
 explozii fizice: crăpături; rupturi datorate fisurilor, defectelor de fabricaţie, coroziunilor
intensive, solicitărilor mecanice îndelungate, forţarea aparatelor de măsură şi control
datorită suprapresiunilor sau vibraţiilor; schije, deteriorarea vecinătăţilor, distrugeri
provocate de recipientul explodat etc.;
 microurme create de incendii şi explozii:
 particule de sticlă, vopsea, coloranţi, lacuri, pulberi combustibile;
 resturi de lichide combustibile, lubrifianţi, mase plastice, gudroane etc.;
 resturi de materiale combustibile arse;
 urme de produse chimice incendiare, toxice şi radioactive;
 urme ale instrumentelor, dispozitivelor şi ale altor obiecte (chei, cleşti, leviere, răngi,
ciocane, sfredele, surubelniţe, brocuri de sudură, şpan, pilitură, diagrame ale aparaturii de
măsură şi control);
 urme ale omului;
 urme cu forme ale mâinilor, picioarelor, vocii, scrisului, manierei de a executa diferite
operaţiuni;
 urme biologice de sânge, salivă, păr, osteologice, miros, ţesuturi moi, arsuri;
 urme de încălţăminte, îmbrăcăminte şi ale altor obiecte folosite de om;
 urme ale vegetalelor (resturi carbonizate, aşchii, seminţe, plante uleioase etc.);
 urme ale animalelor (lăsate de picioare şi coarne, sânge, păr, puf, lână, pene etc.);
 urme ale mijloacelor de transport (anvelope, roţi, potcoave, scurgeri de carburanţi şi
lubrifianţi etc.).
- se precizează efectele asupra persoanelor;
- se precizează poziţia focarului de iniţiere şi vecinătate cu urme de materiale
combustibile, instalaţii, utilaje;
Fixarea datelor de mai sus se face conform Codului de procedură penală prin:
 descriere în procesul-verbal de constatare la faţa locului, raportul de constatare tehnico-
ştiinţifică, raportul de constatare medico-legală;
 mijloace tehnice: fotografie judiciară, schiţe, desen. Filmul judiciar, fonograme şi video-
fonograme judiciare.
În conformitate cu Legea nr.121/1966 şi cu Regulamentul activităţii de prevenire a incendiilor şi
intervenţie a pompierilor militari date şi informaţii privind cauzele incendiilor se consemnează în
procese-verbale de intervenţie, rapoarte (de evaluare a intervenţiei, operative, de intervenţie),
registrul acţiunilor de intervenţie şi se stochează în banca de date.
Ridicarea urmelor sau a imaginilor acestora se face prin procedee şi tehnici criminalistice
specifice:
 ridicarea obiectului care poartă sau conţine urme (sticle, bidoane, batiste, pungi de plastic,
cutii conserve etc.);
 ridicarea crustelor, depunerilor, petelor, pulberilor etc. folosind solubilizarea în apă sau
alcool, seringa, pipeta, aspiratorul, spatula, lopăţica, penseta, magnetul etc.;
 ridicarea prin transferare folosind folii adezive, electricitatea statică, transvazarea;
 ridicarea prin fotografie, filmare, mulaj, desen.
Urme sau purtătorii de urme se vor ambala separat, se vor marca, eticheta şi sigila.

Cercetarea incendiilor la faţa locului


Una din activităţile de bază efectuate de către investigator este cercetarea la faţa locului, care,
execută corespunzător, permite formularea şi verificarea ipotezelor şi stabilirea unei concluzii corecte
privind cauza incendiului. Executarea cu întârziere, superficial sau defectuos a acestei activităţi,
acordarea unei importanţe exagerate declaraţiilor martorilor sau a unor piese din dosarul cauzei pot
duce la rezultate eronate cu implicaţii grave.
Cercetarea la faţa locului reprezintă examinarea ansamblului de urme, obiecte şi materiale
prezente în zona incendiată, în interacţiunea lor, atât între ele, cât şi cu spaţiul şi mediul înconjurător.
Locul incendiului se defineşte atât prin zona focarului cât şi prin toate zonele de propagare a
incendiului (spaţii afectate de solicitări termice, fum sau gaze, căi de acces spre zona focarului, locurile
de unde au putut fi observate anumite faze ale incendiului).
Cercetarea la faţa locului impune anumite reguli tactice generale şi specifice.
Reguli tactice generale
 Nelimitarea anticipată, în timp, a duratei cererii incendiului la faţa locului (se impune însă
operativitate maximă, pentru a permite reluarea activităţii în obiectivul incendiat şi evitarea
în acest fel a unor pagube suplimentare).
 Efectuarea cercetării complete şi minuţioase la faţa locului, independent de orice ipoteză
preconcepută sau de alte anticipări.
 Executarea organizată a sarcinilor.
 Utilizarea metodelor, procedeelor, aparaturii şi tehnicii adecvate în raport de natura şi
particularităţile locului faptei.
 Consemnarea, în cursul cercetării, a tuturor constatărilor, datelor, informaţiilor şi
elementelor în legătură cu cauza.
 Observarea comportamentului potenţialilor făptuitori prezenţi la faţa locului.
Reguli tactice şi activităţi specifice

 Deplasarea în cel mai scurt timp la faţa locului.


 Organizarea acordării primului ajutor pentru salvarea vieţilor omeneşti periclitate şi a
victimelor.
 Luarea măsurilor pentru prevenirea şi înlăturarea eventualelor pericole iminente
(propagarea incendiului la alte construcţii şi instalaţii, alte explozii, prăbuşiri etc.), precum
şi pentru prevenirea sustragerilor.
 Aflarea, notarea şi fixarea pe timpul stingerii incendiului şi a cercetării acestuia a datelor
referitoare la:
- locul izbucnirii incendiului sau a producerii exploziei (focarul sau craterul iniţial);
- materialele şi substanţele care au ars (matură, cantităţi, amplasare, proprietăţi);
- caracteristicile incendiului, cum sunt: modul de dezvoltare (rapid, lent, cu limbi de
flăcări, vâlvătaie), culoarea flăcărilor şi fumatul, mirosul, numărul şi locul arderilor
intense (focarelor), suprafaţa incendiată şi altele;
- cine, când şi cum a observat şi anunţat incendiul;
- cine, când, cum şi cu ce au acţionat iniţial asupra incendiului;
- poziţia obiectelor, materialelor şi substanţelor aflate în zona incendiară şi eventualele
modificări survenite pe timpul stingerii incendiului;
- condiţiile atmosferice (vânt, temperatură, precipitaţii).
 Începerea imediată a cercetării cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs incendiul
sau explozia, în care scop se asigură;
- cunoaşterea specificului obiectivului, a procesului tehnologic, a fazei în care se afla
obiectvul incendiat (exploatare, în probe tehnologice, în reparaţii, în timpul sau în afara
programului de lucru etc.);
- stabilirea, de la început, a întregului pachet de ipoteze şi versiuni referitoare la cauzele
şi împrejurările posibile să genereze incendiul sau explozia;
- identificarea persoanelor care pot da relaţii despre eveniment, intervievarea lor într-o
atmosferă de bunăvoinţă şi notarea datelor şi informaţiilor furnizate de aceştia;
- descrierea, fixarea şi păstrarea neschimbată (pe cât posibil) a urmelor şi corpurilor
delicte, ridicarea şi examinarea acestora de către organele împuternicite prin lege;
- protejarea, conservarea şi examinarea elementelor care pot furniza date şi informaţii
despre eveniment (staţii de comandă, diagrame, aparatura de măsură şi control, registre,
permisul de lucru cu foc, planul de apărare împotriva incendiului, regulamente sau
instrucţiuni de fabricaţie etc.). Sigilarea şi ridicarea acestor elemente se dispune de către
organele de cercetare penală;
- cercetarea evenimentului ca fenomen, situaţii şi mişcări succesive în timp, în strânsă
interacţiune, renunţând la idei preconcepute, empirism sau intuiţie; verificarea,
cercetarea, epurarea şi clasificarea tuturor ipotezelor şi versiunilor pe baza informaţiilor
şi datelor culese, până se ajunge la stabilirea univocă a adevărului.

Activităţi desfăşurate de investigator


a) Activităţi desfăşurate în timpul intervenţiei (desfăşurate în paralel cu luarea măsurilor tactic
operative necesare pentru organizarea stingerii, dacă investigatorul face parte din subunitatea de
intervenţie sau grupa operativă a unităţii de pompieri). Se vor stabili şi nota date despre:
- dimensiunea incendiului (suprafaţa incendiată, extindere la vecinătăţi, propagarea fumului şi
gazelor de ardere la distanţă prin tubulatură, canale ş.a..;
- existenţa mai multor focare distincte, a unor zone cu ardere mai intensă alternând cu zone cu
ardere mai lentă (ulterior se vor analiza posibilităţile de apariţie a acestor fenomene ca urmare a
distribuţiei materialelor şi a condiţiilor de tiraj din zonele respective);
- prăbuşirea unor elemente de construcţii, cedarea unor elemente de compartimentare;
- înălţimea şi culoarea fumului;
- culoarea şi mirosul fumului;
- existenţa unor uşi sau ferestre deschise, sparte sau a unor goluri tehnologice care să favorizeze
un aflux suplimentar de aer necesar arderii;
- dacă instalaţiile tehnologice şi utilitare (electrice, ventilaţie, încălzire) sunt în funcţiune sau
nu;
- intrarea în funcţiune a instalaţiilor automate de stingere sau de evacuare a fumului;
- direcţia şi intensitatea vântului, alte fenomene meteo: ploaie, ceaţă (infomaţiile vor fi ulterior
completate cu datele exacte de staţia meteo cea mai apropiată);
- efecte negative ale incendiului asupra utilizatorilor.
Este util ca aceste date să fie înregistrate pe reportofon, precum şi prin filmare.
b) Activităţi desfăşurate după lichidarea incendiului. Într-o primă fază (numită şi faza statică)
se procedează la constatarea şi fixarea stărilor de fapt existente în spaţiul cercetat fără să se atingă sau
să se modifice poziţia urmelor şi obiectelor putătoare de urme. Se recomandă efectuarea următoarelor
activităţi:
- observarea mai întâi din exterior a locului incendiului, pentru perspectiva de ansamblu şi
pentru identificarea efectelor produse asupra construcţiei şi vecinătăţilor. În acest scop, investigatorul
se va deplasa de-a lungul perimetrului exterior al locului incendiului, notând:
 limitele exterioare ale propagării incendiului, efectelor asupra vecinătăţilor;
 eventualele posibilităţi de iniţiere a incendiului de la surse de aprindere din exterior (direct
sau cu propagare ulterioară): urme de focuri în aer liber (vegetaţie carbonizată, gunoaie arse
ş.a.), prezenţa unor linii electrice aeriene cu conductoare rupte (ce pot provoca scurcircuite
sau supraîncălziri ale conductoarelor), posibilitatea aruncării unor resturi de ţigări şi
chibrituri nestinse, executarea unor lucrări de sudură sau tăiere în imediata vecinătate a
obiectivului;
 eventualele urme ale pătrunderii în spaţiul examinat a unor persoane străine, care ar fi putut
iniţia aprinderea (vagabonzi, copii).
- pătrunderea în interior şi parcurgerea întregului spaţiu afectat pentru formarea imaginii de
ansamblu asupra sensului de propagare a incendiului, pe baza identificării zonelor cu urme de
terodegradare mai intensă. Se poate proceda la sectorizarea locului incendiului şi examinarea în
amănunţime a fiecărui sector de cercetare, pornind de regulă, de la periferie la focar. Se notează
urmele, materialele şi obiectele prezente în spaţiul respectiv. Este util a se executa fotografii şi filmări
panoramice, recomandabil cu remarcarea eventualelor probe cu plăcuţe numerotate, precum şi schiţe,
desene ş.a.
Regulile de procedură penală interzic atingerea sau deplasarea urmelor sau obiectelor, care pot
constitui probe, de către alte persoane înaintea persoanelor abilitate de lege, în caz contrar fiind
pierdute caracterul probatoriu.
Prezenţa şi semnificaţia urmelor găsite la faţa locului trebuie permanent coroborate cu alte
informaţii obţinute pentru a evita ipotezele greşite.
O atenţie deosebită trebuie acordată conservării situaţiei existenţei în timpul incendiilor la
tablourile electrice care alimentau consumatori din zona incendiată, tablourile de comandă ale
instalaţiilor utilitare (ventilaţie, climatizare) a.m.c.-uri, tablouri de comandă ale instalaţiilor
tehnologice.
- analizarea amprentei incendiului; se determină:
 intensitatea arderii în diferite zone, pe baza efectelor asupra materialelor existente, în
funcţie de natura lor (topiri, deformări - cum s-a arătat în capitolul 2);
 utilajele şi instalaţiile din zona afectată de incendiu sau, în cazul incintelor rezidenţiale,
aparatele capabile să iniţieze aprinderea materialelor combustibile din jur (reşouri, fiare
de călcat ş.a.), notându-se poziţia în care au fost găsite cordoanele de alimentare şi
ştecherele;
 urme de mirosuri neobişnuite;
 urme de scurgeri de lichide combustibile;
 corpuri sau obiecte care prezintă urme de degradări termice anormale, direcţiei acestor
degradări.
Stabilirea poziţiei focarului şi a cauzelor incendiului
Pentru determinarea cauzei care a generat incendiul şi a împrejurărilor în care s-a produs
iniţierea arderii, investigatorul trebuie să stabilească locul în care s-a declanşat primul proces de ardere
(focul iniţial) şi concomitent să găsească în zona respectivă indiciile cu privire la primul material
aprins, sursa care a produs iniţierea şi circumstanţele care au permis producerea evenimentului.
Precizarea poziţiei focarului iniţial trebuie realizată prin interpretarea judicioasă a amprentei
incendiului, coroborată cu acţiunea care influenţează desfăşurarea proceselor de combustie şi
propagarea arderii în situaţia specifică a cazului în speţă, modul cum incendiul a evoluat în timp şi în
spaţiu, direcţiile şi căile prin care s-a propagat succesiv până a cuprins întreaga suprafaţă afectată,
astfel încât, parcurgând în sens invers traseele respective, să se localizeze zona unde s-au declanşat
procesele de ardere. În general, focarul iniţial prezintă urmele unei solicitări termice mai puternice
decât spaţiile învecinate.
Diferitele variante de dezvoltare spaţială a incendiului cu modificarea corespunzătoare a
amprentelor sale au fost arătate în capitolul 2. Aşa cum s-a arătat, punctele joase de ardere constituie
posibile focare de iniţiere a incendiului şi trebuie depistate şi analizate ca atare.
În acest sens, se desfăşoară următoarele activităţi:
- se analizează fiecare punct jos de ardere sub aspectul modului de transmitere a arderii de la
acesta, prin srabilirea direcţiei predominante a arderii şi a suprafeţelor de ardere ce puteau fi aprinse
din acest punct pentru a forma un incendiu mic;
- după analizarea tuturor punctelor joase de ardere, se studiază amprenta generală a incendiului,
pentru a se realiza modelul după care se consideră că incendiul a evoluat ulterior, se ia în considerare
şi acţiunea unor factori exteriori (direcţia vântului, sensul curenţilor de aer formaţi în clădire, efectul
de coş) pentru determinarea efectului ce-l puteau transmite asupra dezvoltării incendiului;
- concluziile rezultate din studierea fiecărui punct de ardere sunt evaluate în corelaţie cu
amprenta generală şi cu modul de evoluţie a incendiului în faza dezvoltată. În general, numai unul din
aceste puncte corespunde în contextul dat, ca loc de origine a incendiului;
- se caută cauzele care ar fi putut produce iniţierea incendiului în toate punctele joase de ardere
ce ar putea constitui, în situaţia dată, loc probabil de origine a acestuia; dacă nici unul dintre punctele
joase de ardere nu ar fi putut – conform analizei întreprinse – să constituie locul de origine a
incendiului, investigatorul trebuie să studieze şi alte posibilităţi de iniţiere a arderii, în puncte situate la
alte niveluri ale spaţiului cercetat.
Nu se exclude cerinţa de a se efectua investigarea atentă, în punctele respective, a unor posibile
urme sau indicii:
- la cercetarea punctelor joase de ardere trebuie avute în vedere şi posibilităţile ca procesele de
combustie să fi apărut ca urmare a unor fenomene ce au avut loc la partea superioară a spaţiului, ca de
exemplu:
 prăbuşrea unor elemente de construcţii sau a altor materiale aprinse;
 scurgerea pe sol a unui lichid combustibil ieşit printr-o neetanşeitate a unei conducte,
rezervor etc., care s-a aprins în contact cu o sursă de iniţiere.
În numeroase cazuri punctele joase de ardere sunt situate la nivelul pardoselii, apărând sub
forma carbonizării profunde. Pentru o analiză corectă a modului de formare a carbonizării, trebuie
avute în vedere următoarele:
- materialele solide care cad arzând la sol, precum şi corpurile metalice incandescente,
supraîncălzite sau alte obiecte cu emisie calorică importantă, în contact direct sau la mică distanţă de
pardoseala combustibilă, pot iniţia arderea pe faţa superioară a acesteia şi produce carbonizarea ei în
profunzime. Este evident că prezenţa obiectelor metalice sau topiturilor care au provocat arderea
pardoselii permite precizarea originii carbonizării;
- lichidele combustibile ce ard pe pardoseală nu pot provoca, de regulă, aprinderea acesteia pe
faţa sa superioară, deoarece radiaţia calorică a flăcărilor are numai efecte foarte reduse;
- pardoseala combustibilă poate fi aprinsă numai dacă lichidul combustibil pătrunde sub nivelul
ei, prin găuri, interstiţii sau alte neetanşeităţi, arzând dedesupt.
Astfel, acţiunea flăcărilor provoacă aprinderea feţei inferioare a pardoselii, carbonizarea sa de
jos în sus, fiind posibilă străpungerea acesteia şi trecerea arderii pe faţa superioară.
Pentru determinarea cauzei care a generat incendiul şi a împrejurărilor în care s-a produs iniţierea
arderii, investigatorul trebuie să stabilească locul în care s-a declanşat primul proces de ardere (focul
iniţial) şi concomitent să găsească în zona respectivă indiciile cu privire la primul material aprins,
sursa care a produs iniţierea şi circumstanţele care au permis producerea evenimentului.
Precizarea poziţiei focarului iniţial trebuie realizată prin interpretarea judicioasă a amprentei
incendiului, coroborată cu acţiunea care influenţează desfăşurarea proceselor de combustie şi
propagarea arderii în situaţia specifică a cazului în speţă, modul cum incendiul a evoluat în timp şi în
spaţiu, direcţiile şi căile prin care s-a propagat succesiv până a cuprins întreaga suprafaţă afectată,
astfel încât, parcurgând în sens invers traseele respective, să se localizeze zona unde s-au declanşat
procesele de ardere. În general, focarul iniţial prezintă urmele unei solicitări termice mai puternice
decât spaţiile învecinate.
Diferitele variante de dezvoltare spaţială a incendiului cu modificarea corespunzătoare a
amprentelor sale au fost arătate în capitolul 2. Aşa cum s-a arătat, punctele joase de ardere constituie
posibile focare de iniţiere a incendiului şi trebuie depistate şi analizate ca atare.

TEMA NR. 21

CUNOAŞTEREA ŞI MÂNUIREA STINGĂTOARELOR

Stingătoarele sunt dispozitive de stingere acţionate manual care conţine o substanţă ce poate fi
refulată şi dirijată asupra unui focar de ardere sub efectul presiunii create în interiorul lor. Se utilizează
pentru limitarea şi stingerea începuturilor de incendiu.
Stingătoarele se clasifică şi au simbolurile, în funcţie de natura substanţei de stingere pe care o conţin
astfel:
- cu apă pulverizată (A.P.)
- cu spumă MECANICĂ (S.M)
- cu pulbere (P)
- cu dioxid de carbon (G)
De asemenea stingătoarele se pot clasifica şi după modul de transport, astfel:
- stingătoare portative până la 10 kg greutate
- stingătoare transportabile, pe roţi, peste 10 kg

1. Stingătorul cu apă pulverizată


Este destinat primei intervenţii la incendiile de materialele celulozice, mase plastice, uleiuri,
unsori, grăsimi, vopsele, motorină grea, dezvoltate cu precădere în spaţiile cu risc de incendiu redus
(locuinţe, birouri, magazine, şcoli).
Este alcătuit din următoarele subansamble:
- recipientul stingătorului;
- butelia cu CO2;
- capacul cu dispozitivul de percutare;
- sistemul de refulare.
Pentru punerea în funcţiune a stingătorului se procedează astfel:
- se aşează pe sol în aproprierea locului de intervenţie şi se scoate agrafa de siguranţă care
blochează cuiul percutor;
- cu mâna stângă se prinde furtunul de refulare iar cu dreapta se loveşte energic butonul
pecutorului;
- se apucă stingătorul de mâner cu mâna dreaptă şi se îndreaptă jetul pulverizat la baza
focarului.

2. Stingătorul cu pulberi
Sunt destinate primei intervenţii în cazurile începuturilor de incendiu la materialele din clasele
B(lichide combustibile, unsori, grăsimi), sau C( gaze combustibile sub presiune), limitat, cu eficienţă
redusă la cele din clasa A( materiale celulozice, carbonoase uscate) şi ineficient la cele din clasa
D(metale combustibile).
Este alcătuit din următoarele subansamble:
- recipientul (corpul) stingătorului;
- capacul cu dispozitivul de percutare;
- butelia cu dioxid de carbon( CO2) sau azot;
- sistemul(furtunul) de refulare .
Ultimile tipuri de stingătoare cu pulberi nu mai dispun de butelii cu gaz inert,recurgându-se la
presurizarea recipientului de regulă cu azot, model care trebuie să fie prevăzut cu manometru pentru
măsurarea presiunii.
Pentru punerea în funcţiune se procedează astfel:
- se aşază stingătorul pe sol în apropierea focarului şi se scoate agrafa de siguranţă
care blochează cuiul percutor;
- cu mâna stângă se scoate furtunul de refulare din suport, iar cu mâna dreaptă se
apasă pârghia sistemului de percutare( la tipurile cu butelie încorporată cu mâna dreaptă
se loveşte energic butonul percutorului);
- se îndreaptă jetul de pulbere la baza focarului până la stingerea acestuia.

3. Stingătoare cu dioxid de carbon

Stingătoarele portative cu dioxid de carbon sunt destinate primei intervenţii la incendiile


dezvoltate, în general, în spaţii închise de dimensiuni reduse, indiferent de natura materialelor
combustibile, exceptând cele din clasa D cu care CO2 venind în contact ar putea genera reacţii
periculoase.
Utilizarea CO2 are avantajul că nu lasă urme, nu impurifică şi nu prezintă pericol de
electrocutare în cazul interevenţiei la echipamente electrice sub tensiune. Din acest motiv, acest tip de
stingătoare se recomandă a fi folosite pentru biblioteci, muzee, magazine sau depozite de blănuri sau
materiale de valoare, alimentaţie publică şi echipamente electronice sau electrice sub tensiune etc.
Stingătoarele de CO2 se compun din următoarele părţi:
- butelia pentru dioxid de carbon, de formă cilindrică, confecţionată din oţel,
prevăzută la exterior cu un mâner pentru manevrare, iar în interior cu o ţeavă sifon prinsă
pe robinetul de închidere a buteliei. Robinetul este prevăzut cu o siguranţă şi un cep
găurit pentru ieşirea dioxidului de carbon;
- difuzoare, de forme diferite, confecţionate din tablă de fier sau masă plastică,
prevăzute la partea superioară cu un mâner pentru manevrare, iar la partea anterioară cu o
gaură pentru ieşirea zăpezii carbonice, puse în legătură cu robinetul buteliei, fie prin
intermediul unui furtun de cauciuc armat cu sârmă, fie prin intermediul unei ţevi scurte
din oţel şi a unei articulaţii care să permită rotirea.

Pentu punerea în funcţiune a stingătorului se îndreaptă difuzorul spre locul incendiului şi se


deschide robinetul buteliei. Prin deschiderea robinetului, dioxidul de carbon lichid aflat în butelie iese
din ţeava sifon (datorită presiunii la care se află) şi, prin furtunul de cauciuc sau ţeava de oţel, pătrunde
în difuzor. Aici, datorită fenomenului de detentă ce are loc (trecerea de la un volum mic şi presiune
mare la volum mare şi presiune mică), temperatura dioxidului de carbon scade sub temperatura de
solidificare (de 78,580C) şi trece în stare solidă, sub formă de fulgi de zăpadă carbonică. Zăpada este
evacuată din difuzor spre focarul incendiului. Fulgii de zăpadă carbonică pot produce răni dureroase
atunci când vin în contact cu părţile descoperite ale corpului omenesc.
Cantitatea de dioxid de carbon din butelie se verifică prin cântărire. Când butelia a pierdut circa
20-25% din greutate, se face verificarea şi înlocuirea (încărcarea) ei. Stingătorul se curăţă şi se verifică
periodic, urmărindu-se funcţionarea robinetului şi etanşeitatea buteliei prin scufundarea ei în apă.
Fig. nr. 1. Stingător portativ cu apă pulverizată — principiul de funcţionare.
1.recipient stingător; 2. butelie cu gaz sub presiune (CO2, aer sau azot);
3. siguranţă; 4. arc; 5. cui percutor; 6. furtun de refulare; 7. piuliţă butelie;
8. membrană siguranţă; 9. tub sifon
Fig. nr. 3. Stingător portativ cu pulbere—principiul de funcţionare.
1. recipient stingător; 2. butelie cu gaz sub presiune (CO2, aer sau azot);
3. siguranţă; 4. arc; 5. cui percutor; 6. furtun refulare; 7. piuliţă butelie;
8. membrană siguranţă; 9. tub sifon; 10. apărătoare butelie
Fig. nr. 1. Stingător portativ cu apă pulverizată — principiul de funcţionare.
1.recipient stingător; 2. butelie cu gaz sub presiune (CO2, aer sau azot);
3. siguranţă; 4. arc; 5. cui percutor; 6. furtun de refulare; 7. piuliţă butelie;
8. membrană siguranţă; 9. tub sifon

Fig. nr. 3. Stingător portativ cu pulbere—principiul de funcţionare.


2. recipient stingător; 2. butelie cu gaz sub presiune (CO2, aer sau azot);
3. siguranţă; 4. arc; 5. cui percutor; 6. furtun refulare; 7. piuliţă butelie;
8. membrană siguranţă; 9. tub sifon; 10. apărătoare butelie
TEMA 22

ORGANIZAREA APĂRĂRII ÎMPOTRIVA INCENDIILOR PE LOCUL DE MUNCĂ

Prin loc de muncă se înţelege: secţie, sector, atelier de producţie; depozit de materii prime,
materiale, produse finite;atelier de întreţinere reparaţii, proiectare; instalaţie/utilaj tehnologic;
laborator; magazin/raion/stand de vânzare;unitate de învăţământ în clădiri separate;sală de spectacole,
conferinţe, recepţii, sport; unitate de alimentaţie publică; secţie medicală, farmacie; construcţie pentru
cazare; secţie, compartiment, sector, departament ad-tiv; cămin de bătrâni sau de copii; fermă
zootehnică sau agricolă;punct de recoltare cereale păioase sau exploatare forestieră.
Atunci când pe unul sau mai multe niveluri ale aceleiaşi clădiri îşi desfăşoară activitatea mai
mulţi agenţi economici sau firme, locul de muncă se delimitează la limita spaţiilor utilizate de aceştia,
iar utilităţile comune se repartizează proprietarului clădirii , sau prin înţelegere firmelor respective.
Organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor pe locul de muncă are ca obiectiv
principal asigurarea pentru colectivul de salariaţi a condiţiilor care să le permită să acţioneze pentru
prevenirea şi stingerea incendiilor, salvarea şi evacuarea utilizatorilor construcţiei, evacuarea bunurilor
materiale, precum şi pentru înlăturarea efectelor distructive ale dezastrelor.
Organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor pe locul de muncă constă în:
a) prevenirea incendiilor, prin evidenţierea materialelor şi dotărilor tehnologice care
prezintă pericol de incendiu, surselor posibile de aprindere ce pot apărea şi a mijloacelor care
le poate genera, precum şi a măsurilor generale şi specifice de prevenire a incendiilor;
b) salvarea utilizatorilor şi evacuarea bunurilor, prin întocmirea şi afişarea planurilor
specifice şi menţinerea condiţiilor de evacuare pe traseele stabilite;
c) instruirea salariaţilor prin elaborarea documentelor specifice instructajului p.s.i. pe
locul de muncă; desfăşurarea propriu-zisă a instructajului şi asigurarea certificării efectuării
acestuia, precum şi afişarea schemelor de intervenţie sau a instrucţiunilor de apărare
împotriva incendiilor;
d) marcarea pericolului de incendiu prin montarea de indicatoare de securitate şi de
orientare sau a altor inscripţii ori mijloace de atenţionare;
e) organizarea stingerii incendiilor.
Organizarea stingerii incendiilor pe locul de muncă cuprinde măsuri şi informaţii privind:
a) precizarea corectă a mijloacelor tehnice de alarmare şi de alertare a personalului de la
locul de muncă, pompierilor civili, dispeceratului pompierilor miliari, înştiinţarea
conducătorului locului de muncă, patronului, anumitor categorii de specialişti şi a altor forţe
stabilite să participe la stingerea incendiilor;
b) prezentarea sistemelor, instalaţiilor şi a dispozitivelor de limitare a propagării şi de
stingere a incendiilor, stingătoarelor şi a altor aparate de stins incendii, mijloacelor de salvare
şi protecţie a personalului;
c) stabilirea componenţei echipelor care trebuie să asigure salvarea şi evacuarea
persoanelor şi a bunurilor, pe schimburi de lucru şi în afara programului;
d) organizarea efectivă a intervenţiei prin nominalizarea celor care trebuie să utilizeze sau
să pună în funcţiune mijloacele tehnice din dotare, de stingere şi de limitare a propagării
incendiului, ori să efectueze manevre sau alte operaţiuni la instalaţiile utilitare şi, după caz, la
echipamentele şi utilajele tehnologice.
Datele se completează de conducătorul locului de muncă şi se aprobă de cadrul tehnic sau de
persoana desemnată să îndeplinească atribuţii de prevenire şi stingere a incendiilor.
La stabilirea măsurilor specifice de prevenire şi a incendiilor se au în vedere:
a) prevenirea manifestării surselor specifice de aprindere;
b) gestionarea materialelor şi a deşeurilor combustibile, susceptibile a se aprinde;
c) dotarea cu mijloace tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor;
d) verificarea spaţiilor la sfârşitul orelor de lucru;
e) parametrii care se au în vedere pe timpul exploatării diferitelor instalaţii, echipamente şi
utilaje tehnologice.
Planurile de evacuare a persoanelor în caz de incendiu cuprind elemente diferenţiale în funcţie
de tipul şi destinaţia construcţiei şi de numărul persoanelor care se pot afla simultan în aceasta şi se
întocmesc astfel:
a) pe nivel, dacă se află simultan mai mult de 30 de persoane;
b) pe încăperi, dacă în ele se află cel puţin 50 de persoane;
c) pentru încăperile de cazare şi dormitoarele comune, indiferent de numărul de locuri;
Planurile de evacuare se afişează pe fiecare nivel, pe căile de acces şi în locurile vizibile, astfel încât să
poată fi cunoscute de către toate persoanele, iar în încăperi, pe partea interioară a uşilor.
Planul de evacuare se întocmeşte pe baza schiţei nivelului sau a încăperii, pe care se marchează
cu culoare roşie traseele de evacuare prin uşi, coridoare şi case de scări sau scări exterioare, după caz.
Pe planul de evacuare se indică locul mijloacelor tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor şi
posibilităţile de refugiu, precum şi interdicţia de folosire a lifturilor în asemenea situaţii.
Planurile de depozitare şi de evacuare a materialelor periculoase se întocmesc pe baza schiţelor
încăperilor respective, pe care se marchează zonele cu materiale periculoase şi se menţionează clasele
acestora conform legii, cantităţile şi codurile de identificare ori de pericol. Traseele de evacuare a
materialelor şi ordinea priorităţilor se marchează cu culoarea roşie. Planurile de evacuare se întocmesc
şi pentru bunurile combustibile care au o valoare financiară sau culturală deosebită.
Planurile de depozitare şi de evacuare se amplasează în locuri care pot fi cel mai puţin afectate
de incendiu şi în apropierea locurilor de acces în încăperi, astfel încât să fie utile forţelor de
intervenţie.
Schemele de intervenţie se întocmesc pentru instalaţiile tehnologice cu risc ridicat (foarte mare)
de incendiu, stabilite de patron şi cuprind instrucţiuni referitoare la:
a) descrierea succintă a procesului tehnologic, cu menţionarea principalilor parametri
(presiuni de lucru, temperaturi etc.);
b) cantitatea de produse combustibile din instalaţie şi agenţii eficienţi pentru stingerea
acestora;
c) precizarea în ordine cronologică a operaţiunilor ce se efectuează în caz de incendiu,
explozie, avarie sau alte dezastre;
d) prezentarea măsurilor pentru protecţia vecinătăţilor;
e) desemnarea persoanelor care participă la acţiunile de intervenţie;
f) enumerarea mijloacelor tehnice p.s.i. existente în instalaţie şi precizarea, pe releveele
instalaţiilor, a locurilor de amplasare a acestora sau a componentelor de punere în funcţiune.
Pe releveul instalaţiei se marchează locul de amplasare a autospecialelor sau a altor utilaje de
intervenţie din dotarea serviciului de pompieri civili. Schemele de intervenţie se elaborează de către
şefii de instalaţii, se întocmesc în două exemplare şi se aprobă de patron, exemplarul 1 păstrându-se la
şeful instalaţiei, iar exemplarul 2, la şeful formaţiei intervenţie, salvare şi prim ajutor.
Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor se întocmesc pentru locurile de muncă în care
sunt instalaţii tehnologice cu risc ridicat de incendiu şi pentru punctele vital vulnerabile la incendiu,
stabilite de patron. Prin punct vital vulnerabil la incendiu se înţelege acel loc de muncă, instalaţie,
echipament etc. indispensabil asigurării funcţionalităţii principale a construcţiilor şi agenţilor
economici şi care prezintă cel puţin risc mediu de incendiu.
Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor cuprind:
a) prevederile specifice de p.s.i. din reglementările în vigoare;
b) obligaţiile generale ale salariaţilor privind prevenirea şi stingerea incendiilor;
c) regulile şi măsurile specifice de prevenire şi stingere a incendiilor pentru exploatarea
instalaţiilor potrivit condiţiilor tehnice, tehnologice şi organizatorice locale, precum şi pentru
reparaţii, revizii, întreţinere, oprire şi punere în funcţiune;
d) evidenţierea elementelor care determină riscul de incendiu sau de explozie;
e) prezentarea pericolelor care pot apărea în caz de incendiu, cum sunt intoxicările,
arsurile, traumatismele, electrocutarea, iradierea etc., precum şi regulilor şi măsurilor de
prevenire a acestora.
Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor se elaborează, după caz, de şeful sectorului de activitate
(instalaţiei, secţiei, atelierului) şi se aprobă de patron. Premergător aprobării de către patron,
instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor se verifică de cadrul tehnic sau de persoana desemnată
să îndeplinească atribuţii de prevenire şi stingere a incendiilor. Un exemplar al tuturor instrucţiunilor
de apărare împotriva incendiilor se păstrează la cadrul tehnic sau la persoana desemnată să
îndeplinească atribuţii de prevenire şi stingere a incendiilor.
Pentru noile tehnologii şi instalaţii, instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor întocmite de
proiectanţi au iniţial caracter provizoriu şi se completează cu cele care apar ca fiind necesare, pe timpul
punerii în funcţiune, probelor tehnologice şi din exploatare în timp de un an, după care se aprobă de
patron şi devin definitive.
Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor se revizuiesc cel puţin o dată la trei ani şi se
reactualizează la modernizări, dezvoltări, reprofilări şi la apariţia unor noi reglementări. Fiecare
instrucţiune de apărare împotriva incendiilor va avea înscrisă data întocmirii şi aprobării.
Documentele specifice instructajului p.s.i. pe locul de muncă se întocmesc în conformitate cu
prevederile Dispoziţiilor generale privind instruirea în domeniul situaţiilor de urgenţă –aprobate prin
O.M.A.I. nr.712/2005 completat şi modificat de O.M.A.I. 786/2005 şi trebuie să se refere la:
a) listele cuprinzând procedurile stabilite pentru instructajul specific locului de muncă şi
pentru instructajul periodic;
b) procedurile de instruire întocmite în detaliu;
c) documentele care să ateste efectuarea instructajelor specifice locului de muncă;
d) testele sau chestionarele privind verificarea cunoştinţelor însuşite pe perioada
instruirilor;
e) rezultatele obţinute din verificarea cunoştinţelor din ultimul an de activitate la locul de
muncă;
f) concluziile rezultate din activitatea de instruire, întocmite la sfârşitul fiecărui an, în care
se menţionează numărul total de salariaţi şi al celor noi veniţi, rezultatele obţinute şi măsurile
luate, precum şi procedurile reactualizate.
Organizarea efectivă a intervenţiei pe locul de muncă presupune:
a) alarmarea imediată a personalului de la locul de muncă sau a utilizatorilor prin mijloace
specifice, anunţarea incendiului la forţele de intervenţie etc.;
b) asigurarea şi urmărirea realizării salvării rapide şi în siguranţă a personalului;
c) întreruperea alimentării cu energie electrică, gaze şi fluide combustibile a
consumatorilor şi efectuarea altor intervenţii specifice la instalaţii şi utilaje;
d) acţionarea asupra focarului cu mijloacele tehnice p.s.i. din dotare şi verificarea intrării
în funcţiune a instalaţiilor şi sistemelor automate şi, după caz, acţionarea lor manuală;
e) evacuarea bunurilor periclitate de incendiu şi protejarea echipamentelor care pot fi
deteriorate în timpul intervenţiei;
f) protecţia personalului de intervenţie împotriva efectelor negative ale incendiului
(temperatură, fum, gaze toxice etc.);
g) verificarea amănunţită a locurilor în care se poate propaga incendiul şi unde pot apărea
focare, acţionându-se pentru stingerea acestora.
La întocmirea listei cuprinzând substanţele periculoase ser consultă prevederile legale în
vigoare care reglementează transportul rutier internaţional de mărfuri periculoase, respectiv Legea
nr.31/1994 şi Acordul european pentru transportul rutier al mărfurilor periculoase – A.D.R. De
asemenea, pot fi avute în vedere şi prevederile Directivei europene SEVESO.
Lista substanţelor periculoase va cuprinde toate substanţele periculoase utilizate, încadrate în
cele 9 clase, specificându-se în mod obligatoriu pentru fiecare substanţă:
a) numărul de identificare O.N.U.;
b) denumirea;
c) numărul de pericol;
d) cantitatea existentă;
e) locul de depozitare şi utilizare;
f) agenţii (substanţele) adecvaţi (adecvate) pentru stingere, neutralizare sau
decontaminare;
g) caracteristicile fizico-chimice esenţiale ce determină pericolul de incendiu sau de
explozie.
Obligaţiile referitoare la substanţele periculoase se soluţionează prin numirea de către patron a
unui consilier de siguranţă special instruit şi atestat conform reglementărilor în vigoare, care trebuie să
aibă în vedere limitările cantitative, comunicarea la autorităţi şi alte notificări impuse.

TEMA NR. 23

MĂSURI PSI LA INSTALATII ELECTRICE

Condiţii de amplasare şi montare a instalaţiilor electrice


Conductoarele, barele, tuburile, etc. se pot dispune pe trasee comune cu traseele altor instalaţii cu
condiţia ca instalaţia electrică să fie dispusă
- deasupra conductelor de apă, de canalizare şi de GPL
- sub conductele de gaze naturale şi sub conducte calde (cu temperatura peste 400C
Pe toate porţiunile de traseu pe care nu pot fi respectate aceste prevederi, se iau măsuri constructive
de protecţie prin prevederea de separări, izolaţii termice, ţevi metalice, etc. ce vor depăşi cu minim
o,5 m de o parte şi alta porţiunea de traseu protejată.
Se interzice amplasarea instalaţiilor electrice în interiorul canalelor de ventilaţie.
Montarea pe materiale combustibile a conductelor electrice cu izolaţie normală, a cablurilor fără
întârziere la propagarea flăcării, a tuburilor din materiale plastice, a aparatelor şi echipamentelor
electrice cu grad de protecţie inferior, se face interpunând materiale incombustibile între acestea şi
materialul combustibil sau elemente de distanţare
- straturi de tencuială de minim 1 cm grosime sau plăci din materiale electroizolante
incombustibile cu grosimea de minim 0,5 cm, cu o lăţime ce depăşeşte cu cel puţin 3 cm pe toate
laturile elementul de instalaţie electrică
- elemente de susţinere din material incombustibil (ex. console metalice) care distanţează
elementele de instalaţie electrică cu cel puţin 3 cm faţă de elementul combustibil
Se interzice montarea directă pe elemente de construcţie din materiale combustibile de clasă C3
şi C4 A următoarelor cabluri – cabluri armate sau nearmate, conductoare electrice neizolate sau
cu izolaţie din materiale combustibile, aparate şi echipamente electrice cu grad de protecţie
inferior.
Este obligatorie protecţia la suprasarcini pentru instalaţii din încăperi categoriile de pericol de
incendiu A, B, C.
Materialele şi echipamentele care în serviciu normal, de avarie sau de manevră greşită pot produce
flăcări sau scântei sau pot atinge temperaturi ridicate (peste 700C) vor fi amplasate conform condiţiilor
prevăzute de producător. Dacă aceste aceste condiţii nu pot fi respectate, se pot prevedea ecrane de
protecţie corespunzătoare.
Dacă echipamentele electrice dintr-o încăpere conţin lichide combustibile cum sunt uleiurile
minerale şi hidrocarburile izolante, în cantităţi mai mari sau egale cu 25 l, se vor lua măsuri de
colectare a lichidelor scurse (cuve colectoare cu praguri pentru a evita împrăştierea acestora) iar
încăperea va avea pereţi din clasa C0. Pentru lichide izolante greu combustibile (esteri, silicon), limita
de 25 l poate fi majorată la 60 l. Trebuie luate măsuri pentru asigurarea scoaterii automate de sub
tensiune a instalaţiei respective în caz de incendiu.
Pentru diminuarea riscului de incendiu se recomandă utilizarea unui dispozitiv de protecţie
diferenţial.
Este obligatorie folosirea conductoarelor şi barelor din cupru în următoarele situaţii – la circuitele
electrice pentru alimentarea receptoarelor din blocul operator, din încăperile pentru reanimare şi din
încăperile pentru servicii de urgenţă din clădirile de spitale şi similare, corpurile de iluminat ale
iluminatului d siguranţă pentru evacuare de tip 1 sau 2, instalaţii de prevenire şi stingere a incendiilor,
consumatori de siguranţă din centralele electrice.
Este interzisă traversarea coşurilor şi canalelor de fum cu conducte, cabluri şi bare electrice, tuburi de
protecţie sau cu alte elemente ale instalaţiilor electrice.
Legăturile electrice între conductoare izolate pentru îmbinări sau derivaţii se fac numai în accesoriile
special prevăzute în acest scop (doze, cutii de legătură, etc.).
Se interzice executarea legăturilor electrice între conductoare în interiorul tuburilor sau ţevilor de
protecţie, plintelor, golurilor din elementele de construcţie şi trecerilor prin elementele de construcţie.
Se interzice supunerea legăturilor electrice la eforturi de tracţiune.
Legăturile pentru îmbinări sau derivaţii între conductoarele de cupru se fac prin răsucire şi matisare,
prin cleme speciale sau prin presare cu scule şi accesorii corespunzătoare.
Legăturile pentru îmbinări sau derivaţii între conductoarele de aluminiu se fac prin cleme speciale,
prin presare cu scule adecvate şi elemente dr racord speciale, prin metalizare asociată cu lipire sau prin
sudură.
Se interzice executarea legăturilor electrice la conductoare de aluminiu, prin simpla răsucire.
Legăturile între conductoare de cupru şi conductoare de aluminiu se fac prin cleme speciale,
metalizare asociată cu lipire sau prin presare.
Montarea liberă a conductelor electrice pe clădiri, la exterior, se admite numai în cazurile în care pot
fi îndeplinite simultan condiţiile
- pereţii exteriori al clădirii să fie din materiale incombustibile
- conductele electrice să fie instalate astfel încât atingerea lor să nu fie posibilă decât cu ajutorul
unor mijloace speciale
- se respectă distanţele minime dintre conducte electrice libere şi elementele de pe traseul lor.
Se interzice folosirea arborilor drept suporturi pentru conductele electrice libere.
Se interzice montarea liberă a conductelor electrice în încăperi din categoria PC, în podurile
clădirilor şi în construcţii executate din materiale combustibile.
Nu se admite instalarea tuburilor şi ţevilor în care sunt introduse conducte electrice cu izolaţie
obişnuită, pe suprafaţa coşurilor şi a panourilor radiante sau pe alte suprafeţe similare, în spatele
sobelor sau a corpurilor de încălzire.
Se evită montarea tuburilor pe pardoseala combustibilă a podurilor. Dacă, totuşi, se montează pe
pardoseală , atunci tuburile trebuie să fie metalice.
Se interzice montarea dozelor şi cutiilor derivaţie pe pardoseala podurilor, în încăperi pentru băi,
duşuri şi grupuri sanitare.
Legăturile conductoarelor electrice se execută numai în doze.
Se interzice montarea conductelor punte pe suprafaţa de zidărie a coşurilor, pe suprafaţa panourilor
radiante sau pe alte suprafeţe calde similare. La montarea îngropată, conductele punte se acoperă cu
un strat de tencuială de minim 1 cm.
Se interzice utilizarea cordoanelor flexibile pentru executarea instalaţiilor electrice fixe.
In cazul instalării prizelor în pardoseli sau pe pardoseli se folosesc fie prize în execuţie specială,
omologate pentru acest scop, fie prize în execuţie normală, protejate în cutii speciale care asigură
gradul de protecţie(la pătrunderea corpurilor solide, a apei şi la şocurilor mecanice) necesar în scopul
respectiv.
In depozite de materiale combustibile se pot instala prizele cu condiţia ca acestea să fie prevăzute
cu dispozitive de protecţie diferenţială şi de limitare a puterii, amplasate la 1 m de materialele
combustibile.
Este obligatorie folosirea prizelor cu contact de protecţie în încăperi cu pardoseală conductoare
electrice (mozaic, ciment, gresie), în încăperi din clasa PC şi în încăperi în care se utilizează
aparatură de calcul.
Siguranţele fuzibile se folosesc numai calibrate şi în execuţie închisă. Se interzice folosirea
siguranţelor fuzibile ca aparate de conectare şi deconectare sub sarcină.
Se interzice amplasarea tablourilor electrice în poduri, subsoluri de cabluri, în încăperi de
depozitare a materialelor sau substanţelor combustibile. Tablourile electrice se amplasează la cel
puţin 3 cm de elementele din materiale combustibile. La clădirile cu săli aglomerate, tabloul electric
se prevede cu posibilitatea de întrerupere a alimentării cu energie electrică a instalaţiilor electrice
aferente, întrerupătorul respectiv fiind amplasat într-un loc unde nu are acces publicul, marcat şi uşor
accesibil pentru intervenţii în caz de incendiu.
La tablourile de distribuţie ale receptoarelor prevăzute cu alimentare de bază şi cu alimentare de
rezervă din sursa de intervenţie se prevăd măsuri constructive de separare între panourile celor două
alimentări, astfel încât un incendiu la unul dintre panouri să nu-l poată afecta pe cel de-al doilea.
Manetele de pe tablouri, care trebuie manevrate în caz de incendiu, calamitate naturală etc. se
marchează distinct, vizibil şi clar astfel încât să poată fi identificate rapid la necesitate.
Circuitele iluminatului normal trebuie să fie distincte de prize.
Circuitele şi dozele iluminatului normal trebuie să fie distincte de cele ale iluminatului de siguranţă.
In încăperi cu aglomerări de persoane se folosesc corpuri de iluminat executate din material
incombustibile sau greu combustibile
Corpurile de iluminat echipate cu lămpi incandescente, fluorescente sau cu descărcări în vapori
metalici care se instalează în depozite de materiale combustibile, trebuie să fie prevăzute cu glob,
respectiv cu difuzor şi dacă există şi pericol de şocuri mecanice, vor avea şi grătar protector.
Căile de alimentare ale tabloului de distribuţie al staţiilor pompelor, electrovanelor de incendiu şi
instalaţiei de ventilare pentru evacuarea fumului se amplasează pe trasee ferite de pericol de
incendiu.
Staţiile de pompare, centralele de semnalizare a incendiilor, clădirea grupului.
electrogen şi zonele în care se află elemente de PSI la care trebuie acţionat, vor fi prevăzute cu
instalaţie de iluminat de siguranţă pentru continuarea lucrului.
La clădirile ce adăpostesc persoane care nu se pot evacua singure, la magazine, la hoteluri precum
şi la alte clădiri cu aglomerări de persoane, coloana de alimentare a tabloului ascensoarelor se
racordează la tabloul general sau de forţă, înaintea întrerupătorului general sau a siguranţelor
generale. Alimentarea cu energie electrică a tablourilor ascensoarelor de intervenţie în caz de
incendiu se face pe două căi de alimentare independente.
Corpurile de iluminat destinate iluminatului de siguranţă, se marchează sau se echipează cu lămpi
de altă culoare pentru a se deosebi de lămpile iluminatului normal.
Iluminatul de siguranţă pentru evacuare, marcarea ieşirilor din încăperi, a traseului şi a ieşirilor
căilor de evacuare se face folosind corpuri de iluminat tip - indicator luminos.
Iluminatul de siguranţă împotriva efectului panicii se realizează cu corpuri de iluminat cu lămpi
incandescente.
Iluminatul de siguranţă pentru marcarea hidranţilor interiori se amplasează în afara hidrantului la
cel mult 1,5 m distanţă de el.
In zonele cu pericol de explozie se pot folosi cabluri numai în execuţie corespunzătoare,
conductoare izolate protejate în tuburi metalice sau ţevi de protecţie sau bare în execuţie etanşă cu
tipul de protecţie antiexplozivă corespunzătoare zonei periculoase în care sunt montate.
Este interzisă montare liniilor electrice aeriene în zonele cu pericol de explozie. In încăperile cu
pericol de explozie este interzisă aşezarea ţevilor de protecţie pe pardoseală. Instalaţiile electrice din
zonele cu pericol de explozie vor fi proiectate şi realizate astfel încât să asigure protecţia împotriva
apariţiei de scântei şi arcuri electrice.
Sunt obligatorii luarea măsurilor împotriva acumulării electricităţii statice la construcţiile care
includ zone cu pericol de explozie.
TEMA NR. 24

REGULI ŞI MĂSURI DE PREVENIREA INCENDIILOR ÎN ATELIERELE PENTRU


PRELUCRAREA LEMNULUI

Utilajele şi dispozitivele folosite pentru ascuţirea pânzelor de fierăstraie şi a cuţitelor


maşinilor de prelucrare a lemnului, polizoare şi alte utilaje care pot provoca scântei, vor fi amplasate în
încăperi separate de cele pentru prelucrarea materialului lemnos.
Se interzice încălzirea cleiului cu lămpi de benzină sau petrol în secţiile pentru prelucrarea
lemnului. Această operaţie se va executa în recipiente încălzite cu aburi sau apă supraîncălzită.
Se admite folosirea reşourilor electrice pentru încălzirea cleiului în atelierele cu o suprafaţă
mai mică de 400m2, cu respectarea următoarelor condiţii :
● Reşourile electrice vor fi fixate rigid pe un suport de material incombustibil, cu
înălţimea de minimum 0,80m. Este interzisă utilizarea pentru racordarea la reţea a cablurilor
neizolate sau a altor conductori electrici improvizaţi;
● Amplasarea reşourilor electrice se va face la o distanţă de minimum 1,5m de orice
materiale combustibile.
Înainte de a fi introduse în maşini pentru prelucrare, materialele lemnoase vor fi examinate cu
grijă, pentru înlăturarea eventualelor bucăţi de metal înglobate (cuie, sârmă etc.).
Este interzis fumatul în atelierele pentru prelucrarea lemnului.
Instalaţiile electrice de forţă şi lumină vor fi executate în conformitate cu prevederile actelor
normative în vigoare. Verificarea, exploatarea şi întreţinerea acestora se vor face numai de către
personal calificat.
Încălzirea atelierelor pentru prelucrarea lemnului (tâmplărie, modelărie etc.) se va face cu
instalaţii de încălzire centrală (apă caldă, abur, aer cald etc.), cu respectarea normelor de prevenire şi
stingere a incendiilor în vigoare, privind executarea lor şi aşezarea materialelor combustibile faţă de
elementele instalaţiei.
În atelierele mici, cu o suprafaţă de maximum 400m2, pot fi utilizate şi sobe obişnuite cu
acumulare de căldură (ex. de teracotă), executate astfel ca uşiţele de alimentare să fie amplasate în
afara acestor încăperi.
Se interzice folosirea sobelor fără acumulare de căldură (sobe metalice) şi a radiatoarelor
electrice, indiferent de tipul lor.
Sunt interzise aşezarea şi uscarea materialelor combustibile pe sobe sau corpuri de încălzire.
Materialul lemnos nu va fi introdus în ateliere decât în cantităţi strict necesare prelucrării în
schimbul respectiv. Acesta va fi stivuit în mod ordonat, lăsându-se libere căile de acces şi evacuare.
Depozitarea şi stivuirea materialului lemnos se vor face în spaţii stabilite în acest scop, cu
respectarea corespunzătoare a măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor. În secţiile de prelucrare
a lemnului (tâmplărie, modelărie, calapoade, reparat lăzi etc.), sunt interzise depozitarea, transportul şi
manipularea lichidelor inflamabile sau explozive, cu excepţia celor strict necesare procesului de lucru
şi nu mai mult decât pentru un schimb de lucru, luându-se măsuri de prevenire a incendiului. Lichidele
inflamabile utilizate se vor păstra în ambalaje închise etanş.
Lubrifianţii necesari ungerii utilajelor se vor aduce în ateliere în cantităţi pentru maximum trei
zile de lucru. Păstrarea acestora se va face în locuri special amenajate, ferite de orice surse de foc sau
de încălzire.
Executarea în atelierele de tâmplărie a unor lucrări de reparaţii cu foc deschis (sudură, lipire)
nu se admite decât pe baza unui „Permis de lucru cu foc”.
La terminarea lucrului, şeful de atelier nu va părăsi atelierul până nu va asigura:
▪ Curăţirea tuturor locurilor de muncă, şi, în special, a utilajelor;
▪ Scoaterea de sub tensiune a tuturor maşinilor şi aparatelor electrice;
▪ Oprirea tuturor utilajelor;
▪ Punerea în funcţiune, acolo unde există, a iluminatului de siguranţă;
▪ Întreruperea instalaţiei electrice şi de iluminat de la tabloul principal al atelierului;
▪ Închiderea tuturor geamurilor şi uşilor.

Pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit în acest sector se vor lua următoarele
măsuri;
Se va opri sistemul de ventilaţie existent şi se va scoate de sub tensiune instalaţia
electrică de iluminat şi forţă;
Se va acţiona asupra materialelor incendiate, folosind spumă sau apă;
Pe timpul acţiunii se vor lua măsuri pentru a se evita degradarea utilajelor şi
materialelor;
Concomitent cu stingerea se va organiza evacuarea materialelor.
REGULI ŞI MĂSURI DE PREVENIREA INCENDIILOR LA
DEPOZITELE DE MATERIAL LEMNOS
Materialul lemnos (cherestea, buşteni, sortimente scurte de lemn) se depozitează în stive,
grupe, secţii sau sectoare cu distanţă sigură între ele, în conformitate cu prevederile normelor în
vigoare.
Drumurile şi spaţiile de siguranţă din depozite nu vor fi blocate cu materiale; ele vor astfel
întreţinute, încât să asigure accesul maşinilor de intervenţie pentru stingerea incendiilor, în orice
anotimp.
Teritoriul depozitului va fi curăţat periodic de deşeuri, vegetaţie uscată sau alte materiale
combustibile. Solul nebetonat sau nepietruit din incinta depozitelor se va stropi cu var sau alte
substanţe pentru a se împiedica creşterea vegetaţiei.
Teritoriul depozitului va fi împrejmuit. Va fi oprit accesul altor persoane în afara celor care îşi
desfăşoară activitatea.
Fumatul este interzis pe teritoriul depozitelor, în toate punctele de acces, ale persoanelor şi
vehiculelor. În depozit, se vor monta indicatoare vizibile pentru atenţionarea acestei interdicţii.
Pentru fumat se vor amenaja locuri speciale. Aceste locuri vor fi marcate vizibil prin tăbliţe cu
inscripţia „Loc pentru fumat” şi prevăzute cu lădiţe metalice cu nisip sau vase cu apă în scopul
colectării şi stingerii resturilor de ţigări şi chibrituri aprinse. Locurile pentru fumat se vor amenaja
numai în spaţiile libere, amplasându-se la distanţă de cel puţin 10m faţă de cea mai apropiată stivă a
depozitului sau construcţie vecină.
Se interzice executarea pe teritoriul depozitului a lucrărilor cu foc deschis (sudură, lipirea la
cald a metalului, topirea bitumului sau asfaltului, încălzirea cu flacără a conductelor etc.).
În cazuri excepţionale, se vor admite astfel de lucrări în depozite numai pe baza „Permisului
de lucru cu foc”cu luarea măsurilor de prevenire a incendiilor pe toată durata lucrării (stabilirea razei
de lucru, îndepărtarea sau protejarea materialelor combustibile din apropiere, asigurarea locului
respectiv cu mijloace de stingere, instruirea lucrărilor, supravegherea controlului la terminarea
lucrărilor etc.).
Se interzice accesul în depozite al mijloacelor de transport cu ardere internă (locomotive,
compresoare, autocare, tractoare etc.), care prezintă scurgere de carburanţi sau cu tobele de eşapament
defecte ori fără dispozitive parascântei.
Se interzice folosirea în depozite a iluminatului cu flacără deschisă. Se va folosi numai
iluminat electric.
Se vor controla periodic legăturile electrice ale motoarelor şi instalaţiilor existente în incinta
depozitelor, înlăturându-se toate defecţiunile care pot provoca supraîncălziri, scurtcircuite, scântei
electrice, ca de exemplu contacte şi legături defecte, deteriorări ale izolaţiei conductoarelor,
supraîncărcarea accidentală a circuitelor, acoperirea conductoarelor cu deşeuri etc.
Este interzisă păstrarea în depozite a deşeurilor de lemn (aşchii, rumeguş, praf etc.), îmbibate
cu ulei, lacuri sau alte substanţe uşor oxidabile, precum şi alte materiale textile îmbibate cu ulei (câlţi,
bumbac, cârpe de şters). Aceste materiale vor fi evacuate zilnic din depozit în locuri special stabilite.
Pe teritoriul depozitelor (inclusiv pe spaţiile de siguranţă) sunt interzise descărcarea,
manipularea şi depozitarea substanţelor şi materialelor combustibile.
Se va asigura în permanenţă funcţionarea, în condiţiile şi la parametrii proiectaţi, a reţelei de
apă sau a bazinelor de apă pentru stingerea incendiilor, luându-se măsuri de întreţinere
corespunzătoare, de verificare periodică preventivă, precum şi măsuri pe timp de iarnă care să evite
îngheţarea lor etc.
Stingerea incendiilor izbucnite la depozitele de material lemnos se realizează prin folosirea
ape sub formă de jet pulverizat sau compact. Stivele din apropierea incendiului se evacuează sau se
stropesc cu apă.

TEMA NR. 25

INSTRUCTIUNI DE APARARE ÎMPOTRIVA INCENDIILOR SPECIFICE


ACTIVITATII DE TURISM
1. Activitatea de cazare
 Se asigura marcarea clara, vizibila, conform STAS 297-80, si iluminarea corespunzatoare a
tuturor cailor de evacuare din interiorul hotelului. Se recomanda marcarea prin indicatoare
fosforescente;
 În camerele de hotel, pe partea interioara a usilor se va afisa schita cu traseul de evacuare
(spre iesirea principala si cea de serviciu). Pe noptiere, la loc vizibil, se vor amplasa pliante cu
instructiuni speciale de comportare în caz de incendiu, traduse în limile de circulatie internationala;
 Se admite mentinerea încuiata a usilor de la scarile de serviciu, în cazul când acestea sunt
prevazute cu geam nearmat, pe o suprafata care sa permita evacuarea normala a persoanelor, în caz de
incendiu. Pe geamurile respective se va inscriptiona “USA de evacuare”. Spargeti geamul în caz de
incendiu.
 Pe holuri si pe culoare trebuie sa existe scrumiere pentru colectarea resturilor de tigari si
chibrituri, amplasate la o distanta de cel putin 1,5 m fata de draperii si perdele;
 Se va controla permanent starea de functionare a instalatiilor electrice. Nu se admit
improvizatii sau modificari la instalatia electrica. Orice lucrari de reparatii sau de întretinere la
instalatia electrica, se executa numai de personal calificat;
 Pentru sesizarea în faza incipienta a unui început de incendiu, spatiile comune se vor
verifica si pe timpul noptii la intervale de 2-3 ore, de câte personalul de serviciu;
 Receptiile vor fi dotate cu lanterne pentru a fi folosite în situatii de întrerupere a curentului
electric, si masti cu filter de fum pentru a putea intervenii la un eventual incendiu ;
 Se interzice folosirea podurilor sau a subsolurilor în scopul depozitarii materialelor
combustibile;
 Alarmarea si anuntarea, în caz de incendiu, se va face în asa fel încât sa nu produca panica
în rândul clientilor si persoanelor cazate în camere, pentru a nu le periclita viata;
 Personalul hotelului va fi temeinic instruit asupra modului în care se va face alarmarea,
anuntarea si orientarea persoanelor cazate spre iesire, precum si asupra modului de folosire a
mijloacelor tehnice de interventie (hidranti, stingatoare) pentru localizarea si lichidarea incendiilor;
 La fiecare nivel al hotelului se va afisa planul de evacuare, organizarea si atributiile
echipelor de prima interventie;
 Caile de circulatie existente în jurul hotelului, vor fi permanent asigurate, iar parcarea
autovehiculelor se va face în asa fel încât sa se asigure o usoara si rapida evacuare în caz de incendiu si
accesul autospecialelor apartinând pompierilor militari.
2. Bucatarie, restaurant
 Se interzice cu desavârsire:
 folosirea focului deschis fara supraveghere (plite de gatit, aragaze, resouri, etc);
 introducerea de recipienti care pot provoca explozii sau a lichidelor combustibile în
spatiile de depozitare a mijloacelor materiale si alimentare;
 folosirea pentru iluminat, când iluminatul electric nu poate fi folosit, a mijloacelor
pentru iluminat improvizate (lumânari, chibrituri, facle, etc). Pot fi întrebuintate, în
acest caz, felinare de vânt, prevazute cu globuri si aparatori sau lanterne cu pile uscate;
 curatirea pardoselilor din bucatarii sau spatiile de deservire (salile restaurantului) cu
produse petroliere;
 În restaurant se va asigura numarul suficient de scrumiere de masa, iar pe holuri, scrumiere
cu picior, amplasate la o departare de cel putin 1,5 m fata de perdele, draperii;
 Pentru evitarea aglomerarii si asigurarea evacuarii în salile restaurantului, se vor respecta
prevederile normativelor în vigoare, în ceea ce priveste amplasarea meselor si numarul de
locuri;
 Lânga fiecare masina de gatit care functioneaza cu gaze naturale vor fi afisate instructiunile
de exploatare a gazelor, iar manipularea robinetelor se va face numai cu chei speciale,
amplasate în apropiere;
 Masinile de gatit si gratarele pentru fript, vor fi dotate cu hote prevazute cu site de
protectie. Hotele si tubulaturile de ventilatie ce deservesc masinile de gatit, gratarele pentru
fript, cuptoarele pentru copt, vor fi curatate si degresate saptamânal si ori de câte ori este
nevoie;
 Se interzice curatarea hotelor prin ardere;
 Masinile de gatit, gratarele pentru fript, aragazele, cuptoarele si celelalte utilaje care
folosesc temperaturi ridicate, se vor amplasa la o distanta de cel putin 1 m fata de
elementele combustibile ale constructiilor sau de materialele combustibile din încaperi;
 Folosirea aparatelor electrice pentru pregatirea preparatelor culinare se va face cu
respectarea stricta a normelor de exploatare date de furnizor sau producator;
 În bucatarii si laboratoare de patiserie, cofetarie, este interzis:
 pregatirea pe plita a diverselor preparate în asa fel încât sa prezinte pericol de incendiu;
 prelingerea grasimilor pe plita din tavi sau vase umplute peste limita sau manipularea
necorespunzatoare;
 pastrarea produselor culinare care prezinta pericol de incendiu în cantitati mai mari
decât strictul necesar precum si depozitarea acestora în apropierea surselor de caldura;
 orice operatiune de reparatie, întretinere, de înlaturare a unor defectiuni sau de
modificare a instalatiilor, vor fi executate de instalatori autorizati pentru astfel de lucrari

TEMA NR. 26

INSTRUCTIUNI DE APARARE ÎMPOTRIVA INCENDIILOR LA DEPOZITE SI


MAGAZII
1. Organizarea si amenajarea depozitelor si magaziilor, se va face în stricta conformitate cu
prevederile legale în vigoare, instructiunile si prescriptiile tehnice în vigoare.
2. Depozitarea materialelor se va face în functie de proprietatile fizico-chimice,
compatibilitatea fata de agentii stingatori, tendinte de autoaprindere, autoinflamare, explozie si în
raport cu dimensiunea si forma acestora.
3. Materialele cu caracteristici diferite se vor depozita în constructii sau compartimente
separate, în functie de pericolul de incendiu si de explozie pe care îl prezinta, fiind interzisa
depozitarea în aceeasi magazie sau compartiment a materialelor care pot reactiona violent si genera
incendii, explozii, ori de alte fenomene cu urmari deosebite.
4. Materialele sau produsele care conditioneaza continuitatea productiei sau activitatii,
importante si de mare valoare, de regula se vor pastra în constructii independente sau compartimente
separate, prin elemente rezistente la foc, echipate cu instalatii si aparatura pentru detectarea,
semnalizarea si stingerea incendiilor.
5. Depozitele si magaziile se vor organiza pe stive, grupe de stive si sectoare cu asigurarea
distantelor de siguranta între acestea.
6. Stivele vor fi astfel organizate încât sa permita interventia cu usurinta la stingerea incendiilor
si evacuarea produselor depozitate, sa nu blocheze mijloacele de stingere, tablourile electrice si caile
de acces, sa nu reduca raza de actionare a instalatiilor de stingere (drencere, sprinklere, hidranti), acolo
unde acestea exista.
7. Rafturile pentru depozitare vor fi din materiale incombustibile, iar cele din lemn se vor
ignifuga.
8. Materialele si substantele combustibile si cele inflamabile, nu se vor depozita în spatiile de
productie, în apropierea instalatiilor sau pe caile de acces si de evacuare.
9. Ferestrele si golurile de aerisire de la subsol si parter, vor fi asigurate cu plasa din sârma
deasa, pentru a nu permite patrunderea chibriturilor si resturilor de tigari aprinse.
10. Spatiile de depozitare vor fi delimitate fata de cele de receptie si livrare, prin elemente
rezistente la foc. Compartimentarile, inclusiv dintre gestiuni, nu vor fi din materiale combustibile.
11. Corpurile electrice pentru iluminat vor fi prevazute cu globuri de protectie, iar cele care pot
fi lovite, vor avea si armaturi (gratare) de protectie.
12. La depozitarea materialelor se va urmari ca acestea sa nu prezinte focare de incendiu, sa
posede instructiuni de manipulare si depozitare. În cazul unor neclaritati, produsele vor fi pastrate în
spatii separate pâna la obtinerea tuturor informatiilor necesare.
13. Manipularea materialelor si substantelor, se va face în asa fel, încât sa nu se produca loviri,
degradari, spargeri si reversari de produse. La spargerea ori degradarea unor ambalaje care contin
substante periculoase se va proceda la îndepartarea eventualelor revarsari si la evacuarea din depozit a
ambalajelor respective.
14. Instalatia de încalzire din depozite si magazii va fi centrala cu apa calda sau abur.
15. În caz de incendiu, concomitent cu actiunile de stingere, se va proceda la evacuarea
materialelor depozitate în locuri fara pericol si organizarea supravegherii lor.
16. Personalul care participa la actiunile de stingere si evacuare, va fi echipat cu mijloace de
protectie (casti, masti, costume anticalorice).
MAGAZII DE ALIMENTE SI BAUTURI
1. La depozitarea alimentelor si bauturilor în spatii închise, se vor respecta urmatoarele reguli:
- compartimentarea si marcarea spatiilor în asa fel, ca depozitarea si pastrarea sa se faca pe
sortimente. Spatiile între stive si rafturi, sa fie permanent libere, iar între acestea si
elementele de încalzire si iluminat sa se respecte distantele de siguranta prevazute de
legislatia în vigoare;
- evacuarea permanenta a deseurilor provenite din împachetari si despachetari pentru
pastrarea ordinii si curateniei si sa nu blocheze usile si caile de acces si evacuare;
- circuitele electrice interioare ale depozitelor si magaziilor, vor fi prevazute cu aparate de
deconectare a curentului, amplasate în exterior.
2. Este interzisa depozitarea diferitelor materiale în încaperile din subsoluri în apropierea
conductelor de gaze si coloanelor electrice.
3. În incinta depozitelor, lucrarile de orice natura care prezinta pericol de incendiu, se vor
executa numai pe baza unui “Permis de lucru cu foc”, eliberat în conditiile prevazute de normele PSI si
dupa ce au fost luate toate masurile de prevenire a incendiilor.
4. Încalzirea încaperilor de depozitare se va face prin sistemul de încalzire central, respectându-
se cu stricteae prescriptiunile de constructie si exploatare prevazute de noramtivele de PSI.
5. Se interzice încalzirea cu sobe metalice, radiatoare, resouri si orice aparate producatoare de
energie calorica si care prezinta pericol de încendiu, în încaperile în care se depoziteaza materiale
combustibile.
6. Deservirea si verificarea instalatiilor utilitare (iluminat, încalzire, ventilatie, etc), se va face
numai de personal calificat, atestat, cu respectarea normelor de exploatare date de producator.
INSTALATII FRIGORIFICE
1. Încaperile agregatelor frigorifice vor fi prevazute cu ventilatie eficienta, care sa asigure
evacuarea eventualelor scapari de agent frigorific.
2. Instalatiile electrice din salile agregatelor frigorifice trebuie executate în conformitate cu
normativele în vigoare pentru încaperi cu pericol de explozie, când agentul frigorific prezinta acest
pericol.
3. În salile agregatelor frigorifice nu vor fi prevazute instalatii de încalzire si nu se va folosi nici
un sistem de încalzire.
4. Este interzisa folosirea oricaror surse de foc, precum si fumatul în salile agregatelor
frigorifice.
5. În perioada umplerii instalatiilor cu agent frigorific, se interzice încalzirea cu orice mijloace
a buteliilor sau tuburilor ca si existenta flacarilor deschise în incinta camerelor în care se face aceasta
operatie.
6. Se interzice depozitarea tuburilor cu agenti frigorifici în salile agregatelor frigorifice sau în
încaperi cu alte destinatii.
7. În toata perioada umplerii instalatiilor sau agregatelor frigorifice, se va controla etanseitatea
diferitelor parti ale acestora.
8. În atelierele frigorifice, se interzice fumatul sau folosirea oricaror surse de foc în perioada
umplerii agregatelor cu agent frigorific si în perioada probelor.
9. În interiorul salilor agregatelor frigorifice, nu se vor monta întrerupatoare, prize sau alte
elemente care pot produce scântei.
10. Se va evita pierderea de agent frigorigen din instalatii.

TEMA NR. 27

INSTRUCTIUNI DE APARARE ÎMPOTRIVA INCENDIILOR LA ATELIERELE


MECANICE, ELECTRICE SI DE ÎNTRETINERE
1. În astfel de ateliere, este interzisa amplasarea materialelor combustibile sau a substantelor
inflamabile, în apropierea masinilor si utilajelor care produc scântei prin polizare sau aschiere.
2. Se interzice instalarea polizoarelor si a altor masini care produc scântei în locurile unde se
pot degaja gaze sau vapori combustibili, ori în imediata apropiere a acestora.
3. La executarea operatiunilor de prelucrare a metalelor, se va evita încalzirea excesiva a
masinilor unelte si aruncarea spanului sau a aschiilor încinse pe elemente sau materiale combustibile.
4. Se va evita suprasolicitarea retelei electrice prin racordarea unor aparate si utilaje cu un
consum mai mare decât cel pentru care a fost dimensionata instalatia.
5. Prelucrarea metalelor si aliajelor cu continut de magneziu, aluminiu, titan, etc, ale caror
pulberi sunt pirofore, se va efectua cu multa grija, astfel încât sa nu produca incendii.
6. Degresarea, curatarea sau spalarea pieselor pregatite pentru diverse operatii, se va face cu
solutii neinflamabile. Se interzice utilizarea benzinei, petrolului sau a altor substante inflamabile.
Decaparea cu acid azotic a pieselor din metale neferoase, se va face numai în nise de decapare cu
ventilatie fortata, pentru evacuarea vaporilor rezultati.
7. Bumbacul si cârpele de sters, cutiile cu petrol sau unsori, vor fi tinute în recipiente metalice
cu capace special destinate. La sfârsitul fiecarui schimb de lucru materialele întrebuintate vor fi
evacuate din atelier si depozitate în locuri special amenajate.
8. În cazul executarii operatiilor de întretinere, se va evita scurgerea si raspândirea
lubrefiantilor pe utilaje, pe pardoseli. La executarea operatiilor de curatare, utilajul va fi oprit si scos
de sub tensiune. Se interzice efectuarea lucrarilor cu benzina si alti solventi inflamabili în prezenta
surselor de foc, scânteilor sau în alte conditii care pot conduce la producerea unor incendii.
9. Pentru prevenirea acumularilor si descarcarilor electrostatice, toate partile metalice ale
masinilor-unelte si utilajelor de orice fel vor fi prevazute cu instalatie de legare la pamânt.
10. Ciocanele de lipit utilizate, când sunt în functiune, vor fi supravegheate si pastrate pe
suporturi incombustibile. Se interzice folosirea sau lasarea lor în apropierea materialelor combustibile.
11. Ciocanele care se încalzesc la foc, trebuie asigurate în asa fel, încât sa nu cada pe
pardoseala, iar cele electrice se vor tine în priza numai atâta timp cât se folosec.
12. Se interzice blocarea trecerilor si cailor de acces dintre utilaje cu materiale, semifabricate,
piese finite.
13. La folosirea lampilor de benzina se vor respecta urmatoarele reguli:
 alimentarea cu benzina se va face numai dupa ce arzatorul s-a racit complet, iar rezervorul
se va umple numai ¾ din volum;
 dopul orificiului de alimentare va fi bine însurubat, fiind prevazut cu o garnitura
corespunzatoare;
 lampile de lipit vor fi prevazute cu un sistem de siguranta reglat la presiunea de lucru, iar
cele cu rezervorul mai mare de 3 litri, trebuie prevazute cu manometru;
 este interzisa reducerea presiunii prin surubul pentru aer si prin orificiul de alimentare,
atunci când lampa este aprinsa;
 lampile nu trebuie demontate si reparate lânga surse de foc deschis. Se interzice golirea
combustibilul din rezervor lânga sursa de foc;
 se interzice folosirea lampii de benzina în încaperi în care se afla lichide combustibile,
substante explozive sau surse de gaze combustibile.