Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Introducere
REZUMAT
Arderea, ca fenomen fizic asociat unui incendiu, este definita, conform SR-ISO 8421/1 drept
,,reactia exoterma a unei substante combustibile cu un comburant, insotita, in general, de
emisie de flacari si/sau incandescenta si/sau emisie de fum”.
Procesele de ardere, ca toate procesele chimice, pot fi interpretate din punct de vedere
termodinamic prin prisma teoriei cinetice a gazelor, evidentiind rolul moleculelor activate in
producerea reactiei chimice.
· procesul de ardere este posibil numai daca se intrunesc simultan, in timp si spatiu,
urmatoarele conditii:
- pierderile de caldura sunt atat de mari incat nu se mai asigura caldura necesara
pentru piroliza in continuare a materialului combustibil;
· arderea are loc aproape intotdeauna in faza gazoasa, amestecul aer-gaz combustibil in
reactie cu emisie de lumina, constituind o flacara. Combustia fara flacara a materialelor ce
raman in stare solida in timpul reactiei, chiar daca produsul arderii este partial sau total un gaz,
defineste o ardere mocnita.
· in urma arderii rezulta produse de ardere (gaze de ardere si, in cazul arderii corpurilor
solide, resturi minerale - cenusa), precum si o mare cantitate de caldura disipata in mediul
inconjurator. Daca arderea nu este completa, rezulta fumul, un ansamblu vizibil de particule
si/sau lichide in suspensie in aer.
Dupa viteza de reactie, intre oxigen si combustibil se pot deosebi: arderi lente, normale
(uniforme), rapide (explozii, deflagratii).
Fenomenele ce se deruleaza in timpul unui incendiu sunt practic arderi normale, precedate de
arderi lente.
Arderea gazelor are loc cu flacara, intr-o cantitate de aer specifica fiecarei substante gazoase. In
cazul gazelor combustibile lichefiate, viteza de vaporizare creste in functie de suprafata de
contact cu aerul si temperatura mediului si scade in functie de nivelul umiditatii si de gradul de
inertizare.
Viteza de ardere in cazul gazelor se defineste prin cantitatea de gaze ce arde in unitatea de timp
fara a tine seama de factorul suprafata (esential in cazul lichidelor).
Factorii care influenteaza viteza de ardere sunt, in primul rand, natura gazelor, concentratia
amestecului de gaze si aer si marimea particulelor si, intr-o mai mica masura, presiunea si
temperatura, precum si unele adaosuri care maresc, scad sau anihileaza propagarea flacarii.
Comportarea la incendii a substantelor combustibile gazoase este caracterizata in principal de
limitele de ardere. Concentratia minima a gazelor in aer la care se produce arderea constituie
limita inferioara, iar concentratia minima a oxigenului, respectiv concentratia maxima a gazelor
combustibile la care arderea nu mai este posibila, limita superioara de ardere.
Sub limita inferioara, amestecul gazos nu poate sa arda fiind prea sarac in molecule reactante.
Energia rezultata din arderea unei particule se disperseaza inainte de a putea activa o alta
particula de substanta combustibila pentru propagarea arderii. Peste limita superioara, arderea
nu poate avea loc datorita lipsei oxigenului necesar. Oxigenul disponibil se consuma in cursul
arderii unei particule, nemaifiind timp suficient pentru intretinerea arderii particulei celei mai
apropiate.
Cresterea temperaturii are efect de largire a limitelor de ardere, iar adaosul de gaze sau vapori
incombustibili efect contrar.
Limitele de ardere includ limitele de explozie si detonatie. In multe cazuri, limitele de ardere si
limitele de explozie sunt aproape identice, dar la inceput orice amestec gazos arde cu flacara
stabila, dupa care, in anumite conditii, au loc reactii explozive.
Pericolul cel mare pentru initierea unor aprinderi explozive il reprezinta gazele cu limite de
arderi largi(de exemplu, acetilena: circa 4 - 80%).
1.2.2.Arderea substantelor combustibile lichide
In afara de unele cazuri rare (dispersia unor lichide pe un corp poros, uleiuri vegetale oxidate),
lichidele nu ard niciodata in aceasta stare. Ele se vaporizeaza si ard in stare gazoasa (de vapori),
adica cu flacara.
Viteza de ardere in cazul lichidelor depinde esential de suprafata libera a acestora in stare
linistita. Viteza de ardere este influentata, in mare masura, de viteza de evaporare, care
depinde de presiunea de vapori, de viteza de reinnoire a atmosferei deasupra suprafetei libere
a lichidului (curenti de aer) si de cantitatea de caldura transmisa de flacari.
Spre deosebire de gaze si lichide, unde arderea are loc intotdeauna sub forma de flacara, in
cazul solidelor putem deosebi:
- solide care ard cu flacara: fie ca se transforma in vapori fara descompunere - direct prin
sublimare (exemplu: camfor, methenamina), fie prin topire, urmata de vaporizare (exemplu:
parafine). Arderea, in aceste cazuri, este foarte asemanatoare cu cea a lichidelor, avand loc in
intregime in faza gazoasa;
- corpuri solide care ard in stare solida (ardere mocnita). In aceasta categorie pot fi incluse
solide care contin carbon (carbune energetic, grafit, carbune din lemn etc), materiale poroase
(bumbac), materiale pulverulente. Arderea mocnita este, la inceput, o ardere lenta, cantitatea
de caldura degajata fiind abia perceptibila. Apoi ea creste proportional cu temperatura;
- corpuri solide care prezinta simultan cele doua moduri de combustie. Faza de ardere este
precedata de o descompunere a partilor inca neaprinse cu degajare de vapori sub influenta
caldurii degajate de fractiunile arzand.
Viteza de ardere a solidelor se defineste in raport cu masa: cantitatea de materiale combustibile
arse pe unitatea de suprafata de ardere in unitatea de timp.
Viteza de ardere a unui material solid nu este o constanta, depinzand de numerosi factori:
compozitia chimica si proprietatile materialelor combustibile, conditiile meteo (creste cu
cresterea temperaturii si presiunii atmosferice), viteza vantului si a curentilor de aer (influenta
favorabila), gradul de umiditate (scade la umiditate excesiva, deshidratarea in cazul lemnului
duce la aprinderea spontana), aportul de aer proaspat in vecinatatea materialului (in spatii
inchise viteze de ardere e mai mica), suprafata specifica - adica raportul dintre suprafata libera
a materialului si volumul lui (cu cat acest raport este mai mare, cu atat aprinderea si arderea au
loc mai rapid - cazul materialelor fibroase, faramitate sau maruntite, corpurile sub forma de
fragmente masive ard cel mai lent).
Atat temperatura de aprindere spontana, cat mai ales temperatura de aprindere nu sunt
constante fizice, ci marimi complexe a caror valori se schimba in functie de conditiile exterioare
(compozitie, temperatura, presiune, sursa de aprindere) si de metoda de determinare utilizata.
· Energia minima de aprindere este definita ca marimea minima a energiei unei scantei
electrice sau mecanice, suficienta pentru aprinderea unui amestec de gaz - aer la o anumita
concentratie.
La temperatura de inflamare un lichid nu arde, ci doar poate fi aprins cu o sursa de caldura (de
exemplu: temperatura de inflamabilitate al benzinei este de circa 40°C, dar benzina nu se
aprinde spontan la aceasta temperatura).
Este temperatura minima pe care trebuie s-o aiba o sursa de foc (scanteie, chibrit s.a.) pentru a
initia aprinderea lichidului. In aceasta operatiune este suficient ca zone, chiar relativ mici, din
suprafata substantei sa ajunga local la temperatura de aprindere. Daca restul cantitatii este la
un nivel termic peste temperatura de inflamabilitate are loc initierea arderii.
· Energia minima de aprindere si limitele de ardere pentru vaporii combustibili au acelasi rol
in aprindere si incendiu ca in cazul gazelor.
- aprindere normala - cand incalzirea are loc de la un flux exterior de caldura, constant sau
variabil;
- aprindere pilot - cand pe langa campul radiant exista o sursa de flacara in apropierea
corpului;
- aprindere spontana (autoaprindere) cand corpul se autoincalzeste fara aport de caldura din
exterior, caldura necesara rezultand din reactiile chimice sau biologice care se produc in insasi
masa substantei respective.
Sursa de aprindere (flacara, obiect incandescent, scanteie etc), cu temperatura mai mare decat
temperatura de aprindere a solidului respectiv, va initia un proces de ardere ce se poate
transforma in incendiu.
In cazul solidelor, temperatura de aprindere spontana joaca un rol foarte important in
propagarea incendiului.
Conform art. 6.2.19 din Normativul de siguranta la foc a constructiilor P118 materialele si
substantele depozitate se clasifica in cinci clase de periculozitate notate de la P.1 la P.5 astfel:
Materiale incombustibile care nu pot da nastere la reactii periculoase; fara ambalaje (in vrac)
sau in ambalaje incombustibile: Exemple: minereuri, ciment, beton, fructe, legume, conserve in
cutii metalice sau borcane s.a.;
A. Materiale din clasa P.1., in ambalaje cu combustibilitate redusa: Exemple: minereuri in saci
combustibili; piese metalice pe palete de lemn; lichide incombustibile sau conserve in ambalaje
incombustibile in navete sau ladite combustibile s.a.;
A. Materiale si produse din clasele P.1 - P.3, in ambalaje din materiale plastice spongioase;
B. Materiale combustibile cu viteza mare de ardere sau cu o putere calorifica mai mare de
27,3 J/kg, indiferent de forma de ambalare. Exemple: lemn in forma de tocatura sau talas; fibre
vegetale (in, bumbac s.a.); fibre artificiale; confectii din asemenea fibre; vata; paie; zegras;
carton; hartie; cauciuc;
C. Materiale si produse incombustibile care pot suferi deteriorari importante in urma actiunii
temperaturilor inalte, a apei sau a gazelor corozive, indiferent de natura ambalajelor. Exemple:
aparatura electrica si electronica avand relee si contacte sensibile necapsulate; tuburi
electronice; utilaje si aparate de inalta precizie; bijuterii; medicamente si produse cosmetice;
D. Materiale si produse care sub efectul temperaturii degaja cantitati importante de gaze
corozive, indiferent de natura ambalajelor. Exemple: policlorura de vinii; teflon si rasini
epoxidice; acid clorhidric; clorura de var; s.a.;
E. Lichide combustibile din clasa P.3.C, in ambalaje combustibile. Exemple: lichide ambalate in
bidoane de carton sau materiale plastice;
B. Materiale care la contactul cu alte materiale pot da nastere la reactii explozive sau se pot
aprinde, indiferent de modul de ambalare. Exemple: acetona; acid acetic; acid fluorhidric;
etilenamina; peroxizi de potasiu sau sodiu; s.a.;
E. Materiale care sub efectul caldurii degaja cantitati mari de gaze combustibile sau toxice,
indiferent de modul de ambalare. Exemple: acrilonitril; alcaloizi; amine; acetona; cloroform;
clorura de metil; fosfor; acetat de plumb s.a.;
H. Substante sau materiale solide cu o putere calorifica mai mare de 33,6 MJ/kg sau
caracterizate printr-o ardere deosebit de intensa; lichide combustibile cu temperatura de
inflamabilitate mai mica de 55°C; gaze combustibile; indiferent de modul de ambalare.
Exemple: celuloid; pelicula pe baza de nitroceluloza; clorati, de calciu, potasiu, bariu s.a.,
peroxilina, permanganat de sodiu, peroxizi de potasiu, sodiu, benzina, sulfura de carbon,
toluen, petrol lampant, acetona, alcool etilic, propan, butan, propilena, hidrogen, metan s.a.
Agentii termici, chimici, electromagnetici ori biologici rezultati in urma incendiului actioneaza
asupra constructiilor, instalatiilor si utilizatorilor putand produce multiple efecte negative
(deformatii, reducerea rezistentei, instabilitate, prabusire, respectiv arsuri, intoxicatii,
traumatisme, panica s.a.).
Pentru definirea notiunii de incendiu sunt necesare urmatoarele elemente care interactioneaza
intre ele:
Prin cauza de incendiu, conform art. 1 al.(2) lit.,,d” din Legea nr. 307/2006, se intelege
,,suma factorilor care concura la initierea incendiului, care consta, de regula, in sursa de
aprindere, mijlocul care a produs aprinderea, primul material care s-a aprins, precum si
imprejurarile determinante care au dus la izbucnirea acestuia”.
- sisteme care produc electricitate statica: depozitare, vehiculare si transport lichide sau
pulberi combustibile, curele de transmitere a miscarii, spalarea in lichide combustibile,
echipamente, unelte si scule care se incarca electrostatic;
- mijloace cu flacara deschisa: brichete, chibrituri, lampi, spirtiere, lumanari, torte, faclii;
- tigara;
- aparate de incalzit: cazane, cuptoare, aparate de gatit, sobe, uscatoare, dispozitive pentru
sudura, taiere sau lipire cu gaze ori lichide combustibile;
- trasnet;
Gama materialelor si substantelor care se aprind primele sub actiunea surselor de aprindere
este foarte larga; pot fi sub forma de gaze (vapori), lichide sau solide (inclusiv sub forma de
pulberi).
- fumatul;
- focul deschis;
- sudura;
- aprinderea spontana (autoaprinderea) sau reactii chimice;
- nereguli organizatorice;
- accident tehnic;
- alte imprejurari;
- nedeterminate.
Clasificarea incendiilor in raport cu cauzele care le-au produs se poate face in functie de
elementele obligatorii mentionate.
- electricitate statica;
- scantei mecanice;
- frecare;
- caldura solara;
- trasnet;
7. Surse de aprindere datorate explozivilor si materialelor incendiare;
8. Surse de aprindere indirecte (radiatia unui focar de incendiu, flacara unui amestec exploziv
s.a.).
Incendiile ,,tip arson” generate de actiuni intentionate voluntare sau criminale, sunt o categorie
aparte, datorita particularitatilor deosebite, desi sursele de aprindere utilizate de regula de
incendiatori se regasesc in categoriile anterioare.
Se poate considera ca in evolutia unui incendiu in interiorul unei incaperi intervin cinci faze:
• Aparitia focarului initial. Este faza in care, datorita unor imprejurari favorabile, sunt puse
in contact materialul combustibil cu sursa de aprindere, a carei energie, acumulata in timpul
perioadei de contact, duce la initierea incendiului.
• Faza de ardere lenta. Aceasta faza are o durata extrem de variata. Absenta in
numeroase cazuri, ea poate dura cateva minute, ore si in unele situatii, chiar zile si saptamani
(in cazul arderii mocnite). Durata acestei faze depinde de natura, cantitatea si modul de
distributie a materialelor combustibile in incinta, de dimensiunile si amplasarea surselor de
aprindere si de cantitatea de caldura transmisa de acestea, cu cat materialul combustibil se
aprinde mai usor, cu atat caldura degajata este mai mare si propagarea are loc mai rapid.
• Faza de ardere activa sau de dezvoltare. In aceasta faza, arderea se dezvolta si se propaga la
toate obiectele invecinate cu focarul, avand aerul necesar inca in cantitate suficienta.
Radiatia devine principalul factor al transferului de caldura, in principal prin stratul de gaze
fierbinti si fum acumulat sub tavan, propagand incendiul, si, in zone mai indepartate de focar,
prin incalzirea materialelor din aceste zone la temperatura de aprindere. Natura si finisajul
peretilor joaca un rol esential datorita aportului suplimentar insemnat de radiatie termica
(radiatie reciproca intre pereti).
• Faza de ardere generalizata. Dupa producerea fenomenului de flash-over (sau, mult mai rar,
backdraft) arderea se generalizeaza in intreaga incinta. Temperaturile se uniformizeaza spre
valori maxime, transferul de caldura prin radiatie devenind net preponderent.
In cursul acestei faze, structurile de rezistenta sunt cele mai afectate de incendiu: se fisureaza si
se disloca peretii, se largesc deschiderile s.a., avand ca urmare propagarea incendiului in
incintele alaturate si apoi in intreaga cladire.
Regimul de ardere se stabilizeaza si este conditionat fie de suprafata materialelor combustibile,
fie de dimensiunile deschiderilor, deci de regimul admisiei aerului.
• Faza de regresie. In cursul acestei faze, temperatura inceteaza sa mai creasca, apoi incepe sa
scada datorita epuizarii combustibilului, dar scaderea nu este brusca, actionand in continuare
distructiv asupra structurilor.
Prin ,,prevenirea incendiilor” potrivit art. 1 al.(2) lit.,,k” din Legea nr. 307/2006 privind
apararea impotriva incendiilor se intelege ,,totalitatea actiunilor de impiedicare a initierii si
propagarii incendiilor, de asigurare a conditiilor pentru salvarea persoanelor si de asigurare a
securitatii echipelor de interventie”.
- prezenta altor riscuri potentiale care declansate pot duce la producerea de incendii;
- exercitii de evacuare.
- instruire si antrenamente;
- avizare si autorizare;
Intelesul expresiei ,,stingerea incendiilor” este stabilit in Legea nr. 307/2006 privind
apararea impotriva incendiilor, la art. 1 alin. (2) lit. m) astfel ,,totalitatea actiunilor de limitare si
intrerupere a procesului de ardere prin utilizarea de metode, procedee si mijloace specifice”.
5.1.Substante de stingere.
Apa este principala substanta de stingere, indeosebi prin efectul de racire ca urmare a
trecerii ei in stare de vapori datorita temperaturii ridicate din focarul incendiului. La 100o C si 1
atmosfera apa fierbe si trece in stare de vapori.
Un litru de apa la 10o C are nevoie pentru a se evapora complet de 629 kcal,
formandu-se aproximativ 1.600 – 1.700 litri de abur.
Apa se poate folosi sub forma de jet compact, jet pulverizant (ploaie), ceata sau abur.
Apa are si efect de izolare a suprafetei incendiate de oxigenul din aer. In forma de jet
compact are actiune mecanica asupra materialelor care ard.
Apa pulverizata este mai eficienta. La apa fin pulverizata particulele au 100 µ
(microni).
Cu apa se sting materialele care ard cu jar (ex. lemn, paie etc.)
In functie de coeficientul de infoiere sunt spume grele (coeficientul este de regula 5-6
dar poate ajunge la 20), cu coeficient mediu (20-200) si cu coeficient mare (200-1000) denumita
si spuma usoara.
Spumele se obtin prin debitarea prin aceiasi teava de refulare a unui amestec de
spumant si apa in proportii prestabilite.
Sunt si spume chimice obtinute prin contactul a doua substante (acida si bazica) care
reactioneaza si produc noi substante (dioxid de carbon, apa etc.) care izoleaza fata de aer
materialele care ard.
Gazele inerte utilizate in stingerea incendiilor sunt dioxidul de carbon CO2 si azotul
N2, care introduse in spatiul de ardere reduc continutul de oxigen necesar combustiei.
Dioxidul de carbon are efect de racire, 1 kg. de CO2 corespunde cu 15% din efectul de
racire a 1 kg de apa. Se utilizeaza sub forma de gaz sau zapada carbonica.
- inlocuitorii de haloni;
- halonii (hidrocarburi halogenate), a caror utilizare s-a interzis intrucat afecteaza mediul.
- aerosolii;
- hidrogeli.
- conditiile atmosferice.
- mobile – cele aflate in dotarea serviciului pentru situatii de urgenta ori amplasate la
locurile de munca,
Mijloacele fixe constau in instalatii speciale de stingere automate sau manuale cum
sunt:
- abur.
- aerosoli,
- pulberi stingatoare.
Mijloacele mobile constau in:
Ø reducerea temperaturii stratului de substanta aprins prin amestecarea cu straturile reci ale
substantei de stingere.
5.4. Metode, proceduri, procedee si tehnici utilizate in stingerea incendiilor
- stingerea incendiilor in conditii dificile (pe timp de iarna, in lipsa apei, pe timp de vant
puternic, pe timp de noapte).
Pentru serviciile de urgenta si salariatii din obiective sunt stabilite reguli specifice de
stingere a incendiilor in normele si instructiunile de aparare impotriva incendiilor aplicabile in
obiectivele respective.