UNIVERSITATEA TEHNICA DE CONSTRUCTII BUCURESTI

FACULTATEA DE INGINERIE A INSTALATIILOR

AUTOAPRINDEREA SI EXPLOZIA GAZELOR

NATURALE

BABANAU COSMIN-NICOLAE
BERBECE MARIOLA-STEFANIA
ANUL IV – GRUPA 2
Sisteme de alimentare cu gaze naturale Autoaprinderea si explozia gazelor naturale

Gazul natural este un amestec inflamabil, inodor, insipid, regasit sub forma de zacamant in
straturile din adancimea pamantului. Gazul natural este unul dintre principalii combustibili
utilizati pentru generarea de energie industriala si energie electrica industriala, producere de abur
industrial si caldura, de caldura rezidentiala si pentru spatii comerciale. Este alcatuit in proportie
de 85% metan si din cantitati variabile de etan, propan, butan si gaze inerte precum azotul,
dioxidul de carbon si heliul.

1. ARDEREA
Arderea, denumita si combustie, consta in reactia rapida de oxidare a unei substante aflata
in stare gazoasa. Este o reactie exoterma, cu degajare de caldura, insotita in general de lumina
(flacara sau lumina incandescenta) si de fum.
Combustibilul este reprezentat de orice substanta, material, care are proprietatea de a se
aprinde si de a arde in continuare, contribuind la cresterea cantitatii de caldura degajate. Agentul
oxidant (comburant) este reprezentat de oxigenul din aer, sau de oxigenul cedat prin oxidare de o
alta substanta.
La baza procesului de ardere se afla „triunghiul de foc”, o
combinatie de factori, care daca au loc concomitent, in acelasi
spatiu, genereaza si intretin reactia de ardere. Acesti factori sunt:
combustibilul, agentul oxidant si sursa de aprindere. In cazul in
care unul dintre acesti factori lipseste sau se alfa intr-o cantitate
nepotrivita in raport cu celelalte elemente, nu va avea loc
arderea.
Studiile recente arata ca acesti 3 factori nu mai sunt suficienti
pentru explicarea procesului de ardere. Astfel s-a dezvoltat
„tetraedrul focului” in care a fost luat in considerare si
desfasurarea in lant a reactiilor chimice.
Teoria reactilor in lant sta la baza explicarii fenomenului de ardere. Astfel, formarea de
radicali liberi in timpul reactiei de oxidare, care in urma reactiei cu alte molecule formeaza noi
radicali liberi, ce reactioneaza la randul lor cu alte molecule, rezultand arderea.
Procesul de ardere este caracterizat prin intermediul mai multor marimi fizice. Printre
acestea se remarca temperatura de ardere, temperatura minima la care un combustibil arde pana
la epuizare. Viteza de ardere reprezentata de cantitatea de combustibil consumat prin ardere in
unitate de timp. Viteza de ardere depinde in mare parte de concentratia combustibilului si
marimea suprafetei ocupate, de posibilitatile de ventilare, dar si de presiunea aerului si
temperatura gazului si de unele adaosuri care maresc, scad sau anihileaza propagarea flacarii.
Puterea calorică este căldura dezvoltată prin arderea completă, cu aerul minim necesar, a
unităţii de cantitate de combustibil; putere calorică inferioară Hi este valoarea considerată în
cazul în care, gazele de ardere sunt evacuate astfel încât vaporii de apă pe care îi conţin să se afle
în stare gazoasă.

Page | 2
Sisteme de alimentare cu gaze naturale Autoaprinderea si explozia gazelor naturale

Temperatura teoretică de ardere este, prin definiţie, temperatura maximă pe care o ating
gazele rezultate din ardere, atunci când arderea este completă, se desfăşoară cu aerul minim
necesar, α =1, şi nu au loc disipări de căldură.
Limite de inflamabilitate (limite de explozie) delimitează domeniul în care se produce
explozia unui gaz inflamabil, cuprins între limita inferioară şi limita superioară, exprimate în
procente în volum de gaz în amestec cu aerul, la care are loc arderea. În tabelul 2 sunt prezentate
limitele de inflamabilitate în aer ale GNL (metan) şi ale combustibililor gazoşi din amestecul
GPL.
Temperatura de inflamabilitate sau punctul de inflamabilitate este temperatura cea mai
joasă la care un produs, într-un aparat în condiţii standardizate, dă naştere la o cantitate suficientă
de vapori care, împreună cu aerul, să formeze un amestec combustibil ce se aprinde în contact cu
o flacără. Punctul de inflamabilitate dă indicaţii în privinţa pericolului de explozie şi de incendiu.
La presiuni mai mici decât 50mmHg, gazele naturale nu mai formează amestecuri explozibile cu
aerul. Limitele de explozie se restrâng, când sunt prezente gaze inerte (azot sau dioxid de
carbon). Când concentraţia de gaz inert depăşeşte oanumită limită, explozia nu mai are loc. De
aceea, gazele inerte se folosesc pentru
Intensitatea de ardere este data de energia degajata in timpul procesului de ardere. Limitele
de ardere reprezinta limitele la care amestecul gazos nu poate arde intrucat cel putin unul dintre
cei 3 factori necesari procesului de ardere se afla intr-o cantitate prea mica pentru a intretine
flacara. Concentratia minima a gazelor in aer la care se produce arderea constituie limita
inferioara, iar concentraria minima de oxigen, respectiv concentratia maxima a gazelor
combustibile la care arederea nu mai este posibila, limita superioara de ardere.
Sub limita inferioara, amestecul gazos nu poate arde, fiind prea sarac in molecule
reactante. Energia rezultata din arderea unei particule se disperseaza inainte de a putea activa o
alta particula de substanta combustibila pentru propagarea arderii.
Peste limita superioara, arderea nu poate avea loc datorita lipsei oxigenului necesar.
Oxigenul dispnibil se consuma in cursul arderii unei particule, nemaifiind timp suficient pentru
intretinerea arderii particulei celei mai apropiate.
Cresterea temperaturii are efect de largire a limitelor de ardere, iar adaosul de gaze inerte
sau vapori incombustibili are un efect contrar.
Limitele de ardere includ limitele de exlozie si detonatie. De cele mai multe ori, limitele de
ardere si limitele de explozie sunt aproape identice, insa la inceput, orice amestec gazos arde cu
flacara stabila, dupa care, in anumite conditii, pot dezvolta reactii explozive. Pericolul cel mai
mare pentru initierea unor aprinderi explozive este reprezentat de gazele cu limite de ardere largi.
Intervalul de ardere este cuprins intre limita superioara si limita inferioara de ardere, fiind
intervalul in care arderea se poate produce, dimensiunea acestuia fiind influentata de cresterea
temperaturii, ce duce la marirea intervalului de ardere, sau de adaugarea unor gaze inerte sau
vapori incombustibili, rezultand micsorarea intervalului de ardere.

Page | 3
Sisteme de alimentare cu gaze naturale Autoaprinderea si explozia gazelor naturale

Flacara poate fi definita ca fiind propagarea rapida, autosustinuta, cu viteza subsonica a

arderii in mediu gazos cu emisie de lumina sau ca fiind un amestec al aerului cu un gaz
combustibil, in reactie emitand radiatii electromagnetice in spectrul vizibil. In cazul gazelor
naturale, flacara are o culoare specifica, galbuie, cu tendinte de albastru.
In cazul flacarii, se disting 3 zone: o zona centrala care contine produsi nearsi inca si care
este mai rece, o zona intermediara si o zona periferica, unde combustia este completa si
temperatura este cea mai mare.
Flacara rezultata in procesul de ardere a gazului metan are o temperatura de 2210oC.

In urma arderii sunt rezultate produsele de ardere ce constau in gazele de ardere, purtatoare
de caldura, cantitatea lor reiesind din calcul in functie de compozitia combustibilului. In afara
gazelor de ardere, se mai regasesc resturi minarale, cenusa sau funingine, fumul si oxidul de
carbon, produs intermediar ce reprezinta un pericol pentru om, provocand inxicatii si asfixieri in
cazul arderii incomplete.
Fumul este amestecul vizibil de lichide sub forma de picaturi foarte fine si de paricule
solide aflate in suspensie. In functie de compozitia chimica a produselor care ard, fumul poate
prezenta culoare,
miros si gust specific.

Page | 4
Sisteme de alimentare cu gaze naturale Autoaprinderea si explozia gazelor naturale

Clasificarea arderilor se poate face in functie de conditiile de desfasurare a reactiilor de

oxidare, dupa perceptia fenomenului sau dupa viteza reactiilor de oxidare. Dupa conditiile de
desfasuare a reactiilor de oxidare, arderea poate fi completa sau incompleta.
Arderea completa consta in arderea in intregime a substantelor combustibile, cantitatea de
oxigen fiind suficienta pentru intretinerea procesului de oxidare. In urma arderii complete rezulta
produsi de ardere precum: bioxidul de carbon, vapori de apa, bioxidul de sulf etc.

Arderea incompleta consta in arderea partiala a substantei combustibile, cantitatea de

oxigen nefiind suficienta pentru intretinerea procesului de oxidare. In urma arderii incomplete
rezulta produsi de ardere precum: oxid de carbon, alcool, vapori de apa si compusi organici.

In functie de perceptia de perceptia fenomenului, arderea se clasifica in ardere cu flacara,

ce consta in arderea combustibilului gazos cu emisie de lumina; arderea cu incandescenta, cazul
arderii combustibilului cu emisie vizibila de lumina la suprafata acestuia, spre exemplu, arderea
carbunilor. Arderea mocnita, unde arderea combustibilului are loc fara emisie vizibila de lumina,
aceasta evidentiindu-se prin cresterea temperaturii mediului ambiant si a aparitiei fumului. Este o
ardere autosustinuta prin caldura reactiilor interne.
Dupa viteza reactiilor de oxidare, se remarca arderea lenta, atunci cand se constata o
crestere a temperatiroo fara atingerea valorii care sa conduca la emisia de lumina, cazul ruginirii
fierului, a putrezirii lemnului. Arderea normala, uniforma in cazul careia, propagarea are loc cu
viteze de ordinul cm/s. Arderea rapida, cazul exploziei, unde propagarea se face cu viteze
subsonice, de ordinul zecilor de m/s,

2. APRINDEREA
Aprinderea este procesul de initiere a arderii unui amestec combustibil cu flacara sustinuta,
ca urmare a accelerarii reactiei de oxidare.
Aprinderea se produce numai la aducerea combustibilului in faza gazoasa, cu atat mai usor
cu cat emanarea de vapori si gaze incepe la o temperatura mai mica, in functie de starea de
agregare a substantei combustibile.

Page | 5
Sisteme de alimentare cu gaze naturale Autoaprinderea si explozia gazelor naturale

Aprinderea unui amestec combustibil are loc cand viteza de generare a caldurii, prin reactii
chimice, depaseste viteza de pierdere a caldurii.
Caldura necesara aprinderii amestecului combustibil poate fi asigurata de un flux de
caldura exterior, cazul aprinderii normale; de o sursa exterioara de caldura, flacara sau scanteie,
cazul aprinderii pilot; prin generarea interna de caldura, cazul aprinderii spontane, denumita si
autoaprindere.
In cazul in care caldura necesara aprinderii amestecului de combustibil este asigurata de un
flux de caldura exterior sau de o sursa exterioara de caldura, se poate defini temperatura de
aprindere. Aceasta reprezinta temperatura minima la care o substanta gazoasa, aflata in prezenta
aerului sau a oxigenului, trebuie incalzita pentru a se aprinde si a arde in continuare dupa
indepartarea sursei, de la sine, fara aport de energie din exterior.
In urma generarii interne de caldura se poate defini temperatura de autoaprindere
(aprindere spontana). Aceasta este temperatura minima pana la care este necesar sa se
incalzeasca o substanta gazoasa combustibila, fara a veni in contact direct cu o sursa de
aprindere, pentru a se produce aprinderea si a arde in continuare, fara incalzire ulterioara.
Multi cercetatori au incercat sa determine temperatura minima de autoaprindere in functie
de concentratia de metan din aer, astfel, initial, temperatura minima de autoaprindere a fost
declarata a fi aproximativ egala cu 537oC. Ulterior s-a descoperit ca aceasta depasesre 600oC,
ajungandu-se in final la valoarea de 633oC.
Concentratia minima pentru a se putea realiza autoaprinderea gazului metan este de 7%.

Page | 6
Sisteme de alimentare cu gaze naturale Autoaprinderea si explozia gazelor naturale

Cele doua temperaturi nu sunt constante fizice, ci marimi complexe a caror valori se
schimba in functie de conditiile exterioare si de metoda de determinare utilizata.
Pentru producerea aprinderii este necesara respectarea unor conditii precum: concentratia
amestecului combustibil sa fie in interiorul limitelor de ardere, energia generata sub forma de
caldura sa poata mentine temperatura amestecului peste temperatura de aprindere a acestuia.
Inflamabilitatea este caracteristica unui material combustibil aflat in faza gazoasa de a se
aprinde cu emisie de lumina.
Aprinderea substantelor combustibile gazoase este procesul de initiere a arderii cu flacara
intr-un anumit punct, prin aducerea acestora la temperatura de aprindere. Dupa indepartarea
sursei de aprindere, combustia continua.
Energia de aprindere este marimea minima a energiei unei scantei electrice sau mecanice,
suficienta pentru aprinderea unui amestec format din aer si gaz, la o anumita concentratie.
Energia de aprindere depinde de parametrii amestecului gazos, compozitie, presiune,
temperatura, dar si de dispozitivul determanarii.
Gazul metan are o energie de aprindere foarte mica, de 0.3 MJ, atunci cand intervine o
scanteie electrica. Temperatura scanteii depaseste cu mult temperatura minima de aprindere, iar
cu cat este mai mare temperatura scanteii, aceasta ajuta la intierea aprinderii chiar si la un nivel
foarte scazut al energiei de aprindere.
Amestecurile gazoase combustibile pot fi aprinse de o scanteie electrica sau mecanica, de o
suprafata calda in contact sau prin incalzire adiabatica.

3. EXPLOZIA

Explozia este cazul particular al arderii, la

nivelul amestecurilor explozive de gaze
combustibile si/sau de vapori combustibili si/sau
de prafuri combustibile cu aerul, in care reactiile
de oxidare se produc rapid si violent, cu
degajare de caldura, lumina si generare de
presiuni mari.
Violenta exploziei depinde de viteza cu
care aceasta energie este disipata. Explozia
datoarata eliberarii energiei chimice se poate
produce sub forma de autoaprindere sau ca
proces eterogen, fie sub forma de detonatie, fie
sub forma de deflagartie laminara sau
turbulenta.

Page | 7
Sisteme de alimentare cu gaze naturale Autoaprinderea si explozia gazelor naturale

Explozia unui amestec combustibil-aer poate avea loc fara interventia unei surse exterioare
de energie si se produce in acelasi timp in intregul amestec, fara existenta unei zone de separatie
intre reactanti si produsi.
Atunci cand se afla in domeniul de explozie, intre limita inferioara si cea superioara de
inflamabilitate, explozia unui astfel de amestec poate fi provocata local de catre o sursa de
energie de dimensiuni reduse precum o scanteie, un corp incalzit, o flacare etc., procesul fiind
numit initiere. Dupa initiere, explozia se propaga in restul amestecului sub forma unei unde de
combustie, reprezentand o zona de separatie dintre produsii de reactie si amestecul nereactionat.
In functie de caracteristicile sursei de initiere, propagarea exploziei poate avea loc sub
forma de deflagratie laminare, avand viteze subsonice, deflagratie turbulenta sau sub forma de
detonatie, avand viteze supersonice.
Cantitatea minima de energie care poate initia aprinderea unui amestec inflamabil este
denumita energie minima de aprindere. Aceasta reprezinta unul dintre cei mai importanti
parametri de securitate in ceea ce priveste activitatea de prevenire a exploziilor necontrolate.
Viteza normala de combustie este o proprietate fundamentala a propagarii flacarilor in
amestecuri gazoase combustibil – aer, depinzand de tipul de combustibil, concentratia acestuia,
presiunea si temperatura initiala precum si de dilutia cu gaze inerte. Aceasta se foloseste pentru
prezicerea performantei si a emisiilor motoarelor cu ardere, pentru proiectarea sistemelor
protectoare la explozie dar si pentru a valida mecanismele cinetice folosite in modelarile
experimentale.
Particulele de pulbere combustibila dispersate in aer pot forma un amestec exploziv. In
acest caz aerul este agentul de dispersie, iar particulele de pulbere reprezinta faza dispersata.
Astfel de amestecuri au in unele privinte asemanari cu amestecurile gazoase. Un amestec hibrid
este o combinatie de gaz inflamabil si pulbere combustibila. Uneori, intr-un amestec exploziv,
gazul poate fi prezent intr-o concentratie mai mica decat limita sa inferioara de explozie iar
pulberea combustibila poate avea de asemenea o concentratie mai mica decat concentratia
minima de explozie a acesteia. Un cercetator a demonstrat ca adaugarea de gaz inflamabil la un
nor de pulbere combustibil creste presiunea maxima de explozie si violenta acesteia.
Daca un gaz inflamabil este prezent intr-un nor de pulbere, explozivitatea acestuia din
urma este sporita. Concentratia minima de explozie si energia minima de aprindere sunt mai
reduse iar presiunea maxima de explozie si viteza maxima de crestere a presiunii sunt mai mari.
Astfel, un gaz inflamabil poate aduce in domeniul de explozie un amestec de pulbere-aer care in
mod normal este sub concentratia minimă de explozie, chiar la o concentratie a gazului sub
limita de explozie.
Exista doua limite de explozie, limita inferioara si cea superioara. Limita inferioara de
explozie este caracterizata de concentratia minima a gazelor si/sau a vaporilor si/sau a prafurilor
combustibile in aer sub care nu se poate produce explozia, din cauza excesului de aer. Limita
superioara este reprezentata de concentratia maxima a gazelor si/sau a vaporilor si/sau a
prafurilor combustibile in aer peste care nu se poate produce explozia, din cauza lipsei de aer.

Page | 8
Sisteme de alimentare cu gaze naturale Autoaprinderea si explozia gazelor naturale

Intre aceste doua limite de explozie se afla intervalul de explozie, cel in care explozia se
poate produce, avand un rol determinant in stabilirea pericolului de explozie la gaze, lichide si
prafuri combustibile. Gazele prezinta un interval de explozie foarte mare, intre 8-40%, fiind cele
mai predispuse la declansarea unei explozii.
Limitele de ardere includ limitele de explozie, de cele mai multe ori, acestea fiind
aproximativ identice. La inceput, orice amestec gazos arde cu flacara stabila, dupa care, in
anumite conditii, au loc reactii care conduc la explozie. Limitele de exploziei nu au o valoare
constanta, deoarece amestecurile explozive sunt supuse actiunii unor factori precum temperatura
mediului ambiant, presiunea la care este supus amestecul exploziv etc..

Cresterea temperaturii peste cea normală, 20oC, mareste intervalul de explozie.

Temperatura mediului inconjurator exercita o influenta mai mare asupra limitei superioare de
explozie decat asupra celei inferioare.
Pentru determinarea practica, cu usurinta, a limitelor de explozie in cazul cresterii
temperaturii, se poate aplica urmatoarea regula: la cresterea temperaturii cu fiecare 100oC, limita
inferioara de explozie scade cu 10% si limita superioara creste cu 15%. Pentru majoritatea
substantelor, temperatura de explozie este cuprinsa in intervalul 1000oC – 3000oC.
Intre temperaturile de inflamabilitate si limitele de explozie exista o stransa legatură. De
aceea, gradul de periculozitate al amestecului exploziv se poate caracteriza fie prin concentratiile
limita, fie prin temperaturile limita, atunci cand sunt prezente substante aflate in faza lichida.
Variatia presiunii la care sunt supuse amestecurile explozive modifica limitele de ardere
sau de explozie ale acestora. Cresterea presiunii, chiar si pana la 20 atm, nu influenteaza prea
mult valoarea limitelor de explozie, dar scaderea presiunii face ca intervalul de explozie sa se
reduca considerabil. La o presiune mult scazuta, indiferent de compozitia amestecului, initierea
exploziei devine imposibila.
Printre actorii de care depinde explozia amestecurilor praf-aer se regasesc: compozitia
chimica a prafului, cantitatea mai mare de substante volatile continute de praf face ca pericolul
de explozie sa fie mai accentuat, concentratia prafului.
Cele doua limite de explozie, ca si in cazul vaporilor si gazelor, sunt in functie de gradul de
dispersie al prafului, precum si de umiditatea, temperatura si continutul substantelor volatile.
Pericolul la explozie este mai mare cu cat praful dispersat este mai fin. Printre prafurile cu cel

Page | 9
Sisteme de alimentare cu gaze naturale Autoaprinderea si explozia gazelor naturale

mai mare pericol la explozie si la incendiu se pot enumera: praful de zahar, amidonul, textilele,
lemnul, cerealele si faina, materialele plastice, pulberile metalice (de zirconiu, titan, magneziu,
aluminiu etc.).
Exploziile pot fi cauze ale unor incendii, dupa cum, in unele cazuri, si incendiile pot fi
cauze ale unor explozii. Dilatarea gazelor rezultate din explozie, cauzata de cantitatea mare de
caldura degajata, provoaca solicitari dinamice de tip soc, pentru care se pot preciza: presiunea
maxima de explozie, presiunea maxima care s-ar produce in cazul in care nu ar exista schimb de
caldura intre produsele arderii si peretii incintei, timpul de explozie, timpul cat se manifesta
solicitarea dinamica din explozie.
In urma exploziilor amestecurilor, in cladirile industriale inchise se produc presiuni
semnificative, capabile sa provoace distrugeri cladirii. Cu cat efectul presiunii dureaza mai putin
in urma exploziei, cu atat este redusa distrugerea.

4. STINGEREA INCENDIILOR

4.1. SUBSTANTE DE STINGERE PRIN IZOLARE

SPUMA CHIMICA - Spuma chimica este formata dintr-o masa de bule de dimensiuni
reduse, fiecare bula fiind invelita intr-o membrana lichida umpluta cu dioxid de carbon, care se
formeaza pe cale chimica in urma reactei dintre substantele care genereaza spuma (substanta
acida si substanta bazica). Substanta acida este formata, de regula, din sulfat de aluminiu sau
acid sulfuric de o anumita concentratie, iar cea bazica din bicarbonat de sodiu sau potasiu.
SPUMA FIZICA SAU MECANICA - Aceasta se obtine prin dispersarea aerului in solutii
din spumanti in apa, si ale caror concentratii de natura chimica sunt determinate de
caracteristicile lor fizico-chimice. Aceste spume sunt formate din bule, al caror invelis
constituie molecule de spumant umplute cu aer. Spumele fizice sau spumele mecanice sunt mai
persistente, necorozive. Ca spumant se foloseste spumogenul lichid sau spumogenul praf. Cel
mai bun spumogen se obtine din proteine (faină de copite si coarne). Spumele mecanice si
chimice se folosesc la stingerea substantelor lichide aprinse, care nu distrug invelisul de lichid
al bulelor spumei, precum si a substantelor solide, care nu reactioneaza cu solutiile apoase ale
sarurilor, ca si de gaze in regim redus de presiune. Spuma se mai poate folosi la protectia
materialelor si elementelor de constructie, impotriva caldurii radiate.
APA USOARA (LIGHT –WATER) - Aceasta se obtine dintr-un spumant fluorurat. Se
refuleaza asupra lichidelor nemiscibile cu apa, formand la suprafata acestora o pelicula care
impiedica evaporarea lor; volatilitatea lichidului aprins scade pana la valori ce reduc aproape
total intensitatea arderii. Apa usoara cu coeficient redus de infoiere se poate folosi si la
stingerea incendiilor de aeroporturi.
PULBERI STINGATOARE - Componentul de baza al unor pulberi stingatoare este
bicarbonatul de sodiu. In afara pulberii pe baza de bicarbonat de sodiu se mai fabrica pulberi pe
baza de bicarbonat de potasiu, sulfat de amoniu, carbonat de sodiu, uree si din diferiti compusi
ai borului. Pulberea stingatoare „Florex“ se foloseste la stingerea incendiilor de: combustibili

Page | 10
Sisteme de alimentare cu gaze naturale Autoaprinderea si explozia gazelor naturale

petrolieri lichizi (benzine, petrol lampant, motorina, combustibil de calorifer, pacură, uleiuri
etc.); lichide organice utilizate ca solventi in industria de lacuri si vopsele (benzen, toluen,
solvent nafta etc.); produse polare (metanol, acetona, butanol, acetati de etil, metil, butil etc.).
Se mai poate folosi si la stingerea incendiilor de gaze combustibile (metan, propan, butan, gaze
de sonda, acetilena etc.).

4.2. SUBSTANTE FOLOSITE LA REDUCEREA CONTINUTULUI

MAXIM DE OXIGEN
DIOXIDUL DE CARBON - Dioxidul de carbon, gaz inodor si incolor, introdus in
incaperea in care a izbucnit incendiul inlatura aerul, micsoreaza viteza de ardere, viteza de
degajare a caldurii si scade temperatura de ardere si in final procesul de oxidare se intrerupe.
CO2 actioneaza asupra focarului si prin efectul de innabusire si racire. Din dioxidul de carbon
comprimat, prin detenta se obtine zapada carbonica. Pentru stingerea incendiilor, dioxidul de
carbon se foloseate la: depozite de materiale amenajate in incaperi cu suprafata redusa; încaperi
cu documente de importanta deosebită (arhive, muzee, biblioteci, laboratoare etc.); masini si
aparate electrice amplasate in incaperi inchise; transformatoare si generatoare electrice; statii de
distributie; centrale telefonice; centre de calcul; incaperi de productie fara supraveghere
continua a productiei; instalati sau utilaje de mare volum cu un rol important economic;
recipiente cu lichide combustibile cu o temperatura de inflamabilitate a vaporilor scazuta,
avand un volum de maximum 500 m3, magazii din navele maritime. Nu se utilizeaza la incendii
de: sulf, metale usoare ca magneziu, titan, plutoniu, uraniu, toriu, in apropierea cianurilor
pentru ca reactioneaza cu acestea.
AZOTUL - Gaz fara culoare si miros, mai usor ca aerul, se foloseste la stingerea
incendiilor izbucnite in instalatii tehnologice, fiind refulat din instalatii fixe speciale de stins
incendii.
ABURUL - Ca agent de stingere este folosit in industria chimica, petrochimica, de lacuri
si vopsele, in camere de uscare, in statii de pompe si la unele instalatii tehnologice. Efectul de
stingere al aburului se bazeaza mai ales pe diluarea concentratiei de oxigen, pana la limita la
care continuarea arderii devine imposibila.
APA FIN PULVERIZATA - Ca substanta de stingere prin reducerea continutului de
oxigen, trebuie sa aiba particulele pana la 100m, obtinute prin pulverizarea apei sub inalta
presiune sau prin utilizarea unor tevi pulverizatoare speciale. Efectul de stingere depinde de
uniformitatea aparitiei picaturilor in flux si de densitatea jetului de apa.

Page | 11
Sisteme de alimentare cu gaze naturale Autoaprinderea si explozia gazelor naturale

BIBLIOGRAFIE

https://ro.wikipedia.org/wiki/Gaz_natural
https://ro.scribd.com/doc/56574527/Arderea-Gazului-Natural
https://ro.wikipedia.org/wiki/Triunghi_de_foc
D. Sandor - Teme de pregatire pentru invatamantul secundar - Pompieri
Journal of Loss Prevention in the Process Industries - A review on understanding
explosions from methaneeair mixture
M. Mitu, D. Razus, V. Giurcan si D. Oancea - „Experimental and Numerical Study of
Laminar Burning Velocity of,” Energy and Fuels
P. Amyotte și R. Eckhoff - „Dust explosion causation, prevention and mitigation: An
overview,” Journal of Chemical Health and Safety
R. Eckhoff - Dust explosions in the process industries
Apahidean B., Mrenes M. - Combustibili si teoria proceselor de ardere
B. Karlsson, J. G. Quintiere - Enclosure Fire Dynamics
Balulescu P., Calinescu V. si altii - Notiuni de fizica si chimie pentru pompieri,
Comandamentul Pompierilor
Balulescu P. - Stingerea incendiilor
Balulescu P., Popescu I., Ciuca S. - Indrumatorul pompierului civil
Balulescu P., Craciun I. - Agenda pompierului
Calota S., Lencu V., Serban T. - Protectia impotriva incendiilor
Calota S., Temian G., Stirbu V., Duduc G., Golgojan I. - Manualul pompierului
Calota S., Popa Gh., Sorescu G., Dolha S. - Cercetarea cauzelor de incendii
Diaconu-Sotropa D., Burlacu L. - Fenomene de ardere
Drysdale D. - An Introduction to Fire Dynamics
Spearpoint M. - Fire Engineering Design Guide
SR EN ISO 13943:2011 - Siguranta la foc
http://aspeckt.unitbv.ro/jspui/bitstream/123456789/1248/1/Cristescu.pdf
http://isuolt.ro/wp-content/uploads/2013/10/teme_ed_civica.pdf

Page | 12