Sunteți pe pagina 1din 2

CALIREA

Calirea este tratamentul termic ce consta in incalzirea peste liniile de recristalizare fazica, urmata de racire
energica cu viteze mai mari ca vitezele critice pentru a obtine constituenti in afara echilibrului. Parametrii
tehnologici sunt temperatura de incalzire, durata mentinerii la aceasta temperatura si viteza de racire. Pentru
oteluri incalzirea se practica la Ac3 + 30...40oC, la oteluri
hipoeutectoide si Ac1 +30...40 0C la hipereutectoide, ca in figura 1.

Figura 1: Intervalul de temperaturi de incalzire la oteluri nealiate

Pentru otelurile hipereutectoide, incalzirea este intercritica din doua motive: cementita este un constituent dur ce
nu se urmareste a fi indepartat, iar incalzirea peste Accem ar conduce la obtinerea in final a unei martensite
grosolane. Durata de mentinere, trebuie sa asigure producerea transformarilor la incalzire si tehnologic, se
asigura un timp de 1 min/mm grosime de produs tratat.
Racirea asigura pe de o parte structuri de calire in profunzimea produsului, iar pe de alta parte stabileste natura
constituentilor si o distributie convenabila a tensiunilor interne. Pentru ca sa se obtina numai martensita, viteza
de racire trebuie sa fie mai mare ca viteza vcs iar pe de alta parte, pentru a se obtine 50 % martensita si 50 %
troostita, ferita, sau bainita, vrac = vc1.
In functie de transformarea in stare solida ce se produce la racire, calirea poate fi de punere in solutie sau calire
martensitica. La randul ei calirea martensitica se poate executa prin mai multe procedee tehnologice, in cazul
otelurilor, cele mai cunoscute fiind ilustrate in figura 2.

Figura 2: Procedee practice de calire:


a-calirea clasica; b-calirea intrerupta; c-calirea in trepte; d-calire izoterma.
a) Calirea clasica (continua) intr-un singur mediu, consta in incalzirea cu mentinere a otelului pentru
austenitizare urmata de racire rapida intr-un singur mediu de calire. De obicei viteza de racire este mai mare ca
vcr si se obtine austenita reziduala. Mediul obisnuit de racire in acest caz este apa, dar se pot utiliza si ulei, sau
aer daca urmarim sa obtinem troostita sau perlita sorbitica. Procedeul se aplica pieselor simple din oteluri carbon
si aliate, putand fi automatizat.
b) Calirea intrerupta (in doua medii) consta in racirea brusca la inceput a piesei intr-un mediu (apa) pana la
temperaturi superioare lui Ms si apoi o racire mai lenta in alt mediu (ulei ).
Cu acest procedeu se calesc sculele cu continut ridicat de carbon, racirea rapida asigurand pe o adancime mare,
viteze mai mari ca vc, deci formarea martensitei, iar racirea lenta duce Ia scaderea tensiunilor interne si
inlaturarea pericolului deformarii si fisurarii sculei. Este insa dificil de stabilit durata de mentinere a pieselor in
primul mediu de racire, o durata prea mica avand drept urmare aparitia de constiuenti de tip perlitic ( alaturi de
martensita), iar prea mare, coborand sub Ms, efectul uleiului ca mediu de racire, este anulat.
c) Calirea in trepte poate reduce deformatiile si evita crapaturile de calire. Dupa austenitizare, piesele sunt racite
pana la o temperatura putin superioara lui Ms, apoi mentinut izoterm intr-o baie de saruri, pana cand piesa
capata temperatura baii ( 5... 15 min ), in final executandu-se racirea in aer.
d) Calirea izoterma are ca scop obtinerea bainitei, procedeul asemanator celui al caliri in trepte, presupune
mentineri mai lungi ( pana la 45 min), astfel incat austenita sa se transforme in bainita la temperaturi de
mentinere cuprinse intre 300... 4000 C.
e) Calirea sub 0ºC (prin frig) se aplica ca o continuare a tratamentului de calire martensitica prin raciri la -50...-
100 0C, in medii criogene (azot lichid, zapada carbonica etc.) in scopul transformarii austenitei reziduale in
martensita pentru produse ce necesita stabilitate dimensionala foarte buna (rulmenti, instrumente de
masura, etc.).
f) Calirea superficiala, aplicata in acele cazuri ce reclama un strat superficial dur care sa reziste la uzura si un
miez tenace alcatuit din constituenti perlitici, asa incat distributia duritatilor pe sectiune sa se faca de o maniera
brusca. Tratamentul se bazeaza pe un mod special de incalzire numai a stratului superficial, al carui racire rapida
ulterioara sa-i asigure calirea la martensita; se va aplica intotdeauna o revenire joasa pentru detensionare
produsului. Incalzirea se face de la o sursa exterioara (de obicei cu flacara) sau interioara prin curenti de
inductie. Ultima modalitate va da si denumirea uzuala a tratamentului de CIF-are. Se mai realizeaza incalzirea in
electrolit, bai de saruri sau prin contact.
Toate tratamentele prezentate se aplica indeosebi otelurilor in scopul cresterii duritatii