Tema 2: Organizarea producţiei

COMPETENŢE VIZATE
Competenţa nr. 3.2 :
Analizează aspecte ale organizării şi planificării producţiei

2.1. TIPURI DE PRODUCŢIE

I- individuală;
II- în serie;
III- în flux;
IV- de masă
V- automatizată
VI- în celule de fabricaţie

2.1.1. Definirea noţiunii. Clasificare. Importanţă

Organizarea producţiei la nivelul întreprinderii, în general, şi la nivelul secţiilor de bază, în special,

este influenţată şi determinată, în mare măsură, de tipul de producţie caracteristic acestora.
Tipul de producţie este o categorie economică cu caracter organizaţional şi funcţional, diferit de la o
întreprindere la alta în funcţie de următorii factori: nomenclatura de fabricaţie, stabilitatea în timp a
fabricaţiei sau respectabilitatea fabricaţiei, volumul producţiei fabricate din fiecare tip de
produs, gradul de specializare al locurilor de muncă, atelierelor şi secţiilor, forma de deplasare
între locurile de muncă a obiectelor muncii, modul de amplasare a utilajelor, ritmicitatea
producţiei şi durata ciclului de producţie.
Tipurile de producţie se împart în trei categorii

În teoria economică, există preocupări pentru stabilirea tipului de producţie şi în funcţie de alţi factori,
cum ar fi coeficientul tipului de producţie (K), obţinut prin relaţia:
K = Ri/ti , unde:
Ri - ritmul producţiei pentru un produs de tip „i", stabilit ca raport între fondul de timp disponibil
anual şi volumul producţiei din produsul respectiv;
ti = timpul necesar pentru fabricarea unei unităţi de produs
Pentru încadrarea într-un anumit tip de producţie în funcţie de mărimea coeficientului tipului de
producţie:
Tipul de producţie Coeficientul tipului de producţie
producţia de masă K=1
producţia de serie mare 1<K<6
producţia de serie mijlocie 6<K< 10
producţia de serie mică 10<K<20
producţia individuală K>20
Categoria de tip de producţie prezintă o deosebită importanţă din punct de vedere economic,
deoarece elementele caracteristice care-i definesc conţinutul determină alegerea metodelor de
organizare a producţiei şi a muncii, de conducere şi de planificare a activităţii întreprinderilor, de
pregătire a fabricaţiei noilor produse, de evidenţă şi control al producţiei, în scopul realizării unei
eficiente economice maxime.
Nomenclatura de fabricaţie înţelegem catalogul produselor realizate într-o unitate economică.
Nu există întreprindere în care să se întâlnească în formă pură unul dintre cele trei tipuri de producţie: în
masă, în serie sau individuală. întreprinderile sunt încadrate într-un tip sau altul de producţie potrivit tipului
de producţie predominant, urmând ca organizarea producţiei de bază să fie adecvată condiţiilor concrete
existente.

I- Producţia individuală
Întreprinderile industriale cu tip de producţie individuală se caracterizează prin:

- este fabricată o nomenclatură foarte largă de produse, cu un caracter instabil în timp;

-producţia este fabricată în cantităţi reduse, uneori unicate; la astfel de întreprinderi, fabricarea
diferitelor piese sau produse se poate repeta la intervale de timp nedeterminate, fiind posibil ca
fabricarea anumitor produse să nu se mai repete niciodată;

- întreprinderile, dar şi diferitele lor unităţi de producţie au un caracter universal, dispun de

maşini şi utilaje cu caracter universal şi folosesc un personal cu o calificare ridicată, pentru a
face posibilă fabricarea unei mari varietăţi de produse;

- diferitele produse sau piese fabricate sunt deplasate de la un loc de muncă la altul bucată cu
bucată sau în loturi de câteva bucăţi, mişcarea lor efectuându-se în mod discontinuu;

- sub aspect organizatoric, utilajele sunt amplasate după principiul tehnologic, pe grupe
omogene, folosindu-se un echipament tehnologic şi mijloace de transport cu caracter
universal.

II- Producţia în serie

Se caracterizează prin:

- fabricarea unei nomenclaturi mai reduse sau mai largi de produse, fabricată în mod periodic,
în loturi sau serii mijlocii sau mici, deci cu o stabilitate mai mică în timp; în funcţie de
caracteristica ei principală, în unele cazuri producţia de serie se poate apropia de producţia de
masă, situaţie în care este denumită producţie de serie mare, sau se poate apropia de producţia
individuală, situaţie în care este denumită producţie de serie mică;

- gradul de specializare al întreprinderii, al secţiilor şi al locurilor de muncă are un caracter mai

redus decât la producţia în masă, fiind mai ridicat sau mai scăzut în raport cu mărimea seriilor de
fabricat;

- sub aspect organizatoric, locurile de muncă sunt în general universale şi amplasate în funcţie
de grupele omogene de utilaje, maşini etc, pentru a putea permite fabricarea unor tipuri diferite
de produse, fapt ce nu exclude posibilitatea existenţei unor maşini şi utilaje strict specializate,
amplasate conform fluxului tehnologic; - deplasarea obiectelor muncii de la un loc de muncă la
altul se realizează pe loturi de producţie. Majoritatea unităţilor de producţie din ţara noastră sunt
încadrate în tipul de producţie de serie.
Pentru a se folosi corespunzător fondul de timp programat al locurilor de muncă, este necesar să se

fabrice „m" tipuri de produse de tip „j". Astfel, se obţine condiţia:

unde:

Qi = volumul de producţie din produsul de tip ,j';

tij - timpul de prelucrare a unui produs ,j' la operaţia „i";

Fdi = fondul de timp programat în cadrul unui loc de muncă pentru operația i
 2.2. METODE DE ORGANIZARE A PRODUCŢIEI
- programare liniară;

- metoda PERT (tehnica evaluării repetate a programului);

- metoda CPM (metoda drumului critic);

- metoda “Just in time”.

Tendinţe :

- sistem flexibil de fabricaţie (integrabilitate, adecvare, adaptabilitate, dinamism structural);

- avantaje ale sistemului flexibil.

Test de evaluare