DISPUNEREA PROIECȚIILOR

Aşezarea normală a proiecţiilor

Reprezentarea în proiecţii ortogonale este cea mai completă formă de redare a reperelor, subansamblurilor
şi ansamblurilor în tehnică.

Aceasta asigură determinarea precisă a formelor şi dimensiunilor obiectelor reprezentate.

Regulile generale pentru dispunerea proiecţiilor pe desenele tehnice sunt stabilite în STAS 614–76.

Cea mai complexă faţă a obiectului, cu cele mai multe detalii de formă , este dispusă spre observator
devenind „ proiecţie principală ” sau „ vedere din faţă ”.

Considerâ nd direcţia de proiecţie ortogonală la această proiecţie, precum şi direcţiile de proiecţie

perpendiculare pe ea (în ambele sensuri), se obţin cele şase proiecţii principale (figura I.1).

Vederea din faţă (după direcţia 1) – proiecţia în vedere pe planul

vertical din spate;
Vederea de sus (după direcţia 2) – proiecţia în vedere pe planul
orizontal inferior;
Vederea din stânga (după direcţia 3) – proiecţia în vedere pe planul
lateral dreapta;
Vederea din dreapta (după direcţia 4) – proiecţia în vedere pe
planul lateral stâ nga;
Vederea de jos (după direcţia 5) – proiecţia în vedere pe planul
orizontal superior;
Vederea din spate (după direcţia 6) – proiecţia în vedere pe planul
vertical din faţă.

Dispunerea proiecţiilor se poate realiza după două metode diferite:

Metoda Europeană sau metoda primului triedru (metoda E), care este exemplificată în figura I.1. Simbolul
grafic al acesteia, aşa cum se reprezintă în rubrica aferentă a indicatorului, este redat în figura I.2.

Metoda Americană sau metoda celui de-al cincilea triedru (metoda A), că reia i-a fost alocat simbolul grafic
redat

în figura I.3. În figura figura I.4 este redată reprezentarea în şase proiecţii ortogonale conform metodei
americane, a aceluiaşi obiect exemplificat în figura I.1.
 Figure 1

Figure 2