CURS 1

DESEN TEHNIC
şi

INFOGRAFICĂ
 BIBLIOGRAFIE

1. Precupeţu – “Desen tehnic industrial pentru construcţia de

maşini”, Ed. Tehnică, 1982;
2. Sava R, Popa E-”Reprezentarea asamblarilor in sistemele
mecanice” Universitatea Transilvania, 2007;
3. Clinciu R., Olteanu F. – “Desen tehnic”, Universitatea
Transilvania din Braşov, 2001;
4. Clinciu R., Olteanu F. – “Desen tehnic industrial”, Ed.
Infomarket, 2003;
5. Dogariu M. şi colectiv – “Desen tehnic industrial – Culegere
de probleme I, II”, Universitatea Transilvania din
Braşov, 1996.
 INTRODUCERE

Desenul tehnic este reprezentarea grafică plană a unei

concepţii tehnice după anumite norme şi reguli stabilite.
Scopul desenului tehnic este acela de a reprezenta obiecte
din spaţiul tridimensional pe o foaie de hârtie, astfel încât
reprezentarea obţinută să descrie complet, atât ca formă cât şi ca
dimensiuni, obiectul însuşi.
Pentru a putea citi şi executa desene tehnice care la rândul
lor să poată fi citite de oricine, indiferent de limba pe care o
vorbeşte, este necesar să existe un limbaj specific. Limbajul
grafic al desenului tehnic este necesar pentru a face legătura
între doi oameni care (poate) nu se întâlnesc, proiectant şi
executant sau proiectant şi utilizator.
 Obiectele care apar în tehnică şi în viaţa de toate zilele au,
de regulă, forme spaţiale complexe. Ele rezultă din combinarea
booleană (uniune, intersecţie sau extragere) a unor forme
geometrice simple (prisme, piramide, cilindri, conuri, sfere,
toruri).
Modul de reprezentare a corpurilor spaţiale simple precum
şi principiile care stau la baza reprezentării curbelor de
intersecţie sunt studiate de geometria descriptivă, care este baza
matematică a desenului tehnic.

uniune intersecţie extragere

 1. APLICAŢII ALE GEOMETRIEI
DESCRIPTIVE ÎN DESENUL TEHNIC
Principalele tipuri de intersecţii, strict necesare pentru înţelegerea
reprezentării în proiecţie ortogonală a pieselor în desenul tehnic sunt
prezentate în continuare.

1.1 REPREZENTAREA CAPULUI ŞURUBULUI

HEXAGONAL

Capul şurubului hexagonal rezultă

constructiv din intersecţia unei prisme
hexagonale drepte cu un con circular drept.
Intersecţia constă în arce de
cerc

Reprezentare în
triplă proiecţie
ortogonală
Se reprezintă în triplă proiecţie ortogonală cele două corpuri. Conul are baza
un cerc circumscris hexagonului, iar unghiul la vârful conului este de 1200
 Pentru rezolvarea intersecţiei se consideră generatoare ale conului care
intersectează feţele prismei hexagonale. Curbele de intersecţie rezultă unind punctele
astfel obţinute.
 1.2 REPREZENTAREA INTERSECŢIEI DINTRE
DOI CILINDRI CIRCULARI DREPŢI, CU AXELE
PERPENDICULARE
1.2.1 Diametre diferite

Intersecţia este o curbă,

centrul acesteia fiind situat pe
axa cilindrului de rază mai
mică.

curbele de
intersecţie
curbele de
intersecţie

Intersecţie exterioară Intersecţie interioară

 1.2.2 Diametre egale

Intersecţia este formată

din segmente de
dreaptă înclinate la 450,
care se intersectează pe
axele celor doi cilindri.

curbele de
curbele de intersecţie
intersecţie

Intersecţie exterioară Intersecţie interioară

Pentru rezolvarea intersecţiei a doi cilindri de diametre diferite cu axele
perpendiculare, se reprezintă aceştia în triplă proiecţie ortogonală.
Se consideră
plane paralele
cu axele celor
doi cilindri
(plane de front
în acest caz).
Acestea “taie”
cei doi cilindri
după
generatoare
concurente între
ele.
Punctele de
intersecţie dintre
generatoare sunt
puncte care
definesc curbele
de intersecţie.
1.2.3 Exemplu

Centrul curbei de intersecţie se

află pe axa cilindrului de diametru
mai mic.
 1.3 REPREZENTAREA INTERSECŢIEI DINTRE UN
TRUNCHI DE CON ŞI UN CILINDRU CIRCULAR
DREPT, CU AXELE PERPENDICULARE

curbele de
curbele de intersecţie
intersecţie

Intersecţie exterioară Intersecţie interioară

Pentru vizualizarea
intersecţiei se prezintă
obiectul în triplă proiecţie
ortogonală.
 Reprezentare în triplă
proiecţie ortogonală

Pentru a vedea şi intersecţia interioară

se consideră o secţiune longitudinală
a părţii din stânga a piesei.
 Pentru rezolvarea intersecţiilor (interioară şi exterioară) se reprezintă corpurile în
triplă proiecţie ortogonală.
Se consideră plane auxiliare de nivel care intersectează trunchiul de con după
cercuri, iar cilindrul după generatoare. Unind punctele de intersecţie dintre acestea se
obţin curbele de intersecţie.
 2. REPREZENTĂRI UTILIZATE ÎN
DESENUL TEHNIC
2.1. REPREZENTAREA ORTOGONALĂ

Metoda folosită pentru reprezentarea plană a obiectelor tridimensionale

este cea a proiecţiilor.
Cea mai utilizată metodă de proiecţie în desenul tehnic este proiecţia
ortogonală, când direcţia de proiecţie este perpendiculară pe planul de
proiecţie.
Un segment de dreaptă se
proiectează ortogonal pe un
plan proiectând ortogonal
extremităţile sale.
 O figură geometrică plană se proiectează ortogonal pe un plan
proiectând ortogonal segmentele de dreaptă ce constituie conturul figurii.

Deoarece feţele unui obiect sunt figuri geometrice, acesta se poate

proiecta ortogonal pe oricât de multe plane de proiecţie, cu condiţia ca
fiecare set de drepte proiectante corespunzătoare unui plan să fie paralele
între ele şi perpendiculare pe acel plan.
 2.2. DISPUNEREA PROIECŢIILOR. CUBUL DE
PROIECŢIE

Determinarea completă ca formă

şi dimensiuni a unui obiect se
realizează prin reprezentarea
ortogonală pe mai multe plane de
proiecţie.

Uneori nu sunt suficiente două sau trei proiecţii, fiind necesare 4, 5, 6 sau
chiar mai multe proiecţii, în unele situaţii fiind nevoie de reprezentări
combinate (vederi şi secţiuni) pe aceeaşi proiecţie.

Modul de dispunere a proiecţiilor ortogonale ale unei piese (vederi şi

secţiuni) pe desenele tehnice poartă numele de dispunerea proiecţiilor şi
este reglementată prin ISO 128-20:2008
 În SR ISO 10209-2:1996 sunt definite două metode de proiecţie:

 metoda europeană care foloseşte ca simbol grafic de identificare simbolul

din figura

 metoda americană care foloseşte ca simbol grafic de identificare

simbolul din figura

Diferenţa dintre cele două metode constă în faptul că:

 metoda europeană consideră piesa situată în primul triedru;
 metoda americană consideră că piesa este situată în al cincilea triedru.

Simbolul grafic de identificare utilizat se reprezintă într-o rubrică a

indicatorului sau alături de desen.
 Ambele metode consideră piesa situată imaginar în interiorul unui cub
denumit cub de proiecţie, iar proiecţiile se obţin pe feţele interioare ale
cubului.
Se obţin 6 vederi, după cum urmează:

vederea
de sus
vederea
din spate
vederea din
dreapta

vederea
din stânga
vederea din faţă
(vedere sau
proiecţie
vederea de jos principală)
Conform metodei europene, cele
şase vederi se dispun astfel pe
feţele cubului:

Conform metodei americane, cele

şase vederi se dispun astfel pe
feţele cubului:
 După ce se obţin cele şase proiecţii, cubul se desfăşoară astfel încât toate
feţele sale să fie situate în acelaşi plan, suprapuse peste planul vertical
considerat imobil. Ca urmare, cele şase proiecţii vor fi dispuse una lângă
cealaltă.

Desfăşurarea
cubului de
proiecţie după
metoda europeană
este următoarea:
 Desfăşurarea
cubului de
proiecţie după
metoda americană:
 În consecinţă, după metoda europeană, piesa prezentată anterior va avea
proiecţiile dispuse după cum urmează:

Cu toate că nu se scrie denumirea vederii, un cunoscător ştie întotdeauna,

uitându-se la desen, de unde priveşte obiectul, şi astfel şi-l poate imagina. Excepţie
face vederea din spate, care se poate dispune, la alegere, fie în extremitatea stângă
fie în cea dreaptă şi deasupra căreia se scrie “vedere din spate”.
 Dispunerea vederilor obţinute după cele şase direcţii de proiecţie folosind
metoda americană:
 Proiecţia principală (vederea din faţă) se alege astfel încât:
 să reprezinte piesa în poziţia de funcţionare;
 pe această proiecţie să fie indicate cele mai multe detalii de formă şi
dimensionale.
Piesele care pot funcţiona în orice poziţie (şuruburi, axe, arbori etc.) se
reprezintă, de obicei, în poziţia de prelucrare.

La stabilirea numărului de proiecţii trebuie să se ţină seama de faptul

că:
 piesa trebuie complet reprezentată;
 toate dimensiunile care definesc formele geometrice componente ale piesei
trebuie înscrise pe desen, fără a crea greşeli de interpretare sau citire a
desenului.