INTERSECŢII DE SUPRAFEŢE ŞI CORPURI GEOMETRICE

Generalităţi

Intersecţia suprafeţelor constituie unul din capitolele cele mai importante ale geometriei
descriptive. O reprezentare corectă şi precisă a unei intersecţii de două suprafeţe permite determinarea
şi studiul rolului funcţional al acestora, al pieselor şi ansamblurilor din care fac parte. De asemenea,
intersecţia suprafeţelor are un rol foarte important în determinarea desfăşuratelor acestora, în special în
cazul în care piesele sunt fabricate din tablă sau laminate. Intersecţia a două suprafeţe reprezintă
mulţimea punctelor lor comune. Aceasta se realizează punct cu punct, fiind necesară determinarea unui
număr suficient de puncte care, unite într-o succesiune logică, vor putea defini linia de intersecţie. În
geometria descriptivă, pentru rezolvarea problemelor de intersecţie a două suprafeţe, se utilizează
metoda suprafeţelor auxiliare.
Această metodă implică parcurgerea următoarelor etape:
 alegerea suprafeţelor auxiliare;
 intersecţia suprafeţelor auxiliare cu fiecare dintre suprafeţele date, intersecţie din care rezultă
linii simple (drepte sau curbe);
 obţinerea punctelor de intersecţie ca puncte comune ale liniilor determinate anterior;
 trasarea liniei de intersecţie prin unirea succesivă a punctelor de intersecţie;
 stabilirea vizibilităţii liniei de intersecţie.

Intersecţii de poliedre
Din intersecţia a două poliedre (suprafeţe poliedrale) rezultă, de regulă, unul sau două poligoane
plane sau strâmbe. Vârfurile acestor poligoane sunt punctele de intersecţie dintre muchiile unui
poliedru cu feţele celuilalt poliedru, iar laturile lor sunt segmentele de intersecţie dintre feţele
poliedrelor.
Determinarea poligonului (poligoanelor) de intersecţie se poate face în două moduri:
 prin intersecţia muchiilor unui poliedru cu feţele celuilalt poliedru, obţinându-se vârfurile
poligonului de intersecţie;
 prin intersecţia feţelor poliedrelor, două câte două, obţinându-se laturile poligonului de
intersecţie.
Pentru determinarea intersecţiei a două poliedre se utilizează plane auxiliare, convenabil alese,
care secţionează fiecare poliedru după drepte. Dreptele, fiind coplanare, au puncte comune, puncte ce
aparţine poligonului de intersecţie. La construcţia intersecţiei dintre două poliedre trebuie parcurse
etapele amintite mai sus:
 alegerea planelor auxiliare: la intersecţia dintre două prisme planele auxiliare se aleg paralele
cu muchiile prismelor, la intersecţia a două piramide trebuie să conţină cele două vârfuri, iar la
intersecţia unei prisme cu o piramidă trebuie să conţină vârful piramidei şi să fie paralele cu muchia
prismei;
 determinarea punctelor de intersecţie dintre muchiile unui poliedru şi suprafaţa celuilalt
poliedru, problemă ce se reduce la intersecţie dreaptă-plan;
 construirea liniei poligonale, prin unirea punctelor determinate anterior;
 determinarea vizibilităţii liniei de intersecţie.
Pentru unirea punctelor de intersecţie determinate se pot utiliza două metode, metoda punctului
mobil şi metoda desfăşuratelor convenţionale, care vor fi tratate în cele ce urmează.

Intersecţia prismă-prismă
Intersecţia dintre două prisme se poate determina cu ajutorul planelor auxiliare care sunt
paralele cu muchiile ambelor prisme. Construit prin muchia uneia din prisme, planul auxiliar
intersectează feţele celeilalte piramide după două drepte paralele cu muchiile sale. Muchia prin care
s-a construit planul şi cele două drepte, fiind coplanare, se intersectează în puncte care sunt vârfuri ale
poligonului de intersecţie.
În figura 1 este reprezentată spaţial o intersecţie prismă-prismă cu simplă tangenţă. În acest caz,
intersecţia este formată din două poligoane, care au un vârf comun.
 Fig. 1

Intersecţii de suprafeţe cilindro-conice

Intersecţia suprafeţelor cilindro-conice este constituită din una sau două curbe strâmbe, în
funcţie de poziţia relativă dintre suprafeţe. La construcţia acestui tip de intersecţie sunt respectate
principiile de bază utilizate la intersecţia poliedrelor, având în vedere particularităţile suprafeţelor
cilindro-conice.

Intersecţii de cilindro-conice cu axe concurente - metoda sferelor

Utilizarea suprafeţelor sferice, ca suprafeţe auxiliare, se aplică numai la intersecţia
cilindro-conicelor cu axele concurente şi are ca bază proprietatea că o sferă, cu centrul situat pe axa
unei suprafeţe de rotaţie, o intersectează după două cercuri care se proiectează complet deformate în
segmente de dreaptă, pe planul cu care axa suprafeţei este paralelă. Sfera auxiliară, cu centrul situat în
punctul de concurenţă al axelor, intersectează cele două cilindro-conice după cercuri, care, fiind situate
pe aceeaşi sferă, au puncte de concurenţă, acestea reprezentând puncte ale curbei de intersecţie.
Metoda de rezolvare este simplă mai ales atunci când planul definit de axele celor două corpuri de
intersectat este paralel cu unul din planele de proiecţie.
În cazul intersecției a doi cilindri ca axe concurente, pentru determinarea curbei de intersecţie
este suficientă o singură proiecţie, respectiv, proiecţia din planul cu care axele corpurilor de intersectat
sunt paralele. Se utilizează numai sferele auxiliare utile, care intersectează generatoarele ambilor
cilindri în aria de suprapunere a proiecţiilor acestora. Sfera maximă, a cărei proiecţie (S1), de regulă nu
se trasează, determină pe cei doi cilindri cercurile (C1), (C2) şi, respectiv, (C3), (C4) ale căror proiecţii
sunt complet deformate la segmente de dreaptă (fig. 2). Intersecţia acestor cercuri determină punctele
a, b, c şi d, de concurenţă a generatoarelor de contur aparent din proiecţie verticală. Sfera minimă
este tangentă cilindrului de diametru mare pe cercul (C5) şi intersectează cilindrul mic după cercurile
(C6) şi (C7). Cele trei cercuri se intersectează în puncte cu proiecţiile verticale confundate, care
reprezintă maximele curbelor de intersecţie, e f , respectiv, g h.
Pentru a obţine alte puncte curente ale curbei de intersecţie se folosesc sfere auxiliare cuprinse
între sfera maximă şi cea minimă. Intersecţia este de tip pătrundere, proiecţiile verticale ale celor două
curbe spaţiale sunt arce de hiperbolă.
În figura 3 este prezentată intersecţia dintre doi cilindri cu diametre egale, axele perpendiculare,
iar planul acestora paralel cu planul vertical de proiecţie. Intersecţia este formată din două elipse egale
a căror axă mică comună este un segment de capăt.
 În figurile 4 şi 5 sunt prezentate tipuri de intersecţii dintre cilindrul şi conul de rotaţie, rezolvate
prin metoda sferelor. Dacă sfera auxiliară minimă este tangentă la cilindru şi intersectează conul după
două cercuri, intersecţia este de tip pătrundere, conul în cilindru (fig. 4). Când sfera auxiliară minimă
este tangentă ambelor corpuri geometrice intersecţia este formată din două elipse egale, proiectate
complet deformat pe planul vertical, după două segmente concurente (fig. 5).

Fig. 2 Fig. 3

Fig. 4 Fig. 5