Capitolul 3 1

CAPITOLUL 3

GRAFICA FORMELOR SPAŢIALE

3.1. Reprezentarea suprafeţelor poliedrale

Poliedrul este corpul geometric mărginit de feţe plane
poligonale. Intersecţia a două feţe reprezintă o muchie, iar
intersecţia a cel puţin trei muchii reprezintă un vârf.
Se numeşte poliedru regulat poliedrul ale cărui feţe sunt
poligoane regulate egale şi cu unghiurile diedre şi poliedrale
egale între ele. În caz contrar, se numesc poliedre neregulate.
Prisma este poliedrul mărginit de feţe în formă de paralelograme
sau dreptunghiuri, formând suprafaţa laterală (cu muchii
paralele) şi două feţe egale situate în plane paralele, numite
baze.
Piramida este poliedrul mărginit de feţe în formă de
triunghiuri ce au un vârf comun şi un poligon opus vârfului cu un
număr oarecare de laturi, numit bază.
Un poliedru se reprezintă în epură prin proiecţiile
muchiilor şi ale vârfurilor (fig. 3.1), după care se clarifică
vizibilitatea conform următoarelor reguli:
1. conturul aparent al unei proiecţii este întotdeauna
vizibil;
2. muchie situată în interiorul conturului aparent este
vizibilă (invizibilă) dacă un punct oarecare al ei este
vizibil (invizibil);
3. două muchii disjuncte care se intersectează în
interiorul conturului aparent sunt întotdeauna
diferite, respectiv una este vizibilă iar cealaltă
invizibilă;
4. faţă este vizibilă (invizibilă) dacă un punct oarecare
al ei proiectat în interiorul conturului aparent, este
vizibil (invizibil);
Capitolul 3 2

5. două feţe care se intersectează după o muchie ce

aparţine conturului aparent sunt întotdeauna diferite,
respectiv una este vizibilă, iar cealaltă invizibilă.

Fig.3.1

3.1.1. Intersecţia unui poliedru cu un plan

Metoda vârfurilor (fig.3.2) presupune determinarea
vârfurilor poligonului de intersecţie. Pentru aceasta se
intersectează pe rând muchiile prismei (cu baza ABCD în planul
H), cu planul P(Ph, Pv) utilizând metoda cunoscută pentru acest
caz, respectiv construcţia planelor auxiliare Qi (plane de capăt)
prin fiecare muchie; se obţin dreptele de intersecţie v ihi care
determină pe muchii vârfurile M, N, P, Q ale poligonului de
intersecţie.
Capitolul 3 3

Dacă planul de secţionare este simplu sau dublu particular,

atunci rezolvarea problemei este mult mai simplă, aşa cum se va
vedea la determinarea punctelor de intersecţie ale unei drepte cu
un poliedru.

Fig.3.2

3.1.2. Intersecţia unui poliedru cu o dreaptă

În figura 3.3 este prezentată intersecţia dreptei D(d,d’) cu
piramida SABC cu baza în planul H. Se utilizează planul de
capăt Q(Qh,Qv) dus prin dreaptă.
Capitolul 3 4

Fig.3.3
Vârfurile poligonului de intersecţie se obţin în
planul vertical chiar pe urma planului, respectiv 1’, 2’ şi 3’. În
planul orizontal rezultă proiecţia 123 care intersectată cu
proiecţia d a dreptei, determină punctele căutate M şi N. Se
rezolvă vizibilitatea având în vedere faptul că întotdeauna
corpurile se consideră opace. De aceea, segmentul din dreaptă
situat în interiorul unui corp este intotdeauna invizibil, iar
porţiunile de dreaptă din exteriorul proiecţiilor corpului sunt
vizibile. În rest vizibilitatea se rezolvă după regulile cunoscute.

3.1.3. Desfăşurarea poliedrelor

A desfăşura un poliedru înseamnă a aduce toate feţele sale
în acelaşi plan. Pentru a construi desfăşurata sunt necesare
mărimile reale ale tuturor feţelor poliedrului. Aceasta presupune
determinarea mărimilor reale a muchiilor sale.
În figura 3.4 se prezintă desfăşurata unei prisme care are
muchiile laterale drepte frontale (paralele cu planul V) şi de
Capitolul 3 5

aceea mărimile lor reale sunt pe planul vertical, respectiv

a’e’b’f’c’g’d’h’. Baza ABCD este situată în planul H.

Fig.3.4

Suprafaţa laterală se desfăşoară pe planul vertical prin

rabaterea succesivă a feţelor.
Astfel, pentru faţa ABFE se construiesc normalele la
muchia b’f’ în punctele b’ şi f’. Se trasează apoi în b’ şi f’ arce de
cerc cu raza egală cu mărimea reală a muchiei AB luată din
planul H, respectiv ab. Aceste arce se intersectează cu normalele
duse, rezultând punctele b0 şi f0. Paralelogramul a’b0f0e’
reprezintă desfăşurata primei feţe.
Pentru faţa BCGF se construiesc normalele în c’ şi g’ la
muchia c’g’ şi utilizând R1=bc se trasează arce de cerc în b0 şi f0
care se intersectează cu normalele, rezultând punctele c0 şi g0.
Capitolul 3 6

Rezultă mărimea reală a feţei b0c0g0f0.

Analog se procedează şi pentru celelalte două feţe.
La suprafaţa laterală desfăşurată se ataşează mărimile reale
ale bazelor existente în proiecţie orizontală.

Fig.3.5
Pentru a desfăşura piramida SABC din figura 3.5 se
determină mărimile reale ale muchiilor laterale SA, SB, SC
printr-o rotaţie de nivel după o axă (,’) dusă prin vârful S,
transformându-le în drepte frontale:
SA1, SB1, SC1.
Mărimile reale rezultate sunt s’a1’, s’b1’ şi s’c1’. Se
construieşte apoi desfăşurata în evantai astfel: pentru faţa SAB se
trasează arcul cu centrul în a1’ şi raza A0B0ab (baza piramidei se
află în planul H, deci este în mărime reală), precum şi arcul cu
centrul în s’ şi raza s’b1’. La intersecţia celor două arce se obţine
punctul B0, care unit cu s’ şi a1’ determină desfăşurata feţei SAB,
Capitolul 3 7

respectiv S’A0B0. Analog se construiesc în succesiune şi feţele

S’B0C0 şi S’C0A0, după care se adaugă şi baza A0B0C0.

3.2. Reprezentarea suprafeţelor cilindro-conice

3.2.1. Intersecţia cu un plan
Cilindrul este suprafaţa generată de o dreaptă numită
generatoare G, care se deplasează în spaţiu paralelă cu o
direcţie dată D, sprijinindu-se pe o curbă  numită directoare.
În figura 3.6 este reprezentat un cilindru circular oblic
numit astfel deoarece curba directoare  este un cerc, iar
generatoarea paralelă cu direcţia (, ’) este înclinată faţă de planele
paralele ale celor două baze. Reprezentarea cilindrului constă în trasarea bazelor, a
generatoarelor de contur aparent din planele H şi V, după care se clarifică vizibilitatea.

Fig.3.6 Fig.3.7
Conul este suprafaţa generată de o dreaptă numită
generatoare G, care se deplasează în spaţiu trecând printr-un
punct fix numit vârf, sprijinindu-se pe o curbă  numită
directoare.
În figura 3.7 este reprezentat un con circular oblic, prin
analogie cu reprezentarea cilindrului circular oblic.
Capitolul 3 8

Intersecţia unui cilindru cu un plan se rezolvă la fel ca în

cazul prismei (fig. 3.8).

Fig.3.8
Capitolul 3 9

Astfel prin
generatoarele de contur
aparent se construiesc
planele de capăt Pi care
se intersectează cu
planul Q(Qh, Qv).
Dreptele rezultate hivi
determină pe fiecare
generatoare câte un
punct al elipsei de
intersecţie, după care se
clarifică vizibilitatea.

Fig.3.9
În cazul conului problema intersecţiei cu planul se rezolvă
asemănător (fig. 3.9).
Capitolul 3 10

Fig.3.10

Teorema Dandelin
Secţiunea plană într-un con de rotaţie (fig.3.10) este
elipsă, parabolă sau hiperbolă, după cum planul de secţionare
intersectează toate generatoarele, este paralel cu o generatoare
sau este paralel cu două generatoare ale conului.

3.2.2. Intersecţia cilindrului şi a conului cu o

Capitolul 3 11

dreaptă
Printr-un punct oarecare K
al dreptei se construiesc
dreapta  paralelă cu
generatoarea cilindrului (fig.
3.11). Se determină urma Ph a
planului celor două drepte
concurente. Din punctele 1 şi
2 de intersecţie ale urmei Ph
cu cercul de bază din planul
H, se duc generatoarele care
determină pe dreaptă punctele
căutate m şi n.

Fig.3.11

Fig.3.12
Capitolul 3 12

În cazul intersecţiei conului cu o dreaptă (fig. 3.12) prin

punctul K al dreptei se construieşte dreapta  ce conţine şi vârful
S. În rest problema se rezolvă asemănător.

3.2.3. Desfăşurata suprafeţelor cilindro-conice

În figura 3.13 se prezintă desfăşurata unui cilindru ale
cărui generatoare sunt drepte frontale şi prin urmare mărimea lor
reală este pe planul vertical. Se procedează analog desfăşurării
prismei frontale, considerând o astfel de prismă având 12 feţe
înscrisă în cilindru.
Capitolul 3 13

Fig.3.13

Se desfăşoară prisma înscrisă după metoda arătată la &2.4.

Punctele 10, 20, 30 etc. se unesc printr-o curbă continuă care are
două puncte de inflexiune.
Teorema Olivier
Transformata prin desfăşurare a unei curbe de secţiune
plană printr-o suprafaţă cilindro-conică are punct de inflexiune
în punctul corespunzător punctului de pe suprafaţă pentru care
planul tangent la suprafaţă este perpendicular pe planul secant.
Pentru cazul din figura 3.13 punctele de inflexiune sunt 40
şi 100 precum şi corespondentele lor pe conturul bazei superioare.

3.3. Rezumat
Capitolul 3 14

Capitolul 3 are rolul de a dezvolta imaginaţia necesară

pentru redarea formelor spaţiale pe baza noţiunilor de
reprezentare a dreptelor şi a figurilor plane deja cunoscute.
Exemplele cuprinse în cadrul acestui capitol contribuie la
rezolvarea problemelor legate de modul cum se proiectează o
piesă prin descompunerea formei sale în corpuri geometrice:
prisme, piramide, conuri, cilindri etc.
Principalele probleme tratate sunt:
- reprezentarea corpurilor geometrice;
- vizibilitatea unui corp spaţial în epură;
- secţiuni plane în corpuri geometrice de diferite tipuri;
- intersecţia unui corp geometric cu un plan;
- construcţia desfăşuratelor.

3.4. Concluzii
Cunoaşterea regulilor după care se reprezintă un corp
geometric este utilă în capitolele următoare la rezolvarea
problemelor de reprezentare a pieselor în desen atât în vedere cât
şi în secţiune.
Este important să se clarifice poziţia feţelor unui corp faţă
de fiecare din planele de proiecţie pe care se va reprezenta pentru
a stabili forma acestor proiecţii. De subliniat încă odată faptul că
feţele corpului paralele cu un plan de proiecţie se proiectează
nedeformate.

3.5. Teste de autoevaluare

1. Să se determine forma secţiunii într-un con circular
drept cu baza pe planul H determinată de un plan de capăt care:
a) intersectează toate generatoarele conului;
b) este paralel cu o generatoare;
c) este paralel cu două generatoare.

2. Să se determine forma secţiunilor plane rezultate în piesele din figurile 3.14,

3.15 şi 3.16.
Capitolul 3 15

Fig.3.14 Fig.3.15

Fig.3.16

3.6. Cheia exerciţiilor

 Problema 1 se rezolvă pe baza teoremei lui Dandelin.
Aplicaţia de la punctul a) este arătată în figura 3.17. Intersecţia este o elipsă.
Capitolul 3 16

Fig.3.17

Aplicaţia de la punctul b) este rezolvată în figura 3.18.

Intersecţia este o parabolă.
Capitolul 3 17

Fig.3.18

Aplicaţia de la punctul c) este arătată în figura 3.19.

Intersecţia este o hiperbolă.
Capitolul 3 18

Fig.3.19

 Problema 2 se rezolvă urmărind traseul planului prin piesă

şi determinând forma secţiunii în fiecare corp geometric
component al formei principale a piesei.
Soluţiile aplicaţiilor sunt arătate în figurile următoare
astfel:
- aplicaţia din figura 3.14 este rezolvată în figura 3.20;
- aplicaţia din figura 3.15 este rezolvată în figura 3.21;
Capitolul 3 19

- aplicaţia din figura 3.16 este rezolvată în figura 3.22

Fig. 3.20

Fig. 3.21
Capitolul 3 20

Fig. 3.22