SISTEME DE PROIECŢII

Elementele unui sistem de proiecţie

Sistemul de proiecţie sau proiecţia cartografică, este procedeul matematic cu ajutorul căruia se reprezintă
suprafaţa curbă a Pământului pe o suprafaţă plană (hartă), în funcţie de destinaţia hărţii.
Proiecţia cartografică asigură corespondenţa dintre coordonatele geografice  şi  ale punctelor de pe
elipsoidul terestru şi coordonatele x şi y ale aceloraşi puncte de pe hartă.
Relaţiile care definesc această corespondenţă sunt:
x  f1  ,  
y  f 2  ,  
Denumirea de proiecţie, este utilizată atât pentru proiecţiile propriu-zise, care se fac cu ajutorul perspectivei
geometrice, cât şi pentru reprezentările cartografice, care sunt mult mai numeroase şi care nu au nimic comun cu
noţiunea de proiecţie.
Înţelegerea problemei proiectării reţelei de meridiane şi paralele, pe un plan, este posibilă prin folosirea unui glob
transparent, pe care sunt marcate meridianele şi paralelele şi a unei surse de lumină.

Fig.3.1 Proiectarea suprafeţei curbe pe o suprafaţă plană

a. - proiecţie stereografică ecuatorială;
b. - proiecţie centrală polară.
La orice proiecţie care se realizează pe principiul perspectivei se întâlnesc următoarele elemente:
- planul de proiecţie - este chiar suprafaţa pe care se face proiectarea porţiunii de elipsoid;
Planul de proiecţie poate fi o suprafaţă plană sau o suprafaţă desfăşurabilă (cilindrul, conul ), iar fiecare poate fi
în poziţie de tangenţă sau secantă;
- punctul de vedere - (punctul de perspectivă) – este punctul din care se consideră că pleacă razele
proiectante;
- punctul central - al proiecţiei – este punctul situat în centrul suprafeţei care se proiectează
- scara reprezentării – indică raportul dintre elementele de pe elipsoid şi cele de pe planul de proiecţie;
- reţeaua geografică – este reţeaua formată din meridianul şi paralelele considerate pe globul terestru;
- reţeaua cartografică – rezultă din proiectarea reţelei geografice pe planul de proiecţie.
- reţeaua kilometrică – este materializată de un sistem de drepte parele la axele sistemului de coordonate
rectangulare, cu ajutorul cărora se pot stabili coordonatele x şi y ale punctelor de pe hartă.

Clasificarea sistemelor de proiecţie

Cartografia matematică pune la dispoziţie diferite sisteme de proiecţie cu ajutorul cărora suprafaţa curbă a
Pământului poate fi reprezentată în plan. Aşadar, prin sistem de proiecţie sau proiecţie cartografică se înţelege procedeul
matematic cu ajutorul căruia, pe o suprafaţă plană se reprezintă o suprafaţă curbă a Pământului.
Deoarece numărul sistemelor de proiecţie este foarte mare, a fost necesară o clasificare a acestora după o serie de
criterii.
La baza clasificării proiecţiilor cartografice stau următoarele criterii:
a.- caracterul deformărilor;
b.- orientarea suprafeţei pe care se face proiectarea (poziţia planului de proiecţie faţă de sfera
pământească);
c.- modul de construcţie;

În funcţie de această clasificare se disting sisteme de proiecţie specifice.

Clasificarea sistemelor de proiecţie după deformări
După acest criteriu proiecţiile cartografice se împart în trei mari grupe:
a. – proiecţii conforme;
b. – proiecţii echivalente;
c. – proiecţii afilactice sau arbitrare.
Proiecţiile conforme, cunoscute şi sub numele de echiunghiulare, ortogonale sau ortomorfe, sunt proiecţiile care
păstrează nedeformate unghiurile, adică unghiurile măsurate în teren vor fi aceleaşi cu mărimile din planul de proiecţie.
Figurile din planul de proiecţie sunt asemenea cu cele de pe teren, dar diferă ca şi suprafaţă. Elementele
deformate sunt în primul rând suprafeţele şi apoi distanţele.
Proiecţiile echivalente – sunt proiecţiile care păstrează nedeformate suprafeţele, atât ale figurilor infinit mici, cât
şi ale figurilor mari. Aceste proiecţii fac ca ariile figurilor de pe elipsoid şi cele din planul de proiecţie, să fie echivalente,
chiar dacă forma lor nu va fi identică.
În proiecţia echivalentă un pătrat abcd, considerat pe elipsoid, se va proiecta pe suprafaţa desfăşurabilă a unui
con, după un romb a’b’c’d’ sau paralelogram, cu o arie egală cu cea a figurii de pe elipsoid. (fig.3.2)

Fig. 3.2 Proiecţii echivalente

Proiecţiile afilactice sau arbitrare sunt acele proiecţii care nu păstrează nici unghiurile, nici suprafeţele. Din
acest grup de proiecţii fac parte proiecţiile echidistante, în care rămân nedeformate distanţele de pe anumite direcţii. În
acest caz al proiecţiilor echidistante, scara pe una din direcţiile principale este egală cu unitatea.

Clasificarea sistemelor de proiecţie după poziţia planului de proiecţie

După acest criteriu, proiecţiile cartografice, pot fi:
a. – proiecţii normale sau polare;
b. – proiecţii transversale sau ecuatoriale;
c. – proiecţii oblice sau de orizont.
Proiecţiile normale sau polare (fig.3.3) sunt proiecţiile în care axa polilor, deci axa globului, coincide cu axa
conului sau cilindrului, în cazul proiecţiilor conice şi cilindrice. În cazul proiecţiilor orizontale, planul de proiecţie se
găseşte tangent în pol şi deci paralel cu planul ecuatorial.

a) proiecţie azimutală b) proiecţie cilindrică c) proiecţie conică

Fig. 3.3 Proiecţii normale sau polare
Proiecţiile transversale sau ecuatoriale sunt proiecţiile în care axa cilindrului sau conului face cu axa sferei
terestre un unghi drept, iar în cazul proiecţiilor orizontale, planul de proiecţie se găseşte tangent la ecuator. (fig.3.4)

a) proiecţie azimutală b) proiecţie cilindrică c) proiecţie conică

 Fig. 3.4 Proiecţii transversale sau ecuatoriale

Proiecţiile oblice sau de orizont sunt acelea în care axa cilindrului sau conului, face cu axa polilor un unghi mai
mic decât un unghi drept, iar în cazul proiecţiilor orizontale, planul de proiecţie se confundă cu planul orizontului
punctului considerat.
În sinteză, referitor la clasificarea sistemelor de proiecţie după poziţia planului de proiecţie, se pot spune
următoarele:
- când punctul central al proiecţiei azimutale are latitudinea :
 = 900 – proiecţia este normală sau polară;
00<<900 – proiecţia este oblică sau de orizont;
 = 00 – proiecţia este transversală sau ecuatorială.
- suprafaţa pe care se face proiectarea este planul orizontal, în cazul proiecţiilor azimutale, respectiv
suprafaţa conului şi cilindrului, în cazul proiecţiilor conice şi cilindrice;
- suprafaţa pe care se face proiectarea poate fi tangentă sau secantă la sfera terestră; în acest caz proiecţiile
pot fi grupate în proiecţii tangente şi proiecţii secante (fig.3.5).

proiecţii tangente

Fig. 3.5 Proiecţii tangente şi proiecţii secante

proiecţii secante

3.2.3. Clasificarea după modul de construcţie

După aspectul reţelei cartografice, adică după modul de reprezentare al meridianelor şi paralelor, se disting:
1. – proiecţii azimutale;
2. – proiecţii cilindrice;
3. – proiecţii conice;
4. – proiecţii policonice;
5. – proiecţii convenţionale;
6. – proiecţii poliedrice;
7. – proiecţii derivate.

3.2.3.1. Proiecţii azimutale

Se numesc astfel deoarece în jurul punctului central al proiecţiei azimutele sunt păstrate nedeformate (azimut =
unghiul format de o dreaptă cu direcţia nord geografică).
Paralelele se reprezintă pe planul de proiecţie prin cercuri concentrice, cu centrul în punctul central al proiecţiei,
iar meridianele prin linii drepte convergente în acelaşi punct. Unghiul dintre meridianele proiectate este egal cu valoarea
corespondentului acestuia pe suprafaţa elipsoidului de referinţă.
În cazul proiecţiilor azimutale, proiectarea se face pe o suprafaţă plană, care poate avea poziţii diferite faţă de
globul terestru.
Proiecţiile azimutale se pot grupa în:
- proiecţii azimutale neperspective;
- proiecţii azimutale perspective.
Atunci când pentru construirea reţelei cartografice se stabilesc anumite reguli, plecând de la condiţii de
conformitate, echivalenţă sau echidistanţă, pe care trebuie să le îndeplinească proiecţia, spunem că avem o proiecţie
azimutală neperspectivă.
Proiecţiile azimutale perspective sunt proiecţiile în care proiectarea se face după legile perspectivei liniare, iar
punstul de vedere este situat pe unul din diametrele sferei sau pe prelungirea acestuia.
Rezultă aşadar că în timp ce proiecţiile neperspective se construiesc după reguli speciale, proiecţiile perspective
utilizează legile perspectivei liniare.
După poziţia planului de proiecţie, proiecţiile azimutale pot fi normale, transversale sau oblice.
În funcţie de poziţia punctului de vedere, proiecţiile azimutale perspective pot fi:
 - proiecţii ortografice;
- proiecţii stereografice;
- proiecţii centrale;
- proiecţii exterioare.
Proiecţiile ortografice sunt acele proiecţii azimutale perspective în care pentru reprezentarea unei zone oarecare
de pe glob pe planul de proiecţie, punctul de vedere se consideră la infinit:
D  .
În cazul proiecţiilor stereografice punctul de vedere este situat pe glob, adică D = 2R .

Plan de proiecţie
C = centrul Pământului
O = punct de vedere
D = distanţa de la punctul de vedere la planul de proiecţie P
R = raza Pământului

Fig. 3.6 Proiecţii azimutale perspective

Proiecţiile centrale au punctul de vedere situat în centrul Pământului, adică

D = R.
Proiecţiile exterioare au punctul de vedere situat la o distanţă finită oarecare, adică:

2R<D<∞.

3.2.3.2. Proiecţii cilindrice

În cazul proiecţiilor cilindrice se consideră suprafaţa sferei pământeşti înconjurată de suprafaţa unui cilindru.
Reţeaua geografică de pe sferă se proiectează mai întâi pe suprafaţa cilindrului care după aceea se taie după o
generatoare şi se desfăşoară pe plan, obţinându-se reţeaua cartografică pe o suprafaţă plană.
Reţeaua cartografică pe planul de proiecţie va fi reprezentată prin linii drepte paralele şi perpendiculare între ele.

Fig. 3.7 Principiul proiecţiilor cilindrice

După felul cum cilindrul atinge suprafaţa sferei care asimilează globul pământesc, proiecţiile cilindrice pot fi
tangente (Fig. 3.7.a) sau secante (Fig. 3.7.b).
Liniile trasate mai gros reprezintă liniile de deformări nule.

În funcţie de poziţia axei cilindrului faţă de axa polilor, proiecţiile cilindrice pot fi: - proiecţii normale sau
drepte;
- proiecţii ecuatoriale sau transversale;
- proiecţii oblice.

3.2.3.3. Proiecţii conice

Denumirea proiecţiei provine de la faptul că planul de proiecţie este suprafaţa desfăşurabilă a conului. Ca şi la
proiecţiile cilindrice, reţeaua de meridiane şi paralele de pe glob, se proiectează pe suprafaţa conului care apoi se taie
după o generatoare şi se poate desfăşura în plan.
 Paralelele se reprezintă concentrice, iar meridianele prin linii drepte convergente, cu unghiul de convergenţă
proporţional cu diferenţa de longitudine dintre două meridiane alăturate.
Dacă suprafaţa conului este tangentă la globul terestru, avem proiecţii conice tangente, iar dacă acesta
intersectează suprafaţa globului avem proiecţii conice
secante (fig. 3.8).

Fig. 3.8 Principiul proiecţiilor conice

După natura deformaţiilor proiecţiile conice pot fi:

conforme, echidistante sau echivalente.
În raport cu unghiul pe care îl face axa conului cu
axa polilor, proiecţiile conice se pot clasifica în: proiecţii
conice normale, proiecţii ecuatoriale sau transversale şi proiecţii oblice.

3.2.3.4. Proiecţii policonice

La acest tip de proiecţii, pentru proiectarea suprafeţei curbe a globului se utilizează mai multe conuri, care sunt
tangente la paralelele foarte apropiate. Vârfurile acestor conuri se găsesc situate pe o dreaptă ce coincide cu prelungirea
axei polilor, iar centrul de perspectivă se consideră în centrul Pământului.
În această proiecţie meridianele se reprezintă prin linii curbe oarecare, cunoscute într-un punct cu excepţia
meridianului mediu care este o dreaptă, iar paralelele prin arce de cercuri concentrice cu centrul pe proiecţia meridianului
mediu (fig. 3.9 a).

Fig. 3.9 a Proiecţii policonice Fig. 3.9 b Proiecţii circulare

3.2.3.5. Proiecţii convenţionale

Sunt construite prin metode speciale, care diferă de la proiecţie la proiecţie. În această grupă de proiecţii se
încadrează proiecţiile pseudocilindrice şi pseudoconice, iar uneori şi cele circulare.
La proiecţiile pseudocilindrice, paralele se proiectează ca o familie de linii drepte, iar meridianele sunt curbe
oarecare.
La proiecţiile pseudoconice, datorită unor anumite condiţii puse, meridianele în proiecţie se reprezintă prin linii
curbe, mai puţin meridianul axial al zonei de reprezentat.
Paralela formează în proiecţie o familie de cercuri concentrice.
Proiecţiile circulare reprezintă meridianul axial şi ecuatorial prin linii drepte, iar celelalte meridiane şi paralele se
reprezintă prin arce de cerc dispuse simetric (Fig.3.9 b).

3.2.3.6. Proiecţii poliedrice

Aceste proiecţii sunt oarecum similare cu cele policonice.
În proiecţia poliedrică, suprafaţa Pământului se împarte după meridiane şi paralele, în patrulatere foarte mici, care pot fi
asimilate cu nişte planuri tangente în centrul lor. Astfel Pământul nu mai este considerat o sferă, ci un poliedru cu un
număr foarte mare de feţe. Proiecţiile poliedrice se calculează pentru fiecare trapez sferic rezultat din intersecţia reţelei de
meridiane şi paralele (fig. 3.10).
 Fig. 3.10 Proiecţii poliedrice
3.2.3.7. Proiecţii derivate
Din grupul acestor proiecţii fac parte unele proiecţii care derivă din altele, păstrând însă aceleaşi caracteristici în
privinţa deformărilor, ca şi proiecţiile din care derivă.
Astfel, proiecţia Aitov derivă din proiecţia azimutală ecuatorială echidistantă.
Din categoria proiecţiilor derivate fac parte şi proiecţiile întrerupte ale lui Eckert-Goode şi Mollweide-Goode.

Studiul deformărilor suprafeţei elipsoidului terestru prin proiecţii

Generalităţi
Indiferent de tipul proiecţiei utilizate pentru reprezentarea suprafeţei elipsoidului terestru, întotdeauna intervin
deformări ale liniilor, ariilor, unghiurilor şi formelor, iar mărimea acestora depinde de proprietăţile sistemului de
proiecţie.
Orice procedeu s-ar adopta, pentru trecerea de la suprafaţa curbă la suprafaţa plană, nu se pot păstra nedeformate,
decât unul sau cel mult două din elementele amintite.
Pe reprezentările grafice rezultate în urma proiecţiilor cartografice există puncte sau linii, în care nu se produc
nici un fel de deformări, numite puncte sau linii de deformări nule.
În studiul deformărilor interesează în mod deosebit direcţiile principale. Atât pe glob, cât şi pe planul de
proiecţie, există două direcţii principale, perpendiculare între ele, cu proprietatea că pe una din ele avem deformările cele
mai mari, iar pe cealaltă deformările cele mai mici.
Pe planul de proiecţie direcţiile principale corespund cu axele elipsei deformărilor, iar în cazul proiecţiilor la care
meridianele şi paralelele se intersectează sub unghiuri drepte, direcţiile principale coincid cu acestea.

Fig. 3.11 Repartiţia deformărilor

pe o hartă

Valoarea deformărilor este cu atât mai

mare cu cât teritoriul cartografiat este mai mare, iar
în cadrul hărţii respective cu cât distanţele faţă de
liniile sau punctele de deformări nule sunt mai mari.
Deformările pot fi studiate şi apreciate utilizând diferite procedee:
- elipsa deformărilor;
- analiza prin izocole (izocole = linii ce unesc puncte de deformări egale);
- analiza cu ajutorul tabelelor.
 Elipsa deformărilor
Considerând pe suprafaţa globului terestru un cerc cu raza R = 1, prin
proiectare pe o suprafaţă plană sau desfăşurabilă, acesta se va transforma în general
într-o elipsă cu semiaxa mare a şi semiaxa mică b. Această elipsă se numeşte elipsa
deformărilor. Variaţia axelor elipsei faţă de valoarea R = 1, indică mărimea
deformărilor într-un punct de pe hartă.

Fig. 3.12 Elipsa deformărilor

u = AOM
u' = AOM'

Forma generală a ecuaţiei elipsei este:

x2 y2
 1 (3.1)
a2 b2
Cercul este un caz particular al elipsei cu semiaxele egale:
a=b
x2 + y2 = a2 (3.2)
Pentru aceeaşi valoare a abscisei, raportul coordonatelor a două puncte este egal cu raportul semiaxelor b/a.
Considerând un punct M, pe cercul de rază R = 1 (fig. 3.12), trebuie să determinăm poziţia acestuia pe elipsă.
Se trasează raza corespunzătoare prin M şi se proiectează M prin prelungirea razei OM până în punctul R, situat
pe cercul mare.
Din punctul R se coboară o perpendiculară pe axa mare, care va intersecta elipsa în M', ce reprezintă proiecţia
punctelor M şi R.
Segmentul OS este în acest caz abscisă, atât pentru punctul M', cât şi pentru R. Conform celor afirmate mai sus,
se pot scrie relaţiile:
SM  b b
 , adică SM' = SR  (3.3)
SR a a
Aşadar, poziţia punctului M' de pe elipsă depinde de raportul celor două semiaxe ale elipsei.
În acest sens putem avea următoarele cazuri:
1). a = b = 1  M'  M;
2.1). a = b < 1  M' – se află pe segmentul OM;
2.2). a = b > 1  M' – se află pe prelungirea segmentului OM;
b
3). b=0  0 , deci elipsa se transformă într-o linie dreaptă, iar M' aparţine acestei drepte.
a

Deformarea unghiulară
Prin reprezentarea pe plan a cercului de rază R = 1 printr-o elipsă, are loc o deformare a unghiurilor.
Unghiul AOM notat cu u, pe care-l face raza OM cu semiaxa mare a, se transformă în unghiul AOM', notat cu u'.
Rezultă că toate unghiurile ascuţite a căror latură coincide cu direcţia principală, se reprezintă micşorate.

RS M S
tg u  şi tg u  
OS OS
(3.4)
tg u  M S b b
   tg u    tg u
tg u R S a a
b
Din relaţia (3.4) reiese că deformarea unghiulară depinde şi de valoarea raportului .
a
În triunghiul ORM', unghiul în O, ROM' = u - u', iar unghiul ORM' = 900-u; în triunghiul OR'M', unghiul
R'OM'= u + u', iar unghiul OR'M' = 900 – u.
Aplicând teorema conform căreia raportul laturilor unui triunghi este proporţional cu sinusurile unghiurilor opuse,
rezultă:
RM  sin( u  u ) RM  sin( u  u )
ORM   şi ORM   (3.5)
OM  sin( 90  u )
0
OM  sin( 900  u )
 Împărţind cele două egalităţi, obţinem:
RM  sin( u  u )
 (3.6)
RM  sin( u  u )
Dar:
RM' = RS - SM' şi R'M' = R'S + SM' (3.7)
b
SM' = RS  şi R'S = RS
a
b b
Aşadar: R'M' = RS + RS  şi RM' = RS - RS  (3.8)
a a
 b
RS 1  
Rezultă:
R M 
  a   sin u  u  (3.9)
RM   b  sin u  u 
RS 1  
 a
b

sin u  u 
1
şi:  a  ab (3.10)
sin( u  u ) 1  b a  b
a
a b
Adică: sin (u - u') =  sin( u  u ) (3.11)
ab
Unghiul (u - u') reprezintă deformarea unghiulară Δu, pe care unghiul u o suferă, prin transformarea cercului în
elipsă, devenind u'.
Dacă unghiul u creşte din punctul A către B (fig. 3.12), adică de la 00 la 900, atunci creşte şi deformarea (u - u') de
la valoarea zero până la o valoare maximă notată cu ω şi apoi scade până la valoarea zero, pe care o atinge în B.
Valoarea maximă pentru ω = u - u' apare atunci când u + u' = 900.
ab
sin   , sin (u + u') = 1 (3.12)
ab
Această expresie de determinare pentru ω, este suficientă pentru solicitările practice şi poate fi înlocuită şi prin:

cos   1  sin 2   1 
a  b 2 
2 ab
(3.13)
a  b 2 ab
sau:

ab
sin  a b
tg   ab  (3.14)
cos  2 ab 2 ab
ab

Deformarea lungimilor
Pentru a lămuri aspectele legate de deformările suferite de lungimi (distanţe), la proiectarea de pe elipsoid pe
planul de proiecţie utilizăm tot figura 12, notând raza OM' cu r.
Se poate constata că deformarea unghiurilor condiţionează şi deformarea distanţelor.
b b
Pe figura 12, se consideră OR = a şi RS  = SM' sau RS = SM'  .
a a
Atunci se pot scrie relaţiile:
OS SR SM   a SM 
ORS cos u  şi sin u   
a a a b b
(3.15)
OS SM 
OM S cos u   şi sin u   .
r r
Se observă că sunt evidente egalităţile:
a · cos u = r · cos u' = OS
b · sin u = r · sin u' = SM' (3.16)

Ridicând la pătrat şi adunând relaţiile (3.16), rezultă:

 a2cos2u + b2sin2u = r2 (cos2u' + sin2u') (3.17)
Dar cum: sin2u' + cos2u' = 1, vom avea:
r2 = a2cos2u + b2sin2u sau r = a 2 cos 2 u  b 2sin 2 u (3.18)
Această relaţie reprezintă expresia de calcul a deformării razei OM (raza cercului de pe sferă cu R = 1), care prin
proiectare pe plan, şi-a modificat lungimea în OM' = r, de pe elipsă.
Deformarea maximă se produce pentru u = 00, adică:
b2sin200 = 0 şi r2 = a2cos200 r=a (3.19)
Deformarea minimă se produce pentru cazul u = 900, adică:
a2cos2900 = 0 şi r2 = b2sin2900  r = b
Relaţia r = a 2 cos 2 u  b 2sin 2 u , reprezintă formula scării secundare sau a scării proprii în fiecare punct,
rezultată prin proiecţia distanţelor de pe elipsoid pe planul de proiecţie.

Deformarea suprafeţelor
La proiectarea de pe elipsoid pe un plan de proiecţie, deformarea lungimilor atrage după sine şi deformarea suprafeţelor.

Utilizând figura 12, în care raza cercului de pe sferă este egală cu unitatea, se poate scrie condiţia de nedeformare
sau echivalenţă a suprafeţelor:
S = π r2 = π a b (3.20)
de unde rezultă:
S=ab=1 (3.21)
În cazul în care meridianele şi paralelele nu se intersectează sub unghiuri drepte, relaţia de echivalenţă devine:
S = m n sin i = 1 (3.22)
în care: m = scara pe meridian;
n = scara pe paralelă;
i = unghiul dintre meridiane şi paralele.
Aşadar, atunci când semiaxele elipsei deformărilor sunt egale între ele, adică a = b, proiectarea este conformă;
transformarea cercului în elipsă s-a făcut printr-o proiecţie echivalentă.
Dacă una din semiaxe este egală cu raza cercului, proiectarea este echidistantă pe direcţia respectivă, adică
lungimile rămân nedeformate. Proprietatea de a nu deforma se manifestă numai pe o singură direcţie.

Analiza elipsei de deformări

Aspectul şi dimensiunile elipsei dau posibilitatea aprecierii mărimii şi felului deformărilor (fig. 3.13).

Fig.3.13 Formele şi dimensiunile elipselor de deformări în proiecţiile

conforme, echivalente şi arbitrare echidistante
Elipsele din linia I reprezintă cercuri identice, aşezate pe suprafaţa globului la aceeaşi latitudine φ = 0 0,
considerată linie de deformări nule. Axele acestor elipse arată direcţiile principale după care se produc deformările.
În cazul proiecţiilor conforme (coloana A, fig. 3.13), toate elipsele deformărilor devin cercuri, a căror raze cresc
pe măsură ce creşte depărtarea faţă de linia de deformări nule.
Efectul de deformare mai accentuat se manifestă asupra suprafeţelor.
Pe coloana B sunt redate deformările în cazul proiecţiilor echivalente, suprafeţele tuturor elipselor fiind egale cu
cele ale cercurilor din linia I, care este linia de deformări nule.
Se observă că de câte ori se măreşte o axă a unei elipse în raport cu raza cercului aşezat în linia I, de atâtea ori se
micşorează cealaltă.
În acest caz, deformările se produc, în special asupra unghiurilor şi apoi asupra lungimilor.
În coloanele C şi D sunt reprezentate elipsele de deformări ale proiecţiilor echidistante, la care lungimile se
păstrează nedeformate pe una din direcţiile principale.
 Astfel, în coloana C, lungimea se păstrează nedeformată pe direcţia perpendiculară pe linia de deformări zero, iar în coloana D, pe direcţia principală
paralelă cu această linie.

Comparând elipsele din coloanele C şi D, se observă că suprafeţele şi unghiurile sunt deformate, dar suprafeţele
sunt deformate mai puţin decât în proiecţiile conforme, iar unghiurile mai puţin decât în proiecţiile echivalente.
În coloana C, se vede clar faptul că suprafeţele se măresc, cu cât ne îndepărtăm de linia de deformări nule, dar
mai puţin decât se măresc suprafeţele din coloana A.
În coloana D, suprafeţele elipselor de deformări se micşorează pe măsură ce ne îndepărtăm de linia de deformări
zero.
Analiza deformărilor cu ajutorul IZOCOLELOR
IZOCOLELE sunt linii ce unesc punctele de deformări egale şi permit aprecierea valorii deformărilor în proiecţiile cartografice. Pentru a se arăta acest
lucru, se va considera o hartă a lumii, construită în proiecţie Mercator, care pe lângă elipsele deformărilor are şi izocole pentru suprafeţe.

Fig. 3.14 Indicarea deformărilor prin izocole şi prin cercuri

Se observă că, în timp ce la ecuator suprafeţele sunt nedeformate (izocola are valoarea 1,0), la latitudinea de 45 0
suprafeţele sunt deformate de 2 ori, la latitudinea de 600, suprafeţele sunt mărite de 4 ori, iar la latitudinea de 800, ajung să
fie mărite de 30 de ori.
Acest sistem de reprezentare a deformărilor cu ajutorul izocolelor este foarte sugestiv, fiind utilizat pentru uz didactic.

Analiza deformărilor cu ajutorul tabelelor valorilor scărilor

Dacă avem la dispoziţie tabele cu valorile scărilor pe direcţiile principale pentru lungimi, cu valorile scărilor suprafeţelor şi cu deformarea maximă
unghiulară, putem urmări şi determina cu uşurinţă repartiţia şi mărimea deformărilor.

În Tabelul 1 sunt cuprinse valorile scărilor secundare pe paralele (a) şi meridiane (b), scara suprafeţelor (S) şi
deformarea maximă unghiulară (2ω), pentru o densitate de 150 în latitudine, pentru proiecţia cilindrică echivalentă
Lambert.

Tabel nr. 1
Latitudinea Scara secundară Scara secundară Scara Deformarea maximă
(meridian) (paralele) suprafeţelor unghiulară
φ b a S 2ω
900 0,000 ∞ 1,000 18000'
750 0,259 3,864 1,000 121057'
600 0,500 2,000 1,000 73045'
450 0,707 1,414 1,000 38057'
300 0,866 1,155 1,000 16026'
150 0,966 1,036 1,000 3058'
00 1,000 1,000 1,000 000'

Din tabelul de mai sus se constată că la latitudinea φ = 600, scara pe paralelă este egală cu 2,000, adică în raport
cu unitatea, distanţele au fost deformate (alungite) de două ori, iar scara secundară pe meridian este egală cu 0,500, adică
distanţele au fost deformate (comprimate) de două ori.
Scara suprafeţelor este egală cu 1, în orice punct, fiind produsul scărilor de-a lungul meridianelor şi paralelelor.
2,000 x 0,500 = 1
1,414 x 0,707 = 1
 Deoarece scara suprafeţelor este egală cu unitatea, rezultă că avem o proiecţie echivalentă, care păstrează
nedeformate suprafeţele.
Întotdeauna când scara sau scările pe o anumită direcţie sunt unitare, înseamnă că pe direcţiile respective nu s-au
produs deformări.

Reprezentarea plană a elementelor trasate pe suprafaţa elipsoidului terestru

Fie pe suprafaţa elipsoidului terestru, un dreptunghi curbiliniu ABCD, infinit de mic, determinat prin intersecţia
liniilor meridiane M1, M2 cu liniile P1, P2 (fig. 3.15).
În mod corespunzător se consideră în plan un sistem de două axe de coordonate rectangulare Ox şi Oy, în cadrul
căruia se raportează punctele de pe suprafaţa terestră (fig. 3.16).

P2

P1

Fig. 3.15 Elementele dreptunghiului Fig. 3.16 Reprezentarea în planul de

curbiliniu pe elipsoid proiecţie a elementelor de pe elipsoid

În planul de proiecţie, corespondentele sau imaginile punctelor A, B, C, D vor fi respectiv A’, B’, C’, D’, iar
elementelor de distanţă ds, dsp, dsm le vor corespunde în plan elementele ds’, ds’p, ds’m.
Sistemul de proiecţie este definit de două funcţii arbitrare:

x = f1 (φ, λ) (3.23)
y = f2 (φ, λ)
Cu ajutorul celor două funcţii, elementul ds’ va fi dat de relaţia:
ds2 = dx2 + dy2 (3.24)
unde:
x x
dx  d  d
 
(3.25)
y y
dy  d  d Înlocuind relaţiile (3.25) în (3.24),
 
imaginea elementului de arc reprezentat în plan va fi dată de expresia:
ds2 = edφ 2 + 2f dφ dλ + g dλ2 (3.26)
în care s-a notat:
2 2
 x   y   x   y 
2 2
x x y y
e       ; f     ; g      (3.27)
               
Elementele de arc de meridian ds’m şi de arc de paralelă ds’p, reprezentate în plan vor fi date de relaţiile:
ds m  e  d
dsp  g  d (3.28)
Corespondentul azimutului α, de pe elipsoid, va fi în plan unghiul β, a cărui valoare va fi dată de expresia:
M  h  tg
tg  (3.29)
r  e  f  M  tg
în care:
M = raza mică de curbură;
 h  e g  f 2 ;
r = raza cercului mic.
Unghiul i, dintre meridianele şi paralelele proiecţiei se poate determina cu relaţia:
h e g  f 2
tgi   (3.30)
f f
Dar cum în mod curent nu se determină unghiul i, ci abaterea lui de la 90o, respectiv unghiul care exprimă
valoarea deformării în proiecţie a unghiului dintre meridianele şi paralelele suprafeţei elipsoidului terestru, rezultă că:
i  90 o   (3.31)
f f
tg    (3.32)
h e g  f 2
Dacă pe suprafaţa elipsoidului terestru, într-un domeniu infinit mic, se trasează două direcţii perpendiculare,
atunci se constată că unghiul drept dintre cele două direcţii, se va reprezenta în plan printr-un unghi diferit de 90o.

3.3.10. Modulul de deformare în reprezentarea suprafeţei elipsoidului terestru pe plan

După cum s-a mai arătat, indiferent de sistemul de proiecţie utilizat pentru reprezentarea suprafeţei elipsoidului
terestru în plan, întotdeauna intervin deformări ale liniilor, ariilor şi unghiurilor, iar mărimea acestora depinde de
proprietăţile sistemului de proiecţie.
În scopul determinării mărimii deformărilor liniilor, ariilor şi unghiurilor, se foloseşte un parametru numit, modul
de deformare.

3.3.10.1. Modulul de deformare liniară

Reprezintă raportul dintre un element liniar al proiecţiei ds’ şi elementul liniar corespunzător de pe suprafaţa elipsoidului

terestru ds.

În consecinţă:
ds e  d 2  2 f  d  d  g  d2
  ; r  N  cos  (3.33)
ds M 2  d 2  r 2  d2
Pentru direcţiile care rămân nedeformate, modulul de deformare liniară este egal cu unitatea, iar pe celelalte
direcţii, modulul μ, va fi mai mare sau mai mic decât unitatea, adică:
μ >1 – lungimile pe planul de proiecţie se măresc;
μ =1 – lungimile pe plan se păstrează;
μ <1 – lungimile pe plan se micşorează.
Rezultă că cele mai bune proiecţii sunt acelea pentru care modulul de deformare liniară diferă foarte puţin de
unitate.
Abaterea de la unitate a modulului de deformare liniară reprezintă deformarea relativă a lungimilor şi se notează
cu v.

eu2  2 f u  g
v   1  1 (3.34)
M 2 u2  r2
d
în care: u  .
d
Deformarea relativă a lungimilor poate fi scrisă şi sub forma:
ds  ds   ds
v 1  (3.35)
ds ds
în care: ds’-ds = deformarea absolută a lungimii elementului ds, reprezentat în planul de proiecţie.
Modulul de deformare liniară pe direcţia meridianului (m) şi respectiv pe direcţia paralelei (n), este dat de
relaţiile:
e
 m
M
(3.36)
 g
n
r

3.3.10.2. Modulul de deformare al suprafeţelor

Reprezintă raportul dintre un element de arie al proiecţiei dS’ şi elementul de arie corespunzător de pe suprafaţa
elipsoidului terestru dS. Se notează cu p şi este dat de relaţia:
dS 
p (3.37)
dS
Similar cu situaţia din cazul lungimilor, dacă:
p >1 – ariile în proiecţie se măresc;
p =1 – ariile se păstrează, deci proiecţiile sunt echivalente;
p <1 – ariile în proiecţie se micşorează.
Abaterea de la unitate a modulului de deformare areolară, reprezintă deformarea relativă a suprafeţelor (V):

V  p 1
(3.38)
ds  ds   ds
V  1 
ds ds
în care: ds’-ds = deformarea absolută a suprafeţei elementare ds, reprezentată în planul de proiecţie.
Considerând pe suprafaţa elipsoidului terestru un dreptunghi curbiliniu infinit de mic, cu laturile dSm şi dSp (fig.
3.16), care coincid cu meridianul, respectiv paralela, atunci aria acestui dreptunghi va fi:
dS  dS m  dS p (3.39)
În reprezentarea plană, dreptunghiul curbiliniu se reprezintă în general printr-un paralelogram infinit de mic, cu
laturile ds’m şi ds’p, care coincid cu imaginile meridianului şi a paralelei, adică cu liniile reţelei cartografice.
Dacă unghiul dintre laturile paralelogramului este i, atunci suprafaţa acestuia va fi:
ds   ds m  ds p  sin i (3.40)
Expresia modulului de deformare areolară va fi:
ds  ds m  ds p  sin i
p  (3.41)
ds ds m  ds p
Expresiile termenilor care intervin în relaţia (3.41) sunt:
dsm  e  d
ds p  g  d
h e g  f 2
sin i   (3.42)
e g e g
ds m  M  d
ds p  r  d
Înlocuind relaţiile (3.42) în (3.41) se obţine:
e g  f 2
e  d  g  d 
e g e g  f 2 h
p   (3.43)
M  d  r  d M r M r

Relaţia modulului de deformare areolară, la proiectarea în plan a suprafeţei elipsoidului terestru, se poate obţine
plecând de la definiţia modulului de deformare liniară pe direcţia meridianelor şi paralelelor:
ds m ds p
m şi n  (3.44)
ds m ds p

de unde:
ds m  m  dsm
(3.45)
ds p  n  ds p Înlocuind relaţiile (3.45) în expresia
modulului de deformare areolară, se obţine:
 ds  m  ds m  n  ds p  sin i
p   m  n  sin i (3.46)
ds ds m  ds p
Dacă meridianele şi paralelele, respectiv laturile dreptunghiului, coincid cu direcţiile principale, modulii m şi n se
înlocuiesc cu semiaxele elipsei deformărilor a şi b, iar unghiul i cu valoare 90o.
În consecinţă valoarea modulului de deformare areolară va fi dată, în cazul reţelelor ortogonale, de relaţia:
p  a b (3.47)

4. PROIECŢII CILINDRICE
4.1. Generalităţi

Proiecţiile cilindrice sunt acele proiecţii în care suprafaţa elipsoidului sau a sferei terestre, se reprezintă pe
suprafaţa laterală a unui cilindru.
Suprafaţa cilindrului poate fi în poziţie de tangentă sau secantă cu elipsoidul şi orientată normal, transversal sau
oblic (fig. 4.1 şi fig. 4.2).

a) b)
Fig. 4.1 Poziţia cilindrului în raport cu elipsoidul terestru în proiecţiile cilindrice:
a) cilindru tangent; b) cilindru secant

Fig. 4.2 Poziţia cilindrului în raport cu elipsoidul terestru:

orientare normală, transversală, oblică
Proiecţia cilindrică în plan se obţine prin tăierea suprafeţei laterale a cilindrului pe direcţia unei generatoare şi desfăşurarea ei

în plan.

În proiecţiile cilindrice drepte, meridianele sunt drepte paralele între ele, iar distanţele dintre ele sunt
proporţionale cu diferenţa longitudinilor corespunzătoare meridianelor respective.
 Paralelele sunt tot drepte, perpendiculare pe liniile prin care se reprezintă meridianele şi pot fi trasate la distanţe
egale sau neegale între ele, în funcţie de condiţiile impuse proiecţiei.
Ecuaţiile generale ale proiecţiilor cilindrice drepte, în coordonate rectangulare sunt:
x = f1 (φ)
(4.1)
y = f2 (λ) unde f1 şi f2 sunt două funcţii arbitrare.
Pentru sistemul coordonatelor rectangulare, drept axă x, se consideră unul din meridianele zonei de reprezentat,
iar ca axă y, se consideră linia prin care se reprezintă ecuatorul sau o altă paralelă de latitudine minimă.
Din punct de vedere practic y = α·λ, unde α = constant, iar x = f1 (φ) se determină fie prin condiţia de
conformitate sau echivalenţă, fie prin condiţia de echidistanţare.
În proiecţiile cilindrice drepte, direcţiile principale coincid cu meridianele şi paralelele şi din această cauză
modulul de deformare liniară pe aceste direcţii are valori extreme, adică modulul de deformare liniară maxim este egal cu
a, iar cel minim este egal cu b (a şi b – semiaxele elipsei deformărilor).
Ţinând cont de principiile fundamentale ale proiecţiilor cilindrice drepte enunţate mai sus şi de relaţiile
determinate anterior pentru modulul de deformare liniară, modulul de deformare areolară şi deformarea unghiulară, se pot
scrie o serie de formule generale pentru proiecţiile cilindrice drepte în cazul suprafeţei elipsoidului terestru:
x = f(φ)
y = α · λ; α = constant
2
 dx   dy 
2
   
e  d  dx g  d   
m   n   
M M M  d r r r N  cos 
(4.2)
dx dy

eg  f 2
d d
p ; dar f = 0  p   mn
M r M r
 a b   a
sin  sau tg 450   
2 ab  4 b
Dacă se va considera sfera terestră, de rază R, relaţiile (4.2) vor fi scrise sub forma:
x = f(φ)
y = α·λ; α = constant
dx     dx
m n  p  mn 
R  d R  cos  r R  cos   d
2

(4.3)
 a b   a
sin  sau tg 450   
2 ab  4 b
Din relaţiile (4.2) şi (4.3) se constată că deformările liniare, areolare şi unghiulare, în cadrul proiecţiilor cilindrice
drepte, sunt funcţie numai de latitudine şi în consecinţă IZOCOLELE se reprezintă prin drepte care coincid cu proiecţia
paralelelor.
Deoarece din punct de vedere practic, interesează în mod deosebit proiecţiile cilindrice drepte şi transversale, se
vor examina în continuare:
- proiecţiile cilindrice drepte, echidistanţate cu reţeaua în pătrate şi în dreptunghiuri;
- proiecţia cilindrică dreaptă conformă, Mercator;
- proiecţia cilindrică transversală conformă Gauss-Krüger;
- proiecţia U.T.M. (Universal Transversal Mercator).

4.2. Proiecţia cilindrică dreaptă cu reţeaua în pătrate

4.2.1. Reţeaua cartografică

Se consideră un cilindru cu axa de rotaţie AB, în consecinţă cu axa polară PP’ a elipsoidului terestru, tangent la
elipsoid după cercul ecuatorial EE’ (fig. 4.3), cilindru, pe care se proiectează suprafaţa terestră.
 Fig. 4.3 Elementele şi reţeaua cartografică în proiecţia cilindrică echidistantă cu reţeaua de pătrate

Se împarte cercul ecuatorial în arce egale, cărora le corespunde la centru un unghi constant (Δλ= 1 o, 5o, 10o ...).
După desfăşurarea cilindrului pe direcţia unei generatoare, cercul ecuatorial se va reprezenta în plan printr-o
dreaptă EE, iar meridianele M1, M2, M3 etc., se vor reprezenta prin dreptele echidistanţate M1, M2, M3, perpendiculare
pe proiecţia ecuatorului.
Echidistanţa acestor drepte va fi egală cu lungimea arcului ecuatorial corespunzător unghiului Δλ.

Dacă pe proiecţia unui meridian se trasează intervale egale cu lungimea unui arc de meridian BC , corespunzător
unghiului Δφ, în care Δφ = Δλ, atunci dreptele paralele trasate la aceste intervale, paralele cu proiecţia ecuatorului, vor
reprezenta proiecţiile paralelelor, care la rândul lor vor fi echidistanţate.
Această echidistanţă a proiecţiilor paralelelor, va fi egală cu echidistanţa proiecţiilor meridianelor, deoarece s-a considerat

Δφ = Δλ şi în consecinţă reţeaua cartografică va fi pătratică (fig. 4.4).

Fig. 4.4 Harta lumii în proiecţia cilindrică echidistantă cu reţea de pătrate

4.2.2. Ecuaţiile proiecţiei

În scopul construirii reţealei catografice este necesară cunoaşterea valorilor abscisei şi ordonatei proiecţiei.

Deoarece proiecţia este echidistantă, se pune condiţia ca meridianele să se reprezinte nedeformate, adică modulul
de deformare liniară de pe direcţia meridianelor (m) să fie egal cu unitatea. Conform formulelor generale ale proiecţiilor
cilindrice drepte (4.2 şi 4.3), putem scrie:
dx
m 1 - pentru suprafaţa elipsoidului;
M  d
dx
m 1 - pentru suprafaţa sferei.
R  d
(4.4)

dx = M · dφ
dx = R · dφ
Prin integrarea acestor funcţii în intervalul 0 ÷ φ şi considerând constanta de integrare egală cu zero, rezultă:
x  S 0 - pentru elipsoid
x  R  - pentru sferă (4.5)

unde: S 0 = lungimea arcului de meridian cuprins între ecuator şi paralela de latitudine φ, iar R raza sferei.
 În cazul proiecţiei cilindrice cu reţeaua în pătrate se consideră proiectată suprafaţa sferei terestre şi dacă se ia în considerare

diferenţa de latitudine Δφ, atunci abscisa va fi x = R · Δφ, iar din figură rezultă y = R · Δλ.

Atunci pentru condiţia impusă Δφ = Δλ se obţine şi egalitatea x = y.

Pentru a se obţine valorile liniare ale abscisei x şi ordonatei y, se vor exprima arcele de cerc în radiani, astfel încât ecuaţiile
proiecţiei devin:
R   0 R    R   
x  
 0
  
(4.6)
R   R    R   
0
y  
 0
  
în care:
360 360  60 360  60  60
0   57,295 ;     3437,7467 ;     206265 .
2 2 2
Dacă valorile x şi y se vor exprima în centimetri, atunci luând în considerare scara generală a reprezentării S 0
(1:1.000.000; 1:50.000.000), relaţiile devin:
 
xcm  100  S 0  R 
 
(4.7)
 
ycm  100  S 0  R 
 
R = 6 371 116 m, pentru elipsoidul Krasowski.

4.2.3. Deformaţiile în proiecţie

Din studiul deformărilor şi în baza relaţiilor generale ale proiecţiilor cilindrice (4.3), se deduc următoarele valori
pentru modulul de deformare:
- pentru modulul de deformare liniară m, conform condiţiei impuse:
m=1, deci lungimile situate pe direcţia meridianelor nu suferă nici o deformare
- pentru modulul de deformare n, conform relaţiilor (4.3) rezultă:

n , dar   R şi r  R  cos 
r
(4.8)
R 1
n   sec 
R  cos cos
Deoarece sec φ > 1, lungimile situate pe direcţia paralelelor suferă deformări de forma unor alungiri, cu excepţia
celor situate pe direcţia ecuatorului, care nu se modifică (φ = 0, sec φ = 1 şi n = 1).
- Pentru modulul de deformare areolară p, conform relaţiilor (4.3), putem scrie:
p = m · n = n = sec φ (4.9)
Aşadar, suprafeţele se vor deforma (se dilată, pentru că sec φ > 0), mai puţin cele situate la ecuator.
- Pentru modulul de deformare unghiulară ω, conform relaţiilor (4.3), putem scrie:
 a b
sin  (4.10)
2 ab
După cum s-a precizat, proiecţiile meridianelor şi paralelelor sunt perpendiculare între ele şi coincid cu direcţiile
principale astfel că modulii de deformare liniară vor avea mărimea semiaxelor elipsei deformărilor. Relaţia (4.10)
devine:
 a  b n  1 sec   1 
sin     tg 2 (4.11)
2 a  b n  1 sec   1 2
După parcurgerea şi prezentarea relaţiilor specifice deformărilor în proiecţia cilindrică dreaptă echidistanţată cu
reţeaua în pătrate, s-au obţinut:

 0
xcm  100  S 0  R 
0
 0
ycm  100  S 0  R  (4.12)
0
m=1
n = sec φ
p = m · n = sec φ
 
sin  tg 2
2 2
Valorile modulilor de deformare, precum şi intervalele dintre proiecţiile meridianelor şi paralelelor, pentru
diverse latitudini, sunt prezentate tabelar (Tabelul nr. 2), pentru scara de reprezentare S 0 = 1: 50.000.000. Din tabel se
constată că deformările depind numai de latitudine.
Tabel nr. 2
 φo m n=p ω  xcm = ycm
0 1,000 1,000 0o 0′ 0″ 0,000
10 1,000 1,015 0 52′ 06″
o
2,224
20 1,000 1,064 3o 33′ 08″ 4,448
30 1,000 1,155 8 14′ 0″
o
6,672
40 1,000 1,305 15o13′ 06″ 8,896

Proiecţia cilindrică dreaptă echidistanţată cu reţeaua în pătrate se recomandă pentru întocmirea hărţilor la scări
mici şi pentru reprezentarea regiunilor ce se desfăşoară pe direcţia paralelelor.

4.3. Proiecţia cilindrică dreaptă cu reţeaua în dreptunghiuri

4.3.1. Reţeaua cartografică

Pentru înţelegerea problematicii se consideră un cilindru cu axa de rotaţie AB, în coincidenţă cu axa polară a
elipsoidului terestru PP′, secant la elipsoid sau sferă după cercurile paralele O1 şi O2 (figura 4.5). Pe suprafaţa desfăşurată
a acestui cilindru se va reprezenta în proiecţie suprafaţa terestră.

Fig. 4.5 Elementele şi reţeaua cartografică în proiecţia cilindrică echidistantă cu reţeaua în dreptunghiuri

Paralelele de secantă O1 sau O2 se vor împărţi în arce egale (exemplu: arcul CD), cărora le va corespunde la
centrul cercului un unghi constant Δλ = 1o, 5o, 10o etc.
După desfăşurarea suprafeţei cilindrului pe direcţia unei generatoare, cercul ecuatorial se va proiecta prin dreapta
E′E″, iar celelalte cercuri paralele prin drepte paralele, simetrice în raport cu proiecţia ecuatorului.
Meridianele M1, M2, M3 se vor reprezenta prin dreptele echidistanţate M1′, M2′, M3′, perpendiculare pe proiecţia
ecuatorului, având echidistanţa egală cu lungimea arcului paralelului de secţionare, corespunzător unghiului Δλ.
Pe proiecţia unui meridian se trasează intervale egale cu lungimea unui arc de meridian corespunzător unghiului
Δφ (Δφ = Δλ). Dreptele paralele la proiecţia ecuatorului, trasate la aceste intervale, vor reprezenta proiecţiile paralelelor,
care sunt echidistante.
Echidistanţa va fi egală cu lungimea unui arc de meridian, corespunzător unghiului Δφ, dar întrucât lungimea
metrică a arcului de meridian este mai mare decât lungimea metrică a paralelului de secţionare (secantă), pentru acelaşi
număr de grade, rezultă că reţeaua cartografică va fi formată din dreptunghiuri egale.

4.3.2. Ecuaţiile proiecţiei cilindrice drepte cu reţeaua în dreptunghiuri

 Deoarece reprezentarea meridianelor şi paralelelor este similară cu cea de la proiecţia cilindrică dreaptă cu reţeaua de pătrate,

rezultă pentru abscisa x, relaţia:

 0
xcm  100  S 0  R  (4.13)
0
Punând condiţia ca pe paralelul de secţionare Pk de latitudine φk, modulul de deformare liniară nk să fie egal cu
unitatea, se poate determina în final relaţia pentru ordonata y.
Conform relaţiilor (4.3), avem relaţiile:
y=α·λ

n . (4.14)
R  cos 

Atunci dacă: nk  1
R  cos  k
Rezultă:   R  cos  k  rk
Înlocuind valoarea lui α în relaţia (4.3) şi considerând numai diferenţa de longitudine Δλ, se poate scrie:
y      R  cos  k   (4.15)
Exprimând valoarea ordonatei y în centimetri, se obţine:
o
ycm  100  S0  R  cos  k  (4.16)
o

4.3.3. Deformările în proiecţia cilindrică dreaptă cu reţeaua în dreptunghiuri

Ţinând cont de condiţiile impuse şi în baza relaţiilor generale ale proiecţiilor cilindrice drepte (4.3), se vor deduce relaţiile de

determinare ale modulilor de deformare liniară, areolară şi unghiulară.

- Pentru modulul de deformare liniară m, conform condiţiei impuse, rezultă: m = 1.

Adică lungimile situate pe direcţia meridianelor nu suferă nici un fel de deformare.
- Pentru modulul de deformare liniară n, conform condiţiei impuse pe direcţia paralelelor de secţionare n k = 1, iar pentru
celelalte latitudini conform (4.3):

n
r
Dar:   R  cos k
(4.17)
r  R  cos 
R  cos  k
Deci: n   cos  k  sec  (4.18)
R  cos 
Conform relaţiei (4.18), se pot întâlni următoarele cazuri:
■ φ < φk → cos φ > cos φk şi n < 1 – în consecinţă lungimile situate pe direcţia acestor paralele suferă deformări de forma
unor contractări;
■ φ > φk → cos φ < cos φk şi n > 1 – lungimile situate pe direcţia acestor paralele suferă deformări sub formă de alungiri.
Lungimile situate pe direcţia paralelelor de secţionare nu suferă nici o deformare, deoarece nk = 1.
- Pentru modulul de deformare areolară „p”, avem relaţia:
cos  k
p  mn  n   cos  k  sec  (4.19)
cos 
şi suprafeţele vor suferi deformări în sensul unor contractări dacă φ < φk şi a unor dilatări dacă φ > φk.
Suprafeţele situate la nivelul paralelelor de secţionare, nu suferă deformări, deoarece pk = 1.
- Pentru modulul de deformare unghiulară ω, se ţine cont de faptul că proiecţiile meridianelor şi paralelelor sunt
perpendiculare între ele, deci constituie direcţii principale.
În acest caz modulul de deformare liniară pe cele două direcţii principale, va avea valori extreme, adică valorile
semiaxelor elipsei deformărilor:
 cos  k
1
 a b mn cos  cos   cos  k    
sin      tg k  tg k (4.20)
2 ab mn cos  k cos   cos  k 2 2
1
cos 
Deci:

 k  k 
sin  tg  tg
2 2 2
Grupând relaţiile care caracterizează proiecţia cilindrică dreaptă echidistantă, cu reţeaua în dreptunghiuri, avem:
 o
xcm  100  S0  R 
o
o
ycm  100  S 0  R  cos  k 
o
m=1
 R  cos k
n   cos k  sec  (4.21)
r R  cos
nk = 1
p  m  n  cos k  sec
pk = 1
 k  k 
sin  tg  tg .
2 2 2
Valorile pentru modulii de deformare, precum şi intervalele dintre proiecţiile meridianelor şi ale paralelelor,
pentru diferite latitudini, la scara de reprezentare 1:50.000.000 şi latitudinea paralelelor de secţionare φ k = ±20o, sunt
redate în Tabelul nr. 3.
Tabel nr. 3
φ m n=p ω  xcm  ycm
0 o
1,000 0,940 3 34′
o
0,000 2,090
10o 1,000 0,954 2o 41′ 2,224 2,090
20o 1,000 1,000 0o 0′ 0″ 4,448 2,090
30 o
1,000 1,085 4 40′ 06″
o
6,672 2,090
40o 1,000 1,227 11o 41′ 8,896 2,090
Din tabelul nr. 3 se constată că deformările depind numai de valorile latitudinii, izocolii fiind linii drepte care
coincid cu paralelele.

4.4. Proiecţia cilindrică normală Mercator

4.4.1. Reţeaua cartografică

Proiecţia cilindrică normală conformă a fost concepută de navigatorul olandez Gerhard Kremer, zis Mercatorul.

Acest tip de proiecţie consideră un cilindru cu axa de rotaţie în coincidenţă cu axa polară, tangent sau secant la
elipsoid sau sfera terestră, pe care se proiectează suprafaţa globului.
Reţeaua de meridiane se obţine în mod cu totul identic proiecţiilor cilindrice normale echidistante cu reţeaua în
pătrate sau dreptunghiuri.
Reţeaua de paralele este formată dintr-o serie de drepte paralele la proiecţia ecuatorului. Intervalele dintre
proiecţiile paralelelor sunt crescătoare de la ecuator către poli. (fig. 4.6)
 Fig. 4.6 Reţeaua cartografică în proiecţia cilindrică normală conformă MERCATOR

4.4.2. Ecuaţiile proiecţiei

Deoarece reprezentarea meridianelor se face în mod identic cu reprezentarea în cazul proiecţiilor cilindrice cu reţeaua în

pătrate sau dreptunghiuri, pentru ordonata y, rezultă valorile:

o
ycm  100  S 0  R  - pentru cilindru tangent la sfera terestră;
o
o
ycm  100  S 0  R  cos  k  - pentru cilindru secant la sfera terestră;
o
o
y  100  S 0  a  - pentru cilindru tangent la elipsoid;
o
o
y  100  S 0  N  cos  k  - pentru cilindru secant la elipsoidul terestru.
o
Pentru determinarea abscisei x, se pune condiţia de conformitate, adică reprezentarea se va face respectându-se
condiţia asemănării figurilor infinit mici. De aici rezultă că: „dacă modulii de deformare liniară m şi n, de pe cele două
direcţii principale sunt egali, atunci unghiurile nu se deformează şi deci ω = 0o.
Conform formulelor (4.3), în cazul elipsoidului terestru dacă m = n, se poate scrie:
dx 

M  d N  cos 
M
dx     d    dq (4.23)
N  cos 
Expresia:

M
q  ln U    d
0
N  cos 
poartă numele de latitudine izometrică şi joacă un rol deosebit în reprezentarea conformă a suprafeţei elipsoidului
terestru în plan.
a(1  e 2 ) a
Înlocuind M  şi N  , în relaţia (4.23)
(1  e  sin  )
2 2 3
1  e  sin 2 
2

1 e2 d
se obţine: dx     (4.24)
1  e  sin  cos
2 2

Prin integrarea relaţiei (4.24), în limitele 0 ÷ φ, se obţine valoarea abscisei x, în proiecţia Mercator, adică distanţa
de la proiecţia ecuatorului până la proiecţia paralelului de latitudine φ.
1  e2 d
 dx   
1  e  sin  cos 
2 2


1  e 2 (sin 2   cos 2  ) d
x  
1  e 2  sin 2  cos
rezultă:
  1  e 2  sin 2  d e 2  cos 2  d 
x         (4.25)
 1  e  sin  cos 1  e  sin  cos  
2 2 2 2

sau după simplificări:

 d e  cos  
x     e  d  (4.26)
 cos  1  e  sin 
2 2

Expresia (4.26) implică rezolvarea celor două integrale din membrul al doilea.
d
d d d
 cos   sin( 90o   )   90 o   90 o     o  
 2
 
2  sin  cos sin  45    cos 45o  
2 2  2  2
(4.27)
 
Împărţind numărătorul şi numitorul prin cos  45   , obţinem:
2 o

 2
 
d 
2
 
cos 2  45o  
d  2
 cos    o   (4.28)
tg  45  
 2
Numărătorul expresiei (4.28) reprezintă chiar diferenţiala numitorului:
 
d 
2    
 d tg  45 o  
    2 
cos2  45 o  
 2
Astfel, relaţia (4.28) devine:
   
d tg 45o  
d   2   o 
 cos    o    ln tg 45  2   c (4.29)
tg 45  
 2
În mod similar se rezolvă şi a doua integrală din relaţia (4.26), folosind o relaţie de substituţie:
e  sin   sin  (4.30)
e  cos   d  cos  d
Deci: 1  e 2 sin 2   1  sin 2   cos 2  (4.31)
Integrala a doua devine:
e cos  d cos d d
 1 e 2
sin 
2

cos 
2

cos
(4.32)

Integrând relaţia (4.32) în mod identic ca şi (4.27) se va obţine:

d  
 cos  ln tg  45 o    c
 2
(4.33)

Introducând expresiile (4.29) şi (4.33) în (4.26) se poate scrie:

     
x   ln tg 45o    e ln tg 45o    c (4.34)
  2  2 
Relaţia (4.34) se mai poate scrie şi sub forma:
 
tg  45o  
x    ln 
2
c (4.35)
e 
tg  45  
o

 2
  
tg 45o  
Trecând la logaritmii zecimali şi notând U   2
, se poate scrie relaţia:
e 
tg  45  
o

 2

x log U  c (4.36)
M od
Pentru ca axa ordonatelor y, să coincidă cu proiecţia ecuatorului, constanta de integrare se consideră zero.
Modulul de transformare Mod = 0,4342945.
Se poate determina astfel abscisa x, cu relaţia:
 
tg 45o  

log 
2
x (4.37)
M od  
tg e  45o  
 2
În proiecţia cilindrică Mercator, abscisele x poartă denumirea de părţi de meridian şi au fost notate cu D, astfel că
relaţia (4.37) devine:
 
tg 45o  

log 
2
D (4.38)
M od  
tg e  45o  
 2
Pentru determinarea constantei α, se pune condiţia ca pe una din paralelele de latitudine dată φk, modulul de
deformare liniară nk, să fie egal cu unitatea.
 
nk  1  
rk N k cos  k
Rezultă că:
a  cos  k
  N k  cos  k  (4.39)
1  e 2 sin 2  k
Relaţia (4.38) devine:
 
tg  45o  
a  cos  k
log 
1 2
D  (4.40)
M od 1  e 2 sin 2  k  
tg e  45o  
 2
Relaţia (4.40) corespunde cazului în care cilindrul este SECANT la elipsoidul terestru după cercurile paralele de
latitudine ±φk.
Pentru cazul cilindrului tangent la elipsoid după cercul ecuatorial φ k = 0 şi atunci α = a (semiaxa mare a
elipsoidului):
 
tg 45o  
 log 
a 2
D (4.41)
M od  
tg e  45o  
 2
Atunci când părţile de meridian sunt exprimate în centimetri şi se ţine cont de scara generală a reprezentării,
relaţiile (4.40) şi (4.41) devin:

  - cilindru secant
tg 45o  
a  cos  k
log 
100 2
Dcm   S0 
M od 1  e sin  k
2 2  
tg e  45o   (4.42)
 2
 
tg 45o  
 S 0  a  log 
100 2
Dcm  - cilindru tangent
M od  
tg e  45o  
 2
 Modul de determinare a abscisei x, în cazul în care se consideră sfera terestră de rază R, este asemănător, punând
condiţia de conformitate m = n:
dx  
m şi n  
R  d r R  cos 
R  d d
dx      (4.43)
R  cos cos
Determinarea valorică a lui x se poate face prin integrarea ecuaţiei (4.43), în limitele 0o ÷ φo.

 d d d
 dx   cos    sin 90 o
  
 90     90 o   
o
2 sin   cos 
 2   2 
d
 2
   
sin  45o   cos 45 o  
 2  2
În final rezultă:
   
x    ln tg 45o    c (4.44)
  2 
După introducerea logaritmilor zecimali şi a condiţiei c = 0, relaţia (4.44) se scrie:
  
x log tg 45o   (4.45)
M od  2
Pentru cazul cilindrului secant la sfera terestră   R  cos  k ;
R  cos k  
D log tg 45o   (4.46)
M od  2
Atunci când cilindrul este tangent la sfera terestră după cercul ecuatorial, relaţia se scrie sub forma:
R  
D log tg 45o   , α = R, φk = 0o (4.47)
M od  2
Exprimând valoarea părţilor de meridian D în centimetri, relaţiile (4.46) şi (4.47) devin:
R  cos k  
Dcm  100  S 0  log tg 45o   - cilindru secant
M od  2
R  
Dcm  100  S 0   log tg 45o   - cilindru tangent (4.48)
M od  2
 
tg 45o  
Pentru determinarea valorică a părţilor de meridian D şi a funcţiei U 
 2
, au fost întocmite tabele
e 
tg  45  
o

 2
cartografice speciale, în care aceste valori sunt date în funcţie de latitudinea  , cuprinsă între 0o şi 90o.

4.4.3. Deformările în proiecţia conformă Mercator

Deformările în această proiecţie se deduc ţinând cont de condiţia de conformitate şi de relaţiile generale ale proiecţiilor cilindrice
drepte.
- Pentru modulii de deformare liniară m şi n, în baza condiţiei de conformitate, rezultă:
 
mn şi mn - elipsoid
r N  cos

mn - sferă (4.49)
R  cos 
Deoarece α şi r au valori deosebite pentru elipsoid şi pentru sfera terestră, expresiile modulilor de deformare
liniară m şi n, vor fi:
 N k  cos  k
mn - cilindru secant la elipsoidul terestru
N  cos 
a
mn - cilindru tangent la elipsoid (4.50)
N  cos 
R  cos  k cos  k
mn  - cilindru secant la sfera terestră
R  cos  cos 
R
mn  sec  - cilindru tangent la sfera terestră.
R  cos 
Conform relaţiilor (4.50), lungimile situate pe cele două direcţii principale vor suferi deformări:
- în cazul cilindrului tangent la elipsoidul terestru sau la sferă, deformările vor fi de forma unor alungiri, m = n >
1;
- în cazul cilindrului secant la elipsoid sau sferă, lungimile pe cele două direcţii principale se vor contracta atunci
când φ < φk şi se vor alungi când φ > φk.
Pe direcţia paralelelor de secţionare n = m = 1, adică lungimile nu se vor deforma în proiecţie.
- Pentru modulul de deformare areolară p, conform relaţiilor (4.3), rezultă:
p = m· n = m2 = n2
2
p
N 2  cos 2  - elipsoid

2 (4.51)
p
R  cos 
2 2 - sferă

Aşadar, valoarea modulului p va fi dată de pătratul valorilor m sau n, calculate din relaţiile (4.50), pentru fiecare
caz în parte (elipsoid sau sferă), în cazul clindrului tangent sau secant.
Din relaţiile (4.51) rezultă că suprafeţele vor suferi deformări de forma unor dilatări în cazul cilindrului tangent la
sferă sau elipsoid. Pentru cilindrul secant la sferă sau elipsoid, suprafeţele vor suferi deformări (micşorări sau contractări),
atunci când φk > φ, deformări sub forma unor creşteri sau dilatări, dacă φk < φ.
Pe paralelele de secţionare p = m2 = n2 = 1 şi deci suprafeţele nu se vor deforma în proiecţie.
- Pentru modulul de deformare unghiulară ω, avem relaţia:

a b mn
sin 
 , dar cum m = n
2 ab mn
 0
sin   0  0 (4.52)
2 mn
Din relaţia (4.52) rezultă că reprezentarea este conformă, adică unghiurile se proiectează nedeformat.
În concluzie, proiecţia cilindrică dreaptă conformă Mercator, este caracterizată de următoarele grupe de formule:
- cazul elipsoidului terestru:

Dcm  100  S 0   log U
M od
 
tg 45o  
U 
2
; sin   e  sin 
e 
tg  45  
o

 2
o
ycm  100  S 0   o (4.53)

 
mn 
N  cos  r
 2
2
p  m2  
N 2  cos 2  r2
 0
  a - pentru cilindru tangent la elipsoid
  N k  cos k - pentru cilindru secant la ellipsoid
- cazul sferei terestre:
   
Dcm  100  S 0  log tg 45o  
M od  2
o
ycm  100  S 0   (4.54)
o
 
mn 
R  cos  r

2 2
p  m2   ;   R - cilindru tangent la sferă
R 2  cos 2  r2
  R  cos k - cilindru secant la sferă
 0
În tabelul nr. 4 se dau valorile modulilor de deformare şi intervale dintre proiecţia meridianelor şi a paralelelor,
pentru diferite valori ale lui φ şi λ, în cazul cilindrului tangent la elipsoidul terestru, la scara 1:50.000.000.

Tabel nr. 4
φ m=n p=m  xcm
2
λ ycm
0o 1,000 1,000 0,000 0o 0,000
15o 1,035 1,071 3,356 15o 3,340
o o
30 1,154 1,331 6,965 30 6,680
45o 1,412 1,993 11,183 45o 10,020
60o 1,995 3,980 16,726 60o 13,360
75o 16,700
Din Tabelul nr. 4 rezultă că deformările liniilor şi ariilor depind numai de latitudine, izocolii fiind drepte a căror
direcţie coincide cu direcţia paralelelor.
O proprietate importantă a proiecţiei Mercator este aceea că loxodroma (curba de pe suprafaţa elipsoidului care
intersectează meridianele sub unghiuri constante), se reprezintă printr-o linie dreaptă (fig. 25), deşi pe suprafaţa terestră ea
nu reprezintă distanţa cea mai scurtă dintre două puncte.
Această proprietate permite folosirea cu succes a proiecţiei Mercator la construirea hărţilor destinate navigaţiei maritime şi

aeriene.

În proiecţia conformă Mercator, ortodroma (curba de pe suprafaţa elipsoidului care dă distanţa cea mai scurtă
dintre două puncte – linia geodezică), se reprezintă printr-o linie curbă.
Proiecţiile cilindrice conforme prezintă un interes deosebit pentru reprezentarea unor porţiuni considerabile ale
suprafeţei terestre la scări mici şi la reprezentarea zonelor mici la scări medii şi mari.

4.5. Proiecţia cilindrică transversală (Gauss-Krüger)

4.5.1. Generalităţi

Proiecţia cilindrică transversală aparţine proiecţiilor cilindrice conforme, adică păstrează nedeformate unghiurile.
Denumirea de proiecţie este improprie; reprezentarea suprafeţei terestre pe suprafaţa cilindrului nu are loc după legile
perspectivei liniare, ci după condiţia de conformitate (unghiuri nedeformate). În proiecţia cilindrică transversală întreaga
suprafaţă a globului terestru sau o anumită porţiune din acesta este reprezentată pe suprafaţa desfăşurabilă a unui cilindru
a cărui axă face cu axa polilor un unghi egal cu 90˚ (fig.4.7).

Fig. 4.7 Proiecţia cilindrică transversală

 Se observă că cilindrul este tangent la ecuator numai în două puncte şi anume în acelea care aparţin cercului mare
format de meridianul PMP1.
De altfel acest cerc este linia de contact a cilindrului cu suprafaţa terestră şi care în proiecţie rămâne nedeformat.
Lungimile situate în stânga sau în dreapta meridianului de tangenţă în proiecţie se deformează, deformaţiile fiind
cu atât mai mari cu cât acestea sunt situate mai departe faţă de meridian.
Pentru acest motiv în proiecţia Gauss reprezentarea suprafeţelor se face pe zone de 6˚ (uneori de 3˚) diferenţă de
1
longitudine, respectându-se în acest mod, limita maximă admisibilă a deformărilor de lungimi care este de .
2500
Pentru ca întreaga suprafaţă a globului terestru să poată fi reprezentată în planul obţinut prin desfăşurarea
cilindrului după una din generatoarele sale, se va împărţi suprafaţa în zone limitate de meridiane cu diferenţe de
longitudine de 6˚, urmând ca în continuare printr-o mişcare imaginară a globului să considerăm cilindrul de proiecţie
tangent la meridianul axial al fiecărei zone.
Vor exista în total 60 de zone cu amplitudinea de 6˚. Aceste zone se numesc fuse, iar fiecare din acestea va fi
împărţit în două părţi egale de către meridianul axial ce-l străbate în lung.
Proiecţia cilindrică transversală foloseşte pentru reprezentarea suprafeţei, sisteme de coordonate rectangulare
specifice fiecărui fus, respectiv oricare din cele 60 de fuse va avea originea şi sistemul său de coordonate.
Axele de coordonate sunt dispuse astfel:
Ox – pe direcţia meridianului axial
Oy – pe direcţia ecuatorului.
Întrucât faţă de aceste axe diferite puncte care aparţin fusului ce se reprezintă pot avea coordonate negative s-a
convenit ca originea axelor să aibă coordonatele:
x = 0,000 km
y =500,000 km.
În acest fel citirea coordonatelor unui punct dintr-un fus oarecare se face după cum urmează:
- abscisa x se citeşte potrivit rezultatului obţinut din calcul;
- ordonata y se citeşte potrivit rezultatului obţinut din calcul la care se adaugă 500 km (dacă punctul este situat în
dreapta meridianului axial) sau se scade 500 km (dacă punctul este situat în stânga meridianului axial).
Pentru a indica şi numărul fusului în care se află punctul, se adaugă în faţa ordonatei numărul fusului faţă de
meridianul Greenwich.
Exemplu:
Punctul P situat în dreapta meridianului axial (fig.4.8) de coordonate:
xP = 5.293.625,43 m
yP = 5.504.423,21 m

Fig.4.8 Sistemul de axe pentru un fus

se află în fusul 5 faţă de meridianul Greenwich sau în fusul 35 faţă de meridianul 180 la o depărtare de 5.293.625,43 faţă
de ecuator şi (504.423,21 – 500.000) = 4.423,21 m faţă de meridianul axial.
Punctul P’ de coordonate
xP’ = 5.293.625,43 m
yP’ = 5.495.576,79 m
este simetricul punctului P în raport cu meridianul axial, adică la o depărtare de 5.293.625,43 m faţă de ecuator şi
(500.000 – 495.576,79) = 4.423,21 depărtare faţă de meridianul axial şi în stânga lui.

4.5.2. Nomenclatura planurilor şi hărţilor în proiecţie Gauss

 Nomenclatura planurilor şi hărţilor în proiecţia Gauss are la bază nomenclatura hărţilor internaţionale ce se
întocmeşte la scara 1 : 1.000.000.
Nomenclatura hărţii la scara 1 : 1.000.000 constă în aceea că suprafaţa pământului este împărţită în zone de 4˚ pe
direcţia meridianelor şi de 6˚ pe direcţia paralelelor, astfel încât întreaga suprafaţă terestră este acoperită cu trapeze
elipsoidale ale căror dimensiuni sunt de 6˚/4˚.
Zonele delimitate de meridiane între care există o diferenţă de longitudine de 6˚se numesc fuse, iar acestea sunt
numerotate cu cifre arabe de la 1 la 60 începând de la meridianul 180˚ (ce trece prin peninsula Ciukotsk) spre est sau de la
meridianul Greenwich.
Zonele delimitate de paralele între care există o diferenţă de latitudine de 4˚ se notează cu literele alfabetului mare
de la A la V şi se numesc benzi sau fâşii elipsoidale.
Prima zonă de 4˚ de la ecuator este notată cu A; se continuă până la ultima zonă cuprinsă între paralelele 84˚ şi
88˚ notată cu V.
La fiecare trapez se indică litera benzii şi numărul fusului.
Teritoriul ţării noastre ocupă două astfel de trapeze situate în fusul 4 respectiv fusul 5 faţă de meridianul
Greenwich şi în lungul fâşiei L (fig.4.9).

Fig. 4.9 Schema de dispunere a benzilor

- fusul 4, având ca meridian axial meridianul 21˚E Gr. trece la Vest de Timişoara;
- fusul 5, având ca meridian axial meridianul 27˚E Gr. trece prin E Bacău- V. R. Sărat – E. Olteniţa .
Aceste două fuse sunt despărţite de meridianul 24˚E Gr. care trece prin E. Dej – V. Sibiu – V. Râmnicul Vâlcea –
E. Craiova;
De asemeni fâşia L este delimitată de paralelele:
- 44˚ ce trece prin Calafat – N. Corabia – N. T. Măgurele – S. Olteniţa – S Mangalia.
- 48˚ ce trece prin N Sighet – N Rădăuţi – N. Dorohoi.
S-a specificat că la baza nomenclaturii hărţilor în proiecţia Gauss stă harta internaţională la scara: 1 : 1.000.000,
de la aceasta obţinându-se scheletele hărţilor cu scări superioare prin împărţirea trapezelor în trapeze mai mici.
Astfel pentru harta 1/500.000 s-a împărţit trapezul iniţial la scara 1/1.000.000 în patru părţi notându-se fiecare
parte prin literele alfabetului mare A, B, C, D. Rezultă că dimensiunile acestor trapeze (foi) vor fi 2˚/3˚ iar nomenclatura
uneia va fi de exemplu L – 35 – A.
Pentru harta la scara 1/200.000 s-a împărţit trapezul 1/1.000.000 în 36 de părţi, fiecare parte notându-se în cifre
romane. Dimensiunile acestor foi vor fi 40’/1˚ iar nomenclatura : L – 34 – XII etc.
Pentru harta la scara l/100.000 se împarte trapezul de 4˚/6˚ în 144părţi, fiecare parte sau foaie numerotându-se cu
cifre arabe de la 1 la 144.
Fiecare foaie reprezintă un trapez cu dimensiunile 20’/30’ şi are nomenclatura:
L – 34 – 10; L – 34 – 40 etc.
Pentru harta 1/50.000 se împarte trapezul de 20’/30’ în patru părţi, iar aceste părţi se notează cu literele A, B, C,
D. Fiecare foaie reprezintă un trapez cu dimensiunile 10’/15’ şi are nomenclatura: L – 34 – 16 – A etc.
Pentru planul la scara 1/25.000 trapezul de 10’/15’ se împarte în patru părţi fiecare parte având dimensiunile de
5’/7’30’’ şi notându-se cu literele mici a, b, c, d.
Nomenclatura foilor L – 34 – 105 – C – b etc.
Pentru planul la scara 1/10.000 se împarte trapezul de 5’/7’30’’ în patru părţi, se numerotează cu cifrele arabe 1,
2, 3, 4 şi fiecare parte rezultă cu dimensiunile de 2’30’’/3’45’’.
Foaia are nomenclatura: L – 34 – 24 – A – b – l etc.
 Împărţirea trapezelor se continuă pentru scările 1/5.000 şi 1/2.000.
Pentru scara 1/5.000 se împarte trapezul la scara 1/10.000 în patru părţi sau trapezul la scara 1/100.000 în 256
părţi. Fiecare trapez rezultat va avea dimensiunile 1’15’’/1’52’’ şi se notează în paranteză cu cifre arabe de la 1 la 256;
exemplu L – 34 – 25 (123).
Pentru planurile la scara 1/2.000 se împarte trapezul la scara 1/5.000 în 9 părţi, notând fiecare trapez rezultat cu
primele litere ale alfabetului mic. Un trapez la scara 1/2.000 are dimensiunile 25’’/37’’,5 şi nomenclatura L – 34 – 25
(227 c).

4.5.3. Calculul coordonatelor plane Gauss în funcţie de coordonatele geografice – metoda funcţiilor
analitice
Formulele ce urmează a se stabili se referă la calculul coordonatelor plane (x, y) în funcţie de coordonatele
geografice pe elipsoid (φ, λ), deci vor avea următoarea formă generală:
x = f1 (φ, λ)
(4.57)
y = f2 (φ, λ)
Considerăm două puncte infinit vecine P1 şi P2 pe suprafaţa de referinţă şi corespunzătoarele acestora în planul de
proiecţie P1’ şi P2’ (fig. 4.10 a şi b).
Coordonatele punctului P1 sunt φ şi λ, iar coordonatele lui P2 φ + dφ şi λ + dλ.
Fie OE, ecuatorul elipsoidului şi OP meridianul axial al zonei de reprezentat, (meridianul axial fiind şi meridianul
origine).

Fig. 4.10 Schema de calcul a coordonatelor geografice

În planul de proiecţie aceste două linii curbe ale suprafeţei se reprezintă prin două linii drepte perpendiculare între
ele şi formează axele de coordonate.
Notăm aceste axe prin O’X – axa absciselor şi O’Y axa ordonatelor.
Distanţa elementară între punctele P1 şi P2 o notăm cu ds, iar corespunzătoarea acesteia în planul de proiecţie,
deci distanţa între punctele P1’ şi P2’ cu dS.
Examinând figura se observă că triunghiul P1P2P3 este un triunghi dreptunghic cu:
P1P2 = ds
P2P3 = M dφ
P1P3 = (N cos φ)dλ
şi în care, dat fiind că este un triunghi infinit mic, putem scrie:
ds2 = (M dφ)2 + (N cos φ dλ)2 (4.58)
  
Triunghiul plan P1 P2 P3 este tot dreptunghic (proiecţia fiind conformă) cu laturile:
 
P1 P2 = dS
 
P2 P3 = dx
 
P1 P3 = dy
în care putem scrie: dS2=dx2 + dy2 (4.59)
Elementul liniar de pe suprafaţă ds se transpune în proiecţie prin elementul liniar dS, raportul dintre acestea
arătând gradul de deformare liniară pe direcţia definită de punctele P1 şi P2.
Raportul notat cu μ se numeşte modul de deformare liniară şi se exprimă astfel:
dS
 (4.60)
ds
sau mai putem scrie:
 dS 2
2 
ds 2
Înlocuind expresiile elementelor liniare obţinem:
dx 2  dy 2
2 
Md 2  N cosd 2
sau
dx 2  dy 2
 
2
(4.60’)

2  Md 
2

N cos      d2 
 N cos   
Notăm:
Md
 dq (4.61)
N cos 
şi avem:
dx 2  dy 2
2 
N cos 2 dq 2  d2 
(4.62)

Pentru ca proiecţia să fie conformă trebuie ca modulul de deformare liniară μ să fie acelaşi indiferent de direcţia
pe care se calculează; rezultă că acestea trebuie să fie în funcţie numai de coordonatele punctului în care se consideră, dar
nu şi de azimut.
Matematic condiţia de conformitate este îndeplinită atunci când expresia modulului de deformare liniară nu
dx d
depinde de raportul sau , care determină azimutele segmentelor ds şi dS.
dy d
d dq
Cum însă q = f(φ), ca μ să nu depindă de înseamnă ca μ să nu depindă de .
d d
Se ştie din teoria funcţiilor de variabilă complexă că raportul:
d  X  iY 
(4.63)
d  x  iy 
dx
nu este funcţie de atunci când X + iY este o funcţie analitică de variabilă complexă x + iy , adică atunci când există o
dy
legătură de forma:
X + iY = f(x + iy) (4.64)
Scriem expresia pătratului modulului de deformare liniară sub forma complexă:
2 
dx  idy dx  idy  (4.65)
N 2
cos 2  dq  id dq  id 
sau
d x  iy d x  iy 
2  (4.65’)
N cos 2 d q  i d q  i 
2

dq d x  iy  d x  iy  dq
Ca μ să nu fie în funcţie de trebuie ca şi să nu depindă de sau, conform cu
d d q  i  d q  i  d
proprietatea anunţată a funcţiilor analitice trebuie ca:
x + iy = f(q+iλ) (4.66)
şi
x – iy = f(q – iλ) (4.67)

Invers dacă au loc ultimele relaţii scrise atunci:

d x  iy 
=f’(q+iλ) (4.68)
d q  i 
şi
d x  iy 
= f’(q – iλ) (4.69)
d q  i 
 Cu acestea expresia pătratului modulului de deformare liniară este:
f q  i  f q  i 
1
2  (4.70)
N cos 2 
2

Derivatele f’(q+iλ) şi f’(q – iλ) ( se observă după relaţiile de plecare) sunt funcţie numai de coordonatele
punctelor x şi y sau q şi λ, dar nu de diferenţialele lor, prin urmare nici expresia (4.70) nu depinde de aceste diferenţiale.
Se observă că dacă există:
x + iy = f (q + iλ)
atunci există şi:
x – iy = f (q – iλ)
Pentru aceasta e suficient să înlocuim pe i cu – i.
Aşadar, proiecţia este conformă atunci când există îndeplinită condiţia:
x + iy = f (q + iλ)
În reprezentarea elipsoidului pe plan aplicând proiecţia Gauss trebuie să avem în vedere următoarele condiţii:
- meridianul axial al zonei ce se reprezintă se proiectează printr-o linie dreaptă; asta înseamnă că pentru λ = 0, y
trebuie să fie egal cu zero;
- meridianul axial fiind meridianul în lungul căruia cilindrul de proiecţie este tangent la suprafaţa terestră
deformaţiile în direcţia acestuia sunt nule; asta înseamnă că distanţa de la ecuatorul în proiecţie până la un paralel
oarecare este egală cu lungimea metrică a arcului de meridian cuprins între ecuator şi paralelul considerat pe suprafaţă şi
în consecinţă pentru:
y=0, λ = 0, x = f(q) = X (4.71)
Dezvoltăm în serie Taylor funcţia din (4.66) şi obţinem:
df q 
i   1 d f 2q  i 2  1 d f 3q  i 3  ...
2 3
x  iy  f q  
1!dq 2!dq 3!dq
sau, ţinând seama de (4.71) putem scrie:
2 3
x  iy  X 
dX
i   1 d X2 i 2  1 d X3 i 3  ... (4.72)
1!dq 2!dq 3!dq
i  1
i2 1
Se ştie că: i 3    1  i
i4 1
i5  i
Deci:
idX 1 d 2X 2 i d3X 3 1 d4X 4 i d5X 5
x  iy  X           ... (4.73)
1! dq 2! dq 2 3! dq 3 4! dq 4 5! dq 5

S-a obţinut o egalitate de două numere complexe care, poate avea loc atunci când partea reală este egală cu partea
reală şi partea imaginară egală cu partea imaginară.
Aşadar, putem scrie:
1 d2X 2 1 d4X 4
xX      ...
2 dq 2 24 dq 4
(4.74)
3 5
dX d X 3 1 d X 5
y      ...
dq 6dq 3 120 dq 5
Pentru a stabili coordonatele plane x, z în funcţie de coordonatele geografice φ, λ e necesar a se determina
expresiile derivatelor:
dx d 2 X d 3 X
, , , ...
dq dq 2 dq 3

d X
- Calculul derivatei:
d q
Ştim că:

d X = M d φ; X  0
M d
 M d
dq 
N cos
Împărţim şi obţinem:
d X
 N cos (4.75)
d q
d2X
- Calculul derivatei:
d q2
d2X

d d X 
  
d
N cos   d N cos  d 
d q 2
d q d q  d q d d q
sau:
d
 N cos  N sin  
d2X
2
d q d q

Dar, conform relaţiei (2.23) putem scrie:

a
N
1  e 2
sin 2  
12

Şi atunci:
 2e 2 sin  cos 
N  a

2 1  e 2 sin 2  32

Pe de altă parte:
d d N cos 
 
d q M d M
N cos 
N
Stabilind raportul , în baza relaţiilor (4.23) obţinem:
M
d


1  e 2 sin 2 
cos 

d q 1 e2
Substituind în expresia derivatei a doua obţinem:
d 2 X  ae 2 sin  cos 3  a sin  cos   1  e 2 sin 2 
 
  
dq 2  1  e 2 sin 2  3 2 1  e 2 sin 2  1 2  1  e 2 
a sin  cos   e 2 cos 2  1  1  e 2 sin 2 
      N sin  cos 
 12 

1  e 2 sin 2   1  e sin  1  1  e
2 2 2

Deci:
d2X
  N sin  cos  (4.76)
dq 2
d3X
- Calculul derivatei
dq 3
 d
d3X

d  d2X  d  d2X
    
d
 N cos  sin   d 
dq 3 dq  dq 2  d  dq 2  dq d dq
 d
  N cos    sin   N cos 2  
  dq
Dar:

N cos    
a sin  1  e 2   M sin  (4.76’)
1  e 2
sin 2

32

şi
 d N
3
 cos 
dq M
Cu acestea:
 sin 2  N 
d3X
 M sin 2
  N cos 2

N
cos     N cos 3 
 cos  M 
3 2
dq M
N
Calculăm separat raportul
M
N 1  e 2 sin 2  1  e 2 1  cos 2   e2
   1  cos 2   1  e 2 cos 2 
M 1 e 2
1 e 2
1 e 2

Înlocuind în expresia derivatei obţinem:

d 3 X sin 2 

dq 3 cos 2 

 1  e 2 cos 2  N cos 3  
Folosim notaţiile (4.76’) putem scrie:
d3X
dq 3

  N cos 3  1  t 2   2  (4.77)

Procedând în acelaşi mod rezultă:

d4X
dq 4

 N cos 3  sin  5  t 2  9 2  4 4  (4.78)

d5X
dq 5

 N cos 5  5  18t 2  t 4  14 2  58 2t 2  (4.79)

Utilizând numai derivatele până la ordinul trei, deci oprindu-ne la primii doi termeni ai formulelor ce determină
coordonatele rectangulare plane, acestea au forma:
2 N
xX   cos sin   ... (4.80)
2   2
N 3 N
y cos  cos 3  1  t 2   2   ...
  6  3

4.5.4. Calculul coordonatelor geografice în funcţie de coordonatele plane Gauss

Când au fost calculate coordonatele plane x, y ale unui punct oarecare situat pe suprafaţa terestră în proiecţia
cilindrică transversală, a fost necesar a se cunoaşte coordonatele geografice ale punctului.
Problema se poate examina şi invers, adică fiind cunoscute coordonatele x, y ale unui punct din planul de
proiecţie se pot determina coordonatele geografice φ, λ ale punctului corespunzător situat pe suprafaţa terestră.
Cu referire la figura din paragraful precedent, să considerăm cunoscute coordonatele plane ale punctului P1’ (x,
y).
Dacă B este piciorul perpendicularei coborâte din P1 pe meridianul axial, atunci se va proceda iniţial la
determinarea latitudinii φ1 a acestui punct.
Latitudinea φ1 se foloseşte în continuare la calculul diferenţei φ1–φ şi a longitudinii λ, după care latitudinea φ se
găseşte din expresia evidentă:
φ = φ1 – (φ1 – φ) (4.81)
S-a arătat că în lungul meridianului axial nu există deformaţii, modulul de deformare liniară este egal cu unitatea.
Datorită acestui fapt abscisa x este egală cu lungimea arcului de meridian de la ecuator până la paralelul de latitudine φ1.
Pe baza acestui considerent valoarea lui φ1 se găseşte după cum urmează.
Din tabelele cu lungimile arcelor de meridian, se scoate mărimea x t foarte aproape de x şi care corespunde
latitudinii φt.
Se ştie că pentru calculul lungimii arcului de meridian se foloseşte relaţia:
s12 
Mm
  1 
  2
în care Mm este raza mică de curbură calculată pentru:
1   2
m  (4.82)
2
 În cazul nostru pentru diferenţa de latitudine φ1 – φt corespunde o lungime de arc de meridian egală cu x – xt ,
deci putem scrie:
x  xt 
Mm
1   t  (4.83)
 
Cu această relaţie se calculează φ1 – φt şi deci φ1. Având în vedere că φm nu este cunoscut se foloseşte în calcul
metoda aproximărilor succesive.
La prima aproximare avem:
 
1   t   x  xt  (4.84)
M m 1
unde (Mm)1 corespunde latitudinii φm= φt
În a doua aproximare avem:
 
1   t   x  xt  (4.85)
M m 2
(Mm)2 corespunde latitudinii  m   t 
1
1   t 
2
Pentru calculul diferenţei (φ1 – φt) cu exactitate până la 0’’,0001 este suficient să ne oprim la a doua aproximare.
Odată obţinută diferenţa (φ1 – φt) se stabilesc în continuare formulele pentru calculul diferenţei (φ1 – φt) şi λ.
Amintim că pentru proiecţia cilindrică transversală condiţia de conformitate este îndeplinită atunci când:
x+iy = f (q+iλ)
De aici rezultă că:
q+iλ = F (x+iy) (4.86)
Dezvoltând în serie partea dreaptă a ecuaţiei şi având în vedere că pentru y=0, λ=0 şi :
q = F (x) (4.87)
atunci:
iy  dq  iy   d 2 q  iy 3  d 3 q  iy 4  d 4 q  iy 5  d 5q 
2
q  i  q 1      2       4    5   ...
1!  dx 1 2!  dx 1 3!  dx 3 1 4!  dx 1 5!  dx 1
(4.88)
Derivatele şi q corespund latitudinii φ1, ceea ce în expresie este reprezentat prin indexul 1.
Egalând partea reală cu partea reală şi partea imaginară cu partea imaginară rezultă:
y 2  d 2q  y 4  d 4q 
q  q 1   2    4  (4.89)
2  dx 1 24  dx 1
 dq  y  d q  y5  d 5q 
3 3
  y    3    5  (4.90)
 dx 1 6  dx 1 120  dx 1
Calculul derivatelor se efectuează cunoscând că:
dx =M dφ
şi
M d
dq 
N cos
Cu acestea:
dq 1 1
  (4.91)
dx N cos  r
Prin diferenţiere se obţine:
d 2 q d  dq  d  1  d  1  dr
      
dx 2 dx  dx  dx  r  dr  r  dx
sau
d 2q 1 dr
2
 2
dx r dx
Egalitatea se mai poate scrie:
d 2q 1 dr d
 2
dx 2
r d dx
dr d
Pentru determinarea rapoartelor şi scriem:
d dx
dx = M dφ
 d 1

dx M
dr

d
N cos    d  c cos    c d  cos  
d d d  V  d  V 

dr c sin  c cos   2e 2 cos  sin  c sin  ce 2 cos 2  sin 

     
d V V2 2V V V3
c sin  c sin 

V 3

1  e 2 cos 2   e 2 cos 2   
V3

  M sin 
Înlocuind obţinem:
d 2q 1 sin  sin  tg
  2  M sin    2  2
1
 2
dx 2
r M r N cos  N cos
2

sau:
d 2q t
 2 (4.92)
dx 2
N cos 
Diferenţiind în continuare în raport cu x se obţine:
d 3q
dx 3
 3
1
N cos

1  2t 2   2  (4.93)

 
4
d q t
 4 5  6t 2   2  4 4 (4.94)
dx 4
N cos

 
5
d q 1
 5 5  28t 2  24t 4  6 2  8 2t 2 (4.95)
dx 5
N cos 
Substituind expresiile derivatelor în relaţiile ce determină pe q şi λ obţinem pentru
φ = φ1:
 y 2  y 4
q1  q 
2 N12 cos 1
t1 
24 N14 cos 1
5  6t 2
1  12  414 
(4.96)
y y
1  2t  y 5
 
3
  2
1  12 
5  28t12  24t14  612  812t12
N1 cos 1 6 N13
1 cos  120 N 5
1 cos 1
(4.97)
Dacă longitudinea se obţine direct din relaţia (4.97) în schimb pentru calculul diferenţei φ1 – φ ne vom folosi de
diferenţa cunoscută q1 – q dată de relaţia (4.96).
Este cunoscută relaţia:
M
dq  d
N cos 
deci:
q = f (φ)
şi:
q1 = f (φ1)
Se poate spune invers, că φ este o funcţie de q respectiv
φ = F(q)
şi:
φ1 = F(q1)
Cum însă:
φ = φ1 – (φ1 – φ)
putem scrie:
φ1 – φ = F(q1) – F(q) (4.98)
Dar:
d F q1  q  d 2 F
2
F q   F q1  q1  q   F q1   q1  q    ...
d q 2 dq 2
d  q1  q  d 2
2
F q   F q1   q1  q    ... (4.99)
d q 2 dq 2
 Cu (4.99), (4.98) devine:
d  q1  q  d 2
2
1    q1  q    ... (4.100)
d q 2 dq 2
însă:
d N
 cos   V 2 cos 
dq M
Şi în continuare:
d 2 d  d  d  d  d d
dq 2
      
d
dq  dq  d  dq  dq d
V 2 cos  
dq
sau:
d 2 d dV d
 V 2 sin   2 cos 
dq 2
dq d dq
După efectuarea calculelor rezultă:
d 2
dq 2

 t cos 2  1  4 2  3 4 
Cu aceste derivate în care se va înlocui φ cu φ1 şi cu expresiile (4.96) şi (4.100) obţinem:
 y 2  y 4
1    t1  t 5  3t12  12  414  9t1212  (4.101)
3 1
2 M 1 N1 24M 1 N 1

Cu diferenţa 1   se calculează latitudinea φ după relaţia (4.81).

4.5.5.Calculul unghiului de convergenţa meridianelor

Unghiul de convergenţa meridianelor este unghiul format într-un punct al proiecţiei, de tangenta dusă la proiecţia
meridianului punctului considerat şi paralela la axa xx’ dusă prin acest punct. Convergenţa meridianelor poate fi
exprimată în funcţie de coordonatele geografice sau în funcţie de coordonatele plane.
Tratăm în continuare cazul determinării unghiului de convergenţa meridianelor în funcţie de coordonatele
geografice.

Fig. 4.11 Calculul unghiului de convergenţă a meridianului

Notăm prin A0 (fig. 4.11) reprezentarea în plan a punctului A de pe suprafaţa elipsoidului ; prin A0m reprezentarea în plan
a meridianului care trece prin A ; prin A0p reprezentarea în plan a paralelului care trece de asemeni prin punctul A; A0A0’
şi A0A0’’ drepte paralele la axele de coordonate.
Conform definiţiei unghiului de convergenţa meridianelor „γ” este unghiul format de A0A0’ cu tangenta A0t.
Acelaşi unghi „γ” îl întâlnim şi cu unghiul format de dreapta A0A0’’ şi tangenta la paralelul punctului A0t1 – prin
faptul că proiecţia fiind conformă, curbele A0m şi A0t1 fac între ele un unghi drept.
Pe paralelul A0p luăm punctul A1 infinit vecin cu punctul A0, ceea ce înseamnă că poate fi considerat chiar pe
tangenta la curbă. Diferenţa coordonatelor punctelor A0 şi Al va fi egală cu dx şi dy. Din triunghiul elementar A0A1A1’
rezultă:
dx
tg   (4.102)
dy
Împărţind numărătorul şi numitorul la dλ avem:
 dx
tg   d (4.103)
dy
d
Mărimile din (4.103) se obţin derivând ecuaţiile (4.80)
Vom avea:
3
dx
d

 N sin  cos   N sin  cos 3  5  t 2  9 2  4 4
6
 (4.104)

2
dy
d
 N cos   N cos 3  1  t 2   2
2
 

Dacă ne oprim numai la primii termeni ai expresiilor stabilite rezultă:

  sin 
tg  (4.105)
 
Considerând toţi termenii expresia tangentei devine:
 3 

N cos   sin   sin  cos 2  5  t 2  9 2  4 4  
tg    6  (4.106)
  
 
2
N cos  1  cos 2  1  t 2   2 
 2 
sau:
 3   2 
 
tg    sin   sin  cos 2  5  t 2  9 2  4 4   1  cos 2  1  t 2   2   
 6   2 
Dezvoltând şi neglijând termenul în λ obţinem:
5

3 3
tg    sin  
6

sin  cos 2  5  t 2  9 2  4 4  2

sin  cos 2  1  t 2   2 
 5  t 2  9 2  4 4 1  t 2   2 
tg    sin   3 sin  cos 2    
 6 2 

tg    sin   sin  cos 2  1  t 2  3 2  2 4 
3

3
Se ştie că:
x3 x5
arc tg x  x  
3 5
dezvoltare care pentru x = tg γ se scrie:
tg 3 tg 5
 
arc tg tg     tg  
3

5
Oprindu-ne numai la primul termen din dezvoltare şi neglijând termenul t2 obţinem:
 Fig. 4.12 Convergenţa meridianelor

3
   sin   sin  cos 2  1  3 2  2 4  (4.106’)
3 2
Importanţa deosebită a unghiului de convergenţa meridianelor constă în aceea că serveşte la determinarea
unghiului ce trebuie să existe între liniile verticale din caroiaj şi nordul magnetic; cu acesta din urmă efectuându-se
orientarea planşetei topografice.
Considerăm două trapeze, unul situat în dreapta meridianului axial, iar celălalt în stânga meridianului axial (fig.
4.12).
Unghiul de convergenţa meridianelor ca avea semnul + la trapezul din dreapta şi semnul – la trapezul din stânga.

În figură s-a notat:

OOl – meridianul axial al fusului;
OM – meridianul mediu al trapezului (cadrul planşetei);
MM1 – paralela la meridianul axial (caroiajul rectangular al trapezului);
MN – direcţia nordului magnetic care face cu direcţia meridianului geografic  (unghi de declinaţie magnetic).
Unghiul de declinaţie magnetică se determină pentru fiecare trapez şi anume în punctul ce reprezintă centrul
acestuia.
Dacă figurăm pentru cazul trapezului din dreapta meridianului axial (fig.4.13 a) cele trei direcţii (direcţia
caroiajului, direcţia nordului magnetic şi direcţia meridianului geografic), se poate scrie simplu că:
Δ=γ–δ (4.107)
Δ este unghiul dintre liniile verticale de caroiaj şi nordul magnetic. Δ fiind cunoscut e suficient ca, cu un
declinator aşezat pe direcţia liniilor de caroiaj să rotim planşeta până citim valoarea lui şi în felul acesta avem planşeta
orientată, adică liniile de caroiaj sunt paralele la meridianul geografic axial.

Fig. 4.13 Legătura între convergenţa meridianelor şi declinaţia magnetică

 Acelaşi lucru pentru cazul trapezului situat în stânga meridianului axial (fig.4.13 b) cu deosebirea că aici:
Δ=γ+δ (4.108)

4.5.6. Deformaţii în proiecţia Gauss

Determinarea deformaţiilor liniare în proiecţia Gauss implică cunoaşterea valorilor modulelor de deformare
liniară care se exprimă prin raportul dintre mărimea elementelor liniare omologe, din planul de proiecţie şi de pe suprafaţa
terestră.
Aşadar, considerăm expresia (4.60) pe care o scriem sub forma:
  dx  2 
dy 1    
2

  dy  
2  (4.109)
  Md  2 
N cos  d  1  
2 2 2
 
  N cos  d  
Md
Luând în considerare relaţia (4.102) precum şi faptul că (  ctg  ) α este azimutul elementului de
N cos  d
linie pe suprafaţa elipsoidului expresia (4.109) devine:
 dy  1  tg 
2 2
1
  
2
(4.109’)
 d  1  ctg  N cos 
2 2 2

sau sub altă formă:

sin 2 
2
 dy 
2  
 d  N cos  cos 
2 2 2

De unde:
1 dy sec  sin 
sec   ;  (4.110)
cos  d N cos 
Pentru că modulul de deformare liniară nu depinde de azimut, considerăm expresia (4.110) pe direcţia paralelului,
deci pentru cazul când α=90˚ şi avem:
dy sec 
 (4.111)
d N cos 
Din (4.80) obţinem:
N2
dv
d
 N cos  
2

cos 3  1   2  t 2 
sau, considerând:
1+η2 = t2 = V2 (4.112)
dy
 N cos  (4.113)
d
Pe de altă parte putem scrie:
2 sin 2 
sec   1   ... (4.114)
2
Introducând expresiile (4.113) şi (4.114) în (4.111) obţinem:
2 sin 2 
  1 (4.115)
2
Din (4.80) rezultă:
y

N cos 
cu care (4.115) devine:
y2
  1 tg 2
2N 2
sau:
 y2 2
  1 V (4.116)
2N 2
Luând în considerare expresiile razelor de curbură, expresia (4.116) în forma:
y2 1
  1
2N M
sau:
y2
  1 (4.117)
2 Rm
4.5.7. Calculul coordonatelor plane Gauss prin metoda reducerii la coardă (metoda directă)

4.5.7.1. Stabilirea formulelor de calcul

Să presupunem că pe elipsoid în punctul P1 (fig.33a) s-au măsurat: azimutul T12 şi distanţa s12 . Având cunoscute
coordonatele Gauss - Kruger ale punctului P1 , ne propunem să determinăm coordonatele punctului P2.
Din figură se vede că pentru a determina pe x2 şi y2 ne sunt necesare elementele „S12” şi „t12”. (fig. 4.14 b)

Fig. 4.14 Calculul coordonatelor

plane prin metoda reducerii la coardă

S-a notat:
S12 – distanţa în plan (se demonstrează că este egală în limitele de precizie necesară cu distanţa
proiectată σ12)
T12 – azimutul în plan
S12 - - distanţa pe elipsoid
T 12 – azimutul pe elipsoid
Având aceste elemente se poate scrie direct:
x2 = x1 + S12cos t12 (4.118)
y2 = y1 + S12sin t12
Anterior, la paragraful deformării, s-a stabilit că raportul de mărire pe o direcţie oarecare în cazul proiecţiei Gauss
este de forma:
d S y2
 1
d s 2 Rm2
sau:
 y2 
ds  1  2 dS
 (4.119)
 2 Rm 
Conform relaţiilor (4.118) putem scrie:
dy = d S sin t12 (4.120)
sau:
dy
dS  (4.120’)
sin t12
Folosind egalitatea (4.120’), (4.119) devine;
 y 2  dy
ds  1  2  (4.121)
 2 Rm  sin t12
Pentru distanţa finită:
 y2
1 y2  y2  1 y3 1  y 23  y13 
s12 
sin t12 
y1
1  2 dy 
 2 Rm  sin t12
y 2
6 Rm

sin
 2
t
y  y1 
6 Rm2 

y1

y2  y1  y  y1 y2  y22 
2
s12  1 
1
 (4.122)
sin t12  6 Rm2 
Dar, din (4.118)
y 2  y1
 S12
sin t12
Şi deci:
 y 2  y1 y2  y22 
S12  s12 1  1  (4.123)
 6 Rm2 
Pentru a obţine valoarea lui t12 scriem (fig.8.b.)
T12 – t12 = δ12 + γ (4.124)
T12 – azimutul măsurat pe elipsoid şi deci cunoscut
γ – unghiul de convergenţa meridianelor, de asemeni cunoscut.
Rezultă că pentru a putea afla valoarea lui t12 , după relaţia t12 = T12 – δ12 – γ (4.124’) este necesar a determina pe
„δ12”(corecţia de reducere la coardă)

Fig. 4.15 Calculul corecţiei de reducere la coardă

Considerăm un element dσ pe curba plană (fig. 4.15).

Notând cu ρ raza de curbură se poate scrie:
d S = δ 2 dδ (s-a considerat ds ≈ dσ) (4.125)
Pe de altă parte se ştie:
1 d 2
 (4.126)
 d 2
Aşadar, avem:
dS 1 d 2 2d
 şi  2  (4.127)
2 d  d dS

Pe de altă parte patrulaterul P1P2P3P4 va avea corespondent în plan patrulaterul P1’P2’ P3’P4’ (fig.4.16 a,b).

Fig. 4.16 Calculul excesului sferic

 Suma unghiurilor patrulaterului de pe elipsoid este egală cu 360˚+ε. Suma unghiurilor din patrulaterul plan este
egală cu 360˚ + δ12 + δ21.
Ţinând seama că reprezentarea este conformă, sumele unghiurilor din aceste două figuri trebuie să fie egale între
ele, adică: 360˚+ε = 360˚ + δ12 + δ21 sau ε = δ12 + δ21 şi luând δ12 = δ21 şi ţinând seama de formula excesului sferic
  
x2  x1  y1  y2    (4.128)
2R 2
în care:
x2  x1  y1  y2   F - suprafaţa trapezului curbiliniu vom obţine:
2
 12   21
 
 

x2  x1  y1  y2    (4.129)
2 4R 2
Notând:
y1  y 2
 ym (4.130)
2
se obţine:
 12   21
 
x2  x1  ym   (4.131)
2R 2
Pentru segmentul infinit mic luat în consideraţie diferenţa x2 – x1 va deveni dx, ym va fi o valoare y, iar δ12 = δ21 =
dδ şi
ydx
2 d  (4.132)
R2
Revenind la relaţia (4.127) se poate scrie:
1 ydx d 2
   (4.133)
 R 2 dS d 2
Întrucât axa ζ este dirijată în lungul coardei P’1P’2 înseamnă că dS = dζ, iar S = ζ
şi atunci:
x2 = x1 +ζ cos t12
dx = d ζ cos t (4.134)
y2 = y1 + ζ sin t12
Ţinând seama de aceste ultime expresii, vom obţine:
d 2 y1   sin t12
  cos t12 (4.135)
d 2 R2
Integrând ecuaţia (4.135) şi considerând pe R constant şi egal cu Rm vom obţine:
d y1 cos t12 2
    sin t12 cos t12  C1 (4.136)
d Rm2 2 Rm2
y1 cos t12 2  3
    2 sin t12 cos t12  C1  C2
Rm2 6 Rm
În expresiile (4.136) Cl şi C2 sunt nişte constante arbitrare. Să determinăm aceste constante, luând în considerare
condiţiile iniţiale. Întrucât în punctul P’1:
d
ζ = 0∙η = 0 şi  tg  12   12
d
reiese că putem obţine: C1 = – δ12 şi C2 = 0
În punctul P’2 ordonata η = 0 iar ζ=S12=P’1P’2 şi deci:
y1 cos t12 S12 S122
0  sin t12 cos t12   12
2 Rm2 6 Rm2
De unde:
y1 cos t12 S122
 12  S12  sin t12 cos t12
2 Rm2 6 Rm2
sau, conform relaţiilor (4.118):
y1 x2  x1  x2  x1  y2  y1 
 12   (4.137)
2 Rm2 6 Rm2
Relaţia (4.137) poate fi modificată după cum urmează:
 x2  x1  y  y1 
12  2  1
y  2 
2Rm  3 
x  x 2 y  y2 
 12    2 1 2 1 (4.138)
6 Rm

Formula obţinută este valabilă pentru calculul reducerilor în triangulaţia de ordinul II. Pentru triangulaţia de
ordinul III şi inferioară se poate folosi formula:
 12   21
 
x2  x1  y m   (4.139)
2 Rm2
Corecţiile obţinute trebuie scăzute din valoarea direcţiei măsurate.
Pentru calculul corecţiilor coordonatele trebuie calculate aproximativ.

4.5.7.2. Rezolvarea preliminară şi îndesirea unei reţele de triangulaţie

Considerăm reţeaua de triangulaţie A,B,C,D,E situată pe suprafaţa elipsoidului de referinţă (fig. 4.17 a). S-a notat
cu OP meridianul axial al fusului din care face parte reţeaua, cu OE ecuatorul şi cu AP meridianul geografic al punctului
A.

Fig. 4.17 Rezolvarea reţelei de

triangulaţie

Utilizând sistemul de proiecţie Gauss, pentru reţeaua considerată vom obţine în plan, faţă de sistemul de referinţă
xOy reţeaua A’B’C’D’E’ (fig. 4.17 b).
Această reţea ale cărei laturi în plan sunt linii curbe poate fi rezolvată, conform cu cele arătate, dacă laturile
proiectate se reduc la coardele lor.
Se obţine în acest fel un lanţ de triunghiuri care nu diferă ca formă de cele întâlnite la triangulaţiile topografice.
Pentru rezolvarea reţelei este necesar a se măsura şi determina următoarele:
- unghiurile α, β, γ în toate triunghiurile;
- latura de început a reţelei, SAB ;
- azimutul geografic al primei laturi în punctul A, α
- coordonatele geografice ale punctului A (φ, λ).
A rezolva reţeaua de triangulaţie înseamnă a stabili coordonatele Gauss ale tuturor punctelor ce formează reţeaua.
Pentru aceasta se urmăresc următoarele etape:
1. Cu elementele măsurate pe suprafaţa terestră, unghiuri şi distanţe se calculează laturile şi orientările reţelei,
acestea din urmă utilizând de regulă ca orientare iniţială, orientarea geografică a laturii AB.
2. Faţă de sistemul general de referinţă xOy al proiecţiei, se stabilesc coordonatele punctelor ce formează
reţeaua ca şi cum aceasta ar fi situată în plan.
Sistemul de referinţă se alege cu originea în punctul O şi cu axa xlor la direcţia meridianului axial.
Cu referire la primele două puncte concret se procedează astfel:
s AB
s BC  sin 1
sin  1
θBC = θBA – β1 = θAB+200 – β1 = α +200 – β1
xB = xA + sAB cos α xC = xB + sBC cos θBC
yB = yA + sAB sin α yC = yB + sBC sin θBC
Coordonatele punctului A (xAyA) se calculează din coordonatele geografice utilizând metoda funcţiilor analitice.
3. Utilizând coordonatele stabilite la punctul 2 se calculează aria fiecărui triunghi şi cu aceasta excesul sferic
astfel, pentru primul triunghi:
 xA yA 1
1
F1  xB y B 1
2
xC yC 1
F
 1  12  
R
4. Compensarea unghiurilor în fiecare triunghi, operaţie prin care se realizează condiţia ca suma unghiurilor să
fie egală cu 2000 plus excesul sferic.
Astfel pentru primul triunghi:
(α1)+(β1)+(γ1)=200 + ε1
s-a notat cu (α1), (β1), (γ1) unghiurile compensate.
Cum însă :
1   1  V ; 1   1  V ;  1    1  V ;
1 1 1

rezultă că:
1  1   1  V  V  V  200  1
1 1 1

sau:
V1  V1  V1  w1  0; w1  1  1   1  200  1 
Această ecuaţie conduce la:
w1
V1  V1  V 1  
3
Cu care:
1   1  w1 1   1  w1  1    1  w1
3 3 3
Unghiurile compensate se reprezintă în planul de proiecţie în adevărată mărime.
5. Calculul laturilor în reţeaua elipsoidală utilizând teorema Legendre sau metoda aditamentelor.
Cu teorema Legendre lungimea laturii BC se calculează astfel:
s AB
s BC  sin  1
sin  1
în care:
 
 1   1   ;  1   1  
3 3
6. Calculul laturilor reduse la coardele lor.
Notând laturile în plan cu S, acestea pot fi stabilite în funcţie de s utilizând relaţia generală:
 y12  y1 y2  y22 

S12  s12 1  2

 6 R 
Ceea ce pentru cazul primei laturi devine:
 y 2  y A y B  y B2 
S AB  s AB 1  A 
 6R 2 
Numitorul raportului din paranteză fiind foarte mare, comparativ cu numărătorul, în calcul se introduc valorile
yilor stabilite aproximativ.
Obs. Celelalte laturi din reţea pot fi obţinute nu numai prin utilizarea formulei de mai sus, dar şi direct ca într-o
reţea plană după reducerea în prealabil a primei laturi la coarda ei.
7. Calculul orientărilor laturilor din plan reduse la coardele lor.
Orientările geodezice se stabilesc ca unghiuri faţă de paralela la meridianul de origine (meridianul axial al
fusului).
Cum unghiul măsurabil în punctul A este unghiul de orientare geografică (măsurat faţă de meridianul geografic al
punctului A) şi cum în punctul A unghiul de convergenţa meridianelor „γ” poate fi stabilit, atunci dat fiind proiecţia este
conformă în plan se poate scrie:
α = γ + tAB + δAB
S-a notat:
tAB = orientarea geodezică a coardei AB
δAB = corecţia de reducere la coardă
Rezultă că:
tAB =α – (γ + δAB)
 în care:
γ = λ sin φ
 AB 
xB  x A 2 y A  y B  
6R 2
Orientarea coardei BC se stabileşte astfel:
tBC = tBA – δBA – (β1) + δBC ;
tBA = tAB ± 200
δBA= δAB (se consideră la distanţă nu prea mare)
Obs. Dacă laturile proiectate le trasăm cu concavitatea spre axa xilor (cum dealtfel există în realitate) în formulele
ce determină.
8. Calculul coordonatelor, este o operaţie care se realizează simplu cu elementele stabilite mai sus.
Pentru punctul B avem :
xB = xA + SAB cos tAB
xC = xA + SAC cos tAC
yB = yA + SAB sin tAB
yC = yA + SAC sin t AC
Coordonatele punctului A(xA, yA) se determină în funcţie de coordonatele geografice (φ, λ) ale acestui punct
utilizând metoda funcţiilor analitice.

Fig. 4.18 Calculul coordonatelor într-o reţea de triangulaţie

Considerăm în cele ce urmează un punct P situat în zona centrală a triunghiului I (fig.4.18). Se pune
problema determinării coordonatelor plane Gauss ale punctului P în situaţia în care sunt cunoscute coordonatele
plane Gauss ale punctelor A, B, C, precum şi direcţiile măsurate.
Conform desenului, utilizăm procedeul reducerii la coardă şi obţinem prin aceasta valorile direcţiilor şi
orientărilor plane, după care problema se tratează în continuare introducând metoda variaţiei coordonatelor compensate
ale lui P’.
Reducerea direcţiilor măsurate şi calculul orientărilor plane se referă pe de o parte la cele existente din punctele
date (vechi) spre punctele vechi şi punctul ce se determină (nou) şi pe de altă parte la cele existente din punctul nou spre
punctele vechi.

5. PROIECŢII AZIMUTALE

5.1. Principii fundamentale

 După cum s-a stabilit în cadrul capitolului II, proiecţiile azimutale sunt acele proiecţii, în care suprafaţa elipsoidului sau a

sferei terestre se reprezintă pe un plan de proiecţie tangent la suprafaţa terestră în punctul central al proiecţiei, respectiv centrul

zonei de reprezentat.

În funcţie de poziţia planului de proiecţie s-au stabilit trei categorii de proiecţii azimutale (fig. 5.1):

- proiecţii azimutale drepte (normale sau polare) în care caz punctul central al proiecţiei are latitudinea φ o = 90o;

- proiecţii azimutale oblice (orizontale) în care caz punctul central al proiecţiei are latitudinea 0 o < φo < 90o;

- proiecţii azimutale transversale (ecuatoriale) în care caz punctul central al proiecţiei are latitudinea φo = 0o;

Deoarece se deosebesc două mari grupe de proiecţii azimutale, neperspective, şi perspective, consideraţiile generale precum

şi caracteristicile acestor proiecţii vor fi enunţate separat.

Fig. 5.1 Poziţiile caracteristice ale planului de proiecţie în proiecţiile azimutale

a) Plan normal b) Plan transversal c) Plan oblic

5.2. Proiecţii azimutale neperspective

5.2.1 Generalităţi. Formule generale

În proiecţiile azimutale neperspective, ecuaţiile proiecţiilor şi reţeaua cartografică se determină pe baza

condiţiilor de conformitate, echivalenţă sau echidistanţare.
În cazul proiecţiilor azimutale neperspective drepte sau polare, meridianele sunt drepte convergente într-un punct
ce reprezintă chiar imaginea polului geografic, intersectându-se sub unghiuri egale cu diferenţa longitudinilor
meridianelor corespunzătoare. Paralelele se reprezintă prin cercuri concentrice având centrul comun în punctul de
convergenţă al meridianelor şi pot fi echidistanţate sau neechidistanţate în funcţie de condiţiile ce se impun proiecţiei (fig.
5.2).
Reţeaua cartografică de meridiane şi paralele constituie reţeaua principală a proiecţiei, spre deosebire de reţeaua
normală, care corespunde celei mai simple reprezentări într-o proiecţie dată a reţelei de coordonate, proprie unui sistem
determinat de coordonate.
 Fig. 5.2 Reţeaua cartografică în proiecţiile azimutale neperspective drepte

În proiecţiile drepte sau polare, reţeaua principală coincide cu reţeaua normală, spre deosebire de proiecţiile
oblice şi transversale, în care aceste reţele nu coincid una cu alta. În proiecţiile oblice şi transversale, reţeaua normală este
formată din imaginea almucantaratelor şi a verticalelor, primele fiind cercurile rezultate din intersecţia sferei terestre cu
plane paralele la planul orizontului locului, iar verticalele fiind cercuri mari rezultate din intersecţia sferei terestre cu
plane ce trec prin axa polară QQ1 (fig. 5.1 b şi c), respectiv axa ce trece prin punctul considerat centrul zonei de
reprezentat şi centrul sferei.
În aceste proiecţii, verticalele se reprezintă prin linii drepte convergente într-un punct (polul proiecţiei), intersectându-se sub

unghiuri egale cu diferenţa azimutelor verticalelor corespunzătoare, iar almucantaratele se reprezintă prin cercuri concentrice având

centrul comun în punctul de convergenţă al verticalelor, respectiv polul sistemului oblic sau transversal şi ele pot fi echidistante sau

neechidistante, în funcţie de condiţiile ce se impun proiecţiei.

Meridianul polului sistemului oblic sau transversal, se reprezintă printr-o linie dreaptă, care este chiar axa de
simetrie pentru celelalte meridiane.
De aici se trage concluzia că la proiecţiile oblice şi transversale, reţeaua normală nu coincide cu reţeaua
principală şi în consecinţă meridianele şi paralelele se reprezintă prin curbe oarecare (fig. 5.3) şi (fig. 5.4). Ecuaţiile
generale ale proiecţiilor azimutale neperspective drepte sau polare în coordonate polare sunt:
 
(5.1)
  f ( )
în care δ este unghiul polar, iar ρ este raza vectoare, egală cu raza proiecţiei paralelului reprezentat în plan.
Drept pol al sistemului de coordonate polare plane se consideră punctul de convergenţă al meridianelor, iar drept
axă polară se consideră meridianul mediu al zonei de reprezentat de la care se măsoară longitudinea λ. Unghiul polar δ
este egal cu longitudinea λ, deoarece prin proiecţie s-a stabilit că meridianele se intersectează sub unghiuri egale cu
diferenţele de longitudine ale meridianelor corespunzătoare. De aici se trage concluzia că proiecţiile neperspective
azimutale pot fi considerate un caz particular al proiecţiilor conice în care constanta α este egală cu unitatea, respectiv α
= 1.
Funcţia ρ = f (φ) se determină pe baza condiţiilor ce se impun, de conformitate, de echivalenţă, sau de
echidistanţare. În proiecţiile azimutale drepte neperspective, direcţiile principale coincid cu meridianele şi paralelele şi
drept consecinţă, modulii de deformare liniară m şi n de pe aceste direcţii au valori extreme, respectiv modulul de
deformare liniară maxim este egal cu b, a şi b fiind semiaxele elipsei deformărilor.
 Fig. 5.3 Reţeaua cartografică în proiecţiile azimutale neperspective transversale

În proiecţiile azimutale neperspective drepte, în afara sistemului de coordonate polare, se întrebuinţează şi

sistemul de coordonate rectangulare, în care axa absciselor x coincide cu axa polară, iar originea acestui sistem se
consideră polul sistemului de coordonate sferice polare. În consecinţă, coordonatele rectangulare sunt:
x   cos 
(5.2)
y   sin 

În ceea ce priveşte valorile modulilor de deformare, ei sunt identici cu modulii stabiliţi la proiecţiile conice (6.11) în care

constanta α se consideră egală cu unitatea.

În conformitate cu principiile fundamentale ale proiecţiilor azimutale neperspective enunţate mai sus şi a relaţiilor
stabilite anterior (5.1) şi (5.2), precum şi în baza relaţiilor (6.11) în care α = 1, se obţin următoarele formule generale ale
proiecţiilor azimutale neperspective drepte în cazul reprezentării sferei terestre.

Fig. 5.4 Reţeaua cartografică în proiecţiile azimutale neperspective oblice


  n
R cos 
  f ( ) p  mn
  ab
x   cos  sin  , sau (5.3)
2 ab
y   sin 
d   a
m tg 45 o   
Rd   4 b

Din relaţiile (5.3) se constată că deformările liniare, areolare şi unghiulare în cadrul proiecţiilor azimutale
neperspective drepte, sunt funcţie numai de latitudine, fapt care determină ca izocolii să se reprezinte prin cercuri
concentrice care coincid cu imaginile paralelelor.
În ceea ce priveşte proiecţiile azimutale neperspective oblice şi transversale, ecuaţiile generale ale acestora au
aceeaşi formă cu ecuaţiile stabilite în proiecţiile azimutale drepte (5.3) cu singura deosebire că longitudinea λ se
înlocuieşte cu azimutul α, iar latitudinea φ se înlocuieşte cu 90o-z, în care z reprezintă distanţa zenitală a punctului
considerat.
Drept consecinţă, formulele generale ale proiecţiilor azimutale neperspective oblice şi transversale vor fi:

  2 
R sin z
  f (z ) p  mn
 ab
x   cos  sin  sau (5.4)
2 ab
y   sin 
d   a
1  tg 45 o   
Rdz  4 b

Corelaţia dintre sistemul de coordonate geografice şi sistemul de coordonate sferice polare se stabileşte prin
relaţiile cunoscute din trigonometria sferică:

cos z  sin  sin  0  cos  cos  0 cos0   

sin z cos   sin  cos  0  cos  sin  0 cos0    (5.5)
sin z sin   cos  sin( 0   )

în care:
α, z – coordonatele sferice polare (azimutul şi distanţa zenitală)
φ0, λo – coordonatele geografice ale polului sistemului oblic
φ, λ – coordonatele geografice (latitudinea şi longitudinea).

Transformând relaţiile (5.5), se obţin formulele calculabile prin logaritmi pentru coordonatele sistemului oblic:

cos z  sin  cosec x cos( x   0 )

tg  tg(0   ) cos x cosec ( x   0 ) (5.6)

în care:
tgx  tg sec(0   )
Dacă în relaţiile (5.6) se consideră φ0 = 0, atunci se obţin formulele calculabile prin logaritmi pentru coordonatele
sistemului transversal:

cos z  cos  cos(0   )

tg  sin( 0   ) cot g (5.7)

În cazul proiecţiilor oblice şi transversale, polul coordonatelor polare coincide cu punctul de convergenţă al
verticalelor, axa polară coincide cu imaginea meridianului polului sistemului oblic sau transversal, iar direcţiile principale
coincid cu verticalele şi almucantaratele. Dacă se notează cu μ1 şi μ2 modulul de deformare liniară de pe direcţia
verticalelor şi respectiv modulul de deformare liniară de pe direcţia almucantaratelor, atunci pe direcţiile principale,
modulii μ1 şi μ2 au valori extreme – maximă şi minimă.
 În acest caz, deformările depind numai de distanţa zenitală z, fapt care determină ca izocolii să se reprezinte prin
cercuri concentrice ce coincid cu proiecţia almucantaratelor. Cum, în mod deosebit interesează proiecţiile azimutale
neperspective, conforme echivalente şi echidistante, se vor stabili pe baza relaţiilor generale (5.3) şi (5.4) formulele
caracteristice acestor proiecţii.

5.2.2 Proiecţii azimutale neperspective conforme

În cazul acestor proiecţii, pentru cele drepte (φ0 = 90o) reţeaua normală coincide cu reţeaua principală, iar pentru
cele oblice 0o < φ0 < 90o şi transversale (φ0 = 0o) cele două reţele nu coincid. Aspectul reţelelor cartografice este identic cu
acela descris mai înainte: fig. 5.2 pentru proiecţiile conforme azimutale neperspective drepte, fig. 5.3 pentru proiecţiile
conforme azimutale transversale, fig. 5.4 pentru proiecţiile conforme azimutale neperspective oblice.
Pentru determinarea ecuaţiilor şi deformărilor în proiecţiile azimutale neperspective conforme, se pune condiţia
asemănării figurilor infinit mici şi deci pentru ca deformările unghiulare să fie nule, este necesar ca în cadrul proiecţiilor
drepte modulii de deformare liniară de pe cele două direcţii principale m şi n să fie egali, iar în cadrul proiecţiilor oblice şi
transversale μ1 = μ2.

5.2.2.1 Proiecţii azimutale neperspective conforme drepte. În baza formulelor generale (5.3) şi a condiţiei de
conformitate, pentru suprafaţa sferei terestre se obţine:
d 
m ; n
Rd  R cos 
Dar în baza condiţiei de conformitate, rezultă egalitatea
mn
sau substituind valorile lui m şi n, se obţine
d 
 
Rd  R cos 
de unde:
d d
  (5.8)
 cos 
Integrând ecuaţia (5.8) în limitele 0 = φ, în mod identic cu cazul proiecţiilor conice conforme, (6.25), se obţine:
d d
 
 
cos 
de unde după efectuarea integrării, rezultă
  K
ln    ln tg 45 o    ln K  ln
 2  
tg 45 o  
 2
sau:
K    
  Kcotg 45 o    Ktg 45 o   (5.9)
   2  2
tg 45 o  
 2
Constanta de integrare K se determină în baza condiţiei ca pe un paralel de latitudine φk, lungimile să se
reprezinte fără deformări şi în consecinţă modulul de deformare liniară nk să fie egal cu unitatea. Deci:
  
Ktg 45 o  k 
k  2 
nK   1
R cos  k R cos  k

de unde:

     
2 sin  45 o  K  cos 45 o  K 
KR

sin 90   K
o
R
 2   2 
     
tg 45 o  K  tg 45 o  K 
 2   2 

sau după efectuarea simplificărilor:

   
K  2 R cos 2  45 o  K  (5.10)
 2 
Substituind valoarea constantei K dată de relaţia (5.10) în expresia razei vectoare (5.9) se obţine:
 K   
  2 R cos 2  45 o  tg 45  
o
(5.11)
 2   2
În cazul în care φk=900, constanta K va avea valoarea K=2R şi în consecinţă:
 
  2 Rtg  45 o   (5.12)
 2
În baza formulelor generale ale proiecţiilor azimutale neperspective drepte (5.3), precum şi în baza relaţiei (5.11)
se obţin următoarele formule pentru proiecţiile neperspective azimutale drepte conforme:

  ; x   cos  ; y   sin 
      
  Ktg 45 o    2 R cos 2  45 o  K tg 45 o  
 2  2   2
  
K  2 R cos 2  45 o  K 
 2 
 
Ktg 45 o  
  2     
mn   cos 2  45 o  K  sec 2  45 o  
R cos  R cos   2   2
   4 o  
p  m 2  cos 4  45 o  K  sec  45  
 2   2
  0. (5.13)

În tabelul nr. 5 se dau valorile modulilor de deformare liniară şi areolară pentru cazul în care φ k=900, precum şi
valorile razelor vectoare ρ, pentru diferite latitudini.

Tabelul nr.5

Tabelul variaţiei deformărilor

în cazul proiecţiilor neperspective azimutale conforme drepte
φ ρ m=n p=m2
0o 2,000 2,000 4,000
15o 1,535 1,589 2,524
30o 1,155 1,333 1,778
45o 0,828 1,172 1,373
60o 0,536 1,072 1,149
75o 0,263 1,017 1,035
90o 0,000 1,000 1,000

Din datele tabelului nr. 5 şi a relaţiilor (5.13) se constată că deformările depind numai de latitudine, izocolii fiind
cercuri concentrice care coincid cu imaginile paralelelor.

5.2.2.2 Proiecţii azimutale neperspective conforme oblice şi transversale. În baza formulelor generale (5.4) şi
(5.13), exprimând latitudinea φ prin distanţa zenitală z (φ=90o-z) şi longitudinea λ prin azimutul α, se obţin următoarele
formule pentru proiecţiile azimutale neperspective conforme oblice şi transversale:
 
zK z
  2R cos 2 tg (oblice)
2 2
z
  2 Rtg - pentru z K  0 o (transversale)
2
x   cos  ; y   sin  (5.14)
 zK z
1   2  cos 2 sec 2 (oblice)
2 2
z
1   2  sec 2 (transversale)
2
p  1 ;
2
  0.

Conform acestor relaţii, deformările în proiecţiile azimutale neperspective conforme oblice şi transversale depind
numai de distanţa zenitală, izocolii fiind cercuri concentrice care coincid cu imaginile almucantaratelor.

5.2.3 Proiecţii azimutale neperspective echivalente

În cazul acestor proiecţii, pentru cele drepte (φo=90o) reţeaua normală coincide cu reţeaua principală, iar pentru
cele oblice (0o< φo<90o) şi transversale (φo=0o), cele două reţele nu coincid. Aspectul reţelelor cartografice este identic cu
acela descris în cazul general (fig. 5.2, 5.3, 5.4).
Pentru determinarea ecuaţiilor şi deformărilor în proiecţiile azimutale neperspective echivalente, se pune condiţia
ca raportul dintre ariile din proiecţie şi corespondentele lor de pe suprafaţa terestră să fie constant şi deci modulul de
deformare areolară p să fie egal cu unitatea.

5.2.3.1 Proiecţii azimutale neperspective echivalente drepte. În baza formulelor generale (5.3) şi a condiţiei de
echivalenţă, în cazul sferei terestre, se obţine:
p  mn  K
sau considerând modulul de deformare areolară p egal cu unitatea:
d 
 1
Rd  R cos 
de unde:
d   R 2 cos d (5.15)

Integrând ecuaţia (5.15) în limitele 0 – φ, se obţine:

 d   R  cos d
2

de unde după efectuarea integrării, rezultă:

2
  R 2 sin   C (5.16)
2
Dacă constanta C se consideră egală cu R2, atunci relaţia (5.16) devine:
 2  2 R 2 (1  sin  )
de unde expresia razei vectoare ρ, va fi:
  R 21  sin   (5.17)
Folosind formulele generale ale modulilor de deformare liniară m şi n (5.3) se obţine:
d 
m ; n (5.18)
Rd  R cos 

Diferenţiind relaţia (5.17) şi introducând-o în expresia modulului m, rezultă:

R cos d cos 
m  (5.19)
Rd  21  sin   21  sin  
Pentru modulul de deformare liniară n, în baza relaţiei (5.18), rezultă:
 R 21  sin   21  sin  
n   (5.20)
R cos  R cos  cos 
Pentru modulul de deformare areolară, rezultă:
cos  21  sin  
p  mn  1 (5.21)
21  sin   cos 
În baza ultimelor relaţii stabilite, se obţin următoarele formule pentru proiecţiile azimutale neperspective
echivalente drepte:
  ; x   cos 
   R 21  sin  ; y   sin 
cos  21  sin  
m ; n (5.22)
21  sin   cos 
  a n
p  mn  1; tg 45 o      n 2  n.
 4 b m

În tabelul nr.6 se dau valorile modulilor de deformare liniară şi unghiulară, precum şi valorile razelor vectoare
pentru diferite latitudini, scara generală a reprezentării fiind 1 : 10 000 000.

Tabelul nr.6
Tabelul variaţiei deformărilor
în cadrul proiecţiilor azimutale echivalente drepte
φ ρcm m n ω
0o 90,101 0,707 1,414 38o57’
15o 77,570 0,793 1,260 26o17’
30o 63,711 0,866 1,155 16o26’
45o 48,762 0,924 1,082 9o04’
60o 32,979 0,966 1,035 3o58’
75o 16,632 0,991 1,009 0o59’
90o 0,000 1,000 1,000 0o00’

Din datele tabelului 6 şi a relaţiilor (5.22) se constată că deformările depind numai de latitudinile, izocolii fiind
cercuri concentrice care coincid cu imaginile paralelelor.
5.2.3.2 Proiecţii azimutale neperspective echivalente oblice şi transversale. În baza formulelor generale (5.4)
şi (5.22), exprimând latitudinea φ prin distanţa zenitală z (φ=90o-z) şi longitudinea λ prin azimutul α, se obţin următoarele
formule pentru proiecţiile azimutale neperspective echivalente oblice şi transversale:

 
  R 21  cos z   2 R sin
z
2
x   cos  ; y   sin 
z z
2 sin cos
sin z 2 2  cos z
1   (5.23)
z z 2
2 sin 2 sin
2 2
z z
2 sin 2 sin
2  2 z
2   sec
sin z z z 2
2 sin cos
2 2
 
p  1  2  1; tg 45 o    n.
 4

Conform acestor relaţii, deformările în proiecţiile azimutale neperspective echivalente oblice şi transversale,
depind numai de distanţa zenitală, izocolii fiind cercuri concentrice, care coincid cu imaginile almucantaratelor.

5.2.4 Proiecţii azimutale neperspective echidistanţate

În cazul acestor proiecţii, pentru cele drepte (φo=90o) reţeaua normală coincide cu reţeaua principală, iar pentru
cele oblice 0o<φo<90o şi transversale (φo=0o), cele două reţele nu coincid. Aspectul reţelelor cartografice este identic cu
acela descris în cazul general (fig. 5.2, 5.3, 5.4).
 Pentru determinarea ecuaţiilor şi deformărilor în proiecţiile azimutale neperspective echidistante, se pune condiţia
ca meridianele în cazul proiecţiilor drepte şi verticalele în cazul proiecţiilor oblice şi transversale să se reprezinte fără
deformări şi deci modulul de deformare liniară m de pe direcţia meridianelor, respectiv modulul de deformare liniară μ1
de pe direcţia verticalelor să fie egali cu unitatea.

5.2.4.1 Proiecţii azimutale neperspective echidistante drepte. În baza formulelor generale (5.3) şi a condiţiei
de echidistanţare în cazul sferei terestre, se obţine:
m 1
sau substituind valoarea lui m, rezultă:
d
 1
Rd 
de unde:
d   Rd  (5.24)

Integrând ecuaţia (5.24) în limitele 0 – φ, se obţine:

 d    R  d ,
de unde după efectuarea integrării, rezultă:
   R  C (5.25)

Dacă constanta C se consideră egală cu R , atunci relaţia (5.25) devine:
2
  
   R  R  R    (5.26)
2 2 
Folosind formulele generale ale modulilor de deformare liniară m şi n (5.3) şi în baza condiţiei de echidistanţare
se obţine:
m 1
 
R   
        sec 
 
2
n   (5.27)
R cos  R cos  2 
Pentru modulul de deformare areolară, rezultă:
 
p  mn  n      sec 
2 
În baza ultimelor relaţii stabilite, se obţin următoarele formule pentru proiecţiile azimutale neperspective
echidistante drepte.
  x   cos 
 
  R   y   sin 
2 
 
m 1 n      sec 
2 
 
p  n      sec  (5.28)
2 
  a n  
tg 45o      n      sec 
 4 b m 2 

În tabelul nr.7 se dau valorile modulilor de deformare liniară, areolară şi unghiulară, precum şi valorile razelor
vectoare ρ pentru diferite latitudini, scara generală a reprezentării fiind 1 : 10 000 000.

Tabelul nr.7

Tabelul variaţiei deformărilor

În proiecţiile azimutale neperspective echidistante drepte

ρ ρ cm n=p ω
 0o 100,074 1,571 25o39’4
15o 83,395 1,355 17o20’8
30o 66,716 1,209 10o52’0
45o 50,037 1,111 6o00’6
60o 33,358 1,047 2o38’4
75o 16,679 1,011 0o38’4
90o 0,000 1,000 0o00’0

Din datele tabelului 7 şi a relaţiilor (5.28), se constată că deformările depind numai de latitudine, izocolii fiind
cercuri concentrice, care coincid cu imaginile paralelelor.

5.2.4.2 Proiecţii azimutale neperspective echidistante oblice şi transversale. În baza formulelor generale (5.4)
şi (5.28), exprimând latitudinea φ prin distanţa zenitală z (φ=90o-z) şi longitudinea λ prin azimutul α, se obţin următoarele
formule pentru proiecţiile azimutale neperspective echidistante oblice şi transversale.

  ; x   cos 
  Rz arc1; y   sin 
arc z
m  1; n  arc z cosec z
sin z
p  n  arc z cosec z (5.29)
 
tg  45 o    n  arc z cosec z
 4

Conform acestor relaţii, deformările în proiecţiile azimutale neperspective echidistante oblice şi transversale
depind numai de distanţa zenitală, izocolii fiind cercuri concentrice care coincid cu imaginile almucantaratelor.

5.3 Proiecţii azimutale perspective

5.3.1 Generalităţi. Formule generale

În cazul proiecţiilor azimuatale perspective, suprafaţa terestră se reprezintă prin proiectarea acesteia după legile
perspectivei liniare din punctul de vedere V, pe planul tablou T (fig. 5.5).
Punctul de vedere V se consideră situat pe unul din diametrele sferei QQ1, sau pe prelungirea acestuia la distanţa
VO=D de centrul sferei şi după poziţia sa în raport cu centrul sferei, se definesc următoarele categorii de proiecţii:
- proiecţii perspective ortografice, dacă punctul de vedere V este situat la infinit (D=∞);
- proiecţii perspective azimutale exterioare, dacă punctul V este situat la o distanţă de centrul sferei mai mare
decât raza acesteia (D>R);

Fig. 5.5 Principiul proiecţiilor perspective azimutale

- proiecţii perspective stereografice, dacă punctul V este situat la o distanţă de centrul sferei egală cu raza acesteia
(D=R);
- proiecţii perspective azimutale centrale sau geometrice, dacă punctul V este situat în centrul sferei (D=0).
 Poziţia diametrului principal QQ1 se determină prin coordonatele geografice φo, λo ale punctului Q, care poartă
denumirea de polul sistemului oblic şi care în general se consideră situat în centrul zonei de reprezentat. După mărirea
latitudinii φo a polului sistemului oblic, proiecţiile perspective azimutale se clasifică astfel:
- proiecţii perspective azimutale drepte (polare), dacă φo=90o;
- proiecţii perspective azimutale oblice (orizontale) dacă 0o<φo<90o;
- proiecţii perspective azimutale transversale (ecuatoriale), dacă φo=0o.
În cazul proiecţiilor perspective azimutale drepte sau polare, reţeaua principală coincide cu reţeaua normală,
meridianele reprezentându-se prin drepte convergente într-un punct (polul geografic) şi se intersectează sub unghiuri
egale cu diferenţa de longitudine a meridianelor corespunzătoare, iar paralelele se reprezintă prin cercuri concentrice,
având centrul comun în punctul de convergenţă al meridianelor (fig. 5.6).

Fig. 5.6 Reţeaua cartografică în proiecţiile azimutale perspective drepte

În proiecţiile oblice şi transversale, reţeaua normală este formată din imaginea verticalelor care se reprezintă prin
drepte convergente în polul sistemului oblic şi din imaginea almucantaratelor care se reprezintă prin cercuri concentrice
având centrul comun în punctul de convergenţă al verticalelor. Deoarece se ştie că în proiecţiile oblice şi transversale
reţeaua normală nu coincide cu reţeaua principală, rezultă că meridianele şi paralelele în aceste proiecţii se reprezintă prin
curbe oarecare (fig. 5.7) şi (fig. 5.8).
Pentru determinarea ecuaţiilor proiecţiilor perspective azimutale se va considera proiecţia perspectivă azimuatlă
oblică exterioară, care reprezintă cazul cel mai general al acestor proiecţii.
Ecuaţiile generale ale proiecţiilor perspective azimutale oblice în coordonate polare sunt:  
(5.30)
  f z .
în care δ este unghiul polar, iar ρ este raza vectoare, egală cu raza proiecţiei paralelului. Drept pol al sistemului de
coordonate polare plane se consideră punctul de convergenţă al imaginilor verticalelor, iar drept axă polară se consideră
imaginea meridianului polului sistemului oblic.

Fig. 5.7 Reţeaua catografică în proiecţiile azimutale perspective oblice

 În proiecţiile perspective azimutale, în afara sistemului de coordonate polare, se întrebuinţează sistemul de
coordonate rectangulare, în care axa absciselor x coincide cu axa polară, iar originea coordonatelor se consideră imaginea
polului sistemului oblic, respectiv punctului Q’.

Fig. 5.8 Reţeaua cartografică în proiecţiile azimutale perspective transversale

În consecinţă, ecuaţiile generale ale proiecţiilor perspective azimutale în coordonate rectangulare, vor fi:
x   cos 
y   sin  (5.31)
Conform figurii 5.5, unghiul polar δ este egal cu azimutul α, deoarece ambele unghiuri sunt conţinute în acelaşi
unghi diedru, cu muchia VQ’ şi laturile VA’, respectiv VA2’.
Raza vectoare ρ se determină folosind notaţiile şi construcţiile din fig. 5.5 astfel:
Dacă se notează cu L, distanţa de la punctul de vedere V la planul de proiecţie T, considerat tangent la sferă
terestră în punctul Q, atunci din triunghiurile asemenea VQ’A’ şi VO1A se deduce:
VQ  A Q 
 (5.32)
VO1 AO1
Dar:
VQ   L
VO1  D  OO1  D  R cos z (5.33)
AQ   
AQ1  R sin z

Introducând relaţiile (5.33) în (5.32) se obţine:

L 
 (5.34)
D  R cos z R sin z
de unde se deduce valoarea razei vectoare ρ:

LR sin z
 (5.35)
D  R cos z
În baza relaţiilor (5.34) şi (5.35), coordonatele rectangulare x şi y vor fi:
LR sin z cos 
x   cos  
D  R cos z
LR sin z sin 
y   sin   (5.36)
D  R cos z
sau folosind coordonatele geografice, în baza formulelor (5.5) notând o     se obţine:
LRcos  0 sin   sin  0 cos  cos  
x
D  Rsin  0 sin   cos  0 cos  
(5.37)
LR cos  sin 
y
D  Rsin  0 sin   cos  0 cos  cos  
 În ceea ce priveşte valorile modulilor de deformare, ei sunt identici cu modulii stabiliţi la proiecţiile azimutale
neperspective (5.4) şi în consecinţă:

d 
1  , 2  (5.38)
Rdz R sin z
în care dρ se obţine, diferenţiind valoarea razei vectoare ρ dată de relaţia (5.35) respectiv:
LRD cos z  R 
d  dz.
( D  R cos z ) 2

Substituind în valorile modulilor de deformare de pe cele două direcţii principale mărimile determinate anterior,
se obţine:

d LRD cos z  R dz LD cos z  R 

1   
Rdz RD  R cos z 2 dz D  R cos z 2
(5.39)
 LR sin z L
2   
R sin z RD  R cos z sin z D  R cos z

În conformitate cu principiile fundamentale ale proiecţiilor perspective azimutale enunţate mai sus şi în baza
relaţiilor stabilite, se obţin următoarele formule generale ale proiecţiilor perspective azimutale oblice în cazul
reprezentării sferei:
 
LR cos z

D  R cos z
LR sin z cos  LRcos  0 sin   sin  0 cos  cos  
x   cos   
D  R cos z D  Rsin  0 sin   cos  0 cos  

LR sin z sin  LR cos  sin 

y   sin   
D  R cos z D  Rsin  0 sin   cos  0 cos  cos  
LD cos z  R  L
1  ; 2 
D  R cos z  2
D  R cos z
L2 ( D cos z  R)
p  1  2  (5.40)
B  R cos z 2
 ab
sin 
2 ab

În proiecţiile perspective azimutale oblice şi transversale, direcţiile principale coincid cu verticalele şi

almucantaratele şi deci modulii de deformare liniară μ1 şi μ2 de pe aceste direcţii au valori extreme – maximă şi minimă.
În acest caz deformările depind numai de distanţa zenitală z, fapt care determină ca izocolii să se reprezinte prin
cercuri concentrice ce coincid cu proiecţia almucantaratelor.
Pentru a se obţine relaţiile de calcul necesare proiecţiilor perspective exterioare drepte, în formulele generale
(5.40) se consideră φo=90o şi α=λ. Cum în mod deosebit interesează proiecţiile perspective azimutale ortografice,
stereografice şi gnomonice, în continuare se vor stabili formulele generale ale acestor proiecţii.

5.3.2 Proiecţii perspective azimutale ortografice

Acestea sunt proiecţiile perspective în care punctul de vedere V este situat la infinit şi deci D=∞.
În cazul acestor proiecţii, pentru cele drepte (φo=90o) reţeaua normală coincide cu reţeaua principală, iar pentru
cele oblice (0o<φo<90o) şi transversale (φo=0o), cele două reţele nu coincid. Aspectul reţelelor cartografice este
asemănător cu acela descris la punctul A (fig. 5.6 pentru proiecţiile drepte, fig. 5.7 pentru proiecţiile oblice şi fig. 5.8)
pentru proiecţiile transversale), cu deosebirea că în proiecţiile transversale, paralelele se reprezintă prin drepte paralele la
proiecţia ecuatorului.
 În proiecţiile perspective azimutale ortografice, planul de proiecţie se consideră tangent la sfera terestră în punctul
central al zonei de reprezentat având coordonatele geodezice (φo, λo) şi drept consecinţă punctul de vedere V găsindu-se la
infinit, rezultă pentru D=∞, L =R+D.
În baza acestei condiţii, formulele generale ale proiecţiilor ortografice se vor deduce din relaţiile generale stabilite
anterior (5.40) şi vor fi:

 
 R
1   R sin z

D  R R sin z   D  ; pentru D     R sin z
D  R cos z R
1  cos z
D
x   cos   R sin z cos   Rcos  0 sin   sin  0 cos  cos  
y   sin   R sin z sin   R cos  sin 
d R cos zdz
1    cos z (5.41)
Rdz Rdz
 R sin z
2   1
R sin z R sin z
p  1   2  cos z
 a  b  2  1 1  cos z z
sin     tg 2
2 a  b  2  1 1  cos z 2

Relaţiile (5.41) corespund proiecţiilor perspective azimutale ortografice oblice, în cadrul cărora meridianele şi
paralelele se reprezintă prin elipse. Pentru a obţine formulele generale ale proiecţiilor drepte, în relaţiile (5.41) se
consideră φo=90o, α=λ şi z=90o- φ. În consecinţă se obţine:
  n 1
  R cos  p  sin 
  
x   R cos  cos  sin  tg 2  45 o   (5.42)
2  2
y  R cos  sin 
m  sin 
Pentru a obţine formulele generale ale proiecţiilor transversale, în relaţiile (5.41), se consideră φ o=0o şi în
consecinţă se obţine:
  1  cos z
  R sin z 2  1
x  R sin  p  cos z (5.43)
 z
y  R cos  sin  sin  tg 2
2 2

În aceste proiecţii meridianele se reprezintă prin elipse, iar paralelele se reprezintă prin drepte paralele la proiecţia
ecuatorului.
În tabelul nr.8 se dau valorile modulilor de deformare liniară, areolară şi unghiulară, pentru diferite latitudini în
cazul proiecţiilor perspective azimutale ortografice.

Tabelul nr.8
Tabelul variaţiei deformărilor
În proiecţiile perspective azimutale ortografice
φ ρR=1 n m=p ω

0o 1,000 1,000 0,000 180o00’

15o 0,966 1,000 0,259 72o09’
30o 0,866 1,000 0,500 38o57’
45o 0,707 1,000 0,707 19o45’
60o 0,500 1,000 0,866 8o14’
75o 0,259 1,000 0,966 1o59’
 90o 0,000 1,000 1,000 0o00’

În baza relaţiilor (5.42) şi a datelor tabelului 8, se constată că deformările depind numai de latitudine, izocolii
fiind cercuri concentrice care coincid cu imaginile paralelelor, iar intervalele dintre paralele la o diferenţă constantă a
latitudinilor, se micşorează de la pol spre ecuator.

5.3.3. Proiecţia stereografică

5.3.3.1. Elementele geometrice ale proiecţiei

În proiecţia stereografică o porţiune oarecare din suprafaţa terestră se reprezintă pe un plan de reprezentare după
legile perspectivei liniare.
Funcţie de poziţia planului în raport cu suprafaţa terestră putem distinge:
- proiecţia stereografică cu plan tangent, atunci când planul de reprezentare este tangent la suprafaţa terestră în
punctul central al porţiunii de suprafaţă care se reprezintă;
- proiecţia stereografică cu plan secant, atunci când planul de reprezentare este secant la suprafaţa terestră.

Fig. 5.9 Elementele geometrice ale proiecţiei

Dacă urmărim reprezentarea grafică (fig.5.9) putem preciza elementele geometrice de bază ale proiecţiei
stereografice cu plan tangent.
Astfel avem:
C – punctul central al porţiunii din suprafaţa terestră, care se reprezintă;
H – planul de reprezentare;
P – un punct oarecare, ce aparţine porţiunii de suprafaţă care se reprezintă;
O1 – punctul de vedere, diametral opus punctului C, din care pornesc razele de proiecţie;
P’ – imaginea punctului P în planul de reprezentare;
s şi α – elementele geodezice cu care se defineşte, pe suprafaţa terestră, poziţia punctului P faţă de sistemul de
referinţă format din punctul C şi meridianul geografic ce trece prin acest punct;
S şi α – elementele plane cu care se defineşte poziţia punctului P’ faţă de sistemul de referinţă xCy, orientat în
aşa fel încât axa xilor coincide cu direcţia meridianului punctului C, iar axa yilor coincide cu direcţia paralelului punctului
C.
Elementele geometrice de bază se definesc în mod similar şi pentru proiecţia stereografică cu plan secant.
În ţara noastră proiecţia stereografică a fost utilizată în perioada 1933-1951 (proiecţia veche) şi reintrodusă, într-o
nouă variantă, începând cu anul 1970 (proiecţia nouă).

5.3.3.2. Caracteristicile proiecţiilor stereografice

Proiecţia stereografică nouă diferă de proiecţia stereografică veche printr-o serie de caracteristici cum sunt:
- elipsoidul de referinţă adoptat este diferit în sensul că proiecţia stereografică veche a utilizat elipsoidul Hayford,
iar proiecţia stereografică nouă utilizează elipsoidului Krasovski;
- sistemul de referinţă în proiecţia veche este orientat în aşa fel încât axa y ilor coincide cu direcţia meridianului ce
trece prin punctul central al proiecţiei, iar axa xilor coincide cu direcţia paralelului punctului central al proiecţiei, faţă de
orientarea sistemului de referinţă utilizat în proiecţia stereografică nouă;
 - punctul central al proiecţiei în proiecţia stereografică veche are coordonatele φ0=51g λ0=28g21c38,5cc şi era situat
la NV de Braşov, iar punctul central al proiecţiei stereografică nouă are coordonatele φ0=460; λ0=250 şi este situat în
apropierea oraşului Făgăraş;
- sistemul de referinţă în ambele proiecţii este translatat către SV astfel încât originea are coordonatele 500 km,
iar punctele situate pe întreg teritoriu al ţării noastre au coordonate pozitive;
- nomenclatura planurilor şi hărţilor în proiecţia veche a constat din secţiuni cadastrale de 1600/1250 m pe x şi
respectiv pe y pentru scara 1:2500 sau în secţiuni de 8000/10000 m ce reprezintă un multiplu de 40 secţiuni cadastrale; în
proiecţia stereografică nouă nomenclatura este aceeaşi cu cea cunoscută la proiecţia Gauss, exceptând planul la scara
1:2000 care v-a rezulta din împărţirea planului la scara 1:5000 în patru nu în nouă ca în proiecţia Gauss.

5.3.3.3. Calculul coordonatelor stereografice din coordonate geografice

Considerăm punctul P situat pe elipsoidul de referinţă cu coordonate φ şi λ. Din punctul de observaţie O 1 şi după
linia de proiecţie O1P punctul P se proiectează pe planul de reprezentare, tangent în centrul C al proiecţiei, în punctul P’
(fig.5.10). Coordonatele centrului de proiecţie, deci ale punctului C, sunt φ0 şi λ0.
Corespondenţa realizată după legile perspectivei liniare între punctele de pe elipsoid şi cele din planul de
proiecţie conduce la obţinerea unei reprezentări conforme.

Fig. 5.10 Calculul coordonatelor stereografice din coordonate geografice

Aşadar, pornind de la faptul că proiecţia stereografică este conformă din însăşi modul de realizare geometrică a acesteia,
rezultă că putem scrie cu referire la punctele P şi P’ egalitatea:
x + iy = f (q+iλ) (5.44)
în care: x şi y sunt coordonatele punctului P’;
q şi λ sunt coordonatele punctului P (q se numeşte latitudinea izometrică).
Luând în considerare coordonatele punctelor P şi C putem scrie:
Δφ = φ – φ0 ; l= λ – λ0 ; Δq =q – q0.
Şi atunci relaţia (5.44) devine:
x + iy = f [(q+iλ0)+(Δq+il)] (5.45)

Dezvoltând funcţia f din (5.45) în serie Taylor în jurul punctului C, obţinem:

df q 
q  il   d f q2  q  il 2  d f q3  q  il 3  ...
2 3
x  iy 
1! dq 2! dq 3! dq
(5.46)
Din analiza elementelor geometrice ale proiecţiei stereografice se constată că dacă punctul P este situat pe
meridianul punctului C (deci λ – λ0 =0), punctul P’ se va afla pe axa xilor (deci y = 0) şi atunci din egalitatea (5.45) rezultă:
x = f (q) = xm (5.47)
cu care putem scrie:
2 3
x  iy 
1 dxm
q  il   1 d x2m q  il 2  1 d x3m q  il 3  ... (5.48)
1! dq 2! dq 3! dq
Dar este cunoscut că Δq este funcţie de creşterea în latitudine ceea ce permite a scrie:
1 dq 1 d 2q 1 d 3q
q     
2
 3  ... (5.49)
1! d 2! d 2
3! d 3

Efectuând ridicările la putere în egalitatea (5.48) şi înlocuind pe Δq prin (5.49) obţinem o egalitate a două numere
imaginare în care intervin derivate de forma:
 d n xm d nq
şi
dq n d n
d n xm
Calculul derivatelor
dq n
Analizând figura 14 putem scrie:

x  x0
  2 R0 tg (5.50)
2 R0
sau
x
  2 Rtg (5.50’)
2 R0
Δx reprezintă diferenţa arcelor de meridian corespunzătoare latitudinilor φ şi φ0.
Dezvoltăm în serie şi egalitatea (5.50’) devine:
 x 1 x 3 2 x 5 
  2 R0   3
 5
 ... (5.51)
 2 R0 3 8R0 15 32 R0 
Dacă se notează cu xm valoarea abscisei la meridian apare evident că xm = ρ.
Dar:
C N 02 N 02
R  M 0 N0  3 N0  2 
2

V0 1   02
0
V0
cu care:
1  02 3 1
xm    x  2
x  x 5  ... (5.52)
12 N 0 120 N 04
Derivata de ordinul întâi se obţine:
dxm dxm dx
 (5.53)
dq dx dq
Din (5.52) obţinem:
31  02 
dxm
1 2
x  x0 2  5 4 x  x0 4  ... (5.54)
dx 12 N 0 120 N 0
Pentru x = x0
dxm
1 (5.55)
dx
dx M 0 d
  N 0 cos  0 (5.56)
dq M 0 d
N 0 cos  0
Cu rezultatele din (5.55) şi (5.56), (5.53) devine:
dxm
 N 0 cos  0 (5.57)
dq
Derivata de ordinul doi:
2
d 2 xm d 2 xm  dx  dxm d 2 x
   
dx 2  dq 
(5.58)
dq 2 dx dq 2
d 2 xm d 2 xm
se obţine derivând (5.54)după care, pentru x=x 0 , =0
dx 2 dx 2
dx
 N 0 cos  0
dq
dxm
1
dx
d 2 x d  dx  d
    N 0 cos  0  
d
N 0 cos 0  d   N 0t0 cos 0 (5.59)
dq 2
dq  dq  dq d dq
 Derivatele de ordin superior lui doi se obţin în acelaşi mod.
d nq
Calculul derivatelor
d n
Este cunoscut că:
M d
dq 
N cos
de unde:
dq

M

1 1

1 2  
1

d N cos  cos  V 2 cos 

Pentru φ=φ0
dq 1  02   04   06 
 (5.60)
d cos  0
Derivata de ordinul doi se obţine derivând (5.60) după care rezultă:
d 2 q 1 t0
d 2

2 cos  0

1  02  304  (5.61)

Şi în acelaşi mod în continuare.

Având expresiile derivatelor din egalitatea (5.48) putem scrie:
x = a10Δφ + a20Δφ2 +a02l2 + a30Δφ3 + a12Δφl2 + ... (5.62)
y = b01l + b11Δφl + b21Δφl + b03l3 + b31Δφ3l + ...
în care:

a10  N 0 1  02  04  06 
3

a20  N 0t 0 02 1  2 02
2

1
a02  N 0t 0 cos 2  0
2
a30 
1
12

N 0 1  402  6t 02  904  42t 0204 
1

a12  N 0 cos 2  0 1  2t 02  2t 02 02  2t 02 04
4

.......................................................................
b01  N 0 cos  0

b11   N 0t 0 cos  0 1  02  04 
1

b21   N 0 cos  0 1  02  6t 0202  04  12t 0204
4

b03 
1
12

N 0 cos 3  0 1  2t 02  02 
1

b31   N 0t 0 cos  0 1  5 02  6t 02 02
12
 (5.63)

5.3.3.4. Deformaţii în proiecţia stereografică cu Plan Tangent

 Fig. 5.11 Calculul deformaţiilor

Proiecţia stereografică fiind o proiecţie conformă rezultă că unghiurile nu se deformează. Distanţele însă se vor
deforma cu atât mai mult cu cât ne îndepărtăm de centrul de proiecţie. Considerăm punctul P (fig. 5.11) situat pe elipsoid
la distanţa s faţă de punctul central C.
Pe planul tangent de proiecţie există punctul P’ situate la distanţa S de acelaşi punct C. Aşadar, dacă pe suprafaţa
de referinţă există distanţa s în planul de reprezentare corespunde distanţa S
Legătura între ele se obţine scriind:
s
S  2 R0 tg R0 W= s w=s/R0 (5.64)
2 R0
sau:
 s 1 s3 

S  2 R0   3
 ... (5.64’)
 2 R0 3 8R0 
de unde:
s3
S s  ...
12 R02
Diferenţa
s3
S s  (5.65)
12R02
reprezintă deformaţia distanţei s.
Deformaţia pe unitatea de lungime (deformaţia relativă) se obţine diferenţiind egalitatea (5.65). Rezultă:
3s 2
dS  ds  ds (5.66)
12 R02
sau:
dS  ds s2
v  (deformaţia relativă) (5.67)
ds 4R02
Egalitatea (5.67) se mai poate scrie:
dS s2
1 
ds 4 R02
dS s2
µ=  1 2 similară cu egalitatea (4.117) stabilită pentru proiecţia Gauss.
ds 4 R0
 5.3.3.5. Proiecţia stereografică cu plan secant

Fig. 5.12 Elementele proiecţiei stereografice în plan secant

Trecerea la proiecţia stereografică cu plan secant de la proiecţia cu plan tangent a fost determinată de creşterea
foarte repede a deformaţiilor “v” care după (5.67) pentru s=0, v=0 (în centrul proiecţiei); pentru s = 280 km (la marginea
1
teritoriului ţării); v  . Se va arăta în cele ce urmează că aceste deformaţii se reduc la jumătate în proiecţia cu plan
2000
secant.
În figura 5.12 se observă că în planul secant de proiecţie punctul P se reprezintă prin P”, iar distanţa s se
reprezintă prin S.
Dacă planul secant este situat la distanţa y faţă de planul tangent putem scrie:
S  2 R0  y tg
s
(5.68)
2 R0
Sau:
 s 1 s3 
S  2 R0  y   2
 ...
 2 R0 3 8R0 
Dezvoltând în serie rezultă:
s3 ys
S s 2

12 R0 2 R0

şi
s3 ys
S s  2

12 R0 2 R0

Deformaţia relativă va fi:

dS  ds s2 y
v  2
 (5.69)
ds 4 R0 2 R0
Comparând egalităţile (5.67) şi (5.69) se constată că deformaţiile în proiecţia stereografică cu plan secant sunt
y
mai mici decât deformaţiile în proiecţia cu plan tangent cu cantitatea dată de expresia .
2R0
Impunem această cantitate să fie valoric egală cu deformaţiile maxime stabilite în proiecţia cu plan tangent şi
1
reduse la jumătate, respectiv cu
4000
În consecinţă putem scrie:
y 1
 de unde: y = 3,18 km
2 R0 4000
care stabileşte poziţia planului secant de proiecţie faţă de planul tangent.
 Planul secant v-a secţiona suprafaţa după un cerc de deformaţii nule a cărui rază se obţine utilizând egalitatea
(5.69). Vom scrie:
s y
2
 0 de unde s = 201,718 km
4 R0 2 R0

5.3.3.6. Transformarea coordonatelor din plan tangent în plan secant

Dacă pentru un punct oarecare situat pe suprafaţa de referinţă, coordonatele în cele două sisteme de proiecţie se
notează cu xt , yt , şi xs , ys atunci pe baza celor stabilite în paragraful precedent putem scrie:
xt
x s  xt  (5.70)
4000
y
y s  yt  t
4000
sau
 1 
x s  1   xt  K xt (5.71)
 4000 
 1 
y s  1   yt  K yt
 4000 
în care:
1
K  1  0,999750
4000
Din relaţiile (5.71) se poate realiza şi transformarea inversă şi anume:
1
xt  xs (5.72)
K
1
yt  y s
K
1
 1,000250063
K

5.3.3.7. Calculul coordonatelor stereografice prin metoda reducerii la coardă

Metoda reducerii la coardă, utilizată la calculul coordonatelor stereografice constă, ca şi în proiecţia Gauss, în
reducerea direcţiilor măsurate şi distanţelor la planul de proiecţie.

Fig. 5.13 Calculul coordonatelor stereografice prin metoda reducerii la coardă

Dacă se consideră direcţia AB pe elipsoid sau sferă, în planul de proiecţie va fi A’B’, după linia curbă de lungime
σAB (fig. 5.13)
A reduce direcţia considerată înseamnă a stabili corecţiile de reducere la coarda A’B’, notate cu δ AB şi δBA şi
distanţa dintre punctele A’ şi B’ luată după coarda A’B’ notată cu SAB .

a. Reducerea direcţiilor la planul de proiecţie

Suma unghiurilor în triunghiurile ABC şi A’B’C este aceeaşi (proiecţia este conformă) deci putem scrie:
A + B + C = a + b + c + δAB + δBA (5.73)
180+ε = 180 + δAB + δBA (5.73’)
La distanţe mici curba A’B’ este un arc de cerc şi
δAB = + δBA = δ
 Deci:
ε=2δ
şi

  (5.74)
2

Dar
xA yA 1
S ABC  
   2    2 xB yB 1
R 2R
xC yC 1
Se calculează coordonatele preliminare faţă de un sistem particular de referinţă care are originea în punctul C şi
atunci xc=0, yc =0, iar
 
   x A y B  xB y A 
2R 2
 
şi   x A y B  xB y A  (5.75)
4R 2
b. Reducerea distanţelor la planul de proiecţie
Se demonstrează că între SAB şi sAB există legătura:
 x 2  y 2 x 2  y 2 
S AB  s AB 1  m 2 m   (5.76)
 4 R0 48R02 
x  x2 y  y2
în care: xm  1 ; ym  1
2 2
Δx = x2 – x1
Δy = y2 – y1
În proiecţia cu plan secant obţinem distanţa:
S’AB = K SAB K = 0,999750 (5.77)
De precizat că în calculul reducerilor, coordonatelor x1, y1, x2, y2 se introduc prin valori preliminarii (aproximate
la ordinul metrilor).

6. PROIECŢII CONICE

6.1. Principii fundamentale şi formule generale

Proiecţiile conice sunt acele proiecţii, în care suprafaţa elipsoidului sau a sferei terestre se reprezintă pe suprafaţa laterală a unui
con tangent sau secant, orientat normal, transversal sau oblic faţă de elipsoid sau sferă (fig. 6.1 şi 6.2).
Suprafaţa laterală a conului se taie pe direcţia unei generatoare şi apoi se desfăşoară în plan, obţinându-se astfel
proiecţia conică respectivă.
În proiecţiile conice drepte, meridianele sunt reprezentate prin drepte convergente într-un punct care se
intersectează sub unghiuri proporţionale cu diferenţa longitudinilor meridianelor corespunzătoare, paralelele se reprezintă
prin arce de cercuri concentrice având centrul comun în punctul de convergenţă al meridianelor şi pot fi echidistante sau
neechidistante, în funcţie de condiţiile ce se impun proiecţiei (fig. 6.6, 6.7).
 Fig. 6.1 Poziţia conului în raport cu elipsoidul terestru în proiecţiile conice
a) Con tangent b) Con secant

Ecuaţiile generale ale proiecţiilor conice drepte în coordonate polare sunt:

  
  f ( ) (6.1)
în care δ este unghiul polar, respectiv unghiul dintre proiecţiile meridianelor în plan, ρ este raza vectoare, respectiv raza
paralelului reprezentat în planul de proiecţie şi α, o constantă ce se determină pe baza unor condiţii suplimentare.

Fig. 6.2 Poziţiile caracteristice ale conului în proiecţiile conice

a) Con normal b) Con transversal c) Con oblic

Punctul de convergenţă al meridianelor se consideră polul sistemului de coordonate polare, iar proiecţia
meridianului mediu al zonei de reprezentat, se consideră axa polară a sistemului de coordonate polare. Funcţia
  f ( ) se determină fie prin condiţia de conformitate sau echivalenţă, fie prin condiţia de echidistanţare.
În proiecţiile conice în afara sistemului de coordonate polare, se întrebuinţează şi sistemul de coordonate
rectangulare, în care axa absciselor x coincide cu axa polară, iar axa ordonatelor y se consideră tangenta dusă la proiecţia
paralelului de latitudine cea mai sudică, în punctul de intersecţie al acesteia cu axa absciselor x (fig. 6.3).

Fig. 6.3 Sistemul de coordonate polare şi rectangulare în proiecţiile conice drepte

Dacă un punct A de pe suprafaţa elipsoidului terestru are coordonatele geodezice φ şi λ, atunci în planul de
proiecţie, conform figurii, coordonatele polare sunt raza vectoare ρ şi unghiul polar δ, iar coordonatele rectangulare sunt
abscisa x şi ordonata y, între care există următoarea corespondenţă:
x   s   cos  ;
(6.2)
y   sin 
 s  raza vectoare corespunzătoare paralelului cel mai sudic al zonei de reprezentat. În ceea ce priveşte determinarea
modulilor de deformare în cazul proiecţiilor conice drepte, se consideră pe suprafaţa globului terestru, un trapez infinit
mic ABCD determinat de meridianele M1, M2 şi paralelele P1P2, a cărui reprezentare în planul de proiecţie după
desfăşurarea conului este trapezul A’B’C’D’ (fig. 6.4). Diferenţa apotemelor conului corespunzătoare celor două paralele
P1 şi P2, reprezintă lungimea arcului de meridian dsm cuprins între cele două paralele, a cărui mărime este dată conform
relaţiilor cunoscute, de expresia:
 1   2  dsm  Rd  (6.3)
Dacă în planul de proiecţie ρ1 şi ρ2 reprezintă razele vectoare, respectiv reprezentarea în plan a apotemelor
conului ρ’1 şi ρ’2, atunci diferenţa acestora d  1  2 , reprezintă chiar imaginea elementului de arc de meridian dsm
de pe suprafaţa terestră.

Fig. 6.4 Reprezentarea suprafeţei terestre în proiecţiile conice

a) Pe sfera terestră b) În planul de proiecţie

În consecinţă imaginea în proiecţie a elementului dsm va fi: 1   2  d .

Exprimând conform definiţiei date, modulul de deformare liniară pe direcţia meridianelor, prin raportul dintre
imaginea elementului de arc de meridian dρ şi corespondentul său dsm, se obţine:
d d
m 
dsm Rd 
sau deoarece odată cu creşterea latitudinii φ, valoarea ρ descreşte, rezultă că expresia generală a modului de deformare pe
direcţia meridianelor va fi:
d
m - în cazul sferei terestre
Rd 
d
m - în cazul elipsoidului terestru. (6.4)
Md
Modulul de deformare liniară n de pe direcţia paralelelor va fi dat conform definiţiei, de raportul dintre imaginea
elementului de arc de paralel AB  d şi corespondentul său AB  ds p . În consecinţă modulul de deformare liniară n
va fi:
AB  2 d  2 d
n   (6.5)
AB r2 d R2 cos  2 d
Dar din ecuaţiile generale ale proiecţiilor conice (6.1), avem
  
Diferenţiind această expresie se obţine:
d  d (6.6)
Înlocuind relaţia (6.6) în (6.5) se obţine:
 2d 2
n 
R2 cos  2 d R2 cos  2
sau în general pentru latitudinea φ modulul de deformare n va fi:
 
n  - în cazul sferei terestre (6.7)
r R cos 

n - în cazul elipsoidului terestru.
N cos 
Pentru modulul de deformare areolară, conform relaţiilor cunoscute din teoria deformărilor, se obţine în cazul
reţelelor ortogonale:
 d  d
p  mn     2 (6.8)
Rd  R cos  R cos d
iar, în baza relaţiilor ce exprimă deformaţiile unghiulare, se obţine:
 a b   a
sin  , sau tg 45    (6.9)
2 ab  2 b
În proiecţiile conice drepte, direcţiile principale coincid cu meridianele şi paralelele şi drept consecinţă, modulii
de deformare liniară de pe aceste direcţii au valori extreme, respectiv modulul de deformare liniară maximă este egal cu a,
iar cel minim este egal cu b, a şi b fiind semiaxele elipsei deformărilor.
În conformitate cu principiile fundamentale ale proiecţiilor conice drepte şi a relaţiilor determinate anterior pentru
modulii de deformare (6.4), (6.7), (6.8) şi (6.9) se obţin următoarele formule generale ale proiecţiilor conice drepte în
cazul reprezentării suprafeţei elipsoidului terestru:
  
  f ( )
x   s   cos 
y   sin 
d W 3 d
m  (6.10)
Md a(1  e 2 ) d
 W
n 
N cos  a cos 
W 4d
p  mn   2
a (1  e 2 ) cos d
 a b   a
sin  , sau tg 45   
2 ab  4 b

În cazul în care se consideră sfera terestră de raza R, relaţiile (6.10) devine:

  
  f ( )
x   s   cos 
y   sin  (6.11)
d
m
Rd 
 
n 
R cos  r
d
p  mn   2
R cos d
 a b   a
sin  , sau tg 45   
2 ab  4 b
Din relaţiile (6.10) şi (6.11) se constată că deformările liniare, areolare şi unghiulare în cadrul proiecţiilor conice
drepte sunt funcţie numai de latitudinile, fapt care determină ca izocolii să se reprezinte prin cercuri concentrice, care
coincid cu imaginile paralelelor.
Cum în mod deosebit interesează proiecţiile conice drepte, se vor examina mai jos proiecţiile conice drepte
echidistanţate, echivalente şi conforme.

6.2. Proiecţii conice drepte echidistanţate

6.2.1. Reţeaua cartografică

Se consideră un con cu axa de rotaţie SO în coincidenţă cu axa polară PP’ a sferei terestre, tangent la sferă după
cercul paralel ABC, de latitudine φ0 pe care se proiectează o zonă a suprafeţei terestre (fig. 6.5).
 Se împarte cercul de tangenţă ABC, în arce egale (ex. AB), cărora le corespunde la centrul cercului O 1 un unghi
constant Δλ (1o, 5o, 10o etc.).
După desfăşurarea conului pe direcţia unei generatoare, cercul de tangenţă se va reprezenta printr-un arc de cerc
A’B’, iar meridianele M1, M2 etc., se vor reprezenta prin dreptele M’1, M’2, M’3 etc., convergente în punctul S, care se
intersectează sub unghiuri Δδ, proporţionale cu diferenţa longitudinilor meridianelor corespunzătoare.

Fig. 6.5 Reprezentarea suprafeţei terestre în proiecţia conică echidistantă – con tangent

a) Pe sfera terestră b) În planul de proiecţie

Punând condiţia ca meridianele să nu se deformeze în proiecţie, la o creştere constantă a latitudinii, se obţin pe proiecţia meridianelor intervale egale,
corespunzătoare cercurilor paralele, astfel încât pe direcţia meridianelor reţeaua cartografică este echidistanţată (fig. 6.6).

Fig. 6.6 Reţeaua cartografică în proiecţiile conice drepte echidistante

6.2.2. Ecuaţiile proiecţiei
Proiecţia fiind echidistanţată, se pune condiţia ca meridianele să se reprezinte nedeformate şi deci modulul de
deformare liniară m de pe direcţia meridianelor să fie egal cu unitatea.
Conform formulelor generale ale proiecţiilor conice drepte (6.10) şi (6.11), se obţine:
 d
m 1 - pentru suprafaţa elipsoidului
Md
d
m 1 - pentru suprafaţa sferei
Rd 
Integrând aceste funcţii în intervalul 0-φ, rezultă:
- d  Md ;   C  S 0
- d  Rd  ;   C  R (6.12)

unde s - reprezintă lungimea arcului de meridian cuprins între ecuator şi paralelul de latitudine  , R este raza sferei, iar
0
C reprezintă constanta de integrare care este egală cu raza proiecţiei cercului ecuatorial.
Se va considera proiectată suprafaţa sferei terestre şi în consecinţă, se vor folosi relaţiile (6.12) în cazul sferei.
Pentru determinarea mărimii razei vectoare ρ, pentru un paralel de latitudine φ, este necesar să se calculeze mărimea
razei vectoare ρ0, corespunzătoare paralelului de tangenţă.
Cum în proiecţiile conice, paralelul de tangenţă ABC, îşi păstrează lungimea după desfăşurarea conului tangent,
rezultă că AB = A’B’.
Dar conform notaţiilor din figură, rezultă:
AB   0  ; AB  r0   R cos  0 
Deci conform condiţiei de mai sus:
 0   r0   R cos  0  (6.13)
Din figura 49 se observă că în triunghiul dreptunghic BOC există relaţia:
BS  BOcotg 0
sau introducând notaţiile razei vectoare ρ0 şi a razei sferei R, rezultă:
 0  Rcotg 0 (6.14)
Introducând expresia (6.14) în relaţia (6.13) se deduce:
Rcotg 0   R cos  0 
sau după simplificări
   sin  0 (6.15)
Comparând această relaţie cu formula iniţială (6.1) se deduce:
  
deci constanta α va avea valoarea:
  sin  0
sau:
  sin  0  (6.16)
Raza vectoare ρ1 corespunzătoare în proiecţie unui paralel de latitudine φ1, conform figurii 6.5, va fi:
1   0  x (6.17)
în care Δx reprezintă lungimea arcului de meridian cuprins între paralelul de tangenţă de latitudine φ0 şi paralelul
considerat de latitudine φ.
În consecinţă, lungimea acestui arc ΔX va fi:
X  R  R(   0 )
Înlocuind expresiile lui ρ0 şi ΔX în relaţia (6.17) se obţine:
1  Rcotg 0  R  R(cotg 0   )
În mod analog, pentru ρ2 se obţine:
 2   0  X
sau
 2  Rcotg 0  R  R(cotg 0   )
sau în general:
   0  X  R(cotg 0   ) (6.18)
Exprimând mărimea razei vectoare în cm şi luând în consideraţie scara generală a reprezentării s0, se obţine:
   0 0
 cm  100s 0 Rcotg 0  100s 0 R 
0
(6.19)
    0 0 
 100s 0 R cotg 0  
  0 
 6.2.3. Deformările în proiecţie
Din studiul deformărilor, în baza relaţiilor generale ale proiecţiilor conice şi drepte, se deduc următoarele valori pentru modulii de
deformare
- Pentru modulul de deformare liniară m, conform condiţiei impuse rezultă:
m=1 (6.20)

deci lungimile situate pe direcţia meridianelor nu suferă nici o deformare.

- Pentru modulul de deformare liniară n, conform relaţiilor (6.11), rezultă:

 
n 
r R cos 

Dar   sin  0 ,    0  X ; r  R cos  şi în consecinţă:

sin  0   0  x  R sin  0 cotg 0    cos  0  sin  0 

n   (6.21)
R cos  R cos  cos 

Pe paralelul de tangenţă, n0 = 1 şi deci lungimile situate pe direcţia acestui paralel nu se deformează. Pentru celelalte paralele,

modulul n este totdeauna mai mare decât unitatea şi în conseciţă lungimile de pe aceste direcţii suferă deformări de forma unor

alungiri.

- Pentru modulul de deformare areolară, conform relaţiilor generale (6.11) rezultă:

  R sin  0 cotg 0    cos  0  sin  0 

p  mn  n    
r R cos  R cos  cos 

(6.22)
deci suprafeţele suferă deformări de forma unor dilatări, deoarece p > 1, în afara suprafeţelor situate la paralelul de
tangenţă, care nu suferă nici o deformare în proiecţie.
- Pentru modulul de deformare unghiulară ω, conform relaţiilor generale (6.11) rezultă:

  a
tg 45   
 4 b
Dar deoarece proiecţiile meridianelor şi paralelelor sunt perpendiculare între ele, ele constituie direcţiile principale şi
în acest caz, modulii de deformare liniară vor avea valorile semiaxelor elipsei deformărilor. În consecinţă:
  a n cos  0  sin  0 
tg 45      n (6.23)
 4 b m cos 
Sintetizând formulele care caracterizează proiecţia conică dreaptă echidistanţată – con tangent – se obţine:
  sin  0  cm   0cm  X cm
    0 0 
    cm  100 s 0 R cotg 0  
  0 
 0cm  100s0 R cot g 0
 0
X cm  100s0 R       0 
0

 0
 x      cos 
y   sin  (6.24)
m=1
 sin  0  0  X  cos  0  sin  0 
n  
R cos  R cos  cos 
cos  0  sin  0 
pn
cos 
  cos  0  sin  0 
tg  45    n 
 4 cos 
În tabelul nr. 9 se dau valorile modulilor de deformare precum şi razele vectoare, pentru diverse latitudini, scara
reprezentării fiind s0 = 1: 10 000 000 şi latitudinea paralelului de tangenţă φ0 = 55o, în cazul proiecţiei conice drepte
echidistante.

Tabelul nr.9
Tabelul variaţiei deformărilor
În proiecţia conică normală echidistantă (con tangent)

φ ρcm m n=p ω
40o 61,29 1,000 1,029 1o37’
45o 55,73 1,000 1,013 0o46’
50o 50,17 1,000 1,004 0o12’
55o 44,61 1,000 1,000 0o00’
60o 39,05 1,000 1,004 0o14’
65o 33,49 1,000 1,019 1o04’
70o 27,93 1,000 1,050 2o48’

În baza acestui tabel, se constată că deformările depind numai de latitudine, izocolii fiind cercuri concentrice, care
coincid cu imaginile paralelelor.

6.3. Proiecţii conice drepte conforme

6.3.1. Reţeaua cartografică

În proiecţia conică conformă dreaptă, se consideră un con cu axa de rotaţie în coincidenţă cu axa polară a sferei sau
elipsoidului terestru, pe suprafaţa căruia se proiectează suprafaţa terestră.
Fig. 6.7 Reţeaua cartografică în proiecţiile conice drepte conforme
Reţeaua de meridiane se obţine în mod identic proiecţiilor conice drepte echidistante, iar reţeaua de paralele este formată dintr-o serie de arce de cercuri
concentrice, având pentru o creştere constantă a latitudinii diferite intervale, în funcţie de condiţia de conformitate şi de condiţiile suplimentare ce se impun la
determinarea constantelor proiecţiei (fig. 6.7).

6.3.2. Ecuaţiile proiecţiei

Deoarece reprezentarea meridianelor se face în mod identic ca şi în cazul proiecţiilor conice drepte echidistante,
rezultă pentru unghiul polar valoarea:
  
în care α este o constantă şi se determină pe baza unor condiţii suplimentare.
În ceea ce priveşte determinarea razei vectoare ρ, se pune condiţia de conformitate adică reprezentarea să se facă respectându-se

condiţia asemănării figurilor infinit mici. De aici rezultă că dacă modulii de deformare liniară m şi n pe cele două direcţii principale

într-un punct nu depind de azimutul direcţiei, ei vor fi egali şi în consecinţă ω = 0.

Conform formulelor (6.10) în cazul elipsoidului terestru se obţine:

m=n
d 
 
Md N cos 
sau:
d M d 1  e 2 d
     dq (6.25)
 N cos  W 2 cos 
Integrând expresia (6.25) în mod identic relaţiei (5.8) în limitele 0 – φ, se obţine valoarea mărimii razei vectoare ρ
d 1  e2 d  d d 
 
  
1  e sin  cos 
2 2
   
 cos 
 e
cos 
de unde după efectuarea integrării:
K
ln    ln U  ln K  ln
U
sau:
  
tg 45  
U 
K 2
 ; unde (6.26)
U  
tg e  45  
 2
În cazul în care se consideră în calcule sfera terestră de rază R, atunci excentricitatea este nulă şi în consecinţă
relaţia (6.26) devine:
K    
  Kcotg   45    Ktg   45   (6.27)
   2  2
tg   45  
 2
În baza relaţiilor generale a proiecţiilor conice drepte (6.10) şi (6.11) precum şi în baza relaţiilor (6.26) şi (6.27),
formulele generale ale proiecţiilor conice drepte conforme sunt:
Pentru suprafaţa elipsoidului terestru, formulele generale sunt:
   ;  constant
 
tg 45  
   ;U  
K 2
U  
tg e  45  
 2
sin   e sin  ; K  constant
x   s   cos 
y   sin 
 K K
mn   (6.28)
N cos  N cos U 
rU 
2 2
    K   K 
2

p  m  
2
       
 N cos  

 N cos U   rU 
 0
Pentru suprafaţa sferei terestre, formulele generale sunt:
   ;  constant
K  
  Ktg   45  ; K  constant
   2
tg   45  
 2
x   s   cos 
y   sin  (6.29)

 K K  
mn   tg   45  
R cos    R cos   2
R cos tg   45  
 2
2 2
    K   
p  m  
2
   tg   45  
 R cos    R cos   2 
 0
6.3.3. Determinarea constantelor proiecţiilor conice conforme
Constantele α şi K din relaţiile (6.28), respectiv (6.29) se determină pe baza unor condiţii suplimentare, ele având
o influenţă considerabilă asupra modulilor de deformare.
Dintre condiţiile suplimentare ce se impun pentru determinarea acestor constante, se deosebesc:
C a z u l I. Se pune condiţia ca modulul de deformare liniară de pe direcţia paralelului mediu al zonei de
reprezentat să fie egal cu unitatea şi deci lungimile de pe acestă direcţie să se reprezinte fără deformări.
Dacă latitudinea paralelului mediu este φ0, atunci conform relaţiei (6.16), rezultă:
  sin  0 (6.30)
În baza condiţiei suplimentare, se obţine:
no = 1
sau exprimând modulul de deformare liniară no prin relaţia cunoscută, se obţine:
K K

 1; 1
N 0 cos  0U 0 r0U 0

de unde constanta K are valoarea:

N 0 cos  0U 0 N 0 cos  0U 0
K   N 0 cot g 0U 0sin 0 (6.31)
 sin  0
Acest caz corespunde proiecţiei pe conul tangent la elipsoidul terestru după paralelul de latitudine φ0.
C a z u l II. Se pune condiţia ca modulul de deformare liniară n0 de pe direcţia paralelului mediu de latitudine φ0
să fie minim şi egal cu unitatea, iar modulii de deformare liniară de pe direcţia paralelelor extreme nS şi nN ale zonei de
reprezentat să fie egali între ei.
Constanta α se va determina în baza condiţiei:
nS = nN
sau în baza relaţiilor (6.28), exprimând modulii de deformare n prin relaţiile cunoscute, rezultă:
K K

 (6.32)
N S cos  S U S N N cos  N U N
După simplificări, relaţia (4.32) devine:
N S cos  S U S  N N cos  N U N ; rS U S  rN U N
sau:
 
U N  N cos  S U  r
   S ;  N   S
 US  N N cos  N  US  rN
de unde logaritmând ambii membri, rezultă
UN N cos  S U r
 log  log S ; log N  log S
US N N cos  N US rN
sau:
log N S cos  S  log N N cos  N log rS  log rN
  (6.33)
log U N  log U S log U N  log U S
Constanta K se va determina în baza condiţiei:
n0 = 1
sau exprimând modulul de deformare liniară n0, prin relaţia cunoscută, rezultă:
K
 1; K  N 0 cos  0U 0
N 0 cos  0U 0
de unde:
N 0 cos  0U 0 log N S cos  S  log N N cos  N
K , în care   (6.34)
 log U N  log U S
Acest caz corespunde proiecţiei pe conul tangent, pentru care paralelul de tangenţă nu este dat.
C a z u l III. Se pune condiţia ca modulul de deformare liniară nk de pe direcţia unui paralel de latitudine dată φk
să fie egal cu unitatea, iar modulii de deformare liniară de pe direcţia paralelelor extreme nS şi nN ale zonei de reprezentat
să fie egali între ei.
Din condiţia nS = nN , conform relaţiei (6.33) rezultă:
log N S cos  S  log N N cos  N log rS  log rN
  (6.35)
log U N  log U S log U N  log U S
Din condiţia nk = 1, conform relaţiei (6.31) rezultă
N k cos  k U k rk U k
K  (6.36)
 
Acest caz corespunde proiecţiei pe conul secant, în care paralelul de latitudine φk este dat.
C a z u l IV. Se pune condiţia ca modulii de deformare liniară n1 şi n2 de pe direcţia a două paralele date de
latitudinile φ1 şi φ2 să fie egali cu unitatea.
Din condiţia n1 = n2, conform relaţiei (6.33) rezultă:
log N1 cos 1  log N 2 cos  2 log r1  log r2
  (6.37)
log U 2  log U 1 log U 2  log U 1
 Din condiţia n1 = n2 = 1, rezultă conform relaţiei (6.31)
N1 cos 1U 1 N 2 cos  2U 2 r1U 1 r2U 2
K  ; K  (6.38)
   
Acest caz corespunde proiecţiei pe conul secant, în care paralelele de secţionare sunt date.
În tabelul nr. 10 se dau valorile modulilor de deformare liniară pentru aceste patru cazuri ale proiecţiilor conice
drepte conforme.

Tabelul nr.10
Tabelul variaţiei deformărilor în proiecţiile conice drepte conforme

φ Cazul I Cazul II Cazul III Cazul IV

m=n m=n m=n m=n
40o 1,032 1,036 1,030 1,028
50o 1,004 1,005 1,000 1,000
55o 1,000 1,000 0,995 0,996
60o 1,004 1,003 0,997 1,000
70o 1,042 1,036 1,030 1,037
α 0,8192 0,8293 0,8293 0,8202
K 1,7983 1,7974 1,7880 1,7913

Din analiza acestui tabel şi a valorilor deformărilor, se constată că valorile constantelor α şi K contribuie foarte
mult la repartizarea deformărilor în cuprinsul zonei de reprezentat, astfel încât alegerea lor trebuie să se facă cu multă
atenţie.
De asemenea se constată că în cazul proiecţiilor conice conforme drepte, deformările depind numai de
latitudine, izocolii fiind cercuri concentrice care coincid cu imaginile paralelelor.
Datorită conformităţii acestor proiecţii, precum şi datorită caracterului variaţiei modulilor de deformare liniară,
proiecţiile conice drepte conforme sunt recomandate pentru reprezentarea suprafeţelor situate la latitudini medii, la scări
medii şi mari, precum şi în cazul întocmirii planurilor şi hărţilor topografice.
Proiecţiile conice drepte conforme au o largă întrebuinţare la întocmirea planurilor şi hărţilor topografice şi în
acest sens trebuie amintită redactarea planurilor topografice la scara 1 : 20 000 şi a hărţilor topografice la scara 1 : 100
000 pentru teritoriul Moldovei şi Munteniei, care s-au executat în proiecţia conică conformă modificată Lambert-
Cholesky în timpul primului război mondial.
Caracteristicile importante ale acestui sistem de proiecţie constau în următoarele:
S-a considerat ca suprafaţă de proiecţie suprafaţa unui con având axa de rotaţie în coincidenţă cu axa polară a
elipsoidului terestru, secant la elipsoidul terestru după paralelele de secţionare de latitudine 47o şi 53o latitudine nordică.
- Regiunea de reprezentat a fost cuprinsă între paralelele de 45o şi 55o şi între meridianele având longitudinea de
5 şi 9 în raport cu meridianul Râmnicu Vâlcea, de longitudine λRV = 27o01’38’’, 843 est Greenwich.
o o

- Punctul central al proiecţiei a fost adoptat punctul de intersecţie al meridianului Râmnicu Vâlcea cu paralelul
mediu de latitudine 50o, iar ca elipsoid de referinţă a fost adoptat elipsoidul Clarke (1880), ai cărui parametri sunt:
a = 6 378249,2 m
b = 6 356515,0 m
α = 1 : 293,5
- Pentru a se obţine coordonatele pozitive pentru orice punct din cuprinsul ţării noastre, s-au considerat următoarele coordonate
rectangulare pentru punctul central al proiecţiei.
x = 500 000 m
y = 500 000 m
- În această proiecţie meridianele şi paralelele se reprezintă în mod asemănător tuturor reţelelor proiecţiilor
cartografice conice drepte, respectiv meridianele prin drepte convergente, iar paralelele prin arce de cercuri concentrice.
Acest sistem de proiecţie a fost folosit până în anul 1930, când pentru construirea hărţii ţării, s-a adoptat proiecţia
perspectivă stereografică cu plan tangent şi plan unic secant.