Tipuri uzuale de proiecţii cartografice și folosirea lor

O parte din numărul mare de proiecţii cartografice imaginate până astăzi s-au impus
în practica întocmirii hărţilor, fie datorită proprietăţilor lor, fie prin simplitatea construirii lor. În
funcţie de clasificarea lor după aspectul reţelei cartografice normale, se deosebesc mai multe
tipuri sau feluri de astfel de proiecţii.

1. Proiecţii azimutale
Proiecțiile azimutale - poartă această denumire deoarece în jurul punctului central al proiectiei
azimutele sunt păstrate nedeformate. Hărțile realizate pe baza acestor proiecții se recunosc foarte
ușor, având cadrul exterior circular.

A. Proiecţii azimutale perspective

Proiectiile azimutale perspective se caracterizeaza prin faptul ca proiectarea se face dupa legile
perspectivei liniare.

a. Proiecţii azimutale ortografice au punctul de la care pleacă proiectantele situat la infinit faţă
de planul de proiectare.
- proiecţia azimutală polară se obţine pe un plan tangent la polul nord sau sud, paralele
proiectându-se sub formă de cercuri concentrice; distanţa între paralele se
micşorează de la pol spre cercul exterior -ecuatorul -.
- proiecţia ortografică ecuatorială are planul de proiectare tangent într-un punct pe ecuator, ca
urmare, planul de proiectare fiind paralel planului unui meridian, care va reprezenta cadrul reţelei
obţinute.
- proiecţia ortografică orizontală are planul de proiectare tangent unui punct de latitudine diferită
de 0˚ şi 90˚, meridianele şi paralelele fiind sub forma unor arce de elipsă.

b. Proiecţii azimutale stereografice, se numesc astfel pentru că punctul de perspectivă se

găseşte chiar pe suprafaţa sferoidului pământesc, în partea opusă planului de proiectare. Planul
de proiectare faţă de suprafaţa sferoidală a Pământului poate să fie tangent sau secant acesteia,
la planul de proiectare secant, răspândirea deformărilor fiind mai egală în diferitele părţi ale hărţii.
- proiecţia stereografică polară: aspectul meridianelor şi paralelelor este asemănător acelui din
proiecţia ortografică polară. Meridianele sunt linii drepte convergente în pol, cu unghiuri egale
între ele, iar paralelele sunt cercuri concentrice cu centrul comun în pol, la această proiecţie
distanţele crescând de la pol spre ecuator. Hărţile construite în această proiecţie se folosesc
pentru navigaţie la latitudini foarte mari.
- proiecţia stereografică ecuatorială se caracterizează prin aceea că meridianele şi paralelele se
reprezintă prin arce de cerc cu excepţia ecuatorului şi a meridianului perpendicular pe planul de
proiectare care apar reprezentate prin linii drepte.
- proiecţia stereografică orizontală: planul de proiectare în acest caz tangent sau secant într-un
anumit punct sau pe un cerc în afara polilor şi ecuatorului; proiecţia fiind folosită pentru hărţi la
scară mare, proiecţia fiind conformă.

c. Proiecţii azimutale centrale (gnomonice), numite astfel pentru că punctul de unde pleacă
proiectantele se găseşte în centrul sferei, din această cauză, pe planul de proiectare nu se poate
reprezenta o emisferă întreagă.
- proiecţia centrală polară, are reţeaua cartografică foarte asemănătoare cu proiecţia
stereografică, distanţele dintre paralele crescând de la pol spre ecuator, deosebirea constând în
aceea că la această proiecţie distanţele se măresc mai repede şi că ecuatorul nu se poate
reprezenta.
- proiecţia centrală ecuatorială se obţine prin proiectarea sferei pământeşti pe un plan tangent
într-un punct situat pe ecuator.
1
Page
 - proiecţia ortodromică orizontală: planul de proiectare coincide cu planul unui punct oarecare de
pe glob, cu latitudine între 0˚ şi 90˚, meridianele şi ecuatorul fiind linii drepte, fiind cercuri mari ale
sferei.

d. Proiecţii azimutale exterioare, daca razele proiectoare pornesc dintr-un punct exterior Terrei,
la o distanță mai mare decât diametrul acesteia și mai mică de infinit, opus planului de proiectie.
2
Page
 B. Proiecţii azimutale neperspective
Proiecțiile azimutale neperspective se obțin prin proiectarea teoretică a suprafeței Pamântului,
ceea ce face ca reteaua cartografică obținută să îndeplinească cerințele dorite. În cazul
proiecţiilor azimutale neperspective drepte sau polare, meridianele sunt drepte convergente într-
un punct ce reprezintă chiar imaginea polului geografic, intersectându-se sub unghiuri egale cu
diferenţa longitudinilor meridianelor corespunzătoare. Paralelele se reprezintă prin cercuri
concentrice având centrul comun în punctul de convergenţă al meridianelor şi pot fi echidistanţate
sau neechidistanţate în funcţie de condiţiile ce se impun proiecţiei.

Proiecţia echidistantă Postel Guillaume, se mai numeşte şi proiecţia lui Hatt: proiecţia polară
Postel, are paralelele sub forma unor cercuri concentrice, în centru având polul, iar meridianele
sub forma unor linii drepte convergente în pol şi cu unghiuri egale şi nedeformate între ele;
proiecţia ecuatorială şi orizontală Postel, se obţin pe o cale mai complicată, pentru că meridianele
şi paralelele sunt curbe oarecare.

Proiecţia azimutală echivalentă Lambert: proiecţia polară Lambert, se deosebeşte de proiecţia

Postel doar prin sistemul de calcul a distanţei de la centrul reţelei la fiecare paralelă; proiecţia
ecuatorială Lambert are meridianele şi paralelele sub formă de linii curbe obţinute prin unirea cu
ajutorul florarelor a punctelor de intersecţie a meridianelor cu paralelele.

2. Proiecţii cilindrice
Se obţin prin proiectarea suprafeţei Pământului pe suprafaţa laterală a unui cilindru care se
desfăşoară apoi în plan prin tăierea în lungul unei generatoare.

Proiecţii cilindrice normale, proiectarea se face pe un cilindru a cărui axă coincide cu

axa polilor.
Proiecţii cilindrice echidistante:
- proiecţia cilindrică pătratică care se obţine pe un cilindru tangent, iar ochiurile reţelei cartografice
sunt nişte pătrate, iar distanţele dintre paralele sunt egale cu cele dintre meridiane.
- proiecţia cilindrică dreptunghiulară are ochiurile reţelei cartografice sub formă de
dreptunghi, distanţele dintre meridiane fiind mai mici decât distanţele dintre paralele.

Proiecţia cilindrică conformă cunoscută sub numele de proiecţie Mercator se obţine pe un cilindru
tangent sau secant globului terestru. Distanţele dintre paralele se măresc cu cat înaintăm spre
poli, aceştia neputându-se reprezenta. Limita maximă de reprezentare pe latitudine este până la
latitudinea de 80˚-85˚, polul fiind proiectat la infinit. Proiecţia deformează lungimile şi suprafeţele
dar hărţile în această proiecţie au o mare importanţă în navigaţia maritimă şi aeriană, deoarece
proiecţia fiind conformă, iar reţeaua cartografică formată din linii perpendiculare, loxodroma (linia
spirală de pe glob care taie meridianele sub acelaşi unghi) va fi o linie dreaptă. Această linie face
cu fiecare din proiecţiile meridianelor acelaşi azimut. Această caracteristică importantă a hărţilor
în proiecţia Mercator, constituie un mare avantaj pentru conducerea vaselor şi avioanelor în ceea
ce priveşte comoditatea orientării lor pe parcurs.

Proiecţia cilindrică echivalentă este proiectată pe un cilindru tangent, drept urmare paralelele vor
avea lungimea ecuatorului, iar distanţa dintre ele este treptat mai mică pe măsura apropierii de
poli.

Proiecţia cilindrică stereografică Gall este caracterizată prin poziţia pe ecuator a punctului de
perspectivă a proiectantelor. Pare asemănătoare proiecţiei Mercator, deosebirea constă în faptul
că distanţele dintre paralele nu cresc atât de mult şi polii se pot reprezenta.

Proiecţii cilindrice transversale, se obţin prin proiectarea meridianelor şi paralelelor de pe glob pe

un cilindru a cărui axă este perpendiculară pe axa polilor, reţeaua cartografică fiind alcătuită din
linii curbe.
Proiecţia Gauss-Kruger se foloseşte pentru întocmirea hărţilor topografice de astăzi în peste 20
ţări din lume printre care şi ţara noastră. Este o proiecţie cilindrică transversală conformă şi
permite reprezentarea elipsoidului terestru direct pe plan fără deformări esenţiale, fiind o proiecţie
3

policilindrică; fiecare fus geografic are o valoare de 6˚ longitudine, care se proiectează pe cate un
Page
 cilindru tangent pe meridianul central al fusului. În acest sens, deformările sunt mici, sub limita de
eroare acceptabilă. Reţeaua fiecărui fus prezintă două linii drepte, meridianul axial fusului şi
ecuatorului; restul meridianelor şi paralelelor se reprezintă prin linii curbe oarecare.

Proiecţii cilindrice oblice se obţin pe suprafaţa unui cilindru a cărui axă este oblică faţă de axa
polilor globului terestru.

Proiecţia MERCATOR a fost descoperită în anul 1569 de către matematicianul olandez

GERHARD KREMER alias MERCATOR (1512-1594). Proiecţia îi poartă numele şi are două
aspecte principale: unul direct sau normal, când cilindrul este tangent cu ecuatorul elipsoidului şi
altul transversal când acesta este tangent cu un meridian dat. Aspectul normal a fost întrebuinţat
prima dată de Mercator şi descris de Lambert în anul 1722, studiat de Gauss (1825-1830) şi
modelat pentru a fi întrebuinţată în scopuri cartografice de Kruger în anul 1912. Datorită acestui
fapt, aspectul transversal poartă numele de proiecţie conformă Gauss-Kruger. Deoarece există o
mare varietate de metode de execuţie a hărţilor s-a ajuns totuşi, în anul 1950, la elaborarea unui
sistem de referinţă transversal, al întregii lumi, introdus pentru hărţile topografice utilizate de ţările
membre NATO şi numit UTM (Universal Transversal Mercator). În sistemul UTM proiecţia
suprafeţei Pământului se face pe un cilindru a cărui axă este perpendiculară pe axa polilor. Pentru
reprezentarea în această proiecţie, elipsoidul se împarte în zone (fuse) şi benzi. Pe longitudine,
elipsoidul este împărţit în 60 de zone, delimitate de meridiane marginale a căror longitudini sunt
multiplu de 60. Zonele astfel rezultate sunt numerotate consecutiv de la 1 (delimitat de
meridianele marginale 180o şi 174o longitudine vestică) până la 60 (delimitat de meridianele
marginale 174o şi 180o longitudine estică), spre est.

3. Proiecţii conice
Acest tip de proiecţii se obţin prin proiectarea suprafeţei Pământului pe suprafaţa laterală a unui
con. Conul, înfăşurând mai strâns suprafaţa globului, proiecţiile rezultate au deformări mai mici ca
proiecţiile azimutale şi cilindrice. După poziţia axei conului faţă de axa polilor Pământului
proiecţiile conice pot fi normale, transversale sau oblice. Dintre aceste trei tipuri de proiecţii mai
utilizate sunt proiecţiile conice normale; în general toate proiecţiile conice pot fi tangente sau
secante.

4. Proiecţii policonice
Proiectarea reţelei geografice a globului se face pe mai multe suprafeţe de con, împărţindu-se
suprafaţa globului în zone sferice, fiecare zonă proiectându-se separat pe cate un con.
Proiecţia conică simplă este avantajoasă reprezentării de teritorii întinse în lungul meridianelor,
fiind concepută pentru proiectarea litoralului S.U.A., de la nord la sud, sau spre litoralul vestic al
Americii de Sud.
Proiecţia Lalleman în care zonele proiectate pe conuri separate au cate 4˚ latitudine, aspectul
reţelei asemănându-se cu acele al unei proiecţii conice, meridianele apărând sub forma unor linii
drepte iar paralelele sunt reprezentate prin arce de cerc.

5. Proiecţii poliedrice
Se obţin prin proiectarea suprafeţei Pământului pe suprafaţa unui poliedru înscris sau circumscris
suprafeţei sferoidale a globului terestru. Defectul proiecţiei constă în faptul că nu se pot racorda
toate porţiunile proiectate separat. Din acest motiv şi faptul că erorile sunt foarte mici, aceste
proiecţii se folosesc pentru hărţi topografice la scară mare. Hărţile austriece în scara 1:75000,
care cuprind şi Transilvania sunt întocmite în această proiecţie. Hărţile au meridianele şi
paralelele sub formă de linii drepte, putându-se folosi uşor în lucrări care necesită schimbarea
scărilor.

6. Proiecţii pseudocilindrice
Se aseamănă, ca aspect al reţelei cartografice cu proiecţiile cilindrice, prin forma paralelelor, care
sunt linii drepte şi paralele între ele.

Proiecţia lui Sanson, este una din proiecţiile care se construieşte foarte uşor. Ea păstrează
nedeformate distanţele în lungimea meridianului central şi în lungul paralelelor. Deformează în
4
Page
 schimb lungimile în lungul celorlalte meridiane, care se măresc spre exterior şi deformează
totodată şi unghiurile.

La proiecţia Mollweide desemnarea reţelei cartografice se face desenând un cerc în care se

trasează apoi două diametre reciproc perpendiculare, astfel că unul dintre ele va reprezenta
jumătatea ecuatorului, iar celălalt meridianul central. Paralelele apar ca linii drepte, paralele cu
ecuatorul, iar distanţele dintre ele sunt treptat mai mici la apropierea de poli.

7. Proiecţii pseudoconice
Acest tip de proiecţii formează o grupă restrânsă care se caracterizează prin forma paralelelor,
ca arce de cerc, ca la proiecţiile conice şi forma meridianelor, curbe oarecare, diferite de acelea
ale proiecţiilor conice. Proiecţia Boune este o proiecţie pseudoconică şi este folosită pentru
întocmirea hărţilor topografice şi hărţi la scară mică.

8. Proiecţii circulare
Se caracterizează prin forma circulară a meridianelor şi paralelelor, proiecţiile fiind conforme,
echivalente şi arbitrare. Mai mult folosite în practică, mai ales în hărţile şcolare, se cunosc
proiecţiile Grinten şi Nicolozzi.

9. Proiecţii derivate
Cuprind toate proiecţiile care se obţin prin modificarea aspectului unei alte proiecţii sau din
îmbinarea a două proiecţii; aceste proiecţii păstrează aceleaşi proprietăţi, din punct de vedere al
deformărilor, ca la proiecţiile din care provin. Proiecţia Aitov-Hammer este un produs al modificării
reţelei azimutale ecuatorială echidistantă Postel, prin micşorarea la jumătate a dimensiunilor
paralele meridianului axial şi dublarea valorilor meridianelor, pentru a putea cuprinde întreaga
suprafaţă a globului.

Proiecţia întreruptă Good constă într-o modificare a proiecţiei Mollweide, dar care are
ca deficienţă faptul că nu dă o imagine unitară a întregii suprafeţe a Pământului.

Proiecţia stelară este uşor de identificat prin aspectul ei în formă de stea.

Fiecare din numărul foarte mare de sisteme de proiecţie de care se dispune astăzi prezintă
anumite proprietăţi, fiecare dintre ele având specificul său. Găsirea celui mai potrivit sistem de
proiecţie, în vederea satisfacerii scopului pentru care se crează o hartă, reprezintă o problemă
importantă. În acest sens, se urmăreşte un anumit caracter al deformărilor şi un anumit sistem de
răspândire al acestor deformări.

Pentru hărţile întregii lumi sunt utilizate proiecţia Grinten, Mercator, Aitov-Hammer,
Mollweide, cea mai folosită fiind proiecţia arbitrară a lui Grinten. Pentru reprezentarea
continentelor se folosesc proiecţiile azimutală orizontală Lambert şi Postel; proiecţia Boune şi
Sanson, fiecare după cum este mai favorabilă pentru continentul respectiv. Spre exemplu pentru
hărţile Europei , Asiei, America de Nord şi de Sud şi Australia se foloseşte proiecţia orizontală
Lambert.
5
Page
 Principalele tipuri de proiecții folosite la întocmirea hărților:

1. proiecţii cartografice utilizate pentru întocmirea hărţilor universale:

• proiecţia GRINTEN;

• proiecţia MERCATOR;
6
Page
 • proiecţia AITOV-HAMMER;

• proiecția Gall-Peters (proiecție cilindrică echivalentă)

• proiecţia MOLLWEIDE;
7
Page
 • proiecţia SANSON –FLAMSTEED.

2. proiecţii cartografice utilizate pentru întocmirea hărţilor emisferelor:

• proiecţia azimutală ecuatorială LAMBERT;

• proiecţia azimutală ecuatorială POSTEL

8
Page
 • proiecţia azimutală ecuatorială STEREOGRAFICA;

• proiecţia azimutală ecuatorială ORTOGRAFICA;

• proiecţia sferică sau globulară;

• proiecţia MOLLWEIDE.

3. proiecţii cartografice utilizate pentru întocmirea hărţilor continentale:

• proiecţia azimutală orizontală LAMBERT;

• proiecţia azimutală ecuatorială LAMBERT;

• proiecţia azimutală orizontală POSTEL;

9
Page
 • proiecţia azimutală polară POSTEL;

• conică echivalentă Albers

• proiecţia pseudoconică echivalentă BONNE;

10
Page
 • proiecţia cilindrică transversală conformă GAUSS –KRUGER

4. proiecții cartografice utilizate în România

- proiecţia cilindrică transversală conformă GAUSS –KRUGER
Bazele proiecţiei GAUSS au fost puse în anii 1825-1830 de matematicianul al cărui nume îl
poartă; în 1912 Johannes Kruger a dezvoltat formulele necesare realizării transpoziţiei
coordonatelor de pe elipsoid pe suprafaţa desfășurabilă. Este o proiecţie cilindrică transversală
conformă în care proiectarea se execută pe suprafaţa unui cilindru tangent la suprafaţa
elipsoidului terestru după un meridian. Unul din principalele avantaje ale proiecţiei este legat de
faptul că se poate aplica fără limită, de la un pol la celălalt, pe fâşii de 6˚ sau 3˚, în funcţie de
precizia urmărită în reprezentare. Datorită acestui fapt sistemele de coordonate sunt uniforme
între ele, iar numărul acestora pentru întreg Pământul este relativ mic.
11

În România proiecţia a fost impusă în 1951 de către URSS. Proiectarea se făcea de pe datum-ul
Page

System 42 (elipsoid Krasowsky, punct fundamental Observatorul Astronomic Central al

 Academiei Ruse de Ştiinţe de la Pulkovo, lângă Sankt Petersburg: 59° 46' 18.55" N, 30° 19'
42.09" E). Harta lumii este compusă din 60 de fuse a câte 6º fiecare, deci proiectarea se face pe
60 cilindri. S-a ales dimensiunea unui fus să fie 6º ca deformările lungimilor să nu depăşească
limita maximă stabilită (1/2500 – cele mai mari deformări vor apărea în dreptul Ecuatorului unde
fusul este cel mai lat).

- proiecția azimutală stereografică Stereo 70

Proiecţia planară oblică secantă stereografică Hristow (numele bulgarului care a imaginat-o)
adoptată în 1973 pe datum-ul Dealul Piscului (elipsoidul Krasovsky, punct fundamental
Observatorul Astronomic Militar din Dealul Piscului: 44° 24' 22.383" N; 26° 06' 44.126" E). Punctul
central al proiecţiei este 45°N, 25°E iar originea sistemului de axe (nordul fals şi estul fals) este -
500 km pe X şi -500 km pe Y. Planul secant este coborât 3502 m iar cercul de tangenţă şi de
deformări nule are o rază de 201,718 km. În interiorul cercului deformările sunt negative la centru
atingând maximul de -0,25m/km iar în exteriorul cercului sunt pozitive atingând maxim
+0,215m/km (se poate observa că deformările lungimilor sunt mai mici decât în proiecţia Gauss
Kruger).
Proiecţia stereografică 1970, pe plan secant unic, fiind o proiecţie conformă perspectiva
păstrează nealterate unghiurile figurilor de pe teren şi deformează pe plan tangent radial
lungimile; în acest fel satisface majoritatea reprezentărilor în plan pentru scările 1:10 000, 1: 5
000, iar în anumite zone şi pentru scara 1:2 000, unde deformaţia lungimilor nu depăşeşte 10 cm.
Pentru zonele de mare importanţa economică, cum ar fi: zone industriale, centre populate,
construcţii hidrotehnice, lucrări miniere etc. unde multitudinea detaliilor impune să se întocmească
planuri topografice la scări mari 1:500-1:2 000, proiecţia stereografică 1970 pe plan unic secant
nu mai satisface ca precizie. În aceste cazuri se adoptă un plan secant local în funcţie de situaţia
zonei ce trebuie ridicată topografic în plan. Prin aplicarea planului unic secant, se micşorează
deformaţia cu 33 cm/km. În unele părţi ale periferiei ţării există totuşi o deformaţie de +67 cm/km.
În oraşe unde se creează o precizie mai mare, instrucţiunile prevăd folosirea unui plan secant
local paralele cu planul unic secant, dacă deformaţia liniară în oraşul respectiv depăşeşte +-15
cm/km. Planul secant local va trece printr-un punct de triangulaţie al oraşului, fie că el a fost
determinat mai înainte, fie că se va determina din nou.
12
Page
 5. alte tipuri de proiectii folosite
- conica Ptolemeu

- stelată

- azimutală ortografică polară

13
Page
 - azimutală stereografică oblică

- azimutală centrală polară

- policonică americană (Hassler)

14
Page
 Proiecții recomandate în Uniunea Europeană

În momentul actual în Uniunea Europeană se utilizează cinci elipsoizi de referinţă diferiţi şi opt
tipuri de proiecţii cartografice.
În viitor se doreşte introducerea unui singur sistem de proiecţie şi a unui singur sistem de stocare
a datelor spaţiale pentru întreg continentul.
Astfel, se recomandă din partea Comisiei Europene a se utiliza următoarele tipuri de proiecţii
cartografice:
•Proiecţia azimutală echivalentă Lambert: pentru analizele statistice;

•Proiecţia conică conformă Lambert: pentru realizarea hărţilor la scări mai mici sau egale cu
1:500.000;
15
Page
16
Page •Proiecţia conformă UTM: pentru întocmirea hărţilor la scări mai mari de 1:500.000.
Page
17