Fotogrammetrie

Notiuni generale

Fotogrammetria
- aplicatie ale imaginilor de teledetectie aeriene si satelitare.
- o stiinta care utilizeaza imaginile aeriene ale obiectelor in scopul reconstituirii geometriei
acestora si pozitiei acestora in spatiu, in vederea masurarii lor si a reprezentarii grafice si
cartografice cat mai precise.
Fotogrammetrie intelesul actual corespunde cu fotogrammetria aeriana.
Obiectivul principal al fotogrammtriei este in principal masurarea obiectelor pe imagini cu
geometrie cunoscuta si pe de alta parte reprezentarea acestora ca elemente de planimetrie,
respectiv altimetrie in cadrul planurilor si hartilor.
Baza tehnica a intocmirii hartii topografice in intelesul actual al acesteia o reprezinta
fotogrammele aeriene, exploatate in mod sistematic atat la nivel de planimetrie, cat si la nivel de
altimetrie.
Fotogrammetria se bazeaza pe 2 categorii mari de imagini:
-

Imagini aeriene (fotogramme aeriene) - sunt obtinute cu ajutorul camerelor metrice (au
geometrie cunoscuta) de la altitudini situate de obicei intre 500 si 10 000 m, si mai rar la
20 000 m.
Imagini satelitare obtinute cu unii senzori avand geometrie cunoscuta si care respecta
standardele similare fotogrammelor aeriene (ASTRIUM img satelitare)

La aceste 2 categorii de imagini se mai adauga si imagini de la senzori activi, radar si lidar,
deoarece ambele aplicatii pot produce in primul rand date de elevatie a terenului si date privind
geometria obiectelor din teren.
RADAR > GRAMMETRIE
LIDAR > LASERGRAMMETRIE
Imaginea metrica (fotogramma) reprezinta o imagine preluata cu o camera sau un senzor
special in conditiile in care aceasta prezinta o proiectie ce rezulta din trecerea razelor de lumina
prin punctul de perspectiva echivalent cu focarul sistemului optic al senzorului.
Fotogramma este o imagine metrica pentru ca are geometria cunoscuta.

In acceptiunea actuala a notiunii de fotogrammetrie se contureaza o directie bine

delimitata a fotogrammetriei laser. Ea utilizeaza sistemele LIDAR care se folosesc in aplicatii
active de teledetectie (fotogrammetrie laser). Exista misiuni fotogrammetrice care utilizeaza
simultan tehnici fotogrammetrice clasice si tehnici de scanare laser a terenului. Este utilizata
lumina polarizata (adica in parametrii cunoscuti) cu lungimi de unda ce corespund
vizibilului, respectiv IR apropriat.
Pentru fiecare fascicol se obtine un punct in teren care este calibrat folosind aparatura
GPS, respectiv sistemul de masura inertial al deplasarii avionului pe cele 3 axe. Produsul il
reprezinta un model digital sub forma unui nor de puncte. Prin scanare laser se obtine in
primul rand un model digital al suprafetei terenului, care include atat topografia, cat si
configuratiile diferitelor obiecte (copaci, cladiri, drumuri etc). Rezolutia a datelor este foarte
buna, de ordinul a catorva cm, de aceea aplicatia poate fi folosita si in varianta terestra.
Geomatica este o notiune care vizeaza sistemul tehnologiilor care au ca scop productia,
analiza si procesarea oricaror informatii geospatiale, fie in scop stiintific, fie mai ales in scop
practic pentru dezvoltarea de produse si aplicatii de mare valoare economica si sociala (ex:
baze de date cadastrale, baze de date pentru taxe si impozite, sisteme de gestiune a utilitatilor
publice retele electrice).

Aplicatii si produse ale fotogrammetriei

1. Aplicatii topografice (obtinerea de de planuri topografice, modele digitale ale

terenului)
2. Aplicatii netopografice (sunt axate pe masuratori pentru obtinerea de harti tematice:
geologice, agricultura, arheologie)
Produse ale fotogrammetriei:

Fotogramme aeriene redresate (ortofotogramme) cu proiectii unitare avand

aproximativ aceeasi scara si deplasare radiala aproape 0

Ortoredresare transformarea prin mijloace octomecanice a fotogrammei in scopul

obtinerii de noi imagini cu o deplasare radiala sau de relief mult diminuata.

Ortofotoplanuri si ortofotoharti (INIS viewer) sunt asamblaje de mai multe

ortofotogramme digitale realizate in scopul construirii unei acoperiri spatiale (ex:
ortofotoplanurile 2005 ANCPI)
ortofotogramma > orotofotoplan > ortofotoharta
2

Stereograme sunt imagini analogice sau digitale care pot fi exploatate cu mijloace
stereoscopice (pot fi vazute in relief)

Harti si planuri topografice

Harti si planuri cadastrale arata apartenenta terenului la anumite moduri de

folosinta, configuratia acestora si statutul juridic

Modele digitale ale elevatiei terenului si modele digitale de teren

Modele digitale ale obiectelor

Puncte de sprijin in ridicarile topografice

Baze de date GIS

Etapele evolutive ale fotogrammetriei

1. Fotogrammetria grafica sau planimetrica (1864 1905) se faceau planuri pentru
arhitectura si constructii, cu ajutorul fotocamerelor si fototeodolitelor.
2. Fotogrammetria analogica fotogrammele aeriene obtinute sistematic astfel incat sa se
poate produce perechi sau dublete de imagini
Fotogrammetria analitica a avut ca obiectiv rezolvarea cu ajutorul geometriei
analitice a doua probleme care vizau exploatarea cartografica a fotogrammelor:

orientarea dubletului de fotogramme (pentru ca dubletul de fotogramme poate fi

exploatat stereoscopic prin extragerea cu ajutorul unor instrumente optice si
mecanice a elementelor de planimmetrie si altimetrie din zona de suprapunere a
celor doua imagini consecutive; orientarea presupune determinarea precisa a
pozitiei fotogrammelor dubletului in raport cu puncte corespunzatoare din teren
orientare absoluta)

aerotriangulatia (reprezinta asamblarea precisa folosind retele de puncte bine

determinate situate in zona de suprapuere ale fotogrammelor in scopul contruirii
acoperirii spatiale dorite)

Tehnic, in aceasta etapa s-au perfectionat camerele fotogrammetrice prin adaugarea unor
echipamente mai performante care sa permita o mai buna conducere a zborului si o calitate
superioara a imaginilor.
Stereoplotterul analitic este un aparat complex care permite extragera din dubletul de
fotogramme prin tehnica de stereorestitutie a elementelor de planimetrie si altimetrie din zona
comuna a dubletului, sub forma originalului cartografic de editare.
Fotogrammetria digitala s-a dezvoltat pe baza descoperirilor/inovatiiilor etapei anterioare,
care au fost transferate incepand cu anii 80 ai secolului XX in mediul digital oferit de computere
si apoi statii fotogrammetrice respectiv de aplicatiile software care au permis trecerea la
procesarea semiautomata si automata a fotogrammelor, respectiv datelor de orientare ale
acestora.
Principalele realizari au fost:
1. Trecerea treptata a orientarii si aerotriangulatiei si apoi a generarii DEM, respectiv
ortorectificarii din mediul analitic in cel digital.
2. Dezvoltarea si perfectionarea camerelor digitale fotogrammetrice.
3. Simplificarea modului de proiectare al zborului si a sistemelor de conducere a zborului,
respectiv de control al acestuia.
4. Dezvoltarea scanerelor fotogrammetrice
5. Cresterea productivitatii lucrarilor folosind statia fortogrammetrica digitala.
6. Deschiderea aplicatiilor fotogrammetrice catre aplicatiile GIS si catre cartografia
computerizata.
Sistemele fotogrammetrice actuale se bazeaza pe obtinerea de imagini digitale in cadru sau in
banda in mod simultan, in mai multe canale spectrale.
Fluxul de lucru in ftogrammetria digitala
1. Introducerea imaginilor in formatul digital (fie dupa descarcarea din memorie a camarei,
fie prin scanarea imaginilor de pe suportul analogic)
2. Orientarea si asamblarea imaginilor
3. Etapa producerii modelelor geometrice avansate sub forma imaginilor ortocorectate, a
modelelor de teren si chiar a unor vectori reprezentand planimetria sau altimetria.
4. Etapa generarii produsilor fotogrammetrici cu diferite aplicabilitati practice.
Fotogrammetria cadastrala - o suma de aplicatii ale fotogrammetriei avand ca scop integrarea
imaginilor aeriene sau satelitare in ridicarile cadastrale.

Principii de baza in fotogrammetrie

Etape de lucru
Principiul zborului fotogrammetric
Echipamente folosite in fotogrammetrie
Caracteristicile fotogrammelor
Procesarea imaginilor
Aplicatii si produse fotogrammetrice
Controlul calitatii

In cadrul succesiunii etapelor exploatarea se poate face in functie de tipul de produse si scopul
realiarii acestora. Exista 3 directii:
-

Stereorestitutia utilizeaza dubletul de fotogramme selectat din cuprinsul blocului de

fotogramme in vederea producerii de date cu acoperire limitata la zona de suprapunere a
fotogrammelor din care pot fi extrase elemente de planimetrie si de altimetrie

Generarea modelelor numerice ale suprafetei terenului (DSM), din care se pot
produce modelele digitale ale elevatiei terenului (DEM/DTM). Aceasta se realizeaza
dupa orientarea relativa si absoluta folosind puncte de control si tehnici de interpolare
pentru generarea unor date de tip raster in care pixelii se vor asocia cu altitudinea sau
inaltimea terenului.

Ortorectificarea in trecut se utiliza termenul de fotoredresare, care reprezenta o

ortocorectie incompleta folosind mijloace optice si mecanice in vederea reproiectarii in
sistem ortografic a negativelor fotogrammelor initiale. In prezent, ortorectificarea
utilizeaza tehnici digitale in mod similar geocorectiei insa, reconstituirea imaginii
foloseste datele modelului numeric al terenului in vederea calcularii noilor pozitii
asociate pixelilor imaginii ortorectificate.

Prin filtrarea DSM care contine elevatia dar si detaliile din teren rezulta modele digitale ale
altitudinii terenului DEM.
Finalizarea procesului fotogrammetric se realizeaza prin integrarea produsilor elaborati in
diverse aplicatii GIS, care pot fi grupate in doua categorii, aplicatii cartografice (realizarea de
harti topografice si tematice) si aplicatii necartografice (baze de date, navigatie pe telefonul
mobil etc)

Principiul zborului fotogrammetric

Proiectare si executie aerofotografierea reprezinta activitatea prin intermediul careia se obtin

fotogrammele aeriene in concordanta cu specificatiile proiectului de zbor, respectiv parametrii,
acoperire spatiala, caracteristicile imaginilor si produsele fotogrammetrice ce vor rezulta.
Aerofotografierea se realizeaza intotdeauna la cererea unui beneficiar, care solicita fie imagini cu
un anumit grad de procesare (ortofotoplan), fie produse digitale sau tiparite derivate din
exploatarea fotogrammelor.
Principalul obiectiv il reprezinta construirea in urma zborului a unei acoperiri unitare cu
fotogramme a regiunii de interes respectand conditiile de baza ale exploatarii imaginilor in
procesul fotogrammetric.
Conditiile sunt:
1. Imaginile sa prezinte aproximativ aceeasi scara in concordanta cu cea stabilita in proiect.
2. Perspectiva asupra terenului sa fie unitara din fiecare punct de statie
3. Imaginile rezultate sa prezinte in mod unitar o acoperire longitudinala de 60 % (optim
66%) pe directia de zbor, respectiv o acoperire laterala (intre serii sau benzi de imagini)
de 30 %. Respectand aceasta conditie se poate construi un bloc fotogrammetric
cuprinzand toate imaginile realizate in urma zborului folosind tehnicile de orientare si
aerotriangulatie.
Realizarea zborului presupune mai intai o planificare a misiunii de zbor, care are ca rezultat
intocmirea a 2 materiale, proiectul de zbor si harta de zbor fotogrammetrica. Proiectul de zbor
porneste de la parametrii de baza ai misiunii rezultati din stabilirea conditiilor de baza:
-

scara imaginilor
camera fotogrammetrica folosita
distanta focala a obiectivului - f
formatul imaginilor
fotobaza aeriana
numarul de trasee de zbor paralele si distanta dintre acestea
altitudinea plafonului de zbor

Parametrii zborului

Suprafata de acoperire care corespunde terenului ce va aparea in cadrul blocului de fotogramme,

sub forma de dreptunghi. Zborul se realizeaza pe directia lungimii dreptunghiului
Scara medie a fotogrammei (1/n = f/H) raportul de scara se poate afla din impartirea distantei
focale la plafonul de zbor mediu.
Traseele de zbor se calculeaza in functie de suprafata acoperita ca raport dintre lungimea zonei
de interes si distanta medie care sa asigure acoperirea laterala corespunzatoare. Din acest
parametru rezulta numarul de benzi de fotogramme.
Pe traseele de zbor exista puncte de statie egal distantate in care obiectivul se deschide in functie
de parametrii expunerii, respectiv timpul de expunere si diafragma. Valoarea fotobazei aeriene
permite realizarea acoperirilor longitudinale ax necsara exploatarii fotogrammelor, dar si a cele
transversale ay. Relatia de calcul a acestui parametru este b=L(1-ax/100)

Harta zborului de fotografie aeriana

Este un material cartografic special avand de obicei baza topografica sau baza de harta
topografica, care cuprinde reprezentarea zonei acoperite din proiectul de zbor si mai ales
dirrectiile de zbor, punctele de statie fotogrammetrica, puncte de reperaj in teren si unele
elemente ajutatoare.
Harta se poate realiza analogic sau digital. Avantajul hartii digitale este acela ca aceasta poate fi
integrata in mod activ in aplicatia software destinata monitorizarii zborului fotogrammetric.
Harta analogica este realizata pe hartie folosind de obicei harti topografice simplificate pe care
se suprapun elementele de baza ale zborului fotogrammetric. Harta este folosita in cursul
zborului de catre operatorul fotogrammetric. In fundalul hartii se pot utiliza in mod selectiv date
din harta topografica si mai ales cele utile in orientarea la teren in timpul zborului. Folosind
aceste elemente se fixeaza puncte de reperaj pentru zborul fotogrammetric necesare orientarii. Pe
aceasta baza sunt marcate vizibil traseele de zbor, intoarcerile avionului, punctele de statie si alti
parametrii cum ar fi fotobaza aeriana, plafonul de abor, scara fotogrammelor, distanta medie intre
trasee.
Harta digitala se poate realiza in mai multe configuratii, in functie de specificul misiunii,
amploarea acesteia si echipamentele digitale de fotografiere aeriana. Intotdeauna, harta are un
fond de date care de obicei, trebuie sa prezinte configuratia terenului si mai ales variatiile
altimetrice ale acestuia. De asemenea sunt adaugate si unele detalii similare punctelor de reperaj
prezente in harta analogica. Hartile digitale pot fi salvate in formate compatibile cu sistemul
camerei digitale, dar si in formate specifice aplicatiilor GIS. In plus, din harta realizata se pot
efectua si simulari 2D sau 3D ale zborului fotogrammetric, inclusiv in timp real, pe parcursul
misiunii de zbor.
7

Exista 4 posibilitati:
-

Harta digitala pentru zboruri fotogrammetrice nepilotate (Drone/UAV) harta expeditiva

care foloseste frecvent acoperirea cu imagini digitale din Google Earth si care cuprinde
directiile de zbor, punctele de intoarcere si ofera posibilitatea interogarii punctelor de
statie. Se precizeaza scara imaginilor si plafonul de zbor.

Harta digitala cu fond topografic in care se prezinta acoperirea viitorului bloc

fotogrammetric, zonele de suprapunere longitudinale si transversale, directiile de zbor si
punctele de statie.

Harta cu model digital al terenului 2D pe care se suprapun directiile de zbor si punctele

de statie. Se mai pot adauga o serie de parametrii din proiectul de zbor, puncte de reperaj
sau chiar imagini de tip preview ale terenului fotografiat in timp real.

Harta 3D ale zborului fotogrammetric tinde sa devina un model al zborului si prezinta

in timp real. Baza hartii o constituie modelul digital al terenului care in anumite cazuri
poate fi acoperit cu imagini satelitare, harti topografice sau chiar harti tematice. Un alt
element al hartii este acoperirea spatiala, la care se poate adauga si suprapunerea dintre
imagini.

Echipamentul de fotografiere aeriana

1) Avionul fotogrammetric
2) Camera fotogrammetrica
Avionul fotogrammetric aeronava proiectata sau adaptata misiunuilor de fotografiere aeriana si care
transporta camere sau senzori destinate obtinerii de imagini sau de seturi de date cu geometrie cunoscuta
si controlabila.
Conditiile pe care o aeronava destinata acestor misiuni trebuie sa le indeplineasca sunt urmatoarele:
-

Aeronava sa dispuna de sistem propriu de propulsie

Aeronava sa fie suficient de stabila pe traseul de zbor, dar si dupa plafonul de zbor
Aeronava trebuie sa prezinte aparatura de bord suficient de performanta pentru a controla
parametrii zborului
Aeronava trebuie sa permita instalarea la interior a camerelor si echipamentelor necesare
fotografierii aeriene. Amplasarea camerelor se realizeaza intr-un punct de maxima vizibilitate a
obiectivului si de obicei in centrul de greutate al aeronavei
Autonomia de zbor trebuie sa fie suficienta pentru asigurarea intregii misiuni sau a unor blocuri
fotogrammetrice unitare
Echipajul avionului trebuie sa cuprinda minim 3 persoane: pilot si navigator, respectiv operatorul
fotogrammetric.
8

In cazul zborurilor ce folosesc echipament analogic este necesarea si existenta unor spatii de manipulare
a filmelor, de depozitare, procesare a negativelor.
Tendinta actuala este de folosire a unor aeronave speciale de dimensiuni mai mici, mai usoare, mai
economice si care sa poate transporta in cursul aceleasi misiuni atat camera fotogrammetrica digitala cat
si alti senzori, cum ar fi sistemul LIDAR.

Echipamentul fotogrammetric de la bordul avionului

Analogic

Digital

Camera fotogrammetrica cu film (clasica)

Camera digitala

-permite obtinerea de imagini cadru prin

proiectarea
elementelor din teren pe planul filmului
(negativului)
folosind razele de lumina ce trec prin obiectivul
unic
al
camerei+

-un senzor de teledetectie care prezinta o parte

optinca (mai multe obiective) si o parte electronica
(matrici sau grile paralele de senzori).
-modul de lucru al camerei poate fi adaptat dupa
specificul proiectului, rezultand fie imagini cadru,
fie imagini banda avand geometrie verticala, dar
si geometrie oblica

-se obtine doar o colectie de imagini cadru in

functie de sensibilitatea spectrala a peliculei (ex:
imagine pancromatica alb-negru, imagine in culori
naturale, imagine color IR)

-produce simultan imagini in cele 4 canale

spectrale corespunzatoare grilelor de senzori la care
se adauga uneori si o imagine pancromatica.
Geometria acestor imagini este simultan verticala,
dar si oblica. Scopul este obtinerea de inregistrari
cu efect de paralaxa din care sa rezulte modelul
digital de teren cu ajutorul carora se pot realiza
ortofotoplanuri. (vezi prezentare powerpoint)
-pe langa unele modele de camere ce obtin imagini
cadru multispectrale (vizibil, IR), existe noile
camere digitale care permit obtinerea simultana pe
traseul de zbor a unei benzi continue de imagini pe
lungimea blocului fotogrammetric in pancromatic,
dar si in multispectral, in mai multe variante de
perspectiva asupra terenului.

Ex: camera Leica ADS 40/80

Elementele camerei analogice:

Elementele camerei digitale:

-axul optic al camerei in cazul in care aceasta

realizeaza imagini verticale

-un sistem alcatuit din 4 module componente:

partea optica (obiective cu filtre, obturatori si
diafragma)
partea sistemului de senzori care transforma
radiatia luminoasa in semnal electric analogic si
care este alcatuita din semiconductori de tip CCD,
ce corespund unor sisteme de grile sensibile la
diferite lungimi de unda ale rediatiei.
partea electronica care transforma semnalul
analogic de la grilele de senzori in semnal digital
sau in curenti electrici care sunt procesati sub
forma de pixeli in functie de performantele camerei
(rezolutia radiometrica a imaginilor)
interfata camerei care permite transmiterea datelor
catre unitatile de memorie dar si legatura camerei
cu sistemele GPS si IMU.

-obiectivul camerei este un sistem de lentile care

contine punctul focal al camerei (punctul in care se
intalnesc razele de lumina inainte de a se proiecta
pe film)
-obturatorul lamele care inchid obiectivul
-diafragma- ecran care se deschide sau se inchide
in functie de parametrii expunerii
-conul obiectivului
-corpul camerei
-placa de presiune placa pe care se intinde
pelicula
-cutia filmului
Imaginea obtinuta in interiorul camerei este o
imagine latenta si stabila, rezultata din reactia
fotochimica pe care lumina o determina la nivelul
emulsiei filmului. Imaginea nu poate fi obtinuta
decat in laborator prin developare, fixare, generarea

10

negativului respectiv multiplicarea pe hartie

fotografica speciala a pozitivului fotogrammei.
In procesarea in laborator este importana obtinerea
negativului fotogrammei prin fixarea sau
stabilizarea grauntilor ramasi de argint avand
straluciri diferite in functie de lumina reflectata de
obiectele corespunzatoare. In punctul de statie
obiectivul se deschide iar lumina patrunde catre
pelicula neexpusa, rulata de pe bobina debitoare.
Intre punctele de statie, pelicula expusa este
deplasata pe bobina receptoare de unde va fi
descarcata in laborator. In cazul fotogrammelor
analogice, timpul de lucru alocat construirii
blocului de fotogramme este destul de indelungat,
deoarece se lucreaza la nivel de dublete la
orientarea acestora, respectiv la nivel de banda in
construirea aerotriangulatiei.

Filme si filtre
Filmul fotogrammeric reprezinta suportul de
obtinere al imaginilor analogice, fiind amplasat in
planul focal al camerei si avand o structura
stratificata.
Filmul color presupune 4 straturi de emulsie,
respectiv un strat filtrant numit si filtrul de galben
si care are ca functie separarea efectului luminii
albastre la nivelul stratului corespunzator in raport
cu stratele de emulsie sensibile la radiatia ce
corespunde verdelui si rosului.
Filtrele sunt niste ecrane colorate sau incolore din
material plastic care se adapteaza obiectivelor
camereolor fotogrammetrice in scopul retinerii
partiale sau totale a unor radiatii electromagnetice
inainte de trecerea acestora prin obiectiv. Filtrul de
galben este folosit pentru a retine radiatii albastre.
Filtrele se clasifica din punct de vedere spectral in
doua categorii: filtre pentru culori aditive primare.
11

Din punct de vedere tehnic, filtrele pot fi clasificate

in mai multe categorii, filtre spectrozonale care
absorb doar radiatiile dintr-o anumita zona a
spectrului, filtre de taiere care elimina sau taie toate
radiatiile pe o parte mai larga a spectrului, filtre de
compensare (adauga unor signaturi spectrale in
functie de cromatica dorita), filtre anti-vinieta
(pentru compensarea diferentelor de iluminare
datorate expunerilor diferite intre centrul imaginii
si marginea acesteia, filtre de polarizare (permit
trecerea luminii pe o directie liniara de polarizare),
filtru de gri (diminueaza trecerea luminii atunci
cand obiectivul este inchis insuficient).

Procesarea imaginilor aeriene

Procesarea fotogrammelor aeriene reprezinta totalitatea operatiunilor destinate generarii

produsilor fotogrametrici in concordanta cu cerintele beneficiarilor. Procesarea fotogrammelor
aeriene incepe odata cu producerea imaginilor fie prin obtinerea negativului (imagini analogice),
fie prin descarcarea lor din unitatile de memorie ale camerei digitale.
In urma procesarii fotogramelor, noile seturi de date vor avea alte caracteristici geometrice decat
cele initiale si vor corespunde unor modele corecte ale diferitelor sectoare ale terenului ce apar in
fotogramme. (Ex: asocierea imaginii ortorectificate cu un sistem de coordonate geodezice).
Procesarea fotogramelor presupune:
1. Orientarea fotogramelor reconstituirea geometrica a proiectiei centrale sau de
perspectiva centrala caracteristica fotogramelor, atat individual cat si la nivelul unor
asamblaje (dublete sau serii de imagini).
2. Procesarea filmelor doar in cazul fotogramelor analogice. Scopul este obtinerea
negativului stabil al fotogramelor in vederea producerii imaginii pozitive si multiplicarii
acesteia sub forma copiilor-contact.
3. Asamblarea blocurilor fotogrametrice prin tehnica aerotriangulatiei - folosind retele de
puncte de legatura intre imagini (puncte omoloage), respectiv puncte de control masurate
in teren.
12

4. Exploatarea stereoscopica presupune folosirea dubletelor orientate de imagini (imagini

epipolare) in scopul extragerii pentru materiale cartografice a elementelor de planimetrie,
respectiv a celor de altimetrie folosind mijloace analogice, dar mai ales digitale (placi
video-stereo, software).
5. Generarea/producerea MNAT - presupune exploatarea blocurilor asamblate prin
aerotriangulatiepe zonele de acoperire comune ale benzilor in vederea interpolarii
valorilor altimetrice la nivelul suprafetei terenului si apoi la nivelul topografiei.
6. Ortocorectia presupune producerea de imagini in proiectie ortografica pe zonele de
acoperire comuna din cadrul blocului fotogrametric folosind reesantionarea automata a
datelor in functie de MNAT. In final, se obtin ortofotograme, ortofotoplanuri, dar si baza
construirii de ortofotoharti.
7. Aplicatii cartografice si GIS utilizeaza produsele fotogrametrice in format compatibil
in vederea generarii unor straturi de informatii geospatiale destinate fie hartilor generale
sau tematice, fie unor aplicatii dedicate.

Orientarea fotogramelor

Obtinerea unei fotograme sau a uniei imagini de teledetectie se realizeaza prin proiectarea pe un
plan a obiectelor sau elementelor naturale sau antropice din teren. In acest caz, spatiul definit de
elementele terenului tridimensional devine un spatiu bidimensioal in planul imaginii. De aici
rezulta ca in exploatarea fotogramelor in scopul reconstituirii geometriei obiectelor este necesara
mai intai determinarea parametrilor proiectiei in momentul obtinerii acestora.
-

Orientare interioara
Orientare relativa
Orientare exterioara
Orientare absoluta

Elementele geomerice ale proiectiei centrale (slide 45):

-

Terenul
Fotograma pozitiva (corepsunzatoare si fotogramei digitale)
Sistemul optic/lentilele obiectivului aici se afla punctul de perspectiva al proiectiei
Fotograma negaiva planul de proiectie real in cazul camerelor analogice

Pozitivul si negativul se afla la o distanta egala cu distanta focala in raport cu punctul de

perspectiva al proiectiei.

13

Principul coliniaritatii centrul de perspectiva al proiectiei fotogramei (focalul obiectivului) se

afla pe aceeasi dreapta cu punctul obiect din teren si punctul-imagine corespunzator acestuia.
Punctul principal punctul central al fotogramei situata la intesectia marcilir fituciale.
Principiul coplanaritatii arata faptul ca centrele de perspectiva punctului-imagine, respectiv
punctul-obiect corespunzator din teren, la nivelul unui dublet de fotograme se afla in acelasi
plan.

Orientarea interioara

Orientarea interiora presupune determinarea precisa a pozitiei planului de proictie al

fotogramei in raport cu sistemul camerei sau al senzorului cu ajutorul caruia aceasta a fost
obtinuta. Fiecarei imagini i se asociaza in aceasta etapa coordonate recunoscute de sistemul
camerei sau senzorului, avand denumirea de coordonate-aparat. Pentru fiecare imagine sistemul
de coordonate al camerei reprezinta un sistem de valori numerica X, Y raportat la axe
rectangulare care au centrul/originea in punctul principal al imaginii, adica la intersectia dintre
marcile fiduciale.
Spatiul imagine este definit de 8 marci fiduciale (4 colturi si punctele de la mijlocul laturilor).
La intersectia acestora se afla punctul central. Prin orientarea interioara se recontituie geometria
interioara a imaginii folosind coordonatele marcilor fiduciale si ale punctului principal incluse in
fisierul de calibrare al camerei/senzorului.
Reconstutuirea geometriei interioare foloseste datele masurate in laborator la intervale egale de
timp ce corespund punctului central calibrat in pozitie reala, respectiv marcile fiduciale calibrate.
Prin oreientare interioara valorile initiale asociate pixelilor din imagine se vor inlocui cu valori
exprimate in coordonate aparat sau coordonatele recunoscute de camera.
Orientarea relativa presupune determinarea geometriei imaginii sau parametrilor proiectiei
acesteia in functie de fotograma obtinuta consecutiv.
Este importanta pentru construirea de dublete de imagini ce pot fi exploatate stereoscopic in
contextul generarii imaginilor epipolare. Rezele de proiectie ale puntelor imagine converg catre
un singur punct, permitand astfel legarea fotogramei de imaginea alaturata. Orientarea realtiva
presupunea introducerea sistematica a unorpuncte de legatura intre cele doua imagini raportate la
un sistem de coordonate local. In acest mod, se stabileste legatura dintre imagini, deoarece
punctele omoloage vor avea aceleasi coordonate X si Y. imaginile vor fi salvate in mediul digital
sub forma unui fisier unic, in functie de optiunile analistului sau in functie de produsul
fotogrametric ce va rezulta. Imaginile sunt reesantionate intr-un singur fisier si pot fi exploatate
stereoscopic.
14

Orientarea exterioara si absoluta reprezinta reconstituirea geometriei imaginii in raport cu

terenul si in raport cu sistemul de coordonate geodezice care se asociaza cu terenul. Se poate
realiza fie pentru imaginea individuala, fie pentru dubletul de imagine. Este absolut necesara
pentru aerotriangulatie.
Orientarea exterioara presupune reconstituirea geometriei imaginii in raport cu terenul folosind
pe de-o parte datele de orientare privind punctul de statie si deplasarile inertiale si pe de alta
parte, o serie de puncte de control in teren raportate la un sistem de coordonate. Asta inseamna
legarea imaginii la nivel individual, fie la nivel de dublet cu elementele terenului.
Orientarea exterioara se poate raporta la orice sistem de coordonate. Orientarea absoluta este un
caz particular al orientarii exterioare, care presupune legarea imaginii sau raportarea acesteia la
un sistem de coordonate geodezice, adica la un datum valabil pentru intreg globul terestru.
In reprezentarile grafice se considera ca pozitivul fotogrammei se formeaza intr-un plan imaginar
situat la o distanta focala (f) sub punctul de statie. Punctul de statie poate fi asimilat in
reprezentarile grafice cu centrul de perspectiva sau punctul de perspectiva al proiectiei centrale
(punctele prin care trec toate razele de lumina).

Elementele orientarii exterioare

Fotograma aeriana care corespunde cu un plan asimilat pozitivului imaginii si care de cele mai
multe ori nu este paralel cu planul de referinta atasat suprafetei terenului.
Orientarea exterioara incearca sa stabileasca unde se afla planul imaginii in raport cu planul de
referinta atasat suprafetei terenului (slide 45).

Elementele deplasarii inertiale

Cele trei unghiuri care descriu deplasarea unghiulara, deplasarea axului camerei in raport cu
sistemul de axe rectangular asociat platformei de teledetectie. Cele trei unghiuri se inregistreaza
simultan cu pozitita punctului de statie si pot fi aplicate individual fiecarei imagini.
Unghiul omega valoarea unghiulara a deplasarii fuselajului aeronavei in jurul propriei axe
(roll).
Unghiul fi exprima deplasarea fuselajului aeronavei in raport cu planul orizontal.
15

Unghiul k arata deplasarea fuselajului aeronavei in raport cu verticala locului.

In orientarea exterioara se utilizeaza parametrii mentionati in scopul re-esantionarii (re-creerii)
pe baze geometrice noi a fotogramei aeriene sau a dubletului de fotograme utilizat in vederea
obtinerii perechilor de imagini epipolare.
Legarea punctelor p si p2 (numite si puncte omoloage) cu valorile punctului P din teren raportate
la un sistem de coordonate, permite realizarea orientarii relative dar si a celei exterioare.
Orientarea absoluta reprezinta un stadiu mai avansat al orientarii exterioare, deoarece fotograma
aeriana este asociata cu elementele unui sistem de coordonate geodezic, valabil pentru intreg
globul terestru, avand asociat si un anumit elipsoid.
Prin asocierea cu diferitle sisteme de coordonate locale sau geodezice, fotograma aeriana devina
compatibila cu diverse seturi de date digitale folosite in aplicatiile GIS.
In continuare, devine necesara reproiectarea acesteia in vederea diminuarii unor deformari
caracteristice proiectiilor centrale (efectul topografic si deplasarea radiala). Orientarea
exterioarea nu exclude corectiile pentru deformarile respective.

16

Aerotriangulatia

Reprezinta tehnica prin care se realizeaza asamblarea pe baze geometrice precise a fotogramelor
aeriene obtinute in urma unui zbor folosind retele de puncte comune, respectiv puncte de control
masurate cu precizie in teren.
Scopul il constituie generarea blocului fotogrametric corespunzator acoperirii precizate in proiect
si asocierea imaginilor ce formeaza acest ansamblu cu valori de coordonate reale, atat in plan, cat
si in altitudine.
Prin similitudine cu orientarea exterioara si absoluta, aerotriangulatia realizeaza o orientare
exterioara sau absoluta a intregului ansamblu de fotograme obtinut in urma unei misiuni de zbor
fotogrametric.
Etapele procesului de aerotriangulatie

In aerotriangulatie se folosesc puncte generate automat si semiautomat, ca puncte comune de

legatura intre imagini si puncte masurate in teren folosind reteaua geodezica sau puncte generate
prin amplasarea unor repere artificiale.
In acest context se foloseste reperajul pentru aerotriangulatie, adica masurarea in teren a unor
puncte ce vor fi folosite in construirea retelelor de triunghiuri la nivelul blocului fotogrametric.
Etape:
-

masurarea pe imagine a coordonatelor punctelor de legatura;

Introducerea punctelor masurate in teren in cadrul lucrarilor de reperaj
Determinarea modelului matematic al construirii blocului de fotograme
Construirea triangulatiei in banda (pe directia de zbor)
Construirea triangulatiei in bloc si generarea blocului de fotograme
Analiza statistica a erorilor la nivel de puncte de control
Filtrarea punctelor in functie de erorile asociate
Crearea unor puncte noi in scopul imbunatatirii acuratetei si mai ales a preciziei
punctuale aerotriangulatiei

17

Prin aerotriangulatie rezulta acoperirea unitara a terenului fotografiat. De asemenea, prin

aerotriangulatie se obtin asamblaje controlate geometric ce pot fi exploatate stereoscopic,
inclusiv in scop cartografic.
Prin aerotriangulatie, blocul de imagini obtinut se poate pregati in vederea generarii modelelor
digitale ale suprafetei si elevatiei, respectiv ortorectificarii.

Modelul digital al terenului (Digital Terrain Model) si ortocorectia

DTM este un set de date digitale ce are ca scop reprezentarea simplificata pe baza unei retele de
puncte cu pozitie cunoscuta si avand ca atribut valoarea altimetrica a suprafetei terenului in
diferite configuratii.
Asemeni oricarui model, DTM reprezinta in mod simplificat la o scara redusa realitatea
terenului, astfel incat analiza parametrilor suprafetei topografice devine accesibila prin calcularea
folosind anumite functii matematice a unor parametrii ai retelei de puncte corespunzatoare.
Modelul are la baza un nor de puncte, puncte ce au o anumita semnificatie, coordonatele x, y, z
care determina altitudinea.
In fotogrammetrie, DTM corespunde unei etape avansate de exploatare a imaginilor, aceasta
fiind derulata intotdeauna dupa realizarea orientarii absolute si a aerotriangulatiei. De asemenea,
DTM reprezinta si un produs fotogrammetric.
Obtinerea acestuia se poate face fie prin metode clasice (din fotogramele aeriene), fie prin
scanare LIDAR, diferenta fiind pe de-o parte acuratetea si precizia, iar pe de alta parte, specificul
etapelor de lucru.
DTM are si alte valente in fotogrammetrie, insa foarte importanta este utilizarea acestuia in
procesul de ortorectificare a imaginii.

18

Definitii In literatura exista mai multe notiuni care insa au un numitor comun, deoarece modelul
digital al terenului cuprinde in primul rand puncte care prin interpolare permit generarea 2D sau
3D a configuratiei suprafetei topografice.
Exista 3 notiuni:
1) Modelul digital de elevatie (Digital Elevation Model sau Model Numeric Altitudinal
al Terenului) cea mai simpla varianta al modelului digital al terenului, in care
reteaua de puncte de coordonate si altitudini cunoscute corespunde cel putin teoretic
suprafetei topografice in sens strict. MDE prezinta doar variatia altitudinii intre
diferitele puncte ale terenului reprezentat.
2) Model digital al terenului notiune mai cuprinzatoare decat MDE, desi semantic
este foarte apropiata. Diferenta MDE MDT este legata de complexitatea mai mare
in reprezentarea suprafetei terenului ce rezulta din numarul mai mare de puncte,
respectiv distributia acestora care ofera posibilitatea reprezentarii vailor, interfluviilor,
tarmurilor, suprafetelor lacustre si chiar a unor elemente antropice strans legate de
suprafata topografica. MDT sta la baza analizelor geomorfologice si se asociaza
frecvent cu diferite seturi de date ce corespund in realitate parametrilor morfometrici
(MDT baza alalizelor geomorfometrice).
3) Modelul digital al suprafetei terenului (Digital Surface Model) primul model ce
rezulta din exploatarea fotogramelor, respectiv din scanarea LIDAR. Acesta
reprezinta de asemenea un nor de puncte care descrie de fapt totalitatea trasaturilor
terenului naturale sau antropice, ce caracterizeaza spatiul in limitele caruia acesta a
fost generat. Modelul cuprinde copacii, cladirile, vegetatia, caile de comunicatii si in
general toate elementele care definesc peisajul sau mediul geografic. Prin filtararea cu
matrici adecvate a MDST se poate realiza un MDT, in care detaliile sau artefactele
(cladirile, copacii, vegetatia etc) suprafetei terenului sa fie sterse sau diminuate.

19

Structurile de date specifice MNAT

Suprafata terenului poate fi reprezentata in GIS in mai multe formule, respectiv in format vector
ca nor de puncte cu atribute cunoscute, ca suprafete sau poligoane avand noduri cu proprietati
cunoscute sau chiar ca volume in reprezentarile 3D.
Structurile de date specificesunt de tipul grid (retea de patrate rezultata din interpolarea unor
puncte uniform repartizate la nivelul suprafetei interpolate, reprezentate prin pixeli in functie de
dimensiunea laturii acestora).
TIN retea triunghiulara de interpolare a punctelor ce alcatuiesc MDT. Tin este o structura de
tip raster la care punctele initiale sunt distrubuite neuniform si oarecum inegal pe
suprafata interpolata astfel incat suprafata terenului este descompusa in retele de
triunghiuri avand diferite configuratii si dimensiuni. Aceste triunghiuri sunt generate pe
baza unei conditii geometrice care permite obtinerea de figuri geometrice incepand de la
cel mai mic cerc in interiorul caruia se poate incadra un triunghi.

Conditia De Launay spune ca cel mai mic triunghi corespunzator unei

fatete a terenului se formeaza atunci cand cele 3 varfuri se afla pe acelasi
cerc.
Conditia triangulatiei topologice este un caz particular al TIN care rezulta
din construirea initiala a unor bariere din punctele colineare dupa care, in
functie de acestea se vor genera retele de triunghiuri. Modelele sunt doar
niste instrumente simplificate la scara, avand baze matematice ale
suprafetei terenului.

Curbele de nivel reprezinta izolinii care unesc nodurile ce au caracterizat modelele GRID sau
TIN folosind atributul altimetric al punctelor ce stau la baza modelului.
Reprezentarea acestei structuri de date se poate face in mai multe variante,
insa cea mai simpla este data de izoliniile paralele in care matematic exista
puncte descrise de ecuatii lineare.
Profilele paralele se descompune suprafata terenului.

20

Realizarea DTM prin metode fotogrametrice clasice presupune inca din etapa de proiectare a
zborului stabilirea unor suprafete comune intre imagini, atat pe directia de zbor, cat si intre
directiile de zbor.
Prin orientarea absoluta a imaginilor, respectiv prin aerotriangulatie se construiesc retele de
puncte calibrate geometric care permit legarea imaginilor cu terenul, dar mai ales legarea
imaginilor la nivelul blocului fotogrametric si raportarea lor la teren. Rezultatul este construirea
retelei de puncte cu atribute X, Y si Z distribuite pe zonele de acoperire comuna si care vor fi
utilizate ulterior in producerea retelei de tip TIN al MDT.

Ortocorectia
Transformarea geometrica a fotogramelor aeriene ce are ca scop inlocuirea proiectiei centrale a
acestora cu o proiectie ortografica astfel incat sa se realizeze diminuarea considerabila a
diferentelor de scara, respectiv a deplasarii radiale a punctelor din planul imaginii.
Prin ortorectificare, imaginea este reesantionata dupa reguli geometrice noi, folosind pe de-o
parte punctele de control la teren masurate independent si pe de alta parte MDT corespunzator
imaginii atat ca extindere spatiala, cat mai ales ca rezolutie spatiala.
Etapele ortorectificarii
1) Orientarea absoluta a imaginilor
2) Dimensionarea datelor pentru suprafata ce urmeaza a fi ortocorectata (imaginea, respectiv
MDT corespunzator sunt taiate pe aceleasi limite si coinregistrate prin punctele de
control).
3) Introducerea punctelor de control
4) Reesantionarea imaginii si generarea ortoimaginii sau imaginii ortocorectate
5) Mozaicarea imaginilor ortocorectate si dimensionarea, respectiv producerea
ortofotoplanului.
6) Generarea de produse GIS sau a ortofotohartilor
Ortofotoplanurile rezulta din combinarea mai multor ortoimagini si taierea mozaicului dupa un
anumit caroiaj corespunzator unui sistem de coordonate locale sau geodezice.
Principiul orotrectificarii presupune reproiectarea pixelului pe un plan folosind pozitia acestuia X
si Y asociata cu altitudinea acestuia extrasa din MDT.

21