BAZELE GEOM.

ALE
FOTOGRAMMETRIEI

Studentă:Oros Andreea

Specializare: MTC

Anul:III

Grupa:II
 Fotogrammetria: este stiința și tehnica ce realizează obținerea fotografiilor central
perspective asupra obiectelor de măsurat și apoi extragerea de pe aceste fotografii central
perspective a proiecțiilor ortogonale ca de exemplu: planuri, harți, elevații, profile, etc. Sub
formă grafică sau numerică. Aspectul metric si cel cantitativ constituie un tot unitar în
cadrul fotogrametriei, căutandu-se ca pe baza materialului fotografic să se facă
determinarea caracteristicilor cantitative si calitative ale obiectelor din spațiul înconjurător
. Așadar fotogrammetria este stiința și tehnica ce se ocupă cu:

a) obținerea datelor de bază sub forma fotografiilor speciale si a altor date necesare
prelucrării;
b) recunoașterea si identificarea imaginilor fotografice (fotointerpretarea);
c) determinarea formei dimensiunilor obiectelor și materializarea rezultatelor sub
formă analogică și/sau digitală.

Domenii de aplicație ale fotogrammetriei

Principalul domeniu de aplicație al fotogrametriei rămâne întocmirea planurilor și hărților

topografice, care se poate face la orice scară uzuală. În acest caz avem de-a face cu așa
numita fototopografia (fotogrametrie topografică) în care scop s-au creat metode și aparate
corespunzătoare .

Pentru obținerea fotogramelor respective se poate folosi atât domeniul razelor vizibile cât
și al celor invizibile (infra roșu, fotografii ale ecranelor radar,etc.)

În ceea ce privește determinarea planimetrică ,din punct de vedere a metodelor

fotogrametrice,acesta nu reprezintă greutăți deosebite și se poate spune că problema este
rezolvată în bune condițiuni pentru cazurile curente, cu precizia necesară.

În ceea ce privește trasarea nivelmentului, acest lucru se poate face fie odată cu trasarea
planimetriei la aparatele restituție de precizie, fie că se face prin metode clasice pe baza
planimetrie realizată fotogrametric(metoda combinata) sau se mai poate trasa pe cale
fotogrametrică separat de planimetrie întocmită de asemenea pe cale fotogrametrică la
anumite aparate (care în general rezolvă problema numai pentru anumite scări mici și în
mod excepțional medii)-metoda diferențiată, la noi în țara nefolosită.
Clasificarea fotogrammelor:

Din punct de vedere al necesităţilor de folosire şi de locul pe care trebuie să-1 ocupe
înregistrările în tehnologiile de prelucrare fotogrammetrică, fotogrammetria face o
clasificare a fotogramelor, în funcţie de o serie de parametri care rezultă din procedeele de
obţinere, materialele folosite, forma de prezentare, destinaţie şi scop.

Criteriile cele mai uzuale de clasificare sunt următoarele:

1. După locul unde se află sistemul de înregistrare:

• fotograme terestre - obţinute cu ajutorul aparatelor de înregistrare fotografice,

denumite fototeodolite, instalate pe suprafaţa terestră sau în subteran;

• fotograme aeriene - obţinute cu ajutorul camerelor aerofotogrammetrice, instalate

pe avioane sau elicoptere;

• fotograme cosmice - obţinute cu ajutorul camerelor fotogrammetrice, instalate pe

sateliţi de cercetare şi de teledetectie;

2. După poziţia axei de fotografiere faţă de suprafaţa de înregistrare:

• fotograme nadirale sau orizontale - când axa de fotografiere este perpendiculară pe

suprafaţa de înregistrat, cu o abatere de câteva grade. În cazul când v = 0, fotograma este
riguros nadirală, iar când v = ±3°, fotograma este aproximativ nadirala. Scara fotogramei
nadirale este constantă în cazul terenului plan;

• fotograme înclinate - când axa de fotografiere are o înclinare faţă de verticală v >
10° . în cazul când pe imagine se înregistrează şi linia orizontului, acestea se numesc
fotograme panoramice. Fotogramele înclinate se obţin din avioane, elicoptere, sateliţi şi, în
mod obişnuit, prin mijloace terestre. La aceste fotograme, dezavantajul scării variabile şi
al metodelor complexe de prelucrat este compensat parţial de avantajul cuprinderii unei
suprafeţe înregistrate mult mai mari decât în cazul fotogramelor nadirale.

3. În funcţie de scara de fotografiere:

• fotograme la scară mare - cu scara de fotografiere mai mare de 1:10.000;

• fotograme la scară medie - cu scara cuprinsă între 1:10.000 şi 1:30.000;

• fotograme la scară mică - cu scara mai mică de 1:30.000.

În ultima perioadă, ca urmare a perfecţionării sistemelor şi materialelor de înregistrare, au

apărut noi criterii de clasificare, în legătura cu principiul de înregistrare şi caracteristicile
spectrale ale materialelor fotosensibile.

Astfel, în funcţie de principiul de înregistrare deosebim:

• înregistrări analogice (pe bobine de film sau plăci);

• înregistrări digitale (pe hard-discuri şi benzi magnetice compatibile cu

calculatoarele electronice).

După caracteristicile materialului fotosensibil folosit pentru înregistrarea imaginilor

deosebim:

• fotograme convenţionale alb-negru şi color;

• fotograme neconvenţionale - fotograme spectrozonale, multispectrale, fals color şi

color compus.

Atât fotogramele alb-negru cât şi cele color pot fi obţinute atât în spectrul luminii
vizibile cât şi în spectrul invizibil. Din spectrul invizibil sunt folosite de regulă,
ultravioletul şi infraroşul apropiat.

De asemenea se pot folosi culori false, mult diferite faţă de cele reale, aşa
numitele fotograme fals-color, care folosesc emulsii color sensibile la o parte din
spectrul vizibil şi din infraroşu. Cum în spectrul infraroşu ochiul uman nu vede, se
translatează culorile în vizibil în aşa fel ca reflectanţa din infraroşu să redea culori pe care
nu le au obiectele reprezentate.

Pe lângă înregistrări fotografice direct pe film, se folosesc în prezent şi înregistrări

ale imaginilor terenului prin baleiaj electronic. Aceste înregistrări pot fi făcute în spectrul
vizibil cu ajutorul unor camere digitale sau video şi transmise la sol prin intermediul
calculatoarelor sau al televiziunii sau în spectrul infraroşu cu ajutorul unor camere de
termoviziune.

Înregistrările, atât în spectrul vizibil cât şi în cel invizibil, se fac cu ajutorul unor
sisteme de baleiaj optico-mecanic multispectral.
 Aceste înregistrări se depun pe benzi sau discuri magnetice, optice, după care se
pot converti în imagini vizibile, putând fi prelucrate cu ajutorul calculatorului sau
înregistrate fotografic.

Se folosesc şi zone mai îndepărtate ale spectrului, cum sunt cele ale microundelor
RADAR. Şi în acest caz radiaţiile invizibile emise şi ulterior recepţionate sunt convertite
în imagini vizibile.

În funcţie de mărimea obiectului sau terenului de fotografiat se pot obţine:

a) fotograme izolate sau de "punct" pentru studierea unui anumit obiectiv;

b) benzi de fotograme aeriene constituite din şiruri de fotograme succesive

având între ele o anumită acoprire numită "longitudinală", care este de regulă 66%. O atfel
de bandă se poate executa în lungul unei şoşele, al unei căi ferate, al unui curs de apă etc.

c) bloc de benzi care acoperă o suprafaţă mare de teren, dreptunghiulară sau

pătrată. Benzile au o acoperire între ele, zisă "transversală", de aproximativ 30 %.

Cu ajutorul fotogramelor aeriene se pot realiza fotodocumente topogeodezice în

scopul obţinerii imaginii fotografice a unei porţiuni cât mai mari de teren, prelucrată
pentru a asigura redarea unui volum cât mai mare de informaţii.

Din punct de vedere al distantei:

În cadrul aceleiaşi fotograme sau al unui grup de fotograme din aceeaşi zonă, scara de
fotografiere poate să varieze datorită diferenţelor de nivel ale terenului sau înclinărilor axei
de fotografiere.

Pentru a mări precizia determinării scări fotogramelor, este necesar să se respecte

următoarele reguli:

- determinarea scării să se facă pe două sau mai multe direcţii, luându-se ca valoare
finală media valorilor obţinute din fiecare combinaţie;

- punctele alese să fie de înălţimi egale;

- punctele să fie bine indentificate şi situate la distanţe mai mari decât jumătatea
laturii fotogramei;

- eroarea de măsurare grafică a distanţelor pe fotogramă sau pe hartă să fie

maximum ± 0,2 mm.

Determinarea scării se face după unul din următoarele procedee:

a) Cunoaşterea coordonatelor geodezice a două puncte din teren (A şi B) ,

identificate pe fotogramă (a şi b).

A(X,Y) şi B(X,Y) - puncte geodezice din teren D =

- se măsoară pe fotogramă d între a şi b

- se calculează scara

b) Măsurând distanţe Di pe teren şi corespondentele acestora pe fotograme di

c) Măsurând distanţe pe hartă şi corespondentele acestora pe fotogramă

d) Cunoscând distanţa focală (f) a camerei fotoaeriene şi înălţimea medie de zbor H

faţă de suprafaţa terenului fotografiat

FOTOINTERPRETAREA:

Fotointerpretarea este metodologia de extragere şi clasificare a informaţiei tematice

conţinute de fotograme sau de perechile de fotograme care alcătuiesc cuplul stereoscopic.
Fotointerpretarea constă în indentificarea pe fotodocumente a elementelor şi fenomenelor
referitoare la elementele topografice ale terenului natural (de relief, planimetrie vegetaţie,
hidrografie,

etc.) şi a obiectelor artificiale existente pe teren. Procesul de studiere şi de culegere a

informaţiilor necesare, identificând diferitele caracteristici artificiale şi naturale din spaţiul-
imagine, este numit fotointerpretare.

Fotointerpretarea este ştiinţa localizării, descrierii şi determinării obiectelor şi

fenomenelor dintr-o imagine fotografică. Spre deosebire de o hartă, trăsăturile de pe o
fotografie aeriană nu sunt generalizate sau reprezentate prin simboluri. Aerofotogramele
înregistrează toate caracteristicile vizibile pe suprafaţa Pământului dintr-o perspectivă
centrală şi globală.

Deşi caracteristicile spaţiului obiect sunt vizibile, ele nu sunt întotdeauna uşor de
identificat. Cu o interpretare atentă, aerofotogramele sunt o excelentă sursă de date spaţiale
pentru studiul mediului înconjurător.

În plan calitativ imaginea fotografică poate fi interpretată cu scopul evidenţierii

diverselor caracteristici ale mediului de către specialişti din diverse ramuri ale ştiinţelor
naturii sau inginereşti.

În plan cantitativ, fotografia aeriană şi tehnicile fotogrammetrice multispectrale în

vizibil şi infraroşu permit măsurarea formelor si dimensiunilor terenului cu ajutorul unor
instrumente clasice, în vederea elaborării hărţilor şi planurilor.

Primul obiectiv al fotointerpretării este utilizarea intensivă a documentelor

fotografice sau a imaginilor multispectrale pentru obţinerea şi exploatarea
informaţiei necesare studiilor specifice unor domenii tematice. Fotointerpretarea este
condiţionată de acumularea prealabilă a unor cunoştinţe referitoare la realitatea socio-
economică şi fizică, tipurile morfologice şi condiţiile specifice unui areal considerat subiect
al studiului.

Avantajele şi dezavantajele alegerii fotogrammetriei ca metodă de cercetare,

sunt următoarele:

Avantaje:

acurateţe în redarea elementelor de nivelment;

în cazul în care avem nevoie de o cantitate mai voluminoasă de date,

fotogrammetria este de departe cea mai rapidă soluţie, dând posibilitatea cercetării unor
zone vaste şi/sau greu accesibile;

cheltuielile pe unitate de suprafaţă sunt mici;

evaluarea rapidă a amplorii unor alunecări catastrofale şi a pagubelor determinate

de acestea;

satisface toate cererile de precizie.

 Dezavantaje:

efectuarea lucrărilor poate fi influenţată atât de condiţiile atmosferice cât şi de

anotimpuri. Nu este indicată fotografierea în timpul verii, când vegetaţia este bogată;

hardware-ul şi software-ul necesar la lucrări au preţ foarte ridicat;

este nevoie de personal foarte bine pregătit;

în general sunt necesare şi măsurători geodezice terestre pentru a le completa

lipsurile.

Fotogrammetria aeriană

În 1859 Nadar a fãcut primele încercãri de fotografiere aerianã. Camerele au fost

amplasate în baloane libere sau dirijabile apoi în avioane între anii 1890 şi 1914 de cãtre
Thiéle ( Rusia ) , Tardivo ( Italia ) , Adamis ( Statele Unite ) , Sacconney ( Franţa ) .
Acestea s-au întâmplat ca urmare a apariţiei emulsiilor de gelatino – bromurã.

Cel care a pus bazele tehnicii de fotografiere şi restituţie este austriacul

Scheimpflug , care de la apariţia baloanelor dirijabile a înţeles avantajele pe care le poate
aduce aceste fotografieri. Astfel cã pentru acoperirea fotograficã a unui teren , dirijarea
fotografierii trebuie sã se facã dupã direcţii paralele , la aceeaşi altitudine , iar intervalele
de fotografiere sã fie constante , astfel cã 2 fotografii successive sã se acopere mai mult de
jumãtate , iar distanţa între 2 traiectorii vecine sã fie astfel încât sã se acopere marginile
benzilor.

Pentru a reduce numãrul de benzi acesta foloseşte fotografierea cu axa înclinatã faţã
de verticalã , pe care le va transforma prin intermediul unui aparat special construit (
primul aparat de redresare ) în perspective cu axa verticalã .

Dezvoltarea rapidã a aviaţiei şi a fotogrammetriei aeriene în timpul primului rãzboi

mondial are un rol considerabil în utilizarea fotografiilor înclinate din avion în scopuri
topografice.

Dupã cel de al doilea rãzboi mondial a apãrut necesitatea punerii la punct a hãrţilor
şi a planurilor topografice înt-o formã modernã şi de o mare precizie. Odatã cu acestã
necesitate şi metodele elaborate au suferit o serie de schimbari care au dus la ceea ce
numim azi “ tehnica modernã “. Prelucrarea imaginilor în cazul utilizãrii staţiilor
fotogrametrice digitale necesitã tehnologii speciale de software şi hardware specializate
precum şi sisteme de mãsurare performante.

Avion fotogrammetric Camerã digitalã

Fotogrammetria terestră

„ Primele aplicaţii ale fotogrammetriei la elaborarea unui plan topografic s-au fãcut
pornindu-se de la ideile clasice ale topografiei prin intersecţia înainte graficã . Metoda în
sine constã în restituirea perspectivelor obţinute din cele 2 staţii de fotografiere cu ajutorul
mãsurãtorilor de lungimi şi unghiuri fãcute pe clişee şi trasarea epurei de intersecţie a
razelor omologe. Folosirea acestei metode era în practicã destul de greoaie , principala
greutate o constituia identificarea punctelor omologe pe fotografiile luate din puncte da
staţie destul de depãrtate şi care fotografii prezentau aspecte diferite ” ( Niculesc Stanca ,
1987 ).

Aplicaţia fotogrammetriei terestre dupã metodele clasice , dupã cum observãm din
afirmaţia de mai sus , era destul de complicatã de realizat de aceea s-a hotãrât îmbunãţirea
metodei . Acestã îmbunãtãţire s-a evidenţiat în utilizarea sterofotogrammetriei terestre.

În final se introduc în program fotografiile faţadei pe baza cărora se doreşte crearea

ortomozaicului pentru rectificarea acestora. Pentru fiecare fotografie este creată o imagine
rectificată (Fig. 11) prin adăugarea literei „r” la sfârșitul numelui respectivei imagini,
înainte de extensia acesteia, exemplu: „DSC01000r.jpg”.

Proiectul de aerofotografiere
Ridicarea fotogrammetrică începe cu proiectarea lucrărilor fotogrammetrice ce
urmează a se executa. Proiectantul trebuie să cunoască suprafaţa de ridicat care se
delimitează pe o hartă la scara 1:100 000 sau 1:50 000.
 Totodată trebuie să cunoască scopul ridicării, modul de exploatare a fotogramelor
şi precizia de atins pentru a se putea întocmi proiectul de aerofotografiere care trebuie să
precizeze: camera fotogrammetrică (distanţa focală, formatul fotogramelor), scara
fotogramelor (este funcţie de natura rezultatului, scara planului, performanţele
ansamblului cameră-film-aparat de exploatare şi precizia ce se urmăreşte), înălţimea de
zbor deasupra terenului (se calculează funcţie de distanţa focală f a camerei şi scara
fotogramelor), traseele de zbor trasate pe hartă (distanţa dintre ele se ia cu cca. 66 % din L
pentru a se asigura o acoperire transversală între benzi de 33 %), acoperirea longitudinală a
fotogramelor, adică în lungul benzii (se ia 33% pentru exploatarea fotogramelor pe cuple
independente şi de 66% pentru stereocuple în serie, bineînţeles natura filmului
(pancromatic pentru scopuri metrice obişnuite) şi timpul de expunere maxim pentru ca în
condiţiile date (viteza de zbor) să nu se producă trenarea imaginii.

Corelaţia optimă între scara planului topografic şi scara fotogramelor se poate

stabili prin relaţia lui Otto von Gruber :

mF = C

După efectuarea zborului, în situaţia fotogrammetriei convenţionale, se developează

filmul, se usucă şi se fac copiile fotografice pozitive pe hârtie, cu ajutorul cărora se întocmeşte
un mozaic la o scară convenabilă suprapunând fotogramele după detalii. Pe mozaic se constată
dacă s-au obţinut acoperirile longitudinale şi transversale proiectate şi dacă întreaga suprafaţă
a fost acoperită cu fotograme şi nu există goluri.

Totodată se verifică calitatea negativelor, claritatea imaginilor, se concluzionează

asupra eventualelor completări şi calea pe care vor fi realizate.

Aerofotografierea unei suprafeţe terestre în scopuri de cartografiere se execută pe

baza unui proiect tehnic de zbor fotogrammetric care cuprinde datele privind scopul
lucrării, caracteristicile acestor lucrări, elementele calculate referitoare la zbor şi
fotografiere, aparatura şi materialele care se vor folosi, eficienţa economică a soluţiilor
stabilite etc.

Pentru proiectarea şi executarea zborurilor fotogrammetrice este necesar să

se cunoască condiţiile meteorologice şi optico-atmosferice favorabile înregistrărilor
de bună calitate, datele iniţiale de prelucrare şi să se dispună de materialele cartografice
existente în zonă.
 Dispunerea reperelor de orientare

Reperele de orientare situate pe linia AA şi BB sau cât mai aproape de ele se numesc
repere de orientare iniţiale sau finale . Reperele situate în continuarea itinerarelor de
fotografiere în afara zonei de ridicat la o distanţă de 5-6Km depărtare se numesc repere de
intrare şi ieşire (∆) şi servesc pentru orientarea avionului către banda de fotografiere.
Celelalte repere din interiorul zonei de fotografiat sunt repere de control şi se aleg pe
itinerarul de zbor . Când nu sunt pe itinerarul de ridicare, ele se numesc puncte de
vizare laterală.

Precizia de determinare şi identificare depinde de scara hărţii; cu cât aceasta este

mai mare cu atât punctele se pot marca mai precis pe hartă. Mai avantajoasă pentru
aerofotografiere este harta la care distanţa dintre itinerare, reprezentată la scară, este
cuprinsă între l-2cm.

Calculele principale necesare proiectului de înregistrare fotogrammetrică:

Înainte de proiectarea şi calcularea elementelor necesare aerofotoridicării trebuie

studiate condiţiile fizico-geografice, climatice, meteorologice şi particularităţile regiunii de
înregistrat.

● studierea caracteristicilor reliefului dă posibilitatea sa se determine influenţa şi

mărimea corecţiilor de relief aplicate acoperirii longitudinale şi transversale ale
fotogramelor,limitele diferitelor secţiunii de fotografiat şi altitudinea medie a sectoarelor
faţă de nivelul mării.

● caracteristicile climatice ale zonei permit stabilirea timpului probabil de începere şi

terminare a perioadei de fotografiere, în vederea fixării numărului de avioane pentru
înregistrarea suprafeţei respective.

● datele metereologice indică direcţia predominantă a vântului la sol şi la înălţime(pe

luni), temperatura medie lunară a anului respectiv, numărul de zile cu precipitaţii
atmosferice, nebulozitatea şi numărul de zile senine şi noroase. Cu aceste date se stabileşte
numărul probabil de zile bune pentru fotografiere în cursul unei luni şi durata medie a zilei
de fotografiere, conform precizărilor de la paragraful

● importanţă mare are şi studierea materialului cartografic (hărţi, planuri, scheme) din
zona ce urmează a fi fotografiată. Aceste date sunt necesare pentru întocmirea grafică a
proiectului şi pentru planificarea zborurilor suplimentare, necesare recunoşterilor zonelor
de fotografiat.

● sunt necesare, de asemenea, date asupra existentului de terenuri bune de aterizat în

regiunea de lucru şi depărtarea acestora faţă de sectoarele de fotografiat.

Calculele pentru proiectul tehnic servesc ca bază pentru execuatarea lucrărilor aero-
fotogrammetrice şi se execută în următoarea ordine:

1. Calculul înălţimilor.

La calculul înălţimilor se determină:

- înălţimea de fotografiere(h), înălţimea absolută(ho);

- înălţimea medie a terenului faţă de nivelul mării (hm) şi

- înălţimea de zbor relativă (hr) faţă de cota aerodromului.

2. Calculul acoperirii fotogramelor.

3. Calculul numărului de fotograme.
4. Calculul numărului de benzi şi a numărului de fotograme
5. Calculul timpului de fotografiere (Tf) şi al timpului de zbor (Tz)

6. Calculul elementelor de intrare în bandă se face la cerere, de către

operatorul aerofotografierii. Datele se folosesc pentru a se fixa din timp felul
virajului.
7. Calculul necesarului de carburanţi şi lubrifianţi se face după normele stabilite
pentru tipul de motor folosit.

Informaţiile în legătură cu navigaţia şi pilotajul, precum şi rezultatele fiecărui zbor şi

condiţiile lui de execuţie, se înregistrează de operatorul fotoaerian în jurnalul de bord. 1.
Calculul elementelor de intrare în bandă se face la cerere, de către operatorul
aerofotografierii. Datele se folosesc pentru a se fixa din timp felul virajului.

Programarea zborului fotogrammetric

Zborul fotogrammetric este o procedură necesară în scopul obținerii de imagini cu

acoperire mare, în urma exploatării cărora să se obțină principalul produs fotogrammetric
numit plan topografic. Pentru ca zborul să poată fi realizat, în principiu, este necesar să
existe un aparat de zbor pe care să fie aeropurtat un senzor, dar fără să lipsească
componenta umană care să dirijeze întreg procedeul.

Planificarea unui zbor fotogrametric se poate concepe cu ajutorul aplicațiilor de

specialitate, una dintre acestea fiind Mission Planner (Fig.1), care nu face altceva decât să
organizeze toate informațiile necesare, astfel încât zborul în sine și rezultatul acestuia să fie
de o calitate superioară.

Fig.1 Aplicația Mission Planner

Programul ne întâmpină cu o interfață ușor de înțeles (Fig.2), prezentând atât pictograme
sugestive, cât și descrierea succintă alăturată a lor. În partea dreaptă apar parametrii legați de
senzorul și drona utilizate, respectiv altitudinea la care se zboară, viteza pe verticală, exprimată în
m/s, unghiul de înclinare, exprimat în grade, repere cardinale de orientare (nord, nord-est) etc.
Interfața aplicaței este dominată de imaginea din satelit a lumii sau mai precis, a unei țări, ori a
unei regiuni, în cazul în care este stabilit un punct „home” (Fig. 3).

Principala funcție de interes a programului, în situația de față, este cea a planificării unui zbor
fotogrammetric, funcție aplicată prin accesarea celei de-a doua pictogramă din bara de
instrumente situată în partea de sus a ferestrei principale „Flight Plan” (Fig. 4).

Fig. 2 Interfața aplicației Mission Planner

Fig. 3 Introducerea punctelor “Home”

Fig. 4 Funcția “Flight Plan”

Pasul ulterior constă în alegerea zonei de interes, prin mărirea imaginii, iar apoi se hotărăște
arealul pe care se vrea a se efectua zborul cu drona. În acest caz,pentru exemplificare, am ales un
areal din partea vestică a municipiului București, în apropierea parcului din Drumul Taberei.
Pentru a planifica zborul fotogrammetric, e necesară crearea unui poligon care să încadreze
arealul analizat. Astfel, se face click dreapta pe unul dintre colțurile zonei alese, se alege funcția
“draw polygon” – “add polygon point”, ca mai apoi să se contureze limita poligonului prin
introducerea altor câtorva puncte pe fiecare dintre laturi (Fig. 5). După finalizarea limitei, se pot
aduce îmbunătățiri formei alese, prin mutarea punctelor, astfel încât precizia să fie cât mai bună
(Fig. 6) .
Fig. 5 Crearea limitei arealului analizat

Fig. 6 Forma poligonului după rectificări

Pentru a se stabili liniile de zbor (Fig. 7), după delimitarea arealului, se apasă click dreapta si se
alege funcția „Auto WP” – “Survey(Grid)”. Astfel, rezultă un grid inițial (Fig. 8), neconfigurat cu
setările senzorului fotogrammetric.
Fig. 7 Stabilirea liniilor de zbor

Fig. 8 Gridul inițial rezultat

Deoarece nu sunt configurate setările camerei, cum am menționat și anterior, gridul de mai sus,
obținut inițial, se va modifica odată cu stabilirea și introducerea parametrilor senzorului. Astfel, în
primă fază s-au obținut 14 linii de zbor.

În demersul acestui proces, următorul pas a constat în completarea parametrilor camerei care
influențează zborul și obținerea fotogrammei. Pentru realizarea acestei etape s-a bifat “Advanced
Options” ca să poată fi vizibile opțiunile gridului și configurarea camerei (Fig. 9).
Fig. 9 Bifarea opțiunilor avansate

Se trece apoi la completarea parametrilor camerei folosită în zborul fotogrammetric realizat (Fig.
10), pentru a configura zborul cu caracteristicile camerei achiziționate. Astfel, foarte importantă
este distanța focală, exprimată în milimetri, care indică depărtarea dintre lentilele camerei
(punctual focal) și planul în care se formează imaginea. Distanța focală este dependent de
altitudinea la care se zboară, fiind nevoie să existe un echilibru, astfel că dacă ne apropiem de sol,
distanța focală trebuie modificată, prin creșterea valorii ei, tocmai din cauza faptului că atunci
când aparatul este mai aproape de sol obiectele ies deformate, mai ales spre periferie. De
asemenea, dacă creștem cu mult distanța focală, crește numărul de imagini obținute, dar și timpul
de zbor. Se mai completează numărul de pixeli al imaginii atât pe verticală (6000), cât și pe
orizontală (4000), ca mai apoi să se salveze parametrii introduși (Fig. 11), dându-se o denumire
camerei folosite, astfel încât să nu se completeze de fiecare dată aceste valori, ci să fie preluate by
default în momentul folosirii acestui tip de cameră.
Fig. 10 Configurarea zborului cu caracteristicile senzorului

Fig. 11 Denumirea camerei

Următoarea etapă constă în completarea unor valori de bază la opțiunile gridului (Fig. 12 Grid
Options). Astfel, se competează cele mai importante elemente pentru obținerea unei precizii
foarte bune a fotogrammelor, anume acoperirea în procente a imaginilor și suprapunerea lor:
sidelap 25%, overlap 60% . Se setează, de asemenea, altitudinea zonei analizate (home altitude –
100 m).

La secțiunea “simple” (Fig. 13 Simple) se poate modifica altitudinea de zbor a aparatului (350 m –
din motive de securitate națională, nu se poate zbura la mai mult de 350 m), care cu cât este mai
mare, cu atât prinde o suprafață mai extinsă și în consecință calitatea pixelului scade. Astfel, o
altitudine mai mică garantează pentru obținerea unei imagini de calitate. Se poate introduce și
valoarea unghiului de zbor, care cu cât are valori mai mari crește și timpul de zbor, direct
proporțional, din cauza faptului că aparatul este nevoit să efectueze mai multe drumuri,mai ales
în cazul în care se zboară pe axa mică, ceea ce nu este indicat.

De asemenea, pentru o mai bună organizare a zborului putem seta din ce colț să înceapă să preia
imagini senzorul, indicat fiind cel mai departat colț (colțul opus) astfel încât spre finalul zborului
drone să fie cât mai aproape de “casă”.
Fig. 12 Grid Options

Fig. 13 Simple

Prin bifarea secțiunii “Internals” se pot vedea punctele de intersecție ale imaginilor surprinse de
camera aeriană în timpul zborului (Fig. 14 Puncte de intersecție). Totodată, în secțiunea de jos a
programului apar diferiți parametri de interes cum ar fi:

Suprafața

Distanța de zbor

Distanța între imagini

Rezoluția

Numărul de imagini obținute

 Numărul de linii de zbor

Distanța între linii

Timpul de zbor

Timpul dintre preluarea de imagini

14. Puncte de intersecție.

Bibiografie:

o Fotogrametrie Analogică, autor:Corcodel Gheorghe, Corcodel Ștefan Calin, Danci

Ioana Maria, Crainic Ghiță Cristian .
o https://www.scribd.com/archive/plans?doc=249668601&metadata=%7B%22context
%22%3A%22archive_view_restricted%22%2C%22page%22%3A%22read%22%2C
%22action%22%3A%22download%22%2C%22logged_in%22%3Atrue%2C%22plat
form%22%3A%22web%22%7D
o https://www.bing.com/search?q=PROIECTul+de+zbor+fotogrametrie&qs=n&form=
QBRE&sp=-1&pq=proiectul+de+zbor&sc=0-
17&sk=&cvid=1025299DE903436D8DF2C5C24CA9EFD9
CUPRINS:

Introducerea fotogrammetriei........................................................................................2

Domenii de aplicație ale fotogrammetriei......................................................................2

Clasificarea fotogrammelor............................................................................................3

Criteriile cele mai uzuale de clasificare sunt urmatoarele..............................................3

Din punct de vedere al distantei......................................................................................5

Fotointerpretarea.............................................................................................................6

Avantajele si dezavantajele.............................................................................................7

Fotogrammetria aeriană...................................................................................................8

Fotogrammetria terestră...................................................................................................9

Proiectul de aerofotografiere...........................................................................................9

Calculele principale necesare proiectului de înregistrare fotogrammetrică.................11

Programarea zborului fotogrammetric...........................................................................13

Bibliografie.....................................................................................................................23.