Sunteți pe pagina 1din 1

Text fragmentar-textul dramatic, scena 2, ,,Vrem să vă dăruim câte o fereastră''-Matei Vișniec

Textul dramatic cuprinde totalitatea operelor literare destinate reprezentării teatrale, organizate în acte și în scene, în
care personajele comunică, în mod direct, iar intervenția autorului se realizează sub forma indicațiilor scenice.

Fragmentul selectat din opera literară ,,Vrem să vă dăruim câte o fereastră'' aparține textului dramatic, deoarece prezintă la nivel
formal și de conținut, caracteristicile specifice acestuia.
În primul rând, textul dramatic are o structură aparte și o așezare în pagină specifică .

În acest fragment este redată scena 2. O formă grafică specifică operei dramatice este menționarea numelui personajelor înaintea
replicilor: ,,Radu-'', ,,Doinița-'', ,,Eliza-''.

În spectacolul teatral, conținutul de idei este evidențiat prin jocul actorilor. Textul citat are ca subiect discuția dintre Radu,
Doinița și Eliza. Tânărul comunică publicului faptul că Doinița are preocupări intelectuale. Fata se supără și îi atrage atenția că nu este
frumos ceea ce face. El își cere scuze, însă Eliza îl pune să mai încerce, încât Doinița i le acceptă.

De asemenea, intervențiile autorului sunt marcate prin intermediul indicațiilor scenice. Acestea oferă detalii despre
decor ,,Lumina se aprinde, muzica încetează'' și despre gestului lui Radu ,,(Către spectatori)''.
Opera dramatică impune anumite limite spațiale ,,pe scenă'', ,,în bibliotecă'', fiind destinată publicului.

Modul predominant de expunere este dialogul dramatic, o mască a narațiunii și o modalitate de caracterizare a personajelor.
Radu este nepoliticos ,,Ați înțeles...Și uneori visează cu ochii deschiși'', dar și conștient de faptul că a greșit, încercând să-i ceară scuze
Doiniței: ,,Atunci, te rog să mă scuzi''. Doinița se supără ușor pe gestul lui Radu și-l jignește: ,,Nu fi măgar!'', este discretă cu pasiunile
sale: ,,Nu, le scriu pentru mine'', dar și o bună prietenă, deoarece îl iartă pe Radu ,,Ok, te scuz.''

Nu în ultimul rând, este prezent conflictul dramatic exterior, superficial dintre Radu și Doinița, deoarece acesta nu este discret
și-i dezvălui pasiunile în fața publicului, întrucât fata se supără.
În concluzie, deoarece are o structură specifică, prezintă un conflict, iar intervențiile autorului se realizează prin intermediul
indicațiilor scenice, fragmentul citat din opera ,,Vrem să vă dăruim câte o fereastră'' de Matei Vișniec aparține textului dramatic.

S-ar putea să vă placă și