Ion Druță și scena teatrului

A realizat: Vîrlan Natalia

 Biografia

Ion Druță s-a nascut pe 3 septembrie 1928, în satul Horodiște,

este un scritor, poet ,dramaturg și istoric literar din Republica
Moldova,membru de onoare al Academiei Române.A scris multe
opere care sunt de o valoare națională,opere dramatice care au fost
jucate pe scena teatrului național. Creația druțiană este apreciată de
contemporani. După cum menționează Mihai Cimpoi, „prin
caracteristicile ei esențiale, opera lui Ion Druță ... este în total o
expresie a rezistenței spirituale și morale în fața a tot ce subminează
naționalul, umanul, sacrul”.
 Dramaturgia lui Ion Druță

Dramaturgia lui Ion Druță s-a impus de la bun început

prin originalitatea subiectelor, a eroilor şi a conflictelor
prezentate, precum şi prin noutatea procedeelor artistice
utilizate.
 Drama "Casa mare" a fost montată în premieră în anul
1961 la Teatrul central al Armatei Sovietice din Moscova
și în 1962 la Teatrul muzical-dramatic "A. S. Puşkin" din
Chișinău. Piesa a cucerit spectatorii prin acuitatea
dramatismului şi prin lirismul ce învăluie destinul eroinei
principale - văduva de război Vasiluţa, care rămîne fidelă
memoriei soţului căzut în luptă.
 În 1979 la Teatrul "V.Maiakovski" din Moscova este montată piesa "Doina", o
pledoarie pentru fondul sănătos al moştenirii noastre folclorice, pentru
curăţenia sufletească a omului, prezentată publicului în 1981 și de Teatrul
muzical-dramatic "A. S. Puşkin" din Chișinău.
 În 1972 la Teatrul "Luceafărul" a fost montată în premieră drama "Păsările
tinereţii noastre", fiind reluată de Teatrul Mic din Moscova în 1973 și de Teatrul
muzical-dramatic "A. S. Puşkin" din Chișinău. Elogiul muncii cu uitare de sine,
întruchipat în figura lui Pavel Rusu şi poetizarea înţelepciunii populare
personificată de mătuşa Ruţa, se contopesc într-un tot organic.
 Dramele lui Ion Druţă înglobează în sine vieţi omeneşti distincte,caractere
tipice, colizii ascuţite, ce se consumă sub ochii spectatorului, care trăieşte renumita
stare de catarsis. Ion Druţă vine în dramaturgie ca un bun cunoscător al cerinţelor
genului şi speciei pe care o cultivă. Replicile sunt deosebit de expresive, ele
completînd sugestiv ideea anunţată în titlu.
 Opera dramatică a lui Ion Druță se bucură de un larg ecou, piesele sale văzînd
lumina rampei în numeroase teatre din ţară şi de peste hotare. După scenariul lui
Ion Druță s-a turnat în 1965 la studioul "Moldova-film", pelicula "Ultima lună de
toamnă" , distinsă la Festivalul internaţional de filme de la Mar-del-Plata
(Argentina), cu mai multe premii. Sciitorului și dramaturgului i s-a decernat în 1967
Premiul de Stat al RSSM. Ion Druță a fost decorat cu două ordine Drapelul Roşu de
Muncă şi ordinul Prietenia popoarelor.
 Aprecieri critice :
„Pentru personajul lui Ion Druţă este însă esenţial tocmai substratul sufletesc,
interioritatea cea mai ascunsă, numai rareori şi insuficient luminată de raza
conştiinţei lucide. Omul conceput de Ion Druţă e (…) o fiinţă profundă, capabilă să
comunice cu lumea sa la un nivel de intensitate şi complexitate deosebite. Dacă am
vrea să-l caracterizăm printr-o formulă lapidară, ar trebui, poate, să spunem despre
el, în primul rînd, că este un homo religiosus. (…) Evlavia în faţa pămîntului pe care
trăiesc şi în faţa lumii cu făptuirile ei caracterizează personajele lui Ion Druţă”

(Anton Cosma, critic şi istoric literar, România)

 „Lung e drumul textului druţian pînă la suflarea vie a actorului în scenă. Lung şi
anevoios, pentru cel ce vrea să fie stăpîn pe un spectacol după piesele lui Ion
Druţă. Dar frumos e drumul acesta, căci te îmbogăţeşte…
Enigma dramaturgiei lui Druţă e însuşi sufletul autorului, pe care fiecare îl
sesizează, dar nu-l poate transpune aidoma scenic”
(Veniamin Apostol, actor şi regizor)
 „În aproape şase decenii de activitate scriitorul Ion Druţă şi-a rotunjit o formulă;
şi-a întregit un univers; şi-a făurit un nume; a impus nişte tipologii.(…) Ceea ce nu
putem să nu recunoaştem e faptul că în anii de uniformizare şi nivelare a
individualităţilor creatoare Ion Druţă nu şi-a pierdut individualitatea”
(Eliza Botezatu, critic literar, profesor universitar)