Ion Druță-activitate

literară

Realizat: Toma Victoria

Verificat: Catlabuga Alina
Grupa: T-031
Ion Druță s-a născut la 3 septembrie 1928 în satul Horodişte raionul Donduşeni

Romanul autobiografic Horodiste ofera, netagaduit, elemente

pretioase in documentarea acelora care se angajeaza la
realizarea unei priviri monografice asupra scriitorului Ion
Druta, dar romanul se impune, dincolo de acestea, ca o
constructie literara in sine, ca un roman al copilariei, in rand
cu oricare alta asemenea creatie din patrimoniul universal,
ilustrand tocmai particularitatile de manifestare umana
specifice locului evocat si propunand un personaj, un erou
inedit in felul sau de a-si trai viata, capabil sa trezeasca astfel
interesul oricarui cititor de oriunde si de orice varsta.

Opera lui Ion Druta este , in linii mari, o

expresie a rezistentei spirituale si morale
in fata a tot ce submineaza nationalul,
umanul, sacrul. 
 Proza druțiană
Druță narează iscusit, frazele lui ajung drept la inimile noastre,
lirismul său ne cucerește din prima pagină. Odată începută lectura
operei înaintează ușor și ne produce placera contactului cu un
univers psihologic original și captivant, căci opera lui se destinge
printr-o nemărginită dragoste de țară și de oamenii ei cu destinile și
tradițiile, obiceiurile fermăcătoare cu problemele lor mari și mici,
grele și ușoare, prin sublimarea artistică a tot ce este demn, frumos
și sacru în viața țăranului și a naturii.

Operele sale, adunate în 4 volume, "Frunze de dor", "Balade din

câmpie", "Ultima lună de toamnă", "Povara bunătății noastre",
"Clopotnița", "Horodiște", "Întoarcerea țărânii în pământ", "Biserica
albă", "Toiagul păstoriei" ș.a. fac parte din fondul de aur al literaturii
moldovenești.
Operele sale au fost traduse în: rusă, franceză, germană, engleză,
ucraineană, bulgară, cazahă, gruzină, letonă, maghiară, lituaniană,
georgiană, slovacă, armeană, uzbecă, azerbaidjană, letonă etc.
Ion Druță-prozator. Titlurile
operelor:
La noi în sat" (nuvele) – 1953
"Poveste de dragoste" (nuvele) – 1954
"Frunze de dor" (roman) – 1957
"Dor de oameni" (nuvele) – 1959
"Balade din cîmpie"(1963) – prima parte a romanului "Povara
bunătăţii noastre", editat integral în anul 1970
"Mozart la sfîrşitul verii! (nuvele documentare despre republicile
baltice) – 1970
"Clopotniţa" (roman) – 1972
"Возвращение на круги своя" (nuvelă) – Moscova,1974
(„Întoarcerea ţărînei în pămînt" sau „Anul morţii, anul
nemuririi")
"Поле души человеческой" (proză) – Moscova, 1977 („Cîmpul
sufletului uman")
"De la verde pîn’ la verde" (volum antologic) – 1982
"Белая Церковь" (roman) – Moscova, 1983 („Biserica Albă")
"Clopotniţa" (roman) – 1984
Избранное (Scrieri, în 2 volume) – Moscova, 1984
„Clopotniţa" (volum de proză) - Bucureşti,1988
"Biserica Albă" (roman) – 1988 ediţie revăzută şi completată –
2006
"Povara bunătăţii noastre" (roman), ediţie revăzută şi completată
 Dramaturgia lui Ion Druță:

Dramaturgia lui Ion Druță s-a impus de la bun început prin originalitatea
subiectelor, a eroilor şi a conflictelor prezentate, precum şi prin noutatea
procedeelor artistice utilizate. Drama "Casa mare" a fost montată în premieră în
anul 1961 la Teatrul central al Armatei Sovietice din Moscova și în 1962 la
Teatrul muzical-dramatic "A. S. Puşkin" din Chișinău.  Piesa a cucerit spectatorii
prin acuitatea dramatismului şi prin lirismul ce învăluie destinul eroinei
principale - văduva de război Vasiluţa, care rămîne fidelă memoriei soţului căzut
în luptă.
 Avînd un mare succes la public şi apreciată de critica teatrală, drama de debut
a deschis drumul unei serii de piese semnate de Ion Druță. În 1979 la Teatrul
"V.Maiakovski" din Moscova este montată piesa "Doina", o pledoarie pentru fondul
sănătos al moştenirii noastre folclorice, pentru curăţenia sufletească a omului,
prezentată publicului în 1981 și de Teatrul muzical-dramatic "A. S. Puşkin"
din Chișinău. În 1972 la Teatrul "Luceafărul" a fost montată în premieră drama
"Păsările tinereţii noastre", fiind reluată de Teatrul Mic din Moscova în 1973 și de
Teatrul muzical-dramatic "A. S. Puşkin" din Chișinău. Elogiul muncii cu uitare de
sine, întruchipat în figura lui Pavel Rusu şi poetizarea înţelepciunii populare
personificată de mătuşa Ruţa, se contopesc într-un tot organic. Drama "Sfînta
sfintelor" a fost montată în 1977 la Teatrul central al Armatei Sovietice din
Moscova, 1977.
Unele piese ale lui Ion Druță sunt versiuni dramatice ale propriilor sale lucrări în
proză: "Horia" după "Clopotniţa", "Plecarea lui Tolstoi" după nuvela cu acelaşi
titlu ş.a. Dramele lui Ion Druţă înglobează în sine vieţi omeneşti
distincte,caractere tipice, colizii ascuţite, ce se consumă sub ochii spectatorului,
care trăieşte renumita stare de catarsis. Ion Druţă vine în dramaturgie ca un bun
cunoscător al cerinţelor genului şi speciei pe care o cultivă. Replicile sunt
deosebit de expresive, ele completînd sugestiv ideea anunţată în titlu.
Opera dramatică a lui Ion Druță se bucură de un larg ecou, piesele sale văzînd
lumina rampei în numeroase teatre din ţară şi de peste hotare. După scenariul
lui Ion Druță s-a turnat în 1965 la studioul "Moldova-film",  pelicula "
Ultima lună de toamnă" , distinsă la Festivalul internaţional de filme de la Mar-
del-Plata (Argentina), cu mai multe premii. Sciitorului și dramaturgului i s-a
decernat în 1967 Premiul de Stat al RSSM. Ion Druță a fost decorat cu două
ordine Drapelul Roşu de Muncă şi ordinul Prietenia popoarelor.
Ion Druță- Dramaturg

"Casa Mare" (1962)

"Doina" (1968)
"Păsările tinereţii noastre" (1971)
"Horia" (1973)
"Frumos şi sfînt" (1974)
"Именем земли и солнца" ( «În numele pămîntului şi al soarelui", volum de
piese, 1977)
«Святая святых" ( «Sfînta Sfintelor", volum de piese, 1984)
"Cervus divinus"
"Apostolul Pavel" (epopee creştină în 2 acte, 1999)
"Căderea Romei"
"Hramul Înălţării"
"Ultima dragoste a lui Petru cel Mare"
"Ужин у товарища Сталина" ("O cină cu tovarăşul Stalin", 2004, 2005)
Exemplul publicisticii lui Ion Druţă este unul
relevant. De fapt, publicistica moldovenească,
în evoluţia sa, datorează multe lui Druţă. De-a
lungul deceniilor, secundând creaţia artistică,
scrierile sale inserate în paginile presei au
reprezentat o dovadă a marelui potenţial de
care dispune abordarea publicistică a
realităţii. În publicistica vremii Ion Druţă s-a
impus prin viziuni generalizatoare, clarificând
caracteristicile esenţiale ale acestui gen de
creaţie; prin conceptualizarea şi afirmarea în
calitate de erou al scrierilor publicistice a
„omului simplu”, purtător de valori
primordiale, neperisabile; prin promovarea
neostenită a sentimentului demnităţii umane;
prin expresivitatea dezvăluirii lirice a
frumuseţii Patriei; prin abordarea
problematicii sociale de o largă respiraţie.
 De-a lungul anilor, scriitorul a căutat să rămână fidel principiului declarat: „A scrie despre
şi pentru acest pământ” [15]. Chiar dacă mai multe scrieri publicistice din perioada la care
ne referim au fost publicate, în virtutea circumstanţelor, la Moscova, oricum Moldova şi
oamenii ei continuau să fie pentru Ion Druţă sursa de inspiraţie şi principalul subiect căruia
îi consacra scrisul său. De fapt, deloc întâmplătoare apare alegerea titlului uneia dintre
primele publicaţii ale scriitorului în presa moscovită: „Iubirea noastră cea dintâi, iubirea cea
din urmă” [42], apărută în anul 1960, care încorpora deja însemnele întregii sale creaţii
publicistice ulterioare: relatare afectivă, întreţesută cu reflecţii filosofice generalizatoare,
valorificare şi definire nu atât a spaţiului fizic descris, cât, mai cu seamă, a orizontului
spiritual al plaiului. Dezvăluind aici, sumar, cum e şi firesc pentru o lucrare de acest gen,
destinul plaiului natal, Druţă, urmându-şi făgaşul stilistic preferat, făcea constatări nuanţate,
spiritului cărora le va rămăne fidel şi în continuare.
Efortul nestăvilit de pătrundere a sensului existenţei umane este prezent în
publicistica lui Druţă la fel de pronunţat ca şi în proza sa artistică. De fapt, nu
apare nici o dificultate în stabilirea anumitor corespondenţe între lucrările sale
artistice şi cele publicistice: este suficientă o simplă parcurgere a textelor care,
deşi fiecare au finalitate diferită, denotă aceeaşi, irepetabil druţiană, viziune şi
potrivire a cuvintelor. „Pământul a fost deopotrivă necazul nostru şi fericirea
noastră... El ştia să viseze în anii de secetă despre recoltele frumoase. El avea
ferma convingere că totul ce a fost semănat va răsări, totul ce a răsărit va
înflori, totul ce a înflorit va da roadă.